Fructul interzis [+18] [ shounen-ai / yaoi ]

[Lithium-Angel]

:: Mousy :: Intr-un fel imi pare rau ca va place atat de mult de Seto..doar o sa...in fine. vedeti voi. Ce ziceti de Sanju? De el nu va place?
:: Dan :: Iti inteleg opinia despre Kai, insa ai sa descoperi destul de curand ca a fost destul de indreptatit sa reactioneze asa. O parte din motiv il explica si Shuichi in acest capitol.
:: Yoko :: Din pacate, sau nu, prima misiune va fi un pic cam tulburatoare..., dar va avea un impact enorm asupra tuturor. Cateva relatii se vor schimba in decursul urmatoarelor doua capitole desi nu se va observa la suprafata.

Capitolul 5
Furie şi dezamăgire
Prima misiune

Eram într-una dintre situaţiile acelea din care nu poţi ieşi indiferent ce ai face. Aveam de ales? Nu. Eram prins acolo, în compania a patru alţi bărbaţi, diferiţi din toate punctele de vedere, şi încercam să fiu eu, să nu mă las afectat de felul lor de a fi. Puteam să cedez uşor, mai ales în faţa lui Kai şi a lui Riku. Ei erau cei ce mă derutau într-un mod destul de greu de exprimat. Cel cu părul castaniu reuşea să mă aducă la tăcere doar printr-o simplă privire în timp ce brunetul era mult prea simpatic pentru a îmi putea stârni antipatia. Începeam să cred că, indiferent de ce legătură aveau cei doi, nu aş fi putut să îi urăsc pe niciunul dintre ei pentru că eram deja mult prea ataşat de ei.
Sigur, Sanju era mereu politicos, cel puţin cu mine, vorbea mereu pe un ton prietenos şi reuşea să mai destindă atmosfera din apartament pe când Seto, deşi era de cele mai multe ori tăcut, se dovedise a fi un partener de conversaţie foarte bun, un adevărat amfitrion. Chiar dacă nu mă simţeam în stare să port o conversaţie profundă cu blondul, tăcerea şi calmul lui reuşeau să mă convingă că pot spune şi cea mai abominabilă idioţenie pentru că el avea să îmi explice ce e greşit.
În ciuda acestor lucruri, nu reuşeam să mă ridic din patul meu şi să mă fac să arăt suficient de prezentabil încât să mă duc în sufragerie şi să stau alături de ei. Nu puteam să fac asta, cel puţin nu atâta timp cât urmele săruturilor lui Kai rămâneau prezente pe trupul meu. Cine eram eu să îl judec când tot ceea ce reuşisem să fac era să îl enervez prin ignoranţa mea? Avea dreptate şi eu eram perfect conştient de asta.
Trebuia să îmi dau seama, în inconştientul meu probabil o făcusem, că a accepta atingerile lui însemna a îmi da acordul să meargă mai departe şi să mă facă al lui. Nu aveam de unde să ştiu că în lumea lor, a bărbaţilor ce se puteau culca cu alţii de acelaşi sex, săruturile erau doar o modalitate de a transmite celuilalt dorinţele sale. Era chiar stupid să cred că un sărut între doi tipi era acelaşi lucru cu un sărut între un băiat şi o fată.
Un lucru nu reuşeam să înţeleg nici până în acel moment. „Blacky”, din cât îl văzusem eu, arăta destul de bine, ceva cam feminin, şi avea un trup plăcut la atingere, fin. Eu eram un alt tânăr, ceva mai slăbuţ şi mai scund decât Kai, cu pielea normală, unul dintre zecii de flăcăi ce nu s-au gândit niciodată că aveau să se culce cu un bărbat. Doar unul dintre mulţi...
