memoria este jurnalul pe care noi toti îl ducem peste tot cu noi.
-
oscar wilde-
Ce este viața dacă nu o aventură? O aventură a cunoașterii propriului eu. Viața! Acea stare în care sufletul tău coboară din astral pentru a cunoaște umanul. Sufletul tău începe să iubească, să simtă și să înțeleagă lumea odată cu tine. Dar ce se întâmplă atunci când dorințele tale devin și dorințele sufletului tău. Ce se întâmplă atunci când amândoi doriți ca viața să continue, ca ea să nu se termine. Când și tu și el plângeți pentru încă o zi , încă o bucurie, încă o iubire, încă o lacrimă, încă o inimă frântă. Ce se întâmplă atunci când sufletul refuză să te părăsească pentru a se întoarce în astral, când tu ți strâns cu dinții de el refuzând să îi dai drumul de teama morții.
Dar ce este moartea? Cel mai cumplit lucru! Este starea în care totul te părăsește, sufletul îți pleacă, ochii refuză să se mai deschidă, mintea ta nu mai visează, gura ta nu mai grăiește, inima nu-ți mai iubește. Ah îngrozitor! Dar de ce ni se ia darul numit viața? De ce suntem pedepsiți? De ce murim? Oare? Oare de ce? Trăim oare pentru a muri? Ne naștem oare pentru a sfârși în pământ, pentru ca trupul nostru să putrezească, pentru ca dorințele noastre să se piardă în neant? Refuz, refuz să cred, am refuzat să cred!
Dar te-ai gândit vreodată că dincolo de moarte există renaștere? Te-ai gândit că dincolo de ființa umană există umbră? Te-ai gândit vreodată că dincolo de aparențe există cu totul o altă lume? Nu lua în seamă aceste întrebări, nu încerca să dai un răspuns, încearcă doar să reflectezi asupra vieții umane, asupra ființei tale.
De ce existăm... de ce dispărem... de ce suntem uitați? Mulți se întreabă asta însă sunt puțini cei care într-adevăr găsesc răspunsul. Răspunsul existenței lor, răspunsul genezei. Sunt atâtea teorii, însa aproape nici una credibilă. Petrecem o viață în această lume și realizăm la sfârșitul ei că nu știm de fapt nimic despre noi, nimic despre lume. Viața se scurge repede și cu fiecare zi ce trece suntem cu un pas mai aproape de moarte. Realizăm prea târziu când mâna ei rece ne atinge obrazul și stoarce viața din noi, lăsând în urmă doar un corp fără vlagă, nefolositor.
Am fost creați din lut și suntem destinați să sfârșim la fel! Este un cerc haotic am putea spune. Un cerc pe care îl putem controla, îi putem mări dimensiunile, însă niciodată nu vom ști când cercul va fi complet. Care este lucrul, ființa, sau forța ce închide acest cerc, terminând odată cu cercul și viața noastră? Mereu mi-am pus întrebarea aceasta, însa de fiecare dată sfârșeam prin a mă încurca în propriile idei. De ce? Nu este atât de greu, sunt de părere că îți ajunge o viață de om, o viață, fie ea de scurtă durată... o oră, o zi, o lună, un an sau de ce nu un veac. Nu este atât de greu... trebuie doar să vrei, dar nu vei ști niciodată dacă concluzia la care ai ajuns este una bună, sau din potrivă una rea.
Unii spun ca viața nu este deloc frumoasă, și o irosesc, lăsând-o să treacă ca un val ce trece de-a lungul unei plaje. Uită să aprecieze valorile și bucuriile ei, uită că dincolo de vălul negru ce se așterne peste gândurile lor există totuși o rază de lumină. Uită că dincolo de probleme există speranță. Speranță, un cuvânt frumos, plin de sentiment, cu înțelesuri diferite. Speranța că într-o zi va fi mai bine, speranța la viață, speranța la iubire. Aceste nuanțe ale speranței vin în culori diferite însa ele formează un tot, un tot ce reprezintă de fapt ideologia vieții noastre.
Dar cum e atunci când mori, oare regreți că nu mai ești sau poate că ești mulțumit și fericit că ai dus o viață frumoasă, plină de sentimente și amintiri plăcute, pline de clipe calde ce contrastează cu cele reci, dar din care ai putut trage o învățătură, o învățătură ce a contribuit la formarea ta ca om, ca ființă rațională. Tu ce înțelegi prin toate astea? Eu unul am renunțat de mult să mă gândesc. Era un timp în care mereu mă întrebam oare cum e, dar negăsind un răspuns care să mă satisfacă renunțam. Nu îmi repeta greșeala, și încearcă să găsești aceste răspunsuri. Un sfat mic ce poate fi interpretat, tu să alegi, căci eu am ales la timpul meu.
Am ales dorința, dorința de a trai, dorința de a cunoaște lumea în care trăim.
De multe ori am auzit expresia ”Cine suntem noi să punem la îndoială judecata lui dumnezeu?” dar mă întreb oare cine este acest ”dumnezeu” și cine este el să se joace cu viețile noastre. Încă din clipa în care vedem pentru prima dată lumina, încă de la prima respirație, primul sunet scos, suntem urmăriți de umbra morții ce se hrănește cu energia ce noi o emanam. Suntem sortiți pieririi încă de la primul zâmbet. M-am întrebat de multe ori oare de ce, de ce este așa, de ce nu putem schimba nimic? Dar dacă tot cea ce ști despre viața și moarte nu este adevărat? Ce ai face în momentul în care ai afla că tot cea ce ști despre oameni, despre tine, viața și moartea ta este doar o șaradă murdară. O minciună deghizată, ascunsă de ochii tai?
Nu vei cunoaște aceste lucruri, nu le vei realiza valoarea decât atunci când vei ucide. Doar în momentul în care vei simiți sângele adversarului prelingându-se printre degetele tale, când sângele roșu aprins iți va păta hainele, când îi vei simți gustul încântător, când îi vei simți căldura pe buzele tale. Doar atunci vei putea să realizezi cu adevărat ce este viața și ce este moartea. În momentul când ucizi devii conștient de valoarea propriei vieți și realizezi că ucigând un altul tu devii mai puternic, cu un pas mai aproape de a afla secretul vieții. Însă nu vei cunoaște cu adevărat aceste lucruri decât dacă vei fi tu însuți la un pas de moarte.
Spun aceste lucruri din propria experiență. Este o poveste veche de mii de ani, de pe vremea când lumea se închina și venera nu doar o zeitate, ci zeci. O vreme în care supranaturalul era ceva de temut nu doar povești de groază. O vreme în care dacă nu luptai pentru propria-ți viață mureai.
Timpul este patronul vieții. Este cel care îți decide sfârșitul. Dar, ce se întâmplă atunci când sfârșitul nu mai vine. Când timpul trece, scurgându-se tot mai mult, iar tu... Tu rămâi înghețat în timp fără să îmbătrânești fără să mori! Ție cine îți decide moartea? Nu este un mit, nu este un basm, totul este real, real ca soarele ce strălucește dimineața pe cer, luna și stelele ce ne veghează noaptea. Viața veșnică este un dar pe care doar cei puternici și curajoși îl pot primi. Trebuie doar să știe unde să caute și sa poată înfrunta pericolele ce îl așteaptă. Nu contează cât de greu este sau cât de mult trebuie să aștepți, răsplata va fi pe măsură.
Cuvintele mele par probabil lipsite de sens, simple ideologii, gândurile unui fanatic, unui ateu ce nu ține cont nici de religie nici de principii. Poate că este adevărat, poate că nu, însă acestea sunt concluziile la care am ajuns trăind o viață lungă plină de plăceri pe acest pământ. Nu, nu sunt un bătrân decrepit care își aduce aminte întâmplări din trecut. Sunt un bărbat tânăr, însă posed cunoștințele și înțelepciunea unui bătrân. Sunt un suflet vechi prins în corpul unui tânăr.
Aberații! Minciună! Cum este posibil așa ceva? Acestea îți sunt probabil gândurile după tot ce ai citit, însă nimic din cele spuse mai sus nu e minciună. De ce aș minți? Ca să fiu sincer nu mai vreau să mint mi-au fost de ajuns sute de ani de minciună. Da sute, chiar mii. Mii de ani în care, m-am ascuns, în care m-am ferit să spun lumii ce sau cine sunt cu adevărat. Decenii de secrete și crimă pentru păstrarea acestora. Da am ucis, am ucis și ucid zilnic pentru a trăii. Aș minți dacă aș spune că am ucis numai din nevoie. Nu, am ucis și din plăcere, plăcerea de a vedea culoarea stacojie a sângelui, plăcerea de a vedea cum victimele mor în mâinile mele.
Deja cred că ai făcut legătura între viață, sânge și crimă, așa că ști deja cea ce sunt. Un vampir! Incredibil! Aceasta a fost și reacția mea în urmă cu mii de ani când am aflat de existența acestor creaturi. Monștri ce se hrănesc cu sângele oamenilor nevinovați, ucigași nemiloși ce nu țin cont de lege sau principiile societății. De-a dreptul inuman! Însă este o concepție total greșită. Nu noi suntem adevărații criminali, nu noi suntem cei ce aducem suferința. Natura este cea care ucide zilnic, fără resentimente, fără a respecta dreptul la viață.
De ce ar trebui să acceptăm ca viața noastră să se termine, de ce să acceptam și să îmbrățișăm moartea. Nu e oare un sacrilegiu să putrezești în pământ, să fi hrană pentru micile vietăți ce trăiesc în întuneric, ce se hrănesc cu carnea din cadavrul tău. Nu e glorios să mori, nu e nici corect si nici nu face parte din soarta ta. Florile, lacrimile și amintirile nu te aduc înapoi și nici nu iți folosesc odată ce ai murit.
Aparențele înșeală și de multe ori miturile și legendele sunt minciuni. Când te gândești la un vampir îți imaginezi probabil o creatură cu urechi ascuțite, colți, unghii lungi, cu o piele extrem de palidă și ochi albicioși. O creatură ce nu poate ieși decât noaptea ce ucide in umbră și se teme să iasă in lumina soarelui. Sunt simple povești pe care eu sau alții asemenea mie le-au răspândit printre oameni pentru a ne păstra secretul.
trăim printre voi, respirăm același aer pe care voi îl respirați, ne bucurăm de căldura soarelui la fel cum o faceți și voi și adoram precum voi să stăm noaptea la lumina lunii.
Voi sunteți specimene atât de simple! Vă lăsați înșelați de aspectul fizic și uitați să analizați totul in profunzime. Ne găsiți frumoși, irezistibili, încântători și seducători însă omiteți aspectul interior. Frumusețea adevărată stă în suflet, frumusețea fizică în cazul vostru este trecătoare, în cazul nostru este un dar menit să vă facă pe voi să vă simțiți atrași de noi.
Când spun frumusețe spirituală nu mă refer la un suflet curat, un suflet ce nu a cunoscut nici iubire, nici plăcere, nici dorință. Acela este un suflet slab. Mă refer la acea frumusețe interioară ce ne face să fim buni, să iubim, sa avem dorințe. Mă refer la acea parte din noi ce tânjește după minunile vieții. Chiar și un criminal, poate avea un suflet frumos atâta timp cât își respectă șansa la viață, șansa la fericire.
Este un păcat să ucizi, însă este un păcat și mai mare să nu lupți pentru propria viață. Nu te resemna. Nu lăsa moartea să îți dea sărutul ei negru si dureros. Nu accepta veninoasa ei îmbrățișare. Odată ce te-ai dat bătut totul este pierdut, pe vecie, nici cei dragi, nici preotul, nici măcar propriul suflet nu te mai poate aduce înapoi. Doar oamenii slabi își așteaptă sfârșitul, doar cei ce nu au cunoscut viața, doar cei ce au trecut prin aceasta ca o frunză în bătaia vântului.
Lăcomia. Avariția, dorința, invidia, mânia și vanitatea iți sunt cele mai de preț calități, nu renunța la ele doar pentru că cei din jurul tău nu sunt de acord cu tine. Nu sunt păcate, sunt arme, arme ce te ajută să îți învingi soarta. Nu-i asculta pe cei slabi nu vor decât să te atragă de partea lor, să te facă să te simți inferior, muritor, un alt om printre alte milioane. Secretele lumii îți sunt ascunse, credința a devenit un mijloc de manipulare. Este ca un văl negru ce îți întuneca vederea. Vorbele unui nebun vei spune, însă nu mă aștept să mă crezi după tot cea ce ai citit. Nu vreau să te conving să îmi copiezi filosofia.
dacă deja după doar câteva rânduri ai fost convins înseamnă că ești slab și nedemn să lupți cu tine și ceilalți pentru existența ta. Citește în continuare și vei afla de unde vine această filosofie și cum a luat ea naștere. Este o poveste veche de mii de ani, ce nu poate fi spusă prin vorbe ci doar prin cuvinte scrise.
Numele meu este Edan! În rândurile ce vor urma îmi voi așterne întreaga mea viață. Voi pune în fața ta o poveste lungă, plină de mister, dragoste, pasiune și crimă. Voi dezvălui secrete ce au fost păstrate milenii, voi încălca regulile nescrise după care cei asemenea mie s-au ghidat tot acest timp. Fac toate acestea din pura plăcere și pentru ca vreau ca lumea să știe ca noi existam. Nu noi suntem cei ce trebuie să se teamă, noi suntem cei puternici, noi suntem vânătorii, iar voi sunteți slabi, o pradă ușoară ce se lasă cucerită de priviri și vorbe dulci.
Nu voi începe această poveste prin a îți spune cum am fost creat sau de ce sau cine îmi este creatorul. Aceasta este una din legile nescrise ale vampirilor. Atunci când spui altcuiva cine îți este creatorul sau numele persoanelor dragi, aceste secrete se transformă în arme împotriva ta. Dar nu mă tem de aceste lucruri, nici un vampir în viață nu este îndeajuns de nebun încât să mă provoace, toți se tem de mine, iar deciziile mele sunt lege. Consider doar că dezvăluirea acestui secret trebuie să o fac mai târziu într-un alt capitol. Dacă vrei să îmi ști cel mai ascuns secret - originile mele, atunci va trebui să îmi suporți narcisismul, sarcasmul și vanitatea.
Vreau ca tu să realizezi că tot cea ce citești este adevărat și nu o simpla poveste, vreau ca tu să cunoști suferința prin care cei ce mă întâlneau au trecut, durerea prin care victimele mele au murit.
Fără milă, fără scrupule, fără suflet, fără a privi înapoi. Distruge sau vei fi distrus. Acestea sunt învățăturile pe care le-am primit încă de la vârsta de cinci ani. Fi întotdeauna cu un pas înaintea adversarului, ucide înainte să fi ucis, indiferent de mijloace trebuie sa îți atingi scopul. Acum un copil de cinci ani abia învață să distingă plăcerea de durere și nu are nici cea mai vaga idee ce înseamnă viața sau prin ce va trebui să treacă pentru a trai. În acele timpuri trecute la cinci ani începeai pregătirea spirituală spre a deveni un soldat, urmând ca mai târziu să îți dai viața pentru poporul tău.
La șapte ani ajungeai deja la stadiul în care ți se permitea să folosești o sabie adevărată. Lungă de un braț, în așa fel încât să joace rolul unei prelungiri a brațului și nimic mai mult. Puteai astfel să îi simți respirația adversarului atunci când îl ucideai.
În acea vreme aceste lucruri făceau parte din sfera normalului. Era normal, în ciuda suferinței, atunci când un copil de numai șase ani murea în timpul unui antrenament. Era normal ca moartea acelui copil să aducă rușine în familia sa. Victoriile, curajul și puterea erau monede de schimb pentru a câștiga aprecierea celor din jur.
Nu eram învățați să luptăm pentru o cauză sfântă, sau să ucidem în numele zeilor, așa cum nu cu multe secole în urma voi oamenii v-ați omorât între voi. Inquisitio haereticorum, pata neagră din istoria voastră, în care oamenii ce se opuneau dictaturii bisericii erau torturați și arși de vi. Femei, bărbați și copii de-o potrivă, cei ce nu se supuneau, erau acuzați de erezie. Unuia care s-a rătăcit, arată-i la calea cea bună, dacă el refuză să o urmeze, atunci obligă-l ca o dovadă de iubire creștinească a aproapelui tău. Ereticii sunt oi rătăcite pe care păstorul creștin cu toiagul și ciomagul aduce copii înapoi în turmă. Tortura este legitimă, pentru că ea nu strică sufletul ci numai carnea păcătoasă. Care sunt animalele, fiarele în acest context noi, cei ca mine sau cei ca voi.
Nu știți nici măcar jumate din poveste. Nu a existat nici o grațiere, nici o pedeapsă ușoară, toți așa zișii eretici au fost uciși voluntar sau involuntar. Tortura la care preoții îi supuneau era cumplită. Oameni nevinovați au fost obligați să meargă încălțați în sandale de tortură, în talpa cărora erau bătute cuie, erau forțați să meargă kilometrii întregi pentru ca sufletul lor să fie purificat. Am văzut femei și copii suspendați de picioare cu capul în jos si lăsați așa ore, zile întregi. Femei nevinovate acuzate de erezie sau vrăjitorie închise în așa zisa fecioară de fier. Imaginează-ți o femeie supusă la o astfel de tortură, străpunsă de zeci de piroane în mâini, picioare, stomac, chiar și ochi si lăsată să agonizeze ore întregi până când trupul ei ceda în fața morții.
Crud! Dar este purul adevăr. Imaginează-ți copii ce încercau să își salveze părinții de la focul rugului și care sfârșeau în același mod ca și părinții. Nu și-au putut îndeplini cauza, nu au putut ajunge la cei pe care vroiau să îi extermine. Nu se puteau atinge de un vampir sau de o vrăjitoare adevărată, așa că s-au folosit de legăturile ce îi țineau legați pe aceștia, familia umană. Au inventat o scuza patetică spunând că toți sunt eretici, ca aceea este voia ™ ™domnului ™ ™. Secole de tortură, de sânge nevinovat vărsat doar în speranța că un vampir sau o vrăjitoare se va duce de bunăvoie și va accepta moartea. Rezultatul a fost cu totul altfel. Cei tineri, vampirii ce își pierduseră familiile în urma inchiziției au ucis fără milă și fără regrete conduși de ură și dorința de răzbunare.
Au ucis membrii ai bisericii, oameni de rând ce au ajutat la prinderea celor torturați, sau care au simțit o plăcere enormă văzând acele suflete murind pentru nimic. Unde este dreptatea în toate acestea, unde este umanitatea și rațiunea pe care voi pretindeți că o aveți? Una din legile primordiale spune: să nu ucizi! preoții și cardinalii au încălcat aceasta regulă de sute de ori, mințindu-i pe alții și pe ei înșiși că este în numele domnului. Amin! spuneți că cei ca mine sunt creaturi fără suflet, ucigași fără milă, fără regrete, care nu se gândesc decât la sânge și crimă, dar oare preoții voștri ce erau în acele timpuri dacă nu criminali, monștri fără milă, fără regrete. Lasă-mă să îți spun un adevăr despre suflete.
Sufletul fiecărui om are voință și gândire proprie, el simte, cunoaște, vede, iubește și vorbește prin tine, îți șoptește gândurile lui, în timp ce tu ești inconștient de acest lucru. Sufletul este acel ceva ce face o ființă puternică, în suflet se regăsește adevărata forță și inteligență a unui individ. Fără el cu toții am fi precum o scoică fără perlă, o simplă scoică printre alte câteva milioane. Sufletul ne face unici pe fiecare în parte. Ai făcut vreodată ceva rău, iar apoi te-ai simțit vinovat, ai regretat acel lucru? Aceea este conștiința, vocea sufletului tău. În mare parte sufletele sunt bune însă sunt și acele suflete rele din care se nasc criminalii, hoții și alți asemenea oameni. cei ca voi! la asta te gândești.
Însă nu sufletele depind de noi ci noi de ele, noi suntem pământul, iar ele sunt apa. Noi nu putem trăi fără ele, însă ele fără noi pot.
Eternitatea și singurătatea sunt cele care determină un suflet să aleagă un om spre a îi fi partener.. Ele caută înțelegere, caută un loc unde să se refugieze, un loc cald, tânjesc după carnea ce ne da nouă viață. Cum am spus un suflet este etern și poate da acest dar unui om doar atunci când cei doi sunt în deplină armonie, când și sufletul și omul își doresc și iubesc același lucru.
Religia veche, religia despre care el vorbea, cel care a murit și a primit darul celor stinși, era o religie a sufletelor, o religie ce vorbea despre puterea de decizie a unui suflet asupra ființei umane, cum suntem cu toții simple învelișuri în așteptarea lor. Dar, cu mult timp în urmă această religie a fost alungată și odată cu ea și șansa la divinitate a ființei umane. Omenirea a creat zei, le-a dat nume, și sa închinat lor din nevoia de a aparține unui grup. Dar servind acești idoli adevărata religie, adevăratul divin a început să se stingă ușor până când doi oameni necugetați și-au riscat tot ce le era mai de preț: viața și sufletul în speranța că vor putea vorbi cu acești zei și că vor putea ascende la divinitate, devenind astfel zei.
Și așa au apărut cei ca mine, creaturile divine, păzitorii vechii religii, cei trimiși să aducă mânia celor stinși asupra omenirii. Apocalipsa a început cu mult timp în urmă, cu mii de ani înainte ca dumnezeul vostru să apără. Dacă am fi vrut cu toții să vă facem să vă închinați în fața noastră să ne considerați zei am fi reușit căci vă suntem superiori. Noi nu murim, avem de zeci de ori forța unui om și viteza acestuia, unii dintre noi pot citi gânduri doar uitându-se la voi, alții vă pot pune în transă, alții vă pot paraliza sau vă pot induce senzația de durere doar cu un simplu gând, sau în cazul meu să vă ard de vii cu o simpla privire. Nu ați fi avut nici o șansă.
De-a lungul timpului au existat sute de vampiri care au vrut să vă transforme în sclavi sau în saci de sânge care erau gata să își dea viața la orice ora pentru a îndeplini voia zeului. Dar mereu au existat cei ca mine care s-au opus și care s-au luptat cu propria lor rasă, sau în multe cazuri cu proprii copii , pentru a îi salva pe cei ca voi. De ce am făcut asta? Nici noi nu știm. Probabil pentru faptul că vă găsim fascinanți uneori, cum încercați să supraviețuiți fiecărei zile, cum vă încăpățânați să negați orice lucru ciudat de natură paranormală, cum vă temeți de lucruri minore în timp ce nu vă temeți de adevăratul pericol, spunând: e doar un mit!
Nu am știut niciodată de ce ne-am opus și de ce v-am salvat. O alta teorie pentru a ne justifica acțiunile este faptul că ne place vânătoarea, ne place sunetul pe care îl scoateți atunci când realizați cu adevărat cea ce suntem, ne plac spasmele voastre, ochii voștri strălucind, plini de lacrimi, de frică. Ne place cum vă dați ultima suflare.
După toate acestea încă ne consideri animale, atunci acei preoți despre care vorbeam ce sunt? Ei au ucis mii fără să le pese, iar noi am salvat din mâinile lor zeci, sute de oameni nevinovați și demni să primească sărutul nostru rece și să devină puternici pentru a își găsi răzbunarea. Încearcă să accepți asta trăim într-o lume în care crima a devenit o moneda de schimb pentru a ne păstra propria viață. Oricine s-ar transforma într-un animal dacă ar trebui să își salveze viața. Dacă ai avea o arma și ai fi atacat de o persoană ți-ai accepta moartea în loc să folosești arma pe care o ai și să îți ucizi atacatorul, să îți salvezi viața ta în schimbul vieții lui. Acest lucru îl facem noi. Facem cea ce este necesar pentru noi, pentru viața noastră.
Dar ajunge cu latura întunecată a umanității, nu acesta este scopul meu, nu vreau să demonstrez superioritatea noastră, nu vreau să critic ci doar să povestesc cea mai veche și mai palpitantă aventură pe care am parcurs-o și încă o parcurg, viața. Vreau ca tu să fi martorul memoriilor mele, vreau ca tu să ști de ce mi-am vândut sufletul lunii și soarelui, de ce mi-am vândut trupul sângelui și eternității și ce am primit în dar pentru acest schimb.
Viața mea poate fi descrisă de un simplu cuvânt: dorință. Da, mereu m-am lăsat condus de dorință și am făcut întocmai cum mintea și sufletul îmi dictau, niciodată nu m-am gândit la consecințe sau la ceilalți, doar eu contam. Am luat din copacul vieții fructele cele mai frumoase, am cules din vârful acestuia frunzele cele mai verzi și mi le-am făcut cunună.
Nu am ascultat de nimeni, muzica lor nu ajungea la urechile mele căci acestea ascultau deja melodia dorinței. Nu am ascultat nici de creatorul meu, care în ciuda încăpățânării mele m-ar fi putut opri, dar mă iubea prea mult. Și-ar fi blestemat întreaga existență dacă știa că forțându-mă să fac ceva mă va face nefericit. Dar nu mi-a interzis niciodată în cei doua mii șase sute de ani să fac cea ce îmi doresc, dorințele mele erau pentru el porunci, se transformau imediat ce le auzea în dorințele lui. Găsea încăpățânarea și vanitatea mea amuzante și plăcute privirii.
Un foarte bun exemplu este inchiziția.
În ciuda evenimentelor ce se petreceau în jurul meu eu eram într-un extaz total. Știam că acțiunile bisericii nu vor fi trecute cu vederea, știam că cei vânați se vor transforma în vânători și că fiecare om, femeie sau copil, că fiecare preot, cardinal sau inchizitor va suferi înzecit durerea pricinuită oamenilor nevinovați. Mă hotărâsem să nu intervin orice s-ar fi întâmplat.
Când copii își plângeau părinții, când femei și bărbați de-o potrivă ardeau pe rug și mureau în chinuri groaznice eu gustam în fiecare minut din plăcerile vieții. Vedeam în fiecare zi soarele în adevărata lui splendoare așa cum doar ochii unui vampir pot, îmi alegeam cel mai apetisant și cel mai frumos mirositor vin al vieții, hrănindu-mă cu el, lăsându-l să îmi curgă prin vene să-mi încălzească pielea rece, să mă facă să îmi simt fiecare celulă din corp tremurând în timp ce el se plimba prin acesta făcându-mă mai puternic și prelungindu-mi viața.
Dar urma să îmi rup jurământul cum că nu voi interveni în ziua de 24 iulie 1567 când o persoană dragă mie urma să fie arsă pe rug. Eram în Germania în acea perioadă împreună cu creatorul meu, Hektor și cu un alt vampir pe nume Johann în casa căruia stăteam. Toți trei căzusem de acord că noi nu aveam nici un rol în acest măcel, nici o rudă de-a noastră nu mai era în viață pentru a o salva, iar familiile celorlalți vampiri nu erau problema noastră.
În zilele în care erau execuții, ne duceam să urmărim spectacolul, pentru a vedea cât de inventivi erau oamenii. În fiecare săptămână vedeam noi zone torturate, noi metode. Prea multă muncă spunea Johann œde ce se chinuie cu tortura când ar putea pur și simplu să îi decapiteze. Ah, nu fac decât să dea sângelui un miros de putred, aceștia nu mai sunt oameni sunt cadavre vii! mereu făcea glume pe seama mea spunând că semăn foarte mult cu acești inchizitori. œ Și tu și ei, dragul meu Edan, mutilați corpul victimei, ei o fac pentru a obține răspunsuri și fac asta într-un mod neelegant și demn de dispreț, iar tu o faci din plăcere, dar cel puțin tu îți torturezi victimele într-un mod elegant oferindu-ie plăcere în timp ce le omori! Ai fi un excelent inchizitor, tată, și încă unul foarte chipeș, femeile condamnate probabil ar muri fericite.
Puteai conta pe Johann când venea vorba de a destinde atmosfera, numai el putea transforma haosul în ordine și să te facă să râzi. Era 23 iulie 1567 ziua următoare pe 24 urmau să fie cinci execuții simultane toate prin ardere pe rug. Cu toții erau acuzați de erezie, vrăjitorie și satanism. Înafara de noi în Berlin mai veniseră alți patru vampiri tineri ce nu aveau mai mult de douăzeci de ani de când fuseseră transformați. Ne simțiseră pe noi și realizaseră că Johann era cel ce deținea controlul asupra Berlinului. Vânau prin satele din apropiere stând departe de oraș. Sosirea lor cu doar o zi înainte de execuție dovedea faptul că cel puțin patru dintre condamnați urmau să fie salvați. Ziua următoare se anunța a fi interesantă.
Cu puțin noroc vom vedea vampiri tineri arzând sau eu și Hektor va trebui să dam foc Berlinului. Mă întrebam în sinea mea care îmi surâdea mai mult. Hektor râdea de fiecare dată când trecea pe lângă mine, nu se putea abține să nu îmi citească gândurile. ești incorigibil, chiar ai de gând să nu faci nimic? Chiar ai da foc Berlinului! Îmi plăcea atunci când Hektor râdea, avea un râs cristalin și molipsitor, nu te puteai abține să nu râzi odată cu el. Însă focul meu de vampir sau Berlinul arzând nu au avut loc din cauza unui oaspete surpriză, cineva pe care nu mi-aș fi dorit în acel moment să văd.
Numele ei era Medeea și era una dintre cele mai frumoase femei din câte întâlnisem, însă și una dintre cele mai puternice. Dacă avea timpul necesar pentru a se pregăti putea ucide fără prea multe probleme un vampir obișnuit. Vizita ei nu aducea niciodată vești bune. Chiar dacă era umană pielea ei era de un măsliniu deschis însă avea acea strălucire acea culoare, acel parfum specific unei ființe bătrâne. Era om, dar unul foarte bătrân. Era mai bătrână decât mine. Era probabil cea mai puternică vrăjitoare prima dintre cele șase ce reușiseră să stăpânească moartea.
În trecut avusesem parte de iubirea ei, chiar dacă știa cea ce sunt nu se simțea inferioară, nu ii era frică ba din potrivă era tot mai atrasă de mine. Asta până când eu am refuzat să îi îndeplinesc cea mai arzătoare dorință, aceea de a purta în pântecele ei un copil al meu. Nu am vrut, ideea de a avea copii după cea ce se întâmplase cu copilul meu în trecut când încă eram om mă îngrozea. Și în plus un copil al cărui tată este un vampir este destul de periculos, nu știu ce s-ar fi întâmplat dacă noi doi am fi făcut așa ceva . Am trădat-o făcând-o să creadă că face dragoste cu mine, hipnoza e una din preferatele mele atunci când vine vorba de înșelat o persoană.
O simplă privire adânc în ochi și vorbe spuse pe un glas fin și pot face pe oricine să creadă tot cea ce spun.
Când a realizat în sfârșit că nu purta în pântece copilul meu a jurat că va găsi o cale să plătesc pentru asta. A spus că nu va conta cui va trebui să își vândă sufletul pentru a mă omorî. Prezența ei aici era oarecum tulburătoare, Medeea nu era persoana care să uite ușor și nici persoana care să ierte sau să ridice un blestem. Fața ei mică și ovală încadrată perfect de parul negru ondulat lung până la umeri, bogat precum coama unui leu, ochii de un albastru perfect, buzele rotunde o făceau să pară un adevărat demon, gata să ucidă. Nu puteam să îi citesc gândurile, găsise o cale să mă oprească, iar tăcerea mă înnebunea. Stătea în dreptul ușii privindu-mă adânc în ochi fără a spune nimic.
-Medeea, o vizită... Neașteptată, nu îți stă în fire! Ce te aduce pe aici? Mi-a sosit oare în sfârșit ceasul? Am spus eu mișcându-mă repede din calea ei pentru a o invita înăuntru. Ar trebui să îmi fie frică, sau trebuie să fiu calm sau poate ar trebui sa mă panichez nu-i așa. Oh, Medeea dulcea mea Medeea tu nu obosești încercând în zadar să mă omori?
-Nu! Taci, taci ah, Edan nu... nu e vorba despre tine... ah am să regret asta. Vocea îi era palidă, moale și de nerecunoscut, nu mai era seductivă cum era odată nu mai era la fel de caldă. Era rece și oarecum în spatele ei se ascundea teamă. Dar era absurd! Medeea nu a știut niciodată ce înseamnă frica. Sunt martorul acestui lucru. Era rece și calmă în fața oricărei provocări. Am venit să... Am venit să te rog ceva. Cuvintele au venit la început cu ezitare dar când a terminat cea ce avea de spus am fost surprins nu o mai recunoșteam. Nu ar fi cerut niciodată ajutor nimănui nici măcar dacă viața ei ar fi depins de asta, și în nici un caz mie, mă ura prea mult.
-Tu îmi ceri mie ajutor? Ultima dată când ne-am întâlnit ai încercat să îmi străpungi inima cu un cuțit. De ce te-aș ajuta. Cred că totul face parte dintr-un plan al tău. Țin să te anunț de pe acum că nu va reuși. Când vei obosii oare? Când vei accepta oare că eu nu sunt precum alții asemenea mie, pe care îi poți distruge când dorești? Medeea, dulcea mea Medeea uită trecutul uita ce s-a întâmplat acum douăzeci și cinci de ani, de ce continui să te torturezi trăind în trecut? Înțelege odată pentru totdeauna, m-am săturat să îți repet, eu nu voi muri decât atunci când eu îmi voi dori asta.
-Ai meritat totul și as face orice dacă aș ști că așa vei muri, dar nu... nu pot am nevoie de tine... el are nevoie de tine.
-El? Athos? Despre ce vorbești? De ce îl implici pe Athos în asta.
-Athos va fi executat mâine. Edan te rog, el este pentru mine motivul pentru care continui să trăiesc. Salvează-l și voi uita tot ce a fost între noi, totul va fi ca înainte. Te rog. Nu o văzusem niciodată plângând, era puternică și mereu dură, însă Athos fusese pentru ea ancora ce o ținea legată de lume singurul lucru ce o ținea în viață, pierduse totul în afară de el.
-Dar, dar ...ce caută Athos în Germania? Cum a ajuns aici? Cum a dat de mine?
-Te caută pe tine, vrea să îl transformi, poartă până și pandantivul tău, îl ține aproape de inima lui. Până la urmă pandantivul este și motivul condamnării lui. Dintre toate pandantivele din lume tu i-ai dat o pentagramă. Si nu mă întreba cum te-a găsit, nici eu nu știu, niciodată nu l-am învățat sa folosească vrăji puternice precum una de urmărire. Dar nu mă miră, este până la urmă fiul meu. Spuse aceasta râzând sec, ca și cum un simplu zâmbet i-ar fi rupt inima în bucăți.
