Nu ești un membru încă? Înregistrează-te acum!
Creează un cont nou  

O trecem pe feminin

Capitol nou \:D/ Chiar nu mă aşteptam să mai aud de Dani...a fost un moment magnific (pentru mine...cea care credea că a fost dat dispărut) :ask: ...îmi place :)
Oficial urăsc aeroporturile...săracul Will şi el care-şi dorea să facă un gest frumos (de Crăcin se întâmplă minuni) o//o ... a fost un capitol foarte interesant,mai nou Alex e într-o formaţie (mă bucur că împărtăşeşte şi altora talentul său :ang: sunt curioasă cum o să fie la petrecere,mă gândesc că o să apară şi Mircea în peisaj :mean:
Oficial...îmi doresc ca fan fic-ul tău să aibă cât mai multe capitole (doar aşa mai citesc şi eu câte ceva...cărţile mă " deprimă " :dead:
[Imagine: tumblr_llf1dfvyEZ1qg9bp2o1_500.gif]" Un mormânt îl satisface pe cel pentru care întreaga lume nu a fost de ajuns!"(referitor la bravura lui Alexandru Macedon)

Doamne am asteptat atat de mult nextu incat mi se pare ireal:yes::yes:. Am citit fiecare capitol, esti grozava, iar acest fic e demential. Pur si simplu imi place cum decurge totul. Ador totul la acest fic, asa ca nu prea am ce comenta. Imi place atitudinea Mirabelei, imi place ca da dovada de maturitate, dar ca e si copilaroasa in acelasi timp. Ma bucur ca am auzit ceva de Deny, chiar credeam ca a disparut de tot. Oh daa si de Will. Scuze ca nu am comentat mai devreme dar atunci nu aveam cont. O sa o fac de acum. So, astept nextu.8->:bye::bye:

Capitol nou 8->! Nici nu ai idee cat de mult l-am asteptat. Interesant, Alex intr-o formatie? La ce talen are... Imi plae ca l-ai adus din nou pe Dani in peisaj. Chiar am crezut ca a disparut de tot. Ce e-mail frumos i-a trimis Elei 8->. Saracu Will a ramas intr-un aeroport. Chiar se va intoarce definitiv? Oh, abia astept! Acum sa vedem ce pot sa ii comentez Elei. Pai... asa cum s-a spus si mai sus este matura, dar in acelasi timp tot aceea fata copilaroasa care era in trecut. Si se pare ca Ela petrecareata intra din nou in actiune. Pai cam asta a fost tot.
Astept nextu! Si incearca sa il aduci mai repede decat acesta, ok :-w? Mor aici de curiozitate!
Bye-Bye
:bye:
[Imagine: 2rcpz12.jpg]

Cincizeci de minute ne despart privirile. Mă doare să te văd mereu atât de distant faţă de mine. Cu ea eşti simplu tu, cu mine de ce nu ai fi? Mă laşi să sper că într-o zi vei putea să-mi vorbeşti aşa cum şi eu încerc să îţi arăt că ţin la tine, dar eşti atât de orb încât nu vezi dincolo de această ceaţă densă pe care ai creat-o de unul singur. Flacăra ce trăieşte-n mine devine din ce-n ce mai puternică cu fiecare privire, cu fiecare literă pe care mi-o rosteşti, dar îmi este frică. Frică ca într-o bună zi această scânteie să se stingă în mometul în care te voi vedea de mână cu ea. Îţi cer un singur lucru, te implor nu mă lăsa în urmă. Nu mă lăsa să fiu doar o umbră a trecutului...

uuuuuu! ce capitol frumos! =D>
dani? m-ai uimit n-am mai citit de mult timp nimic despre el, deci m-a surprins placut aparitia lui.
will - la fel. 4 ore la telefon e ceva :))
sunt putin confuza. mi-a scapat mie ceva? Alexandru = Alex = Sandi = Sanda?
trecand peste asta, capitolul asta a fost foarte frumos. ca de obicei, il astept pe urmatorul.
multa inspiratie! ja ne!
Hi :3

