Back To Black

[Zummy]

~~~~ Back to black ~~~~
Chapter 3 : Lacrimi amare

O liniste de mormant domneste in incapere, dar in sufletul meu este un zgomot insuportabil, o lupta de neoprit intre intrebarile ce nu-si gasesc raspuns. Imi inchid ochii pret de cateva secunde apoi ii redeschid si imi vad din nou chipul fantomatic. Parca sunt rupta dintr-un film horror. O stafie ce nu-si gaseste linistea.

Cu o privire scrutatoare imi analizez din nou reflectia din oglinda. Si incep sa gandesc ca un barbat. Hm ... o imagine urata, o parere urata. Un comportament ciudat, o sansa ratata. O greseala din viata mea, o respingere. Totul e clar. Respingerea lui Itachi e clara, are logica. Cum puteam eu sa cred ca lui i-ar place de o drogata ca mine? Trebuie sa fii bolnav sa crezi asa ceva. Si eu sunt.

Micile cristale cu gust sarat traseaza linii drepte,transparente pe obrajii mei. Pentru un moment nu gandesc actiunea ce urmeaza sa o fac si-mi izbesc cu putere pumnul firav de oglinda pârdalnică. Pe suprafata oglinzii s-au format crapaturi ce mi-au penetrat mana. Sangele rosiatic nu ezita sa apara si incepe sa curga in acelsasi ritm cu lacrimile amare.

Simt cum durerea pune stapanire pe tot corpul meu. Creierul imi este invadat de o gramada de predici. Eu pe mine ma cert, si-mi spun ca nu trebuia sa ma droghez. Puteam sa-mi continui studiile si sa fiu in continuare silitoare. Un elev model, si un om demn de laude. Acum sunt barfita si jignita de toti, precum „alcoolica aia”. De parca as fi ultima carpa. Cum am putut sa fiu asa inconstienta ? Si inca sunt. As lua-o de la capat, dar dupa aceste ziduri mari, care ma despart de civilizatie, e mult mai greu.

Durerea si tristetea dispar, fiind inlocuite de o furie necontrolabila. Cum pot ei sa ma considere un nimeni ? Tot om sunt si eu. Parca „din greseli invata omul”. Toti spun asta cand gresesc si sunt iertati. Dar eu ? Pe mine de ce nu ma iarta nimeni? De ce nimeni nu-mi daruieste alinarea lui ? De ce nimeni nu ma ajuta sa ies din groapa in care am intrat ? Naruto ? De ce nu m-ai oprit? De fapt, de ce nu te-am ascultat ? De ce nu ai fost mai insistent?
-De ce ?! Graiesc incepand din nou sa plang.

Simt cum mi se inmoaie picioarele iar corpul cedeaza durerii. Ma las furata de un somn brusc si intru in necunoscut. Invaluita de intuneric si plina de regrete, incep sa visez la o lume mai buna. O lume in care nu exista greseli ... .

♥♥♥♥♥ Dupa cateva ore ♥♥♥♥♥

- Domnisoara Sakura, va simtit bine? Aud intrebarea ce mi-a fost pusa si vad printre genele lungi chipul ingrijorat al Dominiqai.
Raspund intrebarii cu un „Da” molesit apoi imi inchid din nou ochii. Bruneta, crezand ca am patit ceva, incepe sa ma strige din nou.
-Sunt bine ! ma rastesc cu o voce ragusita, iar Dominiq pleaca.

Usa se inchide si linistea iar pune stapanire pe tot ce ma inconjoara. Cand vroiam sa-mi fac ordine prin ganduri usa se deschide zgomotos iar individul ce a deschis-o, ma prinde de mana sarutand-o. Buzele-i catifelate se adancesc tot mai mult. Deschid incet ochii si imaginea devine tot mai clara. Mama statea in genunghi pe podeaua rece si-mi strangea mana intr-a ei. Lacrimile-i curgeau siroaie pe obrajii rosiatici iar cateva gemete de durere se strecurau printre buzele ei. Oare din cauza mea este asa indurerata ?
- Mama ... ce ai patit ? la intrebarea mea ma ia in brate si-si adanceste capul in pieptul meu dand frau liber unui sir de lacrimi.

Incepe sa urle de durere si lacrimile devin tot mai abundente. [/i]