AnimeZupCăutare

[Terminat] O ciudata si un nebun

Mersi ptr k m-ai anuntat>:D<ca intodeauna,ajungi cu scrisul tau la inima fiecaruia,ce n-as da sa am si eu talentul asta,insa mie asa mi s-a parut,mi-a intrat direct in inima.
Greseli nu am prea vazut,poate mi s-a parut poate nu,cu naratiunea stai excelent,descriere nici nu mai zic,la fel de bine,tine-o tot asa>:D<
Sa ma anunti si data viitoare cand pui nextul pls:03
Hi.
Ca de obicei nu ma pot abtine, sa nu-ti spun cat de mult imi place capitolul.
Imi place cum in fiecare capitol ne surpinzi cu ceva interesant.
Mie ce-l putin m-ai pus pe canduri cu replica "Ăsta e doar ȋnceputul!" (Oare cu ce ne vei surpinde data viitoare?)
O da era sa uit, iar ultima replica a fost bestiala ca sa spun intr-un cuvant: "Oricum, m-am hotărât. Nu voi lăsa pe nimeni altcineva să se bucure de râsul sau zâmbetul ei. Sau de buzele ei...", deci sa inteleg ca a mai prins ceva curaj.
Mda am lasat un comment destul de ciudat, hmm nu stiu ce-i cu mine..
Dabea astept nextul si spor la scris in continoare.
Bye.
Am aparut si eu in sfarsit din cate se pare. Sa vedem...

Super capitolul,ai toate laudele mele^:)^ si sunt total deacord cu ce a scris Miha-Chan. Ce surprize o sa ne aduci oare in capitolul urmator iar ultimele parti, nu am ce comenta,le ador.Naruto prinde in sfarsit si el niste curaj, poate o sa-si marturiseasca si el sentimentele si Hinata ce o sa faca. Gata, nu m-ai spun nimic ca-ti parca este deja povestea mea.
Brevo fetito, tine-o tot asa.

P.S.-Am uitat. Mersi ca m-ai anuntat cu next-ul si te rog sa o faci in continuare:laugh:
hello girls si thx de comentariiii :*:*:* (ma bucura mai mult decat credeti)
deci... am venit cu un nou capitol (probabil din lipsa de ocupatie)
oricum, ma gandesc sa ma apuc de inca un fic (original de data asta) deci probabil nu o sa mai postez asa des...
deci nu stiu cat de reusit este capitolul, adica ieri am avut o avalansa de idei in cap despre cum sa continui fic-ul si pana astazi le-am uitat pe toate :))
deci, next-ul :P

Capitolul 14

Hinata pov.


Intodeauna am alungat ceea ce nu am reusit sa inteleg. Pentru ca nu as putea suporta vreodata gandul ca e ceva ce ma depaseste. Ca sunt limitata la acel putin.
Si ratiunea a sters pe jos cu mine prea mult timp ca sa ii mai pot oferi macar o farama de respect. Si asa am ajuns sa fiu ceea ce sunt.
'Ce sunt defapt?'. Unii m-ar descrie ca fata ciudata din a treia banca. Altii, care au ajuns sa ma cunoasca macar putin mai mult, ar zice ca mi-e teama de realitate si ca prefer sa ma ascund intr-o carapace. Izolata de tot ce ar putea sa-mi aminteasca ca traiesc defapt. Ca ar trebui totusi sa fiu prezenta in viata mea...
Si care ar fi rostul. Mai multe clipe de fericire, de extaz nebun. Sau doar mai multe lacrimi, mai multe noptii albe carora intr-o zi as deveni inapta sa le mai rezist.

Si atunci l-am ales doar pe el. Singura fiinta care tinea de porcaria asta de relitate si care nu a reusit sa ma dezguste la fel ca toti ceilalti. Si din cauza lui am devenit altfel. Si ceea ce atatia ani vedeam in intuneric capata-se o lumina prea puternica pentru ochii mei inca inegriti de deznadejde. Si totusi, aveam sa supravietuiesc si simteam asta in tot trupul. Ca o lumina puternica care te izbeste si dintr-o data te simti asa de... viu. Atunci a devenit totul asa de usor de acceptat, si totusi pana la o anumita limita. Si probabil ca atunci m-am agatat inconstient de el cu toata forta pe care o detineam. Era o funie de salvare, o lumina slaba in sine, care m-a umplea atat de usor de toate acele sentimente de care imi era atat de teama.

Si de atunci am devenit dependenta de el. Am fugit inconstient la el de fiecare data cand o piedica oricat de slaba rasarea in fata mea. Si chiar nu puteam trece singura peste asta? Chiar aveam nevoie de un "mentor" care sa m-a invete sa supravietuiesc vietii?
Poate ca nu. Dar totul parea atat de usor cand el era acolo, langa mine. Chiar daca nu spunea nimic. Chiar daca respiratia lui era mult prea departe ca sa o simt. Macar stiam ca e acolo, undeva, detul de aproape.
Aveam nevoie de el pentru a-mi da curaj. Pentru a ma ajuta sa "simt" fara sa-mi fie frica ca voi ajunge sa fiu lovita din toate partile.

Si el nu stie nimic din toate astea, el e inca prea departe de mine...
Mi-am dorit de atatea ori sa-i multumesc macar dar ma temeam de reactia pe care urma sa o aiba. M-am temut poate de nepasarea lui. Si acum, poate ca e prea tarziu pentru mine. Prea tarziu sa-mi dau seama ca eu ii culegem nepasarea in fiecare zi. Eu sunt de vina caci am stat in umbra prea mult timp.
Pentru ca am crezut ca el nu poate fi capabil sa ma accepte. La fel cum am facut-o si eu cu ceilalti odata.

Dar el e altfel. E diferit de toti ceilalti si mai ales... diferit de mine. El nu a incercat niciodata sa se ascunda dupa o pelerina. Lui nu i-a fost frica niciodata. Si de asta am ajuns poate sa fiu atasata atat de tare de el.
Atunci iubirea mea e conditionata de toate aceste lucruri? Poate ca a fost, candva. Dar acum, acum stiu ca l-as iubi chiar daca nu ar fi fost acolo. Pentru ca ceea ce simt pentru el nu poate depinde de niste lucruri atat de marunte.

'Am atata nevoie de el'. Pur si simplu am nevoie sa-i simt respiratia calda, sa-i simt prezenta langa mine macar pentru putin.
'Mi-e atat de sete de tine, eu doar...'
- Te iubesc!
Imi dau seama unde sunt atunci cand ma aud zicand cele "doua cuvinte". Totusi nu-mi deschid ochii. Stau probabil intinsa pe patul din camera mea de ore intregi.
- Stiu deja ca ma iubesti.
Tresar ridicandu-ma brusc in sezut si-mi deschid ochii mari uitandu-ma insistent la persoana care a vorbit.
- Ino? Tu ai auzit de batut in usa?
Ah, ce tot vorbesc. De parca nu as fi deja obisnuita ca ea sa intre la mine in casa dupa cum vrea.
- Baaa daaa, dar dupa vreo cateva minute mi-am dat seama ca nu are niciun rost asa ca am intrat.
Deci chiar a batut. O premiera, poate ar trebui sa-i verific temperatura sau ceva.
Zambesc usor de ceea ce gandesc dar devin serioasa privind-o din nou pe blonda. Ochii ei albastrii si-au pierdut aproape de tot stralucirea iar zambetul ei vesnic atat de molipsitor lipseste cu desavarsire.
- S-a intamplat ceva?
O intreb cu o voce joasa plina de ingrijorare. Nu suportam sa o vad asa, nu pe ea...
- Nu, nimic.
Zice pe un ton ridicat si totusi lipsit de vlaga. Dupa care trage o gura de aer incepe sa vorbeasca din nou.
- Stii Hina, ar trebui sa fi mai atenta la ce se intampla in jurul tau. Toata faza asta dintre tine si frate-mio ma oboseste ingrozitor.
'Adica?'. Nu am inteles la ce se referea dar nici nu am intrebat-o. Stiu ca nu are nici un rost. Mai mult ca sigur e doar o faza de a ei care o sa-i treaca pana maine. Deci nu am de ce sa ma ingrijorez.
Ii simt mainile blondei pe umerii mei si imi ridic capul abia lasat in jos. Ma priveste cu niste ochii tristi dupa care se intoarce pur si simplu si pleaca fara sa mai spuna nimic. Cand iasa pe usa ii vad o lacrima care se prelinge in urma ei.
'Plange?'. Vreau sa fug dupa ea dar ceva ma opreste. Simt ca nu am energie ca sa ma ridic de pe pat asa ca o las balta. Si totusi, plangea...


