Punem pariu [16-18+]

[Psike]

Fiction31 merci de comm. La fel iti urez si tie cu scoala, eu am terminat tezele si astept notele si in curand vacanta. Vor urma capitole scurte o perioada de timp x.x

Capitolul 8.

Am întredeschis pleoapele şi în cameră parcă plutea o ceaţă densă;am clipit de câteva ori şi uşor a început să se evapore. Îmi simţeam obrajii umezi şi buzele uscate. Nu-mi amintesc cum ajunsesem în pat, cât dormisem, poate leşinasem, cât timp stătusem lipit de uşă, plângând.
M-am ridicat în şezut şi apucând perna între degete am rezemat-o de perete şi mi-am aşezat capul pe ea. Ceasul arăta 03:00 şi eram ca scos din timp, nu-mi era somn şi parcă totul fusese un coşmar, ziua se terminase când ajunsesem acasă şi intrasem la bunica. Acea ultimă parte îmi părea un vis, ceva aievea şi intr-un fel aş fi vrut să nu cred în ea. Dar în interior, acolo într-un colţisor întunecat era o voce ce dorea să ştie adevărul, oricât de crud ar fi fost.
Mintea mi-era goală şi aveam trupul amorţit.Aş fi putut afla dacă se întâmplase doar întrebând-o, dar mi-era într-un fel teamă. Ca şi cum nu mă mai simţeam apropiat de ea, părea o străină, o doamnă la care stai cu chirie şi firele vieţilor voastre sunt paralele, nu eşti legată de ea şi nu te cunoaşte.
Mi-am mutat privirea spre fereastră şi ploua uşor, sunetul stropilor se auzea ca un murmur şi la un interval relativ scurt cerul era luminat de fulger. În acest moment nu-mi lipsea nimic, eram înconjurat de linişte şi parcă ea pătrunsese în cele mai adânci locuri din fiinţa mea.
Am oftat uşor şi mi-am strâns buzele. Nu-l mai văzusem pe bunicul de câteva luni şi încă din copilărie trăisem cu ideea că poate avea singur grijă de el, că va fi mereu acolo, în casuţa de la ţară, că voi putea merge la el de câte ori doresc şi îmi va povesti diferite legende. Am închis ochii şi încet s-a conturat un chip arămiu, cu ochi verzi de-o nuanţă uşor ştearsă, o frunte lată, nu prea înaltă, nişte buze subţiri. Purta ca de fiecare dată o pălărie neagră, devenită gri din cauza timpului, camaşă albă şi pantaloni de stofă negri.
Mirosul ierbii cosite se simţea de cum intrai pe poartă, soarele strălucea întrând prin ferestrele larg deschise, tufele de trandafiri roşii, albi, galbeni şi diferite flori mărgineau poteca acoperită de ţărână.
Căsuţa te întâmpina micuţă, cu pereţii varuiţi în alb şi pe la colţuri se puteau zări crăpături mai vechi sau mai noi. Cum intrai păşeai în antreu, sau hol mai orăşeneşte spus, în stânga dădeai în dormitor, iar în dreapta în camera de oaspeţi. Camera bună, cum i se mai spunea stătea mai mereu încuiată şi avea un pat din lemn greu, închis la culoare, un şifonier şi un dulăpior mic cu oglindă. Cealaltă avea două paturi, o sobă, o masă înaltă ce ţinea televizorul şi radioul. Bucătăria se afla la câţiva paşi de casă, o cameră văruită în galben, mobilată în stil ţărănesc.
Bunicul acceptase ca nana, sau bunica, să vină la oraş ca să aiba grija de mine şi s-o ajute pe mama. Rămăsese acolo ocupându-se în continuare cu munca câmpului, având grijă de cele câteva animale şi de micuţa livadă din spate. Ultima imagine ce mi-a rămas întipărită în minte este din toamnă, el stând în poartă şi zâmbind vag, ca un copilaş ce e lăsat singur. Frunzele aurii ale viei îi umbresc fruntea şi tot ce pot zări în privirea lui e tristeţe, singurătate.