AnimeZupCăutare

Insane love by Aisu and MiraA

Ok intr-un moment de inspiratie divina...eu si Mira chan ne-am apucat sa facem un yaoi....si.....aici...rezultatul:


Capitolul 1:


IFum negru, inecacios si dens ca o patura... Flacari de jur imprejurul meu.Trebuia sa ies sau ramaneam acolo pe vecie.
M-am indreptat catre fereastra. Era singura mea cale de scapare. Totusi, cu fiecare clipa care trecea fumul ma sufoca din ce in ce mai tare. Exact inaintea ferestrei o flacara mi-a taiat calea. Era sfarsitul, dar nu doream sa se tremine asa. Mi-am adunat ultimele ramasite de energie vitala si am trecut prin flacara. Ultimele lucruri pe care le-am facut inainte sa devin o torta vie au fost sa deschid fereastra si sa sar prin ea. Stateam la parter asa ca lovitura nu a fost dureroasa, insa a stins flacarile care imi cuprinsesera trupul.

Am deschis ochii.De doi ani de zile amintirea acelei seri blestemate ma tortura. Imi doream sa se opreasca.
M-am ridicat din pat si m-am indreptat lenes catre baie. Nu am reusit sa ma calmez decat dupa ce am simtit raceala picaturilor de apa pe trup. Acesta era singurul lucru din lume care avea darul sa ma linisteasca.
Ma gandeam ca mi-as fi dorit al naibii de tare sa pot da timpul inapoi.Voiam sa ma intorc in acea seara si sa ii spun cat de mult il iubesc. Cu aceste doua cuvinte, te iubesc, as vi evitat totul: scandalul, lovitura, incendiul, cautarile zadarnice, durerea de a sti ca l-am pierdut pe vecie, cosmarurile zilnice, suferinta...
Dar nu puteam schima nimic din toate acestea. Nu mai aveam inca o sansa desi o meritam din plin.
Am lovit cu pumnul gresia bleu a baii.
Il voiam inapoi. Desi intotdeauna ma trata ca pe un nimic, desi din cauza lui a izbucnit incendiul, desi el a ales sa plece, doream sa il am din nou langa mine. Chiar si dupa doi ani de zile imi lipseau ochii sai, buzele sale, prezenta sa, felul in care vorbea, mergea, ma privea, ma atingea...
Am iesit din dus, m-am imbracat cu primele haine pe care le-am gasit si am plecat catre clinica de psihiatrie la care eram angajat.
Ajuns acolo m-am asezat pe scaunul negru de piele al biroului asteptand pacientii si dosarele cu cazurile de care trebuia sa ma ocup.
La scurt timp s-au auzit niste batai in usa maro de lemn.
-Intra, am raspuns usor plictisit.
In incapere si-a facut aparitia un barbat inalt, blond, cu parul lung si pielea de o nuanta atat de deschisa incat parea a fi alba.
Semana atat de mult cu el... totusi nu putea sa fie aceeasi persoana. El nu ar fi ajuns niciodata intr-un loc ca acesta. Ii pasa prea putin de tot si de toate ca sa poata innebuni.
- Ia loc pe scaunul acesta, te rog frumos, i-am spus barbatului aratandu-i scaunul negru cu cadru de metal din fata biroului din lemn de cires la care eram asezat. S-a conformat. Mersul sau mi se parea atat de familiar. Si totusi, poate ca mintea mea dorea atat de tare sa revada acea persoana incat cauta trasaturile lui in oricine. Crezusem cu convingere ca trecusem peste perioada asta cu mult timp in urma, inainte sa ma reapuc de munca. Se pare ca ma inselasem amarnic in privinta acestui lucru.
O clipa m-am gandit ca ar fi fost bine sa las alt doctor sa se ocupe de acest caz deoarece aveam sentimentul totul avea sa se complice ireversibil, insa la o a doua analizare nu mi s-a parut etic sa las balta un pacient doar pentru ca aveam eu anumite presentimente si pareri in legatura cu persoana sa, pe care, insa, nu o cunosteam inca.
- Deci, care e numele tau si de ce te afli sau crezi tu ca te afli aici? am spus in cele din urma.
Vocea mea era calma si calculata. Nu trebuia sa il las sa simta ca era ceve in neregula cu mine deoarece asta l-ar fi afectat si pe el.


Pai cam asta e primul capitol asteptam comentarii (buna sau rele da comentarii sa fie). Urmatorul capitol il posteaza Mira chan
uu sunt prima>:D<
Imi place mult ideea :chuu: ,si ca prim capitol ..e SUGOII...>:D<
Ma intreb daca blondu' e acelasi cu the ex- :>?!:))


