O trecem pe feminin

[Teh]

Bună :X ! Am venit iar cu miliardele de mulţumiri faţă de toţi cei care au citit şi comentat. Mă bucur că v-a plăcut. Nu ştiu dacă există greşeli în acest capitol, sper că nu [ sincer nu l-am recitit ca să văd ] în fine mulţuuuuuuuuuumesc :X sper să vă placă în continuare şi am venit cu 16. E cam lung... sper să nu deranjeze pe nimeni. Şi mie nu mi se pare prea reuşit, dar aştept şi părerile voastre =)
Ah cât despre tipul care a deranjat-o pe Ela în capitolul trecut, e unul fără importanţă. Un crezin care s-a trezit să o deranjeze :D

Lectură plăcută!

[center]Capitolul Åžaisprezece[/center]

Nu îmi amintesc ce am visat . Era destul de târziu atunci când m-am trezit şi m-am văzut nevoită să trâng mizeria din sufragerie. Nu era ca şi cum chiar îmi plăcea dezordinea , doar că nu mă încâta faptul că trebuia să fac curăţenie. Asta a însemnat că mi-a luat destul până am terminat totul. Am decis să mă ocup de toată casa ( deşi era duminică ) . Atunci când am finisat totul, am auzit pe cineva sunând la uşă. Era ora patru şi eu nu mâncasem nimic, nu apucasem nici să fac un duş şi eram îmbrăcate în aceleaşi haine în care dormisem. Am pus gunoiul lângă uşă şi m-am uitat pe vizor.
Era Aura.
Fără alte introduceri, am deschis şi i-am zis să intre.
- Buună! A început să ţipe şi să se arunce la gâtul meu. Mi-am dat ochii peste cap şi i-am zâmbit.
- Neaţa şi ţie. Ce faci?
A început să râdă analizându-mă din cap până-n picioare.
- Arăt groaznic , ştiu.
Am adăugat repede înainte să o aud cum comentează ceva. A oftat şi şi-a pus privirea asupra gunoiului.
- Te ajut cu astea?
Am dat din umeri.
- Dacă tot eşti atât de dornică.
Am luat sacii negri şi am fugit până la tomberon. Noroc că nu era niciun vecin pe afară care să mă vadă în halul în care arătam. De fapt, dat fiind că era duminică lumea ori era acasă , ori afară la cine ştie ce eveniment. Sau în faţa blocului mâncând seminţe. Însă, având în vedere că vremea era căcăcioasă, cred că toţi erau baricadaţi în locuinţele lor.
- A fost Daniel aseară la mine.
I-am spus Aurei când am ajuns în casă. S-a minunat oleacă de cât de bine putusem să curăţ casa. Ea mă ştia mai bine ca oricine : Domnişoara Leneşă Care Nu Face Niciodată Nimic. Acum că îi ziceam asta , a putut să facă o faţă foarte surprinsă şi să înceapă să chicotească. Stăteam în bucătărie.
- Oh, ÅŸi ?
Tonul ei era foarte... Hm, semnificativ. Era ca şi cum ar fi zis : sunteţi împreună? V-aţi sărutat? Sau mai ştii, v-aţi tras-o? A fost înde-ajuns pentru a mă face să râd.
- Oh şi... Şi nimic. Adică ştii? Am fost la meciul ăla de baschet. Am făcut o pauză pentru ca ea să mă aprobe, după care am continuat căpătând ca şi răspunsuri doar expresii faciale .
- Aşa ... şi a zis după meci, că au câştigat, să mergem să-mi facă cinste. Şi am zis că îl aştept, în fine, după ce m-am plictisit am zis că mă car de acolo. A apărut un idiot şi m-a înfuriat. Şi când am ieşit afară, ce crezi? A început să plouă. Şi a fost total aiurea, mă udasem deja. Şi a venit la mine.. Şi , mă.. Ce crezi?
Ne uitam una la alta şi acesta zâmbea fericită. Eu habar nu am ce contura faţa mea.
- Te-a sărutat!
A exclamat într-un final şi eu mi-am dat ochii peste cap.
- Da!
- Åži apoi?
A cerut să afle şi mai multe detalii.
- Simplu. Am luat un taxi după ce am fugit o grămadă prin ploaie şi am ajuns acas’ la mine. După ce l-am convins să intre l-am băgat să facă un duş şi voila, la final ne-am trezit stând în sufragerie şi mâncând sandwich-uri.
M-a oprit.
- Adică nu s-a întâmplat nimic?
Am oftat.
- Ba da scumpilici. M-a întrebat dacă vreau să fiu iubita lui şi a dispărut.
Nici măcar eu nu am reacţionat aşa cum a făcut-o ea. A început să ţipe pe acolo de fericire şi să mă întrebe într-una : ce i-ai răspuns? Fetiţa asta era mult prea entuziasmată când eu încă nici nu mă gândisem cum să rezolv situaţia.
Dani îmi plăcea. Adică... Cum ar putea să fie altfel? La cum arată şi cum se comportă.... Însă, mi-e totodată şi amic. Dar la dracu de prietenie, că doar o aveam pe Aura dacă aveam nevoie de un prieten. Nu?
- N-am răspuns nimic. Adevăru’ e că nici nu ştiu. Adică pare prea perfect. Drăguţ şi toate cele. Nu ţi se pare ciudat?
Bine că nu era chiar replica la care mă gândisem dar ideea aşa era. Straniu de bun.
A dat din umeri.
- Aşa îl vezi tu. Adică, eu zic că îţi place de el – eu sunt expertă în aşa ceva . A rânjit şi a adăugat. Adică el cu tine chiar se comportă altfel. O ştii pe Gina din clasa lui , nu ? Mă rog... Eu o cunosc şi zice că el nu prea e sociabil cu toată lumea. Adică dacă nu îi place de cineva îl dă dracu imediat. Nu ştiu ce să zic...
Bine că la asta nu mă aşteptasem. Pentru mine chiar păruse a fi drăguţ cu toată lumea. Însă, la ce mă aşteptam? Băieţii!
- Şi ce-o să-i zici?
Bună întrebare. Am căscat.
- Nici nu ÅŸtiu.
După asta am vorbit alte lucruri. Ca de exemplu cât de bine se înţelegea momentean cu Raul. Îmi zicea că sigur ea o să se mărite cu el şi o să aibă doi copii – fata asta trăia într-o lume prea de basm. Şi îmi repeta cât de ok este Raul, Raul, Raul. Şi mi-a zis şi că e plecat din oraş şi nu mai poate să ne scoată în club acum, dar că o va face. Eu chiar nu aveam chef de aşa ceva dar mă bucuram că Aura era entuziasmată. În plus, eu aveam o săptămână întreagă de relaxare. Fără şcoală!
Nu am vorbit cine ştie ce despre exmatriculare dar mi-a promis să îmi aducă toate notiţele şi aşa mai departe ( şi eu eram atât de fericită din cauza acestui lucru ) . Când a plecat ea de la mine se făcuse în jur de şapte, maţele îmi ghiorăiau în ultimul hal.
Nu mai vroiam sandwhich şi n-aveam chef să fac ceva de mâncare. Aşa că am comandat o pizza mare cu de toate. Că de, mă scăldam în bani.

După ce am mâncat mi-am verificat apelurile de pe telefon. Înainte îl ţineam non stop după mine dar acum nu mă mai pasiona. Mai ales de când îmi luasem mp4. Oricum nu aveam nimic, asta până ce am ieşit de la duş şi am văzut că Dani încercase să mă sune. La cinci minute după asta, am mai avut un apel. Aşa că am răspuns.
- Bau.
Am zis în semn de salut.
- Hei Ela. Ce faci?
Ok. Deci ce trebuia să îi zic acum, cu privire la seara trecută? Pe toţi Sfinţii. Ce-o fi o fi.
- Acas’. Plictisită. Tu?
- Afară. Deşi e puţin cam urât. Nu ieşi şi tu? Sunt în faţa blocului că veni vorba.
M-am dus să mă uit pe balconul din bucătărie, avea vedere spre locul unde era şatenul. I-am făcut cu mâna.
- Cobor imediat.
M-am îmbrăcat în grabă cu o pereche de blugi şi un tricou, o pereche de adidaşi şi eram gata. Nu am mai avut timp să mă machez dar m-am dat cu luciu şi arătam destul de ok.
Nu ştiam cum să mă comport acum cu el, după toate care avuseseră loc . Dar am decis să abordez cea mai simplă purtare, cea pe care o aveam de obicei. Să fiu eu însumi.
- Oh de ce nu mi-ai zis că-i aşa frig?
Acestea au fost primele cuvinte pe care i le-am spus atunci când am ajuns în faţa lui. Mi-a oferit un zâmbet drăgălaş şi am decis să fac şi eu acelaşi lucru.
- Scuzele mele.
A replicat ÅŸi eu mi-am dat ochii peste cap.
- Desigur.
S-a apropiat de mine . Feţele noastre erau la o distanţă milimetrică. S-a aplecat puţin pentru a ajunge în acest stadiu. Ah inima iar îmi accelerase. Aş putea chiar să fiu îndrăgostită. Deşi nu simţeam gândăcei în stomac.
- Te-ai mai gândit?
A apărut dorinţa aceea de a-i călca în picioare orgoliul. Să râd. Sau să întreb : ce ? Sau orice altceva care să îl facă să se simtă aiurea. Însă, am încercat să mă abţin. Asta pentru că... Ei bine nu aveam un motiv. Dar nu vroiam să stric asta. Şi ce urma să fie, asta era. Ce mai conta cu adevărat?
Şi la o adică, nu toţi băieţii erau la fel. Nu?
Şi fetele aveau defecte. Mai puţine ce-i drept şi... Lasă asta Ela. Trăieşte clipa. O să te gândeşti altădată la toate teoriile tale stupide. Aşa că am decis să acţionez cu inima ( doar de data asta! ) .
- Dap.
Am zis pe cel mai nevinovat ton posibil şi am zâmbit pervers. Acesta şi-a pus mâinile în jurul feţei mele şi m-a tras şi mai aproape. O singură mişcare şi ne atingeam buzele. Eram pe vârfuri.
- Da, ce?
Aha. Juca murdar. Aşa că am decis să nu mai spun nimic ci mai degrabă să îl sărut. Aşa că am făcut mişcare aceasta . Fără pic de regrete.
Eram distrusă, clar . Pentru că inima mea iar mă înnebunise cu bătăile ei şi pielea mea la fel. Dar nu cu bătăile, ci pentru că pur şi simplu se simţea atrasă de trupul celuilalt. Parcă aveam nevoie de a sta lângă el. Şi asta mi se părea iar al dracului de ciudat. De abia am sesizat că începuse să plouă .