-Voi face tot ce pot, dar nu azi nu putem face nimic azi. În oraș au sosit azi dimineață alți patru vampiri. Se pare că plănuiesc același lucru ca și noi. Sunt cinci execuții, dacă cea ce spui este adevărat unul din ei este Athos restul sunt rudele acelor vampiri. Îi vom lăsa pe ei să fie momeala în timp ce eu îl voi lua pe Athos. Tu va trebui să faci ceva cu mulțimea, o iluzie ar fi perfectă. Nu îți face griji voi face tot ce îmi stă în putință pentru Athos, dacă va trebui să dau foc mulțimii pentru a îl salva o voi face.
-Edan, se auzi vocea lui Johann, planul tău nu mai are nici o valoare, trei dintre acei vampiri sunt morți, cel mai bătrân dintre ei, cel cu parul lung i-a omorât pe ceilalți. Se pare că acum așteaptă, defapt te așteaptă pe tine, știe cine ești.
-La dracu, dracu să îi ia de tineri de ce dintre toți bătrânii ei trebuie să mă aleagă pe mine de ce? De ce mereu atunci când am lucruri importante de făcut apare câte unul și îmi dă toate planurile peste cap. Dracu să îl ia, dacă vrea să moară atunci îi voi îndeplini dorința bucuros, oricum plănuiam să îi omor pe toți patru.
-Mă simt jignit, Edan, spuse Johann accentuându-mi ironic numele.
-Tu dragul meu ai fost special, si vei rămâne mereu special, nu te-aș fi lăsat să mori, nu mi-aș fi putut niciodată ierta asta. Ai fost copilul meu cu mult înainte de a lua decizia de a te transforma. Pentru mine ești și vei rămâne mereu acel mic copil cu părul lung și creț, prins la spate cu o panglică verde. Ești băiatul meu cu ochi ca marea, copilul meu cu ochii de lapis lazuli. Nu te mai pune niciodată la același loc cu toți nou născuții, ei nu se compară cu tine sau creatorul lor nu se poate compara cu mine. Ești copilul meu, iar copii mei sunt mereu speciali.
-Modest ca de obicei... tată, spuse acesta zâmbind ironic.
-Edan! Athos! Spuse Medeea agitată.
-Se pare că totuși voi face ceva nebunesc! Chiar nu îmi plăcea ideea de a îi lăsa pe cei patru să fie momeală, nu ar fi fost palpitant. Dacă nu pot să dau foc întregii mulțimi atunci măcar să îl salvez pe Athos cu stil.
-Nu! Se auzi vocea fermă a lui Hektor. Nu te voi lăsa să faci asta , ți-ar putea da foc chiar în clipa când te-ai apropia de cardinal. Nu face asta!
-Hektor, tată, liniștește-te nu mă pot răni, focul lor nu poate ucide unul ca mine, e mult prea rece pentru a mă răni ști asta. Și nu îți face griji nu vor avea ocazia să spună ceva în cazul în care își vor da seama că sunt un vampir, am spus eu pentru a îmi calma părintele.
Nu suportam să îl văd pe Hektor supărat, nu doream să îl fac să sufere, însemna prea mult pentru mine, eu însemnam enorm pentru el. Era de ajuns să îmi imaginez chipul lui trist pentru a mă calma atunci când urma să fac ceva de-a dreptul nebunesc. Suferise destul înainte să devin copilul său, eu eram ultimul lui copil, singurul la care e ținut și ține în continuare, singurul care reușise să îi aline durerea lăsată în urmă de pierderea propriului său creator.
Tristețea îi transformă complet chipul, dispare de pe acesta zâmbetul acela divin ce iți unge inima și îți umple sufletul de fericire, ochii aceia verzi încep să pălească căpătând o nuanță stranie de verde murdar neplăcut. Buzele lui pline se încleștează într-o linie perfect dreaptă, dând impresia unui trup gol fără suflet, chinuit de sentimente și vinovăție.
Urăsc aceasta imagine a lui și încerc mereu să îl fac să se simtă bine, să fie fericit și mândru de mine. Vreau să pot vedea mereu acel verde sclipitor din ochii lui, acel zâmbet molipsitor, acea privire caldă și plină de afecțiune. Chipul lui deschis privindu-mă cu mândrie, încercând să îmi imite gesturile doar pentru a mă face să râd. Îmi place enorm atunci când își dă cu mâna în părul lui negru lung până la umeri și fin ca mătasea. Vorbesc de parca abia ieri am fost renăscut, de parcă aș fi un nou născut ce doar în urmă cu câteva ore ar fi primit darul nemuririi. Dar contrar aparențelor, între noi mereu a existat respect, prietenie și înțelegere, afecțiune și dragoste.
așa cum mi-a șoptit la ureche în ultimele mele clipe umane ™ ™ de azi înainte eu îți voi fi tată, frate, copil și prieten, vom fi împreună mereu căci legătura dintre noi nu va putea fi ruptă de nimeni fie el vampir sau om. Fi mândru căci tu vei fi unic printre cei ca tine, tu ești al treilea dintre cei creați prin sânge. Fi mândru căci reușești prin prezența ta să faci un suflet trist și blestemat, bătrân și vinovat să simtă din nou mângâierea fericirii. Dormi acum copilul meu, bea din sângele meu și îmbrățișează eternitatea ™ ™
-Deci care este marele tău plan, tată, adaugă Johann zâmbind ironic. Lasă-mă să ghicesc e ceva nebunesc daca ai reușit să îl enervezi pe Hektor.
-Ai putea spune și asta! Da e nebunesc, iar tu mă vei ajuta. Te simți destul de puternic încât să te lupți cu mine astăzi în fața bisericii? Va trebui doar să încerci să mă oprești, apoi eu îl voi ataca pe cardinal pentru a fi prins și întemnițat. Pentru o asemenea faptă sigur mă vor condamna direct la ardere pe rug mâine alături de cei cinci. Cu puțin noroc mă vor întemnița împreună cu Athos, și chiar dacă nu se va întâmpla îmi va fi extrem de ușor să evadez și să îl iau și pe Athos. Medeea aici apari tu. Va trebui să te asiguri că nimeni pe o rază de doi kilometri nu mă va vedea pe mine și pe ethos ieșind din închisoare. Am spus eu repede intr-o răsuflare.
-E ușor, spuse femeia.
-Edan, spuse Hektor venind aproape de mine prinzându-mi capul în mâinile lui, uitându-se insistent în ochii mei, vorbind cu mine telepatic. te rog fi rapid și concentrează-te pe Athos, ceilalți nu contează. Ai grijă, nu spun că oameni ar fi în stare să îți facă ceva dar, acel vampir cu părul lung chiar dacă e tânăr pare destul de puternic. Dacă te va ataca nu ezita nici o clipă, nu îl întreba ce vrea nu poți ști ce ascunde, ucide-l. Te voi urmării din umbră, nu voi intervenii decât dacă e cazul. Te rog, ai grijă fă asta pentru mine, a spus acesta sărutându-mă pe frunte, nu vreau, defapt nici nu vreau să mă gândesc la asta...
-Hektor, nu mă vei pierde, voi fi mereu alături de tine, amintește-ți ce mi-ai spus în acea seara. Nu se va întâmpla nimic, am spus eu bătându-l pe umăr, ai încredere în mine.
-Am, Edan, am dar... Nu pot să uit, nu pot chiar și după atâția ani nu pot, de aceea chiar dacă sunt conștient că nu poți fi rănit ușor, că nu mulți sunt cei care se pot lupta cot la cot cu tine, totuși mi-e teamă, mie teamă pentru tine, mi-e teamă ca voi rămâne singur...
-Urăsc când faceți asta, mereu vorbiți așa, chiar e atât de greu să folosiți cuvinte, spuse Johann. Hektor, probabil e o povară să îl ai pe Edan mereu în mintea ta, să îți poată citi fiecare gând, fiecare reacție.
-Hmm, nu e chiar atât de rău, cuvintele pot fi false uneori, pe când gândul e pur și nemincinos, spuse Hektor.
-Medeea, am spus eu, ești pregătită, Johann?
-Da, spuse Johann entuziasmat.
-Desigur! Edan... vreau să ști că îți sunt recunoscătoare pentru cea ce faci pentru Athos. Înseamna foarte mult pentru mine. Încep să înțeleg de ce m-ai trădat atunci, încep să văd motivele din spatele faptelor tale. Nu m-ai înșelat din plăcere sau orgoliu, ai făcut asta pentru că așa era cel mai bine, știu asta acum, mi-ai dovedit-o acceptând atât de repede să mă ajuți, mi-ai dovedit prin afecțiunea ce i-o porți fiului meu, știu cum îl privești, știu ca îți aduce aminte de trecut. Vreau să ști că dacă dorința lui este să devină un vampir nu mă voi opune, știu că în mâinile tale se va transforma într-un bărbat minunat. Îți mulțumesc din tot sufletul și îți cer iertare!
-Medeea...
===========================================
Aștept criticile voastre si chiar va rog sa va spuneți părerea sincera deoarece contează enorm de mult pentru mine.
Parerea mea sincera? pai, ea este: WOOOOOOOWOOOOOW!
Deci cat ai stat sa scrii acea filozofie de la inceput?
Este a doua oara cand intru pe povestea ta si initial nu am vrut sa o citesc pentru ca este atat de lunga si pentru ca este tot cu vampiri, dar astazi din lipsa de ocupatie si pentru ca nu pot sa adorm am zis sa vad ce ai putut tu scrie si sunt placut surprinsa. Deci nu ma asteptam la asa ceva. Ma asteptam la vechile povesti deja rasuflate cu vampiri in care fie vampirul fie omul se indragosteste si au parte de o dragoste imposibila si bla bla bla. presupun ca stii foarte bine la ce ma refer, dar la tine nu am gasit absolut nici un cliseu. M-ai legat pur si simplu de monitor si nu mi-am mai putut dezlipi ochii de acesta decat dupa ce am terminat tot de citit, atat de interesanta este mica ta povestire. Imi place ca vorbesti despre Inchizitie, este prima data cand vad ca cineva povesteste despre lucrurile groaznice care s-au intamplat si si eu aveam de gand sa spun despre ea in povestea mea, dar acum ma mai gandesc;))
Greseli de tastare, de exprimare nu am vazut dar nici nu am cautat. AI un vocabular bogat si un mod de exprimare care il face pe cititor sa uite de realitate inconjurat de cuvintele folosite de povestitor.
Astept next-ul.Bafta in continuare la scris.
La fel ca si FallenAngel am tras concluzii pripite despre capitolul acesta , din cauza lungimii , dar cand am inceput sa citesc , a fost pur si simplu minunat .
Iata in sfarsit un vampir care gandeste matur , cel putin la inceput capitolului . Din cate mi-am dat seama nu a fost asa de la inceputul vietii sale de vampir.. Oricum personajul principal e gen vampirul cu toate calitatile pozitive si negative , care se imbina cum nu se poate mai bine . E chiar fascinant comportamentul sau , ideile sale pornesc de la ceva logic , dar apoi devin nechibzuite.
Foarte interesanta si ideea povestii , chiar ceva ce nu am mai intalnit. Ma intriga foarte tare acea relatie cu vrajitoarea Medea, este fascinanta combinatia dintre vrajitor si vampir . Cum ar iesi copilul?
Deabia astep continuarea povestii ...parerea mea sincera :Super tare.
Scormonesc trecutul cu bătrânii mei ochi și întotdeauna realizez că acesta ma urmărește la tot pasul.
Sunt lucruri în viața care ar trebui să rămână uitate, dar nu se întâmplă niciodată așa, trecutul ne bântuie pe toți mereu. Nu putem scăpa de el, deoarece deciziile luate în trecut își răsfrâng rezultatele în prezent. Sunt lucruri în trecutul meu de care nu sunt mândru, lucruri , persoane și decizii pe care le-aș îndrepta daca aș putea, le-aș distruge. Dar nu regret nici o decizie luată, chiar dacă toate au fost luate pe moment, nu regret. Însă detest faptul că mereu mă lovesc de trecut, vreau să privesc către viitor, dar ochii îmi sunt mereu acoperiți de vălul trecutului, fantasmele propriilor decizii îmi traversează corpul lăsând în urma lor atingerea lor prăfuita și rece și mirosul acela putrezit al cărnii și al oaselor.
Am transformat de-a lungul celor două mii șase sute de ani mulți oameni, le-am dat sărutul meu rece și veninos, le-am dat cel mai prețios dar, cel mai râvnit, acel cadou ce nu poate fi cumpărat cu bani ci doar câștigat de cei care îl merită. Am aprins fitilul ce leagă sufletul de trup, carnea de eter pentru totdeauna. Am transformat oameni din toate categoriile sociale de la oameni simpli la cei bogați sau cei cu sânge albastru. Am transformat din plăcere sau pentru că am fost rugat sau am făcut-o pentru a-mi tortura dușmanii. Aș putea spune că acestea sunt singurele mele defecte pe care mi le recunosc. Nu am defecte nenumărate precum alții ci doar două.
Primul defect ar fi faptul că nu rezist niciodată nevoii de a fi în centrul atenției, de a îmi dovedi superioritatea chiar dacă asta înseamnă să ofer darul nemuririi persoanelor pe care le detest sau pe care aș prefera să nu le mai văd niciodată. Al doilea ar fi faptul că nu am fost niciodată în stare să îmi ucid plopii copii chiar dacă aceștia m-au trădat sau au jurat să mă distrugă. Am preferat să îi torturez, să îi fac sa se simtă mizerabil, dar niciodată nu am atentat la viața lor.
Mereu am privit transformarea în vampir ca pe un contract pe care trupul îl semnează cu propriul suflet. Mereu m-am uitat la mine ca și cum aș fi lucifer din religia creștină. Cel ce aduce lumina, cel ce dăruiește plăcerea, cel ce a ispitit omul la cunoașterea păcatului, ah frumosul păcat cu al său gust dulce acrișor. Întotdeauna am considerat acest contract permanent și l-am sigilat cu propriul venin, cu propria mușcătură. Până la urmă asta reprezintă o transformare, un contract, o dovadă de curaj, o sentință, un pariu cu propriul suflet. Legendele pe care voi le cunoașteți spun că e de ajuns o mușcătură sau schimbul de sânge cu un vampir, dar în realitate nu este așa. Defapt un om poate deveni un vampir prin ambele căi, atât prin sânge cât și prin mușcătură. Transformarea prin mușcătură, prin venin nu reușește mereu, iar rezultatul poate însemna moartea.
Nu mă refer la moartea vampirică ci la adevărata moarte, aceea din care nu mai poți fi trezit de nimeni și nimic.
Consider că odată ce cineva reușește să treacă termenul de zece zile cât durează transformarea prin venin, timp în care acesta lucrează vraja sa asupra omului încercând să unească sufletul și trupul într-un tot, oferindu-le acestora putere și nemurire, și-a câștigat dreptul la viață. De aceea ucid foarte rar vampiri. Desigur acest lucru nu se aplică celor care vor să mă rănească pe mine și pe cei din clanul meu, aceștia merită striviți, arși de vii până când rămâne doar cenușa și fumul cu al lor miros de mosc.
Această viață prelungită mi-a dat o lecție importantă în cea ce privește viața și moartea, timpul si spațiul. Nimic din cea ce știam înainte de a deveni un vampir nu a mai avut sens atunci când am devenit unul. Viața pentru mine încetase și totuși eram viu, moartea fugise de mine, dar totuși eram catalogat drept mort. Eram înghețat în timp, nu îmbătrâneam, nu muream, eram veșnic, eram etern, eram un zeu, și totuși timpul în jurul meu se scurgea. Cea ce iubeam cândva devenise trecut, persoanele care le cunoșteam azi, mâine îmbătrâneau și deveneau trecut în timp ce eu eram blocat în lumea mea, aceea a ființelor binecuvântate să știe secretul timpului și al vieții.
Dar atunci când trăiești mult așa cum o fac cei ca mine, trecutul îți poate fi atât prieten cât si dușman. Teoretic memoria ne este strâns legată de trecut. Tot cea ce știm, fiecare vorbă, cunoștințele pe care le avem le avem din trecut. Ceea ce învățăm azi și repetam mâine este cunoștința din trecut. Trecutul și memoria se împletesc, și ori de cate ori avem nevoie de ele acestea ne împărtășesc cunoștințele de care avem nevoie.
Dar nu întotdeauna trecutul este frumos. Orice om regretă ceva din trecutul său. Nimeni nu este perfect, toți avem conștiința pătată cu ceva. Vei spune ca cei ca mine au conștiința pătată de crimele comise... Dar lasă-mă să îți spun că greșești. Noi nu consideram moartea victimelor noastre un păcat, căci în realitate nu este un păcat. Ei mor pentru ca noi să supraviețuim, la fel ca în natură, animalele inferioare mor pentru ca cele superioare să trăiască. Când vorbesc de conștiință pătată mă refer la deciziile luate și la acei oameni pe care în cazul meu ar fi trebuit de mult să îi omor.
Se spune că ochii sunt oglinda sufletului, dar mereu am contrazis aceasta zicală. Ochii sunt oglinda timpului, ei vad și proiectează în mintea noastră timpul. Sunt martorii evenimentelor ce se petrec în fața lor. Ei vad trecutului, prezentul și viitorul. Dar ce se întâmplă atunci când ochii noștii vădan același timp și trecutul și prezentul? Ce se întâmplă atunci când și prezentul și trecutul pe care îl văd în acea clipă sunt nedorite și provoacă ură? Se formează haos și strălucirea lor de diamant dispare. Culoarea lor prețioasă devine ștearsă, căpătând culorile furiei, culorile supărării.
Vă întrebați probabil ce legătură au toate acestea cu cea ce vă povesteam în capitolul trecut când vă vorbeam despre Athos! Totul are legătură! Î n acea dimineață de 23 spre 24 iulie, trecutul împreună cu unul din copiii mei au venit să îmi răscolească amintirile și să aducă în inima mea durerea, iubirea trecută, lacrimile de mult vărsate, suspinele și mâhnirea.
După cum spuneam în capitolul anterior planul era simplu, trebuia doar să fac în așa fel încât să fiu arestat și întemnițat, urmând ca după aceea să îl eliberez pe Athos și să ieșim, pentru a ne întâlni în pădure cu ceilalți. Însă atunci când sunt eu implicat, nimic nu e simplu, totul se complică. Dar îmi place, face totul să fie mai palpitant, mai viu. Planul era trasat, atât eu cât si Johann, respectiv Medeea știam ce aveam de făcut. Era ora trei dimineața când am intrat în casa cardinalului încercând să îl asasinez. Johann a făcut întocmai cum ii cerusem jucând rolul unui bun credincios și încercând să salveze viața cardinalului. Planul a mers perfect până în acel punct.
Johann m-a imobilizat cu ușurință, având în vedere că nici nu încercam din tot sufletul să mă opun. Gărzile personale ale cardinalului m-au încercuit și încătușat, la ordinul cardinalului. Am fost dus apoi în temnițe urmând ca în următoarele câteva ore să fiu ars pe rug împreună cu ceilalți cinci condamnați.
Temnițele se aflau la subsolul castelului ce servea drept reședință cardinalului . Încă din prima clipă când am pășit în acel subsol mirosul de sânge uscat, de oase putrezite și al torțelor ce îl luminau din loc in loc mi-au cauzat un moment de neliniște. Mirosul era incredibil de puternic, mirosea a tortura și moarte. Am pășit intr-un hol lung luminat slab de câteva torțe puse din loc în loc pe pereți. De-o parte si de alta a holului se aflau temnițe în care zăceau oameni pe jumătate morți, unii dintre cei înlănțuiți erau chiar morți, însă au fost lăsați acolo să putrezească pentru a servi drept exemplu.
Femei și bărbați deopotrivă zăceau pe pământul murdar, ud și rece agonizând. Unii aveau unghiile smulse, alții fuseseră flagelați, altora le fuseseră smulși ochii fiind condamnați pe vecie unei vieți fără lumină. Oriunde te uitai vedeai suferința, lacrimi, durere și moarte. Nu mai suportam să văd atâta suferință, îmi doream să omor întreg consiliul de inchizitori, fiecare om care simțise plăcere în timp ce aceste biete suflete sufereau, agonizau în timp ce erau torturați. Le puteam auzi gândurile mute, vocea minții lor vorbea despre durere și chinuri inimaginabile. Vorbeau despre nevinovăție și despre iubirea fața de cei pe care nu îi mai văzuseră de mult, de cei pe care nu îi vor mai vedea niciodată. Durerea lor devenea durerea mea, atunci gând gândurile lor mă loveau rând pe rând, puteam simți pe pielea mea loviturile biciului, puteam simți înțepăturile cuielor. Era cumplit.
Știam că spun adevărul, simțeam asta în gândurile lor. Erau nevinovați, erau martiri, erau momeala pentru cei asemenea mie, erau momeala pentru vampiri și vrăjitoare deopotrivă. Nu mai puteam citi asemenea gânduri trebuia să mă opresc. Î n încercarea mea de a bloca gândurile am auzit un ultim gând ce venea din mintea unuia din bărbații ce mă conduceau prin acel hol:
În curând prostul ăsta va avea parte de același tratament ca și ceilalți!
Era de ajuns nu mai rezistam, gândurile lor erau de-a dreptul enervante, îmi doream să le aplic același tratament pe care îl primiseră acești oameni nevinovați, apoi să le smulg capetele de pe umeri. Nimeni care mă amenință, fie chiar și în gând , nu mai trăiește pentru a pune planul în aplicare. Cu o mișcare bruscă am rupt lanțurile ce mă țineau încătușat, repezindu-mă la gâtul bărbatului al cărui gând îl auzisem. Am mușcat fără milă, cu ferocitate, smulgându-i o bucată din carne. Sângele a început să curgă violent, cu forță în gura mea.
Venele mele începuseră să pulseze, să vibreze în timp ce sângele le dădea viață. Pulsul bărbatului începuse să scadă, bătăile inimii erau din ce in ce mai rare, respirația ii devenise spasmatică, semn că sfârșitul îi era aproape.
Celalalt bărbat rămăsese fără glas, lipit de unul din pereți incapabil să se miște. Frica se citea pe fața lui, în ochii și în mintea lui. Tocmai își văzuse fratele murind într-un mod de-a dreptul înfiorător. Ah, cât de frumos, mă simțeam mai bine știind că erau frați. Știa că animalul, monstrul, așa cum mă numea, nu se săturase, că va sfârși în același fel ca și fratele său, și avea dreptate nu eram nici pe jumătate satisfăcut, îmi doream mai mult. Î n mod normal m-aș fi jucat cu el aplicându-i mușcături mici, injectându-i venin, paralizându-l, lăsându-l să agonizeze, lăsând sângele să se amestece cu veninul devenind astfel mult mai gustos, mai fin și mai amețitor. Însă acum mă grăbeam, trebuia să îl găsesc pe Athos.
I-am aplicat și acestuia același tratament ca și fratelui său, hrănindu-mă cu sângele lui până când corpul i-a fost golit. Nu m-am obosit să incendiez cadavrele așa cum procedam de obicei cu victimele mele. Le-am lăsat întinse pe pământul rece. Timpul se scurgea repede, iar acum fiecare secundă conta. Pierdusem destul timp. Soarele era pe punctul de a apune, iar execuțiile aveau sa înceapă la ora opt a dimineții. Am cercetat fiecare celulă în speranța de a îl găsi pe Athos însă fără nici un rezultat.
Eram conștient că ceilalți mă așteptau afară gata să își îndeplinească sarcinile atunci când mă vedeau ieșind împreună cu Athos, însă acesta nu era de găsit. Nu îl puteam găsi după miros, peste tot mirosea la fel, a sânge și a putred, mirosul meu fin era nefolositor în acest moment. Nu îmi rămânea altceva de făcut decât să folosesc puterile. Am închis ochii pentru a mă concentra asupra chipului lui Athos, m-am concentrat asupra întregi clădiri în speranța că îl voi găsi.
Am simțit cum sângele din venele mele începe să se încălzească, îmi simțeam fiecare centimetru de piele vibrând, arzând în timp ce puterile acționau. Este un sentiment greu de descris ca și cum spiritul meu se extinde, își mărește dimensiunile cuprinzând întreaga clădire. Puteam auzi fiecare gând, fiecare respirație din castel, fiecare bătaie a inimii. Tot ce trebuia să fac era să blochez rând pe rând fiecare minte până o găseam pe cea a lui Athos. Am blocat ușor, ușor fiecare minte, stingându-le asemenea unor lumânări, imediat ce flacăra dispărea prezența persoanei, împreună cu mintea devenea invizibilă.
Athos se afla la un nivel mai jos într-o cameră de tortură împreună cu cineva care ar fi trebuit ucis cu mult timp în urmă. Merita să moară doar pentru a reînvia, urmând ca apoi să fie ucis încă o data. Ah, îl uram, clipa când l-am cunoscut, uram momentul când l-am privit în ochi, detestam imaginea lui. Am alergat cât de repede am putut spre acea camera subterană, ajungând acolo în mai puțin de zece secunde. Urma să îi fac viața un iad, un iad mai dureros și mai fierbinte decât cel în care trăia acum. Pentru fiecare rană pe care i-o provocase lui Athos, pentru fiecare minut de tortură avea să plătească înzecit. Am intrat în acea încăpere în forță, spărgând ușa din lemn.
Ah, nu o să uit niciodată fața lui atunci când m-a văzut, atunci când mi-a citit furia de pe față, când m-a văzut pentru prima oara cu colți , când a văzut culoarea ochilor mei schimbată. Nu mă văzuse niciodată așa, proaspăt hrănit. Ochii mei perfect verzi, acel verde smarald ce iese în evidență datorită tenului meu alb își schimbă culoarea într-un roșu rubiniu, strălucitor ce imită aspicul unui monstru minunat, un asasin fără arme ce folosește dinții pentru a ucide. Era prima dată când vedea aceasta imagine de aproape. Atunci când îl transformasem ochii lui erau închiși, corpul îi era mult prea slăbit pentru a vedea frumosul meu chip transformat în chip de diavol.
Mintea îi era goală, pentru câteva clipe nici un gând nu se putea auzii, ca și cum acestea ar fi fost înlănțuite, ca și cum în fața lor fusese ridicat un zid gros. Uimirea și frica ce se citea în ochii lui, m-au făcut pentru un moment să uit de ce eram defapt acolo. Îmi aduceam cu plăcere aminte acele clipe din trecut când degetele mele albe și reci se plimbau pe abdomenul lui gol, însângerat. Îmi aducem aminte trupul lui chinuit ce pierduse mult sânge datorită torturii la care îl spusesem. Aveam în minte și încă am, imaginea gâtului său mușcat, ce purta urma dinților mei din care încă mai curgea sânge chiar si după ore întregi de tortură.
Dar momentul meu de plăcere s-a sfârșit repede atunci când mirosul de sânge de șobolan a început să emane din corpul lui. Brusc, ca un fulger prin mintea mea a trecut gândul de a îl ucide chiar acolo. Cum putea să profaneze într-un asemenea fel veninul meu, veninul ce ii dăruise viață și putere veșnică. Găseam și încă mai găsesc înjositor, umilitor si demn de dispreț ca un vampir să se hrănească cu sângele acelor mici vietăți ce se târăsc pe pământul pe care toți calcă, ce poartă boli și sunt inferioare chiar și oamenilor. Făcuse două greșeli fatale în acea seară. Îl torturase pe Athos și îmi pătase onoarea, îmi călcase orgoliul în picioare hrănindu-se cu sângele acela dezgustător. Furia aproape că se vedea ieșind din mine, nu mă mai puteam controla, fără să mă gândesc la ceva corpul meu a acționat instinctiv, într-o fracțiune de secundă, palmele mele erau lipite de pieptul lui împingându-l cu o forță uimitoare în zidul din spatele lui. Am auzit sunetul specific al cărămizilor care s-au fisurat la contactul cu corpul lui.
-Sanzzio, ești ultima persoană pe care îmi doream să o văd în aceasta noapte. Dintre toți copiii mei, tu ești cel pe care îl urăsc cel mai mult, te disprețuiesc. Cum îndrăznești să îmi încalci teritoriul? Ce dorești, de ce continui să mă urmărești la nesfârșit? De ce mereu, vrei să distrugi fiecare ființă umană la care țin? Nu profita de slăbiciunea mea în fața ta. Dacă nu te ucid eu, atunci Hektor sigur o va face, și asta fără nici un regret dacă știe că asta mă va face fericit. E de ajuns doar să îi spun ca îmi doric ca tu să dispari, și te va căuta orânde te-ai afla.
- Am știut mereu ce am vrut, încă din clipa când am aflat ce monstru fără sentimente se ascunde în spatele acestei măști cu chip de înger și a acestei voci cristaline. Te-am vrut pe tine, mort, ars, pe toți ce ca tine. Am jurat în acea noapte în care te-a văzut din întâmplare hrănindu-te din corpul acelei biete femei. M-am uitat la chipul tău atunci când ai aruncat corpul în canalele Veneției, la ochii tăi răutăcioși ce aveau o culoare ștearsă închisă, privirea îți era demonică. Frica pusese stăpânire pe mine, mă temeam că mă vei vedea, mă temeam că îmi voi pierde viața înainte de a te ucide. Văzusem chipul unui monstru cu aripi de înger și zâmbetul unui demon, am știut imediat ce erai. Cum am putut să fiu atât de prost, m-am întrebat atunci... Înșelase un întreg oraș, minciuna ta și farmecul tău ne vrăjise pe toți, nimeni nu te-ar fi bănuit vreodată, căci nici-un mit despre vampiri nu părea să se aplice în cazul tău. Umblai fără probleme în lumina soarelui, reflexia ta se putea vedea în oglinzi., arătai precum un om perfect normal, dar totuși... Ar fi trebuit să îmi dau seama căci odată cu venirea ta în oraș totul s-a schimbat. Valul de crime și dispariții misterioase ce se abătuse asupra Veneției începuse când tu ai venit. Nimeni nu știa nimic despre tine, însă dețineai numeroase proprietăți iar numele tău și al strămoșilor tăi apărea peste tot în arhive. Crasei o minciuna perfectă, o piesă excelentă de teatru în care tu erai actorul principal.
Vocea îi era slabă în mod clar lovitura ce i-o dădusem îl slăbise, căci corpul lui nu era îndeajuns de puternic pentru a face față unei asemenea tensiuni.
- Știu asta! Din acest motiv te-am transformat, am spus eu râzând ironic, am știut încă din acea seara că m-ai văzut, îți citeam gândurile fără ca tu să îți dai seama, te ascundeai ca un laș după acel bordel ieftin. Din acest motiv te-am transformat, știam că urăști vampirii, știam că vrei să mă omori, însă nu aveai nici cea mai mică șansă ca om, așa că ți-am oferit șansa să mă ucizi sau cel puțin șansa de a încerca. Dar... Nu înțeleg de ce te încăpățânezi să te legi de acei oameni pe care îi iubesc. Ei sunt nevinovați, eu sunt cel pe care îl vrei.
- Nimeni nu e nevinovat odată ce a fost atins de tine, odată ce a simțit plăcere privindu-te, odată ce tu i-ai considerat prieteni și ei la fel. Aceia nu mai sunt oameni nevinovați aceia sunt trădători și merită să moară. Am ucis fiecare târfă din Veneția care ți s-a dăruit. Le-am strâns de gât până când ochii lor s-au umplut de sânge și au murit uitându-se în ochii mei. Deocamdată durerea spirituală este singura mea arma împotriva ta, dar cu timpul când aceste forțe vor crește, când acest blestem pe care l-ai aruncat asupra mea se va răspândi în corpul meu atunci te voi ucide, apoi mă voi ucide pe mine.
- Nu mă face să râd Sanzzio, crezi că hrănindu-te cu șobolani și alte animale vei putea vreodată să concurezi cu mine? Cu mine? Un vampir pur sânge, care timp de mii de ani exist pe acest pământ și m-ă hrănesc zilnic cu sânge uman sporindu-mi puterile atât de mult încât tu niciodată nu mă vei putea ajunge din urmă. Nu fi ridicol! Uită-te la tine tremuri de frică doar privindu-mă. Nu au reușit alții mai bătrâni ca tine și mult mai puternici și vei reuși tu? Un preot nebun, un vampir care încă mai crede în judecata divină? Ești ridicol, Sanzzio, am spus eu lovindu-l încă o dată în piept de data asta cu și mai multă forță încât acesta a căzut la pământ, incapabil să se mai ridice. Ești un vampir! Un vampir, un vânător ce ar trebui să vâneze în orașe, să vâneze oameni, nu șobolanii din canale. Ești un vampir Sanzzio, un vampir! Îți stă în natură să ucizi, nu uita asta!
- Niciodată, niciodată, a supus acesta printre spasme încercând în zadar să se ridice. Cuvintele ți-au rămas la fel de veninoase. Tot ce atingi moare sau devine asemenea ție un monstru. Oriunde te duci, în orice oraș sau țară lași în urma ta moarte și foc. Te urăsc, te urăsc pentru că exiști, te urăsc pentru că respiri aerul pe care eu îl respir, te urăsc pentru că m-ai transformat într-un monstru, te urăsc pentru setea continua ce o am, te urăsc pentru că datorită ție ea... E moartă.
- Incă mă mai învinovățești pe mine pentru moartea lui Anais? Tu ai fost cel care a uciso, tu ai fost cel care a înfipt în inima ei un cuțit oprindu-i acele dulci bătăi ale inimii. Am știut de la început că transformându-te îți voi face viața un iad. Aceasta a fost pedeapsa pe care ai primit-o pentru moartea ei, iar acum pedeapsa se va dubla, astăzi voi termina ce am început acum o sută de ani în Veneția în acea noapte de decembrie.
Mi-am mușcat încheietura mâinii lăsându-mi sângele să curgă în timp ce mirosul acestuia umplea încăperea. Sângele meu era bătrân, antic și puternic. Era ambrozie, era precum strălucirea lunii, era lichidul puterii, lichidul iubirii, al pasiunii, al curajului pentru oricine îl bea fie om fie vampir, era foc lichid ce alerga prin venele arcui îl bea.
