Nu ești un membru încă? Înregistrează-te acum!
Creează un cont nou  

Dragostea eterna dureaza trei luni

#11
Buna >:d< Mersi de anunt ^^
Asa cum ai zis acest capitol se cam termina in mijlocul actiunii si fix cand faceau cunostinta cei doi. Se pare ca pe ea a impresionat-o putin modul in care arata el. Reactia ei m-a surprins in mod placut. Nu ma asteptam.
Actiunea a decurs bine, descrierea mi se pare ok(nu sunt cea mai buna la acest capitol, dar zic si eu).
Legat de greselile de tastare, ai cateva. Cel mai des tinzi sa mananci litere.
vreamea v-a tine - in context se scrie va legat
Am mai vazut greseala asta undeva. Si in alt loc ai scris legat cand trebuia sa scrii despartit, sper ca ai inteles la ce m-am referit.
Mi-a luat cateva minute sa realizez ca cel cu care facuse era pariul e prietenul lui Cezar, dar am citit din urma si acum totul e clar :))
Apropo, asta ma face sa ma gandesc ca el e de fapt creierul intregii operatiuni si ca spera ca ei sa se indragosteasca :D Am dreptate?
Citat:Il salut pe barbatul brunet care se oferise insistent sa ma duca si sa ma aduca el.
Cred ca acel el de la finalul propozitiei nu era necesar, de intelesese despre cine era vorba.

In concluzie: capitolul a fost foarte interesant, astept continuarea si spor la scris :x
[Imagine: air_gear_by_zzfoxzz-d31fttj.png]


#12
neeext
am zis sa postez urmatorul capitol daca la calalalt am avut nesimtirea de a va lasa cu ochii in soare la sfarsit :D
e mai lung si sper ca si cat de cat reusit, urmatorul o sa vine mai tarziu cum o saptamana imi fac veacul prin sat unde nu am acces la tehnologie :|



Capitolul 4

Charllote pov.

Imi schimb figura fetei din una probabil total tampa in una mai oficiala si ii intind mana ca unui partener de afaceri in timp ce ma prezint doar cu numele mic.
Satenul ma priveste pierdut pentru cateva secunde parca neintelegand ce astept cand i-am intins mana.
Isi scutura putin capul ciufulindu-si inconstient suvitele dandu-i un aer mai rebel, dupa care imi prinde mana intr-a lui printr-un gest tandru, aproape intim dandu-mi parca fiori placuti.

- Cezar. Incantat!

Imi spune zambindu-mi micut si totusi plin de caldura. Ciudat, nu mi-l imaginam deloc asa. Mai degraba asteptam sa ma intampine niste ochii reci si goi. Cum o privea pe fata aceea…
Dupa inca cateva secunde in care nu face altceva decat sa ma priveasca pare sa se trezeasca si el la realitate si intr-un sfarsit imi da drumul la mana printr-un gest incet.
Adam se scuza bagand o scuza de-a dreptul ridcola cum ca i sa parut ca a vazut pe cineva cunoscut si ne lasa singuri cu prima ocazie. Mda, de parca ar fi locul potrivit sa ne lase “singuri”.
Locul asta plin de oameni deja a ajuns sa ma plictiseasca si sa ma incomedeze in ultimul hal.

- Sti? Imi pari foarte cunoscuta, la fel si numele tau. Totusi, nu siu de unde…

Mi se adreseaza satenul, i-as zice sa faca un efort de memorie dar chiar in secunda urmatoare cineva ne abordeaza pe amandoi aproape sarindu-ne in spate.

- Scriitori mei micuti! Nu credeam ca o sa va intalnesc aici. Mai ales impreuna. Se infiripa ceva?

Aproape ca ne striga un om grasut in urechi in timp ce-si ridica si coboara sprancenele cu subinteles.
Cezar ma priveste ciudat si cuvintele barbatului imi revin in cap ca o sageata: “scriitori mei micuti”. Nestiind cum sa reactionez la figura lui i-am zambit micut dupa care am intrat in vorba cu grasutul care e defapt directorului edituri care mi-a publicat cartile.
Prostia mea. Dar de unde sa stiu ca un om poate vorbi atat de mult. In vreo douazeci de minute stiam deja unde are de gand sa-si petreaca vacant atat de el cat si fiul lui, cu care ar fi incantat de altfel sa-mi faca cunostinta.
Am ajuns sa-mi dau ochii peste cap tot mai des sau sa oftez vizibil extreme de plictisita. Totusi, se pare ca nu are de gand sa se simta.
Il privesc rugtor pe saten, care a ramas langa noi desi a avut o multime de ocazi sa evadeze din calvarul in care doar eu m-am bagat pana la urma.
Acesta imi zambeste cu subinteles si imediat dupa se uita mirat la ceas.

- Cat de tarziu este. Imi pare rau dar trebuie sa mai ajung undeva si in plus i-am promis lui

Charllote ca o duc acasa cu masina. Desi regretam nespus mi-e teama ca o sa ascultam restul povesti cu alta ocazie.
Spune Cezar incercand sa para cat mai serios insa cu un aer ironic pe care nu si-l poate stapanii. Pentru mine e insa evident ca se preface.
Totusi, se pare ca exista chiar si oameni mai naivi ca mine. Deci, in mai putin de doua minute iesim din incapere amandoi extenuati.
Ne urcam in masina lui si porneste din loc in timp ce eu incerc sa-i explic pe unde locuiesc.