[center]*[/center]

Nu . Nu am crezut că voi fi îndr-adevăr fericită din cauză că eram iubita lui Dani. De fapt, era chiar ciudat dacă era să mă întrebi pe mine. Eu stăteam acasă şi el mergea la liceu. Pe bune acum? Dar nu am luat detaliile astea în seamă, prea tare. În seara în care am acceptat să ies cu el, amândoi am fost foarte veseli. Şi nu am făcut mare lucru. Doar ne-am plimbat şi am stat într-un restaurant cât a plouat. Şi am vorbit, atât de multe . Nici nu ştiu ce subiect nu am adorbat în ziua aia. Pentru că ne mergeau gurile de parcă erau mori stricate.
Mă simţeam bine.
Nu dispăruse sentimentul acela de amiciţie. Dar evoluase, într-un alt stadiu. Când fusesem cu Silviu nu eram aşa „ satifsăcută” de momentele când ne sărutam. Sau atingeam. Nici în perioada în care eram cu Will nu mi se întâmplase asta.
Asta îl făcea oarecum special pe şaten. Dar asta nu aveam să i-o zic nici într-o mie de ani. Probabil că nici nu i-o arătam. Însă mă simţeam foarte bine.
Era de abia miercuri după amiază când Aura a venit la mine acasă ( era iar fericită , uau ! nu se certase cu Raulinio de o bună bucată de vreme ) . Şi am început să vorbim despre ce-i în lună şi-n stele. Despre relaţii şi toate cele. Apoi a venit o curiozitate a dracului de interesantă din partea ei.
- Tu ţii la Dani?
Am început să râd. Adevărul e că simţeam foarte multă afecţiune faţă de acesta înainte să fim împreună ca şi iubiţi. Pentru că era un prieten. Aşa că aş fi răspuns , în mod normal, da. Dar nu se referea la asta. Probabil mai mult aproape de cuvântul „ iubire” . Verbul „ a iubi” . Ceea ce era destul de stresant pentru o persoane care nu ştia ce simte cu adevărat.
Şi ce naiba. Trecuseră doar câteva zile de când eram în acest stadiu. Însă, aceste emoţii le avusesem parcă dinainte. Am tăcut şi ea aştepta încă o replică din partea mea. Şi ce vroia să îi zic? Nu ştiam.
Zilele astea cât le petrecusem cu el fuseseră prea tari. Şi acum îmi mai bătea foarte tare inima în preajma lui şi adoram tot ceea ce făceam. Zâmbetul ăla al lui mă făcea să-mi iau câmpii şi să vreau doar să-l privesc. Apoi nu îmi zicea cuvinte frumoase şi linguşitoare. Se comporta ca şi înainte. Dar atunci când se uita la mine, cu ochii lui extraordinari, mă făcea să mă simt cea mai importantă fată de pe planetă. Şi apoi , când mergeam pe stradă ne ţineam de mână ( el luase iniţiativa ) . Era ca şi cum îmi pusese o plăcuţă pe spate : e a mea. Şi asta era destul de reconfortant.
Însă. . .
- Suntem combinaţi de vreo 3 zile scumpilici.
A dat din umeri.
- Åži?
Am chicotit.
- ŞI? De unde să ştiu eu dacă ţin la el sau nu?
- Asta e de la sine. Am făcut un pariu cu Raul.
Am oftat adânc şi m-am uitat serioasă la ea. Atât încât a început să râdă şi eu am reacţionat în acelaşi mod. Pe un ton entuziasmat, m-am grăbit să îi zic.
- Åži , ÅŸi ,ÅŸi? Ce fel de pariu? Cu ce?
Aura nu câştigase nimic niciodată. Când era vorba de pariuri sau lucruri asemănătoare, chiar şi eu o făceam. Dar eu mă consideram o persoană foarte norocoasă.
- Ei bine eu i-am zis că relaţia asta o să ţină cel puţin până se termină anul ăsta, adică până în decembrie 31. Şi că tu sigur o să ţii la el dacă deja nu o faci, pentru că se vede în privirea ta.
Mi-am dat ochii peste cap.
- Åži el ce a zis?
A început să râdă şi a trebuit să aştept să se liniştească pentru a-mi spune şi mie marea poantă.
- Nu te supăra!
M-a atenţionat.
- Of , zi odată femeie !
Am zâmbit larg.
- Păăăi! Vezi tu, el a zis că în două săptămâni maxim se termină totul. A zis că se poate să ţii la el dar dacă îţi greşeşte cu ceva în timpul ăsta îl dai dracului indiferent de sentimente. Şi a mai şi zis că tu eşti prea... „ pretenţioasă” aşa că nu o să dureze.
Sincer asta m-a amuzat . Dar.... M-a şi indispus pe de altă parte. Nu vroiam să mă gândesc la viitor şi cu părere de rău aş fi zis că s-ar putea ca , pentru prima dată, să câştie şi Aura ceva. Pentru că mă înţelegeam atât de bine cu el încât chiar nu credeam în posibilitatea unei despărţiri peste două săptămâni.
Aşa că am zis.
- Şi dacă ne despărţim în trei săptămâni, cine câştigă?
A surprins-o asta.
- Ce vrei să zici?
Tonul ei serios m-a făcut să chicotesc.
- Of glumeam măi. Cine ştie ce-o să fie. Momentan îmi place relaţia mea cu el.

[center]*[/center]

- Bună Ela.
M-a îmbrăţişat şi sărutat înainte ca eu să pot răspunde sărutului. În sfârşit se lăsase puţin seara şi Daniel a reuşit să treacă pe la mine. Era joi, pentru că nu ne văzusem cu o zi în urmă ( avusese treabă; fusese plecat din oraş dar nu înţelesesem pentru ce – şi doar nu era să îl interoghez ) .
- Oh, bună seara Domnule Lăsăm Manierele Pe Mai Târziu. Intră.
A început să râdă şi faţa lui era atât de drăguţă! Hollyshit cât puteam să îl ador. A trecut pe lângă mine iar eu am închis uşa. Mi-a întins o punguţă mică de cadou.
M-am uitat surprinsă la el deşi inima mea începuse să se zbată de curiozitate. Creierul meu urla : CE-I ACOLO?
În schimb, m-am încruntat.
- Ce-i asta?
S-a uitat frumos la mine. Hei, ştii, eu acum eram „ nervoasă” şi tu faci faţa de căţeluş părăsit? Of, Doamne!
- Pentru tine. Logic.
Am dat din umeri.
- Cu ce ocazie?
Era rândul lui să se uite urât la mine. De fapt, era o expresie foarte falsă.
- E joi.
Am chicotit.
- AÅŸa, ÅŸi?
Mi-a zâmbit.
- Păi am găsit chestia asta, mi-a plăcut şi ţi-am luat-o. Dacă n-o vrei poţi s-o arunci la gunoi după ce plec eu.
Adică nu accepta un refuz. M-am întins să iau punga şi atunci mi-a prins mâna.
- Nu aÅŸa de repede.
Perversul!
M-a strâns în braţe şi gurile noastre s-au unit iar într-un sărut atât de pasional. Limba lui se juca cu a mea, şi eu chiar adoram această fugă continuă.
Şi-a pus mâinile în jurul trupului meu şi începuse să mă pipăie. Chiar dacă vroiam să-l opresc n-aveam cum. M-a sărutat uşor pe gât, făcându-mă aproape să tresar. M-am abţinut totuşi.
- Oh, dă-mi cadoul ăla odată!
Am ţipat şi l-am înlăturat în glumă. După ce am luat punguţa am început să fug şi i-am auzit râsul. Am scos repede conţinutul.
Era un lănţic.
Ca şi pandantiv avea un fel de cerculeţ. De fapt, semăna cu o monedă plină. Pe aceasta scria : Je t’aime ! ( şi atât ) . Lanţul era din argint ( din câte realizam eu ) şi era foarte drăguţ. Simplu şi totodată atât de complicat. Pandantivul mi se părea că străluceşte.
Cum naiba să accept aşa ceva?
Şi totuşi, nu-mi venea să i-l dau înapoi. Nu că i-aş fi rănit sentimentele dar îl luase pentru mine.
Şi doar asta conta în momente ca acestea. Am zâmbit sincer şi m-am întors la el.
- Je t’aime?
L-am întrebat ţinând obiectul în mână. Nu mă aşteptam la gestul pe care tocmai urma să îl facă.
M-a împins, şi am căzut pe canapea. Acesta s-a pus peste mine, ce situaţie! Şi a început să mă sărute pe gât. Ah, şi ce senzaţie! Nu l-am înlăturat, mai degrabă degetele mele s-au poziţionat în firele părului său . Era cald, întotdeauna era aşa. Şi avea acel miros pur şi simplu atrăgător. Te făcea să vrei să îl ai lângă tine, total!
Şi atunci, uau! Am simţit ceva mişcându-se pe sânii mei. Cred că mă înroşisem ( ha ha ha! ) şi era o senzaţie atât de plăcută. Dacă ar fi ştiut mama ce se întâmplă pe canapeaua ei din sufragerie, vai de steaua mea!
Şi a continuat aşa, să mă mângâie în timp ce eu mă zbăteam în diferite situaţii emoţionale : să îl îndepărtez? Să îl las să continue? Ah, dar îmi plăcea.
Inima iar ticăia ca proasta şi mi se făcuse pielea de găină. Nu-mi era frig. Mă simţeam chiar caldă. Cel puţin faţa îmi luase foc, şi totuşi... În poziţia asta nu aveam cum să mă explic.
Stătetea deasupra mea. Şi mă pipăia ( ooo şi în ce fel! ) iar eu chiar mă bucuram de situaţia asta.
Ah . Las-o dracului de treabă şi nu mai gândi,. Trăieşte momentul. Degetele mele s-au strecurat pe sub tricoul lui şi i-am atins pielea ( era cald ) . Şi ce abdomen, ah. Cred că începusem să îi îndepărtez obiectul vestimentar în timp ce el continua să mă sărute. Şi iar mă jucam cu limba lui în timp ce îi muşcam buzele; îmi răspundea în acelaşi mod.

Atunci , s-a întâmplat. S-a auzit soneria , cineva era la uşă.

[Neith]

Da , a zis ,, da '' . Cred ca am asteptat ca cei doi sa fie impreuna inca de la inceputul povestii . Dani mi se parea perfect pentru ea , in comparatie cu Silviu . Sper ca Aura sa castige acel pariu si relatia lor sa dureze mult mai mult .

A fost foarte dragut ca i-a luat acel lantisor , e minunat . Ce a urmat a fost superb , ma asteptam sa se intample ceva mai mult . Dar nu :( , ai fost rea ... Ma intreb cine este desteptul/ a care ii deranjeaza . Ce pacat , daca nu ar fi fost aceea sonerie enervanta .
Am vazut cateva greseli de tastare : ,,încâta'' - incânta
,,machez''- machiez
,,adorbat'' - abordat
,,să câştie'' - să câstige
Un capitol superb si il astept pe urmatorul ...

