Nu ești un membru încă? Înregistrează-te acum!
Creează un cont nou  

Cand imposibilul devine posibil...

#1
Heyaaaa^^. Cum ideile nu imi dau pace, am venit cu un fic nou ^.^ E putin mai diferit decat stilul meu; ceea ce am sa scriu, insa... sper sa va placa.


Varsta minima: +18. (probabil o sa fie doar o scena +18, deci...nu aruncati cu pietre) :))
Gen: Drama, Romance, Fantasy
Limba:Romana
Observatii cu privire la continut: Un limbaj colorat in unele capitole si relatii intime.
Critica: De care vrea cititorul.




[center]Prolog[/center]


[center]Exista multe mistere in lume si totusi, oricat de bizara sau ciudata este o intamplare daca nu exista oameni, daca nimeni nu poate vedea sau simti, este un simplu fenomen. Rautatea si iubirea sunt doua sentimente atat de diferite si atat de apropiate in aceelasi timp. Nu-mi pot imagina cum este sa simti ceva, deoarece nu simtisem nimic niciodata. Eu cea goala pe dinauntru, nu avusesem nici un sentiment, fie el de rau sau bine.
Nu avusesem vise sau macar aspiratii precum orice fiinta pentru ca eu eram si sunt diferita. Am fost asa mereu; captiva la mijloc, intre lumina si intuneric. Privirea-mi goala si rece atintise un punct; era cerul. Norii negri ascundeau albastrul pur si intr-un moment chiar ma gandisem ca ei sunt singuri care imi inteleg cuvintele nerostite. Un strop incolor isi gasise odihna pe chipu-mi angelic.
Incepuse sa ploua. Cristalele se contopeau perfect cu pielea-mi alba facandu-ma sa tresar din cauza racelii lor. Inaintam inainte cu pasi mici, fiind mai mult ca doritoare sa ma las prada picurilor mici si fragili, dar in aceelasi timp reci si nemilosi. Toti oameni se grabeau inspre' casele lor, uni indragostit se tineau in brate inaintand iar alti isi prindeau copilasi de mana conducandu-i. Un fior imi strabatuse intreg trupul ferit de vederile oamenilor si ma cutremurase cumplit.
"Ce e asta?" ma intrebasem in intimitatea gandurilor mele. Oricum si daca spuneam cu voce tare nimeni nu m-ar fi auzit si nici vedea.
Fusesem blestemata de la nastere sa fiu singura mereu, sa pot vedea, sa pot vorbi, insa sa nu fiu vazuta sau auzita niciodata de altcineva. Intotdeauna ma gandisem ca ingeri au o viata frumoasa printre nori si ca sunt intradevar fericiti, insa ma inselasem amarnic.
Decat sa mai continui asa prefer sa ma sting si nimeni sa nu afle de mine. O lacrima mi se scursese pe obraz parcurgandu-l lin. Aceasta fusese prima data cand simteam ceva; strain si totusi...simteam.[/center]






Pana acum am scris doar Prologul, insa sper sa va placa ^.^
Pai, astept parerile voastre. Ja nee!
[Imagine: tumblr_mfcg2sBNaZ1rnbh24o3_r1_500_large.gif]
Boys love.

#2
Ma bucur ca ai trecut pe aici Amorule<3 si de asemenea ma bucur ca-ti place;3. Pai, acum o sa va prezint capitolul 1. Sper sa fie pe placul vostru. Astept pareri/critici - orice.




