Nu ești un membru încă? Înregistrează-te acum!
Creează un cont nou  

O trecem pe feminin

Il iubesc pe Willll:X
O mie de punct pentru el:X Serios e asa un dulce, wow, cum sa faca asta mai? Sa ii dea toate sansele lui Mircea sa o cucereasca pe Ela? Oh, e adorabil tipu asta. Logic are si defecte, dar imi place mai mult acum de el decat de Mircea( el a decazut din cauza lu' sor'sa aia idioata) O da si ce mi-a placut de Bianca, :))sa ii dea papuci fiindca tipu a vrut sa ii cunoasca parinti:))o frate, ce tare. Astea doua is :))"beton" ( ce limbaj folosesc)
Sper ca in curand Ela sa se razbune pe fufele alea si pe " Mircea" daar si pe "Domnisoara cea mai proasta din univers-Sonia":
Sper sa pui in curand capitolul si sa fie luuung luuung foarte lung, ok?
Succes la scris, si ai grija ce scri mai;))

Kissu si hugggzz:X:*
[Imagine: innocentlovesig.png]
"Only I know your pain…
Your uncertainty…
Your loneliness…
If only we could be toghether forever.
I’ll say it as many times as you wish.
I will not betray you!"
— Luka Crosszeria


Bună tuturor. Îmi cer scuze de întârziere! mulţumesc enorm pentru ccomentariile voastre constante şi tot restul ! Mă bucur că vă place.. <3
Şi îmi cer scuze pentru cappitolul acesta, e cam naşpa and boring. Adică, mie aşa mi se pare. Aştept totuşi şi opiniile voastre. Oricât de rele ar fi xD . Mulţumesc muuuult de tot ! <33333

Lectură plăcută!


[center]Capitolul Treizeci ÅŸi Patru[/center]

„Nu vreau supunere.
Nu ştiu dacă tânjesc după dragoste.
Nu o să cer.”

Am decis că nu o să mă las prositită sau dată la o parte. Chiar dacă asta era în favoarea cuiva atât de important şi fără aceaşi valoare sentimentală. Chiar dacă era vorba doar de o rudă, pentru care poate nu ar fi trebuit să simţi gelozie.
Nu îmi plăcea să împart. Ce era al meu, trebuia să fie doar pentru mine. Mulţi ar zice că am rămas traumatizată de când tata mă părăsise; pe mine şi pe întreaga mea familie ( destrămată din cauza lui ) . Nu aş nega acest lucru, căci nu am habar dacă este sau nu adevărat. Nu îndrăznesc să dezbat acest subiect.
E mai bine dacă este mort şi tăcut, acolo unde nimeni nu îl poate scoate la iveală. Nici măcar eu.
Ceea ce a făcut Mircea era de iertat pentru oricine. Deşi o situaţie extrem de jenantă, asta trebuie recunoscut. Însă, dacă alţii iertau atât de uşor... eu de ce nu?
Iert dar nu uit.
Şi oricum nu era cale de întoarcere. Atât de curând s-a întors pe lista mea neagră, şi acum se pare că nimic nu îl va mai salva . Nu mai vreau aşa ceva. Fusesem destul de tolerantă în ultima vreme ca să continui să fiu aşa. Dacă cineva avea ceva împotriva acestui lucru, putea să moară de ciudă sau orice altceva. Căci eu, eu nu aveam de gând să mai las de la mine.
Gata !
S-ar putea uşor deduce că acum Will avea biluţe albe, dar nu era aşa . Poate că doar mă prinsese într-un moment prost, sau poate că nu, dar eu nu voiam să îl scot nici pe el de pe listuţa neagră. Fie că era el băiat bun sau rău, nu îmi păsa.
În clipa asta, cred că nimic nu m-ar fi putut face să îmi schimb părerea şi să fiu mai „ tolerantă” . Sau orice altceva care ar putea deveni sinonim cu o asemenea stare. Ideea era , în mare, că mă săturasem să fiu luată de proastă. Nu eram o persoană atât de drăguţă , deşi poate unii credeau asta.
La dracu ! Cu tot şi cu toate ! Puţin îmi păsa mie de ceilalţi.

Sau, aşa îmi plăcea mie să cred...

