Animezup - forum manga si anime

Capitolul 1

Alerg. Încerc să scap de teroare. De teamă. Îmi este frică. Mă uit în spate şi îl văd. Ochii lui roşii erau scoşi din orbită. Avea gura deschisă şi puteam să îi văd colţii. Voia să mă omoare. Doar pentru că m-am născut într-o familie care provoacă durere de generaţii întregi.
Din neatenţie mă împiedic şi cad jos. Vreau să mă ridic şi să îmi continui drumul, însă prădătorul mă prinde din urmă. Mă întoarce cu faţa la el. Îi văd chipul mai clar. Era Diocleţian. Încerc să îl îndepărtez de lângă mine, însă puterea mea era infirmă pe lângă a lui. Şi-a apropiat colţii de gâtul meu. Am putut să îi simt respiraţia rece pe pielea mea. M-a zgâriat cu un colţ , iar în acel moment teama m-a cuprins. Am început sa ţip sperând să fiu auzită.
Mi-am deschis ochii reuşind să scap de coşmar. Gâfâiam, iar inima îmi bătea cu putere. M-am uitat în jurul meu şi mi-am dat seama că eram în camera mea. Am micşorat ritmul respiraţie, ridicându-mă în şezut. Totul a fost un coşmar. Acel nenorocit de coşmar care mă torturează de ani de zile.
- Domnişoară! V-am adus băutura.
Mi-am ridicat privirea şi am văzut un pahar. Lichidul roşiatic se odihnea în el. Am întins mâna şi am luat paharul. Am băut conţinutul fiind scârbită. Începeam să mă satur de acest regim idiot. Încă nu ştiam dacă tata voia să mă protejeze sau să mă ucidă.
Am lăsat paharul pe tavă şi m-am ridicat de pe pat.
- Unde e Zara?
- În grădină. Doriţi să o chem?
În acel moment câteva imagini mi-au apărut în faţa ochilor. Vedeam un băiat. Cu părul roşcat şi ochii negri. O nu! Nu se poate!
Am ieşit din cameră , coborând în grabă scările. Am deschis uşile din sala tronului, iar acolo l-am văzut pe tata. Îşi ocupa tronul , iar lângă el se afla Oracolul.
- Ai avut ÅŸi tu aceeaÅŸi viziune ca a lui Consuelo?
Tata era aşa de calm. Nici măcar nu s-a mişcat când mi-a vorbit. Şi-a întors capul pentru a-mi vedea reacţia. Ochii lui negri mă priveau cu atenţie.
- Ştii foarte bine că nu mă pot compara cu Consuelo. Puterile mele sunt minuscule pe lângă ale ei.
- Niciodată nu vei fi în stare să conduci acest regat. Nu îi ajungi mamei tale nici la degetul mic.
- El e?
- Da prinţesa mea! E alesul! Alesul destinului! Cel care va pune stăpânire pe inima ta. Băiatul care te va urâ si te va iubi în acelaşi timp.
- Nu fi patetică Consuelo! Tipul ală doar va sta în calea mea. Şi să nu crezi că voi renunţa atât de uşor la moştenirea mea de drept, tati. Mama a ales să mă creeze, tu trebuie să îmi dai totul. Să mă anunţaţi când va sosi măscariciul.
M-am întors pe călcâie şi am început să mă indrept spre uşă.
- Aşteaptă prinţesă!
M-am oprit. Mi-am întors uşor capul privind-o pe femeia din dreapta tatălui meu. Părul albastru era prins într-un coc perfect. Rochia albastră îi ascundea trupul. Presupun că un oracol nu trebuie să îşi arate formele.
- Ce e?
- Nu ar trebui să îl subestimezi. Are puteri mai mari decât ale tale. Te poate distruge.
- Aşa să fie!
Mi-am continuat drumul, ieşind din sala tronului. Eram nervoasă. Trebuia să accept. Acesta era destinul meu. Scris încă de când m-am născut.
Am ajuns în faţa unei uşi mari din metal. Am deschis-o, continuându-mi drumul, intrând în grădină.
- Zara!
- Sunt lângă orhidee!
M-am apropiat de florile purpurii şi am văzut-o. Avea grijă de acele flori amărâte aşa cum avea grijă de mine când aveam nevoie. Zara are aceeaşi vârsta ca a mea: 17 ani. La aspectul fizic semănam destul de bine. Ea are părul blond, iar eu roşcat. Culoarea ochilor e aceeaşi. Neagră. Singură diferenţă dintre noi este rangul. Eu prinţesa vampirilor, ea servitoarea mea. Însă mereu a fost prietena mea cea mai bună. Confidenta mea.
- Florile au devenit triste odată cu prezenţa ta. Îmi spun că eşti agitată, tulburată şi nervoasă. Să ghicesc. Regele din nou?
- Uneori eşti atât de ciudată, încât mă întreb dacă eşti adevărată. Vrei să laşi filozofiile şi să încerci să mă sfătuieşti?
- Ok! Ce s-a mai întâmplat? Iar te-a făcut incom…
- A apărut! Individul despre care vorbeşte Consuelo de când m-am născut.
A lăsat florile în pace şi m-a privit cu gura căscată. M-am aşezat pe leagănul de lângă plante, mişcându-mă uşor pe el. Blonda s-a aşezat lângă mine. Nu putea să spună nimic.
- Asta nu e de bine. Aria, îţi dai seama ce se poate întâmpla? Tu trebuie să fii căţeluşul tipului ăluia dacă îndrăzneşte să vină aici. Eşti în pericol. Poate ar fi mai bine să plecăm. Trebuie să…
- Taci!
- Dar Aria….
- Nu mă obliga să îţi închid eu gura. Polenul florilor ţi-a ajuns la creier? Eşti o proastă dacă îţi imaginezi că am să fug şi am să mă ascund. Poţi fi sigură că va veni la palat, pentru că tata îl va aduce.
- Îl crezi în stare de aşa ceva? Eşti fiica lui!
- Şi blestemul lui! Serios Zara pe ce planetă ai trăit până acum? Tata ar face imposibilul ca eu să mor. Aminteşte-ţi de regimul idiot pe care mi l-a impus. Nici măcar nu mă lasă să vânez. O să îl găsească pe acest tip, o să îl aducă aici şi o să îmi facă viaţa imposibilă. Dar nu o să îl las. Am făcut un jurământ şi trebuie să îl respect.
M-am ridicat de pe leagăn si m-am apropiat de o tufă de trandafiri. Am luat în mână o floare, zdrobind-o.
- Nu voi lăsa un necunoscut , care a avut ghinionul să fie prezis in globul lui Consuelo, să pună mâna pe ceea ce mi se cuvine. De 5 ani lupt pentru tron şi nu o să mă las. Ştiu că tata mă urăşte, pentru simplul fapt ca sunt fată, dar să nu creadă că ura lui va reuşi să mă facă sa mă dau bătută pentru noua lui jucărie. Niciodată! O să lupt până la final. Până mor!

