22-07-2011, 06:11 PM
Mulţumesc pentru comentarii.
Aveam capitolul scris de ceva vreme, dar am vrut să-l corectez puţin înainte de a-l posta şi mi-a fost prea lene până acum. -_-
Am încercat să ţin cont de ceea ce mi-aţi spus, am mai şters din dialog şi am încercat să mai adaug nişte descrieri. Sper că acest capitol să fie mai reuşit. Chestia cu excursia o să devină mai clar pe parcurs. La mine în general acţiunea e puţin mai rapidă, voi încerca să mai remediez situaţia, fără însă să devină plictisitor.
Am vorbit cam mult. Uitaţi capitolul şi sper să va placă. ;)
Aştept în continuare critici şi păreri.
Zilele rămase până la data plecării au trecut destul de repede. Sau cel puţin aşa mi s-a parut mie. Nu am aşteptat cu nerăbdare această, aşa zisă, tabară. Nu mă mai încântau de ani de zile astfel de chestii.
În orice caz, mama a stat în capul meu având grijă să verifice dacă împachetez tot ce-mi trebuie, să nu cumva să uit ceva sau să iau ceva care să nu-mi trebuiască. A fost o adevarată pacoste.
Nici în dimineaţa plecării nu a lăsat-o mai moale. Mi-a pus o mie şi ina de întrebări.
- Tu nu ar trebui să pleci la servici? am întrebat.
Era îmbrăcată în stil office, ca în fiecare dimineaţă, cu părul blond prins într-o coadă de cal. Mulţi o invidiau pentru modul în care arăta şi mai ales pentru că încă era în stare să umble pe tocuri de zece centimetri.
- Mai pot aştepta câteva minute.
Văzând că nu am nicio şansă mi-am luat bagajul şi am coborât in faţa blocului, unde urma sa vină Jeni împreună cu mama ei pentru a ne duce pe amândouă cu maşina până la şcoală de unde urma să ne îmbarcăm în autocar.
Tocmai azi se găsise să stea mai mult acasă.
Am pus geanta pe jos şi m-am aşezat pe ea, în timp ce aşteptam. Uram ideea de a merge în excursia asta. Chiar nu-i vedeam rostul. Adică, aveam să petrec două săptămâni cu nişte persoane cu care abia dacă am vorbit de două ori de când am intrat în acest liceu şi care probabil mă vedeau ca pe o ciudată sau ca pe o singuratică, în cel mai fericit caz. Mă îndoiam sincer că voi avea un astfel de noroc.
Desigur nu puteam să-i spun asta lui Jeni. Încerc de prea mult timp să o conving că sunt ok. Ceea ce nu ştiu dacă e complet adevărat având în vedere faptul că nu mă pot convinge nici pe mine.
Mi-am sprijinit capul în mâini şi am privit cerul ce avea o culoare azurie, pe suprafaţa căruia se aflau câţiva norişori albi. Am lăsat să-mi scape un oftat lung. Cerul acela îmi amintea de atât de multe lucruri…..
Nu a durat prea mult până să apară. Jeni a coborât din masină pentru a mă întampina având un zâmbet imens pe faţă.
- Bună, m-a salutat vioaie.
- Bună. Cineva chiar e încantat de excursia asta. Bine că mama ta s-a oferit să ne ducă, altfel am fi obosit cărând la bagajele astea, am încercat eu să fiu amuzantă.
- Mda… A intervenit ceva şi mama nu a mai putut să vină. Dar s-a oferit tata si…
- Ok. Mi se pare acelaÅŸi lucru.
- Ok…
În acel moment tatăl ei a ieşit din maşină şi a venit spre noi.
- Bună, Allyson. Ce mai faci?
- Foarte bine, mulţumesc. Dumnevoastră?
- Binişor. Lasă-mă să-ţi iau bagajul.
- Multumesc, am zis dându-mă la o parte.
În timp ce el a luat geanta şi s-a dus să o bage în portbagaj Jeni se uita la mine cu nişte ochi îngrijoraţi.
- S-a intamplat ceva? am întrebat, deşi ştiam ce va urma.
- Nu, nimic. Eşti gata de plecare? a zis forţând un zâmbet.
- Da, sunt.
