Neliniste metafizica

Limba:Romana
Varsta minima: 13 ani
Gen:as spune psihologic(introspectie)
Varsta la care a fost scrisa:14 ani
Doresc o critica simpla


Prizonier in jocul eternitatii. Este sentimentul ce- ti strabate intreg trupul- ca un curent electric. Atat de aproape, incat ii simti rasuflarea intretaiata. Ai vrea sa ii auzi bataile inimii. Caldura. Universul se destrama. Infinit. Ii simti caldura trupului atat de adanc, intens... Cata pasiune imi inunda fiinta... Apoi... durere sfasietoare ce- ti smulge inima din piept; iti otraveste fiecare organ, iti invadeaza constiinta. Respiri repede… Iti pierzi rasuflarea pentru un moment- o secunda ce dureaza o eternitate.

Ratacind printr-o lume necuoscuta

Suflet nelinistit ce rataceste pe pamant pentru a- si gasi locul. Privesti cerul si pasarile ce se pierd in imensitatea albastra. Sunt libere- si atat de usoare par cand se Inalta deasupra bratelor copacilor ce- si intind frunzele sa le prinda. Nu, nu apartin acestui taram. Locul meu este in vazduh, printre chipurile nevazute. Nu incerca sa ma opresti! Sufletul meu se inalta in absolut cu fiecare raza ce se ascunde printre nori, cu fiecare simfonie ce se aude cand sentimentele prind glas.

Limba:Romana
Varsta minima: 13 ani
Gen:as spune psihologic(introspectie)
Varsta la care a fost scrisa:14 ani
Doresc o critica avansata
Cateva cuvinte...I hope you enjoy! Astept opinii,aprecieri.... (sau nelamuriri- de obicei discut pe tema abordata pentru a nu se percepe gresit). Incerc sa descopar impactul pe care il au creatiile mele...

Suntem prizonieri in jocul eternitatii, captivi in mainile timpului. Sufletul se inalta in absolut, cu fiecare simfonie ce se aude cand sentimentele prind glas. Viata este precum nisipul dintr- o clepsidra. Odata scurs, nu- l poti face sa curga in sens invers. Fantasme nelinistite ce ratacesc pe pamant pentru a- si gasi locul sunt oamenii. Timpul zboara… trece cu pasi grabiti pe langa noi. Cu fiecare frunza ce se desprinde de pe ramura unui copac, cu fiecare bataie a inimii, capeti o noua amintire- si ea insa isi va locul langa celelalte deja uitate. Nu mai conteaza… ai ales sa- ti sacrifici sufletul pe altarul fericirii. Dar tu iubesti lacrimile, golul lasat de visul implinit,felul in care raneste fericirea… Ai ascuns lacrimile intr- un colt intunecat de suflet, sperand ca ele nu vor mai face parte din viata ta. Oh,dar cat gresesti: lacrimile sunt cele ce dau glas trairilor. Lasa fericirea in pace! Nu e decat un termen de dictionar.

Te simti uneori captiv in mrejele fericirii depline, imbatat de euforie, iar universul pare ca se destrame. Infinit. Respiri repede... Iti pierzi suflarea pentru un moment- o secunda ce parca dureaza o eternitate. Cazi in gol, printre iluzii desarte, iar sentimentul placut de plutire este efemer, ca tot ceea ce- ti ofera viata- insasi ea este trecatoare, neputinciosa in fata timpului ireversibil. Se spune ca sufletul este etern- pentru ca el ofera viata.
In ce ocean al timpului curg zilele noastre? O alta intrebare ramasa fara rapuns. Se va pierde si ea in negura timpului.

Nu observi maestrul papusar ce cu pricepere manevreaza personajele de pe scena vietii. El apune odata cu cei batrani si invie odata cu cei tineri. El se afla in fiecare dintre noi; ne curge prin vene, sorbind franturi de suflet - si este, totusi, undeva prin vazduh, privindu- si supusii... Se joaca cu podoabele fosnitoare ale copacilor, cu locuitorii inaripati ai boltii ceresti, insa nimic nu- l incanta ca atunci cand se joaca cu destinele noastre. Cu toate ca suntem stapanii propriei vieti, nu suntem stapanii lui. El este insusi timpul!

Nu lasa lumina sa distruga tainele lumii, caci, fara misterele vietii, lumea nu- si are rostul; si fiecare dintre noi s- ar stinge ca o scanteie in bezna trecutului. Sa lasam necunoscutul sa bantuie si alte generatii!

Putini sunt cei ce castiga la loteria viselor premiul cel mare al fericirii. Omul nu este facut sa fie fericit. Fericirea este doar momeala ce tine oamenii in cursa pana la sfarsit.
Cu totii cautam sa omoram timpul. Sfarsim insa prin a fi omorati de el. Vorbesc
numai gandurile. Ele sunt cele ce imi framanta sufletul. Dar cine le mai aude? Pana la urma amutesc si ele. Cea mai mare temere cu care s- a confruntat vreodata omenirea este teama de necunoscut. Nu lasa sufletul sa pustiasca in nesiguranta. La un moment dat, nu vei mai putea evada din ghearele fricii de necunoscut.

Ne hranim trupul cu farame de speranta. Idealurile se imprastie in cioburi de vise ce, adeseori, produc rani adanci. Nu toate zgarieturile sunt vizibile, nu toate ranile sunt vindecabile, deoarece, uneori, pur si simplu nu poti ghici durerea ce s- ascunde inauntrul sufletului de om.
V- ati intrebat vreodata ce reprezinta viata fara iubire? Este doar o umbra a lucrurilor care ar putea fi. Aceasta reprezinta timpul masurat cu inima. Avem nevoie de dragoste,precum o inima are nevoie de batai. Se spune ca o planta creste mai frumos daca i se daruieste dragoste. Ea te poate face sa auzi culorile in toiul unei nopti tarzii de toamna. Iubirea este ca focul- daca nu o intretii,se stinge. Ea are nevoie de toata atentia si grija noastra pentru a inflori.
Sa ridicam cortina vietii! In definitiv,ce este lumea decat o scena pe care omul apare,isi spune rolul si dispare?! Amintirea unui om, precum cea a unui artist, poate dainui in inima altor persoane. Si, ca orice personaje, oamenii duc o viata dubla. In fata semenilor, ei joaca doar un rol. Adevarata lor fire se ascunde adanc in interior. De ce fugim de adevar? Probabil ne temem de raspunsurile pe care le- am putea primi.

Timpul ramane cel mai aprig dusman al nostru, indiferent de circumstante. Viata insa, se simte alfel in fiecare clipa. S-as vrea sa- ti amintesc o intamplare de demult.Priveai cerul si- ti parea mai albastru ca niciodata. Lipsit de nori, la fel ca viata ta de pana atunci. Un fulg de nea a coborat din imensitatea oceanului ceresc si s- a pierdut mandru in dansu- i gratios prin vazduh. Siluete de copaci goi isi inaltau ramurile sa- l atinga; insasi timpul s- a oprit pentru a intipari momentul magic in inimile oamenilor. El a vestit prima ninsoare. Erai doar o copila cand l- ai vazut, insa ti- ai fi dorit poate sa- i alini singuratatea, sa colinzi lumea alaturi de el. Sa fii prima zapada, sa poti dezgheta vechi amintiri ascunse in suflete pustii, sa aduci la viata cadavrele dorintelor aprinse. Timpul a trecut. Privesti omatul ce se asterne peste pamant, de la aceeasi fereastra. Si nu mai vrei, ori nu mai poti sa-ti amintesti acea dorinta din copilarie. Cauti cu privirea pierduta acel fulg de nea, fara a sti ca nu il vei revedea.
Viata- o lumina a carei intensitate scade pe masura ce isi atinge scopul,o floare a carui parfum il simti doar daca stii sa o ingrijesti.