Interesant si misterios, primul tau capitol din acest fic. E interesant si imi plac numele personajelor, sunt curioasa in mod special cu acest Diocleţian din visul Ariei si , logic, de tipu ce cel misteros de care vorbeste Aria.
Totusi pentru ca un tata sa isi urasca fiica in asa manera fiindca e fata decat baiat, e putin cam urat pt saracutu rege, plus ca si fiica lui il uraste, nu? SAu cel putin asa da de inteles.
Sunt curioasa cum va decurge aceasta relatii intre cei doi.
Succes la scris.

Kissu!

Mie una chiar mi-a placut. Sa stii ca abia astept continuarea. In primul rand cand am vazut titlul ( cu vampiri) :x :x :X am si intrat fara nici o ezitare. La inceput am crezut ca va fi un fic ca si celalalte. Fata viseaza vampiri dupa care intalneste unul care o vaneaza sau asa ceva dupa care se indragosteste.... :-< ... dar nu! Se pare ca eroina e o printesa dar nu numai o simpla printesa, ci una a vampirilor, care are un tata care vrea sa scape de ea cu unu mai puternic ca ea care ii va face viata de rahat. Mie una, pt inceput mi-a plcut destul de mult. Abia astept continuarea :-*

Avertisment: Sunt câteva cuvinte vulgare

Capitolul 2
Vladimir P.O.V



Sunetul strident al ceasului mă trezeşte din somn. Frate şi ce bine dormeam. Iau micul aparat în mână şi îl arunc în peretele de lângă pat. Dau cearceaful la o parte şi mă ridic în şezut. Îmi întind trupul căscând. Mă dau jos din pat şi mă duc la baie, unde îmi fac toaleta de dimineaţă. Mă uit în oglindă şi văd acelaşi chip ca în fiecare dimineaţă. Părul roşcat era răvăşit, iar sub ochii negri aveam cearcăne. La naiba! Nu ar trebui să îmi pierd timpul cu târfe până la 3 dimineaţa.
Ies din baie şi mă îmbrac cu o pereche de pantaloni negri şi un tricou alb. Mă încalţ cu o pereche de adidaşi şi ies din cameră. Mă apropii de frigider şi deschid uşa. Era gol. Ce surpriză! Chiar nu mă aşteptam la aşa ceva. Spun pe un ton ironic pentru mine.
Închid frigiderul şi mă aşez pe canapeaua veche. Praful s-a ridicat în aer, făcându-mă să tuşesc. Oftez şi mă uit prin încăpere. Garsoniera în care locuiam era veche. Pereţii crăpaţi o dădeau de gol.
10 ani. Ce repede a trecut timpul! Parcă acum câteva zile mă jucam cu mama şi tata, iar acum ei sunt morţi. Au murit pentru a mă salva pe mine. De cine? De un purice ca Diocleţian Cervant. Într-o bună zi o să îl fac să se târască la picioarele mele. Într-o zi, care va sosi în curând.
Deodată aud bătăi în uşă. Cine să fie la ora asta? Acestea deveneau din ce în ce mai apăsate.
- Vin!
M-am ridicat de pe canapea şi m-am apropiat de uşă. În acel moment , simţurile mi s-au activat. Cineva care îmi era duşman, bătea la uşa mea! Am apăsat pe clanţă şi am deschis uşa. În faţa mea stăteau doi bărbaţi destul de înalţi. După îmbrăcăminte mi-am imaginat că erau gărzile de corp ale unui rege. Diocleţian!
- Vă pot ajuta băieţi?
- Vladimir Montenegro?
- Depinde! V-aţi rătăcit şi aveţi nevoie de ajutor?
- Regele Armis Van de Cristo te cheamă la palatul său.
Stăpânul părinţilor mei? Mă caută?
- De ce? Ce vrea regele vostru cu mine?
- Ai face bine să nu mai pui întrebări şi să vii cu noi!
- Scuze băieţi, însă nu plec fără vreo explicaţie.
- Regele nu ne-a spus de ce te vrea.
Drăguţ! Totuşi foarte ciudat. Mi-am luat o haină şi am ieşit din garsonieră. Am coborât din clădire, unde ne aşteptau trei cai. M-am apropiat de unul alb. Întotdeauna mi-au plăcut caii. L-am mângâiat pe bot, iar acesta a nechezat. M-am urcat în spatele lui, iar cei doi tipi au făcut acelaşi lucru. Au pornit în faţa mea , dar se mişcau ca doi morţi. Va fi o călătorie lungă!
Deja începea să se înnopteze. Unul dintre indivizi mi-a spus că nu mai avem mult, până ajungem la palat. Deci regele a fost aproape de mine tot acest timp şi mă caută abia acum? Patetic! Oare ce voia cu mine?
În jumătate de oră, calculată după ceasul meu invizibil, am ajuns la destinaţie. Trebuie să spun că am rămas plăcut impresionat. Palatul era mare si făcut din piatră. Avea şi un turn. Oare acolo îşi închidea sclavii? M-am dat jos de pe cal, rămânând în faţa porţii. Am deschis poarta de fier şi am înaintat spre intrarea în palat. Fiecare pas îmi arăta o uimire. Grădina din faţă era destul de mare. Mă întrebam cum arată grădina din spate. Statuile din marmură tronau. Ai spune că era mai degrabă un cimitir.