Chiar dacă trupul mă durea, mai exact partea mea posterioară, nu puteam ignora nici restul semnelor ce îmi reaminteau de micile noastre „întâlniri”. Bărbăţia încă mă ustura, cele câteva zgârieturi de pe spate la fel, resimţeam forţa cu care mi-a prins sfârcurile şi toate erau doar din cauza degetelor acelea lungi şi a unghiilor ascuţite ce mi-au atins pielea fără milă. Îmi amintesc că m-am gândit dacă aşa îi trata pe toţi cei cu care se culca sau o făcuse doar cu mine, din cauza mea, însă mi-ar fi fost imposibil să aflu fără să îl întreb aşa că am rămas cu această întrebare şi acum. Dacă m-aş fi dezbrăcat şi aşezat în faţa unei oglinzi, aş fi observat zeci de dungi roşiatice, majoritatea în zona pieptului şi pe mijloc, locurile cele mai atinse de mâinile lui mari. Nici nu îmi doream să mă gândesc că fundul meu putea fi roşu complet, era mult prea terifiant deşi, trebuia să recunosc, era şi oarecum excitant.
Era destul de interesant cum îmi schimbam părerea. La început simţisem că e îngrozitor, urât şi mult prea dureros, apoi mi s-a părut intrigant şi cutremurător, până când, într-un final, am ajuns la concluzia că e grozav de seducător şi că îţi poate lua minţile. O partidă de sex cu Kai. La asta mă refer.
Îmi duceam mâinile destul de des la buze, parcă căutând dulceaţa lui şi fineţea buzelor sale, însă mă alegeam doar cu o senzaţie rezonantă ce se împrăştia în întreg corpul şi mă făcea să tremur.
Însuşi părul îmi amintea de atingerea lui, motiv pentru care am continuat să îmi ating firele de păr din zona locului de care acesta a tras cu putere. La cât de stupid mă comportam la început, probabil, dacă aş fi avut firele de păr smulse, le-aş fi agăţat undeva să le pot vedea mereu. În ciuda felului în care m-am ales cu aceste amintiri, mă bucur că le am. Sunt plăcute şi mă fac să mă simt nostalgic.Mă fac să îl iubesc mai mult, dacă asta e posibil, şi să le pot reaminti tuturor de minunatele momente petrecute împreună până când s-a întâmplat acel inccident.
Că îmi plăcea mie sau nu liniştea din casă, ziua în care a trebuit să ne punem pe muncă a sosit şi ea. Aş fi vrut să am mai mult timp să îmi analizez situaţia cu bărbatul cu părul castaniu, însă în decursul acelei zile, după ce s-a înserat complet, Riku a apărut în sufragerie şi ne-a zâmbit.
- Băieţi, a sosit momentul să demonstraţi de ce sunteţi în stare, ne-a spus pe un ton călduros, muşcându-şi buza de jos, arătându-se la fel de interesat ca şi noi de ceea ce trebuia să facem.
Era relativ uşor să îţi dai seama că brunetul era o persoană curioasă, căreia îi plăcea să vorbească şi să se simtă bine, să păstreze ambianţa cordială şi să îşi facă prieteni. Sclipirea din ochii lui îmi dădea de înţeles că de abia aşteaptă să ne vadă pe teren deşi nu puteam fi tocmai sigur pe cine dorea să urmărească. Se înţelegea cel mai bine cu Seto, păreau a putea vorbi chiar unul dintre ei nu cunoştea un anumit subiect, păstra o relaţie bună cu Sanju, probabil din cauza răcelei acestuia faţă de Kai nu deveneau mai apropiaţ, cu mine era prietenos şi drăgăstuos, însă, în mintea mea, mi-am imaginat că singurul de care îi pasă cu adevărat e castaniul.
E uşor obositor să îmi amintesc de câte ori am simţit aceeaşi gelozie. Parcă devenise parte din mine şi nu mai aveam să scap de acel sentiment, niciodată, nicicum sau doar dacă muream. De câte ori m-am referit la Kai ca la „el”, de câte ori încă mă gândesc la el şi îl denumesc aşa şi cât de uşor s-a transformat într-un ideal masculin. Pentru mine, acest bărbat cu păr castaniu, devenea un stereotip uman greu de găsit, un exemplar rar al unui individ perfect.