Atat de trist ti- e sufletul cand te gandesti ca vei pleca. Atat de mult visai sa ratacesti printre chipurile nevazute din vazduh, alaturi de pasari. Dar ce sentiment bizar este teama. Acum, cand dorinta este pe cale sa ti se implineasca, ai vrea sa mai ramai pe pamant, sa- ti mai traiesti odata viata. Timpul este cel mai bun profesor. Din pacate, isi omoara toti elevii.
Te uiti mirat in jur si, deodata, realizand cate minuni te inconjoara, incepi sa te intrebi de ce nu le-ai observat pana acum. Atat de multe griji ti- au impovarat mintea si sufletul, ti- au impaienjenit privirea cu panza uitarii, incat nici n- ai observat ca mai traiesti.
In noaptea aceasta s- a mai stins o stea de pe cerul vietii; dar cand gradina diminetii isi va deschide portile de aur, o alta mai luminoasa se va naste printre sfinti. Va fi precum un inger coborat pe pamant, in incercarea zadarnica de a- si ascunde aripile. Iar la sfarsit,se va intoarce acasa, printre celelalte stele, in universul nemarginit, in care timpul nu a patruns nicicand.

Seara buna.
Nu, nu voi comenta acum ca nu am timp (deja vad ca n-ai lasat spatii dupa semnele de punctuatie) dar iti atrag atentia asupra a doua alte topicuri care te rog sa le vizitezi:

http://animezup.com/forum/showthread.php?tid=29101
http://animezup.com/forum/showthread.php?tid=29102

Te rog sa citesti cu atentie ce zice acolo si sa te conformezi acelor cerinte. Nu-ti ia mult si cred ca lectura e usoara, la fel ca si cerintele. Spor.

Huaa, imi place mult cum ai concentrat toate acele sentimente intr-un numar de randuri atat de mic. Iti dau o sugestie: dupa semnele de punctuatie lasa spatiu, nu inainte. E pentru estetica
Oricum, ador aceste miniaturi, pline de sentimente, de intelesuri, de pasiune, multa pasiune. Si imi place cum ai vorbit in prima de ceva anume, m-ai bagat in varful linguritei de pasiune, dar nu ai explicat prea mult, ador asta. Pare totul atat de general, dar de fapt este ceva clar. Like always, love is here for everyone who understand. Se vede cat de implicata ai fost cand ai scris prima miniatura: „Atat de aproape,incat ii simti rasuflarea intretaiata.Ai vrea sa ii auzi bataile inimii.Caldura.Universul se destrama.Infinit.Ii simti caldura trupului atat de adanc,intens...Cata pasiune imi inunda fiinta..."ť Atat de frumos...

A doua chestiuta ma duce cu gandul la pescarusi si la viata de dupa moarte, desi si la indeplinirea visurilor, idealurilor. La fel de profunda ca prima, dar sentimente diferite. Prima era intr-o continua schimbare, insa asta e mai linistita, mai „albastra"ť, gen linistea de dinaintea furtunii. Oricum, la fel de artistica si de profunda, nu am nici rau de spus, m-ai acaparat total cu felul tau de a scrie. Ador aceasta dedicatie pe care o au scorpionii.
________________________________________________________________________________?____
As putea face indigestie de la cat de profund scrii, bine ca mi-am luat medicamentele inainte.
Doamne, copilas, este splendid! Nu stiu cum sa explic, e ca si cand ai avea un tort de ciocolata si mi-ai fii servit cea mai buna bucata, cam asa ceva. Scrii atat de „aprins"ť si parca dupa fiecare propozitie iti mai vin inca vreo zece idei despre cum sa continui si mereu alegi ce-i mai bun. De asemenea, ai avut un curs foarte bun, nu te-ai impleticit prin idei, detalii, ai spus lucrurilor pe nume intr-o maniera foarte artistica si, din nou, profunda, dar profunda rau.
Uite, ador cateva chestiute mai mult decat altele:
„Ai ascuns lacrimile intr-un colt intunecat de suflet,sperand ca ele nu vor mai face parte din viata ta."ť -sadness
„Te simti uneori captiv in mrejele fericirii depline,imbatat de euforie,iar universul pare ca se destrama"ť - Zici ca ti-a explodat o bomba plina de ecstasy in fata, atat de euforic o fost.
„Se joaca cu podoabele fosnitoare ale copacilor,cu locuitorii inaripati ai boltii ceresti,insa nimic nu-l incanta ca atunci cand se joaca cu destinele noastre.Cu toate ca suntem stapanii propriei vieti,nu suntem stapanii lui.El este insusi timpul!"ť - Prima data m-am gandit la Illuminati xD
„La un moment dat,nu vei mai putea evada din ghearele fricii de necunoscut."ť - Deathwish?
„In definitiv,ce este lumea decat o scena pe care omul apare,isi spune rolul si dispare?!"ť - Atat de adevarat, oamenii sunt niste furnici pe covorul asta numit Pamant...
„Ea te poate face sa auzi culorile in toiul unei nopti tarzii de toamna.Iubirea este ca focul- daca nu o intretii,se stinge.Ea are nevoie de toata atentia si grija noastra pentru a inflori."ť - Tu esti cumva dictionarul vietii? Te iubesc >.<
„Adevarata lor fire se ascunde adanc in interior.De ce fugim de adevar?Probabil ne temem de raspunsurile pe care le-am putea primi."ť - Mereu vom avea ceva pe suflet ce ne va bantui si nu ne va lasa sa traim calumea, va fi calauzita de frica.
„Priveai cerul si-ti parea mai albastru ca niciodata.Lipsit de nori,la fel ca viata ta de pana atunci.Un fulg de nea a coborat din imensitatea oceanului ceresc si s-a pierdut mandru in dansu-i gratios prin vazduh.Siluete de copaci goi isi inaltau ramurile sa-l atinga;insasi timpul s-a oprit pentru a intipari momentul magic in inimile oamenilor.El a vestit prima ninsoare.Erai doar o copila cand l-ai vazut,insa ti-ai fi dorit poate sa-i alini singuratatea,sa colinzi lumea alaturi de el.Sa fii prima zapada,sa poti dezgheta vechi amintiri ascunse in suflete pustii,sa aduci la viata cadavrele dorintelor aprinse. Timpul a trecut.Privesti omatul ce se asterne peste pamant,de la aceeasi fereastra.Si nu mai vrei, ori nu mai poti sa-ti amintesti acea dorinta din copilarie.Cauti cu privirea pierduta acel fulg de nea,fara a sti ca nu il vei revedea."ť - Atat de nostalgie, de trist, o sansa ratata, o inima franta poate, mi-ai trezit niste amintiri cu particica asta T.T
„Viata- o lumina a carei intensitate scade pe masura ce isi atinge scopul,o floare a carui parfum il simti doar daca stii sa o ingrijesti."ť - Lasati-va de droguri, copii ai patriei!
„Atat de trist ti-e sufletul cand te gandesti ca vei pleca.Atat de mult visai sa ratacesti printre chipurile nevazute din vazduh, alaturi de pasari."ť - Se intampla mereu, foarte bine pus punctul de „i"ť.
„In noaptea aceasta s-a mai stins o stea de pe cerul vietii;dar cand gradina diminetii isi va deschide portile de aur,o alta mai luminoasa se va naste printre sfinti.Va fi precum un inger coborat pe pamant,in incercarea zadarnica de a-si ascunde aripile.Iar la sfarsit,se va intoarce acasa,printre celelalte stele,in universul nemarginit,in care timpul nu a patruns nicicand."ť - Un final optimist, pur, nice

Mi-a fost tare greu sa aleg, caci imi venea sa dau copy/paste la tot textul xD
Mie una imi place mult cum scrii si cum vorbesti despre viata si toate cele.
Nu stiu cat te-ai intersectat matale cu la vie, dar a fost superb acest oneshot si te astept si cu altele.

