AnimeZupCăutare

[Terminat] O ciudata si un nebun

Omg... Ma asteptam sincer =)). Dar felul cum ai spus-o. Shit! M-au dat lacrimile =]]. Pe bune. Eram sigura ca, Kiba simte ceva mai mult pentru Hinata. Eram sigura! Dar chiar asa sa se casatoreasca?! Adica, cati ani au? Oare partii lor ar fi atat de iresponsabili incat sa-si marite fata de la o varsta atat de frageda?! Ce distrusi de viata. Comunistii dracu'! O, Doamne!:zuppy09:.
Vreau sa vad next'ul. Nu cred ca o sa ramana asa. S ma anunti ca acum nu m-ai anuntat !
Hugs :x:zuppy23:
Ei bine,uitati-ma si pe mine pe aici.Din nou.
In primul rand as vrea sa-ti multumesc pentru ca m-ai anuntat caci eu cu siguanta am uitat sa-ti spun,iar in al doilea rand,wow!Am ramas muta cand am inceput sa citesc fic-ul.Adica casatorie,Hinata,Kiba,si el chiar o iubeste.Nu mai am cuvinte.Si cu Naruto ce se v-a intampla?Dar cu Hinata si Kiba?Doamne,chiar m-ai lasat in suspans.
In rest nu mai am ce spune.
Descrierea e minunata,mai ales a sentimentelor lui Hinata,dialogul,ce tot sun?Este perfect,iar greseli nam prea vazut,ori sunt eu oarba si nu le-am bagat in seama.
Iar l-a sfarsit inca doua lucruri m-ai am sa-ti spun.
1.Spor in continuare l-a scris;
2.Sa ma anunti cand pui continuarea.Sper ca o sa o pui curand cati eu chiar nu mai am rabdare.
Cam atat.
Ne mai intalnim noi,pa.:-h
Imi place ficul foarte,foarte mult!:bv:
Il urmares de ceva vreme...O sa incerc sa observ si gesleilile(daca exista, desi nu prea cred...Daca ai inseamna ca nu am fost eu atenta cand am citit...Srry!)
Plz publica mai des, daca nu vrei sa mor de suspans! Descri foarte, foarte frumos si dialogul este gandit, nu aruncat la intamplare.
Kiba si-o merita ,dar as vrea ca Naruto sa mai aiba o sansa sa-si marturiseasca sentimentele..
Astept Nextul!Spor la scris! Bye!
next-ul, poate nu atat de interesant pe cat v-ati asteptat dar cam atat ma dus capul...
waaaw am ajuns la capitolul 10 si cand l-am inceput am crezut ca o sa aiba vreo 7, 8 capitole :))

Capitolul 10

Hinata pov.


Se spune ca dragostea este cel mai de pret lucru pe care l-ai putea primi de la o alta persoana. Dar ce se intampla cand nu-i poti impartasi aceleasi sentimente? Cand pur si simplu inima ta refuza sa-si intesnsifice bataile intr-un mod nebunesc pentru acea persoana. Atunci cine ar putea sa te acuze? Cine ar putea sa-ti ceara sa te pacalesti pe tine insati si sa accepti o "iubire fortata", caci doar asa o pot numi.
Au trecut trei zile de cand parinti mei mi-au facut asa zisa "propunere" si toate pretextele, toate motivele atat de coerente pentru mine nu par sa-i impresioneze deloc. Pentru ce ei stiu atat de clar ce vor si mai ales cum sa obtina.
Realizez unde ma aflu cand soneria scolii ne anunta ca s-a mai terminat o ora. Din pacate doar a doua pe ziua de azi.
Simt in continu un cutit care ma raneste neincetat inauntru. Am atata nevoie sa plang, sa tip, orice. Sa ma descarc cumva inainte sa ma pierd pur si simplu, sa uit de mine si sa ma las controlata de durerea asta idioata pe care mi-o provoca un viitor inevitabil, o alegere fortata.
- Hinata
Imi aud numele din spatele meu si ma intorc straduindu-ma sa afisez un zambet aprent real. Intalnesc doi ochii albastii care par ingrijorati si pe cea mai buna prietena a mea care m-ai are putin si imi sare in cap.
- Hinata. Esti prietena mea cea mai buna, defapt, esti mai mult de atat dar nu o sa te las sa-mi ranesti fratele cu atata nepasare. Nu-mi spune ca chiar nu realizezi...
Si se opreste aici vazundu-mi lacrimile necontrolate care se prelingeu pe obrajii mei rosii. Nu mai pot controla nimic, doare prea tare. Inima mea care a devenit mult prea fragila in ultimele saptamanii isi atinge si ultima limita si pare ca se sparge in zeci de cioburi destinate pieirii.
Ino ma priveste ingrijorata si incepe sa tremure. Este prima data cand ma vede atat de distusa, atat de slaba si probabil nu mai stie cum sa reactioneze. De obicei imi ridica moralul cu o simpla gluma stupida dar acum era deja prea mult pentru ea.
Nu vreau sa stric cheful nimanui cu lacrimile mele copilarestii asa ca fara nici o ezitare imi arunc toate cartile ce erau imprstiate pe banca in geanta si ies din clasa cu capul in pamant. Nu vroiam sa-mi ceara nimeni explicatii aiurea sau sa-mi planga de mila. Pana la urma nu eram condamnata la moarte sau ceva. Uneori am impresia ca dramatizez prea mult orice situatie care nu-mi convine.
Ajung la capatul coridorului cand simt ca cineva ma prinde de mana oprindu-ma din fuga mea prosteasca. Ma intorc si intalnesc din nou privirea blondei. Mai are putin si plange. Nu credeam ca starile mele o afecteaza chiar asa tare...
- Vorbeste cu mine!
Ii aud vocea calda si tremuranda a prietenei mele. Totusi nu e momentul potrivit asa ca imi trag mana si incep sa cobor pe scari.
- Alta data...
Atat ii zic si plec lasand-o ingrijorata fara sa stie macar cu adevarat motivul.
' Imi pare rau!' . Chiar regret tot ce fac acum. Chiar tot ce mi-a mai ramas e sa fug ca un copil inapt sa faca fata realitatii sau sortii? Poate ca da sau poate sunt prea speriata ca o sa-i ranesc pe cei din jurul meu. Chiar prefer sa-i indepartez pe toti? Si nu ii ranesc chiar mai tare facand asta?

Naruto pov.

A fugit din clasa plangand. Refuzand sa-i spuna motivul chiar si surorii mele. 'Ce a patit?' intrebarea asta imi stapaneste intreaga constinta inca de atunci. Nu o pot intelege, de ce nu vorbeste? Poate am putea sa o ajutam. Prefera pur si simplu sa-i respinga pe toti cei care ii vor binele. Care sunt dispusi sa accepte o parte din suferinta ei.
'Oare eu sunt de vina?' Nu are cum. Sau da.
A venit in seara aia la mine pana la urma. Ce vroia sa-mi spuna si de ce a renuntat pur si simplu? Ii e chiar asa de greu sa-mi raspunda la niste intrebari atat de simple pe care am uitat defapt sa i le pun.
'Ce simt pentru ea?'. Intr-un timp credeam ca o plac doar fiindca e diferita, ca e... speciala. Si in ce s-a transformat tot acel sentiment si cand naiba a devenit atat de puternic? Poate ca asa trebuia sa fie sau poate soarta asta idioata isi bate joc de mine in ultimul hal. Si chiar merit toata aceasta tacere, toata confuzia pe care ea mi-o provoaca probabil inconstient? Mi-e teama sa stiu raspunsul la asta. Mi-e teama ca am gresit si acum totul s-a intors impotriva mea.

