M-ati schimbat

[luiza_alexandra]

Hei, am reusit sa corectez si sa postez continuarea :)
Andi , multumesc din nou pentu ca citesti si comentezi. Cat despre faptul ca mai apar cuvinte sau fraze in engleza, am mai incercat sa mai scot din ele, dar de unele nu m-am putut lispi. Am modificat totusi la prima postare unde am scris "limba: romana" adaugand si un "ocazional engleza", care sper sa se puna.




Drumul cu trenul pana la Bucuresti si cu avionul pana in Grecia, a trecut fara evenimente notabile.
Ajunsi in aeroport, ne-am strans toti bagajele si am coborat adormiti si obositi, unde trebuia sa ne astepte unchiul lui Flori. Eu adormisem cu capul pe umarul lui Andrei, si nu ma trezisem prea bine inca. Mi-am tras trolerul dupa mine, m-am asezat pe el si m-am rezemat de zid, inchizandu-mi ochi, simtindu-ma inca somnoroasa. Restul s-au adunat intre timp in jurul meu, pentru ca eram prima si fara sa isi dea seama m-au urmat.
-Unchiul meu a fost cam prins in trafic, iar acum vine spre noi, a anuntat Flori, dupa o lunga conversatie la telefon in care tipa din doua in doua secunde ca nu intelegea nimic din ceea cei i se zicea sau ca nu era semnal, rugandu-l mereu sa repete.
Eu ascultam pur si simplu conversatiile celor din jur, rezemata de perete si cu ochii inchisi, nedorind sa ma trezesc la realitate.
O realitate in care eu nu eram deloc personajul pozitiv, fata ranita si jucata in picioare de catre cei pe care ii iubea. Ei bine, am fost la un moment dat, dar acum eram exact la polul opus.
O realitate in care baiatul care ma iubea cel mai mult, era si cel pe care l-am ranit in cele mai urate feluri.
O relitate in care ajunsesem sa am un prieten doar de forma, insa fara sa impartasim acel gen de iubire, sentimentele dintre noi fiind mai mult ca dintre doi frati care se ciondavesc cat e ziua de lunga.
Si, nu in ultimul rand, o realitate in care m-am sarutat cu “frate-miu” in fata lui Ionut, baiatul innebunit dupa mine, de care vorbeam mai devreme…
Ma simteam oribil, realizand ca nu gasisem acea cale de mijloc, ca nu mergea nicicum si ca devenisem o persoana pe care obisnuiam sa o urasc.
-Stai, stai, cred ca am observat un tip dragut la orizont. In cazul asta, pot sa stau aici oricat, a zis si Anca multumita.
Ca intotdeauna, vorbeau de baieti si probabil ca tot ca intotdeauna, m-as fi alaturat lor, insa atunci nu eram deloc in dispozitia potrivita pentru asta. Si aveam si prieten, cel putin teoretic.
-Care mai? Tipul blond? In rosu? s-a interesat si Oana.
Blond, slabiciunea mea…
-Da, da. Hai sa trecem pe langa el, sa ne impiedicam brusc, iar el ca un gentleman sa ne prinda. Sau de fapt las', e ideea mea, ma duc doar eu, s-a razgandit Anca.
-Man, spune-mi ca nu tocmai a spus asta, i s-a plans Cristi, probabil lui Victor, care se amuza copios de modul in care priveam noi fetele lucrurile, multumindu-se doar sa ne analizeze.
-Daca e tipul ala de acolo, cred ca tocmai vine spre noi, le-a avertizat Andrei.
Mi-am deschis ochii si mi-am ridicat privirea catre el, pentru ca nu auzisem nimic de el de cand coborasem din avion. Era langă Ionut, amandoi concentrati pe un joc de pe telefon. Nu stiu cand anume l-a vazut el pe acel baiat, pentru ca nu parea ca vreunul din ei sa isi fi ridicat privirea din telefon.
