26-02-2012, 04:21 PM
Capitolul 7
Se pare că adormisem, în fine. Mă ridic şi mă îndrept cu paşi nesiguri spre baie. Mă uit în oglindă şi realizez că rimelul şi creionul dermatograf mi s-au întins pe faţă şi mă usturau ochii. La naiba, trebuia să mă demachez cât mai repede, şi să scap de acea rochie îngrozitoare, care devenise atât de incomodă. Am dato repede jos, după care am luat un prosop şi am început să îmi şters faţa, trebuia să recunosc acum era mult mai bine.
M-am îndreptat direct spre bucătărie, conştientă că eram doar în lenjerie intimă, dar chiar aveam nevoie de o cană mare de cafea şi poate şi ceva de mâncare, deşi cred că asta era imposibil mai ales că aveam frigiderul gol. Mare surprize, poate că ar fi trebuit să profit şi să merg să fac nişte cumpărături, în fond nu se ştia când o să mai am o asemenea şansă. Rămân cu un sentiment de nemulţumire, gândindu-mă că poate ar fi fost mai bine să fac altceva în sigura mea zi liberă. După ce am lenevit în jur de jumătate de oră butonând telecomanda şi sorbind din când în când câte o gură de cafea, după care am mers înapoi în dormitor de unde mi-am luat câteva haine pentru a pleca la cumpărături. Desigur, renunţasem la îmbrăcămintea mea atât de plictisitoare, pe care o purtam de obicei. Era o zi aşa de frumoasă şi aveam de gând să profit. Deci, mai mult ca sigur, perechea de blugi de culoare neagră strânşi pe picior, un tricou cu dungi albi şi negre destul de larg. Părul nu arăta nici pe departe ondulat, poate doar încâlcit. Dar arăta destul de bine. Mi-am luat ceva bani şi telefonul şi am plecat, nu înainte de a mă privii în oglindă. Puteam observa o schimbare majoră, acum semănam cu o puştoaică de optsprezece ani sau pe undeva pe acolo. M-am încălţat şi am plecat. Când am ajuns la ieşire, l-am salutat pe Joe care zâmbea, apoi mi-am continuat mai departe de drum. Era foarte cald afară, şi atât de plăcut, poate că o să mă abat oarecum de la plan şi să merg prin Central Park, nu mai fusesem de mult timp, de obicei Hinata mă târa prin aceste părţi , poate că aveam să o găsesc şi pe ea. Când ajung încep să studiez împrejurările plimbându-mă pe una dintre alei. După nici cinci minute regret alegerea făcută pentru că realizez, cumva, mult prea târziu că în jurul meu erau o mulţime de cupluri. Deja, începeam să fiu geloasă, parcă voiau să îmi facă în ciudă şi chiar reuşiseră. Soarta e nedreaptă uneori, aş putea spune chiar diabolică. M-am aşezat pe o bancă aflată în apropiere, mi-a dat uşor capul pe spate încercând să mă relaxez, încercând doar să mă relaxez. Poate că viaţa mea era o dramă, la care o să mă gândesc imediat după ce răspund la telefon, pentru că începuse să sune.
- Haruno, vezi că te vei întâlni cu Garra să îţi dea nişte documente pe care trebuie să i le duci noului asociat Kiba.
- Dar, e ziua mea liberă şi nu sunt obligată să lucrez astăzi. De ce nu se duce Garra?
- Te vei duce tu pentru că, e vina ta că nu le-ai trimis prin e.mail. Clar?!
- Dar… .
Nenorocitul a închis. S-a dus şi ziua mea liberă, şi nici măcar nu mi-a spus să trimit ceva. Şi încă ceva cum avea Garra să dea de mine că nici nu mă întrebase unde sunt.
Din nou telefonul începuse să sune, de data asta se pare că primisem un mesaj, era de la roşcat.
,, Ne vedem în faţă la ,,Leds’’ în zece minute să nu întârzii’’
Perfect, absolut minunat. Am plecat către locul stabilind încă bombănind, fiind vizibil nervoasă. Spre norocul meu ,,Leds’’ se a afla în apropiere de Central Park, era o cafenea, fusesem deja de vreo două ori pe acolo, deci pot spune că eram oarecum familiarizată cu locul. Mergeam într-un ritm alert, pentru a ajunge cât mai repede, ca să pot scăpa mai repede logica era simplă. Ajunsesem la o trecere de pietoni, aşteptam să traversez. Îl zărisem deja pe roşcat care părea că încă nu mă observase, era mai bine aşa puteam să îl studiez liniştită. Acum că era relaxat şi că nu mai purta acel costum sobru, puteam spune că arăta ca un bărbat normal, puţin prea impunător şi încrezut, dar totuşi normal. Desigur dacă toţi bărbaţi ar arăta aşa, noi femeile nu ne-am mai plânge că ar trebui să îi căutam atâta. În fine, ajunsesem în dreptul lui fără ca să spun încă nimic, doar aşteptam, cumva, ca el să aducă vorba despre ceva, orice.
