07-07-2012, 12:08 PM
@PurplePepene: Ma bucura faptul ca iti place titlul. Legatura cu textul va aparea imediat. Daca nu iti place de Belinda, stai sa vezi ce va face in continuare *laughs*. Te asigur ca il vei adora pe Armand. Te voi anunta :D.
Stiu ca a trecut foarte mult timp de cand am postat primul capitol, dar chiar nu am avut vreo idee pana acum. Lectura placuta.
Copila ii zambeste dragastos si isi intinde mainile micute, albicioase, pentru a lua crenguta instelata de liliac. Isi duce florile parfumate la nivelul nasului si atinge pielea subtire cu alcatuirea organica a acestora, zambind mai tare. Doar atat. Stau acolo, amandoi, tineri, asezati pe iarba inrourata de pe timpul noptii racoroase, cand au dormit in aceeasi camera dupa multe ore de citit. Baiatul ii atinge usor palma, strangand-o intr-a sa. Isi arcuieste buzele stramb, apoi saruta obrazul pudrat de polenul zburat din mijlocul florii purpurii. Isi atinge fruntea cu a acelei mci copile, inchizandu-si ochii odata cu ai ei. Nu doresc sa se priveasca, doar sa isi simta unui altuia respiratiile calde pe pielea subtire, atingerile delicate ca niste atingeri de luna la fereastra brazdata de stele cazatoare.Satenul isi duce mana ce are o usoara nuanta verzuie in parul brunet al fetei si ii zambeste acesteia. Dansa scoate un zambet intretaiat de un oftat scurt.
- Ce s-a intamplat, mon lavande? spune, punandu-si palmele pe umerii micuti, acoperiti de materialul subite al camasii purtată de trupul micut de langa el, ajungandu-i pana la genunchii inverziti si, totodata, inrositi de la atatea cazaturi. Nu mi-ai promis tu mie ca imi vei spune orice? Sau nu mai ai incredere in mine?
Glasul sau subtire de copil de sapte ani se propaga printre firele fragere de iarba ca melodia unei soprane prin peretii unei sali de opera, la fel ca si aplauzele halucinante ce te fac sa iti acoperi urechile si, totodata, manat de dorinta, continui sa aplauzi. Copila – cu un an mai mica – isi pune mainile peste ale baiatului si ofteaz lung, sacadat, parca imbacsit de tristetea despartirii.
- Nu, nu am uitat. Este si va fi vreodata posibil? Doar ca... Mama a spus ca va trebui sa stam o perioada in Elvetia. Si este atat de departe de acest loc! reuseste cu greu sa sopteasca, dupa care isi inconjoara bratele subtiri in jurul gatului baiatului, manecile camasii adunandu-se la nivelul umerilor. Nu ma intereseaza daca sunt plecata... Dar imi va fi atat de dor de tine...
Copilul, afisand un zambet scurt, trist si efemer, ii raspunde la imbratisare, afundandu-si chipul in parul fetei ondulat si ciufulit. Ii place de ea, de libertatea pe care o emana. Parca ii da si lui din a sa, la fel cu face si cu propria-i fericire.
- Nu conteaza, mon lavande. Acest fapt nu cantareste nici un gram pentru mine. Va fi doar pentru o perioada, nu? tanara aproba ezitat, iar baiatul adanceste mai tare imbratisarea. Dupa, iar ne vom putea juca impreuna. Nu iti fa griji...
Si au tacut... Si in aceasta liniste se aude doar cum acel tanar baiat inspira aberant, dar totusi lamentabil, din parfumul tinerei pe care o imbratiseaza cu atata ardoare. Sunete scurte, dese din cand in cand, dar pline de dragostea copilareasca...
- Tu esti, pana la urma, mon lavande. Nu iti fa griji...
