24-09-2011, 01:49 PM
Hello tuturor. M-am gandit sa aduc nextu. Pentru că nu ştiu când o să mai pot posta. În fine mulţumesc lui Mystique că a comentat şi şi-a spus părerea, sper că şi ceilalţi îmi vor spune dacă merită sau nu să mai continui acest fic. Lectură plăcută.
Capitolul trei
Nici nu îmi mai aminteam exact când fusese ultima dată când dormisem atât de bine. Cred că se întâmplase acum mult timp. În fine, eram mai odihnită şi bine-dispusă ca niciodată, asta până când am văzut cât era ora, şapte şi un sfert, iar eu trebuia să fiu la şi jumătate la serviciu. Fără să mai stau prea mult pe gânduri am plecat val-vârtej spre baie unde mi-am făcut siesta de dimineaţă în mai puţin de cinci minute. Un adevărat record, dar când îl ai şef pe domnul Uchiha, ei bine este cazul să te alarmezi. De când lucram la compania lui, adică de trei ani nu întârziasem nici măcar o singură dată, şi cu toate astea tot îmi scotea ochii pentru că se i se părea că întârzii şi de fapt, el ajungea în urma mea. La început mă enerva la culme, dar cu timpul mă obişnuisem, cu toate că îl uram, învăţasem să mă auto-controlez şi să nu explodez în faţa lui.
Am mers spre şifonier de unde am luat la nimereală o rochie de culoare neagră, fără decolteu, ce trecea puţin peste genunchi. Părul de culoarea florilor de cireş mi l-am legat într-o coadă de sus, care părea mai mult un copac îndoit de vânt, dar când situaţia era de aşa natură, nici nu îmi mai păsa cum arât ci doar să ajung la timp.
Eram aproape gata. Nu îmi mai rămânea decât să mă încalţ lucru pe care l-am şi făcut, o pereche de pantofi negri nu foarte înalţi, dar destul de incomozi îmi eşiseră în cale.
Mi-am luat geanta, am descuiat uşa înainte, pentru că ştiam că o să am mâinile ocupate cu teancul de dosare pe care le adusesem acasă cu o zi în urmă şi care îmi provocaseră febră musculară. Lăsasem dosarele jos, în faţa uşi şi mă pregăteam să încui când mi-am amintit că, uitasem complet de mama.
Aşa că m-am întors în apartament, care arăta de parcă trecuse un uragan pe acolo.
- Mamă! Mamă! Am început să strig, dar nu îmi răspunse nimeni. Am mers în dormitor, apoi în bucătărie nu era nimeni. Poate că plecase, sau ieşise în oraş. Nu ştiam exact, însă de ceea ce eram sigură era că eram în întârziere. Aşa că am încuiat uşa, după care am luat dosarele şi am plecat. Voisem să iau liftul, dar pe un afiş scria mare şi clar ,, Defect’’ aşa că nu am avut încoto decât să o iau pe scări. Însă când stai la etajul şapte, asta nu putea fi decât ghinion.
Eram aşa de panicată că mă aflam în întârziere, că nici măcar nu realizasem că ajunsesem jos. L-am văzut pe Joe care zâmbea, foarte probabil amuzat de felul în care arătam.
- Bună dimineaţa, domnişoară Haruno.
- Neaţa Joe. Pa Joe. Am răspuns printre gâfâituri continundu-mi drumul. Era clar nu mai aveam nici o şansă să ajung la timp, dar merita să încerc. Aşa că am luat un taxi, dar după nici cinci minute de mers, s-a oprit din cauza unui ambuteiaj. Nu aveam atâta timp să aştept, aşa că i-am plătit şoferului şi am luato pe jos. Oricum firma nu era decât la câteva distanţă. După un sfert de oră mă aflam la destinaţie, unde am constatat cu stupoare că nu era decât paznicul. Acesta ma privit nedumerit.
- A scuzaţi-mă unde este toată lumea?
- Nu aţi fost anunţată? Astăzi toţi angajaţii, în afară de cei de la securitate încep la ora opt şi jumătate. Ordinul domnului Uchiha.
