AnimeZupCăutare

[Yaoi] Lacrimile petalelor de cires

Ai tampit?! Probabil asta este in capul celor care m-am vazut deschizand acest nou fic, dar nu, nu am tampit. Acest fic este bazat pe istoria tarii pe care o iubesc si anume Japonia. Mai multe detalii nu dau, aflati voi pe parcurs. Asa ca spor la citit!

Varsta minima: 16 ani
Gen: yaoi, actiune.
Limba: romana
Observatii cu privire la continut: -
Tipul de comentariu solicitat: critica avansata

Capitolul 1

Pareaza, ataca, concentraza-te, exista mereu o spartura in bariera de aparare. Doar asta gandeam alaturi de Masao, in timp ce ma antrenam. Fiecare lovitura a mea era parata, iar eu blocam fara probleme atacurile sabiei de lemn ale prietenului meu din copilarie. La un moment dat, am gasit punctul slab. M-am concentrat asupra urmatoarei miscari, incolacindu-mi sabia din lemn pe cea a lui si tragand puternic, ajungand sa-l dezarmez. I-am pus acel lemn la gat, privindu-l cu superioritate in timp ce vantul imi trecea prin parul lung cu nuante de albastru-inchis, prins in coada de cal la spatele meu. Masao miji ochii, apoi incepu sa rada copilareste.
-Acum te dai mare si tare ca esti printre Shinsengumi de elita! Ai uitat cum e sa fi un simplu soldat din aceasta organizatie. Il aud vorbind pe un ton copilaros ce parea a fi suparat, dar stiam ca e doar o gluma de a lui.
Avea dreptate. Nu de mult fusesem acceptat ca unul dintre Shinsengumi superiori, datorita calitatilor mele de lupta, dar eram sigur ca inca nu aveam deplina incredere in aptitudinile mele de aceea orice provocare trebuia trecuta cu bine. Onoare mai mare decat cea de a-l servi pe shogun nu exista.
-Masao, stii preabine de ce am fost acceptat. Mai bine ai invata cum sa-ti ti sabia de lemn caci daca luptam cu katana* sau cu tanto* erai de mult mort. In lupta nu este timp de pauza sau nu ai inteles asta pana acum?
-Budha, Daisuke, vorbesti de parca ai fi maestru.
Degeaba mi se plangea. Mi-am intors chipul catre ciresul batran din curtea sediului nostru. Frunzele copacului erau usor miscate intr-un vals etern alaturi de printul lor-vantul. Ochii mei albastri precum raul priveau absorbiti de acel tablou ce uneori te facea sa uiti de lupte sau de oamenii pierduti sub taisul lamelor. Am auzit pasi in spatele meu asa ca din instinct m-am intors rapid si am parat lovitura ce-mi era destinata.
-Ai ochi si la spate din cate vad. Si eu care credeam ca privitul ciresului iti va capta atentia.
Am pufnit usor in semn de superioritate, apoi am lasat lemnul jos. M-am apropiat de fantana de langa cires si mi-am luat cele doua sabii pe care le lasasem acolo inaintea antrenamentului si mi le-am pus la brau. Am lasat galeata de stejar sa coboare in strafundurile fantanii, iar apoi sa ajunga la suprafata cu acel lichid transparent datator de viata. Am ridicat cana de lemn de pe gura de piatra a fantanii si mi-am potolit setea.
-Vezi ca poate iti uzi vesta de Shinsengumi!
A inceput sa ma ia in ras vechiul meu amic. I-am zambit ironic, lasand cana pe marginea fantanii aranjandu-mi acea vesta albastra cu inscriptii albe, atat de pretioasa, pe care o purtam peste kimonoul albastru cu negru. Prin ea aratam ca faceam parte din ultima garda a shogunului si nu orice soldat, ci unul dintre cei mai buni.
-Daisuke! Comandantul are o misiune pentru cativa dintre noi. Misca-te in sala principala!
Vice-comandantul ma privea atent, observand cu siguranta cat de bine ma conformam. M-am miscat imediat inspre respectiva sala, ajungand in fata ei si miscand usa facuta din lemn si panza, avand in vedere ca acest sediu era un vechi templu budist, dar calugarii au plecat cu mult timp in urma. Am intrat in incapere si m-am asezat in pozitia lotus langa ceilalti samurai de elita din aceasta grupare.
-Ia uitati si bobocul din grupare. Daisuke ai grija cum ti sabia poate o scapi cand te lupti!
Ceilalti au ras imediat la gluma nesarata a vice-comandantului, iar ca sa nu par de pe luna am facut acelasi lucru. Cat de tare ma puteau calca pe nervi aceste glume fara sens nici nu au ei habar. Cand usa s-a auzit din nou, comandantul si-a facut aparitia, asezandu-se si incepand sa vorbeasca.
-Astazi nu vreau decat sa va trimit intr-un raid asupra roninilor* din capitala care au inceput sa se inmulteasca. Nu uitati, sunteti in misiunea shogunului, nu puteti da gres!
Ah, oameni nerecunoscatori marelui conducator! Doar asta puteam eu sa vad in cei numiti ronini. Am fost selectati decat doi dintre cei de elita, urmand ca fiecare din noi sa alegem zece samurai din grupare ca sa plecam. Asta am si facut. Dupa ce comandantul ne-a prezentat clar ce avem de facut am mers in sala de antrenament si mi-am ales zece insotitori, printre care si Masao. In drumul spre locatia data, cei ce ne vedeau se ascundeau, inchideau usile sau ferestrele si nu era de mirare. Suntem cunoscuti precum cea mai feroce garda a shohunului, oricine s-ar teme. In fata noastra pe pamantul batucit ne-au aparut o gramada de barbati inarmati cu sabii, toti purtand masca. Acestia trebuiau sa fie ronini si poate ca unii doreau sa scape, iar ca sa nu li se recunoasca identitatea purtau masti-inteligent nu am ce spune. Pacat insa ca ratasera un detaliu important-nimeni nu scapa viu dintr-o batalie cu Shinsengumi. Un strigat si macelul a pornit, sunetul metalului lovindu-se acoperit de strigate si suvoaie de sange ce pateaza pamantul, apoi sfarsindu-se cu trupuri neinsufletite rapuse de soarta alegerii si indemanarii gresite. Nu a durat mult, iar eu cu o ultima taietura aplicata pe corpul sefului lor, am incheiat victorios batalia cu ronini.
Pe drumul de intoarcere, cand soarele decidea sa paraseasca aceasta lume, toti purtam sangele inamicilor cazuti, dovedind pentru a suta oara ca razboinicii adevarati vor respecta juramantul fata de superiorul lor, indiferent de ce li se va spune. Asta era misiunea nostra de samurai, daca nici noi nu faceam asta atunci cine sa onoreze tara, chiar prin sange si facand-o victorioasa? Gandul asta imi zbura prin minte pana ce am trecut de usa inalta a sediului, pasii purtandu-ma in camera mea. Am intrat, schimbandu-ma in kimonoul alb pentru noapte si m-am asezat pe futonul* meu, privind cerul ce isi lasase stelele la iveala. Asezandu-mi capul pe perna am inceput sa gandesc la trecut, intr-un final asezandu-mi geana pe geana si fiind purtat in adancurile mintii mele, adancuri nedescoperite de nicio alta persoana.
--------------------------------------------------------------
katana= sabie lunga purtata de samurai
tanto= sabie scurta, cea de a doua purtata de samurai.
ronini=samurai razvratiti impotriva shogunului, constituie o mare problema pentru Shinsengumi
futon=pat [un fel de saltea sau sac de dormit] japonez.
Un fic nou, chiar mi se facuse dor sa citesc ceva de la tine. *heartbeat*
Ultima propozitie nu are final, pare ca merge a se continua pana ajunge la ending. In rest asa sunt destul de impresionata, ai mai evoluat de la primele tale lucrari si ai dezvoltat ceva mai mult actiunea si anumite detalii, desigur pare grabita scena lupte, puteai descrie cateva lovituri sau miscari ale samurailor ,mai ales a lui Daisuke. [apropo imi place foarte mult numele sau]
Nu stiu de ce, dar am impresia ca va iesi ceva foarte frumos din aceasta idee a ta, simt asta, pentru ca pot spune ca inceputul chiar mi-a placut. Ceea ce mie nu mi se mai intampla de ceva timp, ca un inceput de fic sa ma lase cu inima intre dinti... ca sa spun asa. Oricum mai trebuie sa dai volum, dar pentru inceput este ok, destul de bine.
Astept nextul, succes! *hug*
Hi, my love!! Well.. am venit si eu pe aici si ma stii, nu ma pot abtine sa nu critic.
So.. Actiunea aceea ai cam grabit-o sincer si ideile mai trebuie dezvoltate pentru ca cititorul sa isi creeze o imagine clara asupra textului. Trebuie sa povestesti totul cat mai lejer, cat mai firesc, astfel incat eu sa imi pot imagina oarecum intuitiv ceea ce se petrece. Ideea mi se pare geniala, de-a dreptul superba si imi place ca ai pastrat o urma de mister. Totodata eu ti-am zis: Iubesc cum caracterizezi personajele. Trebuie sa invat sa fac si eu asta.
Alta problema este expresivitatea. Textului tau ii mai trebuie volum, trebuie sa simt cu adverat fiecare gest, fiecare actiune. Construieste-ti un limbaj adecvat si joaca-te cu cuvintele. Indrazneste sa faci combinatii nepotrivite si nu te cantona in folosirea frazelor scurte. Incearca sa descrii si sa narezi cat mai mult, sa prezinti cat mai detaliat, pentru ca asta da profunzime textului.
Iubesc personajele si povestea in sine, doar ai grija la cum prezinti ideile. Cam atat, deocamdata. Mult succes in continuare si spor la scris!! Te-am pupat!! ByE!!
Multumesc pentru comentarii fetelor, uitati si next-ul. Enjoy!