Isi ridica brusc capul de pe biroul lucios si reflexia sa in oglinda o intampina calduros. O urma violeta a cearcanelor se poate vedea sub fiecare ochi inrosit din cauza faptului ca a avut un somn obositor. In pat se intorcea pe o parte si pe alta pe sub cearsaf, il dadea jos de pe pat, ba mai cadea si ea, injurand dupa aceea sau bolborosind niste cuvinte intelese numai de ea. Isi trece mana pe suprafata fetei si apoi incearca sa isi aminteasca ce facea aici inainte de a cadea in acest somn adanc. Se farda pentru a-si estompa din violet deoarece, probabil, Armand o va certa iar.
Isi reia in mana pensula si incepe sa treaca micile fire prin fardul cafeniu, apoi pe fata, un strat subtire de praf asezandu-se. „Oare ce mai este si cu acest vis?”, întrebarea obisnuita ce i se joaca prin minte de cateva zile. „Dar oare cine era acel baiat? Imi este atat de cunoscut...”. Tranteste imediat pensula in cutia de unde a luat-o, aceasta rasturnandu-se pe jos, fardul murdarind podeaua. „Oare Armand? Da... Este posibil... Seamana intr-un fel la chip. Aceleasi trasaturi, doar ca mai tinere...”. Dar, bineinteles, si acea tanara trebuie sa fie cineva. Acea copila pe care baiatul o imbratisa cu atata ardoare, manat de sentimentul despartirii ce se apropia de ei cu fiecare secunda care trecea. Isi acopera buzele uscate cu degetul mare si cel aratator – usor indoit –, ce tremura usor. Dar oare, daca acel baiat chiar este Armand, atunci cine este copila misterioasa din visul acoperit cu fire de praf in memoria celui care o are? Belinda considera ca nu are nici o legatura cu aceasta memorie veche. Nu isi aminteste nimic asemanator. Dar atunci de ce ea are aceste vise?
- Belinda, ar trebui sa mergem, nu? Doar nu vrem ca proaspat sosita Yvette sa se simta neprimita aici.
Armand ii zambeste din pragul usii si isi intinde mana spre ea, dansa raspunzandu-i fals la zambet. „Nu, nu poate fi el... Mi-ar fi spus, el este atat de apropiat de mine... si chiar si asa, sunt constienta ca inima sa este a mea.”. Blonda isi pune palma peste a satenului si se ridica, pornind inaintea baiatului. Cu adevarat... Nu stie ce legatura are cu aceste vise... Sau cel putin, ea nu l-a vazut niciodata pe Armand mic, ci la intalnit cu cinci ani in urma...
- Acum, serios, chiar te simti bine? Parca ai fi baut cateva pahare de sampanie scumpa, exact asa te comporti...
Tanara ii zambeste sarcastic si isi inconjoara mai tare degetele in jurul balustradei argintii ce pornea in felurite forme stranii. Paseste la inceput incet pe urmatoarea treapta, de parca ar dori sa verifice bucata de lemn lucios, si apoi apasa mai tare, continuand jocul sunetelor ascutite facute de tocul cui al sandalei cafenii. Cand ajunge jos rasufla usurata ca a scapat de frica ce ii staruia in inima de cand a cazut ieri dimineata pe scari si aproape ca a sfarsit cu un picior rupt. Nu este impiedicata, doar ca mintea sa este ocupata cu multe alte ganduri si nu se poate concentra indeajuns de bine la altceva.
Isi trece de cateva ori mainile prin par si apoi se intoarce spre baiatul ce o priveste cu un zamber copilaresc pe buze, stand pe ultima treapta, satisfacut de aceasta situatie. Isi ridica mana in aer si ii face semn pentru a o urma, acesta executand comanda. De fapt, nici nu stie unde il duce, dar creierul trimite comenzi automate catre picioare, spunandu-le ca trebuie sa urmeze drumul lasat de acel parfum halucinant de narcisa.
- Armand, nu uita sa fii cat de politicos se poate. Aceasta fata imi este o prietena foarte buna, aproape ca o sora, ii sopteste blonda, vocea melodioasa rasunandu-i intretaiata prin ureche, ca niste versuri efemere si fragile de Macedonski.
