07-05-2010, 05:34 PM
Helăău lume. Vă mulţumesc enorm că îmi citiţi ficul şi că îmi daţi sfaturi. Acum am venit cu nextul, care sper să fie ceva mai bun decât până acum.
Lectură plăcută!
Capitolul 5:
Ce simt eu de fapt? Nu ştiu. Mă simt atât de confuză, încerc să mă schimb, să mă trezesc la realitate, dar am impresia că trăiesc într-o lume paralelă, total necunoscută mie. Mă simt de parcă aş fi fost răpită de extratereştri şi obligată să rămân pe planeta lor.
De mică am fost o plângăcioasă. Ochii mei nu au exprimat niciodată nimic. Adică, Dumnezeule mare, ce ar putea exprima nişte ochi lila decoloraţi? Nimic.
Mă tot întreb de ce nu o invidiez pe Sakura... Nu o pot invidia, deşi este mult mai frumoasă ca mine. Ochii ei verzi ca veninul, părul roz precum florile de cireş, formele pline, sunt visul oricărui băiat. Bine, trebuie să recunosc, am şi eu forme, dar o văd pe ea mai frumoasă decât pe mine.
Ce fac acum? A, da, mă plâng. Din nou!
Bine, deja mă enervează comportamentul meu stupid. Am început să vorbesc cu propriul meu subconştient. E total aiurea, dar măcar aşa nu o mai înnebunesc pe Sakura cu toate prostiile mele, pe care ştiu sigur că ea le va contrazice, şi că va găsi o replică pentru orice i-aş spune.
Mă tot întreb ce este viaţa până la urmă? O luptă?
Pentru că eu aşa consider. Trebuie să lupţi ca să supravieţuieşti. Să fi cineva în ziua de azi este foarte greu, iar foarte greu aproape cade in extrema imposibilului.
Mă uit cu stupoare la ceas şi văd că deja este ora douăzeci şi trei. Mâine la ora şapte idioţenia aia de ceas va suna. Deci, gata, ori dorm, ori mâine trag chiulu’. Şi cum mie nu-mi prea place ultima variantă pentru că mâine dau extemporal la biologie, ar fi mai bine să dorm.
Printre perdelele crem am putut vedea cum luna tronează peste toate miile de steluţe, făcându-le să pară atât de mici pe lângă ea.
Mi-am simţit pleoapele tot mai grele, până „s-a rupt filmul†şi nu am mai ştiut nimic, pentru că lumea viselor m-a ademenit ca pe un copil.
Când visam şi eu mai frumos stupizenia aia de ceas a sunat provocând un zgomot îngrozitor în toată încăperea.
Pe moment nu mi-am dat seama că este doar ceasul şi am sărit ca arsă din pat. Am oprit alarma, apoi m-am îndreptat leneşă către baie. După un sfert de oră de răsfăţ mi-am dat seama că dacă nu ies voi întârzia. Am luat micul dejun, apoi mi-am luat geanta şi am pornit către liceu. Speram să merg singură, dar m-am întâlnit cu Naruto şi Sakura.
-Hinata, s-a întrerupt aseară. Ce tâmpit, a reuşit să-ţi facă ceva? M-a întrebat Sakura îngrijorată.
-Nu a reuşit să-mi facă nimic, şi aş aprecia tare mult dacă nu aţi mai aduce vorba despre acel eveniment care pe mine nu m-a făcut să mă simt prea bine.
Mai era ceva de mers până la liceu, însă am apreciat la cei doi amici ai mei că au fost tăcuţi şi că mi-au respectat intimitatea. I-am supărat cu ce am spus? Asta este. Şi ei m-au supărat pe mine de multe ori şi nici măcar o dată nu şi-au cerut scuze. Aşa că, dacă ei aşteaptă o scuză de la mine în acest moment, pot să aştepte până la paştele sfintelor şniţele, pentru că asta nu se va întâmpla.
Sunt rea? Eu? O, pe bune?
Deci pot! Sigur, orice e posibil pe lumea asta. Bine măcar că e vineri. O, Doamne. Ieri Temari m-a invitat la clubul Ganessa, iar eu nu m-am mai dus, deşi am spus că merg...
Lasă, nu e nimic, toţi uităm, în fond e omenesc, nu?
Sigur, doar nu sunt android, sunt un simplu om care face umbră pământului cu un scop pe care încă nu îl ştiu. Cred că o să mi se facă rău de la atâta gândire. Dacă iese fum nu e nevoie să chemăm pompierii, o să-mi fumege numai capul de la atâta gândire inutilă.
Am ajuns la liceu în sfârşit şi am constat cu stupoare că toţi trei am întârziat. Ah, Hinata, aşa îţi trebuie dacă stai un sfert de oră sub duş dimineaţa.
Ne-am cerut scuze de la profesoara de biologie, si am cerut să ne dea şi nouă câte o lucrare. După părerea mea nici nu se putea mai uşor. Am scris tot ce am ştiut apoi am predat lucrarea, luându-mi şi lucrurile cu mine. Nu mai am chef de ore.
Părăsesc curtea liceului şi mă îndrept către veşnicul loc în care merg când nu sunt în apele mele.