Naruto pov.


O port mereu in gand. Mereu prezenta in mine. Ca un drog de care am devenit involuntar dependent sau chiar mai grav de atat. Pentru ca de imaginea ei atat de clara nu pot scapa doar cu niste spalaturi stomacale. Pentru ca ea e prezenta in fiecare mica particica din trupul meu.
Stiu ca am devenit absurd dar nu-mi mai pasa. Pur si simplu nu mai suport gandul ca nu e langa mine. Ca poate si cel mai nesemnificativ sentiment pe care l-ar fi avut pentru mine s-a stins. Radea atat de usor in preajma mea. Era atat de deschisa, ca in fata unui prieten fata de care nu ai putea cultiva si altfel de sentimente. Si atunci eram fericit. Pentru ca nu intelegeam adevarata valoare a gesturilor ei. Credeam ca e fericita ca e langa mine. Dar acum doare... doare chiar si lipsa acelei timiditati pe care o credeam incurabila si pe care o afisa mereu cand eram prin preajma. Acea rosiata din obraji ce in diminiata asta nu am mai regasit-o. Si nu am crezut niciodata ca o sa-mi lipseasca atat de mult...
'Poate e cu el.' Oricat as detesta gandul asta. Poate totusi...
Si atunci totul ar fi mult mai clar, totul ar avea o explicatie atat de usoara. Poate dureros de usoara.

Dar nu voi renunta niciodata la ea. Pentru ca ce simt acuma nu se va stinge pur si simplu indiferent de ce are sa urmeze. Pentru ca ea imi da forta sa merg mai departe.

Imi iau privirea de la tavanul alb si ridicandu-ma in sezut privesc spre un punct fix continuand parca sa ascult linistea cu o atentie prosteasca. Liniste, poate prea liniste.
Imi indrept incet privirea spre ceasul de pe noptiera. Doar noua jumate si totusi atata calm. O liniste poate chiar aberanta in casa asta.
- Ino!
Zic cu o voce ingrijorata dupa care ies din camera si in cateva secunde eram in fata camerei surorii mele. Simt ca ceva nu e in regula cu ea... dar ce?
Bat usor in usa de cateva ori cu o usoara ezitare dar nu primesc nici un raspuns asa ca intru incet incercand sa nu fac zgomot. Si spre surprinderea mea... o gasesc dormind. Parul ei blond atat de lung e lasat desfacut si ravasit prin tot patul. Chipul ei pare atat de calm, oarecum trist.
'Nu am de ce sa-mi fac griji.' Incercam sa ma conving singur fara nici un efect. Stiu sigur ca ceva nu e normal. Nu s-a mai culcat de anii de zile inainte de doisprezece noaptea si totusi acuma o facea cu atata usurinta.
'Nu am fost langa ea.' Gandul asta ma bantuia de zile intregi dar totusi, o lasasem de capul ei. Chiar daca am stiut dintodeauna cat de sensibila este. Cat de usor se poate sparge atunci cand e singura in fata unei piedici.
Si acum ma simt vinovat. Pentru ca pentru un timp am uitat sa fiu langa ea. Am uitat cat de mult inseamna pentru mine. Am uitat ca unul dintre noi nu poate fi fericit cu adevarat daca nu e si celalalt.

Asta seara ma culc cu un sentiment de vinovatie. Pentru ca uneori sunt atat de orb. Si stiu ca ea e cauza starilor mele atat de idioate uneori. Totusi, stiu si ca fara ea as fi cu mult mai rau.
Maine am sa vorbesc cu Ino si poate si cu 'ea'. Pentru ca nu stiu cat mai pot sa suport distanta dintre noi.



scuze daca sunt grseli, am corectat o gramada dar poate au mai ramas...
frumoooos:Xficul tau mereu imi aduce o stare de spirit buna:D::D,chiar,ai pus ceva elixir de-al tau in el?:))
E foarte interesant,chiar as vrea sa-i vad pe cei 2 impreuna,mi-ar aduce o satisfactie asa de mareeee:X
continua tot asa>:D<
:x.
Imi place acest capitol. Cand am citit acel "Te iubesc!" am crezut ca e Naruto =))). As fi fost atat de bucuroasa. Ma surprinde reactia lui Ino. Ii inteleg oricum ingrijorarea. Ce ma streseaza totusi este ca e o actiune atat de calmaaaa. Sunt mai zapacita, imi place actiunea aia dinamica. Totusi, fic'ul tau are si dinamism pe unele locuri. Foarte putin insa. Te axezi cel mai mult pe descrierea sentimentelor decat pe actiunea propiu zisa. Nu te gandi ca spun ca as vrea sa grabesti actiunea. Nici vorba. Eu doar ti-am spus defapt cum sunt :)). Si sa stii ca, cu toate ca nu are acel dinamism nebunesc, sunt indragostita de fic'ul tau. Este "special" dupa cum spune si Naruto Hinatei.
Abia astept sa vad ce o sa se intample. Si sa nu-ti treaca prin cap sa faci greseala de a grabi actiunea ca te mananc!:)).
Bafta!
:*

P.S: Scuzati eventualele greseli de tastare dar am la mana dreapta un deget "sarit" adica osul s-a deplasat putin si ma doare asa ca scriu mai mult cu stanga, si nah...
Holla.
Ei bine, un capitol frumos, cand a spus Hinata acel "Te iubesc" am avut senzatia ca i-o spune in fata lui Naruto dar am recitit si am obervat ca ma insel.
Imi place sa vad cum relatia lor incepe sa capete o alta nuanta, evolueaza foarte frumos, intr-un mod aproape firesc.
De descriere, dialog si actiune nu mai am ce comenta pentru ca m-as repeta, asa cum am facut-o in nenumarate randuri.
Astept nextul si bafta in continuare.
Bye-bye.
Hey dear
Ce avem noi aici? Se pare ca ai umplut "sacul" descrierii aproape pana la extrem pentru ca mi-ai dat starea personajelor acestui fic.
"Asta seara ma culc cu un sentiment de vinovatie."- si eu la fel, asta daca nu fac noptea alba iara ;;) Ce vreau sa zis este ca reusesti sa transmiti emotiile personajelor tale, lucru care pe mine ma sperie doar gandindu-ma sa incerc si eu.
Greseli? Eu sincer n-am vazut nici una, dar nici nu m-am uitat:-"
nu am ce sa-ti reprosej ai niste fraze de dai pe spate si atunci cand a zis "te iubesc" a fost de-a dreptul crud la cum a raspuns blonda, vroiam sa fie Naruto 8->
Nu am ce sa-ti reprosej, capitolul acesta a fost mirific, la cum povestesti tu, abia astept sa-l postezi si pe cel original:yes:
Mersi ca m-ai anuntat, ma mai anunti si data viitoare, te rog? :o3
Succes la scris
:bye:
am adus next-ul :D
inca o data la multi anii pisicutei noastre (Twisty Emerald) cu ocazia asta, bucura-te de fiecare varsta pentru ca fiecare are stralucirea ei desi poate nu o vezi inca (and, you know, this chapter is for you so I hope you like it :*)

Search, nu-ti face griji, nu prea mai am ce actiune sa grabesc, cred ca capitolul 20 o sa fie ultimul :P
MercyD, probabil ceva elixir stors din sufletul meu (metaforing vorbit) :P


Capitolul 15


Hinata pov.