Imediat ce parfumul îmbietor al sângelui meu a cuprins întreaga camera am putut vedea în ochii lui Sanzzio dorință, poftă! Râvnea sângele meu, își dorea să simtă gustul din spatele mirosului îmbietor. Am fost uimit de tăria de care dădea dovadă, de forța pe care o avea. Se opunea dorinței de a se hrănii, refuza să se lase condus de instincte și să vină să ia cea ce corpul lui cerea. M-am concentrat asupra rănii ce mi-o provocasem aceasta închizându-se treptat fără a rămâne nici o cicatrice.
Folosindu-mă de aligitatea vampirică am ajuns lângă el într-o fracțiune de secundă. Eram atât de aproape încât îi puteam simți respirația pe pielea mea. Mâna mea stânga s-a încleștat din reflex pe gâtul lui ridicându-l în aer și lipindu-l de perete. Puteam simți cum mâna mea se strângea tot mai tare pe gâtul lui, puteam simți sub aceasta cum gâtul lui se mișca în tip ce el înghițea în sec, îi simțeam corpul tremurând din fiecare încheietură. Mâna mea dreaptă s-a strâns în pumn lovindu-l de doisprezece ori puternic în abdomen și în coaste. Am auzit sunetul fin al coastelor lui cedând sub puterea loviturilor mele.
Sanzzio trecea prin dureri cumplite având coastele rupte, rezistența lui și abilitatea de a se vindeca nu funcționau așa cum ar fi trebuit datorită sângelui cu care se hrănea, acesta nu era îndeajuns de puternic. I-am rupt oasele ambelor mâini, acestea ieșind prin pielea lui. Țipetele lui erau asurzitoare, iar durerea cumplită. Nu avea forța necesară pentru a se opune. Diferența dintre noi era uriașă. Creatorul este aproape întotdeauna mai puternic decât copilul, iar în cazul meu, eram foarte puternic, cu mii de ani mai bătrân ca el și superior celorlalți vampiri de pretutindeni.
Țipetele și durerea lui mă amuzau. Dar tot nu era de ajuns îmi doream mai mult. Trebuia să îl aduc în stadiul în care doar sângele meu îl mai putea vindeca. Știam că dacă îl răneam îndeajuns de mult acea forță cu care se opunea dorinței de a bea sângele meu va slăbi drastic. Îmi doream ca el să guste sângele meu, căci atunci când avea să simtă textura cremoasă a acestuia totul avea să se schimbe. Sângele animalelor nu îl va mai satisface ci doar cel uman, iar acest lucru avea să devină o tortură zilnică pentru el, până când corpul lui va ceda în fața dorinței și a instinctelor. Urma să se transforme în ceea ce el ura, într-un monstru ce ucide zilnic pentru a trăi, într-un demon ce se hrănește cu sânge uman. L-am mușcat cu ferocitate de gat, hrănindu-mă cu sângele lui care în ciuda mirosului oribil era cu mult superior sângelui uman fiind sânge vampiric.
L-am mușcat de mai multe ori de gât. Î n timp ce buzele mele erau lipite de pielea lui sugându-i sângele, îi simțeam spasmele, simțeam cum venele lui se goleau, iar asta îmi provoca plăcere.
Într-un moment de extaz, în timp ce mă bucuram de durerea ce i-o provocam, am uitat să înghit, gura mea umplându-se cu sângele lui. Cămașa mea albă din mătase venețiana devenise acum roșie în timp ce sângele lui Sanzzio se prelingea pe pielea mea. Viața lui atârna în acel moment de un fir de ață. Acum viața lui era din nou în mâniile mele așa cum fusese cu mult timp în urmă în Veneția după o lungă noapte de tortură. L-am eliberat din strânsoare, el a căzut la pământ incapabil să își revină fiind cu un picior în abisul morții.
Mi-am mușcat din nou încheietura mâinii stângi lăsând sângele să își lucreze vraja asupra lui Sanzzio. Răspunsul a venit imediat! Sanzzio și-a ridicat capul căutând cu ochii lui gri, acum aproape albi sursa acelui miros îmbietor. Colții lui nu au întârziat să apară, iar limba lui aproape că gusta aerul atunci când s-a atins de colții lui. Mi-am lipit mâna de buzele lui, și imediat am simțit mușcătura lui. Am simțit cum veninul îmi curgea prin vene, am simțit durerea cauzată de acesta. Venele mele tremurau în timp ce el se hrănea cu ardoare cu sângele meu.
Mâna îmi amorțise fiind paralizată de venin. O durere cumplită îmi străbătea tot corpul în timp ce Sanzzio sugea cu ferocitate focul lichid din venele mele, focul ce avea să aprindă încă odată fitilul vieții lui. Deși în acea noapte mă hrănisem suficient, secasem cele două gărzi și băusem aproape tot sângele lui Sanzzio, începusem să mă simt slăbit. Nu îmi imaginasem că Sanzzio se va lăsa dus de val și că își va elibera instinctele în acest mod. Am tras cu forță mâna din strânsoarea acestuia care primise acum mai multă putere decât visa vreodată că va avea și l-am luat pe Athos care zăcea inconștient pe o lespede de piatră și am ieșit cât am putut de repede din acel loc.
Eram slăbit, nu îmi dădusem seama că Sanzzio băuse atât de mult sânge. Am încercat să îl contactez telepatic pe Hektor însă fără nici un rezultat. Aveam nevoie urgenta de sânge. Aveam nevoie de sângele lui Hektor. Când am ajuns în sfârșit la locul de întâlnire din pădure unde eram așteptat, l-am lăsat pe Athos rezemat de un copac, prăbușindu-mă apoi în brațele lui Hektor.
Mă simțeam gol și fara viața ca și cum tot sângele din venele mele se evaporase. Dar... Eram conștient că acest lucru nu se întâmplase. Îmi simțeam fiecare parte din corp golită de forță, îmi simțeam plămânii luptând atunci când aerul pe care îl respiram intra în ei. Nu mi se mai întâmplase niciodată așa ceva. Dăruisem sângele meu multor vampiri și niciodată nu avusesem simptomele acestea. Ceva se întâmplase cu mine, ceva se întâmplase cu Sanzzio. Dar, nu era posibil el era mult prea slab pentru a avea o asemenea putere specială.
Am simțit mâna fermă a lui Hektor ghidându-mi capul spre gâtul lui, am simțit forța pe care acesta o punea lipindu-mi buzele de gâtul lui, lăsându-mi nasul să inhaleze mirosul fin al pielii lui, mirosul îmbietor de sub aceasta ce venea de la sângele lui. Am mușcat cu grijă, căci nu îmi doream să îi cauzez durere.
El ar fi fost ultima persoană pe care aș fi rănit-o. Sângele lui mi-a inundat gura, iar în timp ce înghițeam aceasta lăsa în urma lui gustul desăvârșit. Era sublim și delicios. Simțeam cum sângele curgea prin mine, cum corpul mi se încălzea, cum fiecare celulă din mine vibra. Eram într-un extaz total ca și cum aș fi atins soarele cu mâna fără să mă ard, că și cum razele lunii ar fi aruncat asupra mea o vrajă. Era sângele de care nu m-aș fi săturat niciodată. Era sângele ce îmi fusese dăruit doar mie. Era al meu. Era al lui și era de o mie de ori mai bun și mai puternic decât al meu. Când amețeala a dispărut și forța mea a revenit m-am oprit. Mi-am retras colții uitându-mă fix în ochii lui Hektor mulțumindu-i din priviri.
data viitoare când vrei să faci pe eroul voi veni cu tine. Dacă se va mai întâmpla vreodată ce s-a întâmplat în această seară, jur că... O voi face chiar dacă îmi va face inima bucăți.
nu spune asta! Mă iubești prea mult pentru a face asta! Hektor, tată, îmi pare rău! Iartă-mă! Nu am luat în calcul posibilitatea ca Sanzzio să fie în spatele inchiziției. Ar fi trebuit să îmi dau seama! Am fost un...
nu! Ești! Doar cel mai arogant, cel mai afurisit, cel mai nebun, cel mai frumos și cel mai potrivit vampir din lume. Oricât aș vrea să fiu supărat pe tine îmi este imposibil. Nu reușesc! Verdele ochilor tai nu mă lasă, privirea ta blândă și nevinovată îmi șterge orice urmă de supărare!
Î n ochii lui Johann puteam citi multe întrebări, iar gândurile lui deveniseră adevărate urlete de disperare ce îmi asaltau mintea. Căuta răspunsuri pe care doar eu i-le puteam da, dar nu era momentul pentru întrebări, Athos avea nevoie de ajutor. Î n mai puțin de o secundă Johann o ținea pe Medeea în aer.
- Tu, tu ești vinovată pentru ceea ce s-a întâmplat cu Edan, vrăjitoareo. Am știut că nu pot avea încredere în tine, dar te-am acceptat pentru că Edan a vrut asta. Furia de pe fața lui era vizibilă, iar forța pe care o punea în acea strânsoare putea fi dedusă. Cineva îndrăznise să mă atace, cineva mă rănise, cineva îi atacase creatorul, iar pentru el asta era o blasfemie. Dar, continuă acesta pentru ea ce i-ai făcut vei plăti cu viața ta. Mânia lui Johann nu are limite, ar face orice pentru mine și pentru a mă proteja chiar și atunci când nu este nevoie. Însă de data aceasta făcuse o greșeala ce îl putea costa propria viață, Medeea nu răspundea bine la amenințări, mai ales dacă acestea veneau de la cineva pe care ea considera inferior. Mă uitam chiar în ochii Medeei și știam ce avea de gând să facă. Johann a căzut la pământ secerat de atacul Medeei.
A-mamă, oprește-te acum! Adunându-și forțele rămase Athos a încercat să o oprească pe Medeea însă fara nici un rezultat, aceasta era încăpățânată și nu avea să se oprească decât atunci când Johann avea să își ceara iertare. Dar, ceva sa întâmplat chiar în momentul când eu mă pregăteam să o opăresc, Johann s-a ridicat de la pamant ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Medeea încă se concentra asupra atacului însa acesta își pierduse toata patera asupra lui Johann. Ce se întâmplă mamă cumva puterile te-au lăsat?
- Dar... Dar... Cum niciodată nu te-am învățat magie atât de puternică. Edan presupun că nu ai...
- Nu, nu, mamă ceea ce tocmai am făcut nu are nimic de a face cu ceea ce mai învățat tu sau Edan. Crezi că sângele lui Edan din corpul lui tata nu a avut nici un efect? Cum crezi că am învățat atât de repede ceea ce m-ai învățat, cum crezi că reușeam din prima fiecare vrajă înainte ca tu să îmi spui detaliile? Îți puteam citi fiecare gând și găseam în mintea ta detaliile necesare. Nu am avut niciodată nevoie de tine să mă înveți. Ceea ce tocmai am făcut a fost simplu, a trebuit doar să găsesc în mintea ta o modalitate de a te opri si restul a fost o joacă de copii. Lasă-l pe Johann în pace! Acum, mamă! Nu mă obliga să îți întorc propriul atac împotriva ta.
Răpusă de cele spuse de Athos și de privirile mele amenințătoare, Medeea a oprit atacul asupra lui Johann. Ochii îi erau plini de uimire, fața ei mică era precum cea a unei statui. Tocmai își văzuse fiul pe care încercase timp de douăzeci și opt de ani să îl protejeze de magia antică folosind-o. Tocmai realizase că încercase în zadar să își mintă fiul în legătură cu tatăl său. Athos o făcuse să se simtă așa cum cu mult timp în urma eu o făcusem, o făcuse să se simtă folosită și mințită. Știuse tot timpul adevărata poveste, știuse tot timpul cine eram eu și știuse cel mai ascuns gând, cel mai ascuns sentiment al mamei sale, iubirea pentru mine.
Chiar și după trădarea mea, chiar în pofida falselor amenințări, Medeea nu încetase niciodată să mă iubească. Eram primul vampir în fața căruia cedase, primul pe care imensele ei puteri nu îl manipulaseră. Eram la fel ca ea, știam tot ce știa ea, fiecare secret antic, fiecare ritual interzis, și chiar unele pe care nici ea nu le știa. Văzuse în mine un maestru, un companion, un iubit și un amant. Eu eram focul în timp ce ea era vântul ce mă aprindea sporindu-mi forțele. Eram un dar divin pentru ea și tot odată un blestem. Pasiunea noasta îi aducea plăcere dar în același timp o punea în pericol, căci orice ființă ce se apropia de mine devenea marcată, devenea o țintă pentru ceilalți vampiri.
Vraja ce îi bloca gândurile se rupsese odată ce ea pierduse controlul asupra puterilor sale, iar acum gândurile ei erau ale mele. Erau pe cât de amuzante pe atât de triste, putând pentru un moment să simt dezamăgirea din inima ei, regretul și sentimentul de vinovăție. Pentru prima oara aveam în fața mea o cu totul alta Medeea. O Medeea goală, lipsită de viață, plină de vinovăție, secată de orice putere și dorință.
Tocmai realizase că sentimentele și gândurile în jurul cărora ridicase de-a lungul anilor ziduri nu fuseseră niciodată numai ale ei. Erau sentimente suprimate pe care ea încercase să le uite, pe care ea le nega pentru a nu părea slabă, însă Athos tocmai îi dovedise contrariul. Nu puteam să mai rezist gândurilor sparte ce mă asaltau, nu mai rezistam vocii stinse a minții Medeei. Î n mai puțin de o secunda am fost lângă ea ținând-o în brațe, lipindu-i capul de pieptul meu. Nici măcar nu a tresărit atunci când a simțit atingerea de gheata a pielii mele, atunci când a simțit textura fină și dură a acesteia pe pielea ei măslinie, caldă si catifelată.
A-știu totul, mamă, spuse Athos accentuând ultimul cuvânt, știu totul! De ce nu îi spui lui Edan ce ai făcut, de ce încă te mai ascunzi? Ai trăit în minciună mii de ani de ce nu încerci măcar acum când sfârșitul îți este aproape să spui adevărul. Cu aceste ultime cuvinte, Athos se prăbuși la pamant, slăbit din cauza torturii la care fusese supus și datorită energiei ce o folosise pentru a îl ajuta pe Johann. Nu era mort însă era pe aproape, respira greu, iar singura cale de a îl salva la timp era ca el să bea sânge de vampir. Dar nu al meu! Î n nici un caz al meu, cine știe ce s-ar fi putut întâmpla. I-am făcut semn lui Johann să îi dea o parte din sângele lui, iar acesta a făcut așa cum i-am zis fara a se opune.
-Medea, am spus eu în timp ce Johann îl hrănea pe Athos cu sângele lui, cum adică sfârșit? Despre ce vorbește Athos? Doar nu ai fost în stare să rupi legătura! Aceasta nu a scos nici un sunet, chipul ei era cel al unei statui, ochii îi erau ațintiți aspira fiului ei, care acum începea să își revină, același fiu care o trădase apărând un vampir care încercase să îi facă rău. Medeea, răspunde-mi, am început să strig eu întorcând-o pe aceasta cu fața către mine astfel încât ochii noștii s-au întâlnit. Medeea, ce ai făcut, ce prostie ai făcut? De ce? De ce ți-ai aruncat viața de ce ai rupt acea sfântă legătură cu sufletul tău?
A-sfânta, rosti aceasta pe o voce joasă asemenea unei șoapte. Buzele ei tremurau în timp ce vorbeau, iar privirea îi rămăsese la fel de goală și transparentă, ca și cum ar fi văzut prin mine, ce era sfânt în acea legătura? Î n ultimii douăzeci și cinci de ani... A făcut o pauză ca și cum aducerea aminte a acelor ani trecuți ar fi rănit-o profund... Te-ai uitat vreodată de curiozitate în sufletul meu? I-ai văzut culoarea neagră-verzuie? Te-ai gândit vreodată ce fel de monstru vedeam de fiecare dată când mă uitam la propria reflexie în oglindă? Dintre toate ființele din lume tu ești singurul rămas în viață care poate să înțeleagă. Cum poți să spui că acel legământ era sfânt? Era orice altceva dar numai sfânt nu! Ochii ei s-au umplut de lacrimi cristaline, ce curgeau pe obrajii ei căpătând o culoare ușor argintie în lumina magică a lunii. Crezi ca eu nu îmi doresc să trăiesc, crezi că mă bucur că peste câteva luni corpul meu va ceda și că sufletul meu mă va părași, spuse aceasta înecându-se în suspine, vreau să trăiesc Edan mai mult decât orice pe lume, dar nu așa, nu chinuindu-mi sufletul, a trebuit să rup acel legământ, l-am chinuit destul patru mii de ani. Aceasta îmi va fi răsplata pentru crima ce am comis-o! Am să mor singură, fără cei doi bărbați ce i-am iubit încă din prima clipă când ochii mei i-au întâlnit pe ai lor. Am să mor cu gândul că sufletul meu mă va blestema pentru eternitate, pentru fărădelegea mea. Îți mulțumesc Edan, îți mulțumesc pentru tot, îți mulțumesc că l-ai salvat, a spus ea uitându-se către Athos, căldura din ochii ei revenise se uita cu dragoste la fiul ei, cu o dragoste dureroasă, ca pentru ultima dată, îți mulțumesc pentru tot ce ai făcut pentru mine, pentru tot ce mai învățat, a spus întorcându-se spre mine, fără ajutorul tău fără învățăturile tale despre magia antică nu aș fi fost niciodată în stare să rup legământul. Aceasta va fi ultima dată când mă vei mai vedea , dar înainte ca drumurile noastre să se despartă, înainte ca eu sa mor mai am o ultimă dorință!
Lorice, am spus eu uitându-mă în frumoșii ei ochi albaștrii, orice, Medeea!
A-vreau să iau cu mine în mormânt, sărutul tău, vreau să îmi dai un ultim sărut, ce îmi va fi alinare în infern atunci când voi arde. Îmi va ține de răcoare atunci când focul îmi va arde sub tălpi și îmi va cuprinde tot corpul, îmi va ține de cald când corpul meu va fi înghețat, îmi va calma durerea atunci când trupul îmi va fi flagelat! Fără a mă mai gândi am sărutat-o pe buzele ei moi și calde. Era o senzație plăcuta, plină de amintiri de mult uitate într-un colț al minții mele. Îmi simțeam sângele cum alerga prin vene, îi simțeam venele ei pulsând sânge, simțeam cum buzele ei se umpleau cu sânge în timp ce se atingeau de ale mele. Era ceva firesc, buzele mele reci le atingeau pe ale ei, iar corpul încerca să le mențină căldură pompând sânge, dar era o senzație magică. Curând am uitat că sărutam un om, o priveam în mintea mea ca pe o partenera de viață, o vedeam ca pe una de-a mea.
Lăsându-mă purtat de val colții mei au ieșit la suprafață, iar limbile noastre jucăușe s-au tăiat în acestea. Sângele nostru sa amestecat între buzele noastre, făcându-ne pe amândoi să simțim cum corpurile noastre vibrează sub atingerea mâinilor noastre. Simțurile și instinctele ne-au fost trezite de amestecul de sânge. Trupurile noastre deveneau din ce în ce mai pline de pasiune în timp ce mâinile noastre se mișcau fără ca vreunul din noi să își dea seama. Degetele noastre nu se mai săturau, își doreau tot mai mult gustul catifelat și fin al pielii noastre. Din noi emana energie care ne traversa corpurile lăsând în urma o senzație plăcută de răcoare ce ne dubla plăcerea.
Gândurile noastre erau interconectate, iar mințile noastre uitaseră pentru un moment de problema curentă, zburând pe meleagurile fanteziilor. Ne gândeam la pasiunea dragostei , la dorința sălbatică ce se adunase în noi, la sex sălbatic pe tavanul camerei în timp ce lumânări aprinse încoronau patul gol. Medeea își aducea aminte ultima noastră noapte de dragoste pe o insulă în Marea Egee. Noaptea veghea asupra noastră, iar lumina lunii înghețase pe trupurile noastre fierbinți. Eram doar noi și marea, nu se auzea nici măcar muta melodie a unui greiere, se auzea doar vocea puternică a mării și sunetele produse de gurile noastre vrăjite de magia lunii și a atracției sexuale ce amândoi o simțeam unul pentru celalalt. Pasiunea dintre noi, dorința și schimbul de sânge dintre mine și ea ne aduceau tot mai aproape de momentul orgasmului. Când sărutul nostru s-a încheiat amândoi ne-am trezit din acea amintire. Respiram greu, iar buzele noastre erau roșii precum sângele ce ne dăduse acel moment de plăcere.
-Mulțumesc Edan! Acum pot muri liniștită, sărutul tău mă va proteja de cele mai cumplite torturi. Îți mulțumesc încă odată și te rog, te rog, ai grijă de el, a spus femeia uitându-se spre fiul ei care acum era în picioare, iar rănile lui se închiseseră. Sa îndepărtat de mine cu pași mici și nesiguri, îndreptându-se către fiul ei însă eu am prins-o de mâna stângă refuzând să îi dau drumul. Nu îmi doream ca ea să plece niciodată, mai ales că ea să moară. O iubeam chiar dacă nu recunoșteam asta în fața nimănui, o iubeam chiar dacă îmi mințeam propriul suflet spunând că nu.
-Medeea... Ști că îți pot oferi nemurirea oricând dorești, am spus eu cu voce tare încât Athos și ceilalți să mă poată auzi pentru a mă susține în cazul în care Medeea refuza oferta mea. Îți pot oferi o nouă viață, una mai frumoasă decât cea de până acum. Lasă-mă să mă lupt cu durerea din inima ta și te asigur ca o voi învinge, lasă veninul vampiric să curgă în corpul tău și să îți ofere divinul dar al vieții eterne.
-Nu! Edan, ști mai bine că oricine ce presupune o transformare în vampir, chiar tu m-ai învățat asta. Crezi că sufletul meu se va lăsa din nou prins și înlănțuit? Crezi că m-ar putea ierta după ce l-am ținut sigilat în mine timp de patru mii de ani, lăsând-l să putrezească în timp ce eu îmi foloseam magia pentru propria plăcere și pentru bani? Eu...
-Mama, nu comite cea mai gravă greșeală, aceea de a renunța la nemurire, doar pentru că te simți vinovată ca m-ai mințit pe mine sau pentru că vezi un monstru în oglindă atunci când te uiți în ea, e doar o iluzie. Cât despre mine, ei bine suntem chit și eu te-am mințit așa că nu mai fi încăpățânată și acceptă odată oferta lui Edan, căci daca nu jur că în clipa când transformarea mea va fi gata te voi găsi sub orice piatră te-ai ascunde și te voi transforma eu însumi chiar și împotriva voinței tale!
-Fiule, Athos, scumpul meu, crezi ca eu nu vreau? Dar, ce vă face să credeți că după o asemenea tortură sufletul meu îmi va da o a doua șansă?
-Medea, am spus eu cu o voce persuasivă, de ce nu îl lași pe el să decidă? Ști consecințele, odată ce veninul îți va circula prin vene nu mai e cale de întoarcere, dacă sufletul tău va accepta unirea cu trupul tău vei deveni un vampir, iar dacă nu vei muri. Oricum vei muri chiar dacă veninul nu te omoară. Nu pierzi decât câteva luni de trăit așa cum ai spus, câteva luni agonizante în care vei ajunge într-o stare demna de mila. Așa că...
Sedan, mă întrerupse aceasta uitându-se în ochii mei verzi, eu... Nu am lăsat-o să continui cea ce avea de gând să spună nu am așteptat ca ea să își dea acordul, defapt ca să fiu sincer nu am avut niciodată intenția asta. Puțin îmi pasă că ea nu vrea acum cea ce îi ofer, atâta timp cât nu o voi pierde și oricum îmi va mulțumi mai târziu. Am mușcat-o de gât lăsând+mi veninul să îi intre prin vene. A căzut paralizată la pământ atunci când efectele sedative ale veninului și-au făcut efectul. Luați-o și duceți-o acasă la Johann, repede are doar o oră înainte ca transformarea să înceapă și să intre în spasme. Eu voi veni mai târziu după ce voi avea parte de o întâlnire între patru ochi cu tânărul nostru vampir ce ne-a urmărit zilele acestea
Edan, ai promis că nu vei încerca să vorbești cu el. Cred ca ai avut parte de destulă distracție noaptea asta. Te rog, vino cu noi, nu vreau ca tu... Pentru un moment am crezut că te-am pierdut, am crezut că... Am simțit cum inima e pe cale să mi se rupă.
Vocea mentala a lui Hektor era mai puternica ca de obicei, modul în care îmi strigase numele semăna perfect cu un ordin însă nu era așa, era o rugăminte venită din partea creatorului meu care ar fi murit odată cu mine dacă eu aș fi pățit vreodată ceva.
Sedan, sa auzit vocea lui Johann, a plecat în timp ce tu erai în temniță. Am simțit atunci când a plecat, aerul era mult mai ușor atunci când prezența lui a dispărut.
A-minunat, iar acum niciodată nu vom afla ce a vrut, am spus eu ironic simțind cum furia se adună în mine. Să mergem acasă! Athos, imediat ce ajungem tu urmezi.
Eram dezamăgit aș fi vrut să îl cunosc pe acel tânăr vampir, se dovedise a fi ceva mai mult decât un nou născut ce dorea să mă cunoască pentru a ști cum am apărut noi. Mișcările lui erau bine calculate, iar puterea lui trebuia să fie destul de mare având în vedere acțiunile lui. Când am ajuns acasă la Johann am fost surprins să găsesc pe ușa de la intrare un bilet de la vampirul ce ne urmărise. Eram într-o oare care stare de fericire fiindcă acea scrisoare ar fi putut conține răspunsurile la întrebările mele.
Lord Edan,
Îmi cer scuze pentru plecarea mea, fără a avea ocazia de a ne întâlni, însă luând în considerare evenimentele curente ce se petrec în viața voastră, o discuție cu mine v-ar fi adus alte probleme. Cer iertarea voastră și pentru nesăbuința de a intra în casa fiului vostru, însă trebuia neapărat să vă comunic cea ce va urma.
Numele meu este Damian și sunt fiul ducelui Louis Louvieres, unul din fii voștri, sau mai bine spus am fost, căci scumpul meu tată și mentor și-a găsit sfârșitul în urma cu o lună în Spania. V-am căutat lordul meu de atunci neîncetat mânat de dorința de răzbunare pentru că eu însumi sunt nevrednic să îl înving pe cel ce mi-a ucis creatorul. Am vrut să vă cer ajutorul, căci vreau ca acea ființă să dispară de pe fața acestui pământ.
Vă întrebați probabil cine a fost cel care l-a ucis pe Louis, cine a fost îndeajuns de puternic să înfrângă unul ca el? Lobishomen Dimitri și frații săi Ivan si Alexei împreună cu haita lor de bestii. Au atacat satul în care ne aflam.
Era o comunitate ce vâna de generații aieste creaturi și ne-au primit în sânul familiei lor cu brațele deschise, ne-au oferit adăpost și chiar și-au sacrificat sângele pentru noi. Nu le era teamă de noi, ne admirau. Le-am oferit ajutorul nostru luptând alături de ei, doborând haită după haită până când... Până când Dimitri însuși a venit într-o noapte. A fost mult prea puternic, iar Louis a fost mușcat, nu am știut cum să extrag otrava,iar el a murit. A murit din cauza mea, din cauza slăbiciunii mele, din cauza neputinței și a lașității mele.
Te rog, lord Edan, în memoria tatălui meu, ajută-mă să îl răzbun, ajută-mă să îl dobor pe Dimitri și jur că tot restul existenței mele voi fi alături de tine și te voi ajuta să lupți împotriva celor ce te-au ucis acum șase mii de ani. Mâine în jurul dimineții vei primi darul meu și al tatălui meu. Când te vei fi hotărât să mă ajuți căutătorul tău, Johann va ști cum să mă găsească, e un vampir foarte puternic și extrem de loial.
Damian
ce vei face, m-a întrebat Hektor, nu mă voi împotrivi dacă te vei decide să îl ajuți. Louis a avut un loc special în inima mea. Știu că și tu ai ținut enorm la el, a fost primul vampir pe care l-ai creat și un puternic aliat. Merită să fie răzbunat, iar Dimitri a întrecut limita, te voi ajuta să îl oprești dacă tu îți dorești asta.
vom merge cu toții, imediat ce Athos și Medeea vor fi transformați, cu cat suntem mai mulți cu atât mai bine, iar Medeea ne va fi de mare ajutor. Dimitri va plăti scump pentru ceea ce a făcut, îi voi ucide pe el și pe frații lui, îi voi chinui atât de mult încât mă vor ruga să îi omor, iar atunci îi voi chinui și mai tare. am spus eu, simțind cum furia și mânia se adună în mine. Louis, dragul meu Louis era mort, ah! Trebuie să o găsim pe Ariadna, abilitatea ei va fi de ajutor.
Dar, Edan, nu am mai auzit nimic de ea timp de douăzeci și cinci de ani de ultima dată când am fost în Grecia. Ar putea fi oriunde, mereu a fost o aventurieră și nu i-a plăcut să stea mai mult de un an într-un loc.
o voi găsi, e timpul ca vechiul eu să își folosească cunoștințele ce odată le avea. A trecut ceva timp de când le-am folosit, însă e singura cale de a o găsi pe Ariadna. []așteaptă-mă Dimitri căci te voi găsi, oriunde te-ai ascunde și te voi ucide cu mâna mea![/i]
Urat Gonty, foarte urat. de ce nu ai lasat tu stilul normal? ma dor ochii de la stilul acesta si mai ales ca ai scris si cu caractere mici. daca nu te vei supara si deasemenea o sa rog si moderatori sa nu ma spanzure si sa nu stearga acest coment, o sa revin maine cu o critica mai amanuntita. adica maine, cand termin de citit.
Deci am venit cu edit-ul asa cum ti-am promis, chiar daca este mai tarziu decat am zis dar am avut nevoie de timp sa citesc tot ceea ce ai scris tu aici, si mama, chiar ai scris nu te-ai incurcat.
Nu am vazut greseli de tastare sau de ortografie, uimitor;)) Povestea este interesanta si captivanta si chiar ma tine legata de monitor pana cand nu mai am ce sa citesc, dar trebuie sa ma bat cap in cap acum si sa te sfatuiesc sa postezi mai putin. Pe cuvant cand cineva care vrea sa iti citeasca acesta minunata poveste da peste aceste ultra-mega-posturi se sperie si pleaca.
Oricum, de abia astept continuarea, tine-o tot asa ca sa nu am ce sa scriu in comentul meu, pentru ca pe cuvant ca nu am ce sa critic, totul e minunat..
Daca ai scrie carti as ajunge la 36 de kg si-as muri din lipsa hranei pentru ca eu ma delectez…da, ma delectez cu lucrarea ta.
Complexitatea de care dai dovada, rar intalnita. Mi-a placut cum ai ridicat toate problemele metafizicii, oare…noi depindem de suflet? Dar sufletul e al nostrum, deci deca toate sunt ale noastre oare, suntem superiori lor? Sau tot ce e al "nostru" ne constituie pe noi insine?
Mi-e greu sa gasesc un raspuns.
Desigur, lucrarea e preserata cu unele greseli, ca de pilda "sti" e "stii", "groasnic" e "groaznic" si mai sunt dar nu cred ca sunt atat de importante, dar mai sunt unele aspecte, ca de pilda pana la "Aberatii!" din prima parte postata, aveai un ton calm, caldut chiar, insa acolo totul s-a rupt foarte brusc si-apoi iar s-a rupt sa treaca in tonul celalt, e neplacut.
Inca o chestie, tu scrii mult pe stilul clasic, asa ca unele expresii ca "aberatii, prostii" etc, intrate brusc n-au ce cauta, incearca sa schimbi putin cuvintele pentru ca asa suna rau, isi pierd muzicalitatea.
Ok, inca ceva, desi ma delectez cu problemele de matefizica expuse atat de profund in mintea lui Edan, desi descrierea ta e expresiva dialogul e sec. Se deruleaza repede si nu, adica:
Personajele parca vorbesc in reluare dar ceea ce spun e sec, banal, prostesc ca de exemplu la Medeea, dupa multi ani de ura, brusc devine calda, iubitoare, intelegatoare, in locul tau adugam un simplu "multumesc" pe-un ton derutat, ganditor, profund si niste puncte de suspensie, timpul as fi lasat-o sa cugete, tematoare si sa ajunga la concluziile respective, ar fi pastrat profunzimea lucrarii ceea ce ar fi dat cu adevarat o nota placuta, bine integrata.
Uite ceva ce chiar nu mi-a placut : m-a e "ma", legat, pentru ca aici nu e chestia cu "ma a" ca sa se scrie m-a, ci aici e pur si simplu "ma" pe mine. Ochii ei s-au umplut de lacrimi cristaline => c`mon, poti gasi cu totul alta expresie, ceva ce sa mearga mult mai bine aici, ceva mai…bun, ca asta. mai corect era m-ai pentru ca ar veni "ma" ai invatat iar cratima inlocuieste "a"-ul de langa "ma" deci e "m-ai" Multumesc Edan! Acum pot muri linistita, sarutul tau ma va proteja de cele mai cumplite torture asta a fost de-a dreptul penibila, in descriere o infatisez ca pe-o persoana putenica, rece si-acum ii dai infatisarea unei copilite prosute moarta dupa un fat-frumos-pe-cal-alb
Incearca sa le pastrezi in dialog infatisarea pe care-o dai in descriere. Pune mai multa pasiune in dialog, da-i esenta cum dai si descrieri.
Per total lucrarea e buna, insa ar putea fi cu mult mai buna daca ai pute sentiment in dialog si-ai pastra caracterul lasat de descriere.
Te salut, fi pe pace
Uite ca intr-un final am enit si eu sa-ti dau comm-ul,scuze ca a durat atat...scoala
Uite si parerea mea:WOOOOW
Chiar nu pot sa inteleg cum poti sa scri intr-un asa fel,adica o asemenea filozofie!La inceputul primului capitol m-ai facut sa-mi fie mila de propriami persoana,mi-ai tranzmis sentimente profunde si parca n-am putut sa-mi dezlipesc privirea nici pentru o clipa.Mi se pare ca scri absolut fantastic,n-am mai citit niciodata ceva despre vampiri si cred ca Memento Non Mori(Aminteste-ti ca nu esti muritor) este un bun inceput pentru mine,inainte sa-ti citesc lucrarea nu eram o fana a acestui gen,dar acum mi-am schimbat parerea.