M-a opresc brusc la un semafor dintr-o intersectie asteptand sa se faca verde. Privesc masinile care trec in viteza pe langa mine si un zambet prostesc imi apare pe fata.
- Naruto!
Imi aud numele din spate spus de o voce masculina si ma intorc ignorand faptul ca semaforul isi schimba culoarea. Il vad pe Kiba cu o expresie faciala din care nu pot deslusi prea multe.
- O iubesti?
Il privesc mirat pe saten dupa care imi las capul usor in jos. Mai direct de atat nu putea fi. 'Pe cine?'. Intrebarea asta chiar si-ar fi avut rostul? Cand totul e atat de clar chiar daca recent cuvintele au devenit atat de limitate.
- Da.
Raspunsul imi iasa efectiv pe gura fara sa-l gandesc macar pentru o secunda. 'Chiar o iubesc?'. Am ajuns sa-mi pun mie insumi intrebarea la care tocmai am raspuns atat de clar si usor. Pur si simplu eram sincer. Si nu cu mine, nu cu ea, ce cu prietenul ei cel mai bun pe care se presupune ca il consider intr-un fel rivalul meu.
Kiba imi zambeste ironic si se intoarce cu spatele la mine incepand sa mearga. Isi ridica mana in semn de salut si pur si simplu se indeparteaza de mine. Doar atat? Ce rost a avut toata chestia asta si de ce naiba il intereseaza pe el ce simt eu pentru Hinata. Nu ii destul de evident? Cand de fapt abia mai pot controla toate aceste sentimente care au capatat o intensitate prea mare mult prea repede.
As vrea sa arunc toate aceste gandurii undeva sau daca s-ar putea doar sa fug de ele. Prea multa gandire pentru cineva ca mine care de obicei se arunca cu capul in fata. Am ajuns sa ma gandesc prea mult la consecintele faptelor mele si frica de esec mi-a impus prea multe limite.

scuze de greseli :P
Hi.
Ei bine cum ai spus si tu e cam scurt sper ca data viitoare sa te revasezi:P Dar pe de alta parte nu e un capitol prost, mie mi se pare foarte bun, imi place cum ai conturat foarte frumos gandurile si sentimentele amandurora. Ce-i dret ma asteptam sa mai evolueze ceva intre ei sau sa se mai complice cumva dar ne-ai lasat in suspans ceea ce e bine.
Actiunea nu e grabita, dialogul nu am ce sa spun despre el a existat foarte putin, insa a fost bine folosit.
Greseli au fost cateva, dar na, nu poti sa le gasesti pe toate, daca vei mai arunca o privire le vei gasi cu siguranta.
Sa pui repede nextul si sa ma anunti.
Bye.
Hello my dear :X.
Off Doamne Dumnezeule. Ce ti-e si cu copchii astia. Toti sunt la fel. Chiar si eu =]]. Apropo, cand ma mai vezi online, sa-mi aduci aminte sa te intreb ceva xD. Revenind la fic. Nu cred ca isi mai are rostul sa-ti spun ca-l iubesc efectiv. Dar trebuie sa mai lungesc, nu? Da, deci, dupa cum mai spuneam, imi place la nebunie cum descrii. O faci atat de bine incat simt si eu ce simt personajele xD. Dar parca a fost cam scurticel :-?. Nu ma indoiesc ca in next o sa pui ceva... Ceva care o sa ne lase cu gura cascata. Cred.
Eii... Daca mai spun ceva mi-e sa nu spun prostii asa ca nu voi mai spune nimic. Decat spor la scris si ca astept next'ul.
Hugs! >:d<
Ei bine,am ajuns si eu pe aici,din nou si in sfarsit.Scuze de intarziere dar mi s-a stricat calculatorul.In fine,sa trecem l-a subiect.
Vai Doamne,capitolul e scurt?Dar ultimul meu capitol?In fine.Suspansul ma prinde din ce in ce mai tare cu fiecare capitol.Mai ales cand am vazut ca pana l-a urma Naruto incepe sa simpta ceva pentru ea.Si de ce l-a intrebat Kiba daca o iubeste.Intrebari si iar intrebari.
Greseli,n-am vazut,ori sunt eu mai mereu chioara dar cred ca-mi place prea mult ficul si pur si simplu le ignor.Imi place cum descrii sentimentele personajelor,eu inca m-ai am de lucru.
L-a sfarsit ce sa spun?
Terog sa vi repede cu next-ul ca eu nu mai am rabdare si desigur ,sa m-a si anunti.
Helau! Este prima data dupa mult timp cand imi fac aparitia la Naruto fan fiction. Daca nu ar fi fost titlul nu as fi intrat si nu as fi comentat. Cat despre titlu...cand l-am citit am cresut ca va fi SasuSaku ( ii detest pe amandoi in egala masura). Am fost placut surprinsa sa descopar ca este un fic NaruHina. ( good job :D)

Descrierea, naratiunea si dialogul sunt ok. Niciprea mult, nici prea putin, nici prea sec. E o poveste frumoasa, insa nu mi se pare nimic iesit din comun ( nu ma refer ca trebuie sa-l faci fantasy). Cum sa-ti spun ca sa ma intelegi...pur si simplu ii lipseste acea sclipire care transforma o poveste frumoasa intr-una pe care nu o poti uita si pe care nu te plictiseti recitind-o.


Hugs from KCl. Bye!
Hellow my dear buddy
Am hotarat sa trec si eu pe la ficul tau>:D<
Actiunea For goodness sake, dear, ne mai ti mult pe jar? O sa ne ardem daca ne mai tii mult:)) Deci este lenta si imi place ca ma ti pe jar (sadica de mine):))
Dialogul nu mult si nici sec, este mai seaca propozitia asta:))
Descrierea, ca de obicei ne uimesti prin sentimente. Nu am ce zice aici
Greseli de tastare Eu nu ma uit dupa ele.
Nu-mi place ca-i scurt, dar o sa revansezi tu in cap urmator, sper.
Kiba, chiar trebuia sa-l intrebi daca o iubeste? Cum a zis si Naruto:Nu-i destul de evident?
Acum stim care-i rolul lui Kiba, cata rautate si nedreptate pe parinti fetei. E o parte din ceremonie in care zice: De buna voie si nesilita de nimeni... cred ca parinti ei nu stiu de ea. Urasc nuntile aranjate!
Cam atat am avut de zis, nu prea ma simpt in apele mele. Care mi-a schimbat apa?:-w
Spor la scris, anuntama cand vine nextul:o3
Bye Bye:*
cele mai multe comm-uri de pana acum... merci, chiar conteaza mult :*:*
KCI, ma bucur ca ai nimerit la ficul meu si ca esti fana NaruHina si ms de parere :D

pai, sper ca m-am revansat, am facut un capitol mai lung decat precedentul desi nu stiu cat de bun :)
si scuze de greselile de orografie dar la 12 noaptea totul parea perfect :))
ii putin si din perspectiva lui Kiba, sper ca nu va deranjeaza


Capitolul 11


Hinata pov.


Astazi mi-am pierdut o parte din mine 'Unde si de ce?', inca nu am gasit raspunsul la niste intrebari atat de elementare. Stiu doar ca m-am pierdut, nu in intregime, pentru ca sunt inca aici. Privind astrul ceresc ce in noaptea asta pare mult m-ai intunecat. Si totusi, o parte din mine e altundeva, zburand in departari infinite sau poate doar ascunsa in intuneric. Tremurand de frica sau de frig...
< Imi lipsesti atat de mult.> Rostesc cuvintele cu voce tare imaginandu-mi ca el e la usa si poate ma asculta. Iarasi ma mint singura. Se pare ca acea parte atat de naiva din mine este inca aici. Lasandu-ma sa sper la lucruri atat de departate de realitatea asta stupida.