Ajuns în faţa porţii am deschis-o şi am intrat in interior. Pe mijlocul holului se afla un covor roşu, iar încăperile erau luminate de lumânări. Cât consum de lumânări se face aici! Şi acum cum dracu ajung la rege?
Am început să înaintez pe hol, intrând în diferite încăperi. M-am pierdut şi mai tare. Grozav! Deodată aud nişte paşi. În încăpere şi-a făcut apariţia o fată cu parul roşcat şi lung. Cred că era o servitoare. Una destul de drăguţă şi cu care îţi puteai murdări cearceafurile. A trecut pe lângă mine, fără să îmi dea prea multă importanţă.
- Hei tu!
S-a oprit şi s-a întors cu faţa către mine. Cred că era nervoasă.
- Cu mine vorbeÅŸti?
- Mai vezi vreo servitoare pe aici? Spune-mi unde e regele Armis!
A început să râdă. S-a apropiat de mine, ajungând în faţa mea.
- EÅŸti un bou cu gura cam mare!
- Şi tu o curvă cu un tupeu cam mare!
- Vrei să îţi arăt că am şi un genunchi mare?
Mă uitam ciudat la ea. La ce dracu se referea? A zâmbit şi mi-a dat un genunchi între picioare. Mi-am dus ambele mâini la acea zonă şi am început să o înjur în gând. Curva năibii! O să o păţească! Lângă ea şi-a făcut apariţia o servitoare puţin mai învârstă. Nu am putut să îi văd chipul, deoarece purta un văl.
- Vera! Îl poţi duce pe acest dobitoc la rege?
- Desigur!
Aşa numita Vera şi-a plecat capul în faţa panaramei. Oare era şefa servitoarelor? Roşcata m-a privit încă odată şi a părăsit camera. Femeia m-a ajutat să mă ridic de jos. A început să meargă în faţa mea , îndrumându-mă spre regele ei. Roşcata sigur era de la ţară. Numai acolo a învăţat să lovească aşa. Poate a lovit-o un cal. De-aş rămâne aici. O să o lovesc mai rău ca un cal.
Servitoarea s-a oprit în faţa unei uşi imense de fier. A împins-o şi mi-a făcut semn să intru înăuntru. Încăperea era mare. Acelaşi covor roşu se întindea pe mijlocul încăperii. Un candelabru mare era agăţat de tavan. La capătul covorului se aflau trei trepte din marmură, iar deasupra lor erau două tronuri. Pe unul dintre tronuri stătea un bărbat cu părul negru. Alături de el se afla o femeie cu părul albastru, iar rochia cu care era îmbrăcată se asorta perfect cu părul. Oare cum ar arăta goală, femeia? Era ciudat! Nu putea fi regina, pentru că ea a murit odată cu părinţii mei.
- Apropie-te băiete! Mi-a spus calm femeia.
Am făcut câţiva paşi spre tron. M-am oprit în faţa treptelor.
- Vladimir Montenegro! Ai crescut atât de mult. Cine ar fi crezut?
- Dumnezeu? Am întrebat pe un ton ironic. Doar pentru că era rege, asta nu însemna că nu puteam să îl iau peste picior.
- Ai face bine să îţi moderezi comportamentul tinere! Regele nu este unul dintre beţivii cu care îţi petreci tu timpul. Mi se adresă tipa.
- Lasă-l Consuelo! Îmi plac provocările. Iar Aria a devenit plictisitoare în ultimul timp. Vladimir ştii de ce eşti aici?
- Nu!
- Părinţii tăi m-au slujit pe mine, acum 10 ani. Nu e aşa? Până când Diocleţian i-a ucis, la fel cum a făcut şi cu soţia mea. Am dreptate?
- Da! Însă acest lucru nu răspunde la întrebarea : De ce sunt aici?
- Ai dreptate! Consuelo , aici de faţă, e Oracolul meu de când am pus mâna pe tronul acestui regat. Vede totul! Nimic nu îi scapă. Acum câteva zile a avut o viziune. În care erai implicat. Eşti puternic Vladimir. Poţi ajunge să fii la fel de puternic ca mine. Eşti în stare să devii următorul rege al acestui regat.
Consuela a mârâit, strângându-şi pumnii. Regele a privit-o şi a zâmbit. Totul era din ce în ce mai ciudat.
- Nu o băga în seamă pe Consuelo. Ea ţine cu fiica mea şi vrea tronul doar pentru scumpa ei protejată. Vladimir! Fiica mea e slabă şi nu poate conduce regatul. De asta am nevoie de tine. Deşi nu vreau să cedez tronul fără o luptă dreaptă. Vreau să rămâi aici ca noul meu protejat. Tu şi fiica mea ve-ţi lupta pentru tron, când voi crede eu că e necesar. Accepţi?
- Ok! Să recapitulăm. Au trecut 10 ani de la moartea părinţilor mei, iar tu nu mai căutat niciodată. Consuelo are o viziune, în care apar şi din care rezultă că pot fi la fel de puternic ca un rege şi pot să rămân cu un regat.
- Exact!
- Păi…nu văd de ce nu aş accepta!
Regele a zâmbit şi s-a ridicat de pe tron. A venit lângă mine şi m-a îmbrăţişat. M-a bătut pe umăr şi s-a întors cu faţa către Oracol.
- Consuelo! Cheam-o pe Aria! E timpul să îşi cunoască oponentul!
- Nu e nevoie! Sunt chiar aici!
Bărbatul a zâmbit. M-am întors cu faţa către uşa şi am văzu-o pe prinţesă. Să îmi dau palme! Fiica regelui era fufa care mi-a lovit ’prietenul’ şi care am numit-o servitoare.