Greseli nu prea am vazut,iar continutul e foarte bun :pls:
Nu ma astept chiar la urmatorul capitol,dar sper sa fie muuu..uu..lt YAOI :perv:

so :))...GAMBATE and bring us zha'next :stress:

ja ne! :bye:
Hey girls>:D< Daca e yaoi pe aici, trec si eu:))
Imi pare interesanta ideea... Intr-un spital?:-? Chiar interesant.
Si am impresia ca tipu` blond este dragostea din trecut a celui ce povesteste.. Sunt sigura!
Fetelor, lucrati bn in echipa, haideti cu nextu`. Aveti fani>:D<
Marfa desigur :D dupa cum stiti nu ma omor dupa yaoi, dar ce e scris de dragele mele Mira si Aisu (a.k.a. Luca) e mereu bestial. Keep going girls si abia astept nextu ;) Scuze pentru postul ridicol de scurt dar trebuie sa ies :) Ja ne!!! Btw Luca invata ca te pedepsesc >:) Stii u la ce ma refer ;)
Buna! :D
Deci, ca tot am venit, sa corectez:
IFum = Fum
cu fiecare clipa care trecea fumul = cu fiecare clipa care trecea, (virgula!) fumul...
Stateam la parter asa ca lovitura nu a fost = Stateam la parter, (virgula!) asa ca lovitura
De doi ani de zile amintirea acelei = De doi ani de zile, (virgula!) amintirea acelei...
te iubesc - intre ghilimele
as vi evitat = as fi evitat
Nu mai aveam inca o sansa desi o meritam din plin = Nu mai aveam inca o sansa, (virgula!) desi...
sa se ocupe de acest caz deoarece = ...sa se ocupe de acest caz, (virgula!) deoarece...


M-am plictisit de cand pun '' virgula! ''. Citeste cu voce tare si vei sti cum si unde sa pui virgulele!!!
Ma bucur insa ca nu sunt greseli gramaticale, ci doar de punctuatie, ceea ce nu e deloc o paguba, insa trebuie remediat ^_^

Frumos, chiar frumos, bine pus la punct primul capitol, nu am nimic de reprosat din punctul asta de vedere, chiar m-a facut curioasa! :x

Abia astept continuarea si spor la scris! :>
Salut fetelor.Multumim pentru comentarii.
Ne bucuram ca va place .Si acum next-ul :D

II. Priveam peretele alb din fata mea, urmarind cu atentie jocul incitant al umbrelor, care era in plina desfasurare la acea ora matinala a diminetii. Crengile unui copac bateau usor in geamul intredeschis al camerei, iar umbrele,evident, le copiau miscarile...in stanga, apoi in dreapta si din nou in stanga, unduindu-se si contractandu-se din nou si din nou pana ce am ajuns la concluzia ca o fac doar ca sa ma enerveze pe mine.
Mi-am mutat privirea spre tavan, care, deasemenea, era alb,mult prea alb pentru ochii mei obositi,asa ca i-am inchis...dar degeaba. Nici macar asa nu aveam parte de intuneric si in niciun caz de liniste. Auzeam fiecare fiecare sunet,fiecare fosnet sau scartait de mobila. Am strans ochii si mi-am acoperit urechile cu palmele, rugandu-ma ca toata agitatia sa inceteze. Dar a fost mai rau asa. Izolandu-ma de lumea exterioara, fantasmele au prins viata, m-au invaluit, hartuindu-mi mintea si sufletul, pana ce au inceput sa sangereze. Apoi i-am vazut chipul bland si zambetul calduros cu care ma intampina in fiecare dimineata. Ochi de culoarea chihlimbarului topit ma priveau cu atata intensitatea, incat as fi vrut sa-mi plec privirea ca sa scap de emotiile ce se gaseau in ei. Mirosul dulceag al parfumului pe care il folosea si cel specific lui mi-a invadat narile cu o brutalitate dulce,facandu-ma sa tresar. Am intins mana spre el, dorind sa-i mai simt inca o data pielea, sa-l dezmierd la fel cum faceam si in zilele noastre bune, dar oricat de aproape ma aflam, nu ajungeam.Mi-am simtit ochii umezindu-se si am incercat sa ma apropii mai mult... dar el era departe, pierzandu-se din nou in intuneric.
"De ce m-ai omorat? Nu am vrut decat sa te iubesc si tu m-ai omorat...De ce?"
Aceeasi intrebare, pusa la infinit. Am vrut sa-l prind de mana, sa-l opresc, dar o flacara imensa mi-a blocat calea, iar el s-a evaporat, prefacandu-se in cenusa.Am deschis brusc ochii din care imi curgeau lacrimi si am incercat sa-mi calmez respiratia si trupul care tremura puternic. M-am ridicat in sezut si mi-am incolacit mainile in jurul picioarelor, incepand sa ma legan, la fel cum facusera si crengile nu cu mult timp in urma.
-Iarta-ma, iarta-ma! am urlat la peretii goi si reci care imi erau martori.Nu mai vreau! Ia-ma cu tine!De ce nu ma iei cu tine? De ce nu ma lasi in pace?
Dar, asa cum se intampla de obicei, nu am primit niciun raspuns. El nu era acolo; nu mai exista in lumea reala, ci doar in mintea mea, vesnic asteptandu-ma.
O bataie in usa m-a facut sa revin cu picioarele pe pamant. M-am ridicat anevoie de pe patul tare si incomod, fix in momentul care un infirmier a pasit in interiorul sanctuarului meu. Imi zambi cu acelasi zambet fals si rece pe care il vedeam in fiecare dimineata si-mi atrase atentia asupra tavii pe care o avea in brate. M-am uitat si eu doar ca sa-i fac pe plac si m-am indreptat spre chiuveta micuta din colt, unde mi-am privit reflexia in oglinda. Un barbat slab, palid, tras la fata, o biata umbra a ceea ce fusesem odata, ma privi la randul lui. Imi venea sa sparg oglinda, sperand cu o data cu ea va disparea si el pentru totdeauna.
-Azi ai programata prima vizita cu domnul doctor, am auzit vocea groasa a celui de langa mine. Ii auzeam pasii apasati pe podeaua ce scartaia in protest sub greutatea corpului sau, apoi i-am vazut chipul schimonosit in oglinda langa al meu. Sper ca te vei comporta frumos si nu vei face o scena, adauga apoi zambind catre mine.Stii ce patesc pacientii care nu-s cuminti.
Normal ca staim; toata lumea stia. Uneori in mie de noapte auzeam tipetele pacientilor care "nu fusesera cuminti", asa cum zicea el. Majoritatea ma considerau nebun si, poate, asa si eram, avand in vedere ca ma aflam intr-un loc ca acesta,dar nu eram chiar atat de rupt de aceasta lumea incat sa nu pricep amentintarea voalata din vocea lui. Nu vroiam sa aflu ce le facea celorlalti. Aveam si asa destul de multe probleme.
L-am privit si am dat din cap in semn ca am inteles, apoi m-am incaltat si l-am urmat pe colidoarele reci si austere ale spitalului, colindand cu privirea incaperile, una cate una, memorand detalii insignifiante.
M-am oprit o data cu el in fata unei usi impunatoare si inchise la culoare.
-Sa nu ma dezamagesti, zise facandu-mi cu ochiul si indepartandu-se fluierand.
Am incercat sa nu bag de seama senzatia de greata pe care mi-o produsese simpla lui vedere si am batut incet. O voce placuta imi spusese sa intru, ceea ce am si facut.Am pasit agale si m-am indreptat spre scaunul pe care mi-l arata, luand loc si asteptand. Barbatul ma masura cu o privire curioasa, dar in acelsi timp, plina de interes profesional. Cidat, dar nu parea rece, ci binevoitoare, ca si cum el ar fi vrut sincer sa ma ajute.
- Deci, care e numele tau si de ce te afli sau crezi tu ca te afli aici?
L-am privit pentru cateva momente lungi, gandindu-ma daca sa-i raspund sau nu. El nu ma brusca, ci astepta linistit ca eu sa-mi formulez raspunsul.
-Takeshi Yakimura, i-am raspuns cu o voce stinsa, privindu-l cu atentia. Pentru o clipa am avut impresia ca tresare.
S-a incruntat un pic ,apoi si-a trecut mana prin parul blond scurt ,dandu-si la o parte suvitele care ii cazusera pe ochi.Trase adanc aer in piept ca si cum ar incerca sa se calmeze si-si intredeschise buzele frumos conturate, dornd parca sa zica ceva, dar niciun sunet nu se facu auzit.
In incapere se lasa linistea pana ce el repeta intrebarea.
-Cum ziceam, de ce crezi ca te afli aici? Nu am putut sa nu observ timbrul distinct al vocii usor tremurande, lucru care ma facut sa-mi doresc sa zambesc. Pacat ca uitasem cum...
Uitandu-ma in ochii lui, care semanau atat de mult cu...chihlimbarul topit...lasandu-ma cuprins de farmecul lor, am raspuns fara sa ma gadesc.
-Mi-am ucis iubitul...
Oh, fetelor, sunteti grozave>:D< Nu pot sa cred ca a marturisit cu atata simplitate ca si-a ucis iubitul. Iar teama usoara a doctorului se "pune in aplicare":)) Adica pana si eu cred ca Takeshi este marea iubire din trecut.... Multe secrete, mai ales ca actiunea se petrece intr-un spital - mie imi convine. Chiar aveam chef de o dragoste "nebuna":))) ...si yaoi:X
Sa nu intarziati, va rugam>:D< Va pup pe amandoua:*
OMG,another chapter SUGOII :chuu:

Oare ce se va intampla intre cei doi?! :ha:
Abia astept sa aflu.Dar in orice caz sper k osa fie mult ;;) -->YAOI :perv:

so GAMBATE,and bring us zha'next :pls:

ja ne! :bye:
Salut:d

Greseli:
dorin = dorind
vreut = vrut
intrebare, pusa --> Fara vigula aici.
spar = sparg
mie = miez
uramt = urmat
mi- = mi-o
dornd = dorind

Ma bucura sa vad ca nu ai avut prea multe de furca cu dragele virgule:))

Capitolul e foarte bun, bine conturat si ma face sa imi doresc sa vad si continuarea :o3
Va mulati bine una dupa cealalta ^_^
Bafta la scris! :*
De data asta pot scrie si eu un post mai decent ;) desigur ca e la fel de tare ca intotdeauna =D> de-abia astept sa vad cum decurge situatia in continuare =P~ cateva greseli de tastare, dar nimic important, toata lumea mai si greseste, chiar si dragele mele Mira si Aisu! :x Va imbinati perfect si imi place ca e din perspectiva amandurora. Mira eu pur si simplu ADOR in totalitate modul tau de a descrie :D mai ales faza cu " brutalitate dulce" suna ataaaaat de marfa! La fel si faza cu tipu din oglinda, o idee foarte buna de a descrie personajul principal dintr-o carte la persoana I (care, apropo, e stilul meu preferat de a scrie, si imi place sa si citesc cartile subiective; nu stiu, parca pur si simplu la persoana I simt mult mai profund sentimentele pe care incerc sa le transmit sau sa le simt dinspre cel de pe partea cealalta a penitei; nu te superi daca il voi prelua si eu, asa-i? evident, nu la fel, doar ideea de a descrie persoana din oglinda :D nu vreau sa fac cumva art theft) si folosesti si cuvinte foarte interesante (gen austere, insignifiante...apropo, zic eu, sperand sa nu fiu vazuta ca o toanta, ce draq inseamna austere?) Sfarsitul e bestial, dar ma enerveaza. Acum pricep si eu de ce nu va place sa va las in suspans atat de mult :)) Sunt ff curioasa ce reactie va avea Mr. Sexy Doctor Psihiatru :)) Va ube si astept cu sufletul la gura next-ul!!! (oh si da, uite asa ma revansez pentru postul scurt de data trecuta si Aisu sa stii ca te strang de gat luni daca nu postezi next-il pana atunci >:))
Eu nu ma iubesc ficul asta, il ador ^.^ !

