AnimeZupCăutare

Trăind după propriile reguli

am intarziat :-"
ce-i drept am inceput sa citesc mai devreme dar din anumite momente nu am reusit si sa termin
acum sa fie ceva de comentariul asta, desi nu am starea potrivita, bine, daca mai astept mult ramai fara comentariu si nu vreau asta :P
deci descrierea a fost, atat cat a fost nevoie zic eu, nu stiu de ce am fost mai mult concentrata pe ce se intampla decat pe celalalte aspecte
actiunea e buna, devine interesant, eroina noastra incepe sa aiba mustrari de constinta si parca nu mai e asa respingatoare fata de dadaca ei, imi place cum evolueaza acest comportament al ei.
ce sa mai fie...
greseli minuscule, neimportante...
deci cam atat, cel mai sec comentariu al anului :))
Si bineinteles am intarziat de tot. Se pare ca blondina a incercat din tot dinadinsul sa se imprieteneasca cu Mickaela, care nu doreste acest lucru. Mare pacat, parerea mea. Ar daca as incerca sa-mi imaginez cum ar fi fost daca tatal meu ar fi fost celebru si eram pusa in situatia Mickaelei. Dupa parerea mea, capitolul a fost unu bun. Dialogul mi s-a parut destul de ok. Iti urez felicitari, deoarece ai conturat destul de bine personalitatea si gandurile fetei. La final ai adus putin mister prin faptul ca cineva ii i-a ochelarii fetei, dar puteam banui ca nu-i altcineva decat Matilde sau mama ei. Sau e probabil sa ma insel.
Oricum, capitolul a fost unu destul de bun. Cam atat pot sa spun, cat despre continuare sa ma anunti te rog frumos :-*.

Ciao
Mulțumesc pentru comentarii ^^ Aduc și eu în sfârșit continuarea, care sper să vă placă.
Lectură plăcută.

Capitolul 8


Stăteam pe pat holbându-mă la biletul pe care îl țineam cu ambele mâini, încercând să-mi dau seama ce anume ar trebui să fac cu el.
Când mă trezisem sâmbătă găsisem pe noptieră lângă ochelari un plic alb pe care nu era scris nimic. Curioasă fiind, l-am desfăcut, iar înăuntru am găsit acest bilet pentru concertul tatălui meu, împreună cu unul ce îmi permitea accesul în spatele scenei. Tot în plic am mai găsit o scrisoare, pe care erau scrise următoarele:

Îmi doresc foarte mult ca tu să fii acolo. Te rog să vii.
Tata


Biletul se afla încă pe noptieră, la fel ca permisul de intrat în culise. De un singur lucru eram sigură în acest moment: nu voiam să merg la acel concert. Nu exista nimic care să mă convingă să fac acest lucru.
Primul impuls a fost să rup biletul și să-l arunc la coș, dar cumva am reușit să rezist tentației. Oare de ce avea impresia că m-aș fi dus la acest concert? Nu mai făcusem acest lucru de foarte mult timp.
M-am uitat la ceas și am observat că era aproape ora la care ar trebui să plec la școală. Azi era marți și tot azi avea loc și concertul tatălui meu. Dintr-un anumit motiv mă trezisem înainte să sune ceasul deșteptător. Nemaiputând să adorm m-am decis să mă pregătesc pentru școală. Matilde a fost destul de surprinsă să mă vadă trează, dar nu mi-a spus nimic.
- Vei merge? M-a întrebat pe un ton blând.
Am ridicat ochii și am observat că stătea sprijinită cu spatele de tocul ușii privindu-mă cu atenție.
- Nu, am spus privind în altă parte, ridicându-mă în picioare.
- Și ce ai de gând să faci cu acel bilet?
Am ridicat din umeri, apoi am luat plicul de pe noptieră, punând ambele bilete în interior. Pe acesta l-am băgat în ghiozdan, mai apoi întreptându-mă spre ieșire.
Scrisoare prin care tata mă ruga să merg la spectacol am luat-o de pe noptieră și am băgat-o într-un sertar al biroului.
Eram încă puțin răcită, dar mă simțeam suficient de bine pentru a merge la școală și apoi exista ceva ce trebuia să fac astăzi. Ceva ce nu prea voiam să mai amân, deoarece știam că dacă voi face acest lucru atunci cu siguranță aș fi sfârșit prin a nu mai pune în aplicare ceea ce aveam în minte de câteva zile încoace. Nu știam exact cum să-mi pun planul în aplicare, dar eram destul de sigură că urma să gasesc o soluție până la finalul cursurilor.
Am ajuns destul de repede la școală și am luat loc. De data asta Megan nu m-a mai salutat și am observat că se afla în spatele clasei si vorbea cu vreo două colege.
- Să înțeleg că ești destul de mulțumită de tine? Am auzit o voce sarcastică.
M-am întors pentru a constata că fratele blondei era cel care îmi adresase întrebare.
- Ce vrei să spui? Am întrebat fără chef.
- Ai reușit să o faci pe sora mea să nu-ți mai vorbească. Felicitări, a spus pe același ton.
M-am întors și am început să privesc tabla. Nu, nu eram mulțumită de mine. Mă simțeam prost pentru ceea ce-i spusesem acelei fete. Mă tot gândisem la asta si trebuia să rezolv cumva. Să nu mă înțelegeți greșit, fata asta chiar nu îmi este simpatica, dar până și eu îmi pot da seama în momentul în care exagerez. Iar ceea ce îi spusesem... ei bine, cam întrecusem limita și mă simțeam puțin vinovată. Nu îmi plăcea acest sentiment. Și în plus chiar nu voiam să mai fiu considerată și scorpie. Îmi erau suficiente celelalte însușiri pe care mi le atribuisem, mai mult sau mai puțin intenționat.
Am început să fiu atentă la ceea ce spunea blonda și am reușit să prind o mică parte din conversația pe care o avea cu cele două. Din câte am înțeles era dezamăgită deoarece nu reușise să mai găsească nici măcar un bilet la concertul marelui cântăreț True ce avea loc în seara asta.
Nu peste mult timp profesorul a intrat în clasă, iar blonda a fost nevoită să își reia locul lângă mine. Nu m-a privit nici măcar o dată, ceea ce m-a amuzat oarecum și a trebuit să mă abțin din greu pentru a nu începe să zâmbesc ca o idioată.
***