Imi place personajul principal,Eden si mai ales sunt interesata de trecutul lui,pana acum m-ai tinut cu sufletul la gura in fiecare secunda.Sarutul lui cu Medeea mi s-a parut mirific,mai ales cum l-ai descris.
Ai un talent extraordinar,eu una sunt uimita,dar...!Te-am mai intrebat si te intreb: Iar capitolul urmator?
Sunt foarte curioasade ceea ce o sa se intample mai departe,sper ca n-o sa lasi totul asa si pe mine cu sufletul la gura!Imi place enorm,ma bucur momentan ca ti-am citit lucrarea dar sper sa nu ma dezamagesti,mi-ai facut o promisiune si sper sa te tii de cuvant.
Cred si ca o lucrare ca aceasta necesita multa imaginatie si timp deci SPOR LA SCRIS!!
grabeste-te macar putin...
Sunt un scluptor! Coltii imi sunt dalta, iar veninul imi e ciocanul. Creez opere de arta in care sangele vampiric curge neincetat.
A fi vampir inseamna mult mai mult decat colti, sange si nemurire. A fi vampir inseamna a atinge apogeul, a deveni una cu universul, a renunta la sforile ce te leaga de moarte, a deveni o fiinta frumoasa cu trasaturi fine si delicate, un maestru al seductiei, al amorului, al dorintei si focului ce sunt inchise in inima umana. A devenii un vampir insemna sa iti negi natura umana, sa gandesti precum un nemuritor, precum un zeu. Noi suntem evolutia, treapta finala a rasei umane, cei ce au invins barierele timpului si moartea.
A crea un nou vampir trezeste in tine un sentiment de nedescris, e ca si cum ai da o parte din tine celui pe care il transformi, energia sufletului tau, forta ta vitala patrunde in acesta rupand fir cu fir sforile mortii, eliberandu-l de umanitate, ajutandu-l sa devina ceva mai mult. Il sculpteaza asa cum un mester creaza cu dalta opere de arta din piatra si lemn asa si veninul sau sangele vampiric creaza din carnea umana vampirul, fiinta perfecta, ce poseda frumusete si abilitati la care altii doar viseaza. Inlatura boala, acea teribila si nenorocita boala numita imbatranire.
Oamenii sunt ca viermii, se tarasc pe acest pamant, cu gandul de a ataca tot, de a imbolnavii tot ce ating. Iubesc doar ca sa fie iubiti, urasc doar ca sa fie urati, omoara doar pentru a fi omorati. Viata miroase a pustiu, a sange si a cadavre ce putrezesc in pamant. Insa uita ca sunt sclavii propriei vieti, ca sunt condamnati la moarte oricat de mult ar lupta, sunt condamnati sa putrezeasca inca de la prima suflare, carnea lor putrezeste incet pana cand semnele batranetii apar pe corpul lor. Isi plang zilele de mult trecute si isi amintesc gloria, insa isi uita neputinta, tac rusinati de propria prostie atunci cand li se pune intrebarea "De ce nu te-ai luptat cu viata? De ce iti acepti moartea?" raspunsul lor este mereu acelasi "Cine suntem noi sa ne luptam cu legile Domnului?"
Dar totul in acesta lume vine cu un pret. Transformarea in vampir este una lenta si dureroasa si de multe ori poate cauza moartea. Mi s-a spus ca e o durere cumplita, deasemenea am putut patrunde in mintile celor pe care i-am transformat si am putut auzi vocea mintii lor, tipetele aesteia infundate de vocea sufletului. Dragul meu Louis spunea: "Imagineaza-ti cum este sa mori de nenumarate ori intr-o zi, apoi a doua zi sa fie un deja-vu, precum un memento al zilei ce a trecut insa mult mai dureros. Gandeste-te ca sufletul tau e cusut in carne in tot acest rastimp. Vizualizeaza cum acul patrunde in aceasta, cum ata iti taie in carne lasand in urma rani ce sangereaza. Simti maini scheletice de pe care carnea putrezita cade pe pielea ta rupandu-ti bucati de carne pentru a le manca, in speranta de a iti recupera viata demult pierduta.
Imagineaza-ti cum puterea sufletului tau si a ta se contopesc si isi fac loc in corpul tau fragil, oasele parca stau sa se transforme in cenusa, carnea parca se desprinde de pe acestea, simti cum esti golit de sange si de forta. Iti doresti ca totul sa inceteze, sa mori, sa nu mai simti nimic. Dar la finalul celor zece zile de tortura rezultatul este de nedescris...
Eu nu am trecut prin toate acestea, fiind unul dintre cei transformati prin sange, unul dintre cei alesi, dar undeva in adancul meu as fi vrut sa stiu cum e, sa pot simti. Presupun ca la final te simti un supraom, te simti ca si cum ai dus o lupta crancena cu moartea care te-a chinuit cu toata puterea ei, insa tu invingi prin simpla dorinta de a trai. Absolut divin. Dar nu imi regret propria transformare. Am de zece ori forta si viteza unui vampir obisnuit si abilitati la care altii doar viseaza. Nu o sa uit niciodata acea noapte! Cum m-am simtit, neputincios, la un pas de moarte, invins si fara speranta, urma sa mor, singur, inconjurat de cadavrele prietenilor si soldatilor mei. In aer se ridicp miasma verde, a trupurilor moarte ce zaceau intinse pe pamant. Au murit in chinuri, caci sabia nu plange, sulita nu simte remuscari atunci cand impunge trupul adversarului, la fel cum nici cutitul nu tresare cand spinteca venele victimei.
Mandria mea se evaporase, asa zisa putere pe care pretindeam ca o aveam nu era acolo. Am realizat atunci stand pe pamant in propriul sange ca nu eram decat un om, un om ce in cateva clipe urma sa moara, un om ce inca nu isi traise viata, ce inca nu isi castigase gloria, un om care fusese vrajit de vise despre nemurire si care tanjea dupa aceasta.
Mai erau atat de multe lucruri pe care as fi vrut sa le fac... sa-mi vad fiul crescand devenind un barbat si poate din pura vanitate as fi vrut sa il vad calcandu-mi pe urme devenind puternic, un bun conducator. Am simtit atunci in acel moment pentru prima data in viata ce inseamna sa te simti neimplinit, am simtit cum lacrimile imi curg pe obraz, imi plangeam viata in timp ce imi numaram secundele pana cand moartea imi va fura ultima suflare.
-Ilian, unde sunt demonii care ai spus ca imi vor da nemurirea! Visele, frate, visele ai spus ca sunt adevarate, dar... dar.... dar... nu sunt! Arhh! Nu Vreau Sa Mor! Nu vreau!"
Acestea au fost ultimele cuvinte ca om, ultimele sunete scapate printre buzele mele crapate, pline de sangele ce curgea din gura mea, urma sa mor, urma sa fiu uitat, iar eu ma gandeam la vise, cat de hilar.
"Te urasc, Ilian! Ramai cu bine, frate!"
Ultimele mele ganduri inainte sa... mor. Dar... secretul este sa sti cum sa mori!
Dar ajunge cu povestea mea, am spus la inceput ca nu voi dezvalui detalii despre aceasta atat de curand! Inapoi la povestea din capitolul anterior. Probabil te gandesti la mine ca la un samaritean, unul care sare in ajutorul tuturor, un vampir cu sentimente ce doreste sa razbune moartea fiului sau. Defapt nu este asa! Nu, nu ma intelege gresit nu sunt nici rau, dar nici bun. Imi urmaresc doar scopul si desi actiunile mele neaga asta, mereu stiu cea ce fac, mereu planuiesc totul in avantajul meu. Nu imi pasa pe cine ranesc, sau de cine ma folosesc sau pe cine omor atata timp cat imi ating telul. Scopul scuza intotdeauna mijloacele.
Tot ce spun si gandesc este pentru beneficiul meu si numai al meu. Sunt un egocentrist. Sunt kintesenta a tot ce e rau si bun in lume, am fost binecuvantat de spirite cu cele mai frumoase daruri, frumuste, putere si viata vesnica. Frumusetea mea este o arma asa cum sunt si vorbele mele persuasive. Fiecare cuvant pe care buzele mele il pronunta e o iluzie ce se intipareste in mintea ta castigand astfel control asupra ta. Sunt cuvinte si vorbe himerice ce te fac sa iti pierzi controlul. Ochii mei de smarald sunt un ocean verde in care te pierzi, pierzandu-ti astfel gandurile si ascultand doar vocea mea, senzuala mea voce. Imi place cea ce fac, sucesc mintile celor din jur cu promisiuni, spunandu-le si promitandu-le cea ce vor sa auda, insa facand cea ce vreu eu. Nici un om, femeie sau barbat, vampir sau orice alta fiinta nu poate rezista farmecelor mele.
Scriam in capitolul anterior despre intalnirea mea nedorita cu fiul meu Sanzzio si despre transformarea Medeei. Sa spunem doar ca mai mult de jumate din cuvintele si promisiunile pe care le-am facut nu au fost adevarate. Aveam nevoie de ea, vie, asa ca am spus cea ce a fost nevoie pentru a o lega de mine. Fiul meu, pardon fiul ei Athos m-a ajutat chiar, demoralizand-o permitandu-mi astfel sÄa o pot manipula usor, pana cand a cazut in plasa intinsa de mine. Era timpul pentru transformarea lui Athos insa eu aveam un plan de lupta de gandit si inca ceva, dar Athos era nerabdator sa se alature mie si sa devina superior, sa se lepede de putreziciunea umana si de mizeria pe care acestia o numesc viata.
-Edan, ai promis ca ma vei transforma imediat ce o vom aduce pe mama aici! S-a intamplat ceva? Ce scrie in acel bilet?
-Athos, stiu ca vrei ca aceasta minciuna pe care oamenii o numesc viata sa se termine sa devi puternic si superior dar... ma simt inca slabit, trebuie sa ma hranesc, Sanzzio mi-a facut ceva, am nevoie de sange uman pentru a putea gandi limpede ce am de facut in contiunare.
-Este in regula, inteleg.
-Edan, ai intervenit Hektor, eu si Johann mergem sa vanam in unul din satele din apropiere, iti putem aduce ceva.
-Vin cu voi!
-Nu, spuse acesta, ramai aici ocupate de Athos si sigileaza-i in subsol. Nu vom sta mult, doua trei ore cel mult. Ar trebui sa te odihnesti imediat ce termini cu Athos, voi vorbi cu Martha sa iti pregateasca camera, ai nevoie de un somn bun. Iti promit, cand ma voi intoarce iti voi aduce ceva demn de tine.
-Sa fie virgine atunci!
Hektor si Johann au plecat asa cum au spus, trecand in drumul lor prin bucatarie spunandu-i Marthei sa imi pregateasca camera. Sa il transform pe Athos si sa ma culc poate… dar mai aveam si altceva de facut. Ah cat ador sa joc teatru! Ma simt inca slabit, trebuie sa ma hranesc, Sanzzio mi-a facut ceva, am nevoie de sange uman pentru a putea gandi limpede, "Vin cu voi!" Nu am vrut nici o clipa sa merg cu ei, stiam ca Hektor imi va interzice asta dar trebuia sa ma asigur ca vor fi ocupati aducandu-mi mie hrana. Aveam nevoie de liniste mormantala, nu aveam nevoie de ochi care sa ma priveasca la tot pasul si nici de mintea lui Hektor prezenta mereu in capul meu. Daca ar fi stiut o clipa ce aveam de gand sa fac m-ar fi oprit.
Imediat ce ei au plecat si nu le-am mai simtit prezenta, am mers impreuna cu Athos in subsol pentru a il duce in camera unde el si mama sa aveau sa isi petreaca urmatoarele zece zile legati pentru a nu putea scapa. Amandoi urmau sa isi puna la incercare sufletul. Nu aveau decat doua optiuni viata sau moartea. Dupa ce veninul incepe sa iti lucreze vraja-n sangele uman nu mai exista cale de mijloc, nu te poti trezi dupa zece zile asa cum ai fost inainte, te poti trezi viu insa renasti in ceva superior, in vampirul ce nu cunoaste boala, nici moarte, nici batranete, doar putere si setea turbata dupa sange uman, dorinta nebuna de a sfasia venele victimei si de a simti cum sangele rosu ti-se prelinge pe buze, manjindu-te si murdarindu-ti trupul alb. Sau te poti "trezi" mort, o moarte dureroasa si chinuitoare, mai rea decat orice cosmar.
L-am legat pe Athos pe o lespede de piatra ce era alaturi de mama sa,care acum intrase in spasme. Trupul ei tremura si se zbatea incercand sa invinga sadica tortura la care corpul ei era supus. Athos isi privea mama tacut in timp ce eu il legam cu lanturi, incatusandu-i incheieturile mainilor si picioarelor. "Vise placute!" i-am soptit baiatului inainte sa il musc. I-am injectat o doza mare de venin apoi acesta a ramas nemiscat paralizat sub efectele anestezice ale veninului. Cateva ore de liniste pentru el inainte ca iadul sa inceapa.
M-am plimbat prin camera netencuita ce servise intrecut drept ascunzatoare pentru familia lui Johann. Acum eu o transformasem in camera de tortura, propriul meu spattiu unde imi puteam pune in practica cele mai ascunse si bolnave dorinte. Camera era aproape goala, in ea se aflau decat trei mese de piatra, pe doua din ele erau legati acum Athos si Medea, iar pe a treia se aflau instrumentele mele de tortura si un vas mic in care tineam de obicei otet, pe care il foloseam in tortura. Am luat vasul acum gol si mi-am muscat incheietura mainii stangi lasand sangele sa curga pana cand vasul s-a umplut, concentrandu-ma apoi pe rana pentru a se vindeca.
Am luat vasul de pe masa si m-am indreptat spre masa pe care se afla Medea. Mi-am inmuiat degetul aratator de la mana stanga in sange si am scris la capul ei pe portiunea de masa ramasa goala sangele intra, iar la picioare sangele iesea intr-o limba demult uitata de catre umanitate, prima limba vorbita de catre om, cea sacra pe care au aruncat-o aruncand odata cu ea si divinul si sansa la viata vesnica. Am desenat apoi pe abdomenul Medeei o pentagrama medie, apoi restul de sange l-am varsat pe propriile maini manjindu-ma cu acesta.
Mi-am pus mainile peste pentagrama desenata pe abdomenul Medeei si am recitat incantatia ce incepea vraja:
Uthar azeh maroph ethve phoreg meleke argho aman athor.
Zenith yeham theros akesh ashi suhan.
Imediat ce am terminat incantatia, cuvintele scrise la picioarele, si capul Medeei au luat foc, sapand in piatra literele scrise de mine. Am simtit o durere cumplita in palme atunci cand sangele cu care le manjisem incepuse sa imi patrunda in piele. Durerea era teribila, mi-am simti intreaga fiinta rupandu-se in mii si mii de particule, imi simteam oasele strivite sub puterea vrajii, ochii mei lacrimau lacrimi de sange. Sangele ce intrase in pielea mea acum isi facea loc spre incheieturile mele, acolo unde adevarata tortura avea sa inceapa. Intreaga magie a Medeei urma sa imi fie transferata mie si sigilata in palmele mele de simbolurile cu urmau sa fie arse in carnea mea chiar de magia acesteia. Era o vraja interzisa, uitata de mult, o vraja ce il punea in pericol pe cel ce o punea in practica doarece folosea forta vitala a acestuia.
Am cazut la pamant atunci cand sangele cu care desenasem pentagrama si-a facut si el loc inauntrul meu. Tortura mea avea sa inceapa, urmau treizeci si trei de secunde de tortura intensa. Urma sa simt caldura focului marita de zece ori concentrata la incheieturile mele, urma sa simt lovitura ciocanului asupra acestora. Oasele mele aveau sa se rupa, capul meu urma sa se umple de sange atat de mult incat sangele imi va curge din ochi, nas, gura si urechi. Carnea ce imi acoperea oasele si pilea ce o acopereau pe aceasta urmau sa fie smulse bucata cu bucata, fasie cu fasie de pe oase pana cand vraja se va incheia, pana cand puteam spune ultimul vers al incantatiei. Asta s-a si intamplat, nu am simtit atata durere in viata mea, am crezut ca in fiecare secunda am murit de cel putin o suta de ori. Cand tortura a incetat am putut rosti si ultimele cuvinte ale incantatiei:
Ihe soleno smahka abio reghme uskev etha uhie emera!
Se terminase, vraja era gata, iar eu eram inca in viata. Eram acum cel mai puternic vrajitor in viata, magia mea si cea a Medeei devenisera una, iar combinata cu puterile mele vampirice eram intr-adevar de neoprit. Aveam puterea necesara pentru a imi pune in aplicare unul din planurile mele. Ani intregi in care am asteptat momentul potrivit, ani in care am asteptat ca Medeea sa rupa vraja ce o tinea in viata. Ani si ani si ani in care am asteptat ca vraja pusa pe Medeea acum cincizeci de ani cand am cunoscut-o sa isi faca efectul. Toate acestea doar pentru a ii putea lua puterile, pentru a putea in sfarsit sa fac ce nu puteam de unul singur. A venit timpul dupa mii de ani de asteptare, mii de ani in care inima mea a fost goala si indurerata acum totul avea sa se schimbe.
Am zabovit o clipa pe podeaua rece din subsol imaginandu-mi visul meu implinit, revazand clipe din viata mea, vechia mea viata., inainte sa ma duc in baie pentru a ma spala de sangele ce se uscase pe pielea mea. Se pare ca pana la urma sfatul lui Hektor de a dormi nu mi se mai parea acum prostesc, aveam nevoie de un somn bun si relaxant inainte ca Johann si Hektor sa se intoarca. Dupa o baie calda cu petale rosii de trandafir si un somn bun urma sa fiu ca nou, nu inainte de a curata orice urma de sange din subsol, Hektor nu trebuia sa afle prea curand ce facusem.
Am avut un cosmar, magia Medeei m-a facut sa retraiesc in timpul visului momente din viata mea pe care am incercat din rasputeri sa le inchid in abisul mintii mele, in acel loc intunecos si rece de unde sa nu poata scapa pentru a ma bantui. Am vazut din nou acel peisaj revoltator, am simtit din nou caldura focului pe pielea mea, puteam mirosi in aer izul lesurilor, al sangelui si al tamaiei ce se ridica in aer. Acel cerc, cadavrele, oasele, tortele ce luminau incaperea, faceau ca totul sa para grotesc. Apoi au venit ei… zece torte arzande tinute de zece maini fantomatice.
Era precum un ritual, imbracati in vesminte negre cu glugi ce le acopereau fetele lasand sa se vada doar zambetul diabolic prin lumina palida a tortelor. Am auzit apoi tipete de agonie, am simtit mirosul carnii umane arzand, era un miros foarte cunoscut mie. Oameni arzand. Cineva era langa mine, nu ii puteam vedea fata dar stiam ca cei zece ii provocasera si lui o stare de neliniste, frica mai degraba. Ceva urma sa se intample stiam asta. Am simtit imediat dorinta de a ma opune, de a ma lupta cu cei ce veneau spre mine cu acele torte. Vroiam sa ii vad morti sa ma uit la ei in timp ce sunt mistuiti de flacarile mele.
Dar... ceva ma oprea, era o putere mult mai mare decat a mea, ceva mult mai puternic, ceva rau si totusi bun. Ma simteam ca si cum ma scufundam intr-un abis rece, ca si cum maini fantomatice ma trageau in acesta, inabusindu-mi dorinta de a lupta. Apoi am auzit vocea ce venea din celalalt capat al acelui abis in care eram tras.
Fugi! Nu incerca sa te lupti cu ei, este deja o lupta pierduta. Amandoi am gresit, ne meritam sfarsitul. Dar.. dar...puteam simti lacrimile si durerea din vocea ce imi rasuna in minte, vreau ca macar tu sa traiesti, fugi pleaca, cauta-l pe el, si intr-o buna zi razbuna-ma!
Imi puteam auzi propria voce plina de manie si furie:Nu! Ei sunt cei ce merita sa moara, de ce mi-as pleca eu capul in fata lor, de ce sa te las pe tine sa mori! Niciodata!
Ceva sa intamplat atunci cand vocea barbatului a rasunat din nou in mintea mea, am simtit imediat dorinta de a il asculta, eram un simplu sclav caruia ii fusese dat un ordin. Mi-am simtit vointa supusa, vocea mea se rupsese, gandurile mele, furia si mania ce o simtisem nu cu mult timp in urma disparusera. Iti poruncesc sa fugi fara a privi inapoi sa nu te opresti decat atunci cand il vei intalni pe el!
-Edan, Edan, trezeste-te, am auzit vocea speriata a lui Hektor strigandu-ma, Edan, ce s-a intamplat, ce ai visat, de data aceasta vocea lui era cu o octava mai calma si mai controlata, dar in ochii lui inca era o urma de spaima.
-Eu... parea atat de real, totul parea real, focul, mirosul, totul! Vocea mea era necontrolata, in mintea mea inca rulau imaginile din visul meu, ca si cum mintea mea se incapatana sa imi aduca aminte acele clipe nenorocite.
-Despre ce vorbesti, se auzi vocea lui Johann care statea rezemat de tocul usii, spre deosebire de Hektor acesta era mult mai calm, Te-am auzit tipand in somn. Ce s-a intamplat, ce ai visat de te-a facut sa reactionezi asa?
L-am visat, l-am visat Hektor! Am revazut acea scena in care el..apoi eu…era atat de real… aproape ca am putut simtii totul pe pielea mea.
Mi-as dori sa il pot visa si eu dar nu reusec, niciodata in ce patru mii de ani nu am putut. O parte din mine te invidiaza pentru acest vis, insa cealalta iti impartaseste durerea, stiu ca nu iti este usor sa iti aduci aminte acele momente.
A fost vina mea si numai a mea ca el am murit! Oh, Hektor ar fi trebuit sa ma omori in clipa cand ai aflat tot adevarul, ar fi trebuit sa imi dai foc si sa ma privesti arzand fara sa regreti nici o clipa.
Nu fi copil, nu e vina ta nu aveai de unde sa sti ce avea sa se intample.
-Oh, nu, nu din nou, puteti si voi sa vorbiti odata normal, faraa va citi gandurile unul altuia?
-Mi-am visat trecutul, Johann, ceva din trecutul meu ce regret si ma intristeaza. Ceva despre care as prefera sa nu vorbesc prea mult.
-Are legatura cu scrisoarea lasata de Damian?
-Intr-un fel da, doar atat iti pot spune. Nu ma pune in postura de a iti relata acel vis, caci nu sunt capabil.
Un mod elegant de a il face pe Johann sa taca, fara a pune prea multe intrebari. Ah cat de teatral ai fost, aproape ca si eu te-as fi crezut daca nu as fi stiut despre ce e vorba.
Asta sunt eu, tata, un diavol in chip de inger.
Pentru un moment Johann a disparut din camera mea, lasandu-ma singur cu Hektor. Eram inca tulburat dupa acel vis. Nu m-am gandit nici o clipa ca magia Medeei va avea un asemenea efect asupra mea. M-am ridicat din pat printr-o miscare brusca si eleganta ducandu-ma spre geam, privind in gol spre orizont. Nu intelegeam inca de ce avusesem acel vis, dintre toate variantele posibile de ce tocmai acela. Ma afundasem in propriile ganduri, incercand sa inteleg cuvintele ce le auzisem in mintea mea: este deja o lupta pierduta. De ce? De ce ar fi fost o lupta pierduta? Chiar daca eram doi eu si el ii puteam invinge. Oare el stia ceva ce eu nu stiam?
A spus ceva despre incident, ceva ce in acel moment nu l-am realizat, am gandit eu, lasandu-l pe Hektor sa imi citeasca gandurile, este deja o lupta pierduta... Sa fie acesta motivul pentru care el nu a ripostat, motivul pentru care m-a obligat sa renunt la lupta si sa fug?Nu imi vine sa cred ca el ar fi plecat capul in fata lor asteptandu-si osanda atat de usor. Cum de m-au gasit, cum de au stiut unde sunt... atatea intrebari pe care nu am vrut sa mi-le pun in toti acesti ani...
Nu mi-a spus nimic, sa fiu sincer... mi-a spus, mi-a spus ca: "Acesta este adio, fiule. Ne vom intalni din nou intr-un alt mileniu. Nu am inteles atunci ce a vrut sa spuna... pana cand Eisha a venit si mi-a dat vestea. Nu, nici ea nu stia nimic, nici ea nu intelegea de ce."
-Edan, ti-am adus ceva sa te hranesti, a spus Johann intrand cu doua fete in camera mea. Expersia de pe fata fetelor era aproape comica, asta daca moartea poate fi privita in acest fel. O comedie neagra si senzuala inceputa si sfarsita cu un sarut delicat si dureros in timpul caruia viata se scurge in venele mele. Nu intelegeau de ce fusesera aduse acolo, iar goliciunea din ochii lor nu insemna decat un singur lucru, Hektor se jucase cu mintea lor. Ii place ca victimele sa fie docile, ii place sa le spuna ca "Totul este in regula, nimic rau nu se va intampla. Uita tot ce sti depre tine si familia ta, nu ai asa ceva, esti singura si te vei jertfi pentru ca altcineva sa traiasca."
Mie personal imi place ca victimele sa stie atunci cand mor, imi place acea calitate a oamenilor de a incerca sa se lupte cu moartea atunci cand aceasta este atat de aproape, imi place cand tipa si incearca sa ma loveasca pentru a se elibera din stransoarea mea, imi place bataia accelerata a inimii lor atunci cand frica pune stapanire pe trupurile lor. Oameni demni de mila…nu se lupta cu moartea din prima clipa cand realizeaza existenta ei... ci doar atunci cand e prea tarziu, doar atunci cand aceasta le da sarutul ei negru doar atunci cand ii simt imbratisarea rece, doar atunci cand mintea lor se avanta in linistea mormantala a mortii.
Am luat cele doua fete de langa Johann, facandu-le apoi lui si lui Hektor semn sa plece si sa inchida usa in urma lor. Aveam nevoie de liniste. Chiar daca inca aveam sangele lui Hektor in sistem, eram slabit. Pierdusem mult sange in timpul ritualului de sigilare al puterilor Medeei. Am inceput sa ma hranesc cu sangele uneia dintre fete fara a ma grabii, incercand sa savurez fiecare moment, fiecare inghititura. Am procedat la fel si cu a doua atunci cand am terminat cu prima, am inceput incet incercand sa prelungesc cat mai mult momentul. Stiam ca imediat ce voi termina voi ramane singur in camera impreuna cu gandurile mele ce ma vor chinui pana cand voi reusi sa le incatusez din nou intr-un colt al mintii mele.
Era autotortura. Trebuia sa fac ceva care sa imi distraga atentia, insa nu stiam ce. Ma amageam cu gandul ca incurand Medeea si Athos se vor trezi si voi incepe sa ii antrenez dar nici macar asta nu ma incanta.
Am incercat sa ma gandesc la Louis, dragul meu Louis. Inca nu concepeam faptul ca el murise. Mereu fusese puternic, niciodata nu gresea in lupta, nu intelegeam cum de reusise Dimitri sa il omoare. Insa imediat ce m-am gandit la moartea lui Louis mintea mea a zburat la acel vis, de ce , de ce il aveam acum, de ce nu auzisem atunci ce imi spusese Este deja o lupta pierduta".
Zilele au trecut si in sfarsit Medeea si Athos s-au trezit, aveam acum ceva care sa ma tina departe de acel vis. Zece zile trecusera si imaginile inca erau intiparite in mintea mea. Erau inca destule probleme trebuia sa facem un plan, Medeea si Athos trebuiau antrenati si inca nu o gasisem pe Ariadna.
Eram in camera mea cand cei doi s-au trezit, acolo unde statusem toate acele zile gandindu-ma la acel vis, ascultand din cand in cand ce vorbeau Johann si Hektor. Nu coboram decat seara pentru a cina impreuna cu ei si pentru a face o mica plimbare singur sub cerul instelat, uneori eram acompaniat de Hektor care mergea tacut in spatele meu. Dragul de Hektor, era poate singurul care ma intelegea in acel moment, singurul care stia, insa ii provocam durere, chinuindu-l si pe el in timp ce ma torturam pe mine. Undeva intr-un colt al mintii mele gasisem deja un drum spre realitate, un fir de paianjen de care sa ma agat pentru a iesi la suprafata din acel abis inflacarat al visului.
Trebuia sa ma comport normal, Medeea si Athos nu trebuiau sa stie nimic, urma sa ma comport in fata lor ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. Imi jurasem mie ca nu voi avea liniste pana cand nu voi afla tot adevarul despre acea noapte, chiar daca asta insemna sa ma duc la ei si sa ii intreb. Trebuia sa aflu totul chiar daca ar fi trebuit sa ucid vampir dupa vampir pana cand voi afla cea ce imi doream.
Am coborat in salon, unde l-am gasit pe Johann stand in fotoliul negru de langa geam, privind plictisit femeile si barbatii ce erau pusi in linie unul langa altul formand o perdea umana in fata a bibliotecii imense din lemn de nuc ce adapostea volume nepretuite si cateva papirusuri din vestita biblioteca din Alexandria. Erau douazeci la numar, zece femei si zecee barbati, care habar nu aveau de ce sau cine ii adusese acolo, nu aveau nici cea mai vaga idee ca in cateva clipe viata lor va inceta.
-Unde este Hektor am intrebat eu incercand sa il scot pe Johann din acea stare, chiar daca stiam exact unde era Hektor.
-Jos, la subsol, s-a dus sa ii elibereze pe cei doi, a spus acesta ridicandu-se din fotoliu si ducandu-se spre una din femeile ce se aflau in camera.
Nu avea mai mult de douazeci, douazeci si unu de ani, par negru cret prins intr-un coc, avea un trup delicat si trasaturi frumoase. Mana lui Johann ii atinse fata, acesta se uita in ochii ei cafenii, studiindu-I trasaturile cu atentie. Pacat, vei muri oricum.... Esti sigur de asta?
-Sigur? Despre ce vorbesti, am intrebat eu.
-Medeea, nu o plac, emana rautate, in locul tau nu as avea incredere in ea, oricum eu nu o voi scapa din ochi, acum eu am avantajul. Ţine minte la cea mai mica gresala o voi ucide. Johann, hmm atat de perspicace, intotdeauna cunoaste adevarata fata a unei persoane doar uitandu-se la ea. Atat de protectiv incat si-ar da propria viata pentru mine.
-Stiu asta, Johann! O cunosc de mult timp pe Medeea, dar nu te ingrijora, nu mai are puterea pe care o avea inainte. E doar un animal salbatic inchis intr-o cusca.
-Privirea aceea…hmm, ce planuiesti, ce ai facut, sau ce ai de gand sa faci, te cunosc.
-Posibil, am spus eu, lasand un zambet sa imi iasa in coltul buzelor. Vine Hektor, vom continua discutia asta intr-o alta zi, poate, am spus zambind din nou.
Cand Hektor a intrat in salon cu cei doi, nu imi venea sa cred ochilor cat de mult se schimbasera. Putreziciunea umana disparuse, in locul ei veninul scluptase in carne doua opere de arta. Totul la ei se schimbase. Parul negru al lui Athos capatase o stralucire aparte, ochii lui capatasera o stralucire specifica noua. Verdele lor fusese inlocuit de un negru profund, facandu-l sa para misterios si fioros in acelasi timp. Pielea lui maslinie ramasese la fel insa avea un alt parfum in jurul lui se crease o aura ce radia energie si vitalitate. Buzele lui tivite erau prinse intr-un zambet parsiv si in acel moment cand acesta m-a vazut uitandu-ma uimit la el mi-a pus gandul lui in minte: Ma simt extraordinar, iar aspectul fizic dupa imaginile care le vad in mintea ta este pur si simplu... nu am cuvinte. Iti multumesc.
La fel era si Medeea totul la ea se schimbase si in acelasi timp totul ramasese la fel. Era frumoasa inainte sa devina un vampir insa acum era mult mai mult decat atat, ochii ei candva albastri erau negrii acum datorita setei nebune pe care orice vampir proaspat transformat o avea, dandu-i acesteia un aer salbatic, precum o felina intr-o pozitie de atac, precum un foc aprins scapat de sub control.
-Ce se intampla, Edan, ti-a mancat pisica limba, a intrebat ea cu o voce joasa seductiva. Ah vocea ii se schimbase atat de mult incat fiecare cuvant conturat pe buzele ei era o vraja a seductiei, precum un cantec de sirena ce seduce marinarii in largul marii.
Dupa modul cum ma privea puteam jura ca stia ce facusem. Dar era imposibil, nici macar ea nu cunoaste acea vraja. Decat eu si inca alti doi vampiri cunosteam acea vraja, iar eu eram singurul care o putea face. Una dintre acele persoane se afla chiar atunci in acea camera, uitandu-se la mine fara a banui nimic. Am inceput sa rad in timp ce alunecam pe balustrada scarilor ce duceau la etaj. Cand am ajuns la baza acesteia am sarit usor de pe aceasta, levitand apoi in directia Medeei, dandu-i acesteia un sarut lung pe buze. Am fost apoi in mai putin de o secunda in spatele ei, scotand din buzunarul hainei negre pe care o purtam, un colier in care erau incastrate opt safire dispuse simetric de-a-lungul colierului.
Era aur masiv si data de pe vremea egiptenilor. I-am atins pielea catifelata a gatului cu varful degetelor mele, sarutand apoi din loc in loc de-a-lungul liniei invizibile trasate de degetele mele, in timp ce ii puneam colierul.
-Acum ai trei lucruri pentru care trebuie sa imi multumesti, am spus intr-o soapta aproape muta, seducatoare, asta daca ai terminat cu lamentatul si cu negativismul, am continuat pe un ton diferit de data asta ironic. Raspunsul ei a venit imediat. Sa intors cu fata spre mine intr-o clipa sarutandu-ma profund timp de cateva minute.
-Esti un demon. Un demon, insa unul al naiba de chipes, a spus aceasta uitandu-se in ochii mei.
-Cand voi doi terminati cu iubirea voastra nemuritoare, poate, doar poate putem sa incepem macelul. Mor de sete si voi incepe fara voi, a spus Johann pe un ton sarcastic. Insa in acelasi timp tipand cu vocea lui mentala: Ce dracu faci? Ai uitat ce am discutat. Stai linistit, am raspuns eu, este deja in cusca.
