Trandafirul inecat in spini[terminat]

do dot curve bine ai venit printre cititori! Multumesc pentru comentarii girls. Va rog sa criticati cele care stiti si puteti pentru ca o critica dura ma va ajuta sa avansez!
Now:
Akira: http://i1117.photobucket.com/albums/k590/olimpiutza/51959.jpg
Isamu: http://i1117.photobucket.com/albums/k590/olimpiutza/561928.jpg
Hitomi: http://i1117.photobucket.com/albums/k590/olimpiutza/51983-1.jpg
Ken: http://i1117.photobucket.com/albums/k590/olimpiutza/315296.jpg
Masina lui Isamu: http://allmen.md/wp-content/uploads/2011/06/Sange-albas…andaulet-638x300.jpg

Capitolul 10 –Spune-o! Sau va fi prea tarziu…

Cateva raze de soare m-au facut sa deschid incet ochii. Roscatul era langa mine privindu-ma atent, ceea ce m-a jenat cumplit.
-Neata, Shiro!
-N…Neata!
Am raspuns eu putin balbait. Ma simteam ciudat, mai ales dupa cele petrecute cu o noapte in urma. Intradevar il iubeam pe Isamu, dar totul mi se parea atat de straniu… Nu intelegeam cum ajunsesem tocmai eu, care nu acceptam o astfel de relatie in ruptul capului si o consideram total anormala, sa iubesc pe altcineva de acelasi sex.
Telefonul meu incepuse sa sune, ceea ce ne capta atentia. Isamu imi inmana micutul aparat. Se pare ca desi doamna Chiyo plecase in delegatie, nu uita de controlul de “mama”.
-Akira, te-ai trezit? Sa nu intarzii la scoala!
Ah! Pentru moment uitasem ca e luni! Ce se intampla cu mine? Am capul in nori total.
-Nu voi intarzia. Multumesc pentru telefon!
Roscatul privea oarecum curios inspre mine. Nu cred ca auzise discutia.
-Sa nu intarzii la scoala. Trebuie sa dau pe acasa ca sa-mi iau ce-mi trebuie.
-Te duc eu cu masina. Stai linistit ca vei ajunge la timp.
Mi-am dat usor cearceaful jos de pe mine aplecandu-ma pentru a-mi lua halatul. Durerea infernala asemeni cutitelor ce taie in carne vie isi facu simtita prezenta. Mi-am muscat usor buzele in incercarea a nu baga in seama durerea, dar incercam in zadar.
Roscatul cobora din pat, imbraca capodul sau dupa care aduna halatul imbracandu-ma cu el si ma aseza usor pe pat.
-Nu te forta. Stiu ca te doare si imi pare rau ca trebuie sa suporti durerea.
Ma uimea de a dreptul grija lui fata de mine. Chiar tine la mine si merita increderea mea. Ma temusem ca isi va bate joc, ca va profita, dar nu era asa. Ma iubea cu adevarat.
-Nu trebuie sa regreti nimic. Sunt bine.
Chiar daca eram mai rosu ca focul nu am incercat sa ascund asta, ci i-am zambit roscatului. Acesta disparu pentru moment din camera, iar cand reveni imi aduse hainele ce acum erau spalate.
-Multumesc.
Mi-am luat hainele dupa care ma facusem nevazut in baia alaturata. Stiam ca el cunostea preabine fiecare particica a corpului meu, dar nu aveam de gand sa ma jenez mai tare decat eram deja. Imi imbracasem fiecare lucru in parte dupa care mi-am aranjat putin cu mana parul ciufulit. Il rezolvam eu acasa.
Am iesit din baie, iar apoi impreuna cu roscatul ce isi imbracase un tricou albastru si o pereche de blugi ( ma miram daca purta uniforma) ne-am indreptat catre masina lui. Aceasta astepta frumos parcata in fata casei.
Isamu a avut dreptate. Nu ne-a luat mai mult de cinci minute pentru a ajunge la casa mea. Mi-am folosit cheile si l-am poftit pe roscat in sufragerie pana reusam sa ma pregatesc pentru scoala. In ciuda durerii care nu-mi dadea pace si ma chinuia am reusit sa ma imbrac cu o camasa alba, pantalonii si sacoul de la uniforma si desigur sa reusesc sa ma aranjez. Mapa era deja pregatita asa ca am coborat din camera mea gata pentru scoala.
-Sper ca si azi o sa primesc meditatia.
Imi spuse roscatul avand o privire ce denota ca numai capul la carte nu-i statea.
-Da, dar va trebui sa inveti dumnezeieste ce iti explic.
-Logic. Dar vreu si rasplata! De fapt… Jumatate din rasplata o iau acum!
Si zicand asta se apropie de mine contopindu-si buzele cu ale mele. Mi le-am intredeschis permitandu-i limbii sale sa-si inceapa minunatul joc cu a mea. Simteam cum picioarele mi se inmoaie, iar inima dorea cu orice pret sa-mi iasa din piept. Cand se departa usor de mine eram extrem de rosu si incercam sa privesc in alta parte caci nu aveam forta de a-l privi in ochi.
-Mergem?
-D…D…a.
Am inchis usa casei urcand din nou in masina roscatului. Cand a parcat in fata scolii am avut impresia ca cineva ne priveste, dar nu am bagat in seama senzatia. Urcasem scarile luandu-mi la revedere de la roscat pe moment. Colegii ma priveau ca minunea a saptea ca tocmai eu coborasem din masina lui “AkaShii” ce s-ar traduce moartea rosie, ba chiar mai mult vorbeam si ma intelegeam foarte bine cu el. Ceea ce nu stiau ei era cat de bine ma intelegeam.
*****************************
Orele au fost ca un chin nemernic . Roscatul nu trecuse sa ma vada, iar mie mi se facue dor. Ce era cu mine? Cu siguranta ca tineam la el mai mult decat as fi putut sa gandesc. Noroc ca scapasem de cursuri, iar acum ma puteam vedea cu el la meditatie.
Mi-am luat mapa si am urcat scarile la sala 302, cea stabilita de profesoara pentru a-l medita pe roscat. Inainte sa intru, pe culoar am simtit cum o mana m-a prins de antebrat si m-a tras deoparte. Pana sa ma dezmeticesc m-a trezit intr-un colt al holului cu Ken. Ochii mi s-au marit, iar trupul a inceput sa-mi tremure incontrolabil. Ma temeam ingrozitor de el. Acum imi doream ca roscatul sa fie cu mine.
-Ei, Akira! Ia ghici! Am vesti noi. Poti sa-ti blestemi zilele sau sa sari in sus de bucuros caci eu tocmai m-am mutat in institutia asta. Exact! Acum o sa ma vezi zilnic!
Imi cazuse cerul in cap! Daca se putea ca sa ma inghita o groapa enorma, atunci era perfect. Si un taifun care sa ma distruga era o optiune.
-Si inca ceva. Mai bine ti-ai schimba alegerea caci Isamu tot un delicvent va ramane. Habarn nu ai cine este, insa eu am aflat. Stii cati au fost inaintea ta? Si cate?
Ken le intrecea pe toate! Ce treaba avea el de se amesteca intruna in viata mea? Ce vroia de la mine pana la urma? Se pare cu nu mai avea nimic sa-mi spuna caci imi lasase cale libera ca sa ajung unde trebuia.
Nici nu am apucat sa deschid bine usa, caci imaginea pe care o vazusem era mai oribila decat violul lui Ken, mai groaznica decat toate batjocurile, mai teribila decat orice durere fizica sau sufleteasca simtita de pana atunci. Ma lovise ca un traznet, unul ce ma facuse sa-mi dea lacrimile si sa mi se sfasie inima. Hitomi era acolo, saruntandu-l pe roscat care parea foarte atras de sarutul oferit. De cum isi dadu seama ca eram prezent roscatul a rupt sarutul, dar eu nu mai doream sa stiu nimic. Am luat-o la fuga pe scari, in ciuda durerii, lacrimile neputand fi oprite. Ma durea ingrozitor. Mi-am auzit numele strigat, dar nu stiam cine o facea si nu aveam de gand sa ma opresc.
Poate ca nu-i marturisisem ca-l iubesc, desii o faceam din adancul sufletului, dar el se pare ca ma considera o aventura. Si din nou ajung la intrebarea pe care mi-o pun mereu: De ce eu?

Primaa, sau dau edit.
Mersi ca m-ai anuntat.
Acum pe bune, ce ai cu el, de ce il torturezi atat? Abea ca era si el fericit, ca scapase din a fi violat de Ken, isi daduse seama ce Isamu chiar tinea la el si invers. De ce trebuia sa se mute si el la liceul ala? Si pana la urma, cum o spusese si Akira, ce dracu' vrea de la el? Nu-i corect! Offf, saracutul de el. Dupa ce ca si pana acum n-a avut o viata prea 'roz' i-o mai complici si tu acuma?
Multa bafta in continuare si nu uita sa ma anunti cand postezi iar.

*hugzz!*

Clocotesc în apă. WTF!!
Isamu e prost, Ken e un idiot, iar Hitomi o bitch.
Deci ai avut părţi în care cu adevărat am simţit povestea, am fost acolo. <3 Bravo!
Dar sincer, renunţă la a tot folosii de atâtea ori cuvântul "roşcatul". Mai foloseştei şi numele, căci deja devine enervant şi pus anapoda.
Alintul dat de Isamu - "îngeraş" (cu toate că Akira este uke-ul), nu se potriveşte, îţi sugerez să pui "înger", sună mult, mult mai bine. Scoate în evidenţă şi genul său şi personalitatea lui.

Mi-a plăcut enorm partea aceasta:
"-Alo! Akira? Pe unde umblii? Esti bine? Esti cu Hitomi?
Atatea intrebari puse asa rapid! Bine ca eram obijnuit ca altfel nu pricepeam nimic.
-Da, sunt bine si nu sunt cu Hitomi.
-Esti la un coleg?
Asta este o intrebare problema. Isamu nu-mi era coleg ci mergea la facultatea Yumeda , care avea aceeasi cladire cu liceul asa ca practic as fi mintit sa spun da. Totusi, decat sa-i explic ce si cum cu Isamu am preferat sa-i dau dreptate.
-Da! Exact! De ce?
-Am uitat sa-ti spun ca plec in delegatie si nu stiu cand vin. Daca vrei poti ramane la colegul tau, daca nu sa stii ca esti singur acasa.
Inainte sa apuc sa gasesc un motiv suficient de bun ca sa nu raman la Isamu, acesta a vorbit suficient de tare cat sa-l auda si persoana cu care vorbeam la telefon.
-Desigur ca ramane la mine.
-Atunci e bine. Te las, Akira. Pa!
Grozav! A inchis inainte sa mai pot spune ceva. Astia doi faceau complot impotriva mea cumva?!
-Deci am un oaspete in seara asta.
Am realizat ca dorea sa se ridice, dar imi placea jocul sau in parul meu.
-Poti sa mai stai asa putin?
-Iti place?
Imbujorandu-ma mai rau decat eram am raspuns.
-Da..."