După terminarea cursurilor și după ce am ieșit din liceu, m-am sprijinit de poartă așteptând ca cei doi frați să-și facă apariția. Știam cum să fac pentru a rezolva problema și speram să și funcționeze.
Cred că am stat cinsprezece minute în fața liceului până ca cei doi să apară, ceea ce m-a amuzat și mai mult. Asta deoarece acum aveam impresia că blonda încerca să mă evite cât mai mult posibil. În fiecare pauză se ridica din bancă și se ducea în spatele clasei pentru a sta de vorba cu diverși colegi.
Când i-am auzit în sfârșit vocea fratelui geamăn începusem deja să mă plictisesc. Planul meu era să-i aștept să iasă pe poartă înainte de a vorbi cu blonda, așa că am continutat să stau acolo și, cum nu aveam altă ocupație, am auzit câte ceva din conversația lor.
- Nu crezi că exagerezi puțin? A spus băiatul.
- Ce vrei să spui? A întrebat blondina, părând că nu înțelege la ce se referă fratele ei.
- Ai evitat-o pe acea fată toată ziua. Nu crezi că e puțin cam mult?
- Nu înțelegi, a spus pe un ton ce părea puțin trist. Mi-a spus că nu mă place. Nimeni nu mi-a mai spus așa ceva până acum. Chiar nu vreau să stau în preajma eu dacă o incomodez.
- Eu tot cred că exagerezi. Pot paria pe orice că nu vorbea serios, a spus încercând să o încurajeze.
- Oricum nu mai contează, a spus aceasta pe același ton. Am fost cam fraieră să cred că ea chiar va vrea să fie prietena mea.
După aceea discuția a luat sfârșit. Tot ce mai puteam auzi erau pașii lor care se apropiau din ce în ce mai mult de mine. Am tras aer adânc în piept deoarece eram convinsă că nu mai aveau mult până să iasă pe poartă.
Și am avut dreptate. Nu a durat niciun minut până când ei au trecut pe lângă mine, luând-o apoi la dreapta pentru a ajunge acasă. Nici măcar nu s-au uitat la mine. De fapt cred că nici măcar nu au observat că mă aflam acolo.
La început am rămas acolo uimită, neștiind ce ar trebui să fac. Nu mi se mai întâmplase niciodată ceva asemănător. De obicei lumea mă observa imediat, fără măcar ca eu să încerc să le atrag atenția. Acest lucru mi-a dat un sentiment ciudat. Nu sunt sigură cum aș putea să-l exprim în cuvinte. Într-un fel mă simțeam jignită de faptul că nu mă văzuseră, dar în același timp acest eveniment îmi dădea și un sentiment plăcut deoarece nu mă mai simțeam ca fata unui cântăreț celebru ci pur și simplu ca o fată obișnuită. Era prima oară în mulți ani când aveam acest sentiment și mă bucuram. Fără să vreau am început să zâmbesc.
Apoi mi-am amintit că aveam ceva de făcut. Am scuturat din cap pentru a reveni cu picioarele pe pământ după care m-am întors cu fața în direcția celor doi.
- Nu știam că am ajuns să fiu invizibilă, am spus sarcastic pentru a le atrage atenția.
În acel moment s-au oprit și s-au întors, iar când au dat cu ochii de mine au părut de-a dreptul surprinși, mai ales blonda, care avea ochii cât cepele.
- Ce vrei? A întrebat șatenul pe un ton plictisit.
- De fapt, aș vrea să vorbesc puțin cu sora ta, am spus calmă.
Privirea din ochii acesteia a devenit curioasă. Cred că asta o surprindea deoarece a durat vreo două minute până să spună ceva.
- Zău? A întrebat sarcastic. Ai uitat să-mi spui ceva sâmbătă?
Dacă nu aș fi avut intenții bune în acele momente probabil că aș fi izbucnit într-un mod destul de dur. Din fericire, am rezistat tentație și am mai tras o gură zdravănă de aer, pregătindu-mă pentru ceea ce urma să fac.
Am lăsat ochii în pământ înainte de a vorbi.
- De fapt... eu voiam să-ți spun că poate... poate ceea ce ți-am spus atunci a fost puțin cam exagerat. Și... ei bine, eu voiam să-mi cer scuze și să mă revanșez cumva față de tine, am spus pe o voce blândă.
Mi-am ridicat puțin nesigură ochii deoarece doream să-i văd reacția. Era uimită, asta era clar, dar de asemenea părea neîncrezătoare ca și când încerca să se hotărască dacă să mă creadă sau nu. Câteva minute a domnit tăcerea, iar eu mă uitam la ea sperând din tot sufletul că mă va crede.
- Spui asta deoarece ți s-a zis să o faci, sau chiar îți pasă? A întrebat privind în dreapta ei.
