Oki. Pentru inceput felicitari pentru curajul de a scrie.
Am citit putin, cat sa-mi fac o mica impresie si acum abia astept sa mai citesc.
Mi-ar placea sa mi-l poti da intr-un pdf/word, sa-l pot pune pe bookreader-ul meu si sa nu ma chinui cu pagini web. O sa-ti trimit un PM cum sa dai de mine.
Si tine-o tot asa, scrie de placere si pentru ca vrei nu ca esti obligat.
Doamne deci eu mai am ultimele doua capitole de citit ca sa ajung la zi... dar nu e vina mea ca ai o imaginatie la fel d emare pe cat rabdarea de a scrie capitole atttaatt de lungi
Oricum... imi place... ti-am mai spus si inainte... imi place cum scri... iar eu momentan sunt la pasajul in care Athos si mama lui au avut acea discutie ciudata... si m-ai lasat in ceata.. bine tu probabil ai explicat.. dar eu mai am pana descopar continuarea... mi-a placut cum ai descris scena de dragoste dintre cei doi... frumos frumos
Ce pot sa zic... ma straduiesc sa ajung cu povestea la zi si o sa revin...
Multa bafta si spor la scris
Dupa cateva luni de absenta va aduc un nou capiyol sper sa va placa si multumesc inca odata celor care citesc.
Legat pe veci de Ochiul Lunii
Să nu îţi uiţi niciodată trecutul căci acesta se întoarce atunci când te aştepţi mai puţin.
-Edan
Trecutul... acel amalgam de evenimente şi amintiri prin care ai trecut cu ani în urmă, este cel ce te formează ca fiinţă, arată celorlalţi cine eşti tu în prezent, dar rămâne el oare acolo unde e locul, în spate, cedează el oare locul prezentului? Răspunsul în cazul meu este nu! Trecutul meu întotdeauna mă urmăreşte, este ca un obiect metalic atras parcă de un magnet invizibil pe care se pare că îl pot asupra mea. Amintiri dureroase uneori îmi străpung mintea şi gândurile ca nişte pumnale ascuţite şi încinse ce îmi ard şi ultima fărâmă de control apoi un val de regrete amintiri şi durere mă năvăleşte. Uneori persoane pe care le urăsc se întorc în viaţa mea provocându-mi scârbă sau ură, rănindu-i pe cei care îi iubesc, iar alteori dar rar persoane pe care le-am iubit şi pe care le-am crezut moarte , persoane la mormântul cărora am plâns blestemat lumea şi natura pentru că mi le-a furat de lângă mine.
Unii ar spune că reîntâlnirea cu acele persoane ar fi una plăcută care ar trebui să vindece acele răni din suflet, dar nu e întotdeauna aşa, mai ales dacă ai petrecut mulţi ani învinuindu-te pentru moartea lor, în cazul meu mii. Oricât de dur ai fi şi oricât de rece ai fi sau cât de groasă îţi este masca o fisură în ea tot apare într-un asemenea caz. Încerci din răsputeri să îţi alungi acel sentiment de vinovăţie şi să te bucuri de reîntâlnire dar nu reuşeşti pe deplin, căci şocul este prea mare. După ani lungi în care ai plâns, acum pur şi simplu nu poţi accepta faptul că acea persoană nu te-a căutat în tot acest răstimp, iar acest fapt nu face decât să îţi întărească dubiile, acela că poate încă nu te-a iertat.
Privind în urmă la conversaţia cu Ariadna în faţa acelei oglinzi, fel şi fel de sentimente mi-au năvălit în suflet şi în minte. Ce putea fi acea surpriză? Ariadna nu făcea surprize şi cadouri doar de dragul de a face, ci o făcea pentru a uimi, şi tot ea era cea care era la curent cu tot ce mi s-e întâmplă chiar dacă era departe de mine şi nu comunicam ani întregi. Nu îmi puteam lua gândul de la cuvintele ei „am o surpriză pentru tine în Stuttgard”. Urma ca mai târziu să îmi adeveresc şi întăresc încă odată convingerile despre Ariadna. Ea era printre cei mai loiali dintre fii şi fiicele ale mele şi cea care ar fi făcut orice pentru fericirea mea.
Venise în sfârşit ziua plecării. În seară zilei de 4 august eram cu toţii îmbrăcaţi, înarmaţi cu armele pe care ni le alesesem şi pornim la galop fiecare călare pe un cal negru Eram precum nişte năluci negre în acea noapte al cărei cer era întunecat şi noros acoperind luna a cărei lumini cu greu reuşea să se facă văzută, stelele erau şi ele ascunse speriate de acei sumbrii nori. Era o noapte perfectă pentru a dispărea fără urmă. Adrenalina îmi alerga prin vene gândindu-mă la lupta ce avea să urmeze şi la multele noduri ce aveau să fie desfăcute. Viaţa tuturor din micul meu clan avea să fie schimbată încurând.
Nu ne-am oprit până a doua zi când soarele a apus, pentru a îi antrena pe cei doi, iar caii să primească o odihnă bine meritată. Ne-am oprit dintr-o poiană de-a lungul căreia şerpuia un pârâu unde am legat caii pentru a se adăpa şi odihnii. Hektor a plecat pentru a vâna pentru masa de prânz, iar eu şi Johann am rămas pentru a îi antrena pe Medeea şi Athos. Johann a ales-o pe Medeea lăsându-mă pe mine să îl antrenez pe Athos.
-Athos, eşti gata să fi umilit am spus eu râzând?
- Nu chiar, mai întâi vreau sa las o tăietură pe corpul tau pentru a îţi şterge zâmbetul acela de pe fata, a spus acesta râzând la randul lui.
Cat timp eu si Athos eram ocupaţi cu tachinarea si rasul, Medeea a fost doborâtă la pământ de către Johann care avea o sabie lipita de gatul ei.
- Si uite aşa, vrăjitoareo, a spus acesta rostind ultimul cuvânt ca pe o jignire, eşti moarta, cea ce înseamnă ca eşti absolut inutila fara magia ta. Zece secunde! Ha, patetic si nici nu am folosit armele pe care le folosesc de obicei. Nu eşti buna nici pentru a profita de handicapul pe care ti l-am dat.
- Johann, ia-o mai uşor, am spus eu râzând si in nici un caz sa nu foloseşti cutite, biciuri sau mânuşile tale.
- Arh... nu am nevoie de ajutorul tau pentru a ma ocupa de tancul asta, a spus Medeea printre dinţi. I-am ignorat total comportamentul si vorbele fixându-mi atenţia pe Athos care avea sa vadă in curând de ce eram in stare. Am ridicat de jos un bat cu un diametru de patru centimetrii si am început sa alerg la viteza mea maxima in jurul lui, urcându-mă din când in când prin copaci pentru a îl deruta, apoi in mai putin de o secunda fiind lângă el si lovindu-l puternic cu băţul peste abdomen, acesta rupându-se la contactul cu pielea lui.