Deci chiar am zâmbit, chiar am simţit şi parcă m-aş fi uitat la un film super. : x
Ai reuşit, cu toate că este simplu, să exprimi foarte multe. ; )
Şi mai sunt părţi de genul, cum ar fi asta -> "– Isamu.
Se adanci mai mult de doua ori, facandu-ma sa urlu de placere, durerea fiind ceva minuscul, ejaculand in interiorul meu.", genial sau -> "Cand se trase, apoi se impinse in mine ...", la asta am râs mult şi bine, mi se pare comic şi îndrăzneţ. xD
La partea hentai, ami ai de lucru. Şi de multe ori propoziţiile se repetă, trebuie să te exeriorizezi şi să dezvolţi mai amplu mişcările corporale cât şi să adaugi dialog în timpul "acţiunii".

Pe scurt mi-au plăcut capitolele, cu toate că Isamu m-a dezamăgit profund, iar Hitomi, este doar o simplă uşuratică. Ken e un idiot complex.
În rest totul este roz şi puf. xD

Oh, voi rasisti. Ce aveti cu Ken? Eu iubesc personajul asta. E super. Oh, thx ca ai adus next-ul. Acum ma intorc la Ken. Ma bucur ca a venit in scoala; cine stie? Ne mai alegem cu un viol frumos, poate. Inca de la inceput nu am suportat-o pe Hitomi. Ce sa ii fac? Mai ibne ar muri. Dar ori ce ar face Ken, tot imi place caracterul sau. E super si ma aseman putin cu el. Pacat ca nu pot viola... urata viata uneori Well, thc pentru enxt si sper sa vi si cu urmatorul. Sa nu de-a Sf. Paste sa intarzii! Acum ma duc sa il mai admir un pic pe Ken <33!

Psycho XD

Desi capitolul a fost scurt, a fost plin de suspans si de drama. Despre Hitomi nu mi s-a schimbat parerea, dar ea cred ca a fost pusa de Ken sa faca ceea ce a facut. In adancul ei este o fire usor influentabila si si-a tradat prietenul din prima. La inceput Isamu mi s-a parut o fire foarte intunecata si incet, incet mi-a format o impresie de om bun. Cred ca Akira ar trebui sa se implice mai mult in relatia cu Isamu ... adica Hello! Isamu face toata treaba. Sper ca in capitolul urmator vei lamuri motivul pentru care Ken s-a mutat si sarutul pentru ca ne-ai lasat cu gura cascata. (Saracul Akira!) Imi place cum descrii starile sufletesti ale personajelor si toate detaliile. Bafta in continuare! Spor la scris!

Multumesc pentru comentarii sweatgirls. Acum.. SIncer va spun ca lenea este o cucoana uriasa si din cauza ei era sa va aduc nextulsaptamana viitoare, dar ati avut parte de interventia "eroinei" Psycho ce nu m-a lasat pe mess asa ca am adus capitolul. Psycho sa te ti de sacait si next time!
Pictures:
Akira:
http://i1117.photobucket.com/albums/k590/olimpiutza/51959.jpg
Isamu:
http://i1117.photobucket.com/albums/k590/olimpiutza/561928.jpg
Hitomi:
http://i1117.photobucket.com/albums/k590/olimpiutza/51983-1.jpg

Capitolul 11 – Crede!

Fugeam pe scari simtind cum urgia ma stapanea. Nu-mi puteam opri lacrimile sarate, iar durerea din piept era ucigatoare. Imi venea sa urlu cat ma tineau plamanii, dar nu eram sigur ca voi reusi sa ma eliberez de apasarea asupra sufletului meu in acest fel.
M-am oprit la parter in fata usilor de la iesire simtind cum mainile calde ale cuiva ma cuprind, iar spatele imi este lipit de pieptul persoanei ce ma imbratisase. In mai putin de o secunda constatasem ca acea persoana este Isamu, ceea ce ma facu sa ma zbat pentru a pleca din imbratisarea sa, insa stransoarea era mult prea puternica asa ca am renuntat.
-Akira, te rog asculta-ma pentru putin, doar…
-Lasa-ma! Nu vreau sa aud nimic din partea ta!
Cat de mult ma durea ca trebuia sa urlu la el. Increderea mea se sparsese, eu constatand ca “a crede” in cineva este imposibil – toti te vor trada indiferent de cine sunt. Experienta cu Hitomi trebuia sa-mi fie invatatura de minte, dar se pare ca mie mai imi trebuise o demonstratie a “injunghierii pe la spate” ca sa inteleg in ce lume traiesc si ca soarta chiar ma vroia distrus.
-Shiro, te implor! Doar cinci minute ca sa…
-Termina! Si ti-am spus sa ma eliberezi!
Nu aveam de gand sa-l las sa duca la capat nicio propozitie. Doream sa ma desprind din bratele lui si sa ajung in camera mea, un loc in care puteam sa sufar in singuratate asa cum facusem mereu. Profitand de faptul ca Isamu a dorit sa ma faca sa-l privesc in ochi, am reusit sa scap si am luat-o la fuga iesind pe poarta masinilor a cladirii Yumeda, ce tocmai se inchidea. Astfel am obtinut un avantaj de zece minute deoarece atat ii lua lui ca sa ajunga la intrarea elevilor din partea cealalta a curtii.
Am ajuns acasa si am intrat in casa cu viteza luminii, asigurandu-ma ca incui usa de la intrare. Data trecuta ma pomenisem cu el in camera mea, iar acum cu siguranta nu aveam nevoie de Isamu ca vizitator.
M-am aruncat pe patul camerei mele varsand lacrimi amare ce se asterneau pe perna moale scaldand-o. Am plans ore in sir, pana ce ochii mi s-au umflat si inrosit. Hotarasem sa ies in parcul vechi de langa orfelinatul in care am fost ce astazi este desfiintat din lipsa de fonduri.
Mergeam cu pasi apasati si cu privirea atintita spre cimentul rece la fel ca sufletul meu ce ma durea enorm. Nu intelegeam de ce naivitatea a trebuit sa fie mereu caracteristica mie. De ce eu? De ce azi? De ce asa? Intrebari la care nu am un raspuns si simt ca doare cu adevarat deoarece cel pe care il iubesc enorm ma considera doar o aventura, o jucarie inutila.
M-am asezat pe leaganul de metal ce distruse tacerea sumbra cu un usor scartait. Niciun copil nu se mai juca azi aici, acest loc fiind cunoscut doar de vechii "locuitori" ai orfelinatului.
Pasii altcuiva ce ajunsera langa mine imi atrasera atentia. Spre surprinderea mea Hitomi era cea care ajunsese langa mine. Parul ii era ravasit, incalcit, iar hainele nu-i erau aranjate, pe deasupra mirosea a alcool, aratand de parca se si drogase. Nu cred ca a trecut mai mult de o ora de cand era acolo, impreuna cu Isamu.
-Nu credeam ca am sa te vad aici, Aki-kun. Vrei cumva sa retrezesti amintiri? Poate ti-e dor de Ken… Sau de zilele cand credeai ca totul e roz si ce zboara se mananca.Pardon! Crezi si azi asa ceva!
Vocea ei era batjocoritoare, vrand parca sa rasuceasca cutitul in rana adanca a sufletului meu.
-Aha, deci nu raspunzi…Stii, ma asteptam sa te vad plangand. Asa ai fost mereu. Nu puteai si nici nu poti sa infrunti viata. Versi doar lacrimi cersind parca mila altora, atat de jalnic! Te-am urat mereu, ma dezgusti prin caracterul tau, dar stilul de fraiera inocenta imi aducea beneficii in fata alora de la orfelinat. Esti un nimic inutil si asta vei ramane. Toti se vor satura de tine deoarece esti obositor ca un copil mic ce plange din orice. Patetic!
Si zicand asta pleca, lasandu-ma ca izbit de tren. Niciodata nu plansesem pentru mila altora. Asa am fost mereu: slab, retras, naiv, influentabil, dar capabil sa judec tot ce este in jurul meu. Nu cred ca exista sentiment mai groaznic fata de ce simteam acum. Totusi blondina imi oferise o idee. Eu nu-i acordasem lui Isamu prilejul de a explica. Doream sa aflu de ce, iar el era clar cel care trebuia sa explice. Daca aveam sa sufar, macar sa stiu ca am un motiv concret, care sa ma faca sa inteleg.
M-am ridicat de pe suprafata metalica si am luat-o cu pasi marunti inspre casa lui Isamu. Reusisem sa retin adresa, desii am mers cu masina de fiecare data.
Cand am ajuns in fata portii, simteam un nod in gat, iar inima ma durea. Nu puteam sa le permit lacrimilor sa cada! Nu aici si nu acum!
Spre uimirea mea poarta nu avea nicio sonerie, ba chiar era deschisa. Ma simteam ciudat sa calc proprietatea cuiva, fara voia acestuia, insa am pasit pe aleea betonata ajungand inaintea usii. Am apsat soneria de doua ori asteptand un raspuns, ce nu a intarziat.
Cand usa se deschise imi aparu imaginea lui Isamu ce parea ca plansese. Nu credeam sa-l vad vreodata asa. Privirea ii era pierduta, ochii umflati, iar fata usor palida. Nu putea sa arate asa decat daca plansese in tot timpul asta. Inima parca-mi era prinsa intr-o menghina, iar la vederea lui toate sentimentele ma rascoleau. Incercam din rasputeri sa-mi pastrez calmul, fapt imposibil, si sa am un ton rece atunci cand vorbesc.
-Buna si scuza-ma de deranj. Stiu ca nu te-am lasat sa explici, asa ca doresc sa aud ceea ce ai de zis. Asta daca vrei sa spui ceva.
Privirea lui a fost strabatuta de doua sentimente: bucuria pentru faptul ca doream sa-l ascult si tristete deoarece ii vorbeam pe acel ton. Si pentru mine era un chin, insa daca doream sa schimb tonul cu siguranta plangeam.
-Intra, te rog si da-mi posibilitatea sa-ti vorbesc.
L-am urmat in sufragerie, unde m-am asezat pe canapeaua pe care statusem si in ziua cand ma facuse al sau. Doar amintirea aceea insemna un alt cutit in inima. S-a asezat pe fotoliul de langa canapea si si-a fixat ochii intr-ai mei. Acum era acum. Speram c-o sa reusesc sa-mi mentin o privire rece, fara sa schitez nimic in plus, indiferent de ce ar zice.
-Blondina se numeste Hitomi si la fel ca satenul a carui nume este Ken sunt doua cunostinte ca sa le zic asa. Spune, te rog.
-Cand s-a auzit clanta usii, Hitomi aia a sarit pe mine. Nu stiu de ce, insa eu nu aveam nicio intentie sa o sarut. Crede-ma, Akira! Iti spun adevarul. Jur!
Inima ma rasccolea groaznic de tare. Mi-am intors fulgerator privirea deoarece lacrimile isi facura aparitia. Nu mai puteam sa vorbesc normal, insa ma strduiam:
-Mi-as dori sa te cred si o voi face. Sper sa nu regret sau sa ma doara alegerea facuta.
Chipul sau se lumina si se apropie de mine cuprinzandu-mi chipul in palmele sale calde.
-Nu vei regret. Iti promit. Te iubesc, Akira!
Isi uni buzele cu ale mele, permitandu-mi sa-i simt dulceata fina. Am lasat lacrimile sa-mi cada liber, simtind cum inima se elibereaza de orice greutate.
Lipsa de aer a interupt sarutul, acum privindu-ne in ochi. Mainile lui imi stersera lacrimile ce-mi scaldara obrajii. Doream sa-i spun ceea ce simt si puteam profita de moment pentru a-i spune.
-Isamu… Eu… Te iubesc!
Devenisem mai rosu ca focul, insa nu ma ascundeam. Eram sincer si doream sa stie acest lucru. Tremuram usor din cauza emotiilor ce ma stapaneau.
Isamu ma cuprinse in brate strangandu-ma puternic. L-am cuprins si eu in brate simtind cum inima doarea sa ma lase in urma galopului sau.
-Nu stii cat de fericit ma faci cand o spui. Ingerul meu, nu vreau sa te mai fac sa suferi vreodata.
Valuri calde urcara in obrajii mei inrosindu-i si mai puternic.
-Ma mir ca nu ai intrebat nimic de Hitomi sau Ken.
-Stiu ca te dor amintirile sau cel putin asta am observat. Nu vreau sa te fac sa suferi redeschizandu-ti ranile sufletesti. Cand vei putea imi vei povesti, insa nu vreau sa treci prin ce ai trecut si pana acum.
-E in regula. Iti pot spune.
M-am desprins din bratele sale calde continuand sa-i privesc chipul ce exprima bucuria lui ca eu eram acolo.
-Hitomi, Ken si cu mine am fost la un orfelinat, ce astazi este desfiintat, inca de mici. Ne intelegeam foarte bine, iar increderea in celalalt era ceea ce ne caracteriza. Apoi, cand implineam cincisprezece ani, cu o zi inainte de a fi adoptat Ken a incercat sa ma violeze, insa nu a reusit. Hitomi il oprise atunci si m-a facut sa cred ca-mi vrea binele. A urmat apoi plecarea mea, iar lucrurile sunt precum le stii adica cei doi sunt impotriva a tot ceea ce reprezint, dar sincer nu stiu ce le-am facut.
Priveam pentru putin in gol. Ma durea sa resimt tradarea, insa vroiam ca el sa stie totul despre mine.
-Stii, mi s-a spus ca sunt stresant si obositor plangand tot timpul…
Isamu imi cuprinse barbia cu doua degete si imi indrepta privirea catre el.
-Cine a spus asa nu te intelege si nici nu o va face. Obositor? Stresant? Cred ca cel sau cea care ti-a spus-o a luat droguri inainte. Shiro tu esti un inger si crede-ma ca nu ai sa mai scapi vreodata de mine. De ce? Pentru simplul fapt ca te iubesc.