[Khonsu]

„satifsăcută”-satisfacuta

Ce minune....am mai gasit p greseala :P. Nu cred ca o sa am sansa sa gasesc vreodata mai mult de atat .
Mi-a placut la nebunie capitolul....a fost asa de incitant :X . MA bucur ca Ella a acceptat sa fie iubita lui Dani . Se pare ca tine destul de mult la el...chiar daca nu isi da seama in totalitate de ceea ce simte. Cred ca si el o iubeste mult, si nu ar fi bine sa faca vreun pas gresit...ca il bat eu :D. Hmm...sunt curioasa sa aflu cine e cel /cea care n-a avut ce face acasa si ia deranajat pe „porumbei” X(.
Astept capitolul urmator, scumpilici ....kissu :*

[Teh]

Mulţam :X !

Lectură plăcută ~

[center]Capitolul Åžatpisprezece[/center]

Dani s-a ridicat de pe canapea şi a încercat să îşi abţină râsul. Aşa am făcut şi eu . M-am uitat la gheozdanul pus pe masă şi am scos ceva la întâmplare.
- Întâlnire de studiu.
Am zis îndreptându-mă spre a deschide uşa, şi am văzut că Dan deja deschisese una din cărţile pe care le pusesem pe masă. Am chicotit mai mult pentru mine. Acum urma să aflu cine îmi strica toată distracţia. M-am uitat pe vizor pentru a sesiza cine era vizitatorul şi am înjurat la vederea acestuia.
Ce căuta aici?
Mi-am găsit calmul deşi nu credeam că există ascuns pe undeva prin mine, şi am deschis uşa.
- Ce vrei?
Am întrebat înainte ca măcar să salute sau să îi dau ocazia să îmi zică ceva. L-am sfidat cu privirea şi acesta a oftat, aproape învins. Şi cum naiba aflase că eram aici? Nu înţelegeam şi nici nu prea aveam chef să îmi bat capul cu aşa ceva.
- Uau, ce întâmpinare. Ştii cât mi-a luat să te găsesc?
Am dat din umeri şi m-am încrutat imediat. Idiotul, chiar îndrăznea să vină aici după ce îmi făcuse. Şi , desigur, credea că urma să fiu înduioşată şi super fericită pentru faptul că făcuse un asemenea efort datorită mie. Pentru mine. Ha! Da, poate într-o altă viaţă.
Dar trebuia să recunosc că arăta bine. Acest prinţ blond , Făt-Frumos al oricărei fete. Doar că nu avea un cal alb. Eram sigură că avea totuşi un BMW negru şi un creier cât al unei gâini. Sau ceva asemănător. Nu, probabil inima lui nu exista. Nu era prost ; oricât mi-aş fi dorit eu să cred asta. Am înjurat în gând şi am realizat că mă analiza din cap până-n picioare.
- Nu eşti surprinsă să mă vezi?
Da. Chiar sunt. Dar nu plăcut în orice caz. Pe cine încerc să mint? Îmi vine să îţi dau un şut între picioare şi să te fac să dispari. Desigur, nu ar fi drăguţ din partea mea. Hei, dar de când fac eu lucruri drăguţe? Nenorocitul dracului.
Azi era îmbrăcat într-o pereche de blugi simpli şi un tricou alb. Îi veneau bine, având în vedere faptul că avea un trup atrăgător. De ce să nu o recunosc? Era un tip bun, bun de tot. Te făcea să salivezi. Fund bombat – bifat. Abdomen cu pătrăţele – bifat . Chip atractiv şi blând – bifat . Idiot, stupid, cretin care frânge inimile fetelor – bifat ! Deci e clar că tipului ăstuia îi trebuia o lecţie. Însă, eu nu aveam chef de el acum. Tocmai întrerupsese ceva incredibil de important între mine şi actualul meu iubit.
Da, exact acela era Dani. Şi cel din faţa mea, un nemernic.
- Nu. Altceva?
A râs şi trebuie să recunosc că am simţit o nostalgie ciudată câd a făcut asta. Pentru că adorasem acel surâs, al dracului ce frumos era. Ha. De parcă urma să îi cad iar în plasă.
- Nu ţi-a fost deloc dor de mine?
S-a apropiat, probabil vrând să mă atingă dar nu i-am dat ocazia. M-am dat cu un pas în spate şi mâinile mele au început să împingă uşa, deşi el opunea rezistenţă.
- Haide Mirabela, vreau să vorbim. Nu-mi dai nicio şansă?
- IeÅŸi!
Am răspuns promt la tonul blând pe care îl folosise. Acum încerca să mă ameţească şi să mă facă să cred că regretă faza pe care mi-o făcuse. Şi tot nu înţelegeam cum mă găsise şi cum naibii se întâmplase să vină după mine. Poate doar pentru a mă enerva.
Înainte să mă mai gândesc la altceva, a apărut cineva în spatele meu. Chipul vizitatorului meu s-a răcit. Nu m-am întors să văd cine era cea de-a treia companie. Doar ştiam.
- Hm?
A scos Dani aproape involuntar, am crezut eu. Eu am oftat şi m-am uitat la el zâmbindu-i.
- Daniel, el este Will. Care tocmai pleca.
Blondul s-a încruntat şi tocmai se pregătea să zică ceva. Însă uşa s-a închis brusc, şi nu eu am fost cea care a făcut această mişcare.
Am început să râd instantaneu după gestul lui Dan. Fusese cu adevărat foarte amuzant, nu aş fi crezut niciodată că urma să îi închidă uşa în nas. Aş fi făcut-o chiar eu, însă aşa a fost cu mult mai bine. Şi bătăile inimii mele erau mai accelerate. Curând şi el a început să râdă. Amândoi, stăteam în acel hol şi eram fericiţi. Într-adevăr. Nu cred că puteam să o recunosc, dar mă simţeam extraordinar în preajma lui . La naiba cu Will. Bun venit Dani în viaţa mea. Poate aşa o să mă facă o fată mai bună. Şi nu o să mai trebuiască să urăsc pe toată lumea. Se spune că dragostea te face mai bun.
Dragostea? Hei, despre ce vorbesc eu aici? Imposibil aşa ceva. Şi totuşi, atunci când s-a apropiat de mine şi m-a strâns în braţe, pur şi simplu nu am putut să nu simt o minunată fericire şi un sentiment ciudat, şi totodată profund de protecţie. Chiar şi când buzele noastre s-au unit, am crezut că este cea mai uşoară cale spre pace. Spre a fi vesel în fiecare zi. Şi cald. Adoram căldura.
- Åži, cine era?
Ajunsesem înapoi în sufragerie dar nu mai aveam aceaşi dispoziţie ca şi mai devreme, când făceam ceva anume. Handicapatul ăla şi-a găsit un moment îngrozitor pentru a mă deranja.
- Eh, are importanţă?
A dat din umeri.
- De unde să ştiu eu?
Am ridicat din sprâncene şi un zâmbet nevinovat mi s-a ataşat pe chip.
- Gelos?
Nu ştiu dacă era serios sau nu , dar a venit şi răspunsul lui.
- Ar trebui?
Aş fi putut spune : „ da ” ca să văd ce reacţie are. Sau „ nu ” pentru a-l face să se simtă mai bine. Însă gura mea a vorbit iar fără mine.
- Poate.
Eu stăteam aşezată pe un fotoliu, deci nu mai eram atât de aproape unul de altul. Însă el s-a ridicat de pe canapea şi a venit spre mine. S-a aplecat şi mi-a căutat buzele, unindu-ne iar într-un sărut pasional. L-am prins de tricou şi l-am tras mai aproape de mine , acesta însă s-a îndepărtat şi şi-a căutat drumul spre ieşirea din apartament. Înainte să reuşesc să îi spun ceva despre asta, mi-a zis.
- Tu n-ar trebui să fi geloasă?
Am rămas oarecum şocată de această replică.
Nu mă aşteptam să o spună. Mi-era greu s-o recunosc dar tocmai câştiga la micul meu joc. Nu ! Nu trebuia să permit aşa ceva . Pentru că eu eram Ela. Eu nu pierdeam niciodată, mai ales în faţa unui băiat. Dar era vorba de Dani, iubitul meu. Care se comporta într-adevăr foarte frumos cu mine şi nu părea un nemernic ca toţi ceilalţi. Şi totuşi, chiar eu o zisesem : toţi sunt la fel. Dar erau şi diferiţi. Nu? Aura aşa zicea. Dar eu nu mă luam după ce zvoneau alţii. Nu am stat chiar foarte mult pe gânduri şi am dat şi replica.
- Nu . Nu ar trebui.
Am mers lângă el, conducându-l spre drumul de la ieşire. Înainte să iasă afară, l-am tras iar de tricou aproape şi l-am sărutat, având grijă să îi muşc buza atât de tare încât să las un semn.
- Pa.
Mi-a zâmbit şi cred că şi eu am făcut la fel, înainte să închid uşa.

[center]*[/center]

Am crezut că vineri, a doua zi, mă voi trezi iar cu Will la uşă . M-am bucurat însă că nu a fost cazul respectiv. Chiar nu aveam chef să îi văd mutra şi să îl înfrunt. Asta pentru că , în definitiv, mi-ar fi stricat dispoziţia. Am lenevit cam până la ora prânzului când am fost să fac nişte cumpărături , ca să nu mor de plictiseală. Pe după amiază am stat la taclale cu Aura şi am făcut teme. Chiar dacă sună total aiurea, m-am distrat . Mai ales că e Raiul pe Pământ să îţi faci temele cu cea mai bună prietenă a mea ( genială fata ) .
Mi-a povestit iar despre Raulinio, non stop ar fi vorbit despre el însă i-am mai dat eu „ pauză” din când în când. Nu de alta, însă eu aveam nevoie şi de puţină relaxare. Aflasem şi ce mai era la liceu şi ce se mai bârfise în lipsa mea. Prin intermediul Aurei am aflat faptul că sunt un fel de idol printre unele fete şi că unii băieţi mă cred „ tare”. Asta pentru că am avut curaj să fac atâtea. Şi mă simţeam foarte bine pentru asta. Da , pentru că eram apreciată.
- Şi ce o să faci odată ce te întorci? O să îţi ceri iertare, nu?
Am oftat. Încă nu ştiam, însă trebuia să o fac, nu ? Trebuia. Of. Nu îmi plăcea acest cuvânt. Am răspuns cu adevărul.
- Habar nu am . O să văd la momentul respectiv.
A chicotit.
- Dani ce zice?
Mi-am ferit privirea de a ei şi nu am înţeles de ce. Însă cu rapiditate am vorbit.
- Despre ce? Nu discutăm despre asta. Ce contează oricum?
- Simplu. Te-ar influenţa pozitiv. Serios, pur şi simplu tu şi băiatul acesta vă potriviţi. Sigur o să câştig pariul cu Raul. A făcut o pauză după care a adăugat. Hm, chiar şi Raul crede asta într-un fel.
M-am uitat suspicioasă la ea şi aceasta s-a văzut nevoită să mă lămurească.
- Raul zice că... A ezitat. Ei bine, zice că oricum dacă ar fi să îţi facă ceva nu l-ai omorî sau ceva de genul. Zice că pe planul ăsta eşti o persoană ok şi mai crede şi că Daniel e un tip special pentru tine.
A chicotit.
- Oare?
A mai spus parcă doar pentru sine şi eu am zâmbit. Cu siguranţă ăştia doi nu aveau ce să facă altceva decât să vorbească despre mine? Oh, probabil că eu printre altele eram subiectul lor de discuţie. Însă eu chiar nu comunicam despre asemenea lucruri cu Dani. Hm, dar noi doi nu aveam o relaţie. Aşa cum Aura şi Raul aveau. Am zâmbit fericită. Desigur, dacă e vreo pereche potrivită undeva, atunci aceştia doi erau . Chiar dacă mă mai enervau certurile lor. Şi miliardele de dispute. Mereu ajungeau să se împace. Poate chiar exista acea magie. Chiar dacă toţi băieţii erau nişte nenorociţi. Nu puteam trăi fără ei.
- Pe mine mă-ntrebi? N-am de unde să ştiu.
Da. Nu aveam de unde să ştiu. Dar nici nu m-am gândit la asta. Şi am lăsat şi garda jos.