Probabil ca nu as fi putut dormii azi noapte. Totusi... asta ar fi insemnat doua nopti nedormite, ceea ce e prea mult pentru mine. Dar am adormit greu, mult mai greu decat de obicei.
Cred ca e prima noapte cand nu pot sa dorm si nu e vina lui. Pentru ca imaginea lui deja mi-a bantuit prea multe nopti tinandu-ma treaza ore intregi.
Si daca stau sa ma gandesc, nici macar nu stiu ce e cu insomnia asta care ma distruge de cateva nopti bune. Chiar mai conteaza...
Ma ridic repede din pat cand alarma telefonului incepe sa scoata primele zgomote. De data asta nu ma iritata. Nu am nici o dorinta de a mai dormi macar cateva minute.
Totusi nu renunt la cafeaua care a devenit o obisnuinta in ultimele zile. Nu ca pare sa aiba vreun efect prea puternic asupra mea dar cred ca a inceput sa-mi placa gustul ei amarui. Gust pe care cu doar cateva saptamani in urma il detestam atat de tare.
Abia acum realizez cat de mult ma schimbasem recent. Intr-un fel parca am uitat sa fiu acea fata timida si ciudata care o mai poti regasi doar in poze acuma. Am uitat sa ma emotionez cu o usurinta aberanta. Si zambesc atat de mult. Rad cu toata fiinta mea de fiecare lucru minor. De fiecare gluma spusa la intamplare care odata mi s-ar fi parut chiar prosteasca.
Dar odata cu toate astea am devenit si atat de nepasatoare cu tot ce se intampla in jurul meu. Fata de persoanele care spre surprinderea mea tin enorm la mine. In special fata de Ino. Abia acum realizez cat de mult am indepartat-o de mine. Nu i-am zis nimic nici macar de toata faza cu Kiba desi parea atat de afectata de suferinta mea. Am lasat-o pur si simplu in umbra. Si totusi, niciodata nu mi-a reprosat nimic, nu m-a luat la intrebari. Dar ieri, ieri s-a eliberat si tot ce a tinut in ea atata timp a erupt pur si simplu. Plangea...
Eram atat de obisnuita cu ea sa-si exprime reprosurile si nemultumirile prin tipete si lovituri incat m-a intreb daca nu a fost ceva mai mult. Poata toata chestia de ieri a fost doar o scuza ca sa se poata elibera fara sa-mi spuna de fapt motivul.
In orice caz, am sa aflu totul cat de curand.
Nu ma mai uit nici macar la ceas ce doar ies din casa si pornesc cu o viteza neobisnuita pentru mine spre scoala.

Ajung la scoala in final dupa ce scap de aglomeratia specifica orelor matinale . Se pare ca sunt printre codasi de data asta. Mda, trebuia sa se intample si asta odata.
Urc scarile la fel de grabita cum am parcurs si drumul si intru in clasa ca o avalansa. Toate privirle colegilor raman atintite asupra mea pentru cateva secunde. Cel putin acuma stiu toti ca sunt si eu in clasa asta. Desigur, asta ii doar partea pozitiva a lucrurilor...
Imi dau ochii peste cap dandu-le de inteles ca privirile lor ma irita si imi indrept privirea spre banca lui Ino. E acolo. Ea nu ma priveste. Probabil ca nu a facut-o de la inceput. Pana la urma e obisnuita si cu mine cea "furtunoasa" si imprevizibila.
Un ranjet imi apare pe fata de parca as fi castigat cine stie ce concurs. Ma duc la banca mea si imi arunc efectiv geanta pe scaun. Dupa o iau pe Ino de mana si o trag afara din clasa. Bine, cred ca mai mult o tarai desi nu prea opune nici ea rezistenta.
- Trebuie sa vorbim. Ce a fost cu toata faza de ieri? Si cum adica te obosim eu si Naruto pe tine?
I-am spus dintr-o rasuflare. Poate am fost prea directa si dura dar in momentul asta simt ca am tot dreptul.
Blonda isi lasa putin capul in jos fara sa zica nimic si respira mai greu de cateva ori dupa care iti deschide gura.
- Scuze Hina. Nu e vina ta, bine? E doar ca eu si Sai...
Nu mai continua si nici nu mai ii nevoie sa o faca. La naiba, deci asta insemna "ar trebui sa fi mai atenta la ce se intampla in jurul tau". Stiam eu ca e cava mai mare, dar Sai? Stiu sigur ca e indragostit de ea pana peste cap deci ce naiba a mers prost.
Imi scapa un oftat dupa care ii ridic chipul blondei facand-o sa ma priveasca.
- Hai, sa mergem! Nu am mai chiulit demult impreuna pana la urma.
Pe fata lui Ino apare un zambet micut si fara sa mai stam pe ganduri, iesim din scoala si ne indreptam spre un parculet. Unde am de gand sa o pun sa-mi povesteaca totul cu lux de amanunte. Pana la urma nu puteam lasa lucrurile sa o ia in directia asta. Macar atata.

Cand ajungem in parc, dupa multe insistente, o conving pe Ino sa-mi zica absolut totul. Nu am fost niciodata o prea buna ascultatoare dar macar se descarca putin.

Deci am ascultat toata povestea, normal ca exagerata si dramatizata la maxim. Desigur, din poveste ei trebuia sa reiasa ca Sai e singurul vinovat. Ca doar el e cel care i-a jignit "simtul artistic". O prostie pana la urma. Doar nu se astepta ca Sai sa accepte ei toate parerile sau gusturile. Mai ales cand s-a bagat pe domeniul lui.

Cred ca am oftat de nenumarate ori cat timp mi-a povestit. Toata chestia asta era o prostie din punctul meu de vedere. Un lucru atat de marunt pana la urma sa distruga o relatie ca a lor. Dar ea spunea cu o convingere falsa ca nu mai vrea sa-l vada niciodata desi lacrimile o tradau mult prea usor.
Bine, nu ca as fi oligata sau ceva dar i-am zis blondei sa lase lucrurile in seama mea. Si ca era timpul ca eu si Naruto sa ne recompensam pentru ignoranta cu care am tratat-o in ultimul timp. Normal ca Ino a acceptat imediat si starea ei de spirit a devenit vizibil mai buna. Deci ca sa nu pierdem si alte ore aiurea ne-am intors la scoala.

De data asta cand am trecut pragul usi privirea mea il cauta pe Naruto. Se pare ca e la el in banca, sta pe scaun privind undeva in gol presupun.
'Ce a patit?'. Nu , de data asta refuz sa ma ingrijorez pentru el. Poate mai tarziu, chiar acuma aveam lucruri mai importante de discutat cu el.

Ma indrept hotarata catre banca si imi trag un scaun langa el de parca acolo ar fi fost locul meu dintotdeauna. Imi simt bataile inimi amplificandu-se dar ciudat, obraji nu-i mai simt arzand atat de tare. In schimb ma cuprinde o stare de euforie ciudata. 'Nu e timp pentru asta. Nu te pierde Hinata' imi repet in gand si imi scutur putin capul ca sa-mi revin. Intre timp isi observa prezenta si blondul si ma priveste mirat si ciudat de insistent. Bineee, sper ca nu am nimic pe fata. Dar sa trecem la subiect.
- O sa trec direct la subiect. Surioara ta si prietenul ei au avut o cearta stupida urmata de o despartire la fel de stupida. Si... i-am promis la Ino ca vom avea noi grija sa...
Nu mai continui. Doar tac si ii astept reactia. Nu pare deloc surprins, probabil s-a obisnuit cu chesti de genu. In schimb, ii apare un zambet destul de ciudat pe fata. La naiba, incepe sa ma sperie.
- Si mie ce-mi iasa daca te ajut cu toata chestia asta?
Ma intreaba clipind putin din ochii. Dar astazi sunt altfel, chiar daca poate el nu a obseravat asta inca. Adica ma rog, intr-o oarecare masura.
- Placerea companiei mele.
Ii raspund prefacandu-ma calma si daruindu-i dupa un zambet micut. Acestuia ii scapa un chicotit dupa care ma priveste direct in ochii incercand poate sa ma intmideze. 'Nu astazi dragule'.
- Accept targul.
Doar atat si un zambet micut. De ajuns pentru moment as zice.



Naruto pov.