[center]Capitolul 1.[/center]



Moartea este cel mai mare dusman al omenirii. Toti sunt speriati cand le vine momentul si totusi sunt neputinciosi. Nimeni nu poate fugi de aceasta doamna nemiloasa care-ti fura viata si-ti lasa trupul fara vlaga zacand pe pamant, insa exista si fiinte care nu se lasa usor, dorindu-si sa lupte, sa riposteze si sa invinga. Cunosc, cateva cazuri ale unor tineri ce scapasera din ghearele femeii cu ajutorul iubirii si puterea de a nu se da batuti. Totusi, nu inteleg. De ce sa lupti cand oricum vei sfarsi candva? De ce sa nu te lasi prada...ei ? De ce?
Stateam cocotata pe o bara care sustinea doua lanturi, apartinand unei hintii suspendate. Privelistea era minunata mai ales ca acum rasarea soarele intr-un ritm lent, permitandu-mi sa observ fiecare miscare a sa. Vantul adia usor, mangaindu-mi chipul albicios si ajutand cateva frunze sa calatoreasca in vazduh, impreuna cu norii inchisi la culoare. Porumbeii zburau liberi pe cer in grupuri pe care eu obisnuiam sa le numesc "familie".
Asa timpul trecea intr-un ritm alert pe langa mine lasandu-ma sa observ tot mai multe tampeni facute de pamanteni, schimbarile pe care le sufera corpul uman din cauza treceri anilor si multe altele. Trupul meu nu avea nici macar o urma cum ca as fi vazut atatea, iar chipu-mi frumos arata destul de copilaros, astfel ca m-as fi putut inscrie intr-un liceu de-al lor fara sa banuiasca varsta mea. Desigur, as putea face asta daca ei m-ar putea vedea.
Ma intrebasem adesea de ce avusesem neplacerea ca acest blestem sa cada fix pe mine. Ma gandisem un timp indelungat si tot nu gasisem un raspuns. In mintea mea obisnuiau sa circule diverse intrebari insa cu timpul si acelea fusesera alungate, date in uitare.
Nu avusesem o familie, nici prieteni, nici un loc al meu... nimic. Fusesem data in uitare din momentul nasterii mele. Eu nu aveam cum sa stiu multe lucruri la vremea aceea, fiindca varsta si mintea nu mi-o permiteau. Fiind un inger ar trebui sa raspandesc iubire, fericire, sentimentul de a fi protejat si pacea. Dar cum? Cum sa fac toate acestea cand eu nici macar nu stiu ce inseamna?
Coborasem cu picioarele pe pamant, incepand sa merg cu pasi lenti. Voiam sa vizitez orasul si sa trec printr-un loc. Nu. Eu chiar nu mai fusesem aici, insa nu stiu de ce dar ceva ma indemna sa merg intr-un loc nestiut de mine, ci doar de corpul meu si subconstient.
Iesisem din parculet destul de repede reusind sa ma pierd prin multime. Defapt ce sa ma pierd? Ei nici macar nu ma vedeau si pur si simplu treceam prin ei, precum trece mana printr-o iluzie produsa de amatori sau profesionisti.
Tot inaintand, lasandu-ma purtata de propriile picioare, observasem un pusti ce lasa drum liber cristalelor mici si incolore sa-si gaseasca sfarsitul pe sol. Inconstienta ma apropiasem de el incercand sa-i ating chipul, insa mana mea trecuse prin el, dandu-mi seama ca nu are rost.
- Nu mai plange. Am soptit, apoi privindu-l.