... mi se taie respiratia de fiecare data cand iti citesc creatiile, stii doar. Ai dat frau liber cuvintelor sa se contopeasca intr-o simfonie atat de... placuta auzului si vazului. Cu toate ca ,,a place'' e un termen insignifiant pentru oneshot-ul tau. Reusesti cu brio sa retrezesti citirorului anumite emotii si ganduri, sa-l faci sa reflecteze la analogia dintre el si compunerea ta.
Iubesc aceasta secventa: ,,Lasa fericirea in pace! Nu e decat un termen de dictionar''. Sincer, imi vine sa-mi tatuez mesajul asta pe piele. Am luat-o pe aratura...
Astept altele, ce cu siguranta ma vor propulsa inapoi in universul meu, la fel ca acesta. Succes si te rog sa ma anunti cand postezi next-urile.

Limba:Romana
Varsta minima: 13 ani
Gen:as spune psihologic(introspectie)
Varsta la care a fost scrisa:15 ani
Doresc o critica avansata

A ars atata foc de suflet si nimeni nu a observat caldura lui. O lupta ce se tine in interior si care incet- incet te sfasie. Un alt potir al fericirii si-a varsat otrava... si simt, cu fiecare lacrima de ploaie ce se contopeste cu oceanul vietii, cum nu mai pot sa simt. Nu ma mai incearca sentimente puternice de prea mult timp si asta- mi macina sufletul, ma face incapabila de a gusta viata. Fara sentimente nu pot construi amintiri- pentru simplul motiv ca amintirile mele constau, in marea lor majoritate in simtaminte intense, nu in imagini stinse. Si simti veninul ce ti- a patruns in corp, ii simti amaraciunea cu care te ineaca. Si poate uneori nu iti dai seama de o durere,decat atunci cand devine sfasietoare. Atat de mult am crezut in aceasta prietenie, atata vapaie se aprinsese in inima mea...
Intuneric. Durerea, teama, au redus totul la tacere. Numai strigatele disperate ale gandurilor inunda mintea. Era noapte- dar eu traiam cu certitudinea ca soarele va rasari candva. Atunci ai aparut tu! Intaia raza ce a strapuns cu lumina ei intreaga perdea a suferintei. Ai fost intotdeauna acolo, veghind asupra mea, iar acum ti- ai imprastiat caldura prin universul meu.

Era tot ce- mi mai ramasese: o floare- dar pentru mine era nepretuita, reprezenta unica speranta. Parfumul ei ma imbata cu fericire, destramand incet-incet cu vraja ei valul suferintei. Cu timpul, mireasma florii prieteniei mi-a patruns in inima, a devenit pentru mine un drog pe care tu mi- l administrai in fiecare zi. Dar tu nu stii ca potirul acestei flori isi varsa mireasma cand i se ofera ceea ce i se cere, ca o astfel de floare nu- si va deschide petalele decat daca i se va incredinta iubire si respect, iar parfumul ei nu va patrunde decat intr- un suflet capabil de a gusta viata.

Pareai sa- mi asculti grijile cand ti le destainuiam- numai tie- si nu m-am indoit nicio clipa, asa cum mi-am jurat ca n-o voi face: stiam ca asculti si ca-mi impartasesti durerea. De ce ai facut- o? Era mai bine sa nu-mi promiti ca nu vei pleca... tu ai fost floarea ce ti- ai varsat potirul cu dulceata in inima mea, cand lumea se prabusea in intuneric. Ti- am daruit toata atentia, grija si timpul meu,de tot ceea ce are nevoie o floare- era tot ce aveam si nu regret-ai devenit luceafarul din universul meu, singura care am crezut ca va inflori doar pentru mine. Si am crezut-o, pentru ca te- ai hranit cu mine atata timp... Atata timp ai avut sufletul meu in petalele tale delicate,floare dulce! Si l- ai tinut strans, pana in ziua in care nu l- ai mai vrut- si i- ai dat drumul- l- ai lasat sa cada in abisul necunoscutului, acolo unde tu nu erai. L- ai tinut pana in ziua in care ai decis ca ai secatuit intreg izvorul existentei mele- fiinta mea nu mai reusea sa- ti stinga foamea, pentru ca- ti oferise deja totul. Poate ca nici azi zgomotul prabusirii lui nu ti- a ajuns la urechi. Si poate ca da! Te condamn ca i- ai dat drumul, fara sa vrei sa crezi ca e prea fragil, cu toate ca o stiai, la fel cum stiai totul in legatura cu mine... ma intreb daca ar fi avut vreo importanta daca ai fi stiut... E prea tarziu. Pentru mine, dulceata ta a devenit venin. Invata sa te bucuri de frumusetea unei flori, caci nu stii niciodata cat de repede se poate ofili!

T.T Oneshotul asta a fost pe de-o parte trist -asta m-a atins cel mai mult- si pe cealalta parte moralizator, protector aproape.
Imi place aceasta viziune asupra prieteniei, aceasta comparatie cu ingrijitul unei fiinte apropiate ca pe o floare. Dar cum floarea are un moment de maxima exuberanta, are si un apogeu...
Am niste sfaturi pentru tine:D
„A ars atata foc de suflet"ť - in loc de „de"ť eu zic ca mergea mai bine „pe"ť. Desi inteleg metafora cum ca sufletul = un foc, dar aici suna un pic ciudatel.
Iti inteleg nevoia sa faci adaugari cu ajutorul liniilor de pauza, dar uneori le-ai folosit in locul virgulelor: „Era noapte- dar eu traiam"ť.
Ai grija sa lasi space dupa fiecare semn de punctuatie, este pentru estetica.