Poate ca in final sunt mai fericitii cei care nu au crezut niciodata in iubire. Care s-au multumit cu acel atat de putin neindraznind sa spere la mai mult. Pentru ca ei nu asteapta in fiecare zi, cu o nerabdare aprope dureroasa, sa se faca noapte pentru a se putea departa macar pentru cateva ore de o reliatete atat de greu de acceptat. Ei traiesc in prezent, in realitate. O realitate ce cu timpul devine mai usor de suportat.
Si atunci de ce imi e asa de teama sa fiu ca ei?

Imi scutur capul incercand sa-mi regasesc determinarea. Nu pot renunta atat de usor. Pentru ca asta ar insemna sa-mi traiesc viata acceptand ca sunt o lasa. Acceptand ca nu le-am putut tine pieptul unor oamenii care nu si-au cautat niciodata fericirea. Care s-au acceptat cu atata usurinta unul pe celalalt chiar daca sunt sigura ca nu au simtit la fel inca de pe atunci. Altfel ar fi inteles si ei ce ma obliga sa fac.

In noaptea asta nu pot sa dorm. M-am convins de asta cu ore in urma si totusi statul in pat si visarea cu ochii deschisi imi suradea mai mult decat plimbatul aiurea prin casa. Totusi, recent devenise destul de plicisitoare activitatea asta, iar ticaitul ceasului devine din ce in ce mai dezagreabil cu fiecare secunda care trece cu o viteza izbitor de mica pe langa mine.

Ma ridic din pat cu aceeasi lene atat de specifica mie si ma indrept spre bucatarie cu gandul la un pahar mare de apa. Deja imi simt gatul uscat desi apa era initial doar o scuza prosteasca de a ma ridica din pat.

Dau sa intru in bucatarie cand vad becul din hol aprins. Un zambet copilaresc imi apare pe fata. Deci nu sunt singura care nu are somn si la fix, m-am saturat sa stau de una singura stiind ca toti ceilalti dorm linistiti. Imi momentul asta sunt dispusa sa-mi pierd timpul cu oricine.
Fara nici o avertizare intru direct in hol ca o nebuna dorindu-mi poate sa-l speriu putin pe celalalt insomniac din care am de gand sa-mi fac tovaras de povestit aiurea.
Si planul imi reuseste mai bine decat m-a asteptam. Satenul tresare atunci cand aproape ca sar pe el fara nici o avertizare. Eu doar incep sa rad ca un copil dement. Pentru cateva clipe am uitat de tot si o dorinta absurda de a rade fara incetare ma cuprinde cu o usurinta incredibila.
Totusi zambetul meu idiot dispare cand in sfarsit imi deschid ochii ca lumea si vad doua genti in mainile lui Kiba si pe acesta gata sa plece probabil pentru totdeauna din casa asta.
Nu reusesc sa-i zic nimic, doar il privesc mirata si oarecum confuza in timp ce si ultima urma a zambetul ce il aveam doar cu cateva secunde in urma dispare. De parca nu ar fi existat niciodata.
Satenul se apropie putin de mine in timp ce ii scapa un oftat scurt. Ma priveste direct in ochii de parca ar fi incercat sa citeasca ceva in ei insa fara succes. Totusi nu zice nimic asa ce nu imi ramane decat sa iau initiativa desi imi e atat de teama de unde o sa se indrepte discutia asta.
- Unde crezi ca mergi?
O intrebare simpla pusa de mine cu un ton usor revoltat, incercand sa-mi arat atat indignarea cat si reprosul si confuzia.
- Hinata, locul meu nu a fost aici de la bun inceput, te iubesc din toata inima dar probabil ca el o face mult mai mult desi ii e teama sa ti-o arate si stiu ca si tu simti acelas lucru deci nici nu incerca macar sa ma contrazici sau sa ma opresti. Eu sunt doar un intrus desi poate mi-a luat prea mult timp pana sa realizez asta.
A spus totul cu o calmitate atat de neobisnuita pentru el si totusi cu o urma de regret in glas. Si in momentele astea ma simt atat de vinovata, pentru ca nu simt nici macar nevoia sa-l opresc desi imi e teama ca voi pierde un prieten pentru totdeauna. Da. Doar un prieten.
Satenul a iesit deja din casa si este doar la cativa metri de iesirea din casa. A lasat usa deschisa in urma lui.

Fara sa mai analizez lucrurile aiurea ma las prada unui impuls de moment si fug spre Kiba imbratisandu-l strans de la spate. O reactie pe care obisnuiam sa o am cand eram inca niste copii si nu vroiam ca el sa plece de langa mine. Atunci avea intodeauna efect dar acuma ar fi absurd sa ma astept la aceleasi rezultate.
Satenul se intoarce cu fata spre mine eliberandu-se incet din stransoarea prea slaba si imi prinde chipul intre palmele lui printr-un gest gingas si ma priveste in ochii protectiv.
- Vom ramane prieteni, asai?
Il intreb in timp ce lacrimile mele izbucnesc necontrolat probabil incercand sa-i induca putina mila satenului. Nu sunt inca gata sa-l pierd.
Kiba isi pune mainile pe dupa ceafa mea si ma imbratiseaza strans in timp ce eu ii cuprind trupul strangandu-l putin de geaca.
- Intodeauna voi fi prietenul tau, indiferent de ce ne rezerva viitorul.
Atat mi-a spus, cuvinte simple care au reusit sa ma linisteasca cu atata usurinta dandu-mi un sentiment de incredere. Sau poate ca e vocea lui?...

Fara sa mai spuna nimic isi ia geantile ce le-a lasat pe jos si se depateaza usor de locul in care stateam eu in picioare, privind in gol.


Naruto pov.

In noaptea asta am nevoie sa o vad. Nu pot explica acest sentiment dar pur si simplu stiu ca vreau sa o vad, sa o ating. Sa o simt, sa fiu sigur ca e reala si sa-i spun ca totul a devenit atat de clar pentru mine. Ca o iubesc ca un nebun inca de atunci, cand ea nici macar nu stia cum ma cheama iar eu stiam doar ca e prietena lui Ino. Inca de atunci am fost atat de fermecat de zambetul ei magic atat de contagios pentru toti cei din jurul ei. Atunci stiam sigur ce simt pentru ea. Stiam a o iubesc chiar daca era doar una dintre iubirile acelea copilaresti, premature. Atunci as fi facut orice pentru ea, as fi aparat-o in fiecare secunda pentru ca pur si simplu traiam prin ea. Ea era centrul universului meu.

Si cand am inceput sa-mi pun sentimentele la indoiala? Cand am devenit atat de confuz si nesigur?
Atunci cand zambetul ei a inceput sa piara incet, cand chipul ei a incetat sa mai radieze aceea fericire angelica de care ma indragostisem ca un nebun. Si atunci eram doar un copil. Am preferat sa izolez tot ce simteam pentru ea.
Poate ca credeam ca si eu sunt unul dintre motivele pentru care zambetul ei si-a pierdut din radianta. Atat de naiv, de ce nu am incercat niciodata sa o fac sa-si recapete zambetul acela atat de natural care ma umplea de viata.
Sau poate ca am incercat in tot acest timp fara sa-mi dau seama. Desi pentru un timp gasisem o alta persoana in ea. A fost totusi usor sa o regasesc pe adevarata Hinata chiar daca am fost atat de 'greu de cap' incat am inteles prea greu ca am iubit-o mereu.

Si acum poate e prea tarziu. 'Si atunci ce o sa fac?'. O sa o implor sa renunte la tot si sa vina cu mine departe. Nu, ea e mult prea rationala ca sa faca asa ceva.
Am sa gasesc raspunsul pe loc. Sunt sigur de asta. Voi gasi cuvintele potrivite, o voi convinge sa fie cu mine indiferent de ce va presupune asta.