Zilele ce au urmat au trecut oarecum repede. Aş putea zice asta cu uşurinţă. S-a înrăutăţit ( din păcate ! ) vremea, şi am stat mai mult prin casă. Ploua într-una, a şi nins puţin dar s-a topit repede zăpada. Spre marea mea fericire ! Cert este, că pe atunci când a venit ziua de douăzeci şi şase martie, era foarte frumos afară, numai bine de petrecut. Mă întorceam de la şcoală ( cu Bianca, o invitasem pe la mine ) şi mai târziu urma să merg să o iau pe scumpilici de la gară. În sfârşit venea, ziua mea era pe douăzeci şi nouă martie , dar urma să o sărbătoresc pe douăzeci şi şapte ( sâmbătă ) , din moment ce cădea lunea...
Invitasem o grămadă de persoane. Inclusiv pe Mircea şi pe Will.Urma să fie foarte distractiv, aveam şi eu dreptul acesta. Mă jucasem cu ei foarte mult în perioada ce a urmat. Coleguţul meu a vrut să mă scoată în oraş de mai multe ori, dar niciodată nu am acceptat. Deşi, întâmplător ne-am întâlnit prin cluburi. Făcusem asta destul de des în ultima perioadă, să ies. Bianca avea un nou gagic de care se despărţise cu două zile în urmă, în fine, care era Dj. Era destul de drăguţ tipul, afemeiat desigur şi mergea de câteva ori, aşa cum singură a recunoscut Brb. Nu avea nevoie de un motiv pentru care să se despartă de el, în fine era ok că atunci cât erau împreună mergeam prin cluburi o grămadă. Tipul era foarte popular şi toate celelalte, a scos-o pe prietena mea peste tot . Asta a fost tare, având în vedere că şi eu eram invitată. În fine, Mircea a fost destul de supărat să mă vadă acolo, din moment ce nu acceptasem să ies cu el.
Iar pe mine mă durea în cot.
De fapt, nici acolo.
Iar cu Will era altă poveste. Acum că îi ştiam o parte din slăbiciuni, mi-era destul de uşor să îl întorc pe degete. Până la un anumit punct; era şi el conştient de cât de tare putea să decadă uneori, şi se stăpânea. Deşi, atunci când îl invitam fie şi doar să mă privească, nu ezita să o facă.
Câteodată, băieţii sunt mai slabi decât fetele.
Hai să fim serioşi, dacă eu l-aş fi îndemnat pe admiratorul meu blond să mă sărute, cum dracu să reziste?
Poate eram eu doar prea plină de mine, dar era clar că nu avea nicio şansă. Nici una mică.
Iar Sonia, căci nu puteam uita de existenţa ei, era un pată pe care călcam în fiecare zi. De regulă , o ignoram. O uram şi totodată o invidiam. Pentru că putea să facă ce vrea din fratele ei. Şi avea o grămadă de puncte în faţa mea. Uram şi asta, desigur. Dar nu aveam ce să fac. Nu puteai să te lupţi cu „ natura ”, ca să numesc cumva „ fenomenul” . Ideea ea că dacă eu nu mă străduiam prea tare, sau nu îi arătam că o fac, era totul bine. Şi nu că nu ar fi avut ea probleme cu mine, era la ordinea zilei privirea ucigătoare cât şi comentariile aspre referitoare la persoana mea.
Şi o durea, poate mai mult decât pe mine, modul în care era şi ea tratată. O loveam fără ca , măcar, să mă uit la ea.
Ceilalţi colegi se cam săturaseră de toată situaţia asta. Dacă la început o plăceau enorm pe Sonicuţa, acum îi cam enerva pentru faptul că ştia să facă un singur lucru : să se ia de mine !
La drept vorbind... Încă nu ştiam ce aveam noi două de împărţit şi de ce eram eu , duşmanca ei. Eh, putea să rămână un mister pentru întreaga mea viaţă...

Când am ajuns acasă, am pierdut oleacă vremea şi ne-am cărat la gară. Liliana s-a oferit atât de drăguţ să ne ducă acolo să o luăm pe Aura, am fost atât de fericită ! Îl invitasem şi pe Cătălin ( fratele ei ) şi pe Raulinio ( iubitul acesteia ) . Ca să fie tacâmul complet ! Nu ştiam dacă vor accepta cu toţii, dar se pare că aşa fusese. Cristi nu putea să vină . Ana rămăsese însărcinată şi avea nişte probleme, nu putea călătorii şi el nu voia să o lase singură.
Åži am fost de acord.
Nu neapărat pentru faptul că nu o suportam pe nevasta lui, dar nepotul sigur mi-l iubeam. Sau nepoţica. Nu doream ca viaţa ei, sau lui, să fie pusă în pericol.
În fine, musafirii aceştia stăteau cu toţii la mine acasă. Era destul de ok că aveam spaţiu destul, mă bucuram pentru asta.
Mama mea nu putea să se întoarcă în ţară până în iunie. . .

- Buuună scumpilici !
Am sărit în braţele Aurei şi am strâns-o bine de tot, ca să fiu sigură că era acolo – cu mine! Era atât de drăguţă, arăta atât de bine. Sau poate era doar imaginaţia mea, mă bucuram atât că era cu mine. Îi dăduseră lacrimile când mă văzuse. Of!
- Mirabela! Ce mă bucur să te văd ! De abia aşteptam să ajung. Oh ! Sunt aşa de fericită că sunt aici. Mersi că m-ai , de fapt că ne-ai, invitat !
Începuse să vorbească repede , de abia percepeam ca lumea ce îmi zicea. Dar nu mă deranja. Am pupat-o pe ambii obraji şi i-am cercetat faţa.
- Mă bucur să te văd !
Am rostit simplu şi sinceră. Ca să înţeleagă cât mi-a lipsit. A dat din cap , aprobându-mă. I-am salutat şi pe Cătă şi Raul, care erau destul de jenaţi. De ce?
Oh, uitasem de prietena mea.
- Ea este Bianca.
Au zâmbit, s-au prezentat. Lucruri normale, pe care nu am considerat că ar fi chiar atât de necesar să le iau în considerare. Am fost cu adevărat şocată să realizez că este adevărat, că Aura chiar se află aici în carne şi oase. Că nu e doar un vis, şi o parte atât de importantă din viaţa mea se întorsese la mine.
Fie şi pentru o scurtă perioadă de timp.
Am stat o grămadă la bârfă, deşi Bia nu a vrut să rămână să doarmă la mine ( avea alte „ obligaţii” ) . Mi-a povestit tot ceea ce se mai întâmplase. Absolut fiecare detaliu pe care îl pierdusem. Ceea ce voiam şi nu voiam să aflu. Şi chiar îmi adusese în subiect numele de „ Daniel ” , pe care, cu o foarte mare greutate, am reuşit să îl ignor.
Nu mai venise acasă, urma să se întoarcă în vacanţa de vară ( sau ceva asemănător ). Asta doar din câte ştia ea. Deşi, auzise anumite zvonuri care conturau altceva. Le-am ignorat. Sau asta am pretins că fac.