-Vine, vine! Faceti-va de lucru, a ordonat Elena.
-Ne jucam cu parul, sugem biberonul, stam ca mexicanii, facem ca tiganii, a inceput sa cante Cristi un cantecel pe care l-am invatat la gradinita, si spre exasperarea Elenei, au inceput sa faca si coregrafia.
Eu nu faceam decat sa privesc si sa ma amuz pe seama dansului lui Cristi. Inca eram somnoroasa si lipsita de viata, dupa somul din avion si intamplarea din tren.
Acum, toata lumea credea ca eu si cu Andrei formam un cuplu, iar impreuna am stabilit sa lasam lucrurile asa si sa ne prefacem in continuare. Singurul care cunostea adevarul era Ionut, in fata caruia am avut un exces de sinceritate si i-am spus tot. Aveam destule momente de genul acesta in ultima vreme, dar nu cu el. Si oricum, dupa cate ii facusem, merita macar atata lucru.
Am exagerat rau de tot cand m-am sarutat in fata tuturor cu Andrei. Doamne, cu Andrei!
-Iti dau eu numa' mexicani şi tigani, i-a spus ea in timp ce ranjea cu toti dintii, incercand sa se comporte normal.
Daca asta considera ea ca fiind normal...
-Angi?
Am observat mai intai expresia fetelor si apoi am realizat gravitatea situatiei. Tipul ma cauta pe mine.
M-am intors nedumeria.
-Will?! am zis si n-am reusit sa ma prefac deloc uimita pentru ca tot ce gandeam in acel moment era: Ce mama naibii cauti tu aici?!
N-am avut timp deloc de stat pe ganduri si de procesat toata informatia, caci el m-a luat de incheietura mainii si m-a tras de langa grup, in timp ce eu l-am urmat confuza.
Eram bucuroasa ca-l vedeam? Poate. Probabil. Bine, sigur ca eram. Imi trecuse supararea? Nu stiu. Poate. As fi sarit sa-l imbratisez si chiar sa-l sarut? Ooo da!
-Hei, hei, ia incetineste putin. Ce crezi ca faci?
Pai da, hei, ai uitat partea in care m-ai tradat? Spre rusinea mea, devenisem destul de orgolioasa si chiar daca de iertat, iertam aproape orice, nu-mi placea sa ma comport ca atare. Plus ca tare imi mai placea ideea de a ii arata ce a pierdut si ce nu va mai avea vreodata. Ei da, exista posibilitatea sa ma mai aiba, dar era foarte mica, iar el nu trebuia sa stie despre ea.
Fii tare Angela, m-am incurajat.
S-a oprit, intorcandu-se spre mine cu acelasi zambet incantator cu care m-a cucerit. Mi s-au inmuiat picioarele si odata cu ele si hotararea de a nu mai ceda niciodata in fata lui sau a oricarui baiat.
-Ti-am cucerit toate prietenele, a observat el mandru, privind in urma noastra la fetele care uitasera de mult de privitul pe furis, holbandu-se la noi fara nicio jena.
Si pac! A calcat pe bec. Nu pot sa zic ca picioarele mi se oprisera din tremurat dar imi recapatasem hotararea odata ce il vazusem pe acel Will care a plecat si a uitat complet de mine.
Mi-am amintit ca el era unul din motivele pentru care ma transformasem in fata care ii ranea pe cei la care tinea cel mai mult.
-Crezi că puteam avea o conversatie normala langa ele? Laur mi-a spus cand o sa aterizati azi in Grecia, si m-am gandit ca as vrea sa te astept. Nu ne-am vazut de mult oricum (de cand ai plecat pur si simplu, mai exact)... A uitat sa imi mentioneze totusi faptul ca te-ai vopsit. Esti foarte draguta asa.
Oooh, ce dragut! Ce fals! Ce ipocrit nenorocit!