'Si daca ea nu vrea?'. Atunci ce voi face, m-am pregatit macar putin pentru un raspuns negativ? Daca ma v-a izgonii pur si simplu, si-mi va refuza sentimentele. Chiar pot sa fiu sigur de sentimentele ei pentru mine? Poate ca nu. Dar mi-am jurat ca noaptea asta nu va trece pur si simplu. In noaptea asta v-a fi hotarat viitorul meu daca pot spune asa. Si atunci toata fericirea mea se leaga de noaptea asta, toata implinirea mea, toate sentimentele mele.

Sunt aproape de casa ei. Deja simt un tremuici ciudat, poate din cauza ca am alergat zeci de minute fara incetare ca sa ajung aici sau poate imi e doar teama. Teama de ce voi gasi dupa ce voi ajunge acolo.

Si teama mea si-a gasit rostul. Am ajuns doar la cativa metri de casa ei si il vad pe Kiba stand acolo, in picioare, cu doua gentii in maini.

'Ce face el aici?'. Nu apuc sa meditez prea mult la intrebare caci o vad pe Hinata cum iasa fugind din casa si il imbratisaza pe saten de la spate strangandu-l cu toata puterea ei. Kiba se intoarce si ii i-a chipul brunetei in palme apropiandu-se si mai mult de ea.

Simt cum pamantul imi fuge de sub picioare, parca as fi suspendat in aer. Privesc speriat in jos asteptand parca sa cad in gol dar nu vad nimic din cauza intunericului. Ii privesc din nou pe cei doi, se privesc in ochii cu o sclipire ciudata si ea plange zicandu-i ceva in soapta apoi se imbratisaza strans.
Simt un gol in mine si ma intorc indepartandu-ma de locul ala cu ultimele puterii.
Mergeam spre... nicaieri, incercand sa-mi stapanesc niste lacrimi idioate care vroiau neaparat sa-mi arate ca sunt mult mai slab decat vreau sa par. Dovedindu-mi ca sunt un nimic fara ea.


Kiba pov.


Dragostea inseamna sacrificiu. Am invatat asta pe propria-mi piele. Dar ce alta alternativa mai ai atunci cand constientizezi ca pur si simplu nu o poti face fericita pe persoana pentru care ti-ai da si viata. Pentru ca o iubesti mai mult decat pe tine insuti. Si totusi, ea nu poate fi fericita decat langa el. Si poate vrei totusi sa lupti, refuzi sa renunti pur si simplu sa te dai batut si poate crezi ca iuibirea ta e suficienta pentru amandoi. Dar atunci cand ii vezi lacrimile si pur si simplu stii ca e vina ta si singura solutia pentru a-i oprii lacrimile ar fi pur si simplu sa pleci. Sa o eliberezi de sentimentele tale care o tin captiva. Iar ea tanjeste dupa libertate chiar daca nu realizeaza neaparat asta.
Atuci tot ce iti ramane de facut e sa fugi ca un las.

Asta am vrut sa fac si eu si totusi, am dat gresi. Pentru ca ea sa hotarat sa aiba insomnie exact in noaptea in care eu aveam de gand sa fug fara sa spun nimic. Fara sa-i dau nici o explicatie pentru ca mi se parea prea dureros.
Si atunci a trebuit sa-i spun totul incercand sa nu o ranesc. Sau poate incercand sa nu invart cutitul in propria-mi rana. Pentru ca desi stiam ca am luat cea mai buna decizie, asta nu inseamna ca avea sa doara mai putin.
Si atunci cand ea ma oprit. Atunci mi-am permis poate pentru cateva clipe sa sper ca ma vrea inapoi, ca avea sa-mi spuna ca 'ma iubeste'. Si dorinta mea nebuna de a auzi acele doua cuvinte crestea stiind ca el ne priveste. Si vroiam sa-l ranesc. Pentru ca daca nu era el, poate...
Dar totul era doar in mintea mea. Ea vroia doar sa se asigure ca aveam sa ramanem prietenii. Plangea desi stie cat ma raneste prin lacrimile ei si totusi vroia probabil sa se asigure de raspunsul meu.

Si atunci ce mi-a mai ramas. I-am mai oferit doar o imbratisare plina de afectiune pentru ca dorinta de al ranii pacar putin pe cel pe care ea il iubeste inca persista in mine. Vroiam sa-l vad plangand putin inainte sa primeasca lucrul cel mai de pret pentru mine...
Hello.
Ai avut un capitol frumos, in el se pot observa unele schimbari majore, povestea incepe sa ia o alta intorsatura, lasand cale libera celor doua personaje principale.
In acest capitol parca cel mai mult a predominat actiunea intr-un anume fel, impletita cu dialog si descriere. In general de descurci foarte bine, dar mai ai de lucrat la dialog, simt nevoia cateodata ca ar trebui sa spui mai mult decat esentialul iar actiunea uneori e prea inceata si aici ar mai trebui sa mai revizuiesti putin.
In rest cum am spus si ma repet, te descurci bine.
Astept next si spor la scris.
Bye.

Hey dear:*

Se pare ca Hinata l-a ranit pe Naruto neintentionat dar a facut-o. Sincer cred ca, chiar si daca Hinata nu-l stia pe Naruto, tot nu l-ar iubi pe Kiba, prietenia si iubirea sunt sentimente, in acelasi timp asemanatoare dar si diferite si cred ca tu sti de ce, adica tu te joci in acest fic cu ele deci...
Si ce pot zice, ma bucur ca pleaca Kiba, da stiu, sunt rea dar acest lucru o sa le dea voie celor doi sa iasa din acea groapa in care au cazut, deci pa Kiba, sa ne scrii cum e sa iesi din poveste (stiu ca-s rea)
Descrierea predomina, actiunea m-a uimit, dialogul e aproape disparut. Ma bucur ca ai povestit din trei perspective, nu ma supar chiar deloc, mai mult de citit:X Cand a povestit Naruto, la primul paragraf ma refer, ma apucat plansul, stiu sentimentul, toata lumea il stie sau il va cunoaste, la prima iubire tot timpul ne intoarcem:-<
Nu mai am ce zice, greseli nu am vazut, dar la ora aceea nu cred ca se mai baga in seama nu?
Se intelege ca vreau next, te rog sa ma anunti cand apare:o3
spor la scris si Bye Bye:*
Hello my dear.
Scuza-ma ca am intarziat cu com'ul, dar astazi nu am intrat deloc.
Ce sa mai spun. Stii deja ce voi spune, dar vreau totusi sa mai apreciez inca o data acest fic genial. Acest capitol a fost absolut fantastic. Nu ma asteptam sincer sa plece Kiba si in aceeasi masura nu ma asteptam ca dorinta lui Kiba de a-l ranii pe Naruto era asa de mare. Imi pare sincer rau de ceea ce a crezut Naruto :(. Probabil ca acum se simtea oarecum distrus. Off... :(. Nasol!
Imi place ca ai facut un capitol lung, pentru ca am avut ce citi. Nu stiu ce sa mai zic. Am vazut o mica, cacofonie si o mica greseala de tastare [spun doar asa ca sa mai lungesc com'ul].
Hai ca numai zic nimic. Vreau sa vad next'ul pentru ca ma omoara curiozitatea.
Hugs and kisses!:chuu:
Ok,l-a acest capitol chiar m-ai dat gata.
Adica,Naruto in sfarsit isi da seama cat o iubeste pe Hinata,asta chiar imi place,dar cand am inceput sa citesc ca ia vazut pe Hinata si Kiba,chiar mia fost mila de el dar nu am ce face,este povestea ta asa ca o faci cum vrei tu.Si Kibe,ce se va intampla cu el?
Lasi mereu atata suspans desi asta e parerea mea,in realitate nu stiu cum e pentru ca si acum sunt c-am adormita.
Oricum,imi place,tine-o tot asa!:bv:
Vaaaai, cat de multe am putut sa pieerd! Atat de frumos capitolu' asta :x! Superb, tine-o tot asa :*!
Soo... Imi pare rau ca nu am mai lasat comentarii :(. Am fost ff busy cu scoala, examnele, nah...
Well, ador, deci pur si simplu ador modul tau de a scrie. Totul decurge lin, frumos. Iar descrierea (desi stiu ca am spus asta de nenumarate ori) e bestiala! Sentimentele Hinatei, lui Naruto, chiar si ale lui Kiba... ff fain descrise. Iar Kiba a fost asa de smecher la ultima faza. Cand in sfarsit Naruto voia sa-i impartaseasca Hinatei dragostea... Vaai, iubesc drama asta!:))