Ca de obicei de cate ori Johann nu vrea ca Hektor sau altii care pot citi gandurile sa il auda decat eu foloseste vechiul semn pe care il aratasem, semnalandu-mi ca vrea sa ii citesc gandurile. Johann era pentru mine precum un confident care ar fi murit inainte de a imi dezvalui secretele. Stia multe din planurile mele, unele pe care nici chiar Hektor nu le stia, nu, nu pentru ca as fi avut dorinta de a tine ceva departe de el sau de a il mintii, nu intelegeti gresit. Il adoram pe Hektor, imi era tata, imi era creator, frate, fiu, si prieten, toate in acelasi timp, nimic si nimeni din lumea asta nu ar fi putut rupe legatura dintre noi, doar ca... sa fiu sincer ma temeam ca daca ar sti cu adevarat ce planuiam, mai ales ce planuiam in urmatoarele luni, m-ar fi oprit, mi-ar fi interzis sa fac cea ce vroiam. Mi-ar fi vorbit pe acea voce joasa, violenta si infioratoare, punandu-mi in minte acel gand Asculta-mi vocea, fa cea ce iti spun fara a a te impotrivi.
Nu fusesem niciodata in totalitate sincer nici cu Johann, mereu spunandu-i decat un sfert din poveste sau doar dandu-i mici indici, imi era frica ca nu cumva Hektor sa ii citeasca gandurile si sa afle ceva. Dar nu s-a intamplat nimic niciodata, mintea lui Hektor si vocea lui mentala era numai a mea, nu se obosea niciodata sa ii citeasca mintea lui Johann, atunci cand trebuia sa ii puna vreo intrebare ii vorbea. Dar chiar si asa... orice persoana are propriile secrete si ganduri ascunse.
-Deci, am spus eu sarcastic, alegem cine pe cine bea in functie de varsta nu-i asa? In acest caz Hektor este primul, eu al doilea, Johann, Medeea si Athos. Am spus asta stiind ca Hektor oricum ma va lasa pe mine sa aleg primul, in asa fel puteam alege victimele cu sangele cel mai apetisant.
-Alege tu primul, a spus Hektor, dar inainte de asta, Athos, Medeea cand va veti hranii nu va grabiti. Strapungeti carnea cu coltii, apoi lasati sangele sa va inunde gura, astfel gustul va persista mai mult si veti sti si cand sa va opriti. Trebuie sa aveti grija sa va opriti din baut inainte ca inima victimei sa cedeze. Daca beti prea mult veti avea de suferit. Sangele mortilor este toxic pentru noi, chiar si pentru mine si Edan am fi incapabili sa miscam un muschi o zi intreaga, pentru cei tineri ca voi ati fi imoblizati timp de o saptamana si ati avea dureri mai groaznice decat in timpul transformarii.
In timp ce Hektor le explica celor doi teoria cu inima si bataile pe care le simti in sange, eu am devenit nerabdator alegandu-mi victimele. Uitasem sa le explic acea parte, eu unul mereu ma plictisesc de gustul victimei trecand imediat la cealalta. Am ales doua femei si doi barbati. Am terminat repede cu cele doua femei si cu unul din barbati, lasand la urma un baiat de saisprezece ani al carui sange mirosea absolut divin. In acel moment mi-a trecut prin minte ideea de a ii da tanarului acela sangele meu, doar pentru a face totul mai placut, ca si cum as fi adaugat sare si piper in mancare. Pentru mine avea sa fie un capriciu, sangele meu si al tanarului amestecate urmau sa se amestece si sa aiba un gust de zece ori mai bun, iar Godric, caci acesta era numele baiatului, urma sa abia o experienta pe care nu avea sa o uite toata viata.
Mi-am muscat incheietura mainii stangi lasand sangele sa curga, ceilalti vampiri din camera au tremurat atunci cand au simtit mirosul sangelui meu si in cateva clipe patru perechi de ochii erau atintiti spre mana mea. Sangele meu era mult mai apetisant si mai placut la miros pentru ei decat sangele uman, eram sigur ca Athos si Johann puteau deja simti gustul acestuia pe buzele si limba lor in timp ce isi lingeau buzele de sangele uman. Am intrat in mintea lui Godric, inlaturand hipnoza lui Hektor, si spre uimirea mea, baiatul isi pastrase calmul chiar daca in mintea lui stia cea ce eram eu, era constient de faptul ca eu bausem sangele lui. Nu a tipat si nici nu a fost agitat, in mintea lui puteam citi un amestec de frica si uimire.
Ii era frica de mine, stia ca daca mi-as fi dorit cu adevarat ar fi fost mort in cateva secunde, insa era uimit in acelasi timp. Nu mai vazuse niciodata un vampir, dar faptul ca acum stia ca noi existam crease in mintea lui in acel moment o explozie de sentimente. Era constient de prezenta celorlalti in spatele lui, stia ca fusese hipnotizat, stia ca ceilalti se asteptau ca el sa reactioneze si ca daca ar fi facut o miscare pe care ei o considerau gresita l-ar fi ucis, stia insa ca eu eram motivul pentru care el nu era inca mort.
Era o placere sa ma plimb prin mintea lui sa aflu totul despre el. S-a uitat fix in ochii mei acum rosii datorita sangelui ce il consumasem. Fara nici un pic de frica, deschizandu-si mintea, ca si cum ar fi stiut ca ii pot citi gandurile. Mintea mea a fost inundata in acel moment de imagini si ganduri, cele mai frumoase pe care le-am putut auzi si vedea vreodata in mintea unui om. Isi ura viata, isi ura existenta umana si se intreba daca moartea invinsese in lupta cu el sau el o cucerise prin intalnirea cu mine. Eram eu oare cel ce il va omori sau cel ce il va salva. Gandurile lui erau atat de intense, atat de asemanatoare cu ale mele acum mult, mult timp cand inca eram om. Isi dorea sa traiasca mai mult decat orice. Unul din gandurile lui m-a fascinat se gandea la pretul pe care avea sa il plateasca daca ar avea indrasneala sa ma intrebe daca il pot transforma.
Oare vampirul inalt si brunet din spatele lui cel care se uita fix in ochii mei il va ucide in clipa cand el isi va termina propozitia, sau poate ca eu l-as fi lovit atat de tare incat gatul lui deja ranit de la muscatura mea avea sa se rupa, omorandu-l instantaneu. Sau poate ca eu as fi acceptat, se gandea. Ar fi facut orice. Eram vrajit. Nu as fi crezut niciodata ca un om, un simplu om ar fi putut sa imi cauzeze asemenea sentimente. Nu as fi crezut ca cineva ar fi putut ramane atat de calm in prezenta mea stiind ca nu cu mult timp in urma il muscasem.
In acel moment, am ramas pentru prima data in intreaga mea existenta fara cuvinte, respiratia mea devenise mult mai rara si mai grea, fara sa imi dau seama rana de la mana se inchisese, ochii mei ramasesera fixati in ochii verzi ai lui Godric. Am auzit vocea puternica si feroce a lui Hektor, care uimit de reactia mea uitase sa isi retraga coltii si sa isi calmeze vocea:
-Edan? Godric a tresarit de frica la auzul vocii lui Hektor, dar si-a revenit imediat ce mi-a intalnit din nou privirea.
-Vrei sa traiesti, l-am intrebat pe Godric pe o voce calma plina de incantare, sunand total uman si totusi era un aer vampiric in vocea mea, seductie, rautate, dorinta, vanitate si uimire. Am fost eu insumi uimit cat de ciudat sunase acea intrebare.
-Edan, ce fa... a vrut Hektor sa spuna, dar nu l-am lasat, lasandu-mi puterile sa se dezlantuie in intreaga camera, ridicandu-mi in acelasi timp scuturile mentale astfel incat nimeni sa nu imi poata patrunde in minte. Ceram liniste si ascultare. Hektor a marait de frustrare, caci nu mai putea sa imi citeasca gandurile, Johann avea acel zambet parsiv pe buze, acel zambet parsiv pe care eu il am atunci cand incerc sa manipulez pe cineva sau atunci cand vizualizez in mintea mea o idee ce ma face sa ma simt bine. Medeea si Athos, care doar ce isi incepusera existenta ca vampiri, erau prea tineri si prea slabi pentru a rezista puterilor mele dezlantuite, prezenta mea era pentru ei coplesitoare, astfel incat lesinasera. Godric era precum o statuie, una care traia si era facuta din carne si sange.
Fiind om nu imi putea simti prezenta si aceasta latura a puterilor mele nu il afecta. Ochii lui inca ma priveau si in mintea lui nu mai era acum decat uimire si inca ceva amuzment. Gasea amuzant modul cum cei doi vampiri lesinasera si cum Hektor tacuse multumindu-se cu un simplu marait.
-Vrei sa traiesti, l-am intrebat din nou pe baiat, incercand din nou sa imit acel ton pe care rostisem aceiasi intrebare nu cu mult timp in urma.
-Da, a spus baiatul cu o oarecare frica in glas atunci cand Johann a venit spre mine miscandu-se atat de repede incat Godric nu realizse decat atunci cand Johann era umar in umar cu mine. Picioarele lui Godric incepusera sa se inmoaie usor, usor activitatea lui mentala inceta, ceva se intampla insa in ael moment absorbit inca de evenimente nu ralizam ce anume. Rana, a spus Godric intr-o soapta aproape inecata inainte sa cada in bratele mele. Era inca in viata inima lui inca batea. Fusesem neglijent, luasem mult sange de la el si mult sange cursese pe camasa lui alba de bumbac, care era acum un rosu aprins. Mi-am muscat din nou incheietura mainii stangi, punandu-i rana la gura.
-Bea, am spus, te vei simti mult mai bine, rana se va vindeca si forta iti va revenii.
-Dar...te voi rani, a spus acesta.
-Nu, nu mai vei rani, bea cat de mult vrei te vei simti mult mai bine. Am simtit buzele lui calde atingandu-mi incheietura, lipindu-se de aceasta apasand asupra acesteia. Am simtit atunci cand a supt prima gura de sange. Am auzit sunetul pe care gatul lui l-a facut atunci cand a inghitit pentru prima oara. Gandurile lui m-au lovit atunci cand sangele a inceput sa isi lucreze vraja in corpul lui, vindecandu-i rana, dandu-i energia de care corpul lui avea disperata nevoie in acel moment. Se gandea la gustul sangelui meu, era dulce si sarat in acelasi timp, dar in acelasi timp nu putea gasi un echivalent pentru gustul acestuia, era intoxicant. Nu a luat decat trei guri din sangele meu, retragandu-si apoi buzele de la incheietura. Si-a lins buzele rosii de sange, uitandu-se rusinat in ochii mei.
-Imi pare rau, a spus acesta pe un ton moale.
-Nu ai de ce, a fost placerea mea.
-Edan, indeajuns cu jocurile, controleaza-ti puterile, a spus Hektor maraind, ne-ai facut pe toti sa intelegem ca nu vrei sa ne atingem de baiat... dar nu vad rostul pentru care iti ti puterile activate incontinuare chinuindu-i pe Medeea si Athos in acel fel. Aproape ca uitasem de cei doi, uitasem de faptul ca puterile mele inca functionau. M-am concentrat asupra ranii de la incheietura, concentrandu-ma in acelasi timp si asupra puterilor mele, pana cand acestea erau din nou sub controlul meu. Imediat dupa aceea Athos si Medeea si-au revenit fiind dezorientati neintelegand ce se intamplase. Hektor le-a explicat in detaliu ce se intamplase.
Inainte ca valul de intrebari sa inceapa l-am luat pe Godric cu mine indrumandu-l spre baie, urmand ca in cateva minute sa ii pregatesc ceva de mancare si apa pentru a se spala. Incepand din acel moment avea sa devina protejatul meu, pana in momentul in care ma voi decide sa il transform.
Cand Godric a intrat in baie atunci cand apa a fost gata, eu am ramas in bucatarie pregatindu-i acestuia ceva de mancare. Nu eram un bucatar prea bun, iar Martha nu lucra in acea zi asa ca m-am decis sa pregatesc ceva rapid, friptura de caprioara si garnitura de legume. Nimic special dupa cum spuneam.
-Oh, Edan in bucatarie, asta da eveniment rar. Johann era in dreptul usii cu corpul lui masiv blocandu-le celorlati care erau in spatele lui intrarea.
-Nimeni nu vrea sa iti auda glumele Johann, s-a auzit vocea lui Hektor din spatele acestuia. Intra sau da-te la o parte. In glasul lui Hektor era un ton diferit mult mai serios decat tonul lui obisnuit. Stiam ce isi dorea. Vroia sa vorbeasca cu mine de la creator la fiu. Nu stiu daca ceilalti intelesesera cu adevarat ce se intamplase dar Hektor era singurul care ar fi putut intelege, singurul care stia intreaga poveste. Dar Johann avea la fel de multe intrebari ca si Hektor si nu avea de gand sa renunte prea usor la sansa de a afla cea ce isi dorea. Misca-te, Johann, incep sa imi pierd rabdarea, a adaugat Hektor maraind si fara sa astepte raspunsul lui Johann l-a ridicat in aer dandu-l la o parte din usa. Daca ma veti intrerupe veti plati, dar... daca ma gandesc mai bine nu am incredere in nici unul din voi asa ca asta va durea... Si fara alte explicatii puterile mentale ale lui Hektor s-au dezlantuit la capacitatea lor maxima doborandu-l la pamant chiar si pe Johann care timp de douazeci de ani inca din prima lui zi ca vampir a baut sangele meu, care il facuse foarte puternic, chiar si eu ma simteam putin inconfortabil. Nu am lesinat ca cei trei dar ii simteam puterile. Acum, putem vorbi in liniste a spus Hektor zambind sarcastic, imprumutand putin din sarcasmul si rautatea mea.
-Despre?
-Ce s-a intamplat cu Godric?
-Nimic, am spus eu razand stiind foarte bine unde vroia acesta sa ajunga. Nimic.
-Nu m-am nascut ieri, Edan, frustrarea se simtea in tonul lui, nu sunt nici Johann sa ma multumesc cu raspunsuri pe jumate si stiu foarte bine ca ceva s-a intamplat ca tu sa rectionezi in asa fel te cunosc de prea mult timp ca sa ma las dus de nas in acest fel. Este... ceea ce cred eu?
-Nu, am spus razand. Doar ca imi place cum gandeste, imi aminteste de mine la inceput, are aceleasi idei si ar risca orice. Doar atat nimic mai mult.
-Ce ai de gand sa faci cu el? Sti doar ca nu ne permitem sa pierdem inca zece zile asteptand.
-Pentru moment va veni cu noi, pana cand voi putea sa il transform. Ii voi bea sangele tot acest timp, iar el il va bea pe al meu pana in ziua transformari lui, si chiar dupa aceea.
-Dar asta il va face...
-Mult mai puternic decat Johann, Medeea si Athos la un loc, stiu! L-am pierdut pe Louis si am de gand sa il inlocuiesc. El a fost arma mea secreta, iar acum ca el nu mai e cineva trebuie sa ii ia locul, iar Godric este acea persoana.
-Dar, Edan e doar un copil. Iti inteleg aluzia, dar sa ii dai atata putere unui copil este pur si simplu prea mult. Si chiar si asa nu vei sti sigur daca va avea puterea lui Louis. El a fost special, nu cred ca vei mai gasi vreodata pe cineva ca el.
-Si Godric e special si chiar daca nu va avea aceiasi putere pe care o avea Louis, forta, viteza si puterea lui vor depasi forta unui vampir obisnuit. Ai incredere in mine, stiu intotdeauna ce fac.
-Chiar si atunci cand Sanzzio aproape te-a lasat fara vlaga? Chiar si atunci cand aproape l-ai ucis pe Eric?
-Da, am spus eu nonsalant, mereu. Acum daca ma scuzi, am spus punand pe masa farfuria de mancare pentru Godric, ma duc sa ii aduc niste haine apoi trebuie sa o gasesc pe Ariadna. Incearca sa fi calm si nu il speria pe Godric si cat timp faci asta elibereaza-i pe cei trei si tine-i departe de dormitorul meu, am adaugat pe un ton ironic. Oh, era sa uit spunele ca daca Godric pateste ceva, Ãii omor.
M-am dus repede in camera mea indreptandu-ma catre dulapul imens ce adapostea hainele mele, am ales de acolo o camasa alba de matase vieneza, o pereche de pantaloni negri de stofa neagra, le-am dus repede jos, inmanandu-le lui Hektor, care ii eliberase pe cei trei acum ti devenise asa cum ii sugerasem paznicul lui Godric. Cand am ajuns din nou in dormitor m-am asezat jos pe pardoseala din lemn de nuc in fata oglinzii uriase de cristal, incrucisandu-mi picioalele. Mi-am muscat incheietura mainii stangi, inmuiandu-mi apoi degetul aratator in sange pentru a desena o pentagrama pe oglinda, sub care aveam sa scriu numele Ariadnei.
Dupa ce am facut toate acestea, m-am concentrat asupra ranei pentru a o inchide, dupa care mi-am fixat ochii in oglinda. Am privit fix in aceasta ignorandu-mi propria imagine reflectata in ea, gandindu-ma la Ariadna. Era usor sa o gasesc acum cu puterile mele vampirice si cu magia mea si a Medeei lucrand in comun, cu propriile mele forte ar fi fost greu sa o gasesc, avand in vedere varsta Ariadnei. Un vampir tanar e usor de gasit deoarece e incapabil sa isi ascunda prezenta, fiind astfel usor de gasit de catre un alt vampir sau de catre cineva cu o magie puternica, dar unul batran isi poate ascunde semnatura mentala atat de bine incat e aproape imposibil de gasit.
Ariadna, Ariadna, Ariadna. Ii strigam numele in mintea mea in timp ce foloseam magia pentru a imi marii capacitatile mentale. Pentagrama speciala desenata pe oglinda era una esentiala in vrajile de citire a gandurilor, iar oglinda serveste in magie drept poarta spre mintea unei alte fiinte.
Ariadna, sunt Edan
Oh, Edan, Damian a stiut ca ma vei cauta, mi-a spus totul.
Unde esti?
In Franta la Lyon, Damon, Eric si Khaterina sunt cu mine. Spune-mi cand vii, voi face toate pregatirile necesare pentru Spania.
Voi fi acolo in zece sau unsprezece zile, sper doar ca Damian sa reziste pana atunci.
De ce dureaza atat, tu si Hektor ii puteti tine pe Medeea si Athos si sa zburati veti ajunge aici in cel mult doua zile. Johann va sti unde sa vina...
Nu ii pot arunca intr-o lupta cu varcolaci fara a ii invata cum sa se apere si cum sa se foloseasca de slabiciunile lor, vom vorbi mai multe cand vom ajunge. Ne vedem atunci. Vraja mea isi va pierde efectul incurand.
Inca doua lucruri...Edan, daca Medeea e vampir, asta inseamna ca acum ai puterile ei? Deci in sfarsit poti face ce mi-ai promis?
Da!
Un singur lucru...dupa ce treci de Stuttgard petrece noaptea in cea mai apropiata padure, am o surpriza pentru tine acolo, te va gasi cu siguranta, sper ca iti va placea.
Ai niste capitole foarte, foarte, foarte ~ foarte lungi. De aceea nu ai comentarii si cititori. Se sperie, le este teama, asa sunt si eu dar mi- a placut foarte mult cum ai inceput. M- a atras ca sa citesc. Ai o descriere care este Wow. Deci descrierea si naratiunea se imbina perfect una cu alta. Greseli de tastare si exprima chiar nu ai. Dar titlul chiar nu trebuia sa fie asa de lung adica nu trebuia sa faci acea paranteza, nu ma refer la [+18] [vampires]. In rest totul este fantastic -.-.
vai de capul meu...serios gonty trebuie sa ma apuc sa recitesc pentru ca anumite detalii nu mi le mai aduc aminte si nu prea am inteles prea multe din acest capitol:|
ti-am zis si iti mai repet: POSTEAZA mai putin, adica asta e un mega-super-giga post si este si un motiv pentru care nu ai multi cititori. se sperie si nu mai vor sa citeasca, desi este o poveste superba foarte bine scrisa si originala. foarte originala pentru o poveste cu vampiri.
asta e singurul lucru pe care il am de reprosat: faptul ca postezi mult si foarte rar si din aceasta cauza cei care citesc uita anumite detalii si trebuie sa o ia din nou de la inceput. este destul de greu sa urmaresti astfel firul povesti.
Am reusit, intr-un final. Scuza-mi melcimea, dar am avut multa treaba, urmata de multa oboseala care nu-mi permitea sa fac mare branza in privinta cititului.
Nu sunt de acord cu cei de deasupra, din doua motive:
Lungimea capitolelor e buna, un capitol scurt si prost scris nu are acelasi farmec cu un caitol lung si bun scris. Stiu cat tii la formatul acesta si nu iti recomand sa renunti la el. Rar si mult, prefer asa. Prefer sa citesc mai mult si sa ma lasi cu sufletul la gura la final.
Revenind la capitol, povestea mi-a placut, am observat ca nu ai mai facut aceleasi gafe, sa-i deosebesti atat de mult de descriere in dialog. Ai pastrat in fiecare cuvant al personajelor si putin din descrierea lor. Bravo, n-a mai fost asa lacrimogen.
Inca ceva, tot ai o problema la descriere, inca ai ceva rigid, ai unele chestii repetative peste tot, de genul "inchiderea ranii" etc, cred ca poti inlocui asta cu un cuvant sau doua, sau poti sa faci sa se inteleaga de la sine pentru a nu deveni terorizanta fraza.
In orice caz, stii cat imi place lucrarea ta, iar cei care vor avea curaj sa patrunda in capitolele acestea lungi vor fi surprinsi placut. Cel putin, ultimul paragraf postat a fost piesa de rezistenta din ce ne-ai prezentat tu pana acum.
Apoi, capitolul nu mi s-a parut nici greoi, nici greu de inteles, citit cu atentie are o logica imbatabila, iar Edan asta, incepe sa ma sperie...
Nu uita, daca tu ai vrea un volum de poezi cu semnatura, daca o publici ca si carte, vreau si eu una cu semnatura.
Fi pe pace ca personajele lu' Dostoievski.
@fallen merci my crazy one ca citesti intotdeauna si ca imi intelegi intentiile din spatele replicilor personajelor. apreciez.
@ich la fel si pentru tine:). desigur vei fi printre primele persoane care vor primi un exemplar cu semnatura. si sper ca acest capitol sa te faca sa intelegi de ce i-am ales acele replici Medeei.
@serenity multumesc pentru ca mi-ai evidentiat greselile. voi fi mai atent pe viitor promit. sper din tot sufletul ca ti-a placut ce ai citit si ca vei mai citi in continuare.
si nu in ultimul rand multumesc celor care mi-au facut in jur de 1600 de vizionari, celor care au avut curajul sa citeasca capitolele lungi pe care le-am postat si care insa nu au considerat ca un mic comentariu ar fi binevenit si apreciat va multumesc.
bun fara a mai lungi:
avertisment+18
textul urmator contine scene nerecomandate minorilor. cititi pe propria raspundere.
Soapte in intuneric
In intunericul noptii chiar si frunzele vorbesc. Trebuie doar sa asculti mutele lor soapte pentru a le afla secretele. Secret. Acel mic adevar ce iti poate schimba viataa.
- Edan
Ce ar fi lumea aceasta fara secrete. Ce s-ar întâmpla oare daca orice om ar cunoaşte cele mai ascunse secrete ale lumii. Sau ce s-ar întâmpla atunci când fiecare om ar spune adevarul şi numai adevarul. Imagineaza-ţi sa şti tot ce se întâmpla în jurul tau fara ca nimeni sa te minta, fara secrete, sa ai în faţa ta toate secretele, sa intri într-un joc de carţi unde toate carţile sunt pe faţa, sa cunoşti fiecare etapa a jocului numit viaţa...
Personal consider ca totul ar fi plictisitor. Fiecare om are dreptul la propriile secrete. Dar daca aflarea secretului unei alte persoane te va ajuta sa îţi atingi scopul, daca un simplu secret, o simpla fapta, un simplu gest, iar în cazul meu o simpla persoana ţi-ar distruge viaţa, visele, pe tine şi pe cei pe care îi iubeşti. Ce ai face? Ai plânge pentru ca viaţa ţi-a fost distrusa? Ai râde de propria neputinţa de a evita acel lucru? Ai încerca sa uiţi totul şi sa mergi mai departe? Te-ai învinovaţii în fiecare zi, în fiecare minut ca nu ai putut face nimic. Ai încerca sa recreezi cea ce ai pierdut, sa recladeşti piesa cu piesa viaţa pe care ai pierdut-o, sau ai alege razbunarea? Tu ce ai alege?
Eu le-am ales pe toate. Pe toate în acelaşi timp. Am plâns, am râs, am uitat, m-am învinovaţit, am recreat cea ce am pierdut iar acum am lânga mine persoane pe care le iubesc şi care la rândul lor îmi împartaşesc acelaşi sentiment, am recladit totul bucata cu bucata pâna când mi-am recapatat viaţa şi m-am razbunat o, da m-am razbunat. Dulce razbunare. Si ne iarta noua greşelile noastre precum şi noi iertam greşiţilor noştrii. De ce am ierta? De ce i-am ierta pe cei ce ne greşesc, pe cei ce ne distrug, pe cei ce ne fura şi ne tradeaza? De ce? Nu... nu merita iertare, merita sa fie distruşi, aşa cum ei ne-au distrus şi tradat pe noi.
Oamenii spun ca viaţa lor e grea, ca oricât ar lupta pentru o viaţa mai buna mereu, mereu apare ceva ce naruie ceea ce ei cladesc prin munca. Hmm, dar se înşala. Viaţa lor e mult prea scurta pentru ca ei sa realizeze într-adevar ce înseamna sa lupţi pentru ceea ce îţi doreşti. Mor prea repede ducându-se în putreziciunea în care sunt destinaţi sa ajunga. Devin gramezi de oase mult prea repede pentru a realiza ca scurta lor existenţa atârna de un fir de aţa şi ca impasurile întâmpinate de-a-lungul acesteia sunt atât de mici şi uşor de trecut. Lupta pentru lucruri frivole precum bani şi faima, hmm daca macar o data în minciuna numita viaţa pe care o au s-ar gândi la ei, la viaţa lor, la persoanele care cu adevarat conteaza pentru ei, la cum sa îşi prelungeasca existenţa, la frumuseţea şi libertatea vieţii, ah cât de...
Am spus într-un capitol anterior ca oamenii sunt fiinţe firave şi slabe ce se lasa înşelaţi de aparenţe asta aducându-le uneori moartea. Am fost şi eu aşa cândva, nu îmi e ruşine sa recunosc. Am fost înşelat, am fost tradat şi mi-au fost luate de lânga mine cele mai preţioase lucruri pe care le aveam. Am fost lasat plutind singur în neant, într-un abis rece în care flacarile cele mai calde ma ardeau chinuindu-ma încontinuu. Am fost legat de propria minte într-o dimensiune creata de propriile mele gânduri de vinovaţie, un vis, un coşmar haotic din care nu puteam ieşi. Singur, încatuşat, secat de viaţa, lipsit de orice dorinţa de a mai trai. Chiar şi acum dupa mult, mult timp înca ma mai doare atunci când ma gândesc, dar m-am razbunat pe toţi cei ce m-au ranit, nu am iertat şi nu îi voi ierta niciodata pe cei ce vor încerca sa îmi ia preţioasele mele lucruri.
Dupa convorbirea mea mentala cu Ariadna, eram în sfârşit gata de plecare. Hektor deja îi explicase Medeei ce se întâmplase în timpul în care ea fusese inconştienta, iar eu îi explicasem lui Godric. Lasasem în urma orice gând anterior, eram concentrat pe lupta simţeam adrenalina alergându-mi prin vene, simţeam energia acumulându-se în mine şi responsabilitatea. Da responsabilitatea, eram responsabil de viaţa lui Godric, trebuia sa îl protejez, aveam nevoie de el. Medeea a facut câteva comentarii la adresa Ariadnei fiindca cele doua nu se suporta, însa atunci când eu i-am spus sa înceteze, drama s-a sfârşit.
Urma ca seara urmatoare sa plecam, în seara zilei de 4 august. Mai erau câteva lucruri de facut înainte de a ne lua ramas bun de la Berlin. Johann trebuia sa se ocupe de câteva afaceri în oraş, sa închida unele contracte şi sa recupereze unele sume de bani, Hektor fusese însarcinat sa afle zvonurile ce se raspândisera în oraş despre dispariţia mea şi a lui Athos, deoarece în cele zece zile cât Athos şi mama sa treceau prin procesul de transformare nu avusese loc nici o execuţie, iar eu ramasesem acasa pentru a le explica celor doi nou nascuţi în ce consta o lupta cu vârcolaci. Ne aflam toţi trei în camera de zi stând lânga şemineu în trei fotolii negre.
- Ce ştiţi despre lobishomen sau licantrop sau vârcolac, spuneţi-i cum vreţi, i-am întrebat eu pe cei doi Medeea a fost cea care a raspuns.
- Nu prea multe, ştiu doar ca sunt creaturi ale lunii pline, oameni a caror înfaţişare se schimba devenind jumatate om jumatate lup, nu mi-a fost dat sa vad unul în ce patru mii de ani, însa cred ca e mai mult decât atât.
- Athos? Mai poţi adauga ceva la ce a spus mama ta sau încep eu sa explic?
- Da! Stiu câte ceva despre puterile lor. Am... chiar daca mama o sa se înfurie pentru ca am ţinut asta un secret... am un prieten care este vârcolac, i-am salvat viaţa cândva şi de atunci a jurat ca va fi în serviciul meu tot restul existenţei lui. L-aş putea chema daca vrei, este destul de puternic şi ne-ar putea fi de ajutor.
- Interesant, nu m-aş fi gândit ca ai fost atât de aproape de unul, dar ma îndoiesc ca un licantrop obişnuit are vreo şansa în faţa lui Dimitri.
- Si când aveai de gând sa îmi spui asta, a întrebat Medeea furioasa.
- Sincer? Niciodata, fiindca imediat ce ai fi aflat l-ai fi capturat şi cine ştie ce ţi-ar fi trecut prin mintea aia bolnava. Edan tocmai de aceea îţi spuneam ca ne-ar fi de folos deoarece nu este chiar obişnuit. Ţi-am spus ştiu destul de mult despre ei, despre puterile lor, slabiciunile, rangurile şi chiar şi despre sigiliul celor noua.
Interesant, si cum ai de gând sa îl contactezi, am gândit, punând gândul în mintea lui Athos, şti doar ca nu îţi mai poţi folosi magia odata ce ai fost transformat prin venin. M-am ridicat apoi din fotoliu plimbându-ma prin camera în aşteptarea raspunsului lui Athos, lasând-o pe Medeea sa creada ca ma gândesc la cele spuse de fiul ei.
Nu am nevoie de magie pentru a îl chema, este pe aproape, a venit cu mine însa se teme enorm de tine. Am un dinte de al lui, odata ce ma voi fi înţepat cu acesta şi sângele meu îl va atinge va veni. Oh, Edan încearca sa fi rezonabil şi sa nu îl sperii prea mult, se teme şi aşa doar când îţi aude numele.
Cheama-l ne va fi de folos. Interesant este ca a avut atât de multa încredere în tine încât sa îţi dea unul din colţii lui, ştiind ca planuiai sa devii un vampir. Nu te teme, daca tu ai încredere în el atunci îţi promit ca nu îi voi face nimic.
Am încredere deplina în el!
Cheama-l atunci! Du-te, adu-l aici, de mama ta ma voi ocupa eu.
Ai grija! Sa nu ai prea multa încredere în ea. Cu aceste cuvinte Athos s-a ridicat din fotoliu facându-se nevazut pe uşa, ieşind afara şi fugind spre padure.
- Athos! Athos, am strigat eu dar în zadar caci acesta era deja departe.
- Nu are rost sa te prefaci Edan, ştiu ca aţi vorbit telepatic, mereu ţi-a placut sa fi misterios, mereu ţi-a placut sa ţi secrete şi sa joci numai în avantajul tau. Deci care e marea lecţie pe care trebuie sa mi-o dai, deoarece sunt aproape sigura ca nu ai sa îmi spui nimic în legatura cu rangurile şi acel sigiliu! Am dreptate?
- Da. Trebuie să ai foarte mare grijă în lupta ce va urma, nu te lăsa muşcată, saliva lor este otrăvitoare pentru noi. Evită pe cât posibil asta căci dacă o vei face nu avem decât cincisprezece minute până când vei muri, şi îmi va fi imposibil să extrag otrava în timpul unei lupte. În al doilea rând va trebui să fi foarte atentă în zilele următoare la antrenamente singurele moduri de a îi omorî sunt fie muşcătura unui vampir, fie decapitarea sau incinerarea.
- Am înţeles!
- Nu nu ai înţeles. Nu este o joacă, în mod clar nu este o joacă, ca atunci când tu încercai să mă omori pe mine, va trebui să fi precisă şi rapidă sau vei muri. Sunt rapizi şi au instincte foarte bune însă ca vampir eşti mult mai rapidă, însă mirosul, văzul şi auzul lor sunt mult mai bune, va trebui mereu să gândeşti şi să ataci înainte ca ei să atace. Vei fi singură în luptă nimeni nu te va ajuta fiindcă toţi vom lupta, nu îţi întoarce spatele nici o clipă.
- Faci totul să pară atât de periculos, înţeleg că sunt puternici dar să fim serioşi fiul meu s-a împrietenit cu unul, nu prea par genul care să gândească prea mult.
- Nu fi proastă, căci îţi vei pierde viaţa, Dimitri şi haita lui trebuie luată foarte în serios. În plus nu confunda un jurământ făcut de vârcolac cu bunătatea sau slăbiciunea. Sunt sigur că prietenul lui Athos nu trebuie nici el subestimat, însă jurământul făcut fiului tău e sacru pentru el, o legătură între el şi Athos ce nu poate fi ruptă decât de moartea lui sau a lui Athos, nici cea mai puternică vrajă făcută de cel mai puternic vrăjitor nu poate rupe o asemenea legătură. Acum lasă-mă, am nevoie de linişte, te sfătuiesc să faci acelaşi lucru, relaxează-te, odihneşte-te, fă cea ce îţi place de mâine seară totul se va schimba, vom începe antrenamentele şi nu ştiu de câtă odihnă vei avea parte.