Dupa multe explicate si curbe, ajungem intr-un final si in fata blocului unde locuiesc si Cezar opreste motorul.
Il privesc pentru cateva secunde. Acum pare mult mai serios, genul acela de fata pasiva care nu exprima absolut nimic pe care am detestat-o intodeauna la un om. Poate ca asa e de obicei si toata faza de mai devreme a fost doar mica evadare…
Toata acea caldura din ochii lui, acele zambete micute insa atat de clare…
Imi scutur capul putin dupa care privesc socata pe geamul masini ca sa vad stropii de ploaie cum se lovesc cu brutalitate de el. Ca de toata masina si de tot ce-i in jurul ei de altfel.
Dar acum nu ma mai deranjeaza ca ploua, chiar deloc. Imi da mai degraba cu sentiment ciudat de eliberare acel zgomot produs de stropi mari de apa la contactul cu suprafetele solide ce ne inconjoara.
Un zambet prostesc si probabil copilaresc imi lumineaza fata imediat si il privesc din nou pe strainul, practic, ce sta langa mine.

- De cand nu ai mai dansat in ploaie?
Il intreb direct zambindu-i larg si privindu-l direct in ochii.

- Nu am dansat niciodata, de ce as face ceva atat de prostesc?

- Daca te-as intreba cand ai ras din inima ultima data mi-ai da acelasi raspuns?

- Poate…
Imi raspunde sec si lipsit de viata. Dar nu am de gand sa las lucrurile asa…


Cezar pov.

O privesc cum iasa din masina cu gesturi rapide si totusi elegante si incepe sa se invarta in ploaie in fata masini. Eu nu fac altceva decat sa o privesc fermecat. Arata de parca tocmai a iesit din unul dintre acele basme atat de ireale. Fara sa-si gandeasca rational nici unul dintre miscari, atat de copilaroasa si totusi… Atat de frumoasa.
In doar vreo doua minute deja e uda pana la piele, rochita ii sta lipita de trupul atat de firav. Cu toate astea, nu pare sa o intereseze nici unul din aspectele negative ale gesturilor ei.
Dupa ce ma mai uit putin la ea, parca vrajit de fiecare miscare din maini, fiecare rotire pe varfurile picioarelor, ies si eu din masina lasand stropi de ploaie reci sa-mi ude hainele si trupul.

- Esti nebuna!

Ii spun fara nici o inhibitie, de parca ne-am cunoaste de mult timp. Aceasta imi zambeste fara sa para deloc deranjata de cuvintele mele. Totusi, nu pare sa aiba de gand sa se opreasca. Mai degraba pare sa se contopeasca cu ploaia tot mai mult, devenind un singur intreg.
Un sentiment ciudat de teama ma cuprinde, daca va disparea in ploaie? Pentru ca acum, cuprins de atata magie, nu mi s-ar mai parea atat de aberant un lucru de asta.
Dar de ce mi-e frica ca o sa o pierd? Pana la urma nu e a mea, abia ne-am cunoscut. E doar o straina care danseaza in ploaie in fata mea. Si atunci de ce simt ca ne leaga ceva? Ceva mai presus de totate gesturile ei marunte, de toata trairea mea nesemnificativa…
Dar nu. Nu am timp pentru asa ceva. Eu trebuie sa fiu prezent, prezent in viata mea si poate si in a ei.

Ma duc spre ea si o iau in brate de la spate tragand-o in interiorul scari blocului unde am inteles ca locuieste.
E atat de calda desi ploaia care ii udase cu atata brutalitate trupul era rece, atat de rece.
Si parul ei ud pare sa elibereze atata parfum, un parfum atat de natural, dulce, care imi induce un million de imagini. Cu ea, cu noi. Parca totul ar fi doar o farama de magie care ma imbata de fericire, totul atat de absurd.
Si vreau sa o simt, vreau sa o simt mai aproape de mine, sa o protejez de orice ar putea sa-i faca si cel mai neinsemnat rau.
Dar trebuie sa-mi revin, trebuie sa o eliberez din bratele mele cat inca mai am puterea sa o fac.
Ii dau drumul trimitand-o in casa ca pe un copil care nu si-a ascultat parintii. Si asta e ea, doar un copil. Un copil care necesita protectie chiar daca poate nu realizeaza asta.
Dar in fata mea s-a deschis atat de usor, e prea naiva. Nici macar nu ma cunoaste si totusi pare sa ma citeasa mai bine ca oricine. Si poate sa ma controleze, simt ca are atata forta asupra mea…

O privesc cum incearca sa deschida usa apartamentului si ochii imi zboara direct pe trupul ei de care stau lipite hainele pline de apa. Simt o dorinta absurd de a o atinge, de a ma apropia de ea, de ai culege toata fiinta in mine.
Dar inca pot sa controlez asta. Atata timp cat nu o sa mai fie in jurul meu.
Dau sa ies pe usa blocului cand imi aud numele aproape soptit de gura ei.
Ma intorc brusc, cu un entuzism ciudat, parca chiar as fi asteptat asta. Ea ma priveste cu ochii plini de o stralucire bizara.

- Vreau sa ne revedem! Maine… - face o pauza, parca ezita- maine, se deschide o cofetarie in centrul orasului.

Ii zambesc inconstient, apoi cuvintele iasa pur si simplu din gura mea, uitand de tot pentru o secunda. Parca numai existenta ei mai conteaza.

- Vin sa te iau pe la sase.