‚Aproape’, nu? S-atunci, teoretic, nu iti este chiar o sora, nu-i asa, Belinda? Atat de mult ai vorbit despre ea in ultimele doua zile incat m-am plictisit de laudele pe care i le aducea-i, dar parca mi-ai inchis in inima si o nota de curioazitate. Acest nume, ‚Yvette’... Ma intreb cum este respectiva tanara...
Isi trece degetele de pianist prin parul saten si isi termina monologul cu el insusi, pregatindu-se pentru a o intampine pe tanara Yvette asa cum trebuie, ca doar trebuie sa ii faca pe plac dragei sale, Belinda. Pana la urma, acea tanara este ca si toate celelalte, dupa parerea sa: plina de capricii, adoratoare de frumos si timida fata de unele persoane, aruncand zambete pe furis.
Armand isi ridica brusc capul si priveste parul auriu ce cade in valuri pe spatele drept al Belindei, acoperit de materialul roz al rochiei dantelate. Isi ridica mana in aer, vrand sa atinga umerii micuti ai fetei, dar aceasta deschide o usa si patrunde in incaperea luminata, pielea baiatului atingand doar cateva bucle. Parasita de suvitele blonde, mana lui Armand ramane in aer pentru cateva secunde, cu degetele rasfirate asemenea unei frunze tomnatice, desprinsa de pe creanga aspra. Cade. Dar daca toate fetele sunt asa... Atunci si Belinda este? Nu, ea este mult prea sensibila pentru asa ceva. Si atunci nu pot exista mai mult tinere care nu fac parte din aceste categorii?
- Belinda! Oh, de cat timp nu te-am mai vazut!
Armand clipeste de cateva ori pentru a indeparta ceata ce ii brazda vederea si isi indreapta spatele. O fata ii sare in brate Belindei, punandu-si mainile in jurul gatului acesteia. Blonda face acelasi lucru, dar mangaindu-i capsorul, de parca ar dori sa vada toate amintirile acelei copile ce ii sta in brate. Poate ca pana la urma chiar sunt ca niste surori. Dar ce diferenta este intre ele... Belinda este blonda si parul ii cade putin carliontat pe spate, pe cand tanara misterioasa – probabil Yvette – il are brunet, ondulat, si ii este putin sub umeri. Si inclusiv statura lor, Belinda este inalta cu adevarat, chiar daca poarta mereu tocuri ce ii dau un aer aparte atunci cand merge, pe cand bruneta este mai pitica, abia ajungandu-i blondei pana la umeri.
- Bine, inteleg, dragele mele, faptul ca nu v-ati mai vazut de mult, dar chiar trebuie sa va imbratisati atat? un glas melodios si gros sparge linistea ce s-a asternut in cele cateva secunde de inbratisare ce au parut cu adevarat lungi, si le face pe cele doua tinere sa se desparta, zambindu-si una alteia.
Odata cu aceasta despartie a putut-o vedea Armand mai bine pe Yvette. Cu adevarat, acest nume exotic, elegant i se potriveste perfect. Nu este inalta, adevarat, dar seamana cu o papusa, culoarea albicioasa a pielii dandu-i un aspect de portelan. Este micuta, probabil ca i-ar ajunge lui Armand la umeri cu greu. Tanarul ii arunca o privire pe furis in timp ce se indreapta spre fotoliul cel mai apropiat de dansul si poate observa mai bine tinuta lejera pe care o poarta. Sandale cu talpa joasa, comode, de o culoare roz deschis, pantaloni trei sferturi, cafenii, ca si curea fiindu-i pusa o esarfa subtire, cu felurite nuante calde, o camasa alba, din bumbac, primul nasture descheiat, putandu-se observa colierul delicat, cu model de fluture aurit. „Ii place sa se imbrace lejer”, acest lucru ii reiese lui Armand dintr-un calcul scurt prin minte. Zambeste din instinct , acest lucru atragandu-i atentia acelei domnisoare. Aceasta isi ia una din cestile cu ceai din fructe de padure de pe masa - proaspat facut de detinatoarea acelui glas melodios si gros -, incepand sa invarta o lingurita prin interiorul acesteia.