- Aşa lupta un vampir am spus eu zâmbind parşiv in timp ce Athos era plin de uimire si frica in acelaşi timp. Inca mai crezi ca poţi sa laşi o tăietură pe corpul meu? Nu te-a învăţat Zein nimic? Zein, am strigat eu uitându-mă la acesta care era la umbra unui copac pe pământ, nu cumva lecţiile si antrenamentele tale s-au desfăşurat in bordeluri si taverne? Nu îmi spune ca tu nu mai eşti in stare sa antrenezi un tanc. Uită-te la el inca nu realizează ce s-a întâmplat, am spus eu de-a dreptul iritat de comportamentul lui Athos si de atitudinea lui Zein care părea sa nici nu ma observe.
Am scos un cuţit din teaca de la cizma mea dreapta si l-am aruncat cu toată forţa înspre Zein, care cu toate ca ma ignorase pana atunci l-a prins imediat si l-a aruncat înapoi cu aceiaşi putere.
- Caine prost, am spus eu râzând prinzând in acelaşi timp cuţitul.
- Lipitoare, a spus el ridicându-se râzând, mi-ai jignit si lovit stăpânul pregăteşte te pentru o bătaie. Amândoi ne-am aruncat unul la celălalt cu o viteza si forţă uimitoare, pumnii noştri fixându-se unul in obrazul celuilalt, sângele sărind imediat din gurile noastre. Ne-am îndepărtat amândoi unul de celălalt apoi învârtindu-ne in cerc ne-am calculat unul altuia mişcările, aşteptând ca celalalt sa facă prima mişcare.
Aveam sa câştig aceasta lupta Zein nu era un om al răbdării, imediat ce s-a plictisit de acest joc de-a şoarecele si pisica s-a aruncat asupra mea, iar eu folosindu-mă de viteza am alergat in spatele lui lovindu-l cu forţă cu picioarele in coloana, aruncându-l pe burta câţiva metri in fata mea. S-a ridicat rapid ca si cum nimic nu s-ar fi întâmplat, mârâind puternic si fioros, unghiile începând sa ii crească pe măsură ce furia se acumula in el.
De data aceasta eu am fost cel luat prin surprindere deoarece Zein folosindu-se de urletul lui mental a reuşit sa ma deruteze îndeajuns de mult încât unghiile lui sa lase pe obrazul meu stâng patru linii însângerate, insa imediat ce înţepătura acestora a ajuns la creierul meu m-am trezit din acea stare de ameţeală provocata de urletul lui prinzându-i gatul si mana cu care ma zgâriase in acelaşi timp.
- Renunţă Zein, nu ma poţi învinge, îţi este teama sa îţi arăţi adevărata forţă in fata lui Athos. Ţi-e teama ca se va speria imediat ce va vedea cruzimea cu care lupţi de obicei?
- Taci din gura Edan, la fel de veninos ai rămas a spus acesta incercand sa zâmbească insa fara reuşită caci strânsoarea mea era prea puternica pe gatul lui.
- Am atins un punct sensibil Zein? Recunoaşte îţi este frică! Nu cred că i-ai arătat încă ce poate face cu adevărat acel urlet mental al tău!
- Te înşeli, a spus acesta luptându-se să se elibereze, iar eu eliberându-l.
- Nu mă înşel Zein şti bine asta eu niciodată nu mă înşel, sunt puţine lucruri pe care nu le ştiu şi multe pe care le ştiu dar tac făcând pe prostul, aşteptând să îmi joc cartea.
- Voi doi, ajunge a spus Hektor mârâind venind într-o mâna cu o căprioară din adâncul pădurii. Edan îl voi antrena eu pe Athos tu eşti mult prea dur şi te aştepţi ca el să înveţe să lupte aşa cum ai învăţat tu. Aici nimeni nu distruge pe nimeni, nu este o tabără de antrenament militar, iar Athos în nici un caz nu a fost crescut să depindă de săbii, topoare, cuţite şi săbii duble pentru a se apăra. Johann, a strigat Hektor mârâind plin de iritare, e valabil şi pentru tine, dacă o vei învăţa să lupte învaţ-o să lupte nu îţi folosi avantajele pentru a o umili. Şi mă rog de ce foloseşti un bici când acela este una din armele tale şi clar un avantaj pentru tine. La dracu’ îi voi antrena eu pe amândoi voi trei sunteţi la fel, îngâmfaţi, credeţi că dacă aveţi câteva mii şi sute de ani înaintea lor... arh, a terminat Hektor aruncând căprioara în braţele mele şi luând o sabie scurtă din teaca legată de şaua calului său.
Ştiu că am întrecut o limită acolo însă totul era necesar trebuia să aflu limitele puterilor lui Athos. Cât de departe putea să ajungă şi ce îl făcea să îşi elibereze întreaga energie. Cunoscându-l pe băiat puteam spune că limitele îi erau aproape invizibile, iar punctul în care îşi pierde controlul este acela între şoc şi furie. Trebuia să ating acel punct indiferent de consecinţe sau metode, chiar dacă trebuia să îl rănesc pe el sau pe Zein.
Intervenţia Lui Hektor a fost de-a dreptul inoportună deoarece m-a oprit mult prea devreme încă mai aveam până la punctul furiei căci şocul îl primise.
Diferenţa de putere dintre mine şi el era uriaşă şi îi fusese demonstrată lăsându-l fără cuvinte. Hektor habar nu avea de ce este în stare acest băiat sau ce era el de fapt. Nu spusesem nimănui dar aflasem di mintea lui Sanzzio tot ce se întâmplase. Erau lucruri care mă bucurau şi pe care aş fi vrut să le văd cu proprii mei ochi. Să îl învingă pe Mikhail atât de uşor şi să îşi joace cărţile cu atâta măiestrie încât nici eu, nici Medeea şi nici Sanzzio să nu realizăm nimic... Minunat! Oh şi era să uit de acel incident cu acea fată Aida! Din pură întâmplare am văzut acele imagini în mintea lui Zein. În sfârşit puterile lui ou fost trezite.
Mi-aş fi dorit să fiu acolo cad acest lucru urma să se întâmple, dar trebuia să mă aştept ca Zein să fie primul. Trebuia să mă mulţumesc cu gândul că eram singurul care ştia ce era Athos. Ştiam că imediat ce aveam să plec împreună cu Zein în pădure lăsându-l pe Johann să se ocupe de mâncare în timp ce Hektor îi antrena pe cei doi, Zein avea să mă întrebe ce se întâmpla cu Athos. Urma să joc din nou teatru ca de fiecare dată cad unul di apropiaţii mei se hotăra să îmi spună un secret pe care deja îl ştiam. Eram încă indecis, oscilând între a spune adevărul sau a minţii ţinând secretul încă puţin până în Spania unde ne vom întâlni cu Damian şi fiul de sânge al lui Louis. Citind disperarea di mintea lui Zein am decis să îi spun adevărul fără a juca teatru dar... aveam să o fac sub jurământ de sânge.