Doar niste cuvinte atat de simple am putut sa gasesc imprastiate prin capul meu in momentul asta. O vad cum roseste usor dupa care ma aproba din cap in timp ce intra in apartament parca speriata. Probabil realizandu-si gestul si cuvintele.
Plec si eu dupa ce mai privesc usa inchiasa in spatele ei pentru cateva secunde.
Unde o sa duca asta? Un viitor atat de incert care ma entuziasmeaza intr-un mod ciudat…
4

#13
Buna scumpo :*
Capitolul mi-a placut, a fost dragut. Nu ma asteptam sa se infiripe ceva intre ei atat de repede, dar nu conteaza.
Mi s-a parut amuzanta faza cu tipul de la editura :)) Geniala.
Despre descriere si dialog nu mai zic nimic ca nu am ce.
Ceea ce m-a deranjat au fost greselile de tastare/gramaticale. Ai avut cam multe ceea ce nu-mi place. Verifica textul mai bine data viitoare, ok?
Am sa-ti enumr cateva dintre greseli caci nu am avut rabdare sa le scriu pe toate:
ridcola - ridicola
i sa parut - i s-a...
Sti - stii
nu siu - nu stiu
Scriitori mei - scriitorii (greaseala asta am vazut-o de doua ori)
defapt directorului edituri - de fapt directorul editurii
vacant atat de el - vacanta, fara acel de acolo

Cam atat, imi place, dar parca lucrurile au inceput sa se intample un pic cam repede.
Oricum m-ai facut curioasa. Astept continuarea si spor la scris :x
[Imagine: air_gear_by_zzfoxzz-d31fttj.png]


#14
Leontina, merci inca o data ca citesti si comentezi si ficul asta desi uneori lasa de dorit :*
de data asta m-a lovit inspiratia rau de tot, deja am tot ficul in cap desi ieri nu stiam ce sa scriu intr-un capitol macar :))
oricum, astept parerile celor care citesc ficul ;;)



Capitolul 5


Charlotte pov.


Nu-l iubesc si nu am sa o fac vreodata. Am stiut asta inca din prima clipa in care privirile noastre s-au intalnit. Dar imi place atat de mult sa-i vad reactile atat de evidente atunci cand din intamplare primeste ceva mai mult de la mine. Chipul lui care prinsese o nuanta de rosu atat de copilaroasa atunci cand trupurile noastre s-au unit pentru cateva secunde. Ii simteam atat de clar dorinta desi poate ca nici el nu-i realize adevarata amploare. Si zambetul de pe fata lui, ma simteam atat de bine sa stiu ca din cauza mea acesta va ramane prezent pe buzele lui macar cateva clipe.
Vreau sa-l vad fericit, desi inca nu inteleg motivul acestei nevoi atat de ciudate. As prefer apoate sa-l vad alaturi de altcineva, sa-l vad zambind la mana cu alta fata care sa stiu ca-l va face fericit in fiecare zi a vieti sale.
Nu pot sa le dau nici o noima acestor ganduri. Pentru ca nu stiu cum poti simti asa ceva pentru o persoana pe care abia ai vazut-o pentru o seara. De ce mi-as dori atat de mult sa-l vad fericit? Poate ca nici nu merita…
Sau poate ca Adam, care s-a dovedit a fi prieten bun cu el, mi-a transmis acest lucru. Pentru ca el cu siguranta il cunoaste mult mai bine decat mine si gesturile lui par ca au un rost destul de intemeiat in ochii lui.
Dar ce as putea eu sa fac? Cand simt ca singura mea putere asupra lui ii sa-l ranesc, simt ca-l pot distruge si totusi sunt la o distanta mult prea mare de a-l face fericit.
Pentru o clipa m-am gandit sa renunt la tot acest pariu. Dar asta ar insemna sa nu mai am dreptul sa stau in preajma lui, sa dispar pur si simplu din peisaj si poate ca Adam va gasi pe altcineva cu care sa faca acest pariu atat de absurd, o ‘ea’ care nu va da inapoi atat de usor ca si mine. Dar nu vreau asta, nu pot, desi inca nu inteleg ‘de ce?’.
Atunci ar trebui sa las totul in voia sorti. Pentru ca am avut intodeauna incredere in ea, astfel viata mea a fost mereu asa cum mi-am dorit. Dar daca nici macar eu nu stiu ce vreau, daca am ajuns in momentul incare totul e doar confuzie, aberatie…
Atunci nu are rost sa astept nimic, pot doar sa-i ofer lui elixirul fericiri? Dar nu, eu nu insemn fericirea lui. Inca am impresia ca nu am ce cauta in viata lui, inca sunt prea departe de el.

Imi las parul sa-mi acopere umeri peste materialul subtire al tricoului bleo marin si ies pe usa apartamentului atunci cand ii vad masina ajungand in fata blocului meu. Cobor scarile grabita, de parca m-ar astepta un dar mult asteptat la capatul lor si aproape dam ‘nas in nas’ cand ies in viteza pe usa blocului.
Nu-mi cer scuze si nici nu-l salut, doar ii zambesc lasandu-l de data asta sa-mi ghiceasca singur gandurile si intentile. Pentru ca simt ca poate vedea dincolo de mine, ca nu are nevoie de mai mult de o privire din partea mea ca sa inteleaga ce simt chiar mai mult decat mine, de parca ne-am cunoaste de ani ntregi. In urmatoarul moment el imi deschide portiere si pentru doua secunde sau poate mai mult, privirile noastre se intalnesc. Imi retrag privirea instantaneu si intru pe locul din dreapta soferului in scurt timp pornind cu masina din loc.
Amandoi stam tacuti, parca uitand pentru cateva minute de prezenta celuilalt. Probabil este prima data cand nu gasesc linistea apasatoare, cand nu simt ca tacerea ma va distruge. Cand sunt pur si simplu eu, pentru ca pentru un timp am avut impresia ca m-am indepartat atat de mult de mine insami. Riscand uneori sa ma pierd, uitand sa-mi ascult gandurile si sa le accept ca fiind ale mele.
Alte clipe s-au pierdut in continuare intr-o tacere care imi zbiera in fiecare molecula si uneori mi-am dorit sa-mi vorbeasca, apoi am realizat cat de placut e sa ascult linistea langa el. Pentru ca in scurt timp gandurile mele s-au calmat si au lasat doar un sentiment ciudat de melacolie sa puna stapanire pe mine.

Cezar pov.