O , yeah girl! :)) Imi place foarte mult ficul tau......Si cel mai mult imi place felul de a fi al Ariei.Good:D Its so cool.....Deci sa revenim la castraveti nostri:)) Mancalar mama pe dragutul ala de Vladimir, de m-ar cunoaste:-P
Pe regele ala de doi bani imi vine sa-l bat cu ciocanu de plastic in cap, asa cum face vara-mea a mica cu masa:)) Its so funny, deci nu mai pot de ras....Nu din cauza la ce scrisai, ci din cauza tampeniei mele din creieras:) Une ramasese,....aaa...A , da ! La tot ce vroiam sa spun
Poi.....ai descriere, naratiune, dialog, nu am ce comenta......Il plac moolt de tot pe Vladimir(oare de ce vorbesc de el?) E o scumpete, un dragut, un.....Nu mai am cuvinte. Daca nu dai nextul repede o pun pe vara-mea sa te bata cu ciocanu de plastic in cap=)) Pana atunci, Princess te pwpiceste:*
Gambete and Hugs

Atentie! Cuvinte urate


Capitolul 3
Aria P.O.V


- Nenorocitul! Cum îşi permite să mă numească servitoare. Pe mine! Aria Van de Cristo! O să o păţească rău de tot.
- Vrei să te calmezi? Reacţionezi mai rău decât atunci când l-ai omorât pe Haru!
- Boul ală o merita! Adică să încerce să mă sărute. Pe mine? Niciodată!
- Ah! Ce n-aş da să mă sărute Theodor.
- Zara mă faci să vomit.
- Pot să intru?
M-am întors cu faţa către uşă şi l-am văzut pe prietenul meu cel mai bun. Fratele geamăn al Zarei. Purta un costum negru. Arăta ca un pinguin. Bietul de el. Mâna stângă a tatei şi tot ridicol arată în uniformă.
- Sigur Zero! Ce s-a întâmplat? Ai făcut rost de informaţii?
- Aşează-te! Pentru că va fi o surpriză! Tipul cu care ai avut mica disputa e Vladimir Montenegro. Părinţii lui au fost servitorii acestui castel acum 10 ani. Au murit odată cu regina , protejându-te pe tine şi pe fiul lor. Regele a trimis după el acum câteva zile.
- De ce s-ar obosi tata să trimită abea acum după el?
- Pentru că el e alesul destinului.
Ce? Desigur! Cum de nu mi-am dat seama? Roşcat şi ochii negri! M-am uitat la Zara. Îngrijorarea a pus stăpânire pe chipul ei. L-am luat pe Zero de mână şi am ieşit din cameră, îndreptându-ne spre sala tronului. Ce repede si-a adus tata noua jucărie.
Uşa era deschisă. M-am oprit lângă ea, forţându-mi prietenul să se oprească şi el. Am putut să văd cum tata îl îmbrăţişa şi zâmbea. Cu mine niciodată nu a făcut aşa ceva.
- Consuelo! Cheam-o pe Aria! E timpul să îşi cunoască oponentul.
Am deschis uşa , intrând în încăpere.
- Nu e nevoie! Sunt chiar aici!
Cei trei şi-au îndreptat privirile către mine. Roşcatul a rămas cu gura căscată.
- Aria! Mă spionai cumva?
- Nu fi patetic! Pentru asta o am pe Jaquelin. Consuelo ăsta e alesul destinului? Cel pe care se presupune că trebuie să îl iubesc şi care să mă iubească?
- Da prinţesa mea!
- Atunci globul tău îţi joacă feste, pentru că eu nu aş putea să iubesc niciodată un sărăntoc.
- Aria!
- Cineva care nici măcar nu e în stare să facă diferenţa dintre o prinţesă şi o servitoare.
- Aria e de ajuns! Încetează în această clipă!
- Desigur maiestate! Nu doriţi să mă omor tot în această clipă? Aşa măcar îl scutesc pe acest idiot de o luptă.
- Eşti incurabilă şi rebelă. Nu te saturi să mă înfrunţi. Doar pentru că eşti fiica mea, asta nu înseamnă că vei avea tronul.
Mă jucam cu o şuviţă de păr în timp ce îl priveam pe roşcat. Părea uimit. Dacă va rămâne aici va trebui să se obişnuiască.
- Cât mai vrei să îţi repet? Am obosit Aria şi am o limită. Cred că Vladimir o să îţi dea o lecţie pe care nu ai să o uiţi.
- Vladimir, ha? Drăguţ nume pentru un servitor! Ar face bine să se obişnuiască cu mine.
M-am întors cu spatele şi am început să mă apropii de uşă. M-am oprit lângă blond şi m-am întors cu faţa către ”audienţă”.