"Placerea companiei mele". A spus-o cu atata usurinta si cu un calm neobisnuit ei. De fapt, nimic din comportamentul ei de astazi nu-mi aducea aminte de ceva din comportamentul ei normal. Cu care m-am obisnuit atat de usor.
Si totusi... as fi un ipocrit daca as zice ca aceasta parte a ei nu ma atrage ingrozitor de tare. De ce? Pentru ca totul mi se pare atat de natural. Modul acesta de a fi al ei imi pare atat de potrivit pentru ea. Totusi, nu stiu de ce si-a ascuns acest caracter tot acest timp. Sau poate e doar o chestie de o zi. Poate incearca sa fie altfel macar pentru o zi ca o razvratire fata de "ea" cea cu care ne-a obisnuit.
Si de ce ma gadesc la toate astea acum. Poate ar trebui sa ma gandesc la un fel de "plan" despre cum o sa-i convingem pe soramea sa se impace cu artistul ei. Mda, cu siguranta nu sunt bun la chestii de genu si nici macar nu stiu motivul clar. Stiu doar ca e unul "stupid". Si totusi o chestie care noua ni se pare stupida poate sa o raneasca enorm pe surioara mea.
Si de ce ma stresez cu asta. Pana la urma Hinata cu siguranta s-a gandit la toate. Si apropo de ea, cat naiba mai are de gand sa intarzie? Cred ca de vreo zece minute o astept pe o banca care devine din ce in ce mai incomoda. Si pana la urma ea a stabilit locul si oraaa.
Si tocmai cand cica devin iritat, nu ca chiar as putea sa ma enervez pe ea, apare fugind ca o bezmetica spre banca unde urma sa-mi dau duhul cat de curand. Ma saluta scurt si nici nu apuc sa-i raspund ca incepe sa-mi explice cum ca eu o sa ma duc sa vorbesc cu Sai si ca trebuie sa-l conving sa-si ceara scuze. In timp ce ea o sa rezolve cu Ino si peste o ora ii aducem pe amandoi aici.
Accept cu oarecare retineri. Se pare ca pana la urma o sa ma "bucur" de compania lui Sai. Ma resemnez repede si ma duc spre brunet in timp ce Hinata o sa o convinga pe Ino. As zice ca am luat treaba mai usoara.
Deci ma deplasez pana la casa lui Sai si spre surprinderea mea tocmai iesea din casa. Ma indrept spre el cu pasi mari si cand ajung langa el imi trantesc o mana pe dupa ceafa lui.
- Fratioare. Spun entuziasmat. Ce-ar fi sa ne faci la toti o favoare si sa-i ceri scuze la soramea ca sa puteti trai fericiti si intregi pana la adanci batraneti?
Ii spun in timp ce afisez un ranjet gen " fa ce-ti zic sau o sa ai de suferit".
- Stii? Defapt tocmai mergeam spre ea si nu era nevoie sa te deplasezi pana aici.
- Perfect.
Si eu care credeam ca o sa trebuiasca sa trec la amenintari mai serioase.
Il iau pe Sai si ma intorc in parc unde se pare ca deja au ajuns fetele. Il imping pe Sai mai aproape de Ino pentru ca mi se pare ca are cateva retieri. Dupa o iau pe bruneta de mana si ne indepartam de ei.
- Stii ca eu locuiesc in partea cealalta, nu?
Ma intreaba bruneta continuand totusi sa vina dupa mine.
- Cine a spus ca te duc deja acasa?
Ii spun oprindu-ma si ma intorc brusc spre ea. Obraji ei capata o nunta usoara de rosu. Zambesc vizibil. Chiar imi era dor de asta.
Mergem mai departe fara sa ne spune nimic pana bruneta imi aduce la cunostinta ca e moarta de sete. Intram in ceva magazin ratacit de civilizatie si ne procuram ceva de baut. Pentru ca mi-a amintit ca si mie imi era destul de sete. Dupa ne asezam pe o banca mai retrasa.
- Esti diferita astazi.
Ii spun dintr-o data de parca tocmai m-am trezit dintr-un vis. Aceasta imi zambeste.
- Si nu-ti place?
- Ba da. Poate imi place chiar prea mult...
- Atunci o sa-ti placa si asta.
Imi spune in timp ce se apropie de mine si pentru cateva secunde buzele noastre se ating. Imi simt inima accelerandu-si bataile instantaneu si incep sa ma intreb daca trupul meu poate suporta asa ceva. Un zambet prostesc imi apare pe fata, ca un copil care tocmai primise acadeaua mult dorita.
Bruneta se ridica de pe banca si se departeaza de mine facandu-mi doar un mic salut micut cu mana. Eu in schimb raman pironit pe banca, privind-o cum se indeparteaza si incercand sa-mi calmez trupul.
Dupa cateva minute ma ridic si eu si pornesc spre casa incet. Afises acelas zambet urias acompaniat de o stare de totala euforie. Ma intreb daca o sa ma pot vreodata opri din zambit...



scuza-ti greselile de ortografie dar la mine nu se poate fara, si pentru cei interesati am inceput un nou fic la originale (nu m-ar supara deloc niste pareri despre el :) )
Hinataa nebunoo :> :))).
Ei da. Acest capitol a fost in totalitate pe gustul meu!
Actiune, descriere, SARUT!, absolut tot a fost perfect din privinta mea.
Si eu care ma gandeam ca abia in ultimul capitol o sa-i pui sa se sarute :)).
M-am inselat, recunosc.
Nu, nu, nici nu am ce comenta. Mi-ai facut in totalitate pe plac.
Next!
Hugs! :*:*
Idem Search,idem:X
In sfarsit,hinata a aiesit din carapace,a dat Dumnezeu:))
Imi place,greseli n-am prea vazut,cine stie,poate am orbit:))
Anunta-ma si data viit cand pui nextul,si iti multumesc ca mi-ai zis:*
Ohayoo dear:*

Capitolul acesta mi l-ai facut mie cadou? Ce dragut din partea ta, thank you *hugs and kiss*
Stai bine cu actiunea, nu prea stiu la ce sa ma astept de la tine si chiar imi place atitudinea Hinatei.
Cum poti spune ca nu-i reusit? Mie imi place, iar momentul sarutului e soo kawai ^w^
Am vazut cateva greseli dar sunt minore. Nu prea am ce sa comentez, pot doar sa te laud.
Nu ma asteptam sa se sarute chiar in acest capitol dar tu stii cum sa ne surprinzi :>
S-au impacat Sai si Ino? Sper ca da pentru ca is tare draguti
Mersi ca m-ai anuntat, sunt nerabdatoare in legatura cu nextul, chiar sunt curioasa sa aflu ce ne "gatesti"
See ya'
Hello
Un capitol absolut grozav. Chiar ma intrebam cand o sa se intample, sincer nu ma asteptam sa il sarute dar mai surpins foarte placut cu aceasta scena.
Nu ar trebui sa ma mai repet in ceea ce priveste actiunea, descrierea si dialogul, ceea ce este important este ca se pot observa schimbari chiar daca sunt minore ele tot exista.
Greselile de tastare nici macar nu le-am bagat de seama, chiar daca am observat cateva, nu sunt foarte grave si au putut fi trase repede cu vederea.
Dabea astept nextul si spor la scris.
Bye.
buna scumpo:*
mersii mult k m'ai anuntat :*
sa o iau cu inceputul :m'ai lasat masca!!!! :| de unde a avut hinata atata curaj sa'l mai si sarute pe naruto...un sarut mic ,dau a fost un saruuuut:*...;;)
nush dak mai are rost sa'ti repet...dar iti iubesc ficul si te iubesc pe tine ca scrii asa...mai nu stiu cum:D imi place:x
descriere -> nota 10
naratiune -> 10
dialog -> 10
total 10+


so...astept nestu' si spor la scris...app dak vrei poti sa ma anunti in continuare:*poopici
peste 3000 de vizualizari :X:X
asta ma convins sa scriu next-ul, glumesc, m-am trezit inspirata in diminiata asta
deci, sper sa va placa :P
lucrurile se complica unpic pe ultima suta de metri, cred ca o sa va fac curiosi cu capitolul asta

Capitolul 16

Hinata pov.