Acum îi înţelegeam şi eu nedumerirea şi eram foarte furioasă. Trebuia să mi se întâmple tocmai mie. Cred că eram blestemată. Oare călcasem pe vreo crăpătură, sau trecusem pe sub vreo scară? Eu una nu îmi aminteam. Gata am găsit. Tot Universul conspirase împotriva mea. Nu nici asta nu putea fi. Eram de-a dreptul patetică, dar cel puţin nimic rău nu mi se mai putea întâmpla acum.
Am mers în birou unde am lăsat afurisitele ale de dosare, care deveniseră din ce în ce mai grele, déjà mâinile mă dureau îngrozitor. După care mi-am scos telefonul pentru a o suna pe Hinata. Dar am observat că aveam un mesaj.
,, Toţi angajaţii vor veni astăzi la muncă la ora opt şi jumătate. Din ordinal domnului Uchiha.’’.
M-am uitat să văd ora la care fusese trimis mesajul, şapte cinci zeci şi cinci şi acum era opt şi două minute. Cum se putea ca dintre toţi angajaţii, eu să fiu singură fraieră care venise. De fapt dacă stau bine să mă gândesc, chiar s-ar putea să fie o conspiraţie. Gata mă dădeam bătută, în mod clar ,,ursuzul’’ reuşise să mă păcălescă şi de data asta. Dar nu aveam de gând să îmi recunosc eşecul. Fie că îmi plăce sau nu, am mare nevoie de această slujbă, că doar chiria nu se plătea singură.
Am mai verificat încă odată să văd dacă totul este în ordine, după care am plecat spre micul chioşc de lângă firmă, de unde obişnuiam să îmi iau cafeaua şi ziarul. Era un fel de ,,ritual’’. Era de neconceput să trec peste el. M-am luat cafeua, ziarul şi m-am întors la birou. Era cam monoton, dar chiar aveam nevoie de o cafea tare, la cât de nervoasă eram numai asta mă putea calma acum. Desigur, nu am avut timp să îmi savurez în linişte cafeaua pentru că în birou şi-a făcut apariţia însăşi Ino asistenta ursuzului. Perfect. Clar asta era o conspiraţie majoră împortiva mea. Poate că fusesem vreo dictatoare într-o viaţă anterioară, pentru că altfel nu îmi pot explica tot ghinionul de care aveam parte. Serios acum, eram blestemată.
Am privito uşor dezgustată, pe sub ochelarii care tocmai îmi căzuseră pe nas, ridicând ironic din sprâncene. Nu mă aşteptam decât la un nou ordin. Şi ca de obicei nu mă aşteptam decât la veşti proaste, sau la sarcini în plus.
- Sakura, domnul Uchiha vrea să mai revizuieşti încă odată aceste dosare.
- Credeam că pentru asta şi-a luat asistentă. Sau mă înşel?
Ca de fiecare dată, Ino nu şi-a dat seama de faptul că fusesem ironică.
Am văzuto cum părăseşte biroul, fără să mai spună nimic. Nu că am fi vorbit prea mult, dar asta cred că fusese cea mai comversaţie dintre noi. Într-adevăr surprizător. Dar asta nu era nimic în comparaţie cu atitudinea şi ţinutele pe care le afişa blonda de când devenise asistenta personală a ,,marelui’’ Uchiha. Cu toate că ţinuta de astăzi mi se părea cu adevărat exagerată. O rochie de un roşu ţipător care dacă abia trecea de fund, cu un decolteu generos. Mult prea exagerată, dar aşa era mereu.