Cu tot haosul din ziua de vineri, aproape că uitasem că sâmbătă trebuia să fac ultimele şi finalele pregătiri pentru ziua mea, ce urmau chiar în acea seară. Uh ! Pe o parte, de abia aşteptam! Ce zic ? Pe toate părţile !
Doar gândindu-mă la aceste lucruri , inima mea bătea mai tare. Eram fericită, de mult nu mai avusesem o asemenea petrecere. Şi un asemenea privilegiu de a mă distra, de a fi înţeleasă pe o parte, de a fi celebrată şi de a fi , chiar mai mult, centrul atenţiei. Plus că, mai împlineam şi şaptisprezece ani.
Iubita vârstă perfectă. Sau ceva asemănător. Mereu dorisem să ajung acolo. Bine, de fapt asta se întâmpla doar luni, pe douăzeci şi nouă martie. Însă, asta conta mai puţin ! Acum eram doar fericită pentru evenimentele ce urmau să aibă parte. Aura m-a ajutat cu totul şi am fost veselă alături de ea, îmi lipsise entuziasmul ei. Raul şi Cătălin au făcut o tură , şi încă una, şi încă una a oraşului.
Am închiriat un local în care urma să aibă loc cheful. Tatăl meu fusese foarte explicit : nu vreau să îmi întoarceţi casa cu sus-ul în jos . Şi eu mi-am zis că asta era singura soluţie. A acceptat rapid. Nu era mare lucru, pentru că nu ne costase deloc mult ( era un prieten de familie care avea un asemenea local ) . Cert este că număram secundele alături de scumpilici şi , totodată, eram foarte nerăbdătoare pentru petrecerea mea.
Am stat o grămadă să decid cu ce să mă îmbrac, pentru că în ultimul moment m-am răzgândit , mi se părea că nu mai vin lucrurile bine pe mine. În cele din urmă, am ales o rochie neagră, scurtă, cu decolteu. Nişte sandale de aceaşi culoare, asortate. Manichiură şi pedichiură roşie, ca să ies total în evidenţă. Machiaj potrivit, şi toate celelalte lucruri necesare. Îmi schimbasem şi cercelul din nas. Atunci când am fost gata, m-am simţit mulţumită de mine însumi. Narcisismul îşi pusese ştampila, de mult, pe mine .
- Bestial! A ieşit super, deci – eşti superbă!
A început să spună Aura, foarte entuziasmată. Ea era îmbrăcată într-o fustă scurtă şi o bluză cu decolteu, foarte drăguţă ( cu pantofi ) .
- Mersi!
Am folosit tonul plin de mine.
- Hai că ţi se urcă la cap, divo! Mergem?
Bianca avea o voce foarte veselă, fata asta era mereu atât de directă. De asta îmi şi plăcea atât de ea. Văzându-le împreună, pe ea şi pe scumpilici – ştiam că sunt foarte diferite. Şi că, probabil, nu vor ajunge niciodată să fie cele mai bune prietene. Din diverse cauze. Unul ar fi că, lui Brb îi plăceau firile ca ale mele, iar Aurei nu îi plăcea să rişte. Cât despre aceasta din urmă, nu ar fi plăcut-o pe Bia pentru spiritul ei critic. Cu ea, eu întotdeauna fusesem îngăduitoare.
În fine, bruneta ( Bianca se vopsise într-un negru pur-pur ) pura o pereche de pantaloni scurţi şi o bluză asortată plus nişte pantofi sport. Era sexy, clar!

[center]*[/center]