Inca ii mai simt gustul buzelor. Atingerea atat de inocenta, atat de pura. Si il iubesc, il iubesc mai mult decat iubesc viata in sine. Mai mult decat am crezut ca e cu putinta sa iubeasca vreo fiinta. Si acum sunt sigura ca si el simte la fel. Desi, am stiut asta intodeauna, doar ca imi parea ceva prea greu de acceptat. Sau poate ca mi se parea absurd. Dar iubirea e absurda. De ce mi-a trebuit atata timp sa vad asta. De ce mi-a trebuit atata timp sa gasesc raspuns la toate intrebarile care imi colindau mintea? Chiar daca intamplator sau nu raspunsurile mi-au fost mereu aruncate in fata. Si toti mi-au vrut binele, chiar daca uneori le-a fost imposibil sa ma faca sa inteleg asta.
Si e ciudat cum totul devine atat de clar dintr-o data. Cum tot intunericul ce imi distrugea sufletul s-a spulberat dintr-o data. La o simpla atingere a buzelor lui. Pe care, chiar daca nu mi-am dat seama pana astazi, am dorit aberant-o extrem de mult.

Si totul imi aminteste de el. Chiar si ploaia care se loveste de geamul camerei mele neobisnuit de gingas, imi aminteste de ochii lui. Atat de puri, atat de calzi, acel albastru atat de profund, aproape neomenesc.

Si imi vine atat de greu sa cred ca totul e real. Intr-un fel inca mai astept ca imaginea din fata mea sa se piarda, ca nisipul galben cazut din mana unui copil in timpul unei rafale de vant. Si atunci sa ma trezesc dintr-un vis de care am devenit inconstient dependenta. Si as putea macar sa imi revin la realitate? Sau mi-as trai viata intr-o iluzie desarta a unei iubiri neimplinite? Poate nici una sau poate amandoua.

Si nu-mi pasa atata timp cat inca pot sa-i simt prezenta. Cand inca pot simti fiori primei iubiri. Chiar daca el ar fi doar o iluzie, doar o imagine desarta si totusi nemuritoare. Doar o prezenta bolnava dintr-un vis din care am uitat sa ma trezesc.
Si daca asta ii adevarat, va rog, nu ma treziti! Caci il voi ura atata timp cat imi v-a permite existenta mea efemera sa o fac pe cel care o v-a face.

Gandurile mele devin tot mai aberante. Si totusi aceste ganduri ma vor conduce asta seara spre alte taramuri.

****

Ma trezesc la fel cum m-am culcat, cu gandul la el, cu imaginea lui in cap. De data asta parca chiar mai reala.
Imi scutur capul de cateva ori pentru a-mi reveni, ametind usor. Niste batai in usa camerei care rasunau in tacerea inca asternuta dupa o noapte lunga ma fac sa tresar. Raspund cu un simplu 'da' dupa care imi aranjez putin parul cu mainile.
- Hinata scumpo, eu si tatal tau vrem sa vorbim ceva serios cu tine de urgenta.
Imi spune mama din pragul usi. Nici macar nu a intrat in camera ca sa-mi faca un pic de morala despre hainele aruncate peste tot. Asta nu-i de bine.
Ii spun sa ma astepte jos ca voi cobora si eu imediat.
Fara nici o graba ma duc sa-mi spal ochii inca lipiti de somn si cobor jos unde sunt asteptata de parintii mei. Data trecuta cand s-a intamplat asta vroiau sa ma marite. Nu-i de bine.
Ma trantesc pe unul dintre fotolii incercand sa ma relaxez. Un gest prin care incerc sa le arat ca n-au decat sa turuie cat vor, de data asta nu o sa fie dupa ei.
- Hinata, am hotarat sa fim sinceri cu tine pentru ca, consideram ca esti destul de matura ca sa intelegi si singura situatia.
- Inteleapta decizie.
Ii raspund tatalui meu cu nesimtire facandu-l intr-un fel sa dea inapoi.
- Hinata, asta e o chestiune importanta, deci te rog sa ne asculti cu atentie. Stim ca am fost nedrepti fata de tine recent dar vei intelege cat de curand motivul. Totusi, de data asta am hotarat sa lasam la latiudinea ta sa decizi ce vei face in continuare.
Tonul ei era formal, desi se putea regasi in el si o tenta familiara. Expresile lor exagerat de serioase si oarecum ingrijorate ma fac sa renunt la sarcasmul de care intentionam initial sa ma folosesc.
- Bine atunci, expuneti aceasta chestiune in cuvinte ca sa pot intelege si eu.
Vazandu-ma cooperand privirile lor par mai linistite. Parca se asteptau sa ripostez inca dinainte.
- Pai, nu ti-am explicat niciodata adevaratul motiv pentru care am hotarat ca tu si Kiba sa va casatoriti.
Ma incrunt putin la auzul cuvintelor mamei mele si aceasta devine mai tulburata.
- Adevarul e ca, de sute de anii in familia Hyuga exista traditia ca toate fetele sa se casatoreasca atunci cand implinesc optsprezece anii. Si odata ce contractul de casatorie exista noi vom primi o suma importanta de bani de la niste membri mai influenti ai acestei familii. Ei au un interes deosebit in a tine aceasta traditie vie iar noi suntem intr-o cumpana financiara momentan deci...
Ii privesc mirata in timp ce abia mai simt fotoliu sub mine. Ma simt de parca as fi suspendata in aer iar starea de ameteala de mai devreme nu e nimic in comparatie cu cea de acuma. Abia mai pot sa-mi tin capul drept si sa-i privesc pe parintii mei. Inspir de cateva ori mai tare dupa care imi revin cat de cat.
- Si de ce Kiba? De ce nu mi-ati zis toate astea inca de la inceput?
- In familia Inuzuka exista de asemenea o astfel de traditie dar nu cu implicati atat de puternice. Deci dupa ce am discutat cu parinti lui Kiba am presupus ca ar fi potrivit ca voi doi sa deveniti sot si sotie. Desigur, cu consimtamantul amandurora.

Ii privesc socata in timp ce simt ca ma scufund tot mai tare in fotoliul pe care stau. Ce naiba o sa fac acuma?

- Cat timp mai am? ii intreb deja incercand sa-mi fac un fel de plan.
- Pai, peste doua luni implinesti optsprezece ani, nunta trebuie sa fie cel tarziu la o luna dupa ziua ta.

Stiu cine o sa ma ajute cu astea, Ino. Sper doar ca e bine si ca ma poate ajuta.
Fug la mine in camera ca o disperata si in mai putin de zece minute pornesc spre scoala.

- Ino, am nevoie de ajutorul tau de urgenta.
Ii spun in timp ce o priveam stand in picioare in fata bancii ei, nici nu stiu cand am ajuns la scoala. Ceea ce e important e ca am ajuns cu bine. Blonda parea intr-o stare buna, imi spune sa ma calmez si sa-i povestesc totul.

Ma asez pe scaun si in mai putin de cinci minute prietena mea era la curent cu tot ce se poate stii in legatura cu ce s-a intamplat in ultimele saptamani,sau sunt luni?

- Si de ce-mi spui mie toate astea? Pe fratemio ar trebui sa-l convingi sa te ia de nevasta, nu pe mine.

Imi spune pe un ton calm si usor amuzat. O privesc mirata pentru cateva secunde si dupa izbucnesc in ras. Blonda vazandu-mi reactia incepe si ea si radeam ca doua nebune. Dintr-o data toata chestia asta pare doar o joaca de copii. Dar oare pentru cat timp?


Naruto pov.



Gustul buzelor ei inca au ramas intiparite pe ale mele. Mirosul ei, de care cel mai probabil am devenit dependent, se imprastie parca peste tot in jurul meu. Privirea ei calda, ochii aceia atat de speciali imi bantuie fiecare gand facandu-l intr-un mod absurd atat de frumos.