- Belinda, acesta este baiatul de care mi-ai povestit intr-o scrisoare? sparge linistea odata imbacsita de sunetul clinchetelor. Armand, nu? isi ridica privirea de la lichirul galbui spre tanar, el facand la fel.
Irisii lor se intalnesc, culoarea capruie – aproape neagra – a lui Yvette dandu-i satenului niste fiori, ca niste tepi, pe suprafata talpilor. Nu stie de ce, dar parca ar vedea doua petale acoperite de ramasitele topite ale soarelui. Si acele doua buze pline, rosii, obrajii de o nuanta usoara de roz il fac sa isi aplece capul in jos. Rusine? Nu, nu ar avea de ce. Intimidare? Poate, din cate a vazut tanara are aceasta capacitate. Acest gand i-a trecut prin minte ca o sageata, dar, dandu-si seama ca ambele fete il privesc, da de doua ori din cap, satisfacand-o pe bruneta.
- Oh! Si eu care ma gandeam ca voi doi va veti certa din primele momente. Se pare ca trebuie sa va cunosc mai bine, spune Belinda, lasand ceasca din sticla pe masa. Yvette, ar trebui sa merge, doresc sa iti arat camera unde vei sta de acum.
Satenul isi ridica brusc capul, parca uimit de cuvintele pe care le-a auzit cu cateva secunde in urma. „’De acum’? Adica va sta mai mult timp pe-aici? Hai, Belinda, ca nu ii voi putea rezista pentru mult timp acelei priviri sticloase pe care mi-o arunca! Si inca ce ii place sa ma faca sa ma simt asa, se vede pe chipul sau.” Isi musca suprafata interioara a obrazului - o durere ascutita strapungandu-i alcatuirea fragila -, pentru a-si opri gandurile contradictorii cu mintalitatea sa. Ca doar nu poate o simpla fata sa il intimideze pe Armand Di’Casia, nu? Orgoliul sau va fi lovit. Cum poate acea fiinta fragila, pe care daca ar saruta-o o singura data pe acele buze pline probabil ca s-ar „sparge” ca o papusa facuta din portelan, sa il faca sa se simta asa?
Tinerele se ridica de pe fotoliile pe care stateau si trec pe langa tanar, iesind din incaperea luminata. Acesta inspira parfumul lasat de domnisoare si isi trece degetele de pianist prin parul ciufulit. Isi duce mana deasupra cefei si observa ca aceasta este fierbinte si umeda. Cu adevarat ca acele priviri l-au intimidat mai mult decat ar crede.Si abia a cunoscut-o! Nu ar fi crezut niciodata ca acest lucru se poate intampla. Mai inspira inca o data acel iz lasat si clipeste de cateva ori. Parca de aceasta data ar avea ciudat intr-insul. Deobicei era reprezentat de acel puternic parful de nascisa. Dar, acum... Parca simte si putina lavanda... Isi sprijina bratele de genunchi si isi afunda chipul intre palme, incepand sa isi treaca degetele peste pleoape pentru a opri din usturimea ce i-a cuprins ochii. Din cauza acelor priviri? Trage aer in piept si isi soarbe ultimii centrilitri de ceai ramasi, dupa care pune ceasca pe masa. Se ridica in picioare si priveste tavanul alb. Dar oare de ce acea stare de nostalgie il cuprinde din nou? Este aceeasi ca si in momentul cand a auzit pentru prima data numele acelei tinere. Isi trece degetul peste buza inferioara pentru a sterge o picatura de ceai care stralucea in ultimele raze lasate de soare la apus. Cu adevarat ca este ciudat. Si acel parfum de lavanda pe care la simtit i-a amplificat si mai mult aceasta stare. Intrebarea simpla pe care si-a pus-o zilele trecute revine din nou: oare o cunoaste de undeva...?
