AnimeZupCăutare

My life is a huge disaster [yaoi]

-Perversule....
-Da stiu. Mergem?
-Da mergem.
Am mers impreuna cu el sper baie, desi ma enervau la culme emotiile ce nu imi dadeau pace. Imi tot repetam in minte: "E doar o baie, e o simpla baie. Sunt lucruri mai rele de atat."
Asa si speram insa, nu s-a dovedit a fi doar atat. M-a apucat incet de mana, jucadu-se cu degetele in palma mea. Fiori reci imi strabateau sira spinarii facadu-ma sa-l doresc mai mult. Cred intr-adevar ca asa se simte iubirea prematura. M-a facut sa-l iubesc, sa respir prin el, prin gesturile sale. Nu stiu daca ceea ce simt e dragostea pura pentru Ny sau o dragoste nascuta din suferinta, din dorinta mea de a avea pe cineva aproape, ori din disperare.
Ny vedea cu totul altfel relatia asta. Eram jucaria lui de plus, se va juca cu mine o vreme, apoi un gand sinistru mi-a fulgerat mintea si fiori imi inundau iar spatele, poate se va plictisi...si ma va da uitarii, parasindu-ma intr-un colt al sufletului sau. Mi-am alungat gandurile astea din cap atunci cand am observat ca eram deja in baie. M-a impins catre perete si m-a lipit cu spatele de faianta neagra sarutandu-ma usorsi plimbandu-si in aceelasi timp mana pe abdomenul meu. La dracu!!!
-Credeam ca voi face o simpla baie. Chiar cer prea mult ? i-am urlat uitandu-ma la el incruntat.
-Pai...da. Chiar ceri prea mult. S-a departat de mine, lasandu-ma ca un obiect neintersant, deoparte.
A intrat in cabina de dus si stropi de apa ii atingeau pielea alba ca de marmura. Avea un corp superb, sculptat parca de cele mai indemanatice maini, iar suvitele blonde ii ascundeau fata. Purta mereu masca inocenta sub care isi ascundea gandurile perverse si diabolice. Niciodata nu-mi puteam imagina ca exista un om al carei chip sa contraseteze atat de mult cu sufletul.
Ramasesem intepenit privindu-l in continuare cum isi vede de dus, acum cateva secunde era pe cale sa repete povestea de aseara, iar acum, parea ca sunt invizibil. Fredona intr-una o melodie enervanta, nici macar nu avea voce. Am profitat de neatentia lui, incercand sa ma strecor afara din baie, insa n-am apucat sa deschid bine usa ca a sarit din cabina si s-a rezemat cu spatele, inchizand unica mea cale ce ma separa de libertate. Nu poti scapa de Ny, asa cum nu poti scapa de lipitori. Doar ca ele, parca sunt ceva mai blande decat fiara din fata mea
-Credeam ca sunt invizibil, i-am soptit vizibil frustrat ca eram inca prizonierul lui.
-NU... poti scapa de mine, cel putin nu astazi.
-Suuuper. Mi-am dat ochii peste cap si m-am dat cativa pasi la o parte din calea lui.

Dupa toata scena asta nu mi-au trebuit doar cateva secunde sa-mi dau seama ca mana destinului in sfarasit m-a atins. Bataile puternice in usa apartamentului rasunau in toata casa, la fel si strigatele disperate ale unei fete.
-NYSEEY!.....Vreau sa intru in momentul asta in casa mea !!!
-Cine e? L-am intrebat speriat. Poftim? Casa ei?!
-Doar ignor-o!
-NYY!! Nenorocitu-le! Eram nervos, poate nervos e putin spus ,insa, cum sa nu'-i doresti sa-l omori cand in tot acest timp avea prietena? L-am dat la o parte de langa usa si am alergat spre dressing sa-mi iau hainele. Intentionam sa plec, sa sa-l las in pace, pentru totdeauna. Poate fusese o greseala ca incercasem sa gasesc alinarea tocmai la el.
-Termina! Nu te comporta ca un copil... nu stiu cine e....Ay...nici nu o cunosc. Aproape ca se ruga de mine sa-l cred. Chiar nu ma interesa daca avea sau nu dreptate.
Abia daca am apucat sa imbrac pantalonii, dar bataile din usa continuau, parea si ea la fel de nervoasa ca mine. Am luat in graba din garderoba lui un tricou si inca o pereche de pantaloni apoi am alergat spre el, ma astepta in holul imens.
Ma privea socat, era alb ca varul si privirea ii era pierduta. M'-m apropiat de el rapid, pana cand distanta dintre noi nu masura mai multe de 5 centimetrii.
-Mi-ar placea sa o cunosc, vreau sa vad cu ce e mai buna decat mine. I-am soptit infuriat pe un ton plin de ironie. Si, la dracu, Ny! Pune ceva pe tine, esti gol! I-am aruncat dispretuitor perechea de pantaloni si in timp ce alergam spre usa, plin de curiozitate pentru persoana din spatele ei, durerea ma cuprindea, lasandu-mi rani deschise la nivelul pieptului.
Era mai rau decat daca cineva mi-ar fi scos plamanii. Pur si simplu nu puteam sa respir, insa plin de nervi am deschis usa.

