AnimeZupCăutare

Destine Încrucişate

Bunaa! mai intai de toate vreau sa-ti urez La Multi ani! Sa fii fericita si fie ca toate visurile sa ti se implineasca!
Ei bin e, pot spune ca asta a fost un cadou minunat[cu toate ca noi trebuia sa iti dam tie cadouri:))]
Acest capitol a fost minunat, ca toate celelalte, desigur! Oh, cat pot sa-l ador pe Sasuke. E... minunat! Sper sa supravietuiasca...dar... ce tot spun?! Normal ca o sa supravietuiasca ;;)
Descrierea, ca intotdeauna a fost minunata. Dialogul deloc sec si foarte bine gandit, iar naratiunea perfecta.
Abea astept urmatorul capitol asa ca pune-te pe scris si ne auzim la urmatorul capitol! Multa bafta in continuare:*
perenelle: ma bucur ca iti place ce am scris ;), desi nu ma consider o scriitoare buna...stiu ca mai scartai si eu, dar mersi pentru ce ai spus...ma simt oarecum ciudat:)), dar in senul bun :P

Debby.: scena cu sarutul mi s-a marut chiar si mie super hot cand am recitit si chiar ma gandeam cand am scris asa ceva :))...nu stiu daca voi ajunge scriitoare :)), ma multumesc cu forum-urile :P...niciodata nu m-am gandit mai departe de forum-uri, nu stiu daca am talentul necesar si decat sa scriu ceva care nu este de calitate, mai bine nu scriu...cum am spus si mai sus ma simt ciudat intr-un mod placut de fiecare data cand citesc ceea ce comentati legat de fic-ul meu pentru ca mereu am impresia ca am scris ceva gresit, ca am exagerat prea mult anumite scene :P

Marina.: mersi de urari...continuarea capitolului s-ar putea sa vina mai repede decat te astepti...azi am avut o pofta nebuna sa scriu, ceea ce nu mi s-a mai intamplat de mult timp...daca te uiti la ce ora am postat asta sa stii ca pana acum am scris (nu toata ziua, dar destul:)))


ma bucur cel mai mult ca am cititori fideli, dar as vrea sa am mai multe comentarii legate de fic pentru a stii cum ma descurc...e frustrant sa vezi atatea vizualizari si doar 3 comentarii...le multumesc celor care au comentat pentru faptul ca ma ajuta sa ma perfectionez, desi as vrea si niste critica ceva mai dura :>

capitolul va veni destul de curand ;)
pana atunci,


see ya ^_^
Buna! Ti l-am citit si eu astazi! Am intarziat, nu? Da, cred ca asta am facut insa despre ficul tau nu pot pune nici un fel de critica. Este chiar extraordinar. Si chiar esti o scriitoare minunata. Nu conteaza cat de mult iti i-a sa pui urmatorul capitol pentru ca eu astept cu inima la gat sa vad ce se petrece in continuare intre cei doi prumbei.
Acum in legatura cu scena cu sarutul. A fost mult prea hot. Sincer, cred ca am citit-o si recitit-o de n ori.
Si acum, stiu ca este cu o zi mai tarziu si ca am pus tocmai la sfarsit insa La Multi Ani! Sa ai parte de tot ceea ce-ti doresti.
Te rog sa ma anunti cand pui continuarea pentru ca eu sunt cam aeriana de felul meu si nu voi observa dact daca ma chorasc la ecarn.
sooo....azi-noapte m-am intalnit cu Mosul si ghiciti ce surpriza v-a lasat? continuarea capitolului 7...trebuia sa-l postez ceva mai devreme, dar Mosul avea chef de vorba si nu puteam sa-l dau afara din casa...s-a intors azi pe zi dupa ce livrase toate cadourile si am stat de vorba pana acum, cand i-am spus:
- Mosule, imi pare rau, dar trebuie totusi sa le dau cadoul, nu crezi?
a fost de acord sa plece si mi-a spus ca de-abia asteapta sa ne vedem la anu', dar ca s-ar putea sa mai treca pe la mine din cand in cand...de-abia astept sa vina :D

revenim la oile noastre:))...dedic acest capitol tuturor cititorilor si in special lui Where's my cookye? si Marina.


enjoy it :D


Totul semăna mult prea mult cu visul meu, dar nu voiam să se termine la fel. Trebuia să găsesc o modalitate să-l salvez, chiar dacă ar fi ultimul lucru pe care l-aș face. Am început să mă gândesc la orele pe care le petrecusem cu Tsunade pentru a învăța diferite tratamente ce putea fi aplicate în lipsa unor antidoturi. Mi-a venit în minte o plantă despre care știam că este răspândită cam în toată țara și, cu puțin noroc, putea fi găsită și în zona în care ne aflam. M-am aplecat încet spre Sasuke, până când am ajuns în dreptul urechii lui, l-am trezit încet și i-am șoptit:
- Mă duc să caut o plantă care te va ajuta. Crezi că poți rezista o oră fără mine?
A dat aproape imperceptibil din cap și am simțit cum mi se strânge inima și în gât se formează un nod dureros. Sufeream împreună cu el, dar nu am lăsat să se vadă asta și mi-am mușcat dureros buza pentru a mă concentra pe ceea ce era important.

- Încerc să mă întorc cât pot de repede, i-am spus în timp ce mă ridicam și am simțit cum încerca să mă apuce de mână.
Nu avea forță rămasă nici măcar să mai ridice mâna așa că am întins-o ușor pe a mea și am așteptat ceea ce voia a fi o strângere de mână. I-am zâmbit trist și m-am ridicat înainte ca lacrimile să înceapă să curgă din nou pe obraji. M-am îndreptat cu pași rapizi spre ieșire și am început să caut planta cu pricina în jurul templului prima dată. Dacă aveam noroc putea fi rătăcită pe acolo.

După ce am căutat o jumătate de oră disperată, am ajuns într-o clădire veche și dărăpănată. Am ezitat înainte să intru, dar știam că Sasuke are nevoie de mine, așa că mi-am înfruntat teama și am pășit înăuntru. Mi-am dat seama că în trecut fusese o seră și am realizat cât de norocoasă pot fi. Am început să caut din priviri planta, în timp ce alergam în jurul unor rafturi care abia se mai țineau. Nu o găseam, deși în jurul meu erau și alte plante medicinale. Am profitat de ocazie și am adunat o parte din ele, dar tot nu dădeam de cea de care aveam nevoie urgentă. Chiar înainte de a părăsi încăperea m-am împiedicat de o bucată de lemn de care nu-mi aduceam aminte să fi fost acolo.

M-am lovit destul de rău la cap și când am încercat dă mă ridic m-a luat amețeala și am simțit un firicel de sânge cum se prelingea grețos de-a lungul feței mele. Am respirat adânc de câteva ori și m-am uitat în jurul pentru a fi sigură că mi-a dispărut amețeala. Într-un colț, destul de aproape de mine, am zărit-o. M-am grăbit târându-mă în patru labe spre planta pe care o căutam de atâta timp și am luat-o rapid, de parcă s-ar fi evaporat în următoarea secundă. Am ieșit rapid din seră, deși capul îmi zvâcnea de durere, și în cinci minute eram deja lângă Sasuke și îi verificam starea. Nu se schimbase semnificativ de când plecasem, ceea ce era un semn bun.

- M-am întors cât de repede am putut, așa cum am promis, i-am șoptit și l-am strâns ușor de mână.
A deschis încet ochii și s-a uitat la mine, având pe față o tentativă eșuată de zâmbet. Am inspirat adânc și m-am apucat de prepararea antidotului. Știam că dacă l-aș fi preparat cum trebuie nu ar mai fi fost nevoie de altceva, așa că m-am concentrat cât de mult am putut pentru a nu greși niciun pas. Orice greșeală ar fi însemnat să o iau de la zero și timp prețios pierdut aiurea.

Peste câteva ore eram destul de sigură că terminasem antidotul, așa că m-am grăbit să i-l dau lui Sasuke. Era inconștient de ceva timp, dar s-a trezit când l-am strigat.
- Am terminat, Sasuke. Acum deschide ușor gura pentru a-l lua.
A dat din cap absent în semn că a înțeles și s-a conformat cu ceea ce spusesem. A înghițit destul de greu medicamentul – nu mă mira, avea un gust oribil - și a închis din nou ochii. Când am încercat să-l strig nu s-a mai trezit și am intrat în panică.

Am început să-l zgudui și să-l strig disperată, în timp ce lacrimile curgeau în șuvoaie pe fața mea lividă. Simțeam cum groaza crește din ce în ce mai mult în mine ca un monstru care mă prinde în ghiarele lui, fără să am vreo scăpare. Inima îmi bubuia să-mi sară din piept și simțeam o durere sfâșietoare în suflet. Nu se putea termina totul acum, nu când mă apropiasem atât de mult de el. Chiar făcusem ceva atât de oribil în cât să nu merit să fiu fericită? Oare fiecare moment de bucurie din viața mea trebuie să-mi fie răpit de suferință?

Eram sigură că preparasem antidotul corect, dar oare era prea târziu? Nu mă puteam da bătută acum, așa că mi-am concentrat chakra în palme și am început să o trimit în corpul lui Sasuke. I-am simțit inima bătând încet și neregulat, dar măcar avea puls. Am încercat să îi accelerez pulsul, iar după cinci minute chinuitoare am reușit. Am oftat ușurată când a deschis obosit ochii, nu am mai rezistat și l-am îmbrățișat în timp ce un nou val de lacrimi curgea liber pe obrajii mei.

- Ce s-a întâmplat? a murmurat în urechea mea. Unde suntem?
M-am ridicat ușor și l-am privit în ochi, după care am început să râd ușurată. Nu mă puteam abține, trecusem prin niște clipe mai întunecate decât orice coșmar și nu știam cum să reacționez acum. Așa că râdeam în timp ce Sasuke se uita la mine având în priviri nedumerire și nesiguranța dacă am înnebunit sau nu. Am inspirat adânc de câteva ori pentru a mă calma și i-am răspuns:
- Ai fost rănit în luptă de opt shuriken-uri otrăvite. Am reușit să ajung aici, dar deja îți pierdusei cunoștința din cauza otravei. Am preparat un antidot pe care ți l-am administrat cu puțin timp în urmă.