Claia de par ce se asemana cu spicele de grau ii intra in ochisori albastri. Trupul mic si firav il caracteriza destul de bine, dar oprindu-se din plans imi atrasese atentia si mai tare. Isi plimbase privirea de cateva ori, suspinand, apoi plecase mai departe. Oare m-a auzit? doar intrebarea asta imi cutreiera mintea, insa de fiecare data cand mi-o puneam imi spuneam ca nu are cum. Blestemul nu ar fi permis una ca asta.
Ma indepartasem de sol, avantandu-ma si eu in vazduh. Aerul caldut ma lovise din plin, dar nu aveam nici o treaba. Pana acum am fost fascinata doar de fenomenul numit 'ploaie'.
Am zburat peste marea de oameni si intr-un final mi-am gasit un loc de odihna cu toate ca nu obosesc niciodata. Preferam sa-i spun asa decat sa ma lovesc de realitate mereu si de aceelasi raspuns. Nu sunt o fiinta umana, cu toate ca mi-as dori... as vrea...
Ma lasasem in sezut pe marginea acoperisului de la bloc, cu picioarele suspendate in aer. Norii ce erau odata inchisi la culoare acum aveau albul acela pur, culoarea care dominase de atata timp si-n Rai. Oftasem prelung. Cu toate ca eram multi ingeri pe acolo, nimeni nu-mi adresase nici un cuvant niciodata. De multe ori aveam impresia ca ma ocolea si este foarte posibil sa nu ma fi inselat. Tot ce-as mai dori sa aflu, ar fi de ce eu sunt singura care nu poate fi vazuta si auzita, cu toate ca un raspuns imi tot circula prin cap de cand exist. O voce interioara ce-mi apartine mie imi tot sopteste 'blestemul', facandu-ma sa imi asez mainile pe cap. Paru-mi alb imi cazuse pe chip, acoperindu-l. Si asa nu ma putea vedea nimeni. Acum mai trebuia si sa ma acopar?
Nu inteleg de ce trebuie sa fiu singura mereu... si mereu... dar probabil mi-ar fi mult mai bine daca as inceta cu aceste ganduri. O prezenta stranie imi facuse privirea tulbure si pentru un moment ma... blocasem. Mirosul de tutun imi invadase narile, facandu-ma sa stramb din nas. Pirce-urile negre din buza si cele din urechi cu ciudate forme ii dadeau un aer de baiat rau. Chipul albicios, genele lungi si negre, parul ca taciunea cu firele rebele ce-i cadeau pe fata, trupul perfect... privirea rece.
- Luka... soptisem slab.
Purta vesminte din piele, asemeni unui rocker inrait, iar motorul sau negru din spatele lui ii completa 'imaginea'. Se parea ca nu ma observase pana cand nu-i soptisem numele. Dar cand ma vazuse ridicase din spranceana arcuind-o frumos.
- Inger, ingerasul meu... ce l-am vrut mereu. Spuse pe un ton jos si batjocoritor ca mai apoi incepand sa rada.
Ma ridicasem rapid de pe jos, scuturandu-ma.
- Ce cauti aici? si de ce ma poti vedea? Il asaltasem imediat cu intrebari la care nu eram sigura ca va raspunde.
Acum imi picase fisa. Ceilalti din regat nu vorbisera cu mine niciodata fiindca nu ma vedeau/auzi, doar Atotputernicul poate... atunci, cum Luka?
Ma privise pret de cateva secunde, aruncandu-si tigarea pe jos.
- Pentru ca esti a mea.
[Imagine: tumblr_mfcg2sBNaZ1rnbh24o3_r1_500_large.gif]
Boys love.