Psycho here! Iar e totul roz? Nici-un viol, nimic? Mai bine ar fi durat mai mult neincrederea. Eh, cel putin va aparea Ken <3 Right? Well mi-a placut capitolul, desi cum am mai zis iar e totul prea roz intre ei. Parca e mai interesanta Hitomi in postura de drogata. Deja mi-l imaginam pe Shiro intr-o pozitie cul, fara sentimente si ce face el? Iar plange? Ok e dragut totusi. Sper ca in capitolul urmator sa reapara Ken. Succes la scris in continuare.

Psycho XD

Cred ca acest capitol a avut un impact emotional puternic asupra mea si imi place din ce in ce mai mult. Cred ca Isamu a avut momentul lui de prostie pe care l-a regretat si a spus ceeea ce crede cu adevarat. Akira este intruchiparea mielului la taiere asa ca ar fi bine sa ia atitudine si sa schimbe comportamentul blajin. Hitomi cred ca incepe sa regrete ce i-a facut lui Akira si ar fi bine pentru ea sa o faca. Totusi Akira i-a fost prieten din copilarie si nu are cum sa se schimbe asa deodata. Mi se pare ca Ken planuieste ceva in loicsorul sau. Sper ca in urmatorul capitol vom avea parte de actiune, multa actiune.
Lasa in continuare ideile sa curga de la sine si multa bafta in continuare.

Buna, sunt noua la acest fic si sper ca imi vei accepta comurile ptr ca imi place foarte mult fic-ul tau si chiar imi doresc sa citesc pana la capat. din ce am citit pana acum am desprins faptul ca Akira e orfan si ca s-a indragostit (ce-i drept cam prea repede) de Isamu nu ca vreau sa ma bag sau ceva de genu dar era interesant daca Akira se indragostea de Isamu mai tarziu dar e bine si asa. Ce-i drept prea multe violuri saracul Akira cum face el fata oare adica totusi 2 intr-o zi mi se pare destul e mult (revenind 'saracul baiat'). pai nu prea mai am ce zice decat ca astept urmatorul capitol bye bye.

Scuze de intarziere. Capitolul a fost foarte dragut si foarte roz desi a avut si parti mai triste. Am vazut cateva greseli dar una mi-a 'sari' in ochi, Akira zicea ca statuse cateva ore in camera sa, plangand iar apoi cand se afla in acel parculet de langa vechiul orfelinat si apare Hitomi zicea ca nu crede ca a trecut mai mult de o ora de cand ii vazuse impreuna, sarutandu-se.
Daca as fi fost eu in locul sau nu l-as fi iertat asa usor sau cel putin fara sa-l tachinez putin dar mai bine ca sa terminat asa pentru ca fusese si asa destul de trist pe inceput. Sper ca va aparea cat mai curand scena yaoi deci multa bafta in continuare si anunta-ma cand postezi next-ul, te rog!

*hugzz*

Va multumesc din suflet pentru comentarii. LoLix bine ai venit printre cititori sper sa-ti placa ficul meu si in continuare. Do dot curve imi cer scuze pentru greseala de exprimare cred ca am fost foarte neatenta. In legatura cu capitolul eu cred ca e cam sec, dar na acum sper sa va placa. desigur trebuie sa o mentionez pe Psycho care nu s- lasat pana ce nu m-a creierit non-stop sa scriu nextul. Iar acum pics si avem si personaje noooii!
Akira
Isamu
And:
Akemi Jiao
Yurni Jiao