- Cât despre lupta ta pentru tron, nu îmi este frică. Şi cred că pe Diocleţian nu îl va deranja dacă l-aş ruga să mă ajute să pun mâna pe tron. O seară plăcută în continuare.
Am părăsit sala, păşind pe hol. Aveam nevoie de o relaxare. Am urcat scările, ajungând pe holul unde se aflau camerele regale. La capătul holului se afla o camera uitată de timp, dar nu şi de mine. Am închis ochii şi am ajuns acolo într-o clipită. Am luat lacătul în palmă şi l-am strâns, distrugându-l. Am deschis uşa şi am intrat în încăpere. Totul era alb! Mă învârteam prin încăpere, căutând ceva anume. Ochii mi s-au oprit pe noptiera de lângă pat. M-am apropiat de aceasta şi am văzut medalionul pe care mama îl purta. L-am luat în mâna şi l-am deschis. În interiorul acestuia erau două fotografii. Una cu tata şi cu ea. Şi una cu mine. L-am strâns la piept, suspinând. Lacrimile au început să se prelingă pe obrajii mei.
- Mamă! Îmi lipseşti atât de mult! Eu eram ţinta lor! Nu tu! Mai lăsat singură, înconjurată de ură. Încerc să fiu tare pentru Jaquelin, pentru Zara şi Zero, dar nu ştiu cât voi mai rezista. Te rog dă-mi putere!
Am pus medalionul pe noptieră şi am ieşit din încăpere. M-am jucat puţin cu degetul, iar lacătul era pus la loc. Am început să înaintez , însă o apariţie neplăcută, m-a oprit.
- Cine ar fi crezut că tu eşti fiica regelui.
- Cine ar fi crezut că tu eşti noul protejat al regelui.
- Hm! Voiam să te întreb ceva!
- Oh! Îmi pare rău, însă nu ştiu unde se vând creiere!
Am mârâit. Ce grozav! E în castelul meu de 20 de minute şi deja îl enervam. Am încercat să trec pe lângă el, însă m-a apucat de braţ şi m-a izbit în perete. Şi-a pus mâinile deoparte şi de alta a capului meu, încolţindu-mă. Inima mea a început să bată cu putere. De ce oare?
- Îmi poţi spune ce e toata chestia cu cel pe care trebuie să îl iubeşti? Şi fără ironii, pentru că o să devin dur.
- Vai! Să îmi fie frică?
- ÃŽmi spui? Da sau nu?
- Regele nu ţi-a spus? Destinele noastre sunt unite. Noi doi trebuie să ne iubim ca doi nebuni şi să facem sex ca nişte câini în călduri. De asta au murit părinţii tăi şi mama mea. Ca Diocleţian să nu ne omoare pe amândoi. Ca noi doi să putem fi fericiţi împreună până la adânci bătrâneţe. Dar eu nu mă voi îndrăgosti niciodată de unul ca tine. Prefer pe cineva cu un rang de regalitate mai ridicat.
- Nici o grijă! Nici eu nu te voi iubi vreodată. Însă recunosc! Mi-ar plăcea să ţi-o trag. Doar ca să văd de ce a murit regina şi părinţii mei.
Am zâmbit şi i-am pus mâna pe chip. I-am dat un genunchi între picioare, iar acesta a căzut în genunchi.
- Atunci va trebui să îţi pui pofta în cui! Că să mă ai în patul tău, trebuie să plăteşti un preţ. Şi sunt sigură că tata te-ar ucide dacă ai fi de acord cu ceea ce vreau.
Am plecat, lăsându-l singur. Cu siguranţă mă înjura, însă nu îmi păsa. Ce se întâmpla cu mine? De ce inima mea a luat-o razna când s-a apropiat atât de mult de mine? Să fie adevărat totul? Voi ajunge să îl iubesc pe Vladimir?

Hi^^...Cam tarziu, dar totusi vin si pe aici;))

Inteleg ca Aria vrea sa lupte cu tatal ei, si totusi de ce nu se poate intelege cu Vladimir? Nu stiu, e putin cam prea plina de sine si chestia asta cred ca osa iti aduca dezavantaje, plus ca observ ca Vladimir nu e asa usor de doborat. Ma enerveaza tasu Arie, e chiar insuportabil domnu batran;))
Hm, sincer mi-a trezit un interes subtil dar prezent Diocletian , as vrea sa intre si el cat de repede posibil in actiune, se poate? Sper ca sa il aduci si pe el in urmatoarele capitole;))) Oare de ce imi plac mereu personajele reele, caci din ce ai relatat se vede ca nu e chiar atat de bun...
Succes la scris si bye bye!
Kissu

Daphne mulţumesc pentru comentariu, însă Diocleţian o să apară foarte târziu şi prezenţa lui nu o să fie dorită.
Apropo câteva cuvinte urâte.