#3
[center]Capitolul 2[/center]





- Pentru ca esti a mea.
Cuvintele lui ma lasasera fara grai. Ma simteam atat de confuza si de fericita in aceelasi timp. Vremea de afara putea reprezenta foarte bine ce se afla si inauntrul meu.
Ceva fierbinte imi aprinse sufletul, imi adusese inima la viata facand-o sa simta. Un scantei fusese de ajuns pentru ca ea sa se aprinda si sa... existe. Imi dadusem parul alb de pe fata, fixandu-l cu privirea pe barbatul din fata mea; Luka. In momentul de fata ma simteam extrem de ciudat. Intr-un fel ciudat imi era frica dar, intr-un altul eram fericita.
Singuratatea disparuse, lasandu-i loc unui demon sa ocupe pozitia aceasta. Privirea-mi sincera, odata inghetata, acum era la fel de blanda precum mielul Domnului. Il priveam ca pe salvatorul meu in acel moment. Ba chiar uitand ca e un personaj negativ pe care ar trebui sa-l alung, ma apropiasem mai mult de el, cuprinzandu-l in bratele-mi calde.
De indata ce facusem acest lucru il simtisem tresarind, ii simtisem fiecare fior ce-i strabatusera corpul uman pe care-l adoptase acum multi, multi ani, si o raceala imensa care-si facea disparitia din inima sa. Cristale mici evadasera din lagunele mele, contopindu-se cu haina acestuia. As fi vrut sa-i spun ceva insa, am izbucnit in plans, el strangandu-ma cu putere parca fiindu-i frica sa ma piarda, soptindu-mi pe un ton mieros si mincinos ca totul avea sa fie bine.
- O sa fie bine. Nu ai de ce sa te temi.
In acel moment emotionant pentru mine si poate unul normal pentru un hot de suflete, il crezusem in totalitate. Dadusem crezare unor minciuni frumoase, lasandu-ma prada sentimentelor ce amenintau c-o sa ma consume, eliminandu-mi existenta.
Fusesem atat de bucuroasa, caci puteam insfarsit sa simt. Eram constienta ca promisiunile unui demon sunt mincinoase, dar in acel moment nu-mi pasase deloc. Eram curioasa doar de acele sentimente frumoase ce-si gasisera culcus in inima mea, ce fusese dezghetata de catre el. Probabil ca naivitatea e mult prea mare insa, a mea le intrece pe toate. Ma simtisem un pic mai umana din cauza barbatului numit Luka, iar asta ma bucurase enorm, incat imi lasasem cunostintele si sfaturile Domnului sa-mi paraseasca, capul, sa zboare libere. Fusesem atat de egoista si neascultatoare incat ii prinsesem mana demonului in a mea, decizand sa ramanem impreuna pentru totdeauna.
Nu simtisem niciun sentiment rau cum ar fi ura sau altele, in schimb din vina lui simtisem iubire. Inconstienta fiind, ma indragostisem mult prea repede, nemaidorind sa-l indepartez de langa mine. Vremea trecea iar noi ne mutaseram impreuna.
El imi promisese ca avea sa renunte la flacarile Iadului si ca se va cai, pentru a putea trai in continuare cu mine. In ciudat spuselor tuturor despre ei, el nu ma atinsese deloc. Dormeam in acelas pat si nu-mi facuse avansuri deloc. Puteam insfarsit sa adorm in bratele cuiva.
[center]Nu mai eram singura...[/center]