Capitol nouuu!!!
Cu câtă nerăbdare l-am asteptat! Wooo.. Deci a aparut si Dani dupa atata timp? Credeam ca e dat utarii, dar uite ca s-a intors, desi Ellei nu ii pasa. Paa la urma a facut-o sa sufere... de ce i-ar mai pasa.
Bietul Will... credeam ca va vei de Cariun :X Ar fi fost frumos, dar uite ca aeroporturile astea tampite il impiedica :|:|
Alexandru.. eh, simpatic, si chiar ma bucur ca e intr-o trupa si le impartaseste si altora telentul lui. Daca ar fi fost umpiculet mai tupeist poate ii lua locul lui Will din topul meu :))
Abia astept nextul! Si chiar sper sa vina mai repede, da' esti tu ocupata ca toti doar.. Oricum multa inspiratie si timp liber!
Bye!:*
[center][Imagine: 9a74sn.jpg][/center]
[center]Bine e sa stii, la moarte, ca o dunga lasi - un nume
C-ai sapat la zidul noptii - c-ai murit sa-ti scoti in lume
Din al creierului zbucuim, ca pe-un diamant, ideea.
Urma-ti va fi cunoscuta pe-unde ti-ai pustat scanteia…”[/center]

Yeee continuarea! :D Pai, sa vedem...
Wow, cum se intampla cateodata sa le cumparam cadouri celor pe care nu ii suportam... :| Mi-a placut ca Ela sa comportat ok si nu i-a facut vreo faza urata Soniei, desi aia o merita.
A fost foarte dragut mail-ul pe care i l-a trimis Daniel Mirabelei, cu acel aer prietenos, lipsit de reprosuri. Mi-a placut foarte mult faptul ca a adus in vorba si sentimentele pe care era destul de clar ca inca le mai are pt ea, dar a reusit sa renunte si sa nu insiste. Finalul mesajului a fost cel mai dragut. ;))
Stiu ca Dani a insemnat mult pt Mira, ca era important si ca probabil ea nu va uita ce a fost intre ei. Dar acum il are pe Will, sau pe Sandi sau altul... Will oricum a fost foarte sweet pt ca a sunat-o si a vorbit cu ea patru ore, parca incercand sa ii tina de urat asa cum ar fi facut daca ar fi fost si fizic langa ea (desi normal ca nu poate fi la fel, e diferit atunci cand poti primi persoana in ochi, e mai frumos ca sa zic asa :P). Iar Alexandru... Parca devine ceva mai indraznet. Mi se pare foarte ok ca face parte dintr-o formatie, in sfarsit vor putea asculta si altii un baiat talentat. Tipa aia, Coco, pare interesanta. Sunt sigura ca nu e asa "inocenta" cum pare, ca e hotarata (poate incapatanata) si are o voce superba.
Cam atat. Un comment mai scurt de data asta. :P Astept continuarea. Spor la scris! :)
[Imagine: sig_reinoir.png]

Ah, ce de comentarii! Nici nu ştiţi cât le apreciez. Vă mulţumesc foarte mult că treceţi pe la povestea mea şi vă sacrificaţi din timpul vostru preţios pentru a îmi lăsa şi mie câte un comentariu. I love you guuuuuuys.
Am venit cu următorul capitol <3

Lectură plăcută!

Capitolul ÅŸaisprezece

Nu mai eram în lumea mea. Deja mă pierdusem printre note, printre sunete.
Eram într-o altă existenţă, a altcuiva. Stând acolo, pe perna pufoasă, ţinând o cană cu ciocolată caldă între mâini, priveam cum cei patru formau un alt univers în jurul meu. Liviu bătea la tobe, dar părea un gest ce nu era al lui, divin. Jiji îşi mişca degetele pe chitară, la fel ca Alexandru, la unison, de parcă aveau aceeaşi mişcare, acelaşi sunet, formând o armonie perfectă. Iar Coco îşi dăduse drumul la voce, cântând atât de liniştitor, paşnic şi totodată vijelios, cu toată forţa şi energia pe care o poseda, lăsând în urma ei doar un strigăt de uimire şi plăcere a unor spectatori imaginari. Pe mine mă cuceriseră, uitasem că ar trebui să beau din ceaşcă pentru a nu se răci, nu îmi dădeam seama dacă mai clipesc sau nu, de abia eram conştientă de propria respiraţie, uşor accelerată.
Şi ei erau pierduţi în propria muzică, Alex cânta fără a se uita în nicio parte, trăind în lumea lui, la fel ca şi ceilalţi, iar Coco închisese ochii, zâmbind adesea şi făcând expresii ce conturau melodia în sine. A dechis ochii la final, când rostea ultimele cuvinte, şi dacă ar fi avut nişte aripi, fiecare în spatele lor, peisajul nu ar fi putut fi pe deplin perfect. Erau prea divini.