Pentru un moment nu am știut cum să reacționez. Dar, din fericire, nu mi-a luat mult până să-mi revin.
- Vorbesc serios, am spus privind-o puțin încruntată. Știu că poate nu mă crezi, dar...
Aici m-am pierdut neștiind cum anume aș putea să o conving că sunt cât se poate de sinceră. Mi-am dat părul după urechi încercând să găsesc o modalitate de a-i demonstra că nu este o glumă. Apoi, brusc, mi-a venit ideea salvatoare. Sau cel puțin speram să fie așa.
Mi-am dat ghiozdanul jos de pe umăr ținându-l cu mâna stângă în timp ce cu dreapta am început să cotrobăi prin el căutând acel plic pe care îl găsisem pe noptieră. Nu mi-a luat mult până să dau de el. Mi-am pus ghiozdanul înapoi pe umăr, apoi m-am apropiat de ei. Nu erau departe de mine, iar după câțiva pași eram față în față cu blonda. Aceasta mă privea confuză neînțelegând ce aveam de gând să fac.
I-am întins plicul, ținându-l cu trei degete și am așteptat ca ea să-l ia. Cum acest lucru nu s-a întâmplat am decis că poate trebuie să mai clarific câteva lucruri.
- Văd că nu mă crezi, așa că... ei bine, ăsta e modul meu de a-ți demonstra că vorbesc serios. Ia-l, am îndemnat-o.
L-a luat nesigură din mâna mea, iar după ce l-a privit curioasă pentru câteva clipe l-a deschis și a scos din acesta biletul pentru concertul din seara aceasta. Când și-a dat seama ce reprezintă, ceea ce a durat mai putin de zece scunde, a rămas efectiv cu gura căscată. Părea că încearcă să spună ceva, dar nu-și găsește cuvintele. Când a reușit în sfârșit să lege câteva cuvinte în vocea ei nu era decât uimire.
- Nu pot să cred... Eu... De ce? A întrebat privindu-mă confuză.
- Păi, pari a fi un fan înflăcărat al lui și m-am gândit că ai vrea să îl întâlnești în persoană, am spus privind în altă direcție, băgându-mi mâinile în buzunarele hanoracului. Acum mă crezi? Am întrebat după o scurtă pauză.
- Da, te cred, a spus, iar vocea ei părea mai veselă acum.
Am privit-o și am observat că zâmbea. Acest lucru m-a făcut să mă simt mai bine. Măcar reușisem să mă revanșez pentru toate acele lucruri pe care i le spusesem. Fratele ei în schimb nu prea știa cum să reacționeze. Stătea pur și simplu acolo privind când la sora lui, când la acel plic când la mine.
Săracul băiat, am gândit amuzată reținându-mi un zâmbet.
Apoi ceva la care nu m-am așteptat s-a întâmplat. Blondina mi-a sărit pur și simplu de gât, îmbrățișându-mă.
Ce naiba...? Am gândit revoltată. Îi dădusem un simplu bilet la un concert, nu luna de pe cer. Ok, e adevărat că era pentru concertul cântărețului pe care ea îl adora, dar totuși... asta era cam mult.
- Îți mulțumes, a spus vioaie. Știam eu că nu esti o persoană rea.
- Mai ușor, vrei? Am spus dând-o la o parte de pe mine. Nu ți-o lua în cap. Doar pentru că ți-am dat acel bilet nu înseamnă că îmi ești simpatică, am adăugat pe un ton mai dur.
Ceea ce am zis nu a părut să îi afecteze în niciun fel actuala stare de spirit. Zâmbea în continuare cu toată gura privindu-mă fericită, poate prea fericită.
- Deci, presupun că o să ne vedem diseară, a spus vioaie.
Acest lucru m-a făcut să râd amuzată.
- Mda... Distracție plăcută. Eu nu vin, am zis întorcându-mă cu spatele la ei.
- De ce? A întrebat confuză. Doar e concertul tatălui tău.
- Și ce dacă? Am spus fără niciun fel de inflexiune în voce. Cum am mai spus, distracție plăcută.
Zicând acestea am plecat, vrând să evit valul de întrebări care cu siguranță ar fi urmat dacă aș mai fi rămas. Nu aveam de ce să îi dau explicații acestei fetițe. Făcusem ceea ce trebuise să fac și îmi cerusem scuze pentru modul în care mă purtasem cu ea și pentru tot ceea ce-i spusesem. Restul nu era treaba ei.
Ea nu trebuia decât să se ducă la concert, să se distreze și să-l întâlnească în persoană pe cântărețul pe care îl plăcea atât de mult. O amintire frumoasă pentru ea. Motivul pentru care eu nu mă duceam nu trebuia să o intereseze. Și chiar dacă o interesa eu nu-i voi spune nimic. Acest lucru mă privea pe mine și atât.
Am ridicat ochii privind cerul albastru și senin, zâmbind trist.
Îmi pare rău tată, dar eu nu voi fi acolo, am gândit trist, deși nici eu nu înțelegeam prea bine de ce eram tristă.