Capitolul 4
Vladimir P.O.V.


Era a doua oară când mă lovea. Unde a crescut? La ţară?
- Te pot ajuta?
Mi-am întors privirea şi am văzut un băiat cu părul blond şi ochii negri. Era îmbrăcat destul de ridicol. Mi-a întins mâna, ajutându-mă să mă ridic de jos.
- Iar tu eÅŸti?
- Numele meu e Zero şi sunt mâna stângă a regelui. Sunt la ordinele tale.
- Eu sunt Vladimir! Şi poţi să tai respectul. Noi doi suntem egali nu?
Blondul a zâmbit. Am impresia că vom deveni foarte buni prieteni. M-a condus în camera mea. Băiatul mi-a spus că alături era camera prinţesei. Superb! Acum mă puteam strecura la ea în cameră şi să îi fac ce vreau. Ce drăguţ.
Am intrat în noua mea cameră. Pereţii erau acoperişi de un roşu rece. Lângă uşă se afla un dressing destul de mare. M-am apropiat de el şi l-am deschis. Era să pic pe jos când am văzut că e plin de haine.
- Înainte să trimită după tine, regele m-a trimis la cumpărături. Sper să îţi placă. Le-am ales împreună cu sora mea.
Am închis dressingul, uitându-mă prin încăpere. Patul se afla lângă dulapul cu haine. Pat dublu. Perfect! Nu trebuia să mă mai chinui să dorm. Fereastra era în faţa patului, iar lângă aceasta se afla o uşă. Zero m-a informat că era baia. Cât de tare e să trăieşti într-un castel. Am văzut că aveam şi un birou, iar pe el se aflau câteva cărţi. Pe pat erau aşezaţi o pereche de pantaloni negri. O cămaşă vişinie şi o cravată neagră. M-am uitat la blond , iar acesta a zâmbit.
- Nu te speria! Acum că faci parte din elita Van de Cristo, trebuie să te comporţi ca atare. Uniforma Institutului Duffson. De mâine eşti un elev la acest Institut. La fel ca mine, sora mea şi Aria.
- Aria? Drăguţ. Dar tu ai o soră?
- Geamănă! Prietena cea mai bună a prinţesei. Ele două sunt de nedespărţit. E târziu. Mai bine te culci pentru că mâine trebuie să te trezeşti devreme. Şi ştiu că eşti obişnuit să te trezeşte târziu.
- De unde?
- Regele a fost mereu cu ochii pe tine. Noapte bună Vladimir!
- De asemenea.
Ce ciudat era. Mă rog! Cui îi păsa? Locuiam într-un castel şi eram noul protejat al regelui. Am luat uniforma de pe pat şi am pus-o în dressing. M-am băgat în pat. Ce bine era! Presimt că o să dorm ca un bebeluş. M-am învelit cu cearceaful şi am adormit.
- Vladimir! Trezirea!
- Încă 5 minute!
- Tu ai vrut-o!
Am simţit apa rece cum intra în piele. M-am ridicat în şezut , în timp ce Zero ţinea în mână o găleată.
- La naiba Zero! Ţi-am spus că mai vreau să dorm.
- Îmi pare rău, dar somnul s-a terminat. Ai 10 minute să te schimbi. Şi mai bine te-ai grăbi. Lui Aria nu îi place să aştepte.
A ieşit din cameră, lăsându-mă singur.
- Mă doare în p*lă de Aria!
Am îndepărtat cearceaful şi m-am dat jos din pat. M-am dus la baie şi mi-am făcut toaleta de dimineaţă. La naiba! Nu sunt obişnuit să mă trezesc atât de dimineaţă. După ce am terminat, am ieşit din baie şi m-am dus la dressing să îmi iau uniforma. M-am îmbrăcat destul de repede şi m-am uitat în oglinda de pe uşa dulapului. Arătam bine. Poate agăţam pe cineva azi. Ops! Am uitat să îl întreb pe rege dacă pot să vin cu fufe acasă. Am văzut pe birou un ghiozdan. Off Zero! Eşti atât de atent cu toate! Ai nevoie de o distracţie. Am luat ghiozdanul şi am ieşit din cameră. Am început să cobor scările, în timp ce căscam. Pe lângă mine treceau câteva servitoare. Tinere, drăguţe, numai bune ca să îţi ţină patul cald. Am ajuns în holul principal, unde era doar Zero. Deci m-a trezit aşa de dimineaţă ca să o aştept pe ţărancă?
- Să înţeleg că mai udat şi mai trezit la 7 dimineaţa CA SĂ AŞTEPT O FUFĂ?
- Fufă să o faci pe distracţia ta de o noapte.
M-am întors şi am văzut-o pe ”prinţesă” cum cobora scările. Trebuie să recunosc că mai aveam puţin şi salivam. Roşcata era îmbrăcată cu o fustă neagră şi o cămaşă vişinie. Picioarele ei erau acoperite de o pereche de cizme negre, până la genunchi. Mamă! Până nu o am în patul meu nu mă potolesc. Lângă ea se afla o fată cu părul blond, îmbrăcată la fel ca roşcata. Deci asta era sora lui Zero.
- Putem pleca? Sau o să mai stai să te holbezi la mine?
- Ce te face să crezi că mă uitam la tine? Poate sunt interesat de prietena ta! Cum te cheamă frumoaso?
- Zara şi ai face bine să te holbezi în altă parte. Aria, tipul minte! Se uita la tine.
Cele două au început să râdă şi au pornit înainte. Blondul mi-a pus mâna pe umăr.
- Sora mea îşi dă seama când minţi şi când spui adevărul.
- Zero! Mişcă-ţi fundul ăla de pinguin şi hai să mergem.
Am oftat şi am ieşit din castel împreună cu noul meu prieten. Am părăsit curtea castelului. Fetele mergeau în faţa noastră. Să îmi dau palme! Ce forme are Aria! Poate chiar o să ajung să ţin cât de cât la ea. Oare cum o să fie la şcoală. Dacă mă plictisesc, o las.
După vreo jumătate de oră, în faţa noastră începea să se înalţe o clădire imensă. După înfăţişare spuneai că e o închisoare. Am intrat în curte, unde erau o mulţime de elevi. În mijlocul curţii se afla o fântână arteziană din marmură. Băncile se odihneau deoparte şi de alta a drumului. Ceilalţi elevi au început să îşi lase capul în jos, atunci când treceam pe lângă ei. Sau mai bine spus când trecea Aria pe lângă ei. Am intrat în clădire şi am rămas şi mai uimit. Holul era imens. În mijlocul acestuia se afla o masă rotundă din sticla, pe care stătea o vază cu câţiva trandafiri. În partea dreaptă erau scările şerpuite. În faţă se aflau câteva camere, unde se aflau birourile administrative, după cum m-a informat Zero. Am urcat treptele, ajungând la primul etaj, unde se aflau vestiarele. Blondul mi-a dat o cheie, cu un număr. Dulapul meu era lângă cel al prinţesei. Când m-a văzut aceasta s-a strâmbat. Cei doi fraţi aveau dulapurile unul lângă altul, pe cealaltă parte a coridorului. Roşcata şi-a deschis vestiarul şi şi-a lăsat ghiozdanul.