Capitolul 12- O seara schimbatoare

Am ramas mai mult decat uimit la vorbele sale. Nu ma asteptam sa spuna acele lucruri, dar ma bucuram. Daca viata mi-a aratat cat e de neagra acum poate ca imi arata si ca are si pete albe. Telefonul lui Isamu a fost cel care m-a intrerupt din acea stare ce era un fel de transa. Se pare ca el nu era foarte incantat de apelul primit, dar a raspuns parand usor resemnat.
-Akemi, ce vrei?
Nu am putut auzi ce a zis cealalta persoana de la telefon ci doar tipete pitigaiate urmate de oftatul roscatului. Cine mai exact era aceasta fata? O sora? O verisoara? Sau poate o cunstinta de familie? In cel mai rau caz o fosta iubita, ceea ce ma facea pe mine sa clocotesc in apa nu alta. Recunosc, ajunsesem sa tin mult prea mult la Isamu asa ca orice fel de contact prietenos imi dadea banuieli, mia ales dupa faza cu Hitomi. Ah, Akira! Cand naiba ai ajuns asa egoist?
-Si pot sa stiu de ce dracului ma suni pana la urma?!
Aud vocea rastita a lui Isamu ceea ce denota clar ca e nervos, iar rabdarea i s-a dus pe apa sambetei. Nu l-am vazut asa pana acum, adica in preajma mea este intotdeauna calm, dar se pare ca fata aia l-a scos din sarite. Nu stiu ce i-a intrugat in continuare, insa roscatul dupa un "bine' mormait a inchis telefonul, trantindu-l pe masuta din sufrageria in care ne aflam.
-Trebuie sa ma vad cu ea si cu frate-su in parc pentru nu stiu ce drac. Ai vrea sa vi cu mine? Nu te oblig.
-Da, nu vad de ce nu. Reusesc sa ma mai plimb si eu nu?
-Da...
L-am urmat in holul casei, unde ne-am incaltat si ne-am luat jechetele pe noi, apoi am iesit din casa. Se pare ca vom merge pe jos, exact asa cum am vrut deoarece imi placeau plimbarile. cand am iesit pe strada principala roscatul m-a prins de mana, eu rosind instantaneu. Eram in public, ce naiba!
-I...Isamu... Nu cred ca este o idee buna sa...
-Nu ma intereseaza ce crede lumea. Niciodata nu mi-a pasat, dar daca pe tine te deranjeaza iti dau drumul mainii.
Ma uimea faptul ca uneori parca imi citea gandurile, dar pana la urma avea dreptate. Nu trebuia sa-mi pese de ce zicea lumea din moment ce eu sunt ala care il iubea si nu ar trebui sa ma tem sa o arat.Oricum nu am prieteni care sa ma respinga pentru asta. Am simtit un gol in stomac dandu-mi seama ca atunci cand mama mea vitrega va afla nu sunt asa sigur ca va si accepta. Trebuia sa o fac sa inteleaga oricum. Fiind cazut in ganduri nu am observat ca am ajuns in parc decat cand numele meu a fost strigat de Isamu.
-Akiraaa, mai esti printre noi?
-Ce?! A, da! SScuze, gandeam.
-Nu-i nimic. Ei sunt Akemi si fratele ei Yurni.
M-am uitat inspre cele doua persoane prezentate de roscat. Akemi era o fata inalta, cu o piele alba, parul ondulat prins in coada, mov, buze roz si ochi caprui acoperiti de o pereche de ochelari de soare. Purta o rochie scurta pana deasupra genunchiului alba cu flori mov, iar in picioare Celalalt, Yurni, era un baiat la fel de inalt, cu parul lung roscat-inchis, cu o piele mai bronzata decat sora lui, buzele usor rozalii si cu ochii oblici de culoarea mahonului. Purta un tricou negru cu un craniu pe el si blugi stramti de aceeasi culoare, iar in picioare avea adidasi albi cu negru.
-Buna. Numele meu este Akemi Jiao. Incantata sa te cunosc, Akira. Isamu ne-a zis cateceva despre tine. A, da! El e fratele meu Yurni.
-Incantat de asemenea.
Interveni fratele fetei. Din prezentarea lor puteam intelege ca sunt jumatate chinezi deoarece Jiao este un nume chinezesc.
-Ma bucur sa va cunosc.
A venit replica mea intarziata. Nu stiu de ce, dar Yurni parea ca vrea sa ma sufoce nu alta, iar sora lui era extrem de draguta si sociabila. Probabil era doar o parere facuta pe moment si in fond eu eram cel care nu se integreaza asa ca probabil sunt paranoic.
-Si de ce ma rog m-ati tarat pana aici?
-Isamu, unu la mana nu te enerva. Doi la mana dobitocul de fratemiu aici prezent a facut o porcarie uriasa luandu-se de unu si acum am nevoie de relatiile tale ca sa nu manance pamantul din spatele scolii. Ai inteles, sau tot dobitoc ai ramas de nu stii nici cum te cheama?
-Auzi donsoara, daca vrei ceva incerca macar sa te prefaci draguta. Va ajut nicio problema si acum daca tot am venit sa facem naiba o plimbare nu sa stam ca fraierii si sa ne holbam unii la altii.
Ma uimea faptul ca cei doi foloseau acel ton ironic ca intre prieteni si pareau foarte apropiati ca o sora si un frate ce pot sa fie si prieteni si "dusmani" intr-un anumit sens. Nu stiu de ce dar inima mi se stransese, incepusem sa ma joc cu mainile, priveam usor agitat prin jur si aveam o senzatie de discomfort in preajma lui Akemi cu toate ca ea era extrem de draguta cu mine. La un moment dat Isamu s-a indepartat de ea si de istorisirile interminabile venind langa mine si prinzandu-ma de mana continuand sa se plimbe. Am luat foc automat si eram gata sa ascult opiniile celor doi in legatura cu asta, gandindu-ma ca vom fi batjocoriti.
-Ce cuplu dragut sunteti! Pacat ca nu am aparatul sa va fac o poza! Isamu, te ucid, chit ca ma uraste Akira pe urma, daca nu imi dai o poza cu voi doi. Ma auzi ma, tomata?
-Akemi, iti bagi nasul cam mult in ce nu trebuie si mersi de compliment oricum.
Eram cu adevarat socat. Nu ma asteptam ca prietenii lui Isamu sunt atat de calmi si prietenosi atunci cand aflau adevarut, iar pe deasupta fata aceea dorea si poza cu noi doi?!Amintindu-mi de asta... Noi nu avem poze impreuna. Ih, si eu la ce ma gandeam parca sunt o pitipoanca de aia care viseaza numai sa se laude. Nu stiu de ce dar ma simteam fixat cu privirea in continuu si asta era un deranj cumplit.
Orasul arata atat de bine dupa ce se inserase. Nu am mai avut ocazia sa ma plimb, singura data cand am vazut orasul seara a fost cand am fost adoptat, iar doamna Chiyo a mers la o plimbare cu mine. Isamu a propus sa mergem cu totii la o pizzerie deoarece face el cinste, iar seara este timpul perfect pentru a merge. Am fost cu totii de acord, asa ca am intrat in prima pizzerie pe care am zarit-o. Ne-am asezat la o masa de patru persoane, eu si Isamu fata in fata cu Akemi si Yurni. Nu am comandat ceva special, ceea ce umplea seara cu adevarat erau discutiile. Se pare ca Isamu si Akemi au fost colegi de gradinita si prieteni de familie de aceea acum erau ca o sora si un frate permitandu-si sa-si spuna orice. Despre Yurni nu s-a discutat nimic si nu stiu de ce Isamu incerca sa-i evite oarecum privirea, ma rog nu am bagat in seama.
-Ma scuzati o clipa, va rog.
M-am ridicat de la masa dorind sa ajung la baie, observand cu coada ochiului ca si Yurni avea aceeasi "destinatie" ca si mine. Nu am apucat sa intru bine in baie ca ma trezesc impins in peretele stang, de faianta aceea alba si rece ca gheata.
-Bai, curva! Daca ti-o tragi cu Isamu sa nu te astepti sa si tina la tine. Ti-o zic din propria experienta, asa ca renunta sa mai te dai pe langa el. Daca vrei sa ti-o tragi cu careva du-te naiba intr-un bar si gasesti acolo ce-ti trebuie. Asta sa-ti fie ca avertizare. Mi se face scarba numai cand te vad langa el!
Cuvintele lui Yurni ma ranisera profund. Cu ce am gresit? Eu nu m-am dat niciodata pe langa cineva, il iubeam pe Isamu si credeam cu adevarat ca sentimentul e reciproc, dar nu! Nu pot crede cuvintele unui necunoscut care il acuza ca ar fi profitor.Din propria experienta, nu? Probabil ca ai ranit si de asta te-a dat la cos! Asta doream sa-i spui, dar a plecat din baie lasandu-ma singur cu gandurile mele. Am simtit cum mi se une un nod in gat,fiind usturator si oribil de dureros, iar lacrimile doreau cu orice pret sa isi fac aparitia, insa nu aveam de gand sa le las. Mi-am muscat buza de jos concentrandu-ma pe durere, incercand din rasputeri sa alung nervozitatea si tristetea. Trebuia sa ma gandesc putin si sa analizez fiecare cuvant in parte si doream sa-l intreb pe Isamu de acest Yurni. Mult prea slab! Asta sunt si trebuie sa ma schimb. La orfelinat, la scoala, oriunde ma aflu tot ce stiu e sa sufar si sa arat asta. Nu-i nimic caci nu o sa mai arat nimic, sa vad cat o sa convina asta.
Am iesit din baie ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat, stapanindu-mi orice fel de reactie. M-am asezat la masa continuand sa rad la glumele pe care le facea Akemi sau Isamu, nebagandu-l in seama pe Yurni. Ce e drept, nu am ami putut manca nimic, dar am mintit spunand ca nu prea imi era foame. Ne-am ridicat dupa o ora de la masa, roscatul platind tot si ne-am luat la revedere de la cei doi frati. Isamu s-a oferit sa ma conduca pana acasa, asa ca am acceptat, fara sa il intreb nimic in schimb. Inainte sa intru in curtea casei mele m-am trezit cuprins de mijloc, iar buzele lui Isamu si-au gasit odihna pe ale mele, limba sa strecurandu-se printre ele si jucandu-se in voie cu limba mea. Obrajii imi erau mai rosii ca la inceput si era cat pe ce sa dau totul afara, fiecare sentiment, insa nevoia de aer a oprit sarutul, eu fiind foarte bucuros de acest lucru.
-Noapte buna, ingerul meu! Ne vedem maine.
-Noapte buna.
Am intrat in casa si din cate vazusem doamn Chiyo se intorsese din delegatie doar ca acum dormea in camera ei asa ca nu am dorit sa o deranjez. Dupa rutina de seara m-am aruncat in pat dorind sa dorm. de maine aveam sa-mi creez propria masca dupa care sa ma ascund, o masca de care nici Isamu, pana nu ma conving complet, nu va trece.

Buna, in primul rand vreau sa iti multumesc ca m-ai anuntat ca ai postat capitol nou iar in al doilea rand vreau sa iti zic ca fic-ul tau imi va placea in continuare din ce in ce mai mult dar cu conditia sa nu te opresti la cateva capitole si sa nu il mai continui sa atunci nu o sa mai aiba ce sa imi placa Revenind capitolul asta nu a fost tocmai banal cum ai spus tu ai avut cateva parti interesante chiar daca mai puteai adauga descriere in multe locuri a fost ok desii inca mai trebuie sa il editezi si sa ii dai o forma mai completa (parerea mea ) Pai in mare nu prea am ce sa comentez deci tinand cont ca am mentionat ca imi place mult fic-ul tau astept next-ul (ceea ce cred ca pare evident deaja ) Te pup dulce si iti urez spor la scris bye bye

Chiar asa, cu ce a gresit?! De ce toti trebuie sa se ia de el? Ce era asa grav sa iubesti pe cineva, sincer? De acum o sa fiu cu ochii in patru dupa Isamu! Poate Yumi a avut drerptate, intr-o oarecare masura, desi probabil fusese si vina lui ca se ajunsese acolo…
Chiar sunt curioasa de cea ce va zice Isamu in apararea sa. Cat va tine faza cu “masca”, Akira nu cred ca va rezista prea mult, sis per asa sa fie, vreau sa aflu cat mai repede ce are Isamu de zis. Sper sa aduci cat mai repede inca o scena yaoi ca n-a mai fost una de un capitol sau doua.XD
Am observat cateva greseli facute probabil din neatentie sau / si graba dar le trec cu vederea, mai multa atentie pe viitor.
Multa inspiratie in continuare si anunta-ma cand postezi nextul, te rog!