- Bun ai ajuns. Astea sunt documentele. Adresa este scrisă pe plic.
- Cartierul Alphabet City. Hmm… . Mulţumesc.
Acum că totul era clar trebuia să plec. Deja gândul că trebui să merg în acest loc începea să îmi dea fiori.
- Îmi pare rău pentru aseară. Nu e ceea ce crezi.
- Sigur. Mie îmi pare rău pentru întrerupere şi zicând asta dau să plec.
Cum naiba ,, nu e ceea ce crezi’’. Pai ce ar crede oricine, dacă ar vedea ceea ce am văzut eu aseară. Oricum., nu îmi păsa, dar mă simţeam oarecum dezamăgită, cred că asta era cuvântul potrivit.
Bun şi acum revenind, cartierul AlphaBet City este cunoscut pentru numeroasele bande care îşi fac veacul pe acolo, şi nu se ocupă cu vânzarea de dulciuri, ci cu furtul de maşini, jafuri, droguri şi cine ştie câte alte lucruri, aşa că nu ai cum să fii liniştit ştiind toate astea. Întrasem în cartier, verificând cu mare atenţie adresa. Curios lucru, cine şi-ar pune firma aici sau casa sau orice altceva. Pe pereţii câtorva clădiri puteai citii o gamă variată de înjurături, ameninţăti, şi diferite jargoane folosite de hoţii. Înfiorător. Probabil teama e mai presus de orice altceva. Acum, tot ce îmi vine în minte e ,, Te rog Doamne, te rog. Nu am mai facut niciodată aşa ceva. Te rog ajută-mă să scap cu bine de aici.’’ Dintr-o dată în minte îmi vin toate momentele în care am vrut să fac un târg cu el, doar că atunci exista o mare diferenţă, pentru că tot ce îi ceream atunci era să nu iau o notă mai mică de opt la lucrare. Desigur, promiteam în schimb că o să lucrez la o cantină pentru săraci, o să ajut nevoiaşii. Cât de pueril. Nici nu se compară cu situaţia de acum, nu clar nu. Găsisem în sfârşit adresa, aşa că după ce am luat o gură mare de aer mi-am făcut curaj şi am sunat la sonerie.
La scurt timp după, şi a făcut apariţia un tip plin de muşchi, înalt şi foarte înfricoşător. Nu am avut curaj să deschid gura, pentru că aveam senzaţia că o să mă plesnească imediat după., i-am întins plicul. Tipul l-a luat şi a început să îl studieze, după care a dat uşor din cap semn că puteam pleca, lucru pe care l-am făcut imediat. Treaba era pe jumătate terminată. Scăpasem. Desigur, se pare că nişte tipi nu erau de aceeaşi părere ca mine, pentru că într-un timp record m-am trezit în mijlocul unui cerc.
- Ia zii dragă ce faci pe aici singură?
Spuse un tip plin de tatuaje. Au continuat aşa să vorbească între ei preţ de câteva minute.
- Ai o faţă tare frumuşică. Mă întreb oare cum i-ar sta cu câteva tăieturi? Spuse asta un alt tip blond, care scoase un cuţit.
Gata, acum chiar că mă speriasem, atât de tare încât picioarele mi se înmuiaseră, aproape să cad jos şi începusem să transpir.
- Uşurel băiţi. Lăsaţi-o în pace aţi speriato suficient.
Nu am îndrăznit să mă uit de teamă să nu fie doar o glumă proastă, deşi vocea îmi era atât de cunoscută. Nu putea să ridic privirea din pământ, dar simţeam cu eram trasă. Curând, am ajuns la ieşirea din cartier. Abia acum, simţindu-mă în siguranţă l-am privit. Era Garra, mă privea la rândul lui, încă mă ţinea de mână.
- Mulţumesc pentru că mai scăpat.
- Nu a fost mare lucru eram prin zonă. Trebuie să te fi speriat. Haide, te invit undeva să bem ceva ce zici?
Desigur, acum râdea de mine că sunt fricoasă. Stai, a zis cumva că să merg cu el să bem ceva şi încă nu mi-a dat drumul la mână poate, doar voia să facă mişto de mine. Dar totuşi, doream să risc.
- Bine, răspund. De ce nu?