Heya(*.*)


Am ramas placut uimita cand ti`am citit ficul.Ideea este absolut geniala...iti iubesc ficulo//o
Ai o idee foarte buna si chiar originala.Personajele sunt foarte bune si trasaturile sunt impresionant de bine conturate.Iubesc numele pe care le`ai dat personajelor.Aria,Diocletian,Vladimir,Zero,Zara- absolut superbe,atat de bine gandite,suna atat de diferite fata de ce am auzit pana acum...Felicitari sincere:bv:

Descrierea-aici nu ai fost chiar asa de buna.Ai descris ceva pe acolo,insa nu de ajuns,dar totusi nu a fost chiar asa de rau.Ai mai adaugat putina descriere pe ici pe colo,dar cred ca trebuia mai mult de atat(scuze,dar eu sunt adepta a descrierii)...
Dialogul-este mult si te bazezi pe el in mare parte.Ai avut mici tente catre sec,dar ti`ai revenit la timp ca sa nu se accentueze asta...Incerca sa eviti asta
Naratiunea-este buna si narezi la persoana I...pe placul meu;))
Actiunea-usor grabita,insa nu foarte rau.Nu este plictisitoare sau banala cum am mai intalnit.Ai un fel dragut de a scrie si asta ma face sa citesc mai mult.

Greseli de tastare nu am vazut,dar nu am fost nici foarte atenta dupa ele.

Ai o idee foarte buna iar ficul este superb...:chuu:

Titlul:este foarte bun si inspirat...atrage cititorii:X

Cam atat...Astept nextu` si repede

Ja ne` si multa inspiratie:*

Capitolul 5
Aria P.O.V




Scârbos! Theodor m-a luat în braţe şi încerca să mă sărute. A început să înainteze cu mine în braţe. Şi-a lăsat ghiozdanul pe catedră şi şi-a pus mâna libera în părul meu şi a încercat să îmi apropie chipul de al lui.
- Theodor lasă-mă sau o păţeşti!
- Haide scumpo! Nu mai fii atât de negativistă.
- Theodor pe bune! Lasă-mă!
A încercat să mă sărute, însă brunetul a fost împins.
- Eşti surd amice? A zis clar că vrea să o laşi în pace.
Vladimir m-a tras în braţele lui, în timp ce Theodor ne privea.
- Ia-ţi mâinile jegoase de pe logodnica mea. Cine te crezi? Ştii măcar cine sunt?
- Nu şi nu îmi pasă. Cât despre Aria, ai face bine să o laşi în pace, altfel o păţeşti.
- Băiete, nu ştii cu cine te pui, eu sunt Theodor Cervant, iar Aria e logodnica mea. Aşa că ia-ţi mâinile de pe ea.
- Lasă-mă să îţi împrospătez memorie, Theodor! Tata nu a fost niciodată de acord cu logodna asta. Şi m-am săturat să îţi spun să mă laşi în pace. Nu o să fim împreună niciodată!
- Mai vedem noi, prinţesă. Cât despre tine! Ai face bine să nu o atingi prea des.
Brunetul şi-a luat ghiozdanul şi s-a aşezat în banca lui. M-am eliberat din braţele lui Vladimir şi m-am întors cu faţa la el.
- Nu trebuia să te bagi!
- Cu plăcere! Tipul ăsta e vreo rudă cu Diocleţian?
- E fiul lui!
- Ce drăguţ! Am de cine să mă iau. Până la urmă nu e aşa de plictisitor pe cât credeam.
- Vladimir potoleşte-te! Nu e bine să te pui cu Theodor. Institutul ţine cu el, nu cu tine. Dacă o păţeşti nu o să se bage nimeni pentru tine, nici măcar eu!
- Din câte îmi amintesc nu ţi-am cerut ajutorul. Şi nu o voi face niciodată.
A trecut pe lângă mine şi s-a apropiat de banca mea. M-am întors la locul meu, alături de prietenii mei. Vladimir s-a aşezat lângă mine. Îşi ţinea mâinile sub bărbie, în timp ce îl privea pe Theodor. M-am aşezat în bancă, iar în acel moment clopoţelul a sunat. Nu a durat mult şi profesoara şi-a făcut apariţia. A făcut prezenţa, punându-l pe Vladimir să se prezintă.
- De vreme ce faci parte din elita Van de Cristo, mă aştept la rezultate extraordinare din partea ta. Aşa cum are domnişoara Zara, tânărul Zero şi desigur prinţesa Aria.
Bla bla bla. Vladimir a zâmbit şi s-a aşezat la loc. Profa a început să scrie lecţia la tablă. Mi-am deschis caietul şi am început să scriu. Pe la jumătatea orei, am simţit o mână pe picior. Mi-am întors privirea şi am văzut mâna lui Vladimir. Am încercat să o îndepărtez, însă mâna lui parcă era lipită de piciorul meu.
- Ai două secunde să îţi iei mână de pe piciorul meu.
- Şi dacă nu o fac. Ce se poate întâmpla? Îl chemi pe idiotul de Theodor?
Am zâmbit. Cele doua secunde au trecut. Am ridicat mâna , tuşind. Am reuşit să atrag atenţia profesoarei.
- Da domnişoară Aria? S-a întâmplat ceva?
- Da! Vladimir tocmai a spus că arătaţi ca o girafă şi aveţi un fund de elefant. În plus aveţi vocea piţigăiată şi nu aude nimic din ce spuneţi.
Femeia a lăsat cartea pe catedră şi şi-a aranjat ochelarii.
- Păi domnule Vladimir, dacă ai de gând să faci probleme din prima zi , atunci îţi propun să vii sâmbăta aceasta şi sâmbăta viitoare la şcoală, pentru a aranja cărţile din bibliotecă.
- Ce fraier eÅŸti Montenegro! Replica brunetul.
- Şi tu Theodor o să îl ajuţi.
- Dar nu am făcut nimic.
- Să îţi amintesc experimentul de acum două zile?
- Nu doamnă!
Profa şi-a luat cartea şi a ieşit din clasă.
- O să îţi pară rău! Îmi spus enervat roşcatul.
- Nu prea cred. Noroc sâmbătă. Tu şi Theodor face-ţi o pereche incredibilă de curăţat. Să vă chem şi la castel?
A mârâit! Ce îmi place să îl enervez! Mi-am luat cărţile şi am plecat din clasă, împreună cu Zara. Aceasta era puţin cam supărată. Am coborât la vestiare. Am lăsat cărţile de chimie şi le-am luat pe cele de literatură. Prietena mea era tăcută. De obicei nu era aşa.
- Zara, ce oră avem acum?
- Istoria.
M-am apropiat de ea ÅŸi m-am sprijinit de dulapuri.
- Ze, avem literatura! Şi ştiu pentru că e ora mea preferată. Ce e cu tine?
- Îmi pare rău Aria! Doar că… în fiecare zi mă conving mai mult că eu şi Theodor nu avem nici o şansă. El te iubeşte pe tine şi în plus rangul de regalitate ne desparte.
- Zara! Ascultă-mă! Eşti prietena mea cea mai bună, însă este datoria mea să îţi spun adevărul. Eşti o proastă şi eu te iubesc. Theodor e mult prea mândru şi ştii foarte bine cât de mult ţine Diocleţian la regalitate. Dar nu înceta să speri. Crede-mă, într-o bună zi tu şi Theodor veţi împreună. Şi eu văd în viitor. Aşa că poţi fi sigură.
- Nu mă minţi! Simt asta!
- Te-am minţit vreodată?
Şi-a închis dulapul şi s-a uitat la mine. A început să zâmbească ironic.
- Ok! Nu răspunde! Dar serios Z! Nu ai de ce să îţi faci griji pentru că eu nu o să fiu niciodată cu Theodor!
- Sunt absolut sigură de asta. Doar începi să te îndrăgosteşti de Vladimir.
A zâmbit şi s-a întors cu spatele la mine, începând să înainteze spre ieşire.
- Stai puţin Zara! Cum adică? Ţi-am spus de atâtea ori să nu mai intri în capul meu. Ţi-ar plăcea dacă eu aş face acelaşi lucru cu tine? Vino aici!
- Spre deosebire de mine, nu ai puterile mele, iar eu nu le am pe ale tale.
Îmi venea să o ciufulesc. M-am apropiat de ea şi am luat-o de braţ. A zâmbit. Mă simţeam atât de mine cu ea.