Totul este asa frumos conturat, atat de gratios, insa cu o nota de putere bolnavicioasa. Imi plac foarte mult ambele personaje. Din cate imi arata imaginatia, cei doi au avut acelasi iubit. E clar o viitoare legatura vicioasa.

Takeshi - cum il vad eu: firav si cu trasaturi feminine si un aer tomatic, de sfarsit. Parca ii si vad ochii somnorosi si tristi.

Doctorul - uah uah uah! O bunaciune (scuze de limbaj) extraordinara. :3

Felicitari dragele mele, tocmai ati capatat un nou fan (: .
Helău.
Sincer, am citit ficul pentru că nu aveam ce să fac, însă mi-a lăsat o impresie destul de plăcută aşa că m-am decis să las un comentariu ^^.
O să vorbesc în mare, astăzi mă simt teribil de obosită [ don't know why -.-].
Primul capitol a fost scurt şi chiar m-a surprins faptul că totul s-a încadrat atat de bine şi nu mi-a dat senzaţia că acţiunea este grăbită. Nu sunt o mare fană a descrierii, aşa că din punctul meu de vedere ai stat ok la capitolul ăsta. Povestea în sine ca şi originalitate... hm... nu ştiu, nu e chiar ceva care să mă lase fără răsuflare, însă asta nu înseamnă că nu-mi place ^^.
Cred că ceea ce m-a făcut să citesc şi al doilea capitol a fost: " El nu ar fi ajuns niciodata intr-un loc ca acesta. Ii pasa prea putin de tot si de toate ca sa poata innebuni." Această frază este pur şi simplu genială, nu ştiu ce cred alţii şi nu prea îmi pasă, însă ea este briliantă. Partea proastă este că citind cel de al doilea capitol am realizat că este o minciună :-<. Chiar mă gândeam şi eram foarte entuziasmată că unul dintre personaje are o astfel de personalitate, însă modul în care a fost descrisă acţiunea în capitolul al doilea, e ceva... contrar. Sau poate cine ştie, o să mă suprindeţi pe parcursul ficului şi Takeshi Yakimura va avea o fire descrisă ca în primul capitol:>. *high hopes*
În legătură cu cel de al doilea capitol, cea mai mare dezamăgire a fost, după cum am mai spus, să aflu că acea frază nu era adevărată. Mă rog, mai ai probleme cu semnele de punctuaţie însă cred că aspectul a mai fost menţionat şi în alte posturi anterioare.
Cam atât. Aştept continuarea să văd ce se va întâmpla.
Bun...in primul rand multumim pentru comentarii fetelor si ne bucuram ca am reusit sa va captam atentia.Tin sa precizez ca acest capitol este scris de Aisu,dar din anumite motive personale nu a putut sa-l posteze ea.