Am simtit-o confuza, calma, disturbata si acum nostalgica. Un amalgam de stari pe care nu le inteleg. Sau poate ca doar eu sunt prea distrat astazi.
O privesc si ii zambesc, cred ca a zecea oara de cand ne-am intalnit desi nu cred ca ea a observat asta. Pentru ca desi toata acea dorinta pe care am simtit-o doar cu o seara in urma si-a pierdut din intensitate inca simt nevoia absurd de a zambi cand o am in preajma mea. Pentru cateva clipe m-am gandit ca seara trecuta a fost doar ceva de moment si le-am dat dreptate acelor ganduri.
Pana la urma mereu am fost asa, poate putin prea rational. Si mereu am dat vina pe ea pentru acest lucru. Desi, cu cateva ore in urma am realizat ca pe atunci ea fusese singura care m-a putut scoate din lantul acela de realitati de care ma agatasem si care ma distrugea fara mila. Si probabil ca Charlotte a devenit in ochii mei copia ei fidela. Si tot ceea ce se aprinsese in mine are o explicatie atat de clara incat ma dezgusta chiar si pe mine.
Poate chiar mi-am dorit pentru cateva clipe sa o iubesc, sa ma indragostesc nebuneste de ea. Sa uitam de noi, sa o am…
O privesc din nou ca o reactie la gandurile mele si zambesc din nou realizand cat de aberanta devenise mintea mea.

E doar o copila…

Ea are nevoie de protectie, de un parinte mai degraba. Nici macar nu ar trebui sa fie aici, langa mine…
E atat de firava iar pielea ei e mult prea fina ca sa o poti numi macar o adolescenta, e doar o copila. Cu siguranta nu a cunoscut suferinta, de aia pentru ea nu exista decat acela ‘happy end-uri’ atat in cartile cat si in gandurile ei.

Restul seri a trecut in aceiasi atmosfera. Nici unul dintre noi fiind cu adevarat prezent la aceasta intalnire. Nu ne-am dat seama cum au trecut orele, m-am dezmeticit putin doar in momentul in care ea a propus sa facem o plimbare impreuna sub pretextul ca inca nu ii e somn si se plictiseste singura acasa cum e intr-o pana de inspiratie.
Nu m-am straduit prea mult sa o inteleg dar i-am acceptat propunerea lasandu-ma convins poate prea usor. Asa am sfarsit plimbandu-ne pe ceva straduta pustie, luminata doar de lumina lunii si totusi cu un farmec aparte.
O privesc din nou. Nu stiu a cata oara, pentru ca deja am impresia ca a devenit un tic sa-mi intorc capul spre ea la perioade probabil regulate.
In suvitele ei rosi par ca se reflecta razele luni, sau poate doar visez eu. Se intoarce brusc spre mine arcuindu-si buzele intr-un zambet micut. Ochii ei par mai mari ca de obicei si intreaga ei fata pare cu mult mai expresiva in lumina obscura a unei seri tarzi de vara.
Imi scutur putin capul pentru ca iar am impresia ca incep sa o iau razna.

Aceleasi sentimente ca seara trecuta…

Simt un impuls prostesc de ai lua mana in a mea, parca incercand sa o protejez de ceva. Temandu-ma intr-un mod de-a dreptul idiot, pentru ea. Pana la urma ce ar putea sa i se intample?
Imi controlez impulsul si dupa ce mai mergem cativa pasi ii spun Charlottei ca sunt obosit. Prezenta ei ma epuizeaza intr-adevar desi nu inteleg de ce.

Ajungem in scurt timp in fata blocului ei si aceasta vrea sa iasa din masina. Simt din nou impulsul de a o lua de mana, de data asta acompaniat de o dorinta bizara de a o mai avea langa mine. Nu apuc sa ma controlez la timp si imediat mana mea puternica o prinde pe a ei nelasand-o sa se mai indeparteze de mine.
Charlotte doar se intoarce spre mine asteptand explicatia gesturilor mele.

- Miercuri, pe la sapte? Doar daca vrei, desigur.

Aceasta imi zambeste larg si aproba din cap eliberandu-si mana din a mea si iesind din masina.

- Ne vedem atunci. Noapte buna!

Ii aud vocea inceata dupa care intra in interiorul blocului in timp ce eu ii privesc fiecare miscare ca un obsedat dupa care pornesc cu viteza spre casa. Parca simt un fel de adrenalina in mine amestecata cu un pic de euforie, poate din cauza oboseli…




sper ca a fost ok :P
si scuze de greselile de tastatura, nu reusesc sa ma dezobisnuiesc de ele si nici prea multa rabdare nu am :|
4

#15
Bun, mi-a trecut durerea de cap, deci sunt aici gata sa comentez.
Hmm, capitolul a fost dragut, cu toate ca mi se pare ca s-ar fi putut intampla mai multe lucruri. Nu stiu, poate ar fi putut discuta mai mult unul cu celalalt. Adica, nici nu stiu cate replici au schimbat pana acum, dar nu cred ca sunt prea multe. Bine, sunt cam subiectiva, pana la urma tu stii cum vrei sa evolueze lucrurile.
Ai cateva greseli de tastare, nimic grav. Una insa mi-a atras atentia, mai ales pentru ca am mai vazut ceva asemanator la tine:
nici unul - din cate stiu eu prin clasa a opta au avut loc niste modificari in gramatica, iar acum corect ese niciunul. La fel si nuciun, nuciuna etc. Parca si in cartile aparute recen tot asa am vazut ca se scrie.
A, si nu mai zice ii. Probabil tu asa esti obisnuita sa vorbesti, ca am vazut ca si la profil tot asa scrii, dar in literatura nu este corect. Mai corect e sa zici: este sau e.

Cam atat, astept continuarea. Multa inspiratie :*
[Imagine: air_gear_by_zzfoxzz-d31fttj.png]


#16
stiu ca nu-i cel mai reusit capitol si nu mi-am dat silinta prea mult... in fine, sper sa va placa totusi :P
app, Luck, daca nu va mai amintiti, e prietenul (cel mai bun oarecum) al lui Charlotte, era prezent prin primul capitol :P



Capitolul 6


Charlotte pov.