Exact cum văzusem în mintea lui atunci când ne luptam, imediat ce Hektor a început antrenamentele Zein mi-a făcut semn să îl urmez în pădure. Am luat di rucsacul meu un pocal şi un cuţit şi m-am avântat în pădure cu acesta. Imediat ce am fost destul de departe încât să nu putem fi auziţi de către ceilalţi Zein a încercat să îmi pună întrebarea care îl măcina însă l-am oprit vorbind în locul lui.
- Edan, eu... aş vrea să...
- Să mă întrebi ce se întâmplă cu Athos? Ţi-am citit gândurile în timp ce ne luptam, nu te puteai gândi la altceva. Ştiu totul Zein, cum v-aţi întâlnit, cum m-aţi căutat ani de zile, cum l-aţi omorât pe Mikhail şi vă mulţumesc pentru asta, cum aţi ajuns până la urmă în Heraklion şi Athos a folosit Aeleshian, totul până în această zi!
- Nici nu mă aşteptam la mai puţin de la tine, a spus el zâmbind. Deci ce se întâmplă cu Athos?
- Nu îţi voi spune nimic decât dacă accepţi să faci un jurământ!
- Jurământ! Doar nu...
- Exact! Athos nu trebuie să afle încă, cel puţin nu până ajungem în Spania. Poate muri dacă află acum căci furia îl va face să elibereze cantităţi uriaşe de energie.
- Edan ce se întâmplă cu el! Ce i-ai făcut, ce i-a făcut scorpia de Medeea?
- Nu i-a făcut nimic Medeea, eu sunt vinovatul, am spus eu şi imediat a venit şi răspunsul lui Zein şi în ciuda prieteniei ce ne lega ghiarele lui au ieşit şi mâna lui sa strâns în jurul gâtului meu. Nu ai de ce să reacţionezi aşa, nu este nimic grav, dar nu îţi voi spune nimic dacă nu accepţi un jurământ!
- Bine accept, ce trebuie să fac?
- Dă-mi încheietura mâinii stângi şi ţine pocalul acesta sub încheietură, imediat ce i-am spus ce are de făcut furia lui a dispărut ghearele retrăgându-se şi făcând în tocmai cum îi spusesem. Am tăiat folosindu-mă de cuţit încheietura, din rană începând să curgă sânge stacojiu al cărui parfum îmbietor îmi mângâia simţurile olfactive. Imediat ce o cantitate bună de sânge s-a strâns în pocal l-am luat din mâna lui şi punându-l sub încheietura mâinii mele stângi, înmânându-i astfel cuţitul lui Zein. Lama cuţitului a trecut pe pielea mea lasând în urma ei o rană din care curgea nestingherit sângele meu bătrân.
- Acum ce trebuie să fac, a întrebat Zein nerăbdător.
- Acum va trebui să taci până voi termina incantaţia, am spus eu iritat.
Sângele intră.
Sângele iese.
Prin sânge viaţa curge.
Prin sânge moartea să umble.
Acest jurământ de va fi încălcat.
Blestemul morţii să fie aruncat.
Să miroase a putred şi viermii să-l mănânce.
Focul să-l ardă şi scrum, cenuşă trupul să se facă.
Nici apa să nu-l stingă.
Nici magia să-l atingă.
Să ardă, să ardă,
Al vieţii fitil.
Nici corp nici suflet în veci odihnă să nu aibă.
Vântul a început să bată violent în zona unde eram noi, iar crengile copacilor au început şi ele să se mişte unele căzând pe pământ şi imediat ce făceau contact cu solul izbucnind în flăcări. Ultima parte a început atunci când focul s-a stins. Din cenuşa rămasă de la foc am luat putina între degete şi am aruncat-o în pocal amestecând-o cu degetul arătător de la mâna dreaptă suflând apoi în pocal.
- Totul este gata, am spus cu seriozitate.
- Nu trebuia să fi atât de drastic încât să pui moartea ca preţ al încălcării.
- Ba da! Aşa vei înţelege mult mai bine riscurile. Bea jumătate, am spus înmânându-i pocalul. După ce el a băut a venit rândul meu. Am băut tot sângele rămas ignorând gustul cenuşiii şi încercând să mă concentrez pe mirosul şi gustul lui adevărat.
- Ţi-am făcut jocul acum spune-mi ce se întâmplă cu Athos!
- Ştii povestea naşterii lui presupun. Atunci când l-am întâlnit pe Elias am ştiut imediat că din sămânţa lui va ieşi un băiat nu o fată aşa cu îşi dorea Medeea. Era doar o singură problemă, ştia cine era Medeea şi de ce era capabilă aşa că am fost nevoit să apelez la câteva trucuri. Citindu-i gândurile am aflat că îi plăceau atât femeile cât şi bărbaţii în egală măsura, aşa că l-am sedus, i-am băut sângele şi l-am hrănit cu sângele meu, creând astfel pentru scurt timp o legătură între noi. După acest schimb de sânge a acceptat să se culce cu Medeea sângele vampiric dându-i curaj şi iluzia omnipotenţei. În acel moment nu mi-am dat seama că sângele meu va avea un efect asupra copilului, de fapt nici nu ar fi avut dacă Medeea nu ar fi fost una dintre cele şase vrăjitoare nemuritoare.
După ce am vrăjit-o pe Medeea şi am lăsat-o în compania lui Elias pe care îl vedea arătând asemeni mie, am plecat spre hanul unde eram cazat. În acea noapte în timp ce dormeam Ravemilean mi-au apărut în vis. Nu o să uit niciodată acel vis. Am fost pentru a treia dată în întreaga mea existenţă când mi-a fost frică. Vocile lor s-au auzit în acelaşi timp pe un ton superior şi autoritar încât întreaga mea fiinţă a început să tremure.
- Edan, Ravemilean nu apar în vise decât atunci când un dezastru e pe cale să se dezlănţuie, doar nu vrei să spui că Athos... a spus Zein impacientat.
- Lasă-mă să termin şi vei afla totul. Ceea ce mi-au spus şi arătat m-a făcut să tremur de frică şi să regret cu toată fiinţa mea ceea ce făcusem.
- Azim, prin aroganţa ta nemărginită şi nepăsarea pentru consecinţele acţiunilor tale ai dezlănţuit asupra lumii o molimă mult mai rea decât moartea.
- Da...
- Linişte, Azim! Nu vorbi decât atunci când îţi vom da voie!
- Ce am făcut, am spus eu ignorând total ordinul lor, dar urma să regret acea îndrăzneala!
- Linişte, am spus, apoi au întins toţi cinci mâinile spre mine, trupurile lor au devenit fantomatice, iar ochii lor au fost cuprinşi de o flacără albă, apoi corpul meu a fost ridicat în aer şi cea mai cumplită tortură a fost dezlănţuită asupra mea.