Pe zi ce trecea mă îndoiam tot mai mult de intenţiile Medeei, până şi fiul ei Athos mă avertiza să am grijă. Mă gândeam dacă nu cumva fusese o greşeală să o transform. Medeea mă trădase o dată, încercase de nenumărate ori să mă omoare pentru că refuzasem să îi fac pe plac. Atâtea dubii, până şi Johann a cărui încredere poate fi uşor câştigată presimţea că ceva nu era în regulă cu aceasta. Timpul trecea cu repeziciune în timp ce îi aşteptam pe Hektor, Johann şi Athos.. Trecuseră aproape patru ore de la discuţia cu Medeea, era ora patru după amiază, timp în care am stat singur în sufrageria enormă, în fotoliul meu negru, sorbind din când în când din paharul de vin roşu, înconjurat de cărţi şi manuscrise pe care le puteam recita oricând în cel mai mic detaliu.
Ce loc mai bun să te afunzi în gânduri decât acela? Aveam ochii aţintiţi asupra unui tablou aflat deasupra şemineului, un portret a lui Johann, pictat chiar de mine în urmă cu câţiva ani, imortalizându-i chipul pe pânză. Blond cu părul creţ până la urechi, o privire rece, cu ochii lui albaştri de lapis lazuli, buze fine subţiri, nasul mic, chipul oval, semăna atât de bine cu tatăl său, Roland, bunul meu prieten uman. Fiul tău este bine, drag prieten, ultima dorinţă ţi-a fost îndeplinită. Aş vrea să poţi să îl vezi acum! Afundat în gânduri, despre moartea bunului meu prieten, gândurile mi-au zburat la Louis, reluând apoi în mintea mea toate evenimentele petrecute în ultimele săptămâni oprindu-mă asupra zilei în care sigilasem puterile Medeei în mine, la acel vis.
De ce nu mai avusesem înainte acel vis, de ce fusese acesta declanşat de magia Medeei. Nu puteam înţelege. Crudele mele amintiri îmi veniseră de multe ori în vise înainte, amăgindu-mă, cauzându-mi durere, făcându-mă să plâng în mine, deoarece refuzam cu desăvârşire să îmi arăt slăbiciunea în faţa celorlalţi. Dacă aş fi putut da timpul înapoi, măcar pentru o clipă, măcar pentru un minut, pentru a putea evita acel dezastru... Imagini, memorii, gânduri, toate se învârteau în capul meu, chinuindu-mă, bătându-şi joc de mine, râzând parcă de durerea mea. Lacrimile mele sângerii au început să curgă fără să îmi dau seama că rezultat al acelor amintiri. Pierdusem de mult noţiunea timpului, nu mai vedeam nimic în faţa ochilor decât pânza roşie ca de păianjen ţesută de lacrimile mele, nu mai ştiam unde eram sau de ce, sau cum ajunsesem în acea stare. M-ai fi putut decapita în acel moment fără ca eu să realizez.
Edan, de ce plângi? Am fost trezit din acea stare de vocea mentală familiară a lui Hektor care se întorsese.
Mă gândeam... la mine... la trecut... Hektor, răspunde-mi sincer... mă urăşti pentru că... pentru că... Am gândit eu în timp ce îmi scoteam batistă de mătase din buzunarul hainei negre ce o purtăm.
Nu, nu, Edan, de ce te-aş urî, de ce aş face-o, nu ai avut nici o vină.
Oare...? Am spus eu uitându-mă pierdut la E-ul cusut cu fir de aur de pe batista mea al cărei alb era acum pătat de roşu.
Ajunge, Edan nu mai te gândi la acel vis. Îţi promit că te voi ajuta, că voi face tot ce îmi stă în putere să aflu semnificaţia lui. În plus şti foarte bine că va veni şi clipa răzbunării noastre, însă până atunci vreau ca tu să fi bine şi să fi puternic, să fi acel Edan de care toţi se tem, acel vestit Edan care şi-a făcut un renume pentru puterea care o deţine, încă din primele luni ca vampir.
Ai dreptate, iartă-mă, nu ştiu ce m-a apucat.
Am o singură întrebare şi vreau ca tu să îmi răspunzi cu aceiaşi sinceritate de care am dat dovadă eu. Stiu deja răspunsul însă vreau să aud totul din gura ta. I-ai luat magia Medeei?
Da. Îmi imaginam că ţi-ai dat seama, am încercat să ascund totul înlăturând sângele şi mirosul acestuia, însă presupun că m-au dat de gol arsurile din piatră.
Nu e decât o vrajă în lume care să poată face acele arsuri, şi nu e decât o persoană în lume care o poate face. Nu te teme şti foarte clar că nu îţi pot refuza nici un capriciu, dar vreau să ştiu de ce, ce te-a făcut să acţionezi aşa, nu îţi stă în fire să trădezi persoanele pe care le iubeşti, şi poate că îi poţi minţi pe Johann, Medeea şi Athos, însă pe mine nu.
La dracul cu iubirea, căci e trecătoare, azi e mâine nu. Nu mai am încredere deplină în ea. Să fiu sincer o parte din mine niciodată nu a avut. Nu îi puteam lăsa atâta putere la îndemână, a avut stăpânire peste sufletul ei timp de patru mii de ani, iar asta mă împiedică să o pot controla, puterile mele în calitate de creator sunt nule în faţa ei. Si după toate dubiile pe care le aveam exact în ziua când i-am sigilat magia în mine, am acel vis şi ca şi cum asta nu ar fi de ajuns, Athos mi-a spus acum câteva ore să nu am încredere în ea. Nu ştiu ce să mai cred.
Crezi că este într-un fel implicată?
Nu ştiu, voi aştepta şi voi vedea, voi decide pe parcurs ce trebuie să fac. Hektor, jur că dacă e implicată îmi voi încălca orice jurământ şi o voi ucide fără milă.
Te înţeleg! Sunt cu tine, vreau doar să mă laşi să te ajut în acel caz. La fel ca şi tine vreau răzbunare.
După puţin timp, de la discuţia dintre mine şi Hektor, Johan şi Godric au apărut împreuna. După ce Johann mi-a explicat că afacerile noastre merg excelent, spunându-mi în detaliu despre fiecare, l-am chemat pe Godric să se aşeze lângă mine pentru a face schimbul de sânge. Băiatul s-a aşezat pe mânerul fotoliului meu, întinzându-mi mâna dreaptă, colţii mei au pătruns apoi uşor în carne, până când înţepăturile au fost destul de mari încât sângele să înceapă să curgă cu putere. Nu mă puteam sătura de gustul sângelui lui, m-am gândit la ziua când îl voi transforma şi acel gust va pieri, însă m-am consolat repede cu ideea că atunci acesta va fi şi mai bun. Nu am luat mult, căci nu aveam nevoie de mult, eram proaspăt hrănit. Când am terminat mi-am muşcat încheietura mâinii stângi pentru ca el să bea sângele meu. La fel ca şi mine el a luat decât câteva înghiţituri, timp în care rana provocată de mine s-a vindecat.
La scurt timp după aceea a apărut şi Athos, aducând cu el un miros puternic de lup. Când acesta a intrat în casă eu, Hektor şi Johann, am mârâit puternic, făcându-l pe Godric care încă stătea lângă mine să tresară, era pentru prima dată când mă auzea mârâind. Acel sunet gros, feroce şi gutural specific noua. Vampiri urăsc mirosul de lobishomen, la fel cum ei îl urăsc pe al nostru. Asta desigur nu însemna că ne urăm între noi ca persoane întotdeauna. Nu este aşa cum spun unele legende sau cum scrie în unele cărţi.
- Deci unde este prietenul tău cu coadă, l-am întrebat eu pe acesta râzând.
- Ce? Au întrebat Hektor şi Johan în acelaşi timp.
- Athos e plin de surprize se pare că este prieten foarte bun cu un vârcolac, unul care i-a făcut chiar un jurământ.
- Jurământ... este cu adevărat o surpriză, a spus Hektor care ştia foarte bine ce însemna acel jurământ.
- Edan, Hektor, ni s-a adresat Athos ignorând privirea plină de îndoială de pe faţa lui Johann, vreau ca voi doi să vă comportaţi normal, nu ştiu ce a auzit despre voi dar se teme, în special de Edan.
- Nu îi vom face nimic orice prieten de al tău e şi al nostru, a spus Hektor zâmbind. Eu unul m-am mulţumit dând din cap în semn de aprobare. După ce a primit aprobarea mea şi a lui Hektor, Athos s-a făcut repede nevăzut pentru a îşi aduce prietenul care îl aştepta într-un alt loc departe de casa lui Johann. Eram într-o dispoziţie bună în acel moment, trecusem din nou peste criza mea de sentimente datorită lui Hektor şi simţeam nevoia să beau un pahar de vin. Cum Martha avea liber zilele acelea, urmând să vină abia următoarea zi pentru a ne ajuta cu pregătirile pentru călătorie, m-am dus singur în crama pentru a îmi lua o sticlă de vin roşu, vechi de cincizeci de ani. În timpul în care eu eram în cramă pentru a lua vin, Athos şi prietenul său se întoarseră.
Când am ajuns în sufragerie, am fost întâmpinat de către faţa plină de uimire a lui Hektor şi de o persoană pe care o credeam de mult moartă. Aşa cum o oglindă copiază imaginea persoanei care se reflectă în ea aşa am copiat şi eu expresia de pe faţa lui Hektor la vederea vârcolacului ce stătea lângă Athos. Înţelegeam acum de unde se trage acea teamă faţă de mine, nu era pentru că auzise zvonuri despre mine, despre faptul că ucideam orice vampir, vârcolac, sau vrăjitoare care avea nesăbuinţa de a mă provoca, se temea de vârsta mea... nu acesta mă cunoştea ştia cine sunt, era o veche cunoştinţă, un vechi prieten pe care îl crezusem cândva mort.
- Era el este, Z...
- Zein, am spus eu cu jumătate de gură, incapabil să îmi şterg expresia de pe faţă.
- Vă cunoaşteţi? Asta explică frica lui faţă de tine, a spus Athos ţintuindu-mă cu o privire întrebătoare.
- Nu şti nici măcar un sfert din poveste, am spus eu pe acelaşi ton pe care îl avusesem înainte.
- Normal că nu ştiu, la fel ca şi tine Zein, ţine foarte bine de secretele lui.
- Unele lucruri nu trebuiesc spuse, e mai bine ca ele să rămână îngropate în trecut. Vocea lui Zein era aşa cum mi-o aminteam rece, groasă şi puternică. Ultimele raze de soare s-au reflectat în ochii lui galbeni, culoarea specifică vârcolacilor, culorile apusului făcându-i acum o nuanţă puternică de portocaliu. Puteam jura după schimbarea expresiei de uimire ce se creionase pe faţa lui atunci când mă văzuse că se gândea la trecut. Trăsăturile fine ale feţei lui deveniseră dure odată ce muşchi feţei se contractaseră. Buzele lui pline se desenaseră într-o linie dreaptă, iar privirea lui se fixase asupra mea, insă era ca şi cum privirea sa ar fi putut pătrunde dincolo de mine, ca şi cum ar fi putut vedea prin mine.
- Ce e cu expresia acea pe faţa ta Zein, erai mai amuzant înainte şi în plus aşa întâmpini tu un vechi prieten? Am pus sticla de vin pe masa din centrul sufrageriei, deschizându-mi apoi braţele pentru a îmi îmbrăţişa prietenul.
- Azim, a spus aceasta venind repede lângă mine strângându-mă cu putere în braţe. Nu îşi pierduse deloc puterea ce o avea cândva, ba chiar această se mărise considerabil. Te-ai schimbat, atât de mult!
- În timp ce tu ai rămas acelaşi, am spus eu zâmbind. Oh, acum sunt Edan, aş aprecia dacă m-ai numi aşa de acum înainte, iţi poţi imagina motivele.
- Desigur. Am... am crezut că totul a fost pierdut... te-am crezut... oh cât mă bucur să te revăd.
- Si eu prieten drag, şi eu! Sunt atâtea lucruri pe care vreau să ţi-le spun, şi încă atâtea câte vreau să te întreb, dar... cum adică îţi este ţie frica de mine, ţie frică de cineva, am spus eu râzând îmbrăţişându-l încă odată.
- Sau întâmplat multe lucruri de când şti tu... Athos mi-a povestit despre tine, însă cea ce ştie el nu era de ajuns să îmi dau seama cine eşti cu adevărat, te-ai schimbat, iar descrierea pe care acesta mi-a dat-o nu m-a ajutat deloc. Abia acum când am putut simţi mirosul sângelui tău, când am putut fi aproape de tine am realizat că eşti tu. Trebuie să înţelegi că mă temeam, ca unul asemenea ţie m-ar putea urmări, ca însfârşit, ei s-au hotărât să trimită pe urmele mele un adversar pe măsură.
- Înţeleg, era o glumă, îmi imaginam că te-au urmărit şi că au încercat să te atragă de partea lor, iar refuzul însemna moartea.
Eram atât de bucuros pentru că îmi recuperasem vechiul prieten încât uitasem de tot. Cel puţin pentru moment. Zein era un bun prieten, un puternic aliat şi mai presus de toate una din persoanele în care puteam avea deplină încredere. După ce prezentările s-au făcut, ne-am aşezat toţi la masa din salon, eu stăteam în capul acesteia avându-l la stânga pe Hektor şi la dreapta pe Godric, Johann era în celălalt capăt al mesei avându-l la stânga pe Zein şi la dreapta pe Athos. Am stat acolo câteva ore bune în timp ce Hektor ne-a spus ce aflase în oraş despre Sanzzio. Avusesem dreptate când îl trimisesem pe Hektor, doar el putea strânge acele informaţii fără a stârni atenţia autorităţilor. Si eu aş fi putut face acelaşi lucru însă îmi lipsea răbdarea de care acesta dădea dovadă.
Sanzzio dispăruse, cardinalul pe care eu îl atacasem însă care nu îşi mai aducea aminte incidentul deoarece fusese hipnotizat chiar în acea noapte de către Hektor, îi spusese că Sanzzio se plecase în Italia, dându-i ordine să înceteze orice activitate până la întoarcerea lui sau până când el îi va trimite o scrisoare. Dar ceva îmi spunea că nu era ultima dată când eu şi Sanzzio ne vom întâlni. Însă Sanzzio nu conta în acel moment, era bine de ştiut că dispăruse pentru o vreme, dar cel mai important în acel moment era lupta care ne aşteptam, noi eram unsprezece împreună cu Ariadna, Damon, Eric, Katherina şi Damian, iar Dimitri probabil avea de partea lui cel puţin cincizeci de vârcolaci înafară de cei doi fraţi ai lui. Apariţia lui Zein nu făcea decât să mă bucure deoarece ceilalţi nu i-ar fi putut învinge pe Dimitri, Ivan şi Alexei. Dimitri era al meu, Hektor îl alesese pe Alexei, iar Zein era foarte bucuros că el era cel care se lupta cu Ivan se pare că avuseseră multe dispute în trecut.
Seara se lăsase, soarele fiind absorbit de întunericul nopţii fiind înlocuit de o frumoasă semilună. În casă discuţiile se stinseră, fiecare făcea câteceva pentru a se relaxa, Johann citea, Athos şi Zein jucau şah, Hektor se dusese din nou în oraş pentru a o aduce pe Martha, iar Medeea din câte îmi spusese Athos încerca din răsputeri să invoce orice fărâma de magie rămasă în corpul ei, însă era imposibil, ea nu mai avea aşa ceva, în plus un vampir transformat prin venin nu poate folosi magie. Eu eram la subsol, într-una din camerele de acolo unde ţineam armele. Camera nu conţinea decât rafturi pe care se aflau arme, unele datând de pe vremea romanilor, altele având mânere din aur, altele aparţinuseră cândva unor personaje importante din istorie, însă nu acele arme mă interesau, acelea erau simple trofee sau cadouri primite de-a lungul anilor de la prieteni. Cele mai de preţ arme de acolo erau cele pe care eu însumi le vrăjisem. Nu puteam omorî vârcolacii cu arme obişnuite. Am luat toate armele vrăjite din acel depozit pentru a le duce în salon de unde fiecare avea să îşi aleagă arma.
Medeea se întorsese, când m-am întors am găsit-o în fotoliul meu sorbind uşor dintr-un pahar de vin roşu. Făcuse cumpărături în oraş căci acum purta o minunată rochie de un roşu aprins, al cărui corset nu făcea decât să scoată şi mai mult în evidenţă şi mai mult formele corpului ei. Hektor se întorsese şi el, era în bucătărie cu Martha explicându-i de ce plecam. Am lăsat armele pe masă şi m-am îndreptat spre bucătărie pentru a îmi lua la revedere de la Martha, Johann a venit şi el în urma mea. Martha era singurul muritor din Berlin care ştia secretul nostru, singurul în care aveam încredere în acel oraş. La fel ca şi mama ei jurase să ia secretul cu ea în mormânt.
- Martha, am spus eu atunci când am intrat în bucătărie, iţi mulţumesc pentru tot ce ai făcut pentru mine, pentru noi toţi, o să îmi fie dor de tine şi de sfaturile tale.
- Nu ai de ce să îmi mulţumeşti, Edan, mi-am făcut datoria şi o voi face până la sfârşit. Dacă îmi permiţi indiscreţia aş vrea să îţi dau un ultim sfat, ceva se va întâmpla după lupta pe care o veţi da. Aseară am întins cărţile şi ce am văzut nu mi-a plăcut deloc. Ai mare grijă la deciziile pe care le vei lua în zilele ce urmează, ceva nu e în regulă, nu ştiu ce este nu pot vedea deoarece vârcolacul pe cu care vă veţi lupta e implicat şi îmi blochează vederea dar patru cărţi mi-au atras atenţia: Preoteasă, Diavolul, Moartea şi Omul spânzurat. Sunt forţe puternice implicate în acest joc, ai grijă, Johann, Hektor aveţi grijă voi trei va trebui să aveţi grijă unul de celălalt şi să vă sfătuiţi în deciziile ce le veţi lua.
- Nu ai de ce să îţi faci probleme Martha, acum că Zein ni s-a alăturat lupta e ca şi câştigată, am spus eu zâmbind. Si chiar dacă tu nu îţi dai seama ce înseamnă acele patru cărţi, eu unul cred că ştiu ce înseamnă.
- Nu fi naiv, Edan şi ia în serios avertismentele Marthei, şti foarte clar că mereu sunt adevărate. Vocea lui Hektor era necontrolată şi acompaniată de un mârâit gutural, semn că ceva îl neliniştea. Atât el cât şi Martha mă priveau cu suspiciune, vorbisem mai mult decât trebuia, îngrijorându-i pe amândoi şi dându-le de bănuit.
- Martha, spuse Johann, şti doar că atâta timp cât Edan şi Hektor luptă împreună vom câştiga cu siguranţa, căinii ăia urât mirositori şi fără minte nu ne pot învinge.
- Să sperăm că ai dreptate, Johann, spuse aceasta uitându-se pe rând la noi trei. Aveţi grijă şi nu vă faceţi probleme, mă voi ocupa eu de casă şi de toate celelalte până la întoarcerea voastră.
- Asta nu va fi prea curând, stăm aici de douăzeci de ani, lumea începe să bănuiască. Cel puţin cinci ani va trebui să dispărem, însă vom ţine legătura. Când vom termina cu problemele din Spania ne vom duce la Paris, te vom informa imediat ce vom ajunge acolo.
- Înţeleg!
După încheierea discuţiei m-am întors în sofragerie nu am găsit-o decât pe Medeea care studia cu atenţie o sabie lungă. În timpul în care eu eram în bucătărie vorbind cu cei trei, Athos şi Zein plecaseră afară pentru a se antrena. Zein era un luptător formidabil şi ar fi putut ţine uşor pasul cu mine sau cu Hektor, însă personal aş fi preferat ca Athos să înveţe să lupte ceva mai subtil, să înveţe să atace rapid şi cu precizie înainte ca adversarul să îşi dea seama de intenţiile lui. Deşi Zein a încercat din răsputeri să înveţe să lupte în acest mod nu a reuşit niciodată, instinctele lui animalice sunt foarte greu de controlat, chiar dacă este unul dintre vârcolacii privilegiaţi cei care îşi pot păstra raţiunea atunci când se transformă. În luptă acea parte este încătuşată, fiind incapabil să mai gândească altceva decât cum să îşi sfâşie adversarul.
Eu şi Medeea ne-am privit timp îndelungat fără a ne spune nimic. O gură de vin, o privire furişă şi... nimic. Însă gândurile mele o luaseră razna, pielea mea vibra la gândurile mele. Nu mă puteam abţine să nu mă gândesc la sânii ei rotunzi ce se ascundeau sub acea mătase roşie a corsetului, la legăturile acestuia filigranate cum cedau una după alta presiuni degetelor mele, la pielea ei catifelată ce se topea precum untul la atingerea mea, la mirosul răcoros al acesteia, la buzele ei moi şi savuroase, la limbile noastre prinse într-un război pasional. Doar gândindu-mă simţea o anumită parte a corpului meu prinzând vigoare. Încă o gură de vin, încă o privire, încă puţină vigoare.
- Îmi place rochia, am spus eu zâmbind, luând apoi încă o gură de vin
- Mersi, tu ai plătit pentru ea, a spus aceasta jucându-se cu sabia.
- Am ceva în camera mea care va accentua şi mai mult acel roşu minunat al rochiei, dacă vrei să vi... sunt sigur că iţi va plăcea.
- Nu eşti deloc subtil. Un zâmbet parşiv a apărut în colţul buzelor ei.
- Nu te teme, nu muşc!
- Ah, pierderea ta, am spus eu ridicându-mă apoi de pe fotoliul meu şi levitând până la scara ce ducea la etaj, ajungând în câteva secunde la camera mea. Am deschis unul din sertarele noptierei din stânga patului uriaş cu baldachin scoţând de acolo un pandantiv cu un rubin de zece centimetri prins într-un lănţişor de aur cu lucrătură manuală. După puţin timp am auzit o bătaie în uşă. Stiam că va veni era mult prea curioasă pentru a sta jos. Intră este deschis! M-am lipit de perete lângă uşa lăsând-o să intre, furişându-mă apoi în spatele ei pentru a îi pune pandantivul. I-am sărutat gâtul puţin câte puţin până am ajuns la urechile ei pe care le-am sărutat pasional, luându-le între buze şi masându-le uşor cu limba formând cercuri fine cu vârful acesteia.
- Ai spus că nu muşti!
- Dar nu muşcă, e doar un joc. O să te fac şi pe tine să te joci. O să îmi strigi numele în această seară de nenumărate ori! O să mă implori să te las să respiri, să te las să atingi orgasmul. Ah nici nu şti ce te aşteaptă! Fără a mai aştepta aprobarea ei am închis uşa cu piciorul şi folosindu-mă de telekinezie am răsucit cheia în uşă închizând-o. Am început apoi a desface legăturile corsetului, acestea au cedat uşor atingeri mele cu fiecare legătură care cedă puţin câte puţin din pielea Medeei se arăta, în acel moment acaparam acea părticică de piele cu săruturi, aplicând din loc în loc mici muşcături.
- Deci care este jocul? Care sunt regulile?
- Reguli... nu există reguli, cât despre joc... hmm... ce ai zice de un joc în care eu sunt stăpânul şi tu sclava care trebuie să îmi îndeplinească fiecare dorinţa şi fantezie?
- Să ţi-o trag!
- Eventual... dar acum vreau disciplină. I-am prins sânii în mâini jucându-mă în acelaşi timp cu sfârcurile ei care au răspuns imediat la atingerea mea, întărindu-se. Judecând după modul în care răspunzi atingerii mele, iţi place să fi o sclavă, am adăugat eu întorcând-o cu faţa spre mine pentru ai gusta buzele. Mi-am trecut repede limbă peste acestea pentru a o amăgi, pentru a o domina, era jocul meu, eu deţineam controlul.
- Eşti un nebun, un sadic şi un... I-am pus un deget pe buze oprindu-i cuvintele vulgare pe care urma să mi-le spună.
- Nu aşa vorbeşte o sclavă cu stăpânul ei, Medeea. Văd că încă nu ţi-ai înţeles rolul. Foarte bine atunci! O să te fac să îmi cerşeşti milă draga mea, am spus zâmbind. Am chemat prin telekinezie dintr-un sertar al noptierei din dreapta patului o sfoară şi o panglică de mătase neagră. Am legat-o la ochi cu acea panglică, împingând-o apoi în patul cu aşternuturi de satin roşu, legându-i apoi mâinile de capătul patului cu sfoară.
- Edan, nu e amuzant, a spus ea în timp ce eu îmi dădeam jos hainele.
- Sclavii nu îi spun stăpânului pe nume, draga mea, mi-te vei adresa cu Stăpâne! De câte ori îmi vei spune pe nume iţi voi aplica două tăieturi de cuţit. Fără a o avertiza am scos cuţitul ce îl purtam la pantaloni şi i-am crestat destul de adânc două tăieturi de cinci centimetri pe abdomen. Când lama crestat în carnea ei un ţipăt înfundat de durere a ieşit pe buzele ei, însă a fost în scurt timp înlocuit de un geamăt de plăcere atunci când limba mea a început să deseneze cercuri în jurul sfârcurilor ei. Am continuat apoi pe abdomen, sărutând din loc în loc până am ajuns la locurile unde cu puţin timp în urmă sângele cursese, acel loc mirosea acum a sânge şi lăsându-mă prada instinctelor, colţii mei au apărut muşcând locul din unde fuseseră înainte rănile. Am supt o gură de sânge din acel loc, lăsând un mârâit să îmi iasă imediat ce sângele mi-a traversat gâtul, iar în acelaşi timp geamătul Medeei m-a acoperit. Mi-am continuat coborârea şi adorarea corpului ei care era acum al meu, servit, întins pe pat, gata pentru a fi devorat şi dominat.
Eram intoxicat de mirosul sângelui care se împrăştiase în întreaga cameră şi de gustul pe care acesta îl lăsase în gura mea. Mi-am trecut limba peste propriile-mi buze în încercarea de gusta şi ultima picătură de sânge de pe acestea. Sărutând din loc în loc abdomenul Medeei în scurt timp am ajuns la vaginul ei. I-am desfăcut picioarele îngropându-mi faţa între acestea, un geamăt lung a ieşit pe buzele ei savuroase. Am început să ling partea de sus a vaginului în timp ce două din degetele mele o penetrau făcând mişcarea de dute-vino, înnebunind-o. Nu mai gândea nici ea raţional, asemenea mie se lăsase pradă pasiunii sexuale şi savură fiecare atingere a mea, mi se dăruia toată. Am continuat aşa preţ de câteva minute, până când am simţit că se apropia de orgasm, în acel moment m-am oprit, începând din nou să îi sărut abdomenul, de data aceasta am început să urc până când am ajuns la sânii ei, limba mea să jucat puţin cu aceştia, muşcând sânul stâng atât de tare încât colţii mei au străpuns pielea şi sângele a început să îmi inunde gura.
Am sărutat-o apoi pe buze limbile noastre prinzându-se într-un duel al plăceri, amândoi încercam să îl savurăm cât mai mult pe celălalt, încercând să cucerim plăcerea celuilalt cu a noastră. Am rupt după ceva timp sărutul lipindu-mi buzele de urechea ei dreaptă.
- Te voi dezlega acum dacă promiţi să te comporţi ca o sclavă cuminte, i-am şoptit eu în ureche. Glasul îmi era înfundat şi respiraţia grea.
- Promit. Glasul ei era la fel ca al meu. I-am desfăcut ambele legături, îndepărtându-mă apoi de ea aşezându-mă pe scaunul de lângă geamul de lângă pat înainte ca ea să se ridice.
- Acum sclavo e timpul să îi oferi stăpânului tău plăcere am spus eu depărtându-mi picioarele. Membrul meu a tresărit la gândurile care îmi treceau prin minte. În genunchi, şi vino spre mine în patru labe ca o căţeluşa cuminte ce eşti şi arată-i jucăriei dintre picioarele mele afecţiunea ta.
Îşi intrase atât de bine în rol, punând toată pasiunea în cea ce făcea, vrând să mă facă să simt în al nouălea cer. Până la urmă motivul pentru care acceptase acest joc nu conta acum că era prinsă în el, îi plăcea la fel şi mie şi doar asta conta. Buzele ei pe mădularul meu îmi trimiteau fiori de plăcere în tot corpul, îmi simţeam fiecare fir de păr din cap vibrând. În timp ce buzele ei maşau lungimea membrului meu limba ei forma rotocoale pasionale în jurul capului acestuia.
Orgasmul se aduna puţin câte puţin în corpul meu, simţeam că încurând un val cald din lichidul creaţiei va ieşi din mine, însă vrând să prelungesc acest moment magic cât mai mult am oprit-o pe Medeea, deoarece acum era rândul ei să fie cea chinuită. Voiam să o fac să mă implore să o pătrund, să mă implore să o fac fericită, să îmi strige numele aşa cum îi promisesem.
- Acum e rândul meu, am spus eu ridicând-o în picioare, ridicându-mă şi eu în acelaşi timp de pe scaun. Am început să o sărut, încurând prinzându-ne amândoi într-un sărut lung şi fierbinte. Limbile noastre erau din nou prinse în lupta aprigă de cucerire, de impunere a pasiunii, de dominare a celuilalt. Îmi puteam simţi gustul pe limba ei care în urmă cu câteva clipe mă adusese în pragul extazului. Mâna mea stângă a ajuns intenţionat pe sânul ei stâng, prinzând-o de sfârcul acestuia, întărit şi jucându-se cu el trimiţând în corpul ei plăcere şi durere în acelaşi timp. În tot acest răstimp sărutul nostru a continuat, cealaltă mână alunecând uşor între picioarele ei, pentru ca în final două degete neastâmpărate să îşi croiască drumul în ea, mi-am continuat jocul cu sânul şi vaginul ei, fără a rupe nici o secundă sărutul, până când am putut mirosi în aer faptul că şi ea se apropia de orgasm. Mi-am retras degetele şi mâna de pe sânul ei, rupând în acel moment şi sărutul nostru. Amândoi respiram greu şi sacadat. Refuzând să îi fac pe plac înainte ca ea să mă implore să o penetrez, mi-am trecut degetele ce se jucaseră cu vaginul ei peste buzele ei apetisante, ea primindu-le de bunăvoie în gură pentru a le gusta.
- Edan, aaah... Stăpâne, a spus ea muşcând uşor degetul mijlociu al mâinii mele, pătrunde-mă, fă-mă a ta cu totul, vreau să simt mădularul tău intrând în mine până la refuz... Edan, te rog.
Asta am aşteptat am prins-o de talie aşezând-o apoi repede în pat, i-am desfăcut picioarele şi am pătruns-o, membrul meu lung a intrat în ea cu totul, iar în acel moment buzele eu s-au desfăcut pe ele creionându-se un geamăt mut. Stăteam în genunchi în pat, iar ea întinsă pe acesta cu picioarele încrucişate pe fesele mele împingându-mă în ea în timp ce eu împingeam la rândul meu, creând astfel o penetrare lungă şi puternică.
Două minute bune în acea poziţie am prins-o din nou de talie ricanând-o spre mine pentru a o putea săruta, ea a rămas cu picioarele încrucişate la spatele meu tot acest timp. Am strâns-o în braţe ţinând-o bine apoi am sărit repede din pat, lipind-o de uşa camerei unde am continuat mişcarea de dute-vino, gemetele noastre erau precum un cor ce cânta un imn al pasiuni şi al plăcerii imense ce corpurile noastre o emanau prin prii pielii noastre. Foamea ce o aveam unul pentru celălalt a ajuns la cote maxime atunci când eu am început să levitez ţinând-o în braţe până când spatele ei a atins tavanul camerei unde jocul nostru murdar şi pervers a continuat minute în şir până când amândoi am ajuns la un incredibil orgasm simultan, în acel moment eu mi-am înfipt dinţi în gâtul ei luându-i sângele în timp ce membrul meu îi oferea lichidul vieţii.
- Aaah, Edan! Edan! Edaaan!
Amândoi am adormit epuizaţi după acele momente eu întins pe spate în pat iar ea cu capul pe pieptul meu. Nu ştiu cât timp am dormit, însă am fost trezit de vocile ce se auzeau de pe hol. M-am ridicat repede din pat pentru a înţelege mai bine şoaptele ce mă treziseră. Medeea şi fiul ei se certau, iar eu eram din câte se pare subiectul acestei discuţii. Am devenit curios atunci când mi-am auzit numele rostit, însă din păcate nu am prins toată conversaţia ci doar finalul acesteia. Am rămas în acel moment cu şi mai multe dubii şi zeci de întrebări fără răspuns.
- Uită-te la tine eşti patetică! Crezi că dacă te vei culca cu el şi îi vei câştiga încrederea vei reuşi să iţi pui planurile tale nebuneşti în aplicare. Crezi că te voi lăsa să te foloseşti de el aşa cum te-ai folosit de mine când eram copil?
- Sunt mama ta, nu îţi permit să îmi vorbeşti aşa! Nu şti nimic despre mine, tot ce am făcut şi fac în viaţă este pentru binele meu şi al tău. Crezi că alegându-l pe el în locul meu îţi va fi mai bine? Nu ai idee cine este Edan sau cât de periculos este. Tu nu îi cunoşti decât faţa mascată şi eşti vrăjit ca un prost de ea însă cea de sub mască este un oribilă pe care nu doresc nimănui să o cunoască. Vei vedea în Spania cine este el cu adevărat, iar atunci îmi vei da dreptate.
- Tu vorbeşti de afecţiune şi dreptate? Cred că visez! Cine eşti tu să îl judeci pe el, tu care m-ai ţinut închis încă de la vârsta de patru ani într-o cameră pe tavanul căreia desenaseşi o pentagramă pentru a îmi canaliza puterile şi a le folosi în scopuri numai de tine ştiute. Crezi că m-am lăsat minţit de teatrul pe care l-ai jucat în noaptea când Edan m-a salvat? Nu tu ai fost lângă mine atunci când am călărit primul meu cal, sau atunci când copil fiind aveam nevoie de afecţiunea unui adult. Zilele în care mă foloseai sau terminat acum şapte ani însă nu ai ştiut niciodată să iţi admiţi înfrângerea. Ai pierdut din clipa în care am fugit de acasă şi l-am întâlnit pe Zein şi am aflat totul despre tine, ţi-ai sigilat secretele bine de frică să nu îţi fie citite de Edan, însă ai fost prea îngâmfată şi nu te-ai gândit că mai poate există cineva care să ştie ce ai făcut. Ţine minte dacă vei călca greşit Edan va afla totul.