Capitolul 2

Aleargam alaturi de amicul meu din copilarie pe campia inflorita, prefandu-ne ca suntem mari razboinici. Batele deveneau cele mai interesante arme, iar fuga era la ordinea zilei. Ne urcam adesea pe dealul cel mai inalt, catarandu-ne pe stanci si admirand din separtare samurai ce obisnuiau sa se antreneze.
Raza de lumina ce imi mangaia fata m-a facut sa-mi desprind lenes ochii. Mi-am ridicat mana in fata sursei de lumina, incercand sa realizez in ce moment ma aflam. Cred ca era dimineata. Mi-am ridicat usor capul de pe perna, schimbandu-ma in kimonoul obisnuit si luandu-mi sabiile, apoi am iesit afara, izbit fiind de aerul rece si proaspat. Ca de obicei pasii m-au purtat in fata ciresului pe care il admiram in mod nespus. Un copac ce parca dorea sa impresioneze prin maretia lui si prin coroana sa bogata de flori. Am fost distras de la privelistea captivanta de catre unul din camarazii mei spunandu-mi ca suntem cu totii chemati in sala de antrenament. Nu prea intelegeam de ce camera aceea mica in care ne adunam doar noi, shinsengumi de nivel inalt se numea "sala mare", iar incaperea cu adevarat gigantica se numea "sala de antrenamente". Era adevarat ca acolo ne desfasuram antrenamentele, dar totusi puteau sa schimbe denumirile cumva. Mi-am indreptat pasii catre incaperea specificata, iar cand am ajuns am avut neplacuta concluzie ca ma aflam printre codasi. Dupa ce linistea a inceput sa predomine in sala, vocea comandantului nostru s-a facut auzita:
-V-am chemat aici, deoarece am un anunt important. De acum incolo vom avea un nou camarad printre noi, dar nu va fi inregistrat in documente.
Dupa spusele acestea, un tanar si-a facut aparitia langa comandant. Parul sau movaliu era lung si prins intr-o coada asemeni mie, iar ochii sai de un violaceu intens se incadrau perfect pe fata rotunda si mangaiata de atingerea soarelui. Purta un kimono normal, fara vreun semn ca ar face parte din shinsengumi, era si normal din moment ce nu era trecut in documentele shogunului. Ceea ce remarcasem imediat era faptul ca purta doua sabii, asemeni mie, iar gandul ca un alt priceput in tainele luptei s-a alaturat cauzei shogunului si nu a trecut de partea roninilor ma bucura nespus, facandu-ma sa cred ca poate cu timpul mai multi ni se vor alatura in lupta.
Comandantul ne-a dat liber, asa ca am dorit sa intru in vorba cu noul recrut. M-am apropiat de el si intr-un final am vorbit:
-Ma bucur sa vad ca ai decis sa te alaturi cauzei noastre. Eu sunt Daisuke.
Tanarul m-a masurat din cap pana in picioare, atintindu-si privirea spre vesta mea, apoi a vorbit.
-Un shinsengumi de elita din cate vad. Yuudai si este o onoare sa aud o lauda din partea dumneavoastra.
-Nu este necesar sa fii formal. Nu am saizeci de ani, am doar douazeci si unu.
-Esti mai mic decat mine, am douazeci si cinci.
Zambetul sau ce dadea un aer de superioritate ma cam calca putin pe nervi, asa ca am hotarat sa i-l sterg de pe fata.
-Ce ai zice de un antrenament?
Yuudai a aprobat printr-un gest din cap, apoi ne-am indreptat spre terenul de afara. Nu aveam de gand sa-l las sa se creada superior mie, trebuia cu orice pret sa-i sterg zambetul ala de pe fata. Cand am ajuns ne-am luat fiecare din nou katana reala deoarece gandeam la fel: un antrenament dur, cu scopul de a-l umili pe celalalt. Se vdea pe fata noastra ca acea "prezentare" de mai devreme nu ne picase bine la niciunul. Am lasat amandoi tecile deoparte, iar katanele s-au intersectat scotand un sunet metalic, placut urechilor mele. M-am dat putin in spate, sabiile separandu-se, apoi s-au intersectat din nou cand pasii ne-au purtat pe amandoi unul langa altul. Simteam ca este foarte puternic, dar nu aveam de gand sa-l las sa ma doboare. La un moment dat Yuudai si-a mutat privirea in alta parte, asa ca am profitat de lucrul asta si l-am dezarmat. Sabia lui a zburat cat colo, iar eu i-am asezat katana la gat, iar zambetul meu devenise superior. Trebuie sa recunosc ca mandria mea a fost foarte bine hranita in acel moment.
-Imi iau eu revansa, Daisuke.
A spus incepand sa rada. Mi-am retras katana, asezand-o in teaca si i-am zambit. Era clar ca intentiile sale nu erau ostile ci doar simtul meu competitiv a facut sa para ca eram rivali, dar de fapt eram camarazi nu dusmani. Ne-am continuat antrenamentul cu sabiile de lemn, pana ce seara isi facuse aparitia asupra taramurilor Japoniei.
-Stii cumva care imi este camera?
Ma intreba Yuudai putin confuz. Am dat afirmativ din cap si l-am condus catre singura camera din templu care inca nu apartinea nimanui si nici nu avea vreo trebuinta. Aceea era cu siguranta camera lui. Cand am deschis usor usa acelei incaperi am realizat ca s-a adus un futon in incapere asa ca era clar ca banuiala mea era adevarata. L-am lasat pe Yuudai acolo, eu indreptandu-mi pasii spre camera mea. Am lasat sabiile in acelasi colt ca de obicei, iar eu mi-am imbracat obisnuitul kimono lejer, lasandu-mi corpul sa se odihneasca pe futonul meu, spiritul meu fiind coplesit de somn in totalitate.
Owww~ am un presentiment legat de aparitia acestui nou camarad in partea shogunului... hmm si sunt sigura ca am dreptate. Oricum nu spun nimic, nu voi strica eu planul ficului. Asptet sa vad daca suspiciunile mele si raspunsurile vor iesi la iveala.
A fost scurt si nu s-au petrecut foarte multe lucruri, dar chiar si asa a fost ok... sa spunem.
Momentan nu prea am multe de spus, sau am, dar nu dau critica acum, mai astept sa vad evolutia.
Succes!
Multumesc de com, uite si next-ul!

Capitolul 3

Am simtit cum cineva ma zgaltaia incontinuu facandu-ma sa-mi deschid ochii lenes si sa-l privesc pe cel ce m-a deranjat cu furie. Se pare ca era Masao. M-am ridicat in sezut si cu o voce somnoroasa si iritata am intrebat:
- De ce Budha ma trezesti la ora asta?
- Tu esti surd sau ce? Comandantul are o misiune urgenta pentru tine si pentru inca unu, nu stiu care e ala, dar tu trebuia sa fii treaz deja.
M-am uitat socat la amicul meu incepand sa-i bodogan ca de ce nu a venit mai devreme, apoi am inceput sa ma plimb de colo-colo imbracandu-mi kimonoul si vociferand despre comandantul care nu putea sa anunte misiunea de aseara. Masao radea cu lacrimi de ce puteam sa scot pe gura la nervi, dar stia ca ma voi calma repede. Mi-am luat cele doua sabii, apoi mi-am indreptat pasii spre sala cea mare. m respirat usurat atunci cand realizasem ca celalalt camarad ce avea aceasta misiune intarziase. Comandantul nu parea prea incantat de acest lucru, era deja scos din sarite, asa ca doar m-am asezat si asteptam in liniste. Sunetul usii de lemn isi facu simtit prezenta, iar privirea mi-a fost atintita spre cel ce a intrat- Yuudai?!
- In sfarsit, Yuudai. Acum ca sunteti amandoi aici este timpul sa stiti despre ce misiune este vorba. Daisuke, Yuudai te va insoti deorece implicarea sa in cauza Shinsengumi trebuie sa fie evidenta cat de curand, altfel increderea in el s-ar putea sa nu fie acordata de toti camarazii nostri. Va trebui sa mergeti in orasul alaturat si sa aduceti documente referitoare la ronini. Lista tuturor celor care au fost oficial trecuti ca samurai renegati, iar daca aceasta ajunge in mainile lor atunci s-ar putea ca unele identitati sa fie sterse, iar noi nu vom mai fi capabili sa avem informatii exact ale celor ce trebuie eliminati. Sper ca intelegeti cat de importante sunt acele documente.
Am dat afiramtiv din cap, apoi comandantul ne-a facut semn ca putem pleca. Grozav, o sa am de calatorit pe cal ca sa aduc nu stiu ce papuci ghem de document. Din pacate ordinele erau ordine asa ca un lucru ca nesupunerea era ceva nedemn pentru un samurai. Nici Yuudai nu parea sa manifeste un interes prea mare, dar era de asteptat, misiunea aceasta nu avea nimic interesant, doar aducerea unor documente.
Ne-am indreptat spre grajduri, de unde fiecare din noi am luat cate un cal. Ne-am indreptat apoi spre iesire. Trebuia sa recunosc ca soarta era putin ironica armasarul meu fiind unul alb complet, in timp ce al lui Yuudai era negru. Cum de s-a nimerit asa nici ca stiam. Am incalecat amandoi caii, apoi printr-o singura miscare acestia au pornit la galop. Din informatiile suplimentare pe care ni le daduse comandantul stiam ca acolo vom fi primitit la un templu pentru noaptea ce urma sa vina, asta din cauza faptului ca vom ajunge foarte tarziu in oras. Vantul trecea furios prin parul meu, incercand sa-l ravraseasca, dar era prins. Tropotul cailor se auzea din ce in ce mai tare, niciunul din noi nedorind sa scoata vreun cuvant. Satele prin care treceam pareau pustiite, iar asta era de inteles deoarece nimanui nu-i facea placere sa stea de vorba cu un Shinsengumi. Am marit viteza cailor deoarece soarele era aproape de parasirea cerelui. Norocul nostru a fost ca din intamplare am dat peste o scurtatura, astfel am ajuns in oras. Prima oprire pe care am facut-o a fost la cel de la care trebuia sa iau documentele si nu mi-a fost greu sa-l gasesc. Intre timp, Yuudai avea de gasit acel templu, din moment ce nu aveam sa-l las sa leneveasca. Ne-am intalnit din nou in centrul orasului, de unde movaliul m-a condus inspre acel templu. Privirile calugarilor ne aratau clar cat de doriti eram, dar ca de obicei nu bagam in seama orice nimic de-al lor. Ni s-au prezentat camerele, iar apoi am fost lasati singuri. Mi-am amintit ca nu l-am anuntat pe Yuudai de plecare asa ca pasii mei s-au indreptat catre camera lui. Am avut un fel de surpriza sa realizez ca nu se afla in incaperea lui, asa ca l-am cautat prin templu si pe afara, dar nu era de gasit. Intrasem la banuieli, nu prea imi dadeau prin cap scuze plauzibile pentru absenta lui nerusinata. Cand sa ajung la o concluzie l-am vazut intrant pe poarta templului, asa ca din cativa pasi am fost in fata lui.
- Unde naiba mergi cand tu ar fi trebuit sa stai in templu? tonul meu era usor iritat, asta din cauza ca puteam fi tras la raspundere din vina lui.
- Scuza-ma, dar nu am nevoie de dadaca!
- Nu de dadaca, dar cineva care sa-ti reaminteasca ordinele! Pot sa stiu si eu ce cautai prin oras?!
- Nimic ce ar trebui sa conteze.
Si cu asta se pare ca movaliul a hotarat ca discutia se incheiase asta din cauza faptului ca a plecat in camera lui lasandu-ma acolo ca pe prost. Ti-o platesc eu, Yuudai, doar asteapta! M-am intors in camera mea, unde furios am lasat documentele la loc sigur, iar mai apoi am incercat sa adorm pe acel futon care nu prea mi se parea confortabil. Ma intreb... Ce face Masao acum? La pariu ca tipul n-are treaba, doarme bustean si fara griji, norocosul...
Nextul a venit tarziu, dar ma bucur ca l-ai adus.
As vrea sa iti spun ceva legat de expresiile acestea - de genul: ce papuci ghem - care ar trebui sa starneasca hazul. Mie mi se pare prea fortat si fara sens aceste cuvinte. Nici nu te fac sa razi, dar nici ca te fac sa intelegi ceva. Nu trebuie sa te fortezi si sa scoti imediat in evidenta sarmul hazliu al unui personaj, daca o iei moale si incet vei scoate cum trebuie scene amuzante cu personajul principal. Plus trebuie sa fi atenta cand le pui, pentru ca nu mereu ele au impact asupra cititorului sau dau un volum in poveste. Cel putin aici mi s-a parut cam tras de par.
Actiunea a decurs destul de ok, nu a fost atat de grabita, dar nici nu prea ai detaliat misiunea, presupun ca ai dorit ca cei doi sa intre mai mult in actiune abia dupa acest capitol, al carei misiune (idee) nu a fost prea spontana, incat sa necesite o ampla dezvoltare a demersului lucrurilor.
Oricum nu prea s-au intamplat lucuri extraordinare incat sa te lase cu gura pe jos sau cu inima intre dinti, totusi sunt putin curioasa de cateva lucruri si mai ales ce a facut Yuudai in oras... Hmmm.

