09-07-2011, 01:55 AM
Pentru ca nu stiu cat o sa lipsesc voi posta doua nexturi. Sper sa nu va plictisiti si sa mai ramana cititori.
Cap. 17
-A murit!
Vocea era calma, feminina, dar nu-mi era cunoscuta. Chiar daca ar fi fost vreo ruda era imposibil sa n-o mai fi auzit, dar dadeam ochii cu ea pentru prima data. Am zis sa-mi pastrez gandurile si intai sa vad daca minte.
-De unde stii tu? am spus neutru si enervat ca ud parchetul.
-M-a rugat bunica ta sa-ti spun!
-Si tu cine esti? am intrebat iritat.
-Iubita ta!
-Poftim?! am spus aproape tipand.
A inchis. Am aruncat telefonul pe pat si m-am intors in baie, incepand sa injur. Cine se credea acea fiinta pe care n-o cunosteam sa-mi vorbeasca asa si mai ales sa-si insuseasca acea calitate, l-as fi putut numi iubit pe Vlad, mai concret.
Dupa ce am terminat dusul, am iesit si baie si mi-am luat niste blugi negri, o helanca alba si un pulover negru peste, mai subtire. Am incercat sa sun pe acel numar, dar nu mi s-a raspuns, iar mama desi apelasem de cateva ori nu dadea vreun semn. Oftand m-am asezat pe pat, daca era adevarat? Daca mintea? Ma mai duceam si degeaba pana acolo, dar ce-aveam de pierdut.
Mi-am luat niste bani, am tras repede un rucsac din sifoner si am pus cateva haine, apoi am mers sa ma incalt. Am inchis geamurile, caci daca avea sa ploua, sa nu gasesc lac in casa si am plecat.
Prin oras era aglomeratie, iar in statie nici nu mai spun. M-am uitat enervat la ceas si trebuia sa ma grabesc, daca ma mintise sa am timp macar la noapte sa ma intorc. In final m-am urcat, nemaifiind loc, m-am dus in spate si m-am asezat pe scari. Ma simteam atat de obosit si leganatul monoton al autobuzului, treptat mi-a adus somnul.
Ce dormeam eu era un somn bolnav si parca in reprize, prindeam zece minute, apoi autobuzul calca intr-o groapa, ma dadeam cu capul de teava, alte cinci minute, cobora cineva si ma ridicam beat, apoi ma asezam iar. Nu stiu cum a zburat timpul si mai era putin pana la ultima statie.
***
Din centru unde a oprit autobuzul aveam de mers cam jumatate de ora, pe un drum neasfaltat, marginit de case lasate in paragina. Prin ferestrele putrezite ieseau la iveala pete din vietile celor ce locuisera acolo, piese de mobilier udate de ploi, zidurile erau de-un gri spalacit sau muschiul verde incepuse sa-si faca loc. Aleile ce fusesera odata din pietris albicios acum erau innegrite si buruieni de tot felul le mancasera stralucirea.
Mai ramasesera foarte putini oameni in sat, chiar daca se afla la patruzeci de kilometrii de oras, tineretul nu venea aici decat de doua ori pe an si atunci de sarbatori. Era liniste deplina si vantul ce suiera printre frunze, sau vreun caine imi mai aratau ca exista viata in acest colt de lume.
***
Ajunsesem aproape de casa bunicilor si deja totul era atat de familiar, portile de un galben ca mierea, piersicul ce primavara avea crengile pline de flori rozalii, banca pe care stateam cu bunica. Dar acum nu era liniste si pace, domnea o stare de tensiune si parca imi apasa pieptul; o bucata de material negru era legata de teava portii si am simtit un nod in gat, de asta imi fusese cel mai teama.
Am deschis poarta si am pasit in curte, ramanand pe loc pentru cateva clipe. Multi oameni pe care-i vazusem prin sat erau acum adunati in curte, cu niste mutre ce vroiau sa para smerite si gata sa ofere ajutor, dar imi pareau atat de acre, parca se bucurau. Am trecut de ei si privirile lor curioase si am intrat in casa; bunica era in camera unde stateam noi de obicei si bunicul era asezat pe pat.
Am preferat sa nu intru, o stare de greata si frica imi intorcea stomacul pe dos. Am mers intr-o alta camera unde mi-am lasat lucrurile si m-am schimbat in niste pantaloni de trening si un hanorac.