O cunoscusem pe Ino în prima zi în care venisem la firmă, şi nu fusese o întâlnire prea plăcută, mai ales când a aflat că vom fi colege, pentru că a izbugnit pur şi simplu. Atunci nu am spus nimic, dar în acea săptămână am crezut că am ajuns la nebuni. Ino făcea crize de isterie din cinci în cinci minute, ceea ce făcea ca totul să devină tot mai greu. Oricui i-ar fi fost greu să îşi păstreze calmul în asemenea situaţie, şi nici măcar eu care eram de obicei o persoană foarte calmă nu reuşeam. Te exaspera pur şi simplu. La început am avut parte de foarte multe certuri, dar încetul cu încetul am învăţat să o ignore. Desigur, se pare că nu îi prea plăcea acest lucru, aşa că a venit cu o nouă strategie: comparaţia. Bineînţeles că eu eram cel mai des luată ca punct de reper în comparaţiile ei. Evitent, eu eram o demodată care mai degrabă ar fi trebuirt să mergă la o mânăstire, în timp ce ea ar fi trebuit să un top model s-au cam aşa ceva. Uneori nici nu mă mai oboseam să o ascult, pentru îmi făceam mai mult rău decât bine. Şi aşa ia venit ,,geniala’’ idée de a intra în graţiile şefului, poate va primi ceva mai bun, că doar merita. Se vedea că nu stă prea rău, la capitolul modestie. În mod clar, nu puteam spune ce va urma, dar cunoscând-o pe Ino ştiam că e în stare de orice. Şi după mai multe luni, a reuşit, a fost promovată. Avea să devină asistenta personală a ursuzului. Habar nu aveam care erau atribuţiile ei, dar eram uşurată ştiind că am scăpat de ea. Nici măcar nu eram invidioasă. Dacă ar fi fost să primesc o promovare ar fi fost pe merit, nu prin linguşeală. Oricum, la cât de mult ne vorbeam eu şi ursuzul cu siguranţă aveam să o primesc, niciodată.
- Sakura, ce faci aici? Nu ţi-a spus nimeni că trebuie să vii în sala de şedinţe, domnul Uchiha a comvocat o întrunire de urgenţă.
- Nu. Nu mi-a spus nimeni nimic. Ce întrunire?
- Nu ştiu, dar grăbeşte-te o să întârziem.
M-am ridicat în grabă, şi am urmato pe Hinata. Dacă nu ar fi fost ea, aş fi stat şi acum refăcând dosarele acelea. Am luat liftul până la etajul nou, acolo unde se afla sala de şedinţe. Când am intrat, am privit în jur încercând să găsim un loc liber unde să stăm şi dacă s-ar fi putut cât mai retras. Se pare că veniseră toţi angajaţii, singurul care lipsea era domnul Uchiha, dar el îşi permitea, evident. Toţi cei prezenţi, începuseră să se agite, iar gălăgia devenea tot mai mare. Hinata şi cu mine fiind singurele care nu spuneau nimic, preferând să aşteptăm şi să nu ne alarmăm degeaba.
Deodată am văzut doi bărbaţi intrând, urmaţi de domnul Uchiha şi incă un barbat brunet, ce semăna oarecum cu ,,ursuzul’’ şi de care era agăţată Ino. Nu se putea atfel.
- Am convocat acestă întrunire, ca să vă anunţ că de astăzi veţi avea un nou şef, pe nepotul meu Sasuke Uchiha, care a dovedit că este pregătit să îmi ia locul.
Ca de obicei, nici măcar un salut, absolut nimic. Asta se întâmpla mereu. Dar trebuie să recunosc că era şocant să aflu că vom avea un nou şef. Şi eu care credeam că nici moartea nu ne va scăpa de ursuz. Asta da premieră, cel puţin aveam o comfirmare venită chiar din partea lui, altfel aş fi crezut că îşi bate joc de noi.
- Acum am să îl rog pe nepotul meu să vă adreseze câteva cuvinte.
- Mă numesc Sasuke Uchiha, şi nu pot să vă spun decât un singur lucru, cine nu demonstrează că merită să rămână în firma asta, trebuie să plece. Eu nu vreau să lucrez cu oameni incopetenţi. Sper că m-am făcut înţeles.
Asta da discurs înfricoşător, şi se părea că impoliteţea era trăsătură de familie. I-am privit pe cei prezenţi, cum stăteau apropae nemişcaţi, incapabii să spună ceva. Nici măcar Hinata nu s-a revoltat, nu a protestat. Nimic. Linişte deplină. Oare aşa ceva era posibil? Oare Sasuke îi speriase aşa de tare? Deşi dacă ar fi să judec după feţele lor aş avea dreptate. Nu că eu aş fi cine ştie ce curajoasă, dar până acum nu simţeam decât dispreţ faţă de ei. Mă enerva la culme faptul că, dacă au putere ne tratează aşa. Nu era corect. Eram şi noi oameni poate mai mult decât ei.