Pentrecusem multa vreme in lumea muritorilor. Avusesem clipe in care ne comportam ca adolescenti indragostiti, ba chiar mai mult. Blestemul disparuse, iar eu puteam fi vazuta si auzita de oameni.
Amandoi preferam sa iesim noaptea, eu pentru a ma simti libera sa zbor, iar el probabil fiind din obisnuinta. Trecusera vreo 3 ani de la acea intamplare dar, eu imi amintesc de parca s-ar fi petrecut ieri. Ma simteam captiva intr-o soarta cruda insa, nu ma puteam plange nimanui. In acel timp trist si singuratic din viata mea nu-mi doream decat un lucru si anume: sa stiu de ce fusesem blestemata.
Cu aparitia iubitului meu Luka, acest tel sa-i spun asa disparuse. Naivitatea unora persoane este mult prea mare pentru a fi inteleasa, precum e si a mea. Avusesem incredere oarba in el, in demonul meu mult prea iubit, nefiind capabila sa-i observ si partea intunecata. Adica, eu chiar il crezusem cand imi spusese ca avea sa se caiasca. Ce naiva fusesem, nu?
Odata cu trecerea timpului sentimentele se schimba. Uni se uita, alti nu, cine stie din ce cauza.
Luka nu se mai intoarse la mine timp de un an. In fiecare noapte dadeam drumul la mai multe lacrimi amare, lasandu-le sa-mi risipeasca durerea din sufletu-mi pur. Ma simteam neputincioasa, ma gandeam la ce era mai rau in acea vreme. Il asteptasem dar el, el nu se intorsese niciodata. Si atunci o intrebare isi facuse loc in mintea mea "de ce ma ajutase daca acum sufar?". Era oare pentru propria sa distractie?
Asa lasand mai multe intrebari sa-si faca loc in propriile-mi ganduri pornisem in cautarea lui hotarata sa-l gasesc.
Il cautasem in intreaga lume, si esuasem. Ma gandisem la un moment dat ca fusese ucis de insusi Diavolul fiindca era indragostit de mine. Si din nou acele cristale isi facusera aparitia pe chipu-mi albicios, iar eu nu facuse nici cel mai mic efort pentru a le opri. Intotdeauna stiusem ca dragostea era oarba, dar in cazul meu fusese mult prea de tot. Intr-un final il gasisem pe Luka. Il gasisem alaturi de alt inger, petrecandu-si noaptea impreuna.
Intr-un exces de furie ii ucisesem pe amandoi in timp ce-i blestemam. Le spusesem amandurora sa putrezeasca in Infern si multe altele, care ar lasa masca pe oricine fiind auzite din gura unui inger, unei persoane ale luminii si dreptati, dar mai ales a dragostei. Ma simtisem atat de tradata incat nu gandisem ceea ce facusem.
Ma lasasem condusa de sforiile urii si astfel ii adusesem un zambet Diavolului insa, cum ucisesem si un demon o aripa de inger imi ramasese iar alta se preschimbase. Nu la forma ci la culoare, fiind de un negru sumbru, putandu-se simti o ura imensa ce domnea in ea.
Astfel ca ramasa singura din nou, imi petreceam fiecare noapte pe-o cladire nefiind instare sa dorm. Urmarind in fiecare noapte cupluri fericite, o parte din suflet fiindu-mi mai mult decat bucuros iar cealalta blestemandu-i din adancul inimi. Devenisem din nou o persoana de gheata dar pura, curajoasa, singuratica. Cat pot spune despre naivitate.
Aceasta disparuse odata ce Luka murise iar dragostea la fel. Imi jurasem ca nu aveam sa mai simt asa ceva niciodata si trebuia sa-mi tin promisiunea pentru binele meu. Ajunsesem sa fiu mai inchisa decat inainte si chiar daca blestemul fusese rupt... De ce ma simteam mult mai departe de a fi umana? Pentru ca fusesem si sunt o ciudatenie a naturii. Nu eram un inger si nici un demon. Eram ceva pe la mijlocul amandurora asa cum fusese intotdeauna sufletul meu, indecis de ce parte ar vrea sa fie.
[Imagine: tumblr_mfcg2sBNaZ1rnbh24o3_r1_500_large.gif]
Boys love.

#4
Heiiii :* Asa cum am promis am venit. . . Imi place ! Deci ador acest fic, dar trebuie sa fi atenta adica am vazut cam multe scapari de timp prin text, dar cu atentie se poate rezolva. Greseli nu prea ai avut decat cele pe care le-am prezentat mai jos si mai erau cateva, dar am inteles ca sunt de tastare. Nu e crima daca ai o greseluta, doua.
" El strangandu-ma cu putere parca fiindu-i frica sa nu ma piarda "
" Fusesem atat de bucuroasa, caci puteam in sfarsit sa simt "
Ceea ce mi-a atras atentia atunci cand am citit este faptul ca nu ai inceput cu litera mare dupa momentul vorbiri sau chiar continuand momentul, uite un exemplu concret.
- X ai mancat ? Tot sau doar ai ciugulit ca o pasare ?
In rest nu am mai vazut nimic . . . Inainte de a posta citesti intregul text cuvant cu cuvant, eu una asa fac desi mai am cateva greseli :"> cand incep sa ma plictisesc.
Titlul m-a atras in mod special, adica ma gandesc ca tipa va deveni om, intra la liceu, nu-i asa ? Dar imi pare rau de demon . . . Era foarte frumos :"> Nu merita sa moara !
So astept nextul ! :*

#5
Ma bucur ca iti place ficul Mariaa. Sper ca o sa-ti placa si capitolul asta si te mai astept pe aici. Va multumesc si celorlalti care-mi cititi ficul. So' lectura placuta! ^.^

 – Era sa uit. Luka cel din acest capitol, nu e demonul care a murit ucis de inger. Si capitolele ce or sa vina vor fi povestite de Luka, nu de ingerul – demon. Sper sa va placa *_*



[center]Capitolul 3[/center]