Pentru ca sufletul meu plange cu lacrimi de cristal sperand sa umple golul din inima mea. Pentru ca imi citesc randurile si abia ma mai regasesc in ele. Totul a devenit prea profund si totusi atat de usor… de simtit. De parca as fi stiut dintodeauna ca el va fi, ca simturile mele o vor lua razna si nu voi mai putea sa aud decat gandurile lui. Nu voi mai putea sa simt decat atingerile lui. Nu voi mai putea sa simt decat mirosul lui sarat rasfirat de infiniti stropi de ploaie. Si atunci vom deveni un intreg, vom deveni noi, cei care am fost odata...


Un zambet micut imi apare pe chip in timp ce privesc ecranul calculatorului. Ma simt absurd de multumita.
A trecut atata timp de cand am uitat cum sa lipesc cuvintele intre ele, terminand prin a scrie fraze intregi, prin a-mi elibera sufletul si inima.

Astazi il voi vedea iarasi si abia imi mai pot stapani nevoia de a-l inunda cu intrebari cu o dorinta necontrolata de a sti totul… despre el. Pentru ca stiu ca atunci as deveni o parte din viata lui, o parte din el. Atunci i-as putea poate descoase sufletul ca sa vad cate iubiri sunt ascunse in el, cate cafele, cate nopti nedormite, cata singuratate…?

******************************************

Rafalele de aer rece imi flutura parul rosu tinandu-l parca suspendat in aer pentru cateva secunde. Ma apropi de el privindu-l direct in ochii si ii simt nesiguranta. Sau poate e nesiguranta mea…
Fara sa ma gandesc prea mult ma apropi de el si ridicandu-ma pe varfuri imi lipesc buzele de a lui pentru o secunda sau doua dupa ravenind la nivelul meu.
O secunda mai tarziu realizez ce am facut si imediat imi simt obraji arzand si inima batandu-mi de zeci de ori mai tare parca. El isi pune doua degete sub barbia mea si imi ridica capul fortandu-ma sa-l privesc desi si cea mai mica incredere din mine se pierduse. Imi simt genunchi tot mai moi si am impresia ca ma voi prabusi in bratele lui in orice secunda.

Si cine ar fi crezut ca bataile inimi lui vor fi cele care ma var linisti atat de mult…

Pentru ca simt ca inima lui vrea sa-i sara din piept la fel de tare cum vrea sa o faca a mea. Iar trupul lui pare sa fie atat de fragil uneori.
Abia acum imi dau seama cat de mult am gresit, ce gest impulsiv si prostesc am facut. Ca urmeaza sa-i frang inima, pentru ca totul e… doar un pariu…
As vrea sa-i pot spune totul dar cuvintele nu vor sa-mi iasa pe gura. As vrea sa ma urasca, sa ma jigneasca, poate sa ma injure. Macar atunci as sti ca nu o sa sufere din cauza mea, sau macar nu atat de tare…
Dar eu m-am bagat in asta, eu am zis cu atata siguranta ca il voi face sa se indragosteasca. Desi la inceput a fost doar o reactie de moment totul sa transformat in mult mai mult.
Si ce simt pentru el? Pentru ca mereu am zis ca vreau sa cunosc dragostea. Dar chiar vreau sa stiu cat de mult doare, cat de mult te poate distruge?

Ma departez de el facand un pas in spate si ma intorc brusc intrand in fuga in scara blocului. Urc scarile in timp ce-mi simt tot trupul tremurand si imediat dupa ce ajung in apartament ii aud masina si-mi dau seama ca a plecat. Ma las sa cad pe un scaun si privesc pentru cateva secunde in jos pierduta, parca nemai realizand unde ma aflu.

Tresar brusc si luand telefonul in mana il sun direct pe Adam care imi raspunde imediat cu un simplu “alo”.

- Adam, vreau sa vorbim, cat mai repede.

- In jumate de ora sunt la tine.

Imi spune dupa care inchide telefonul imediat. Puteam simti ingrijorarea din glasul lui. Dar de ce ingrijorare, ca o sa renunt la pariu? A zis ca o sa-mi dau seama singura de ce a facut acest pariu si totusi nu am nici un indiciu. Imi dau ochii peste cap gandindu-ma cum era totul acum cateva zile. Imaginea lui Luck imi apare in cap ca o sageata plina de amintiri, parca au trecut luni de cand l-am vazut ultima data.
Oftez scurt dar destul de tare si ma indrept spre fereastra privind locul unde… il sarutasem. De ce am facut-o? Pentru ca a zice ca a fost doar un gest impulsive mi se pare prostesc. Pentru ca simteam nevoia de a o face… Pentru ca vroiam sa-i simt gustul…
Ma trezesc la realitate cand vad masina lui Adam parcand exact in acelas loc si imi scutur putin capul.

Il analizez pe Adam fara sa-i spun nimic. Acelas par brunet si ochii calzi si totusi, astazi parca imi pare ceva diferit la el. Sau poate e ceva ce inca n-am vazut in el, in privirea lui, in gesturile lui…

- De ce ai facut acest pariu? Il intreb direct neincercand macar sa gasesc vreun ocolis.

- Pentru ca vroiam sa-l vad fericit. El a suferit mult inainte, cu mult ininte de acest pariu dar am vazut in tine acel ceva de care cred ca are el nevoie. Acum raspunde-mi si tu la fel de direct, de ce ai acceptat pariul?

Il privesc socata auzindu-i intrebarea si totusi cu o oarecare mila si intelegere din cauza raspunsului care ma intristase atat de usor.

