AnimeZupCăutare

Insane love by Aisu and MiraA

bunaa! ^//^ so insane :X
cine s'ar fi gandit la operatii estetice:)) adik mie nu mi'a trecut prin cap >:D<

acum e ..simplu.. Vreau YAOI :)) :perv:

anyway GAMBATE la scris nextuu :bv:

ja ne ! :bye:
Fetelor, iertati-mi intarzierea:((
Deci nu vrea inca sa-i spuna adevarul? Mie imi este teama ca cine stie ce va face saracul baiat prin spital. El se invinovateste, dar ma bucura faptul ca doctorul il sprijina, ba chiar i-a spus ca nu este vina sa. :>
Oh, si ce dragoste frumoasa va fi 8-> [Mda, nu ma luati in seama, aberez:)) ]
Btw, va astept cu nextul si desigur, cu noi surprize >:D<
Hey...fetelor...am revenit cu next-ul..va multumim pentru comentarii si ne bucuram ca va place.
Lectura placuta :*

Era un idealist. Asta a fost primul lucru la care m-am gandit din momentul in care a inceput sa-mi insire istoria spitalului. El facea toate astea din dorinta de a-i ajuta pe altii, nu pentru bani si in niciun caz pentru faima. Nu mai existau prea multi oameni ca el, care sa puna accent nu pe forma lucrurilor, nu pe ceea ce exista la suprafata, ci pe fond, pe profunzime, pe adevar. Era ca un pestisor prins intr-un ocean plin de rechini. M-am uitat la trandafirul pe care l-a aruncat in urma cu cateva momente si l-am cules din iarba, ascultandu-i in continuare cuvintele.
-Nu sunt de acord cu tine, i-am zis dupa ce a terminat de vorbit. S-a intors si m-a privit surprins, asteptand sa continui. Nu si-a pierdut frumusetea si nu si-o va pierde niciodata. Frumusetea trandafirului nu este data de faptul ca el este comercializat, ci a fost comercializat pentru ca este frumos. Face parte din identitatea lui, deci nu ai cum sa inlaturi o astfel de caracteristica.
-Frumusetea e relativa...pana la urma conteaza perceptia fiecaruia, zise el, ridicand din umeri.
-Ei nu reprezinta sentimentul dragostei, ci omul in sine. Uita-te un pic. S-a apropiat de mine si a privit mai atent floarea de la mine in mana. Cu totii aveam spini, dar daca stii sa treci de ei, ajungi sa vezi petalele si sa simti mirosul florii, i-am zis, ducandu-i floarea la nas ca sa-i simta mireasma.
-Nu m-am gandit la trandafir in felul acesta, zise, zambind spre mine. Trebuie sa recunosc ca analogia asta are logica.
Ma simteam ciudat, vorbind cu cineva in mod normal, spunandu-mi parerea, care, de data asta, chiar fusese acceptata. Era ca si cum as fi un om sanatos, fara probleme, un om liber si nu unul inchis intr-un spital de psihiatrie.
-Pastreaz-o, i-am zis, dandu-i floarea. Pune-o in apa ca ar fi pacat sa se ofileasca.
A luat-o si a mormait un multumesc cu o voce tremuranda, ferindu-si privirea de a mea ca si cum ar fi rusinat.
Pentru un moment am uitat unde sunt si cu cine stau de vorba si, poate din instinct sau din pura nebunie, mi-am trecut mana prin parul sau, zburlindu-i firele si asa rebele. Erau atat de catifelate la atingere incat am lungit un pic momentul, dandu-i la o parte bretonul de pe fata. Asa ii faceam lui cand vroiam sa-l consolez sau pur si simplu sa-i captez atentia.
Cand si-a ridicat privirea, profunzimea acelor ochi m-a socat. Erau usor umezi, dar in acelasi timp calzi si binevoitori. Simteam ca vede prin mine, ca are puterea de a ma dezbina si a ma reconstitui la loc, doar prin puterea acelor ochi.
-Imi pare rau, am zis, dandu-ma un pas inapoi si lasandu-mi mana sa cada langa corp.
S-a apropiat de mine, dorind parca sa-mi zica ceva, dar exact in momentul acela Raito, infirmierul, de mai devreme, a aparut si s-a pus intre noi.
-Domnule doctor, sunteti bine? intreba el cu o voce falsa, plina de asa-zisa preocupare. Am auzit niste urlete si pe cand am ajuns el, zise aratand spre mine, avea mana ridicata si m-am gandit...
-Nu s-a intamplat nimic, i-o taie din scurt doctorul, spre surprinderea mea. Sunt perfect capabil sa tin o sedinta cu unul dintre pacientii mei.
-Stiu asta si imi cer scuze ca insist, dar acest pacient este periculos. Pare linistit, dar are antecedente violente.
-Nu cred ca esti in masura sa apreciezi daca un pacient este sau nu periculos. Asta e treaba doctorului si, in caz ca nu ma insel, eu sunt doctorul aici.
Am ramas placut surprins de tonul ferm pe care il adoptase si de curajul cu care se impotrivea rationamentului lui Raito. Dupa felul in care se comporta si privirea cu care il tintuia pe infirmier am ghicit ca nu stia nimic despre ce "patesc pacientii care nu-s cuminti". L-am judecat corect: chiar era un idealist.
Raito s-a apropiat de mine si, intr-o fractiune de secunda, mi-a prins mana intr-o stransoare atat de puternica incat eram sigur ca mi-am auzit oasele pocnind.
-Cred ca ar fi mai bine sa-l duc inapoi in camera, a zis pe un ton placut. Au trecut deja doua ore de cand este aici, cu dumneavoastra si nu si-a luat inca pastilele. Mi-am inclestat falcile ca sa nu urlu atat din cauza durerii, cat si a frustrarii. Imi baga pastilele alea pe gat din prima zi pe care am petrecut-o aici si nu pot spune ca mi-au facut bine. Ba mai mult, ma faceau sa ma simt din ce in ce mai rau. Dar, chiar si asa nu am zis nimic. Nu aveam nicun drept sa o fac. Consideram asta ca o mica parte din pedepsa pe care o meritam.
-Bine, fie, zise intr-un final doctorul dupa ce ma analiza un pic. Mi-am ferit privirea de lui, fiindu-mi frica sa nu ghiceasca ce ganduri imi trec acum prin cap. Dar maine vreau sa-l aduci la aceeasi ora la mine in birou.
-Am inteles, domnule doctor. Hai sa mergem. Ma impinse un pic, facandu-ma sa ma dezechilibrez si sa cad in iarba umeda. Ce s-a intamplat Yakimura? Ai probleme cu echilibrul mai nou? tonul era soptit asa ca numai eu auzisem replica. Nu prea ai fost cuminte azi, spuse ranjind spre mine si uitandu-se jos, unde se imprastiara o multitudine de bucatele de hartie. Neintelegand ce i se pare atat de amuzant m-am uitat si eu, dar ar fi fost mai bine daca nu o faceam. Corpul incepu sa-mi tremure, iar sangele imi clocotea in vene. Nu erau simple hartii pe jos, ci bucatele dintr-o poza. Poza mea. SINGURA mea amintire pe care o mai aveam cu Takenaga...si acum era distrusa.
-Ti-am zis sa-l duci in camera, nu sa-l tarasti pana acolo, am auzit vocea doctorului, dar parea la departare de cateva mile. Simteam cum totul dispare din jurul meu, sunete, imagini, persoane...inafara de Raito. Pentru prima oara in viata mea chiar aveam dorinta de a ucide pe cineva.
-Cum ai indraznit? am zis pe un ton marait, provocator, inca cu privirea in pamant.
-Takeshi calmeaza-te...
-CUM AI INDRAZNIT? am urlat, netinand cont de interventia doctorului. Mi-am smucit mana din stransoare, spre surprinderea amandurora si l-am prins de gulerul camasii, stragand cu putere, dorind sa-l las fara aer, sa-l vad sufocandu-se. ESTI UN NIMIC. Mi-am strans mana drepta in pumn si l-am lovit cu toata forta de care dispuneam, facandu-l sa se impleticeasca un pic, apoi sa cada pe spate, scuipand sange.
Dar nu eram multumit, nu inca, cel putin. Chiar vroiam sa-l omor.
M-am indreptat spre el cu pasi hotarati si cu un zambet sinistru pe fata. M-am apropiat si l-am privit de sus ca pe o insecta ce trebuia strivita si am vrut sa-l lovesc din nou, dar fix in momentul in care ma pregateam sa ridic pentru a doua oara mana, doctorul s-a pus in fata mea, blocandu-mi calea.
-Opreste-te! Nu ai niciun drept sa-l lovesti. Ochi de culoarea chihlimabrului topit ma priveau cu neincredere, hotarare, dar si frica. Nu te voi lasa sa-l ranesti! Vocea ii tremura, dar nu se dadu din calea mea. Simteam cum privirea lui imi faramiteaza sufletul in mii de fragmente care se lasau purtate de vant. Nu vroiam sa vad acea privire, acea frica...Le cunosteam mult prea bine, caci le vedeam adesea in cosmarurile mele. Aceeasi privire o avuse el in urma cu doi ani, cand mi-am pierdut cumpatul si l-am lovit.
Am facut un pas in spate, indepartandu-ma de el...
-Imi pare rau...eu...nu mai puteam continua. Corpul mi-a fot strabatut de un fior rece, facandu-ma sa tresar. Vroiam sa fug, dar picioarele imi tremurau atat de tare, incat nu credeam ca voi reusi.
Apoi am simti o impunsatura in zona gatului si o caldura ciudata se raspandi in tot corpul. Lumea a inceput sa se invarta in jurul meu, imaginile se pierdeau in alte imagini, din ce in ce mai neclare, pana cand totul a fost cuprins de intuneric. Auzeam vocile difuze ale unor infirmieri, am presupus eu, dar si ele disparura in intuneric.
Mai intai, ceea ce a zis Takeshi despre trandafirul acela si felul in care a descris frumusetea lui, a fost chiar superb; Eu la momentul acela, deja imi imaginam scena. Romantic8->
Ohh, si cat de nesuferit a putut fi Raito. Saracul, el mai avea doar acea poza cu Takenaga:| Ce trist... Dar ma bucur ca l-a pocnit! Merita.
Deci, in final, doctorul l-a adormit pe Takeshi? Hm... Sigur a facut-o cu vreo seringa.[-(
Eh, sper sa se rezolve lucrurile.
Fetelor, aduceti-ne capitolul, va rooog:o3
:bye:
Finally...capitol nou....Music...multumim ca ai comentat