Până la urmă, nu era ca și când acesta era primul concert la care primeam o invitație din partea lui și la care nu mă duceam. Dar cel puțin de data asta nu mai aruncasem biletul la coș pur și simplu. Îl dădusem cuiva care chiar își dorise să meargă la acest concert. Dădusem cuiva ocazia de a se bucura de acel concert, iar acest lucru pentru mine era suficient.
Am ajuns, prezenta si dornica de comentat :D.
A fost un capitol plin de surprize. Tatal Mickaelei nu-mi mai pare atat de rau. Adica... poate nu o viziteaza si nu se implica prea mult, dar totusi se pare ca tine la ea si vrea sa o vada. Ceea ce ma duce cu gandul ca fata s-a racit prea mult fata de el.
Nu ma asteptam ca fetei noastre sa ii para rau pentru felul in care s-a comportat cu Megan, dar, dupa cum am mai zis, am avut parte de surprize. Mi-a placut faptul ca blondina s-a tinut tare, adica a ignorat-o complet pe protagonista pana in momentul in care a vazut biletele. Inteligenta metoda de a impaca pe cineva, btw.
Fratele lui Megan inca nu a iesit in evidenta, deci sunt curioasa ce se va mai intampla ca sa apara si el mai des. Tot ceea ce am inteles pana acum despre el e faptul ca tine mult la sora sa si ca nu prea o are la inima pe Mickaela.
Descrierea a fost buna, cu exceptia partii in care cei doi vorbesc despre comportamentul Mickaelei, unde cred ca ai fi putut accentua mai bine ce crede aceasta despre faptul ca a devenit subiect de discutie. Tot acolo mi s-a parut ca ai folosit putin prea mult dialog, avand in vedere ca ceea ce discutau nu era extrem de important.
Cam atat de la mine pe moment. Bafta la scris! ^^
"preajma eu dacă o incomodez." -> preajma ei
"Apoi mi-am amintit că aveam ceva de făcut" -> ce aveam
"am rezistat tentație și" -> tentatiei
bun, m-am legat de greselile de tastare pentru ca nu prea am de ce sa ma leg in rest...
conturezi excelent caracterul fetei, imi place si de blondina, genu de amica care-ti ridica moralul si te pastreaza intr-o stare buna, pacat ca eroina noastra nu prea are de gand sa o lase sa se apropie de ea
totusi, am impresia ca lucrurile nu vor ramane asa, in plus in capitolul asta a dovedit ca nu-i chiar atat de " de gheata" pe cat vrea sa para.
Am impresia ca ea simte totusi o legatura puternica cu tatal ei, ca tine la el si in acelas timp faptul ca nu poate fi mereu langa ea o face sa fie asa cum e, o reactie normala de adolescenta as zice, desii s-ar fi putut situa si la polul opus si sa profite de toata situatia
de aici rezulta inca o data ca, asa cum zicea si blondina, ea nu-i o persoana rea...
deci descrierea e buna, in cantitatile necesare, ai cam inteles tu unde traba si unde nu-si are rostul, chestie ce vine (logic) odata cu experienta
dialogul si-a avut rostul, daca ma uit per total la capitol poate parea mult, dar daca atunci cand am citit nu am simtit ca ar fi in plus inseamna ca e ok
am mai zis eu, sunt carti excelente cu trei pagini aproape numai cu dialog si urmatoarele cinci fara nici un pic de dialog, totul e sa-si aiba rostul si sa nu inlocuiasca descrierea sau naratiunea, ceea ce la tine nu e cazul...
actiunea nu e grabita, chiar deloc, cum ma asteptam de la fic-ul asta si de la tine adica, pui mai mult accent pe personajul principal (si pe celalalte atat cat trebuie), pe evolutia ei si reactile ei la lucrurile care se intampla in jur, te descurci bine facand asta in orice caz...
eh, cam atat, multa inspiratie scumpo.
Hallo!
Am revenit si eu dupa o lunga, lunga vacanta. Si imi pare rau ca ma pun sa comentez la ora asta. Asa ca, am sa trec la subiect. Capitolul a fost unul bun. Mi-a placut absolut tot. Felul cum ai exprimat sentimentele personajelor si mai ales acea ura ,daca pot sa spun asa, a pesonajului principal catre tatal ei. Vad ca incet, incet aceasta isi schimba atitudinea fata de Megan. Si in plus, ma intreb de ce nu s-a gandit la bilete de la inceput. Dar, oricum, totul s-a terminat cu bine. Iar finalul, m-a lasat putin pe ganduri.
Cam atat am de spus. Deocamdata. Ne vedem data viitoare!