Ne-am urcat amândouă pe locurile din spate, iar tot drumul până la şcoală a fost parcurs într-o linişte desăvârşită. Singurul lucru care se auzea era muzica ce venea din radioul maşinii.
Am urât mereu momentele de genul ăsta. De ce nu putea pur şi simplu să vorbească întruna, aşa cum făcea de obicei?
După ce am ajuns la destinaţie şi ni s-au dat bagajele ne-am îndreptat spre domnul diriginte care se asigura că nu lipsea nimeni. Apoi am dat banii şi am început să urcăm în autocar. Eu m-am aşezat pe un loc lângă fereastră, iar Jeni s-a aşezat lângă mine. Mă aşteptam să mai adauge ceva, dar nu a mai zis nimic. Într-un fel m-am bucurat.
După ce am ieşit din oraş am încercat să admir peisajele ce treceau pe lângă noi, deşi ştiam că de fapt nu le voi vedea cu adevărat.
Am ajuns la destinaţie în aproximativ patru ore, deşi mie mi s-a părut mai mult.
Am fost cazaţi într-o pensiune destul de mare şi puteam sta câte doi în cameră. Evident, Jeni mi-a luat-o înainte aşa că am sfârşit stând împreună, ceea ce chiar îmi convenea. Nu aş fi vrut să nimeresc cu cine ştie cine.
Camerele erau destul de spaţioase, cu două paturi separate şi două dulapuri. După ce am terminat de despachetat am pus geamantanul sub pat, mi-am scos clama din păr şi m-am aşezat pe pat stând cu ochii în tavan.
- Deci, cum ţi se pare? m-a întrebat.
- E ok, ce să zic.
- Ah, ok….
- Ştiu ce-ţi stă pe limbă şi chiar nu e nicio problemă să ştii.
- Serios? Ce mă bucur.
- De câte ori trebuie să-ţi repet asta, până o să înţelegi? A trecut mult timp de-atunci.
Nu a mai zis nimic după aceea aşa că am decis să închid ochii şi să mă concentrez pe altceva, cum ar fi nisipul şi marea şi soarele, într-o încercare de a mă convinge că există şi ceva plăcut la această tabără-
Momentul de linişte nu a durat mult deorece peste câteva minute s-a auzit un ciocănit în uşă.
- Răspund eu, a zis Jeni.
M-am ridicat în capul oaselor nevrând să fac o impresie proastă, neştiind cine urma să intre în cameră.
Uşa s-a deschis, în pragul ei ivindu-se un băiat brunet ce avea ochii de un albastru profund.
- Bună, sper că nu deranjez.
- Nu, bineînţeles că nu, a zis Jeni zâmbind cu toţi dinţii.
- Ok. Aici este programul stabilit pentru această tabără, a zis înmândându-i o foaie de hârtie. Sper că o să vă distraţi aici. La revedere.
După ce a inchis uşa, Jeni s-a intors spre mine încă zâmbind.
- L-ai văzut pe băiatul acela?
- Desigur că l-am văzut. Ce-i cu el?
- Cum adică ce-i cu el? E super drăguţ! Nu ţi s-a părut şi ţie?
- Nu am de unde să ştiu. Nu m-am uitat foarte atent la el, am zis cam fară tragere de inimă.
- Of, oi fi tu cea mai bună prietenă a mea, dar la subiectul “băieţi†nu te pricepi deloc.
A zis toate acestea în timp ce se uita la mine de parcă aş fi o cauză pierdută.
- Ok, miss expertă la acest capitol, ce-ar fi să ne uităm peste acel program?
- Of, bine.
S-a aşezat lângă mine şi împreună am parcurs acea foaie. Apăreau orele de masă, câteva excursii prin zonă, orele libere în timpul cărora puteam face orice aveam chef, câteva excursii opţionale şi ora stingerii.
- Pare interesant, a zis Jeni. Tu ce crezi?
- Nu sunt sigură. O să mă mai gândesc la asta.
- Ok. Eu mă duc să văd împrejurimile. Vrei să vii?
- Eu sunt puţin obosită. Cred că o să mă odihnesc puţin.
- OK, eu am plecat.
După ce uşa s-a închis în urma ei, m-am întins din nou pe pat, întrebându-mă cum de m-am lăsat târâtă în tabăra asta.
Chiar nu vreau sa fiu aici.