In schimb, ai avut cam multe greseli de tastare/gramatica:
"tremuici" -tremurici
"iuibirea"- iubirea
"gresi"- gres
"geantile"- gentile
"asai"- asa-i
"Hinata, locul meu nu a fost aici de la bun inceput, te iubesc din toata inima dar probabil ca el o face mult mai mult desi ii e teama sa ti-o arate si stiu ca si tu simti acelas lucru deci nici nu incerca macar sa ma contrazici sau sa ma opresti."--> propozitie e cam lunga, mai ales ca Kiba a spuc totul cu "o calmitate atat de neobisnuita".

Ar mai fi si altele care mi-au sarit in ochi :-j. Inteleg ca era 12 noaptea, dar incearca macar o data sa te uiti peste inainte de a-l posta.

Cam atat. De-abia astept nextul si nu uita sa ma anunti :*.

Byeee :]
ms de comentari fetelor si ca a-ti ramas cititoare fidele :*:*

Capitolul 12


Naruto pov.


Doare atat de tare. O durere atat de inumana pe care nu i-as dori-o nici macar lui. Si totusi... imi doresc sa-l vad plangand macar o data asa cum am facut-o eu de prea multe ori. Chiar daca in general ego-ul meu mult prea urias nu m-a lasat sa-i arat ei sau oricarei alte persoana cat de slab sunt uneori. ' Sufar in tacere', o expresie pe care am detestat-o atata timp. Nu am inteles niciodata ce rost are sa-ti ascunzi suferinta, sa o lasi sa te distruga pe interior. Si acuma am ajuns sa fac acelas lucru desi poate inca nu inteleg pe deplin de ce o fac. Poate nu vreau sa-i ranesc si pe ceilalti? Si atunci chiar am avut vreodata dreptul sa o acuz pe Hinata ca se inchide in ea. Ca isi ascunde problemele si nu lasa pe nimeni sa ajunga la ele. Si totusi, vreau sa cred ca acuma e altfel. Ca eu am dreptul sa... sa ce? Sa sufar in tacere. Nu am nevoie de asta. Tot ceea ce am nevoie e sa scap de sentimentele astea atat de ridicole care ma distrug de luni de zile. Si trebuie sa scap de ele pentru totdeauana, cat inca a mai ramas ceva din mine. Cat inca mai exista dorinta de a trai. Si poate intr-o zi voi reusi sa simt din nou toate aceste sentimente si atunci o sa fi altfel. Sau poate doar ma amagesc singur.

' Voi distruge toata sufernta chiar acuma'. Imi spun in gand cu o hotarare stranie in timp ce privesc spre intrarea intr-un bar de noapte. Alcoolul, chiar asta era solutia? Sau poate ca ultima solutie s-a risipit cu mult timp in urma si acum asta e doar o alternativa. Un mod atat de imatur de a scapa de constientizarea suferintei, pentru ca ea v-a exista acolo mereu. Indiferent in cati litri de bautura imi voi scalda sufletul patat.
Si totusi, nu rezist tentatiei, sau poate ca nu vreau sa rezist. Intru in bar cu pasi lenti si putin nesiguri. Mai am doua lunii pana sa implinesc optasprazece anii dar un prieten vchii lucreza aici deci de data asta varsta nu o sa fie o probleme. Desi poate as vrea sa fie o piedica care sa ma opreasca. Dar in acelas timp nu mai pot sa-mi stapanesc dorinta nebuna de a umple cu ceva golul imens pe care il simt in intregul trup. Chiar daca in adancul sufletului inca constientizez ca numai ea poate umple acest gol.

Ma asez pe unul dintre scaune la intamplare si astept fara nerabdare sa ma serveasca cineva.
- Naruto prietene! Ce-i cu fata asta cazuta?
Vocea amicului meu ma face atent la ce se intampla in jurul meu. Il privesc fix in ochii doirndu-mi sa-i dau de inteles ca nu e momentul potrivit sa ma i-a la intrebari de genu.
Cand imi vede mai clar expresia fetei, probabil ca imi putea citi starea de spirit in ochii, acesta nu mai zice nimic. Se intorce spre ceva dulap unde tineau alcoolul din cate imi amintesc. Imi toarna ceva intr-un pahar dupa care mi-l inmaneaza privindu-ma cu niste ochii plini de compasiune si grija.
- Sa nu exagerezi. Orice ar fi, sunt sigur ca nu merita...
In momentul asta imi vine sa ma ridic de pe porcaria asta de scaun care a devenit de-a dreptul incomoda si sa-l iau de guler aratandu-i ca merita. Da, merita. Merita mult mai mult de atat. Eu sunt cel egoist care nu am dreptul sa o privesc macar in ochii. Eu m-am lasat orbit de niste sentimente pe care pur si simplu nu le mai puteam controla. Inca nu pot, pana la urma de aia sunt aici. Distrugandu-mi corpul fizic in speranta ca sufletul meu va avea mai putin de suferit.
Trebuie sa ies din starea asta cumva, sa ma resemnez. Stiu ca nu pot pur si simplu sterge totul si sa o iau de la capat dar nu pot lasa totul sa continue in ritmul asta care pur si simplu ma devoreaza fara mila. Sa las nevoia asta stupida de a o atinge, de a o simti langa mine sa ma controleze. Dar nu o face deja? Si atunci chiar are vreun rost sa ma incapatanez, sa refuz. Poate ar trebui sa las totul la voia intamplari desi poate asta ar insemna mai multa suferinta. Nu. Nu pot duce mai mult de atat.
Imi scutur putin capul si iau repede paharul de pe masa dandu-l pe gat dintr-o data. Simt sangele cum imi pulseaza in vene mai repede dandu-mi o stare de euforie ciudata. Imi vine sa rad. Un ras prostesc, poate dement, prin care vreau sa-mi dovedesc ca pot controla totul.
Fara nici o retinere ma aplec peste tejghea si apuc sticla pe care stiam ca prietenul meu o lasa-se acolo dupa ce-mi turna-se doar jumate de pahar. Am nevoie de mai mult, am nevoie sa simt ca pot controla totul. Chiar daca peste cateva ore totul se v-a dovedii a fi doar o iluzie, am nevoie de asta.
Imi umplu paharul, de data asta pana la refuz si incep sa sorb din el. De data asta incet, sperand sa-mi prelungesc momentul de extaz, de fericire. Ah! Probabil ca nici drogurile nu ar fi avut un efect atat de puternic asupra mea chiar acuma. Nici macar ea, care de curand deveni-se o obsesie pentru mine. Da, asta e ea. Doar o obsesie. Sunt sigur de asta acum. Asta explica nevoia absurda de o atinge, de a-i simti buzele calde. De a o vedea cum se intimideaza in fata mea si se roseste intr-un mod atat de copilaresc. Si de ce sa ma chinui sa obtin ceea ce am nevoie cat pot sa iau pur si simplu, ca pe un drog.
Realizez ca am terminat paharul si il pun inapoi impreuna cu sticla pe jumatate goala. Nu am nevoie de mai mult.