Privesc spre nicaieri in timp ce expresia mea probabil ca seamana cu cea a unui "indragostit incurabil". Stiu ca toti colegi mei ma privesc si susotesc pe seama mea. Desi, probabil ca nici nu le-as fi observat prvirile. Doar ca surioara mea draga a avut bunul simt sa-mi spun ca "arat ca unul care a umblat zile intregi prin desert si tocmai a inceput sa aiba vedeni despre ceva oaza plina cu femei dotate".

Stai putin. Ce vrea sa insemne asta? Ca arat de parca tocmai am inebunit? Imposibil de altfel. Sau nu.

Ahhhh. Ce stil de a-mi strica ziua are si draga de Ino.

Imi scutur capul revenind in banca mea. La fix, chiar acuma intra pe usa ingerul meu, muza mea. "Naruto, inceteaza!". Cel mai probabil sunt nebun dupa ea, dar nu am fost intodeauna?

Bruneta nici nu ma baga in seama si merge direct la Ino. Are o privire ingrijorata pe chip si ii povesteste ceva care pare destul de serios surori mele. Dupa ce isi termina mica povestioara, Ino ii spune ceva si amandoua incep sa rada ca nebunele. Toti ceilalti le privesc de parca tocmai au scapat de la spitalul de nebuni.

Nici nu stiu. Ar trebui sa fiu incantat ca privirile lor nu imi mai analizeaza mie fiecare reactie sau sa-mi fac griji pentru ele?
Totusi, pentru ca nu m-as fi putut abtine nici macar daca as fi vrut. Incep sa o privesc pe bruneta parca fascinat de rasul ei care in ochii celorlalti poate ca pare putin cam dement. Nu-mi pasa. Oricum nu vreau sa impart magia care se ascunde in rasul ei atat de special cu nimeni altcineva.



scz de greseli, l-am corectat o singura data in graba

ps: MercyD, am ras cateva minute bune cand am citit faza cu "In sfarsit,hinata a iesit din carapace,a dat Dumnezeu" :))
multumesc,multumesc:">,ma faci sa rosesc nu credeam ca umorul meu dispune pe altii:)),totusis a revenim la fic.
E interesant,totusi ma enerveaza parintii lui hinata:aaa de ce>?pai....1 sunt prosti,aa sorry,au primit o diploma si nu poate fi returnata:(
reveniiiind:))pe bune acum,chiar daca ar avea probleme financiare,nu ar trebui sa isi implice copilul in treaba asta,egoistii:|,maa rog:-j,totusi ar fi fain sa se casatoreasca cu naruto8->:))
Ce frumos visez nu?:))
Astept nextul,si anunta-ma si data viitoare>:D<
Hello.
Off, chiar ma enerveaza parintii astia egoisti ai Hinatei, adica woow cum sa te forteze sa te casatoresti la 18 ani? pai sa vedem si partea buna nu? o va lasa sa se gandeasca deci poate ca Naruto poate sa intervina intr-un fel sau altul.
Pai cam atat am avut de zis, ca de obicei actiunea, dialogul si descrierea au fost bune iar descrierea sentimentelor bine gandita, pasajele monologice sunt preferatele mele.
Un capitol foarte frumos dabea astept sa vad ce ne mai pregatesti data viitoare si spor la scris in continuare.
Bye.
Hello sweetie :*

Mersi ca m-ai anuntat:*
So, am reusit si eu peste trei zile sa ajung la ficul tau, l-ai postat chiar cand eu plecasem la tara, concidenta:))
Revenind la fic, ego-ul asta e cam mare nu-i asa Domnule si Doamna Hyuuga 8-| sunt satula de lipsa lor de responsabilitate, la 18 ani? Serios? In floarea varsei, cand se poate bucura de de viata, cand poate sa se simta libera de... multe, voi o legati printr-un legamant cu cel mai bun prieten?
Dac doamne doua lucruri, nu stiu care-i mai logic, ori sa se bage dragutul nostru blond (adica al Hinatei :">) ori sa refuze Kiba aceasta nebunie ce ar avea doar un castig si acela al ar fi al parintilor, banii!

M-ai pus pe jar, daca ma duc iar la tara cred ca o sa devin cenusa, o sa vorbesti cu o gramajoara de cenusa :))

Acum tre sa zic ceva si despre actiune, dialog, naratiune, nu-i asa? Deci sa vedem, nu am vazut multe greseli, nu m-am uitat. Ai avut niste propozitii asa frumoase, sunt multe, nu cred ca as reusii sa le insir pe aici (as reusi mai usor sa insir hainele la uscat:))) Dialog- bifat, dar nu-i sec si nici dejeaba, partea mea preferata este raspunsul blondei, ce ar fi zis Naruto daca l-ar fi auzit...
App. de auzit, Naruto unde sta de nu le-o auzit conversatia, sau era intr-o transa profunda?

Nu prea mai am ce zice, doar spor la scris in continuare:*
Ma anunti si data viitoare? Mersi:*
Bye Bye
hello, pai am venit cu urmatorul capitol, stiu ca e sec, scurt si un pic de umplutura dar cum vreau sa ajunga ficul la 20 de capitole, nu puteam sa pun prea multa actiune in el, probabil ca si urmatorul o sa fie tot ceva de genu dar o sa ma revansez cu ultimele doua capitole, promit solemn :d
a da, ms mult de comentariiii, apreciez mult :*:*


Capitolul 17

Hinata pov.


Privesc de minute in sir spre curtea liceului meditand la toata situatia in care ma aflu. Casatorita practic cu forta la varsta de numai optsprezece ani. Uneori ma intreb ce e in capul lor?
Si s-au hotarat sa-mi lase liber arbitru, sa decid singura cu cine o sa-mi impart viata de acum inainte. O decizie incredibil de simpla de altfel. pentru ca inima mea numai pe el l-ar putea accepta. Numai el poate sa ma completeze perfect, nelasand nici cel mai mic gol intre noi. Si o face cu atata usurinta.
Dar cum as putea sa-i cer asa ceva vreodata? Sa-l intreb pur si simplu daca vrea sa-si imparta viata cu mine. Chiar daca stiu ca si el simte ceva pentru mine, e totusi prea mult.
Si nu vreau sa-l fortez, pentru ca ar fi dureros sa stiu ca si el simte durerea pe care o simt eu acuma. Chiar daca nu l-ar rani in asa masura, vreau sa fie decizia lui. Nu sa faca asta pentru mine.

- Hinata, ridica-te in picioare!
Ii aud glasul lui Kiba si ma ridic cu gesturi mecanice neincercand macar sa gasesc rostul acestui lucru.
Ma trezesc la realitate cand trupul satenului se lipeste de al meu si mainile lui se incolacesc pe dupa spatele meu strangandu-ma cu putere.
- Ma sufoooci.
Ii tip aproape in urechea stanga incercand sa il imping pentru a putea procura o gura de aer. Kiba largeste imbratisarea departandu-se usor de mine.
- Scuze Hina, dar in calitate de cea mai buna prietena a mea trebuie sa-mi suporti momentele de \'fericire absoluta\'.
Il intreb din priviri la ce se refera in timp ce zambesc neputandu-ma stapani vazandu-i fata care emana practic bucurie.
- Am intalnit fata perfecta pentru mine, ma iubeste si o iubesc ca un nebun. Vrem sa ne casatorim inca inainte de termen.
Imi spune satenul plin de entuziasm. Auzind partea cu \"inainte de termen\" zambetul meu isi pierde din stralucire lasand descoperita o urma de ingrijorare.
Kiba ma priveste confuz pentru cateva clipe dar realizeaza destul de repede ce am si se uita la mine compatimitor. Stiu ca ii pare rau pentru mine, dar nu vreau sa-i stric fericirea.
Il imbratisez cuprinzandu-i tot trupul cu mainile mele si ii spun ca-mi pare bine pentru el.
Acesta imi zambeste dupa care ma pune sa ma asez din nou luandu-si locul in banca din fata mea.
- Vorbeste cu el, sunt sigur ca o sa fie de acord.
Imi sopteste asigurandu-se ca nu ne aude nimeni. Nu ma asteptam sa fie asa direct dar intr-un fel mi-a facut bine. Dupa isi vede de ale lui lasandu-ma sa cad din nou in meditatia din care tocmai ma trezise. Sunt fericita pentru el, desi nu ii pot arata asta atat de mult pe cat as fi vrut. Pur si simplu nu-i momentul potrivit.