[center] I will not forget you...[/center]

Cu această replică se termina cântecul, rostise atât de trist încât, pentru o secundă, am crezut că o să mi se spargă inima în milioane de bucăţi...
Inconştientă, m-am ridicat în picioare după ce am lăsat cana pe undeva şi am început să bat din palme, zâmbind. Ceilalţi mă priveau uimiţi. Coco respira greu şi fiind încântată, a început să surâdă veselă, făcând o piruetă, şi ceilalţi aveau expresiile foarte fericite, eu continuam să aplaud.
Fusese extraordinar.
- Uau, voi chiar sunteţi geniali!, am zis aproape fără să gândesc.
Bruneta a fugit spre mine, şi chiar înainte să pot reacţiona, mi-a sărit în braţe şi m-a strâns atât de tare că am creuzt că mă va doborî. Am chicotit. Câtă prietenie din partea ei.
- Mulţumesc!, a strigat foarte entuziasmată, pe un ton de o recunoştinţă exagerată.
Nu am ştiut ce să mai spun. Totuşi, chiar îmi plăcuse reprezentaţia lor. Nu în fiecare zi asculţi aşa ceva.
- Sunteţi chiar buni, am continuat când se aşezaseră alandala cu toţii, Jiji continuând o discuţie aprins cu Liviu despre culoarea părului său, practic vorbeam doar cu Sandi şi Cocolino.
- Da? Crezi? Ahh! Cel mai mult îmi place să cânt. Am început doar cu Liviu, dar era incomplet, aşa că am găsit-o şi pe blondă şi după tot nu suna bine!
- Şi aţi dat de Alex?, am adăugat eu sceptică.
S-a înroşit puţin.
- Mda! L-am auzit acum multe săptămâni când a cântat în deschidere la Centrul Cultural, am fost cu toţii vrăjiţi, dar nu am ştiut cum să îl abordăm...
- Până când mergeam şi eu liniştit pe stradă şi m-au acostat, m-au târât în locul ăsta şi m-au „răpit”, mi-au cântat şi m-au convins.
Ceilalţi au râs, auzindu-l pe Sandi spunând asta şi eu mi-am dat seama instntaneu că nu glumeau.
E ceva. Oricum, faceţi pereche bună. Ar trebui să încercaţi la o casă de discuri, am spus nu prea convingătoare, pentru că nu ştiam cum ar trebui să mă comport cu ei.
- Crezi?, m-a chestionat foarte confuză bruneta.
Cred că problema lor consta în lipsa de încredere în sine. Am dat din cap.
- Normal! Voi vă auziţi? Sunteţi geniali, şi apoi – nu pierdeţi nimic dacă încercaţi, nu? O să aveţi în continuare locul ăsta pentru repetiţii...
Au început să bage argumente şi mie mi s-au părut foarte prinşi în muzica lor, au început să mă întrebe ce mi-a plăcut şi eu cum puteam să le explic că : Totul? Ei bine, până la urmă am reuşit să îi fac să înţeleagă asta, şi se făcuse destul de târziu, mi-au mai cântat câteva cântece, unul compus de Alex şi restul de Coco, au avut unul în care cântau aceştia doi ( solişti ) şi ceilalţi doar la instrumente.
- A fost superb, acum eu trebuie să mă car!, am anunţat, ridicându-mă şi pregătindu-mă de plecare.
- Deja?
S-a auzit tonul supărat al brunetei iar eu chiar am oftat, mai mult venindu-mi să râd.
- Am nişte treabă, am explicat destul de hotărâtă.
- Ce treabă?
Se pare că ceilalţi erau perfect obişnuiţi cu un astfel de comportament pentru că nimeni nu a căscat gura la întrebarea ei strict personală.
- Ăă, treabă, am răspuns uşor iritată.
- Nu cred. Mai de grabă vrei să scapi de noi pentru că te plictisim, recunoaşte!, a strigat supărată, pe un ton ce deşi nu era entuziasmat, avea o tonalitate ridicată.
- Oh, ce Dumnezeu? Merg să îl iau pe tata de la spital, chiar trebuie să îţi dau raport? Ar trebui să te mai uiţi la comportamentul ăsta, am adăugat pe un ton mai mult glumeţ deşi vorbeam serios.