A rămas liniște puțin timp, după care Sasuke a vrut să știe mai multe detalii. Am oftat încet și am început să-i spun ce voia să știe.
- Am uitat să-ți mulțumesc pentru că m-ai apărat de shuriken-uri, am spus încet și mi-am mutat privirea undeva în colțul camerei.
- Nu te amăgi, veni răspunsul său promt și m-am uitat din nou la el. Am făcut-o pentru că fără tine nu puteam duce misiunea la capăt, iar dacă ai fi fost rănită probabil nu te-aș fi putut salva. Dar pentru efortul depus, cu toate că nu trebuia, îți mulțumesc că mi-ai salvat viața, a spus serios în timp ce mi-a apucat mâna și a strâns-o ușor într-a lui.

Chiar nu putea să renunțe a mai fi un idiot? De câte ori trebuia să mai facă pe durul? Am înghițit dureros în sec și mi-am înnăbușit câteva lacrimi ce amenințau să apară pe fața mea, după care mi-am tras brusc mâna dintr-a lui, m-am ridicat de lângă el și m-am așezat pe sacul meu de dormit.
- Mă bucur că te simți mai bine, am spus pe un ton încărcat de sarcasm și m-am băgat în sacul de dormit, având grijă să stau cu spatele la el.

Mi s-a părut că l-am văzut schițând un zâmbet, dar nu puteam să mă întorc să verific. Am închis ochii și am încercat să adorm, dar oricât am încercat nu am reușit. Mintea mea era prea ocupată pentru a putea dormi, dar am ținut ochii închiși în speranța că la un moment dat mă va fura somnul. Am auzit la un moment dat niște sunete ciudate, urmate de o tuse oribilă. Fără să mă gândesc la comportamentul meu de mai devreme am sărit ca arsă din sacul de dormit și m-am dus la Sasuke.
- Ce ai pățit? l-am întrebat îngrijorată.
- N-am nimic, mi-a răspuns cu un zâmbet pe față. Voiam să văd cât de enervată ești, a continuat și a început să râdă.
Nu a reușit să-mi râdă în față datorită rănilor, așa că rapid zâmbetul a fost înlocuit de o grimasă de durere.
- Așa îți trebuie dacă te comporți așa, i-am spus busumflată. Crezi că te poți ridica să îți verific rănile?
- Pot să încerc, mi-a răspuns și mi-a făcut cu ochiul.
Mă uitam la el șocată și mă miram că nu am și gura căscată. Ce se întâmpla cu el de avea schimbările astea bruște de comportament? L-am ajutat să se ridice fără să-i mai adresez vreun cuvânt și am dat ușor într-o parte bandajul care acoperea rănile. Până acum nu putusem să mă folosesc de chakra pentru a le vindeca datorită otravei, dar eram sigură că o pot folosi acum.

- Mă voi folosi de chakra să-ți vindec rănile, i-am spus fără să mă uit la el. Vei simți niște înțepături ușoare, dar voi încerca să termin cât mai repede.
A dat ușor din cap și mi-am îndreptat atenția asupra rănilor. Mi-am pus ușor mâinile pe spatele lui și mi-am concentrat chakra în palme. Efectul s-a văzut imediat. Țesuturile se lipeau la loc unele de altele, până la nivelul pielii. Ultima rană a fost cea mai profundă și oricât am încercat să nu rămână vreun semn, o mică cicatrice tot s-a încăpățânat să apară pe omoplatul drept.
- Am terminat, am spus încet. Am făcut tot posibilul să nu rămâi cu cicatrice, dar nu am reușit.
- Nu e nicio problemă, mi-a răspuns. Important e că sunt în viață.

Încă aveam mâna pe spatele său și îmi treceam absent un deget peste cicatrice, gândindu-mă la ce se întâmplase. L-am simțit pe Sasuke cum tremură ușor sub atingerea mea și mi-am retras imediat mâna. M-am ridicat cu gândul de a mă duce spre sacul meu de dormit, însă Sasuke m-a prins de mână și m-a tras spre el, lucru ce m-a făcut să mă dezechilibrez și să aterizez în brațele lui.

- Ce crezi că faci? l-am întrebat pe un ton dur.
- Încerc să te răsplătesc pentru că mi-ai salvat viața, mi-a răspuns în timp ce își punea o mână pe talia mea.
- Și cum ai de gând să faci asta? am spus în timp ce simțeam cum îmi crește pulsul.
- Să mă gândesc. Ce-ai zice de un sărut? a spus apropiindu-se de fața mea.
Am ridicat o mână în fața mea și i-am atins buzele cu un deget, sperând să se oprească.
- Chiar crezi că asta este de ajuns pentru tot ce am făcut pentru tine? l-am provocat în joacă.
- Nu neapărat, dar cred că e un început bun, a mormăit de sub degetul meu.

Mi-a apucat ușor încheietura cu cealaltă mână și a străbătut distanța dintre fețele noastre, apăsându-și buzele de ale mele. Am început să-mi mișc buzele în același ritm cu ale lui, muscându-l ceva mai tare de buza de jos la un moment dat. Nu s-a lăsat nici el mai prejos și și-a trecut limba printre buzele mele întredeschise, începând să-mi exploreze în voie gura. Mi-a dat involuntar drumul la mână și și-a trecut-o ușor pe spatele meu, coborând de-a lungul coloanei, în timp ce eu mă agățam de gâtul său, având degetele împletite în părul negru și mătăsos. Tremuram la atingerile lui simțind cum crește în mine dorința și gemeam fără să vreau, lucru ce îl făcea pe Sasuke să devină mai îndrăzneț. Când l-am simțit cum încearcă să-mi pipăie sânii am întrerupt brusc sărutul și l-am împins în spate.

- Îmi pare rău, nu pot face asta. Nu acum, i-am spus în timp ce mă înroșeam.
S-a uitat câteva secunde la mine, după care m-a luat în brațe șoptindu-mi că e în regură și cerându-și scuze pentru comportamentul lui.
- Reacțiile tale mă înnebunesc, adăugă el sincer.
Am rămas șocată din nou și nu am mai știut ce să spun. Ceea ce auzisem acum trebuia să fie un vis. Era prea frumos pentru a fi adevărat. Era posibil să am eu acest noroc? Chiar aveam șansa să fiu cu Sasuke? Am încercam să îi spun ceva, dar de fiecare dată când deschideam gura niciun sunet nu-mi părăsea buzele.
- De ce îmi spui lucrurile aste acum? am reușit în cele din urmă să spun.

A stat să se gândească puțin și să-și formuleze ideile probabil, după care s-a uitat în ochii mei și mi-a spus:
- Pentru că până acum nu am avut curajul necesar să o fac. Tu mereu ai fost mai curajoasă și mai puternică decât mine și nu ți-ai ascuns deloc sentimentele.
Nu îmi venea să cred ce auzisem. De când mă știu l-am iubit pe Sasuke și am tânjit după aceste vorbe, iar acum că le-am auzit îmi este aproape imposibil să le cred. Am început să plâng ușor și mi-am lipit fața de pieptul lui.
- Nu te cred, a spus printre suspine. De ce aș face-o? am continuat în timp ce am început să-l lovesc cu pumnii în piept. Spune-mi, Sasuke. Am vreun motiv să te cred?

Mi-am ridicat capul și mi-am îndreptat privirea furioasă spre el. Se uita blând la mine, lucru ce mă scotea din sărite, și mi-a apucat mâinile de încheieturi, forțându-mă să mă opresc. Mi-a mutat o mână lângă cealaltă, apuncându-le cu o singură mână, în timp ce cu cealaltă a început să îmi traseze ușor conturul feței. Mi-am scuturat capul nervoasă și m-am smucit pentru a mă elibera.

- Nu-ți cer să mă crezi, mi-a spus și m-am oprit brusc. Nu am dreptul să fac asta, dar lasă-mă să ți-o dovedesc.
- Să știi că asta nu se va întâmpla peste noapte, ești conștient, nu? i-am replicat dur.
- Da, sunt. Tot ce-ți cer este timp. Ce zici?
Mă uitam la el suspicioasă, dar am încuvințat ușor din cap, după care am oftat. În sufletul meu dansam de bucurie, dar nu îl puteam lăsa să vadă asta, așa că m-am prefăcut furioasă în continuare.
- Îmi poți da drumul, te rog?
Mi-a eliberat imediat mâinile, dup care m-am ridicat și m-am îndreptat ca o vijelie spre sacul meu de dormit. I-am mai aruncat o privire fulgerătoare și el mi-a zâmbit, după care m-am întins și am încercat să adorm.

L-am auzit pe Sasuke cum se foia, dar nu am băgat în seamă și nu am deschis ochii decât atunci când i-am simțit mâna pe talia mea.
- Am uitat un lucru, mi-a spus în timp ce-l priveam surprinsă. Noapte bună! a continuat și m-a sărutat scurt pe buze, după care s-a ridicat și s-a îndreptat spre locul său.
- Noapte bună! am spus și eu mai incet și am închis ochii adormind cu un zâmbet imens pe față.




spor la citit si astept critici si sugestii, asa cum v-am obisnuit deja:P

see ya ^_^



P.S.: Ho ho ho (de la Mosu')
Bunaaa! Inca un capitol superb! De-a dreptul minunat. Nu am cuvinte, nici nu mai stiu ce anume sa spun. Ador momentele intime dintre cei doi. Ficul asta e genial, cvel mai bun pe care l-am citit vreodata[ fara sa le jignesc pe celelalte, dar acesta mi se pare cel mai bun]
Nu cred ca trebuie sa-ti mai spun ca descrierea si celelalte figuri de stil sunt geniale pentru ca stii si tu asta.
Yh... ti-am mai spus pana acum ca ador atitudinea lui Sasuke? De-ar fi asa si in anime:X Uh... cred ca m-am indragostit.
Oricum.. greseli de tastare- ca intotdeauna- n-am gasit. Nici nu cred ca voi putea gasi vreodata.
Uh, iti multumesc pentru acest capitol superb. Cu dedicatie pentru mine... si Cookie. Ma imt onorata! Merci muuult:X

Abea astept nextu` draga mea. Te poop:* Spor la scris in continuare>:D<
Doamne, doamne, doamne, doamne !
Te iubesc bai ! :]] Si sti de ce ? Pentru ca ai un fic absolut superb ! Ahh.. pai in primul rand vreau sa-ti urez : Sarbatori fericite ! >:D<
Asa.. ficul acum. Cum a zis si Marina. ficul este genial ! Ai niste idei absolut minunate.
Descrierea este cea mai tare dintre toate ! Ador felul in care descri sentimentele Sakurei. Naratiunea e la locul ei iar dialogul il ador la fel de mult ca descrierea ! :X Iar actiunea nu e deloc grabita.
Imi place cum se comporta Sasuke, iar pe Sakura o ador pentru ca nu se lasa prada cuvintelor lui.
So.. cam atat am avut de zis. Inca o data Sarbatori fericite !
Bafta si multa, multa inspiratie in continuare ! >:D<
:bye:
Este superb. Minunat, magnific.