__________________________
* mon lavande = lavanda mea
Stiu ca a trecut foarte mult timp de cand am postat primul capitol, dar chiar nu am avut vreo idee pana acum. Lectura placuta.
Capitolul II
Copila ii zambeste dragastos si isi intinde mainile micute, albicioase, pentru a lua crenguta instelata de liliac. Isi duce florile parfumate la nivelul nasului si atinge pielea subtire cu alcatuirea organica a acestora, zambind mai tare. Doar atat. Stau acolo, amandoi, tineri, asezati pe iarba inrourata de pe timpul noptii racoroase, cand au dormit in aceeasi camera dupa multe ore de citit. Baiatul ii atinge usor palma, strangand-o intr-a sa. Isi arcuieste buzele stramb, apoi saruta obrazul pudrat de polenul zburat din mijlocul florii purpurii. Isi atinge fruntea cu a acelei mci copile, inchizandu-si ochii odata cu ai ei. Nu doresc sa se priveasca, doar sa isi simta unui altuia respiratiile calde pe pielea subtire, atingerile delicate ca niste atingeri de luna la fereastra brazdata de stele cazatoare.Satenul isi duce mana ce are o usoara nuanta verzuie in parul brunet al fetei si ii zambeste acesteia. Dansa scoate un zambet intretaiat de un oftat scurt.
- Ce s-a intamplat, mon lavande? spune, punandu-si palmele pe umerii micuti, acoperiti de materialul subite al camasii purtată de trupul micut de langa el, ajungandu-i pana la genunchii inverziti si, totodata, inrositi de la atatea cazaturi. Nu mi-ai promis tu mie ca imi vei spune orice? Sau nu mai ai incredere in mine?
Glasul sau subtire de copil de sapte ani se propaga printre firele fragere de iarba ca melodia unei soprane prin peretii unei sali de opera, la fel ca si aplauzele halucinante ce te fac sa iti acoperi urechile si, totodata, manat de dorinta, continui sa aplauzi. Copila – cu un an mai mica – isi pune mainile peste ale baiatului si ofteaz lung, sacadat, parca imbacsit de tristetea despartirii.
- Nu, nu am uitat. Este si va fi vreodata posibil? Doar ca... Mama a spus ca va trebui sa stam o perioada in Elvetia. Si este atat de departe de acest loc! reuseste cu greu sa sopteasca, dupa care isi inconjoara bratele subtiri in jurul gatului baiatului, manecile camasii adunandu-se la nivelul umerilor. Nu ma intereseaza daca sunt plecata... Dar imi va fi atat de dor de tine...
Copilul, afisand un zambet scurt, trist si efemer, ii raspunde la imbratisare, afundandu-si chipul in parul fetei ondulat si ciufulit. Ii place de ea, de libertatea pe care o emana. Parca ii da si lui din a sa, la fel cu face si cu propria-i fericire.
- Nu conteaza, mon lavande. Acest fapt nu cantareste nici un gram pentru mine. Va fi doar pentru o perioada, nu? tanara aproba ezitat, iar baiatul adanceste mai tare imbratisarea. Dupa, iar ne vom putea juca impreuna. Nu iti fa griji...
Si au tacut... Si in aceasta liniste se aude doar cum acel tanar baiat inspira aberant, dar totusi lamentabil, din parfumul tinerei pe care o imbratiseaza cu atata ardoare. Sunete scurte, dese din cand in cand, dar pline de dragostea copilareasca...
- Tu esti, pana la urma, mon lavande. Nu iti fa griji...
Isi ridica brusc capul de pe biroul lucios si reflexia sa in oglinda o intampina calduros. O urma violeta a cearcanelor se poate vedea sub fiecare ochi inrosit din cauza faptului ca a avut un somn obositor. In pat se intorcea pe o parte si pe alta pe sub cearsaf, il dadea jos de pe pat, ba mai cadea si ea, injurand dupa aceea sau bolborosind niste cuvinte intelese numai de ea. Isi trece mana pe suprafata fetei si apoi incearca sa isi aminteasca ce facea aici inainte de a cadea in acest somn adanc. Se farda pentru a-si estompa din violet deoarece, probabil, Armand o va certa iar.