Aveam un sentiment ciudat inca de cand intrase in incapere. Imi parea straniu cunoscut. Infatisarea, numele... parca era ecoul amintirilor mele inecate in tristete.
Totusi, era imposibil sa fie el. Lui nu i-ar fi pasat atat de mult de o persoana incat sa innebuneasca din cauza pierderii ei. Spun asta deoarece sunt sigur ca Takeshi nu a comis nici o crima, ci e doar victima durerii pierderii iubitului sau.
Il intelegeam mai bine decat oricine altcineva din intreaga clinica. Stiam ca dragostea este o otrava letala, care te ucide incet, atat de incet, incat simti cum iti pierzi mintile din cauza ei. Eram si eu pe strada asta si incepeam sa cred ca eram masochist avand in vedere ca nu o parasisem inca. Dar nu era chiar atat de usor precum parea, nu pentru mine. Eram prea slab: nu puteam da cu piciorul trecutului, nu ma puteam desparti de amintirea zilelor petrecute impreuna cu el. Nu vroiam sa uit amintirile frumoase, iar cele urate oricum ma torturau in fiecare noapte.
Cu o sfortare supraomeneasca mi-am oprit sirul gandurilor si m-am intors inapoi la realitate.
-Takeshi, eu sunt convins ca tu nu ai omorat pe nimeni. Tot ce s-a intamplat a fost doar un accident nefericit, de care tu chiar nu esti vinovat, am spus pe un ton mai putin profesional decat mi-as fi dorit.
Si-a intors brusc capul, permitandu-mi sa vad lacrimile cristaline in care erau scaldati frumosii sai ochi de culoarea castanei.
Pentru o clipa mi s-a parut ca un fulger m-a spintecat in doua jumatati perfect egale. Ochii sai tristi pareau atat de departe de mine...cufundati in propria lor lume intunecata si plina de suferinta. Toata etica mea a fost mototolita si aruncata la cosul de gunoi precum o hartie nefolositoare. Ar fi trebuit sa imi ascult presentimentul ce imi spusese sa il trimit la alt doctor, unul care nu era un pic nebun. Totusi, acum era mult prea tarziu si nu mai avea nici un rost.
M-am ridicat incet de pe scaun si m-am indreptat cu pasi mici spre el. Un mic ungher din mintea meu urla disperat sa ma opresc in acel loc, insa era atat de mic incat nu i-am acordat atentie. Dupa doi ani de autocontrol mi se intampla exact acelasi lucru: imi pierdeam ratiunea si imi uitam toate principiile. Ajuns in fata sa si m-am asezat pe vine pentru a sta aproape la acelasi nivel cu el. Mi-am asezat palmele pe genunchii sai si l-am privit asa cum nu mai privisem decat o singura persoana in viata mea. Chiar nu mai stiam ce se intampla cu mine. Corpul era al meu, dar mintea care il controla imi era straina.
- Nu ai vrea sa iesi din rahatul asta de spital nenorocit? Arati de parca ai petrecut ultimii patru ani intr-o inchisoare de maxima securitate. Haide in curte, acolo nu mai e mirosul asta nesanotos. O sa iti faca bine. Si, in plus, acolo o sa imi poti spune ce s-a intamplat cu tine. Ce zici?
Nu mi-a raspuns. Mi-am folosit toata forta fizica de care dispuneam in acel moment si l-am ridicat de pe scaunul negru din fata biroului, iar apoi l-am tarat pe coridoarele ca un labirint ale spitalului. M-am gandit ca parea o stafie. O persoana care, desi se afla aici, in spatiul nostru, nu era in locul in care trebuia, nu mai apartinea acestei lumi.
Unul dintre infirmieri se uita ciudat, vazand cum il trag dupa mine si ma intrebam de ce. Intotdeauna angajatii acestei clinici mi se parusera niste persoane de-a dreptul dubioase insa, de regula, nu imi bateam capul cu asta mai mult de cinci secunde.
Cand am iesit afara, in curtea spatioasa, ochii mei au fost deranjati de diferenta mare de lumina. L-am asezat pe Takeshi pe prima banca pe care am zarit-o, iar apoi am luat si eu loc langa el.
- Deci, care este povestea ta? am intrebat, zambind bland.
Ok, ceea ce voiam sa spun e ca eu nu renunt la acest fic ( doamne fereste), doar ca am rugat-o pe Mira chi sa posteze capitolul in locul meu din cauza unor probleme cu calculatorul de care sper sa fi sacpat acum.

Multumim pentru comentarii si spor la citit :D
in sfarsit. macar in ultimul moment daca nu vrei sa te omor azi din prima zi de scoala Aisu :)) cand a zis Mira probleme personale m-a facut sa ma gandesc la prostii, desi stiam despre ce este vorba :)) Mira acum pntru urmatorul capitol termenul limita e sambata sa nu ma dezamagesti ca te omorrr!!! evident capitolul asta e minunat, ca toate capitolele scrise de Aisu chi. ;) dar FOARTE scurt. de data asta m-ai luat la faza cu scurtenia (da, stiu ca nu exista cuvantul). si totusi cat de idiot poate fi sa nu-si dea seama? ma enerveaza. sunt curioasa cum o sa poesteasca Take-kun :D de-abia astept nextul :* dar, din nefericire mai am de asteptat pana la capitolul 11 (sayz the yaoi maniac part of my brain - sorry yaoi maniac, nu m-am putut abtine sa nu spun asta, si nu, tu nu esti in mintea mea :))) ja ne!
bunaa>:D<!

IMi place fic'ul la "nebunie" :)) :chuu:
Sunt foarte curioasa care e de fapt trteaba cu povestea :>
Sper sa scape de sub control :* :> :perv:

anyway i love this chapter/fic and i'll wait for the NEXT :pls:

so GAMBATE la scris ..>:D<
j ane! :bye:
Neko-chan ,vad ca avem interese comune. Si eu, asmenea tie, sper ca dragutul asta sa scape total de sub control :3.

Ce imi place la partea aceasta de fic? E scurta si la obiect. De fapt, nu chiar la obiect, dar ne pune "pe tava" sentimente redeschise unor straini (aici apelez la consensul personajelor ,vazut din prisma mea), care ma indestuleaza precum o opera literara veche si politicoasa a lui Jane Austen. Parca totul capata o frumoasa nuanta de sticla multicolora in reflexia gandurilor sincere si tulburi ale doctorului. Minunat :3 !

Nu va verific la ortografie si nici nu am s-o fac vreodata, deci in privinta mea nu trebuie sa va ingrijorati. Daca mi se va incurca vreodata "limba" ,atunci e vina tastaturii v.v .

Oh, onee Mira-san ,te roog frumos si pe tine si pe partenara ta, puneti continuari mai lungi. Turbez fara :)).