A tresărit.
- Scuze... Mă ia valul uneori. Mai vii?
O lua valul doar uneori? Eu cred că non stop! M-am abţinut să nu urlu, pentru că putea fi şi cam stresantă uneori şi am spus că : poate, nu ştiu, aş vrea. Şi ea m-a făcut să îi dau numărul meu de telefon ( persoană foarte convingătoare, trebuie să recunosc) , anunţând că mă va suna până ce voi accepta să revin pentru a-i asculta cântând. Nu mai aveam scăpare.
Alex se învârtea pe acolo, aşa că doar i-am făcut cu mâna şi i-am salutat pe toţi ceilalţi, aceştia răspunzându-mi în cor.
Am dat din cap şi am plecat spre spital, ajungând chiar la fix, atunci când se terminase tratamentul. Mă tot gândisem la experienţa mea de azi, mi se părea aşa de ciudat brunetul, de parcă nu mai era aşa cum îl cunoscusem, chiar îi făceau bine tipii ăia, şi dacă mai şi cânta ( de fapt, probabil din cauza asta ) era şi mai bine.
- Cum a mers azi?, l-am întrebat pe tata veselă.
A zâmbit.
- Bine. Ce fericită eşti azi, a adăugat sceptic. Am dat din umeri, tocmai oprisem la un semafor.
- Eh? Eu? Ţi se pare!
Am chicotit şi am continuat să conduc, fredonând un cântec. Celălalt nu a mai spus nimic, eram cu capul în nori, şi iar bucuroasă că trăiesc. Măcar nu mai eram o deprimată, era ciudat!
Am mai fost de două ori la repetiţii la aceia, şi am constatat că le trebuie un nume. Chiar le-am propus asta şi au început să se întrebe : ce, cum, când, unde? Şi lucruri asemănătoare, făcându-mă să râd. Nu aveau nici cea mai mică idee, şi propunerile lor erau ( cam ) varză, trebuia să recunosc. Eu mă bucuram că pot să stau cu ei, să pierd vremea pe acolo ( având în vedere că ambele mele cele mai bune prietene nu erau în oraş, chiar nu aveam ce să fac prae plăcut ) . Odată chiar mi-am luat cărţile cu mine şi cât ei se certau pe acolo cu un cântec care nu le ieşea, eu am mai învăţat câte ceva.
Şi nici nu îmi dădusem seama cât de curând venise şi Anul Nou.
- Sigur o să fii bine?
Îl întrebam pe tata, fiind pe picior de plecare. Gigi deja ajunsese şi îmi tot striga să nu îmi mai fac griji. Gigi era un prieten de-a lui tata şi totodată vecin, de vreo patruzeci şi cinci de ani, avea un băiat care nu prea dădea pe acasă şi soţia lui era moartă, deci îşi petrecea de fiecare dată când putea, timpul cu tata. Era şi pentru mine convenabil.
Eu nu mai făcusem cumpărături speciale pentru această ocazie, aveam o rochie neagră, mulată pe trup, creaţă, fără bretele şi o pereche de pantofi- gen botine, care veneau perfect, mi-am lăsat părul desprins şi m-am machiat mai mult natural, simţindu-mă bine şi fiind mulţumită de imaginea din oglindă.
Am ajuns la Elena pe la ora nouă jumătate, sau puţin peste, nu eram prea sigură. Ştiu doar că atunci când am parcat maşina şi am coborât era să cad, ceea ce nu era deloc convenabil. Ţinea petrecerea la vila ei gigantică, şi ar fi fost genial să fim într-o parte a lumii în care era mereu vară, pentru că avea o piscină bestială, bineînţeles că nu asta conta acum.
- Ai întârziat!, a strigat fata nervoasă când am bătut la uşă, chiar ea îmi deschisese ( asta fusese ciudat ).
- Fac ÅŸi eu tot ce pot!
Am zâmbit şi am intrat, luând un pahar de ce-o fi fost el de pe tava pe care o ţinea în mână.