Isi reia in mana pensula si incepe sa treaca micile fire prin fardul cafeniu, apoi pe fata, un strat subtire de praf asezandu-se. „Oare ce mai este si cu acest vis?”, întrebarea obisnuita ce i se joaca prin minte de cateva zile. „Dar oare cine era acel baiat? Imi este atat de cunoscut...”. Tranteste imediat pensula in cutia de unde a luat-o, aceasta rasturnandu-se pe jos, fardul murdarind podeaua. „Oare Armand? Da... Este posibil... Seamana intr-un fel la chip. Aceleasi trasaturi, doar ca mai tinere...”. Dar, bineinteles, si acea tanara trebuie sa fie cineva. Acea copila pe care baiatul o imbratisa cu atata ardoare, manat de sentimentul despartirii ce se apropia de ei cu fiecare secunda care trecea. Isi acopera buzele uscate cu degetul mare si cel aratator – usor indoit –, ce tremura usor. Dar oare, daca acel baiat chiar este Armand, atunci cine este copila misterioasa din visul acoperit cu fire de praf in memoria celui care o are? Belinda considera ca nu are nici o legatura cu aceasta memorie veche. Nu isi aminteste nimic asemanator. Dar atunci de ce ea are aceste vise?
- Belinda, ar trebui sa mergem, nu? Doar nu vrem ca proaspat sosita Yvette sa se simta neprimita aici.
Armand ii zambeste din pragul usii si isi intinde mana spre ea, dansa raspunzandu-i fals la zambet. „Nu, nu poate fi el... Mi-ar fi spus, el este atat de apropiat de mine... si chiar si asa, sunt constienta ca inima sa este a mea.”. Blonda isi pune palma peste a satenului si se ridica, pornind inaintea baiatului. Cu adevarat... Nu stie ce legatura are cu aceste vise... Sau cel putin, ea nu l-a vazut niciodata pe Armand mic, ci la intalnit cu cinci ani in urma...
***
- Acum, serios, chiar te simti bine? Parca ai fi baut cateva pahare de sampanie scumpa, exact asa te comporti...
Tanara ii zambeste sarcastic si isi inconjoara mai tare degetele in jurul balustradei argintii ce pornea in felurite forme stranii. Paseste la inceput incet pe urmatoarea treapta, de parca ar dori sa verifice bucata de lemn lucios, si apoi apasa mai tare, continuand jocul sunetelor ascutite facute de tocul cui al sandalei cafenii. Cand ajunge jos rasufla usurata ca a scapat de frica ce ii staruia in inima de cand a cazut ieri dimineata pe scari si aproape ca a sfarsit cu un picior rupt. Nu este impiedicata, doar ca mintea sa este ocupata cu multe alte ganduri si nu se poate concentra indeajuns de bine la altceva.
Isi trece de cateva ori mainile prin par si apoi se intoarce spre baiatul ce o priveste cu un zamber copilaresc pe buze, stand pe ultima treapta, satisfacut de aceasta situatie. Isi ridica mana in aer si ii face semn pentru a o urma, acesta executand comanda. De fapt, nici nu stie unde il duce, dar creierul trimite comenzi automate catre picioare, spunandu-le ca trebuie sa urmeze drumul lasat de acel parfum halucinant de narcisa.
- Armand, nu uita sa fii cat de politicos se poate. Aceasta fata imi este o prietena foarte buna, aproape ca o sora, ii sopteste blonda, vocea melodioasa rasunandu-i intretaiata prin ureche, ca niste versuri efemere si fragile de Macedonski.