- Nu stiu…

Ii spun incet in timp ce-mi dau privirea in jos spre podea pentru cateva secunde. Chiar nu stiu, a fost o provocare sau o obligatie dupa ce am afirmat cu voce tare niste cuvinte in care nici macar nu credeam. Sau poate asteptam ceva, ceva ce am gasit doar ca imi e prea teama sa accept.
Il privesc pierduta pe brunet si acesta ofteaza cu resemnare ridicandu-se de pe fotoliui si asezandu-se pe canapea langa mine.

- Daca vrei sa se termine aici, e bine, nu te fortez…

- Nu. Ii spun cu tonul ridicat intrerupandu-l. Doar ca mi-e teama ca il voi rani si mai tare. Adaug pe un ton mai scazut privindu-l in ochii de data asta.

- Chiar nu simti nimic pentru el?

Nu-i raspund, stiam ca tacerea mea era suficienta asa ca m-am limitat la ea. Adam se ridica in picioare indreptandu-se spre usa.

- Cand o sa afli raspunsul la ce te-am intrebat… Ooof, te sun eu maine, bine?

Dau afirmativ din cap fara sa-l privesc si in doua secunde iasa afara din apartament. Eu doar raman blocata acolo, privind spre nicaieri si simtind o multime de lucruri si totusi nimic. Pentru ca nimic nu mai are sens astazi…
4

#17
Buna :* Mi-e cam somn deci nu te astepta la un amm prea stralucit.
Deci, capitolul a fost trist sau cel putin asa mi s-a parut mie :-? Sau poate mi s-a parut din cauza ca scultam o melodie trista in timp ce-l citeam. Cine stie?
Nu s-au intamplat multe, dar tot vreau sa citesc continuarea. Adica, doar nu va renunta pur si simplu la el nu? :( Eu cred totusi ca il place.
De descriere si de actiune nu ma leg, ca sincer nu am de ce.
In schimb iti voi spune ca ai avut cateva greseli de tastare, dar parca au fost mai putine decat ultima data. :D
Cam atat deocamdata. Astept nextul si sper ca se vor lanuri lucrurile intre ei.
Spor la scris >:d<
[Imagine: air_gear_by_zzfoxzz-d31fttj.png]


#18
capitolele astea sunt mai triste :|.. oarecum...
nici eu nu ma asteptam sa iasa asa :))
in fine... sper sa va placa si scz de greseli :P




Capitolul 7


Cat de tragic poate sa fie, sa suferi in umbra si doar sa mimezi gesturile pe care le aveai candva, cand existenta ta inca isi mai avea rostul…



Cezar pov.

Ii pipai cu degetele trasaturile fine ale fetei, iar ea imi zambeste gingas, la fel cum o face intodeauna. Ma apropi de ea nelasand nici cel mai nesemnificativ spatiu sa ne desparta. Ii sarut fruntea si vad cum obraji ei capata o nuanta rosiatica, ca atunci cand eram copii si un simplu gest nevinovat insemna atat de mult. Dar asta nu ma multumea, pentru ca buzele ei rosi date cu strugurel par ca sclipesc in lumina soarelui atragandu-ma inevitabil spre ele. Amplificandu-mi dorinta de a o simti din nou, prezenta ei devenind nesfarsita in mine.
Si o sarut cu atata sete, de parca ar fi ceva interzis, ceva dupa care tanjeam de luni intregi…


Lumina soarelui ce intra printre jaluzele ma trezeste cu usurinta. Nelasandu-mi posibilitatea sa ma bucur de iluzile mele macar pentru inca cateva minute. Ma scol din pat incruntat, inca nemultumit de lumina ce-mi inundase camera pana la ultimul centimetru.
Ma duc lenes pana la bucatarie si vreau sa-mi torn niste cafea cand aud soneria. Ma indrept spre usa la fel de incet si deschid usa. In fata mea isi face aparitia Adam, ciufulit si cu ochii plini de cearcane, de parca nu a dormit de nopti intregi.
Ii fac loc sa intre si imediat il servesc cu o cafea mare. Poate, poate o sa reuseasca sa-si dezlipeasca ochii lipiti de somn.
Cand vad ca-si mai revine ii zambesc amuzant si incep imediat sa-l ironizez.

-Deci? Ce ai facut azi noapte?

Il intreb dand din gene ca una dintre acele fetiscane mironosite. Ma priveste si imediat ofteaza insa cu un zambet micut pe fata.

-M-am gandit… La tine, la Charlotte. Continua vazandu-mi privirea intrebatoare.

-Charlotte? Il intreb deodata mult mai prins in discutie.

-Da… si la ea. Spune-mi te rog sincer, te simti atras de ea? O iubesti?

Imi spune privindu-ma in ochii cand a pronuntat ultimele cuvinte. Tresar usor intalnindu-i privirea si in capul meu isi fac imediat locul sute de ganduri.

-Oare o iubesc? Iata o intrebare pe care mi-am pus-o de zeci de ori si… cel mai posibil, o fac.

Brunetul ma priveste confuz si totusi cu o urma de tristete in ochii.

-Care e relatia ta cu Charlotte? Ma trezesc intrebandu-l pe amicul meu. Tresare usor si imediat realizez ca asta nu-i de bine.

-Suntem doar prieteni… Imi spune incet, aproape soptit.

-Din pacate, nu?