Nu intelegeam ce-l apucase de reactionase asa.Era ciudat. Ceva nu se potrivea iar eu nu pricepeam ce. O piesa lipsea din puzzel. Trebuia sa o gasesc si...niste bucatele de hartie ce stateau dezordonate in iarba mi-au atras atentia. Observandu-le am realizat ca erau bucati dintr-o poza rupta. Nu a durat mult pana sa-mi dau seama ca era o poza cu noi. Imi aduceam perfect aminte ziua in care am facut-o. Eram la o petrecere si din lipsa de activitate ne-am apucat sa facem poze.Si totusi... Revenind la recenta mea descoperire intelesesem ce-l scosese din minti pe Takeshi.Imi venea sa-l omor pe acel asistent insa gandurile criminale mi-au disparut in momentul in care mi-am dat seama ca in momentul in care eu imi doream sa il ucid el ii putea face rau lui Takeshi.
Am fugit repede la mine in birou si am inceput sa verific dosarul “noului meu pacient”.
Banuielile mi-au fost adeverite. La plangera lui Raito cum ca pacientul este “deosebit de agresiv” lui Takeshi i s-a schimbat medicamentatia. Noile pastile ii faceau mai mult rau decat bine.
GAndindu-ma la aceasta situatie nu am realizat ca ajunsesem chiar la salonul lui.
Era linistit, dormea. Era cufundat intr-un somn fara vise datorat tranchilizantului ce ii fusese administrat din cauza iesirii violente pe care i-o provocase acea scarba-nenorocita-taratura-buna de nimic de Raito. Cateva suvite dormitau lenese pe frumosul sau chip, parca sculptat in marmura.
Nu ma saturam sa il privesc . Imi lipsise atat de mult.Un coltisor al mintii mele inca imi spunea ca nimic din toate acestea nu este real.Totusi, daca traiam intr-un vis nu doream sa ma trezesc...nu atat de curand.
M-am asezat pe scaunul de langa fereastra, privindu-l in continuare pe Takeshi.
Imi venea sa strig, sa-i spun cine sunt, sa-l fac sa inteleaga ca nu a pierdut nimic si ca trebuie sa isi revine pentru ca am mare nevoie de el, la fel cum am avut intotdeauna.Trebuia sa ma multumesc insa cu faptul ca il vedeam zilnic, ca ii puteam vorbi...Chiar daca un zid inalt si gros ne despartea, puteam spera ca intr-o zi voi putea sa il distrug asa cum cea mai mica adiere distruge un castel din carti de joc. Si totusi...nimic din ceea ce se intampla nu era in favoarea mea, chiar deloc. Dar trebuia sa raman tare, sa ma chinui din ce in ce mai mult, sa depun atata pasiune si atata incredere cata trebuia acestei munci de...titan. Trebuia...si puteam cu usurinta sa fac asta... sa sacrific orice. In cazuri de genul, se ajunge deobicei la o situatie de genul “totul sau nimic”, si daca pentru a avea totul –reprezentat in cazul de fata prin Takeshi- trebuia sa dau totul, nu aveam de ce sa ma sfiesc.
Incet-incet, oboseala fizica si psihica acumulata in ultima saptamana a inceput sa-si spuna cuvantul. Imi simteam pleoapele ca de plumb si stiam ca se vor inchide curand, insa ma impotriveam cu toata puterea care imi mai ramasese in trup acestui lucru. Sub nici o forma nu trebuia sa adorm...nu aici...nu aucum...Si totusi...