- Deci..ce avem de făcut mai întâi? s-a auzit vocea roşcatului, smulgându-mă complet din visare.
Stătea aşezat cu spatele de masă, în fund pe covor, cu picioarele încrucişate, privindu-l pe brunet de parcă acesta era un buletin informativ şi unica lui salvare. Probabil el era următorul cel mai nerăbdător să afle ce avem de făcut.
- Îmi pare rău că trebuie să fie aşa de la început, însă v-aţi ales cu o misiune destul de importantă şi este de datoria mea să vă explic ce anume presupune. Ochii încă îi străluceau, dar tonul vocii îi devenea mai scăzut şi mai grav, dându-ne senzaţia că ceva important avea să ne fie dezvăluit şi, desigur, aşa a şi fost.
- Despre ce e vorba? a întrebat Seto, foarte curios, aşezându-se lângă mine. Era politicos, altfel nu îmi dau seama de ce s-ar fi aşezat lângă mine când arătam de parcă nu dormisem câteva zile bune la rând.
Eram mult prea conştient că era şi el acolo. Îi puteam simţi prezenţa lui Kai atât de aproape de parcă îmi respira în ceafă, dar el era departe de mine şi aproape de Riku, privindu-l curios. Buza inferioară începea să îmi tremure de fiecare dată când îmi aminteam că m-a sărutat şi şi-a strecurat limba în gura mea. Îmi bătea inima puternic, mereu în stare alertă pentru a nu fi luat prin surprindere, însă începeam să mă simt mai calm şi mai sigur pe mine. Numai prezenţa blondului reuşea să îmi potolească tumultul interior şi să îmi mute gândurile de la cele întâmplate. Atunci am început să realizez că Seto era chiar molipsitor. Acest băiat avea să devină colacul meu de salvare.
- Am să vă spun ceva ce nu multă lume ştie. Sediul general al poliţei japoneze găzduieşte o serie de coduri. Acele coduri, folosite prost, pot deschide închisorile de pe tot teritoriul ţării, seifurile băncilor, dar şi multe alte instituţii importante în stat. Recent, zvonuri, până acum nefondate, cum că cineva ţinteşte această serie de coduri au început să devină din ce în ce mai frecvente. Informaţiile arată că oricine doreşte aceste coduri, va încerca să le fure în decursul următoarelor zile.
Tot timpul ne-a vorbit calm şi sigur pe sine deşi nu era neapărat nevoie. Probabil îşi imagina că e nevoie să fie atât de serios pentru ca noi să realizăm că misiunea noastră era într-adevăr mult mai importantă decât părea la prima vedere. Eu am înghiţit în sec, Seto a început să îşi frământe degetele, semn că era agitat, Kai a pufnit şi a oftat adânc în timp ce Sanju, surprinzându-ne pe toţi, şi-a întins mâna spre brunet şi a zâmbit.
- Uhm...s-a întâmplat ceva? am întrebat uşor nedumerit, vazându-l pe roşcat încă aşteptând şi pe Riku răzându-i fericit.
- Neah, a rostit bărbatul. Aştept să îmi dea lista, a explicat, ridicându-se în picioare pentru a se apropia mai mult de băiatul ce stătea pe fotoliu, aproape atingând chipul acestuia.
Cel de lângă brunet a fost mult mai rapid şi l-a oprit pe Sanju, punând mâna sa între trupurile lor. Kai se transformase în doar câteva secunde, într-un scut protector pentru Riku, în cavalerul lui în armură strălucitoare deşi roşcatul nu era nici un balaur, nici un călător răuvoitor. Aş fi crezut că de îndată ce primeşte lista dorită, bărbatul avea să se întoarcă la locul lui, însă continua să se uite în direcţia celui cu păr castaniu de parcă nu agrea deloc comportamentul lui.