***
Bunicul se pare ca murise in somn si nu simtise durere, acest gand ma bucura putin si poate avea sa-i fie mai bine acolo,desi mie nu.
Stateam afara pe treptele din spatele casei, gandindu-ma ca daca el nu mai era ramaneam eu sa am grija de casa. Desi trebuia sa le revina parintilor mei bunicul dorise sa imi lase mie, de ce nu stiu.
Incepuse sa bata vantul si ma cuprinsese de cateva minute o stare de frig si greata. Mi-am strans genunchii la piept si m-am rezemat de zid, inchizand ochii. Daca m-as fi dus in casa probabil m-ar fi sufocat mirosul de lumanari si tamaie, asa ca era mai bine aici. Arborii se miscau haotic si parca era un dans barbar; undeva departe croncaneau niste ciori si dupa cum zicea bunica era semn rau.
***
Cred ca adormisem, cand am deschis ochii cerul era de un albastru intunecat si in fata mea statea o tanara. Avea in jur de saptisprezece ani, mai scunda ca mine, satena, cu parul prins in coc. Purta niste blugi stramti si o bluza pana la jumatatea pulpelor, verde.
Ma privea fara sa spuna ceva si in ochii ei zaream un sentiment de curiozitate, bucurie si ceva nesiguranta. M-am asezat turceste si am luat-o direct.
-Ne cunoastem? Nu cred ca te-am mai vazut vreodata!
-Nu, dar bunica ta mi-a povestit despre tine!a spus si s-a asezat langa mine. Veneam uneori pe la ea, dar erai la scoala asa ca nu ne-am vazut pana acum. Cand a murit bunicul tau eu eram aici, cu ea si…
-Poti sa-mi spui de ce tu erai cu ea si nu eu?am spus, stragand din dinti.
-Pai eu i-am zis sa nu te caute, poate te-ar fi deranjat si..dar te-am sunat eu apoi, a adaugat repede.
-De unde stii?am zis, ridicandu-ma. Era bunicul meu, cum sa ma deranjeze? Esti o tipa de cea mai joasa speta!am tipat si am iesit in curte.
Cap. 18
Era o zi friguroasa si fata palida a cimitirului nu ma impresiona cu nimic, nu c-as fi putut vedea ceva nemaipomenit, dar cand iti moare cineva drag deja nimic nu mai are farmec. Nu dormisem deloc noaptea trecuta si simteam ca ametesc, ma durea si capul. Eram enervat si simteam ura arzand mocnit in interiorul meu, ura pentru toti care ma priveau cu mila, pentru bunica c-o prefera pe aia langa ea decat pe mine, ura pentru acea tipa ce isi facuse loc in viata mea ca si cum ar fi fost dumnezeu. In acele momente imi doream doar sa ajung acasa si cred ca vocea lui Vlad ar fi fost un medicament pentru mine.
Chiar nu stiu de ce ma gandeam la el acum, dar chiar daca era nesimtit si avea o reputatie proasta cu mine se purtase frumos. Dar deja gandesc ca o fata; mi-am trecut mana prin par si imi doream sa se termine mai repede.
Am zambit in coltul buzelor gandindu-ma ca nici bunicului nu-i placeau aceste lucruri si chiar radea pe seama lor. Bunica plangea tinandu-se de umarul meu si deja cred ca-mi facuse maneca fleasca, parca scapasem cu ea in fantana. Am mangaiat-o usor pe umar, incercand s-o calmez, dar nu prea aveam cum.
Dupa ce preotul a spus o lunga polologhie patru barbati au coborat sicriul si ca la orice inmormantare toate babele si femeile au inceput sa boceasca. M-am dat mai in spate si am preferat sa nu iau parte la acel spectacol; am zarit-o si pe ea in stanga ea privind fix cavoul.
-Cata falsitate! Zise ea usor.
-Ai zis si tu ceva inteligent!
-Adica ce vrei sa zici, doar daca esti baiat..
-Asculta, pitico, nu-mi pasa cine esti, cat de desteapta, e bunicul meu, viata mea si tu n-ai dreptul, asa ca taci!am spus sagetand-o cu privirea.