Ce pot spune? Este minunat! Ar trebui sa-i multumim Mosului? Atunci multumesc Mosule, vin-o mai des :))
Pai nu am cuvinte, este minunat. Descrierea este splendida. Parca simt prin ceea ce a trecut biata Sakura. Astea da clipe grele. Dialogul este la locul sau. De naratiune nici nu mai am ce spune. Totul este perfect.
Ce frumos a fost finalul :X
Incep sa o invidiez pe Sakura. Momentele pe cale le petrec cei doi sunt minunate. Ce-mi place ca Sasuke se mai joaca (,) cu Sakura. Insa are o atitudine ciudata. Ba este rece ba este bland si rada. Ce mi-ar placea sa se intample si in anime asta. Mai ales sa-l vedem zambind.
Dedicatie pentru mine si Marina, neh? Multumesc!! :X:X
Stii, ficul tau este printre singurele ficuri de aici la care atunci cand apare ceva nou, fie si un comentariu ma duc cu inima la gat sa vad.
Imi place foarte mult cum povestesti totul. Stii, daca vrei scrie vreodata o carte sa sti ca eu voi fi prima care ti-o va cumpara.

Abia astept urmatorul capitol!! Iti urez mult succes in continuare!
TE URASC ! :((:((:(( . De ce nu ai pus capitolul urmator, mi-ai oprit cititul pe care nu doream sa-l opresti. Ai o poveste uimitoare, este cea mai frumoasa in momentul de fata ( am citit multe povesti frumoase) . Lasa in colo de facultate ( fara suparare) si ocupate de fic, ma faci sa plang :(( :((:((.

Din cate am inteles exista un site unde este pusa intreaga poveste? Vreau sa mi-l dai. Daca nu faci asta te impusc. Dami-l , e un ordon de la o cititoare a ficului spre autoare.
ma bucur ca v-a placut capitolul si o sa incerc cat de curand sa mai scriu ceva, dar in curand o sa vina sesiunea :(
Myranda:ma bucur ca ai trecut pe la fic-ul meu...despre ce site e vorba? este adevarat ca postez fic-ul pe mai multe site-uri, dar o fac in paralel si ceea ce ai citit aici vei citi si acolo...iti spun sincer ca nu am mai scris nimic in afara de ce am postat pana acum

chiar m-ai pus pe ganduri cu site-ul asta...ma face sa ma intreb daca cineva imi copiaza fic-ul
daca mai afli ceva de site-ul respectiv te rog sa ma anunti ;)

si cu facultatea chiar nu am cum sa o las balta...sunt la medicina si crede-ma, nu am cum sa zic "azi nu invat, stau sa scriu la fic"...incerc sa mai strecor cateva randuri scrise printre materia pe care o invat, dar imi va fi foarte dificil in urmatoarele saptamani

incerc sa mai scriu ceva saptamana asta, dar nu promit nimic


see ya ^_^
Stati putin si nu manati ca am trecut si eu p'aci
Pai sa vedem...Fata iti iubesc ficul, ideea e originala cat se poate, cel putineu nu am mai citit un fin cu ideea asta
Descriere, naratiune, dialog, toate la locul lor
Greseli de tastare sau de ortografie, gramatica nu am vazut, app iubesc partea in care Sasuke devie mai tupeist, cum a mai zis cineva pe aici nu mai stiu cine "de ar fi asa si in anime" tare m'as bucura
Te astept cat mai curand cu next-ul
Te ybesc :x si
Ja ne! :D
se pare ca totusi am gasit cumva timpul necesar sa mai scriu, desi destul de putin...incerc sa termin capitolul maine, pentru a nu intra in noul an cu lucruri pe jumatate facute :P...inca o data multumesc celor care si-au facut timp sa comenteze si ma simt sincer flatata cand citesc...chiar daca voi nu ma vedeti va spun sincer ca ma inrosesc cateodata :P...nu ma asteptam sa am asa succes cu ce am scris :P

nu mai bat campii aiurea si va las cu o mica parte din capitolul 8



Capitolul 8


A doua zi m-am trezit bine-dispusă gândindu-mă la ce se petrecuse cu o seară în urmă, dar totul s-a năruit în mintea mea în momentul în care mi-am pus întrebarea: oare am visat? Răspunsul ”Da” era cât se poate de logic și am oftat dezamăgită.

M-am ridicat cu greu din sacul de dormit și am dat de răcoarea dimineții. M-au trecut câțiva fiori și am tremurat ușor, dar mi-am revenit repede și am ieșit cu pași leneși afară din templu pentru o gură de aer. M-am așezat pe ultimele trepte, picioarele mele desculțe atingând câteodată iarba plină de rouă. M-am uitat în jurul meu la peisajul superb ce se întindea înaintea mea și brusc m-am simțit insignifiantă. Pădurea de un verde crud se întindea la nesfârșit, întunecându-se pe măsură ce priveam din ce în ce mai departe. Arborii cu trunchiurile lor groase și noduroase, acoperite parțial de mușchi, erau aici de sute de ani, fiind ultimii martori tăcuți a celor petrecute. În jurul templului copacii fuseseră tăiați, însă de ceva timp începuseră să se refacă, lăstarii plăpânzi unduindu-se ușor în adierea vântului care se juca cu câteva șuvițe de-ale mele mai răzlețe.

Am închis ochii și m-am întins ușor pe trepte, relaxându-mă sub soarele blând al dimineții. Am vrut să profit de ocazia ivită și să mă bronzez puțin - știam că nu era momentul, eram în misiune, însă Sasuke nu se refăcuse complet și nu puteam pleca încă – așa că mi-am dat jos bluza de pe mine și am rămas numai în sutien și în fustă. Pentru că nu mă simțeam comfortabil pe trepte m-am ridicat și am coborât în iarba udă. Roua de dimineață strălucea ca mici cristale pe firele verzi și m-am aplecat trecându-mi degetele prin iarbă, zâmbind tot timpul. Am început să alerg și să sar simțindu-mă fericită fără motiv, după care m-am lăsat să cad moale pe patul verde de sub picioarele mele și am rămas nemișcată în timp ce simțeam cum razele mă încălzesc sub atingerea lor.

Cred că la un moment dat am ațipit pentru că atunci când am deschis ochii soarele era prea sus pe cer și razele lui deja ardeau. Roua din jurul meu se evaporase de mult, dar fusta mea tot era udă. M-am ridicat și am căutat adăpost de razele nemiloase la umbra pădurii. Mi-am dus instinctiv mâna la cap și am simțit rana de ieri și sângele închegat în păr. Trebuia să găsesc măcar un pârâiaș unde să mă spăl, dar nu voiam să mă îndepărtez de templu prea mult.

M-am îndreptat înapoi la templu, alergând pentru a nu sta prea mult în soarele arzător și m-am oprit când am ajuns cu bine la ultimele trepte. M-am așezat acolo pentru că încă nu aveam curajul necesar de a intra, așa că încercam să trag de timp cât de mult puteam. Dacă ceea ce s-a întâmplat aseară a fost real, mă întreb de ce până acum Sasuke nu a dat niciun sem de viață. Părea dornic să mă convingă de ceea ce simte, dar în felul acesta nu va ajunge nicăieri.

- De ce ești așa încruntată? l-am auzit pe Sasuke în spatele meu.
Nu-mi dădusem seama când venise în spatele meu și am tresărit speriată. M-am încruntat din nou la el:
- Nu știi că nu te furișezi în spatele oamenilor? i-am răspuns în timp ce se așeza lângă mine. Și e treaba mea care e motivul pentru care stau încruntată, am continuat și m-am ridicat cu gândul de a mă duce înăuntru.
Deci nu a fost un vis? Faptul că am realizat asta m-a trăsnit ca un fulger și m-a paralizat o secundă, dar mi-am revenit rapid și am început să merg din nou. Nu am mai făcut decât un pas pentru că Sasuke mă apucase de mână și mă privea direct în ochi. M-am încordat să nu-mi pierd echilibrul pentru a nu se întâmpla ceva asemănător cu seara precedentă.

- De ce ești așa dificilă câteodată? a oftat Sasuke, spunând asta mai mult pentru el.
- Ce vrei să spui cu asta? am cerut eu să știu indignată.
- Nu contează.
- Pentru mine contează, Sasuke, i-am replicat și am tresărit amândoi când numele lui a plutit în aer.
Era prima dată când mă adresam așa lui și trebuie să recunosc faptul că mi-a plăcut. Simțeam cum masca de supărare crapă pe măsură ce continuam să mă uit în ochii lui, așa că m-am întors la locul meu în timp ce Sasuke încă mă ținea de mână. Când m-am așezat el mi-a tras mâna spre el și și-a trecut degetele printr ale mele, strângându-mă strâns.
- Ce voiai să spui totuși? am mai încercat o dată pe un ton mai blând.
A oftat, și-a trecut o dată mâna prin păr și mi-a spus că nu înțelege de ce câteodată sunt atât de iritată când îmi spune ceva. Cum puteam să-i răspund? Curiozitatea lui bruscă pe care o afișa câteodată pentru mine mă lua pe nepregătite și nu știam cum să reacționez, așa că puneam un zid între noi. Deși tânjeam cu fiecare fibră să-l simt aproape de mine, când o făcea cu adevărat mă speriam și îl respingeam.

Am vrut să-i spun toate aceste lucruri, dar nu am avut curajul necesar să mă uit în ochii lui și să rostesc aceste cuvinte. Mi-am tras ușor mâna dintr-a lui și, fără să mai spun un cuvânt m-am ridicat și am plecat. Probabil și-a dat seama că a atins o coardă sensibilă și m-a lăsat să plec. Când am ajuns în dreptul ușii m-am întors din nou spre el și preț de câteva secunde l-am privit în liniște. Stătea pe jumătate întors cu fața spre mine, dar era prea absorbit în gândurile sale pentru a mă observa. Razele soarelui care ajungeau până acolo se jucau timide în părul său, formând reflexii albăstrui. Vântul care abia mai adia îi mângâia în treacăt fața palidă care acum era îngândurată. Și-a ridicat privirea la un moment dat și a întâlnit-o pe a mea. Fără să vreau am rostit:

- Într-o zi îți voi răspunde la întrebare, am spus șocată în sinea mea, după care am intrat fără să mă uit la el.



enjoy it

see ya ^_^
Dau edit dupa ce termin de citit

EDIT:

Doamne, este un capitol minunat! Esti cea mai tare, stii tu? Desi este doar o parte a capitolului este extraordina, minunat...nu mai am cuvinte. Sasuke are dreptate insa nici Sakura nu este pe departe.

Sa continuam. Dialogul-nu am probleme cu el. Este perfect ca in totdeauna. Actiunea nu o grabesti si...De fapt ce tot spun acum? Tu stii deja aceste lucruri. Greseli de tastare nu am vazut insa nici nu cred ca erau.

Pai inafara lucrurilor pe care ti le-am spus, si pe care le stiai nu mai am nimic de zis inafara faptului ca abia astept sa aduci continuarea si iti urez spor la scris!
Vreau sa spun ca m-am indragostit de acest fic de la primul capitol.Incepusem sa il citesc pe Anime-Empire,doar ca acum a dat postarea in mine si m-am gandit sa iti las si tie un comentariu.Imi place de acest Sasuke,este chiar mai marfa decat jegosul din anime,dar Sakura e putin cam fraiera si il lasa pe Sasuke sa ii sufle in ceafa cam mult,adica mandria ei este inexistenta in fata lui.Dar ca sa nu fiu prea rea cu ea,mi-a placut cum si-a gasit puterea sa il salvese pe Sasuke,sincer.
Sper sa postezi si tu mai des cum ai facut in ultimul timp.;)

Astept continuarea.
Buna! Deci, nu pot sa cred ca eu abea acum am vazut ca ai postat... ciudat!!
Pai... am vazut doar o greseala facuta din neatentie mai mult ca sigur:

Când m-am așezat el mi-a tras mâna spre el și și-a trecut degetele printr ale mele, strângându-mă strâns. -> Cuvantul "strans" nu mai avea ce cauta acolo avand in vedere ca as spus inainte "Strangandu-ma", insa stiu ca a fost facuta din neatentie.

In rest, totul perfect, ca intotdeauna si abea astept continuarea capitolului. Sunt curioasa sa citesc ce idei iti mai trec prin minte. Nici nu stiu ce anume sa mai zic... Ah, da, vreau sa iti urez un An nou fericit si vie ca toate planurile ce le ai pentru viitor sa ti se implineasca[ nu ma prea pricep la urari:))]

Bye si spor la scris:*
Doaaaamneee !!!
Iti iubesc ficul ! =]] Tot iubesc !!! Ficul e absolut genial ! Si tu esti geniala ! :]]
Capitolul a fost superb. Ai avut tot ce iti trebuie. Inclusiv descrierea, pe care probabil sti ca o ador !
:]] Probabil te-am si innebunit cu ea. xD :]] Naratiune ai avut din plin ! Dialogul.. e la fel de tare ca descrierea. :X Sti sa te folosesti asa bine de el. :X Nu e deloc sec si nici mult. ^^
Ohh doamne, o sa ma satur intr-o zi sa-ti zic toate chestile astea. :]] Sti deja ca ficul e perfect.

Pai.. atat am avut de zis. ^^ Multa bafta si multa, multa inspiratie in continuare.
:bye:

P.S.: Iti doresc un an nou fericit. ^^
>:D<
surprize, surprize :))...guess who's back? m-au tot chinuit idei zilele astea si, desi luni am avut seminar la anatomie, am reusit cumva sa mai scriu :D
stiu ca per total capitolul 8 este ceva mai mic decat celalalte, dar chiar nu mai am ce sa mai scriu in el...mai pastrez din idei si pentru capitolele urmatoare :))

ma bucur sa vad ca fic-ul este citit in continuare (sper sa nu va plictisesc pe viitor) si ca am primit atatea comentarii...ma face sa ma simt ca ce am scris este apreciat si ca nu bat campii aiurea

nu va mai retin si va las cu a doua parte a capitolului 8


Capitolul 8 - continuare


Am închis ușa în urma mea și m-am sprijinit cu spatele de ea în timp ce așteptam ca ochii să mi se adapteze la semi-întunericul din templu. Am oftat adânc, supărată pe slăbiciunea mea pentru Sasuke, am alunecat ușor până am ajuns să stau în șezut și mi-am cuprins genunchii cu mâinile.

În cele din urmă m-am convins să mă ridic și m-am îndreptat spre rucsac. Am căutat ceva de mâncare pentru a prepara pentru amândoi. Am găsit o conservă cu ramen și am zâmbit gândindu-mă la cât de mult iubește Naruto acest fel de mâncare. Am făcut un foc micuț și am încălzit ramen-ul rapid. Am pus mâncarea în două boluri mai mici, după care mi-am întors privirea spre foc, privind cum flăcările jucăușe se stingeau pe rând, în locul lor rămânând decât niște cărbuni încinși de culoare sângerie. Nu mai puteam sta să privesc aiurea în timp ce mâncarea se răcea așa că m-am ridicat rapid și m-am dus să-l anunț pe Sasuke să vină să mănânce ceva.

- Nu mi-e foame, a venit răspunsul său plictisit.
- Dar trebuie să mănânci, am insistat eu. Încă nu ești perfect recuperat și trebuie să ai energie.
M-am uitat insistent în ochii lui și i-am susținut cu curaj privirea, dar nu am văzut nicio schimbare în atitudinea lui. M-am enervat pentru că depusesem totuși ceva efort pentru a-i pregăti ramen-ul și asta mi-a dat și mai mult curaj.
- Ai să faci ce-ți spun. Nu m-am chinuit degeaba să-ți îngrijesc rănile pentru ca tu acum să faci nazuri, m-am răstit la el în timp ce în sinea mea eram mai mult decât șocată.
I-am văzut uimirea pe chip pe măsură ce mă asculta, înainte să dispară sub o mască de falsă indiferență. Când am văzut că nu schițează niciun gest m-am aplecat și i-am prins mâna strâns într-a mea.

- Vii cu mine acum, a fost tot ce i-am mai spus și l-am tras după mine.
Spre surprinderea mea s-a ridicat și a început să mă urmeze. Am deschis nervoasă ușa de la templu și am reușit să o izbesc de perete, moment în care am auzit un chicotit. M-am întors spre Sasuke având fulgere în priviri și am văzut cum mă privea amuzat cu un zâmbet pe față.

I-am întors spatele și am început să merg, călcând apăsat și mărind ritmul. După câțiva pași am simțit cum mâna lui Sasuke alunecă ușor pe talia mea și cum sunt trasă spre el până când spatele meu a venit în contact cu pieptul său. Și-a rezemat capul pe umărul meu și mi-a șoptit cât de amuzantă pot fi atunci când sunt nervoasă. M-am întors brusc cu fața spre el cu gândul să-i dau o replică inteligentă, dar el a fost mai rapid ca mine și m-a lipit de el în timp ce a început să mă sărute.

Simțeam cum pasiunea sărutului îmi topește toată supărarea. Inițial mi-am lăsat mâinile moi pe pieptul său, dar pe măsură ce adâncea sărutul am început să-mi înfig degetele în bluza lui și să mă agăț efectiv de el, cerând lacomă mai mult. El avea o mână pe talia mea, iar cealaltă a urcat ușor pe antebraț, braț, până la claviculă, trimițând fiori în tot corpul ce mă făceau să tremur de plăcere și să scot niște sunete perverse. În cele din urmă și-a trecut mâna prin părul meu, trăgându-mă mai aproape de el.

Când ne-am despărțit fără chef unul de celălalt nu mai aveam aer și gâfâiam amândoi. Nu m-a lăsat să mă depărtez, ținându-și ambele mâini pe talia mea în timp ce și-a rezemat ușor fruntea pe a mea și privindu-mă intens în ochi. M-a mai sărutat o dată scurt pe buze după care m-a luat de mână și m-a întrebat unde e mâncarea.

- Tu chiar crezi că te voi ierta mereu așa ușor, doar cu un sărut? am spus încă fără să-mi fi revenit complet.
- Mă bazez pe asta, a răspuns și m-a sărutat din nou.
- Nu face asta, i-am replicat. Nu va merge la nesfârșit și vei vedea asta dacă nu crezi acum.
Mi-a zâmbit și mi-a făcut din nou cu ochiul, iar eu, neputând să păstrez o figură serioasă prea mult timp, i-am zâmbit. Am mers până unde prepareasem mâncarea ceva mai devreme și ne-am așezat direct pe jos. Am mâncat în liniște și rapid, după care Sasuke a plecat spunându-mi că trebuie să verifice capcanele.

Am rămas singură în templu și m-am plictisit rapid. Am început să mă plimb dintr-o parte în alta, până m-am hotărât să ies afară. M-am așezat într-un loc de unde am putut să văd asfințitul. Soarele își pierduse din strălucire și cerul căpătase o nuanță portocalie la început, care s-a transformat treptat într-un roșu sângeriu.

- Am terminat, l-am auzit pe Sasuke în spatele meu, după care s-a așezat lângă mine și mi-a luat mâna într-a lui. M-am aplecat ușor spre el și mi-am rezemat capul de umărul său. Am rămas amândoi tăcuți pe măsură ce soarele dispărea în spatele pădurii dese. Mă simțeam atât de bine în prezența lui și mi se părea incredibil cât de mult am suferit fără el. Nu știu cum am rezistat atât de mult timp și eram sigură că nu aș fi reușit nici măcar cinci minute dacă m-ar părăsi din nou.

Mi-am ridicat brusc capul și l-am scuturat de câteva ori pentru a alunga aceste gânduri negre. Sasuke m-a privit curios și i-am zâmbit spunându-i că nu e nimic în neregulă. M-am ridicat și l-am tras pe Sasuke după mine:
- Hai înăuntru, i-am spus. Trebuie să mai pregătesc un medicament pentru tine.
- Dar mă simt bine, mi-a replicat. Nu mai am nevoie de nimic.
- Trebuie să mă asigur că toată otrava a dispărut din organism, dacă nu, va continua să acționeze.
A oftat, dar m-a urmat înapoi la templu. Am aprins câteva lumânări pe care le găsisem acolo și m-am apucat de lucru. Sasuke s-a așezat la o oarecare distanță de mine și a început să-mi urmărească fiecare mișcare: cum mărunțeam plantele, cum le amestecam și turnam diferite substanțe pentru a obține medicamentul dorit.

- Am terminat, l-am anunțat în timp ce îi întindeam un vas cu un lichid de o culoare nu tocmai plăcută.
- Și trebuie să îl beau pe tot? a întrebat pe un ton plângăcios.
- Până la fund, i-am spus și i-am zâmbit încurajator.
A mai aruncat o privire la vasul neatrăgător, a înghițit o dată în sec și a început să bea. După primele înghițituri s-a oprit scârbit.
- Este oribil. Ești sigură că l-ai preparat cum trebuie?
M-am încruntat la el și m-am prefăcut supărată.
- Pui la îndoială pregătirea mea? Dacă nu știai, sunt cea mai bună elevă a lui Tsunade.
A mai luat o gură fără să spună nimic, după care s-a strâmbat din nou. După zece minute de chin terminase de băut tot și pentru a-l enerva l-am întrebat dacă i se păruse atât de rău. Pe un ton nervos mi-a răspuns că nu mai băuse în viața lui ceva atât de scârbos. Am început să râd și m-am dus lângă el, cuibărindu-mă sub brațul său.

- Crezi că dacă te comporți așa te voi ierta mereu? m-a întrebat.
Am zâmbit pentru că ceva asemănător îi spusesem mai devreme, când mă sărutase.
- Mă bazez pe asta, i-am spus și l-am sărutat scurt pe buze.
A râs ușor amuzat de replica mea, după care și pus o mână pe talia mea, trăgându-mă mai aproape de el. Am adormit rapid și dimineața m-am trezit în brațele sale. Când am deschis ochii am fost întâmpinată de privirea pătrunzătoare a lui Sasuke și am murmurat un ”Neața!”. Mi-a răspuns la fel și m-a sărutat pe frunte. Mi-am așezat mai bine capul pe umărul său și m-am întors cu fața spre el pentru a-l vedea mai bine.

Avea o privire pierdută și se uita în gol. Am încercat să-l scot din acea stare, dar nu am reușit, așa că m-am ridicat îmbufnată și am ieșit afară. Razele soarelui provocau durere ochilor mei somnoroși și nu vedeam decât o lumină puternică și orbitoare, motiv pentru care am fost nevoită să îi închid aproape de tot pentru a putea vedea ceva. M-am sprijinit ușor de una dintre coloanele templului în timp ce simțeam cum vederea mi se acomodează cu intensitatea mult prea mare a luminii. Știam că astăzi urma să plecăm mai departe, însă nu voiam. Îmi creasem propriul meu colț de Rai aici și îmi venea greu să renunț la el.

Nu știam ce e cu Sasuke și asta mă frământa. Putea să-mi spună ce are, credeam că în mine avea încredere, dar nu, el trebuie să se prefacă tipul care suferă în tăcere. De ce nu mă lăsa să fiu aproape de el, de sufletul lui? Îl simțeam cum se distanțează de mine și nu-mi plăcea asta. Dar ce tot vorbesc? Doar privea în gol și asta s-a întâmplat o dată până acum. Nu ar trebui să fac din țânțar armăsar, poate pur și simplu se gândea la misiune sau la orice altceva. Dar dacă nu?

Am scuturat de câteva ori din cap pentru a alunga gândurile și le-am închis într-un colț din mintea mea. Nu voiam să mă gândesc acum la asta, trebuia să mă gândesc la misiune. Am scos din buzunarul fustei o bucată ruptă de pergament pe care se aflau instrucțiunile. Le-am citit o dată, după care am împăturit la loc hârtia și am băgat-o la loc în buzunar.

- Ești gata de plecare? m-a întrebat Sasuke apărând din senin lângă mine.
Tonul său era calm, plat, fără inflexiuni. L-am văzut că deja avea rucsacul în spate și i-am spus să mă aștepte zece minute. M-am întors înăuntru și am început să-mi strâng rapid lucrurile în timp ce simțeam cum lacrimile îmi înțepau ochii și amenințau să se reverse pe obrajii mei brusc îmbujorați. Nu știam de ce plâng, dar am lăsat lacrimile să curgă în speranța că asta mă va mai calma. M-am așezat în genunchi cu spatele la ușă pentru ca Sasuke să nu îmi poată fața, și am început să îmi aranjez cum trebuie lucrurile în rucsac înainte de a-l închide. Mi-am șters cu o mână lacrimile înainte de a mă ridica și m-am îndreptat spre ușă.

- Ce ai pățit? m-a întrebat Sasuke cu o urmă de îngrijorare în voce.
M-am prefăcut că nu știu la ce se referă și i-am zâmbit asigurându-l că nu e nimic în neregulă.
- Atunci de ce ai plâns? m-a presat.
- A! am continuat eu prefăcându-mă. Asta nu e nimic. Când mi-am strâns lucrurile mi-a intrat ceva în ochi.
I-am zâmbit din nou sperând să lase baltă subiectul. Nu a mai spus nimic legat de asta, în schimb m-a întrebat de misiune. Am scos o hartă dintr-un buzunar lateral al rucsacului și am întins-o.
- Dacă ce am analizat pană acum e corect, ne aflăm aici, am spus indicând un punct pe hartă. Astăzi putem recupera o parte dacă ajungem aici, am continuând urmărind pe hartă cu degetul un traseu imaginar.

A dat scurt din cap în semn că a înțeles și a vrut să plece, dar l-am apucat ușor de mână, oprindu-l. S-a întors spre mine și m-a privit direct în ochi, de parcă ar fi putut citi ceva acolo. Știam ce avea să găsească: îngrijorare și teamă. A oftat și m-a tras mai aproape de el, punându-și mâine pe talia mea. Și-a frecat ușor buzele de ale mele, dar eu nu m-am mulțumit cu atât și m-am ridicat pe vârfuri pentru a ajunge mai bine la buzele lui. Am început să le mișc ușor, iar Sasuke nu s-a împotrivit. Mi-am trecut mâinile după gâtul său și m-am lipit de el, simțind cum sânii mi se presează de pieptul lui bine dezvoltat. Mi s-a părut că a durat o veșnicie sărutul, dar totul s-a terminat prea brusc. Când m-a privit din nou în ochi am putut vedea dorința în ochii lui și am știut că toate grijile mele de mai devreme erau nefondate.



sper ca nu am abuzat (prea mult) de dialog...spor la citit


see ya :D
Ok, ok ! Am venit si eu. Nu sti cu cata nerabdare am asteptat capitolul urmator. :X
Bun, ficul acum. Ohh doamne ! Ce sa mai zic ?
Sti ca totul e perfect. Nu am ce comenta. Totul a fost ca la carte. Pur si simplu minunat.
Descriere, naratiune, dialog. Absolut minunate. De estetica.. ce sa mai zic. Ai un stil foarte ordonat de a scrie. Imi place. Ador chestia asta.
Din nou iti zic.. si poate iti voi mai zice asta mult timp de acum inainte.. ador descrierea ta. Felul tau de a descrie este pur si simplu minunat ! ^^ As putea sa-ti citesc ficul din nou si din nou si din nou ! La infinit. :X
Asa, cam atat.
Bafta si multa, multa inspiratie in continuare !
:bye:
>:D<
ma bucur mult ca nu am dat-o in bara, avand in vedere ca l-am scris foarte repede...nu am mai scris atat de mult de o groaza de timp si ma simt chiar bine, desi mai am doua saptamani si incepe sesiunea...desi initial am spus ca voi posta de-abia dupa sesiune, inspiratia m-a lovit tocmai acum si nu pot scapa de ea pana nu scriu...plus ca daca o ignor prea mult voi ajunge sa uit ideile si chiar nu vreau asta

LemonCandy: ma bucur ca ti-a placut...eu incerc mereu sa scriu ceva complex pe intelesul tuturor (desi nu stiu daca intelegi ce spun acum:)))...am vazut ca sunt multi useri destul de mici comparativ cu mine (minim 5 ani) si m-am gandit ca nu ar avea rost sa scriu ceva extrem de complicat din care sa nu se inteleaga mare lucru...faptul ca reusesti sa-ti imaginezi actiunea ma asigura ca sunt pe drumul ce bun (nu stiu ce varsta ai si nu vreau sa jignesc, dar chiar nu poti intelege anumite lucruri decat daca ai o varsta si o gandire mai matura)

Debby.:mersi mult pentru comentariu...ca de obicei sunt fericita de fiecare cand primesc un comentariu de apreciere, desi fic-ul meu este departe de a fi perfect :))...cu toate acestea incerc sa ma apropii cat mai mult de ea cu fiecare capitol scris

next-ul sper sa il postez cat de curand, dei nu sunt sigura daca in acest week-end
astept in continuare si alte comentarii :)

see ya
Deci imi pare rau ca nu am vazur mai devreme insa sunt complet aeriana!
Este minunat!! Il iubesc :X Te iubesc :X. Deci imi place foarte mult acest fic. Ai de toate (si nu ma mai refer la dialog, descriere, naratiune pentru ca acestea sunt perfecte si tu stiai deja asta plus ca muti au mai spus-o) contine putin drama (nu ma refer in acest capitol), putina comedie (partea cu antidotul facut de Sakura a fost chiar amuzant) si romantism!

Este perfect desi nu inteleg de ce nu crezi acest lucru. Ma rog, acum fiecare cu parerile personale insa mie una chiar imi place foarte mult cum scrii si personal mie imi va lua ani sa scriu ceva cum scrii tu acum.

Pai, cam atat am avut de spus, iti urez mult succes in continuare si nu ma refer doar la fic ci si la sesiunile tale. Si sa ma anunti si data viitoare! :X
multumesc, in primul rand, pentru comentarii...apreciez faptul ca ati reusit sa va faceti putin timp sa comentati

m-am gandit sa postez azi, desi pana acum planuisem altceva, pentru faptul ca am depasit 10 100 de vizualizari...nici acum nu-mi vine sa cred ca fic-ul meu a fost citit de atat de multe ori

mentionez ca in acest fragment Sasuke si Sakura NU fac nimic din ce ar avea limitare de varsta...stiu ca am scris ceva mai jos ce poate parea la o prima vedere ca fiind ceva pervers, sa spun asa, dar va sigur ca mai este ceva timp pana o sa ajunga acolo :))

Capitolul 9


Următoarele două zile au fost un maraton aproape continuu, solicitându-ne la maxim rezistența fizică. Am reușit să găsim drumul pe care îl urmam la scurt timp după ce am părăsit templul și cumva am recuperat timpul pierdut. Alergam aproape în continuu cât era ziua de lungă și seara eram amândoi atât de extenuați încât ne băgam direct în sacul de dormit fără să ne mai adresăm vreun cuvânt. Dimineața ne găsea unul aproape de celălalt, ținându-ne de mână, după care începeam un nou maraton.

A treia zi a fost ceva mai lejeră și am reușit inclusiv să parcurgem în avans o bună bucată de drum. Seara am ajuns la o casă veche și părăsită, dar care părea destul de rezistentă pentru a se înnopta în ea. Am intrat înăuntru și am început să analizăm locul. Casa avea două camere, iar într-una dintre ele am constatat cu uimire prezența unui pat de o persoană. Era un lucru bine-venit după atâtea nopți dormite pe jos.

- Vei dormi în pat, iar eu mă voi mulțumi cu spațiul de lângă șemineu, îmi spuse Sasuke în timp ce își lăsa rucsacul jos.
De ce? Am vrut să-l întreb, dar nu am reușit. M-am mulțumit să dau din cap și să mă duc în cealaltă cameră să-mi las rucsacul. M-am întors înapoi cu niște mâncare pe care o cumpărasem mai devreme dintr-un sătuc aflat la ceva distanță de noi. În camera în care se presupunea că urma să doarmă Sasuke am găsit o masă și trei scaune șubrede. L-am rugat pe Sasuke să țină mâncarea cât timp am șters de praf masa și scaunele, după care am servit cina.

Sasuke s-a ridicat înaintea mea de la masă, anunțându-mă că urma să caute lemne pentru un foc. S-a întors un sfert de oră mai târziu și s-a apucat să aprindă focul în șemineu, deși nu era foarte frig. M-am dus în camera mea și mi-am schimbat hainele murdare, luându-mi pe mine o pereche de pantaloni scurți și un maieu vaporos și destul de decoltat, scoțându-mi în evidență formele de care pot spune că eram mândră. M-am întors în cealaltă cameră, iar când am deschis ușa Sasuke s-a uitat la mine într-un mod ce m-a făcut să schițez un zâmbet timid și să mă îmbujorez puțin. M-am îndreptat cu pași mici și m-am așezat aproape de el, rezemându-mi ușor capul pe umărul său.

Am privit flăcările jucăușe din șemineu cum apăreau și dispăreau la intervale neregulate, uneori mai strălucitoare, alteori mai palide, având culori ce variau de la albastru închis la roșu aprins. Sasuke și-a trecut o mână în jurul taliei mele trăgându-mă ceva mai aproape de el și am simțit cum încet, încet încep să adorm. Inițial nu și-a dat seama, iar când a realizat eram deja mai mult adormită decât trează. S-a ridicat ușor încercând să nu mă deranjeze, după care m-a luat în brațe și m-a dus până în camera mea.

M-a așezat pe pat cât de delicat a putut și m-a învelit cu sacul meu de dormit. Încă îi simțeam prezența în cameră și, înainte să plece, mi-a dat la o parte câteva șuvițe care îmi alunecaseră pe față. După ce a închis ușa m-am trezit brusc. Eram singură în această cameră ce mi se părea sinistră și neprimitoare. Voiam să-l simt aproape de mine, devenisem dependentă de parfumul lui, de săruturi, de tot ce însemna el. Știam că era în camera alăturată, însă zidul dintre noi părea mai solid decât orice altceva. Aș fi vrut să mă duc lângă el și să mă cuibăresc la pieptul său, dar nu voiam să-i arăt slăbiciunea mea pentru el mai mult decât o făcusem deja. Nu voiam să știe cât de mult mă influența prezența lui.

Am început să mă gândesc la cum l-aș putea aduce în cameră fără să pară suspect. Am început să mă plimb agitată prin cameră în timp ce îmi treceam din când în când mâna prin părul meu și-așa destul de încâlcit. Mi-a venit în minte o idee pe care am pus-o în aplicare instantaneu, fără să stau să mai analizez dacă urma să meargă sau nu. A fost un impuls de moment care speram să aibă succes. M-am așezat la câțiva pași de ușă și am scos un țipăt cât de înspăimântător am putut.

Aproape imediat l-am auzit pe Sasuke ridicându-se și grăbindu-se spre mine. Ușa s-a deschis brusc trântindu-se de perete și s-a uitat la mine speriat și buimac. Se pare că avusese mai mult succes ca mine să doarmă și mi-a părut rău pentru un moment că l-am trezit. Spun un moment pentru că eram mult prea egoistă, dorind să-l știu aproape de mine.

- Ce s-a întâmplat? m-a întrebat panicat.
Pauză. Mintea mea părea brusc golită în timp ce încercam să găsesc o scuză plauzibilă. Secundele treceau în timp ce tăcerea se lăsase între noi. În cele din urmă i-am spus că simțisem ceva pe mâna mea, iar când mă trezisem constatasem cu stupoare că era un șoarece. O scuză de-a dreptul penibilă chiar și pentru mine. Auzind răspunsul meu l-a pufnit brusc râsul, relaxându-se automat. Eram de-a dreptul fermecată de râsul său ce părea sincer și pe care îl auzisem atât de rar.

- Așa ușor te sperii? m-a întrebat încă râzând.
M-am strâmbat ca un copil mic la el și m-am așezat bosumflată pe pat.
- Eram ațipită, m-am justificat eu. Pun pariu că și tu ai fi făcut la fel.
A început să râdă din nou, ceva mai tare ca data trecută. Nu mergea deloc cum voiam, dar cel puțin nu plecase încă din cameră, iar prezența lui îmi calma agitația de mai devreme. S-a sprijinit de marginea patului și mi-a spus că la cum țipasem probabil nu mă va mai deranja nimic, după care s-a întors spre ușă. Am trecut peste remarca sa ironică și l-am prins de mână înainte de a se îndepărta de mine. M-am ridicat de pe pat și m-am apropiat de el.

- Poți să mai rămâi puțin? l-am întrebat aproape șoptit, simțindu-mă cum încep să mă înroșesc.
Nu mi-a răspuns, în schimb s-a așezat pe pat, trăgându-mă după el. M-am așezat cu capul pe pieptul său, în timp ce și-a trecut mâna dreaptă peste umărul meu, trasând la întâmplare linii cu degetul. Senzația pe care o simțeam mă înnebunea – în sensul bun – fiori care porneau din locul unde degetul său era în contact cu pielea mea, după care radiau în tot corpul. Am tremurat ușor de plăcere în timp ce mă așezam mai confortabil.

Am stat câteva minute în liniște, după care Sasuke a vrut din nou să plece. Am rămas întinsă cât i-a luat să se ridice, dezamăgirea putându-se citi ușor pe fața mea. Dorința mea de sta împreună m-a făcut să mă ridic într-o fracțiune de secundă și am rămas în genunchi în pat, în timp ce el mă privea uimit. M-am întins spre el, dornică să-i simt buzele peste ale mele, și mi-am încolăcit brațele în jurul gâtului său. A zâmbit, dar nu m-a îndepărtat de el, intrând în jocul meu. Pasiunea cu care ne sărutam era aproape tangibilă, plutea în jurul nostru învăluindu-ne ca o ceață densă.

Încă sărutându-ne l-am tras pe Sasuke mai aproape de mine, până când am căzut efectiv pe spate. A părut amuzat de gestul meu, dar m-a sărutat din nou în timp ce s-a urcat nou în pat, punându-și genunchii de o parte și de alta a taliei mele. În timp ce îl lăsam să-mi exploreze în voie gura, mă lipeam de el cât de mult puteam, de parcă nu eram destul de apropiați deja. Știam că jocul meu putea deveni periculos, dar eram sigură că voi reuși să mă opresc la timp. La un moment dat și-a depărtat buzele de ale mele și a început să se joace cu lobul urechii, mușcându-l ușor, lucru ce m-a făcut să gem încet de plăcere. Aveam mâinile pe spatele său lat și puternic, iar degetele mele s-au încleștat pe bluza lui.

A trecut ceva timp până când focul pasiunii să se mai domolească, însă nu s-a stins de tot, acum arzând mocnit, gata să se aprindă din nou în orice moment. Amândoi eram întinși în patul care abia ne ajungea, respirând sacadat pentru a ne reveni. Pe față aveam un zâmbet pervers și triumfător, dar m-am ferit de privirea curioasă lui Sasuke. În scurt timp am adormit cu capul pe pieptul său, având certitudinea că nu urma să plece. Ca măsură de ”precauție” mi-am strâns degetele pe bluza lui, sugerându-i astfel, fără să vreau, nevoia de a-l simți lângă mine. În acea noapte am dormit profund și a fost prima dată când am simțit că sunt iubită.

Dimineața am fost trezită de razele soarelui care treceau nestingherite prin geamul din stânga patului. Am mai stat câteva minute cu ochii închiși, sperând să adorm la loc, dar intensitatea luminii era mult prea mare. M-am întors cu spatele la geam și mi-am întins mâna spre locul unde știam că dormea Sasuke, dar nu am simțit decât așternuturile sub palma mea. Am sărit ca arsă din pat, speriată că eram singură în cameră și neștiind unde era Sasuke. M-am liniștit puțin când am simțit un miros plăcut ce venea din camera alăturată și am simțit cum stomacul meu reacționează destul de sonor.

Am zâmbit fericită și m-am întins din nou în pat, ținându-mi ochii închiși și așteptând ca Sasuke să intre în cameră. Undeva în timpul cât am așteptat am adormit pe bune.
- Sakura, trezește-te, am auzit ca prin vis cuvintele.
- Mmm, a fost tot ce am reușit să spun, sperând să mă lase în pace.
Am auzit un râset ușor lângă urechea mea, dar mă simțeam mult prea bine cu ochii închiși pentru a mă uita cine e. Am simțit cum îmi trasa cu un deget conturul feței, alunecând ușor de-a lungul maxilarului și oprindu-se în deptul bărbiei. Știam deja cine e lângă mine, dar nu voiam să-l întrerup din ce făcea, fiind din nou egoistă. Și-a trecut apoi degetul peste buzele mele întredeschise, moment în care am expirat involuntar, dându-mă de gol.

Am deschis somnoroasă ochii și i-am zâmbit lui Sasuke în timp ce am fost întâmpinată cu un ”Neața!”. Mirosul de mâncare pe care îl simțisem mai devreme era mai puternic acum și, în timp ce m-am ridicat în șezut, am început să-mi rotesc privirea prin cameră pentru a găsi sursa lui. Sasuke mă privea amuzat și în cele din urmă mi-a prins bărbia cu două degete, forțându-mă să mă uit în ochii lui.
- Ce ai pățit? vru el să știe.
- Ceva miroase bine aici, am spus simțind cum foamea mea creștea cu fiecare secundă.
A început să râdă de comportamentul meu și mi-a întins o farfurie plină cu mâncare aburindă. Am înghițit o dată în sec, după care am început efectiv să înfulec tot ce era acolo. Nici nu am stat să analizez ce fel de mâncare era pentru că în mai puțin de cinci minute farfuria era goală.

Am realizat după ce am terminat cât de penibil a fost comportamentul meu și m-am uitat spre Sasuke, fiind îmbujorată și cerându-mi scuze din priviri. A schițat un zâmbet ironic, dar nu a comentat nimic legat de ”incident”. Am zâmbit și eu timid, rușinată de gestul meu, după care m-am ridicat din pat și m-am întins, dezmorțindu-mi mușchii.

Sasuke stătea pe marginea patului și mă privea în timp ce făceam câteva exerciții de înviorare. S-a întins ușor după mine și m-a apucat de talie, trăgându-mă mai aproape de el. Mi-am pus mâinile pe umerii lui, citindu-i intențiile în privire, după care m-am ridicat pe vârfuri și l-am sărutat. L-am împins pe spate în timp ce ne sărutam, ajungând deasupra lui. A început să își plimbe mâinile pe spatele meu făcându-mă să mă simt euforică. La un moment dat s-a ridicat brusc și în secunda următoare locurile erau inversate. A început să mă sărute din nou, masându-mi ușor limba cu a lui, în timp ce degetele mele erau împletite în părul său moale și negru. Nu mă puteam sătura de el, devenise un drog pentru mine, unul de care nu cred că aș fi putut să mă las vreodată.

- Ar trebui să ne strângem lucrurile, am spus în timp ce el avea încă buzele peste ale mele.
A mormăit ceva de neînțeles, după care s-a ridicat de pe mine fără chef. M-am ridicat și eu imediat după el și am început să-mi împachetez sacul de dormit. Înainte de a ieși din cameră m-a mai sărutat o dată, după care s-a îndreptat spre ușă. La jumătatea drumului s-a întors brusc spre mine, sărutându-mă scurt din nou, după care a plecat. L-am urmărit amuzată cu privirea până a închis ușa în urma lui, după care am revenit la bagajul meu.



cum am spus si mai sus, cei doi ”porumbei” nu au facut inca sex :)) (sper ca pot folosi cuvantul)...nu mai zic nimic, va las in compania capitolului...spor la citit



see ya ^_^
Hello! Am ajuns si eu pe aici si probabil ca de acum incolo o sa ma vezi din ce in ce mai des, si sper sa reusesc sa ma revansez pentru capitolele la care trebuia sa-ti la comm mai demult. In mare, ficul tau este minunat, si cred ca stiai deja asta, mijloacele de expunere se completeaza reciproc (dupa parerea mea naratiunea iese in evidenta, desi si descrierea si dialogul nu sunt deloc rele). Am observat o mica diferenta intre primele capitole si celelalte, si sincer mie imi plac mai mult capitolele in care ai narat a pers. a I-a, desi (din nou) nici celelalte doua nu sunt rele deloc. Povestea mi se pare destul de originala, si chiar daca nu poate fi foarte diferita de restul ficurilor Sasusaku, in fond sunt aceleasi personaje si au aceleasi caractere, dar pentru mine ficurile se diferentiaza dupa modul in care a fost scris, iar al tau e unic. Probabil ca dupa acest comentariu de un kilometru o sa crezi ca nu imi place ficul tau, dar te inseli. Este superb, de fapt unul dintre preferatele mele, merita continuat, si imi pare rau ca nu am lasat comm mai devreme, desi il citeam:D
Astept cu nerabdare capitolul urmator. Spor la scris>:D<
Okay ma simt eu cam rau insa acest lucru nu ma opreste.

Este un capitol superb precum restul. Cand am citit acea "avertizare" de la inceput ma intrebam la ce te refri si chiar ar fi fost prostesc (,) ca cineva sa creada altceva decat ceea ce ai scirs tu acolo.
Pai sa revenim la fic. Asa inainte iti spun ca te iubesc nu stiu ce s-a intamplat cu tine insa imi pare bine ca pui capitolele destul de repede (fata de cum le puneai inainte :)) ) si acest lucru ma bucura.
Despre descriere&naratiune&actiune&dialog nu am ce spune deoarece sunt perfecte si le iubesc! Imi place atat de mult felul in care scrii desi stii asta!
Imi place asa de mult ataitudinea lui Sasu-kun! Si ma amuza felul in care se comporta Sakura. Este chiar distractiv. Imi place, de fapt pot spune ca iubesc faptul ca mai adaugi si putin umor!
Imi pare rau ca nu pot spune mai multe momentan insa nu stiu ce as mai putea adauga (probabil din cauza ca am febra) insa iti urez mult succes in continuare! :X
hello again! :D...ma bucur ca v-a placut prima parte a capitolulul 9 si sper sa o savurati la fel de mult si pe a doua
in principiu voi face o pauza de o luna pentru ca incepe sesiunea (desi chiar azi am avut un examen) si am foarte mult de invatat...spun in principiu pentru ca nu ma asteptam sa termin nici capitolul 9 inainte de sesiune, deci s-ar putea, daca am timp (nu prea cred totusi), sa mai scriu cate ceva
pana atunci va las cu a doua parte a capitolului 9...spor la citit



Capitolul 9 - continuare



Am terminat relativ repede de strâns lucrurile pe care le risipisem oarecum în cameră, și am plecat mai departe. Ziua a trecut mai repede decât aș fi crezut, poate pentru faptul că eram cu gândul la orice altceva – în principal la Sasuke – decât la misiune. Pentru că aveam un avans din ziua precedentă, ne-am permis ”luxul” de a merge ceva mai relaxat. Aproape toată ziua am mers prin pădure, la umbra răcoroasă a copacilor ce permiteau câteodată ca unele raze răzlețe să se ivească printre frunze. Sasuke m-a ținut de mână aproape tot timpul, iar câteodată îmi fura câte un sărut scurt, dar dulce. Totul era prea frumos pentru a fi adevărat, câteodată chiar având impresia că visam.

Seara ne-am oprit tot în pădure, sub ramurile protectoare ale unui stejar secular. Ne-am organizat rapid, având deja experiența unor nopți dormite în aer liber: un foc mic, sacii de dormit aproape de el, ceva mâncare, săruturi pasionale și somn de voie. . Dimineața a venit prea repede, razele soarelui trecând printre ramurile copacilor și trezindu-mă brusc din somn. Am deschis ochii și l-am văzut pe Sasuke treaz, sprijinit într-un cot și uitându-se intens la mine. I-am zâmbit somnoroasă și el mi-a răspuns cu un zâmbet fermecător ce mi-a tăiat suflarea un moment.

- Gata pentru o nouă zi? mă întrebă în timp ce se ridica să-și strângă lucrurile.
Am dat afirmativ din cap și m-am ridicat leneșă din sacul de dormit călduros și confortabil. În timp ce-mi strângeam lucrurile am auzit un susur slab, iar după ce am terminat l-am anunțat pe Sasuke că vreau să caut pârâiașul care se auzea. Mi-a spus să nu mă îndepărtez prea mult, după care am plecat grăbită. Am alergat cam cinci minute până să ajung unde voiam. Un râu destul de mare – nu cum am crezut inițial - și învolburat se întindea la picioarele mele, apa curată sclipind jucăuș în lumina caldă a soarelui de vară. Ceva mai sus era o cascadă înaltă, dar îngustă. Apa cădea cu viteză izbindu-se de stâncile de jos, după care își relua cursul ceva mai lin. Am zâmbit la vederea peisajului ce mi se înfățișa, după care m-am descălțat rapid și am intrat cu picioarele în apă. Inițial apa mi s-a părut rece și am tremurat ușor, dar apoi m-am obișnuit cu temperatura am început să mă plimb, pe măsură ce apa urca de la nivelul gleznelor până la coapsă. Nu m-am mulțumit cu atât, dar nici nu voiam să-mi ud hainele, așa că m-am întors la mal, mi-am dat bluza și fusta jos, intrând din nou în apă în lenjerie. Știam că arătam provocator cu lenjeria minusculă lipidă de corp și speram ca Sasuke să nu vină, deși într-un într-un colț pervers al minții mele îmi doream asta.

Am înotat până la cascadă, apa fiind mult mai adâncă decât mine. Am descoperit cu mirare că în spatele perdelei de apă se afla o mică peșteră. Voiam să ajung acolo, eram curioasă ce imagine parcă ruptă de realitate se afla după cascadă. Nu aveam cum să ajung la mal și să urmez cine știe ce potecă, așa că am înotat până când am simțit picăturile de apă cum se loveau brutal de fața mea. Am luat o gură de aer, mi-am făcut curaj și am înaintat. Imediat ce am intrat sub apă am simțit ca și cum o stâncă ar fi căzut pe mine, împingându-mă în adâncuri. Presiunea asupra corpului creștea cu fiecare picătură care mă atingea și m-am trezit prinsă într-un torent în care păream o simplă păpușă de cârpă, incapabilă să mă zbat sau chiar să mă mișc.

Deși știam cum să-mi țin respirația câteva minute, în aceste condiții îmi era imposibil să rezist atât de mult timp. Trebuia să fac ceva și repede. Am încercat să mă zbat, să dau din mâini și din picioare, dar fără succes. Știam că rezerva de aer se terminase aproape de tot și trebuia să scap de acolo, dar nu aveam efectiv cum să o fac. La un moment dat m-am dat bătută și m-am lăsat pradă curenților care mă trăgeau într-o parte și alta, încercând parcă să vadă care e mai puternic. Am închis ochii și sub pleoape mi-a apărut imaginea clară a lui Sasuke. Avea una dintre privirile intense pe care le-am văzut în ultimele zile, iar de pe chip nu-i lipsea zâmbetul ștrengar și ușor ironic. Simțeam cum alunec într-o stare de inconștiență și am realizat pentru prima dată că urma să mor. Îmi era frică de asta și voiam să fac ceva pentru a rămâne în viață, dar starea de moleșeală care mă cuprinsese era pur și simplu mult prea atrăgătoare pentru a renunța la ea, plus că durerea începea treptat să-și piardă din intensitate. Ultimele mele gânduri coerente s-au îndreptat către Sasuke, după care totul s-a întunecat.

* * *

Simțeam că sunt zguduită puternic de două brațe care apăsau pe toracele meu. Știam că murisem – eram convinsă de asta – dar moartea nu ar fi trebuit să fie mai confortabilă? Adică fără suferință, durere și toate cele? Dar cum puteam să nu sufăr știind că niciodată nu-l voi mai vedea pe Sasuke, nu-i voi mai simți parfumul atât de diferit și unic, nu voi mai avea senzația pe care mi-o provoca prin fiecare sărut sau atingere. Am pierdut toate aceste lucruri din cauza unei copilării.