În parcul de lângă casa mea....
Lectură plăcută!
Capitolul 5:
Ce simt eu de fapt? Nu ştiu. Mă simt atât de confuză, încerc să mă schimb, să mă trezesc la realitate, dar am impresia că trăiesc într-o lume paralelă, total necunoscută mie. Mă simt de parcă aş fi fost răpită de extratereştri şi obligată să rămân pe planeta lor.
De mică am fost o plângăcioasă. Ochii mei nu au exprimat niciodată nimic. Adică, Dumnezeule mare, ce ar putea exprima nişte ochi lila decoloraţi? Nimic.
Mă tot întreb de ce nu o invidiez pe Sakura... Nu o pot invidia, deşi este mult mai frumoasă ca mine. Ochii ei verzi ca veninul, părul roz precum florile de cireş, formele pline, sunt visul oricărui băiat. Bine, trebuie să recunosc, am şi eu forme, dar o văd pe ea mai frumoasă decât pe mine.
Ce fac acum? A, da, mă plâng. Din nou!
Bine, deja mă enervează comportamentul meu stupid. Am început să vorbesc cu propriul meu subconştient. E total aiurea, dar măcar aşa nu o mai înnebunesc pe Sakura cu toate prostiile mele, pe care ştiu sigur că ea le va contrazice, şi că va găsi o replică pentru orice i-aş spune.
Mă tot întreb ce este viaţa până la urmă? O luptă?
Pentru că eu aşa consider. Trebuie să lupţi ca să supravieţuieşti. Să fi cineva în ziua de azi este foarte greu, iar foarte greu aproape cade in extrema imposibilului.
Mă uit cu stupoare la ceas şi văd că deja este ora douăzeci şi trei. Mâine la ora şapte idioţenia aia de ceas va suna. Deci, gata, ori dorm, ori mâine trag chiulu’. Şi cum mie nu-mi prea place ultima variantă pentru că mâine dau extemporal la biologie, ar fi mai bine să dorm.
Printre perdelele crem am putut vedea cum luna tronează peste toate miile de steluţe, făcându-le să pară atât de mici pe lângă ea.
Mi-am simţit pleoapele tot mai grele, până „s-a rupt filmul†şi nu am mai ştiut nimic, pentru că lumea viselor m-a ademenit ca pe un copil.
Când visam şi eu mai frumos stupizenia aia de ceas a sunat provocând un zgomot îngrozitor în toată încăperea.
Pe moment nu mi-am dat seama că este doar ceasul şi am sărit ca arsă din pat. Am oprit alarma, apoi m-am îndreptat leneşă către baie. După un sfert de oră de răsfăţ mi-am dat seama că dacă nu ies voi întârzia. Am luat micul dejun, apoi mi-am luat geanta şi am pornit către liceu. Speram să merg singură, dar m-am întâlnit cu Naruto şi Sakura.
-Hinata, s-a întrerupt aseară. Ce tâmpit, a reuşit să-ţi facă ceva? M-a întrebat Sakura îngrijorată.
-Nu a reuşit să-mi facă nimic, şi aş aprecia tare mult dacă nu aţi mai aduce vorba despre acel eveniment care pe mine nu m-a făcut să mă simt prea bine.
Mai era ceva de mers până la liceu, însă am apreciat la cei doi amici ai mei că au fost tăcuţi şi că mi-au respectat intimitatea. I-am supărat cu ce am spus? Asta este. Şi ei m-au supărat pe mine de multe ori şi nici măcar o dată nu şi-au cerut scuze. Aşa că, dacă ei aşteaptă o scuză de la mine în acest moment, pot să aştepte până la paştele sfintelor şniţele, pentru că asta nu se va întâmpla.
Sunt rea? Eu? O, pe bune?
Deci pot! Sigur, orice e posibil pe lumea asta. Bine măcar că e vineri. O, Doamne. Ieri Temari m-a invitat la clubul Ganessa, iar eu nu m-am mai dus, deşi am spus că merg...
Lasă, nu e nimic, toţi uităm, în fond e omenesc, nu?
Sigur, doar nu sunt android, sunt un simplu om care face umbră pământului cu un scop pe care încă nu îl ştiu. Cred că o să mi se facă rău de la atâta gândire. Dacă iese fum nu e nevoie să chemăm pompierii, o să-mi fumege numai capul de la atâta gândire inutilă.
Am ajuns la liceu în sfârşit şi am constat cu stupoare că toţi trei am întârziat. Ah, Hinata, aşa îţi trebuie dacă stai un sfert de oră sub duş dimineaţa.
Ne-am cerut scuze de la profesoara de biologie, si am cerut să ne dea şi nouă câte o lucrare. După părerea mea nici nu se putea mai uşor. Am scris tot ce am ştiut apoi am predat lucrarea, luându-mi şi lucrurile cu mine. Nu mai am chef de ore.
Părăsesc curtea liceului şi mă îndrept către veşnicul loc în care merg când nu sunt în apele mele.
În parcul de lângă casa mea....
![[Imagine: adp075.jpg]](http://oi42.tinypic.com/adp075.jpg)