-Da, si tu ca ai venit sa ma iei, dar avem deja pe cineva, deci nu e nevoie, am zis incercand sa reduc la tacere micuta voce din capul meu care imi urla sa ii dau un pumn in gura si sa fug.
Cum putea sa se comporte ca si cum nu se intamplase nimic?! Cum am putut sa te iubesc egoistule?! Ce, credeai ca imi era dor de tine? Ei bine nu mi-a fost! (De fapt, da, mi-a fost, dar... shhh!!!) Si am si prieten, ha! Prea tarziu fraiereee! You lost me...
Apropo de prietenul meu, Andrei imi observare lipsa si incepuse sa ma strige.
-Trebuie sa ma intorc la ceilalti, am spus ca si cum mi-ar fi parut rau (lucru pe care stiu ca nu trebuia sa il fac pentru ca el nu m-a menajat pe mine in niciun fel). Ne auzim...
Habar nu aveam ce cauta el in Grecia, si desi muream de curiozitate, nu aveam de gand sa il intreb. M-a prins iar de incheietura mainii.
-Si de asemenea, imi era dor de tine, mi-a spus mai mult in soapta, iar eu l-am auzit in ciuda galagiei din aeroport.
Zambetul acela mandru ii disparuse de pe fata, fiind inlocuit de unul trist, care era gata sa ma omoare. Totusi, nu aveam degand sa cedez.
Cand l-am vazut mi-am dat seama de ce mi-am dorit cu atata disperare o schimbare de genul acesteia. Era pacat pentru ca pana sa ma intalnesc cu persoanele care meritau sa faca cunostinta cu Angela cea cruda, am uitat complet de vechea eu.
Deci, efectiv, nu mai stiam cum sa fiu altfel.
-Am vaut, chiar am vazut, am spus sarcastica. Dar nu mai conteaza, am inceput sa mint. Am prieten. Andrei? am strigat, facandu-i cu semn sa vina si el sa ii prezint un... vechi prieten.
Nu eram sigura ca faceam ceea ce trebuia si nici nu aveam timp sa ma gandesc. Acum voiam doar sa ii arat ca plecarea lui mi-a fost indiferenta si ca am dus-o foarte bine si fara el. Probabil Laur nu s-a abtinut sa ii zica situatia din prima luna dupa plecarea lui, cea in care am asteptat ca el sa se intoarca si cea in care mi-am permis sa sufar si sa fiu patetica continuand sa sper si sa il iubesc. Dar dupa, nimeni, nici macar Alexandra (singura care stia povestea) nu a vazut niciun semn cum ca ceva mergea prost, sau ca mi-ar mai fi dor de el. Speram ca toate astea sa ajunga la el. Cum intra Laur in camera, incepeam sa ii povestesc mamei despre ultimele mele cuceriri de la scoala, tot la fel, in speranta ca urma sa ii spuna tot bunului sau prieten, Will.
Nu puteamn sa renunt la tot si sa ii sar in brate. Nu voiam. Nu merita si gata!
-Hai sa iti prezint pe cineva, am zis cand acesta a ajuns in dreptul meu si l-am luat de mana posesiva. El este Andrei, Andrei, el este Will.
La inceput, Andrei si-a intins mana pregatit sa fie politicos si sa nu ma faca de ras, insa cand a auzit numele celui pe care eu doream sa il cunoasca, si-a retras-o cu o expresie dezgustata pe chip.
-Neinteresant, a zis, lasandu-l pe Will cu mana intinsa. Hai inapoi pentru că imediat ajunge unchiul lui Flori, a continuat ignorandu-l complet pe blond.
Trebuia sa il faci gelos, nu sa ma iei de langa el, m-am gandit putin revoltata, gand pe care l-am redus repede la tacere, cu partea din mine care ura faptul ca inca il iubeam.
Serios? Nu imi vine sa cred ca te-ai gandit la asta! m-am certat apoi.