[center]*[/center]

- Bună . Scuze că am întârziat.
Am răsuflat uşurată atunci când am ajuns la locul întâlnirii. Dani m-a luat de mână şi am mers la destinaţie. Eu insistasem să vedem un film la mine acasă. Dar el a zis că vrea să mergem la cinema şi apoi vrea să mă ducă într-un loc special.
Vineri avusese grijă iar de mine, să mă scoată în oraş ( la un restaurant ) şi apoi să îmi vorbească frumos toată seara . Chiar mi se păruse oarecum ciudat, era atât de dulce. Şi cea mai stranie problemă a mea era faptul că îmi plăcea. Era normal, nu ? Era iubitul meu . Cum să nu îmi placă? Şi totuşi, chiar atât de mult? Atunci când mă atingea mă simţeam incredibil. Doar când ne ţineam de mână inima mea bătea mai tare. Şi pielea mea reacţiona într-un fel ciudat la mângâierile sale.
Da. Cred că eram îndrăgostită. Oricât de greu îmi fusese să o recunosc. De când eram cu el întâlnisem un nivel incredibil de ridicat de fericire. Şi nu vroiam să îl dau la o parte. Pentru că nu era ceva dureros. Prea frumos pentru a fi real, nu ? Da. Dar nu mă deranja . Era un vis frumos şi aş fi vrut să ţină pentru eternitate. Ce-i drept nici nu prea mi-am bătut capul cu asta. Vroiam doar să simt momentul.
Azi fusesem aproape toată ziua împreună. Fusesem şi la un muzeu, chiar nu mai fusesem de ani de zile. Sau aşa aveam impresia. Bine, faptul că fusesem într-un alt oraş era altceva. Doar că avusesem ocazia să învăţ mai multe despre şaten. Era pasionat de istorie, într-un mod profund. Îi plăcea mult asta şi cred că urma să facă ceva cu această materie, în viitor. Curând. Pentru că urma să meargă la facultate anul viitor. Şi înţelesesem mai multe despre personalitatea lui.
Putea fi atât de drăguţ doar în preajma cuiva pe care îl , sau o , plăcea enorm. Aşa cum era şi cazul meu.
Nu ştiu de ce, dar mă credeam norocoasă. Acum mergeam să vedem un film. Ce simplu părea. Noi doi plimbându-ne pe stradă, fiind legaţi unul de celălalt printr-o simplă strânsoare a mâinii. Fiind unul lângă celălalt. Îi simţeam parfumul . Mă simţeam atât de bine.
Nu ştiam că alesese să vedem un film de dragoste. Am crezut că o să aleagă altceva. Sau aşa sperasem.
- Ce?
A început să râdă când i-am făcut reproşuri. Asta chiar înainte să înceapă pelicula.
- Ah, nu credeam că asta o să vedem! Nu e corect, aş fi putut alege eu.
- Data viitoare!
Mi-a dat el replica rapid şi aproape că a scos limba la mine. M-am conformat doar cu o strâmbătură ce părea să îl amuze chiar mai tare. De când eram eu atât de copilăroasă? A trebuit să mă calmez şi să îmi adun toate forţele pentru a fi puternică şi să nu mai cad pradă acestor tentaţii ciudate. Mă simţeam atât de protejată pe lângă el încât nu mă deranja dacă mă prosteam în halul ăsta.
Şi părea că pe el chiar îl încântă această treabă. Total ciudat. Şi asta îmi plăcea.
Poate că asta însemna înţelegere şi încredere.
Am urmărit acţiunea filmului intens, asta pentru că el era lângă mine şi îşi trecuse un braţ în jurul gâtului meu. Mă dădusem mai lângă el şi mă enervau aceste scaune. Parcă nu erau îndeajuns lipite unul de celălalt.
Povestea fusese atât de frumoasă, nu ştiu ce mă apucase. Dragostea era chiar minunat descrisă în acest caz, şi în final învinsese.
GATA! Stop. Eram prea adâncită într-o lume perfectă. Însă... Întrebarea mea : cum puteam ieşi din această lume? Cum? Pentru că acum că ieşisem de la cinematograf şi ne ţineam iar de mână, mergând la egalitate şi privindu-ne iar în ochi, de parcă doar noi doi contam pe lume... Ei bine, nu puteam să ies din această fantezie.
Poate chiar nu era o fantezie. Şi aşa am închis acest subiect într-un sertar ascuns al minţii mele. Am încuiat şi aruncat cheia, căci nu aveam de gând să îl deschid.
- Åži unde mergem?
Eram cu adevărat curioasă pentru că nu îmi zisese nimic.
- O să vezi.
Nu îmi dădea nici măcar un indiciu. Am început să protestez ceva însă el mi-a acoperit gura cu un sărut.
Şi nu am crezut că o să mă ducă acolo. Ştiam de ce este special. Poate că alţii nu ar fi înţeles. Pentru noi era oarecum de-ajuns.
Câteva amintiri şi-au făcut apariţia în mintea mea.

*În urmă cu câţiva ani *
De abia mă mutasem în acest nou loc, şi nu îmi plăcea atât de tare. Părinţii mei se despărţiseră şi tatăl meu plecase de acasă. Din casa pe care o cumpărasem toţi patru pentru a fi cu adevărat fericiţi. Odată pentru totdeauna aveam un cămin, iar el îl destrămase. Era normal să fiu tristă şi furioasă în acelaşi timp. Şi aş fi vrut să îmi vărs nervii ăştia cumva.
Destul de departe de casa mea, era un teren. Unul nu prea bine amenajat însă primitor. Acolo unde puteai juca baschet. Şi era atât de liniştitor. Însă, fiind loc public, nu existau decât coşuri, fără minge. Şi eu urlam enervată pe acolo, căci nu era nimeni. Şi simţeam o nevoie profundă de a-mi exterioriza sentimentele.
Asta când am primit o minge în cap. Am început să ţip nervoasă şi să caut vinovatul. Şi l-am găsit. Un băiat mai mare ca mine. Şi mai înalt. Care îmi zâmbea foarte superior. Şi asta mă iritase şi totuşi mă atrăsese.
- Idiotule. M-ai lovit.
Îmi amintesc să fi zis atunci. Şi totuşi, deşi părea dur, a luat iar mingea, a bătut-o de câteva ori şi după a aruncat la coş. Mi se părea un mod uşor de relaxare.
- Nu mai ţipa atât că mă stresezi. Ia, acum ai o ocupaţie.
Mi-a aruncat mingea şi m-a îndemnat să arunc. Iar eu am crezut că a plecat. Să îşi vadă de „ treburile ” lui. Însă stătuse acolo şi mă privise cum îmi eliberam furia prin aruncări la coş. Şi mă simţisem bine. Nu pentru sportul pe care îl făceam sau pentru că rămăsese acolo . Ci pentru că avusese iniţiativa de a mă face să mă simt mai bine. Desigur, nu prea înţelesesem asta pe atunci.

*Înapoi în prezent *
Era nostalgic să fiu în acelaşi loc. Lucrurile se mai schimbaseră şi era ceva mai bine amenajat.
- Uau!
Am exclamat inconştientă şi curând am simţit braţele lui Dani înconjurându-mă. Mi-a căutat gura şi şi-a lipit buzele de-ale mele. Ne-am îmbrăţişat şi nu ştiu cât am stat aşa. Era atât de plăcut să îi ascult bătăile inimii. Ştiam că şi el le sesiza pe ale mele. În definitiv, ambele noastre inimi ticăiau cu o viteză uluitoare. Şi trupurile noastre parcă nu s-ar mai fi despărţit.

Aş fi ştiut. Dacă nu aş fi lăsat garda jos.

[Neith]

Nu ma asteptam ca persoana care ii deranjeaza sa fie chiar Will , desi nu imi placea inainte , acum pot sa spun ca il detest . De ce trebuia sa ii deranjeze ?
M-a amuzat enorm descrierea pe care i-a facut Mira lui Will , pacat ca il placuse intr-o perioada , pentru ca nu cred ca el o merita .
Ela este indragostita de el si el la fel , ce perfect pare ! Sper ca nimic sa nu le strige fericirea .
A lasat garda jos ? In fine cred o sa ne lamuresti in urmatoarele capitolele...

Ai avut cateva greseli de tastare : ,, gheozdanul '' - ghiozdanul
,, încrutat '' -încruntat

Nu cred ca mai are rost sa spun , dar ca deobicei astept next-ul !

[Teh]

Heeeeeeeei :*. Mulţumesc mult de comentarii . Mă bucur că citiţi şi că vă place. Îmi cer iertare pt. greşeli -.-' .
ps : I bet you're gonna hate me now : >

Lectură plăcută!