*hugzz*

Multumesc pentru comentarii. Uite si next-ul:

Capitolul 13- Observi schimbarea?
Dimineata isi facu simtita prezenta mai repede decat ma asteptam. Alarma blestematului de telefon a sunat scotandu-ma din minti. M-am trezit, oprind telefonul ridicandu-ma adormit din pat. Eram mai mult decat un zombie. Am mers la baie, facandu-mi rutina zilnica. Revenind in camera am observat ca primisem un mesaj, de la Isamu. Cand mi-a luat el numarul de telefon?! Asta e ciudat...Si textul mesajului m-a facut sa ma inrosesc desii nu era nimeni in camera de care sa-mi fie rusine.
"Neata, ingerule, cum ai dormit? Mie unul imi este foarte dor de tine. Trec sa te iau cu masina?"
Logic ca nu, era raspunsul meu. Daca doamna Chiyo afla de relatia mea cu Isamu facea infarct sigur. I-am raspuns printr-un mesaj negativ roscatului dupa care am coborat scarile casei ajungand in bucatarie, dand de mama mea vitrega.
-Buna dimineata, Akira. Esti punctual la scoala ca de obicei. Cred ca te-ai saturat de atata trezit devreme.
-Este obligatoriu sa fi punctual chit ca imi place sau nu. Nu prea mi-e foame, o sa mananc in pauza de pranz pachetul pus de tine si apropo multumesc. Trebuie sa plec, spor la lucru.
-Multumesc, bafta la scoala.
Am luat mapa si am iesit pe usa. Grabindu-ma putin am ajuns la scoala cu ceva minute mai devreme inainte sa se sune. Prima ora - matematica. Grozav! Ca si aveam chef sa vorbesc pentru o gramada de tonti care nu pricepeau nimic.
La intrarea in clasa statea nimeni altul decat Isamu. Parea foarte bine dispus din cate puteam sa vad, de parca lumea ii apartinea. A venit langa mine salutandu-ma, in timp ce toti colegii mei ma priveau de parca cine stie ce minune am facut.
-Neata, Akira, ce faci?
-Din cate se vede am ora de matematica, apoi celelalte ore conform orarului. Ce altceva sa pot sa fac la scoala? am raspuns pe un ton rece si calm, privindu-l fix. Uram faptul ca trebuia sa fiu rece, dar nu aveam de gand sa dau cu piciorul la aceasta masca.
-In regula... Ne vedem mai incolo.
Am realizat ca era dezamagit, dar nu aveam ce sa-i fac. Trebuia sa-mi pastrez distanta fata de toti si toate. In scurt timp profesorul de matematica a intrat in clasa, iar ora a inceput ca de obicei eu fiind singurul care vorbeste limba chineza a profesorului. Nu stiu de ce dar eram oarecum satul de aceasta rutina interminabila, parca nu ma mai simteam in apele mele indiferent de ce faceam. Ora s-a incheiat desigur cu o tema kilometrica, pe care o faceam doar eu. Noroc chior ca astazi aveam doar o ora de matematica, ghinion ca urmatoarea ora era chimia. Ne-am ridicat cu totii si ne-am indreptat spre laboratorul de chimie. Avand in vedere ca era inca pauza mi-am lasat caietul cu notite pe banca, indreptandu-ma spre baie. Trebuia sa ma clatesc cu apa pe fata sa-mi revin din starea de somnolenta in care intrasem. Nici bine nu am apucat sa intru in baie caci am avut parte de oribilul deja-vu de a fi lipit de peretele acoperit de faianta alba. Singurul lucru care nu se potrivea in repetarea intamparilor era ca in loc de Yurni se afla Ken. De ce mama dracu a trebuit sa invete si el in aceasta scoala pot sa stiu?!
-Salut, Akira. Ma mir ca esti singur, asa fara protectorul tau pretios.
Era clar ca ultimele cuvinte au fost spuse in batjocura, mai ales ca se observa clar dezgustul din vorbire. Daca cu Isamu am fost rece, asa voi fi si cu Ken indiferent de cat de frica imi era de el.
-Ce vrei, Ken? Nu ai cu cine vorbi sau sta? Sunt destule fete in scoala asta pe care sa le sacai, cu mine nu ai ce vorbi.
-Mai, mai... De cand folosim tonul asta? Nu crezi ca te umflii cam tare in pene? Si totusi... Esti asa dragut cand incerci sa pari ceva ce nu esti. Stiu foarte bine ca te temi, doar ai fost cu mine in orfelinat fiind cei mai bun prieteni, ba chiar am fi ramas, devenind mult mai apropiati daca nu intervenea jegoasa aia mica de Hitomi si nici cretinul ala de Isamu, dar stai linistit voi scapa de ei si te voi avea doar pentru mine, chit ca imi va lua o vesnicie sa te conving, dar nu-mi pasa.
Dupa discursul asta care pe mine unul m-a lasat mut, buzele sale s-au intalnit cu ale mele intr-un sarut fugitiv. Si-a indepartat chipul de al meu zambind victorios, plecand din baie. M-am dus la chiuveta, incepand sa-mi clatesc fata dorind sa scap de gustul amar al lui Ken si de asemenea de starea de somnolenta. Auzind suntetul clopotelului m-am indreptat spre sala de clasa asezandu-ma in banca, fiind atent la ora de chimie. Multumesc celui de sus ca nu avea chef de ascultat ci doar de predat, astfel puteam sa stau linistit in locul meu.
La finalul orelor, am avut parte de idioata "placere" sa mi se puna piedica. Imbecilii naiba, abia astept sa ajung acasa. Cand am reusit sa fac cativa pasi, am auzit glasul unei fete ce ma striga. Era Akemi - ciudat ca o vad pe la scoala asta.
-Akiiiiraaaaa! Stai putin sa vorbesc ceva cu tine.
Fata era imbracata intr-o rochie simpla de vara, alba si sandale in picioare. Cred ca numai asta ii placea sa poarte.
-Ce s-a intamplat? am intrebat-o scurt si la obiect parand nepasator.
-Wow... Nu tin minte sa fi avut tonul asta cand ne-am intalnit data trecuta. Erai mai zambaret. Oricum nu stii pe unde e Isamu? Yurni are nevoie de ajutorul sau urgent...
Sa si-o traga sau ce? As fi raspuns in lumina celor prezente, dar m-am abtinut, buna crestere trebuia observata pe undeva pe acolo.
-Nu cred ca....
Insa inainte sa termin propozitia bratele roscatului m-au cuprins, el asezandu-si barbia pe umarul meu drept.
-Sunt aici. Am aflat de la cativa colegi ca ma cauti ca disperata, Akemi. Ce s-a intamplat?
-Mark si Yurni se bat de zece minute in curtea din spate a scolii. Te rog, scapa-l din dracia aia, stii preabine ca nu rezista.
L-am auzit oftand usor, apoi s-a departat de mine mergand dupa fata. Din curiozitate l-am urmat si eu, dar am facut o alegere tampita. In jurul lui Yurni si al lui Mark, cunoscut de altfel ca si unul din batausii scoli, insa mult mai slab decat Isamu, erau adunati o gramada de copii scandandu-le numele. Yurni era intins pe jos, plin de sange la gura, iar Mark avea un ochi vanat. Ce mama naiba au facut astia in zece minute?! Isamu si-a facut loc imediat in centrul cercului. L-a prins pe Mark de gat azvarlindu-l cat-colo pe pamant. Acum era cu adevarat inspaimantator, ochii priveau de parca doreau sa ucida, iar forta cu care il lovea pe Mark ma inspaimanta. Cred ca i-a rupt cateva oase. Yurni s-a ridicat de jos, ajutat de Akemi, zambind victorios de parca el avea meritul in asta si a disparut la infirmierie impreuna cu sora-sa. Ceilalti priveau ingroziti cum bine cunoscutul Akashii* il dezmembreaza nu alta pe Mark. Speriat la culme de imaginea aia ingrozitoare am plecat de acolo fugind. Cine naiba e Isamu pana la urma?! Fara sa realizez m-am izbit de o persoana. Am simtit cum sunt prins inainte sa fac contact cu pamantul de doua brate puternice, care m-au adus la pieptul persoanei respective.
-Se pare ca dobitocul ala nu isi face treaba... Pacat, va trebuii sa-l elimin.
Am inghetat cand l-am auzit pe Ken. M-am smucit din bratele sale dandu-ma cativa pasi inapoi. Il priveam cu aceeasi raceala, desii stiam ca pentru el este egal cu zero.
-Pe cine sa elimini? Ce treaba?
-Isamu nu te mai protejeaza din cate vad, altfel nu alergai de nebun pe strada. Fi atent cand o iei inspre casa.
Si zicand acestea a trecut pe langa mine inaintand inspre locul unde roscatul isi demonstrase puterea. Ce naiba e cu Ken? De cand ii pasa lui ce fac, tot ce vrea este sa-si bata joc de mine. Isamu devine din ce in ce mai ciudat, pe zi ce trece, iar eu unul nu mai pricep nimic. Am inaintat spre casa gandindu-ma intr-una. Daca lui Ken ii pasa asa de tare de mine, atunci cum isi justifica actiunile? Nici Isamu nu a fost cine stie ce mai breaz... Pana la urma amandoi tin la mine? Si atunci... Va trebui sa hotarasc pentru care simt ceva?! Sau poate sa uit totul, sa nu fie niciunul...
----------------------------------------------------------------------------------------
Akashii - Moartea Rosie, porecla lui Isamu

Am ajuns cum am 'promis'! Mersi inc-o data ca m-ai anuntat! Si totusi.. Ceee?! Ce naiba sa-ntamplat cu Akira? Cum adica sa aleaga unul din ei sau nici unul? Chiar are de gand sa-i acorde o sansa lui Ken? Dupa parerea mea asta ar fii o mare gresala, nu va avea parte de alt 'tratament' fata de cel primit pana acum, mai mult ca sigur si asta nu-i de bine, el nu merita sa fie tratat astfel! Si pana la urma, ce daca Isamu s-a schimbat, el n-a facut-o, plus ca nu mi se pare o schimbare, poate ca asa era el in incinta scolii dar sunt sigura ca tot la fel de dragut s-ar fi purtat cu el. Abia asrept yaoiul, si sper sa apara curand! Te rog!
Multa bafta in continuare si anunta-ma cand postezi nextul, te rog!