-Mai las-o putin si vine si ea, a intervenit Will tocmai cand ii intorsesem amandoi spatele. N-am vazut-o de aproape un an si…
-Ai fi aproape credibil daca nu as stii toata povestea. Oricum, daca tu vrei, a spus catre mine, eu nu am nimic impotriva.
Nu a spus-o in genul ala "Faci cum vrei, dar sa stii ca nu sunt de acord cu asta". Stia ca o sa iau decizia corecta. Si a gresit.
L-am sarutat pe Andrei pe gura in fata lui Will si i-am promis ca nu stau mult. A fost ciudat, iar eu nu eram tocmai in apele mele, simtindu-ma putin obosita si ametita datorita tuturor evenimentelor petrecute in ultimul timp si poate, doar poate, din cauza vinului baut cu ceva timp in urma.
Apoi i-am oferit toata atentia mea lui Will desi eram constienta ca nu mai merita nimic de la mine, poate doar o palma peste ochi. In orice caz, eram inca nervoasa pe el si vazandu-l cum se comporta, fiind din nou el insusi, tipul care m-a parasit, m-am motivat sa nu il iau usor deloc.
Dar de fapt, cel care nu m-a luat usor a fost tot el. Si a fost la propriu. O sa vedeti imediat la ce ma refer.
-Ai ceva de spus sau imi pierd timpul degeaba? am intrebat vazand ca doar ne uitam ca narojii unul la altul.
Ti-ai batut joc destul de timpul meu, asa ca grabeste-te daca ai ceva de zis sau lasa-ma sa plec si sa imi vad de viata in continuare.
Nu ca dupa intalnirea asta cu el totul avea sa fie ca inainte. Cel putin, nu pentru o perioada. Pentru ca eu nu il uitasem. Eu doar il acoperisem cu noi si noi amintiri si ma chinuiam din rasputeri sa il tin la fundul sacului ingropat in ele. Si intr-adevar, in majoritatea timpului, mergea perfect. Iar intalnirea asta a noastra nu facuse decat sa strice totul. Ce cauta el in Grecia pana la urma?
-Deci esti inca suparata pe mine... ,a concluzionat el.
Bravo Einstein! Cum ti-ai dat seama? Poate de la tonul meu ironic sau de la faptul ca nu m-am topit de mult sub privirile tale? Doar nu te asteptai sa te imbratisez si sa te sarut ca alta data?
Mda, ca alta data...
Trecut, dragul meu, asta esti tu. Asta e locul in care am sa te las. Nu iti face iluzii pentru un come back, pentru ca Angela cea draguta a murit, sau mai bine zis, a fost omorata de un nemernic cu ochii albastrii. Resuscitarea e inutila aici.
Aff, e clar ca m-a enervat! mi-am dat eu seama observand gandurile care imi tot treceau prin minte, in timp ce el tot nu zicea nimic.
-Doar nu esti surprins, am zis bagandu-mi mana in parul meu lung, dand bretonul pe spate si cautand sa par amuzata de reactia lui. Hai Will, nu am toata ziua la dispozitie!
Serios acum. Imediat trebuia sa vina unchiul lui Flori ca sa ne ia cu masina, iar eu chiar nu aveam timp de pierdut. M-am uitat inapoi catre prietenii mei, cautand sa vad daca erau tot acolo.
Mda, tot acolo, m-am gandit cand i-am vazut inca cu ochii pe noi, la fel de "subtili" ca la inceput.
-Will! am zis enervata de-a dreptul. Ti-a mancat pisica limba?!
Si normal ca nu vorbea, pentru ca el cocea in mintea lui de baiat blond, un plan malefic de rapire. Si da, Will nu era cel mai de treaba tip din lume, din cate probabil ati observat, avand in vedere ce v-am povestit, dar nu ma asteptam la ce a urmat.
-N-am cum sa te conving sa ma lasi pe mine sa te duc la destinatia ta, nu? a intrebat stiind raspunsul.
