Limita nu se impune [vampiri]

[Alexi]

Capitolul 1

Alerg. Încerc să scap de teroare. De teamă. Îmi este frică. Mă uit în spate şi îl văd. Ochii lui roşii erau scoşi din orbită. Avea gura deschisă şi puteam să îi văd colţii. Voia să mă omoare. Doar pentru că m-am născut într-o familie care provoacă durere de generaţii întregi.
Din neatenţie mă împiedic şi cad jos. Vreau să mă ridic şi să îmi continui drumul, însă prădătorul mă prinde din urmă. Mă întoarce cu faţa la el. Îi văd chipul mai clar. Era Diocleţian. Încerc să îl îndepărtez de lângă mine, însă puterea mea era infirmă pe lângă a lui. Şi-a apropiat colţii de gâtul meu. Am putut să îi simt respiraţia rece pe pielea mea. M-a zgâriat cu un colţ , iar în acel moment teama m-a cuprins. Am început sa ţip sperând să fiu auzită.
Mi-am deschis ochii reuşind să scap de coşmar. Gâfâiam, iar inima îmi bătea cu putere. M-am uitat în jurul meu şi mi-am dat seama că eram în camera mea. Am micşorat ritmul respiraţie, ridicându-mă în şezut. Totul a fost un coşmar. Acel nenorocit de coşmar care mă torturează de ani de zile.
- Domnişoară! V-am adus băutura.
Mi-am ridicat privirea şi am văzut un pahar. Lichidul roşiatic se odihnea în el. Am întins mâna şi am luat paharul. Am băut conţinutul fiind scârbită. Începeam să mă satur de acest regim idiot. Încă nu ştiam dacă tata voia să mă protejeze sau să mă ucidă.
Am lăsat paharul pe tavă şi m-am ridicat de pe pat.
- Unde e Zara?
- În grădină. Doriţi să o chem?
În acel moment câteva imagini mi-au apărut în faţa ochilor. Vedeam un băiat. Cu părul roşcat şi ochii negri. O nu! Nu se poate!
Am ieşit din cameră , coborând în grabă scările. Am deschis uşile din sala tronului, iar acolo l-am văzut pe tata. Îşi ocupa tronul , iar lângă el se afla Oracolul.
- Ai avut ÅŸi tu aceeaÅŸi viziune ca a lui Consuelo?
Tata era aşa de calm. Nici măcar nu s-a mişcat când mi-a vorbit. Şi-a întors capul pentru a-mi vedea reacţia. Ochii lui negri mă priveau cu atenţie.
- Ştii foarte bine că nu mă pot compara cu Consuelo. Puterile mele sunt minuscule pe lângă ale ei.
- Niciodată nu vei fi în stare să conduci acest regat. Nu îi ajungi mamei tale nici la degetul mic.
- El e?
- Da prinţesa mea! E alesul! Alesul destinului! Cel care va pune stăpânire pe inima ta. Băiatul care te va urâ si te va iubi în acelaşi timp.
- Nu fi patetică Consuelo! Tipul ală doar va sta în calea mea. Şi să nu crezi că voi renunţa atât de uşor la moştenirea mea de drept, tati. Mama a ales să mă creeze, tu trebuie să îmi dai totul. Să mă anunţaţi când va sosi măscariciul.
M-am întors pe călcâie şi am început să mă indrept spre uşă.
- Aşteaptă prinţesă!
M-am oprit. Mi-am întors uşor capul privind-o pe femeia din dreapta tatălui meu. Părul albastru era prins într-un coc perfect. Rochia albastră îi ascundea trupul. Presupun că un oracol nu trebuie să îşi arate formele.
- Ce e?
- Nu ar trebui să îl subestimezi. Are puteri mai mari decât ale tale. Te poate distruge.
- Aşa să fie!
Mi-am continuat drumul, ieşind din sala tronului. Eram nervoasă. Trebuia să accept. Acesta era destinul meu. Scris încă de când m-am născut.
Am ajuns în faţa unei uşi mari din metal. Am deschis-o, continuându-mi drumul, intrând în grădină.
- Zara!
- Sunt lângă orhidee!
M-am apropiat de florile purpurii şi am văzut-o. Avea grijă de acele flori amărâte aşa cum avea grijă de mine când aveam nevoie. Zara are aceeaşi vârsta ca a mea: 17 ani. La aspectul fizic semănam destul de bine. Ea are părul blond, iar eu roşcat. Culoarea ochilor e aceeaşi. Neagră. Singură diferenţă dintre noi este rangul. Eu prinţesa vampirilor, ea servitoarea mea. Însă mereu a fost prietena mea cea mai bună. Confidenta mea.
- Florile au devenit triste odată cu prezenţa ta. Îmi spun că eşti agitată, tulburată şi nervoasă. Să ghicesc. Regele din nou?
- Uneori eşti atât de ciudată, încât mă întreb dacă eşti adevărată. Vrei să laşi filozofiile şi să încerci să mă sfătuieşti?
- Ok! Ce s-a mai întâmplat? Iar te-a făcut incom…
- A apărut! Individul despre care vorbeşte Consuelo de când m-am născut.
A lăsat florile în pace şi m-a privit cu gura căscată. M-am aşezat pe leagănul de lângă plante, mişcându-mă uşor pe el. Blonda s-a aşezat lângă mine. Nu putea să spună nimic.
- Asta nu e de bine. Aria, îţi dai seama ce se poate întâmpla? Tu trebuie să fii căţeluşul tipului ăluia dacă îndrăzneşte să vină aici. Eşti în pericol. Poate ar fi mai bine să plecăm. Trebuie să…
- Taci!
- Dar Aria….
- Nu mă obliga să îţi închid eu gura. Polenul florilor ţi-a ajuns la creier? Eşti o proastă dacă îţi imaginezi că am să fug şi am să mă ascund. Poţi fi sigură că va veni la palat, pentru că tata îl va aduce.
- Îl crezi în stare de aşa ceva? Eşti fiica lui!
- Şi blestemul lui! Serios Zara pe ce planetă ai trăit până acum? Tata ar face imposibilul ca eu să mor. Aminteşte-ţi de regimul idiot pe care mi l-a impus. Nici măcar nu mă lasă să vânez. O să îl găsească pe acest tip, o să îl aducă aici şi o să îmi facă viaţa imposibilă. Dar nu o să îl las. Am făcut un jurământ şi trebuie să îl respect.
M-am ridicat de pe leagăn si m-am apropiat de o tufă de trandafiri. Am luat în mână o floare, zdrobind-o.
- Nu voi lăsa un necunoscut , care a avut ghinionul să fie prezis in globul lui Consuelo, să pună mâna pe ceea ce mi se cuvine. De 5 ani lupt pentru tron şi nu o să mă las. Ştiu că tata mă urăşte, pentru simplul fapt ca sunt fată, dar să nu creadă că ura lui va reuşi să mă facă sa mă dau bătută pentru noua lui jucărie. Niciodată! O să lupt până la final. Până mor!