Daaa stiu ca e groaznic de scurt...dar ma revansez promit
Hey fetelor^^ [Haideti, n-a mai comentat nimeni?! Nu se poate[-( ]
Revenind la fic, o sa incep cu cateva greselute:
[...]in momentul in care mi-am dat seama ca in momentul in care...[...] - Well, atentie la repetitie;)
puzzel - puzzle
plangera - plangerea
aucum - acum
Hmm. Cam multe puncte de suspensie, dar asta se rezolva>. Cam atat cu greselile.
Pai da, capitolul este scurt, dar am incredere cand ai spus ca data viitoare o sa fie mai lung:* O sa astept pana atunci sa vad ce mai scrieti, my girls.
Deci exact cum am spus, Raito chiar este un nemernic. Sper ca Takeshi sa fie bine, adica am citit ceva de medicamente...:-? Chiar. Sa nu cumva sa adoarma doctorul ala[-(
Bye bye bye>:D<
oo da ,chiar foarte scurt [-(
but anyway :chuu: capitolul [scurt :))] a fost grozav,si sper ca urmatorul[care va fi lung] sa fie si mai grozav ,cum ne'ati obisnuit >:D<
so GAMBATE la scris ,and bring us zha'next :pls:

ja ne! :bye:
Multumim de comm-uri :*

Probabil daca as fi fost calcat de o masina, tarat in jurul unei cetati, lovit in cap, batut si lasat undeva atarnat nu m-as fi simtit asa cum ma simt acum. Chiar aveam impresia ca, daca as incerca sa ma ridic, capul mi-ar pica de pe umeri si s-ar rostogolii pana in partea opusa a camerei. Am deschis ochii incet, injurand in gand ameteala si raul de la stomac si incercand sa-mi focalizez privirea intr-un punct anume. Dar nu am vazut decat alb...foarte mult alb. Niciodata nu am inteles de ce in spitalele acestea totul era alb, pana si hainele pe care eram obligati sa le purtam. Oare nimeni nu intelegea ca aceasta culoare sau mai bine zis nonculoare te innebunea. Sau era doar o strategie prin care se asigurau ca, daca nu esti nebun cand ajungi aici, sigur iti vei pierde mintile pe parcurs.
Imi simteam corpul moale, ca de plastelina, fara pic de vlaga, dar mintea imi era ceva mai limpede. M-am ridicat in sezut si mi-am trecut mainile prin parul ce imi era ciufulit, dar cand am ajuns la baza fruntii o durere imi segeta capul facandu-ma sa stramb din nas. Dar si durerea era buna la ceva: ma ajutat sa-mi aduc aminte ce s-a intamplat...amintirile ma invaluira una dupa alta, unele usor, alte cu o brutalitate ce m-a facut sa-mi inchid ochii. Intr-un moment totul devnise limpede: plimbarea din curtea spitalului, discutia cu noul meu doctor, Raito si...iesirea pe care o avusesem. Am oftat si mi-am redeschis ochii, lasandu-mi privirea sa cutreiere incaperea micuta. Totul era la fel, inafara de...am tresarit si m-am apropiat de scaunul din coltul opus al camerei, uitand pe moment de propria mea durere. Acolo dormea el, cu capul cazut intr-o parte si cu gura usor deschisa. M-am trezit uitandu-ma cu interes la pielea lui alba, la parul scurt de culoarea florii-soarelui care ii acoperea ochii, la pieptul sau ce se ridica si cobora in ritmul respiratiei linistite. Mi-am ridicat mana si i-am atins obrazul, la inceput ezitand, dar pe masura ce i-am simtit pielea de matase, am continuat sa-l dezmierd, nemaiputandu-ma abtine.
S-a foit un pic si a ofta in somn, pe buze aparandu-i un zambet inocent. Oare de cat timp statea aici? Si ce cauta el aici? Pana la urma nu avea nicio treaba cu mine. De ce ii pasa atat de mult incat sa ramana cu mine? De ce ii pasa de un criminal?
Nu intelegeam ce se intampla cu mine...de ce ma simteam atras de el ca de un magnet. Parca toate simturile mele o luara razna in momentul in care l-am atins, iar corpul meu nu mai parea al meu, ci doar o simpla marioneta condusa de instincte. Probabil din cauza medicamentelor ma simteam asa...sigur din cauza lor. Altfel cum as putea explica dorinta de a-l atinge, de a-l strange in brate, de a-mi trece degetele prin parul sau. Sufletul ma durea, de parca acum fusese inundat de sentimente si nevoi de mult uitate. Si, cu toate ca mintea mea se impotrivea cu desavarsire, inima imi soptea sa continui.
Incet si-a deschis ochii si m-a privit confuz timp de cateva momente, apoi a clipit de cateva ori si a tresarit cand si-a dat seama ca il mangaiam. M-am indepartat ca ars si m-am lipit cu spatele de peretele opus, inca privindu-l curios. Oare ce reactie va avea acum?
-Takeshi...zise cu o voce somnoroasa, frecandu-se la ochi si cascand, esti bine? Cum te simti?
Probabil ar fi vrut sa se apropie de mine, dar ramase pe loc, privindu-ma intrebator.
Mi-am ferit ochii de ai sai, uitandu-ma in orice alta parte decat la el nu. Imi era rusine ca fusese martor la iesirea mea. Nu, nu imi parea rau ca l-am lovit pe Raito. Nu regretam actiunile mele, ci doar faptul ca el fusese acolo sa vada bestia din mine.
-Sunt bine...cred.