Sasuke a continuat să pălăvrăgească, aşa fără rost încă vreo oră timp în care noi am fost nevoiţi să îl ascultăm, fără a spune ceva. Plictisitor. Era clar că tipul asta se credea mult prea bun, prea plin de el. Şi atunci mi-a venit în minte că ar fi fost mai bine să mă fac medic sau avocată. Ştiu nu prea avea rost să mă gândesc la asta acum, dar cam aşa fac toţi studenţii. Când merg să se înscrie la facultatea de avocatură, sunt întebaţi de ce au ales această meserie şi nu alta. Bineînţeles că vor fi profund măguliţi de neâncrederea celorlalţi, apoi se vor preface pentru un moment că se vor gândii intens la ceea ce vor spune, dar în mod inevitabil şi destul de previzibil vor răspunde sec că defapt, se gândiseră la medicină, dar cum nu suportă sângele au ales avocatura. Poate ar fi trebuit să fiu si eu atunci, ca toţi ceilalţi studenţi şi să răspund la fel ca ei, dar nu eu trebuia să aleg marketingul şi administrarea. Proastă alegere apropo, dacă ai un şef ca ursuzul sau nepotul lui.
Şi uite aşa s-a dus naibii şi ceea ce îmi închipuisem că se va întâmpla. Eu la douăzeci şi opt, poate treizeci de ani împlnită şi fericită, cu un soţ minunat şi doi copii minunaţi, care vor fi foarte mândri de mine, şi de succesul meu ca femeie de afaceri. Ce vise. De fapt, cred că mai degrabă la treizeci de ani o să fiu singură, in apartamentul meu micuţ, înconjurată de o grămadă de pisici. Asta suna ceva mai aproape de realitate, doar că aveam un mare inconvenient, uram pisicile. Deci asta ar fi fost oarecum ciudat.
Din câte se părea şedinţa era aproape pe terminate, iar eu nu auzisem mai nimic din ce spusese Uchiha, dar ceea ce ştiam foarte clar era că treuie să ne întoarcem la lucru şi asta aveam de gând să fac.
- Domnişoară Haruno, o să vă rog să rămâneţi vreau să vorbesc cu dumneavastră.
Capitolul trei
Nici nu îmi mai aminteam exact când fusese ultima dată când dormisem atât de bine. Cred că se întâmplase acum mult timp. În fine, eram mai odihnită şi bine-dispusă ca niciodată, asta până când am văzut cât era ora, şapte şi un sfert, iar eu trebuia să fiu la şi jumătate la serviciu. Fără să mai stau prea mult pe gânduri am plecat val-vârtej spre baie unde mi-am făcut siesta de dimineaţă în mai puţin de cinci minute. Un adevărat record, dar când îl ai şef pe domnul Uchiha, ei bine este cazul să te alarmezi. De când lucram la compania lui, adică de trei ani nu întârziasem nici măcar o singură dată, şi cu toate astea tot îmi scotea ochii pentru că se i se părea că întârzii şi de fapt, el ajungea în urma mea. La început mă enerva la culme, dar cu timpul mă obişnuisem, cu toate că îl uram, învăţasem să mă auto-controlez şi să nu explodez în faţa lui.
Am mers spre şifonier de unde am luat la nimereală o rochie de culoare neagră, fără decolteu, ce trecea puţin peste genunchi. Părul de culoarea florilor de cireş mi l-am legat într-o coadă de sus, care părea mai mult un copac îndoit de vânt, dar când situaţia era de aşa natură, nici nu îmi mai păsa cum arât ci doar să ajung la timp.
Eram aproape gata. Nu îmi mai rămânea decât să mă încalţ lucru pe care l-am şi făcut, o pereche de pantofi negri nu foarte înalţi, dar destul de incomozi îmi eşiseră în cale.
Mi-am luat geanta, am descuiat uşa înainte, pentru că ştiam că o să am mâinile ocupate cu teancul de dosare pe care le adusesem acasă cu o zi în urmă şi care îmi provocaseră febră musculară. Lăsasem dosarele jos, în faţa uşi şi mă pregăteam să încui când mi-am amintit că, uitasem complet de mama.
