Punem pariu [16-18+]

[Psike]

HelloDudeeee da ficul chiar e dramatic si putin yaoi, nu prea e roz...
Fiction31 ma bucur ca-ti place si incerc sa nu ofer nici prea multe odata, dar nici sa plictisesc.

Un mic anunt, am avut un mic, mare virus si mi-a disparut ficul, asa ca am reusit sa-l recuperez de pe un CD, doar ca nu mai am nexturile impartite, de asta le-am "taiat" dupa cum am crezut. Deci vor fi si lungi si scurte pana ajung la zi.

Capitol 6.


Era destulă agitaţie pe hol şi abia puteai să treci, colega mea abia se furişa printre ei, însă eu nu aveam chef să stau să aştept ca să ajung în clasă. Am inspirat adânc şi am început să trec printre ei, dându-i la o parte şi cerându-mi uneori scuze, trezindu-mă călcat pe adidaşi sau împins. Râsetele lor îmi zgâriau timpanele şi glumele idioate pe seama fetelor îmi provocau greaţă. Un mod frumos de a începe dimineaţa.
În final am ajuns în sală şi spunând Bună! Ce faceţi? am trecut în spate şi m-am aşezat în bancă. Toţi erau zâmbitori, plini de viaţă, şuşoteau şi se uitau la mine. Poate era pentru că purtam cămaşă? Nu puteam să înţeleg care era problema uităturii lor ciudate, dar am preferat să ignor. Soneria a ciripit de trei ori şi toţi s-au aşezat în bănci, se pare c-aveam română.
Mi-am scos caietul şi manualul pe bancă şi am început să bat uşor cu degetele în pupitru aşteptând profesorul sau profesoara. Întârziind să apară m-am rezemat de perete şi am început să-l rasfoiesc, aveam să facem anul acesta multe romane şi poezii. Însă notele mele depindeau şi de cadrul didactic care or mă făcea să-mi placă materia or s-o urăsc, ceea ce nu-mi doream în cazul românei.
-Bună dimineaţa! spuse o domnişoară ce tocmai intrase.
Purta nişte blugi drepţi, o bluză în dungi, buline, pete sau ce-or fi fost, de-un galben strident şi avea părul prins neglijent. Părea să aibă în jur de 30 de ani, dar nu puteam să cred că ea e noua mea profesoară de limba şi literatura română.
-Văd că n-aţi rezolvat cu geamul! continuă ea aruncând catalogul pe catedră şi aşezându-se pe scaun. Şi observ c-avem un elev nou! spuse ea privindu-mă pentru câteva clipe.
Aşteptam să mă întrebe de unde vin, de ce, dar a trecut nepăsătoare mai departe. A adus vorba de vremea de afară, de salariile mici şi de alte nimicuri. Spre jumătatea orei a început să vorbească despre noua lecţie, studiam o poezie a lui Eminescu. Îmi plăcea mult acest poet şi aveam o mare admiraţie pentru el şi pentru mulţimea sa de poezii, poveşti şi proze.
-Deci dragilor acest poet,lipsit de inspiraţie şi plicticos, a scris…
Când am auzit-o simţeam cum sângele mi se urcă la cap şi strângeam din dinţi. Cum putea să-l numească simplu poet, plicticos pe marele geniu român. Am ridicat mâna şi m-am ridicat în picioare.
-Doamna profesoară, cred c-ar trebui s-aveţi mai mult respect pentru poetul de faţă! am spus încercând să nu ţip.
-Serios ÅŸi de ce tinere? spuse ea arogant.
-Pentru că a scris cele mai frumoase poezii din literatura română, a compus „Luceafărul” cea mai superbă operă a sa şi dumneavoastră n-aveţi dreptul să îl jicniţi dacă criticii îl apreciază atât!
M-am aşezat la loc şi mă privea şocată c-avusesem curaj să-i răspund aşa şi mai ales ca nou venit. Ne-a dat să conspectăm şi s-a aşezat lângă geam, nemairostind un cuvânt. Simţeam cum îmi zvâcnesc tâmplele şi se pare că începeam să-mi fac reputaţie în şcoală.
-Mergi cu mine la director! mi-a spus când s-a sunat.
Am ieşit din bancă şi-am urmat-o plictisit. Cine ştie ce geniu mai era şi acel director. Am păsărit clasa păşind calm în timp ce colegii de la alte clase şi din propria-mi sală mă priveau ca şi cum aş fi fost dus la ghilotină. Profesoara mergea grăbit şi puteam zări un surâs fluturând în colţul buzelor sale.
Am urcat treptele până la al treilea etaj şi când am sosit la capătul coridorului a bătut uşor în uşa capitonată cu o imitaţie de piele, roşie.
Mi-a spus că are treabă şi a plecat. Uşa deşi trebuia să fie o barieră între exterior şi interior, conversaţiile directorului cu profesorii sau elevii să nu se audă, nu era decât ca o peşteră-crea ecou. M-am rezemat de perete aşteptându-mi rândul şi deşi n-aş fi vrut să ascult tot mi-ajungeau la urechi anumite frânturi.
-Domnule, n-am fost eu!
-Vladimir nu mă minţi în faţă! spuse directorul pierzându-si răbdarea. Aşa ai zis şi data trecută! Iar a venit mama fetei la şcoală!
Tânărul chicoti uşor şi apoi continuă: -Dar domnule dacă ea a vrut!
-Ce? Cum să vrea, e fată de familie! O cunosc…
-Domnule doar nu credeţi că ar veni tipa să vă spună în faţă că vrea. Toate sunt la fel! În plus…o cunoaşteţi în particular?accentuă el ultimul cuvânt.
-Ieşi, ieşi! tună bărbatul.
Uşa se deschise încet, se mai auzi un „Bună ziua!” în batjocură, apoi tânărul trecu pe lângă mine privind drept înainte şi mergând spre trepte.
Am surâs şi chiar aş fi vrut să-l cunosc, deşi părea genul ce face parte din găşti, îşi bate joc de fete şi mai ales n-ar umbla cu şoareci de bibliotecă. Am păşit înăuntru şi am închis uşa.
Directorul era un domn scund, plinuţ, cu părul tuns scurt, şaten, cu cărare într-o parte. Mi-a explicat că nu trebuia să mă comport aşa şi mi-a mai zis că profa era nouă şi că încă n-a învăţat să-şi ţină părerile pentru ea. I-am mulţumit că nu mi-a dat pedeapsă şi am ieşit.