***
In cimitir nu mai ramasesem decat eu, ceilalti plecasera si bunica cu ea mersesera cu masina parintilor mei. Venisera si ei in acea noapte, doar ca nu avusesem timp sa vorbesc cu ei. Nu ca mi-ar fi facut placere. Am zambit usor si m-am asezat in genunchi, mangaind cu miscari tremuratoare pamantul proaspat ce mirosea a umezeala.
Desi eram constient ca murise o fiinta draga nu puteam plange, ca si cum in acel moment era ceva strain fata de mine. Se spune ca unii oameni in astfel de momente se inchid in ei, dar eu eram perfect calm.
Am oftat usor si m-am ridicat, scuturandu-mi hainele. M-am intors pe calcaie si am zarit masina tatei la iesire si telefonul incepuse sa vibreze. Vlad! Ce naibii vrea acum?
-Alo!am spus neutru.
-Ce faci mai?zise el vesel. Pe unde umbli? Ti-ai gasit pe altcineva si nici sa ma suni!
-Nu fi tampit!am zis printre dinti. Mie imi moare bunicul si tu ma intrebi daca am fost sa ma fut!
-Iarta-ma, n-am stiut! Imi pare rau!spuse el, pe un ton scazut.
-Stii ce ma gandeam? Am cunoscut aici o tipa, cica e din oras si s-ar muta la alt liceu!
-Ar fi culmea sa pice la noi in clasa…zise el sarcastic.
-Vlad!
-Biiiine, scuze scuze! Spuse el pe un ton pitigaiat.
-Sa-i spui tu dirigintei ca o sa lipsesc cateva zile si sa-mi iei si mie lectiile. Si inca ceva vezi sa nu mori pana vin eu ca sa am si eu ce privi si aaa inca ceva, ce mai face Ana? am intrebat accentunand acel cuvant.
Se lasase linistea si ori imi ascundea ceva ori ii facuse Ana ceva. Vantul batea puternic si frunzele incepusera sa fosneasca asa de tare parca ar fi fost din hartie.
-Vlad?
-Da ii spun!
-S-a intamplat ceva?I-ai facut ceva Anei?
-Iti spun cand ajungi aici. Pa.
Am strans din dinti si nu-mi venea sa cred ca ma lasase cu vorbele in gat si cu o multime de ganduri confuze. Desi de ceva vreme incepusem sa vad ca Ana nu mi-e asa prietena tot nu ma puteam gandi ca a patit ceva, dar daca ea ii facuse ceva?
M-am indreptat catre masina si m-am urcat, tata era imbracat in negru si avea o fata serioasa, asa ca n-am zis nimic. M-am rezemat de geam si am inchis ochii, se intamplau prea multe si deja nu mai stiam ce sa fac, cu cine sa vorbesc si in cine sa am incredere. Si singura persoana ce-mi venea in cap era cea de care trebuia sa-mi fie frica, Vlad.
Curand am coborat din masina si am mers in casa cu gandul sa ma culc, dar singura camera libera era cea in care statuse bunicul. Nu eram superstitios, dar pot spune ca ma incerca o stare ciudata, iar faptul ca vantul batea puternic si se auzea ca un urlet prin geamurile de lemn imi provoca fiori.
M-am descaltat, asezandu-ma in pat si am tras o plapuma pe mine, stiam c-o sa sifonez camasa, dar numai la asta nu ma gandeam. Ma gandeam la ce-mi spusese Vlad, la faptul ca era asa de bucuros si cand l-am intrebat de Ana a incheiat repede subiectul, imi zbura gandul la tipa aia al carui nume nici macar nu-l stiam, la bunica.
Ploaia rapaia usor pe acoperisul de tabla si la intervale scurte auzeam tunetul; am auzit pasi pe hol si se deschisese usa. Desi nu-mi era frica, am inghitit in sec si mi-era ca venise naibii vreun spirit ceva. Am inspirat adanc incercand sa nu fac zgomot si cand fiinta aia s-a aplecat asupra mea am sarit din pat, trantind-o pe cealalta saltea cu mainile mele in jurului gatului sau.
Un fulger a brazdat cerul si i-am putut zari chipul speriat, tremura din toate incheieturile si mai sa nu izbucneasca in plans. Am aprins lumina si m-am asezat pe pat, invelindu-mi spatele cu plapuma. Ma privea ca si cum nu-si gasea cuvintele si nu stiu, mereu aveam o senzatie ciudata de frica in preajma ei.
Scuzati eventualele greseli!
Cap. 17
-A murit!