Ciao!
Mulțumesc pentru comentarii :D Aduc și eu în sfârșit următorul capitol, sper să vă placă.

Capitolul 9



Următoarea dimineață am avut parte de o mică ceartă cu Matilde. Bine, „mică” e puțin spus. Nu numai că încă era supărată pe mine deoarece aflase că nu mă dusesem la concertul tatei, dar mai se întâmplase să fie și una din acele zile când mă apucase lenea de a mă trezi pentru a merge la școală. S-ar crede că după atâta timp m-aș fi învățat minte și aș fi renunțat la acest prost obicei, mai ales că știam mult prea bine faptul că în cele din urmă nu voi avea de ales și tot mă voi duce la școală. Dar fiindcă eu sunt eu și sunt foarte încăpățânată bineînțeles că a trebuit să încerc. În consecință, m-am ales cu o căzătură de toate zilele pe podea.
- De ce nu poți și tu să mă lași în pace măcar o dată? M-am plâns ridicându-mă fără chef în picioare.
- Pentru că dacă aș face asta nu ai ajunge nicăieri cu acest comportament, a zis pe un ton plin de reproș.
- Și de ce îți pasă ție atât de mult, mai mă rog?! Am țipat la ea furioasă.
- Poate îți e greu să crezi că la cum îi tratezi pe cei din jur i-ar mai putea păsa cuiva de tine însă acest lucru este posibil. Dar dacă vei continua așa îți pot garanta că vei sfârși fiind singură, a spus punându-și mâinile în șold și servindu-mi o privire dură.
- Și mi-ar conveni de minune! Am țipat, mai apoi intrând în baie și trântind ușa în urma mea.
Mi-am încrucișat brațele la piept și mi-am sprijinit spatele de ușă. Eram atât de furioasă. Cine se credea Matilde să-mi spună întruna ce să fac? Ok, fusese angajată pentru a avea grijă de mine deoarece părinții mei erau destul de ocupați și nu puteau să mă urmărească în permanență, înțelegeam asta. Dar totuși, împlinisem șaptesprezece ani. Cât timp mai avea de gând să mă dădăcească? Puteam să-mi port și singură de grijă, eram convinsă!
Am oftat din greu, după care am început să mă pregătesc pentru o nouă zi de școală. În cinsprezece minute eram gata, așa că mi-am pus geanta pe umăr și am coborât leneșă scările. Nu aveam nici cel mai mic chef de vreo oră, dar nici cu Matilde nu mai voiam să discut în contradictoriu, mai ales că știam că era o totală pierdere de timp pentru mine deoarece mai devreme sau mai târziu tot îmi va servi o replică care îmi va închide gura definitiv. Și nici de asta nu prea aveam chef. Din acest punct de vedere totul urma să fie mult mai simplu dacă plecam pur și simplu la școală.
Resemnată fiind, am ieșit pe ușă mai apoi luându-o alene pe drumul spre acea închisoare numită „liceu”.
Măcar vremea e frumoasă, am gândit ca o consolare privind cerul senin pe care se puteau vedea câteva păsărele.
Ajunsă în liceu am urcat alene scările pentru a ajunge la clasa mea. Am intrat plictisită după care am închis ușa în urma mea. Primul lucru pe care l-am auzit apoi a fost o voce stridentă și mult prea veselă.
- Micky!
Am făcut un pas în dreapta la timp pentru a evita o îmbrățișare din partea blondinei, care a sfârșit îmbrățișând ușa. La propriu. Eu o priveam cu ochii cât cepele neștiind ce ar trebui să fac acum. Ce mai voia de la mine de data asta?
Nu i-a luat mult pentru a-și reveni, iar când asta s-a întâmplat s-a întors spre mine cu cel mai mare zâmbet pe care îl văzusem vreodată la ea. Abia atunci am observat că purta un tricou alb pe care era scris mare numele tatălui meu.
Off Doamne! Am gândit dându-mi seama care era motivul stării ei excelente de spirit.
- Concertul a fost super, m-a informat vioaie.
- Aha... Am zis nesigură vrând doar să găsesc o cale de a scăpa de această, așa numită, conversație.