Am prins două capitole bune de data aceasta. Mârr, mârr, mârrr... *laughs*
Păi înafară de faptul că ideeile înfloresc pe zi ce trece la tine, indiferent cât de ocupată ai fi, pot afirma faptul că evoluezi treptat.
Acum sunt de acord cu Akira, Isamu şi Ken par mai ciudaţi ca niciodată, ceva îmi spune că un taifun va urma în nexturi.
Nu prea pot să îmi dezvolt ideile şi părerile acum, dar aştept nextul să văd ce se mai întâmplă.
Succes! *hug*

Heya, my Oly. Stiu ca nu am trecut pe aici, dar ma revansez cumva. Am observat schimbarea drastica a comportamentelor personajelor. Schimbarea lui Ken, are legatura cu mine cumva? Fiindca iubesc personajul? Oricum mi s-a parut ciudat cand am citit si totusi mi-a placut. E cam enervant ca Akira e cam plangacios (da, eu vorbeam). Prea moale, dar banuiesc ca aceasta e ideea fic-ului in sine. Mai facut curioasa in legatura cu ce se va intampla in urmatorul capitol. Poate ceva, in genul unei batai? Yaoi-ul, sau orice fic mi se pare cudat cu acele porecle "inger", "pisoi" etc, dar nu e ceva ce trebuie schimbat. Iubesc faptul ca mereu continui cu idei noi in loc sa te opresti. Abia astept continuarea, si succes.

Psycho XD

Multumesc mult de comentarii. So, next:

Soarele ma trezise pentru a nu stiu cata oara intr-o dimineata de scoala. Incepusem sa urasc iesitul din casa si cred ca aveam un motiv intemeiat. Ma saturasem de rutina banala, dar acum parca voiam inapoi zilele cand nu aveam altceva de facut decat sa ma ingrijorez ca voi fi luat peste picior sau ca mi se va pune piedica. Noile griji erau mult mai mari si ami complicate, iar luarea in parte a fiecareia depasea standardele umane. Dupa mica rutina a diminetii pasi mei au fost purtati inspre scoala, mai exact laboratorul de biologie. Cine naiba a pus ora asta prima e un bou cu diploma de locul intai. Mi-am aruncat mapa pe banca asteptand ca profesorul sa intre in clasa si sa potoleasca elevii care mai de care mai galagios. Da, nu se prea vede ca suntem clasa de liceu. Cica ar trebui sa se respecte regulile mai mult, sa fim mai respectuosi, etcetera dar nu vad niciun coleg care sa faca asta, doar eu. Ca de obicei in timpul orei au fost vesnicele note de patru pentru cei prinsi neinvatati, lectia predata, cativa elevi dati afara din cauza neastamparului si cam atat. De ce oare am inceput sa vad cam tot ce se poate intampla in clasa asta? Mi-ar folosi asta in alte domenii...
Dupa ore m-am trezit cu Isamu stand la poarta scolii si se pare ca ma astepta. Ciudat, nu imi spusese nimic.M-am apropiat de el pastrandu-mi masca de plictisit ca altfel nu ma puteam comporta momentan.
-Shiro, vi pe la mine? Materia nu se invata singura si in plus e mai practic decat sala de clasa.
-Daca vrei, de ce nu? Mie unul imi convine...
Am raspuns si m-am urcat in masina lui albastra. Pe drum Isamu imi povestise ce se mai intamplase pe la clasa lui, se pare ca noul coleg al lor era Ken, asa ca pauzele au fost un fel de timp de razboi, dar din pacate doar verbal. Ma ingrijora acest lucru si nu pentru ca nu s-au luat la bataie sau ca se jignesc, ci pentru ca nu-mi placea ca el sa-mi fie coleg de scoala, imi ajunsese la orfelinat. Masina s-a oprit in fata casei lui Isamu, iar eu am coborat primul, asteptandu-l pe roscat sa-si duca masina in garaj. Dupa asta am intrat amandoi in casa. Isamu a adus fursecuri si doua pahare cu Cola in sufragerie, acolo unde stabilisem sa scriem temele. M-am asezat pe canapea, in fata masutei de sticla. Amandoi ne-am scos cartile si caietele incepand sa lucram. Nu a trebuit sa-i explic prea multe, se pare ca incepuse sa invete, iar in cateva ore temele au fost complete.
-Incearca sa rezolvi si exercitiul asta te rog. Probabil o sa vi-l ceara maine in clasa.
-Bine, dar vreau si premiu pentru el... Esti de acord?
-La ce referi cand spui premiu, Isamu?
-Ceva miiiiiiic, de acord?
-Bine, sa zicem ca da.
Roscatul s-a apucat imediat de exercitiu si spre surprinderea mea, l-a facut corect. Intrebarea ce-mi vajaia prin minte era oare ce vrea ca premiu?
-Si acum sa-mi iau rasplata!
Dupa spusele sale buzele mi-au fost acaparate intr-un sarut pasional, limbile noastre incepand sa danseze un vals, a carui lupta de dominatie nu o puteam castiga. Gurile de aer le luam doar cand schimbam pozitia capului, dar nu erau suficiente, caci pentru mine si simplul fapt ca buzele sale le-au atins pe ale mele era suficient cat sa ma doboare. Isamu a rupt sarutul si parca dupa cateva momente de gandire a continuat cu sarutarile de data aceasta pe gat. Hopa! Asta nu mergea in directia care trebuia. Daca ar fi continuat, masca mea de raceala s-ar fi spulberat in mai putin de cateva secunde.
-Isamu, stop! Nu vreau sa contiuam.
Am spus cu tonul rece pe care il mai puteam avea. S-o creada el ca ma schimb asa usor!
-In regula, oricum doar sarutul imi era rasplata. Restul a venit de la mine.
A spus razand, zambindu-mi apoi. Tanarul a propus sa ne jucam ceva pe laptop asa ca am acceptat. Timp de o ora am ras in continuu la ce glume putea Isamu sa spuna pe baza jocului, iar la final am ras cu lacrimi. Mi-am strans lucrurile si mi-am luat la revedere, cerandu-i sa nu ma conduca, oricum aveam de gand sa ma plimb putin inainte de a merge acasa.
Am iesit de pe aleea cu case, intrand pe strada principala, dupa care am luat-o inspre parc. Am hotarat sa trec pe langa vechiul orfelinat intre timp. Am ramas uimit sa vad ca aproape de orfelinat am dat de Yurni. Baiatul s-a apropiat de mine si mi-a vorbit:
-Scuze ca am avut adresarea aceea data trecuta, as putea sa iti spun de ce eram asa?
-Te ascult.
Am raspuns sec, amandoi asezandu-ne pe o banca de la un bloc apropiat. Tanarul a inceput sa-mi spuna ca el este un fost iubit de-al lui Isamu, dar sa nu-mi fac griji ca nu mai simte nimic, mai ales dupa ce i-a facut Akashii.
-Ce anume? Nu cred ca exista ceva care sa nu-ti fi convenit, adica mie unul nu mi-a facut nimic.
-Asa eram si eu, credul. Isamu imi declarase dragostea de atat de multe ori, nici nu le puteam numara, iar apoi cand intr-o zi i-am refuzat avansurile am avut surpriza sa-l gasesc cu o fata in plina actiune. Am reusit sa trec peste asta, dar mai apoi incidentul s-a repetat, de data aceasta fiind un baiat in loc de fata. Asa am hotarat ca el nu este altceva decat un zburator din floare in floare, aventurier ce nu dorea decat sa-si satisfaca nevoile ca apoi sa ma dea la gunoi. Sora mea l-a ajutat de mai multe ori asa ca momentan Isamu ne-a considerat buni prieteni, toti incercand sa uitam trecutul, dar nu este simplu. Cand te-am vazut cu el am considerat ca adresandu-ma asa te voi face cumva sa te indepartezi, dar nu cred ca am reusit. Nu stiu ce simte el pentru tine, nu am dreptul sa vorbesc, doar te rog sa ai grija sa nu patesti ca mine. iti va fi greu chiar daca vei avea prieteni care sa te sustina. Mai vorbim! Ceao!
Dupa salutul sau, i-am raspuns si am continuat sa merg inspre vechiul orfelinat. Nu stiu de ce, dar curtea aceea in care copilarisem era un adevarat refugiu, acolo puteam sa gandesc limpede, sa ma regasesc, era ceva ce ma atragea catre locul ala si nu doar trecutul. Am intrat in curtea parasita asezandu-ma pe banca ponosita unde statuse Hitomi in ziua in care imi spusese ca voi adoptat. Am oftat lung privind in gol, gandindu-ma la ce imi spusese Yurni. Probabil ca Isamu s-a schimbat de atunci, nu cred ca m-ar fi mintit.
-Fraiere, n-ai alta treaba decat sa-ti futi timpul liber pe aici? Nu ar trebui sa i-o sugi lui Isamu pana crapi?
Mi-a intrerupt sirul gandurilor o voce preabine cunoscuta de fata. Mi-am ridicat capul observand-o pe Hitomi. Blondina avea suvite mov, parul aranjat intr-o frizura gen Emo, purta o bluza cu bretele de culoare mov cu alb ce ii scotea in evidenta decolteul, strampi mov cu alb, o fusta mov cu o curea alba, iar in picioare adidasi in aceleasi doua culori. Cred ca este una de pe centura...
-Hitomi, ce e cu tine?
-Ce sa fie?! Eu fac bine, pestele de Ken ma pune sa ma tavalesc cu tot ce misca asa ca uraaa, ce fericita pot fi! Dar stai calm, Akira, o sa ti-o platesc cu varf si indesat!
Dupa crizele pe care le-a facut, a plecat lasandu-ma ca picat din luna. Ce ii facusem de nu ma suporta sub nicio forma? Unde erau zilele de orfelinat in care puteam sa zambesc? Erau duse de mult pe apa sambetei. M-am ridicat de pe banca privind la copacul de langa aceasta. Doar el stia adevarurile acestui orfelinat si o data cu el aveau sa moara. Pasii m-au purtat catre parcul din apropiere. Se facuse seara asa ca luminile parcului si ale strazii se aprinsesera. M-am asezat pentru a nu stiu cata oara pe o banca si privind un grup de copii, mi-am adus aminte de ceva.
Eram impreuna cu Hitomi si Ken in excursia pe munte. Incepuseram sa alergam unul dupa altul intr-un joc copilaresc. Apoi am jucat alte jocuri cu mingea, radeam in continuu si orice ne-ar fi spus insotitoarea nu ne strica voia buna. Ma simteam atat de bine, de vesel, incat as fi dat orice sa nu mai plec
O persoana anume imi atrase atentia. Era un tip saten, imbracat intr-un tricou gri si blugi negri, in picioare avand adidasi in cele doua culori. Dupa cateva secunde de holbat m-am prins cine era-Ken! M-am ridicat urgent de pe banca si am luat-o la pas rapid inspre casa, dar mi-am simtit mana prinsa de o alta persoana.
-Cand se vad, cunostintele se saluta. Buna si in plus, unde ai de gand sa circuli la ora asta singur? Mergi acasa, nu? Hai ca te duc eu.
-Ken, nu inteleg ce vrei, dar ma descurc asa ca lasa-ma in pace!
-Daca vei continua cu masca asta poate ca pana la urma iti dau una sa-ti revi! In fata altora poate ca tine, dar eu te stiu mult prea bine caracterul tau, asa ca nu tine!
Am lasat-o balta cu ripostatul si mi-am zis ca il voi lasa sa ma urmeze pana acasa. Pe drum niciunul nu a scos niciun cuvant, el doar parea bine dispus. In fata casei am dat de mama mea vitrega ce tocmi se intorcea de la cumparaturi, deoarece avea foarte multe plase in maini.
-Buna, Akira. Incepusem sa-mi fac griji. Tu cum te numesti?
-Buna seara, doamna Chiyo, ma numesc Ken Shao sunt un fost coleg de orfelinat, un vechi prieten.
-Incantat sa te cunosc, Ken. Intra, te rog ca doar nu este politicos sa ramai afara dupa ce ai venit cu Akira acasa. Haideti, intrati!
Grozav! Ce pot sa zic, mama vitrega nici nu stii pe cine ai bagat in casa. Pe viloatorul fiului tau adopat, ce desteapta esti! M-am asezat pe canapea in living, Ken in fotoliul de langa mine, iar doamne Chiyo a plecat sa aduca cateva fursecuri. Devenisem alarmat, nu imi placea sa fiu singur cu Ken. ma jucam cu mainile, priveam pe pereti, ma uitam la telefon, orice ca sa gasesc ocupatie.
-Calm, Akira, nu am de ce sa-ti fac ceva asa ca linisteste-te.
-Asta spui tu... Am zis dupa care mama isi facuse aparitia.
Ken a inceput cu tot felul de istorisiri de la orfelinat, a facut glume si se pare ca se intelegea de minune cu doamne Chiyo, lucru care este un semnal de alarma pentru mine. Norocul meu a fost ca baiatul nu a vrut sa stea mult si intr-o jumatate de ora s-a carat. Mama a ramas sa stranga platoul cu fursecuri, iar eu am mers sus, am facut un dus si m-am pus in pat. Eram extenuat.