Nu aş fi crezut niciodată că o să fiu atât de complimentantă într-o singură seară !
Am intrat şi odată ce s-au adunat o grămadă de persoane , au început urările ( şi nu doar de „ la mulţi ani” ) . Sincer, lucrurile de genul acesta m-au făcut să mă simt bine.
Mircea şi Will nu sosiseră încă.
Vai, ce tragedie !
Am zâmbit în sinea mea, înţelegându-mi singură mesajul. Cele două prietene ale mele m-au cercetat curioase. Am dat din umeri şi am mers pe ringul de dans. Era foarte benefic faptul că închiriasem locul cu tot cu Dj, barman şi toate celelalte. Nu aveam nevoie să fac pe gazda. Era plăcut.
- Frumoasă ca întotdeauna.
Mi-a şoptit cineva din spate şi eu a trebuit să mă întorc.
Ok, habar nu aveam cine era. Am ridicat dintr-o sprânceană, extrem de curioasă. Mi-am amintit vag că le spusesem tuturor : puteţi să mai aduceţi un prieten, doi, nu mă deranjează. Eh, eram deschisă la orice idee.
- Åži tu eÅŸti?
Am scos într-un final ,vizibil plictisită.
- Sunt bărbatul vieţii tale.
A replicat el. Mi-am amintit foarte repede de emisiunea „ Mondenii”.
- Jean de la Craiova?
Am spus repede dând din gene. A început să râdă.
- Nup, Marco din „ Cuza”.
Am zâmbit.
- Ok, Casanova. ÃŽmi pare bine.
Era un tip de înălţime medie, lat în umeri, musculos ( cred că genul care îşi petrecea mult timp la sală ). Avea o faţă drăguţă, proaspăt bărbierit ... Atrăgător. Acesta era cuvântul ce îl definea.
- Sper că nu te deranjează că am venit şi eu pe aici.
A folosit un zâmbet seducător, lăsându-şi dinţii albi la iveală.
Oh , cineva să mă ţină! O să leşin...
Nu eram sarcastică. Avea un impact destul de mare asupra mea. Deţinea un aer oarecum superior, sigur pe sine, al dracului de arogant. Mie îmi plăcea genul acesta.
Arăta şi bine.
Avea o voce strict masculină şi foarte puternică. Nu era vina mea că reacţionam aşa în prezenţa lui. Inima , creierul – sau doar simţurile, habar nu am. Am început să dansăm , unul lângă celălalt. Se apropia de mine, şi puteam să îl dau undeva , dar, era plăcut să îl am aproape.
Măcar pentru puţin.
- Åži , cu cine ai venit?
Făceam conversaţie.
- Mi-a arătat cu privirea sper Ştefan, care era cu iubita lui. Acesta era probabil vărul colegului meu de bancă... Îmi zisese ceva de el. Nu credeam că arată aşa de bine.
Hm.
Ce altceva spusese despre el?
Doar dacă aş fi fost pe deplin atentă!
M-am desprins din dans, se oprise melodia şi oricum observasem două figuri noi. Prinţul şi domnul „ Fac-Ce-Zice-Sor’mea” îşi făcuseră apariţia.
- Ok, Marco. Distracţie plăcută.
I-am urat, mergând spre unul din blonzi.
- Mirabela, arăţi foarte bine în seara asta. Adică, mereu arăţi.
A zâmbit Will, încercând să facă şi el pe Cuceritorul. Mi-am dat ochii peste cap.
- Logic scumpete. Nu îmi urezi „ la mulţi ani” ? L-am întrebat sarcastică.
Acesta şi-a păstrat surâsul şi s-a lăsat spre mine, sărutându-mă pe obraz. În acel minut, inima mea s-a oprit. Serios, nu a mai bătut – ok, pentru o secundă sau aşa ceva. Nu am simţit nimic. Timpul se oprise. Eram doar eu, pierdută în acel gest ciudat. Apoi, când şi-a reînceput ticăitul , parcă înnebunise cu totul. Bătea, bătea şi nu se mai oprea. Cu o aşa mare acceleraţie, încât, ştiu că , obrajii mei luaseră foc. Involuntar, desigur. Mă trecuse un fior prin tot corpul.
Poate ÅŸi din cauza cuvintelor lui.
- Nu. Ziua ta e pe douăzeci şi nouă, atunci o să te felicit.
My heart skip a beat...
- Mda, cum zici tu.
Nu l-am lăsat să vadă cât de instabil a fost momentul pentru mine. Deşi , ştiam că mă cunoaşte destul de bine încât să îşi dea seama de asta. Poate chiar am apreciat gestul. S-a dus să danseze, prefăcându-se că mă ignoră.
Prefăcut, ca întotdeauna.
Åži totuÅŸi...
- La mulţi ani Ela!
Din spate a sosit şi Mircea, încercând să mă sărute pe buze. De-a dracu, nu l-am lăsat.
- Mulţam!
Începuse o melodie foarte tare, aşa că am început să dansez şi colegul meu m-a urmat. Nu că l-aş fi îndemnat eu, sau altceva. Pur şi simplu, s-a întâmplat. Aura era cu Raul, Cătălin deja agăţase o tipă ( nu ştiu cum reuşea ) şi Bianca flirta . Întotdeauna făcea asta.
M-am mirat că, la cât de ocupată eram cu persoana mea, am realizat şi ce făceau alţii. Muzica se auzea foarte tare, urechile mele o luaseră razna. Simţeam ritmul. Nu mai gândeam, parcă eram ameţită şi doream doar să îmi mişc trupul aşa după cum îmi dicta muzica.
Ca un bum-bum-bum!
Zgomot!
Nu înţelegeam ce ziceau ceilalţi, nu îmi păsa. Singurul sunet ce îmi „ intra” în urechi era cel al fiecărui cântec, ce mă îndemna, desigur, să dansez . Alături de oricine ar fi dorit să îmi fie partener de dans.
M-am oprit pentru o secundă.
Am înghiţit în sec.
Puteam încă să văd.
Să ştiu cine era acolo.
Să recunosc fiecare persoană.
Nu mi s-a oprit pulsul, dar am mai înghiţit odată în sec . M-am uitat la Aura. A dat din umeri.
Mi-am redresat privirea asupra acelui loc ce îmi atrăsese atenţia.
Inima mi s-a oprit ,şi când a început să bată... Nu mai era ea. De fapt, era aceaşi. Dar acum parcă ea ar fi simţit ritmul. Se „ zguduia”. Ceilalţi nu înţelegeau furtuna din sufletul meu... Continuau să se mişte pe ringul de dans.

_
* Mondenii = emisiune de pe Prima tv , pamblet. Nu deţin niciun personaj şi nimic din această emisiune, doar mi-am permis să o numesc. Replicile acelea [ sunt bărbatul vieţii tale / jean de la craiova? ] sunt din cadrul unei ediţii „ cocalari şi piţipoance” . Nu le deţin, nu sunt ale mele, nu le-am copiat. Le-am folosit ca termen de cercetare şi entertaiment : )) ca să nu ziceţi că am furat ceva ; ))

Un nou capitol ! Plictisitor ? Nu prea cred ...
M-au impresionat versurile de la început , foarte frumoase şi potrivite pentru acest capitol . Parcă ai fi descris întreaga personalitate a Elei , este exact ce ar faei ea . Oricum mi-a plăcut . Aura a venit în oraş pentru ziua prietenei ei , dar mă mir că a apărut şi Raul . Credeam că o să refuze invitaţia . Nu mă aşteptam că Aura şi Bianca să se înţeleagă , având comportamente complet diferite .
După greşeala lui Mircea , a fost scos de pe lista lui . E numai vina sorei lui . Eh şi e ziua Mirabelei şi a apărut un nou personaj , de parcă nu erau destui bărbaţi în viaţa ei . A mai venit unul , dar Ela se descurcă , cel puţin momentan . Nu prea mă încântă numele lui , mă duce cu gândul la un italian afemeiat şi enervant . Ca personaj pare destul de ok , dar pur şi simplu nu îmi place . Îl preferam pe Mircea , dar a căzut din graţii :))
Şi m-ai lăsat în suspans , ce s-a întâmplat cu Ela ? Am eu o mică bănuială şi sper să fie adevarată.
Am văzut doar două greşeli ,, prositită "- prostită
,, sper " - spre
Se poate să nu aştept următorul capitol ?