M-am îndreptat spre banca mea sperând că poate, doar poate, voi scăpa de această discuție. Evident, nu am avut eu atâta noroc. S-a luat după mine zicându-mi că sunt o persoană foarte simpatică. Asta pe veșnicul ei ton vesel de care eu una mă cam săturasem. Mi-am pus geanta pe scaun, apoi m-am întors spre ea, determinând-o astfel să tacă.
- De ce nu poți să fii și tu o persoană normală și să mă urăști la fel ca toți ceilalți? Am întrebat-o nemaiputând rezista.
- Cum aș putea să te urăsc când ai fost atât de drăguță cu mine? A spus, întrebarea mea nepărând să o afecteze în vreun fel.
Ok... Trebuie să o iau altfel.
- Faptul că ți-am dat acel bilet nu înseamnă că am fost drăguță cu tine. Și apoi tocmai te-am lăsat să pupi ușa. La propriu.
Nici asta nu a determinat-o să se răzgândească, adăugând pur și simplu că fusesem luată prin surprindere. Mi-aș fi dat o palmă peste frunte, dar am reușit să mă abțin.
Cum să fac să scap de pacostea asta?
Apoi mi-a venit ideea salvatoare. Pe cel mai calm ton de care eram în stare, având în vedere cearta de dimineață, am rugat-o să se ducă până la magazinul școlii pentru a-mi lua o sticlă de cola. A acceptat fără să stea pe gânduri, iar după ce i-am dat bani a ieșit din clasă.
M-am așezat pe scaun oftând din greu. Ce aveam eu să mă fac cu pacostea asta? Dacă va continua așa la un moment dat nu voi mai putea rezista tentației și îi voi face ceva ce sigur voi regreta mai târziu. Și nu prea îmi doream ca asta să se întâmple. Nu de alta, dar dintre toate lucrurile, să-mi cer iertare îmi plăcea cel mai puțin. Mi-am luat capul în mâini simțind că dacă asta va mai continua mult voi exploda.
- O zi proastă? Am auzit o voce venind din spatele meu.
M-am întors doar pentru a-l vedea pe fratele blondinei privindu-mă ușor ironic. Mi-am dat ochii peste cap nervoasă înainte de a-i răspunde.
- Nu te privește, am zis sec.
A ridicat pur și simplu din umeri înainte de a continua.
- Nu te învinovățesc. Nici eu nu aș fi în toane bune dacă revistele ar scrie despre mine ceea ce au scris despre tine.
Asta mi-a atras brusc atenția. Ce anume scriseseră despre mine?
Eu una nu cumpăram reviste pentru că ceea ce se scrie în ele nu mă interesează. De aceea de cele mai multe ori nici nu aflam că s-a scris despre mine decât mult mai târziu de la altcineva. Și nici atunci nu eram curioasă să citesc respectivul articol.
De data asta era puțin diferit. Asta pentru că el a presupus că acel articol era motivul pentru care sunt supărată. Oare ce ar fi putut scrie despre mine care să mă supere? Eram obișnuită cu bârfele, iar de obicei mă lăsau rece.
Văzând că eram confuză a scos din bacă o revistă pe care mi-a întins-o. Am luat-o fără să mă obosesc să mă uit la cum se numește și am întors paginile până când am găsit ceea ce mă interesa. Era cam greu să ratezi acest articol având în vedere faptul că titlul era imens:

Noutăți despre fiica celebrului cântăreț, Fernandez True!


Ok... Neinteresant până aici. Am trecut mai jos unde am citit următoarele:

Fiica cântărețului ajuns celebru peste noapte, Fernandez True, Mickaela, ne șochează din ce în ce mai mult. Nu numai că nu a participat la concertul tatălui ei, dar se poate ca acest lucru să fie datorat vreunei boli grave ținută bine secretă de aceasta și de familia ei. Acum câteva zile a fost zărită părăsind mai devreme lieul la care învață fiind condusă acasă de către un băiat necunoscut încă nouă. Simplu coleg de școală îngrijorat pentru ea sau mai mult de atât?