[center]Capitolul Optisprezece[/center]

Nu ştiu când a trecut seara de sâmbătă. Pentru că fusese oarecum prinsă într-o magie stranie. Şi mi-a plăcut. Mi se părea chiar şi mie ciudat acest fapt... Că eram atât de fericită din cauza unor lucruri atât de nesemnificative. Adică, aşa erau lucrurile. Fără prea multă importanţă, nu ? Cel puţin eu aşa credeam. Şi mă făceau atât de bine dispusă şi atât de veselă, că nu îmi mai păsa.
Când m-am trezit duminică dimineaţă, am simţit aceaşi senzaţie ca şi cea din zilele trecute. Împlinire. Da. Ceva foarte asemănător cu acel cuvânt, deşi nu ştiam cu adevărat ce înseamnă. Cu o mică definiţie din dicţionarul explicativ al limbii române ,era destul de uşor de dedus.
Chiar atunci când am deschis ochii , am prins telefonul, am văzut că era ora 10 şi i-am trimis un mesaj lui Dani. În mod normal chiar nu aş face aşa ceva. Dar nu era vina mea că băiatul ăsta exista cu adevărat şi că era cu mine. Şi poate că ţineam la el. Un pic. Un pic de tot. Sau poate ceva mai mult. Ah , la naiba! De unde era să ştiu eu aşa ceva? Sentimente atât de încurcate! Era prea greu şi sportul meu favorit nu era gândirea.

[center] Neaţa . Ce faci? Ăh... Ne vedem azi? [/center]

Am râs de mine după ce am văzut mesajul expediat şi aproape că mi-am dat cu palma-n cap. Bravo Ela, eşti o fată prea deşteaptă pentru secolul ăsta. Vrând să nu mă mai gândesc atât la faptul că eu chiar îl „ băgasem în seamă mai mult decât ar fi trebuit” , am mers să fac un duş şi toate cele pe care obişnuiam să le fac dimineaţa. Când am ieşit din baie mă simţeam total revigorantă şi tot mă mai mustram pentru micuţica mea greşeală.
Însă, mai bine regret ceva ce am făcut decât ceva ce nu am făcut.
Şi se părea că întotdeauna aveam dreptate. Am primit răspuns de la Daniel. În timp ce am apăsat butonul pentru „ citire” , pur şi simplu eram prea entuziasmată. Nu credeam că inima mea poate bătea aşa de tare din cauza unui lucru atât de lipsit de importanţă.
Era clar. Aveam o problemă care se raporta la nivelul cutiei craniene. Nu ! Nu ! Mai degrabă la nivelul cutiei toracice. Hm, parcă acolo se afla inima.
Am citit repede ceea ce îmi scrisese.

[center] Oo, ai făcut ochi my love? Eu sunt plecat din oraş că am câte ceva de rezolvat. Îţi zic diseară despre ce e vorba. Cred că o să ajung puţin mai târziu, deşi eu o să încerc să apar mai devreme. Sigur că ne vedem. Vreau să te văd ( mi-e dor de tine ) . Şi cred că trebuie să îţi zic ceva.. Hm, tu ce faci?[/center]

A fost un mesaj destul de lung. Nu obişnuia să le scrie chiar atât de mari , însă nu mă deranja. Am răspuns repede şi mi-am găsit drum până acasă la Aura. Mă plictiseam şi ştiam sigur că ea nu dormea. Plus că puteam să facem ceva doar noi trei, eu , ea şi fratele ei. Ca în vremurile trecute. Ok, eram egoistă. Dar de abia aşteptam să vină seara să îl văd pe Daniel încât trebuia să fac ceva ca să treacă timpul. Oh, Doamne! Am devenit oare dependentă?

[center] Ok mi amor, dacă vi prea târziu eu nu ies . Poate. Cred. Eu acum merg pe la Aura ( mă plicti singură ) . Ai grijă de tine. Pa[/center]

Prietena mea cea mai bună a fost surprinsă să mă vadă la ea. Mai degrabă asta pentru că era încă în pijama şi eu eram mai vrednică decât ea. Şi duminica. Aproape că s-a închinat iar eu am început să râd. Am intrat în casă şi am observat că părinţii lor erau plecaţi ( am aflat că plecaseră de dimineaţă până la nu ştiu ce rudă – nu am fost pera atentă ) .
- Scumpilici, vai de capu’ tău. Cum naiba , la ora asta încă în pijamale?
Am vrut ca tonul meu să pară destul de uimit şi acuzător însă cred că mai degrabă a ieşit unul extrem de amuzant. Asta pentru că Aura a început să râdă , şi la rândul meu şi eu am făcut acelaşi lucru.
Era atât de bine să fiu cu ea. Pentru că mă înţelegea şi accepta. Şi pentru că şi eu făceam acelaşi lucru. Tocmai când îmi ţineam un discurs filozofic profund interior, fratele Aurei a apărut căscând şi înjurându-mă.
- Ce naiba mă la ora asta , cu noaptea-n cap, vii să trezeşti oamenii. Nu am văzut aşa ceva. Hai pleacă odată că vreau să dorm.
Asta a fost de-ajuns cât să mă facă să îi trag una aşa că m-am năpustit asupra lui şi am început să îl ciupesc. Desigur că începuse şi el să mă ciupească şi curând am început să ne fugărim prin casă. El a şi trântit câteva lucruri şi atunci am auzit-o pe Aura ţipând să terminăm. Asta l-a cam enervat pe frăţiorul ei şi a lovit-o. Ăştia doi se certau şi băteau destul de des. Iar eu şi amica mea am sărit iar peste el şi am început să îl tachinăm, lovim , ciupim şi iar tachinăm.
Şi a fost amuzant. Trebuie să recunosc că mintea mea nu a fost ocupată cu altceva şi chiar am trăit momentul. Am stat cu ei. Am fost fericită. Şi m-am gândit doar la faptul că sunt extrem de norocoasă să am asemenea prieteni.
Îi adoram şi eram sigură că şi ei mă plăceau pentru ceea ce sunt. Plus că am avut o discuţie interesantă cu Cătălin ( acesta era cel de-al doilea nume al lui ) .
- Nu-mi vine să cred ce i-ai făcut Mihaelei. Eşti o bestie fără suflet.
Desigur că a chicotit după replica asta şi eu i-am furat sandwhich-ul. Eram în bucătărie şi profitam de Aura . Adică, ne-a făcut să mâncăm cum noi eram mici, nevinovaţi şi fără experienţă. Asta l-a înfuriat puţin dar i-a trecut atunci când mi-a băut paharul cu suc.
- Nu e adevărat, nu sunt o bestie. Ci mai degrabă o fiară fără pic de inimă care o să te termine şi pe tine într-o zi dacă nu faci ce îţi zic.
Asta l-a amuzat ÅŸi mai tare.
- Nu, pe bune?
- Da . Pe bune. Dacă ai nevoie de ajutor, just give me a call baby.
Se enerva când foloseam replici în engleză.
- Da. Ok, am o treabă pentru tine miss.
Asta devenea curios.
- Da?
Şi atunci m-a făcut să râd şi mai tare.
- Du-te dracului şi împuşcă-te. Dacă nu , o s-o facă cineva mai devreme sau mai târziu. Terorizezi pe toată lumea. Zău.
Ştiam că glumea. Aşa vorbeam noi. Totuşi, aceste replici au stat ceva vreme în capul meu. Curios, dar adevărat.

Când am ajuns acasă era destul de târziu. Bine că eram vecini. Am făcut iar un duş, aveam o obsesie pentru asta şi am mai mâncat ( iar mi se făcuse foame ) . După care am decis să mă schimb în ceva mai acceptabil pentru o ieşire. Nu ştiam ce o să fac eu cu Dani pentru că îmi dăduse un mesaj mai devreme unde să ne întâlnim şi la ce oră. Soarele se pregătea să apună atunci când m-am privit în oglindă pentru ultima oară. Era destul de friguleţ afară , aşa că îmi luasem o pereche de blugi strâmţi şi o bluză cu mânecă lungă. Aceasta din urmă era albă . Nu avea un decolteu prea indecent sau nimic asemănător şi pe spate avea scris ceva cu litere roşii . Nu am înţeles totuşi limba în care erau inscripţionate acele litere. Mi-am lăsat părul desprins şi mi-am schimbat şi cercelul din nas, cu un model care să se potrivească cu stilul vestimentar abordat.
Am ajuns destul de repede la destinaţie, şi peisajul era minunat. Vântul nu adia şi ştiam că urmau să fie nişte stele minunate pe cer în această seară.
Şi cred că ştiam şi ce urma să fac a doua zi. Se datora oarecum din cauza unei discuţii avute cu Dani într-o zi. Trebuia să fiu responsabilă uneori şi să nu fiu atât de orgolioasă. Aşa că aveam să îmi cer scuze şi să o fac pe proasta o vreme, după care să îmi reiau comportamentul. Nu avea să fie prea greu având în vedere că Dan urma să fie acolo şi că. .. Ei bine, nu aveam eu să pun suflet din cauza unei „ scuze ” aruncate din necesitate. Chiar dacă asta însemna să îi dau satisfacţie profesorului meu de psihologie. Zău, nu-mi păsa.