Scânteia duşmănii era aprinsă încă de la început. Kai şi Sanju nu s-au înţeles nici măcar după ce au făcut o înţelegere benefică pentru amândoi, relaţia lor transformându-se în una de convenienţă.
- Care e misiunea? s-a auzit şi vocea blondului într-un final, reuşind să spargă atmosfera şi să îl determine pe Riku să ofteze, fericit că nu s-a întâmplat nimic rău.
- E chiar simplu. Voi veţi avea grijă ca oricine doreşte să fure aceste coduri să nu reuşească.
- Şi poliţia? Ne vor..., a continuat Seto, dar nu pentru mult timp.
- Vi s-a spus deja, nu? Poliţia nu se bagă în asta. Suntem pe cont propriu deşi fondurile şi echipamentele noastre sunt plătite. Ei nu vor şti nimic. Ce restricţii ni s-au pus?
Cel ce devenise brusc foarte serios era nimeni altul decât cel ce mă sărutase de atâtea ori şi se comportase atât de dezinvolt. Prima oară când îl vedeam serios, prima dată când renunţa la tonul lui obişnuit şi se interesa de lucrurile din jurul lui. Prima zi din scurta noastră muncă în echipă.
Se uita înspre brunet şi citea ceea ce se afla scris pe foile acestuia chiar dacă le putea cere şi lua cu sine. Prefera să se uite peste umărul tânărului, să rămână în dreapta acestuia ca şi cum era bodyguard-ul lui.
- Nici măcar una. Dacă e nevoie, veţi fura chiar voi codurile pentru a nu ajunge în mâinile altora.
- Stai puţin...., am vorbit fără să îmi dau seama, ridicându-mă şi în picioare, atrăgând atenţia tuturor. Vreţi să vă spun cum se poate fura „obiectul” pentru a împiedica retragerea lui sau vreţi să vă spun cum să îl furaţi voi?
Eram uşor indignat, mai mult surprins de ceea ce auzeam decât misiunea în sine. Principalul motiv pentru care dorisem să mă alătur lor era pentru a face un bine, a împiedica delictele şi a servi justiţiei. Furtul, indiferent de autor, era un delict. Ar fi însemnat să încalc orice principiu pe care mă bazam, dar, după ce am rostit acele cuvinte mi-am dat seama că însăşi relaţia mea cu Kai era deasupra logicii sau bunului simţ. Am înghiţit în sec şi m-am aşezat la loc, sperând că acesta nu avea să se uite înspre mine sau să îmi zâmbească cum făcea de obicei. M-aş fi înroşit imediat.
- Shuichi-kun, scopul nostru este să îi împiedicăm pe cei ce vor să fure codurile. După ce trec aceste două zile, în cazul în care veţi fi nevoiţi să le luaţi voi, vor fi înapoiate, mi-a explicat brunetul, întinzându-mi o hârtiuţă mică pe care scria o simplă adresă.
- În regulă. Voi cerceta de îndată locul pentru a şti ce măsuri trebuiesc luate. Putem folosi prizele din camerele noastre, nu? a întrebat blondul. Pentru a deschide laptopuri-le, a adăugat imediat, îndreptându-şi privirea spre roşcatul ce se uita la discheta oferită de Riku.
L-am observat pe Sanju, cercetând acel obiect din mâna lui de parcă era sfânt şi pe Seto dornic să se pună pe lucru. Dacă cei doi făceau un fel de echipă, atunci el avea să rămână cu mine. Cei doi nu aveau mult de făcut, mai mult investigau locul şi persoanele, dar eu aveam să fiu cel ce ajungea acolo şi le spunea ce se putea întâmpla. Un alt lucru mă preocupa: Kai avea să fie cu mine sau încă împotriva mea? După îndeplinirea misiunii, avea să mă facă să îl răsplătesc întocmai cum a sugerat sau să uite tot ce a spus?



Capitolul 6: Prima misiune
Furie