Waaa :x ! Pai din moment ce n-am mai postat de mult pe-aici , o sa imi exprim parerea mai pe larg , cred . Mircea ... Will ... Mircea ... Will . Asta e chiar problematic >.< . Mi-au placut capitolele precedente , ai pus accent pe sentimente si asta mi-a placut . Acum , vad ca Ela is a little nesigura , dar ... eu consider ca Mircea este dezavantajat de sora sa , o mica-mare scorpie pe doua picioare :)) . Will a fost sweet , dar inca nu il inteleg prea bine ... Asta e destul de ciudat . Mai ales comportamentul sau . Noul tip , sincer nu-mi prea place ( deloc :)) ) . Too casanova ca sa zic asa . Astept aparitia lui Will .
Si pe mine m-a dus cu gandul la ceva , tresarirea Elei . Sper sa nu gresesc .
Oricum , mi-au placut toate capitolele so astept nextul cu sufletul la gura :x !
Hugs !

Cum am mai spus, Teh tu eşti o fată care ştie să descrie :)) Asta s-o ştii sigur. Descrii aşa intens şi emoţional care pune cititorul în plan cu personajul, e foarte tare sincer. Ar trebui să scrii un roman. Sunt prima care ţi-l va cumpăra dacă se va întâmpla asta :))
Revenind la fic, este tare din toate punctele de vedere, nu am ce comenta
la adresa lui. SCrii frumos, foarte bine, iar acţiunea e mereu intensă şi
descrierea e la fel, interactivă şi nu te face să nu mai vrei să citeşti, ci te împinge să citeşti mult mai mult, şi mult mai mult până afli ce se întâmplă
-

Hello guys :X vă mulţumesc ca întotdeauna pt. comentariile şi aprecierile voastre ! Ştiţi că vă iubesc?! Probabil că da ! : )) mulţumeeeeeeeeeesc enorm că sunteţi alături de mine... Şi sper să vă placă în continuare povestea . <3
Nu prea ştiu cum mi-a ieşit capitolul ăsta... uhh.. Aştept părerile voastre.
Mulţam încă odată.

Lectură plăcută!

[center]Capitolul Treizeci ÅŸi Cinci[/center]