Aşa că m-am întors în apartament, care arăta de parcă trecuse un uragan pe acolo.
- Mamă! Mamă! Am început să strig, dar nu îmi răspunse nimeni. Am mers în dormitor, apoi în bucătărie nu era nimeni. Poate că plecase, sau ieşise în oraş. Nu ştiam exact, însă de ceea ce eram sigură era că eram în întârziere. Aşa că am încuiat uşa, după care am luat dosarele şi am plecat. Voisem să iau liftul, dar pe un afiş scria mare şi clar ,, Defect’’ aşa că nu am avut încoto decât să o iau pe scări. Însă când stai la etajul şapte, asta nu putea fi decât ghinion.
Eram aşa de panicată că mă aflam în întârziere, că nici măcar nu realizasem că ajunsesem jos. L-am văzut pe Joe care zâmbea, foarte probabil amuzat de felul în care arătam.
- Bună dimineaţa, domnişoară Haruno.
- Neaţa Joe. Pa Joe. Am răspuns printre gâfâituri continundu-mi drumul. Era clar nu mai aveam nici o şansă să ajung la timp, dar merita să încerc. Aşa că am luat un taxi, dar după nici cinci minute de mers, s-a oprit din cauza unui ambuteiaj. Nu aveam atâta timp să aştept, aşa că i-am plătit şoferului şi am luato pe jos. Oricum firma nu era decât la câteva distanţă. După un sfert de oră mă aflam la destinaţie, unde am constatat cu stupoare că nu era decât paznicul. Acesta ma privit nedumerit.
- A scuzaţi-mă unde este toată lumea?
- Nu aţi fost anunţată? Astăzi toţi angajaţii, în afară de cei de la securitate încep la ora opt şi jumătate. Ordinul domnului Uchiha.
Acum îi înţelegeam şi eu nedumerirea şi eram foarte furioasă. Trebuia să mi se întâmple tocmai mie. Cred că eram blestemată. Oare călcasem pe vreo crăpătură, sau trecusem pe sub vreo scară? Eu una nu îmi aminteam. Gata am găsit. Tot Universul conspirase împotriva mea. Nu nici asta nu putea fi. Eram de-a dreptul patetică, dar cel puţin nimic rău nu mi se mai putea întâmpla acum.
Am mers în birou unde am lăsat afurisitele ale de dosare, care deveniseră din ce în ce mai grele, déjà mâinile mă dureau îngrozitor. După care mi-am scos telefonul pentru a o suna pe Hinata. Dar am observat că aveam un mesaj.
,, Toţi angajaţii vor veni astăzi la muncă la ora opt şi jumătate. Din ordinal domnului Uchiha.’’.
M-am uitat să văd ora la care fusese trimis mesajul, şapte cinci zeci şi cinci şi acum era opt şi două minute. Cum se putea ca dintre toţi angajaţii, eu să fiu singură fraieră care venise. De fapt dacă stau bine să mă gândesc, chiar s-ar putea să fie o conspiraţie. Gata mă dădeam bătută, în mod clar ,,ursuzul’’ reuşise să mă păcălescă şi de data asta. Dar nu aveam de gând să îmi recunosc eşecul. Fie că îmi plăce sau nu, am mare nevoie de această slujbă, că doar chiria nu se plătea singură.
Am mai verificat încă odată să văd dacă totul este în ordine, după care am plecat spre micul chioşc de lângă firmă, de unde obişnuiam să îmi iau cafeaua şi ziarul. Era un fel de ,,ritual’’. Era de neconceput să trec peste el. M-am luat cafeua, ziarul şi m-am întors la birou. Era cam monoton, dar chiar aveam nevoie de o cafea tare, la cât de nervoasă eram numai asta mă putea calma acum. Desigur, nu am avut timp să îmi savurez în linişte cafeaua pentru că în birou şi-a făcut apariţia însăşi Ino asistenta ursuzului. Perfect. Clar asta era o conspiraţie majoră împortiva mea. Poate că fusesem vreo dictatoare într-o viaţă anterioară, pentru că altfel nu îmi pot explica tot ghinionul de care aveam parte. Serios acum, eram blestemată.