Vocea era calma, feminina, dar nu-mi era cunoscuta. Chiar daca ar fi fost vreo ruda era imposibil sa n-o mai fi auzit, dar dadeam ochii cu ea pentru prima data. Am zis sa-mi pastrez gandurile si intai sa vad daca minte.
-De unde stii tu? am spus neutru si enervat ca ud parchetul.
-M-a rugat bunica ta sa-ti spun!
-Si tu cine esti? am intrebat iritat.
-Iubita ta!
-Poftim?! am spus aproape tipand.
A inchis. Am aruncat telefonul pe pat si m-am intors in baie, incepand sa injur. Cine se credea acea fiinta pe care n-o cunosteam sa-mi vorbeasca asa si mai ales sa-si insuseasca acea calitate, l-as fi putut numi iubit pe Vlad, mai concret.
Dupa ce am terminat dusul, am iesit si baie si mi-am luat niste blugi negri, o helanca alba si un pulover negru peste, mai subtire. Am incercat sa sun pe acel numar, dar nu mi s-a raspuns, iar mama desi apelasem de cateva ori nu dadea vreun semn. Oftand m-am asezat pe pat, daca era adevarat? Daca mintea? Ma mai duceam si degeaba pana acolo, dar ce-aveam de pierdut.
Mi-am luat niste bani, am tras repede un rucsac din sifoner si am pus cateva haine, apoi am mers sa ma incalt. Am inchis geamurile, caci daca avea sa ploua, sa nu gasesc lac in casa si am plecat.
Prin oras era aglomeratie, iar in statie nici nu mai spun. M-am uitat enervat la ceas si trebuia sa ma grabesc, daca ma mintise sa am timp macar la noapte sa ma intorc. In final m-am urcat, nemaifiind loc, m-am dus in spate si m-am asezat pe scari. Ma simteam atat de obosit si leganatul monoton al autobuzului, treptat mi-a adus somnul.
Ce dormeam eu era un somn bolnav si parca in reprize, prindeam zece minute, apoi autobuzul calca intr-o groapa, ma dadeam cu capul de teava, alte cinci minute, cobora cineva si ma ridicam beat, apoi ma asezam iar. Nu stiu cum a zburat timpul si mai era putin pana la ultima statie.
***
Din centru unde a oprit autobuzul aveam de mers cam jumatate de ora, pe un drum neasfaltat, marginit de case lasate in paragina. Prin ferestrele putrezite ieseau la iveala pete din vietile celor ce locuisera acolo, piese de mobilier udate de ploi, zidurile erau de-un gri spalacit sau muschiul verde incepuse sa-si faca loc. Aleile ce fusesera odata din pietris albicios acum erau innegrite si buruieni de tot felul le mancasera stralucirea.
Mai ramasesera foarte putini oameni in sat, chiar daca se afla la patruzeci de kilometrii de oras, tineretul nu venea aici decat de doua ori pe an si atunci de sarbatori. Era liniste deplina si vantul ce suiera printre frunze, sau vreun caine imi mai aratau ca exista viata in acest colt de lume.
***
Ajunsesem aproape de casa bunicilor si deja totul era atat de familiar, portile de un galben ca mierea, piersicul ce primavara avea crengile pline de flori rozalii, banca pe care stateam cu bunica. Dar acum nu era liniste si pace, domnea o stare de tensiune si parca imi apasa pieptul; o bucata de material negru era legata de teava portii si am simtit un nod in gat, de asta imi fusese cel mai teama.
Am deschis poarta si am pasit in curte, ramanand pe loc pentru cateva clipe. Multi oameni pe care-i vazusem prin sat erau acum adunati in curte, cu niste mutre ce vroiau sa para smerite si gata sa ofere ajutor, dar imi pareau atat de acre, parca se bucurau. Am trecut de ei si privirile lor curioase si am intrat in casa; bunica era in camera unde stateam noi de obicei si bunicul era asezat pe pat.
Am preferat sa nu intru, o stare de greata si frica imi intorcea stomacul pe dos. Am mers intr-o alta camera unde mi-am lasat lucrurile si m-am schimbat in niste pantaloni de trening si un hanorac.
***
Bunicul se pare ca murise in somn si nu simtise durere, acest gand ma bucura putin si poate avea sa-i fie mai bine acolo,desi mie nu.
