Dupa cum am mentionat si cand am venit prima oara pe forum, scriu si este mai mult decat o ocupatie cum care sa-mi pierd timpul -pe care si asa nu-l am -, desi in ultima vreme poezia nu m-a prea iubit. Voi posta lucrari mai vechi urmand pe parcurs sa ajung la zi, nu am foarte multe, nu va voi stresa prea mult xD.
Filotic, vorbind
>> hai sa ne legam de maini si de picioare
in cercuri concentrice,
cand riturile scotiene dezvaluie un soare
mistic ce emana lumini verzi, efervescente
Tomarul ne asteapta la colturi de pod
cand prin labirinturi catacombice
mortii ne sufla istoria, Planul
tu sa aprinzi cu el flacara din
balonul nostru, el cunoaste miscarile subterane
vom curge din umbrele in ploi
ca lava pe pamanturile africane,
prin varfurile degetelor spirite sa ne patrunda
cand corabiile toate se scufunda
in abis, in oceane
Sa ne trezim in mijlocul lumii,
unde nimicul e lumea
si lumea e a lor,
desculti, cu sufletele vandute
sa recladim caramida cu caramida
castele medievale, cu ale lor secrete tacute
cand peretii au ochii sticlosi
iar tablourile timpane ascutite
In geruri sa sculptam oameni,
cu voci rasunand din genune
sa marcheze numarul nostru de pasi
in ciment cu carbune
fiindca noi zambim,
lasam ridurile sa se adune
nu ne e frica de noi,
ne e frica de lume, de ei
de tine, de voi si de ei si de ele
de visele ce raman doar vise
si de pasii reali dintre ele <<
Scuzati-mi introducerea atat de simplista si stearsa, sunt supraincarcata cu oboseala
Filotic, vorbind
>> hai sa ne legam de maini si de picioare
in cercuri concentrice,
cand riturile scotiene dezvaluie un soare
mistic ce emana lumini verzi, efervescente
Tomarul ne asteapta la colturi de pod
cand prin labirinturi catacombice
mortii ne sufla istoria, Planul
tu sa aprinzi cu el flacara din
balonul nostru, el cunoaste miscarile subterane
vom curge din umbrele in ploi
ca lava pe pamanturile africane,
prin varfurile degetelor spirite sa ne patrunda
cand corabiile toate se scufunda
in abis, in oceane
Sa ne trezim in mijlocul lumii,
unde nimicul e lumea
si lumea e a lor,
desculti, cu sufletele vandute
sa recladim caramida cu caramida
castele medievale, cu ale lor secrete tacute
cand peretii au ochii sticlosi
iar tablourile timpane ascutite
In geruri sa sculptam oameni,
cu voci rasunand din genune
sa marcheze numarul nostru de pasi
in ciment cu carbune
fiindca noi zambim,
lasam ridurile sa se adune
nu ne e frica de noi,
ne e frica de lume, de ei
de tine, de voi si de ei si de ele
de visele ce raman doar vise
si de pasii reali dintre ele <<
Scuzati-mi introducerea atat de simplista si stearsa, sunt supraincarcata cu oboseala
, dar esti cam departe. Mersi de parere xD

? *nods disapprovingly*. Primele poezii, vechi de cand lumea nu erau mare cap de tara, intr-adevar, dar in loc sa ma oftic ca lumea nu vede ce vad eu in ele, am continuat sa scriu tinand cont de sfaturi, un lucru pe care il recomand tuturor celor care se exprima in acest mod.
. Hai la mama