Gambate fetelor!
Imi cer mii de scuze ca n-am venit mai devreme:((
Revenind la fic, sper ca doctorul atragator:love: sa-l poata ajuta pe Takeshi...:| N-am multe de comentat. Ma bucur ca Aisu nu parasteste ficul, nici sa nu-ti treaca asa ceva draga mea:*
Va las si va urez succes cu nextul>:D<
Multumim mult pentru comm-uri fetelor...stiu ca povestea pare un pic incurcata, dar pe parcurs veti intelege :D Pana atunci lectura placuta... nexxt:

IV. Privirea lui ma hipnotizase, iar eu vorbisem fara sa-mi dau seama. Mi-am plecat ochii
si am tras adanc aer in piept incercand sa ma reculeg, dar toate eforturile mele au fost in van, caci el s-a apropiat de mine, incercand sa ma consoleze. In minte mi se invarteau cuvintele sale: "accident nefericit", "nu esti vinovat" din nou si din nou pana ce se contopira, se dilatara si, intr-un final disparura. Dar in locul lor a aparut din nou el cu un zambet zugravit pe chipul palid."Nu are dreptate. Doar tu stii adevarul...doar tu sti ce mi-ai facut". Am incercat sa inlatur imagine lui de la mine din cap si am facut greseala de a-mi ridica ochii spre doctorul care ma analiza. Ochi de chihlimbar...atat de cunoscuti si totusi, care nu ii apartineau persoanei iubite, ci unui strain." De ce imi faci asta? De ce trebuie sa aiba ochii tai?" am gandit, in speranta ca el ma auzea.
Nu am primit niciun raspuns, dar, de altfel, nici nu asteptam vreo unul. L-am vazut pe doctor cum se apropie si mai mult de mine, atat de mult incat puteam sa-i simt mirosul parfumului discret. Ii vedeam buzele cum se misca si am ghicit ca ma intreba ceva, dar nu intelegeam nimic .Eram secat de puteri si de voiinta de a lupta cu letargia.
M-a tras dupa el afara din birou, apoi pe holurile alea lungi, interminabile, pana ce o lumina puternica ma izbit drept in moalele capului, facandu-ma sa inchid ochii. Mirosul de aer proaspat si de trandafiri imi inunda narile care il sorbeau cu neasat. Curios mi-am lasat privirea sa cutreiere imprejurimile, dandu-mi seama ca ma aflam in curte pe o banca, iar el statea langa mine.
- Deci, care este povestea ta?
Intrebarea lui m-a facut sa ies din starea de visare si sa aterizez fix in mijlocul realitatii.
Stiu ca incerca sa ma ajute si intr-un fel simteam nevoie sa ma destainui, dar, in acelasi timp, stiam ca nu am niciun drept sa o fac. Criminalilor nu trebuie sa li se arate mila sau bunavointa.
-Te vei simti mai bine daca imi vei spune, continua el pe acelasi ton.
Nu vroiam sa ma simt bine. Nu meritam sa ma simt bine. Meritam sa fiu lasat aici sa putrezesc, sa ma chinui la nesfarsit, bantuit de fantasma lui si de proprii mei demoni.
Am oftat din adancul sufletului si m-am rezemat de spatarul bancii.
-Ii placeau ultimile luni din primavara, pentru ca atunci infloreau ciresii. Obisnuia sa-mi aduca acasa cate o ramura inflorita pe care o punea intr-o vaza micuta si albastra de pe frigider.
Am lasat marea amintirilor sa ma inghita, sa-mi umple plamanii de trairi de mult trecute. Cat caz faceam eu pentru ramurica aia nenorocita. Il certam de fiecare data cand o aducea, zicandu-i ca o data ce se vor scutura florile, se va face mizerie. Fusesem prea egoist ca sa recunosc ca, defapt, imi placea. De fiecare data ii spuneam s-o arunce, am continuat eu cu acelasi ton. Niciodata nu i-am spus cat de mult asteptam crenguta aia, cat de mult mi-o doream. Era darul lui pentru mine, un dar pe care nu am stiu sa-l apreciez.
Am vazut cu coada ochiului cum trupul celui de langa mine se incorda pentru un scurt moment, ca si cum ar fi reactionat inconstient la ceea ce eu zisesem. Nu se uita la mine, ci la copacii ce margineau una dintre multele alei.
-Continua, te rog.Vocea lui avea o tonalitate placuta, joasa care ma relaxa.
-Isi lasa papucii in mijlocul casei si hainele le arunca pe unde apuca .Trebuia sa fiu tot timpul atent sa nu ma impiedic in ele. La papucul drept avea siret negru, iar la cel stang un siret rosu. Niciodata nu am inteles de ce. Nu stia sa gateasca, era incapatanat si uneori prea sensibil la vorbele mele. Am inspirat aerul inmiresmat, delectandu-ma cu acest deliciu, apoi am continuat. Dar l-am iubit. L-am iubit mai mult decat credeam vreodata ca este posibil si il iubesc si acum. M-am uitat la barbatul de langa mine hotarat, la fel cum faceam odata si pentru prima oara in ultimii doi ani am zambit .Dar eu l-am omorat.
-A fost un simplu accident, zise cu incapatanre pentru a nu stiu cata oara si se apropie mai mult de mine, mana s-a atingandu-se usor de a mea. Un fior mi-a strabatul corpul ca un soc electric, trezindu-mi si mai multe amintiri. Nu te poti invinui la nesfarsit, continua el.
Mi-am incordat falcile, incercand sa rezist tentatiei de a urla.
-Te inseli...a fost vina mea .Vocea incepuse sa-mi tremure pe masura ce viziuni vechi imi intunecau ratiunea. Eu am aruncat tigara, eu...eu l-am lovit si am plecat. Totul ardea...cenusa, fum...nu a mai ramas nimic. Corpul incepu sa-mi tremure incontrolabil, traind din nou senzatiile din acea noapte. I-am simtit mana pe umarul meu, poate in semn de consolare, lucru care m-a facut sa ma ridic in picioare. Nu vreau sa ma ajuti! am urlat eu cu ochii in lacrimi.
Din vina mea...doar din vina mea Takenaga a murit. Eu il omorasem cu mult inainte sa o faca incendiul cu gelozia mea, cu comportamentul meu, cu tot ceea ce faceam. Eu sunt singurul vinovat...
Vin asa de tarziu... Rusine mie!
Nu sunt in stare sa corectez, trebuie sa dorm, maine ma duc la dracu` sa ma ia! Sper sa revin cu un edit atunci, pentru a face si corectura, dar daca n-o fac, te rog sa nu te superi:*
Ai, cum bine stii, cateva greseli de punctuatie, in rest nimic. Si ele sunt foarte putine, ceea ce ma face sa fiu fericita:X
E superb capitolul:X Atata durere pusa intr-o poveste atat de bine descrisa! :X Ador asta! :X