- Ne pare rău că trebuie să ne comportăm în acest fel cu tine, a spus Elleae, dar ceea ce ai dezlănţuit asupra lumii este una din cele mai mari nenorociri care se vor abate asupra acesteia. Mi-au arătat apoi imagini îngrozitoare: sate arzând, câmpuri pline cu leşuri de oameni, vampiri, vârcolaci, teriantropi şi alte fiinţe, toate purtând acelaşi stigmat, un circumpunct cu ţepi.
- Tu provoci totul, au spus cu răutate în glas. Tu, iar asta se va întâmpla dacă nu opreşti ce ai pornit. Aceasta îţi este sarcina, iar pedeapsa îţi este sigilarea magiei până în ziua când ea va trece prin procesul de transformare.
- Dar nu înţele...
- Linişte, Azim, a spus Xereae corpul lui devenind din nou fantomatic şi aruncându-se spre mine cu intenţia de a mă ataca fiind însă oprit de Elleae.
- Lasă-l să vorbească, frate, a spus aceasta.
- Nu înţeleg nimic din toate astea, ce vină am eu şi cine este ea?
- Când i-ai dat acelui muritor sângele tău şi l-ai trimis să se culce cu vrăjitoarea Medeea ai dezlănţuit ceva de care noi înşine ne temem, au spus toţi în acelaşi timp. Fiul Medeei şi al muritorului va deveni ceva inuman, nici vrăjitor, nici vampir, nici om, posedând însă abilităţile tuturor, cartea pe care o vei găsi lângă pat atunci când te vei trezi îţi va explica totul, căci timpul este scurt şi esenţialul trebuie să îl auzi de la noi, au spus ei cu o oarecare urmă de teamă în voce.
- Medeea, acea... anominaţie, a spus Xereae, imediat ce va descoperi puterea copilului va avea un vizitator, spiritul ultimului devorator de suflete. Pasiunea ei pentru artefacte magice a adus-o aproape de medalionul pe care devoratorul îl purta. Ea nu ştie ce este... dar va afla căci copilul este una din cheile necesare pentru a dezlănţui acea foame şi putere. Acum lasă-ne, Azim! Vei găsi restul informaţiilor în cartea aceea. Pedeapsa ta rămâne, magia îţi va fi sigilată până când Medeea va fi transformată, iar atunci va trebui să o absorbi şi pe a ei. Preţul nereuşitei unei vrăji de absorţie este după cum şti moartea. Îţi jur că dacă vei muri voi avea grijă ca sufletul tău să fie cel mai chinuit din purgatoriu şi nimeni nici măcar fraţii sau surorile mele nu te vor ajuta.
- Şi aşa m-am trezit într-o baltă de sânge, slăbit şi fără dram de magie în mine. Cât despre ceea ce este Athos aveam să aflu din acea carte. Athos dragul meu Zein este un incubus, un demon al plăcerii. Acesta este rezultatul amestecării sângelui unui vampir cu cel al unei vrăjitoare nemuritoare.
- Edan, să înţeleg mai bine, Medeea va deveni un devorator?
- Da!
- Atunci de ce nu o omori acum cât este slabă?
- Trebuie să rămână în viaţă până va deveni un devorator pentru că doar atunci medalionul îşi va pierde puterile. Dacă o omor acum medalionul va găsi un alt purtător... şi nu, nu pot să distrug medalionul acum pentru că magia ce îl protejează e imposibil de rupt.
- Şi totuşi, a spus Zein temător, de ce nu îi putem spune lui Athos ce este?
- Transformarea lui în incubus este incompletă. Partida de sex cu acea Aida a fost doar prima parte. Sunt două căi pentru a completa transformarea. Prima este ca un vrăjitor sau o vrăjitoare să îl forţeze să îşi folosească magia apoi să îi întoarcă propria energie împotriva lui însă este extrem de dureroasă! A doua nu doare însă este nevoie de un alt incubus. Am încercat în lupta mea cu el şi cu tine să îl enervez dar nu am reuşit. Copilul acela seamănă prea mult cu mine. Îşi ascunde sentimentele şi emoţiile foarte bine atunci când nu vrea să se dea de gol.
- Şi de unde facem rost de un incubus? Din câte am înţeles de la tine nu pot fi mai mult de şase în întreaga lume nu sunt prea multe vrăjitoare nemuritoare în plus Athos ar putea muri.
- Exact, însă nu te teme Louis a făcut şi el un copil cu o vrăjitoare nemuritoare, Rodrigo ne vă ajuta. Acum hai să ne întoarcem ceilalţi vor venii după noi dacă nu apărem la cină.
Seara se lăsase când am ajuns împreună cu Zein în poiana unde poposisem. Luna se arăta sfioasă de după nori fiind încă în poziţie de urcare ceea ce era ciudat. În acea noapte ar fi trebuit să fie lună plină. Am rostit în gând o vrajă şi imediat în minte mi-au apărut rune şi simboluri ce fuseseră folosite pentru a împiedica luna să se împlinească. Un aliat! Dar cine... nu cunoşteam pe nimeni capabil de o astfel de vrajă înafară de mine şi Medeea. Să existe oare undeva acolo vraci sau vrăjitoare la fel de puternici precum mine şi Medeea. Îmi era cu neputinţă să cred acest lucru chiar şi celelalte cinci vrăjitoare nemuritoare nu erau nici pe departe de talia Medeei.
Imediat ce am ajuns în poiană am înlăturat acest gând şi m-am aşezat lângă Hektor în faţa focului. După ce am cinat Hektor a început să îmi spună mie şi lui Zein roadele antrenamentelor, bucurându-mă să aud că Athos se descurca minunat cu sabia lungă, reuşind chiar să îl pună pe Hektor la pământ.
Ceva s-a întâmplat atunci când Hektor a terminat de vorbit. Aerul a început să devină greoi, apoi am simţit un nod în gât ca şi cum cineva m-ar urmări, dar şi mai ciudat a fost urletul caracteristic unui vârcolac. Nu era un sentiment puternic, ci doar o senzaţie aşa că am alungat-o repede din gând.
- Johann aş vrea să îţi propun ceva, a spus Hektor trezindu-mă din reveria mea.
- Ce anume, a întrebat Johann.
- Scuturile tale mentale sunt slabe în comparaţie cu ale lui Edan sau ale mele. Îţi propun să facem un exerciţiu. Eşti de acord?
- Da, desigur, a spus Johann, dar presupun că în acest exerciţiu intră şi vrăjitoarea şi Athos. A pronunţat cuvântul „vrăjitoarea” pe ton răutăcios şi ironic încât toată ura lui a fost exprimată în acel moment, schimbându-şi radical tonul când a vorbit de Athos.
- Medeea are patru mii de ani de experienţă în ridicarea scuturilor, iar Athos... s-a uitat scurt şi cu subînţeles la mine, spunându-mi astfel fără ca ceilalţi să îşi dea seama că simţise energia mea magică în aer şi că ştia că ascund ceva... am impresia, a continuat el uitându-se apoi la Athos că de antrenamentul lui mental se va ocupa Edan din moment ce Athos este un utilizator al telepatiei şi al telekineziei, spunând acestea l-a surprins atât pe Athos cât şi pe mine, deoarece ştiam că băiatul avea darul telepatiei dar nu credeam că veninul vampiric fusese atât de generos încât să îi dea şi darul telekineziei.
- Bine, a spus Johann, ce trebuie să fac?
- Ridică cel mai puternic scut al tău, apoi Athos va încerca să pătrundă. Sunt conştient că nu va putea dar te va slăbi pentru atacul meu, în cazul în care mă vei ţine departe îi voi face semn lui Edan. Scopul este să ne ţi sau măcar să încerci să ne ţi departe de gândurile tale.
- Doar atât, a întrebat Johann arogant.
- Această aroganţă, fiule, s-ar putea să te lase cu o durere îngrozitoare de cap pentru câteva zile.
Ca de obicei un mic imbold mereu îl făcea pe Johann să ia totul ca pe o întrecere. A închis ochii concentrându-se pentru câteva secunde pentru a îşi ridica scuturile invocându-şi toată forţa pe care o avea. Fiindu-i creator şi el având sângele meu în corpul lui am putut simţi pe pielea mea vibraţia puterii. Am rămas plăcut surprins când vibraţia s-a transformat în usturime, apoi uşor, uşor într-o durere uşoară în stomac, gât şi cap. Asemenea senzaţii nu mi-au fost date decât de Ariadna şi Louis. Acest lucru nu însemna decât că Johann se antrena mult fără ca noi să ştim şi se hrănea foarte des, poate chiar zilnic aş putea spune deşi vârsta pe care o avea îi permitea să treacă chiar şi patru zile fără nevoie de sânge. Mă bucura această dezvoltare. Aşa trebuia să procedeze un fiu al meu şi mai ales pentru că el era unul din privilegiaţi.
- Sunt gata, a spus el stăpân pe sine.
La semnul lui Hektor, Athos a încercat să pătrundă în mintea lui Johann însă în zadar căci eu ştiam ce fel de scut crease acesta, chiar eram sigur că până şi Hektor va eşua dacă nu îşi va folosi toată puterea ceea ce a şi făcut însă eu nu aveam să fiu la fel de blând precum creatorul meu. Invocând toată forţa mea mentală în aşa fel încât până şi focul care ardea mocnit şi-a mărit dimensiunile, l-am atacat brusc pe Johann care a cedat, din nări şi urechi începând să îi curgă sânge.
- Impresionant, a spus Hektor, să fiu sincer nu mă aşteptam să rezişti la trei sferturi din puterea mea.
Greşise, Hektor fusese într-adevăr blând însă atât cât să nu îl rănească. Ştiam ce însemna trei sferturi pentru Hektor, îndeajuns încât să omoare un om instantaneu sau să paralizeze pentru o săptămână un vampir slab. Modul lui de a acapara mintea unei persoane era diferit de al meu, forţa lui te învăluia atacându-te din puncte diferite în acelaşi timp şi pentru o lungă durată, pe când eu foloseam o singură lovitură într-un singur punct menită nu să citească gânduri ci doar să provoace durere.
- Sunt mândru de tine fiule, am spus eu zâmbind, bucuros şi încântat de demonstraţia lui Johann. Vino aici şi ridică-ţi premiul, am adăugat eu desfăcându-mi cămaşa şi dezvelindu-mi gâtul invitându-l să mă muşte.
- Eşti sigur? Au trecut ceva ani de când nu ţi-am mai gustat sângele! La răspunsul meu mut Johann s-a ridicat de pe buturuga pe care stătea şi a venit spre mine precum un căţeluş dezvelindu-şi colţii ieşiţi la suprafaţă. Înţepătura lui a fost foarte uşoară şi precisă, sângele meu începând să curgă imediat. I-am simţit apoi buzele strângându-se şi încordându-se într-un sărut înfometat pe gâtul meu în timp ce îmi sugea sângele.
- Ah, cât de frumos, a spus Medeea ironică, vizibil dezgustată dar şi geloasă pe Johann.
- Taci Medeea, am spus eu zâmbind dar pe un ton lasciv datorită plăcerii ce îmi circula prin corp datorită sângelui care îmi era luat şi împotriva durerii mute provocate de venin, poate dacă ai fi mai puţin acră ai putea avea şi tu parte de un asemenea desert. L-a scurt timp Johann şi-a dezlipit buzele de pe gâtul meu întorcându-se mulţumit la locul său lângă Athos.
Mi-am trecut degetul peste rănile provocate de Johann, trecându-l apoi peste buze udându-le cu sânge. M-am ridicat apoi folosindu-mă de viteza vampirică şi apărând lângă Medeea care stătea singură pe o buturugă. Mi-am trecut limba peste buzele ei şoptindu-i lasciv:
- Gustă, dar nu muşca, mi-am apropiat buzele de ale ei, ea la rândul ei trecându-şi limba peste buzele mele prinzându-ne în scurt timp într-un sărut. I-am simţit caninii ieşind şi mişcarea ei menită să străpungă pielea fină a buzelor mele, iar atunci m-am oprit. Fără muşcături draga mea, i-am zis întorcându-mă la locul meu lângă Hektor.
Imediat ce m-am aşezat acea senzaţie ciudată s-a întors. Pentru câteva minute nu am văzut nimic înafară de un cer tenebros luminat de cea mai puternică lună plină, iar urechile mele erau asaltate de un urlet de vârcolac care era atipic de melodios şi hipnotizant. Simţeam cum întreaga fiinţă îmi vibra, simţeam nişte ochi galbeni fioroşi şi reci privindu-mă din negura nopţii. Îmi simţeam corpul mişcându-se, fiind zguduit cu forţă dar nu puteam reacţiona în nici un fel asupra acestui asalt. Până şi muşchii îmi erau blocaţi.
Mi-a trebuit o concentrare teribilă, de fapt sincer nici nu ştiu cum am reuşit să îmi mişc mâna îndeajuns cât să o ridic şi să o încleştez pe încheietura unei mâini. Mă simţeam ca o marionetă controlată de un păpuşar invizibil jucând într-o piesă mută şi înfricoşătoare. Apoi brusc am fost liber... Puteam vedea, auzi, simţi, puteam controla corpul, iar mâna pe care o mişcasem îi strivise osul lui Hektor care se uita uimit şi speriat la mine.
- Edan ce dracu’ a fost asta, m-a întrebat Hektor.
- Lasă asta îţi explic mai târziu, simţi forţa asta străină în jurul nostru, ca şi cum cineva ne-ar urmării, am întrebat eu.
- Nu, Edan nu simţi nimic, te rog spune-mi ce se întâmplă, a spus Hektor îngrijorat.
- Dar este acolo!
- Minunat a înnebunit Edan, a spus Medeea ironică.
- Taci femeie, a spus Hektor mârâind puternic la aceasta având caninii scoşi şi ochii căpătând o culoare roşiatică.
În tot acest timp eu, simţind energia apropiindu-se m-am ridicat aruncându-mă în direcţia din care aceasta venea. Imediat am simţit cum un lup, căci asta era fiinţa asupra căreia mă aruncasem îşi schimba forma devenind om.
- Mai să fie a spus bărbatul a cărei faţă nu o puteam vedea în întuneric şi datorită părului lung ce o acoperea, vocea sunându-mi însă cunoscută, dacă nu e frăţiorul meu colţişor. La auzul vocii lui toţi au luat o poziţie de luptă, chiar şi Zein care abia ce se trezise când îl auzise pe Hektor strigându-mă atunci când fusesem probabil controlat de acest bărbat.
- Oh, nu îmi spune că m-ai uitat, frăţioare! Mă simt rănit, a spus bărbatul râzând. Auzi Edan... şti... duhneşti a cadavru şi sânge. I-am dat imediat drumul surprins şi reamintindu-mi vocea. Hektor a venit lângă mine şi mi-a pus mâna pe umăr recunoscând la rândul lui vocea fratelui meu care ar fi trebuit să fi fost mort acum mult timp.
- Ilian nu îmi vine să cred... dar tu ar trebui să fi...
- Mort? Ei bine nu ai avut tu grijă de asta, nu mă înţelege greşit nu mă plâng.
- Dar... cum... eu... Ilian, cât mă bucur să te văd!
- Şi eu frăţioare! Ne-am prins amândoi într-o îmbrăţişare lungă încercând parcă să recuperăm toţi anii pierduţi. Trebuie să îi mulţumim amândoi Ariadnei, căci ea a fost cea care m-a găsit. L-am luat de mână pe Ilian şi l-am adus lângă foc pentru a îl putea vedea. Rămăsese la fel, cu excepţia ochilor galbeni, înalt cu o piele albă la fel ca a mea, blond cu acelaşi păr lung până la jumătatea spatelui, acelaşi trup osos şi atletic, însă neexceziv el nefiind un luptător din primele rânduri. Ochii lui Ilian au trecut de la mine la Zein deoarece îl recunoscuse ca unul de-al lui şi ca un superior.
- Alfa, a spus fratele meu ducându-şi pumnul la inimă şi îngenunchind în faţa lui Zein, este o deosebită onoare să vă întâlnesc.
- Ridică-te Ochi al Lunii, nu trebuie să îngenunchezi în faţa mea.
- Ochiul Lunii, am spus eu uimit, căci totul acum se lega. Viziunea, faptul că eu fusesem controlat, totul se lega!
****- Ilian, vino cu mine mâine şi vom călca împreună moartea în picioare, vom fi zei printre oameni şi împreună pentru totdeauna.
- Eşti nebun dacă chiar ai luat în serios acele vise!
- Dar sunt reale! Şti acest lucru mai bine decât mine, chiar tu m-ai avertizat că ele vor veni!
- Chiar şi acum regret că am făcut-o! Nu ar fi trebuit niciodată să îţi spun şi ar fi trebuit să încerc să le ţin departe de tine. Acum vom muri amândoi din cauza unor coşmaruri.
- Nu fi prost, Ilian tu eşti singurul care va muri, eu voi trăi, veşnic, dar inima îmi va fi bucăţi ştiind că tu fratele meu mai mic, mâna mea dreaptă şi generalul meu vei muri. Vino cu mine!
- NU!
- Eşti un prost! Te urăsc, Ilian şi te blestem să suferi cumplit atunci când inima mea umană va înceta să bată!
- Edan, Edan, vino înapoi, EDAAAN!
- Ilian, nu îmi spune că în familia noastră era sânge de vârcolac şi că datorită mâniei mele şi al acelui blestem ai fost condamnat ca o bestie!
- Glumeşti nu? Nu regret nici o clipă din existenţa mea ca vârcolac. Ar trebui să îţi mulţumesc căci fără firea ta furioasă şi acel temperament vulcanic nu aş fi gustat niciodată această putere.
- Ai fi putut fi un vampir, am fi putut fi împreună în tot acest timp, nu despărţiţi fără a şti unul de existenţa celuilalt.
- Cu tot respectul dar nu m-aş vedea sugând sânge dintr-o arteră, în plus nu aşa a fost scris! Fiecare are rolul lui de jucat! Tu trebuia să devii un vampir, căci din ce am înţeles din fragmentele pe care Ariadna le ştie ţine de sufletul tău. În tot acest joc al sorţii eu sunt doar un protector, un aliat pe când rolul şi destinul tău este mult mai mare. Un adevărat haos este pe cale să se dezlănţuie, iar tu eşti în centrul acestui haos. Vechile noastre învăţături îţi vor fi de folos: Distruge sau vei fi distrus. Doar tu poţi opri totul. Tu eşti cel pe care Ravemilean l-au ales, eşti deţinătorul tuturor secretelor.
- Ilian, vorbeşti ca de obicei cu dublu înţeles... înţeleg mare parte din vorbele tale dar partea în care tu te numeşti protector este neclară. Protector al cui?
- Al tău frăţioare! Al tău! Nu poţi simţii legătura dintre noi, de ce crezi că ai fost singurul care m-a putut simţii? Am fost legaţi încă de mici copii, de când mi-ai salvat viaţa pentru prima oară, încă de când am făcut acel pact de sânge nevinovat în care juram să fim mereu unul lângă celălalt. Am înţeles acest lucru imediat ce Ariadna mi-a spus că încă trăieşti. Totul se lega! Am fost salvat în urmă cu cincizeci de ani de către o muritoare, dar legătura nu s-a format, iar ea a murit în faţa mea.
- Erai deja legat de mine, am spus eu, iar ea a plătit cu viaţa pentru încercarea de a rupe legătura dintre noi.
- Aici, a spus Ilian reverenţios, în faţa alfa-ului meu şi al creatorului tău jur să te protejez şi să îţi fiu alături până la sfârşitul existenţei mele.
- Îţi accept jurământul, Ilian, Zein şi Hektor îmi sunt martori, luna să sigileze prin puterea ei acest jurământ. Ca doi fraţi ne-am născut ca doi fraţi să murim! Ne-am dus amândoi pumnul la inimă privindu-ne fix în ochi cu sinceritate în acest jurământ.
- Până la moarte, a spus Zein.
- Până la moarte, am repetat în unison eu şi Ilian.
- Unul pentru celălalt, a spus Hektor.
- Unul pentru celălalt, putere magică şi protector unul pentru altul, până la sfârşitul vieţii, până când focul mă va arde, până când trupul cenuşă se va face, până când ochii mi se vor închide aici în faţa lunii, a martorilor şi a ta acest jurământ îl fac, am spus amândoi. Aerul din jurul nostru a început să se încălzească, frunzele de pe pământ s-au învârtit în jurul nostru, iar focul a trecut în intensitate ajungând la aproape un metru.
- Aşa să fie, au spus Hektor şi Zein.
- Ce a fost asta, la întrebat Athos pe Zein, jurământul tău faţă de mine nu a fost aşa.
- Ochiul Lunii deşi al doilea în comandă celor nouă este singurul ce trebuie să depună un jurământ special. Este singurul vârcolac capabil să folosească magie şi de aceea atât el cât şi legătura lui trebuie să depună un jurământ ceva mai aparte. Trebuie neapărat să fie un alt vârcolac alături de Ochiul Lunii, iar de legătură o fiinţă din specia lui.
- Frumos, a exclamat Athos.
- Nu este de loc frumos copile, a intervenit Hektor dacă unul din ei îl va trăda pe celălalt sau va face ceva care să îl afecteze indirect pe unul din ei fără ca celălalt să ştie amândoi vor muri. Este un jurământ de cedare a puterii. În cazul lor este extrem de periculos deoarece Edan nu este tocmai un sfânt, doar eu ştiu câte a făcut de-a lungul anilor fără a întreba înainte şi fără a se gândi la consecinţe.
- Deci să înţeleg că acum sunteţi ca şi căsătoriţi? Păi vă doresc o noapte a nunţii fericită, a spus Medeea sarcastică, însă regretând la final cele spuse deoarece la puţine secunde după replica ei mâna lui Johann s-a încleştat în gâtul ei strângând atât de tare încât aceasta a început să se zbată pentru a se elibera. În zadar căci imediat Johann a ridicat-o ca şi cum ar fi cântărit câteva zeci de gram e în aer izbind-o apoi cu coloana de pământ, oasele pocnindu-i la impactul cu solul.
- Următoarea remarcă ironică sau sarcastică te va costa viaţa scorpie! Ar trebui să taci din gură în loc să scuipi venin, acum câteva zile plângeai şi făceai pe nevinovata, iar acum îţi arăţi adevărata faţă. Încă o dată Johann a ridicat-o izbind-o din nou de pământ, de data aceasta sângele a apărut în colţul gurii Medeei. Te aşteptai ca Edan să te creadă pe cuvânt? Eşti chiar atât de proastă încât ai crezut că te va ierta şi că îl vei putea manipula? De fapt tu eşti cea manipulată, tu eşti cea demnă de milă, pentru că lasă-mă să îţi spun un secret ai fost transformată din milă, iar atunci când nu va mai avea nevoie de tine te va arunca precum o cârpă aşa că roagă-te ca în loc să te arunce să te ucidă mai bine mai cere-i milă încă o dată. Johann s-a ridicat eliberând-o pe Medeea şi ignorându-ne pe noi ceilalţi care eram relativ uimiţi de comportamentul lui. Eu probabil eram cel mai uimit Johann era mult mai calm şi nepăsător. În plus adevărul din cuvintele lui m-a uimit.
- Eşti o bestie, a ţipat Medeea, nu înţeleg ce vede Edan la unul ca... Cuvintele i-au îngheţat în gât căci privirea plină de ură şi dispreţ a lui Johann acompaniată de un mârâit gutural şi înfricoşător, plin de înţelesuri a făcut-o să tresară. Ah de ce mă mai obosesc, a exclamat Medeea luând-o la fugă vizibil speriată.
Odată cu plecarea Medeei pe cer sau văzut două fulgere, urmate apoi de tunete înspăimântătoare ca şi cum întreg cerul s-ar fi crăpat. Cu toţii am crezut că va începe să plouă până când am văzut expresia palidă a lui Ilian şi teama din spatele acesteia.
- Trebuie să plecăm, runele mele încep să îşi piardă efectul avem maxim trei zile să ajungem în Spania. Haita lui Dimitri a atins proporţii uriaşe, Damian şi Rodrigo nu vor putea rezista fără noi. Edan nu mai avem timp să ne ducem după Ariadna, ia-mă de mână o vom contacta telepatic, împreună vom putea să o contactăm şi fără o oglindă. Eliberează-ţi întreaga energie magică!
- Ilian, eşti nebun realizezi ce ar însemna ca eu să îmi eliberez întreaga magie? Nu ştiu ce ţi-am tot spus ţie Ariadna dar până şi Johann ar putea muri doar fiind aproape de mine!
- Trebuie altfel Ariadna nu va primi mesajul. Dimitri are un clan de vrăjitoare alături care au pus un sigiliu împotriva vrăjilor peste nivel doisprezece. Aceşti nori sunt acel sigiliu. Sunt trei vrăjitoare nemuritoare printre ele! În plus am nevoie de puterea ta pentru a întări runele puse pe lună, altfel s-ar putea să ne ducem în Spania degeaba!
- Hektor, Zein luaţi pe ceilalţi şi fugiţi cât de departe de mine puteţi, am spus eu cu teamă în voce. Orice aţi auzi nu vă abateţi de la drum, orice aţi vedea este doar o iluzie. Hektor promite-mi că nu vei face nimic şi vei merge mai departe chiar dacă îl vei vedea pe el...
- Îmi ceri prea...
- Hektor, te rog! Zein ai grijă de ei. Hektor!
- Bine, promit!
- Duceţi-vă acum ne vom întâlni imediat ce vom termina.
- Edan nu avem mult timp, eliberează toată magia în acelaşi timp cu mine şi repetă după mine:
Foc, Apă, Vânt, Pământ şi Spirit vă chemăm la noi.
Focul să ardă barierele realităţii.
Apa să creeze iluzii.
Vântul să alunge orice entitate malefică din cercul nostru.
Pământul să sigileze.
Spiritul să dea viaţă iluziei.
Prin puterea celor cinci elemente invocăm spiritul Ariadnei!
Arată-te, arată-te! Acum!
Aerul din jurul nostru a început să vibreze puternic, vântul să înteţit ridicând în aer frunzele de pe pământul care se crăpa şi cutremura, imediat ce ajungeau în aer frunzele se aprindeau roind în jurul nostru că nişte limbi de foc. Cerul a devenit şi mai negru, iar fulgere au început să îl străbată ciocnindu-se între ele, o ploaie torenţială începând. Atât eu cât şi Ilian îngheţăm de frig simţind cum apa de la picioarele noastre se cristalizează înţepenindu-ne pe loc. În jurul nostru a început să se deseneze din crăpaturi o pentagramă din care fum negru a început să se ridice, iar în faţa noastră a apărut trupul fantomatic al Ariadnei îmbrăcat într-un costum mulat de piele neagră.
- Ariadna, ascultă nu avem timp, în momentul acesta îi iei pe Damon, Eric şi Khaterine şi plecăti în Spania, runele mi-au fost în mare parte sparte. M-am întâlnit cu Edan plecăm şi noi! Atât a apucat Ilian să spună înainte că un fulger să lovească corpul translucid iar iluzia spiritului să dispară.
- Hektor, Hektor, Hektor nu, nu te duce, s-a auzit strigătul disperat al lui Zein.
- Edan nici să nu te gândeşti să părăseşti cercul, mi-a spus Ilian văzându-mi ochii speriaţi, nu voi putea ţine frâu unui asemenea cerc de unul singur am nevoie de tine.
- Hektor are nevoie de mine, e în pericol!