Imaginea ei mi-a ranit sufletul ca lama ascutita a unui cutit.
Era frumoasa, era cu adevarat frumoasa. Nu imi aminteam sa fi vazut pe cineava care sa aiba macar jumatate din ceea ce emana chipul ei. Ramasesem stupefiat in fata ei, ganduri ciudate imi alergau prin minte. Nu-l mai invinovateam pe el, chiar daca poate aveam sentimente mai puternice decat imi doream fata de Ny, nu as fi putut rezista inocentei chipului ei, parului brunet ce i se rasfrangea peste umeri si cu atat mai putin ochilor negrii, adanci.
Linistea mormantala a spart-o chiar ea, cu glasul cristalin ca o mare de matase.
-Nu te mai holba in halul asta! Da-te la o parte!
Stateam ca un prost in fata ei, fara sa ma misc asa ca a trebuit sa ma impinga la o parte ca sa poata trece de mine. S-a indreptat catre Ny, care intre timp se imbracase si o privea la fel de socat ca si mine, l-a privit plina de manie fulgerandu-l cu privirea. Iti puteai da seama foarte usor ca nu si-l mai doreste in viata pe cel care se jucase cu mintile amandurora.
-Cine esti? Ii striga Nyseei.Si ce dracului cauti aici?
-Pe tine, spuse ea calma. Incepuse sa chicoteasca, desi in urma cu mai putin de o fractiune de secunda nu eram sigur ca voi iesi cu viata de aici. Comportamentul sau m-a facut sa ma indoiesc de sanatatea ei mintala, parea total ticnita.
-Poftim? Nici nu te cunosc...N-ai niciun drept sa vii aici si sa-mi strici planurile, sa te comporti ca o nebuna si sa trezesti vecinii!
-Oooo...ai si uitat de mine? ii soptea ea, desenandu-i cu degetul spirale, pe pieptul sau dezgolit.
Scena asta a pus capat ingaduintei mele. Il stiam prea bine pe Nyseei, intr-adevar eram constient de toate aventurile lui din trecut atunci cand m-am hotarat sa vin la el, dar nu ma deranjau.
A fost vina mea, pentru ca aruncasem cu sentimente la intamplare si pentru cateva minute eram constient ca ma indragostisem. Ramansesem paralizat la fel ca inainte, martor al scenei ce mi-a patruns in sufletul deja zguduit.
In timp ce el deschisese gura sa-i raspunda fetei, si-a ridicat ochii spre mine pentru a-mi intalnii privirea. A inchis-o imediat cand mi-a vazut lacrimile pe care incercam sa le ascund cu stangacie.
-Ny, imi pare rau pentru aseara. Nu erai persoana potrivita. Nu ma intereseaza daca voi doi va cunoasteti sau nu. Eu am plecat. Pa! Da, spusesem adevarul.Nu ma interesa daca povestea era adevarata sau nu, pur si simplu eram satul de mentalitatea oamneilor, de modul jalnic in care actioneaza si de jocurilor lor copilaresti.
Am inchis imediat usa dupa mine, am imbracat tricoul in graba si am inceput sa alerg pe scarile ce duceau spre evadarea din amintirea ce-mi producea din ce in ce mai multa greata. Nu pentru faptul ca ma simteam tradat, ci pentru simplul fapt ca asta fusese picatura ce umpluse paharul. Oameni jucau teatru, niciunul dintre ei nu era capabil sa simta intr-adevar emotii pure, lipsite de inhibitii. Dar cum puteam sa'i invinovatesc pe ei atata timp cat nici eu nu ma bucuram in totalitate de insemnatatea lor.
L-am auzit strigand in urma mea, dar nu-mi pasa. Nu plangeam, nu ma mai durea, nu simteam absolut nimic. Tocmai de asta ma temeam, pentru ca era de nesuportat. Goliciunea dinauntrul meu si dorinta de a reveni la normal, de a sterge din minte orice gand despre Nyseei si despre oamenii falsi, de a-mi vedea de viata , de viitor si de formatie.
Speram ca ceva sa renasca din sufletul meu, sa nu mai fiu acelasi copil alintat, sa fiu stapanul propriilor mele sentimente.




Majoratul.



Nu mi-am dat seama cum am ajuns acasa, probabil in urmatoarele zile urma sa primesc cateva zeci de instiintari, avertizari si amenzi, pentru ca trecusem de cel putin 2 ori pe culoarea rosia a semaforului de fata cu politia, nu dadusem prioritate si era cat pe ce sa lovesc un Mercedes, masina visurilor mele pe care bineinteles maretul, inegalabilul si snobul domn Myabi considera ca nu sunt destul de responsabil pentru a o avea.
Un sac de nervi, de ura, de dorinta de a exersa pe tata noile scheme de karata. Asta eram in momentul in care am dat buzna pe usa.
-TAAATAAAA!
Am inceput sa-l caut isteric prin toata casa si...la dracu! De ce ii trebuia o casa atat de mare? Eu unul nu aveam nevoie de mai mult de o camera si de baie pentru ca... se pare ca nu mai puteam folosi baia lui Ny.
Mi-am dat ochii peste cap la gandurile astea.
-TAAATAAAAA!
Am dat usa biroului de perete, fiind sigur ca acolo era....si surpriza! Statea la biroul sau cu inca un teanc de hartii in fata, vorbind la telefon.
-Taataaa! Vreau sa vorbim! Acum! M-am postat in fata lui cu mainile pe birou batand un ritm din degete incercand sa-i arat ca astept.
-Sssss! Si-a acoperit telefonul cu palma Ay, e o discutie importanta, las-o pe mai tarziu.
Si-a continuat discutia plictisitoare.
Aaaaaaaah! LA DRACU! Iar trebuie sa ma fac singur auzit. Furia imi curgea prin vene.
Am dat ocol biroului cu gesturi calme incercand sa-mi maschez cat mai bine furia si-am luat telefonul din mana.
-O sa va sune el mai tarziu! Pa! Si am inchis.
In sfarsit ii captasem atentia.
-AAAAYYY!! Esti un necioplit, de convorbirea asta depindea cariera ta!
-Mda tata, despre asta am venit sa vorbim.
-Aaaa, nu nu nu, nu, Ay! Daca ai venit sa ma convingi sa-ti sponsorizez trupa, nici sa nu-ti treaca prin cap.
-CALMEAZA-TE! Din contra... am spus eu zeflemitor.
-Poftim?!
-Mda tata...vreau sa fiu eu imaginei firmei - stateam pe biroul sau, sprijinit in maini si cu privirea atintita pe tavanul biroului, deja imaginandu-ma pe culmile gloriei - vreau sa fiu model de succes, sa am o casa la malul marii, toata din sticla si propriul meu Mercedes-Benz clasa E,Editia 10...asta sa nu cumva sa uiti! Si pe langa asta, un milion de fane dornice de... Expresia lui m-a lasat cu gura deshisa si m-a facut sa ma opresc din visare. Era alb ca varul. Oare nu stia de aventurile mele? Hopa! Am facut-o din nou?!
-Ay?! Am auzit eu bine...
-Aaaa, cred ca nu. Voiam sa spun clame, aaa, stii tu pentru par, modelele au nevoie de asa ceva. Parul lung...
-Ay, termina cu prostiile, ai spus ca vrei sa devii model? vocea ii tremura de emotie.
Phew! Nu observase ultima mea dorinta...
-Da, tata! Asta e ceea ce imi doresc. M-a imbratisat calduros, iar eu i-am pus telefonul mobil in buzunarul hainei. I-am vazut zambetul lung ce i se intiparise pe fata.
Nu era asa de rau sa-mi fac parintii fericiti. Neeah! Totusi nu asa de des, altfel, unde mai e distractia?!
M-am indreptat spre usa, dorindu-mi sa fac un dus si apoi sa adorm pentru o lunga perioada de timp, chiar daca abia era amiaza.
-Ay...imi spuse tata cand ma pregateam sa inchid usa in urma mea.
-Da, tata?
-Ai facut o alegere buna! Si pentru ca m-au surprins vorbele tale, maine o sa ai parte de ceva frumos. A ridicat smechereste din sprancene si mi-a facut cu ochiul.
Am dat din cap, in semn ca intelesesem si am plecat.
Desigur! Maine este majoratul meu! O masina?! O petrecere surpriza plina de fete dragute?! Sau poate un turneu surpriza pentru trupa?! Ah...de ce nu chiar toate trei? E stilul lui pana la urma, asa tata... asa fiu.
Radiam de fericire.
Am plecat spre baia mea, am ajuns in sfarsit sa-mi fac dusul ala nenorocit, singur! Fara un Ny obsedat si fara sa ma intrerupa alte fete. Apoi m-am aruncat in patul meu si am adormit linistit.

Soarele incepea sa apuna iar cerul capatase o nuanta de stacojiu, ca si cum un pahar plin cu sange ar fi fost varsat asupra cerului. Melancolic, priveam totul de pe veranda casei. Ziua mea de nastere, optsprezece ani impliniti in sfarsit. Desi, nu simteam ceva schimbat in interior, de acum aveam un motiv in plus pentru a capata noi drepturi. Sunt major, oficial.
Aveam parte de o petrecere, acasa, cu o multime de invitati, muzica buna, si cadouri. Eram nespus de bucuros aveau sa fie toti prietenii mei, sa petrecem pentru ultima oara ca niste copii. De fapt, copilaria mea se incheiase, acum numai ramasese decat cenusa si fumul din focul ce s-a stins cu mult timp in urma. Toate amintitrile fiind aruncate intr-un colt ascuns al sufletului.
Am fost nevoit sa-mi revin din visare si sa cobor in gradina pentru a intampina invitatii.
Mi-am adaugat masca de adolescent inganfat la stilul rebel, la tinuta mea putin eleganta, descheieindu-mi doi nasturi de sus ai camasii albe si ciufulindu-mi parul.
Casa era aranjata cu multe lumini discrete ce aveau sa creeze o atmosfera de club o data cu caderea serii iar din gradina totul se vedea foarte frumos.
-Hey, Ay! Vocea lui, in spatele meu, m-a facut sa tresar si sa-mi intorc instinctiv privirea.
Erau ei, cel mai buni prieteni ai mei, Eri si fostul meu cel mai bun prieten, Ny.
-Heeeey! Baieti! Cum l-am vazut, am sarit in bratele lui. Mi-a fost dor de tine, Eri! Si de tine, Ny... i-am aruncat o privire plina de inteles desi nu-i purtam pica. Se pare ca si el observase ca aveam de gand sa dau uitarii incidentul de ieri, iar acum tot ce speram era sa nu afle nimeni. Am inceput sa radem, sa ne ciondanim, ca de obicei... ca in vremurile bune.
Aveau sa vina colegii de liceu, putinii fani ai formatiei noastre si bineinteles snobii batrani de care depindea cariera mea. Incet, incet au ajuns cu totii.
Tata isi facuse treaba devreme si conform regulilor lui, pentru a face impresie buna ar fi trebuit sa ma comport ca un majordom serviabil cu dorinta -observabil arzatoare pe fata- de a mai discuta despre cum isi dobandise domnul presedinte X prin munca proprie, prima pereche de pantofi Louis Vuitton, despre modelele ce aveau sa debuteze si alte lucruri la fel de neinteresante. Cat de patetic!
Domnul Myabi se bucura de statutul lui si isi intrase foarte bine in rolul sau, intretinandu-i pe cei de rangul lui, dar eu il refuzam fara sa stau pe ganduri. Imi doream sa am o functie inalta, dar nu aveam de gand sa fiu catalogat sau sa ma port ca un snob, putred de bogat si cu o influenta uimitoare asupra celorlalti.
Aveam de gand sa fie o petrecere pe care prietenii mei sa n-o uite, finalul ei constand intr-un concert dat de formatie, indiferent de parerea celor din inalta societate.
Seara stapanea in intregime cerul, toti invitatii venisera iar in casa, muzica bubuia fara incetare, toti prietenii mei dansand pe ritmuri trance, intr-o atmosfera placuta. Eu eram alaturi de ei, incercand sa vorbesc cu toata lumea, sa dansez si sa fiu o gazda buna.
-Heey, Ay! Abia auzeam strigatele peste multimea de oameni si peste muzica infernal de tare data. Am incercat sa-l caut cu privirea pe cel ce ma strigase, insa nu vedeam decat fete cunoscute ce dansau haotic.
Apoi am simtit cum cineva ma apuca de incheietura mainii si ma taraste prin multime, pana in terasa. Acolo, spre surprinderea mea nu era nimeni, doar noi doi. Insa adevaratul soc a venit de la persoana care ma tarase pana acolo si ma facuse sa-mi pierd stapanirea de sine. Respiram neregulat din cauza dansului si aveam privirea atintita pe chipul strainului. Chipul sau era angelic, era printre cei mai frumosi oameni pe care ii vazusem, iar parul sau lung si negru ce-i cadea in valuri peste fata il facea sa para inuman.
S-a indepartat de mine pentru a inchide usile terasei in asa fel incat sa pierdem legatura cu oricine din afara.
M-am urcat pe balustrada, sprijinindu-ma in maini pentru a fi sigur ca nu aveam sa-mi pierd controlul picioarelor. In aceelasi timp continuam sa-l privesc cum isi baga mainile in buzunare si se indreapta spre mine.
Nu spunea nimic, doar s-a asezat langa mine privind in departare la frumosul peisaj al gradinii si la luminile splendide ale orasului ce se vedeau de aici, de sus.
-Frumos... asa-i? l-am intrebat eu, nemaisuportand tensiunea dintre noi.
-Da, lumea se vede altfel de sus. Si-a intors privirea hipnotica spre mine si un ranjet i se asternu pe fata. Eu sunt Tay, sopti el intinzandu-mi mana.
-Buna, Tay, banuiesc ca stii cate ceva despre mine avand in vedere ca esti aici. I-am atins pielea catifelata si alba in semn de raspuns.
-Da, stiu destul de multe despre viitorul meu coleg. Tatal tau mi-a povestit ieri despre planurile tale si a crezut de cuviinta ca ar trebui sa devenim prieteni. Se pare ca vom petrece ceva timp impreuna de acum incolo.
-Noi... doi? am ezitat la intrebarea aceasta iar el mi-a zambit intr-un mod in care m-a pus serios pe ganduri. Voiam sa-i ating fata ca sa ma asigur daca este sau nu corp solid, parea ca fata lui e facuta din ceara.
-Noi doi, imi confirma el gandurile.
-Super, mi-am dat stanjenit ochii peste cap. Apuc sa dorm cateva ore si tata deja imi planifica urmatorii cinci ani din viata.
-O sa fie bine. Se uita din nou la mine cu privirea aceea patrunzatoare. Eram sigur ca voia sa-mi perforeze trupul.
Si-a ridicat coatele de pe balustrada si s-a indreptat spre usa.
-Stai! Unde pleci? I-am strigat eu mirat.
-La petrecerea ta, ar trebui sa vii si tu daca nu vrei sa pierzi toata distractia.
-Nu poti sa pleci, abia ...
Dar m-a intrerupt.
-Ai dreptate, nu pot pleca inca. S-a postat din nou in fata mea privindu-ma insistent, zambind.
-In locul tau nu as fi asa de sigur pe pervazul acela, e destul de ingust ca sa stai asezat pe el si nu as vrea sa patesti ceva, suntem destul de sus. Se uita la mine cu ochii ingustati, fermecatori.
-Am experienta ultimilor 10 ani si in plus nu e decat etajul intai. Ce as putea patii?
S-a apropiat incet de mine fara sa ma slabeasca din privire.
-Sa nu riscam totusi. Vorbea din ce in ce mai incet, cu cat de apropia de mine.
A ajuns atat de aproape lipindu-si trupul de al meu in asa fel incat ii simteam caldura corpului. Si tot nu aveam nici o idee despre ce intentiona sa faca.
Cu multa eleganta imi atinse fata cu degetele trecand-o peste obrazul meu si apoi lasand-o sa-mi mangaie spatele. O mie de fiori si imi strabateau corpul de sus in jos, facandu-ma sa-mi pierd stapanirea. Era fermecator, nu mai intalnisem inainte o persoana ce ma facea sa ma inmoi cu doar cateva atingeri. Credeam ca sunt rezistent la capitolul asta. Credeam doar.
Isi lipi fata de a mea si fara sa fiu constient de ceea ce incercam sa fac, ma retrageam incet din jocul lui. Nu pentru ca era aproape un strain, sau pentru atingerile lui ma scoteau din minti ci pentru ca incercam s-o las mai usor cu aventurile.
Incepuse sa-mi sarute incet gatul si isi pusese mana pe spatele meu in dreptul taliei iar acum incerca sa ma traga spre el. Incerca sa faca sa ma dau jos de pe pervaz, dar in inconstienta mea generata de mangaierile lui, uitasem unde ma aflam si continuam sa ma retrag, contra vointei lui.
Incercam sa caut un punct de sprijin in spatele meu, insa pervazul nu prea lat nu mi-a permis asta si mana mi-a alunecat in gol. In ciuda incercarii lui Tay de a ma face sa cobor de acolo, am alunecat.
In cateva secunde zaceam in agonie pe pamant, inconjurat de intunericul oribitor iar de undeva din departare se auzeau strigate de groaza. Ma simteam suspendat undeva in intuneric.
Ar fi trebuit sa ma bucur de putinele clipe in care nu eram constient de nimic, in care adrenalina isi facuse treaba, pentru ca acum simteam cum ma fragmenntez incet in mii de bucati si cum durerea din spate se rasfrange asupra intregului corp.
Incet, durerea crestea in intensitate si in aceelasi timp pierdeam usor intreaga legatura cu lumea ce alerga si tipa in jurul meu.
Doar pe Tay l-am mai vazut, la etaj, aplecat peste pervaz si cu groaza in ochi, inainte ca imaginea sa-mi fie intunecata complet.

Imi pare rau ca s'au sters commurile...off:((
Ne, Acsi mi s-a ster postu:(

Oricum cred ca in el il huiduiam pe Tay:-? Da asa e:d
Well de la capat: Il urasc pe Tay!Cum poate fii cineva asa de...de...nesuferit!Adica il face pe scumpul, frumosul, inocentul de Eri sa sufere in ultimu hal si mai are si nesimtirea sa se dea la altii:-w Daca ii vedea Eri?Ce facea?Eh se holba la el cum incepe sa plange,nu?Pai normal ca nu e el prost sa ii spuna doua, trei cuvinte frumoase.Nuuuuu trebuie sa-l faca sa sufere.
Hamm....si Ay....gata...a murit?!Nu...cum sa moara:)) Sta in coma cateva saptamani si gata.Nu?Ma intreb cum va reasctiona Ny cand va afla ce a patit Ay.Si Eri cand va afla ca Tay e de vina(daca va afla).Ne, te rooog frumos fa-l si pe Tay sa sufere putin.Nu doar pe Eri:(( Ca nu merita mumosu de el sa sufere atata dupa...un nemernic ca Tay.

Well....gata cam atat:d A foat un capitol frumos si interesant.Sa veniti repede cu Nextu.Mult noroc in cotinuare.Ja-ne:bye:
Uof...si mie imi pare rau de comm..eh lasa k o sa dau acum, insa numai la ultimul capitol.
Decizia lui Ay de a deveni model mi s-a parut mult prea brusca..adica ar fi trebuit sa se gandeasca inainte, sa vada optiunile si sa fie sigur de alegerea lui...el a facut o alegere intr-un moment de nervi si suparare...sa ma rog...nepasare daca asa spune el ca se simtea desi nu cred. Oricum asta mi se pare o dovada de imaturitate...o decizie luata la nimereala, decizie pe care pana atunci se incapatana sa o accepte.
Cat despre intamplarea de la balcon..hm...nu ma pot gandi decat la cat de neatent a fost TAY - da, el, pentru ca nu s-a gandit cum ar fi putut sa reactioneze Ay la comportamentul lui..."frumoasa" dovada de dragoste i-a mai oferit. Dar, din cate imi dau eu seama cei doi vor ajunge impreuna judecand dupa modul in care se comporta Ay in preajma lui.
La greseli nu m-am uitat, capitolul e bun, dar actiunea este nefondata...daca ma intelegi...deciziile sunt luate la intamplare, iar faza de la balcon mi-a lasat doar senzatia ca ei chiar nu se gandeau la ce fac [cu toate advertismentele]. Poate ca ar trebui sa justifici [Heroin, ca al tau e randul] decizia lui Ay de a deveni model.
In rest va urez succes mai departe..nu stiu cand apuc sa citesc nextu':(..ja:*
Capitolul are ceva timp dar cum ficul a fost inchis:D ei bine nu l-am putut posta, dar uite ca acum o sa pot. Hmm fetelor imi dau seama ca Ay e imatur, doar noi l-am creat asa. Ei bine, motivul Myuu pt care a acceptat nu e in capitolul meu, acum lucurirle iau o intorsatura, sar dintr-o extrema in alta. Mutumesc fetelor de commuri:D Greseli banuiesc ca sunt, ( doar e vorba de mine:D :o3)
Acum...capitolul: Un nou inceput?????


Simteam cum cad, cum ma duc si imi era frica in acea secunda dar eram deja jos. Simteam cum lumina dispare si eu ma evaporez, era o stare de deja-vu si nu stiam ce avea sa se intample, teama punea stapanire pe mine, nu ma puteam calma . Pleoapele mi se inchideu si eu intram intr-un loc in care aveam senzatia ca il cunosteam, ca il stiam deja prea bine. Aveam senzatia ca o umbra groasa imi invaluie inima si nu ma mai lasa sa respir, imaginile ce le vedeam cu ochii aproape inchisi ma faceau sa imi fie si mai frica, nu realizam ce se petrece, ma stingeam. Muream? Asa imi dadeau de inteles fetele lor speriate...
***
Ce faci cand nu mai ai niciun cuvant de spus? Ce faci cand practic nu mai poti schimba nimic, nimic din viata ta, si ea, asa cum e in momentul actual, e una dezastruoasa? Ce ai putea face cand te simti singur, chiar daca ai persoane ce te iubesc, mama, tata, prieteni, dar pentru tine nu sunt nimic, nimic mai mult decat niste... obiecte dragi, dar nefolositoare, ce iti incanta doar ochii, dar nu si inima? Ce poti face cand nu stii cum sa mergi inainte? Ce, ce, ce?
Nu intelegeam de ce dintrodata, tot ce aveam se asemana cu nimic, era un vid imens. Simteam cum capul imi zvacnea de durere, dar nu asta era ceea ce ma preocupa, nici macar mana ce nu o mai simteam si nici spatele ce ma ustura. Ma interesau, in mod special, acele intrebari, ce nu mi le mai pusesem niciodata. Ce rost aveau? Ce inseamnau ele?
Nu aveam putere sa ma ridic din acel infinit negru, intunecat, singur, friguros, izolat, inspaimantator, deoarece, mereu am fost acolo, dar eu nu imi dadusem seama de asta, sau poate, doar nu voiam sa imi dau seama. Poate vedeam adevarul, dar il negam,insa intr-un final il acceptam, ma conformam cu el, desi ma minteam ca nu e altfel. Le simteam prezenta, dar era ca si cum as fi fost doar eu, eu intr-un adevarat pustiu, unul infinit. Dar nu ma durea , ceea ce ma mira. Durerea disparuse de mult, eram obijnuit de acum cu ea si nu mai avea niciun efec asupra mea. Ma conformam repede cu un refuz, cu o pedeapsa, cu o schimbare, desi intotdeauna imi placuse sa fiu considerat incapatanat. Aveam senzatia, pana in acest moment, ca toate mofturile imi fusesera intotdeauna indeplinite, ca mereu castigam orice imi doream, dar nu era asa. Nu stiu cum era, dar nu asa cum as fi vrut eu . Era altfel, dar nu puteam explica cum. Tot ce stiam in acea clipa era ca totul fusese cenusiu, o viata cenusie , amintiri cenusi. Mama, de cand nu mai vorbisem cu mama? Tata, de cand oare tata nu ma mai intrebase ce mai e cu viata mea, ce mai e nou in ea, cum o mai duc? De mult timp, dar ma obijnuisem si acceptam intotdeauna tot ce voia el, desi poate la inceput eram contra. Practic, viata mea fusese manipulata si eu cel care ma consideram "baiatul rebel". Prietenul meu Nyseii ce, credeam eu, ma cunostea cel mai bine, stia el oare ce se petrece cu adevarat in sufletul meu? Stia de indiferenta ce pusese stapanire pe mine, de sentimentele ce se sintingeau incetul cu incetu? Eri de cand oare nu mai vorbisem noi? Cand discutasem noi ultima oara ceva inafara trupei noastre? As fi vrut sa le reprosez in fata tot, as fi vrut sa le reprosez momentele in care ma simtisem singur, trist, parasit, ridicol, neputincios, inutil. Dar nu puteam, chiar nu puteam, eu, nu aveam tupeu sa le spun in fata, imi era frica sa ii jignesc, imi era frica sa ii ranesc, m-ar fi durut daca vorbele mele i-ar fi ranit. Simt, da chiar simt cum un fir subtire, taios si puternic imi patrunde in inima, si ma doare, ma ustura, imi sangereaza, ranile mi se deschid si ma doare. Dar nu ar trebui, fiindca nici eu nu sunt perfect si la randul meu ii facusem sa sufere. Inconstient, nu cu vointa, dar poate si ei la fel, nu? Niciun parinte nu ar vrea raul propriului sau copil, niciun prieten adevarat ar uita de existenta celuilalt. Dar daca chiar era asa, de ce eu, ce ma aflam printre atatia oameni ce se presupunea ca ma iubeau si isi faceau griji pentru mine, ma simteam abandonat?