Ce se poate afla in mintea unui adolescent de saptesprezece ani? Banuiesc, ca nimic bun. Oftasem prelung inainte de a ma ridica din asternuturile moi, in care imi petrecusem zeci de minute pentru satisfacerea poftelor mele carnale. Se parea ca ramasesem singur din cauza ca imediat dupa ce terminasem "treaba" ii adresasem fetei apelative nu tocmai placute, ceea ce o determinase sa-si ia talpasita din propria casa, doar ca sa nu-mi mai vada fata. Uneori ma intrebam ce vedeau fetele la unul ca mine.
Nu le puteam intelege ce le atragea la un nesimtit dependent de placere si cu un vocabular ce te zgarie pe creer. Ma ridicasem in picioare, pescuindu-mi hainele de pe jos si asezandu-le pe pat. Daca tot aveam sa plec, macar sa abuzez un pic si de dusul domnisoarei, a carui nume imi scapa momentan. Paseam alene pe hol pana la urma reusind sa gasesc baia. Odata intrat inauntru observasem ca incaperea era destul de mare, incat avea si un jacuzzi. Perfect. Din nou am nimerit sa fac sex nebun cu o bogatasa care, probabil o sa puna vreun asasin pe urmele mele a doua zi. Observandu-mi reflexia ma intorsesem cu totul. Poate soarta nu fusese atat de rea cu mine pana la urma. Datorita infatisari mele oferite de mama natura, toate fetele trag la mine, si asa nu imi lipseste nimic. Intrasem usor in dus, caci avea si unul pe langa jacuzzi, si lasasem apa sa ma bicuiasca, cu picaturile reci, lasandu-le sa se odihneasca pe muschii de care avusesem parte mai mereu, doar ca acum erau mai mari. Lasasem un zambet sa-mi rasara in coltul gurii, apoi ma intinsesem dupa samponul cu aroma de capsune. Serios?! Macar aveam ceva in comun cu tipa pe care am gustat-o. Terminand si cu dusul de care avusesem parte si ajuns in camera incepusem sa ma imbrac. Tricoul negru, stramt, imi scotea in evidenta forma fizicului perfect, iar blugi albastri inchisi, rupti la genunchi aratau bine pe mine. Defapt, tot arata bine pe mine. Imi luasem manusile inchise de pe masa si mi le asezasem lent pe maini, apoi verificand daca nu cumva uit ceva, ajunsesem la concluzia ca am luat tot ce-i al meu. Parasisem vila in graba si suindu-ma pe motor pornisem in viteza, lasand totul in urma precum si praful ce se ridicase in aer.
Adoram sa imi simt sangele cum imi circula prin vene mult mai repede decat ar trebui si adoram anormalul. Intotdeauna cautasem cai prin a iesi din normal si reusisem, oarecum. Abea in momentul de fata imi dadusem seama ca intrasem din nou intr-o rutina ce ma dadea peste cap. Dimineata un joint, la amiaza barul e prietenul meu si seara vreun asternut cald, cu vreo fata doritoare, si in orice caz nu o ciuma care sa-mi intoarca stomacul pe dos. Decisesem sa fac o oprire inainte sa ma intorc "acasa". Mda, halal casa. Tata mai mereu plecat cu afacerile lui banale si mama... mama si-o trage cu cine stie, doar pentru ca lui ii se apleaca atunci cand o vede. Sormea nu e decat o alta handicapsata care ma freaca la icre de fiecare data cand ma prinde si sincer, nu o suport deloc! Fratemio saracu' e si el in viata. Bietul tocilar inca incearca sa i-o puna lu' sclifosita aia pe care el o numeste 'iubita', desi eu as numi-o catea. Inca nu a aflat ca si-o trage pe la toate colturile.