Când am ajuns la destinaţie... Ei bine. Nu am cuvinte să exprim ce am simţit cu adevărat. Era acolo şi mă aştepta într-adevăr. Îmbrăcat cazual , am văzut că purta şi un hanorac ( sigur îl luase pentru mine. Ştia că nu urma să mă îmbrac prea bine şi o să tremur. Mereu era aşa ) . Avea o expresie atât de profundă . Profundă şi oarecum diferită de alte dăţi. De parcă ceva îi dădea bătaie de cap. Îngrozitor de mult. Şi dacă aş fi fost cu adevărat atentă aş fi realizat că ceva îl măcina de ceva vreme. Însă nu vrusesem să văd mai departe demine şi egoismul meu. M-am uitat şi eu serioasă la el... Şi nu ştiam cum să reacţionez. Nu ştiam ce avea dar speram că nu era ceva grav.
Am fugit spre el şi l-am îmbrăţişat sărutându-l . Mi-a răspuns în acelaşi mod, agăţându-se incredibil de mult de mine şi parcă nevrând să îmi dea drumul. Am acceptat acest gest ca pe unul extrem de intim.
Mi-a prins mâna şi am început să mergem, în timp ce am realizat că soarele dispăruse de tot de pe cer. Eram pe străzile luminate artificial ale oaraşului. Era o plimbare obişnuită.
De câte ori nu făcusem asta?
Atunci? Atunci... De ce atmosfera era atât de încărcată şi niciunul dintre noi nu zicea nimic?
Asta nu era vina mea. Dar a lui? Ce se întâmpla? Am spart tăcerea.
- Ce s-a întâmplat?
Am abordat un ton direct şi cât se poate de firesc. Oricât de îngrijorată aş fi părut, trebuia să aflu ce nu mergea bine. Şi am observat că el nu urma să îmi zică nimic, aşa că unul dintre noi trebuia să fie mai „ curajos” aici . Nu? Nu îmi păsa dacă eram eu aceea.
Ne-am oprit şi acesta mi-a strâns şi mai tare mâna. S-a pus în faţa mea şi mi-a prins şi celelalte degete într-ale sale, acum privindu-mă adânc în ochi.
- Vreau să... Să îţi zic ceva.
Oh , da! Minunat. Probabil era ceva de genul : ştii îmi place mult de tine dar trebuie să ne despărţim. Sau nu : ştii nu cred că sunt destul de bun pentru tine. Sau , mai rău : îmi pare rău dar... Oh, groaznic. Ce urma să zică?
Vroia să ne despărţim? Pur şi simplu nu vroiam să aud aşa ceva. Cum de nu am văzut asta venind? Mda. De proastă, de aia ! Pentru că am fost orbită de fenomenul ăsta numit „ afecţiune” . Da. Pentru că am fost o idioată ca şi alte fete.
Cum îmi permit să judec pe alţii?
Nu am reuşit să reacţionez pentru că a continuat să mă privească. Aş fi vrut ca cerul să nu fi fost atât de frumos în acea noapte. Strălucitor şi plin de stele. De parcă ar fi fost singurul lucru important la care te puteai uita. Atât de fabulos. De ce a trebuit să fie aşa ?
- Am primit o bursă din America pentru studiu. Şi în mod normal ar fi trebuit să plec de anul viitor, pentru o facultate. Însă am primit o altă bursă recent şi ar trebuit să plec peste o săptămână. Acolo de abia se începe semestrul, în locul în care merg eu. Şi... Îmi aduce o grămadă de beneficii, pot să fac ceea ce mi-am dorit întotdeauna. Fără sprijinul altora.
A tăcut şi am observat chipul lui trist.
Reconfortant. Oare era doar o amărâtă de scuză?
- Nu vreau să ne despărţim!
A oftat spunând asta . Şi-a închis ochii parcă fiindu-i greu să-mi vadă reacţia. Inima mea nu mai bătea atât de tare şi am ştiut că faţa mea era tristă.
- Adică pleci.
Am zis mai mult ca o confirmare a celor auzite. Mâinile îmi erau vlăguite de puteri. Nici nu îmi mai dădeam seama că erau cuprinse de ale sale.
- Da...
A spus pe un ton domol şi totodată blând. Trebuia să fiu fericită pentru el. Aşa că am încercat să zâmbesc. Pentru că înainte de toate eu şi Daniel fusesem prieteni. Amici buni ce se simţeau bine împreună. Şi acum iubiţi. Făcusem parte dintr-un singur întreg pentru o perioadă. Dar asta nu putuse să dureze pentru totdeauna. Căci el era pe o parte ca mine, aşa cum analizasem eu mai de mult. Da. Aşa era. Pentru că şi eu mi-aş urma visul indiferent de obstacole.
- Atunci ne despărţim. Ştii, nu?
Nu era un ton plin de reproş. Era doar realitatea. Aşa se auzea şi vocea mea. Plină de realism.
- Nu vreau asta. O să vin în vacanţe Ela. Şi ...
L-am îndrerupt. Mi-am tras mâinile din ale sale şi am pus un degete în jurul buzelor sale. A tăcut şi aşa am făcut şi eu. M-am ridicat pe vârfuri şi l-am sărutat. Era atât de cald în seara asta. Aşa cum era întotdeauna. M-a strâns în braţe.
Dar nu am stat prea mult aÅŸa.
- Nu o să te aştept .
Tot zâmbeam. Un zâmbet prostesc , fals şi forţat. Mda. Pentru că ştiu că altfel aş fi început să plâng. Şi nu vroiam să îi arăt cât de tristă eram.
- Ela...
A continuat însă iar nu l-am lăsat să zică nimic.
- Îmi pare rău. Am şi eu visul meu. Nu pot. Hei, nu e sfârşitul lumii. O să ai ceea ce ţi-ai dorit, nu ? Ştiu cât înseamnă bursa asta pentru tine.
M-am surprins cu acel ton încurajator, însă înăuntrul meu nu părea deloc să fie aşa. Ironic. Da, dar adevărat.
Am adăugat.
- M-am simţit bine cu tine. A fost una dintre cele mai tari lucruri. A urmat un zâmbet sincer. Dar aşa nu merge. Ştii , nu ?
A încercat să mă îmbrăţişeze iar dar nu l-am lăsat.
- Mirabela, serios. Putem încerca... Eu.. Frate , e greu să zic asta. Dar chiar ţin mult la tine şi nu vreau să te las. Însă nu pot renunţa nici la bursa asta, ştii doar.
Am dat din cap.
- De aceea fac lucrurile mai uşoare. Anul ăsta ai bursa aceasta pentru liceu. Următorul va veni cea pentru facultate. Nu e un reproş. Nu vreau să ai nimic aici care să te distreze, înţelegi?
Înainte să plec, am mai spus ceva.
- Şi să faci furori pe acolo. Poate îmi trimiţi o carte poştală , sau ceva asemănător. Doar suntem prieteni, nu ? O să ne amintim într-o zi de asta şi o să fim fericiţi. O să jucăm poate iar baschet cu copii noştrii.
I-am putut citi depresia de pe faţă. Poate chiar semăna cu un fel de agonie. Am vrut să mă întorc şi să plec dar am mai făcut un gest. Pentru mine, iar din cauza egoismului şi pentru că nu mă puteam controla. L-am sărutat scurt.
Ştiam că dacă aş fi continuat să îl ating şi să fiu atât de pasională, eu aş fi avut de pierdut. Da. Căci nu m-aş mai fi putut opri şi i-aş fi zis că îmi doresc cu adevărat să îl aştept aici, eu singură. Ah şi nu vroiam aşa ceva.
Am plecat fără a mă uita înapoi. Am mers uşor, cu paşi lenţi. Asta până am fost destul de departe cât să nu mă mai zărească. După aceasta am început să fug asemeni unei nebune. Căci nu mai puteam suporta presiunea . Telefonul îmi suna, însă nu îmi păsa. Nu aveam de gând să răspund. Inima mea bătea mai tare doar din cauza presiunii aerului şi pentru că alergam. Altfel credeam că ar fi fost moartă. Mă simţeam rece . Aş fi vrut să am hanoracul lui Dani pe mine. Şi trupul lui lângă al meu pentru a-i simţi căldura.
Îmi doream multe . Dar nu mai aveam nimic din toate acestea. Îmi venea să plâng şi aproape că îmi simţeam ochii umezi. Dar mi-am oprit această reacţie îngrozitoare.
NU . Îmi ţipa conştiinţa în timp ce picioarele mele se mişcau foarte rapid . Căci nu aveam voie să fac aşa ceva . Nu în public.

Nu ştiu când am ajuns acasă. Nu îmi amintesc. Am ajuns şi m-am trântit pe podea, în acelaşi hol larg şi singuratic cum era întotdeauna, de când plecase mama. Mă bucuram că era aşa, căci dacă ar fi fost acasă nu m-aş mai fi putut elibera. Stând în genunchi, mi-am cuibărit capul între picioare şi braţele în jurul acestora, şi lacrimile au început să curgă. Nu erau lacrimi mute, căci tremuram şi plângeam printre suspine. Zgomotos şi totodată dureros, stând în acelaşi hol rece.... Îngheţasem, şi totuşi lacrimile acelea amare erau fierbinţi. Mi se scurgeau pe obraji, în gură şi probabil pe jos... Dar nu îmi păsa.
Îmi simţeam sufletul sfâşiindu-se şi vroiam să urlu. Să lovesc . Şi iar să mă smiorcăi. De ce mă durea atât de tare ? Nu mă părăsise, nu la drept vorbind. Eu o făcusem dacă stăteam să analizăm.
Ştiam din cauza cărui lucru simţeam această suferinţă... Pentru că pleca şi eu nu urma să mai fiu cu el. Nu urma să mai fiu protejată de acesta.
N utrebuie să plângi niciodată pentru un băiat.
Mi-am zis asta de multe ori şi am repetat pentru fiecare fată naivă. Eu ce făceam acum? Îmi călcam în picioare propriile principii? Şi totuşi... Capul meu mă durea, inima mea era ruptă-n două, sufletul meu era îngrozit şi nu mai vroia să simtă ceva vreodată...
Era ok dacă plângeam... atâta vreme cât nu mă vedea nimeni. Nu ştia nimeni ce făceam. Doar eu cunoşteam acest aspect. Nu?
Gândul acesta m-a făcut să suspin şi mai rău.
____
*my love = dragostea mea. Termen de alint din partea lui Dani către Ela.
Mi amor = dragostea mea. Termen de alint din partea Elei către Dani.
* just give me a call baby. = doar sună-mă păpuşel / drăguţule .

[Neith]

Of ! De ce ? De ce a trebuit sa ii desparti :( . Stiam ca toata aceea fericire pe care o traiau nu putea sa dureze la nesfarsit.

Nici nu vreau sa ,,aud '' de despartirea lor :( Ela era preocupata sa nu sufere , ar fi putut continua relatia , asta trebuia sa faca ... dar nu ...
M-a intristat acest capitol ... Stiam ca Dani era baiatul potrivit pentru ea , asta inca de la inceput . Mi -e mila de Ela , stiu ca sufera si regreta ca a inceput aceasta relatia ... Trebuie sa faca ceva , sa lase orgoliul deoparte , sa mearga cu el , sa poate renunta Daniel la bursa . Nu stiu , dar trebuie sa gaseasca o solutie .
Pacat , pentru ca stiu ca amandoi sufera .

Vreau urmatorul capitol , trebuie sa aflu ce se va intampla , iar Dani nu trebuie sa plece sau cel putin nu fara ea .

[Teh]

Neith, mulţumesc de comentariu <3 mă bucur că ai continuat să citeşti.
Se pare că s-au mai rărit comentariile o.o dar să sperăm că încă citiţi... În fine , v-am adus şi capitolul 19. Sper să vă placă.

Lectură plăcută! <3

[center]Capitolul Nouăsprezece[/center]

[center] Bună Mirabela. Te rog, răspunde la telefon. Vreau să vorbim. Chiar vreau să lămurim asta. Te rog![/center]

Am ascultat mesajul vocal de la Dani. Nu am răspuns. Era seară, desigur. Mă băgasem în pat pentru a încerca să dorm. Pentru că într-adevăr eram obosită şi aveam nevoie de nişte odihnă. Cred . Şi la dracu, nu puteam să dorm atât de uşor. Aş fi vrut să plâng iar dar lacrimile pur şi simplu nu îmi mai ieşeau din ochi. Inima iar părea să fie în comă . Bătea slab, de parcă nu avea un motiv pentru care să accelereze. Doar dacă aş fi fugit ca nebuna prin casă atunci ar fi reacţionat. Pentru ce? Pentru un amărât de ticăit accelerat? Nu mulţumesc. Pot trăi şi fără.
Într-un târziu, am şters mesajul vocal şi am închis ochii. Nu am crezut că urma să adorm aşa de uşor. Plină de griji, gânduri negre şi dezamăgiri, am reuşit să mă scufund pe scena pală a nopţii. Într-o lume a viselor, în care cortina albă se răsfrângea în faţa mea, ascunzându-mi chipul. Ce chip. Dezamăgit şi fără speranţă. Am fost uimită să văd că eu eram aceea. Şi atunci nu ştiu ce s-a întâmplat, căci am fost furată de pernă, pat şi pătură. Adormisem.