Stateam afara pe treptele din spatele casei, gandindu-ma ca daca el nu mai era ramaneam eu sa am grija de casa. Desi trebuia sa le revina parintilor mei bunicul dorise sa imi lase mie, de ce nu stiu.
Incepuse sa bata vantul si ma cuprinsese de cateva minute o stare de frig si greata. Mi-am strans genunchii la piept si m-am rezemat de zid, inchizand ochii. Daca m-as fi dus in casa probabil m-ar fi sufocat mirosul de lumanari si tamaie, asa ca era mai bine aici. Arborii se miscau haotic si parca era un dans barbar; undeva departe croncaneau niste ciori si dupa cum zicea bunica era semn rau.
***
Cred ca adormisem, cand am deschis ochii cerul era de un albastru intunecat si in fata mea statea o tanara. Avea in jur de saptisprezece ani, mai scunda ca mine, satena, cu parul prins in coc. Purta niste blugi stramti si o bluza pana la jumatatea pulpelor, verde.
Ma privea fara sa spuna ceva si in ochii ei zaream un sentiment de curiozitate, bucurie si ceva nesiguranta. M-am asezat turceste si am luat-o direct.
-Ne cunoastem? Nu cred ca te-am mai vazut vreodata!
-Nu, dar bunica ta mi-a povestit despre tine!a spus si s-a asezat langa mine. Veneam uneori pe la ea, dar erai la scoala asa ca nu ne-am vazut pana acum. Cand a murit bunicul tau eu eram aici, cu ea si…
-Poti sa-mi spui de ce tu erai cu ea si nu eu?am spus, stragand din dinti.
-Pai eu i-am zis sa nu te caute, poate te-ar fi deranjat si..dar te-am sunat eu apoi, a adaugat repede.
-De unde stii?am zis, ridicandu-ma. Era bunicul meu, cum sa ma deranjeze? Esti o tipa de cea mai joasa speta!am tipat si am iesit in curte.
Cap. 18
Era o zi friguroasa si fata palida a cimitirului nu ma impresiona cu nimic, nu c-as fi putut vedea ceva nemaipomenit, dar cand iti moare cineva drag deja nimic nu mai are farmec. Nu dormisem deloc noaptea trecuta si simteam ca ametesc, ma durea si capul. Eram enervat si simteam ura arzand mocnit in interiorul meu, ura pentru toti care ma priveau cu mila, pentru bunica c-o prefera pe aia langa ea decat pe mine, ura pentru acea tipa ce isi facuse loc in viata mea ca si cum ar fi fost dumnezeu. In acele momente imi doream doar sa ajung acasa si cred ca vocea lui Vlad ar fi fost un medicament pentru mine.
Chiar nu stiu de ce ma gandeam la el acum, dar chiar daca era nesimtit si avea o reputatie proasta cu mine se purtase frumos. Dar deja gandesc ca o fata; mi-am trecut mana prin par si imi doream sa se termine mai repede.
Am zambit in coltul buzelor gandindu-ma ca nici bunicului nu-i placeau aceste lucruri si chiar radea pe seama lor. Bunica plangea tinandu-se de umarul meu si deja cred ca-mi facuse maneca fleasca, parca scapasem cu ea in fantana. Am mangaiat-o usor pe umar, incercand s-o calmez, dar nu prea aveam cum.
Dupa ce preotul a spus o lunga polologhie patru barbati au coborat sicriul si ca la orice inmormantare toate babele si femeile au inceput sa boceasca. M-am dat mai in spate si am preferat sa nu iau parte la acel spectacol; am zarit-o si pe ea in stanga ea privind fix cavoul.
-Cata falsitate! Zise ea usor.
-Ai zis si tu ceva inteligent!
-Adica ce vrei sa zici, doar daca esti baiat..
-Asculta, pitico, nu-mi pasa cine esti, cat de desteapta, e bunicul meu, viata mea si tu n-ai dreptul, asa ca taci!am spus sagetand-o cu privirea.
***
In cimitir nu mai ramasesem decat eu, ceilalti plecasera si bunica cu ea mersesera cu masina parintilor mei. Venisera si ei in acea noapte, doar ca nu avusesem timp sa vorbesc cu ei. Nu ca mi-ar fi facut placere. Am zambit usor si m-am asezat in genunchi, mangaind cu miscari tremuratoare pamantul proaspat ce mirosea a umezeala.