A incercat pana si cu mine fara sa-i pese de bietul fraier care e frate cu mine, dar slava domnului ca s-a bagat un prieten si a luat-o de pe mine. Oftasem prelung, din nou. Familia pe care mi-o daruise cel de sus nu era cea la care ma asteptasem eu. O femeie frumoasa care sa gateasca pentru noi, un barbat afacerist care sa-si faca timp si pentru copii lui, ceea ce nu o sa se intample, un frate mare care sa aiba grija de mine si o sora incredibil de desteapta si frumoasa care sa-mi dea sfaturi. Mda. Visele tot vise raman pana la urma. Ajuns la resedinta familiei prietenului meu cel mai bun, intrasem cu motorul direct in curte. Il invidiam uneori. Avea parte de tot ceea ce eu imi doream, la familie ma refer. Norocosul.
Casa era destul de mare si colorata cu un verde viu. Gazonul frumos, stralucitor, permitea razelor solare sa-l incalzeasca si sa-i dea un aer aparte. Trandafiri sangerii predominau in gradina sa, si trebuie sa recunosc. Arata destul de bine. O mana se odihnea pe umarul meu, facandu-ma sa tresar usor. Intorcandu-mi chipul spre cel care-mi deranjase gandurile il observasem pe bunul meu prieten Ken.
Zambisem slab la vederea sa. Intotdeauna avusese tot ce isi dorise, inafara de dragostea tampitei mele surioare care nu-si deschide odata ochii aia. Parul blond se lasa purtat de adierile line, in timp ce privirea sa albastrie pe alocuri sangerie ma atintea. Se uita la mine cu atata blandete incat un fior placut imi traversase toata coloana vertebrala. Momentan isi ascundea trupul dupa un tricou albastriu si o pereche de pantaloni negri, taiati pe alocuri cu lanturi in partea dreapta. La mana stanga observasem o manusa la fel ca ale mele, fara degete, si ii statea al naibii de bine.
- Luka, esti bine? Intrebase acesta trezindu-ma din visare.
Tresarisem al naibi de tare.
- Omule! Vrei sa ma omori? Spusem pe un ton amuzat, si ca de obicei isi ceruse scuze si-mi zambise vinovat.
- Iar ti-ai petrecut noaptea departe de casa? Nu o sa te schimbi niciodata. Hai inauntru la o cafea. Imi propuse, iar eu acceptasem imediat. Chiar aveam nevoie de lichidul maroniu ca sa rezist si astazi.
Imi lasasem motorul in curtea lui, refuzand sa fie atins de vreun servitor. In fond, era cea mai pazita casa din tara si a mea la fel. Ajunsi in casa observasem culorile calde ce-mi mangaiau vazul. Pereti aveau o culoare sangerie placuta, ca si a trandafirilor, iar galbenul de pe alocuri se imbina perfect cu el. Semana oarecum cu razele solare. Florile dominau pana si in casa, dandui un aer si mai placut. Mama lui chiar are o pasiune pentru ele. Ma asezasem pe un scaun din bucatarie si Ken facuse la fel. In scurt timp o servitoare aparuse din senin cu doua cesti de cafea. Ma uitasem intrebator la amicul meu.
- Stiam ca o sa vi. Este tot ceea ce-mi spusese, apoi o tacere profunda se lasase peste amandoi.
Il adoram pur si simplu pe omul asta. Ma ajutase mult si in trecut. Ma scosese din atatea rahaturi in care intrasem din cauza prostiei mele molipsitoare. Cu toate acestea, si cu temperamentul meu dificil, el ma acceptase asa cum sunt. Nu incercase niciodata sa ma schimbe, asa cum incercasera alti si esuasera lamentabil. Il respectam pentru asta si-l iubeam mult.
Imi spusese ca avea de discutat serios cu mine, ceea ce ma facuse sa inghit in sec.