Ies din bar dupa ce platesc bautura a carei denumire nu am reusit sa o retin. Desigur cu o reducere consistenta din parte bunului meu prieten care a mai incercat sa ma imbarbate-ze cu cateva cuvinte. Totusi a renuntat probabil constientizand ca il ignoram complet.
Ajungand din nou afara iau hotararea subita de a ma duce intr-un parc pe care il stiam prin apropiere. Unde obisnuiam sa merg in copilarie alaturi de toti ceilalti prichidei, incluziv ea.

Si in mai putin de zece minute ajung acolo chiar daca mai mult imi tarai picioarele decat merg. Inspir de cateva ori adanc si m-a indrept spre centrul parcului unde erau pozitionate leaganele. O ideea geniala luand in considerare in ce stare ma aflu. Pe unul dintre leagane o vad pe ea. Sta acolo gandituare zambind intr-un mod absurd. Tinandu-si pumni stansi in jurul lanturilor care tineau leaganul chiar daca nu exista nici un pericol sa cada de pe el.
' Se gandeste la el'. Acest gand imi stapunge mintea fara mila fara sa reuseasca sa ma raneasca insa chiar asa de tare cum ar fi facut-o altadata.
Un ranjet prostesc imi apare pe chip si dintr-o data ma simt iar plin de energie. Incet, ma apropi de ea.

Hinata pov.


Noaptea asta are sa treaca pur si simplu pe langa mine. Mi-am pierdut nevoia de a dormi. L-am privit pe Kiba indepartandu-se pana a devenit un punct mult prea mic. Dupa am plecat la voia intamplari, fara o destinatie clara si totusi ajungand in locul ideal. Parculetul atat de plin de amintiri in care mi-am petrecut ore in sir cand eram inca doar o fetita. Unde il puteam revedea pe el de cate ori simteam nevoia. Atunci totul parea atat de simplu. Credeam ca atunci cand o sa cresc o sa pot obtine cu usurinta tot ceea ce vreau.
Un zambet nostalgic imi apare pe chip dar se transforma imediat intr-unul de fericire. Sunt libera. 'De ce a facut asta?'. E simplu, a facut-o pentru mine, ca sa pot fi eu fericita chiar daca legatura dintre noi s-a rupt. Totusi, mi-a promis ca o sa ramanem prietenii desi trebuie sa fie foarte dureros pentru el. Nici macar nu i-am multumit, pentru ca a facut un lucru atat de important pentru mine. Chiar daca asta inseamna ca mi-a luat toata suferinta asupra lui. Si totusi, nu l-as fi putut face fericit niciodata pentru ca sentimentele mele nu au sa se schimbe vreodata. Atunci, e mai bine asa chiar si pentru el, pentru ca inca m-ai are o sansa la fericirea pe care eu nu i-as fi putut-o oferii vreodata.
Imi scutur capul usor si zambesc din nou. Un zambet plin de viata si de implinire. El a facut asta ca eu sa fiu fericita si voi fi fericita.

Aud niste pasi marunti din spatele meu si ma intorc brusc cu o urma de teama. Si il vad pe el venind spre mine cu un ranjet ciudat pe fata. Parul blond ciufulit apropape ca ii acopera ochii de un albastru sters, atat de strain mie. Hainele ii sunt sifonate si dezordonate de parca tocmai s-a ridicat din pat. 'Ce a patit?' de ce arata in halul asta si ce inseamna zambetul ala prostesc care incepe sa ma sperie cu cat e mai aproape de mine. Nu l-am mai vazut niciodata in halul asta. E distrus, devastat din toate punctele de vedere.
Se apropie de mine pana cand distanta dintre noi devine aproape inexistenta. Imi prinde mainile care devin moi instantaneu in ale lui si mi le ridica deasupra capului. Trupul lui se apleaca ajungand la nivelul meu si isi apropie fata de a mea. II pot simti respiratia pe fata mea. A baut, asta explica multe si totusi 'de ce?'. De ce ar face un gest atat de iresponsabil.
-Nu...
Asta e tot ce pot sa rostesc incet, afundat, atunci cand buzele lui se apropie de ale mele. Il iubesc, sunt sigura de asta, dar acesta nu e el. Acuma e controlat de porcaria aia de alcool cu care si-a batjocorit trupul.
Naruto continua sa se apropie de mine. Nu pare ca mi-a auzit asa zisul refuz sau poate ca pur si simplu nu-i pasa.
Incep sa tremur necotrolat, nu simteam altceva decat frica. Nu pot sa citesc nimic in ochii lui ce acuma par atat de goii iar zambetul lui cu o nuanta de perversitate nu-mi provoca decat si mai multa teama. Stau nemiscata, as putea poate sa ripostez dar chiar ar avea rost. Poate nu voi face decat sa-l fac sa vrea mai mult si asta ii ultimul lucru pe care mi-l doresc acuma.
Buzele noastre ajung la o distanta milimetrica si totusi nu se ating. Blondul se departeaza de mine brus eliberandu-mi si mainile in acelas timp si ma priveste socat. De parca tocmai a constientizat si el ce urma sa faca.
- La dracu...
Atata a spus in timp ce privea in jos. Ii putea vedea privirea ingrozita si dezamagita in acelas timp chiar daca incerca sa-mi evite privirea.
- Imi pare rau. Eram...
A lasat propozitia in aer. Probabil ca nu avea cuvinte ca sa se explice sau pur si simplu nu era in stare. Dupa asta a plecat fara sa mai spuna nimic lasandu-ma singura. nu mai sunt speriata si totusi nu-l puteam intelege. Sau mai degraba nu ma puteam intelege pe mine. Intr-un fel imi doream sa nu se opreasca.


poate am grabit putin actiunea pe sfarsit dar cam atat am putut, sper ca macar greselile sa fie mai putine ca data trecuta...
Hello!
Nu pot sa cred ca te vad cu un capitol pe aici :-?.
Este un capitol mare, frumos.
O greseala de scriere am vazut. Prima data am crezut ca doar "ti-a fost foame" si ai "mancat" litera. Dar am vazut ca ai repetat de cateva ori la fel. Eu stiam ca acel "acelas" se scrie defapt "acelasi". Asa stiam eu cel putin :]].
Off... Nici nu stiu ce sa-ti mai zic cu privire la dragostea dintre "astia" doi. E o chestie specifica. Se vede ca esti cam de varsta lor :>. Tac!o//o
Ai avut dreptate cand ai zis ca ai cam grabit actiunea pe sfarsit.
Eh. Asta e. Se intampla si la case mai mari.
Numai zic nimic pentru ca nu stiu ce sa mai zic si decat sa mai zic prostii mai bine numai zic nimic -.- ! :]]
Astept next'ul!
Hugs!
Woow, acest capitol parca m-a facut si pe mine sa simt ceva din ce simtea Naruto, aporoape imi venea sa plang (un lucru prostesc din partea mea) dar chiar m-a cuprins m-a facut sa simt, sa-mi imaginez. Sper ca pe viitor sa evolueze relatia dintre ei doi si sa ajunga si putin Romance:x :"> ce pot sa spun nu ma pot abtine:)). Capitolul o mai spun odata a fost extraordinar iar micile tale greseli nici macar nu le-am remarcat. Te astept cu next :* "hugs"
Vai Doamne,ma uimesti cu fiecare capitol dar acesta chiar mia placut.Pur si simplu m-am trezit in mijlocul actiuni.
Hmm,greseli erau cateva,le-am vazut si eu in sfarsit si sincer,l-a sfarsit,dupa parerea nu a fost prea grabita actiunea.Poate pentru ca eram eu sub suspans si deaia.Sper ca relatia lor sa mearga mai bine pe viitor dar este povestea ta asa ca tu alegi cum o faci.
Spor in continuare l-a scris,oricum,o sa ne mai intalnim noi pe viitor.
Bye!
Heii:*
Am citit nextul acum cateva zile dar de-abia in seara asta iti lasa comm :">.
Mi-a placut foarte mult. Sper ca relatia lor sa evolueze chiar daca Naruto a facut o mica gafa (desi nu o pot numi chiar gafa daca era pe punctul de a o saruta pe Hinata 8->).
Da, au fost greseli de tastare, dar ele chiar nu mai conteaza :-j. In plus, nici nu le mai tin minte:)). Pe viitor sa ai mai mare grija :].
Spre sfarsit, actiunea nu mi s-a parut deloc grabita. Cum zicea si Madalovenar, cred ca eram si eu prinsa in suspans.
Ca de obicei, modurile de expunere au fost la locurilor lor, iar descrierea foarte frumoasa.
Aaa, si ma bucur mult ca a disparut Kiba din peisaj: acum relatia lor chiar poate sa se dezvolte.
Faci o treaba foarte buna si e de apreciat ca pui nexturile atat de repede. Bravo si toate felicitarile mele:*.
Cam asta ar fi tot. Nu uita sa ma anunti cand publici capitolul urmator.