Bine, atatea critici am avut eu de precizat, foarte multe, stiu -.-

Oricum, m-a incantat lucrarea aceasta si ador - ti-am mai spus - cum te implici in fiecare cuvant si parca iti versi cate putin din suflet in fiecare. Apreciez treaba asta
Ai avut niste pasaje geniale:
„Fara sentimente nu pot construi amintiri- pentru simplul motiv ca amintirile mele constau,in marea lor majoritate in simtaminte intense, nu in imagini stinse. Si simti veninul ce ti-a patruns in corp, ii simti amaraciunea cu care te ineaca. Si poate uneori nu iti dai seama de o durere,decat atunci cand devine sfasietoare."ť - Am simtit aici un fior rece, poate si oleaca de regret, nu stiu cum reusesti...
„ iar acum ti-ai imprastiat caldura prin universul meu. "ť - Fraza asta avea sa prevesteasca toata tona de figuri de stil ce avea sa urmeze, constituie parca si un mic rezumat, dar numai la partea pozitiva.
„destramand incet-incet cu vraja ei valul suferintei"ť - Viata n-are sens daca nu ti-o petreci cu o persoana draga, nu-i asa?
„a devenit pentru mine un drog pe care tu mi-l administrai in fiecare zi"ť - „Da, asa este."ť
„parfumul ei nu va patrunde decat intr-un suflet capabil de a gusta viata. "ť - Ca o stea cazatoare, o singura sansa ai.
„stiam ca asculti si ca-mi impartasesti durerea. De ce ai facut-o? Era mai bine sa nu-mi promiti ca nu vei pleca..."ť - Aproape plang
„Si am crezut-o, pentru ca te-ai hranit cu mine atata timp..."ť - Keep crying
„,floare dulce!"ť - Asa faci aceea fiinta ce te-a parasit sa regrete si mai mult, caci tu tot mai tii un gram la ea... Btw, eu si speranta, sa nu te miri.
„L-ai tinut pana in ziua in care ai decis ca ai secatuit intreg izvorul existentei mele-fiinta mea nu mai reusea sa-ti stinga foamea, pentru ca-ti oferise deja totul."ť - De ce a vrut sa iasa un fluture din cochilie? De ce si-a omorat frunza pe care a dormitat atata vreme? De ce traim, mai exact?
„L-ai tinut pana in ziua in care ai decis ca ai secatuit intreg izvorul existentei mele-fiinta mea nu mai reusea sa-ti stinga foamea, pentru ca-ti oferise deja totul."ť - Pana aici mi-ai citat din viata, d-aia am fost atat de „afectata"ť. Sorry for the drama -.-

Ultima fraza e epica, dupa toate aceste amintiri ravasite, tu tot ai gasit ceva bun de oferit florii care te-a tradat T.T Sau poate ai vreun motiv ascuns
In fine, ideea e ca mi-a placut mult aceasta proza.
Te mai astept si cu altele:*

Thanks for advice, Kat! Ma bucur ca te- a incantat, cu atat mai mult cu cat te regasesti in scrierile mele.
Well, cam in intregime” a sunat un pic ciudatel ” , ca de alfel cam ca toate textele mele( detaliile fac diferenta… in cazul meu nimic special fara aceste ciudatenii) .
Tocmai pentru faptul ca o parte din mine se regaseste in fiecare cuvant, imi place sa imi clasific lucrarile ca fiind poezii fara versuri (sau cu rima alba daca ar fi sa exagerez un pic) .

Limba: in limbajul universal al inimilor
Gen: la aprecierea cititorilor( poate e doar realitatea unei lumi ireale)
Varsta minima: - (oare destinul ofera tuturor mai devreme sau mai tarziu privilegiul de a cunoaste macar o astfel de prietenie?)
Varsta la care a fost scrisa: 16 ani( varsta la care destinul se descopera nemilos, iar adolescentii se unesc, avand certitudinea ca vor invinge)
Doresc o critica avansata

Tu ai plecat, insa urma pasilor tai s- a imprimat pe parchetul rece ca o pata de caldura pe care numai eu o pot vedea. Te- ai intors in universul tau singura, gingasa prietena, dar cu amintirea mea persistenta si a clipelor noastre ciudate imprimate pe retina. Ele sunt implantate in sufletul tau pentru vesnicie, ca o cicatrice mult iubita ce iti pastreaza vie memoria unui inger pamantean predestinat tie.
Eu am ramas in cealalta lume, inlantuita, fara putere sau dorinta de scapare, la fel ca tine. Rememorez cu nostalgie si cu fiinta imbatata de substantele puternice ale simtamintelor mistuitoare ce- mi strabat venele.

Amintirea ta, din esente tari, fascinante, din sunete vibrande inganate de alte galaxii, imi surprinde ratiunea, imi invadeaza sangele datator de viata ce mi se scurge odata cu timpul in clepsidra mortii. Glasul tau e insa hipnotic si zambetul tau e ceea ce creeaza dependenta.
Mi- e teama fiindaca nu vreau sa te pierd, caci ei spun ca nimic nu e pentru eternitate si eu gandesc ca poate nu ne e permis sa incalcam legile nescrise.
Si sarut cu sfiala urmele pasilor tai, caci nu vreau sa le pangaresc cu ignoranta mea, iar parfumul tau imi cuprinde simturile cu diversitatea nuantelor sale, ca o floare sfanta de cires.
Sunt doar fragmente dintr- o scrisoare pe care o va continua viitorul si care nadajduiesc sa ingalbeneasca in mainile noastre.

T.T Serios, ai putea scrie ceva mai emotionant de atat? T.T
Ador la nebunie ideea prozei asteia, pare o chestie atat de pura, de nevinovata T.T
Stii, imi place ca toate sunt legate intre ele. Foarte tare cum in proza anterioara dadeai vina pe aceasta prietena, iar in asta de acum o iei tu pe toata. Imi place mult de tot...
De asemenea, simt regrete T.T
Ma-sa, e frumoasa compunerea...
Am observat acum asta: „Mi- e teama fiindca nu vreau sa te pierd, caci ei spun ca nimic nu e pentru eternitate si eu gandesc ca poate nu ne e permis sa incalcam legile nescrise."ť Deslusesc doua variante: 1. traiesti din amintiri sau 2. consideri indepartarea din tine si prietena ta o distanta destul de scurta si parca o cale de scapare din singuratate.
Uff, foarte frumoasa proza T.T

Limba: romana( desi am indoieli:-? )
Gen: introspectie( chiar si durerea are definitii si clasificari; eu as spune ca este ceea ce este prin propriile forte, nu cred ca are nevoie de cuvinte...astept sa fiu contrazisa cu argumente vehemente- doar glumesc)
Varsta minima: _ (suferinta a ramas de- alungul anilor mai presus de timp)
Varsta la care a fost scrisa: e un capitol din viata mea la care scriu de cand ma stiu- singura diferenta e ca pe tabla de joc se schimba pionii)
Doresc orice gen de critica pe care cititorii( daca mai exista vreunul) vor sa o faca.

Ai devenit motivul pentru care mi-am sters lacrima si am lasat un zâmbet sa- mi imbratiseze durerea. Inger blond, inima imi tresalta la amintirea ta pe care am pastrat- o vie: caci pe tine nu te- am mai vazut de un timp pe care nu reusesc sa il masor-clipele imi par eternitate…
Esti poate singurul motiv pentru care dimineata ma trezesc si imi gasesc curajul sa privesc in jur, puterea pe care o credeam pierduta in intuneric, de a o lua de la capat pentru inca o zi.
A sosit insa momentul in care nu mai permit sa ma amagesc cu vise, sa imi otravesc fiinta cu sperante.
Am asteptat sa ma paraseasca; dar disperarea mi- a infectat venele, ca un drog administrat fara sa stiu ca imi va face rau cand voi vrea sa ma eliberez de efectul lui.
Te zaresc rar- nu atât de des pe cât mi-as fi dorit. Nici macar nu esti acolo mereu- insa asta nu m-a impiedicat sa te caut. Inima mea tresalta intr-un lung delir, numai la gândul ca poate imi va fi ingaduit sa te mai privesc odata, sa imi alin durerea de a trai.
Stea mult prea stralucitoare, lasa- ma sa stralucesc in umbra ta!