Nu mai vorbisem serios de cand incendiasem un depozit vechi si-i cerusem ajutorul pentru a ascunde cadavrul. Pana la urma acceptasem si il urmasem sus la etaj in camera sa. In ciuda aspectului sau e destul de nebun si el, doar ca are o grija deosebita fata de mine, si uneori incearca sa para mai matur. Ca veni vorba de asta, nu inteleg de ce o face, in fond eu il cunosc. Ma asezasem pe asternuturile moi, atintindu-mi privirea in directia sa. Parea mai serios decat niciodata si asta ma cam speria un pic, recunosc. Isi intredeschise buzele si-mi soptise numele cu atata dorinta incat am crezut ca o sa imi sara inima de la locul sau initial.
- Luka.
Nu inteleg de ce ma afecteaza acum in mod special, fiindca imi spusese numele pe tonul acesta de multe alte ori.
- Luka, mie nu-mi place de sora ta, defapt nu o iubesc pe ea.
- Ce veste buna! Handicapsata aia nu te merita. Deci, cine e norocoasa? Spusesem pe un ton copilaros, fericit.
Ma bucuram mult ca nu mai e atras de fiinta cu aceelasi sange ca mine. In fond, vaca de sormea nu merita nici un sut in fund. Nu inteleg ce l-a atras pe Ken la ea. Prostia probabil.
- Sunt... sunt... indragostit de
- De cine?! Omule nu ma tine in suspans! Sarisem ca ars din pat, fiind acum fata-n fata cu el.
- De tine, Luka. De tine! Imi adusese la cunostinta pe un ton grav, facandu-ma sa tresar.
- De mine. Perfect. Stai, ce?! Cum adica de mine? Sarisem, ridicand tonul, desi nu asta era intentia mea.
- Pur si simplu... mereu... mereu a fost asa.
Fara sa mai pot protesta imi simtisem buzele acoperite de ale sale, facandu-si 'terenul' pentru joaca. Imi invadase lacasul umed, explorandul fara pic de rusine. Nu-i pasa nici cat negru sub unghie ca eu cel mai bun prieten al sau nu as putea permite asa ceva.
Ce naiba se intamplase cu el?! Fara sa mai stau pe ganduri, imi dusesem mainile pe pieptul sau impingandu-l astfel ca facuse contact cu podeaua din camera sa. Imi stersesem buzele cu dosul mainii vizibil nervos, apoi fara sa ma gandesc ii dezvaluisem gandurile acide.
- Du-te naibi de poponar! Nu mai vreau sa te vad niciodata!
Dupa ce ii spusesem exact ce gandeam in acel moment, lacrimi cristaline se asternusera pe chipu-i, apoi tipase. Iesisem in fuga din camera sa, apoi din casa, si-mi luasem motorul de afara.
Mai privisem odata spre geamul camerei sale si-i observasem chipul indurerat, apoi plecasem.
Poate ca am ganduri ca adulti, dar nu concep o astfel de relatie. Nu sunt un poponar ordinar care si-o da la fund, si nici nu o sa fiu vreodata. Totusi, cuvintele acelea pe care le spusesem la nervi, imi facuse inima sa tresara dureros. Ma durea si pe mine... insa, nu aveam de gand sa dau inapoi. Nu. Lacrimile incolore isi facusera aparitia si pe chipu-mi alb, incapabil fiind sa le opresc. Vreau sa uit... la naiba! Vreau sa uit...!
[Imagine: tumblr_mfcg2sBNaZ1rnbh24o3_r1_500_large.gif]
Boys love.



Subiecte de discuție similare...
Subiect: Autor Răspunsuri: Vizite: Ultimul răspuns
  Demonul devine inger ohaio_angel 5 3.111 08-03-2012, 10:22 PM
Ultimul răspuns: Me_Samy
  Shea ............................. [posibil +16] Sângerica :3 3 2.444 06-09-2011, 08:31 AM
Ultimul răspuns: Lussya
  Prietenia Devine Dragoste - [+18] Copilul Zvapaiat ♥ 4 4.396 17-04-2011, 09:31 PM
Ultimul răspuns: Miranda.
  Chiar este posibil?! Mrs. Lovett 8 4.298 07-11-2010, 04:49 PM
Ultimul răspuns: Sorynna
  Asteptarea face totul posibil , ori nu ... Sakura_night_girl 15 12.355 11-07-2009, 02:41 PM
Ultimul răspuns: D@n@


Utilizatori care citesc acest subiect:
1 Vizitator(i)