Desi eram constient ca murise o fiinta draga nu puteam plange, ca si cum in acel moment era ceva strain fata de mine. Se spune ca unii oameni in astfel de momente se inchid in ei, dar eu eram perfect calm.
Am oftat usor si m-am ridicat, scuturandu-mi hainele. M-am intors pe calcaie si am zarit masina tatei la iesire si telefonul incepuse sa vibreze. Vlad! Ce naibii vrea acum?
-Alo!am spus neutru.
-Ce faci mai?zise el vesel. Pe unde umbli? Ti-ai gasit pe altcineva si nici sa ma suni!
-Nu fi tampit!am zis printre dinti. Mie imi moare bunicul si tu ma intrebi daca am fost sa ma fut!
-Iarta-ma, n-am stiut! Imi pare rau!spuse el, pe un ton scazut.
-Stii ce ma gandeam? Am cunoscut aici o tipa, cica e din oras si s-ar muta la alt liceu!
-Ar fi culmea sa pice la noi in clasa…zise el sarcastic.
-Vlad!
-Biiiine, scuze scuze! Spuse el pe un ton pitigaiat.
-Sa-i spui tu dirigintei ca o sa lipsesc cateva zile si sa-mi iei si mie lectiile. Si inca ceva vezi sa nu mori pana vin eu ca sa am si eu ce privi si aaa inca ceva, ce mai face Ana? am intrebat accentunand acel cuvant.
Se lasase linistea si ori imi ascundea ceva ori ii facuse Ana ceva. Vantul batea puternic si frunzele incepusera sa fosneasca asa de tare parca ar fi fost din hartie.
-Vlad?
-Da ii spun!
-S-a intamplat ceva?I-ai facut ceva Anei?
-Iti spun cand ajungi aici. Pa.
Am strans din dinti si nu-mi venea sa cred ca ma lasase cu vorbele in gat si cu o multime de ganduri confuze. Desi de ceva vreme incepusem sa vad ca Ana nu mi-e asa prietena tot nu ma puteam gandi ca a patit ceva, dar daca ea ii facuse ceva?
M-am indreptat catre masina si m-am urcat, tata era imbracat in negru si avea o fata serioasa, asa ca n-am zis nimic. M-am rezemat de geam si am inchis ochii, se intamplau prea multe si deja nu mai stiam ce sa fac, cu cine sa vorbesc si in cine sa am incredere. Si singura persoana ce-mi venea in cap era cea de care trebuia sa-mi fie frica, Vlad.
Curand am coborat din masina si am mers in casa cu gandul sa ma culc, dar singura camera libera era cea in care statuse bunicul. Nu eram superstitios, dar pot spune ca ma incerca o stare ciudata, iar faptul ca vantul batea puternic si se auzea ca un urlet prin geamurile de lemn imi provoca fiori.
M-am descaltat, asezandu-ma in pat si am tras o plapuma pe mine, stiam c-o sa sifonez camasa, dar numai la asta nu ma gandeam. Ma gandeam la ce-mi spusese Vlad, la faptul ca era asa de bucuros si cand l-am intrebat de Ana a incheiat repede subiectul, imi zbura gandul la tipa aia al carui nume nici macar nu-l stiam, la bunica.
Ploaia rapaia usor pe acoperisul de tabla si la intervale scurte auzeam tunetul; am auzit pasi pe hol si se deschisese usa. Desi nu-mi era frica, am inghitit in sec si mi-era ca venise naibii vreun spirit ceva. Am inspirat adanc incercand sa nu fac zgomot si cand fiinta aia s-a aplecat asupra mea am sarit din pat, trantind-o pe cealalta saltea cu mainile mele in jurului gatului sau.
Un fulger a brazdat cerul si i-am putut zari chipul speriat, tremura din toate incheieturile si mai sa nu izbucneasca in plans. Am aprins lumina si m-am asezat pe pat, invelindu-mi spatele cu plapuma. Ma privea ca si cum nu-si gasea cuvintele si nu stiu, mereu aveam o senzatie ciudata de frica in preajma ei.
Scuzati eventualele greseli!
![[Imagine: 318099_large.jpg]](http://i1181.photobucket.com/albums/x426/PsiKee/318099_large.jpg)
Un blog cu si despre carti: http://bookobsess.blogspot.com/ V-asteptam cu drag!
Abia facem primii pasi.