Bun, mi se inchid ochii, tre` sa ma car la nani. Sper sa nu uit de Edit:))
Bafta la scris, fetelor :*
Vaii X::XX:
Ador chapteru' .. :chuu:
Sunt curioasa dak e vorba despre aceiasi persoana :pls:
ahh :perv:

GAMBATE la scris..and bring us zha'next >:D<

ja ne! :bye:
normal ca e la fel de tare ca intotdeauna, nici nu mai e nevoie sa scriu mai mult. Doc e atat de sweet si Takeshi e dragutz cand se simte vinovat :x vad ca ficul are deja multi admiratori, felicitari! :-* astept next-ul ca sa mai postez, desi stiti voi prea bine ce astept eu defapt... >:)
He~re.
Mi-a plăcut ^^. Nu am multe de adăugat. Personalitatea la care am spus că ma aştept în comentariul anterior a fost cumva alungată. Îmi place mai mult modul în care l-ati gândit voi=)). Descrierea îmi place, mai ales la MiraA. Nu e nici prea multă încât să adorm cu capul pe tastatura, însă nici insuficientă. E bine:-?.
Acţiunea curge, nu e grăbită. Mă mir, sincer, mă mir. La început am crezut că aşa o să fie, însă se pare că m-am înşelat, mă bucur ^^.
Primul meu comentariu în care nu critic nimic. Minune @-). Deobicei mereu am ceva de comentat=)).
Neah, nush ce să mai zic. Ţineţi-o tot aşa. :-?
srry ca scriu atat de tarziu..dar am facut varicela si in ultimele zile m-am simtit foarte rau...acum si aici...capitolul