Byeeee :]
andrraaaa vreem nextuuuuuul,vrem neeextulll^:)^te descurci asa de bine,imi place la nebunie,sincer,ador ficul tau.Ar fi tare ca Naruto sa cada intr-o depresie,iar Hinata sa-i fie alaturi....scuze visez cu ochii deschisi,actiunea e la mana ta desigur8->
Sa ma anunti cand pui nextul plsss:o3
am venit cu next-ul, va las pe voi sa hotarati cat de reusit e, totusi din punctul meu de vedere nu-i atat de bun pe cat as fi vrut...

merci din nou de comentari si MercyD m-a bucur ca mi-ai citit fic-ul si ca-ti place :P


Capitolul 13

Hinata pov.

Am ajuns sa te iubesc mai mult decat am facut-o vreodata, mai mult decat credeam ca e cu putinta sa iubesc. Te iubesc cu intensitatea aceia nebuneasca pe care odata am crezut ca nu o voi putea simti vreodata. Atunci am crezut ca eu nu pot iubi, am crezut ca nu voi gasi niciodata pe cineva care sa ma poate faca sa simt ceva atat de intens. Ceva atat de pur incat uneori mi-e teama.
Chiar am dreptul sa patez un sentiment atat de profund? Am oare dreptul sa-l simt? Pentru ca nu fac altceva decat sa-l patez cu lacrimile mele prea murdare. Lacrimi de nimic pana la urma.
Si pentru ca am ajuns sa te iubesc asa de mult, gandul ca nu te voi avea langa mine devine atat de dureros. Ma distruge cu atata usurinta chiar daca e 'doar un gand' pana la urma. Si eu ce sunt? Doar o alta fiinta exagerat de ciudata poate, care incerca sa-si caute fericirea. Nestiind daca o cauta defapt acolo unde trebuie. Nestiind daca macar are dreptul la ea.
Si defapt de ce as avea dreptul eu sa fiu fericita? Cand toti oamenii din jurul meu au mereu aceiasi stare de iritare sau tristete. Ce drept am sa fiu fericita? Ce am facut sa merit o soarta diferita de a lor?
Poate ca nu il merit nici macar pe el. Pentru ca stiu ca si-ar putea gasi pe cineva mai bun cu o usurinta care ma raneste inca de atunci...

Stropii de ploaie ce incep sa loveasca geamul de la camera mea cu brutalitate ma aduc cu picioarele pe pamant. Ma ridic in sezut si privesc spre ceasul rotund ce sta atarnat deasupra usii. Sase si douazeci.
' In sfarsit diminiata'. Sunt obisnuita cu noptii de genul asta, albe cum s-ar spune. SI totusi, mi-as fi dorit sa dorm macar cateva ore.
' Nici o speranta'. Ma ridic incet de pe pat ca sa nu amentesc si intru pe usa verde ce ducea spre baie. Ma privesc in oglinda si scena de azi noapte imi strapunge mintea atat de aburita acuma.
Imi scutur capul usor si ma privesc din nou in oglinda. Ciudat, nu am ciarcane. Doar chipul meu pare ca a capatat o nuanta chiar mai deschisa decat de obicei.

Dupa ce imi termin toaleta dau pe gat o cana de cafea pentru a ma putea tine pe picioare intreaga zi. Privesc din nou spre ceas. Sapte fix.
Imi dau ochii peste cap si pornesc incet spre scoala. 'V-a fi o zi lunga'

Am ajuns la scoala mai repede decat m-am asteptat. Probabil prima din scoala. Fara sa vreau imi scapa un oftat scurt. Intodeauna am detestat sa fiu prima. Sa stau singura in clasa aia care pare oribil de mare si goala cand stai singur in ea.

Urc scarile incet din cauza oboselii probabil si intru cu o mica ezitare in clasa. Sala e intunecata, abia pot sa descifrezi bancile doar cu ajutorul luminii ce patrundea printre jaluzelele trase. Si totusi nu e goala. El e acolo. Stand cu capul pe banca si cu ochii inchisii. Probabil ca doarme.
Ma apropii de el si abia acuma realizez ca de fapt el sta la mine in banca.
- Ce nai... ?
Dar nu apuc sa termin pentru ca izbucnesc in ras. Un ras la fel de colorat si prostesc ca cel de noaptea trecuta, inainte sa-mi dau seama ca Kiba avea sa plece. Ce ii asa de amuzant? Fara sa vreau mi l-am imaginat pe blond cum a venit in clasa mort de somn si probabil dupa ce s-a lovit de toate bancile a cazut pe scaunul meu si a adormit instantaneu. Rodul unei imaginatii bogate sau a cefelei. Nici macar nu-mi mai pasa.
Ma pun pe scaunul din fata bancii mele si incerc sa-mi inghit rasul pentru a nu-l trezii pe Naruto. Prea tarziu. Ochii lui albastrii se deschid incet si ma privesc. Ii clar ca inca nu s-a trezit. Si totusi, il prefer asa, pare atat de inocent si neajutorat.
Brusc imi amintesc iar faza ce se intamplase doar cu cateva ore in urma. Ce poate face alcoolul din oamenii. Parca nu e acelas om.
Imi amintesc dintr-o data de petrecerea lui si cum m-am comportat eu dupa cateva pahare. Mda, nu sunt chiar in masura sa-l judec...



Naruto pov.