- Nu mă ameninţa! Nu şti nimic, eşti o altă victimă inocentă orbită de farmecele lui şi de vorbele mieroase dar vei realiza încurând că nu eu îţi sunt duşmanul.
- stiu totul mama, totul despre tine şi totul despre Edan, eu mi-am ales tabăra rămâne să ţi-o alegi tu. Decizia e a ta uita orice plan nebunesc ai şi eu voi ţine secretul tău pentru mine şi îl voi obliga pe Zein să facă la fel. Alege greşit şi Edan află totul şi atunci sunt sigur că sub orice piatră te vei ascunde te va găsi şi atunci când te va găsi şi el şi Hektor te vor face să iţi doreşti să nu te fi născut.
- Nu ai îndrăzni! Sunt mama ta!
- Pune-mă la încercare! A şi ca să şti... eu nu am mamă, tu nu ai ştiut niciodată să fi o mamă.
- Athos, vino aici! Athos!
_______________________________________
in cazul in care va intrebati cum arata Edan sau dupa ce m-am ghidat in crearea portretului fizic aici aveti sursa: Edan
Imi place ca ai pastrat numarul paginilor, e ceea ce pot citi intr-o jumatate de ora la un roman obisnuit, asta ma bucura.
Am observat, dragul meu, ca ai problema clasica cu "doar" si "decat" ai grija, cred ca stii si singurel regulile, dar atentia...
Inca ceva, m-au deranjat unele lucruri la capitol: Felul cum a plans Eden => cel mai tanc dintre tancii de pe ulita. Imi amintea de "amintiri din copilarie, diferenta?: lipsea amuzamentul Urcatul pe tavan => serios, serios, omule? Eu ma intreb cum de nu a levitat crucis, sa urci cu cineva-n membru si sa te si misti pana pe tavan, e greu. M-a deranjat felul cum au mutat locatiile.
Esti sadic, imi place, totusi mi s-au parut descrise mult prea fugitic si lipsite de esenta, dar in mintea mea totul prinde....eeeh.
Unele parti le-ai scris furios, se pare, sau asa am avut eu senzatia.
Imi place ca aici regasesc perversiunea, perfectiunea, narcisismul, pasiunea, crimele, dorintele, jocurile, ce apar despre vampiri.
Inca ceva descrierile si reactile par desprinse de legende si culmea ca tu nu ar fi trebuit sa te bazezi pe ele; mi-ar fi placut ca varcolacul sa fie din mintea ta
In rest mi-au placut unele pasaje, imi place ca tu inca combini filosofia cu actiunea, ceea ce e greu, dar incearca sa te bazezi pe actiune si amintiri, filosofia in exces strica.
ich m-a batut si a postat inaintea mea....eh lasa ca data viitoare eu voi fi prima! muahaha
deci iubesc aceasta fraza:
Imaginează-ţi să şti tot ce se întâmplă în jurul tău fără ca nimeni să te mintă, fără secrete, să ai în faţa ta toate secretele, să intri într-un joc de cărţi unde toate cărţile sunt pe faţă, să cunoşti fiecare etapă a jocului numit viaţă...
e absolut minunata!
Seara se lăsase, soarele fiind absorbit de întunericul nopţii fiind înlocuit de o frumoasă semilună.
fraza aceasta suna foarte ciudat cu doi de fiind in ea, ai grija pe viitor... nu stiu ce ai putea sa ii faci...ori pui virgula dupa noptii ca sa fie clar ca te referi la soare ori reformulezi.
şi mai mult în evidenţă şi mai mult formele corpului ei, te repeti cu acel si mai mult si e inutil. alege unul dintre cele doua si renuta la celalalt.
mai ce sa iti spun altceva decat imi place la nebunie cum ai continuat:)
imi place ca edan nu este chiar atat de dur pe cat pare, ca are niste demoni de infruntat care mai mult ca sigur o data ce ii va infrunta va deveni si mai puternic decat este in acest moment. De abia astept sa aflu exact ce s-a intamplat in trecut, de ce l-a facut pe edan sa reactioneze in acest mod acea amintire. Este personajul perfect nu pot si nici nu vreau sa schimb nimic la fel. personalitatea si caracterul sau sunt definite atat de bine incat nu am cum sa ma leg de el din nici un punct de vedere.
Ce pot sa iti mai zic? Intriga se adanceste, noi intrebari apar in mintea mea uitandu-le pe cele vechi care multe dintre ele nu si-au primit raspuns. Cine e Zein? Ce este pentru Edan mai exact, cum s-au cunoscut, d ece sunt atat de buni prieteni, de ce are atata incredere in el...etc
de abia astept sa faci putina lumina in acest intuneric pe care il lasi in urma cu asemenea continuari.
I love you, you know that right? So move ur ass and come up with the next as soon as posible! And yes it is an order.
@ich:please is Edan not Eden:P. bun legat de legende ai tras concluzii pripite ma bazez foarte putin pe legende, am luat doar bazele nu si detaliile, vei vedea si in acest capitol si in urmatoarele acest lucru.
@fallen, lethalin ma bucur ca iti place well sper ca acest capitol sa mai descalceasca putin misterul din jurul lui Zein si sa il incalceasca si mai mult pe cel al lui Edan.
__________
Pledoaria mincinosului
Nu mint niciodată! Spun doar un adevăr pe care mai târziu îl voi trăda..
- Athos
Când viaţa te forţează să te maturizezi forţat devii ce ce unii ar numi un monstru fără scrupule. O fiinţă pentru care sentimentele celor din jur nu sunt decât firele unei marionete, mijloace prin care poţi manipula sau distruge un om. Un demon ce nu cunoaşte onoarea sau adevărul, iubirea sau afecţiunea ci doar minciuna şi trădarea, plăcerea şi dorinţa. Dar ce ştiu ei? Sunt doar nişte ignoranţi orbiţi de aparenţe. Un demon? Ei nu ştiu decât jumate din adevăr şi rostesc cuvintele ca pe nişte gunoaie fără folos, insulte fără esenţă, ah... vorbe-n vânt.
Eu sunt o asemenea persoană! Ha, dacă mă mai pot numi persoană, am renunţat de mult la calităţile umane căci sunt doar o minciună murdară deghizată în realitate de zeloţi nebuni. Am devenit ceva mai mult, mi-am ucis umanitatea şi slăbiciunile devenind astfel nemuritor, am sfidat legile firii, amăgind tipul cu dulci minciuni. Viaţa m-a învăţat că onoarea este o calitate pe care puţini o au, la fel şi încrederea, acel sentiment divin ce nu îl poţi împărtăşi oricui. Am învăţat să mint atât de bine încât uneori şi eu îmi credeam vorbele, am învăţat să îmi manipulez păpuşarul ce m-a tratat ca pe o marionetă timp de optsprezece ani.
Am devenit un maestru al înşelătoriei, minciunile cântă indolenţe pe buzele mele şi creează decepţie în gândurile celor din jur. Citindu-le minţile ştiu exact ce gândesc şi cea ce îşi doresc să audă, le ştiu cele mai întunecate secrete ca şi cum ar fi ale mele îi citesc ca pe nişte cărţi deschise. Îi pot face să îmi împărtăşească gândurile, e de ajuns să îmi doresc ca acestea să fie şi ale lor şi în curând mintea lor e legată de aţele invizibile ale minţii mele, apoi teatrul de păpuşi începe. Însă acest lucru nu mă face nicicum mai fericit, din contră nu face decât să mă amăgească spunându-mi că pot fi stăpân pe minţile altora însă a mea îmi va fi pe veci străină. Aş vrea să îmi pot controla propria minte să şterg, să sparg, să rup şi să vandalizez fiecare parte neplăcută din această, fiecare amintire chinuitoare... dar nu petele de sânge sunt încă pe mâinile mele, mintea mea încă este infectată de ciumă amintirilor murdare, ea încă strigă cu neruşinare că am fost cândva... prizonier.
Povestea mea începe cu mulţi mulţi ani în urmă, atât de mulţi încât nici nu vreau să îmi amintesc, sunt bătrân chiar dacă sunt pe veci îngheţat la vârsta de douăzeci şi cinci de ani. Sunt fiul unei vrăjitoare al cărei nume îmi este scârba să îl pronunţ căci trezeşte în mine ură pură şi al unui simplu fierar care în seara când eu am fost conceput avea în venele sale sângele unui vampir, nu îi ştiu nici măcar numele, cea care îmi e mamă l-a ucis imediat ce hipnoză vampirului a fost înlăturată. Sunt fructul unui joc şi al unei crime. M-am născut cu abilităţi supraomeneşti pe lângă magia moştenită de la mama, sângele vampirului din corpul tatălui meu mi-a oferit abilitatea de a citi gânduri, însă în ciuda darurilor mele am fost ţinut ascuns şi închis precum o ruşine sau un sclav, folosit de propria mamă ca o sursă de energie magică până la vârsta de optsprezece ani.
Am încercat să ignor ani la rândul realitatea crudă ce mă înconjura, am încercat să o înţeleg pe acea femeie, să înţeleg de ce eram ţinut închis. Mă minţeam spunându-mi că mă protejează de lumea de afară, mă amăgeam forţându-mă să cred că fărâmiturile de iubire ce mi le arată din când în când erau reale. Dar iluzia ce o creasem în mintea mea s-a destrămat la vârsta de şapte ani când abilitatea mea de a citi gânduri s-a activat. Atunci totul să luminat vălul negru ce îmi bloca mintea şi ochii a fost ridicat. Am aflat atunci că tatăl meu fusese ucis cu sânge rece de propria-mi mamă, i-am văzut expresia acestuia atunci când viaţa se curgea picătură cu picătură prin ochii şi gura lui. Mama îi spărgea fiecare vas de sânge din creier, ochii tatălui meu deveniseră roşii, privirea era plină de agonie, glasul îi fusese luat de intensitatea durerii, era o moarte lentă şi dureroasă pe care nu aş dori-o nimănui.
Sângele curgea pe faţa acestuia sub forma de lacrimi din ochii lui, cu fiecare secundă petrecută sub tortura mamei funcţiile corpului său se opreau, mai întâi cele motorii, paralizie incapabil să se mişte sau să riposteze, apoi uşor, uşor fiecare parte a corpului îşi pierdea viaţa până când într-un final sângele ce înainte curgea doar prin ochi curgea acum şi pe buzele larg deschise în ţipătul mut al morţii iminente. Inima şi creierul cedează ultimele însă numai după lungi, lungi minute de tortură. Fiinţa pe care ar fi trebuit să o iubesc şi de care depindeam era un monstru. Însă nu totul a fost negru, din când în când albul luminii pata abisul rece transformându-l într-un gri plăcut cald care îmi amintea că trebuia să lupt. Acel alb! Ah, acel alb era chiar vampirul ce o hipnotizase pe mama, era cel ce îmi dăruise darul de a citi gânduri, era Edan.
O urmărea pe mama, aşteptând ca ea să plece de acasă şi atunci apărea, colorându-mi viaţa cu câteva ore, uneori chiar zile de fericire. Am călărit pentru prima dată împreună cu el la vârsta de opt ani, am văzut pentru prima dată natura înconjurătoare şi m-am putut căţăra în copaci ştiind că el este acolo protejându-mă. Nu era monstru pe care mama îmi spusese să îl urăsc, era bun şi iubitor cu mine şi era cel pe care eu îl consideram tata. A fost cel care m-a învăţat ce este viaţa, m-a instruit în tainele adevăratei magii nu nivele unu doi şi trei aşa cum făcuse mama. El m-a învăţat cum să îmi folosesc puterile, cum să alung coşmarurile pe care acestea mi le dădeau. A fost acolo instruindu-mă şi pregătindu-mă pentru ziua când mă voi putea elibera singur, pentru ziua când lanţurile intangibile ce mama le legase la picioarele şi mâinile mele vor fi distruse.
Mereu îmi spunea atunci când îl rugăm să mă scape de acel calvar ca doar atunci când eu singur voi avea forţa de a mă elibera doar atunci mă voi simţi cu adevărat liber, doar atunci când voi fi stăpân pe puterile mele o voi putea înfrunta pe mama.
Aş putea să te iau acum cu mine şi ai fi liber, însă doar fizic căci mental vei rămâne pe veci plin de răni ce vor sângera amărăciune. Doar atunci când tu singur îţi vei înfrunta coşmarurile, doar atunci rănile mentale se vor cicatriza, rămânând dor urme nedureroase.
La optsprezece ani mi-am schimbat soarta fugind distrugându-i mamei toate planurile şi toate cunoştinţele ce le acumulase folosindu-se de mine. Am fugit bazându-mă pe nimic altceva decât instinct, nu aveam nici un plan, iar lumea ce mă înconjura era o mare imensă de pământ, păduri, oraşe şi oameni pe care nu o cunoşteam. Nu m-am gândit nici o clipă ce voi face odată ce voi fugi, nu avem cum să îl contactez pe Edan, eram singur într-o lume pe care nu o cunoşteam. Multă vreme m-am plimbat fără un ţel anume prin insulele Greciei căutând informaţii despre Edan în minţile oamenilor, dar totul era în zadar. Era o prostie.
De câteva ori am vrut să mă întorc la mama, deoarece în grăbita mea fuga uitasem singurul obiect ce mă putea aduce aproape de Edan, medalionul primit de la acesta, ouroboros înconjurând o pentagramă. Cu medalionul în mâna şi vraja potrivită l-aş fi putut găsi pe Edan. Însă am renunţat fiindu-mi teamă că infernul să nu mă cuprindă din nou, de data aceasta mult mai adânc ca înainte.
Singur într-o lume străină, în care eu însămi eram un străin printre oamenii normali care habar nu aveau cine sunt, pierdusem orice speranţă până când l-am întâlnit pe el. Era o dimineaţă rece de noiembrie, iar eu mă plimbam pierdut în gânduri prin pădurea din apropierea oraşului unde stăteam când l-am văzut întins pe pământul rece plin de sânge şi nămol. Un bărbat înalt cu un corp puternic şi o piele măslinie, cu un păr negru nearanjat şi plin de noroi întărit. Era aproape mort, nu îmi puteam imagina cum un om poate supravieţui cu asemenea răni şi în acele condiţii, aerul era atât de rece încât gâtul te ustura atunci când inspirai, iar el avea tot abdomenul sfâşiat, bucăţi de piele fuseseră smulse parcă de un animal sălbatic, gol fără nimic care să îi ţină de cald. M-am grăbit să îl ajut reuşind într-un final cu ajutorul magiei să îi vindec rănile salvându-i astfel viaţa. L-am cărat inconştient până într-o peşteră din munţi unde am aprins un foc lăsându-l pentru câteva minute singur pentru a îi aduce ceva de mâncare şi haine pentru a se îmbrăca.
M-am întors cât de repede am putut, nu am lipsit mai mult de o jumătate de oră. Când am ajuns la peşteră el se trezise stătea nemişcat cu mâinile prinse în jurul genunchilor uitându-se pasiv la la focul ce încă ardea.
Ţi-am adus de mâncare şi haine să te îmbraci, i-am spus eu întinzându-i cele două săculeţe cu mâncare şi îmbrăcăminte. M-a privit intens în ochi ca şi cum ar fi vrut să îmi citească gândurile. Eram oare acolo pentru a îl amăgi pentru ca mai târziu să îl ucid? Atunci i-am văzut pentru prima dată ochii. Fata mi s-a umplut de uimire era o culoare neomenească, un galben intens şi rece. Îmi pierdusem cuvintele, eram scufundat în gânduri încercând să îmi dau de unul singur seama ce era el.
-Mulţumesc... a spus el pasiv pe o voce joasă şi răguşită.M-am aşezat pe o piatră în faţa lui studiindu-l cu atenţie în timp ce mânca. Aveam atâtea să îl întreb... ce era el? Ce ştia despre lume? Dacă era o fiinţă supranaturala îl cunoştea oare pe Edan? Când a terminat de mâncat mă privit pentru o clipă cu frica apoi al luat sacul cu haine pentru a se îmbrăca. Odată îmbrăcat şi-a reluat poziţia în faţa focului fără a scoate o vorbă. Era o linişte profundă ce era din când în când spartă de suetele lemnelor arzând.
- Mă numesc Zein... a spus el pe aceiaşi voce joasă pe care o avusese înainte
- Athos, am spus eu calm şi formal. Au urmat alte câteva minute bune de linişte cărora într-un final eu le-am pus capăt deoarece curiozitatea mă măcina. Ce eşti tu? Nu eşti uman!
- Nici tu!
- Presupun că ai dreptate, am răspuns eu schiţând un zâmbet fin.
- Miroşi a vrăjitor, dar nu în totalitate mai e ceva... apoi am auzit acel mârâit gutural şi feroce ce venea din gâtul lui, am înţepenit, inima a început să îmi bată nebuneşte în piept, curiozitatea mea crescuse şi mai mult fiind acompaniata de frică, apoi a continuat... vampir, cine te-a trimis!?
- Nu m-a trimis nimeni şi tocmai ţi-am salvat viaţa, poţi să începi să îmi fi recunoscător în orice clipă. Dacă aş fi vrut să te omor nu m-aş fi obosit să îţi vindec rănile.
- Trebuie să fiu precaut copile, când m-ai găsit viaţa mea atârna de un fir de aţă, nu mă poţi învinovăţii pentru asta.
- Încă nu mi-ai spus ce eşti, am spus eu zâmbind.
- Sunt un licantrop. Apoi totul s-a schimbat acela fiind momentul ce mi-a schimbat viaţa. Zein a căzut la pământ secerat de o durere cumplită cu mâinile încrucişate în jurul abdomenului, picioarele aduse la piept, urlând de durere. Nu puteam înţelege de ce, rănile lui se vindecaseră complet şi mă asigurasem că în corpul lui nu erau urme de infecţie, însă cu toate acestea el suferea dintr-o cauză necunoscută mie, iar eu eram neputincios ascultându-i urletele ce ar fi săpat şi în cea mai rece inima. Am încercat fiecare vraja de vindecare pe care o ştiam însă totul era în zadar, durerea prin care el trecea devenea tot mai intensă, corpul lui devenea tot mai fierbinte, iar hainele cu care se îmbrăcase se udaseră de transpiraţia ce curgea necontenit din corpul lui. Nici o vrajă din lume nu... aaaah... poate să vindece aşa ceva... aaarh... dacă vrei cu adevărat să mă salvezi... atunci doar sângele tău o poate face.
Fără a mai sta pe gânduri, am luat o piatră mai ascuţită de pe pământ şi m-am tăiat la încheietura mâinii stângi, ducând-o apoi la cura lui pentru ca el să poată să bea. Durere, teama, frenezie, sângele alerga nebuneşte prin vene, corpul stătea să îmi ia foc, ochii parcă îmi ieşeau din orbite, fiecare os, fiecare centimetru din corpul meu urla ca totul să înceteze. În momentul când sângele meu a atins buzele lui şi prima picătură din acesta a alunecat pe gâtul lui am putut simţi ce simţea el, atâta durere încât orice persoană obişnuită ar fi murit în primele zece secunde. După un minut totul a încetat, mă simţeam plin de energie şi la fel era şi Zein, totul părea doar un vis urât din care tocmai mă trezisem. Nici măcar rana de la mâna mea nu mai era acolo, iar rănile mele nu se vindecau precum cele ale vampirilor sau ale vârcolacilor, eram practic om dacă ignorai magia şi cititul gândurilor. Atunci ce se întâmplase cu adevărat? Visasem? Zein folosise vreo abilitate psihică pentru a mă testa sau tortura? Aveam să aflu adevărul câteva minute mai târziu, adevărul care era în acelaşi timp o binecuvântare dar şi un blestem.
- Ce s-a întâmplat? Explică-mi ce mama dracului a fost aia, am spus eu înfuriat.
- De azi înainte noi doi suntem legaţi, a spus el pe un ton calm, cu aceiaşi rezonanta în voce ignorându-mi furia ce mi se citea fata.
- Legaţi! Am înţeles! Ce dracul înseamnă asta, agonizai, iar în secunda următoare eu treceam prin aceleaşi dureri ca şi tine...
- Este un blestem pe care un vrăjitor la aruncat asupra rasei mele. Dacă unul din noi este între viaţa şi moarte şi este salvat de către o altă persoană atunci se întâmplă asta. Nu contează dacă salvatorul este om, vârcolac, vampir, vrăjitoare, demon sau orice altceva, imediat ce durerile noastre încep are de ales fie ne salvează încă odată viaţa lăsându-ne să bem puţin din sângele lor fie să ne lase agonizând, cea ce duce la moartea noastră în câteva ore. Acum că ai acceptat, noi doi suntem legaţi pe veci până când unul din noi moare. De acum înainte eu voi fi cel ce te va salva pe tine. Din acest moment sunt un... sclav al dorinţelor tale... nu pot să ignor un ordin primit de la tine chiar dacă este împotriva firii mele...
- Nu pari prea fericit, tocmai ţi-am salvat pentru a doua oară într-o zi viaţa...
- Tu ai fi fericit să şti că în orice moment voinţa ta poate dispărea, ca în orice clipă ai putea face ceva ce urăşti? Ţi-ar face plăcere să fi un sclav, un prizonier? Nu şti nimic...
- Te înşeli, am spus eu în şoapta încât cuvintele abia s-au auzit.
- Ce ai spus?
- Te înşeli... ştiu ce înseamnă să fi un... sclav... un prizonier de aceea, eşti liber să pleci, nu vreau prostia asta de legătură dintre noi, nu vreau ca tu să fi o marionetă în mâinile mele, am vrut doar să îţi salvez viaţa, să simt o mică satisfacţie folosindu-mi blestemul ce îmi curge prin vene, aceasta magie nenorocită ce mi-a făcut viaţa un iad... eşti liber să pleci...
- Această legătură, acest jurământ, nu este ceva ce poţi arunca sau da la o parte, odată ce ai acceptat să îmi oferi sângele decizia a fost făcută pentru tine, chiar dacă vrei sau nu jurământul exista şi nu poate fi rupt decât de moarte unuia dintre noi.
- Nimeni nu ar trebui să fie un sclav... nu vrau ca tu să fi un sclav, iţi promit, iţi jur că niciodată nu te voi obliga să faci ceva ce stă împotriva firii tale, iţi voi asculta mereu dorinţele şi sfaturile, eu voi fi cel ce se va lăsa îndrumat de tine, atunci când pericolul ne va găsi vom lupta împreună apărându-ne unul pe celălalt... Vreau să te întreb un lucru, mă vei ajuta să caut o anumită persoană.
- Sunt obligat să te ajut!
- Eu nu oblig pe nimeni! Eu îţi cer ajutorul, aşa cum tu ai făcut atunci când mi-ai cerut sângele.
- Desigur, te voi ajuta.
- Aşa pur şi simplu? Nu mă întrebi cine este acea persoană, ce este om sau fiinţă supranaturală!
- Da, nu contează atâta timp cât tu iţi doreşti asta, a spus el pe un ton plin de sinceritate.
- Dar dacă ţi-aş spune că această persoană este un vampir, unul bătrân şi foarte puternic, care ne-ar putea ucide pe amândoi dacă şi-ar dori asta.
- Un pur sânge? Care îi este numele? Cel adevărat nu unul din numele pe care vampiri slabi şi muritorii le ştiu?
- Aaa, deci ţi-am trezit curiozitatea, numele lui este Edan şi da este un pur sânge, nu ştiu dacă edan este adevăratul lui nume sau cât de bătrân este cu adevărat, nici măcar mama nu ştie cu adevărat câţi ani are.
- Te voi ajuta să îl găseşti însă atunci când îl vei găsi eu nu voi fi cu tine, voi sta departe eu şi vampiri pur sânge ne purtăm o ura reciprocă.
Au trecut şapte ani de zile până când eu şi Zein am auzit un zvon despre un vampir care se stabilise într-un sat din apropiere, luni în care relaţia dintre noi doi a devenit una strânsă, acum îi câştigasem încrederea iar răceala lui faţă de mine dispăruse complet. Era convins acum căci eu nu eram ca ceilalţi oameni, că îl înţelegeam şi ştiam ce înseamnă libertate şi cât de dulce este aceasta. Un lucru amuzant în viaţa mea este ironia cu care aceasta mă loveşte la tot pasul, Zein ţinea foarte bine de secretele lui şi oricât de mult mi-aş fi dorit să le aflu nu aveam de gând să apelez a legătura dintre noi.
Unii ar descrie relaţia dintre noi ca fiind un păcat, o iubire damnată intre doi bărbaţi dar oamenii sunt fiinţe ignorante ce nu cunosc decât falsa prietenie sau falsa dragoste şi au ajuns să o confunde la tot pasul pe cea adevărată cu blasfemia. Respectul reciproc dintr noi şi devotamentul nu aveau limite nici unul din noi nu ar fi făcut ceva pentru a îl rănii pe celălalt. Alături de Zein am aflat încă odată ce înseamnă să trăieşti cu adevărat, însă acum eram nu mai eram un copil, acum puteam gusta din acele fructe ce îmi fuseseră interzise până acum.
Totul era nou pentru mine, iubirea, sexul, prietenia, sarcasmul şi ironia. Erau droguri ce mă intoxicau cu bucurie, îmi pătrundeau în minte şi în corp asaltându-mi întreaga fiinţă. Vibrau şi cauzau în mine un cutremur mut se îmi fredona în minte oda fericirii. După ani de singurătate, sclavie şi tortură aveam în sfârşit pe cineva lângă mine, eram liber şi puteam la rândul meu să îi torturez pe cei ce mă sfidau.
Căutarea mea se dovedise a fi grea cu fiecare zi ce trecea mă îndepărtam şi mai mult de locaţia lui Edan. Am întâlnit şi alţi vrăjitori sau vrăjitoare pe care le-am întrebat dar totul era în zadar nimeni nu auzise nimic şi fugeau atunci când auzeau numele lui. Vampirul peste care dădusem ne lăsase cu şi mai multe întrebări fără răspuns. Nu îmi rămânea decât o singură soluţie, să mă întorc acasă pentru a îmi recupera medalionul, vraja de căutare era singura soluţie.
Era o noapte răcoroasa de vară când l-am întâlnit pe Mikhail. Îl urmăream de zile întregi, iar el ştia că îl urmăream însă atunci când a vrut să fugă a căzut în capcana mea şi a lui Zein. În timp ce Zein se juca cu el alergându-l prin negura pădurii eu aşteptam la marginea acesteia, pregătindu-mi vraja pentru a îl imobiliza. Pentagrama desenată pe pământ şi simbolurile de sigilare aplicate în cele cinci colţuri ale acesteia. Şi atunci a făcut greşeala, imediat ce a călcat în centrul pentagramei am apărut din întunericul nopţii.
- Exuro, Abyssus Incendia Curator*, am rostit eu puternic pe un ton rece şi grav.
- Ce dracu’! Acestea au fost primele cuvinte pe care Mikhail le-a spus într-o greaca stâlcita cu un puternic accent rusesc. Imediat după aceea pentagrama s-a aprins, pe pământ acum fiind flăcări albastre ce l-ar fi ars imediat ce le-ar fi atins.
- Sigillum Dei Aemeth! Au fost a doua serie de cuvinte rostite şi a doua vraja, simbolurile din cele cinci colţuri ale pentagramei s-au înroşit dispărând apoi în pământ în jurul pentagramei de foc formându-se apoi cel mai puternic sigiliu, Sigillum Dei, format din două cercuri ce leagă victima de locaţia respectivă şi două heptagoane ce sigilează complet puterile acesteia.
- La dracu’, la dracu’, dă-mi drumul! Ah când o să ies de aici o să te omor copile! Nu şti cu cine te pui!
- Oh dar ştiu cu cine mă pun, cu un vampir slab şi patetic care a căzut într-o cursă întinsa de un copil aşa cum mă numeşti tu. Cât despre ieşit, vei ieşi doar atunci când voi obţine cea ce îmi doresc, dacă vei minţii atunci vei muri arzând încet, pot controla acel foc ce te înconjoară şi îl pot face să se apropie de tine. Acum că am stabilit cine deţine controlul putem începe interogatoriul, am spus eu pe un ton ironic.
- Du-te dracului, copile! Expresia de pe fata lui era de nepreţuit, în spatele măştii ce o afişa tremura precum un copilaş în fata câinelui mare şi rău ce era gata să îl atace. Părul lui negru şi lung ce îi acoperea umerii se udase de la transpiraţia ce curgea pe fruntea şi corpul lui, buzele lui medii se uscaseră complet, iar ochii lui negrii erau o oglindă către frica ce pusese stăpânire pe el. Îmi puteam da seama după comportamentul lui şi corpul lui atletic că era foarte mândru de el, iar faptul că se lăsase prins de un copil şi un vârcolac îl înnebunea.
- Cum merge, a întrebat Zein atunci când a intrat în lumina focului.
- E prins însă nu e prea cooperant, crezi că ai putea face ceva în legătura cu asta? Acel atac mental pe care voi vârcolacii îl aveţi împotriva vampirilor suna destul de interesant aş vrea să îl văd în acţiune, am sus eu aruncându-i lui Zein un zâmbet jucăuş.
- Cum doreşti, domnul meu, cu siguranţă va fi mult mai cooperant după asta, a spus Zein întorcându-mi acelaşi zâmbet jucăuş. Zein şi-a fixat privirea în ochii lui Mikhail privindu-l insistent apoi totul a început. Mikhail a început să ţipe de durere ducându-şi mâinile la urechi şi astupându-le în curând ţipetele lui au fost însoţite de lacrimi sângeri şi scurgeri de sânge din urechi. Mintea lui era asaltată de urletul lui Zein. Îmi plăcea ce vedeam, l-am auzit pe Zein urlând în zilele cu lună plină când dorea să se transforme şi pot să spun că este de-a dreptul înfricoşător, iar pentru un vampir este extrem de dureros mai ales pentru unul atât de slab precum Mikhail.
- Aaah, fă-l să se oprească promit să îţi spun tot, aaah, numai te rog fă-l să se oprească!
- Zein ajunge. Acum ce ar fi să începem prin a ne spune numele tău, cel real, acel cerc îmi va spune când minţi iar atunci când vei minţi Zein te va face să te răzgândeşti.
- Mă cheamă Mikhail!
- Bravo! Nu a fost aşa greu, acum Mikhail iţi voi pune câteva întrebări... în funcţie de răspunsurile tale voi decide dacă vei trăi sau muri.
- Eşti nebun!
- Nu e răspunsul pe care îl aşteptam, Zein te rog! Pentru a doua oară în acea seară Mikhail a trecut prin cea mai groaznică tortura. Urletul unui vârcolac antic precum Zein este dureros atât pentru corp cât şi pentru minte, atunci când urletul se opreşte mintea este afectată, iar panica şi frica se instalează slăbind moralul celui torturat. După câteva minute bune de tortură i-am făcut semn lui Zein să se oprească, Mikhail era căzut în genunchi cu ochii ieşindu-i din orbite aţintiţi spre cer şi mâinile la urechi, acestea fiindu-i pline de sânge. Acum a doua întrebare şi probabil ultima deoarece încep să mă plictisesc, răspunde fără a minţii şi vei trăi în caz contrar focul ce te înconjoară te va înghiţi. Cunoşti un vampir pe nume Edan, sau cel puţin ai auzit de acest nume?
- Esti nebun copile, nebun iţi spun! Dacă plănuieşti să îi faci lui Edan cea ce mi-ai făcut mie atunci îţi vei semna sentinţa, tu şi câinele tău împuţit veţi muri. Da îl ştiu pe Edan, dar nu îţi voi spune unde este, şi aşa a jurat că mă omoară, dacă iţi voi dezvălui unde este înainte să mă omoare mă va tortura luni de zile până când eu însumi îi voi cere să îmi sfârşească suferinţa, aşa că omoară-mă copile, omoară-mă şi spune-i lui Edan dacă îl vei întâlni că nu am mai comis încă o dată greşeala de a îl trăda.
- Cum doreşti. Am întins mâna dreaptă în fata apoi am strâns-o brusc în pumn, în acel moment flacările ce formau pentagrama au început să se îndrepte spre Mikhail, în câteva secunde acestea l-au cuprins, corpul lui a început să ardă precum o bucată de lemn, laşând în urmă un miros fin e tămâie şi mosc. Nu a scos nici un sunet atunci când flacările l-au cuprins a închis ochii aşteptându-şi sfârşitul, aşteptând ca trupul lui să se transforme într-un morman de cenuşă ce va fi purtat de vânt spre infinit.
Refuzul lui Mikhail de a îmi dezvălui locaţia lui Edan nu îmi lăsase decât o singură soluţie, trebuia să îmi recuperez medalionul cu orice preţ chiar dacă asta însemna să o revăd pe mama. În ziua următoare eu şi Zein eram îmbarcaţi pe o corabie care se îndrepta spre Creta. După trei zile şi trei nopţi am ajuns în portul din Heraklion, oraşul ce îmi fusese pentru optsprezece ani închisoare, oraşul unde se aflau cele mai dureroase amintiri din viaţa mea. Mă rugam în mintea mea ca mama s fie plecată într-una din expediţiile ei, să pot intra în casa acea pe care o uram din tot sufletul şi să iau medalionul fără a o vedea. Nu ştiu dacă m-aş fi putut controla în acel moment. Probabil aş fi atacat-o, iar cu ajutorul lui Zein poate aş fi omorât-o. Oricât de mult îmi greşise nu aş fi fost în stare să port vina pentru moartea ei, păcatele ei mi-ar fi corupt sufletul cu ură şi mi-ar fi mâncat din acesta puţin câte puţin până când acesta ar fi distrus.
Norocul a fost de partea mea, iar mama a fost plecată. Imediat ce am intrat în acea casă, şi am văzut acei pereţi decoraţi în acel stil antic atât de familiar, imediat ce mirosul tămâiei mi-a inundat nările amintirile au năvălit precum un demon malign îmbolnăvindu-mi mintea cu durere. Picioarele mi s-au înmuiat, iar respiraţia mi s-a oprit simţeam un gol în piept ce nu îmi dădea voie să respir. Mi-au trebuit minute bune până când mi-am revenit pentru a mă ridica de pe scaunul pe care Zein mă aşezase. Am început a căuta prin camera mea după medalion însă căutările mele au fost în zadar căci nu mai era acolo. Am început apoi a căuta prin restul casei, găsindu-l într-un final la subsolul acolo pe altarul mamei mele alături de un bilet de la aceasta.