Ma intorc in spate cautandu-l cu privirea pe blond. Sta in banca lui, cu capul lasat peste mainile incolacite si ma priveste. Probabil face asta de minute in sir la cat pare de concentrat.
- Ce zici de un suc dupa scoala? Vreau sa discut ceva cu tine.
Ii intreb direct asteptandu-i raspundul, nu e momentul sa ezit. Acesta isi da acordul cu acel entuziasm specific copiilor mici. Ii zambesc amuzata de reactia lui si imediat stabilim detalile. Sper doar ca o sa fie bine pentru ca nu am nici o idee despre cum o sa-i explic situatia. Poate ca nici nu ar trebui sa-l bag in toata chestia asta...


Naruto pov.

Impertinentul de Kiba o imbratiseaza pana ramane fara aer cu scuza ca e prietenul ei cel mai bun. Si de ce naiba ar avea impresia ca acest titlu ii permite sa se apropie intratat de mult de bruneta mea?
Stiu ce exagerez dar e o imagine de-a dreptul detestabila pentru mine. Pentru ca imi aminteste de noaptea aia, cand credeam ca viata mea s-a terminat. Cand am crezut ca am pierdut-o in fata lui. Si noaptea aceea si-a pus o amprenta prea puternica asupra mea ca sa pot trece cu usurinta peste ea. Chiar daca se pare ca am inteles totul gresit.
- Am intalnit fata perfecta pentru mine, ma iubeste si o iubesc ca un nebun. Vrem sa ne casatorim inca inainte de termen.
Aud cuvintele iesind din gura satenului si raman perplex. Casatorie, la doar optsprezece ani? Si de ce naiba de termen ii vorba?
Brunetei ii piere tot entuziasmul cand aude cuvintele lui Kiba. Deci are si ea vreo legatura cu asta?
Kiba ii mai spune ceva, de data asta in soapta asigurandu-se ca nu-i aude nimeni. Sau mai degraba ca nu-i aud eu dupa care o lasa pe bruneta singura. Aceasta cade pe ganduri pentru cateva secunde dupa care se intoarce spre mine. Privirile noastre se intalnesc instantaneu. Probabil si-a dat seama ca o privesc de minute in sir, analizandu-i parca fiecare miscare. Uneori am impresia ca sunt doar un obsedat. Parte buna e ca ea nu pare deranjata de acest aspect.
Privirea imi cade direct pe buzele ei amintindu-mi de ziua de ieri insa vocea ei ma aduce cu picioarele pe pamant. Pacat, vroiam sa-mi las imaginatia sa zboare putin.
- Ce zici de un suc dupa scoala? Vreau sa discut ceva cu tine.
Vocea ei pare ingrijorata desi nu cred ca ea realizeaza asta. Ii accept invitatia cu un entuziasm pe care nu am incercat sa-l ascund. Si de ce as fi incercat? Pana la ura sunt nerabdator sa-i simt gustul din nou si poate sa ma imbat putin cu parfumul ei...


scz de eventualele greseli, eu nu am gasit prea multe si nu am rabdarea necesara sa-l corectez inca o data
buna scumpo:*

prima in sfarsit...deci un singur lucru m\'a deranjat in acest capitol ...poate ca a fost un pic cam scurt dar se iarta ca a fost interesant .ma bucur ca kiba si\'a gasit pe altcnv si ca hinata nu e obligata intr\'un fel sa se marite cu el
hinata chiar o sa\'i zica lui naruto de chestia cu casatoria? el cum o sa reactioneze dak ii zice? putin ciudata chestia cu traditia hyuga dar e ficul tau ...kre app e bestial .... da u auzu ce zic e bestial:x

spor la scris in continuare si astept din nou nextu\' pooopici:*:*:*

(app imi place ca postei repede si nu ma ti prea mult in suspans:* alti pooopici)
Hello.
Dupa ce am citit acest capitol imi vine in minte doar o singura intrebare: O fii atat de nebuna Hinata incat sa-l intrebe? daca as fii in locul ei, sincer nu as avea suficient curaj. .__.
A fost un capitol frumos, doar ca actiunea se misca incet un pic prea incet, ar trebui sa mai multa actiune in adevaratul sens al cuvantului.
Descrierea si dialogul a fost ok, doar ca ai repetat la Naruto aproape tot ceea ce se intamplase, trebuia sa mai adaugi totusi ceva.
Greseli de tastare au fost cateva dar ca de obicei minore.
Astept next si spor la scris in continuare.
Bye.
Salut>:D<

Inclin sa cred ca ai cam ramas fara idei pentru umplutura, adica ai avut pt. inceput si ai pt sfarsit. As avea multe motive ca scuza ca mi-am imaginat asta. In primul rand e scurt, destul de scurt fata de alte capitole ale tale si al doilea ar fi ca ceea ce a povestit Naruto e echivalent cu povestirea Hinatei, doar ca-i din alta perspectiva. Bine nu am multe motive am numai doua -_||
Oricum ar fii, sincer prima parte a fost buna, nu-mi pare sec ci imi pare putin cam tras de par adica faptul ca Naruto povesteste aceeasi parte ,si nimic mai mult, ca Hinata puteai sa-i exprimi jelozia in drum spre aaa, baie sau orice alt loc, as fi savurato, stii tu de ce, pentru ca te pricepi sa descrii sentimente profund.
Ai avut descriere si dialog la fel, actiunea sta pe loc dar intrebarea suprema pluteste in aer: \"Ce se va mai intampla mai departe? \"
Doar tu stii raspunsul si sper sa ni-l dai curanda:o3

Te rog nu lua ce am zis ca un repros ci doar ca pe observatie sau comparatie daca vrei...
App. Anunta-ma, sper ca urmatorul capitol sa aiba mai multe sentimente, daca poti si nu te superi :-S
Bye Bye:*
hello, stiu ca sunt foarte rapida, dar de obicei cand ma apuc de scris ma opresc mai greu, asa ca next, am incercat sa ma revansez dupa celalalt pe cat posibil, deci sper ca mi-a iesit, l-am scis ieri si nu mai am rabdare sa-l citesc inca o data
si ms de comentariiii :*:*:*


Capitolul 18

Hinata pov.[/b]

Nu am avut curajul sa o spun. Nici atunci si nici in zilele ce au uramat dupa. M-am prefacut ca o lasa ca am uitat adevaratul motiv pentru care l-am dus prin atatea parcuri diferite. Lasand mereu timpul sa treaca, lungind iesirile sperand ca imi voi face curaj. Si, intr-un sfarsit, nu am facut-o. M-am convis sa uit, m-am lasat dusa de val. Poate am sperat ca el imi va citi gandurile. Ce idiotenie...

Doar scuze pentru ca nu am putut sa-i zic adevarul. Si atunci ce fac? Doar ma amagesc singura. Il mint cu atata nonsalanta. Imi permit sa-i simt gustul buzelor fara sa-i spun defapt nimic. Si chiar vreau sa o fac? Pentru ca m-am gandit de atatea ori la reactile lui. Si poate m-ar respinge. Atunci ce as face? Mi-as plange de mila, as trai dezamagita. De parca chiar as avea vreun drept sa-i cer ceva.

Pentru ca am incercat de atatea ori sa ma conving ca raspunsul lui v-a fi afirmativ. Dar mi-e teama, mi-e prea teama de reactia lui.
Si poate ar trebui sa las totul asa cum e, sa accept pe oricine altcineva. Dar atunci nu l-as rani?
Poate as face-o chiar mai tare.

Dar nu mai pot sa las timpul sa treaca, pentru ca deja au trecut prea multe zile de cand am zis ca-i voi spune. Dar n-am facut-o. Si atunci cand ii voi spune, cand vor stabili deja data nuntii?

Si poate ca am acceptat toate astea cu prea multa usurinta. Fara sa ma indoiesc de parintii mei. Fara sa ma gandesc ca poate exista si alta solutie.
Poate ca ei au ales calea cea mai usoara. Fara sa le pese cu adevarat de ce se v-a intampla cu mine. Fara sa le pese ca se joaca cu viata mea in cel mai dur mod cu putinta.