E stupid cum de fiecare data cand primim ceva incepem sa fim nemultumiti. Intodeauna dorindu-ne mai mult. Intodeauna acuzandu-i pe cei din jurul nostru pentru ca nu putem obtine ceea ce ne dorim. Gasind scuze de-a dreptul penibile pentru incapacitatea noastra prosteasca de-a ne exprima sentimentele. De a trece peste acele minuscule piedicii care ne intampina in viata. Care se presupune ca ar trebui sa ne faca mai puternici.
Si speram. Intodeauna speram ca lucrurile vor lua o intorsatura brusca in avantajul nostru. Vrem sa primim totul pe tava. Asa suntem toti. Sau poate e doar un mod mai indirect de a spune ca asa sunt eu. Pentru ca fiecare cuvant al meu a devenit doar a scuza pentru actiunile mele. Fiecare gest atat de imatur a devenit o modalitate de a scapa de neputinta de a-mi arata sentimentele.
Si totul ar putea sa fie atat de simplu. Pentru ca exista atatea cuvinte care ar putea sa exprime macar o parte din tot ceea ce simt. Exista atatea gesturi cu care mi-as putea arata acele sentimente care au ajuns sa ma distruga. Si asta doar pentru ca eu nu le pot oferii libertatea de care au nevoie pentru a ma face defapt fericit.
De ce ma gandesc la asta chiar acuma. Ah, daca as putea sa dorm macar pentru cateva minute ar fi minunat. Nici macar nu stiu ce a fost in capul meu. Dupa ce ca m-am imbatat ca un idiot si era sa fac ceva ce cu siguranta ar fi facut-o sa ma urasca. Bine ca tremuriciul si privirea ei speriata au facut tot efectul alcoolului sa dispara. De parca nici nu m-as fi atins de bautura. Ciudat, dar totusi avantajos pentru amandoi as zice. Da, dupa toata faza aia m-am dus acasa, am facut un dus si in loc sa incerc sa dorm, desteptul de mine si-a luat geanta si a venit la scoala. Si iata-ma, stand picat de somn cu capul pe banca ei. Nici macar nu stiu de m-am pus in banca ei, vroiam doar sa-i simt prezenta sau poate aici am nimerit in somnolenta mea dupa ce cred ca m-am lovit de cateva banci. Bine macar ca am avut cheia de la clasa, altfel poate dormeam si pe mijlocul coridorului.

Aud usa de la clasa deschizandu-se si niste pasi marunti care se indreapta cu o oarecare ezitare spre mine. Totusi nu ma simt in strare sa-mi ridic capul de pe banca sau macar sa-mi deschid ochii asa ca prefer sa ignor pe oricine ar putea fi. Probabil doar vreo femeie de serviciu care s-a speriat vazandu-ma pe aici la ora asta sau alt insomniac care bantuie scoala.

Se apropie mai tare pana ajunge in dreptul bancii in care stau. Ii aud respiartia parca greoaie urmat de un ' ce nai..?!' si un ras parca atat de cunoscut, atat de nostalgic. Imi simt inima batand mai tare parca umplandu-se de fericire. De ce fericire? Acest ras... atat de viu, atat de cunoscut si totusi atat de strain.
Cu un efort supraomenesc pentru mine, imi deschid ochii si privesc in fata. Pe scaunul din fata mea sta ea. Cu o privire atat de vie, incercand sa-si inabuse rasul probabil pentru a nu ma deranja. Un mic zambet imi apare pe fata si continui sa o privesc parca fascinat de aceasta parte a ei. Si eu care credeam ca o sa o ia la fuga cand ma vede sau cel putin o sa fie o atmosfera tensionata intre noi. Dar nimic, ea doar rade. De mine? Poate... dar cui ii mai pasa. In momentul asta nu pot decat sa ma holbez la ea ca un copil inocent care este fascinat de vreo fata mai diferita in vreun fel de ceea ce vazuse el pana atunci. Cel putin nu o sa vin cu intrebari de gen "esti un inger? ".

Chicotesc putin amuzat de proprile ganduri in timp ce bruneta se linisteste. Pastrandu-si totusi in zambet destul de larg pe fata. Mai am atatea de multe de invatat despre ea. Si totusi... simt o dorinta nebuna in mine de a o vedea razand si zambind asa in fiecare zi. Pentru mine.

Zgomotul produs de usa de la clasa atunci cand se dechide si lumina becului abia acuma aprins strica tot momentul. Cativa colegii intra in clasa privindu-ne ciudat pe mine si bruneta. Mda... singuri in clasa pe intuneric.
Fara sa mai spun nimic ma ridic din banca ei si dupa ce ii ofer un zambet cald si mare ma duc in baca mea panundu-mi capul pe banca din nou.
' Asta e doar inceputul!'. As fi vrut sa-i zic si ei asta dar nu vroaim sa le mai dau si altceva de barfit colegilor. Oricum, m-am hotarat. Nu voi lasa pe nimeni altcineva sa se bucure de rasul sau zambetul ei. Sau de buzele ei...



scuze de greseli, l-am corectat odata dar mi-e mult prea lene sa o fac din nou :))
Ohayoo:*

Scuze ca nu am comentat capitolul celalalt dar am niste momente in care nici nu vreau sa ating tastatura si pe atunci tocmai iesiam din unul moment de genul asta. Gomennasai!:o3

Nu prea am ce comenta, poate doar lauda. Imi place ca nu te grabesti, cap. treispe si ei inca nu-s impreauna, frumooos. Dialog, este existent? Nu prea in vad:-) Am vazut o greseala: cefelei-cafelei

Ai avut si parti la care ma bucur ca is singura acasa, nu de alta dar parintii mei isi cam fac aluzii ca-s normala, cum ai zis si tu:)) Cum ar fi faza ca venise direct la scoala si ca adormise in banca ei, gramul de inocenta pe care i l-ai administrat facand lectura si mai savuroasa. "Esti un inger? " imi aminteste de o melodie: Aisa - Sweet Embrace, cand zice "you're my angel" seamana, chiar vroiam sa folosesc ideea, bine e diferit fundalul, dar e aceeasi idee, si cred ca aceleasi personaje (aceleasi pers. dar diferite la personalitate)

I-am trimis si unei prietene si a zis ca i-a placut foarte mult. E o fata cu gusturi dar tu si la comm-uri.Speram sa-mi mai dea idei pt com dar nada...

Nu mai am ce zice, ma bucur ca ai postat asa repede si mersi ca m-ai anuntat. Pot spune ca ador cum descrii si am momente in care ma intreb daca voi putea vreodata sa descriu sentimentele ca tine, habar nu am...
Anuntama din nou daca se poate, cand vine nextul:-)
Bye Bye:*
Off Doamne Doamne.
Ma emotionezi profund.
Nu cred ca-si mai are rostul sa-ti spun ca iubesc cum narezi, sau ca-ti iubesc fic'ul. Am spus'o doar pentru nu a face spam =.='.
Este un capitol bun, ce zici tu... Toate capitolele tale sunt bune! Fic'ul este grozav.
Imi place la nebunie ca povestesti de ambele parti. Face povestea si mai intensa pentru ca stim ce simt fiecare in parte chiar daca, daca le unim ajungem la aceeasi chestie: Se iubesc. Asa ca nah.
Next'ul sper sa vina repede pentru ca ma ti in suspans grav de data asta.
Hugs! >:D<
:*
hey ... deci sa o luam cu inceputul :) desi nu am mai lasat nici un comm pana acum sa stii k iti citesc ficul de la inceput . In primul rand am sa'ti zic cate ceva : IL ADOOOOR :x:x:x
in al doilea rand de ce ai zis k nu e bine????:O e foarte bine:x desi iar m'ai lasat cu sufletul la gura:o3 da tot imi place:x

:*:* poopicei :*:* si spor la scris ... abea astept nextuuu' >:D<[/b][posturi unite]
helooo sweety ... sa stii k ,chiar dak nu ti'am mai lasat comm'uri ,eo ti'am citit ficul de la inceput si pot spune decat k e geniala :X IL ADOOOR:x:x:x

in primul rand descrii sentimentele foarte bine ,actiunea nu alearga la maraton ,la descriere nu am cuvinte ,dialogule ...ei bine.. p'aici nu prea exista da nu ma deranjeaza deloc .
in al doilea rand de ce ai zis k nu e asa de reusit :s ?:-w e foarte bine si imi place :X:X:X

so ... spor la scris in continuare :x si astept nextul :X poopici:*:*