Aveam capitolul scris de ceva vreme, dar am vrut să-l corectez puţin înainte de a-l posta şi mi-a fost prea lene până acum. -_-
Am încercat să ţin cont de ceea ce mi-aţi spus, am mai şters din dialog şi am încercat să mai adaug nişte descrieri. Sper că acest capitol să fie mai reuşit. Chestia cu excursia o să devină mai clar pe parcurs. La mine în general acţiunea e puţin mai rapidă, voi încerca să mai remediez situaţia, fără însă să devină plictisitor.
Am vorbit cam mult. Uitaţi capitolul şi sper să va placă. ;)
Aştept în continuare critici şi păreri.
Capitolul 2
Zilele rămase până la data plecării au trecut destul de repede. Sau cel puţin aşa mi s-a parut mie. Nu am aşteptat cu nerăbdare această, aşa zisă, tabară. Nu mă mai încântau de ani de zile astfel de chestii.
În orice caz, mama a stat în capul meu având grijă să verifice dacă împachetez tot ce-mi trebuie, să nu cumva să uit ceva sau să iau ceva care să nu-mi trebuiască. A fost o adevarată pacoste.
Nici în dimineaţa plecării nu a lăsat-o mai moale. Mi-a pus o mie şi ina de întrebări.
- Tu nu ar trebui să pleci la servici? am întrebat.
Era îmbrăcată în stil office, ca în fiecare dimineaţă, cu părul blond prins într-o coadă de cal. Mulţi o invidiau pentru modul în care arăta şi mai ales pentru că încă era în stare să umble pe tocuri de zece centimetri.
- Mai pot aştepta câteva minute.
Văzând că nu am nicio şansă mi-am luat bagajul şi am coborât in faţa blocului, unde urma sa vină Jeni împreună cu mama ei pentru a ne duce pe amândouă cu maşina până la şcoală de unde urma să ne îmbarcăm în autocar.
Tocmai azi se găsise să stea mai mult acasă.
Am pus geanta pe jos şi m-am aşezat pe ea, în timp ce aşteptam. Uram ideea de a merge în excursia asta. Chiar nu-i vedeam rostul. Adică, aveam să petrec două săptămâni cu nişte persoane cu care abia dacă am vorbit de două ori de când am intrat în acest liceu şi care probabil mă vedeau ca pe o ciudată sau ca pe o singuratică, în cel mai fericit caz. Mă îndoiam sincer că voi avea un astfel de noroc.
Desigur nu puteam să-i spun asta lui Jeni. Încerc de prea mult timp să o conving că sunt ok. Ceea ce nu ştiu dacă e complet adevărat având în vedere faptul că nu mă pot convinge nici pe mine.
Mi-am sprijinit capul în mâini şi am privit cerul ce avea o culoare azurie, pe suprafaţa căruia se aflau câţiva norişori albi. Am lăsat să-mi scape un oftat lung. Cerul acela îmi amintea de atât de multe lucruri…..
Nu a durat prea mult până să apară. Jeni a coborât din masină pentru a mă întampina având un zâmbet imens pe faţă.
- Bună, m-a salutat vioaie.
- Bună. Cineva chiar e încantat de excursia asta. Bine că mama ta s-a oferit să ne ducă, altfel am fi obosit cărând la bagajele astea, am încercat eu să fiu amuzantă.
- Mda… A intervenit ceva şi mama nu a mai putut să vină. Dar s-a oferit tata si…
- Ok. Mi se pare acelaÅŸi lucru.
- Ok…
În acel moment tatăl ei a ieşit din maşină şi a venit spre noi.
- Bună, Allyson. Ce mai faci?
- Foarte bine, mulţumesc. Dumnevoastră?
- Binişor. Lasă-mă să-ţi iau bagajul.
- Multumesc, am zis dându-mă la o parte.
În timp ce el a luat geanta şi s-a dus să o bage în portbagaj Jeni se uita la mine cu nişte ochi îngrijoraţi.
- S-a intamplat ceva? am întrebat, deşi ştiam ce va urma.
- Nu, nimic. Eşti gata de plecare? a zis forţând un zâmbet.
- Da, sunt.
Ne-am urcat amândouă pe locurile din spate, iar tot drumul până la şcoală a fost parcurs într-o linişte desăvârşită. Singurul lucru care se auzea era muzica ce venea din radioul maşinii.