Dedesubt erau câteva poze din ziua în care îmi fusese rău. Ce-i drept, fața frățiorului nu prea se vedea în poze. Pe de alt parte, eu arătam groaznic. Nu-mi venea să cred că puseseră pozele astea într-o revistă, deși probabil că ar fi trebuit să mă aștept la asta. Însă altceva mă intriga pe mine acum. La ce se refereau cu acel „sau mai mult de atât”? Am vrut să continui să citesc, gândindu-mă că poate voi afla la ce anume se referea, dar nu am mai avut ocazia deoarece revista mi-a fost smulsă din mâini, iar când mi-am ridicat ochii am văzut-o pe profesoara de franceză care mă privea cu niște ochi supărați și dezaprobatori. Deci fusesem atât de concentrată pe acel articol că nici măcar nu o auzisem când intrase în clasă.
Super, am gândit sarcastic.
Acum studia acea revistă pentru a vedea ce mă ținuse atât de concentrată. După ce a terminat s-a uitat din nou la mine.
- Mă bucur să văd că ai ocupații seriose în timpul orei mele, domnișoară True, a spus sarcastic. Dacă ai terminat să citești ceea ce se scrie despre propria ta persoană, revista va rămâne la mine.
- De fapt, nu am terminat și revista nu este nici măcar a mea, am răspuns fără să mă gândesc prea mult la asta.
Clar răspunsul meu a luat-o prin surprindere deoarece câteva secunde a domnit liniștea. Exact când deschisese gura pentru a vorbi în clasă a intrat blonda ținând în mână o sticlă de cola. S-a scuzat pentru că a întârziat, apoi a luat loc lângă mine dându-mi sticla, pe care eu am băgat-o în bancă.
- Mă bucur să văd că ai chef de discuții domnișoară, a spus pe același ton.
- Abia acum acum ați observat? Am întrebat privind-o chiorâș.
- În locul tău aș fi mai atentă cu ceea ce spun, a zis, vocea devenindu-i serioasă.
- Ar trebui, nu-i așa? Am zis fără chef privind pe geam.
- Afară! A țiapt la mine.
Am ieșit fără prea mari regrete din clasă. Oricum nu îmi plăcea materia pe care o preda și nici profesoara de altfel. M-am așezat pe pervazul geamului încă gândindu-mă la acel articol. Off, reporterii puteau fi atât de enervanți. De ce nu puteau și ei să scrie despre altcineva? Am oftat renunțând să mă gândesc la asta. Oricum nu avea niciun rost. Și oricum de ce mi-ar păsa de ceea ce scriu ei despre mine? Până la urmă totul se rezuma la bârfă și presupuneri, iar de cele mai multe ori acestea se dovedeau a fi false. În cele din urmă.
Mi-am scos telefonul din buzunar și am început să discut cu verișoara mea Tabi prin intermediul mesajelor. Și așa eram convinsă că profesoara nu mă va mai chema înapoi la oră. De ce să nu fac ceva în timpul ăsta? I-am povestit tot ceea ce aveam pe suflet, iar ea m-a încurajat spunându-mi să nu mă las afectată de ceea ce scriseseră despre mine. Lumea va uita repede si de asta.
Nu peste mult timp clopoțelul a sunat anunțând terminarea orei. După ce profesoara a ieșit din clasă și s-a îndepărtat am intrat în clasă și m-am dus în bancă trântindu-mă pe scaun. Voiam atât de mult să plec în secunda asta. Apoi mi-a dat prin cap că poate aș putea să chiulesc. Până la urmă puteam ieși din școală fără niciun fel de probleme. Existau bodyguarzi la intrarea în liceu însă nu te opreau dacă voiai să pleci. Era cam devreme într-adevăr, dar aș fi putut să mă duc în parc și să pierd vremea pe acolo până la terminarea programului și apoi să mă duc acasă.
Planul fiind stabilit, am luat sticla de cola și am băgat-o în geantă, aceasta din urmă punând-o pe umăr.
- Unde te duci? A întrebat blodina curioasă.
- Nu te privește, am raspuns sec, ieșind apoi pe ușă.
Am coborât scările și am ieșit pe poarta liceului oprindu-mă în parc. Am luat loc la umbra unui copac lăsându-mi geanta pe iarbă. O vreme am stat și am privit în jur. Parcul era destul de gol acum, doar câțiva bunici împreună cu nepoții lor fiind prin zonă.
Apoi, fiind destul de plictisită, am scos din geantă blocul de desen pe care îl aveam tot timpul la mine și un creion și am început să caut ceva ce merita desenat. După vreun minut sau două m-am hotărât asupra unui copac mare și bătrân ce se alfa nu departe de locul unde stăteam eu. Încet am început să-i desenez conturul, iar nu după mult timp am fost absorbită complet de ceea ce făceam.
Când eram aproape gata am fost întreruptă de o voce de copil.
- Arată frumos.
Mi-am ridicat ochii și am observat un băiețel ce se afla în stânga mea și care îmi privea desenul cu niște ochi strălucitori, zâmbind.
- Ești talentată, mi-a spus privindu-mă.
- Mulțumesc, am spus zâmbindu-i la rândul meu. E aproape gata. Mai lasă-mă o secundă.
A dat aprobator din cap, apoi a luat loc lângă mine așteptând cuminte ca eu să termin desenul. Nu a durat mult, vreo cinci minute. Tocmai voiam să-l anuț că am terminat când am văzut o bătrânică apropiindu-se cu pași mici și grăbiți.
- Aici erai, spus uitându-se la băiețelul de lângă mine. Nu mai fugi așa de repede, că nu pot să țin pasul cu tine, a adăugat pe un ton vesel, nicidecum supărat așa cum mă așteptasem eu.
Micuțul și-a cerut scuze spunându-i că mă văzuse desenând și că fusese curios. Bunicuța i-a zis că nu ar trebui să deranjeze lumea din parc, dar eu am spus repede că nu era niciun deranj. Apoi i-am arătat micuțului desenului întrebându-l dacă îi place. A dat din cap aprobator, zâmbind cu gura până la urechi. Apoi a adăugat că ar fi fost și mai frumos dacă ar fi fost colorat. Asta m-a făcut să zâmbesc. Băiețelul ăsta era tare simpatic. L-am întrebat cum îl cheamă și mi-a spus că numele lui este Jeff și că are șase ani.
- Ei bine, Jeff, ce-ar fi dacă ți-aș da ție desenul și l-ai colora tu așa cum îți place? Eu nu am culori la mine, am zis pe un ton vioi.
Fața i s-a luminta și mai mult când a auzit asta și a dat din cap aprobator. Am rupt foaia din blocul de desen și i-am întins-o. Mi-a mulțumit apoi s-a îndepărtat împreună cu bunica lui.
M-am uitat la ceas și mi-am dat seama că puteam pleca acasă. Noroc că a desena anumite chestii îmi ia mai mult timp altfel m-aș fi plictisit. Am băgat instrumentele de lucru înapoi în geantă, m-am ridicat în picioare și mi-am scuturat blugii apoi am ieșit din parc și am început să merg cu pași lenți spre casă.
Buna!
Deci, capitolul acesta a fost ceva interesant. Nici nu m-am asteptat sa vad ca pe unii reporteri ii intereseaza atat de mult viata lui Mickaela, dar sti cum sunt vulturii astia... Oricum a fost ceva mai bine spre final. Am vazut o mica greseala si banuiesc ca a fost facuta din neatentie.