Astept nextul, succes. *hug*
Multumesc pentru ca lasi comm ca de obicei, Nix. So, next si sper sa-ti placa la fel de mult ca celelalte.

Capitolul 4


Am deschis ochii cand lumina sorelui incepuse sa-mi bata in fata, arzandu-mi practic pielea. M-am ridicat de pe futon si aveam dureri de spate. Am zis bine ca nu era deloc comfortabil si nu intelegeam de ce, cu ce putea sa fie diferit fata de cel de la sediu. Mi-am imbracat kimonoul si mi-am prins ambele sabii la brau, apoi m-am indreptat catre camera amaradului meu. Nu uitasem ce se intamplase aseara, iar daca mai dadea semne suspecte cu siguranta urma sa cer eliminarea lui din grupare. Am dat la o parte shoji-ul* fara sa mai anunt deoarece la ora asta trebuia ca el sa fie treaz. Se pare ca am avut dreptate, tocmai isi pregatea sabiile.
- Trebuie sa ajungem cu documentele cat mai repede asa ca vom pleca acum.
- Grabit mai esti... Fie ca tine.
Ne-am indreptat amandoi spre grajduri pentru a inhama caii, apoi am urcat calare amandoi. Inainte sa plecam anuntasem calugarul sef al templului care cred ca era foarte fericit sa stie ca scapa de noi. Cel putin au fost de buna credinta si ne-au dat cateceva pentru drum. Cu o miscare a mainii si eu si el am pornit in galop catre sediu. Documentele se aflau in mainile mele, astfel puteam sa fiu sigur. Vantul alaturi de praful ce se ridicase ne sufla in fata, facandu-ne sa ne mijim ochii. Aveam impresia ca va veni ploaia in curand, cel putin semnele naturii asta prevesteau. Cand am intrat in poiana, galopand cu viteza inca, am fost atacati de ronini.
Am coborat urgent de pe cal si mi-am scos katana, inclestand-o cu a unuia dintre ei. Erau destul de multi pentru o ambuscada, suficienti cat sa ne inconjoare. Printr-o smucire a mainii reusisem sa-mi eliberez katana si sa-l tai pe cel din fata mea, insa a urmat altul si altul. Cand reuseam sa tai pe unul din ei, aparea altul. Iarba la inceput verde acum devenea patata de suvoaie de sange ce nu se mai opreau. Sunetul metalului predomina in jur la fiecare miscare a mea, a lui Yuudai sau a vreunui ronin. Am simtit cum sunt taiat pe mana dreapta, dar nu am bagat in seama zgarietura ci m-am intors rapid atacandu-l pe cel din spatele meu. In imbulzeala il pierdusem pe Yuudai, nu stiam unde e sau unde lupta, stiam doar ca acum chiar aveam nevoie de ceva ajutor. Simteam deja ca-mi pierd puterea cu fiecare lovitura de sabie pe care o dadeam, cu fiecare pas pe care inca il inaintam, insa asta nu era o prioritate. Trebuia sa protejez documentele chiar si cu viata. La un moment dat am simtit o durere puternica la cap, apoi totul s-a invartit cu mine, eu facand contact cu iarba, apoi... Nimic.
Ploaia rece de toamna nu isi oprea picaturile ce ma invaluiau precum o haina, doar ca in loc sa-mi poarte de cald, alaturi de vantul ce imi ravrasea parul imi racea sufletul mai tare decat deja era. Stateam in fata mormantului parintilor mei si priveam cu durere la piatra funerara, la inscriptii de parca era vina lor ca ei sunt acum plecati din lumea celor vi. Nu intelegeam nimic, de ce au trebuit sa ma lase singur cand eu nu am mai mult de zece ani? Dar, lasa... O sa ii fac mandri, mandri ca au un fiu ce va ajunge prin devotament si curaj unul dintre cei mai buni samurai, asa cum a visat alaturi de amicul sau din copilarie. Sirul gandurilor mi-a fost intrerupt de mana cuiva ce si-a asezat-o pe umarul meu drept. Mi-am intors capul si am fost intampinat de zambetul incurajator al lui Masao.
- Ce faci aici, Masao? Vei raci daca stai in ploaie...
- Uite cine vorbea! Esti tot ud si imi dai sfaturi mie! Oricum... Prietenii adevarati nu te lasa sa faci tampenii...
- Singur. Am completat eu, apoi amandoi am schitat un zambet.
Stiam amandoi ca imi va fi greu sa ma descurc, insa puteam sa ma bazez pe el.

Mi-am deschis incet ochii privind putin in jur la imaginea neclara. Incet-incet reusise sa mi se contureze in fata ochilor. Yuudai ma privea putin ingrijorat si se pare ca exprimase bucurie cand vazuse ca am deschis ochii. Mi-am dus mana la cap si am realizat ca eram bandajat. M-am uitat intrebator catre el, asa ca a decis sa-mi vorbeasca:
- Unul dn ronini te-a lovit in cap, apoi a trebuit sa lupt singur. Te-am adus la centrul medical din cel mai apropiat sat, mai avem de mers pana ajungem, dar mai bine te odihnesti.
- Documentele? Sunt in regula documentele?
- Da, sunt aici.
A spus calm aratandu-mi plicul sigilat exact asa cum mi-l daduse calugarul.
- Ar trebui sa te inscrii oficial in Shinsengumi.
- Nu prea le am cu politica, ajut unde trebuie si cand pot, doar atat.
Am zambit intelegator, cred ca trebuia sa am incredere in el pana la urma. Mi-am inchis ochii fiind obosit. Dupa ce-mi voi reveni, va trebui sa explic foarte clar intarzierea mea.
------------------------------------
Shoji= usi de lemn cu panza, specifice caselor in stil specific nipon.
Nextul! Ce ma bucur.
Ai doar o greseala de tastare, cred, am si depistat-o: "amaradului" - "camaradului". Cred ca doar asta a fost, sau poate mai era inca una, insa te felicit, ai lucrat impecabil si pot spune ca acel flashback e foarte bun, cel mai bun pe care l-am vazut. Nu intreba, asa mi se pare. Ai cap si coada si nu ai dramatizat, chiar a iesit bine, de parca ma uitam la vreun anime. :)
Devi din ce in ce mai buna, asta se vede, imi place ca descrii in amanunt anumite scene, iar actiunea - lupta e foarte palpitanta. Chiar faci o treaba minunata. La descriere de descurci bine, chiar daca ar mai trebui sa lungesti putin in anumite segvente, precum finalul din acest capitol - aici mai mult ma refer ca ar fi mers cateva gesturi, emotii... Intelegi tu.
Si legat de comentariile mele la ficurile tale, sa stii sunt abonata la tine. *laughs* Nu de alta, dar cum ti-am mai spus imi place cum scrii, iar povestile tale nu ma obosesc. Sunt interesante.