Auzindu-mi tonul tremurand venii spre mine cu pasi mici, calculati si imi facu semn sa ma asez pe pat, lucru pe care l-am facut fara sa comentez. Scoase din buzunar ceva ce parea a semana cu un stilou, dar un pic mai gros si imi zambi incurajator.
-Stai linistit. Vreau doar sa verific ceva, zise si apasa pe un capat al obiectului. O lumina puternica se aprinse in capatul celalalt, pe care mi-o baga numaidecat in ochii, prima data in dreptul, apoi in stangul. Se incrunta si ofta, parca enervat de ceea ce vazuse. Esti ametit? Te doare ceva? Se aseza pe pat langa mine si astepta linistit ca eu sa raspund.
-Un pic...am impresia ca totul se invarteste cu mine, dar acum e mai bine ca la inceput.
-De obicei te simti asa dupa ce iti fac infirmierii injectiile sau iti dau medicamentele? zise pe un ton serios, privindu-ma drept in ochi.
-Da. Nu minteam chiar deloc. De la prima administrare ma simtisem rau, dar niciodata pana atunci nu spusesem nimic.
-Nici nu-i de mirare, avand in vedere ce porcarii ti-au bagat pe gat! Se ridica si incepu sa masoare camera in lung si-n lat cu pasi apasati, parca razbunandu-se pe podele. Ti-am schimbat medicamentatia. Ce ai luat pana acum ti-a facut mai mult rau decat bine. Daca nu erai nebun cand ai ajuns aici, ajungeai intr-un final in stadiul acela.
Nu intelegeam de ce este atat de nervos. Mie, cel putin, nu-mi pasa. Nu conta atat mult daca eram sau nu nebun. Inca mai credeam ca asta era o parte din pedeapsa pe care o meritam pentru tot ceea ce facusem.
-Imi pare rau, i-am zis intr-un final.
-Pentru ce? s-a intors surprins de tentativa mea de a-mi cere scuze.
-Pentru ca mi-ai vazut si partea mai putin placuta. Nu stiam ce altceva mai puteam sa zic asa ca am tacut, dar, spre surprinderea mea, nu s-a uitat urat la mine, ci mi-a zambit.
-Nu trebuie sa-ti ceri scuze. Stiu ce a facut Raito. A meritat-o din plin, dar, chiar si asa, nu puteam sa te las sa-l lovesti in continuare. Nu aici, cel putin.
S-a apropiat de mine si mi-a acoperit mana cu mana sa. Era calda. Mie imi pare rau pentru amintirea ta, zise cu o voce trista, dar tine minte, continua el pe acelasi ton, el va trai tot timpul in inima ta. Nu ai cum sa perzi ceea ce ati avut impreuna.
Nu am avut o replica la vorbele sale. Am schimbat subiectul:
-De ce ai ramas aici, cu mine?
-Pentru ca eram ingrijorat. Nu stiam cum vei reactiona la medicament.
-Nu trebuia sa ramai aici! Nu trebuia sa-ti lasi garda jos si sa adormi! M-am ridicat de pe pat si m-am incruntat la el. Daca ma trezeam si iti faceam ceva? Daca te raneam? Tu ar trebui sa stii ca nu sunt inchis aici degeaba!
Se ridica la randul sau si facuse poate singurul lucru la care eu nu ma asteptam: isi trecu bratele in jurul meu si ma stranse cu putere. Am incremenit, cu adevarat surprins si nestiind cum sa reactionez.
-Nu mi-ai fi facut nimic, zise cu o voce sigura. Stiu asta si cred ca o stii si tu.
Am renuntat la a ma mai impotrivii si mi-am lasat bratele sa se odihneasca de spatele sau, inhaland in acelasi timp mirosul sau imbatator. De ce avea atata incredere in mine?
Of, ce dragoste frumoasa:X
:]]
Takeshi imi pare bland si parca ii este teama ca nu cumva sa-l raneasca pe Takenaga. Well, m-am obisnuit cu numele asta:))
Greseli nu prea am vazut. Dar ca sa fiu sincera, nu le-am cautat. Se pare ca acest capitol m-a "tinut ocupata" * laughs *
Aisu, dear, sper sa nu intarzii mult. Stii ca eu si ceilalti asteptam, right? ^^ So, fetelor, buna treaba! * hug for both` * >:D<[posturi unite]
Of, ce dragoste frumoasa:X
:]]
Takeshi imi pare bland si parca ii este teama ca nu cumva sa-l raneasca pe Takenaga. Well, m-am obisnuit cu numele asta:))
Greseli nu prea am vazut. Dar ca sa fiu sincera, nu le-am cautat. Se pare ca acest capitol m-a "tinut ocupata" * laughs *
Aisu, dear, sper sa nu intarzii mult. Stii ca eu si ceilalti asteptam, right? ^^ So, fetelor, buna treaba! * hug for both` * >:D<
Minunat!
Greselile....paaai,nu ma intereseaza. :)) Vreau next-ul! 8->
Povestea este cu adevarat una interesant. :-? Vreau cu nerabdare sa-i stiu reactzia lu' Takeshi cand va afla ca Takenaga e doctorasul ;)) Oh,frate! Nu ma lasatzi asa...pardon :"> NU NE LASATZI ASA! Imi place acest fic la 8-} ! Va rog...revenitzi in cea mai mare viteza :"> ....
Inca ceva.. :
Avetzi felicitarile mele! :-h
Mam pus si eu sa citesc ficul si mi se pare tare interesant...chiar vreau sa vad nextu si eram cam dezamagita ce are asa de putine capitole(mereu ma pun sa citesc topicuri inchise sau cu multe pag ca sa nu mai astept nexturile,ca sunt putin cam nerabdatoare);)
Next chapter plz
ooo lume care comenteaza...multumim multumim....uite aici si nextul