Am clatinat din cap.
-Bine, pai atunci, hai cu mine pana la masina unde am ceva ce as fi vrut sa iti dau.
M-a apucat de brat, dar eu m-am smucit.
-Nu vreau nimic de la tine Will, i-am spus hotarata.
-Nu o sa dureze mult si te asigur ca nu am cheltuit mult pe ceea ti-am luat. Haide te rog, ce-ai de pierdut?
Si sa-ti raman datoare? Da, sigur!
-Nu-mi ramai datoare, mi-a promis el de parca imi citise gandurile. Cinci minute, te rog.
Si m-am dus.
M-a pus sa imi iau singura cadoul din plasa de pe bancheta din spate, care era chiar in capatul celalt al intrarii, iar eu m-am vazut nevoita sa intru de tot. Nu as fi acceptat atat de usor, dar chiar nu aveam timp de pierdut. Ar fi trebuit sa imi dea de gandit cand a intrat si el in fata, si a inchis usa dupa el, s-a aplecat, a inchis-o si pe a mea, dupa care le-a blocat pe toate. De abia la piutul care anunta faptul ca nu mai era cale de iesire, am realizat ca ceva nu era in regula.
A bagat cheile in contact si a pornit. Serios? Serioooos?! Oh, Doamne, nu mi se intampla mie asta! Imi venea sa ma iau la palme ca mi-am permis acea pauza pentru ca eram in criza de timp, exact atunci cand el s-a desi sa ma pacaleasca.
Nu stiam pe cine eram mai furioasa: pe el sau pe mine?
-Ce naiba faci?! am tipat nereusind sa ma stapanesc deloc.
-Nu ma ura pentru asta, a murmurat el privind drept inainte. Vreau doar sa vorbim putin, asta-i tot. Iti promit ca te duc eu unde trebuia sa ajungi.
-De parca tu stii unde voiam eu sa ajung. Nici macar eu nu stiu exact.
-Trebuia sa lucrezi intr-un local, nu? Zi-mi cum se numeste.
-Habar nu am! Ceva de Alexandru cred si e pe langa plaja.
-Alexander?! Serios? Lucrezi acolo?
-Deocamdata nu, i-am raspuns taioasa, fara sa realizez ca el era prea uimit pentru un asemnea lucru. Deci, care-i planul?
Mi-a spus ca o sa ma duca undeva sa discutam lucruri la care nu voiam sa ma gandesc si care eram constienta ca urmau sa imi faca rau. Pe langa toate astea, imi mai era teama ca s-ar putea ca toata hotararea mea sa se duca naiba si sa cedez. De fapt, eram ingrozita de lucrul asta. Plus faptul ca inima mea era atat de bucuroasa sa il vada din nou incat nu ma asculta deloc cand ii porunceam sa taca si nu mai faca atata zarva. Nu ii pasa. Ea prefera sa fie sincera pana la capat, eu nu.
Intre timp, cei din gara incepusera sa observe faptul ca lipseam si ma sunau disperati. L-am asigurat pe Andrei ca o sa fiu bine si ca o sa ajung si eu acolo, povestindu-i foarte pe scurt de rapirea lui Will, avand grija ca la finalul conversatiei sa bag un "Te iubesc si de abia astept sa ajung si eu." . L-am observat pe blond strambandu-se fara sa se sinchiseasca macar sa isi ascunda gelozia. Pana si el a ales sa fie sincer. Dar eu nu puteam. Trebuia sa aleg intre asta si un plans isteric pe care l-am tinut in mine de prea multa vreme.
Pentru ca da, mi-a fost incredibil de dor de el, iar fara el am mers aiurea doar ca sa imi umplu timpul. Undeva inauntrul meu, departe de constient, am sperat ca se va intoarce si ca toate vor fi din nou ca la inceput.