Astept nextul, succes. *hug*
Multumesc, nix pentru comentariu. Scuze de intarziere.

Capitolul 5

-Daisuke, ridica-te de jos!
Urla a suta oara barbatul din fata mea. Ochii caprui ai parintelui meu ma priveau ferm sustinand ideea ca trebuie sa fiu puternic. Am pus mana din nou pe bata de lemn de langa mine si m-am ridicat cu greu de jos. Aveam vanatai pe tot corpul, le simteam in felul in care ma chinuiau, insa nu trebuia sa arat acest lucru tatalui meu. Am strans puternic in pumn acea bucata de abanos si luandu-mi avantul necesar am alergat sa-l lovesc pe cal din fata mea, insa in zadar. Ca de obicei lovitura imi fusese parata, iar eu azvarlit cat-colo. Barbatul isi trecuse mana prin parul sau lung si lasat desfacut, usor albastrui asemeni mie scotand un oftat nervos. Chipul sau oval nu exprima bucurie ci un fel de mare dezamagire.
- Copile, de cate ori sa-ti spun sa ataci cu calm si calculat?!
- Dragule, lasa-l putin mai usor, te rog, are doar sapte ani!
Nu realizasem cand shoji-ul s-a deshis, iar mama mea intrase in sala de antrenament. Parul ei era ca de obicei prins intr-un fel de coada in stil nipon, iar ochii ei albastrii manifestau dragostea materna dovedita de orice fel de miscare pe care o facea. Purta un kimono rosu cu decoratiuni florale facut parca sa se asorteze cu cel al tatalui meu de un albastru-nocturn simplu.
- Sa-l las mai usor?! Daca vrea sa ajunga in frunte, va trebui sa indure!
Niciodata parintele meu nu fusese indulgent cu acest aspect si ii dadeam dreptate. Doream cu orice pret sa fiu mai bun, insa stiam ca daca vreau sa ajung acolo unde imi doresc trebuia sa lupt cu toata fiinta mea.
- Incapatanarea ta nu s-a schimbat deloc! Daisuke, te rog, nu-l mai lua in seama cu toate aberatiile lui! Mai ai nevoie si de pauza...
Datatoarea vietii mele oftase resemnata si parasise incaperea observand ca nu are sorti de izbanda. Antrenamentul isi reluase cursul, iar eu incercam din nou si din nou sa il lovesc pe cel din fata mea, sa ajung sa dau macar o lovitura!

Sunetul unei usi trase in lateral imi acaparase atentia, iar ochii mei se deschisera privind in jur usor alarmati. Ma aflam tot in acea camera a centrului medical, iar sunetul a fost provocat de Yuudai cand intrase in camera.
- Scuza-ma, Daisuke. Nu am avut intentia de a te trezi.
Imi spuse calm barbatul inainte sa se aseze pe podeaua de lemn, langa futonul pe care eram intins. M-am ridicat in capul oaselor, inchizand putin ochii pentru ca aveam o senzatie usoara de ameteala.
- Nu ar trebui sa te fortezi... Abia ti-ai revenit si inca nu esti refacut complet.
- E in regula, trebuie sa plecam. Poti pregati tu caii?
- Sigur, nicio problema.
Yuudai imi zambi pentru scurt timp si se ridica indreptandu-se spre iesire. M-am ridicat de pe futon si mi-am imbracat kimonoul si vesta de Shinsengumi, punandu-mi cele doua sabii la brau si asigurandu-ma ca am plicul necesar. Pasii mei se indreptasera spre iesire, dupa ce platisem serviciile medicale oferite. Am incalecat pe armasarul meu negru si am pornit alaturi de Yuudai catre sediu. Inca aveam o usoara durere de cap, insa speram din inima ca imi va trece rapid. Am continuat sa galopam pana ce am ajuns in satul nostru. Ca de obicei oamenii se uitau la noi- bine la mine caci eu aveam vesta aia- ca la infractori, cu atat de multa ura incat uneori ma intrebam de unde poata sa provina atat sentiment de respingere. Ajungand in fata portilor sediului, acestea au fost deschise, eu descalecand si indreptandu-ma alaturi de camaradul meu inspre camera comandantului, insa nu a trebuit sa ajungem pana acolo, caci tocmai era o intrunire in sala cea mare. Am tras shoji-ul la o parte si am intrat, fara Yuudai desigur, acesta nefiind un Shinsengumi de elita deci nu avea ce cauta in sala aceasta. M-am asezat ca de obicei la locul meu si am scos plicul in fata comandatului.
- Asa cum mi-ati ordonat, am adus documentul. Imi asum responsabilitatea pentru intarzierea noastra deoarece in urma uneo ambuscate starea mea de sanatata a intarziat misiunea.
- Nu este o problema, ti-ai indeplinit cererea asa cum trebuia.
Comandantul imi luase hartia din mana, apoi a continuat sa vorbeasca:
- Din pacate, am o veste cutremuratoare. Camaradul nostru, vice-comandantul a fost rapit de ronini in ultima sa misiune. Va trebui sa facem provizii si sa ne antrenam mai des in urma unui plan de ambuscada. Cei ce vor participa sunt Daisuke, eu si Mikoto. Fiecare sa-si aleaga o patrula din douazeci de Shinsengumi, insa nu doresc ca cel nou sa fie printre noi. Inca mai are de invatat si nu risc sa il trimit intr-o astfel de misiune. Ati inteles cu totii?
- Da domnule!
M-am ridicat de pe podea indreptandu-mi pasii catre iesire. Douazeci de oameni deci... Sunt sigur ca Masao va fi mai mult decat incantat de asta!
Next, next! Ai venit tarziu cu el, dar chiar si asa mai bine decat nimica, l-ai adus.
Nu prea am foarte multe de spus, defapt o sa fiu scruta si la obiect.
Se pare ca ai mai evoluat de la ultimele posturi, sincer se vede cu ochiul liber ca descrii mai amplu si actiunea incepe sa se inteteasca, e mai dinamica putin, insa asta mai mult depinde si de ideile secundare pe care le aplici. Ele determina, consider eu, dinamismul actiunii. Insa acum ea nu este fugitiva, e lenta precum un melc.
Daisuke a avut un trecut interesant, adica tatal sau chiar era strict in legatura cu antrenamentele lui, totusi nu le-as da nici unuia atata drestate, sunt mai mult de partea mamei lui: chiar daca doresti sa tintesti spre ceva mareti, nu trebuie sa te omori atata pana ce ajungi la epuizare. Oricum el a ajuns ceva ca lumea si da, datorita muncii si efortului mare depus.
Oricum sper ca urmatorul capitol sa fie ceva mai palpitant, pe langa faptul ca ai evoluat la descriere, actiune, ar fi bine sa mai picanterizezi umpic misiunile lor, dar sunt sigura ca de acum in colo asa va fi. <3

Ceau si te-am pupat, succes in continuare scumpa mea! *hug*
Multumesc pentru comentariu. Sper sa-ti placa si acest capitol.