Eram ravasit. Nu mai intelegeam nimic. Lumea mea era intoarsa la o suta optzeci de grade. El era in fata mea. De cate ori ma rugasem sa se intample asta... Si totusi nu dorisem sa se petreaca totul in acest mod. Nu cu el internat intr-o clinica de psihiatrie si nu cu mine care, ei bine...nu mai aratam ca si cum as fi fost eu. Fata mea a fost obtinuta in urma nenumaratelor operatii pe care le-am facut dupa acel incendiu. Parul, odinioara de culoarea castanei salbatice era acum blond, foarte blond. Uneori ma gandeam ca arata precum petalele de floarea soarelui. Si totusi o parte din mine se simtea mult mai bine decat dicta acea situatie. Trebuia sa admit ca eram fericit stiind ca m-a iubit si ma iubea mai mult decat pe oricine altcineva. Pentru prima oara in ultimii doi ani ma simteam din nou special.
Mi-am trecut mana prin par si am zambit. Cerusem in genunghi o sansa si, desi parea de-a dreptul bizar, aceasta mi se indeplinise. Trebuia sa profit de pe urma ei. La urma urmei era spre binele amandurora.
- Si totusi, daca a scapat? Nu te-ai gandit vreodata ca Takenaga a scapat?
S-a uitat la mine ca si cum eu as fi fost cel nebun.
- Nu avea cum sa scape, a raspuns cu o voce sfarsita.
-Totusi, de ce nu admiti aceasta posibilitate?
- Tu nu intelegi nimic, nu ai fost acolo! Totul, totul era cenusa, CENUSA! a urlat incepand mai apoi sa planga.
Ceea ce nu stia era ca eu chiar fusesem acolo si scapasem cu viata si il cautasem luni intregi, insa parca se ascunsese intr-o gaura de sarpe. Toate cautarile mele fusesera zadarnice.
- In regula, imi pare rau. Nu ar fi trebuit sa spun ce am zis. Ai dreptate, nu am fost acolo, nu am vazut ce ai vazut tu, nu am trait ce ai trait tu. Nu am nici un drept sa iti vorbesc ca si cum as sti cel putin la fel de bine ca tine despre ce este vorba. Iarta-ma. Imi pare sincer rau, i-m spus pe un ton bland.
Nu m-a bagat in seama insa. Era din nou cufundat in lumea lui. Trebuia sa il scot cumva de acolo!
Am inceput sa ii mangai obrajii asa cum obisnuiam sa fac noaptea tarziu in timp ce dormea. Am fost foarte surprins sa observ ca pielea lui era inca la fel de fina ca inainte.
Mi-a aruncat o privire intrebatoare.
- Sssssss, totul e bine acum, i-am spus zambind.
A inchis ochii si s-a lasat prada atingerilor mele blande. Era atat de frumos si de...inocent. Imi era aproape imposibil sa ma autocontrolez. Doream sa il mangai, sa il tin in brate, sa il sarut, sa ii spun ca sunt eu si ca il iubesc. Voiam sa stie ca il cautasem si ca nu il invinovateam penru nimic.
Totusi, nu puteam face asta, nu acum. Era inca mult prea devreme. Trebuia sa mai astept ceva vreme pana ii puteam zice adevarul. Inca nu era pregatit sa il afle. Nu l-ar fi crezut. Ar fi sfarsit facand o prostie imensa mai mult ca sigur.
Desi era foarte greu si dureros pentru mine trebuia sa am rabdare. O singura clipa de neatentie, o vorba necugetata si puteam sa imi iau adio de la el pentru tot restul vietii.
Trebuia sa ma port ca un doctor, dar mult mai bland, facandu-l astfel sa capete incredere in mine.
- Ce-ai zice sa ne plimbam? Daca nu vrei sa imi povestesti e in regula. O s-o faci cand vei fi pregatit. Avem mult timp la dispozitie. Eu nu pot sa te oblig sa faci ceva impotriva vointei tale.
A deschis ochii uitandu-se la mine ca si cum as fi fost primul om pe care il vedea dupa o lunga perioada de stat in salbaticie. Il intelegeam, ceilalti doctori nu erau prietenosi. De fapt, nu erau nici prea placuti la vedere. Se purtau cu pacientii ca si cum ar fi fost animale, nu oameni care au o disperata nevoie de ajutor.
M-am ridicat de pe banca si i-am facut semn sa ma urmeze. M-a ascultat fara sa schiteze nici o expresie. Ne plimbam amandoi prin curtea plina de flori. Ii spuneam despre ce se mai intamplase in ultimul timp in lume. Ii povesteam istoria acestui spital, a curtii sale, desi eram ferm convins ca nu imi acorda nici cea mai mica urma de atentie. Totusi trebuia sa continui sa incerc sa ii abat gandul de la...ei bine, de la mine cel mort.
Parea un fel de misiune imposibila insa eu continuam sa sper.
M-am aplecat si am cules un trandafir de un rosu sangeriu.
- Trandafirii nu sunt florile mele preferate, dar ma bucur ca macar sunt flori aici, am spus mangaind petalele trandafirului cu degetele mainii drepte. Dupa parerea mea si-au pierdut toata frumusetea datorita comercializarii in masa. Toata traba asta cu florile dragostei mi se pare o mare tampenie. Dragostea nu are o paleta atat de restransa de forme, culori si mirosuri. Nu, ea poate fi rozalie ca o floare de cires sau rosie ca o lalaea, cu miros dulce de vanilie sau intepator de nucsoara, depinde de persoana. Penru mine ar avea aroma cafelei, culoarea cerului si forma...cred ca ar avea forma unui fluture. Dar pentru tine? am intrebat aruncand trandafirul.
- Pentru mine avea mirosul moscului, culoarea chihlimbarului topit si forma unei flori de cires, a raspuns lasandu-si capul in jos.
Nu doream sa continui discutia pe tema raspunsului sau deoarece asta ar fi insemnat ca el sa se inchida din nou in lumea gandurilor sale intunecoase, lucru pe care il evitam.
- Vezi, ti-am spus ca fiecare interpreteaza dragostea diferit. Si nu e vorba numai de ea ci despre toate sentimentele. Ele sunt unice prin simplul fapt ca sunt ale noastre. Nimeni nu ni le poate judeca pentru ca nimeni nu e noi. Daca toti am gandi la fel toate astea nu ar mai avea nici un rost. Dar asa totul capata un sens: gelozia se naste din dragoste, ura din gelozie, teama din ura si tot asa. Durerea vine cand trebuie sa iti iei ramas bun. Fiecare lucru rau are macar cate o o parte buna. Tot ce trebuie sa faci e sa o cauti. Cand o s-o gasesti iti vei da seama ca tot ce ti-am spus acum e perfect adevatat. Crede-ma eu chiar am trecut prin asta.
De-a dreptul picant O_O
Nu ma asteptam sa fie insusi cel din incendiu, plus ca abia acum mi se face lumina in creier O_O
Belea! :X
( Nu corectez, nu ai greseli >:) )
M-a luat gura pe dinainte... Fac insa corectura clasica, fiindca sunt doar de tastare:
i-m = i-am
Desi era foarte greu si dureros pentru mine, trebuia sa am rabdare.
A deschis ochii, uitandu-se la mine ca si cum as fi fost primul om pe care il vedea dupa o lunga perioada de stat in salbaticie.
Nu doream sa continui discutia pe tema raspunsului sau, deoarece asta ar fi insemnat ca el sa se inchida din nou in lumea gandurilor sale intunecoase, lucru pe care il evitam.

Bun, interesant capitolul, mi-a placut. S-a facut lumina in teasta mea bolnava si plina de yaoi >:)
Bafta la scris in continuare! :X