In mijlocul noptii mi-am deschis ochii si am sarit din pat ca ars. Am simtit ceva ca un frig ce imi trece prin corp, un sentiment urat legat de o anume intamplare. Ceva legat de o persoana, dar nu imi dadeam seama de care... Am mai avut sentimente din acestea inainte, dar niciodata nu a iesit nimic bun. M-am pus inapoi in pat, adormind cu greu...Cine este persoana pentru care am simtit-o?

Super next-ul ! Imi place cum imbini totate detaliile.Totusi, nu inteleg cum de Akira poate fi asa calm si iertator in fata lui Ken.Sa nu uitam l-a violat si l-a marcat pe viata... Isamu ma plictiseste rau de tot.Parca era mai badass...In schimb Ken ,cu toate ca e un violator in serie...incearca sa-l castige pe Akira in felul sau.Cred ca cei doi vor duce o lupta apriga .Pe care abia astept sa o vad cum se termina .P.S.Mi-e mila de saracutul Akira.!! Imi place cum lasi ideile sa curga si nu te temi sa exprimi ce e in sufletul tau .Nu ar strica mai multa actiune ,ceva care sa lase masca cititorul.Stiu ca urmatorul next va aduce noi surprize .Abia astept! Tine-o tot asa.NE PLACE CE CITIM.

Ceau! Şi wow, câte mărturisiri sunt aici, pe lângă asta Ken, ce schimbare de atitudine, poate că nu e un băiat atât de rău, dar să nu tragem concluzii pripite. Ce pot spune este că m-a încântat atitudinea lui în acest capitol, nu s-a manifestat brutal faţă de Akira, iar Yurni la fel, adică a fost bun că i-a povestit toate acelea tânărului.
Nu ştiu ce să cred, totu începe să pară mai interesant, de evoluat nu ai mai evoluat, dar te pricepi la conflicte şi restul, zic eu.
Greşeli chiar nu am mai văzut, mă refer la cele de tastare, dar cred că ai încurcat pe undeva timpurile, cel puţin aşa mi s-a părut mie. Oricum încetul cu încetul se observă schimbările, protagoniştii devin mai interesanţi şi la fel şi acţiunea. Ţine-o tot aşa. Succes!

Aleluia, love. Ce sa zic? Sti doar ca sunt indragostita pana peste cap de Ken. Si ma bucura faptul ca incearca cu toata puterea sa se apropie de Akira. Isamu e prea genul romantic, bland etc. Cum s-a mai spus, trebuie actiune (nu la genul de actiune la care crezi tu ca ma refer, dar si din aceea). Avand in vedere ca acest capitolul nu e corectat, tin sa spun ca nu prea ai facut multe greseli. Akira... ce premiu dulce o sa primeasca cel ce castiga :]] Hitomi devine mai bitch pe zi ce trece si daca nu se intampla nimic intre ea si Ken, Psycho e happy. In rest ce sa mai zic? Mi-a placut mult, mai ales de Ken, logic. Sper sa aduci next-ul repede, sa nu uiti de mine ca te sacai des si succes in continuare la scris.

Psycho XD

Mersi ca m-ai anuntat, 'ubirica!
Te rog, spune-mi ca povestea lui Yurni nu se va repeta si cu Akira! Saracutul de el! Ma uimit faptul ca a fosta asa dragut Ken cu el si doar l- condus acasa fara alte ganduri rele sau perverse. Sincer, nici mie nu-mi spune nimic bun 'relatia' dintre el si mama adoptiva a lui Akira desi, daca va continua sa se comporte asa, normal, cu el cred ca-mi voi schimba si eu parerea despre el. Parca vad ca-mi faci vreo surpriza si in viitorul apropiat vor ajunge impreuna dar, de data asta ceva mai diferit decat pana acum. Asta ar fi ceva!
Multa bafta in continuare si nu uita sa ma anunti cand postezi nextul, te rog!

Hey, pai se pare ca dupa lupte grele am reusit sa las si eu un com, mersi ca m-ai anuntat de acest capitol si de cel dinainte ca eu l-am citit chiar daca nu am lasat com. Sincer as fi vrut sa las un com legat de amandoua capitolele dar sincer nu prea am ce comenta pentru ca mi-au placut amandoua desii sincera sa fiu credeam ca in acest capitol se va intampla ceva rau pentru Akira dar nu s-a intamplat. Pai cam asta e in mare astept next-ul si te rog sa ma anunti si pe mine ( a da si sper sa nu dureze muuult ca mor de curiozitate ce se va mai intampla). Pai eu te pup dulce si iti urez spor la scris bye bye.