Nu îmi puteam exprima uimirea în cuvinte.
Rămăsesem, practic, paralizată. Nu mă mai mişcam. Nici măcar nu mai clipeam. Pentru că nu ştiam care era adevărul.
Dacă exista aşa ceva.
Cineva şi-a trecut mâna prin faţa mea, de parcă ar fi vrut să înţeleagă dacă mai văd sau nu; dacă eram atentă.
Eram destul de conştientă de locul în care eram. L-am recunoscut pe Mircea încercând să mă readucă în simţiri. Deci, el era lângă mine. L-am dat uşor la o parte din faţa mea. Nu am stat să îi analizez reacţia.
Şi celălalt se uita la mine.
Zâmbea.
Vai, ce drăguţ! Ăsta era singurul lucru pe care îl putea face?
Poate că ar fi trebuit să fiu nervoasă. Dar , de ce nu reuşeam? Atunci când o să se apropie... Da ! Atunci, o să fiu atât de nervoasă... Că o să vadă ... Ce o să se întâmple!
Îmi minţeam propria minte , dar conştiinţa era conştientă de păcăleală. Nu o duceam de nas.
O să cazi.
Mi-a spus liniştită şi superioară. Şi ştiam la ce fel de căzătură se referea. Mi-era un pic teamă de ea. Căci , ştiam prea bine. Nu mă puteam controla. Şi chiar aş fi vrut să ştiu, ce căuta aici? Pentru ce?
De unde ÅŸtia?
Aura!
Desigur. Altfel nu se putea. Şi , cu toate acestea... Refuzam iar să găsesc o explicaţie logică , încercând să mă detaşez de faptul în sine. S-ar zice că era imposibil.
Tic-tic-tic! Iar mi-a acaparat atenţia inima, ce se zbătea ca şi o nebună în cutia toracică.
„ Nu ai voie să ieşi afară...” O consolam eu, însă aceasta nu izbutea să mă asculte. Era independentă.
Fără să îmi dau seama, deja se afla în faţa mea. Când se întâmplase asta?
Nu ştiu. Pentru că eu, practic, stătusem locului şi privisem uimită. Ce fraieră! Ar fi trebuit să îmi controlez emoţiile. Nu să fiu , aşa, prostită din prima. Nu era corect! Eu nu eram aşa! Unde era toată puterea, forţa mea? Unde era convingerea şi ura mea? Ranchiuna?
Exista aÅŸa ceva?
Desigur!
Trebuia să fie !
Nu? Hai, te rog... Spune-mi că da! Oricine, să o facă. Pentru ca eu să pot rezista, să pot spune nu. Să nu cedez. De ce sunt atât de slabă? Atât de vulnerabilă? Aş vrea să ştiu...
Sunt o proastă. Sunt la fel ca toate celelalte. Nu mă pot controla.
Acum puteam privi cu adevărat trăsăturile sale. Părul şaten, la fel ca întotdeauna. Îi mai crescuse şi era aranjat drăguţ. Ochii săi căprui ce emanau atâta căldură, erau aceaşi. Cei pe care îi ştiam dintotdeauna. Pe care nu reuşisem, încă, să îi uit.
Oare voi reuşi vreodată?
Şi iar refuzam să răspund la o asemenea întrebare.
S-a mai înălţat? Aşa părea. Poate intrasem eu la apă... Nu cred.
Şi acum am realizat. Sunt oarbă câteodată. Nu te poţi juca cu sentimentele. Nu le poţi spune „ nu ” când vrei tu şi cum vrei. E clar, nu îţi poţi controla mereu sufletul. Şi el este independent. Creierul îţi fuge din cap.
Eram îndrăgostită.
Mi-a întins un buchet de flori şi ştiam că mă înroşisem la faţă. Acum că devenisem iar, oarecum, conştientă de ceea ce se întâmpla. Am clipit repede de câteva ori şi am apucat buchetul. L-am privit fix în ochi. Acesta s-a apropiat şi mai tare de mine. M-a apucat în braţe, nici nu am avut timp să reacţionez. Mi-era frig şi cald în acelaşi timp. Mă durea pieptul de la bătăile accelerate ale inimii mele. Însă ,ceva îmi spunea ( poate pentru prima dată ) că aş fi suferit şi mai mult dacă s-ar fi oprit. Încercam să înţeleg.
Mă lăsam purtată de val.
Câteodată era imposibil să te lupţi cu acel curent.
Avea aşa o faţă drăguţă! Blând ,ca întotdeauna?! De fapt, simţeam că ceva se schimbase. Nu ştiu ce. Se uita diferit la mine. Mă atrăgea şi totodată... totodată, nu ştiu! Nu înţelegeam această nouă expresie a sa. Nu ajunsesem să o cunosc. Nu am fost acolo când a adaptat-o.
Fără să îmi dau seama, mă aflam în braţele sale. Mi-a căutat gura şi şi-a apropiat faţa de a mea. Nedepunând mult efort, şi-a zdrobit buzele de ale mele. Eram ciudat de fericită şi obosită. Şi totodată, într-un mod straniu, plină de energie. Era fierbinte, recunoşteam această temperatură. Buzele sale erau moi , în timp ce limba sa se juca nestingherit cu a mea. Acceptam asta. Pentru că îmi fusese dor. Şi oricum, micuţa mea prietenă din cutia toracică nu mă lăsa în pace. Trebuia să o mulţumesc, cumva.
Nu mi-am dat seama că de fapt zâmbeam, în timp ce acesta mă învârtea în aer. Eram ... veselă.
- Bună.
Mi-a spus de îndată ce m-a lăsat jos. Am chicotit.
- Ce faci aici?
Ok, unde era atacul meu?
O să îl las pe mai târziu!
- Am venit şi eu la ziua ta ( deşi ştiu că nu e azi , la mulţi ani ) . Ştiu, nu am invitaţie.... dar... Mă gândeam că pot face rost de una, în ultimul moment.
Am tăcut şi am ridicat instinctiv din sprâncene. Mi-a oferit un surâs cald. Inima mea s-a oprit. Şi a pornit din nou. „ Pe sistem turbo...”.
- Eh?
A fost singura replică inteligentă de care am fost în stare în momentul ăla. A început să râdă.
- Dar dacă vrei să plec...
Nu a continuat ÅŸi eu am dat din umeri.
- Ai făcut atâta drum, şi eu să te dau afară? Nup.
Nu ştiu ce faţă aveam când am spus asta. Dar eram sigură de un singur lucru : nu păream disperată. Încă mă controlam.
Cum?
Hei, nici măcar eu nu ştiam !
- Şi, tot nu mi-ai răspuns! Ce faci aici? Ai o bursă!
A dat din umeri.
- Şi vi şi mă săruţi în plină...
M-am uitat în jur. Ceilalţi ne priveau. Sau, mă rog – o mare parte din ei. M-am înroşit şi mai tare la faţă.
- Ce?
A strigat Bianca la toţi.
- La dans, oameni buni.
Unii au ascultat-o, dar tot le părea stranie întâmplarea asta.
O citeam pe feţele lor. Nu i-am mai băgat în seamă.
- Ştii, am nişte timp liber şi am zis să vin să te vizitez. Nu puteam să lipsesc.
Tonul pe care a spus-o m-a făcut să mă înfiorez. Nu ştiu dacă am arătat-o în exterior, însă nu îmi plăcea cum sună .Se ascundea ceva în spatele acestei voci. Şi nu ştiam ce.
Aşa cum bănuisem, ceva se schimbase în el.
Aş fi vrut să ştiu dacă era de bine sau de rău, pentru mine. Nu puteam, totuşi. Căci îmi era practic imposibil să citesc din el. Odată putusem. Poate nu am ştiut să apreciez.
Nu era vina mea!
- Aham. Dacă asta nu îţi afectează şcoala, mă bucur că eşti aici.
Am fost distantă cu replica asta. Şi el a observat. Mi-a luat florile din mână şi le-a aşezat undeva. Nu am fost prea atentă la gest. Mi-a prins mâinile într-ale sale.
- Mi-a fost dor de tine, serios... Data trecută când ne-am întâlnit. . .
Am lăsat puţin privirea în jos, pentru a mă calma. După asta, ochii mei i-au întâlnit pe ai lui. Redevenisem puternică.
- Da?
Rece. Distantă. Şi totuşi, nu eram brutală.
- Ai avut dreptate.
Ok ! Venise până aici să îmi zică doar că avusesem dreptate? Să fim serioşi! O ştiam şi eu, mult prea bine. Gesturile sale mi-o arătau. Şi nu eram corectă. Pentru că nici eu nu îl iubeam. Nu ştiam ce era acel sentiment. Doar că aveam o afecţiune mai puternică pentru el decât pentru ceilalţi. Poate că era ceva normal, poate că nu.
Nu o ÅŸtiu.
Mi-e greu să îmi dau seama.
Mi-am dat ochii peste cap.
- Åžtiu.
Ce altceva puteam să zic? Mă simţeam şi aşa călcată în picioare.
- Şi m-am gândit mult la asta....
A continuat el; vocea îi era liniştită. Putea fi calm în asemenea situaţii, dar simţeam cum începeau să îi transpire uşor mâinile. Emoţionant ; încă se mai afla acolo ceva din Daniel pe care îl cunoşteam eu....
- Te iubesc!
În momentul în care a zis asta, muzica s-a oprit. Se auziseră constant melodii pe fundal, şi noi vorbeam tare ( sau pe cât ne permiteam ) ca să ne auzim. Brusc, exact când a zis el această replică, cântecul se terminase. Şi a fost o pauză înainte ca celălalt să pornească. Destul cât să audă TOATĂ LUMEA ceea ce mi-a spus acesta.
Să leşin?
Era o opţiune!
Muream de ruşine. Cred. Nu ştiam , de fapt, ce să mai cred! Era greu să mă descurc în astfel de situaţii. A început să râdă, jenat . Ceilalţi nu ştiu ce făceau, îmi era frică să văd asta. L-am văzut pe Will , se întunecase la faţă. Ştiam că era nervos. Şi Mircea era acolo, avea o faţă aiurea. Cred că dacă ar fi putut, m-ar fi ucis în momentul acesta.
Nu era timp să mă gândesc la toată lumea.
- Nu cred că o faci.
Am spus-o fără s-o gândesc.
Trebuia să zic ceva!
- Nici nu mă aşteptam. O să îţi dovedesc; normal.
Avea un ton matur. Sigur pe sine. Poate chiar responsabil. Asta mi-a făcut inima să îşi reia cursul nebun. Realizam, oarecum, în ce fel se schimbase al meu Dani. Era al meu. O ştiam acum... Pentru că, nu puteam să bag mâna în foc dacă ceea ce simţea pentru mine era iubire sau nu. Căci eu nu simţeam aşa ceva, nu recunoşteam sentimentul.... Dar... Se maturizase.
Eu eram un copil.
El nu mai era.
O puteam vedea sigur. Ochii mei cunoşteau lucrurile acestea. „ Era şi timpul...”.Mi-a strigat conştiinţa mea. Nu am ascultat-o.
- Hmm... Să vedem..
Am replicat eu. A ridicat o sprânceană, curios.
- Să vedem dacă o să reuşeşti.
Am continuat.
A zâmbit, poate plin de el. Nu mi-am dat seama. Am simţit iar privirile tuturor asupra mea.
- Mă descurc.
S-a aplecat spre mine. Am avut dreptate, se mai înălţase ( gata! Cred că e o limită, nu mai avea voie să crească ) . Şi-a proptit iar buzele de ale mele, sărutul fiind involuntar din partea mea. Mi-am introdus limba în gura lui, înfingându-mi degetele în părul său. L-am tras şi mai aproape de mine. Acesta mă ţinea strâns, lângă el.
Ups!
Ceilalţi se uitau la noi.
Ne-am oprit brusc.
- Mă bucur să te văd.
Am recunoscut eu. Mi-a ieşit fără să vreau.
- Mi-a fost al dracului de dor de tine.
A început şi el să bată câmpii.
Am început să râd.
William încă ne cerceta. Mircea dispăruse din peisaj ( am aflat de la Bianca de faptul că a fugit când ne-a văzut sărutându-ne iar ) . Nu ştiu dacă a făcut-o din laşitate, furie sau altceva. Nu puteam să fac nimic pentru el.
Nu acum.
Nu aveam chef.
Nu voiam să mă mai gândesc la nimic. Vă rog, doar azi.. Să fiu eu. Cum vreau. Fără să trebuiască să mă forţez să fiu prea puternică. Mâine o să mă revanşez şi o să fiu iar rea.
Acum doresc să fiu slabă şi vulnerabilă.
Câteodată, aveam nevoie.
- Hei, Ela.
Ok, la asta nu mă aşteptam. Dansam cu Dani. Şi tocmai se oprise melodia. A apărut Prinţul la noi. Încerca să nu pară prea iritat.
- Hei... Will... ăă, el e Dani. Dani, el e Will.
Ce puteam să zic altceva?
Ştii ăsta blond e fostul meu, cu care mă mai sărut din când în când... Ah şi, Prinţule, Daniel este băiatul ăla care ţi-a trântit uşa în nas. Actualul meu iubit. De fapt, fostul. Dar... Poate actual. Nu ştiu!
Nu aveam o formă prin care să îi fac să se cunoască.
Se simţea tensiunea.
- ÃŽmi pari cunoscut.
A zis într-un final şatenul.
Devenea penibil.
Însă, Will nu se lăsa. Nu că m-aş fi aşteptat eu neapărat la asta. Şi totuşi, nu mă gândisem concret la un asemenea lucru. Doar colegul meu plecase. Se simţea, probabil, în plus. Sau nu avea chef să lupte pentru ceva ( cineva în cazul de faţă ) care se vedea că nu e pentru el. Asta eu nu o ştiam, dar aşa se interpreta. Şi plecase, nu?
Willy cred că doar dorea să se convingă.
Nu mai ştiam ce să cred!
- Păi, ne cunoaştem.
Dani s-a încruntat. Blondul nu şi-a dat la o parte aerul plin de superioritate. Stăteam lângă şaten, dar nu mă ţinea de mână sau altceva; aşa că cel ce venise să vorbească cu noi, s-a aplecat spre mine şi m-a pupat pe obraz. Era destul de târziu ( în jur de două ) şi m-a anunţat că se cară. Şi , chiar când se pregătea să plece, s-a întors cu faţa spre noi şi a zis :
- Eu’s tipu’ căruia i-ai dat cu uşa’n faţă.
Şi a plecat, lăsându-l pe Daniel plin de îndoieli.
O vedeam pe chipul lui.
Poate că eram meschină, sau orice altceva. Însă, mi-a venit să râd de această situaţie. Ce puteam face altceva? Mă aşteptam ca Prinţul să renunţe . Aşa fac băieţii de obicei, când văd o concurenţă o dau dracu de treabă şi trec la următoarea. Până se eliberează cea pe care o plac cu adevărat.
Însă, asta părea o situaţie diferită.
Am ştiut din tonul şi privirea lui William, că nu avea să renunţe. Şi nu ştiam ce însemna asta. Şi şatenul a primit mesjaul ( devenise încordat ) .
Restul timpului a fost plăcut şi liniştit. Nu ştiu la ce oră am plecat acasă. Am înţeles că Dani stătea la un hotel , şi nu aveam cum să îl iau la mine acasă.
Deşi , cred că voiam asta.
Eram fericită că era aici. Şi încă nu înţelegeam cât urma să stea. Şi de ce. Era ciudat, pe o parte. Iar Aura mi-a jurat că nu avea nicio treabă cu asta. Cătălin nu a putut să o facă. Şi nu ştiam că era şi el implicat.
Nici nu pricepeam cum de se cunoÅŸteau...
Bianca s-a declarat mulţumită de situaţie. Mi-a recunoscut faptul că , aceasta credea că Mircea era atât de furios încât nu a suportat faza. Dar că asta nu era ceva decisiv.
La fel ca şi mine, a râs de situaţie.

Am adormit cu gândul la această întâmplare.
Se întorsese şi eu mă bucuram că îmi recăpătasem medalionul....

Wow
Deci sincer nu am alte cuvinte decat wow, a fost super beton, deci nu stiu, schimbarea lui Dani m-a dat peste cap rau de tot.Oh. si saracutu Mircea a plecat asa repede. sincer voiam sa mai sufere putin sa mai fiarba oleaca. Ah:X si frumusetea mea de Will( tot nu stiu cum ai putut ghici pe mess k pe el il plac...:| ) ce il iubesc, asa arogant, aerian, superior:))si toate cele , mie tot de el imi place:)). Dar mai nou ti-am zis ca o sa ma dau pe Catalin=))Nu?:))) Adica, hai ca e dragut tipu mai( cred, adica asa mi-am imaginat eu, nu?) Si nu e asa ca pentru mine o sa il mai bagi si pe el pe acolo un pic mai mult nu?
DEci sincer eu ajung sa ma indragostesc de cate un personaj din fiecare fic al tau:))) Am muuuulti pe lista.
Succes la scris. si deabia astept sa vad ce o sa faca Ela in continuare.

Kissu si hugz:X
[Imagine: innocentlovesig.png]
"Only I know your pain…
Your uncertainty…
Your loneliness…
If only we could be toghether forever.
I’ll say it as many times as you wish.
I will not betray you!"
— Luka Crosszeria


ohh scumpilici :X: ce capitol superb ..eram sigura ca trebuie sa se intoarca Dani xD.
Deci capitolul chiar mi-a placut...si ma bucur ca Ella a renuntat la atitudinea aia macar pentru o seara...Nu-mi venea sa cred ca ea chiar a facut asta ...se vede ca il iubeste pe Dani, chiar daca nu-si da seama exact de sentiment . (eu sunt experta :)): ). Cred ca de acum Mircea o sa renunte...avand in vedere ca a plecat cu coada intre picioare...dar Will se pare ca are cam mult tupeu . Il omor daca se baga intre cei doi .
Sper ca Ela nu o sa renunte la Dani...mai ales ca el a venit la ea ^.^...

Astept urmatorul capitol scumpilici ;;)

kissu :*

Ştiam eu că era Dani , ştiam . Ah ce mândră sunt de el ! Mai ales pentru că nu a uitat de ziua ei şi i-a făcut cel mai frumos cadou.
Nu cred că Ela a fost slabă pentru că nu l-a respins , de fapt aş fi fost tristă dacă ar fi făcut-o . Şi cât de mult mi-a plăcut de Dani în acest capitol . A fost minunat , genial , superb . Oricum măcar şi-a mărturisit sentimentele , spunându-i că o iubeşte . Ce romantic a fost acel moment ! Eu îl cred , dar trebuie să îi demonstreze şi Mirabelei că e băiat serios .
I-ai făcut să sufere pe ceilalţi pretendenţi :)) Aşa merită . Săracul Mircea , sper să nu renunţe aşa uşor , trebuie să lupte pentru inima ei şi să scape de surioara lui . Iar Will s-a comportat exact cum mă aşteptam . Dar nu vreau ca niciunul să cedeze , trebuie să arate dacă ţin cu adevărat la Ela . Şi situaţia cred că se va mai complica în următoarele capitole . Momentan o să mă bucur de apariţia lui Dani . Când va mai sta în oraş ? Eh o să aflu şi asta .
Am început să îndrăgesc anumite personaje , de fapt cam pe toate , exceptând-o pe surioara enervantă şi ar mai fi .
Oare ce se va întâmpla în celălalt capitol ? Deci grăbeşte-te !

Hmp! Având în vedere că nu am mai trecut de mult cu un coment pe aici, deși citesc constant, am zis totuși să-mi mai fac simțită prezența ^^ .
Well.. ca de fiecare dată ai avut niște capitole superbe, ai descris minunat, dialogul a fost foarte bun și acțiunea deloc grăbită. Ca să o spun pe scurt, ador felul tău de a scrie. Mă bucur că Ela se înțelege foarte bine cu Lili și că nu a renunțat la prieteniile mai vechi, ținând o legătură la fel de strânsă ca și înainte mai ales cu Aura. Sincer chiar îmi place mult de ea, cred că ea e singura care o cunoaște întradevăr pe adevărata Mirabela, ce își dorește cu adevărat deși vrea să pară puternică, de neînvins și alte cele. În sfârșit Mircea treptat iese din peisaj, să rămâna cu sorsa dacă tot stă după fusta ei : )) , sper să iasă în curând și Will. Chiar nu-l sufăr, chiar dacă au fost momente în care a fost foarte sweety, dar cu toate astea îmi e antipatic tipu : - ?? . Vaiii! :X Nici nu știi cât de tare m-a surprins că la petrecerea Elei a apărut Dani :X . Bănuiam ceva din penultimul capitol postat și chiar mă bucur că bănuielile mele s-au adeverit : - > .
Aștept nextu! Hurry up! :*
My fic:
Predestined paths : http://animezup.com/forum/showthread.php?tid=13338
[naruto]Teenagers : http://animezup.com/forum/showthread.php?tid=13050 (finish 4)

[Imagine: anime-kiss.jpg]
I wish to meet you again next time
Love is more selfish the deeper it gets
until you want to tie each breath down
unreasonable, yet...

We climb a spiral of light
the red memory is a poisonous tattoo
a tattoo that shows the future's chaos
if we're together, until we shatter




Utilizatori care citesc acest subiect:
1 Vizitator(i)