M-am uitat în jur, o grămadă de lume, mulţi dintre colegi şi persoane pe care nici nu le cunoşteam. Mi-am dat geaca jos şi am fost spre tipul care se ocupa cu muzica ( chiar pusese o melodie de tot rahatul ), i-am cerut să o schimbe, mă cunoştea. Pe acesta îl angaja mereu Elena, să zicem că era Dj-ul nostru de „ familie”, cred că i se zicea Johnny, sau ceva pe acolo. Mi-a zâmbit şi a pus melodia pe care i-am cerut-o.
Ceilalţi s-au oprit pentru o secundă din dansat, apoi au reluat circuitul. M-am amestecat şi eu printre ei cu paharul acela de suc în mână ( chiar era suc! ), am început să mă mişc uşor, ca pentru a mă încălzi. Nu puteam concepe să merg la un chef şi să stau pe scaun , pentru mine 80% dintr-o petrecere consta în dans, apoi mai erau şi altele, ca locul în care era ţinută, sau oamenii care veneau, şi apoi consumaţia, sau ceva pe acolo.
- Ela! Salut!
L-am auzit pe Tudor strigându-mă şi i-am făcut cu ochiul, continuând să dansez, a venit spre mine tot în paşi de dans şi a început să râdă.
- Alea două unde sunt? Le-ai pierdut?, m-a întrebat vesel.
M-am strâmbat spre el.
- Nu chiar! De fapt şi de drept, sunt plecate, ele m-au pierdut!, am strigat pentru a acapara muzica şi m-am mişcat de lângă el, pentru că era acostat de două tipe pe care nu le cunoşteam.
Am dat şi de Mircea, care a venit rapid spre mine şi m-a salutat, mişcându-se pe lângă mine.
- Dap, e fain aici, am concluzionat, nebăgându-l prea tare în seamă şi acesta aproape că a oftat, probabil nu mai reuşea să mă înţeleagă.
Am chicotit.
Cred că am dansat patru sau cinci cântece la rând, când am obosit şi m-am decis să iau un micuţ loc în spaţiu, pentru a mă relaxa. Deşi erau acolo o mulţime de persoane pe care nu le ştiam, mă simţeam bine şi chiar reuşisem să atrag atenţia asupra mea, nu că ar fi fost ceva neapărat intenţionat, pur şi simplu stătea în natura mea de a fii.
Elena a dat peste mine.
- Ai obosit, gagico?, m-a întrebat sorbind dintr-un pahar, cred că era wiskey.
- Puţin, dragă. Oricum, merge bine, am complimentat-o şi aceasta a dat din cap.
S-a uitat împrejur.
- Nu ţi-am făcut cunoştinţă cu nimeni, încă, nu?
Am dat din umeri.
- Nu că aş avea nevoie!, am spus sceptic, ridicând din sprâncene şi aceasta a făcut un gest cu mâna, exasperat.
- Uite-te la ăla, ta-su e ministru în nu ştiu ce... Şi ăla are un lanţ de magazine, aa şi ăla – acum mi-a arătat un tip şaten ce nu avea nimic special dar era bine îmbrăcat –are o casă de discuri, adică nu ta-su, el – e foarte tare, ce pot să zic. Aa şi ăla care e cu el – acum mi-a arătat un tip superb, brunet, bine făcut, înalt, sexy, oh –cred că mă îndrăgosteam, era o încântare pentru ochi – ei bine, ăla... Nu ştiu cine e!, a exclamat uimită, uitându-se mai atentă la băiatul despre care îmi vorbea.
- Scuză-mă două secunde... A început să îmi spună confuză, după care s-a întors la mine, mi-a luat paharul şi l-a aşezat alături de al ei, trăgându-mă de mână.
- De fapt, haide cu mine!
Nu că aş fi avut de ales, am urmat-o. În timp ce ne îndreptam spre cei doi tipi, superbul şi tipul cu casa de discuri ( asta îmi dădea ideei ), le-am şi atras atenţia, începând să ne studieze din cap până în picioare, probabil dându-ne câte o notă. Brunetul i-a şoptit ceva şatenului, şi se uita la Elena. Oh, păcat, era bun de tot dar nu prea se uita la mine. Asta-i!