Aproape ca uram faptul ca ne-am despartit atat de urat iar eu am suferit atat de mult, pentru simplu fapt ca acum nu puteam sa ii sar in brate si sa ii spun ca mi-a fost dor de el. Dupa toata povestea de dinainte, nu puteam sa ma comport ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. Sa fi fost orgloiul de vina sau faptul ca ma gandeam ca daca s-a intamplat odata sa ma lase balta, s-ar putea sa se intample si a doua oara, nu stiu. Tot ce stiam era ca devenea tot mai greu sa stau imbufnata acolo, langa el (da, intre timp, am oprit si am trecut si eu in fata).
-Deci, cum ti-a mai mers? m-a intrebat incercand sa acopere linistea din masina.
-Foarte bine, i-am raspuns scurt si la obiect, cu mainile incrucisate la piept.
-Ce a mers atat de bine? a continuat incercand sa ma faca sa dezvolt subiectul.
-Ce nu ar fi trebuit sa mearga atat de bine? am zis din nou, facand pe suparata.
-Haide mai, coopereaza si tu putin, s-a plans el.
-Nu cred ca am chef, acum, dupa ce am fost rapita de langa prietenii mei pentru, prezic, o discutie inutila. Vrei sa iti ceri scuze? Prea tarziu. Vrei sa ne impacam? Prea tarziu din nou. Daca despre asta e vorba, ai aflat raspunsurile, asa ca nu mai e nevoie de dscutie. Ma duci la ceilalti, te rog?
-M-am speriat, mi-a marturisit el. Credeam ca nu o sa mearga o relatie la distanta, asa ca am ales sa incheiem. Ma gandeam ca asa evit ca vreunul din noi sa sufere si am sperat ca o sa te impaci cu Ionut si o sa ma uiti.
Il simteam trist si sincer in continuare, dar nici nu m-am uitat la el, cel mai probabil din lipsa de curaj. Imi simteam mainile gata sa il mangaie si sa il imbratiseze in incercare de a ii aduce consolarea, iar eu cu greu reuseam sa continui.
Era evident ca regreta ca a plecat, dar nu puteam sa il iert pur si simplu. Nu dupa ce am suferit atat de mult.
-Texte Will. Texte. Nici macar nu esti mai creativ. Iti aduci aminte ce ai spus la inceput, cand inca eram cu Ionut? “Daca plec, te iau cu mine. Daca nu pot, raman si sunt mai mult ca sigur ca ai sa ma faci mai fericit decat orice concert fara tine”, l-am citat, cuvintele lui inca rasunand vii in mintea mea.
-Sa stii ca tot ce ti-am spus cat timp am fost impreuna n-au fost minciuni, s-a grabit el sa ma asigure. Iti aduci aminte si ce am spus dupa asta? “. Daca totusi plec, am sa iti simt lipsa din momentul in care pun piciorul in tren si ori ma intorc, ori ma simt mizerabil in tot acest timp.” Am avut dreptate... Si da, vreau sa incercam din nou pentru ca sunt sigur ca nici tu nu m-ai uitat.
Vai, si ce ma consoleaza pe mine faptul ca ai avut tu dreptate, m-am gandit ironica.
-Ba, se pare ca da, iar Andrei e dovada vie.
N-am vrut sa te simti mizerabil, am vrut sa fi fericit alaturi de mine.
Eu stiam ca relatia mea cu Andrei nu era una reala, voi stiti asta, da el nu stia si nici nu planuiam sa ii spun.
Nu voiam sa pozez in fata trista, ravasita dupa plecare lui. Nu era nevoie sa stie cat am plans si suferit sau cat de greu mi-a fost sa trec peste. Sau ma rog, sa incerc s-o fac.
Trebuia sa fiu rea si sa ma prefac bine si fericita, deloc frustrata de lipsa lui indelungata.
-Laurentiu nu mi-a spus ca esti cu cineva.