Strigatul comandantului nostru a fost tot ce era necesar. Prima trupa, condusa de mine, a inaintat catre poarta templului in care vice-comandantul nostru era intemnitat. Defensiva lor se pare ca nu era atat de slaba pe cat anticipaseram. Ceva ma facea sa cred ca ei stiau de atac, iar elementul surpriza pe care doream sa-l folosim a fost pierdut. Sunetul metalic al sabiilor si sulitelor rasuna in vazduh alaturi de strigatele barbatilor ce cadeau in acea mare de sange ce incepuse sa se asterne peste intreg pamantul. Atacam in continuare calculat fara sa ma pierd cu firea cand am vazut ca numarul lor crescuse deodata. Fiind atent sa nu primesc o lovitura din spate am inceput sa atac gatul si inima, puncte vitale oricarei fiinte. Resusisem sa dobor in jur de zece oameni, hainele mele umplandu-se de sange, provocandu-mi un dezugt si mai mare la adresa roninilor, tradatori nerecunoscatori. Cand am ajuns aproape de poarta, a doua trupa pornise in ofensiva, eu inaintand alaturi de shinsengumi ce atacasera prima oara in cladire. Odata intrat stiam ca ultimii Shinsengumi ce consituiau a treia miscare vor ataca. Am inceput sa ne imprastiem prin cladire si sa cautam camera unde ar fi putut sa fie tinut camaradul nostru. Intr-un final am ramas eu si Masao pe acelasi culoar, atacand in acelasi timp pe cei ce ne ieseau in cale.
- Eu o iau pe culoarul de Vest, tu pe cel de Est. Conform planului cladirii este o intersectie intre cele doua daca mergi drept, asa ca ne vedem acolo.
Amicul meu din copilarie dadu afirmativ din cap la ordinele mele, conformandu-se. Am inaintat pe poadeaua de lemn ce scartaia incontrolabil, insa nu mai aparea niciun ronin. Deschideam rapid fiecare shoji in cautarea vice-comandantului, dar nici urma de el. Mirosul de fum ce se facuse simtit de nicaieri imi atrase atentia. Privind pe una din ferestrele templului mi-am dat seama ca roninii au dat foc constructiei deoarece pierdeau in lupta, iar ei au evacuat rapid locul, asiguradu-se ca vor prinde Shinsengumi in capcana precum niste sobolani. A fost un plan bine gandit, insa asta nu se terminase inca. In ciuda ordinului de retragere dat de comandant am continuat sa strabat acel templu cu scopul de a-l gasi pe camaradul nostru. Cateva sunete ce se asemanau cu o tuse imi atrasera atentia. Am deschis shojiul dupa care mi se parea ca le auzisem si am avut dreptate. Legat de un pilon de sustinere, taiat de sabie pe piept, plin de sange si vanatai, vice-comandantul tusea din cauza fumului ce intrase cu totul in incapere. Am inaintat rapid spre el si taind legaturile de sfoara ce il tineau l-am ridicat de acolo. Mi-am dat seama ca nu mai vedea bine si nici macar nu ma recunoscuse, era mult prea slabit si ca sa mearga, iar fumul ii intunecase si mai mult mintile. Incepusem si eu sa tusesc accentuat din cauza focului asta aratandu-mi ca trebuia sa ies de acolo cat mai repede cu putinta. Mi-am asezat katana in teaca, asezand-o in dreapta abdomenului meu unde se putea agata de kimono, ajutandu-l pe barbatul de langa mine sa se sprijine de trupul meu, in timp ce incepusem sa inaintez. Cand am iesit din incapere m-am prabusit din cauza greutatii celui ce ma insotea pe ceva ce ar fi trebuit sa fie sticla sparta, astfel taindu-ma putin mai jos de umarul drept. M-am ridicat si am continuat sa merg, sustinandu-l pe vice-comandant incercand sa ma grabesc caci focul ne prindea din urma. Cand am ajuns la intersectia celor doua culoare, Masao ma astepta si zarindu-ma se apropiase ajutandu-ma sa-l sustin pe barbat.
- Parca s-a ordonat retragerea, de ce inca esti in cladire? Am intrebat confuz, tusind.
- Ti-am spus-o si atunci si ti-o spun si acum: prietenii adevarati nu isi lasa amicii sa faca tampenii singuri! Daca vom primi vreo mustrare din cauza ursuzului aluia de comandant, o primim impreuna.
Am suras aproape neobservabil si am continuat sa pasim, reusind sa iesim din cladire. Cand Shinsengumi ne-au vazut s-au apropiat urgent de noi, medicul gruparii insotindu-i pe cei care il luasera pe camaradul nostru ranit. Spre uluirea noastra nu am primit niciun fel de mustrare, ba chiar am fost felicitati de catre comandant pentru fapta noastra, Masao tot sustinand ca eu merit laudele. Ne-am indreptat cu totii inapoi la sediu pe cai, eu ascunzandu-mi rana de la umar, in fond nu era atat de grava. Odata ajunsi am lasat armasarii la grajduri, eu mergand inspre camera mea, insa am sesizat ca cineva ma prinsese de mana. Intorcandu-ma l-am vazut pe Yuudai ce ma privea intr-un fel ingrijorat.
- Ce ai patit la umar? Ma intreba direct, vocea confirmand sentimentul pe care i-l citisem pe fata.
- Nimic grav, nu este important, doar m-am taiat in ceva...
- Te-ai taiat si spui ca nu este ceva grav?! Vino!
Barbatul ma trase dupa el fara sa-mi lase timp pentru un protest, astfel ajungand in camera lui. L-am vazut ca scoate dintre lucrurile sale un fel de trusa medicala si imi spuse calm:
- Arata-mi rana.
Am facut intocmai si imi dadusem kimonoul jos de pe umarul drept zgariatura ce era rosie de la sange iesind la iveala. Yuudai luase un pansament pe care pusese alcool si incepuse sa-mi stearga rana eu strangandu-mi putin ochii din cauza usturimii. Cand terminase sa-mi curete sangele si sa dezinfecteze urma lasata de sticla aceea, mi-o bandajase si mi-a aranjat kimonoul la loc.
- Multumesc, acum ma voi retrage in camera mea.
- Nu ai pentru ce, noapte buna.
M-am ridicat de pe podea si am ajuns rapid in incaperea ce imi apartinea, imbracandu-ma in kimonoul pentru noapte, lasandu-mi sabiile in suportul lor si intinzandu-ma pe futonul meu lasand mrejele visului sa ma cuprinda.
Heya, love! Cum am zis, trec pe aici. So... Capitolul asta a fost plin de actiune, suspans si toate cele. Place! Vreau sa te felicit pentru ca eu chiar am reusit sa vad fiecare actiune clar, fluid si a fost foarte captivant ceea ce ai scris. Mi-a tinut atentia treaza, deci asta e bine. De asemenea ai avut si suspans si unele momente m-au facut sa zambesc. Delicios~
Ceva de reprosat? Da! Faptul ca nu aduci capitolele mai devreme. In rest, totul a fost foooarte bine si abia astept sa vad ce se va intampla. Ma intriga rau Yuudai si de asemenea relatia dintre Masao si... personajul principal (stii ca am o problema cu numele...). Ah, ah! Si sa vina si yaoi-ul ala si parca prevad si mai multa actiune de aici incolo. Te stiu si stiu ca intriga va fi destula, deci abia astept.
Pune-te repejor pe scris ca sa aduci nextul si multa inspiratie. Kiss-you. ByE! ^.^
Ceau!
Cum sa nu-mi placa femeie, mereu mi-au placut ficurile tale.
Incep prin ati spune ca imi place cum ai scris acest capitol, nu am decat sa-ti dezvalui o singura greseala - resusisem si venea reusisem. Nu e mare lucru, pentru ca totul a fost completat cu frumoasa descriere a atacurilor, a casei sau a acel lui, ce a luat foc. Atat de multe detalii interesante si suspansul care ma roade si acum pe creier. Da, deci a fost impecabil si bine pus la punct.
Totusi de ce nu a mai stat la taclale cu Yuudai, chiar aveam chef sa vad ce avea sa se intample intre cei doi. Oricum eu nu stiu ce sa spun, de cupluri nu prea imi dau seama... deci va trebui sa rabd cuminte aici.
Astept nextul, succes! *hug*
Multumesc enorm pentru comentarii, uitati si nextul:

Paseam agale spre sala de intruniri intrebandu-ma ce anume dorea sa ne comunice comandantul. Dand la o parte shojiul am intrat in urma unei plecaciuni, asezandu-ma langa cei prezenti ale caror chipuri tradau aceeasi confuzie pe care si eu o aveam la randul meu. Cand toti capitanii am fost prezenti, vice-comandatul incepuse sa ne explice motivul adunarii noastre.
- In lumina celor intamplate cu o zi in urma as dori sa le fac cinste celor ce au participat la misiunea pentru salvarea mea, cat despre tine, Daisuke, iti raman dator cu propria-mi viata. Daca doresti poti sa aduci cu tine camarazi. Acum, sa mergem.
Am realizat ca eram privit cu dispret fata de ceilalti capitani, nu se intampla des ca vice-comandantul sa permita distractii, iar comandantul, in general, nici nu dorea sa auda. M-am ridicat de pe suprafata de lemn, indreptandu-ma spre sala de antrenamente. Stiam ca Masao va fi incantat sa auda de micuta iesire.
- Ai avut noroc, doar noroc! Il vad pe amicul meu din copilarie cum tipa la Yuudai, care se pare ca il dezarmase fara prea mare bataie de cap.
- Ai avut capul in alta parte, aici nu este vorba de noroc.
Am zambit amuzat la dialogul meu, apropiindu-ma de ei. Cand ma vazu, Masao incepu sa-mi urle sa-i tin partea, parca ne intorceam in timp cand imi cerea sa ii salvez pielea din certurile cu ceilalti copii.
- Ce ar fi ca voi doi sa lasati certurile si sa veniti cu mine? Vice-comandantul ne va face cinste.
Cei doi marira ochii, probabil de surprindere, insa ma urmara fara sa comenteze prea mult. In putin timp ne alaturaseram grupului, indreptandu-ne catre Ochaya*. Odata ajunsi am intrat intr-o sala uriasa, din punctul meu de vedere, decorata cu picturi murale si tapiterii cu modele florale. Ne-am asezat pe perne in jurul masutelor de lemn, geiko* facandu-si aparitia. Cantecele lor la samisen, kokin si yokin* insoteau dansurile tinerelor maiko*, supravegheate indeaproape de geiko*. Evantaiele cu diferite imprimeuri se invarteau in mainile lor usor si elegant, contribuind la fluiditatea miscarilor traditionale. Am luat una din cupele de ceramica ce fusese umpluta cu sake* de catre geiko ce se asezase langa mine. Trebuia sa recunosc ca mi-a fost dor de gustul alcoolului, insa trebuia sa am mare grija- nu prea ma descurcam cu bautura in cantitati mari. Vice-comandantul comandase si sushi* pentru toti, noi fiind mai multi decat incantati. Am prins cele doua betigase, incepand sa mananc linistit, in timp ce priveam dansatoarele. Imi aminteam ca si mama avea o amica geiko* cu care vorbea adesea.
- Deci sa va spun! Daisuke eroul nostru nu ar fi facut nimic fara mine, da, da, asa e!
Se pare ca amicul meu din copilarie a pierdut numarul paharelor, caci incepuse sa povesteasca misiunea, aberand tot felul de cuvinte, iar cand incercase sa se ridice sa incerce si gestica, se prabusise la podea facandu-i pe cei din jur sa rada cu lacrimi.
- Mai doriti?
Ma intreba, pe un ton umil si totodata prietenos, tanara de langa mine cand observase ca am terminat sakeul. Ochii ei verzi, accentuati cu negrul si rosul din jurul lor, ma priveau intr-un fel cald, buzele-i rosii arcuindu-se intr-un zambet.
- Desigur.
Am spus intinzand cescuta din mainile mele, ea umplandu-o cu sake imediat. Am continuat sa beau pana ce am simtit ca sunt vesel fara motiv, astfel alaturandu-ma camarazilor mei in discursurile fara oprire. Din cate puteam observa Yuudai a ramas retras alaturi de cativa dintre Shinsengumi ce nu se atinsesera de bautura atat de mult. La finalul serii nici nu ma mai puteam ridica de pe podeua de lemn.
- Ai nevoie de ajutor?
Se pare ca Yuudai si-a dat seama usor de micuta mea problema, astfel se oferise sa ma ajute. M-a ridicat de acolo, lasandu-ma sa-l folosesc ca sprijin. Am inceput sa pasesc usor inspre sediu, alaturi de el, privind in jur ametit. Aveam impresia ca totul este dublu sau chiar triplu, culorile se invarteau in capul meu, facandu-ma sa cred ca sunt lovit la cap. Am simtit cum sunt asezat pe futon si mi-am putut da seama ca ajunsesem in camera mea. Continuam sa mormai lucruri fara de inteles si sa-mi plimb mainile prin aer aiurea. Deodata am fost prins de incheieturi, iar buzele baiatului se contopira cu ale mele, facandu-ma sa maresc ochii de uimire. Isi trecuse limba pe deasupra buzelor mele, iar eu din cauza influentei alcoolului i-am permis sa imi exploreze lacasul umed, intredeschizandu-le. Limba lui se juca exact ca un sarpe cu a mea, lipsindu-ma de aer, facandu-ma sa simt ca zbor. Nu eram sigur daca roseata puternica din obrajii mei era de la sake sau de la buzele acelea atat de moi si carnoase. I-am privit pentru putin genele, inainte ca buzele noastre sa se desprinda- erau asa de lungi si frumos arcuite. Yuudai imi zambi sarutandu-ma pe frunte si ma lasa sa ma asez mai bine pe futon. Imediat cum am inchis ochii am lasat lumea viselor sa ma cuprinda, eu fiind total confuz.

---------------------------------
samisen, kokin, yokin- instrumente muzical al Geiko
maiko- ucenica gheisei
geiko- gheisa
Ochaya- casa unde sunt gheisele, aici se primesc clientii
sake- vin de orez
sushi-este un fel de mâncare specific bucătăriei japoneze
Iuuui! He kissed him! Really? Nu era prea beat... Personajul principal (^^") si a visat, nu? Iiiii~ Yuudai, 'Love you. :X In sfarsit, in sfarsit se intampla ceva interesant. Oops, asta nu e formulata bine. Ma refeream la faptul ca acum abia te-ai gandit sa ii deschizi ochii lui Yuudai si sa il vada pe frumosul de Daisuke. Nope, dar tot nu am incredere in el. Stiu ca e vulpe~ Is my type, deci il simt. :>
Capitolul a fost scris bine, cu detalii credibile <3 si multe lucruri din cultura japoneza. Desteapta lu' mama. :x *spuse ea plina de mandrie, cu ochii in lacrimi* Siiii, mai e ceva ce ador~ L-ai imbatat pe Daisuke. Ha, ha! Nu am pot abtine! :)) Dragutul si puternicul luptator care nu renunta cade lat de la cateva pahare de alcool - eu daca as fi fost in locul lui Yuudai as fi profitat mai mult de el. :-?
Etooo~ Un capitol delicioooos~ Si sper ca urmatorul vine curand pentru ca sunt al naibii de curioasa in legatura cu reactia lui Daisuke. <3
Well, spor la scris si muuulta inspiratie. Kiss-you. ^.^
Multumesc mult pentru com si scuze pentru intarziere. Capitolul asta nu este asa de reusit cum doream, insa ma voi revansa in urmatoarele ^.^

Capitolul 8

O ultima lacrima cazu de pe chipul femeii ce acum privea in gol catre piatra funerara a tatalui meu. Eu o tineam de mana strans, incercand sa nu las suspinele sa iasa la iveala. Mama avea nevoie de mine si o stiam preabine, urma sa fiu singura ei alinare, doream sa o fac mandra de mine. Ea isi indreptase chipul catre mine si printre lacrima ce inca nu-i parasise obrazul schitase un suras, ciufulindu-mi parul. A inceput sa paseasca, iar eu am urmat-o fara niciun cuvant.
Era toamna, insa mai rece ca de obicei, parca pana si natura prevestise disparitia unui om atat de drag din viata noastra- tata. Doream atat de tare sa-l razbun, acei ronini vor ajunge sa plateasca pentru ceea ce au facut. Am continuat sa merg alaturi de mama ce imi strangea mana cu toata puterea ei, pana si ea se retinea din a plange. Stiam ca ea va dori sa se mute, iar pe mine ma va lasa la un dojo, acum tatal meu nu mai avea cum sa ma antreneze, se stinsese din viata luptand pentru dreptate.

Cu o miscare usor mecanica, ochii mi-au fost deschisi de catre raza de lumina ce patrunse ucigator prin fereastra de lemn. Un alt vis despre trecut... Un vis despre ultimul an cand mama a fost alaturi de mine, inainte sa imi urmeze tatal cand eu implinisem zece ani. Nu puteam sa cred ca acum am inca o data vise despre o pagina inchisa a proprie-mi vieti.
Am privit dezorientat in jur, pana mi-am dat seama unde anume am ramas peste noapte. Un alt indiciu ar fi fost durerea de cap ce acum ma facea sa injur fiecare picatura de alcool pe care o bausem. M-am ridicat destul de greu in sezut cautand cu privirea sabiile pana ce am realizat ca erau asezate la loc sigur. Cum am ajuns aici din sala de festivitati? Pana si ganditul incepea sa ma omoare, parca cineva practica tescuitul pe propriul meu cap. O mica scena din cele intamplate in seara precedenta imi invada mintea, cerandu-si dreptul de a-mi aminti un detaliu important- Yuudai. Mi-am dus instinctiv mainile la buze, rosind puternic. S-ar putea ca totul sa fi fost de fapt un vis, dar asta ar insemna ca trebuie sa iau toti copacii la rand si sa imi invit capul sa se izbeasca de ei. M-am ridicat de pe futon, imbracandu-mi uniforma de Shinsengumi, luandu-mi sabiile si am pasit spre sala unde am petrecut cu o seara in urma. Cand am dat la o parte shojiul* am realizat ca o mare parte din grupare- daca nu cumva toata- se afla deja acolo. Niciunul insa nu mai avea acel zambet prezent cu o seara in urma, chipurile fiindu-le umbrite de o puternica dezamagire, sau cel putin asta reusisem sa deslusesc.
- Daisuke, ia loc, te rog. Acum ca toti Shinsengumi sunt adunati am de facut un anunt.
- Keisuke, lipsesc cativa. Yuudai, Yuuga si Katori.
- Eu sunt deja prezent.
Mi-am indreptat privirea spre usa, realizand ca Yuudai ajunsese in incapere, fapt ce m-a facut sa-mi intorc privirea si sa ascund pe cat posibil roseata usoara din obraji. Nu a facut-o, nu a facut-o, nu mai gandi aiurea! Incercam sa ma calmez, convingandu-ma ca a fost totusi un vis. Mi-am mutat privirea spre comandant asteptand cu nerabdarea unui copil anuntul sau ce puteam sa prevad ca nu va fi foarte incantator.
- Katori a fost ucis in noaptea precedenta. In unul dintre paharele de sake de aseara a fost turnat arsenic.
Am crezut ca ma izbeste un munte din plin. Nu putem crede ca unul dintre cei mai buni din grupare fusese eliminat asa de repede si usor, mai mult era vorba chiar de Katori. A fost singurul ce a tinut cu incapatanare sa fiu avansat la Shinsengumi de elita, a avut incredere in mine mai ales cand aflase de ce tineam sa lupt pentru dreptate, insa acum... Era mort dintr-un simplu siretlic.
Un suspin de fata imi atrase atentia, fapt ce ma facu sa realizez micuta maiko* ce statea intr-un colt ghemuita. Hainele viu colorate si inflorate ii erau sifonate ingrozitor, iar machiajul de pe fata ii era complet sters cu exceptia petelor negre de pe obraji ei ce puteam ghici ca provin de la ochi in urma plansului. Si acum suspina pe infundate lasandu-ne sa continuam discutia. Realizandu-mi confuzia, un alt camarad imi oferise explicatia necesara:
- Ea este cea care a turnat otrava in ceai. Va fi pedepsita asa cum se cuvine, prin pedeapsa capitala.
- Este mult prea crud, nu cred ca a facut-o din intentie. Am raspuns simtind o urma de compatimire pentru fata. Chiar daca ea era marioneta dirijata, in spate se afla papusarul.
- De parca noi nu am stii- ma completa comandatul privindu-ma oarecum mustrator, insa nu avem de unde sa recunoastem roninul ce s-a strecurat aici. Ea sustine ca habar nu are cum arata atacatorul. Cert este un singur lucru: nu Katori era tinta, ci eu. Norocul- mai bine spus jocul sortii- a facut ca aceasta maiko sa incurce paharele in care a turnat arsenicul.
- Posibilitatea ca un ronin sa se fi strecurat aici era prea mica, ar fi trebuit sa fie batut in cap crezand ca va trece neobservat. Am spus total bulversat de presupunerea celorlalti. Nu iti trebuia multa minte ca sa iti dai seama ca era cineva din interior, mult prea aproape de noi.
- Am luat si asta in calcul, de aceea Yuuga nu este prezent. La fel ca si aceasta maiko este acuzat pentru atentarea la viata comandantului si uciderea unui Shinsengumi de elita.
Mi-am indreptat privirea spre Yuudai fixandu-l intrebator- de unde stia el decizia tuturor daca nu a fost in camera decat acum cinci minute? Probabil doar a revenit in incapere mai devreme.
- Momentan sunteti liberi, trebuie sa ne pregatim de plecare.
Am incuviintat printr-o miscare usoara a capului catre comandant, parasind sala de festivitati. Acum toti te vom razbuna si pe tine, puternic camarad.

--------------
shoji- usa de lemn si hartie, specifica niponilor, in special acelui secol
maiko- ucenica gheisei
Told you... Yuudai este vulpe, l-am recunoscut. Si am citit destula literatura politista sa stiu ca el a facut-o. So, daca cumva tu, spionas mic, te aproprii de frumosul... Personaj principal ^^", te fac sa te spanzuri cu propria-ti limba! Cat ador expresia~ :))
Trecand peste momentul meu de cinism sadic, capitolul a fost superb~ :X Imi vine sa-l pap pe... PP(personajul principal) - nu ma pune sa-i retin numele. Ma intreb... :-? Cine va fi urmatoarea victima? :> Well, well... M-ai facut destul de curioasa. Doar ca ai grabit cam mult actiunea. Sau nu am mai citit eu de mult vreun capitol scris de tine? Hmm... Pai la cat de rar le aduci... -.- Sa stii ca noi nu ne suparam daca faci abuz de cuvinte si idei si ne aduci capitolasele mai repede. Eu una ma declar multumita, chiar. :))
Oricum... Parerea generala se rezuma la: imi place~
Spor la scris si multe idei. ^_^ Kiss-you.
Multumesc mult de comentariu, Rontaila :)) Sper sa va placa si capitolul asta. Spor la citit!