-Doi!
Se auzi vocea profesorului de matematica ce tocmai a fost enervat de catre un elev. Grozav, dupa rutina obisnuita de a ma trezi si a venit la scoala mai trebuie sa si iau parte la tipetele unui profesor redus mintal.
-Domn profesor, cum sa-mi dati domne doi? Ati tampit? Pai ce naiba, imi mariti asa usor colectia de doi? Mariti-mi-o pe aia de trei! Sau de patru, cinci... Hai sa zic un sase, dar asta e eveniment rar...
-Cum iti permiti? Tu domnule elev ai niste derapaje asa...
-Tu ai derapaje cu masina, domne, eu nu sunt masina!
-Domnule elev, parasiti sala de clasa ca oricum sunteti dusmanul cartii.
Neavand ce face pana la urma desteptul ala a iesit pe usa, dar norocul elevilor ramasi a fost ca aceasta bataie de joc durase toata ora, noi scapand de matematica pe ziua de astazi. Avand in vedere ca e pauza de pranz am dorit sa-l caut pe Isamu. Trebuia sa-l intreb ce si cum cu meditatiile alea, trebuia sa respecte si el un program. Am urcat scarile pana ce am dat de clasa roscatului. Nu mi-a fost greu sa dau de unul dintre cei care imi puneau piedica si care era foarte bun prieten cu Isamu. L-am intrebat de roscat, dar am primit un raspuns socant:
-Isamu e in spital. Nu stiu ce s-a intamplat aseara si a ajuns cu ambulanta la spital. Daca vrei sa aflii mai multe intreaba-l pe el.
Am aflat la ce spital a fost dus, iar apoi am mers la ore. Timpul petrecut in banca parca era chin. De ce nu imi trimisese macar un simplu mesaj sa-mi spuna ca-i e rau? De asta ma trezisem in mijlocul noptii, banuiam eu ca ceva nu a mers bine. Nici ca mai puteam fi atent la profesori, scriam doar dupa dictare, rugandu-ma sa nu fiu intrebat nimic deoarece as fi raspuns o mare porcarie.
Imediat cum se terminasera orele mi-am luat mapa si incercam sa ajung cat mai repede la spitalul unde era internat Isamu. Nu mi-a fost greu sa ajung deoarece am luat-o pe scurtaturile indicate de acel amic al roscatului. Nu inteleg ce avea cu mine la inceput, pana la urma nu era atat de capcaun pe cat il crezusem. Asistenta de servici a fost foarte draguta si mi-a indicat imediat unde se afla salonul pe care il cautam. Din cate stiam era doar el in salonul ala. Am urcat scarile si deja imi venise rau de la mirosul si atmosfera din jur. Parca eram la ospiciu, cel putin asta indicau gresia alba si faianta verde- Doamne ce potrivire! Ajungand in fata usii salonului am inspirat o gura mare de aer si am intrat. Isamu statea pe un pat alb, langa geam, imbracat intr-o camasa alba, acoperit de o plapuma de aceeasi culoare. Privirea lui era serioasa si rece, foarte diferita fata de acel zambet bland.
-Akira, nu ma asteptam sa vi.
Tonul sau era la fel de distant. Nu intelegeam, gresisem eu cu ceva? Probabil ca masca pe care incercasem sa o am era enervant in opinia lui. De ce nu imi spusese atunci?
-Normal ca am venit! Ce s-a intamplat? Puteai macar sa-mi spui printr-un mesaj ca patisei ceva...
-Nu e ceva care sa necesite atentie, o sa-mi revin. In schimb am ceva foarte important sa-ti comunic.
Nu intelegeam ce poate fi asa de important, dar astptam cu sufletul la gura sa continue. Simteam cum inima mea se strange sub presiunea unui pumn invizibil facandu-ma sa sufar in tacere. Nu stiu de ce dar ma simteam asemeni unui claustrofob intr-o camera ce nu e mai mare decat un lift de bloc.
-Eu voi pleca la parintii mei in strainatate, asa ca relatia noastra s-a terminat.
Am crezut ca m-a lovit un tren. Nu mai aveam aer, totul se facuse negru pentru cateva fractiuni de secunda, timp in care creierul meu procesa informatia in toate felurile posibile incercand sa o inteleaga.
-Cum... Cum adica? Am intrebat descurajat simtind ca voi cadea pe jos in curand de la socul primit.
-Asa bine. O relatie nu se poate tine la distanta, ar fi imposibil.
-Parca sustineai ca ma iubesti! Am izbucnit cu lacrimi in ochi. Nici nu mai stiam ce sa cred, sa simt, sa spun, totul era o tornada in capul meu.
-Totul se termina si in fond cat credeai ca o sa dureze? Apropo am auzit ca Yurni a discutat cu tine si da nu esti prea diferit de cazul sau. Sa ziceam doar ca tu ai fost ceva mai bun asa ca te-am pastrat putin mai mult, oricum o terminam. Doar nu ai crezut vreodata in iubirea adevarata?!
Cuvintele sale au fost ace si sabii trecute prin inima mea ce deja era franta in bucati. Mai rau decat orice batjocura, mai rau decat orice cuvant sau lucru existent, momentul acesta m-a distrus. Fara sa ma spun nimic am iesit din salon inchizand usa in urma mea. Mi-am sters lacrimile deoarece nu doream sa le arat celor din jur ceea ce simteam. Voi plange acasa, acum doar indur. Tecand prin fata geamului de la iesire mi-am dat seama cat de distrus eram de fapt. Fata mi-era palida, parul usor ravasit, ochii cu urme rosii, iar privirea exprima agonie. Am iesit din spitalul ala mai mult zombie decat om, cel putin asa ma simteam. Nu am realizat cand numele meu a fost rostit de catre o persoana decat a treia oara.
-Akira! Acum te faci ca esti surd sau ce dracu?!
Cea care vorbise era Hitomi. Purta aceasi imbracaminte ca ultima data cand ne vazusem, doar ca de data asta culoarile asortate erau roz si negru. Asortate pe naiba, mai am putin si vars!
-Vad ca ai suferit mult, javra fututa! Sper ca stii ca Isamu e in spital datorita mie! Am turnat putin cam mult somnifer unde nu trebuia, ops!
Rasul isteric m-a facut sa simt ca ma sufoc din ce in ce mai tare, de parca nu-mi ajunsese pe ziua de azi. Deci ea a fost la el aseara, un alt lucru ce ma lovise din plin. Eram semi-adormit, mintea mea zburand unde nu trebuie, in trecut, incercand sa ramana treaza, dar firele prezentului nu doreau sa se conecteze, durerea taindu-le pe toate. Am simtit ca sunt impins, apoi claxonul unei masini mi-au deschis ochii cu adevarat. Aceasta se indrepta spre mine cu viteza, iar eu eram... In mijlocul soselei?! Hitomi ma impinsese! Cineva ma prinsese de bratul stang si ma luase pe straduta opusa fetei. Am recunoscut imediat acea persoana- Ken. Cum de aparea mereu la un fel de moment "oportun"?
-Curvo, misca incoace.
Fata nu a avut alta sansa decat sa se conformeze si sa vina aproape de mine si baiat, traversand strada.
-Tu unde trebuia sa fi acum? Parca iti dadusem de lucru.
-Tipul ala nu a putut ajunge asa ca...
-Asa ca nimic! Mars si fa traseul, nu ma intereseaza, tu imi scoti bani! Cat despre apropiatul de Akira, ce ti-am zis? Daca te mai prind o singura data si la douazeci de metri de el, te impusc. Asa ca ai grija, tarfa ordinara, iar acum mars unde iti este locul!
Nu am inteles de ce Hitomi arata mai mult decat ingrozita, iar la amenintarea baiatului a plecat ca din pusca de langa mine si el. Ken imi daduse drumul din stransoarea bratului stang si ma privise cu zambetul acela pe care il consideram fals.
-Ce e cu tine? Arati ca din razboi!
De parca aveam de gand sa spun ceva... Nu! Mai corect era: Nu mai pot spune nimic. Cuvintele mi se opreau in gat, daca vorbeam cu siguranta voi plange. Cu certitudine Ken a observat asta si nu stiu de ce, dar m-a prins de mana si a inceput sa ma traga dupa el. Nu stiam si nici nu doream sa aflu unde anume. Imi pastram acea fata de mumie si nimic mai mult. Vedeam doar stradute, oameni, masini si auzeam vorbe. Nimic mai mult, creierul meu nu facea conexiuni, doream doar sa plang, sufletul mi-o cerea, dar ratiunea ma oprea. Am vazut ca am ajuns in fata unei vile uriase, de lux as putea spune cu trei etaje, apoi am fost tras pe poarta acesteia. In curte erau o gramada de flori frumos mirositoare ce pentru moment imi captasera simturile. Nu am realizat cand am fost tras de Ken in interiorul casei decat atunci cand spatele meu a lovit peretele.
-Acum zi ce ai. Se vede pe tine ca parca esti cazut din luna si mai multe nu!
-Nimic.
A fost raspunsul rece si distant pe care l-am dat. Nu-mi placea situatia in care ma aflam, mai exact ma temeam sa stu ca sunt in casa lui.
-Nu are rost masca asta idioata, de cate ori sa-ti spun?
M-am trezit cuprins in brate de catre baiat, insa acest gest ma blocase pentru moment. Simteam ca nu ma mai pot preface, ca voi plange asa ca i-am prins camasa albastra a satenului si mi-am cufundat chipul in ea. In curand lacrimile mele isi gaseau sfarsitul in celasi loc. Simteam cum mana dreapta a baiatului ma mangaia, ceea ce reusea sa ma calmeze incetul cu incetul. Printre suspine si sughituri de plans am decis sa-i spun lui Ken tot ce se intamplase:
-Isamu a intrat in spital- Hitomi a spus ca i-a turnat somnifer in cantitate prea mare, apoi cand am mers la el mi-a spus ca va pleca si ca o termina cu mine, a mai adaugat ca oricum urma sa o termine.
Cand am rostit ultimile cuvinte am simtit cum lacrimile se intetesc. Satenul nu rostise niciun cuvant, incerca sa ma calmeze jucandu-se in parul meu. Habarn nu aveam cat timp trecuse, dar stiu ca el a ramas la fel de calm, incercand sa ma calmeze in continuare. Incetul cu incetul lacrimile s-au dus, in schimb a inceput sa ma doara capul ingrozitor.
-Esti cam palid. Ar trebui sa te odihnesti putin...
-De ce ma ajuti?
Am intrebat direct, intrerupandu-l din vorbit. Intotdeauna ma trezeam cu el langa mine, iar actiunile sale incepusera sa faca bine. Nu intelegeam de ce, ce are de castigat din tot.
-Cum adica de ce?
-Cand te-am revazut pentru prima data stii foarte bine ce mi-ai facut, colaborasei cu Hitomi, iar acum ma preotejezi, iar ea iti este un fel de servitoare din cate vazusem.
-Pai sa o luam pe rand. Hitomi intotdeauna mi-a fost, este si va fi servitoarea mea intr-un fel sau altul. Cred ca ai auzit de la ea cu ce anume lucruri ilegale ma ocup. Apoi partea a doua e cam complicata. La inceput am crezut ca te vreau doar o data, un fel de aventura, dar...
Se oprise pentru moment, ridicandu-mi chipul cu palmele sale si fixandu-si ochii in ai mei, apoi a continuat
-Am fost prea prost la inceput sa realizez ca ceea ce vreau eu nu e doar trupul ci si sufletul deoarece eu ma indragostisem de tine. Cand am aflat de Isamu am turbat, ca sa zic asa am cazut in disperare intr-un fel sau altul, iar acum sincer imi regret actiunile.
Sinceritatea vorbelor sale era de necontestat. Chiar daca pentru o scurta perioada, in orfelinat aflasem multe despre el, iar faptul ca imi vorbise pe acel ton specific ma facea sa cred ca este adevarul. Si-a apropiat buzele de fruntea mea, sarutandu-ma protector.
-Vrei sa dormi putin?
M-a trecut un fior rece cand i-am auzit intrebarea. Daca acceptam dormeam la... El?! Toate ca toate, dar inca ma temeam de Ken din cauza a ceea ce imi facuse. A observat ca inghetasem de frica, asa ca m-a cuprins in brate si mi-a vorbit.
-Stai linistit, nu-ti fac nimic, jur! Nu te teme, nu ma voi apropia de tine.
Am dat afirmativ din cap semn ca am inteles si ca accept. M-a ajutat sa ma ridic de jos, apoi m-am descaltat, baiatul conducandu-ma intr-o camera cu un pat dublu. M-a lasat singur, iar eu m-am intins pe pat, acoperindu-ma cu patura. Imi era greu sa adorm asa ca priveam tavanul alb ca pe un tablou extraordinar realizat de cel mai mare pictor. Am auzit usa deschizandu-se si l-am vazut pe Ken care a intrat in camera si s-a asezat langa mine.
-Nu poti sa adormi?
-Nu... Si ma doare capul.
L-am vazut ca zambeste si a inceput sa se joace cu parul meu. Ma calma incetul cu incetul, facandu-ma sa zambesc si sa ma relaxez. Am inchis ochii si abisul negru al somnului a reusit sa ma cuprinda in cele din urma.

Sti ce ma bucura cel mai tare? Ca oarecum am avut dreptate sau, ma rog, se va ajunge si acolo. Presimteam eu ceva in legatura cu, Ken, dar nu ma asteptam asa de curand.Chiar ma intristasem cand Isamu l-a parasit, saracutil Akira! M-a cam uimit ca n-a mai fost asa grabit in a avea incredere in cineva, chiar daca, Ken s-a comportat frumos cu el si i-a vorbit sincer, probabil. Pe de-o alta parte a fost bine ca a aparut atunci, la salvat, si ca tot veni vorba de asta ... acea scena mi sa parut cam fortata, dar si asa o ador!Multa bafta in continuare si nu uita sa ma anunti, te rog!