Acest Laurentiu era chiar fratele meu mai mare si - surpriza! -, cel mai bun prieten al lui Will. Mereu i-a luat apararea prietenului sau si a crezut despre mine ca il tradez incercand sa trec peste. Mereu a incercat sa imi explice ca Will sigur nu m-a uitat. Iar eu nu faceam decat sa ma ambitionez si mai tare.
-Laurentiu nu stie multe.
El e un frate tradator! In filme, fratii mai mari ii joaca in picioare pe baietii care le ranesc surorile, indiferent de cat de buni prieteni sunt cu ei. In realitate, al meu, n-a facut decat sa imi povesteasca despre noile lui cuceriri, de parca nu sufeream destul.
-Nu ma dau batut.
Nu o sa ai incotro.
-Bine, ma duci inapoi acum? Tot au trecut zece luni, tot am prieten iar tu ramai tot un nemernic fricos. Tot nu ma impresioneaza. Du-ma la restul te rog, am continuat.
S-a intors spre mine ranit si socat de atitudinea mea.
Pai da, normal ca era uimit. Vechea Angi nu i-ar fi zis niciodata asa ceva. Vechea Angi cauta mereu sa il menajeze si sa ii gaseasca scuze. Vechea Angi il iubea atat de mult incat prefera sa sufere ea din cauza lui decat sa ii spuna vreo doua si sa isi descarce sufletul. Ei i-a pasat prea mult de el.
-Tot nu scapi de mine, m-a avertizat.
Gata, s-a terminat cu Will cel dragut si ranit. Nu a mers, asa ca a schimbat placa, incepand cu amenintari.
M-am gandit putin la asta si mi-am dat seama ca ducandu-ma la locul in care trebuia sa ajung initial, el avea sa isi dea seama unde aveam eu sa stau si prin urmare, chiar m-ar fi putut gasi.
-Nu prea cred, am spus eu pentru ca pur si simplu nu vroiam sa ii dau dreptate.
Ma intrebam daca nu cumva ar trebui sa sun pe cineva sa vina sa ma ia, dar parca nu voiam sa il fac pe unchiul lui Flori sa vina dupa mine. Bineinteles, asta presupunand ca ar veni, pentru ca banuiam ca e un om ocupat si n-are timp sa se ingrijeasca de fiecare angajat in parte.
-Ai sa vezi, mi-a promis el.
-Da, ca cine esti tu...
-Ai să vezi, a insistat.
Mi-am dat ochii peste cap si am renuntat sa ma mai contrazic cu el. Mi-am zis ca oi trai si oi vedea eu ce e de facut, asa ca am stat linistita in masina si am asteptat pana cand aceasta s-a oprit in sfarsit. Tot drumul l-am parcurs pe fundal de muzica pop romaneasca care urla la radio, pe care eu l-am rugat sa o puna si al carei volum, tot eu l-am dat la maxim. Pur si simplu nu vroiam sa ii aud balivernele pentru ca nu puteam sa cred niciun cuvant si parca toate ma dureau. Nu prea intelegeam de ce, dar nici n-am vrut sa ma gandesc. Nu voiam sa ma gandesc la absoult nimic.
Am deschis usa la masina si am iesit fara sa imi iau la revedere sau sa ma uit inapoi. Vedeam cladirea din fata mea pentru prima oara si nu stiam pe unde ar fi trebuit sa merg sau la ce ar fi trebuit să ma astept, dar nu voiam sa ma arat nesigura in fata lui Will, a carei masina nu o auzisem înca plecand. Stiam ca ma urmareste cu privirea, si tocmai din acest motiv incepusem si sa uit cum sa merg.
Ce idioata sunt, mi-am spus nervoasa si cu lacrimi in ochi pentru că il iubeam si imi era greu sa nu ma intorc si sa ii sar in brate ca o proasta. El ma astepta pentru ca ma cunostea prea bine si era constient de efectul lui asupra mea.
Dar de data asta nu m-am intors. Nu aveam sa o fac. Ha!