IX. Intotdeauna cand eram in preajma lui imi pierdeam orice urma de control. Era gresit si ma baga in probleme, dar pur si simplu nu ma puteam abtine. Era ca si cum o forta invizibila -un fel de magnetism - ma tragea catre el. Oricat as fi incercat nu reusam sa ma opun. Nu reusisem sa ajung la performanta asta niciodata. Chiar si atunci cand incepea sa urle la mine fara motiv, eu eram cel care venea si isi cerea scuze. Pur si simplu nu ma puteam indeparta de el...Totusi, ca sa fiu sincer niciodata nu am vrut cu adevarat sa ma indepartez de el. Desi de multe ori mi se parea ca e nedreapt cu mine si ma gandeam ca ar trebui sa plec si sa ma ocup de viata mea, care era lasata mereu pe locul doi datorita faptului ca fericirea lui ocupa primul loc, pur si simplu ceva ma oprea din drum. La inceput a fost un sentiment de singuratate. Era singura persoana care ma acceptase exact asa cum eram, fara nici o masca. Totusi, nu dupa mult timp acest sentiment s-a transformat in altceva, ceva mai mult decat am crezut vreodata ca ar putea sa fie. Inca de la inceput am lasat acel sentiment nou sa salasluiasca in sufletul meu. Nu am incercat deloc sa lupt cu el, sa il resping, sa il ignor sau sa incerc sa-l fac sa dispara. Nu am facut asta pentru ca imi placea mult prea mult. Si acum, dupa atata timp si dupa tot ceea ce s-a intamplat imi aduc aminte de zilele in care ma trezeam zambind, in timp ce aroma cafelei pregatite in bucatarie ma aducea incet-incet la realitate. Era atat de bine... de perfect...
M-am indepartat incet, nedorind sa distrug acel moment care imi aducea aminte de zilele bune.
- Imi pare rau. Nu stiu ce m-a apucat, am spus lasand capul in jos.
- Nu e nimic, a raspuns aranjandu-mi parul ciufulit. Totusi nu inteleg de ce te chinui atat de tare sa ma ajuti. Nu are nici o logica. E o lume in care reusesti sa invingi profitand de suferintele celorlalti. De ce ai vrea sa ii ajuti pe ceilalti?
- De ce nu? De ce sa nu reusesti sa castigi prin propria ta cale. Chiar daca e ingrozitor de dureroasa, e a ta si nu vei regreta niciodata ca ai ales-o.
Mi-a zambit bland.
- Da, inteleg. Am niste idei absolut copilaresti. Uneori si eu ma intreb cati ani am defapt. Ar trebui sa ma tratez mai intai pe mine si dup-aia pe ceilalti. Dar... asta-i viata. Fiecare cu problemele lui. Ar trebui sa ma multumesc cu facptul ca ale mele sunt mai mici decat ale multora dintre oamenii din lumea asta, nu-i asa?
- Nu ar trebui sa gandesti asa. Nevoile tale sunt la fel de importante ca si a le celorlalti. Faptul ca tu le treci pe locul doi e prostesc, dar totodata demn de admirat. Si eu ar fi trebuit sa fac asta de mult ori...Cu totii ar trebui sa facem asta. Sa incetam sa ne gandim doar la noi macar pentru o clipa si sa descoperim lumea asa cum este ea.
Mi-a zambit inca o data,dar acum privirea sa parea pierduta si zambetul trist.Ma intrebam la ce se gandeste,ce amintire i-a starnit micul meu discurs.
-Din nou m-ai judecat gresit.S-a intors cu spatele la mine si s-a apropiat de geamul inchis.A tacut pentru un moment,oftand de cateva ori inainte sa continue.Eu sunt o persoana egoista,egocentrica si nepasatoare...niciodata nu am pus nevoile altora inaintea alor mele.Trebuia sa obtin totul,indiferent pe cine calcam in picioare in decursul acestui proces.Nu-mi pasa de nimeni si de nimic.Daca nu mi se oferea pur si simplu,atunci furam ceea ce-mi doream.
Avea o voce atat de amara incat mi se rupea sufletul.De ce trebuia sa ne gasim in situatia asta?! De ce?!Acum,mai mult ca niciodata,mi-as fi dorit sa-i pot spune adevarul.Sa-i sar in brate si sa-l sarut,sa-i spun ca-l iubesc.Era nedrept si crud,dar asta era realitatea.Si momentan trebuia sa ma supun ei.
-Poate nu-ti pasa atunci,dar acum iti pasa.Cand mi-a auzit cuvintele, s-a intors si m-a privit drept in ochi,dar nu s-a miscat de la geam,ca si cum ar fi incercat sa puna un zid invizibil intre noi,un zid menit sa ma protejeze pe mine.Te-ai schimbat,am continuat pe acelasi ton,zambindu-i incurajator.
-Nu-i adevarat.Eu nu m-am schimbat deloc,circumstantele au fost cele ce s-au schimbat.
-Takeshi,un om caruia nu i-ar pasa,nu ar ajunge intr-un loc ca acesta,i-am zis, aratandu-i cu mana camera alba in care ne aflam.Iti pasa mai mult decat crezi,si,poate,mai mult decat vrei.Cum am zis,te-ai schimbat...
Nu il minteam deloc.Chiar se schimbase.Mai mult decat ma asteptam ca ar fi fost posibil.In trecut avusese tot timpul o atitudine distanta,rece,ca si cum ii era frica sa se implice cu adevarat.Intr-un fel sau altul ma tinea la distanta,dar,in acelasi timp,imi cerea mie sa ma implic total.Nu m-am gandit ca o sa-l vad vreodata in aceasta stare,atat de afectat de un incident ce s-a petrecut in urma cu doi ani.
-Poate ai dreptate,a zis intr-un final,dar am facut-o cand a fost deja prea tarziu.
Il simteam din nou scufundandu-se in trecut,lasandu-se inghitit regrete.Nu puteam sa permit una ca asta.
-Nu stii asta cu siguranta...
Nu a mai zis nimic,lucru care m-a alarmat.Nu puteam sa-l las sa devina apatic.In primul rand,pentru ca nu era bine pentru starea lui generala,iar in al doilea,din cauza medicamentului care i l-au administrat pe langa tranchilizant.Efectele secundare erau foarte puternice,tocmai de aceea era foarte rar administrat unor pacienti,mai ales unor pacienti ca el.Am oftat si am dat glas unei idei destul de neobisnuite care mi-a venit in cap in timpul in care l-am supravegheat.
-Schimb si metoda de terapie pe langa medicamentatie.Maine te voi externa provizoriu si vei locui cu mine timp de trei zile.Atata timp dureaza pana ce medcamentele actuale vor iesi din sistemul tau.Dupa aceea te vei reintoarce aici si vom incepe un tratament adecvat conditiei tale.Vreau sa ma asigur ca nimeni nu-ti mai baga porcarii pe gat,am zis pe un ton hotarat.
S-a uitat la mine uimit,dupa care un zambet larg i-a mijit pe buze.
-Doctore,cred ca esti mai nebun decat mine...a zis si a inceput sa rada...


sii...tin sa anunt ca in curand apare yaoiul
Inainte de a-mi spune opinia despre acest fic doresc sa mentionez ca e prima data cand dau un comm. Bun, deci, nu imi place acest fic, il ADOR. <3 Din cate am citit mi-am dat seama ca ei chiar s-au iubit foarte mult si inca se iubesc. Personajele principale sunt foarte interesante si oarecum misterioase.:-? Va rog, nu, va implor sa nu renuntati la acest fic! Este mult prea bun. Aa si apropo de partea "yaoi", de abia o astept.
wow..exact dupa ce am carut cap nou a venit si el:)) It's fate i'm telling you:))
sper ca cit o sa traiasca cu el o sasi deie seama ca acela e iubitul sau doar dupa multe operatii si cu parul vopsit:chuu:
p.s. abia asept yaoiul:love:
Multumim pt commuri scz de intarziere :*:* Nexxt:

X.Mi-am intors capul si am privit cladirea imensa a spitalului, care se pierdea printre ramurile copacilor. Totul parea atat de ireal...Imi era frica sa nu fie un vis si sa ma trezesc, din nou, in acea camera alba, lipsita de viata, unde peretii aveau urechi. Am oftat si mi-am intors privirea spre el.
Doctorul parea calm si ingandurat, poate un pic detasat de lumea in care ne aflam. Un pic prea detasat pentru cineva care conducea o masina cu asemenea viteza. Ma intrebam ce ii trece acum prin cap. Oare regreta hotararea pe care a luat-o?
Nici acum nu-mi vine sa cred ca a vorbit serios. Cine ar scoate un nebun dintr-un spital de psihiatrie pentru cateva zile? Sau mai bine zis: de ce m-ar scoate pe mine? Pana la urma eram un pacient ca oricare altul. Sau nu...?
M-am trezit din nou consumat de aceste intrebari, care, inca de ieri, nu-mi dadeau pace.
-Te simti bine?
Vocea lui m-a facut sa tresar si sa ma reintorc cu picioarele pe pamant. Avea capul intors spre mine si imi zambea, parca incurajandu-ma sa vorbesc.
Privindu-l mai atent, mi-am dat seama ca era pentru prima oara cand il vedeam fara halatul alb pe care il purta in spital. Acum purta o camasa gri inchis, suflecata la maneci, care ii punea in evidenta corpul slabut, dar atletic si o pereche de blugi negrii, usor spalaciti si stramti. Avea aerul unui om simplu, fara griji si probleme, dar ma intrebam daca asta era adevarul...
-Sunt bine, doar putin surprins ca ai vorbit serios ieri. Asta era adevarul. Indiferent ce-mi zisese cu o zi in urma, cand l-am vazut in dimineata asta la mine in camera cu niste haine in brate si cu hartiile de externare provizorie in mana am inlemnit. Nu ma asteptam sa-si duca planul la final.
-Nu as fi avut niciun motiv sa te mint, imi zise cu atentia concentrata asupra drumului.
-Mda...scuze, dar nu sunt obisnuit ca lumea sa fie draguta cu mine.
-Stiu. A oftat. Sa nu crezi ca nu-s constient cum se poarta unii din spitalul acela cu pacientii. Cred ca e un infern pentru multi locul acela.
-Pentru unii e un infern bine meritat, am spus,inchizandu-mi ochii, simtindu-ma dintr-o data obosit. Apropo, nu stiu ceva...Cum te numesti?
-Poti sa-mi spui Hiko. Mi-a zambit, dar nu a mai adaugat nimic. Hiko, ce nume ciudat, am gandit in timp ce pleoapele mi se ingreunau,pana ce am fost rupt de realitate.

Crezi ca asa vei scapa de mine? Crezi ca poti sa fugi? Ca-ti vei gasi scaparea? Ca te vei mantui? Se uita la mine cu mila si repulsie. Chipul sau era o masca de rautate. Niciodata nu-l vazusem asa...Ii auzeam vocea din ce in ce mai aproape, ca si cum urmarea sa se contopeasca cu insasi fiinta mea. Ma ardea...stiam ca ma arde durerea lui, durerea pe care el a simtit-o din cauza mea. As fi vrut s-o imbratisez, sa-l scutesc pe el de ea. Pielea mi se trasforma in scrum in fata ochilor mei, iar sangele se evapora cand era atins de flacari.
"Takenaga..." dar deja disparuse, lasandu-ma sa ma lupt singur cu durerea


-Takeshi...Takeshi, revin-o-ti. Simteam cum ceva ma zgaltaie. Am deschis ochii speriat si l-am vazut pe el langa mine, privindu-ma ingrijorat. Tot trupul imi tremura si inca simteam acea durere, de parca ar fi fost reala. Inima imi batea atat de tare, incat ii auzeam bataile in urechi. Respira adanc...si asculta-mi vocea. Esti bine, nu s-a intamplat nimic.
-Takenaga...el...el
-Ssss. Esti bine. Relaxeaza-te. Asculta-mi vocea si regleaza-ti respiratia cu a mea. Lasa minte sa se elibereze de emotii.
Ciudat, dar vocea lui ma relaxa. In cateva minute nu mai tremuram si respiratia imi revenise la normal.
Am mai stat un pic in masina, dupa care mi-a facut semn sa cobor si sa-l urmez. Probabil ajunsesem.
Am urcat pana la etajul 1, unde locuia. Apartamentul parea destul de mare pentru o persoana care statea singura. Living-ul si bucataria erau despartite printr-un bar. In mijlocul incaperii erau asezate o canapea si doua fotolii inchise la culoare, iar pe peretele opus un LCD de toata frumusetea. Undeva intr-un colt trona o biblioteca destul de mare plina cu tot felul de volume legate in piele.
Am intrat un pic stingherit si nesigur pe mine si m-am asezat pe canapea, in timp ce el isi facea de lucru in spatele barului. A venit si mi-a adus un pahar mare de suc, pe care l-am baut numaidecat, apoi mi-a dus bagajul intr-o alta camera, unde am banuit ca voi dormii eu.
Nu am vorbit mare lucru. Eram obosit si fara vlaga. M-am lasat in pat si pana sa-mi dau seama de altceva am adormit din nou.
M-am trezit din cauza unor zgomote, dar nu am vazut cine stie ce, caci camera era scufundata in bezna. M-am luat dupa sunete, am iesit afara din incapere si m-am indreptat spre alta. Am intrat si l-am zarit pe Hiko cu lampa aprinsa, stand in mijlocul patului si tremurand in ultimul hal.
-Hiko, esti bine? Ce ai patit? Ce s-a intamplat? M-am dus langa el si i-am luat trupul tremurand in brate, incercand sa-l linistesc, la fel cu facuse si el cu mine in acea dimineata. Si-a strans bratele in jurul mijlocului meu si a inceput sa planga ca un copil.
-Te rog...nu pleca. Nu ma lasa,Takeshi! Si-a ridicat privirea umeda si rugatoare spre mine,apoi a facut ceva la care eu nu m-as fi asteptat:si-a unit buzele cu alea mele intr-un sarut lacom...
Multumim pt commuri scz de intarziere :*:*
Femeiee! Nu ai intarziat, dupa parerea mea! Uite-te la mine! :-L Nu stiu de ce, dar de la un timp, parca nu mai vad capitolele. =)) Milioane de scuze! :o3
Sii.. am citit frumos acolo, ca zicea Luca (,) ca o sa apara yaoi`ul in curand.. >:) Sfinte Cerule! Ce bine imi pare. De cand asteptam eu ca una dintre voi sa zica asta... 8 - > But, acum nu mai zic nimic, promit ca o sa fiu cuminte si o sa astept. :]
Btw, ador cuplul asta, de fapt, eu ador multe cupluri. >:) Bye bye fetelor! * pupic *
De data asta am intarziat si imi cer scuze....totusi lipsa de inspiratie a fost de vina srry:
Si acum...inceputul....cu restul o sa vina Mira