[center]*[/center]
- Elaaaaaa!
Am auzit vocea dulce a Aurei în telefon şi a trebuit să îl mut la o distanţă considerabilă de ureche, ca să nu mă asurzească.
- Ce?
Am rostit oarecum plictisită. Aşa vroia să îmi fie tonul, pentru că nu vroiam să îi arăt cât de tristă şi morocănoasă eram. La naiba cu Dani şi plecarea lui de tot rahatul. Când reuşisem şi eu să fiu fericită şi să accept genul masculin ca fiind unul „ OK ” . . . Vine el şi îmi dă toată teoria, recent schimbată, peste cap. Oh, da ! De parcă asta mă deranja pe mine cel mai tare în acest moment.
Nici pe departe. Hei, şi totuşi... Eu mă despărţisem de el. Nu ? Chiar înainte să mă sune Aura mai primisem vreo două mesaje de la el. Îmi spune că vrea să discutăm. Probabil urma să se ţină după mine şi la şcoală. Însă asta... Nu urma să dureze mult. Normal că nu. Şi el avea o bursă, nu-i aşa? Trebuia să mă bucur pentru el. Şi de ce nu o făceam?
Egoism, ha? Poate. Eram deja îmbrăcată pentru a merge la liceu. Îmi luasem o pereche de blugi comozi, şi largi. Un tricou la întâmplare şi un hanorac ( tot larg ) . Aveam chef să port tenişi azi aşa că am lăsat adidaşii de-o parte.
- Să te trezeşti, m-auzi?
Brusc am realizat că Aura vorbea într-una la telefon. Vrusese să mă trezească. Iar eu făcusem ochi de mult. În sfârşit o să ajungem şi noi la timp, hmm... Cât de ironic.
- Scumpilici eu sunt gata când eşti şi tu. Vezi că acu’ ies pe uşă, să vii şi tu, da?
A exclamat ceva uimită dar nu i-am dat importanţă şi, apăsând butonul roşu, am încheiat convorbirea.
Atunci când am văzut-o, nu ştiu de ce am reacţionat aşa , însă am sărit peste ea şi am îmbrăţişat-o . Era acolo şi Cătălin, fratele ei. I-am aplicat acelaşi tratament. Spre uimitea mea nu m-a dat la o parte cum o făcea de obicei. Într-un sfârşit, mi-a zis.
- Eu tre’ să plec aşa că dă-mi drumu’ dom’şoară.
Am început să râd şi acesta a fugit, după care m-am întors spre Aura şi i-am zâmbit larg. Eu simţeam de fapt că inima mea iar începe să o ia razna. În sensul că era când moartă, când prea vie. Şi faptul că trupul meu aproape tremura mă făcea să mă simt rău de tot. Prietena mea Aura. Cât de încurajator îi era chipul, şi surâsul ei plin de energie. Am luat-o de mână.
- Ce-ai păţit?
M-a întrebat când am ieşit din clădire. Nu ploua, spre marea mea fericire. Însă cerul era înnorat şi atmosfera era pur şi simplu prea apăsătoare. O dimineaţă atât de mohorâtă. O uram. Sau nu . De ce să o urăsc? Era vremea. Nu era nici vina mea nici a altcuiva. Trebuia să preţuiesc natura şi ceea ce aveam în jur. Astea n-or să mă părăsească nici când. Fie c-o să plouă, o să bată vântul sau o să fie soare. Mereu o să fie ceva acolo.
Eram prea patetică.
Şi totuşi , pentru că mi-am lăsat garda atât de mult timp jos, am decis să îmi deschid sufletul către amica mea. Măcar acum. Ştiam că mă va asculta. Eu o făceam întotdeauna.
- M-am despărţit de Daniel.
Mi-a strâns mâna şi paşii noştrii se mişcau la unison. La egalitate. Una lângă alta, aşa cum fusesem de atâta vreme.
- De ce? Ce s-a întâmplat? A făcut el ceva? Sau... Te-ai plictisit de el?
Da. Normal. Era vina mea, eu mă plictisisem de el şi îl dădusem dracului. Hei, eu sunt victima aici! Ce gândeam? Cât de fraieră puteam fi în clipe ca acestea? Poate că ar fi fost mai bine să îi zic că aşa fusese şi nu mai arătam atât de penibil, ca ultima cârpă din lume. Nu. Asta s-ar echivala cu fufă, şi asta chiar că nu eram. Dar tot eram ceva ce era demn de dispreţ. În momente ca acesta. Am decis să înfrunt realitatea.
- Pleacă în America.
- Ce?
A venit şi replica sa promtă. Nu ştiu pe ce ton am vorbit. Chiar nu pot spune, căci era greu de dedus. Poate că am fost total indiferentă, sau poate opusul. Rănită-n draci! Dar nu mi-a păsat. Totuşi, Aura a fost surprinsă. Părea să nu înţeleagă ce se întâmpla aşa că am continuat. Ne apropiam de liceu.
- Ei bine, este simplu. Are o bursă aşa că pleacă. Săptămâna asta, sau următoarea. Nu ştiu. Nu-mi pasă .
Ba da, mă oftic de mor. Am adăugat în gând.
- Cert e că s-a terminat totul. Heh, se pare că Raulinio a câştigat pariul.
Amica mea a întărit şi mai tare strânsoarea ce ne unea. Aproape că uitasem de faptul că ne ţineam de mână, dar ea mi-a amintit. Şi mă simţeam atât de bine, deşi mâinile noastre erau reci – păreau să se încălzească stând atât de unite. A spus ceva pe un ton atât de trist încât , dacă aş fi avut dispoziţia de aseară, aş fi plâns.
- Din toate punctele este victorios. A avut dreptate. Ţii la Dani.
M-a îmbrăţişat brusc şi eu m-am mulţumit cu acest gest. Nu am zis nimic şi nici ea nu a făcut asta. Pentru că nu era nicio replică potrivită pentru ceea ce tocmai se întâmpla. Totuşi, când am ajuns în liceu, m-am simţit nevoită să îi zic.
- Gata! Hei, ce atâta smiorcăială? Trecem la următorul. Ăă, ce oră avem acum? De când nu am mai venit, nici nu cred că mai ştiu să scriu.
Am început să râd şi aceasta a zâmbit.
- Hei, nu se poate să fi uitat. Doar ne-am făcut temele împreună.
Am continuat cu acel râs , deşi era pe jumătate forţat.
- Mda, adică tu ne-ai făcut temele.
A chicotit şi am continuat să discutăm despre nimicuri până ce am ajuns în clasă.
- Oo, ia te uită. În sfârşit îţi arăţi şi tu faţa , bă! De ce nu ne-ai zis c-o baţi pe Miki? Filmam şi noi. Nu eşti corectă, ai privat youtube-ul de o asemenea capodoperă.
Toţi au început să râdă când l-au auzit pe Marius vorbind. Chiar şi eu. Am zâmbit sincer şi am aruncat toate grijile de-o parte. Ce mai conta, pe bune acum? Era doar o parte din viaţa mea pe care urma să o şterg cu un burete imens. Da. Era doar ceva ce se putea şterge cu uşurinţă. Din minte, suflet şi viaţă. Ştiam că pot.
- Frăţioare, îmi pare rău. Data viitoare o să am grijă să te-anunţ.
Toţi s-au uitat brusc la mine. Erau oarecum uimiţi. Iulian a adăugat.
- Adică o să existe o „ dată viitoare” ?
Am dat din umeri uitându-mă sfidător la aceştia. Alice a intervenit.
- Oh, Doamne! Ela, ce vrei să zici? Noi toţi am auzit că o să îţi ceri scuze.
Vocea îi contura îngrijorarea. Elena s-a băgat şi ea în discuţie. Observasem că îşi schimbase freza în săptămâna în care lipsisem. Îşi tunsese părul şi şi-l vopsise roşcat, se potrivea perfect cu ochii ei căprui.
- Soro, trezirea. Nu vrei să fi iar exmatriculată, nu ? Deşi am plăti bine pe o bucată de spectacol.
Iuli a vorbit iar.
- Lu’ Elena-i e frică doar c-o să piardă pariul.
Asta m-a făcut curioasă.
- Ce pariu?
Am întrebat pe un ton nevinovat.
- Tu nu o să te milogeşti niciodată. Nu mi te imaginez cerându-ţi scuze.
Am zâmbit şi m-am pregătit să ies din clasă. În fond, aveam o întâlnire. În biroul directorului, cu prostul din urmă, cretina de victimă sub numele de cod Mihaela, şi băgăciosul de profesor de psihologie. Aveam să mă distrez.
- Că bine zici.
Am strigat înainte să dispar din sala de clasă . Nu am ştiut care a fost reacţia celorlalţi la ceea ce tocmai mărturisisem, dar nu-mi păsa. Nu acum. Îmi pare rău Aura. Cu adevărat, dar aceasta sunt eu.

