Oare cât? (SasuHina)

[Abbeh.]

So, pardon de absenţa mea foarte lungă, dar am avut ceva probleme în familie, bla bla.
Acum am venit cu capitolul al doilea care nu este cine ÅŸtie ce, dar totuÅŸi aÅŸtept critici ÅŸi sfaturi.
Deci...


Capitolul II:
Mă îndrept spre casă fierbând de furie, mie chiar nu-mi vine sa cred că o persoană aşa drăguţă ca el, poate să ascundă un suflet atât de rece şi indiferent. El mă face târfă, dar la naiba, el vede ce idiot e? De ce papucii mei mă plâng toată ziua? Pentru că sunt o fraiera, o aiurită şi nu mă pricep la altceva. Dar acum pun punct, şi sunt mai mult decât hotărâtă să mă schimb. Iar eu când spun schimbare....este schimbare RADICALĂ!
Scot telefonul din buzunar şi văd că ceasul indică ora paisprezece. La cât trebuia să ma duc in parc?
Aaa, da, la ora şaisprezece. Desigur, am spus că ma schimb radical, şi la naiba, asta voi face. Îmi schimb direcţia şi mă îndrept către coafor. Pe drum nu m-am întâlnit cu nimeni, slavă Domnului, nu am chef să dau explicaţii tuturor. Păşesc increzăzoare in holul coaforului, unde o doamna roşcată cu ochi albaştri mă întâmpină, şi-mi spune să merg in salonul numărul cincizeci. Aprob din cap şi pornesc către salon. L-am căutat mult şi bine, credeam că nu îl voi găsi azi. Îmi ating părul mov şi lung până la şolduri încă o dată, apoi deschid uşa. Femeia care urma să mă tundă, şi pe care, după cum văd o cheama Ayaka, are un par minunat, blond...Cam ca....Naruto. Şi ochii ăia albaştri pe care îi poarta şi ea, sunt minunaţi.
Ma roagă să mă aşez şi mă întreaba:
-Domnişoară, ce fel de tunsoare v-ar plăcea?
-Păi, în primul rând te-aş ruga să nu-mi spui „domnişoară”, ci Hinata, cred că suntem tare apropiate la vârstă. Şi apoi, nu ştiu, vreau să ma tunzi astfel incât să araăt complet diferit faţă de cum arăt acum.
-Înteles dom`căpitan! Răspunse blonda râzând.
Apoi a trecut la treabă şi în decurs de jumătate de oră, am fost gata. Când m-am privit în oglindă, am rămăs surprinsă într-un mod plăcut. Părul meu mov, care cândva depăşea şoldurile, acum e doar până sub umeri, tuns în scări. Îl ador. Îi mulţumesc Ayakăi pentru munca depusă cu claiele mele de păr, apoi plec.
Acum ma voi duce la mall, să îmi i-au haine noi. Nu mai am foarte mulţi bani la mine, deci aleg doar o rochie lila, care nu depăşeşte genunchii, o pereche de pantaloni scurţi de blugi, şi un maieu albastru cu modele pe el. La rochia lila am găsit o pereche de balerini lila, cu care se asortează perfect, iar la acei pantaloni cu maieul albastru, am optat pentru o pereche de sandale albe.
Verific iar ceasul, care de această dată arată ora cincisprezece treizeci. Mă indrept liniştită spre casă, gândind că stau aproape de parc, şi că oricum eu ajung prima mereu.
Spre bucuria mea, pe drum nu m-am întâlnit cu nimeni, cred că din cauză că e o caniculă de nedescris…
Intru în casă şi am plăcerea de a vorbi singură. Motivul? Ăştia iar au plecat, şi pe mine nu m-au anunţat. Ceva normal….
Mă îmbrac cu pantalonii scurţi, maieul albastru şi sandalele, îmi iau telefonul şi ma îndrept leneş spre parc.
Îmi amintesc iar de băiatul care m-a făcut tarfă, şi incă am dezamăgirea că l-am comparat vreodata un cu un înger.
Am ajuns şi se pare că azi am stricat “recordul”. Nu am ajuns eu prima, déjà aici sunt Temari, Sakura, Naruto şi…Dumnezeule, cât de oarbă pot fi? Brunetul de faţă, adică Sasuke, e brunetul din parc pe care eu l-am comparat cu un înger, ţi care m-a făcut tarfa.
Ajunsă lângă ei, îi salut, iar ei mă ignoră.
-Hei! Am făcut eu ceva? Doamne, măcăr nu trebuia să mă chemaţi dacă mă ignoraţi.
-Hina, tu eşti? Mă întrebă Temari mai mult ca uimită.
-Da, eu sunt. De ce?
-Pentru că nimeni dintre noi nu te-a recunoscut. Arăţi fabulous.
-Mda, ciudat…spun eu sec.
-Uite Hina, chiar ne pare rău, doar că tu mereu ai fost îmbractă în haine care te făceau să pari...
-Invizibilă? O întreb eu destul de iritată.
-Da. Ne pare sincer rău. Încercă Temari să-i disculpe pe toţi.
-Mă rog. Mergem?
Mă simţeam sincer ciudat, adică ştiam că lumea nu mă prea observă, dar nici chiar să fiu invizibilă. Am luat-o, cei drept, ca oaia înaintea tuturor, deşi nu ştiam unde vor să mergem. Eu vroiam tare mult să văd un film, dacă ei nu voiau, era problema lor. Cu sau fără ei, eu merg la cinema.
-Hina scump-o, unde mergem?
-Saku, fără supărare, eu vreau să merg la cinema. Vreau să văd un film, chiar dacă voi nu vreţi.
-Este in regulă. Mergem cu toţii la film.
In fine, sărind peste toate discuţiile lor foarte plictisitoare, în care se tot plângeau că ba au fundul prea mare, ba sâni prea mici, ba şolduri prea late, sau sunt prea slabe sau prea grase, mi-am cumpărat bilet şi am intrat. Soarta m-a aşezat exact lângă Sasuke, însă am de gând să îl ignor.
După jumătate de film, timp în care desigur că m-am plictisit, am primit un sms de la mama, care desigur că bănuia că sunt la film, şi m-a chemat acasă. M-am ridicat şi am luat-o uşor spre ieşire.
Tot drumul am avut o senzaţie ciudată, ca şi cum cineva ar fi in spatele meu, dar nu am îndraznit să întorc capul. Mi-e teamă şi mai e destul de mult pana acasă.