Nu ma puteam opri. Doream din ce in ce mai mult. El era dorgul meu. Il doream. Il doream mai mult decat orice altceva pe lume. Nu ma mai puteam controla. Tot ceea ce tinusem pana acum in mine nu mai putea fi stapanit. Nu mai puteam distinge binele de rau, ceea ce e corect de ceea ce e gresit.Intotdeauna avusese un impact distrugator asupra mea, insa, acum nu imi mai pasa de asta. Prin vrene imi trecea dorinta in loc de sange. M-am lasat prada atingerilor sale. Erau blande, dar totodata indecise si mult prea...lente. Probabil ca lui i se parea gresit ceea ce faceam, probabil asa si era, insa eu nu mai gandeam logic. De fapt, pot spune ca nu gandeam deloc, mintea mea era complet goala. Ma bazam doar pe instincte.
- Takeshi...
Imi dorisem sa murmur un " Imi pare sincer rau " insa nu mi se paruse suficient de logic. In schimb, am inceput sa ii desfac nasturii camasii incet, unul cate unul, savurand fiecare moment. Adoram felul in care pielea sa alba isi facea aparitia in timp ce EU, ii descheiam camasa. Cand nu a mai ramas nici un nasture inchis, i-am dat-o jos cat puteam de lent, insa cu miscari deosebit de precise. Mainle mele ii cunosteau bine corpul...poate mult prea bine.
L-am luat in brate si am inceput sa ii mangai spatele. Nu protesta, dar nici nu dadea vreun semn ca ar fi interesat. Statea locului cu o figura inexpresiva ca o papusa din portelan.
Mi-am asezat capul pe umarul sau si am inceput sa plang. Nu eram pe deplin constient de ce faceam asta. In mod sigur din cauza faptului ca imi fusese atat de dor de el iar acum, cand in sfarsit ne-am reintalnit, un zid de netrecut era asezat intre noi. Dar mai era ceva... Imi era teama ca tocmai il pierdusem datorita faptelor mele stupide. Regretam nespus si imi doream, cu mai multa tristete decat deobicei, sa pot da timpul inapoi. Dar nu puteam, oricat de mult as fi incercat si m-as fi rugat. Eram un esec din toate punctele de vedere la care ma puteam gandi.
Deodata i-am simtit una dintre maini mangaindu-mi parul. Ar fi trebuit sa o iau drept un semn bun, sa ma inveselesc, sa ma opresc din plans, dar nu puteam face nimic din toate acestea. Lacrimile imi curgeau, dar nu aveam forta necesara pentru a le opri. De fapt nu imi mai ramasese nici macar un pic de vlaga. Ma simteam obosit. Toate acele lucruri care mi se intamplasera, povara lor devenise mult prea grea pentru mine. Eu nu eram Atlas. Nu aveam nici macar o mica parte din imensa sa forta.
M-am ridicat si l-am privit in ochi.
- Nu mai pot Takeshi. Am ajuns la capat. Nu mai este nimic pe lumea asta care sa ma tina in coninuare pe linia de plutire. Toate s-au dus. Am pierdut totul. Sunt asa un mare prost. Toata viata am fost. Mai mult de jumatate dintre alegerile pe care le-am facut au fost incredibil de proaste si problema e ca nu mi-au facut rau doar mie. I-am ranit pe toti cei pe care i-am iubit sau mau iubit. De ce? De ce nu pot da timpul inapoi? De ce nu merit o a doua sansa. Imi pare rau pentru tot ceea ce am facut. Vreau sa repar totul. Eu, eu niciodata nu am vrut sa ranesc pe nimeni. Imi pare atat de rau...
Chiar daca ii spusesem tot ceea ce imi intuneca sufletul, tot nu ma simteam mai bine. Ba din contra...
- Tot acest sentiment de vina, va disparea vreodata? Daca m-as arunca de pe un pod, sau daca mi-as trage un glont in cap, s-ar termina totul? As scapa de toata aceasta durere si suferinta? As scapa de tot? Spune-mi, te implor.
- Nu e asta, calea. Defapt, poate ca nu exista nici o cale. Poate ca toata viata este in realitate doar o suferinta continua. Eu nu stiu raspunul. Si mie mi-ar placea sa-l stiu.
A inceput sa-mi mangaie obrajii, stergandu-mi lacrimile. S-a aplecat incet si buzele noastre s-au atins.
Nu intelegeam de ce facuse asta, si probabil ca nici el nu o facea.
Buzele noastre efectuau un dans tainic, cunoscu numai de ele.
Mainile sale imi atingeau usor corpul. In mod surprinzator eram constient de ceea ce se intampla, insa ramasesem perfect calm. Mintea mea nu o luase razna ci se bucura de atingerile balnde ce ii fusesera oferite de acele maini fine care o facusera intotdeauna sa reactioneze intr-un mod cu totul neasteptat.
Un sentiment de placere punea incet stapanire pe mine si imi placea. Nu mai avusesem de mult timp parte de ea, si uitasem cat de placut era.
Am inchis ochii lasand acele senzatii sa ma cuprinda. Nu doream sa vorbesc, si nici nu era cazul. Puteam sa transmit si sa inteleg totul doar prin atingere.
M-am intins pe spate, nefiind insa prea sigur de ceea ce avea sa urmeze, iar el sa urcat peste mine sarutandu-mi gatul. Mainile mele ii mangaiau alene spatele.
Deci.. de data aceasta chiar ai intarziat, si nu mai zic de mine ca am ajuns la o zi de la postare, caci tu ai sosit la o luna si ceva cu nextu`. o.o' Ehh, nu te cert, nu-ti fac nimic... :-"
Eu, ca de obicei, am fost atrasa de citit. Fir-ar sa fie de greselute ! [-( Sa nu le mai vad in capitolele urmatoare. ^^'
Si acum ... De ce ?! * crying * Chiar era nevoie sa te opresti in punctul culminant ? :[[ Eu vreau yaoi, insa TU [ seme`ul meu ] te-ai oprit la mangaieri duioase si dulci. :| Nu am nimic impotriva lor. * laughs * Dar ... ma tii ca pe jar, poate chiar mai rau. >.<'
Eheheh, si acum s-o vad si pe Mira scriind pe la acest fic. Sunt curioasa. Well, doar ma stiti... xDD Girls, success with the next chapter ! * hugs *
wow :)) de data astachiar am intarziat...probabil va trebui sa recititi ca sa va aduceti aminte:( mii de scuze :*