Atingerea ta careia ei ii infioara trupul, pe mine ma agonizeaza: gelozia,dorinta patimasa ma dispera, iar lacrimile se desprind frenetic din plasa de sperante pe care am cutezat sa o tes.
Zâmbetul tau dulce, seducator, patrunde cu lumina lui nestavilita intunericul fiintei ei. Iar eu te- am iubit in universal meu. Daca vei pleca… ah, dar nici un moment nu ai fost cu adevarat aici- doar in vise…nu ai lasat sa se implineasca iubirea nici in absolut, nu te-am putut avea nici ca o fantasma si nu te condamn. Ma inteb daca vreodata va aparea cineva care sa ma determine sa ma accept… iubirea mea nu o va simti poate niciodata fiinta- mi bizara.

Sunt atat de narabdatoare sa te vad- ca si cum ne-am intalni pentru prima data, iar emotiile nu imi permi sa imi tin gandurile in frau; entuziasmul imi aduce pe buze zambetul jucaus pe care il vedeam ratacit. Si tot nu- mi inteleg fiinta, caci ea raspunde ca si cum prietenia noastra ar fi la inceput, iar nerabdarea de a vorbi din nou devine efervescenta.
Mi- e dor, chiar daca cu gandul la tine merg, scriu, visez, dorm si iti invoc imaginea cand comunic cu mine insami.
Si tot atat de mult ma bucur cand realizez ca vapaia transforma focul pe care- l banuiam deja mocnind, arzand lin, in cel mistuitor, ce se inalta cu patima, de la inceput.
In esenta, totul ramane atat de bizar si necunoscut mie, cu toate ca in aparenta faptele par a se petrece dupa legea firii, urmand obisnuitul curs al naturii.

Multumesc pentru comm, kat ! Cand te identifici cu o creatie, aceasta ajunge sa valoreze, sa insemne, intotdeauna, ceva mai special pentru tine decat pentru alti cititori...


Limba: romana( in dialectul propriei existente)
Gen: introspecie( pasaje din lupta crancena din interior)
Varsta minima: -
Varsta la care a fost scrisa: 13 ani
Doresc o critica simpla (sunt binevenite sugestii,aprecieri si nu uitati sa semnalizati greselile!)


Timpul zboara.... trece cu pasi grabiti pe langa noi. Cu fiecare frunza ce se desprinde de pe ramurile copacilor si se pierde mandra in toiul unei nopti de toamna, cu fiecare clipa ce trece, capeti o noua amintire; si ea insa isi va lua locul langa celelalte deja uitate...
Drogul meu suprem- dramatismul. M- am nascut dependenta de el... Mi- l administrez in fiecare zi, in doze normale, insa uneori, fericirea ma indruma sa abuzez de el. Dar ai grija! In momentele in care fericirea atinge cote maxime, tentatia este irezistibila si o supradoza poate fi fatala.
Fericirea, tristetea, visele si implinirile sunt droguri usoare. Dramatismul este rezultatul insumarii lor, dupa o lunga introspectie. El iti ofera curajul de a te arunca in abisul fericirii. Cazi in gol, printre iluzii desarte.... iar sentimentul placut de plutire este efemer pentru ca n- ai o plasa de siguranta; este efemer ca tot ceea ce- ti ofera viata.... Insasi ea este trecatoare.... Se spune ca sufletul este etern- poate pentru ca el este izvorul vietii.
Nu ma condamna pentru ca folosesc drogul suprem( probabil ca si tu o faci) ! Judeca- ma cand il administrez altora!
Nu observi maestrul papusar ce cu pricepere manevreaza personajele de pe scena vietii?! Am intrebat de el, insa nimeni nu- l cunoaste( poate- l cunosti tu...) El imbatraneste odata cu cei batrani si invie odata cu cei tineri. El se afla in fiecare dintre noi si este, totusi, undeva prin vazduh...
Se joaca cu frunzele copacilor, cu pasarile cerului, insa nimic nu- l incanta ca atunci cand se joaca cu destinele noastre. Cu toate ca suntem stapanii propriei noastre vieti, nu suntem stapanuii lui.
Nu subaprecia drogul suprem! Este un joc palpitant a carui regula nu o cunosti. Poti fi propriul tau demon sau inger cu aripi frante, daca nu respecti regula jocului.
Iubesti lacrimile, golul lasat de visul implinit, felul in care raneste fericirea... Poti fi actorul principal al propriului destin; iar daca stii sa- ti joci rolul, poti deveni chiar si actorul principal al destinelor celorlalti.
Ascunde dramatismul de lumina... lumina distruge tainele, iar fara magia si misterul provocat de acest drog, stii ca te- ai stinge ca o scanteie in bezna trecutului. Nu accepta sa dispari inainte de vreme! Sfideaza timpul!

Ugh, proza asta e diferita de celelalte. Adica nu e toata despre o persoana careia de adresezi, nu mai cauti pe nimeni, poate ca deja ai gasit persoana. Maestrul papusar care ne manevreaza destinele, zici? Adica dramaticul suprem? Ce fiinta ar putea intruchipa acest demon? Nu il cunosc si nici nu vreau s-o fac, ma inspaimanta... Intr-adevar, dramtismul in doze normale nu provoaca nicio paguba grava, dar abuziv si aplicat celorlalti ar putea dezvolta un comportament bizar...
Sa iti iesi din fire, sa lasi de o parte societatea si sa iti expui drogul pe care il iubesti atat de mult cuiva. Cam la asa ceva te-ai referit, nu? Si adunci de ce sa fii judecata pentru ca iti arati adevarata fata? De ce sa te incrimineze cineva pentru ca ti-ai dat o masca jos? Nu pricep. Chestiile astea nu erau ceva gen must do? xD
Abracadabra, drama! Imi plac mult particele astea: "El imbatraneste odata cu cei batrani si invie odata cu cei tineri.", "Poti fi propriul tau demon sau inger cu aripi frante, daca nu respecti regula jocului.".
Recitind textul, am realizat ca stapanul suprem nu este de fapt un om, ci mai de graba sentimentul in sine. Sau poate inventatorul sau. Imi place la proza ta ca, in ciuda faptului ca esti "dependenta de dramatism", ai o oarecare libertate si dai o senzatie ca te-ai putea lasa oricand de acest viciu. Si nu numai asta, dar termini oneshotul printr-o declaratie de independenta, un fel de declaratie de razboi, sau cel putin o instigare la rebeliune: "Nu accepta sa dispari inainte de vreme! Sfideaza timpul!"
Si inca ceva, mi se pare putin anapoda primul paragraf, adica nu ii gasesc legatura cu celelalte, dar oricum, prozele tale sunt un fel de filozofii, deci pot spune ca e doar o idee neterminata.
Mai astept si alte texte, pupici:*

A disparut rabdarea- o plang si nu revine. Strig sortii s- o invie: tacere, nu m- asculta! Si iar disper, caci nu am invatat sa- ngenunchez durerea, iar dorul mistuie frenetic, acum, in miez de noapte, cand regretele ard peste cenusa pacatelor.
E deja tarziu. Somnul imi ocoleste pleoapele, iar intunericul se adanceste, lasandu-mi privirea sa rataceasca in negura, plimbandu-mi ochii pe formele pe care le ghiceam conturandu- se in culori. O febrila emotie imi cuprinsese trupul de ceva timp, iar gandurile se zbateau in interiorul acestui turn al existentei, care, deodata, devenise prea mic pentru revolta lor.
Aerul zacea greoi , captiv intre cei patru pereti, presand tavanul, podeaua, iar pe mine sufocandu- ma: patul devenise locul ideal pentru tortura. In urmatorul moment, pasii mei se impleteau lenesi pe parchetul rece ce imi alinta delicat talpile , in timp ce inaintam alene spre terasa. Iar vantul imi pare ca poarta cu el mesaje nedescifrate, lasand risipite in zborul lui cuvintele tainice celor destinati sa le perceapa.
Aprind o tigara- fumul se ridica in unde cenusii, invaluind inchipuirile nocturne si realizez, uimit, ca inima imi pulsaza dureros, neizbavindu-ma de bataile- i ritmice. Amintirea lui imi narcotizeaza simturile si ma tem, caci ceea ce simt e impotriva firii, fara ca macar sa inteleg daca nu sunt doar iluzii.