Imi dau imediat seama cu cata rautate rostisem cuvintele. Poate gelozie… si tocmai el…
Ne ridicam de pe scaun in acelas timp. Pentru o secunda ma gandesc sa-mi cer scuze dar renunt imediat la idee. Nu are dreptul sa se indragosteasca de ea, pana la urma el e cel care mi-a facut cunostiinta cu ea de la inceput. Stiind parca ce urma sa se intample.
Il privesc incuntandu-ma usor, el imi evita privirea si in secunda urmatoare imi dau seama cat de ridicola devenise situatia.
In mod normal intr-un moment ca asta ne-ar izbucni rasul pe amandoi. Dar de data asta tensiunea dintre noi prindea amploare cu fiecare secunda. Nelasand nici o cale amiabila de iesire din toata aceasta situatie.
Si pentru un moment ma cuprinde un sentiment ciudat ce vrea sa iasa din mine. Ca o furie necontrolata, o ura nesfarsita… dar nu, nu e asta, petru ca nu as putea niciodata sa simt altceva decat afectiune pentru el. Doar o apreciere infinita pentru tot ce a facut pentru mine.
Imi trec prin cap toate momentele cand el a fost acolo, ca un amic care nu te lasa la greu. Oftez in timp ce ma las sa cad pe scaun.
‘De ce naibi trebuie sa fie asa?’ mi-am pus intrebarea asta de zeci de ori doar in ultimele luni. Si raspundul e mereu acelas, aceleasi randuri vopsite intr-un alb imaculat. Aceleasi zile dezagreabile, aceleasi sentimente infecte care ma distrug. Si totul e doar creatia mea, pentru ca mereu mi-am patat singur viata in cele mai anoste culori. Pentru ca astfel imi era mai usor sa arunc fiecare zi la gunoi.
Si mi-am dorit pentru cateva clipe sa schimb ceva, sa las in sfarsit una dintre acele culori pastelate care imi bantuie visele sa-mi picteze cateva clipe din viata mea.
Si din nou, de ce tocmai el? Pentru ca nimeni altcineva nu ar fi putut sa ma impiedice, nimeni altcineva nu ar putea sa ma faca sa renunt la ceea ce am pentru al vedea pe el fericit.
Ochii lui negri au incetat de mult sa mai tradeze vreun sentiment. Doar sta ca o stana de piatra in fata mea.
Si e vina lui, e vina lui ca ea a aparut in viata mea. Ca am inceput sa am toate acele vise stupide. De parca am inceput sa cred ca ea e mai mult decat un personaj episodic in viata mea.
Si tot ce tine de ea a devenit atat de irezistibil. Chiar as putea sa-l acuz ca simte ceva pentu ea? Cand e prima data cand am vazut atata puritate intr-o fiinta. Cand ma simt atat de cuprins de magie cand sunt langa ea. Chiar ma asteptam sa fiu singurul asupra caruia sa aiba efectul asta prezenta ei?
Imi vine sa tip. Sa-mi zbier toate sentimentele ca mai apoi sa pot pleca linistit, sa pot lua decizia corecta…
Adam face doi pasi spre iesire dar este oprit de vocea mea care I intreaba unde merge.

-La ea…

-Vin si eu.

Ii spun cu hotarare.Vrea sa-mi spuna ceva, probabil sa ma convinga sa nu-l urmeaz dar sfarseste prin a nu mai zice nimic si in cateva minute iesim impreuna pe usa.
4

#19
Am reusit si eu in sfarsit sa cintesc ce ai scris. E intr-adevar scur, dar mie mi se cam inchid ochii si gandurile imi zboara mereu in alta parte, deci s-ar putea ca comentariul meu sa nu fie cine stie ce.
Dar revenind. Nu mi se pare chiar trist, poate doar putin. Sincer, nu pre stiu ce sa zic, asta in parte deoarece tu ai un stil de a scrie cu care eu nu sunt obisnuita. Asta nu inseamna ca nu-mi place, ti-am mai spus ce cred despre povestile tale.
Sa vedem, sunt curioasa daca Adam ii va spune de acel pariu. Ar fi chiar interesant sa vedem cum va reaotiona el la acea veste si de asemenea daca se va impaca cu Charlote.
Stiu ca nu am spus cine stie ce, dar deja nu mai am idei :))
[Imagine: air_gear_by_zzfoxzz-d31fttj.png]


#20
un nou capitol inainte de scl :D
sper sa va placa :P



Capitolul 8


Iti simt parfumul in fiecare rafala de vant. Esti pretutindeni, esti in mine si in fiecare persoana
din jurul meu. Mi-e teama sa clipesc pentru ca simt ca vei disparea la un moment dat. Si atunci totul se va sfarsi…



Charlotte pov.


Sunt inca imbracata in pijamale cand soneria sparge linistea din tot apartamentul. Strig un “imediat” si fug spre dulap scotandu-mi un tricou bleo marin cu ceva modele aiurea si o pereche de blugi simpli negri. Imi desfac parul si il ciufulesc unpic lasandu-mi buclele sa se aseze pe umeri mei.
Fug mai apoi spre usa in timp ce-mi lovesc putin obraji cu palmele pentru a scapa de starea de somnolenta. Deschid incet usa si in fata mea isi fac aparitia doua siluete masculine. Ii privesc pe cei doi si dintr-odata ma simt atat de micuta.
Ma dau la o parte lasandu-le loc sa intre in apartament si le fac semn sa ia un loc.
De ce sunt amandoi aici?... Nu mai avea rost sa caut o explicatie.
Il privesc pe Cezar si imi revin in cap scenele de cand ne-am vazut ultima data. Simt cum imi arde toata fata si ma intorc cu spatele la ei si ies din camera spunand ca pun de o cafea. Spre fericirea mea nici unul nu obiecteaza asa ca ies din incapere cat pot de repede astfel incat sa nu para suspect.

Cafeaua fierbe neobisnuit de repede iar eu nu mi-am revenit inca. Parca totul e impotriva mea tocmai acum.
Deschid geamul de la bucatarie si trag de doua ori aer in piept in timp ce o rafala de vant imi zboara suvitele rosi.
Vad in geam reflexia lui Adam care tocmai intra in bucatarie si ma intorc spre el intrebandu-l din priviri daca e vreo problema.

- Am venit sa te ajut. Imi spune cu o voce de catelus nevinovat si ii multumesc imediat zambindu-i.
Adam incepe sa puna cafea in cani in timp ce eu ma intind dupa zahar.