XII. Intensitatea emotiilor ma coplesea...dar emotilor cui? Ale mele sau ale lui? Le simteam vii,vibrand cu o ardoare care imi biciua simturile ce stagnau de mult prea multa vreme.Aveam impresia ca, pana acum, fusesem prins intr-o staza obscura, o staza care a fost destramata de simpla lui mangaiere.Nu intelegeam de ce ma simt asa...ca si cum aici, in acest moment si alaturi de el am gasit ceea ce odata pierdusem.
Fiecare atingere a sa imi ardea pielea si sufletul care, credeam ca se va sfaramita din cauza presiunii.Vroiam sa-l ating,sa-l simt, sa-l dezmierd, dar stiam ca nu am acest drept.Cel mai bine era sa ma indepartez,sa-l salvez de aceste maini,care nu fac decat sa distruga totul.Tentatia a fost insa prea mare.Buzele mele le-au intalnit pe ale lui,gustand cu placere nectarul dulce si atat de imbietor pana ce nu a mai fost cale de intoarcere.M-am trezit prins intr-un amalgam de trairi pe care nu le puteam controla,dar pe care nici nu vroiam sa le controlez.S-a intins usor pe spate, cu ochii inchisi ca si cum ar capitula in fata inevitabilului.L-am urmat fara sa ma gandesc la ceea ce faceam si am inceput sa-i dezmierd pielea care se infioara la cea mai mica atingere a mea.Mainile lui imi colindau spatele cu miscari usoare ca zborul unui fluture,dar care pe mine ma devastau.Am incercat atat de mult sa-mi pastrez controlul,insa murmurul sau pierdut mi-a naruit si cele mai infirme sperante de reusita.
-Takeshii...!eu...imi pare
-Ssss...stiu.I-am cuprins buzele intr-un nou sarut,nelasandu-l sa continue.Mainile mele au inceput sa-l dezbrace de camasa care ateriza undeva langa pat ca o biata carpa veche,nefolositoare,apoi s-au bucurat de senzatile oferite de pielea lui fina,sidefie.In scurt timp buzele au urmat traseul lor,instigand la un joc incitant si devorator.
Mainile lui au prins de parul meu si au inceput sa traga pe masura ce eu coboram spre abdomen,obligandu-ma se revin si sa-l privesc.Buzele sale erau rosii si umede,iar ochii doua flacari vii in care ardea pasiunea.M-a tras spre el cu si mai multa forta,ca si cum i-ar fi fost frica ca ma voi disparea, fortandu-ma sa-mi intredeschid buzele pentru a-l primi.Puteam sa-i simt dorinta si disperarea care isi aveau ecou in propriul meu suflet.I-am trecut bratele in jurul gatului meu si l-am intinse pe spate,continuand sarutul care imi intuneca mintile.Mi-am lasat una dintre maine sa alunece pana intre picioarele sale,atingandu-l la inceput usor,apoi din ce in ce mai ferm,pana cand i-am simtit corpul incordandu-se si relaxandu-se dupa ritmul impus de mine.
L-am dezbracat de tot si m-am dezbracat si eu,dorind sa inlatur si ultimele bariere dintre trupurile noastre.M-am oprit pentru o clipa si i-am privit chipul inocent,rugandu-ma sa gasesc puterea de a inceta aceasta nebunie,dar...atunci cand si-a deschi ochii si mi-a zambit incurajator, am stiut ca totul este in van...lupta era deja pierduta.
M-am lasat peste el contnuand sa-l sarut, la inceput pe buze,pe gat, apoi pe piept,in timp ce mainile mele il mangaiau,dorind sa-i cunosca formele, sa le invete.Dar totul era usor...prea usor...stiam deja unde sa ating...cum sa-l ating ca sa-mi raspunda,ca sa capituleze...Trupurile noastre au inceput sa tremure in asteptare...stiam ca nu voi mai rezista mult...si nici el
-Hiko...te vreau,i-am soptit la ureche.M-a privit si din ochii umezi i s-au scurs doua lacrimi.Nu a zis nimic,dar s-a agatat mai mult de mine ca si cum as fi fost un colac de salvare.M-am avantat in el printr-o miscare brusca,care i-a facut corpul sa se incoarde instantaneu precum un arc ce statea sa se rupa.Din ochii sai au izvorat alte lacrimi,pe care buzele mele i le-au sters.
Era atat de mic, de stramt si de cald,iar eu ma simteam ca un barbar care nu facea altceva decat sa profite.
Imi pare rau,Hiko...imi pare rau ca te ranesc...dar... Nu mai puteam continua.Simplul fapt ca ma aflam in el ma innebunea,poate mai multe decat eram deja.M-am miscat, retragandu-ma usor,doar pentru a-l patrunde din nou,infundandu-ma in el pana ce am ajuns sa fim o singura fiinta.Ritmul meu tot mai alert a fost preluat de el pe masura ce amandoi ne pierdeam in abisul noilor senzatii.Caldura lui ma invaluia din toate partile,blocand frigul care ma amentintase pana atunci,facandu-ma sa devin una cu corpul sau.Gemetele noastre se auzeam in intreaga incapere,dar nu imi pasa.Nu imi mai pasa de nimic inafara de trupul tremurand de sub mine.I-am prins mainile si i le-am ridicat deasupra capului,apoi i-am capturat buzele intr-un nou sarut,muscandu-l usor de cea inferioara.In urma acestui gest se stranse in jurul meu atat de mult incat ma facu aproape sa cedez.Climaxul era aproape atat pentru el cat si pentru mine.Mi-am coborat una din maini,cuprinzandu-i organul si masandu-l usor cu miscari circulare,continuand sa ma avant in el pana ce am crezut ca ma voi pierde intru-totul.I-am dat drumul la maini,iar el si le-a agatat de cearceaful alb,strangand cu putere de fiecare data cand corpul i se incorda...
-Takeshi! Nu mai rezis...dar inainte sa-si termine fraza intreg corpul i se contracta,iar el isi lasa capul sa cada pe spate,cu ochii larg deschisi de uimire.Am continuat sa-l patrund o data si inca o data si inca o data,pana ce o caldura lichida mi-a invatat trupul si m-a facut sa capitulez sa fata placerii.Am cazut peste el obosit si satifacut,cu respiratia grea,cu inima batand sa-mi iasa din piept...Intr-un final am reusit sa-l privesc printre gene...avea ochii inchisi,chipul rosiatic si scaldat in sudoare,iar mainile ii erau incurcate in ceea ce mai ramasese din asternut.Nici macar nu-mi daduse-m sema ca il rupsese...
Eram prea greu asa ca m-am dat jos de pe el si mi-am lasat capul sa se odihneasca pe perna,inca privindu-l.Adormise deja?
S-a intors si si-a asezat capul pe umarul meu,apoi a oftat multumit.
Dormea si...zambea
M-am apucat cam acum sa citesc tot ficul si am ramas O.o. Deci mi-a placut enorm de mult. Mai ales ultimul capitol :"> descriere, dialog, toate imi plac. Este un fic absolut extraordinar. Ideea este originala, interesanta si bine gandita. Sper ca utmatorul capitol sa vina repede deoarece eu deja nu mai am rabdare. Ce mai pot zice in afara de superb si extraordinar?

Exceptional capitol si succes in continuare :bv: