14-02-2010, 07:06 PM
Capitolul 7: Marturisirea din gradina si noua ghicitoare
Revenindu-si in fire, incetul cu incetul, fata reusi sa se dezlege din stransoarea funiilor ce-i provocasera deja durere si ii lasasera rani pe pielea el delicata. Trista si dezamagita, cu inima zdrobita de durere, lua drumul catre casa, lasand in urma aerul sumbru al cimitirului. Mergea agale, gandindu-se la Yura si la suferinta ce i-o provocase.
Ajungand acasa, urca in dormitor unde gasi jurnalul rasfirat pe pat, exact asa cum il lasase acum cateva ore. Pe cea de a 2-a pagina era asternuta o noua ghicitoare. Literele aurii si alungite erau asezate pe foaie formand un nou mister. Trantindu-se pa pat, fata lua jurnalul in brate, rostind absenta, cu voce tare: “Dupa lucrul ce avanseaza si se da inapoi dar nu merge niciodata este ascuns obiectul viu dar fara viata. Va trebui sa faci totul inainte ca lucrul ce pe lume-i mai scurt si mai lung, mai incet si mai repede, mai pretuit si mai regretat sa se termine. Ai grija insa, obiectul va fi pazit de animalul cel mai curajos. Afla ce este acest obiect, poarta-l si vei fi protejata.â€
Neavand nici un chef de a dezlega misterul fata arunca jurnalul pe jos, facandu-se comoda in pat. Gandurile negre incepura a-i strabate mintea si lacrimi pline de durere-i invadau chipul.
“De ce? De ce mi-ai facut asta? De ce mereu se intampla asa? Mi-am dorit ca macar odata-n viata mea sa fiu si eu iubita de cel pe care-l iubesc la randul meu. Dar… probabil asa-i in viata… iubim pe cei ce ne ranesc si ranim pe cei ce ne iubesc… adoram pe cei ce ne ignora si ignoram pe cei ce ne adora. Dar de astazi s-a terminat. Il voi suna pe Kaori si vom trai fericiti pana la adanci batraneti.â€
Isi dorea atat de mult sa creada ceea ce spunea in legatura cu Kaori, insa inima ei cauta cu infrigurare chipul si atingerile lui Yura. Reusind sa-si potoleasca dorinta de a-l vedea pe cel iubit de ea, lua telefonul de pe noptiera si forma numarul lui Kaori.
-Alo? Raspunse acesta cu o voce de baiat somnoros, avand in vedere ca era ora trei noaptea.
-Buna Kaori… sunt eu… Norina… imi pare rau ca te deranjez la aceasta ora…
-Norina? Buna… de ce plangi? Rosti baiatul devenind seris.
-Nu conteza! Poti veni pana la mine sa bem un ceai in gradina? Voi pregati totul.
-Desigur! Vin imediat! Doar asteapta-ma si nu mai plange bine?
-Bine. Voi incerca… grabestete te rog… mai rosti fata inecata in suspine.
Lasand in graba telefonul, Kaori trase ceva pe el si porni spre resedinta fetei. Aici fusese primit cu caldura din partea acesteia.
-Buna! Rosti baiatul pupand-o pe obraz. Ce s-a intamplat?
-Nimic… am vrut doar sa bem un ceai. Vino cu mine!
-Sunt chiar in spatele tau.
In mijlocul gradinii se afla o masuta de lemn, alba, pe care fata aranjase ornamental cestile de ceai.
-O, draga mea! Nu trebuia sa te pregatesti atat. Pentru mine e o placere doar daca te vad. Sopti baiatul mangaindu-i fata.
-“Draga meaâ€â€¦ ce bine suna! Rosti Norina inchizand ochii si lasandu-si capul pe mana baiatului. Kaori se apleca si o saruta cu pasiune. Rupsera repede sarutul fiind intrerupti de Yura care statea acum langa ei.
-Departeaza-te de ea! E un avertisment!
-Cine esti tu? Norina, cine este el?
Nevenindu-i sa creada ce se intampla fata rosti:
-E o poveste lunga! Cat despre tine, dispari imediat! Cine te crezi? Lasa-ma dracului in pace sa-mi traiesc viata asa cum vreau. Haide Kaori, sa mergem sus! Yura fusese insa mai rapid. O prinse pe fata de mana suierand:
-El pleaca! Tu ramai!
-Da-mi drumul! Exclama Norina incercand sa se elibereze.
-Da-i drumul! Cine te crezi! Interveni si Kaori dupa un moment de tacere.
Yura, care pana acum nu-l bagase-n seama, se intoarse catre el rostind:
-Pustiule, pleaca cat mai ai ocazia! Raceala cu care rosti cuvintele si furia din ochii sai rosii acum il inspaimantara pe baiat. O mai privi odata pe Norina care dadu afirmativ din cap si se facu nevazut.
In aerul rece de toamna, frunzele multicolore dansau asezandu-se incetul cu incetul pe iarba. Un covor de culori se asternea acum la picioarele celor doi.Yura o lua de mana pe fata, tragand-o dupa el. In linistea ce se asternu peste intreaga zare, vocile celor doi rasunau intr-un vag ecou…
-Vino cu mine!
-Ce vrei? Lasa-ma!
-Obliga-ma s-o fac!
Baiatul o tranti pe tulpina unui copac, lipindu-si trupul de al ei. Norina inchise ochii, asteptandu-si cruda soarta. Yura incepu sa tipe facand-o sa tresara la fiecare cuvant.
-Ce crezi tu ca faceai cu el?
-Fac ce vreau cu el! Ce iti pasa tie? Nu sunt decat papusa ta! De ce esti gelos daca nu ma iubesti? Lasa-ma dracului in pace sa-mi traiesc viata asa cum vreau eu! Rostind acestea fata incepu sa il bata cu pumnii, lasand lacrimile sa-si faca aparitia, incetul cu incetul, din ochii sai cristalini. Yura privea in gol, lasand-o pe fata sa-si faca jocul. Dupa ce Norina isi descarca supararea, lasa mainile pe langa corp, proptindu-si capul pe pieptul baiatului.
-Te-ai calmat? Rosti Yura strangand-o la piept. Isi apropie buzele de urechea fetei si cu cea mai dulce voce posibila rosti:
-Tu esti doar a mea… nu vreau sa te impart cu nimeni…
Revenindu-si in fire, incetul cu incetul, fata reusi sa se dezlege din stransoarea funiilor ce-i provocasera deja durere si ii lasasera rani pe pielea el delicata. Trista si dezamagita, cu inima zdrobita de durere, lua drumul catre casa, lasand in urma aerul sumbru al cimitirului. Mergea agale, gandindu-se la Yura si la suferinta ce i-o provocase.
Ajungand acasa, urca in dormitor unde gasi jurnalul rasfirat pe pat, exact asa cum il lasase acum cateva ore. Pe cea de a 2-a pagina era asternuta o noua ghicitoare. Literele aurii si alungite erau asezate pe foaie formand un nou mister. Trantindu-se pa pat, fata lua jurnalul in brate, rostind absenta, cu voce tare: “Dupa lucrul ce avanseaza si se da inapoi dar nu merge niciodata este ascuns obiectul viu dar fara viata. Va trebui sa faci totul inainte ca lucrul ce pe lume-i mai scurt si mai lung, mai incet si mai repede, mai pretuit si mai regretat sa se termine. Ai grija insa, obiectul va fi pazit de animalul cel mai curajos. Afla ce este acest obiect, poarta-l si vei fi protejata.â€
Neavand nici un chef de a dezlega misterul fata arunca jurnalul pe jos, facandu-se comoda in pat. Gandurile negre incepura a-i strabate mintea si lacrimi pline de durere-i invadau chipul.
“De ce? De ce mi-ai facut asta? De ce mereu se intampla asa? Mi-am dorit ca macar odata-n viata mea sa fiu si eu iubita de cel pe care-l iubesc la randul meu. Dar… probabil asa-i in viata… iubim pe cei ce ne ranesc si ranim pe cei ce ne iubesc… adoram pe cei ce ne ignora si ignoram pe cei ce ne adora. Dar de astazi s-a terminat. Il voi suna pe Kaori si vom trai fericiti pana la adanci batraneti.â€
Isi dorea atat de mult sa creada ceea ce spunea in legatura cu Kaori, insa inima ei cauta cu infrigurare chipul si atingerile lui Yura. Reusind sa-si potoleasca dorinta de a-l vedea pe cel iubit de ea, lua telefonul de pe noptiera si forma numarul lui Kaori.
-Alo? Raspunse acesta cu o voce de baiat somnoros, avand in vedere ca era ora trei noaptea.
-Buna Kaori… sunt eu… Norina… imi pare rau ca te deranjez la aceasta ora…
-Norina? Buna… de ce plangi? Rosti baiatul devenind seris.
-Nu conteza! Poti veni pana la mine sa bem un ceai in gradina? Voi pregati totul.
-Desigur! Vin imediat! Doar asteapta-ma si nu mai plange bine?
-Bine. Voi incerca… grabestete te rog… mai rosti fata inecata in suspine.
Lasand in graba telefonul, Kaori trase ceva pe el si porni spre resedinta fetei. Aici fusese primit cu caldura din partea acesteia.
-Buna! Rosti baiatul pupand-o pe obraz. Ce s-a intamplat?
-Nimic… am vrut doar sa bem un ceai. Vino cu mine!
-Sunt chiar in spatele tau.
In mijlocul gradinii se afla o masuta de lemn, alba, pe care fata aranjase ornamental cestile de ceai.
-O, draga mea! Nu trebuia sa te pregatesti atat. Pentru mine e o placere doar daca te vad. Sopti baiatul mangaindu-i fata.
-“Draga meaâ€â€¦ ce bine suna! Rosti Norina inchizand ochii si lasandu-si capul pe mana baiatului. Kaori se apleca si o saruta cu pasiune. Rupsera repede sarutul fiind intrerupti de Yura care statea acum langa ei.
-Departeaza-te de ea! E un avertisment!
-Cine esti tu? Norina, cine este el?
Nevenindu-i sa creada ce se intampla fata rosti:
-E o poveste lunga! Cat despre tine, dispari imediat! Cine te crezi? Lasa-ma dracului in pace sa-mi traiesc viata asa cum vreau. Haide Kaori, sa mergem sus! Yura fusese insa mai rapid. O prinse pe fata de mana suierand:
-El pleaca! Tu ramai!
-Da-mi drumul! Exclama Norina incercand sa se elibereze.
-Da-i drumul! Cine te crezi! Interveni si Kaori dupa un moment de tacere.
Yura, care pana acum nu-l bagase-n seama, se intoarse catre el rostind:
-Pustiule, pleaca cat mai ai ocazia! Raceala cu care rosti cuvintele si furia din ochii sai rosii acum il inspaimantara pe baiat. O mai privi odata pe Norina care dadu afirmativ din cap si se facu nevazut.
In aerul rece de toamna, frunzele multicolore dansau asezandu-se incetul cu incetul pe iarba. Un covor de culori se asternea acum la picioarele celor doi.Yura o lua de mana pe fata, tragand-o dupa el. In linistea ce se asternu peste intreaga zare, vocile celor doi rasunau intr-un vag ecou…
-Vino cu mine!
-Ce vrei? Lasa-ma!
-Obliga-ma s-o fac!
Baiatul o tranti pe tulpina unui copac, lipindu-si trupul de al ei. Norina inchise ochii, asteptandu-si cruda soarta. Yura incepu sa tipe facand-o sa tresara la fiecare cuvant.
-Ce crezi tu ca faceai cu el?
-Fac ce vreau cu el! Ce iti pasa tie? Nu sunt decat papusa ta! De ce esti gelos daca nu ma iubesti? Lasa-ma dracului in pace sa-mi traiesc viata asa cum vreau eu! Rostind acestea fata incepu sa il bata cu pumnii, lasand lacrimile sa-si faca aparitia, incetul cu incetul, din ochii sai cristalini. Yura privea in gol, lasand-o pe fata sa-si faca jocul. Dupa ce Norina isi descarca supararea, lasa mainile pe langa corp, proptindu-si capul pe pieptul baiatului.
-Te-ai calmat? Rosti Yura strangand-o la piept. Isi apropie buzele de urechea fetei si cu cea mai dulce voce posibila rosti:
-Tu esti doar a mea… nu vreau sa te impart cu nimeni…