Capitolul 9


Inca o data ma aflam in fata unui sicriu de lemn deschis. De cate ori voi mai fi nevoit sa vad aceasta scena inainte ca totul sa se termine? Poza camaradului nostru era langa, avand doua panglici negre. Toti eram imbracati in kimonouri albe, spunandu-ne rugaciunea pentru Katori, ce acum urma sa primeasca un alt nume*. Acum venise randul meu sa pasesc in fata si sa imi spun rugaciunea. Cu capul plecat incercam sa ma concentrez la cuvintele de adio pentru sufletul camaradului meu. Dupa cateva minute pasisem in spate, lasandu-i pe ceilalti colegi sa-si spuna cuvintele catre el. Puteam sa vad indurerea de pe fata parintilor lui. Cred ca cel mai oribil lucru ar putea fi sa-ti ingropi propriul copil si mai mult de atat sa stii ca a fost ucis de catre ronini. Cand toti au terminat rugaciunile, sase barbati au luat sicriul si au inceput sa se indrepte, in frunte cu preotul nostru, catre crematoriu*. Am urmat calea lor, unul cate unul formand o micuta coloana catre acel loc. Tacerea era primordiala in acest drum, fiecare concentrandu-se asupra rugaciunilor. Eu insa, pe langa rugaciuni inca incercam sa ma gandesc cine ar fi fost roninul. Doream sa-l razbun pe Katori, a fost un amic de incredere. Sicriul a fost asezat, focul incepand sa mistuie tot. Ne asezaseram in jur, continuandu-ne rugaciunea alaturi de preot.
Dupa ce doua betisoare parfumate au fost arse*, timpul pentru ardere a fost scurs. Familia incepuse sa adune oasele ramase, asezandu-le intr-o urna de ceramica, ce mai apoi a fost inchisa. Cenusa se lasase sa fie suflata de vant, departe de locul in care ne aflam. Urna a fost luata si ingropata in cimitir, placuta de lemn cu numele lui Katori fiind infipta in locul acela. Cateva lampadare facute din hartie si avand lumanari aprinse au fost lasate pe apa, ultimele lacrimi fiind varsate odata cu plecarea lor. Ceremonia se sfarsise, iar eu ma indreptam spre sediul Shinsengumi alaturi de ceilalti din grupare ce isi facusera timp pentru inmormantare. Nici nu am apucat sa descalec, caci Masao veni in fuga sa ma anunte ceva important-asta dupa spusele lui.
- Ascult. I-am spus calm, in timp ce-mi duceam calul la grajduri.
- Am fost avansat, acum am acelasi rang ca tine! Imi spuse tresaltand de bucurie ca nu mai era doar un simplu membru.
-Ma bucur sa aud asta. Am spus zambind si felicitandu-l. Nu ma asteptasem vreodata ca el sa avanseze-trebuia sa recunosc ca era foarte aerian, insa ma bucuram din suflet pentru realizarea lui.
Am realizat ca din umbra, Yuudai ne privea. La inceput am crezut ca imaginatia imi joaca feste, dar ochii sai clar eraufixati pe noi. Imi intorsesem chipul pentru a nu fi nevoie sa-l vad. Visul ala inca ma facea sa-mi invinuiesc propriile ganduri pentru asemenea aberatie iesita din comun.
- Si presupun ca ai de gand sa vii mai pe seara deoarece fac cinste cu sake!
- Oh, nu. Clar nu. Mi-a ajuns cat am baut, sincer.
Am raspuns incercand sa nu-l jignesc prea tare pentru refuzarea invitatiei. Mintea mea era clar ca o ia razna daca beau, asa ca nu aveam nevoie de o repetare a visului. Inca simteam un gol in stomac cand venea vorba de subiectul "Yuudai" si nu stiam de ce.
- Felicitari, Yatogarasu, pentru reusita. Vocea calma, dar care denota o usoara raceala fata de cel felicitat ma facuse sa-l privesc cu atentie pe Yuudai. Se vedea foarte clar ca nu era atat de incantat, insa nu intelegeam cu ce il deranja pe el. Nici macar nu era un membru oficial si il manca invidia pentru un grad mai inalt?
- Poti sa-mi spui si Masao. A, da si mersi.
Imi cunosteam amicul foarte bine, iar raspunsul ala a fost dat cu siguranta in vant doar ca sa scape de el. Mi se parea mie sau cei doi nu reuseau sa se inteleaga? Acum ca stau sa ma gandesc niciodata nu i-am vazut sa dea macar mana. Saluturile dintre ei sunt reci si privirile pe care le au unul fata de altul sunt mai mult decat ucigatoare. Ce naiba aveti? Yuudai imi zambise scurt ca un fel de "la revedere" si pleca de langa noi. Am hotarat sa nu-l intreb pe Masao nimic, reactiona destul de urat la nervi si acum chiar aveam impresia ca micuta felicitare ii provocase cativa.
- Eu merg in camera mea, Masao. Deja s-a intunecat si dupa evenimentele de astazi sunt mai mult decat obosit.
- Da, in regula, noapte buna.
Atitudinea lui era distanta, insa nu aveam de gand sa-i spun asta acum. Imi dadeam seama dupa felul de privi ca tot cheful de petrecere i-a fost eliminat de prezenta lui Yuudai. Am oftat resemnat si m-am indreptat inspre camera mea fara alte cuvinte adresate amicului meu din copilarie. Nici nu am apucat sa dau shoji-ul la o parte, caci o voce cunoscuta imi striga numele.
- Daisuke, asteapta, te rog.
Era Yuudai. Am asteptat pana ajunse langa mine si imi spuse calm:
- As dori sa vorbesc ceva cu tine.
- Intra.
Am raspuns calm, asezandu-ma pe podea in camera mea si asteptand ce avea de spus. Oare ar fi bine sa-l intreb si de Masao?
--------------------------------
*= la inmormantarea japoneza, preotul budist da un nou nume defunctului ca sufletul sau sa nu se reintoarca daca numele lui ar fi spus
*= corpurile celor decedati sunt arse, doar oasele pastrandu-se
*=timpul se masura cu betisoare parfumate.
Imi place cand ukeii sunt fraieri si nu vad ca doi masculi se lupta pentru ei. E si cazul tau, Daisuke. Si, sincer, chiar daca Yuudai e o vulpe si un tradator, vreau ca el sa castige. :X Mrrr~ Imi place personajul asta~ :x
Imi place muuult faptul ca ai descris perfect acea ceremonie si faza cu "golul in stomac" al lui Daisuke. ;;) *i-am invatat numele! * Capitolul a fost, in primul rand, scurt. Te dureau mainile, iti murea mintea daca il faceai mai lung? :-< Gosh... Si, btw, fara "Rontaila", caci ma vad obligata sa iti leg mainile ca sa nu mai scrii asta. -.-" 'Hate you... Dar iubesc cum scrii~ Ce paradoxal. :))
Tu pune-te frumusel pe scris si adu-ne repejor cap. Kiss-you~ ^^
In primul rand...ador cum scrii !!Tare fic-ul,iar povestea foarte interesanta ,mai ales partea cu sarutul.Te felicit pentru faptul ca nu ai multe greseli de scriere.Cel mai mult imi place de Daisuke,despre care cred ca e simpatic si are un caracter destul de puternic dar mai ales incapatanat-lucru ce imi place la nebunie-si sper ca o sa-i fie destul de greu lui Yuudai sa-l "imblanzeasca"(asta e rugamintea mea).Cei doi se potrivesc foarte bine ,deci Yuudai te sustin din toate punctele de vedere si lupta pentru Daisuke. Debea astept sa vad continuarea ,cat mai repede posibil (sunt curioasa ce vrea sa ii zica Yuudai lui Daisuke).
Multumesc mult pentru comentarii ^.^. Trebuie sa recunosc ca de acest capitol nu sunt mandra deloc, este scris mai mult la stres, ce-i drept si a iesit aiurea fata de ce voiam. Totusi, sper sa nu va dezamagesc asa tare, promit ca ma voi revansa ^.^