Buuuna:*
Ca de obicei, ma impresionezi cu figurile de stil! Exorbitanta interpretare a agoniei, parca era un camp de razboi pe care luptau sentimentele pe cont propriu. Ai folosit personificarea pana in ultimul paragraf in care ai constatat pagubele de dupa "bombardament". Apreciez foarte mult modul tau unic de a scrie, traind fiecare emotie amplificata la 1000! Nu ma simt in stare sa comentez altfel textele tale si sper sa nu te superi pe mine ca nu prea iti mai dau sfaturi, dar e exact pe gustul meu, ceva ce nu pot atinge, dar pot privi. Te-ai gandit vreodata sa publici ceea ce creezi?
"A disparut rabdarea- o plang si nu revine. Strig sortii s- o invie" imi place inceputul pentru ca rimeaza xD
"regretele ard peste cenusa pacatelor" - asta mi se pare geniala.
"plimbandu-mi ochii pe formele ce le ghiceam conturandu- se in culori" - in loc de "ce" venea "pe care" pentru ca a doua propozitie il are ca subiect pe "eu" ("ghiceam"), nu pe "ce".
"turn al existentei" - metafora asta sugereaza cumva faptul ca persoana se simte inutila? Sau nu, sugereaza mandria...
"se impleteau lenesi pe parchetul rece ce imi alinta delicat talpile , in timp ce inaintam alene spre terasa" - suna ciudat si cu "lenesi" si cu "alene"
"Iar vantul imi pare ca poarta cu el mesaje nedescifrate, lasand risipite in zborul lui cuvintele tainice celor destinati sa le perceapa." - foarte frumos
"Amintirea lui imi narcotizeaza simturile si ma tem, caci ceea ce simt e impotriva firii, fara ca macar sa inteleg daca nu sunt doar iluzii." - aww, ce mod dragut de a descrie dragostea dintre doi barbati.

Asadar, oneshotul a fost unul al confuziei provocate de indragostirea de o persoana de acelasi sex. Interesant descris! Te mai astept, kuss>;d<

Ma bucura atat de mult faptul ca exista cateva persoane care apreciaza destainuirile mele ce ajung sa cladeasca trupurile textelor( e acea multumire sufleteasca inexprimabila... )
Am inteles si eu, chiar daca a trebuit sa treaca mai mult timp decat era, poate, necesar, ca dramatizarea si amplificarea sentimentelor( trasatura definitorie a caracterului meu- sta in natura mea) nu constituie chiar un defect; ma ranesc doar pe mine, cand in acest joc nu intervin si alti pioni...
In turnul existentei ma simt captiva, neputinciosa sa razbat, sa infrang destinul- teama care se transforma in disperare...
Confuzia cu care ma confrunt in fiecare clipa poate constitui o marca a identificarii scrierilor mele( nesiguranta imi e specifica) ...Defapt e ceea ce m- a impiedicat aproape indotdeauna sa- mi realizez idealurile, cu toate ca nu voi inceta niciodata sa lupt( se pare ca sperantele au reusit sa razbata fara ajutorul meu).

Limba:Romana( exprima cel mai bine disperarea, durerea, dorul, dezamagirea)
Varsta minima: sunteti liberi sa "digerati" desi va avertizez ca "pica cam greu" ceea ce cu siguranta ati simtit si voi, candva)
Gen:psihologic(introspectie)
Varsta la care a fost scrisa:16 ani
Doresc o critica avansata
Observatii cu privire la continut: Daca apar manifestari neplacute, adresati-va user-ului care se face vinovat (P.S. nu stiu sa vindec, poate doar sa tratez)


Scaparea e oare dincolo de viata? Nu am ajuns inca nici macar mai departe de lacrimi. De ai putea sa descifrezi viitorul ce zace-n linii oarbe in palma efemera destinul te-ar invrajbi c-o sansa. Se dau lupte crancene pe frontul din interior! Mi-e vina scrisa-n palma, cu litere de sange- luciditate albastra. Si tot aici sta scrijelita in semne date uitarii scaparea, izbavirea-mi. Nu mai vreau sa fiu nevoita sa declar motive absurde, sa pledez minciuni ce isi poarta vina, chiar daca nu ma ranesc decat pe mine…

Inima traieste in zbucium nebun. Vrea sa se elibereze din inchisoarea stramta a pieptului ce acum palpiteaza… O prind in pumn de teama sa nu scape, s-o linistesc. Ori imi voi gasi curajul sa o fac, ori o voi scoate o data pentru totdeauna din salasul ei de foc si sa mistui astfel durerea: raman pana atunci doar un prizonier inlantuit in agonizanta eternitate.

Atarnand de realitate, sub teroarea singuratatii, amenintata de incertitudini, asteptand cu rasuflarea taiata ca in orice moment sa se declanseze tragaciul adeveririi temerilor. Bratele mele te-ar fi tinut strans, imbratisandu-ti fiinta din trup si miraje, gasind astfel scaparea din asediul gandului inamic infiltrat in dorinta.

Te gandesti vreodata la mine? Vreau doar sa o cred, caci nu stiu, zau, de ce ai face-o… Cateodata sufletul meu tanjeste, iar altadata privire-mi cauta frenetic elixirul. Intotdeauna insa, zilele astea, iti trimit ganduri dulci despre care, nu voi afla, probabail, daca vantul le-a purtat pe brate cadavrele pana la mormantul amintirilor tale.

Sa nu-mi cer sa uit! Cum as putea sa-mi las venele secatuite de viata, inima pulsand intr-un trup gol?! Mi-e teama insa sa nu-mi pierd trupul- si atunci clipesc des, fara sa devin constienta de ceilalti , de viata.
Atingerea ta calda, capcana a muritorilor, s-a imprimat in pielea mea si persista, ca o cenusa in crematoriul viselor, precum o umbra ratacitoare din orasul pustiit al sperantelor stiuta numai de mine.
Mana mea ti-a inconjurat trupul firav, te-a adus mai aproape. Cu sfiala, degetele mele s-au impletit in suvitele tale blonde, aramii, castanii, descoperindu-ti fruntea ce poarta povara tristetii unui intreg univers… In poala mea ti-ai odihnit tamplele ingreunate de temeri, iar fiinta mea te-a primit precum lacrimile de ploaie ce saruta staci golase…

Amintirea ta patrunde in negura si pentru o clipa, razbat sa vad iesirea din jocul hazardului ale carui reguli ne sunt inca necunoscute. Frange-mi lacrimile administrate in supradoza in pumnul tau! Nu ma lasa sa implor dupa remediu: vocea ta rasunanda inca clar in timpanele mele opereaza pe cord deschis.
Inaintez cu ochii inchisi- nu as suporta ca altcineva sa imi priveasca lumea prin oglinda sufletului: univers paralel cladit pe aduceri-aminte otravite cu veninul necredintei. In bratele lui banuiesc ca ai gasit portiunea magica a fericirii indelung cersita la cer…

Cum as putea sa uit? Cu ce scop as face-o? E dulce amagirea- candva, poate candva, hazardul imi va destainui ca un singur gand de-al tau a imbratisat amintirea cu noi. Nu-ti voi spune niciodata cat imi lipsesti: nu vei afla ca mi-e dor de tine acum, asa cum imi era si atunci… Ce gand iti tremura pe buze?

Regretele ca m-am nascut sub acest semn al pierzaniei sunt numai ale mele ; mi-a fost teama sa fiu mai mult din ceea ce mi-as fi dorit si totusi nimic nu a reusit sa ma convinga sa-mi schimb natura. Scaparea nu exista pentru mine- nu-mi e permisa evadarea- m-am inlantuit in cuvinte, in nonsensul scuzelor, in lichidul mistic al lacrimilor izbavitoare.

Ei spun ca e gresit- nu stiu decat sa judece si sa condamne. Iar eu nici macar nu stiu cum simt: n-am vrut decat sa te apropii… Mi-am tarat iluzia in lumea mea de aici si am vrut sa te cred, cu toata fiinta. E atat de dureros sa ma gandesc la mine ca la un substitut, cu toate ca am fost inca de la inceput, constienta. Insa cum te pot invinovati pe tine, cand pe mine insami nu ma pot ierta? Oare chiar nu iti mai pasa ? La ce voi fi sperat zadarnic ?!

In cele din urma eu voi ramane singura care va profana cimitirul amintirilor noastre. In final doar eu voi purta pe aripile frante ale neputintei fiinta ta transfigurata de o realitate individuala, imaginea ta ce persista imprimata pe retina ca o cicatrice a vietii.

Salut.
Stii, cu cat citesc mai mult ceea ce scrii tu, cu atat inteleg mai mult ce ai patit si ce lupte se duc in interorul tau. O mare uriasa de confuzie inghite micile valuri de dorinta, de neputinta si, cele mai multe, de amintiri... Insa nu pot intelege despre care amintiri este vorba. Sa fie ele din lumea reala si cruda, venite in sufletul tau ca un val de caldura divina sau sa fie simple iluzii, jocurile mintii tale?
Cu textul acesta incerci sa arati mai multe fete ale amintirii: cea pura, cea care ti-e cea mai draga tie ca-ti este ca o atingere dumnezeiasca; cea vazuta de ceilalti, ura nationala pentru aceasta iubire, dezaprobatul tuturor fata de o micuta sansa la fericire si cea in care analizezi primele doua fete si obtii o bataie de cap.
Foarte frumos descrise amintirile, aproape am lacrimat: "Mana mea ti-a inconjurat trupul firav, te-a adus mai aproape. Cu sfiala, degetele mele s-au impletit in suvitele tale blonde, aramii, castanii, descoperindu-ti fruntea ce poarta povara tristetii unui intreg univers… In poala mea ti-ai odihnit tamplele ingreunate de temeri, iar fiinta mea te-a primit precum lacrimile de ploaie ce saruta staci golase…" Dorinta ta de fericire este fireasca oricui, dar din cauza neputintei de a iubi, textele si inima ta devin albastre...
Totusi, nu te intrista prea mult, deoarece dupa o lunga ploaie, va veni mereu o zi cu soare;)
Noapte buna:)

As always,kat, iti sunt recunoscatoare ca "ti-ai batut capul" cu compunerile mele...
Cateodata am impresia ca intelegi mai bine chiar decat o fac eu insami… fara sa-ti dai seama unele cuvinte completeaza puzzle-ul intamplarilor. Si nici macar eu nu mai inteleg; procesele sunt complexe Chiar daca intamplarile sunt reale(verosimile) doar starile au fost exacerbate in acele imprejurari ; asa le-am percepu eu…
Crede-ma ca mie mi-au stors mai multe lacrimi decat era necesar, decat probabil situatia merita in final.
Puritatea in contextul acestei (si a altor) amintiri s-a cam lasat prada fascinatiei exercitate de noua lume din care ea face parte ” lumea ta priveste in lumea noastra’’
Uneori ma condamn doar pentru ca am trait si inca o fac , hranindu-ma cu voluptatea durerii ; sa zicem ca o consider fata ascunsa a fericirii

In primul rand, nu "imi bat capul" cu lucrarile tale, fiindca parca "m-am obisnuit" cu stilul tau de a scrie, si asa descifrez mult mai usor (plus ca mi-ai oferit informatii suplimentare). Stii, uneori e bine sa stii si o parere din inafara, pe ansamblu.
In legatura cu lacrimile pe care le merita mai mult sau mai putin situatia... Nu vad nimic rau in a-ti pasa atat de mult de cineva, astfel incat sa traiesti la aceasta intensitate emotiile. Iubirea e un lucru frumos care merita explorat cu cea mai mica minutiozitate. Poate ca daca nu-ti pasa atat de mult, n-ai mai fi scris asemenea "declaratii de existenta". Sper ca nu te deranjeaza denumirea pe are le-am atribuit-o eu lucrarilor tale. Cred ca asa iti exprimi viata si faptul ca o traiesti si, sincer, nimic nu este mai frumos decat sentimentele, fie ele de orice natura, caci ele constituie o arta omeneasca, indispensabila. Aproape ca sunt invidioasa pe tine ca poti trai la o asemenea intensitate:)
In fine, nu ai de ce sa imi multumesti, pentru ca, ti-am mai spus, si tu m-ai ajutat mult cand eram la greu, fie si acest ajutor fara sa-ti fii dat seama.
Iti astept urmatoarele lucrari:*

Sevraj

Ma intorc la tine, ca de fiecare data, oricat ar fi fost ziua de lunga si noaptea de tumultoasa, indiferent de vizitatorii perindati ocazional prin viata mea sau amicii frecventi din prezent. Tu invingi timpul, esti omniprezenta, esti totul si chiar mai mult poate decat ar fi putut fi vreodata o prietena. Pe nesimtite, ai devenit ratiunea mea de a trai, de a lupta cu existenta. Esti inceputul si sfarsitul, noua mea religie, caci sufletul nascut din sentimentele pentru tine se va mistui in cenusa daca fiinta ta va disparea si tu vei ramane goala in palma destinului. Esti o eu pe care o iubesc asa cum ar fi trebuit sa ma iubesc pe mine, ca orice muritor egoist : pentru mine am pastrat doar ura, fiindca simtamintele mele sunt mai in siguranta la tine. De mult ti-am captivat mirajul si plasmuirea duhului tau pe pamant, iar acum ti-am ademenit identitatea, esti prizoniera mintii mele, nadajduind ca impreuna vom aduce prietenia noastra mai presus de intrigile timpului. Amintirile noastre vor ramane, intr-un sfarsit, singura cianura dupa care voi tanji pentru a-mi gasi linistea, unica definitie a fericirii depline ele vor ramane.