- Deci… Care e raspunsul tau? Ma intreaba brunetul in timp ce se prefacea extrem de atent la ceea ce face. Pentru o secunda raman bulversata dar realizez imediat la ce se refera. Oftez scurt dar nu-i spun nimic.

- Stii? Te-ai inrosit ingrozitor de tare. Imi spune in timp ce incepe sa chicoteasca desi simt o urma de tristete in vocea lui.

Il lovesc usor cu cotul si chicotesc si eu gandindu-ma in acelas timp si cat de evident a putut fi. Ducem imediat cafelele in camera si ne asezam incepand sa sorbim incet din cafeaua inca fierbinte.
Adam ma intreaba cate ceva despre cartea la care lucrez. Nu cred ca-l intereseaza cu adevarat dar trebuia sa umplem cu ceva linistea din camera.
Sfarsesc prin a-i da o multime de detalii, unele care nici macar pe mine nu ma interesau in mod special.


Cezar pov.


Astia doi vorbesc intr-una, si eu care m-am tarat pana aici doar pentru a opri asta. Dar nu, eu sunt doar un obiect din decor in viziunea lor, as putea fi numit simplu ‘aer’ daca nu as avea din intamplare o forma materiala. Zambesc amuzat de gandurile ce-mi strabat capul intr-un moment ca asta. Cei doi ma privesc pentru o secunda probabil surprinsi de amuzamentul meu nefondat.
Insa nu-mi dau prea multa importanta, revenind la discutie lor plictisitoare imediat. Ma incrunt si privesc spre fereastra ca sa realizez ca ploua.
Ploua? Cand naiba sa mai intamplat si asta?
Oftez plictisit de toata scena si de mine insumi. Imi amintesc ca odata momentele astea inecate in senzati de-a dreptul deplorabile erau ceva normal pentru mine, aproape tipic…
Dar nu mai vreau sa fiu asa, nu mai vreau sa inot in deprimare si nebunie. Pana la urma nu asa a inceput toata povestea? Nu de asta am inceput sa scriu?
Incep sa-mi pocnesc degetele cu nervozitate realizand ca sunt pe punctul de a ma intoarce de unde am pornit. De data asta se pare ca le-am atras atentia celorlalti pentru mai mult de cateva secunde. Adam ma priveste ingrijorat, niciodata nu am inteles cum niste ochii negri ca a lui pot exprima atatea stari diferite. Charlotte pare mai degraba speriata, cred ca in momentul asta apar ca o monstrozitate in fata ei. Si totul se poate rezuma la un singur sentiment… gelozie.
Si ma intreb pe mine insumi de cand am ajuns sa am astfel de reacti, dar raspunsul nu-l am, raspunsurile nu apar niciodata. De parca in capul meu ar fi doar un labirint, mereu intrebandu-ma daca sa o iau la stanga sau la dreapta, insa nestiind niciodata cu certitudine care e drumul potrivit.
Imi inchid ochii pentru cateva secunde, ca mai apoi deschizandu-i realizez ca starea mea se domolise. Cei doi ma privesc, din cand in cand mai uitandu-se unul la altul, parca intrebandu-se din priviri ce e cu mine.
Totusi, nu am de gand sa le ofer prea multe informati, parca sunt un copil rasfatat pierdut pentru cateva minute intr-o stare prosteasca de iritare doar din cauza ca a fost ignorant. Da, asta ar fi comparatia cea mai potrivita…

Imi trec mana prin suvitele castanii deschis, aproape blonde, dandu-le un aer mai rebel.
Apoi ma ridic brusc de jos si ma indrept spre fereastra inca urmarit de privirile celor doi. Privesc peisajul de afara, stropi de ploaie care lovesc pamantul usor, una din acele ploi interminabile specifice toamnei. Pe fundal aud vocile soptite ale celor doi, zambesc gandindu-ma ca ei chiar presupun ca nu-i aud.

- Ce e cu el? Vocea ingrijorata a roscatei aproape ca ma convinge sa ma intorc si sa recunosc ca de minute bune fierb de gelozie.

- Aaaa, nu stiu, nu l-am mai vazut reactionand asa niciodata, poate e putin ge…

- Nu am nimic. Ma trezesc zicand cu un ton ridicat intorcandu-ma brusc spre ei. Ca un licean la care i-ar fi rusine de proprile sentimente.

Stam in tacere minute bune, sau poate numai cateva scunde, ca mai apoi Adam sa gaseasca un motiv aiurea pentru care trebuie sa plece iar eu fugind odata cu el. In momentele astea nu prea am chef sa raman singur cu ea. Am impresia cu as reusi numai sa fac vreo idiotenie si sa stric totul…



scuzeee de greseli, ca de obicei :))
4



Subiecte de discuție similare...
Subiect: Autor Răspunsuri: Vizite: Ultimul răspuns
  [Yaoi] Cum sa te indragostesti in trei pasi simpli. Natsuru 5 3.349 10-02-2013, 11:08 PM
Ultimul răspuns: Natsuru
  Trei luni în Italia Ayu.Lore 3 2.517 06-11-2011, 06:51 PM
Ultimul răspuns: Daria v2
  Viata eterna [comentariu va rog ;)] Iryna 4 3.505 13-12-2010, 03:46 AM
Ultimul răspuns: daphnis
  O echipa,trei fete Yoko-sama 13 6.589 10-12-2010, 10:45 AM
Ultimul răspuns: Yoko-sama
  Iubire eterna Me_Samy 13 8.802 10-10-2010, 05:03 PM
Ultimul răspuns: Me_Samy
  Trei minute! [+16] [yaoi] Aliss_anime 6 4.434 22-02-2010, 09:54 PM
Ultimul răspuns: Aliss_anime
  O dragoste eterna(sasuXsaku) ..:::?????. 11 8.080 10-04-2009, 05:48 PM
Ultimul răspuns: deborah-chan


Utilizatori care citesc acest subiect:
1 Vizitator(i)