- Sakura, mă auzi? am auzit vag vocea unui înger.
”Da” am vrut să spun, însă buzele mele nu mă ascultau.
- Sakura! l-am auzit din nou strigându-mă cu tristețe și panică în glas, de data asta ceva mai clar.
Vocea mi se pare atât de cunoscută, de parcă m-ar striga Sasuke. Am vrut să-i spun că nu are de ce să se îngrijoreze, dar ceva mi-a apăsat buzele, ceva ce mi-a provocat fiori cunoscuți. Era oare posibil să nu fi murit? Cum? Pe măsură ce gândurile mi se aranjau în propoziții coerente, am realizat că exista posibilitatea să fiu încă în viață. Simțeam cum bucuria explodează în mine, iar inima bubuia în piept, asigurându-mă încă o dată că sunt vie. Am simțit cum aerul îmi era suflat pe gură până în plămâni, după care ieșea singur, dându-mi o senzație de disconfort în gât.

Mă simțeam inertă cum stăteam întinsă acolo – oriunde ar fi asta - și oricât aș fi încercat să mă mișc nu simțeam decât durere la cea mai mică încordare, așa că am preferat să rămân nemișcată. Îl auzeam pe Sasuke agitându-se în jurul meu înnebunit de durere și aș fi vrut să-i spun ceva, dar durerea mă țintuia acolo, făcându-mă captivă în propriul corp. Am început să-mi concentrez chakra pentru a mă vindeca și m-am simțit mai bine instantaneu. Simțeam cum durerea dispărea la fel cum un foc se stinge din lipsa oxigenului. M-am concentrat din nou și am reușit să-mi mișc degetele de la mâna stângă. Sasuke a sesizat imediat gestul meu pentru că în secunda următoare mâna lui o strânse puternic pe a mea.

M-am încruntat de câteva ori înainte de a deschide ochii, după care pleoapele s-au ridicat și vălul negru pe care l-am văzut până acum a fost dat la o parte. Vedeam totul în ceață, formele nedefinite și culorile care se amestecau în fața mea mă amețeau. Am clipit obosită de câteva ori și am început să disting contururi, după care imaginea a devenit din ce în ce mai clară. Sasuke stătea aplecat deasupra mea, cercetându-mă cu privirea în care puteam citi îngrijorarea.

- Hei! am spus și am simțit un junghi în gât.
M-am încruntat din cauza durerii și Sasuke mi-a pus un deget pe buze pentru a nu mai vorbi.
- Hei! mi-a spus și el schițând un zâmbet îndurerat și chinuit. Nu te forța, încă ești slăbită.
Am dat ușor din cap și apoi am început să cercetez cu privirea locul în care ne aflam. Cred că era o peșteră pentru că pereții colțuroși se continuau cu tavanul din care se prelingeau delicat o mulțime de stalactite subțiri ca niște ace. Nu puteam vedea prea multe pentru că singura lumină care părea să pătrundă era de undeva din spatele lui Sasuke. Auzeam pe fundal zgomotul cascadei în timp ce încercam să mă ridic. Automat brunetul și-a pus mâna în jurul taliei mele, ajutându-mă. Am ajuns să stau în șezut și m-am oprit brusc din cauza amețelii care îmi întuneca din nou vederea. Am închis ochii câteva secunde și am respirat adânc, după care l-am asigurat că nu e nimic în neregulă cu mine.

- Ce a fost în capul tău? mă întrebă destul de nervos.
Deși mi se părea cel mai normal lucru să mă întrebe, tot am rămas surprinsă și fără să am un răspuns clar. Liniștea plutea din nou între noi, tensiunea lui simțindu-se apăsătoare. Am încercat să formulez un răspuns coerent, după care am tras adânc aer în piept și i-am răspuns:
- Am înotat până aproape de cascadă și am văzut că în spatele ei se afla o peșteră. Așa că am încercat pur și simplu să trec prin apă pentru a vedea ce e dincolo de ea.
A oftat la răspunsul meu, după care m-a privit supărat. M-a întrebat cum de putuse să-mi treacă așa ceva prin cap, iar eu am plecat capul rușinată de gestul meu prostesc. S-a aplecat și m-a luat în brațe, strângându-mă strâns la pieptul său, în timp ce capul său era rezemat pe umărul meu.

- Să nu mai faci asta niciodată, mi-a șoptit pe un ton care îi trăda toată suferința.
Nu puteam spune nimic văzându-l atât de disperat, în schimb am simțit cum lacrimile încep să îmi alunece pe obraji. Nu am făcut nimic să le opresc pentru că simțeam cum mă calmează. Mi-am îngropat fața în bluza lui și am început să plâng din ce în ce mai tare, șoptindu-i printre suspine ”Îmi pare rău!”. Am stat așa ceva timp și, deși conștientiza faptul că eram în întârziere cu misiunea, m-a lăsat să mă descarc de tot ce aveam pe suflet și să mă calmez. În tot acest timp m-a ținut în brațe, mângâindu-mă pe cap și șoptindu-mi cuvinte menite să mă aline.

Când în sfârșit lacrimile mi-au secat și suspinele au dispărut, m-a apucat ușor de mâini, depărtându-mă de el câțiva centimetrii și m-a întrebat dacă sunt gata să plecăm. Am dat din cap că da, după care s-a ridicat, trăgându-mă după el. M-am clătinat de câteva ori înainte să încep să merg, dar Sasuke a rămas lângă mine și m-a susținut până a fost sigur că îmi pot menține echilibrul. Mare mi-a fost mirarea când am ajuns la ieșirea din peșteră. Apa ce cădea cu viteză, forma o perdea prin care se putea vedea destul de bine peisajul din afară. Totul părea mai frumos privit de aici, culorile pastelate se amestecau între ele, se pierdeau una în alta ca apoi să se separe din nou ceva mai încolo. Am zâmbit din nou în fața frumuseții naturii, după care m-am lăsat condusă de Sasuke.

- Va trebui să sărim în apă, mă anunță el trezindu-mă din reverie.
M-am uitat speriată la el și mi-a spus că altcumva nu aveam cum să ieșim de acolo. Am vrut să îl întreb cum am ajuns acolo, dar m-am trezit smucită de mână și următorul lucru a fost contactul cu apa rece. Eram tot de aceeași parte a cascadei, ținându-ne de stânci pentru a nu fi prinși în cureții care se formau sub noi.
- Va trebui să înotăm spre dreapta, continuă Sasuke instrucțiunile. Orice ai face trebuie să-ți ții respirația și să nu-mi dai drumul la mână. Ești gata?
- Da, am spus cu jumătate de gură.

S-a scufundat înaintea mea, iar după ce am tras o gură de aer în piept, i-am urmat exemplul. Era greu să mă țin de mâna lui, curenții mă trăgeau spre ei, parcă bucurându-se că sunt din nou acolo. Erau prea puternici, iar eu prea obosită pentru a le rezista și pentru a doua oară am vrut să mă las moale și să nu-mi pese ce urmează. M-a adus înapoi la realitate înverșunarea cu care Sasuke mă trăgea după el. S-a întors spre mine și mi-a arătat cu două degete că mai aveam puțin, dar deja rezerva mea de oxigen se terminase. Am deschis involuntar gura, iar câteva bule s-au ridicat spre suprafață, lăsând o dungă strălucitoare în urma lor, în timp ce simțeam cum apa îmi pătrunde în plămâni. A durat doar o secundă, pentru că Sasuke și-a lipit buzele de ale mele, dându-mi o parte din rezerva lui de oxigen. M-am simțit imediat mai bine, dar faptul că era așa apropiat de mine m-a făcut să uit pe moment unde ne aflăm.

În cele din urmă am ajuns de partea cealaltă a cascadei și am putut ieși la suprafață. Am luat lacomă o gură de aer, deși încă mă ustura în gât de la apa înghițită. Și Sasuke respira sacadat lângă mine, dar se vedea că avea antrenament pentru că și-a revenit mult mai repede ca mine. Am înotat până la mal și am ieșit cu greu din apă, fiind epuizată. M-am trântit pe spate și am rămas nemișcată în timp ce razele jucăușe ale soarelui îmi mângâiau trupul aproape gol, încălzindu-l. Sasuke s-a așezat lângă mine și am rămas așa minute bune.

Ne-am ridicat cu greu de acolo, mi-am luat pe mine hainele conștientizând pentru prima dată că eram decât în lenjerie, dar în cele din urmă am ajuns unde aveam rucsacii. Am pornit la drum deși eram epuizată. Până seara parcursesem o distanță destul de mare, dar nu în-deajuns pentru a reveni la programul pe care îl făcusem împreună. Am adormit aproape instantaneu, fără să mai mănânc ceva.

A doua zi, dacă am fi recuperat timpul pierdut, urma să ajungem la locul de unde trebuia să luăm pergamentul. Până acum nu ne-am mai întâlnit cu inamici, dar în mintea mea obosită simțeam că asta se va schimba în curând. Poate că deja ne urmăreau din umbră, așteptând ca pergamentul să ajungă în mâinile noastre și apoi să atace necruțător. Poate...nu, nu voiam să mă gândesc la asta, însă tot am făcut-o, cu toate speram să fie imposibil. Poate Sasuke avea alte planuri după ce aș fi luat obiectul. Am refuzat să mă gândesc mai departe la asta, neputând să concep ideea ca el să mă trădeze sau că tot ce s-a întâmplat până acum a fost o iluzie. Gândurile mi-au devenit mai puțin coerente pe măsură ce mă cufundam din ce în ce mai adânc în lumea viselor, iar mâna pe care Sasuke și-a pus-o în jurul taliei mele mi-a alungat și ultimele gânduri negre.



see ya ^_^
Vin imediat cu editarea. Vreau sa raman prima.

Edit:
De ce oare ma mir ca acest capitol este foarte bine facut? Toate sunt la fel de reusite si bine conturate. Desi pe cat este de normala acesata perfectiune, pe atat de importanta este si povestea in sine, mi-a placut ideea. De multe ori caut povesti mai grabite, cu mai multa actiune si mister, dar imi place si asta.

Eu cred ca Sasuke se va intoarce la echipa lui. Oare am dreptate? O sa aflu in capitolele urmatoare.
Bună! Uh, nu-mi vine să cred că nu am văzut până acum că ai pus continuarea:|
Păi, ca întotdeauna, îmi place foarte mult. Niciodată nu o să am ce să-ţi reproşez.
Greşeli de tastare nu am văzut şi, nici nu cred că au fost. Descrierea, ca întotdeauna, a fost perfecta, minunată. Cât aş vrea să scriu şi eu aşa ca tine[sper că voi reuşi într-o zi.
Naraţiunea foarte bună, iar dialogul deloc sec [l-ai avut tu vreodată aşa? Nu...:))]
Capitolul ăsta a fost perfect[ca şi celelalte, de asemenea]
Mi-a plăcut extrem de mult.
Abea aştept continuarea şi... să mă anunţi şi pe mine, dacă nu e prea mare deranjul^^