Puteam eu să îl fac să se răzgândească... Dar acum aveam alte preocupări, plus că nu voiam să mă mai complic şi cu alt tip, niciodată nu ştii dacă era doar pentru o seară sau nu, mai ales când un tip arată ca o bomboană de ciocolată.
- Salut, Riki, nu ne-am văzut de secole! Cum o mai duci?, i s-a adresat Elena şatenului. Acesta i-a zâmbit.
- Eli, foarte bine! Afacerea merge strună, eu vin la petrecerile tale, deci – îţi imaginezi, lasă-mă să ţi-l prezint pe Daniel Bee, dar poţi să-i spui Dănuţ! – a arătat spre amicul lui brunet, vai ce bombă de băiat putea să fie. De aproape era chiar mai frumos, avea un păr foarte negru şi nişte ochi asemenea, foarte simpatic, nişte buze ce păreau delicioase, tenul curat şi părea destul de matur, cred că avea în jur de douăzeci şi unul de ani, avea chiar şi un cioc, îi stătea bestial. Bineînţeles, nu avea barba crescută, era doar puţin păr sub buza de jos, care îl definea, aproape.
Şi îl chema tot Daniel!
Avusesem parte de unul, nu mersi, nu mai voiam altul.
Elena a întins mâna spre el, vrăjită, după care şi-a amintit şi de existenţa mea.
- Ea e Mirabela, prietena mea. El e Richard, e cam nebun dar nu o face cu intenţie, şi noua mea cunoştinţă, Daniel...
După ce că îi curgeau balele după el, mai şi semnaliza.
Eu le-am zâmbit amândurora şi am spus scurt : Încântată!
Am mai vorbit câteva minute aiurea, după care „ Dănuţ”, a invitat-o pe Elena să danseze, iar eu am rămas singură cu şatenul. Tipul cred că avea mai mult de douăzeci şi patru şi era simpatic, făcea nişte glume destul de bune.
- Şi, spui că ai o casă de discuri?, l-am abordat pe un ton ce părea foarte interesat. A dat din cap afirmativ şi, ridicând din sprâncene, m-a întrebat: De ce?
Am dat din umeri, după care am oftat.
- Sper că nu e prea ... Căzut din cer, am spus uşor confuză.
Acesta a râs, pricepând probabil (cam) ce voiam să discut cu el şi mi-a ţinut un fel de discurs cum toţi cei ce îl vizitează sunt picaţi de undeva, şi lucruri care ( să fiu sinceră ) nu mă interesau nici câtuşi de puţin.
- Oh, atunci am puţin curaj să zic asta; ştii, am nişte prieteni care au o formaţie, sunt foarte buni! Şi cred că ţi-ar plăcea să îi auzi cântând...
- Ăă... Ştiu şi eu. Uite, îţi dau adresa mea de la studio şi zi-le să treacă pe acolo... În două săptămâni şi văd eu ce pot face pentru ei. Bine?
Am dat din cap şi i-am mulţumit, fusese mai uşor decât crezusem. După asta m-a invitat să dansăm şi mi se părea nepoliticos să îl refuz, mai ales că îi cerusem un fel de favoare, aşa că am acceptat.
Noaptea a trecut repede şi mi-a părut rău că nu s-a întâmplat ceva mai interesant, am dansat, am râs o grămadă din cauza lui Riki şi a lui Mircea, care păreau să se înţeleagă de minune, mai ales când apărea şi Tudor în grupul nostru. Elena s-a ţinut toată noaptea după Daniel, Doamne ce mă irita numele lui! ( ei bine, poate eram puţin ofticată, tipul arăta bestial şi nu prea îi ajungea Eli nici la degetul mic, hei! Ziceam şi eu... )
A fost un moment, atunci când am început numărătoarea către Noul An, în care m-am simţit ciudat. Căzusem între Eli şi Dani şi stăteam acolo, întinzând paharul şi numărând foarte veselă, având impresia că sunt constant privită, de parcă trebuia să nu scap din vedere un detaliu al acestei seri, de parcă ar fi trebuit să ţin minte ceva; însă, nu mi-am putut da seama despre ce era vorba şi am trecut cu vederea; mi-era teamă că devenisem paranoică.