‚Aproape’, nu? S-atunci, teoretic, nu iti este chiar o sora, nu-i asa, Belinda? Atat de mult ai vorbit despre ea in ultimele doua zile incat m-am plictisit de laudele pe care i le aducea-i, dar parca mi-ai inchis in inima si o nota de curioazitate. Acest nume, ‚Yvette’... Ma intreb cum este respectiva tanara...
Isi trece degetele de pianist prin parul saten si isi termina monologul cu el insusi, pregatindu-se pentru a o intampine pe tanara Yvette asa cum trebuie, ca doar trebuie sa ii faca pe plac dragei sale, Belinda. Pana la urma, acea tanara este ca si toate celelalte, dupa parerea sa: plina de capricii, adoratoare de frumos si timida fata de unele persoane, aruncand zambete pe furis.
Armand isi ridica brusc capul si priveste parul auriu ce cade in valuri pe spatele drept al Belindei, acoperit de materialul roz al rochiei dantelate. Isi ridica mana in aer, vrand sa atinga umerii micuti ai fetei, dar aceasta deschide o usa si patrunde in incaperea luminata, pielea baiatului atingand doar cateva bucle. Parasita de suvitele blonde, mana lui Armand ramane in aer pentru cateva secunde, cu degetele rasfirate asemenea unei frunze tomnatice, desprinsa de pe creanga aspra. Cade. Dar daca toate fetele sunt asa... Atunci si Belinda este? Nu, ea este mult prea sensibila pentru asa ceva. Si atunci nu pot exista mai mult tinere care nu fac parte din aceste categorii?
- Belinda! Oh, de cat timp nu te-am mai vazut!
Armand clipeste de cateva ori pentru a indeparta ceata ce ii brazda vederea si isi indreapta spatele. O fata ii sare in brate Belindei, punandu-si mainile in jurul gatului acesteia. Blonda face acelasi lucru, dar mangaindu-i capsorul, de parca ar dori sa vada toate amintirile acelei copile ce ii sta in brate. Poate ca pana la urma chiar sunt ca niste surori. Dar ce diferenta este intre ele... Belinda este blonda si parul ii cade putin carliontat pe spate, pe cand tanara misterioasa – probabil Yvette – il are brunet, ondulat, si ii este putin sub umeri. Si inclusiv statura lor, Belinda este inalta cu adevarat, chiar daca poarta mereu tocuri ce ii dau un aer aparte atunci cand merge, pe cand bruneta este mai pitica, abia ajungandu-i blondei pana la umeri.
- Bine, inteleg, dragele mele, faptul ca nu v-ati mai vazut de mult, dar chiar trebuie sa va imbratisati atat? un glas melodios si gros sparge linistea ce s-a asternut in cele cateva secunde de inbratisare ce au parut cu adevarat lungi, si le face pe cele doua tinere sa se desparta, zambindu-si una alteia.
Odata cu aceasta despartie a putut-o vedea Armand mai bine pe Yvette. Cu adevarat, acest nume exotic, elegant i se potriveste perfect. Nu este inalta, adevarat, dar seamana cu o papusa, culoarea albicioasa a pielii dandu-i un aspect de portelan. Este micuta, probabil ca i-ar ajunge lui Armand la umeri cu greu. Tanarul ii arunca o privire pe furis in timp ce se indreapta spre fotoliul cel mai apropiat de dansul si poate observa mai bine tinuta lejera pe care o poarta. Sandale cu talpa joasa, comode, de o culoare roz deschis, pantaloni trei sferturi, cafenii, ca si curea fiindu-i pusa o esarfa subtire, cu felurite nuante calde, o camasa alba, din bumbac, primul nasture descheiat, putandu-se observa colierul delicat, cu model de fluture aurit. „Ii place sa se imbrace lejer”, acest lucru ii reiese lui Armand dintr-un calcul scurt prin minte. Zambeste din instinct , acest lucru atragandu-i atentia acelei domnisoare. Aceasta isi ia una din cestile cu ceai din fructe de padure de pe masa - proaspat facut de detinatoarea acelui glas melodios si gros -, incepand sa invarta o lingurita prin interiorul acesteia.