- Edan nu! Dar în zadar striga deja mâinile mele erau pe capul lui desenând cu unghiile mele o pentagramă pe fruntea lui lată. Avea să primească magia mea fără ca eu să fiu în cerc. Imediat ce am terminat am fugit în direcţia din care s-a auzit vocea lui Zein însă oprindu-mă şi îngheţând ca o statuie când am văzut ce se întâmpla.
ce vrei tu sa iti mai zic si aici, dupa ce ti-am spus parerea mea despre fiecare moment care m-a impresionat in acest capitol? in fine:P I`m just teasing, I know I said that I`ll tell you here so here I am.
Ma bucur ca intr-un sfarsit aflam si noi ce este Athos mai exact si cum a fost el conceput si c-am ce rol are el atat in planurile lui Edan cat si in planurile Medeei. App, ti-am zis ca nu o suport pe Medeea, nu? Nu o suport in mare parte din cauza modului in care a ales sa il foloseasca pe Athos. Adica, nu zic ca Edan este mai bun pentru ca si el se foloseste de Athos dar in acelasi timp are si grija de el, pe cand Medeea s-a comportat foarte urit cu el si l-a tinut inchis. Desigur stiu ca a facut-o ca sa il tina ascuns de Edan, dar sunt sigura ca putea sa gaseasca o alta cale, in fine.
Imi place ce ii face Johann lui Medeea, asa cum ti-am mai spus sper sa mai existe scene in care o agasezi, o terorizez, o agresezi si o abuzezi pe aceasta deoarece imi place la nebunie>:)
Johann in acest capitol tocmai a urcat in topul meu pentru cele mai interesante personaje.
Sa trecem la Hektor. OMG! Hektor, deci nu ma asteptam la o rabufnire din partea sa si de asemenea ma ingrijoreaza faptul ca a simtit nevoia sa plece la sfarsitul capitolului. Sunt sigura ca daca totul era in ordine el nu ar fi trecut peste promisiunea pe care i-a facut-o lui Edan de a sta locuilui, desi a simtit ceva. Si mai e intrebarea, ce a vazut? ce l-a facut sa plece? De abia astept sa aflu raspunsul la aceasta intrebare.
Eh si ajung la punctul culminant al intregii tale povesti care se afla la sfarsit. Cine este cel care se bucura sa il revada pe Edan? Mai bine de atat chiar nu puteai sa sfarsesti capitolul. Aproape ca imi vine sa tip din cauza frustrarii pe care o simt acum cand am ajuns la sfarsit si inteleg ca nu mai am nici o continuare ca trebuie iar sa astept o groaza de timp pana aflu ce dracul se intampla! este frustrant si intrigant si super misto in acelasi timp:) ce pot sa zic, chiar te pricepi sa creezi suspansul.
A aparut un nou personaj in acest capitol, un personaj foarte interesant despre care nu dai prea multe detalii si anume: Ilian. De abia astept sa aflu mai multe despre el.
Mai, deci ce sa iti mai zic? Intr-adevar ai mai facut putina lumina in mintea noastra, a cititorilor tai. Adica ne-am dezvaluit ceea ce este Athos si care este rolul sau in toata povestea, deasemenea ai dezvaluit si relatiile dintre el si Medeea si el si Edan. Acum stim de ce Edan l-a convins pe Athos sa i se alature si de ce Medeea este si ea pe langa ei. Dar, ne-ai aruncat din nou in necunoscut facandu-ne sa ne intrebam care este rolul lui Ilian mai exact, care este povestea sa, de ce i s-au pus sigilii lui Edan si mai ales ce mai exact se intampla dupa ce Edan isi elibereaza puterea magica.
de abia astept urmatorul capitol va fi unul foarte interesant, foarte, foarte interesant.
Buna, am ajuns si eu pe aici ^^
Ok, in primul rand vreau sa-ti spun ca ma uimeste total marimea capitolelor tale. Nu am mai vazut nicaieri pe zup asemenea capitole.
Dar hai sa revenim la poveste.
Deci, povestea in sine mi se pare foarte interesanta. Sincer, chiar nu mai credeam ca povestile cu vampiri mi se vor mai parea vreodata interesante si totusi ficul tau a demonstrat contrariul. Mi se pare interesant faptul ca in povestea ta apare si o vrajitoare, asta e ceva nou in genul asta de povesti, sau cel putin pentru mine este. Am citit cateva carti cu vampiri si in niciuna nu am vazut vrajitoare, doar varcolaci.
Legat de descriere: imi place cum descrii, nu prea stiu ce as putea sa-ti spun la acest subiect. Descrii foarte bine si frumos tot ceea ce simt personajele. De asemenea acestea sunt transmise foarte bine.
Personaje: mi se par bine conturate. Bine, mai sunt anumite lucruri care poate ar trebui spuse despre ele, in special despre Edan, fiind personajul principal, deoarece inca nu sunt cunoscute toate detaliile legate de el, dar ai mentionat in text ca aceste lucruri vor fi dezvaluite pe parcurs, deci vom afla din ce in ce mai multe despre el si poate si despre alte personaje.
Mie una mi se pare un lucru bun faptul ca nu ai spus totul despre personajele tale inca de la inceput. Acest lucru contribuie la suspans, iar poevstea devine si mai interesanta atunci cand aflam lucruri noi despre aceste personaje, trecutul lor etc.
Actiunea: pai, nu mi se pare a fi grabita, iar avand in vedere marimea capitolelor nu prea cred ca avea cum sa fie grabita. Totul decurge bine, nici prea repede nici prea lent.
Ar fi totusi ceva la aceasta poveste care nu imi place, ca sa zic asa. Am observat ca tinzi sa faci propozitii mai lungi, iar uneori a trebuit sa mai citesc o data acea propozitie pentru a intelege exact la ce ai vrut sa te referi. Nu mi se pare o prolema lungimea propozitiilor in general, dar poate ca ar fi mai ine sa le faci putin mai scurte. Ar fi mai usor de citit si cititorul ar intelege mai ine si mai repede ceea ideea pe care vrei sa o tranzmiti.
A, da, si pana nu uit, mai voiam sa zic despre acea filozofie, daca o pot numi asa, ca nu gasesc un cuvant mai bun. In primul capitol, chiar mi-a placut foarte mult si chiar mi-am pus cateva inrebari, apoi mi-am amintit ca povestea este fictiune si m-am linistit. :]] Dar aici as avea o mica observatie. Sincer imi plac acele filozofari pe care le faci si am observat ca le pui la inceputul fiecarui capitol. La inceput a fost ok, insa apoi acele filozofari ale personajelor cam tindeau sa distraga de la ceea ce s-a intamplat in capitolul precedent. Nu zic sa renunti la ele, dar poate ai putea sa le introduci printre randuri in poveste, nu stiu, poate in felul asta ar fi mai bine.
Ce altceva as mai putea spune? Pai, sincer, nu mai am nicio idee.
Sincer, imi place stilul in care scrii.^^ Succes in continuare!