Am urât mereu momentele de genul ăsta. De ce nu putea pur şi simplu să vorbească întruna, aşa cum făcea de obicei?
După ce am ajuns la destinaţie şi ni s-au dat bagajele ne-am îndreptat spre domnul diriginte care se asigura că nu lipsea nimeni. Apoi am dat banii şi am început să urcăm în autocar. Eu m-am aşezat pe un loc lângă fereastră, iar Jeni s-a aşezat lângă mine. Mă aşteptam să mai adauge ceva, dar nu a mai zis nimic. Într-un fel m-am bucurat.
După ce am ieşit din oraş am încercat să admir peisajele ce treceau pe lângă noi, deşi ştiam că de fapt nu le voi vedea cu adevărat.
Am ajuns la destinaţie în aproximativ patru ore, deşi mie mi s-a părut mai mult.
Am fost cazaţi într-o pensiune destul de mare şi puteam sta câte doi în cameră. Evident, Jeni mi-a luat-o înainte aşa că am sfârşit stând împreună, ceea ce chiar îmi convenea. Nu aş fi vrut să nimeresc cu cine ştie cine.
Camerele erau destul de spaţioase, cu două paturi separate şi două dulapuri. După ce am terminat de despachetat am pus geamantanul sub pat, mi-am scos clama din păr şi m-am aşezat pe pat stând cu ochii în tavan.
- Deci, cum ţi se pare? m-a întrebat.
- E ok, ce să zic.
- Ah, ok….
- Ştiu ce-ţi stă pe limbă şi chiar nu e nicio problemă să ştii.
- Serios? Ce mă bucur.
- De câte ori trebuie să-ţi repet asta, până o să înţelegi? A trecut mult timp de-atunci.
Nu a mai zis nimic după aceea aşa că am decis să închid ochii şi să mă concentrez pe altceva, cum ar fi nisipul şi marea şi soarele, într-o încercare de a mă convinge că există şi ceva plăcut la această tabără-
Momentul de linişte nu a durat mult deorece peste câteva minute s-a auzit un ciocănit în uşă.
- Răspund eu, a zis Jeni.
M-am ridicat în capul oaselor nevrând să fac o impresie proastă, neştiind cine urma să intre în cameră.
Uşa s-a deschis, în pragul ei ivindu-se un băiat brunet ce avea ochii de un albastru profund.
- Bună, sper că nu deranjez.
- Nu, bineînţeles că nu, a zis Jeni zâmbind cu toţi dinţii.
- Ok. Aici este programul stabilit pentru această tabără, a zis înmândându-i o foaie de hârtie. Sper că o să vă distraţi aici. La revedere.
După ce a inchis uşa, Jeni s-a intors spre mine încă zâmbind.
- L-ai văzut pe băiatul acela?
- Desigur că l-am văzut. Ce-i cu el?
- Cum adică ce-i cu el? E super drăguţ! Nu ţi s-a părut şi ţie?
- Nu am de unde să ştiu. Nu m-am uitat foarte atent la el, am zis cam fară tragere de inimă.
- Of, oi fi tu cea mai bună prietenă a mea, dar la subiectul “băieţi†nu te pricepi deloc.
A zis toate acestea în timp ce se uita la mine de parcă aş fi o cauză pierdută.
- Ok, miss expertă la acest capitol, ce-ar fi să ne uităm peste acel program?
- Of, bine.
S-a aşezat lângă mine şi împreună am parcurs acea foaie. Apăreau orele de masă, câteva excursii prin zonă, orele libere în timpul cărora puteam face orice aveam chef, câteva excursii opţionale şi ora stingerii.
- Pare interesant, a zis Jeni. Tu ce crezi?
- Nu sunt sigură. O să mă mai gândesc la asta.
- Ok. Eu mă duc să văd împrejurimile. Vrei să vii?
- Eu sunt puţin obosită. Cred că o să mă odihnesc puţin.
- OK, eu am plecat.
După ce uşa s-a închis în urma ei, m-am întins din nou pe pat, întrebându-mă cum de m-am lăsat târâtă în tabăra asta.
Chiar nu vreau sa fiu aici.
![[Imagine: air_gear_by_zzfoxzz-d31fttj.png]](http://fc03.deviantart.net/fs71/f/2010/297/b/2/air_gear_by_zzfoxzz-d31fttj.png)