Ma ridic din pat si ma indrept pre bucatarie. Imi simt gatul uscat, desi nu imi e tocmai sete. Ma duc spre bucatarie unde se pare ca printi mei poarta o discutie destul de interesanta incat sa merite trasul cu urechea.

- Dragule, esti absolut sigur ca nu exista alta solutie?

- Daca ar exista, chiar crezi ca i-as face asta Hinatei. Dar ei continua sa ne afunde, pana la urma tot succesul meu in afaceri depinde de cuvantul lor.

O aud pe mama oftand dupa ce l-a ascultat pe tata cu o atentie neobisnuita. Imi simt ochii umezi si o lacrima care da sa-mi curga din ochiul stang. Macar stiu ca nu o fac intentionat.
Intru in bucatarie in timp ce parintii mei ma privesc socati. Ii imbratisezi pe rand pe amandoi dupa care fac doi pasi in spate si incep sa vorbesc.

- Mi-as fi dorit sa-mi spuneti toate detalile de la inceput. Inca nu am inteles totul dar macar stiu ca a-ti incercat sa rezolvati situatia fara sa ma bagati pe mine la mmijloc. Si nu va faceti griji pentru mine. Atat timp cat Naruto e cel care imi v-a sta alaturi toata viata nu-mi pasa ca trebuie sa semnam o prostie de contract de casatorie inca de acuma.

Le spun toate astea dupa care ma incalt plina de hotarare si ies pe usa spunandu-le ca trebuie sa fac asta acuma.

Ma duc direct in statia de tramvai si urc in primul tramvai care din fericire este cel potrivit. De data asta universul tine cu mine. Ma asez pe unul dintre scaunele din spate si privesc in gol incercand sa nu gandesc prea mult. Asta e solutia, trebuie sa fie ceva spontan. Daca o sa ma gandesc la gesturile mele prea mult probabil ca ma voi intoarce. Probabil ca nu voi avea curajul sa ii spun de ce naiba am aparut la usa lui la unsprezece noaptea si sunt doar intr-un tricou cand afara e ingrozitor de frig. \' A fost ceva spontan\' un raspuns prostesc dar adevarat.

Oricum nu mai pot astepta nici macar o zi. Ino mi-a promis ca ii v-a spune ea totul daca nu o fac eu. Si asta ar fi exagerat, chiar daca nu vreau sa io spun eu...
Trag aer in piept si inchid ochii pentru o secunda exact cand tramvaiul se opreste. \' Hinata, trebuie sa cobori\'. Cu gesturi parca fortate ma indrept spre usa si cobor scarile, pentru a ajunge pe asfalt, cat pot de incet.

Si in fata mea vad o bancuta, aceea de pe care m-a cules el in noaptea aceea. Si daca asta s-ar intampla din nou? Poate ar fi prea frumos.
Totusi nu merg mai departe, ma asez pe banca aceia in timp ce bataile inimi mele se amplifica brusc. De parca i-ar simtii prezenta. Imi intorc capul si privesc spre stanga. Si il vad pe el, fugind cu toata viteza spre mine in timp ce geaca desfacuta ii zboara in vant.

In mai putin de cateva secunde e langa mine privindu-ma direct in ochi fara sa spuna insa nimic.


Naruto pov.


- Unde mergi?
O intreb pe Ino in timp ce ma pun in fata usi ca sa nu poata iesi din casa. Aceasta imi da de veste ca in noaptea asta are de gand sa doarma la Sai incercand sa ma dea la o parte.
- Stai putin, nu mergi nicaieri pana nu-mi spui ce-mi ascunde Hinata. Zi repede daca vrei sa ajungi la iubitelul tau in seara asta.

Blonda ofteaza dupa care incepe sa-mi povesteasca cat mai pe scurt toata povestea. Cand termina raman socat privind spre un punct fix. Ino profita de ocazie si iasa pe usa impingandu-ma cu toata forta si bolborosind inca ceva indescifrabil pentru urechile mele.

Ma asez pe canapea incercand sa-mi revin si sa pun lucrurile cap la cap. Deci ea trebuie sa se casatoreasca din cauza unei prostii de traditie vechie. Ce tampenie, astia nu au ajuns inca in secolul douazeci si unu.
Si atunci ea ce v-a face?
Cuvintele lui Kiba imi strafulgera mintea ca o sageata:\" casatorie\", \"termen\". Deci si el e supus aceleiasi prosti? Totusi el parea resemnat cu ideea.

Ma ridic brusc in picioare de parca tocmai as fi avut o revelatie. Daca ea trebuie sa se casatoreasca acuma, nu am nici o intentie sa o las altuia. Dar de ce nu mi-a spus nimic?
\"Vreau sa discut ceva cu tine\". Imi amintesc perfect cuvintele ei de acum cateva zile. Dar nu mi-a spus nimic si nici eu nu am intrebat-o. Am preferat doar sa ma bucur de toate acele intalniri cu ea din ultimele zile. Fara sa o intreb nimic de teama ca o voi incomoda.

Imi iau geaca de pe cuier si ma incalt cat pot de repede iesind in fuga din casa si pornind spre statia de tramvai.

Mai am doar cativa pasi pana la statie si o zaresc pe ea, stand acolo, pe aceiasi banca ca in noaptea aceea. Atunci cand a inceput totul defapt. Imi simt inima batand cu putere si simt ca nu o sa fiu in stare sa scot nici un cuvant pe gura.

Ajung in fata ei si o privesc direct in ochii incercand parca sa citesc ceva in ei. Dar ochii ei sunt goli, lipsiti de speranta. Nu suport sa o vad asa, asa ica incep sa vorbesc dupa ce trag o gura mare de aer.

- Stiu totul!

Ii spun scurt si simt cum tresare usor. Ii e teama de ceea ce urmeaza, de urmatorul meu gest. Si intr-un mod bizar ma simt bine sa o vad asa. Stiind ca ma vrea aproape de ea, ca are nevoie de mine. Si ce raspuns mai bun as putea sa-i dau decat sa-i arat printr-un gest simplu ca simt acelas lucru.

Ma asez pe banca langa ea facand-o sa se intoarca cu tot trupul inspre mine si ii prind fata in mainile mele apropindu-mi chipul de al ei. In mai putin de o scunda buzele mele le zdrobeste pe ale ei. Ea ma cuprinde cu bratele ei subtiri tragandu-ma mai aproape de ea. Sumt ca vreau mai mult de la ea, intodeauna am vrut, totusi acuma trebuie sa ma opresc din pacate.

- Hinata...

Ii zic numele cu o voce joasa, soptind parca. Apoi ma pun in genunchi in fata ei incercand sa fac momentul cat mai \"cum trebuie\" desi deja simt cum imi tremura vocea.

- Hyuga Hinata... vrei... vrei sa fi sotia mea?

O intreb abia mai putand respira, stand in fata ei parca paralizat.



:P scz daca sunt greseli
Woow, frumos capitol chiar ca te-ai revansat, intr-un anume fel.
Sincer nu ma asteptam sa o ceara de sotie in felul asta dar m-ai luat prin surpindere, ceea ce e bine.
Nu prea am ce comenta...mi-a placut absolut tot, descrierea a fost buna, actiunea nu e grabita deloc, dialogul e in cantitati mici si folosit simetric ca sa zic asa.
Hmm, greseli de tastare nu prea am observat, nu stiu de ce probabil ca nu au existat.
Anyway, eu tot astept next si spor la imaginatie.
Bye.
ce frumos:o3

chiar m\'ai surprins intr\'un mod foarte placut:x ai reconstituit intr\'un fel \"prima intalnire\" atunci in statia de tramvai...doar ca putin altfel ...adic hinata nu mai dormea si naruto nu mai era amuzat de situatie... dar chiar nu ma asteptam sa o ceara de sotie intr\'o statie de tramvai...desi pare ciudat a fost foarte romantic:x

nu cred k m\'ai trebuie sa zic da abea astept nextu\' :*:*:*:* pooopici:*:*