Capitolul 10

Pasisem in incapere, cu Yuudai in urma mea si asezandu-ne amandoi la o masuta de lemn, foarte joasa,pe perini, acum stand fata in fata.
- Sper ca nu am picat intr-un moment nepotrivit.
Imi zambise cald, iar eu mi-am intors ochii pentru scurt timp, pentru a raspunde cat se poate de calm:
- E in regula, oricum nu aveam ce face.
Trebuia sa recunosc, imi era deosebit de greu sa ma concetrez cand era prin prejur. De la visul ala nenorocit mi se trageau toate, devenisem mult mai bulversat cu el in preajma, iar asta era periculos. Trebuia sa uit rapid de acea imagine, insa subconstientul meu era mult prea incapatanat ca sa ma lase sa o fac. Incercand sa ascund nelinistea, am intrebat cu un fel de zambet ce semana mai mult a grimasa:
- Deci, ce anume era necesar sa imi spui?
- As vrea sa te intreb ceva inainte sa-ti raspund si tie. Ce e Masao pentru tine?
Intrebarea venise ca picata din tavan, de ce m-ar intreba despre cel mai bun amic al meu din copilarie? Ce treaba avea el in toata tarasenia? Nu intelegeam, mai inainte se cearta cu Masao, acum imi cere detalii despre el. Om mai ciudat nici ca am intalnit vreodata, ce era in mintea lui? Presupun ca un ghiveci total.
- Imi este un bun amic din copilarie, de aceea il respect si tin la el ca si la fratele meu. De ce ar conta asta pentru tine, Yuudai?
Imi zambise parca superior, raspunzand calm:
- Tu nu prea esti constient de ce se intampla in jurul tau. In afara de lupte sau misiuni nu iti acorzi atentia altui lucru, de asta esti suficient de orb cand vine vorba de persoane sau de gandurile lor.
Ma uitam la el ca traznit. Era adevarat, nu dadeam atentie niciunui lucru in afara de indatoriri, dar cand invatase sa ma citeasca atat de bine? Avea sigur un motiv, nimeni nu ar face ceva fara unul.
- Inca nu mi-ai raspuns la intrebare. Am replicat scurt, asteptandu-i explicatia ce nu intarzie sa apara:
- Daisuke, eu te plac. Asta suna suficient de simplu pentru tine? De asemenea, este si motivul pentru care il voiam pe Masao facut feliute de sushi, dar vad ca nu mai este necesar.
Am stat sa gandesc putin propozitia spusa de el, de la cap la coada si de la coada la cap. El ma placea pe mine?! Nu puteam sa accept asa ceva, era cu siguranta mult prea ciudat ca persoana mea sa poata intelege. Cert era ca nelinistea pe care ma chinuiam sa o ascund se facuse vizibila odata cu propozitia lui ce imi incurcase toate procesele gandirii, eu devenind incetul cu incetul mai rosu decat sangele. Yuudai observase acest lucru, privirea-i devenind una si mai enervanta ca la inceput. In acest moment voiam sa-i smulg zambetul de pe fata cu orice pret, insa ma simteam inapt de a face orice miscare posibila. Stateam doar si il priveam pe Yuudai cu cea mai mare surprindere posibila. Cum de putuse sa recunoasca atat de simplu un lucru ce pentru mine parea atat de important?
- Fa-mi, te rog, favoarea de a ma lasa singur.
Am spus intr-un final, satul de situatia stanjenitoare in care am fost pus. Yuudai zambise amuzat, ridicandu-se si apropiindu-se de mine. Nu realizasem ce are de gand, pana ce buzele lui nu se contopisera cu ale mele intr-un sarut scurt. Eram si mai rosu ca la inceput, privindu-l intr-un fel revoltat.
- Chiar ai cele mai dulce buze, exact ca prima oara cand le-am gustat. Ei bine, somn usor.
Imi spuse zambind si iesise din camera. Ca si prima oara cand le gustase?! Asta insemna... Ala nu a fost un vis, ci realitate... El chiar ma sarutase in seara aia! La naiba, ce era cu mine? Tipul asta e ciudat... De cand am devenit asa agitat si confuz?
Ce capitol tare!Mi-a placut la nebunie!Ma surprins faptul ca Yuudai i-a spus ca il place lui Daisuke.Faza cu Masao feliute de sushi a fost amuzanta(acum imi si imaginez niste feliute de sushi,cu doi ochi si o gura care striga dupa un bandaj).Mi-a placut cel mai mult de Daisule,saracul era atat de rosu incat creierul sau debea mai procesa informatiile primite.Se vede ca si Daisuke il place pe Yuudai,dar ma bucur ca nu s-a lasat din prima si i-a zis sa il lase singur.A fost tare cand Yuudai l-a sarutat pe Daisuke.Debea astept continuarea si spor la scris!P.S:Mersi ca mai anuntat!
Aish... Yuudai, vulpe ce esti... Sunt asa... MANDRA~ Da, i-a spus-o! Si ce fata are... PP? * am uitat numele. :)) * Dar tot e vulpe. Miroase a vanat de aici si ii vad coada roscata ivindu-se pe sub hainele lui. So, nu ma pacaleste. Dar, totusi, imi place de el. As spune ca imi pare bine ca Masao a ramas in urma, dar nu e asa. Masao e exact opusul vulpii asteia. Oare cand se vor bate pentru PP? :-? Sper sa se lase cu sange. :>
Si iar sunt curioasa. Ar trebui sa incetezi sa mai faci asta. Esti o rea. Si sa aduci next-urile mai repede. Bine? ;;)
Now, ia si te pune pe scris si arata-mi ce mai face vulpita aia~ * de ce am impresia ca o sa-l "terorizeze" pe PP? * Ah, si, btw, PP... TREZESTE-TE. -.- E clar ca il placi pe asta, nu o mai fa pe durul. Du-te in bratele spionului * pentru ca stiu ca asta esti, Yuudai, smechere * si traiti fericiti.
Multumesc enorm pentru comentarii. Scuzati intarzierea, ca de obicei, lenese de mine, sunt o lepra ._. Capitolul asta nu a iesit chiar cum doream eu, dar na.. Sper sa nu dezamagesc pe nimeni cu el. Lectura placuta! ^.^

Capitolul 11

Linistea gandurilor si a viselor, firul neintrerupt al imaginatiei nocturne a fost taiat in momentul in care am simtit ca sunt lovit de nicaieri cu o cantitate destul de mare de apa. Am sarit ca ars de pe futon, gata sa-l atac pe cel ce o facuse, insa am realizat cu stupoare ca era Masao cel e o facuse, acum stand langa cu o galeata de lemn in mana si avand un zambet, de tampit dupa parerea mea, pe fata.
- Ce mama lui Budha faci?! Nu puteai sa astepti sa ma trezesc? Imbecilule! Si mai trebuia si sa-mi torni apa in cap, ca altfel nu ti-era bine, nu? Am intrebat total enervat de gestul sau mult prea copilaros si de asemenea stresant.
- Comandantul zicea ca are o misiune pentru tine si nu stiu cine, asa ca trebuie sa vii in sala principala de urgenta. Ma gandeam la inceput sa te trezesc normal, dar de cand suntem mici te stiu mofturos in acesta situatie, asa ca o trezire brusca era o solutie mai buna.
- Mai buna ca sa ma calci pe nervi pana la Budha si inapoi sau cum? Am replicat la fel de nervos, continuand mai apoi:
- Iesi afara, ajung in cel mult doua minute in sala.
Cu un ultim chicot Masao se facuse nevazut din camera, eu luandu-mi un prosop si incercand sa-mi usuc cat de cat parul pana ma schimbam in kimono si imi luam vesta oficiala. Nu am ajuns in doua minute, ci in cinci si eram sigur ca o sa mi se atraga atentia pentru asta, insa la ce trezire am avut cred ca puteam sa le si urez numai de bine in starea in care eram. Am dat la o parte shojiul incaperii, intrand si asezandu-ma. Se pare ca eram doar eu, comandantul si... Yuudai?! Ce treaba avea el din moment ce se presupunea ca sala asta sa fie doar pentru shinsengumi de elita? Nu am dat atentie lucrului astuia prea mult, aveam lucruri mai importante pe care sa ma concentrez si anume misiunea ce urma sa-mi fie data. Ii simteam privirea lui Yuudai asupra mea, insa incercam din rasputeri sa nu o iau in seama, chinuindu-ma sa uit discutia de aseara cu tot dinadinsul.
- Comandante, daca imi permiteti, despre ce este vorba in misiunea pe care doriti sa mi-o incredintati? Am intrebat calm si respectuos, incercand sa nu fiu in vreun mod nepolticos prin faptul ca nu asteptasem sa-mi spuna el primul.
- Veti avea de protejat pe cineva, mai exact un maret lord vechi amic cu onorabilul nostru shogun, de aceea Shinsengumi au fost alesi sa il excorteze catre cealalta resedinta pe care o detine.
- Ma scuzati, ati spus cumva... "Veti"? Nu eram doar eu insarcinat cu misiunea asta?
- Nu. Avand in vedere ca lordul nu dorea sa iasa in evidenta a cerut doar doi samurai, asadar ati fost alesi tu, care esti talentat in ceea ce priveste duelul mai bine decat ceilalti din Shinsengumi, cat si Yuudai, care s-a dovedit foarte agil in antrenamente si chiar daca nu sti oficial in Shinsengumi, este de partea noastra, chiar mai mult el cunoaste foarte bine zona unde se afla lordul in acest moment; asadar voi veti fi trimisi.
Am ramas ca traznit. Yuudai urma sa vina cu mine? Pentru nu stiu ce motiv, asta nu mi se parea chiar o idee brilianta, intr-un fel ma sufoca si ma facea sa ma simt inconfortabil. Puneam reactia asta pe seama convorbirii din camera mea care in momentul de fata incepea sa-mi atraga atentia din ce in ce mai tare, eu sperand ca nu o sa ajung sa rosesc din cauza asta. Tot ce mai ramanea sa fac era sa incerc sa-l conving pe comandant sa trimita pe altcineva in locul meu.
- Domnule, sunteti sigur ca as fi capabil pentru misiunea asta? Nu cred ca sunt chiar cel mai bun, vice-comandantul cu siguranta are o pricepere mai mare in arta duelului decat mine.
- Asta e cu totul neobisnuit pentru tine, Daisuke. Cum de ocolesti sa iei o misiune? Daca te indoiesti de Yuudai, iti garantez ca este suficient de agil, deci nu trebuie sa te ingrijorezi in privinta asta. Ramane cum am stabilit. Aveti o ora sa va pregatiti, dupa care plecati. Liberi.
Am parasit camera dupa ce ma inclinasem usor, semn de respect pentru comandant, plecand mai apoi in camera mea. Mi-am luat cele necesare pentru calatorie, de asemenea ma asigurasem si cu cateva provizii- nu aveam de unde sa stim cand vom putea opri sau daca vom opri de fapt. Cand am terminat de pregatit totul, am mers la grajd pentru a-mi lua calul, astfel dand de Yuudai care se pare ca ma astepta acolo deja.
- Puteai sa ma anunti daca intarzii ca sa nu stai dupa mine. Am spus calm, in timp ce-mi pregateam calul pentu calatorie.
- Nu era necesar sa te grabesti, pe mine nu ma deranjeaza sa astept.
M-am uitat usor surprins la el, fara sa mai spun nimic. In scurt timp ne indreptam cu viteza catre destinatia noastra. Am inteles de la Yuudai ca maine dimineata sau la pranz trebuia sa fim acolo, depindea mai mult de rezistenta cailor. Ma intreb ce fel de persoana o fi lordul asta... Sper sa nu ne dea batai de cap...