***
Corpul imi amortise si ma simteam paralizat, defapt chiar eram paralizat. De frica, de adevar, de ceea ce mi se intamplase, de toate lucurile. Cat timp eram inconstient nu stiu ce se petrecuse. In acea clipa stiam doar ca sunt intins pe o suprafata moale, am banuit ca era un pat, sau o canapea, nu stiu exact si ca era multa linise. Linisetea... ce ma speria, ce acum imi dadea fiori si ma facea sa simt ca imi pierd mintile daca nu aud o singura miscare. Si asteptam, asteptam sa aud ceva, asteptam, si degeaba, eram, ca intotdeauna, singur. Nu! Nu mai puteam suporta si de data asta. Unde Dumnezeu erau proprii mei parintii, prieteni mei. Plangeam... simteam cum lacrimile isi fac loc prin ochii mei inchisi, ma durea atat de tare acea singuratate, fiindca mereu ma aflasem in ea, dar nu statusem sa analizez propria mea situatie, viata mea. Poate ca in subconstientul meu stiam asta dinainte, stiam ca desi sunt inconjurat de atatia oameni, sunt, defapt , singur. Dar, in acel moment, am simtit cum lacrimile imi sunt sterse . Cine? Oare cine era aceea persoana de langa mine? Tata? Mama? Nyseii, Eri? Si atunci hotarasem sa imi deschid ochii.
-Tu...Am spus incet, lipsit de vlaga, epuizat si obosit, de parca eram pe punctul de a imi da ultima suflare. El zambi bland, si melancolic, sprancenele ii erau incruntate de parca nu ar fi de acord cu ceva anume, iar ochii lui mari si incadrati in gele lungi, dese si negre, ce pareau artificiale, erau usor rosiatici si umflati, dovada a plansului. Din cauza incruntarii, fruntea sa avea mici cute ce imi displaceau. Mi-am luat ochii dupa infatisarea lui apoi am analizatat incaperea, eram undeva in casa mea, la parter, presupuneam, dar nu in camera mea, ce se afla la etaj. Apoi m-am uitat la trupul meu. Mana dreapta era in ghips. Supeeeerrr. si piciorul imi era infasurat bine in bandaje, la fel si abdomenul.
-Ai cazut...de la pervaz.
Da, stiam. Eram constient de asta, ma vazusem cazand... El ma privea precaut, speriat, am dat din cap in semn ca stiam ce se petrecuse si el respira usurat. Era perfect. Eu cu mana rupta si cu cine stie ce coaste rupte si parintii, pritenii mei erau unde stie doar Dumnezeu. Iar cu mine era acest strain ce il cunoscusem de doar cateva ore, sau zile, cat era ceasul?
-Imi zici si mie cat e ceasul? Se uita buimac la mine de parca as fi intrebat cine stie ce grozavie, apoi isi scoase telefonul din buzunar, si imi spuse cu un glas scazut, de parca nu eram numai noi singuri in camera si daca ar fi zis mai tare cine stie ce nenoroci s-ar fi putut intampla.
-E trei dimineata.
M-am ridicat cu chiu cu vai in sezut, ma ajutase si el si imi puse o perna la spate. Ma simteam ridicol. Ce cauta aici? Nu aveam nevoie de mila altora. Dar atunci imi picase fisa. Din cate observam, se credea intr-un fel sau altul vinovat de cazatura mea, ei bine, chiar era. Dar numai amintindu-mi caldura propriului sau corp simt ca iau foc si ca imi pierd controlul.
-Se pare ca petrecerea mea chiar a avut un final de neuitat, am zambit usor la el.
Cand si-a ridicat privirea si i-am vazut din nou ochii aceeia, simteam ca pierd contactul cu realitatea. Am incercat sa imi mut privirea. Si am continuat sa vorbesc. Spune-mi , unde imi sunt preocupatii mei prieteni si ingrijoratii parinti? Vocea mea era sarcastica, zambind spusesem aceste cuvinte, insa in adancul sufletului meu chiar nu as fi avut motive sa ma prefac fericit.
-Nu stiu exact. Voia sa imi mai spuna ceva , dar ezita, si intr-un final…
- Ay, imi pare rau, a fost..
-E numai vina mea, stai calm. Nu vreau sa iei tu toata vina, si in plus e ceva normal la mine, l-am intrerupt, fiindca nu vreau sa se simta vinovat deoarece ma sfatuise sa ma dau jos de pe pervaz. Ma privea confuz, neintelegand ce vreau sa spun. Mi-e mereu mi se intampla unele chesti exact cand ma astept mai putin, in momentele cele mai nepotrivite. Oricum sunt sigur ca nimeni nu o sa uite aniversarea mea, mai ales finalul ei. Spun eu razand la ultima pare. El imi zambeste bland si stiu ca nu l-am convins. Ii iau mana intra mea si o strag usor. Macar voi avea cateva zile libere inainte sa imi incep munca de fotomodel si asa imi mai explici si mie ce ar trebui sa fac,chesti deastea plictisitoare.
Intre timp cat eu si cu Tay discutam despre viitorul nostru in modeling, pe usa apare, asemeni unei tornade, Nyseii, nervos.
-Tot nu ai de gand sa pleci?
Fiind atat de procupat de prezenta lui Tay, uita de a mea, normal nu patisem absolut nimic, putea oare prietenul meu sa nu se gandeasca la musafirul meu si sa se precupe pentru sanatatea mea? Nici macar nu observase ca ma trezisem , dar intervenisem eu in monologul lui, deoarece Tay nu ii acorda nici ce mai mica atentie.
-Ny , calm prietene, nu te ambala . Nu ti-am spus, dar Tay e noul meu coleg de "munca", deci suntem intr-un fel sau altul prieteni, nu Tay?
Tay aproba zambind si intr-un final isi indreptase pozitia spre Ny, adresanduise pe un ton invingator, desi nu imi dadeam prea bine seama ce castiga.
- Asta ti-am explicat si eu, nu? Ay, de acum incolo isi va petrece o buna parte din viata cu mine, alaturi de mine, asa ca obisnuieste-te cu asta, scumpule, daca nu poti, asta e viata.
-Nu esti stapan pe viata lui Ayoku!
-Nu? De unde stii tu? sare si mai nervos Nyseii. Poate chiar sunt stapan pe viata sa, ce te fraca pe tine capul?
Cat tupeu are pe el... Stapan , pe viata mea, nu as vrea sa ii reprosez ce imi facuse, cum ma ranise , in urma cu ceva timp, deci nu are niciun drept asupra mea, daca nu as fi uitat acel incident acum nu cred ca am mai fi prieteni.
-Incetati! Le-am strigat eu suparat pe amandoi.
Buna!Trista:( a fost chiar trista prima parte,sincer eu pe parcurs ce citeam cate un rand credeam ca Ay a murit.Am si plans numai imagindumi-l mort,gandurile lui au tadat o suferinta enorma dincolo de rebelitatea pe care o arata in fata.Totusi mi-a placut mult reactia lui Tay cine stie ce pune la cale :)) oare i-a declarat razboi lui Ny?!Immm..nu stiu dar sper sa aflu pe parcurs.Boala lui Ny numita "gelozie" il face foarte amuzant dar rau deoarece se gandeste numai la el.Mi-a placut enorm descrierea pe care ai folosit-o la evidentierea sentimentelor lui Ay.Esti o profesionista si calitatile tale nu sunt de comentat :X...sunt o fana infocata de`a ta si vreau sa invat multe de la tine.
Astept cu nerabdare nextul...si cand spun cu nerabdare ma refer ca o sa innebunesc daca nu il citesc cat de repede posibil.

Multa bafta!

Bye and Kiss :-h :X
Salut fetelor :*
Ohohooo, de cand n-am mai trecut pe la ficul asta.Am impresia ca s-a scurs o vesnicie..
Sincer, uitasem actiunea, asa ca m-am hotarat sa il citesc de la inceput.Si am avut surpriza ca pe parcurs, sa-mi amintesc totusi despre ce era vorba ( mi se intampla foarte rar asta).Asa ca mi-au mai ramas doar ultimele 3 capitole de citit, care mi-au placut foarte mult.
Ok, numele baietilor astora ma cam incurca, deoarece cand spun "ay", va trebui sa specific daca ma refer la personaj sau la scriitoare :)).Umm...cred ca pentru personaj va ramane "Ayoku".
Deci, imi amintesc ay ca iti spuneam acum ceva timp ca eu vreau ca personajul principal sa fie cu Tay.Si vad ca mi se indeplineste dorinta.Sau incepe sa mi se indeplineasca.Mai greu cu Ny, care prevad ca nu va sta cu mainile in san sa-i fie furat iubitul (sau fostul iubit?).
In fine, ma bucur ca nu ati abandonat ficul si ca v-ati hotarat sa postati iarasi la el.Este unul dintre cele mai bune, si ar fi fost chiar pacat..
V-am pupat si va astept cu nextul.
papa :*
Aliss_anime multumesc de coment, ma bucur foarte mult ca iti place, si speram ca si pe viitor sa iti placa , kissu
Nolazy chiar ca de un car de ani nu am mai trecut pe aici, dar incercam sa ne luam revansa, pe viitor nu se stie ce se va intampla cu personajele noastre, nu se stie daca Ayoku va ramane cu Tai. A fi sau a nu fi impreuna? Asta e intrebarea,iar Ny ei bine nu se stie ce va face...sa stea el oare cuminte?:))) ms k ai ccitit si comentat, kissu

Acum next:

Trecusera zile bune, defapt doar opt zile, de cand ma aflam in aceasta camera blestemata. Nu acceptasem sa ma vada nimeni, pentru ce? ca sa imi spuna " Vai ce rau imi pare" , sa se simta obligati sa imi arunce acele vorbe in fata? Nu, multumesc, nu aveam nevoie de asa ceva. Nici macar prietenii mei nu aveau voie sa intre, doar infirmierele si servitoarele. In sfarsit cand ma recuperasem, nu chiar de tot, dar nu mai suportam sa mai stau o singura zi inchis in acasa, am decis sa ies din incaperea ce ma tinea capturat. Mi-am luat un tricou negru pe mine, o pereche de pantaloni negri ce se asemanau cu blugi, in picioare mi-am luat adidasi si am iesit din camera. Desi in sufragrie, caci holul camerei dadea inspre sufragerie, se aflau mama si tata si prieteni mei vechi,Eri si Nyseii si nou meu prieten, Tai. Am trecut pe langa ei, facandu-i cu ochiul lui Tai. M-am intrebat de ce? Dar apoi nu m-am mai stresat sa caut niciun motiv. In aceste zile analizasem cu atentie ce va urma sa fac. Pot spune ca devenisem cu adevart o persoana ciudata si insetata de razbunare , dar cum am mai spus nu imi pasa, eram idiferent total. Am iesit din casa, apoi din curte, noroc ca imi luasem si telefonul mobil, probabil din instinct fiindca nu tin minte cand apucasem micul aparat. Am cautat in agenda un numar si in sfarsit il gasisem. Ok, poate cam pripita treaba asta dar nah, daca tata voia sa ii fiu fotomodel si eu voiam sa imi continui cariera de solist,si nu puteam cu amandoua, trebuia totusi sa renunt la una din doua, nu? Si cum tata… ei bine nu cred ca m-ar lasa sa renunt la prima varianta de cand ii spusesem ca ii voi indeplini dorinta, urma sa renunt la a doua varianta, nu? Sau cel putin ceva de genu, nu neaparat sa renunt, ci sa ma prefac ca voi renunta. Insa, nu trebuie sa il lasa sa se bucure prea mult, daca ii dau un motiv de bucurie, trebuie sa ii dau unu si de suparare. Presoana pe care o sunasem pot spune ca era un vechi "dusman" actualmente "prieten". Decisesem sa ma intanlesc cu el la un bar. Asa ca am mers prin miile de stradute intortochiate ale orasului si ajunsesem intr-un final la destinatie, se parea ca ajunsesem primul. Nicio problema. M-am asezat la o masa si mi-am comantat un whisky, eram doar major acum, imi puteam permite. Am mai asteptat inca vreo zece minute, stiam ca o face intentionat, era punctual de obicei, insa normal eu ii cerusem o intanlire, doar nu speram sa fie la fix aici, am zambit in sinea mea. Nu ma deranja. Am mai luat o gura din lichidul din pahar, ma cam ustura un pic pe gat, dar nu conta, nu eram asa obisnuit cu alcoolul, dar se putea rezolva. Intr-un sfarsit ajunsese. Il puteam observa la intrarea in bar, imbracat total in alb, ciudat eu eram in negru, mana destinului? Am zambit, afisandu-mi dantura perfect alba si dreapta. Acelasi lucru a facut si el. M-am ridicat de pe foltoliu unde statusem pana in acel moment si am dat mana cu el. I-am facut semn chelneritei si aceasta venise imediat , ii luase comdanda si plecase la fel de repede precum venise.
-Ma bucur sa te vad "Superman", spun eu zambind. El daduse incet din cap si se uita ciudat la mine, ii observam ranjetul. Nu pot sa spun ca George era un bun amic, fiindca nu era . Insa aveam de gand sa schimb aceasta relatie a mea cu el . El era asezat pe fotoliul din fata mea, ne despartea doar masuta joasa din sticla. Fumul de tigara imi dadea dureri de cap,si atunci imi amintisem ca George fuma, noroc ca aveam pachetul de tigari in buzunar, asta da noroc. Cand il pusesem si pe ala acolo? Oricum nu mai conta. Luase o tigara, iar eu i-o aprinsesem, pusesem pachetul pe masa. Si as fi vrut sa vorbesc eu primul, dar "Superman" mi-o luase inainte.
-Si cu ce motiv mai chemat, facuse o pauza de cateva secunde apoi continua, iubire? Chelnerita ii aduse paharul cu gin. Acesta multumise, si iar fata in jur de 19 ani disparuse la fel de repede precum aparuse.
Am mai luat o gura din paharul meu si mi-am dres glasul. M-am asezat mai comod in fotoliu, inca nu stiam cum sa ii cer lui George ceea ce voiam, ceea ce ma preocupa era ca poate acesta nu va accepta.
-Vreau sa renunt la visul meu de a deveni cantaret sau ceva de genu, in acel moment se incrunta si era mai atent la mine, si aa, nu prea stiam cum sa continui si imi era un pic teama de cum va reactiona , as vrea ca tu sa fi cu mine, sa ma ajuti, uite vreau doar sa...
-Ok. Insa eu ce castig din asta? Adica intelg ca vrei sa il pacalesti pe babacul tau ca nu mai canti si vrei sa fi fotomodelul sau alaturi de Tai... si vrei sa lasi cantatul facundu-l sa se bucure, dar in acelasi timp nu vrei sa il lasi sa fie absolul satisfacut dandu-i de inteles ca esti homosexual, am inteles asta, Ayoku stiu cum gandesti. Mereu am stiut.
Spuse zambind. Poate de aceea nu puteam sa il sufar pe tipul acesta, stia prea multe despre mine . Fusese in acelasi liceu , normal era mai mare ca mine, cand el era a 12-a eu deabia eram a 10-a, stiu ca amandoi eram in echipa de bascket al scolii si nu prea ne sufeream, cel putin eu pe el nu il sufeream, si mai mereu gaseam un motiv de cearta. Tin minte cand ii fureasem iubita . Frate arata prea bine sa nu treaca si prin patul meu. Si cam de atunci George nu prea ma lasa sa ma bucur de viata, imi cam strica palnurile deoarece cunostea modul cum gandesc. Cel putin eu il consideram pe el un ghimpe in coasta si ma deranja prea mult prezenta lui, dar asta nu a durat mult deoarece absolvise si pa, pa, plecase din liceu spre facultate, care din pacate o facea tot in acelasi oras, in acel moment eram nervos ca totusi voi da intr-o zi peste el, dar acum sunt bine, nu spun fericit, caci inca fericirea nu m-a atins. Desi in periodata liceului ma enerva, stiu ca mai mereu imi oferea cate o mana de ajutor, uneori fizica dar si morala. Nu il intelesesem niciodata.
-Ma bucur ca intelegi ce vreau sa fac, ce pret ar avea adaugarea ta in planul meu?
Acceptam orice pret. Dar stiam in acel moment ce vrea,deoarece privirea sa zicea tot, sau mai exact pe cine vrea, si acea persoana eram chiar eu.
-Nu fi naiv, sti bine ce vreau, dar nu stiu, de ce sa ne prefacem ca suntem impreuna cand am putea fi de adevaratele? Sau nu sunt destul de bun pentru tine?
Ehh… destul de bun pentru mine? Frate, e nebun, normal isi batea joc de mine in acel moment. George chiar era un tip care, ei bine, intrece frumusetea oricarui fotomodel, normal ca nu m-ar fi deranjat sa fiu cu el, dar porblema era ca nu voiam sa devin dependent de prezenta sa.
-Stai linistit , nu se va intampla nimic grav, nu? Zice el, dar oare putea el sa imi vindece ranile?
Hmm..gravitatea? E un lucru serios, imi lasasem capul in jos. Nu voiam ca acest joc al meu sa devina periculos si nu voiam sa ma cufund in el, voiam doar sa imi traiesc viata asa cum vreau, si sa le arat celor care m-au dezamagit ca si eu ii pot dezamagi. Dar oare era George persoana potrivita?
-Nu stiu...imi e frica sa gresesc.
De ce ii spuneam chiar ce simt? De ce nu il minteam? Nu mai aveam forta sau ce? Unde era puterea ce o acumulasem timp de opt zile? Disparuse?
-Ayoku nu e usor sa fi singur in toata lumea asta, de ce nu vrei sa te ajut eu?Nu ma costa nimic...
-Doar timp...
De ce nu puteam accepta pur si simplu ajutorul lui? Imi era asa greu sa fiu egoist si eu odata in viata mea?
-Ay, timpul e ceva ce nu poti defini cu exactitate, il poti pierde dar in acelasi timp il poti castiga. Noi doi ce am putea pierde?
-Eu nimic, inca nu imi ridicasem capul , dar tu?
Chiar nu aveam ce pierde, adica nu aveam nimic, si acel nimic putea si el sa se piarda, daca da atunci i-as fi urat drum bun, asta daca chiar as putea.
-Nici eu nu am nimic de pierdut, insa odata ce am pasit impreuna spre o noua viata, cam toate lucurile ar trebui sa le facem impreuna de acord?
-De acord.
Oare de ce? De ce ma ajuta? De ce imi oferea aceasta ocazie?Oare oameni au fost dintotdeauna niste fiinte de neinteles, niste fiinte ciudate?
Daca da, atunci presupun ca niciodata nu ar trebui sa ma intereseze cum functioneaza mintea oamenilor, ca daca m-ar interesa sunt singur ca as fi ingrozit de cate lucuri as putea afla.
In sfarsit!Crdeam ca nu mai postezi:D Capitolul a fost foarte tare.

Ma bucur ca v-ati reapucar de scris, e pacat de fic sa fie abandonat.Mai, mai...da ce s-a mai schimbat Ay:-?
Si ce ma bucura cel mai mult e ca nu i-a cerut ajutorul lui Tai...ahhh nenorocitul ala....inca nu am uitat ce i-a facut frumosului, scumpului, adorabilului de Eri:zuppy05: Merita sa fie mort pana acum!
Bietul meu Eri!!!Cred ca in momentul asta sufera:((
Bine, ne intoarcem la Ayoku.George asta pare un tip interesant...si stie exact ce gandeste micutul nostru Ay.Asta ma bucur...poate sa ii inchida gura.
Ny...sper ca macar tu sa nu uiti de Eri si sa il faci sa se simta mai bine T^T Desi stiu ca nu se va intampla....eh, incercam si eu.
Oricum Eri al meu nu il merita pe nenorocitul ala de Tai!
Si sper ca Ay sa se gandeasca bine la ce face...daca renunta la trupa isi raneste prietenii si poate ca[,] atunci cand Ay va vrea sa le spuna adevaraul ei ii vor intoarce spatele.
Greseli nu am vazut.
Deci...vreau mai repede continuarea....repede!Mult noroc in continuare si spor la scris.Ja-ne!:bye:
Waw adooor acest capitol.Sincer m`ai lasat fara cuvinte,nu ma asteptam k Ay sa decurga la o asemenea razbunare.Immm deci vremurile se anunta grele si totodata amuzante :)) ador stilul tau in materie de scris si actiunea schimbata de la un capitol la altul,ma intreb dak Ay va reusi totusi sa scurga un pic de gelozie?!!!Cel putin asta sper si pliss nu ma dezamagi :( .Nu pot spune decat ca iubesc ficul tau si ca astept nextul cat de repede posibil,app acestui capitol i se potriveste zicala "tine`ti prietenii aproape si dusmanii si mai aproape"dak am gresit zicala sa ma corectati :P.

Deci succes si jane :X

Bye and kiss :-*