Am privito uşor dezgustată, pe sub ochelarii care tocmai îmi căzuseră pe nas, ridicând ironic din sprâncene. Nu mă aşteptam decât la un nou ordin. Şi ca de obicei nu mă aşteptam decât la veşti proaste, sau la sarcini în plus.
- Sakura, domnul Uchiha vrea să mai revizuieşti încă odată aceste dosare.
- Credeam că pentru asta şi-a luat asistentă. Sau mă înşel?
Ca de fiecare dată, Ino nu şi-a dat seama de faptul că fusesem ironică.
Am văzuto cum părăseşte biroul, fără să mai spună nimic. Nu că am fi vorbit prea mult, dar asta cred că fusese cea mai comversaţie dintre noi. Într-adevăr surprizător. Dar asta nu era nimic în comparaţie cu atitudinea şi ţinutele pe care le afişa blonda de când devenise asistenta personală a ,,marelui’’ Uchiha. Cu toate că ţinuta de astăzi mi se părea cu adevărat exagerată. O rochie de un roşu ţipător care dacă abia trecea de fund, cu un decolteu generos. Mult prea exagerată, dar aşa era mereu.
O cunoscusem pe Ino în prima zi în care venisem la firmă, şi nu fusese o întâlnire prea plăcută, mai ales când a aflat că vom fi colege, pentru că a izbugnit pur şi simplu. Atunci nu am spus nimic, dar în acea săptămână am crezut că am ajuns la nebuni. Ino făcea crize de isterie din cinci în cinci minute, ceea ce făcea ca totul să devină tot mai greu. Oricui i-ar fi fost greu să îşi păstreze calmul în asemenea situaţie, şi nici măcar eu care eram de obicei o persoană foarte calmă nu reuşeam. Te exaspera pur şi simplu. La început am avut parte de foarte multe certuri, dar încetul cu încetul am învăţat să o ignore. Desigur, se pare că nu îi prea plăcea acest lucru, aşa că a venit cu o nouă strategie: comparaţia. Bineînţeles că eu eram cel mai des luată ca punct de reper în comparaţiile ei. Evitent, eu eram o demodată care mai degrabă ar fi trebuirt să mergă la o mânăstire, în timp ce ea ar fi trebuit să un top model s-au cam aşa ceva. Uneori nici nu mă mai oboseam să o ascult, pentru îmi făceam mai mult rău decât bine. Şi aşa ia venit ,,geniala’’ idée de a intra în graţiile şefului, poate va primi ceva mai bun, că doar merita. Se vedea că nu stă prea rău, la capitolul modestie. În mod clar, nu puteam spune ce va urma, dar cunoscând-o pe Ino ştiam că e în stare de orice. Şi după mai multe luni, a reuşit, a fost promovată. Avea să devină asistenta personală a ursuzului. Habar nu aveam care erau atribuţiile ei, dar eram uşurată ştiind că am scăpat de ea. Nici măcar nu eram invidioasă. Dacă ar fi fost să primesc o promovare ar fi fost pe merit, nu prin linguşeală. Oricum, la cât de mult ne vorbeam eu şi ursuzul cu siguranţă aveam să o primesc, niciodată.
- Sakura, ce faci aici? Nu ţi-a spus nimeni că trebuie să vii în sala de şedinţe, domnul Uchiha a comvocat o întrunire de urgenţă.
- Nu. Nu mi-a spus nimeni nimic. Ce întrunire?
- Nu ştiu, dar grăbeşte-te o să întârziem.
M-am ridicat în grabă, şi am urmato pe Hinata. Dacă nu ar fi fost ea, aş fi stat şi acum refăcând dosarele acelea. Am luat liftul până la etajul nou, acolo unde se afla sala de şedinţe. Când am intrat, am privit în jur încercând să găsim un loc liber unde să stăm şi dacă s-ar fi putut cât mai retras. Se pare că veniseră toţi angajaţii, singurul care lipsea era domnul Uchiha, dar el îşi permitea, evident. Toţi cei prezenţi, începuseră să se agite, iar gălăgia devenea tot mai mare. Hinata şi cu mine fiind singurele care nu spuneau nimic, preferând să aşteptăm şi să nu ne alarmăm degeaba.