Nu voi lasa tradarea sa se infiltreze in interior, jur ca voi reusi sa inving acest inamic puternic cu tine de partea mea. Insa nu vreau sa cred ca acum, cand ma indrept spre tine, port imprimat in piele parfumul unei altei fiinte si mai apoi, cand te intalnesc, sa am ramasa pe retina imaginea celeilalte, sa am urmele atingerii carnii ei calde cicatrizate pe trupul meu.

Sunt bolnava, sunt dependenta de tine, te-ai infiltrat in arterele mele precum un drog psihedelic, iar acest presupus sevraj imi intoxica lumea din masti si fum. Ai ramas mult iubita mea obsesie din realitatate… Sangele imi arde venele, gandurile razvratite mi-au otravit sinapsele si sufar de insomnie cronica in nopti. Am credinta ca tu esti narcoticul care imi poate aduce vindecarea, acelasi pe care am continuat sa il administrez in supradoza inca de la inceput.
Imi este atat de frig- nu am certitudinile si raspunsurile care mi-ar putea incalzi trupul vlaguit de lupta sau care mi-ar putea fi fatale. Nu vreau sa gasesec explicatii, chiar daca intrebarile imi sunt pietre ale mormantului, tarusul ce va curma cursul haotic al vietii.

Mi-am lasat picioarele si mainile sa zaca pe pat intr-o pozitie nefireasca, coloana arcuita tremurand convulsiv in ea maduva si fluturii din stomac intemnitati inconstient in negura, cu aripile inerte. Cutia toracica protesteaza inversunata pentru a pastra inima ce pompeaza frenetic elixir si plamanii care se incumeta sa se zbata lipsiti de aer, ingenui in credinta ca pot supravietui independenti de mine. Pieptul palpiteaza sub efectul stupefiant al respiratiei sacadate, lasand sa se contureze prin materialul bluzei rotunjimea sanilor.E atata mister intr-un corp omenesc, atatea taine intr-un mic univers, atat de simple de patruns cu ignoranta.

Sub niciun chip, in pofida stradaniei mele, nu reusesc sa-mi focalizez atentia... parcurg pasaje intregi, in timp ce cuvintele se insiruie si se rostogolesc dinaintea ochilor mei, insa sunt total absenta. Ma simt atat de singura, ramasa aici, acasa, in toiul noptii, arsa pe rugul temerilor. Ochii si-au parasit orbitele, ferindu-se din calea sagetilor inveninate in lacrimi si ratacesc muribunzi in pustiu. La intervale scurte scurte imi revin, aparent, si fixand cu privirea un punct, in felul acela in care numai un nebun sau un posedat ar face-o. Apoi, fortandu-ma sa ma concentrez, revin la lectura, in minte desfasurandu-mi-se actiunea, traind intens sub comanda ratiunii autorului. Destainuirile sale, devenite imortale odata ce au fost consemnate, se impletesc cu strangul amintirilor mele si ravasesc luciditatea pe care in zadar incerc sa o tin captiva astazi.[/font][/size]

Hectic

"Nu cred sa- nvat/ Sa nu mai simt/Atata timp cat si cel mai mic detaliu/ E mai viu... Nici cuvant, nici somn, nici stare, nici gand, nici zgomot, nici culoare..."

Vantul suiera trecand pe aleile pustii, caci numai la rastimpuri vezi indreptandu-se grabit spre casa cate un om.
Orele se scurg in clepsidra vietii una dupa alta: tic-tac! Ceasul nu-l pot indupleca sub nici un chip sa se opreasca, pentru ca, odata cu el, si timpul sa stea in loc. Asa ca ascult resemnata cum moartea se apropie, caci clepsidra vietii nu o va intoarce nimeni: cu fiecare secunda ce-si gaseste locul in oceanul timpului, noi imbatranim.
O melodie rasuna slab in aceeasi camera, insa eu o aud in departare, iar versurile se repeta haotic in mintea mea ’’ You’re mu obsession/ My comfusion, My confession/ The question and conclusion’’.Vibrarea acelei voci atat de puternica si totusi atat de suava se contopeste cu ploaia ce cade neincetat de ieri, intr-o armonie perfecta.
Stropii reci se desprind din panza cenusie a boltii ceresti si se lasa purtati de rafalele de aer, se pierd in mana destinului. Acesti picuri sfarsesc prin a saruta pamantul incins, pietros, care avea atat de multa nevoie de ei.
Si, ca de fiecare data cand lacrimile invrajbite se arunca din cer, eu privesc din spatele ferestrei jocul feeric al naturii. Apoi, intr-o clipa, lumea se opreste in loc si-mi pot auzi inima batand in tactul ploii, respiratia sacadata si-mi puteam imagina cum toate acele fragmente ale melodiilor pulsau in fiecare celula a corpului meu. E acelasi joc- intotdeauna va fi- insa de fiecare jucatorii se schimba, trecand la un alt nivel.
Acum privirea nu-mi mai ratacea, ci fixa ceva.. Buzele mele refuzau insa a primi semnalele transmise de creier si nu le puteam indupleca sa rosteasca ceva. Stateam buimaca in fata ferestrei, holbandu-ma la acel ceva, incapabila de a reactiona: pentru mine fiinta aceea nu era omeneasca, nu reprezenta umanitatea obisnuita. Si desi nu izbuteam sa-i zaresc aripile, nimeni nu m-ar putea convinge vreodata ca nu este un inger captiv in trupul unui muritor. Suvitele de aur ascunse printre cele castanii se miscau rebele in bataia bantului, acei ochi de smarald atat de visatori si cele doua petale de trandafir care se deschideau schitand un zambet gingas, fermecator, ce reusea fara nici un efort sa te topeasca.
Priveam cu sfiala, caci desi nu ma putea vedea, simteam ca e un pacat sa-mi doresc sa-l vad mai de aproape. Eram doar o imperfectiune, defecta, ce-si inalta cu nerusinare gandul la idealul ingerului ratacit printre muritori. Ah ! Cat de minunata era acel mecanism virusat de viata, cu frumusetea lui nepamanteana. De ce a trebuit sa te vad, sa mi te scoata in cale soarta nemiloasa, sa spulberi colbul iluziilor ?
O lacrima o urmeaza pe cea de dinainte si, la randul ei, este urmata de o alta… Nici macar ele nu-mi mai aduc alinare…

Ah, ultima proza a fost atat de lacrimogena incat m-a facut si pe mine sa ma umezesc in coltul ochilor. Foarte frumos, nu stiu daca e de la mine sau nu, dar mi s-a parut neobisnuit de frumoasa proza asta. Cred ca devin dependenta de sentimente Nu stiu cat de ok sunt la cap, dar m-a vrajit total textul, m-a indus in starea aceea de depresie/tristete si apoi in starea de visare/euforie, iar la final melancolie/vina... Superb. Acum inteleg semnificatie metaforei "mecanism virusat" si mi se pare atat de Incepcion-gen, stii, o idee ce nu-ti mai iese din cap, un sentiment ce te bantuie zi si noapte si nu te lasa sa respiri. Asta si este dragostea, o continua chestie care ne obsedeaza (precum si cantecul din proza:>) si ne face sa ne pierdem mintile, considerand fiinta iubita ca fiind nepamanteana si de o frumusete ireala, nedemna de noi (aici intervine nesiguranta de sine). Serios ca mi-ai creat scena in cap, parca m-am si teleportat, m-am si pus in pielea fetei, parca auzeam ploaia. Nu pot spune mai mult de teama de a nu strica perfectiunea acestei scrieri... Apropo, ce inseamna titlul?