Paşii mei m-au ghidat până la încăperea respectivă, şi am avut bunul simţ de a ciocăni înainte de a intra. Când am auzit aprobarea, am deschis uşa. Nu am fost uimită să văd că acolo mă aştepta toată gaşca. De abia m-am abţinut să nu zic : „ Io, care-i şmenu’? ” . Aproape că mi-a venit să râd la acest gând. M-am abţinut totuşi.
Mihaela arăta minunat. Am zărit că avea câteva bandaje ce îi acopereau rănile. Asta m-a făcut să zâmbesc satisfăcută şi să îmi amintesc ce eram cu adevărat. Cine eram şi pentru ce luptam. Ha. Asta a sunat de parcă eu chiar eram o războinică. Şi totuşi...
- Bună dimineaţa. Am venit să lămurim lucrurile. Domnule director, îmi permiteţi?
A dat din cap şi eu mi-am arcuit buzele într-o formă extrem de inocentă. M-am apropiat de rivala mea, Mihaela. M-am uitat mult la ea, de parcă trebuia să depun efort pentru ceea ce urma să fac. Vezi să nu . Cred că profu de psiho era fericit acum. Mda.
Şi atunci s-a întâmplat. I-am trăznit o palmă.
Şi am început să râd. Incontrolabil aş spune. Nici nu ştiu când s-a mişcat palma mea şi a făcut contact cu faţa ei, dar s-a întâmplat. Şi asta pentru că o merita. Iar . A vrut să vină spre mine să facă acelaşi lucru ,dar m-am ferit. Comunistul de director a început să ţipe şi să îmi zică nu ştiu ce lucruri, şi proful de asemenea. Am vorbit pentru a-i întrerupe.
- Mă gândeam că nu aţi dori să fac asta în public. Adică în faţa întregii şcoli. Nu ar trebui să vă deranjaţi să mă mai exmatriculaţi sau altceva. Oricum mă mut la alt liceu, aşa că scăpaţi de mine. Cât despre scuze, ha. Nu o să fac asta nici într-o mie de ani. Şi cu tot respectul domnu’, tocmai atunci când v-am întrebat dacă îmi permiteţi, aţi făcut semn din cap că „ da” . Atunci, de ce urlaţi acum la mine?
Eram bucuroasă de tonul pe care îl abordasem. Rece şi totodată serios. Impenetrabil, de parcă nu ar mai fi existat replică la ceea ce tocmai spusesem. Şi eram oarecum superioară. Nu am luat în seamă niciun comentariu.
- Ah şi când îl sunaţi pe tati, ziceţi-i şi să vină mai repede să mă ia. La revedere.
Au încercat să mă oprească însă, pe dracu dacă au reuşit. Am fugit pe hol până în clasă să îmi iau ghiozdanul. Nu apăruse nimeni la oră, aşa că ai mei colegi erau încă liberi.
- Ce s-a întâmplat?
A sărit Aura repede. Am chicotit.
- Păi i-am mai tras o palmă domnişoarei cretine şi tocmai am fost exmatriculată de-a binelea. E vremea să merg la alt liceu. Pentru moment tre’ să dispar. Ciao.
Am vorbit atât de repede şi am fugit din acea sală încât nimeni nu avusese un timp real pentru a mă opri. Şi nimeni nu m-a urmat. Am ghicit că deja apăruse profesorul , sau o ea, în clasă. Îmi părea oarecum rău. Sau nu. Eram gata să îmi dau mândria şi orgoliul la o parte din cauza lui Dani. Doar pentru că el mă convinsese să îmi cer iertare. Şi o făceam pentru că vroiam să rămân în acest oraş. Stupid. Da, chiar aşa era. Cu el. Dar acum că pleca, ce rost mai avea? Ar fi fost o jignire pentru mine însumi.
Îmi va fi dor de cea mai bună prietenă a mea. Din păcate, se poate descurca foarte bine şi fără mine. Hei, Mirabela! Asta înseamnă „ din fericire”. Egoistă fără pic de suflet şi consideraţie faţă de cei din jurul tău...
M-am oprit din alergat din cauza acestui gând. Eram afară. Vântul adia destul de tare, şi puteam simţi răceala acestei zile.
- Ela...
L-am auizt pe Daniel în spatele meu şi am ţipat înăuntrul meu : CALMEAZĂ-TE! Pentru că aveam nevoie să fac aşa ceva. Le-am spus „ stop” acelor lacrimi ce urmau să mă năpădească, şi m-am întors către acesta. Puteam să înfrunt toată situaţia asta.
- Da?
- Trebuie să vorbim.
Abordase glasul acela serios care pur şi simplu nu accepta un răspuns . Ba bine că nu.
- Am vorbit deja tot. Ce vrei să îţi mai zic? Oh, nu face asta mai dificil decât este deja. Bine?
Hei, da... Făceam şi eu puţin pe victima. Aveam voie. Dacă asta îl făcea să nu mai zică nimic. Pur şi simplu... Nici eu nu mai ştiam ce sunt în preajma lui. S-a apropiat de mine şi mi-a atins faţa. Oricât am vrut să mă depărtez, nu am reuşit. Era atât de cald şi reconfortant. Am vrut doar ca acea mână să îmi mângâie la nesfârşit obrazul. Ochii săi i-au aţintit pe ai mei . Nu mi-am ferit privirea. S-a aplecat spre mine şi mi-a căutat gura. Uşor, printr-o mişcare blândă, ne-am atins buzele. Limba sa a început să se joace cu a mea. Jocul pe care amândoi îl cunoşteam atât de bine.
Opreşte-te! Îmi striga conştiinţa.
Nu o fă! Îmi urla pielea lui Daniel.
Am vrut să fac ceva, dar el a sfârşit sărutul. Ochii îi străluceau.
- Pur şi simplu nu vreau să te pierd.
Atunci rămâi cu mine şi dă-o dracului de bursă ! Nu puteam şi nici nu doream să zic aşa ceva. Nu de alta, dar dacă aş fi făcut-o... Ei bine, nu ştiu cum aş fi reacţionat dacă m-ar fi refuzat, în primul rând. Şi în al doilea rând... Eram obligată să stau cu el pentru cât şi-ar fi dorit acesta. Iar eu nu ştiu dacă puteam face aşa ceva.
- Dar deja s-a întâmplat asta.
Aveam un ton încurajator. Fără pic de milă. Am adăugat.
- Ştii.. A fost ok, ne-am distrat şi chiar a fost frumos cât am ieşit împreună. Mi-a plăcut şi e ceva ce nu poate fi comparat cu nimic. O amintire preţioasă, aşa e şi pentru tine nu ?
A dat din cap.
- Nu există nicio soluţie?
Am chicotit. Falsat desigur.
- Ba da.
A scos un sunet aproape uimit şi asta m-a făcut să zâmbesc. Acum să îţi rănesc puţin sentimentele?
- Tu o să pleci în America şi eu o să mă car acas’ la tata, ca să stau cu el şi cu mămica mea vitregă. Şi o să trăim fericiţi şi într-un stil diferit de viaţă, până la adânci bătrâneţi.
A vrut să mă atingă dar eu m-am ferit. A oftat resemnat.
- „ Şi o să trăim fericiţi şi într-un stil diferit de viaţă , până ne vom regăsi” .
Am crezut că mă va săruta. Ba nu. Asta mi-am dorit. Nu a făcut-o. Doar s-a uitat la mine.... Şi nu vroia să plece, mă făcea doar să stau acolo şi să mă holbez la el. Ochii lui erau trişti. La fel şi chipul. Iar am observat cât de bine arăta. Trupul lui binefăcut, faţa atât de superbă şi fină... La dracu , eşti şi tu un idiot!
M-am întors.
- Drum bun.
Am zis asta rar şi destul de tare. Ca să fiu sigură că mă aude. Şi atunci am început să merg. Paşii mei m-au condus singuri spre casă. Am zâmbit trist, şi totodată fericită. Poate că era un idiot dar eram îndrăgostită de el. Şi cretinul... Cred că şi el era. Dar, niciunul dintre noi nu putea renunţa la propriile idealuri pentru cealaltă persoană. Deci nu ne iubeam îndeajuns. Nu?
Şi el a sădit undeva, înăuntrul meu, o mică undă de speranţă . Ceva mititel ascuns într-un sertar şi încuiat . Cheia am pus-o bine de tot, căci poate într-o zi va urma să o folosesc. Sau poate că nu.
Însă sunt fericită că măcar am reuşit să îl cunosc şi să fiu atât cu el. Era, într-un fel, special. Şi totodată un nemernic. Pentru că era băiat.
Mi-am eliberat mintea odată ce am ajuns în apartament. Nu-mi mai venea să plâng. Şi nici să râd nu prea aveam chef. M-am aruncat în patul din dormitor şi doar am aşteptat telefonul să sune. Încă mă întrebam cine mă va apela prima dată : tata, mama, fratele. Sau poate Aura? Hm, nu cred că avea azi telefonul cu ea. Oricare ar fi fost, urma să fie o furtună. Una cu întrebări, poate şi lovituri. Nu. Poate doar verbale ? Dar nu îmi păsa.
Pentru că eu, cea adevărată, puteam înfrunta orice. Fie că eram singură sau nu.
Şi în fond, dacă aş fi fost atât de slabă aş fi rămas aici pentru Dani. Nu ? Ei bine, era clar că cineva se înşelase în privinţa mea. Căci eu, nu aveam de gând să mă las zdrobită de nimic!
Åži lacrimile?
Doar eu şi conştiinţa mea ştiau despre ele.
Åži dragostea?
Ce dragoste? Nu exista. Era doar o iluzie. Nu. Era de fapt un vis frumos al fetelor.
Iar eu sunt fată.
Una ce nu se va lăsa pradă irealităţii.
Dar nu ai făcut-o deja? M-a atacat conştiinţa.
Nu. Nu am făcut-o. Am apucat telefonul şi am căutat numărul lui Daniel în agendă. Apăsând un alt buton , l-am şters. Apoi , brusc, telefonul a sunat.

Tata m-a apelat primul.

[Neith]

Speram sa se schimbe ceva in bine in acest capitol , dar din pacate nu s-a intamplat asta .

Asa este ea , Ela nu se va schimba si poate toata aceasta intamplare este una buna .
Ma bucur ca Dani a incercat sa vorbeasca cu ea , dar din pacate niciunul nu va renunta la vise. Sper ca dupa ce el va termina studiile , se va intoarce o va regasi si vor trai fericiti pana la adanci batraneti . Dar nu suntem intr-un basm ...
A facut foarte bine ca nu si-a cerut scuze si Miki a merita palma primita . Nu ma asteptam ca Ela sa faca asta , dar de cum am mai spus asa e ea .

Cred ca e clar ca se va muta din liceu si nu va mai sta singura .
Ai avut doua mici greseli : ,,uimitea" - cred ca ai vrut sa spui uimirea
,, auizt'' - auzit

Ca deobicei astept urmatorul capitol !

[Elusive wolf]

Ce trist ... Nici nu ma asteptam sa fie fericiti pana la adanci batraneti , adica orice cuplu are si el mici certuri pe parcursul relatiei , dar de ce sa se desparta tocmai now , cand erau so happy impreuna : ( ?
E normal ca Dani sa accepte acea bursa , dar totusi nu mi se pare corect ca a trebuit sa se desparta . Ela este mult prea incapatanata , nu i-am inteles gesturile si nici nu cred ca o sa le inteleg -_-. Cat despre Dani , mi-e mila sa il vad asa ... A incercat sa salveze situatia but ... Mirabela is stronger ( or her ego :-" ) .
Sincera sa fiu mi-e mila de amandoi ... pentru ca nu stiu sa procedeze intr-o astfel de situatie . Ela nu face altceva decat sa dea cu piciorul la tot ce a incercat Dani sa cladeasca si acum fara voia sa se intampla .
Si eu ma asteptam la o schimbare in bine in acest capitol , dar din nefericire Ela nu permite ca orgoliul ei sa fie calcat in picioare ... Pacat , poate totusi pana la urma nu o sa il piarda pe Dani si nici el pe ea ( I hope so 8-> ) . Totusi mi se pare si cam egoista , cred ca ar trebui sa lupte pentru dragostea ce a nutrit intre ea si Dani . Of , sper ca totul sa iasa bine si ei sa fie din nou impreuna 8-> .
Abea astept urmatorul capitol (abea l-am asteptat pe acesta 8-> ) .

Sper ca Mirabela sa vada totul dintr-o alta perspectiva cat mai repede si sa isi dea seama de cum ar fi mai bine sa procedeze .
Hugs >:D<