Deodată am văzut doi bărbaţi intrând, urmaţi de domnul Uchiha şi incă un barbat brunet, ce semăna oarecum cu ,,ursuzul’’ şi de care era agăţată Ino. Nu se putea atfel.
- Am convocat acestă întrunire, ca să vă anunţ că de astăzi veţi avea un nou şef, pe nepotul meu Sasuke Uchiha, care a dovedit că este pregătit să îmi ia locul.
Ca de obicei, nici măcar un salut, absolut nimic. Asta se întâmpla mereu. Dar trebuie să recunosc că era şocant să aflu că vom avea un nou şef. Şi eu care credeam că nici moartea nu ne va scăpa de ursuz. Asta da premieră, cel puţin aveam o comfirmare venită chiar din partea lui, altfel aş fi crezut că îşi bate joc de noi.
- Acum am să îl rog pe nepotul meu să vă adreseze câteva cuvinte.
- Mă numesc Sasuke Uchiha, şi nu pot să vă spun decât un singur lucru, cine nu demonstrează că merită să rămână în firma asta, trebuie să plece. Eu nu vreau să lucrez cu oameni incopetenţi. Sper că m-am făcut înţeles.
Asta da discurs înfricoşător, şi se părea că impoliteţea era trăsătură de familie. I-am privit pe cei prezenţi, cum stăteau apropae nemişcaţi, incapabii să spună ceva. Nici măcar Hinata nu s-a revoltat, nu a protestat. Nimic. Linişte deplină. Oare aşa ceva era posibil? Oare Sasuke îi speriase aşa de tare? Deşi dacă ar fi să judec după feţele lor aş avea dreptate. Nu că eu aş fi cine ştie ce curajoasă, dar până acum nu simţeam decât dispreţ faţă de ei. Mă enerva la culme faptul că, dacă au putere ne tratează aşa. Nu era corect. Eram şi noi oameni poate mai mult decât ei.
Sasuke a continuat să pălăvrăgească, aşa fără rost încă vreo oră timp în care noi am fost nevoiţi să îl ascultăm, fără a spune ceva. Plictisitor. Era clar că tipul asta se credea mult prea bun, prea plin de el. Şi atunci mi-a venit în minte că ar fi fost mai bine să mă fac medic sau avocată. Ştiu nu prea avea rost să mă gândesc la asta acum, dar cam aşa fac toţi studenţii. Când merg să se înscrie la facultatea de avocatură, sunt întebaţi de ce au ales această meserie şi nu alta. Bineînţeles că vor fi profund măguliţi de neâncrederea celorlalţi, apoi se vor preface pentru un moment că se vor gândii intens la ceea ce vor spune, dar în mod inevitabil şi destul de previzibil vor răspunde sec că defapt, se gândiseră la medicină, dar cum nu suportă sângele au ales avocatura. Poate ar fi trebuit să fiu si eu atunci, ca toţi ceilalţi studenţi şi să răspund la fel ca ei, dar nu eu trebuia să aleg marketingul şi administrarea. Proastă alegere apropo, dacă ai un şef ca ursuzul sau nepotul lui.
Şi uite aşa s-a dus naibii şi ceea ce îmi închipuisem că se va întâmpla. Eu la douăzeci şi opt, poate treizeci de ani împlnită şi fericită, cu un soţ minunat şi doi copii minunaţi, care vor fi foarte mândri de mine, şi de succesul meu ca femeie de afaceri. Ce vise. De fapt, cred că mai degrabă la treizeci de ani o să fiu singură, in apartamentul meu micuţ, înconjurată de o grămadă de pisici. Asta suna ceva mai aproape de realitate, doar că aveam un mare inconvenient, uram pisicile. Deci asta ar fi fost oarecum ciudat.
Din câte se părea şedinţa era aproape pe terminate, iar eu nu auzisem mai nimic din ce spusese Uchiha, dar ceea ce ştiam foarte clar era că treuie să ne întoarcem la lucru şi asta aveam de gând să fac.
- Domnişoară Haruno, o să vă rog să rămâneţi vreau să vorbesc cu dumneavastră.