Vreau sa fu prima asa ca dau un edit dupa ce termin de citit:

EDIT

Ai venit mai repede cu noul capitol yupppy. Mult mai repede decat ma asteptam, dar este foarte bine. Se pare ca Ela a gasit un tip care detine o casa de discuri. A rezolvat si formatia asta care apropo din cate ai descris trebuie sa fie absolut senzationala. Si un nou Dani? Foarte interesant. Deci in concluzie este un super capitol. In legatura cu acea impresie pe care o are Ela poate fi cine ma gandesc e ca ii? Pai... sunt super curioasa!
Astept capitolul urmator ! Spor la scris :bye:
[Imagine: 2rcpz12.jpg]

Cincizeci de minute ne despart privirile. Mă doare să te văd mereu atât de distant faţă de mine. Cu ea eşti simplu tu, cu mine de ce nu ai fi? Mă laşi să sper că într-o zi vei putea să-mi vorbeşti aşa cum şi eu încerc să îţi arăt că ţin la tine, dar eşti atât de orb încât nu vezi dincolo de această ceaţă densă pe care ai creat-o de unul singur. Flacăra ce trăieşte-n mine devine din ce-n ce mai puternică cu fiecare privire, cu fiecare literă pe care mi-o rosteşti, dar îmi este frică. Frică ca într-o bună zi această scânteie să se stingă în mometul în care te voi vedea de mână cu ea. Îţi cer un singur lucru, te implor nu mă lăsa în urmă. Nu mă lăsa să fiu doar o umbră a trecutului...

Am aterizat si eu pe-aici, din nou. :P
Asa cum ma asteptam, Sandi si-a gasit o formatie in care talentul lui chiar isi are locul, toti au talent, iar Coco are, bineinteles, o voce minunata. Mi-a placut cum ai descris sentimentele care au cuprins-o pe Mira atunci cand ii asculta, felul in care "simtea" muzica, versurile... Coco asta e chiar o zapacita. :)) Atat de insistenta (chiar enervanta) si de copilaroasa...
Biata Ela... Imi e mila de ea pt ca trebuie sa aiba grija de tatal ei tot timpul si mi se pare ok ca a reusit sa-si petreaca Revelionul cu prietenii ei. A fost inspirata cand a profitat de ocazie si a vorbit cu Riki ala sau cum il cheama ca sa-i ajute pe Alexandru si pe restu din trupa. Iar acest Danut... Cred si eu ca ii da Mirabelei o senzatie ciudata din cauza numelui si poate si din cauza felului in care arata (din cate imi amintesc, si Dani era inalt, bine facut, brunet). Finalul mi s-a parut foarte interesant si sunt extrem de curioasa sa aflu de ce anume ar fi trebuit sa-si dea seama Mira si ce se va intampla cu ea. Nici macar nu stiu ce sa banuiesc, mi se invart prea multe idei prin cap.
Pai, astept continuarea. Spor la scris! :-h
[Imagine: sig_reinoir.png]

wow
un capitol frumos. ca de obicei, impecabil. n-am vazut nici o geseala. totul decurge frumos si lin.
Daniel. intr-adevar un nume ce ar aduce amintiri multe
sunt curioasa ce se va mai intampla in continuare si mi-ar placea si mie sa stiu ce mai care Aura si Raul, mama Mirabelei si de ce nu, si Will.
astept capitolul urmator.
multa inspiratie


Ja ne!:-h
Hi :3




Utilizatori care citesc acest subiect:
1 Vizitator(i)