- Belinda, acesta este baiatul de care mi-ai povestit intr-o scrisoare? sparge linistea odata imbacsita de sunetul clinchetelor. Armand, nu? isi ridica privirea de la lichirul galbui spre tanar, el facand la fel.
Irisii lor se intalnesc, culoarea capruie – aproape neagra – a lui Yvette dandu-i satenului niste fiori, ca niste tepi, pe suprafata talpilor. Nu stie de ce, dar parca ar vedea doua petale acoperite de ramasitele topite ale soarelui. Si acele doua buze pline, rosii, obrajii de o nuanta usoara de roz il fac sa isi aplece capul in jos. Rusine? Nu, nu ar avea de ce. Intimidare? Poate, din cate a vazut tanara are aceasta capacitate. Acest gand i-a trecut prin minte ca o sageata, dar, dandu-si seama ca ambele fete il privesc, da de doua ori din cap, satisfacand-o pe bruneta.
- Oh! Si eu care ma gandeam ca voi doi va veti certa din primele momente. Se pare ca trebuie sa va cunosc mai bine, spune Belinda, lasand ceasca din sticla pe masa. Yvette, ar trebui sa merge, doresc sa iti arat camera unde vei sta de acum.
Satenul isi ridica brusc capul, parca uimit de cuvintele pe care le-a auzit cu cateva secunde in urma. „’De acum’? Adica va sta mai mult timp pe-aici? Hai, Belinda, ca nu ii voi putea rezista pentru mult timp acelei priviri sticloase pe care mi-o arunca! Si inca ce ii place sa ma faca sa ma simt asa, se vede pe chipul sau.” Isi musca suprafata interioara a obrazului - o durere ascutita strapungandu-i alcatuirea fragila -, pentru a-si opri gandurile contradictorii cu mintalitatea sa. Ca doar nu poate o simpla fata sa il intimideze pe Armand Di’Casia, nu? Orgoliul sau va fi lovit. Cum poate acea fiinta fragila, pe care daca ar saruta-o o singura data pe acele buze pline probabil ca s-ar „sparge” ca o papusa facuta din portelan, sa il faca sa se simta asa?
Tinerele se ridica de pe fotoliile pe care stateau si trec pe langa tanar, iesind din incaperea luminata. Acesta inspira parfumul lasat de domnisoare si isi trece degetele de pianist prin parul ciufulit. Isi duce mana deasupra cefei si observa ca aceasta este fierbinte si umeda. Cu adevarat ca acele priviri l-au intimidat mai mult decat ar crede.Si abia a cunoscut-o! Nu ar fi crezut niciodata ca acest lucru se poate intampla. Mai inspira inca o data acel iz lasat si clipeste de cateva ori. Parca de aceasta data ar avea ciudat intr-insul. Deobicei era reprezentat de acel puternic parful de nascisa. Dar, acum... Parca simte si putina lavanda... Isi sprijina bratele de genunchi si isi afunda chipul intre palme, incepand sa isi treaca degetele peste pleoape pentru a opri din usturimea ce i-a cuprins ochii. Din cauza acelor priviri? Trage aer in piept si isi soarbe ultimii centrilitri de ceai ramasi, dupa care pune ceasca pe masa. Se ridica in picioare si priveste tavanul alb. Dar oare de ce acea stare de nostalgie il cuprinde din nou? Este aceeasi ca si in momentul cand a auzit pentru prima data numele acelei tinere. Isi trece degetul peste buza inferioara pentru a sterge o picatura de ceai care stralucea in ultimele raze lasate de soare la apus. Cu adevarat ca este ciudat. Si acel parfum de lavanda pe care la simtit i-a amplificat si mai mult aceasta stare. Intrebarea simpla pe care si-a pus-o zilele trecute revine din nou: oare o cunoaste de undeva...?
__________________________
* mon lavande = lavanda mea