" A tiapt..." - a tipat. Ti-as zice sa ai grija si sa sti ca nu ti-o spun cu rautate, dar unele chiar iti sar in ochi.
Deci, cam atat pentru acum. Cum am zis capitolul a fost bun si ma intreb prin ce o sa mai treaca biata Mickaela in viitorul apropiat. Asta vei sti doar tu. Atat pentru acum.

Ciao!
hello >:D<
bun, un capitol lung, exact cum aveam chef
imi place comportamentul Mickaelei desi clar nu e chiar atat de 'scorpie' pe cat vrea sa para
deci ziaristii au venit cu apropouri, am impresia ca asta ii va departa pe cei doi :-?
acum, descrierea a fost ok, actiunea nu e grabita, greseli nu am zarit, parca undeva era un cuvant de doua ori dar chiar nu mai gasesc fraza, oricum nu mare lucru :-j
nu prea am ce comenta, mi-a placut capitolul, ai scos in evidenta caracterul fetei, bine, si faptul ca desi e rece are si o parte mai sensibila
deci multa inspiratie pentru urmatorul cpaitol :*
Hai ca am ajuns si eu aici in sfarsit ;;).
Capitolul a fost destul de lung, dar nu exagerat. Sa zicem ca a avut lungimea ideala :)).
Primul lucru care mi-a atras atentia a fost faptul ca ea considera ca toata lumea o uraste. Mi se pare ca dramatizeaza cam tare. Doar pentru ca a devenit antipatica tuturor nu inseamna ca o urasc. Trecand peste, relatia dintre ea si Megan devine cam monotona. Megan mereu sare pe ea si incearca sa fie draguta, in timp ce Mickaela incearca mereu sa o indeparteze.
Partea cea mai tare... Articolul... A fost ceva genial. Trebuie sa te pui pe scris stiri de scandal, ca iti ies tare bine. Numele cantaretului astuia, Fernandez True, e asa de true incat ma face sa rad mereu cand il citesc. Reporterii au exagerat ca de obicei, auzi la ei, boala... Si in legatura cu Cris, care poate fi "mai mult de atat"... Cum Dumnezeu sa nu te prinzi ce au vrut sa spuna?
Trecand peste, in scena din parc Mickaela zici ca era o alta persoana, ceea ce dovedeste ca nu e asa dura precum pare. Si baietelul ala se comporta adorabil, cred ca era imposibil sa nu fii draguta cu el. Descoperim noi laturi ale fetei asteia, dar presupun ca mai ai cateva trucuri pregatite.
Descrierea a fost suficienta, dialogul la fel... Nu am ce comenta nici de greseli... Ca atare iti urez bafta in continuare si mult spor la scris! :*