“Athos,
Ştiam că te vei întoarce într-o zi după acest medalion, am ştiut de la bun început încă de când am aflat că te port în pântece ca va veni o zii când Edan te va lua de lângă mine din acest motiv nu am încercat niciodată să mă apropii de tine, însă totul a fost în zadar. Eu am fost sinceră cu tine folosindu-te încă de la început fără a te amăgi cu dulci nimicuri aşa cum face el. Eu şi cu el nu suntem foarte diferiţi amândoi suntem obişnuiţi să ne folosim de alţii pentru a ne atinge scopurile, însă el trădează la sfârşit iar în urma lui lasă durere şi moarte.
Nu încerc să îmi scuz faptele şi nici iertarea nu ţi-o cerşesc, vreau doar să îţi dau un sfat, probabil primul meu sfat ca mama şi probabil ultimul, odată ce Edan te va transforma se va asigura că nu te voi mai vedea niciodată. Ţine minte, atunci când el îţi va face inima bucăţi să şti că mereu vei avea un loc lângă mine. Am avut un scop atunci când te-am folosit, iar acum vreau să împart totul cu tine dacă iţi vei dori asta. Mai sunt doar doi paşi până când îmi voi îndeplini visul să renunţ la nemurire şi să îmi recunosc greşelile, cea ce tocmai am făcut. Probabil ar fi trebuit să îţi spun adevărul, să îţi cer ajutorul în loc să te folosesc, să mă comport ca o mamă adevărată, dar toate acestea sunt lucruri imposibile pentru mine pe care nu am habar cum să le fac.
Nici nu ştiu dacă vei citi acest bilet, probabil că îl vei arunca în foc înainte să îl citeşti, însă am simţit nevoia de a îţi explica motivele mele şi de a te avertiza. Edan este cel mai rău coşmar al tău, este un demon fără scrupule ce te-a atras în plasa lui. Ai grijă şi mereu păzeşte-ţi spatele, Edan nu iubeşte pe nimeni înafară de el însuşi şi Hektor restul sunt doar unelte.
Ai grijă în deciziile pe care le vei lua şi nu iţi lăsa niciodată garda jos în faţa lui Edan.
Medeea
" Numai minciuni şi ura chiar şi atunci când încearcă din răsputeri să fie sinceră. Mă folosit optsprezece ani pentru un vis pe care nu îl va realiza niciodată, ea chiar crede că va reuşi vreodată ce şi-a propus? Va muri înainte ca planul ei măreţ să fie dus la bun sfârşit, iar eu aveam să mă asigur de asta.
- Athos, numele mamei tale, Medeea, nu mi l-ai spus niciodată, a spus Zein atunci când a văzut biletul pe un ton grav cu o expresie plină de uimire şi ranchiuna pe fată. Este aceiaşi Medeea, prima vrăjitoare cre a reuşit să obţină nemurirea, cea care a furat Aranth-andil pentru a sii sigila sufletul în corp?
- Exact. Nu ştiam că eşti atât de familiarizat cu lumea magiei încât să şti despre anathema sigilarii sufletelor, dar de ce mă întrebi s-a întâmplat ceva, scorpia ţi-a făcut ceva în trecut?
- Ea este motivul pentru care am umblat singur prin lume timp de patru mii cinci sute de ani. Am jurat că într-o zi va muri pentru răul ce l-a provocat şi pentru singurătatea ce a trebuit să o îndur toţi aceşti ani. Spune-mi unde este dacă şti, foloseşte-ţi magia şi găseşte-o şi lasă-mă să o ucid, deschide-ţi mintea şi creşte-mi gândurile, află-mi toată povestea, cunoaşte-mi durerea şi înţelege-mi ura ce i-o port acelei femei.
Am făcut ceea ce a spus Zein, mi-am deschis mintea şi am încercat să pătrund în mintea lui pentru a îi citi gândurile. Acum ca scuturile lui mentale fuseseră doborâte era foarte uşor să înot prin mare de gânduri şi amintiri ce se adunaseră ani de-a rândul în mintea lui. Atunci când mă aşteptam mai puţin cele mai dure şi mai crude momente din viaţa lui Zein mi-au trecut prin minte, gânduri, imagini şi sunete ce m-au lăsat stupefiat, atâta durere şi distrugere din cauza mamei mele şi pentru ce pentru o prostie de vis. Acum totul se lega, eram singurul care ştia întregul adevăr, acum eu deţineam toate secretele, eu eram cel care avea să îi decidă soarta, eram judecătorul, trebuia doar să găsesc al doilea calau căci unul deja îşi ascuţea arma.
- Imediat ce îl vom găsi şi întâlni pe Edan iţi promit că o vom găsi şi pe mama. Edan e singurul care poate să o găsească, cunoştinţele mele în magie sunt nule în comparaţie cu cea ce ştiu ei amândoi. Mama foloseşte mereu o vrajă de anulare asupra ei care nu poate fi sparta decât de o vrajă de nivel treisprezece şi nu cunosc decât două persoane care pot face asemenea minuni, ea şi Edan.
- Acest Edan, ştiu că vrei să îl găseşti şi că vrei să fi alături de el, dar zvonurile despre el nu sunt deloc încurajatoare. A exterminat un clan de vârcolaci din Rusia lăsând doar cei trei fraţi ce îl conduceau în viaţa doar pentru că nu au acceptat să lucreze pentru el. Toţi vampirii care l-au întâlnit fie au dispărut fără urmă fie au murit. Nu îl cunosc însă un singur clan de vampiri lucrează în acest fel, doar ei căuta putere şi încearcă de mii de ani să strângă armate, Protectorii, dacă acest Edan face parte din acest clan eu voi sta departe, trebuie să înţelegi asta, dacă descrierea ta asupra puterilor lui este adevărat atunci acest Edan este un vampir pur sânge cu abilităţi magice m-ar putea ucide, şi încă nu îmi doresc acest lucru.
- Edan îi urăşte pe protectori la fel ca şi tine, nu îi ştiu motivele dar am fost martor atunci când l-a ucis pe Gabriel acum nouă ani, crezi că Protectorii ar mai vrea ceva de la cel care l-a ucis pe Gabriel?
- Probabil că nu dar te rog nu mă obliga să îl întâlnesc până nu voi fi sigur de intenţiile lui faţă de tine şi de cine e cu adevărat.
- Desigur înţeleg, am spus eu apoi am căzut pe gânduri pentru câteva momente pentru a gândi strategia perfectă pentru a prinde trei iepuri dintr-o lovitură. Trebuia să fac în aşa fel încât Edan, Zein şi mama să se întâlnească însă totul trebuia să pară întâmplător, cel puţin sosirea mamei. Dacă scrisoarea ei ar fi avut cel puţin o urmă de adevăr şi dacă planul ei cerea ca ea să cunoască regretul atunci era momentul ca mama să fie testată.
- La ce te gândeşti?
-Ştiu cum te poţi convinge de intenţiile lui Edan. Într-adevăr Edan nu are scrupule aşa cum spune mama, poate este nebun aşa cum spun mulţi dar personal ştiu un lucru, Edan îşi alege prietenii şi duşmanii cu grijă. Pentru el prietenii sunt mai presus de propria viaţă şi ar face orice, absolut orice pentru a îi proteja, chiar dacă ar trebui să spună lumii întregi ce e, chiar dacă ar trebui să bată la porţile protectorilor şi să îi măcelărească pe toţi pentru a salva un prieten.
- Nu înţeleg unde vrei să ajungi.
- Îţi voi spune imediat ce voi afla unde este. Am luat medalionul între palme concentrându-mă asupra acestuia, golindu-mi minte de orice alte gânduri. Alaleye lalenah ouloq lateh na vamleienil Edan atesh delnah abialen**. Mintea mea a devenit goală imediat ce am rostit acele cuvinte magice, negura totală apoi brusc am putut vedea imagini cu Edan, iar în mintea mea s-a auzit în melodica limba pe care o folosisem locaţia lui. Ştiam unde era, în sfârşit aflasem după ani şi ani de căutare. L-am găsit! Germania, Berlin, este perfect!
- Athos, limba aceea...
- Ştiu, iţi voi explica altădată. Acum, cred că eşti pus la punct cu evenimentele petrecute în Germania, vânătoarea de vrăjitoare şi execuţiile. Ţi-se va părea nebunesc dar mă voi lăsa prins, pentru cineva ca mine tortura lor nu va avea prea mult efect îmi pot vindeca rănile fără prea mult efort.
- În nici un caz, nu te voi lăsa să...
- Nu ai de ales, am luat o decizie deja vom merge în Germania, îl cunosc foarte bine pe Edan şi ştiu cât de mult îi place să râdă de prostia oamenilor ce nu cunosc nimic despre lumea supranaturală. Va fi acolo la execuţia mea şi mă va salva, va risca totul şi iţi va dovedi ţie că are intenţii bune.
- Eşti nebun, ai putea muri înainte să fi ars pe rug în nici un caz nu te voi lăsa să faci asta!
- Tortură lor e făcută pentru oameni simpli, chiar dacă voi simţi durerea rana o voi vindeca, durerea ce mi-o vor provoca ei va fi nimic în comparaţie cu ce am suportat când mama îmi canaliza magia. Vei face cum îţi spun. Ai încredere în mine.
- Bine, dar...
- Nici un dar, nu vei face nimic până când eu nu te voi chema, orice s-ar întâmpla! Jură-mi, am spus eu pe un ton poruncitor, însă nu am primit nici un răspuns de la Zein. Linişte totală, nimic doar o privire rece plină de frica şi o urmă de regret. Zein jură-mi că vei face ce îţi cer oricât de greu îţi este să şti că voi suferi!
- Jur! Jur! Jur, la dracu’ voi înnebuni în acele zile ştiind că vei fi schingiuit de nerozii aceia, îi voi omorî cu mâinile mele imediat ce acest Edan te voi salva şi de data aceasta nu te voi lăsa să mă opreşti!
- Nu am zis că vor mai trăi după ceea ce îmi vor face.
Planul era pus în aplicare începând din acea clipă. Nu îi spusesem lui Zein întregul plan ci doar partea în care intra el. Mesajul pentru mama fusese înregistrat în pereţii subsolului, ştiam că o să verifice dacă am fost şi va vrea să fada imagini cu mine, însă acum i-am lăsat şi un mesaj, iar Edan ei bine Edan va avea surpriza vieţii sale. În sfârşit puteam să îi mulţumesc pentru cea ce făcuse pentru mine şi să îi dovedesc în acelaşi timp loialitatea mea dându-i cea ce îşi dorea magia mamei mele şi pe ea pe tava pentru a fi omorâtă.
____________________________
*Exuro, Abyssus Incendia Curator(lat.) Sunt gardianul flacarilor din abis(infern)
**Alaleye lalenah ouloq lateh na vamleienil Edan atesh delnah abialen(se citeste: Alaliyi lalinah uloc lati na vamlieinel Edan atiş dilna abealin=Gandul meu sa zboare si sa il gaseasca pe vampirul Edan.
deci este absolut minunat! desi trebuie sa iti spun ca am putut vedea dovezi ale faptului ca te-ai grabit sa postezi acest capitol. Ai putin mai multe greseli de tastare decat de obicei si in unele locuri chiar ai mancat unele cuvinte de legatura, dar nu este nimic foarte grav.
adevarul este ca nu am ce sa iti comentez deoarece eu deja citisem mari parti din acest capitol:P
este interesant acest capitol pentru ca raspunde la intrebarea cea mai importanta din capitolul din urma cand Edan il salveaza pe Athos si anume: cum niste amariti de oameni au putut sa il prinda pe Athos? Si uite ca acum aflam cum si aflam ce relatie exista intre Zein si Athos. Imi place in ce directie se indreapta povestea si de abia astept sa aflu care este povestea acestor Protectori pe care Edan ii uraste atat de mult.
lethalin, te astept cu urmatorul capitol cat mai repede>:D<
ps: ma bucur nespus ca am avut ocazia sa fiu prima.
Pot sa zic ca e printre cele mai bune capitole ale tale.
Ai lasat personajele sa fie asa cum sunt si in dialog, descrierea a fost buna, povestea bine facuta. De data asta ai reusit sa ma surprinzi cu adevarat, spun eu. Ai lasat personajele sa aiba misterul lor, sa ne arati ca au o gandire dincolo de limitele ce le afiseaza si ca au un caracter puternic si placut. Pot spune ca fragmentul a fost bun, nu ma apuc de polilologhia greselilor, te cunosc, stiu ca nu ai probleme la gramatica, doar la atentie:)).
Scuza-mi incoerenta, dar stii bine de ce exista.
Bafta si alea alea, pace.
Hey:-h
Am terminat de citit in sfarsit. In mare, e grozav, ador lungimea capitolelor si modul in care sunt scrise. Probabil ca nu e deloc usor sa scrii capitole de o asemenea marime, si foarte greu sa corectezi greselile de tastare. Am gasit cateva, insa, si lipsa unor semne de punctuatie pe alocuri, insa modul in care scrii cumpenseaza majoritatea acestora, iar faptul ca reusesti sa scrii capitole atat de lungi, si in acelasi timp sa respecti regulile de baza ale unei povesti si sa fii atent si la detalii e pur si simplu o demonstratie de talent. Si rabdare.
Imi place calmul cu care ai relatat acele acte pline de cruzime, si in acelasi timp faptul ca ai reusit sa transmiti teroarea oamenilor acelor timpuri, desi dupa parerea mea ai descris cam prea putin acea inchisoare, si aproape deloc modul in care Edan si Athos au evadat, mi s`a parut prea usor. Imi place de asemenea faptul ca scoti in evidenta legaturile dintre creator si copil si sentimentele puternice dintre Edan si Hektor, increderea, si prietenia dintre cei trei vampiri. O singura intrebare ma macina in aceasta privinta: Cati copii are Edan? Cateva sute, banuiesc, deoarece am observat ca in ciuda puterii pe care o are sangele sau el nu sfieste sa si`l ofere persoanelor la care tine mai mult sau mai putin, sau sa`si foloseasca acel sange pretios ca arma impotriva oamenilor ca Sanzzio. Imi place paralela care ai facut`o intre cele doua lumi: cea plina de sange si cruzime fata de muritori a lui Edan, si cea a lui Athos plina de pentagrame si inchisori formate din juraminte sau autoritatea parintelui.
Imi place modul in care Edan priveste lumea, usurimea cu care se ataseaza de unele persoane, avand in vedere faptul ca le poate citi gandurile, modul in care s`a purtat cu Athos si uneori (mai rar) chiar si setea lui de putere. Nu imi place narcisismul lui, nu imi plac in general persoanele de acest gen, prostia de care da dovada uneori, mai ales atunci cand continua sa se apropie de Medeea, in ciuda avertismentelor lu Athos si ale lui Johann, nu imi place superioritatea cu care ii priveste pe cei din jur si modul in care abuzeaza de sentimentele lui Hektor.
Imi mai place si faptul ca ai sarit peste descrierea hainelor si a camerelor, insa am observat ca ai sarit peste mai multa descriere. Chiar daca te axezi mai mult pe naratiune si dialog, ficul nu arata ca ar duce lipsa de al treilea component, insa ar arata mult mai bine cu el.
Cam atat am avut de spus deocamdata, spor la scris si multa, multa imaginatie.
Hello.
După cum ţi-am spus am reuşit să termin de citit aşa că am venit cu un reply, după cum ţi-am mai spus îmi palce foarte mult stilul tău, de-a dreptul impresionant. Îmi place că te axezi pe descriere şi implicit pe detalii şi sentimente, chiar reuşeşti să transmiţi totul într-un mod intens şi plăcut. Modurile de expunere se îmbină într-un mod plăcut, după cum a spus şi Falen îmi place în ce direcţie se îndreaptă povestea. Apreciez faptul că faci capitolele atât de lungi, aş zice că asta e un plus. Personajele, sunt complexe şi învăluite în mister, iar fiecare dintre în parte este bine conturat. Am văzut câteva greşeli, dar probabil au fost din neatenţie aşa că nu mă voi lega de ele acum, un singur lucru te-aş ruga şi anume, să laşi spaţiu între linia de dialog şi începutul propziţiei, ar arăta mult mai bine. A da uitasem, titlul mi se pare foarte interesant. Cam atât aştept nextu, sper să mă anunţi.
P.S. Ador acest fic.
Hello.
Recunosc că am început să îţi citesc ficul acum ceva timp, iar acum am reuşit să ajung la zi aşa că m-am gândit să îţi las şi un comentariu. Îmi place ideea şi complexitatea cu care descrii, adică reuşeşti să surprinzi sentimentele şi trăirile personajelor, fără a neglija detaliile, care după părerea mea sunt destul de importante într-un fic, în cazul tău aş putea să îl numesc deja roman, datorită capitolelor atât de lungi, dar mă bucur că sunt aşa, adică mă pot delecta cu această lectură. Personajele, complexe cu personalităţi puternice şi foarte misterioase. Chiar sunt curiosă să văd ce se va întâmpla în continuare. Greşeli după cum au spus şi ceilalţi au fost câteva, dar nu îmi mai amintesc exact pe unde, pentru că am citit capitolul acum două zile. So, chiar dacă nu voi reuşi să comentez să ştii că voi continua să citesc. So, baftă. Bye.
@Lethalin: thx pt ca sitesti fiecare capitol:D sper ca acest capitol sa iti raspunda la si mai multe intrebari.
@ich: ms ms si ma bucur ca te-am surprins:D
@dark blue: ma bucur ca ai reusit in sfarsit sa citesti totul:) si uite ca vine si nextul pe care il asteptai.
@miss: ma bucur ca iti place si ca m-ai facut si publicitate:))
@mystyque: ms pentru coment apreciez foarte mult, sper sa mai treci pe aici:)
Şahul minciunii
Când Pionul devine un păpuşar, Regina, Regele, Nebunii şi Tura devin marionete. Nu contează trecutul am înţeles asta acum, ceea ce eşti în prezent face diferenţa.
- Athos.
Într-un joc de şah uneori un singur pion poate face diferenţa, nu contează faptul că se mişcă doar în faţă cu paşi mici şi tremuraţi. Pionul îşi numără paşi pentru a îşi atinge ţelul. Am fost pentru multă vreme speriat, folosit şi fără nici o speranţă la o viaţă mai bună, însă în acea vreme nu ştiam de ce sunt capabil. Eram mult prea speriat de ceea ce eram şi de puterile mele, nu îmi cunoşteam cea mai de preţ abilitate a mea una ce depăşeşte abilităţile magice cu care m-am născut, acea abilitate care combinată cu aceea de a citii gândurile mă transformă automat în cea mai valoroasă piesă de pe tabla în carouri, abilitatea de a minţii cu neruşinare.
Punând cap la cap fiecare gând ce îl scosesem de-a lungul anilor din mintea mamei, acele mici frânturi pe care mintea mea iscoditoare le putea culege atunci când scuturile ei erau slabe i-am descoperit planul, de aici şi până la a afla tot adevărul nu a mai fost drum lung, a trebuit doar să găsesc persoana care ştia cine era mama cu adevărat, iar întâmplarea a făcut ca Zein să fie acea persoană, avându-l pe acesta de partea mea nu numai că am câştigat un adevărat prieten unul pentru care mi-aş da oricând viaţă dar am găsit şi cadoul şi dovezile perfecte pentru a îi câştiga încrederea lui Edan. Am reuşit astfel fără prea mult efort să devin unul din protejaţii unuia dintre cei mai puternici vampiri din lume, având în acelaşi timp cel mai puternic vârcolac ca prieten.
După ce mi-am recuperat medalionul şi am aflat unde se afla Edan am pornit în grabă spre Germania, astfel a început capitolul final din viaţa mea umană şi primul din cea vampirică. Planul meu era simplu însă în ciuda acestui fapt ştiam că nu va da greş îmi luasem toate măsurile de precauţie, ştiam ceea ce făceam. Drumul până în Germania a fost lung şi plictisitor însă imediat ce am intrat în Berlin lucrurile au început să devină interesante şi încă o dată abilitatea mea de a citii gânduri mi-a venit în ajutor. În zilele ce au urmat am început să cercetez de unul singur oraşul, Zein rămăsese aşa cum îi cerusem într-un sat din apropriere pentru a nu îi atrage atenţia lui Edan. Cercetările mele nu au fost în zadar şi încurând am aflat cine era Marele Inchizitor, un cardinal trimis de Papă pe nume Sanzzio Vanello. Pentru a doua oară de când îl întâlnisem pe Zein soarta mi-a surâs făcând ca eu şi acest Sanzzio să ne întâlnim într-o biserică.
Era o după amiază ploioasă şi rece de vară cu stropi mari ce te udau până la piele luându-ţi din căldura corpului lăsând în urmă o senzaţie plăcută de răcoare. M-am adăpostit de aceasta în biserică unde auzisem în urmă cu câteva zile că se afla cardinalul Sanzzio Vanello. Norocul a fost şi de data aceasta de partea mea, acesta stătea în genunchi în faţa altarului, făcându-şi rugăciunea. Imediat ce uşile duble de lemn ale acesteia s-au închis în urma mea, cardinalul s-a ridicat făcându-şi semnul crucii de trei ori apoi s-a întors cu faţa spre mine. Eram singuri în acea biserică fără nimeni care să ne întrerupă. În momentul când ochii lui i-au întâlnit pe ai mei am putut vedea dincolo de aceştia în mintea şi sufletul lui, ştiam cine este şi de ce se află în Berlin, în acel moment planul meu a primit startul de care avea nevoie.
- Ce pot face pentru tine, fiule, m-a întrebat acesta pe o pe un o voce joasă şi caldă.
- Vreau să îmi mărturisesc păcatele, părinte, am spus eu foarte serios şi umil jucând unul din rolurile vieţii mele.
- Desigur, fiule! Recunoscându-ne greşelile şi vrând să le corectăm ajungem mai aproape de mântuire. In nomine Patris, et Filii, et Spiritus Sancti, a spus acesta făcându-mi semnul crucii cu mâna lui.
- Amen! Pater ignosce quia peccavi Numquam peccatis meis confessus est. I me ipse peccata sequuntur: Îmi urăsc mama, am urât-o încă de mic copil. Aş da orice ca ea să mă fi abandonat să nu îmi fi făcut viaţa un calvar. Am minţit atât de mult încât aş putea îneca un om în minciunile ce mi-au cântat deşertăciune pe buze. Mi-am trădat cel mai bun prieten, cel datorită căruia mai sunt astăzi în viaţa, minţindu-l în loc să îi răsplătesc bunătatea. Am preacurvit şi rănit atât fizic cât şi spiritual femeile ce mi s-au dăruit părăsindu-le după o noapte. Am furat şi distrus mare parte din bunurile mamei mele. Mi-am stins amarul în vin uitând de multe ori de mine. Toate aceste păcate părinte au fost repetate de nenumărate ori, atât de multe încât îmi simt sufletul plângând şi implorându-mă să îl eliberez de povara lor. În tot acel timp lacrimile curgeau încet pe obrajii mei şi din când în când un mic suspin mi se auzea pe buze. Trebuia să îmi joc rolul perfect, trebuia să fiu o victimă pentru a îi câştiga încrederea cardinalului. Doleo pro peccatis meis, Pater. Nam et dixi ut his oblita confiteri.
- Păcatele tale, fiule sunt mari în faţa Domnului, invidia, minciuna, dorinţa şi mânia sunt unele dintre cele mai mari păcate pe care un om le poate comite în faţa lui Dumnezeu. Mă bucur enorm să văd că un tânăr aşa ca tine îşi realizează păcatele şi doreşte ca ele să fie iertate. Drumul spre iertarea lor va fi lung şi anevoios dar la final te vei simţi pur şi eliberat din lanţurile diavolului. Roagă-te zilnic pentru iertarea lor de trei ori pe zi şi vino mâine la aceiaşi oră aici, voi fi din nou singur şi ne vom ruga împreună pentru sufletul tău fără ca nimeni să ne deranjeze, iar dacă vei crede de cuviinţă îmi vei povestii motivele pentru care iţi urăşti mama, acceptarea păcatului este uşoară însă înfruntarea acestuia este grea, doar atunci când îţi vei înfrunta vina vei putea spune că eşti liber de aceasta. Ego te absolvo a peccatis tuis in nomine Patris et Filii et Spiritus Sancti. Vade în pace autem filius!
- Deo gratias! Scena fusese a mea, spunându-i ceva despre mine am putut afla detalii importante despre el, cu ceea ce citisem în mintea lui am mai adăugat o piesă în planul meu. Atunci când Edan avea să afle totul urma să mă felicite pentru mintea mea ascuţită şi pentru modul cum am executat un asemenea plan având în vedere riscurile la care mă supusesem.
În acea noapte m-am întâlnit cu Zein înafara oraşului şi i-am spus ce se întâmplase. A fost la fel de surprins ca şi mine să afle adevărata identitate a lui Sanzzio, aceea de vampir transformat de către Edan şi adevăratul lui scop în Berlin, inchiziţia fiind o simplă şaradă pentru a îşi ascunde intenţiile. Am râs amândoi copios atunci când i-am povestit conversaţia şi sfaturile pe care Sanzzio mi le dăduse.
- Un vampir samaritean care se hrăneşte cu şobolani, nu vezi aşa ceva foarte des, a spus Zein râzând în hohote.
- Adevărata comedie începe mâine, mă voi reîntâlni cu el pentru a ne ruga pentru sufletul meu păcătos. Aici voi avea nevoie de ajutorul tău, am spus eu râzând alături de el.
- Orice!
- Am nevoie de sângele tău! În ultimul timp mi-am folosit prea mult magia, Sigillum Dei şi Excuro sunt vrăji de nivel doisprezece, iar corpul meu nu este obişnuit cu ele, am început să am dureri de cap şi să scuip sânge, în plus faptul că ţi-am citit gândurile ţie şi lui Sanzzio m-a dat peste cap, este mult mai greu cu fiinţele supranaturale, dacă vreau ca totul să meargă bine voi avea nevoie de sângele tău pentru a îmi vindeca corpul şi a îmi recăpăta forţele.
- Desigur, dar dacă vei fi supus la tortură şi iţi vei folosi din nou magia nu îţi vei pune viaţa în pericol?
- Magia de vindecare deşi pare puternică şi complexă este abia de nivel nouă pot face vrăji de nivel unsprezece fără probleme, nu iţi fă griji nu voi fi torturat decât o zi, atunci când vor vedea că tortură nu are efect mă vor condamna imediat. Fără a mai pune întrebări Zein şi-a tăiat pielea de la mână dreaptă cu un cuţit şi mi-a întins mâna pentru a bea. Imediat ce buzele mele au atins rana şi sângele început să îmi inunde gura am simţit valul de energie din acesta. Inima mea a început să bată mai repede, corpul meu se încălzea din ce în ce mai tare şi simţeam cum oboseala îmi trecea. Era precum un foc ce mă ardea atunci când trecea prin corpul meu. Gustasem sângele lui Edan dar sângele de vampir este diferit faţă de cel al unui vârcolac. Amândouă au proprietatea de a vindeca rănile unui muritor şi de a îi redă forţa însă senzaţia ce o lăsa în urmă e diferită. Cel de vampir iţi dă sentimentul de omnipotenţă făcându-te mai curajos şi mai mândru de sine pe când cel de vârcolac iţi sporeşte forţa, auzul şi văzul peste capacităţile umane.
După ce m-am despărţit de Zein, m-am întors în oraş îndreptându-mă spre hanul unde mă cazasem pentru a cina şi pentru a mă odihnii. Am intrat în han aşezându-mă la una din mese aşteptând ca una din fetele ce serveau să vină să îmi ia comanda. Spre surprinderea mea a fost aceiaşi fată care mă servise şi în celelalte seri. Puteam jura că făcea asta intenţionat dorind să îmi atragă atenţia cu decolteul ei generos, cu acel păr negru lung împletit la spate, oh şi acei ochi atât de negri încât nu puteai distinge pupila de iris. I-am zâmbit politicos şi am comandat o friptură de porc cu cartofi copţi în jăratec. S-a întors pe călcâie aruncându-mi încă un zâmbet ducându-se apoi în bucătărie pentru a îmi aduce mâncarea. Am fost curios să ştiu de ce îmi zâmbea atât de mult şi în acel mod absolut minunat, să ştiu ce anume o atrăgea la mine aşa că am aruncat o privire în mintea ei.
Am pătruns uşor, fără a fi bloca de scuturi, era atât de inocentă nu avea habar ce fel de creaturi se aflau în întuneric, era una din acele persoane care nu cunoşteau nimic despre supranatural. Îi plăceau buzele mele subţiri şi modul cum limba mea se plimbă din când în când peste acestea pentru a le umezii şi verdele deschis al ochilor mei. Nu bănuia nimic, nici nu visa că în spatele acestui chip frumos se afla un adevărat coşmar. Era o greşeala să mă provoace nu eram bărbatul pe care şi l-ar fi dorit, m-aş fi folosit de ea şi aş fi părăsit-o după o noapte lăsând-o plângând şi probabil ucigând-o dacă avea să mă urmărească. S-a întors după aproximativ douăzeci de minute cu o farfurie mare întinsă pe care se afla o bucată generoasă de friptură de porc în sânge şi cartofii, punând alături coşul cu pâine, o sticlă de vin roşu şi un pahar, plecând apoi la o altă masă însă nu înainte de a îmi zâmbi încă odată.
După ce am terminat de mâncat, m-am retras în camera mea. Nu a trecut multă vreme şi am fost atras pe tărâmul viselor. Am văzut-o pe acea fata cu ochii negri ce îmi zâmbise seri la rândul. Era într-o odaie mică mobilată doar cu un pat şi o masă. Ea era îmbrăcată într-o cămaşă de noapte albă având părul desfăcut lăsat pe spate. Avea un păr minunat lung până aproape de coapse. Îmi doream atât de mult să o ating, să simt textura pielii ei, să sărut acele buze cărnoase şi să le simt gustul, îmi doream să îi desfac cămaşa şi să îi pot atinge acei sâni ce îmi treceau prin fată zilnic ademenindu-mă cu vraja lor seducătoare. Apoi am auzit acel râs ce nu îl voi uita niciodată, era un râs puternic, înfricoşător şi demonic ce venea din pereţii încăperii. Mă întrebam în sinea mea dacă ea îl auzea şi dacă da de ce era atât de liniştită.
- Şti că o vrei! Ia-o! E a ta îi eşti stăpân, aici tu deţi puterea! Dă-i ceea ce îşi doreşte! A spus vocea ce se auzea dinăuntrul pereţilor pe acelaşi ton rece şi înfricoşător.
- Cine eşti tu? Arată-te, au fost singurele cuvinte pe care am reuşit să le scot.
- Nu eşti încă pregătit să mă vezi, eşti mult prea slab pentru a putea să îmi vezi adevărata forma. Fă sex cu ea aici şi iţi promit că iţi voi da putere peste imaginaţia ta.
- Eşti un demon! Îţi ştiu trucurile şi preţul pe care va trebui să îl plătesc.
- Preţ? Nu vei plăti nici un preţ decât acela al puterii, îţi vei putea duce planul la sfârşit şi vei scăpa din acea tortură fără nici o rană.
- Nu voi cădea în capcana ta! Întoarce-te de unde ai venit!
- Prostule, vierme slab şi arogant ce eşti, tu nu cunoşti puterea adevărată!
- Crux sancta sit mihi lux
Non draco sit mihi dux
Vade retro satana
Numquam suade mihi vana
Sunt mala quae libas
Ipse venena bibas
- Prostule, mă vei implora să mă întorc! Apoi m-am trezit.
Ziua următoare a fost una lungă şi plină de evenimente. După visul din noaptea precedentă somnul meu a fost unul agitat. Au fost ore întregi de gânduri şi întrebări al căror răspuns nu îl găseam. Nu ştiam ce trebuia să fac, cunoştinţele mele în demonologie erau mici, iar riscând să îl întreb pe Zein mi-aş fi putut da planul peste cap. Spre dimineaţă am reuşit să adorm pentru câteva ore lipsite de vise, iar la ora opt a dimineţii m-am trezit cu soluţia la noua mea problemă în minte. Trebuia să plec de lângă acea fata ce fusese în coşmarul acela care era încă prezent în mintea mea, iar vocea acelui demon încă îmi făcea pielea de găină. Nu ştiam dacă tehnica mea de exorcizare funcţionase sau nu, însă un lucru era cert cu cât eram mai departe de acea fata cu atât mai bine, de fapt trebuia să evit orice contact cu femeile până aveam să aflu ce se întâmpla cu adevărat. După ce am am schimbat hanul şi mi-am aranjat bagajele în camera mea, am plecat pentru a mă întâlni cu Zein. Începea faza finală a planului meu, iar el trebuia să plece pentru a nu fi tentat să intervină, stricând astfel totul.
Următorul lucru pe care trebuia să îl fac era să mă asigur că mama era pe drum aşa că am invocat unul din spiritele că mă slujeau întrebându-l ce decizie a luat această şi dacă va veni să mă salveze, sau cel puţin să mă vadă murind. Odată ce acesta mi-a confirmat venirea mamei totul a început, eram pregătit pentru a îmi dezvălui adevărata natură în faţa lui Sanzzio şi pentru a fi supus torturii. M-am întâlnit cu Sanzzio în aceiaşi biserica ca şi în ziua precedentă. Mă aştepta. Pregătise un ritual de rugăciuni ce avea să îmi cureţe sufletul de păcatele comise, dar în momentul când ochii mei i-au întâlnit pe ai lui mi-am încărcat din nou puterile telepatice asupra lui pătrunzând şi mai adânc în mintea lui acum ca puterile mele erau la capacitate maximă datorită sângelui lui Zein. Am încercat să mă conectez telepatic la sentimentele şi gândurile lui astfel încât să îi pot afla reacţiile pe care le va avea la spusele mele.
- Athos, fiule, ce bine că ai venit! Te aşteptam! M-am gândit tot acest timp la tine. Atât de tânăr şi totuşi atât de nefericit încât a trebuit să îţi găseşti refugiul în păcat. Mă simt dator să te ajut, fata de tine şi de bunul Dumnezeu!
- Sunt onorat, cardinale, suportul domniei voastre îmi umple inima de fericite, am spus eu pe un ton umil citindu-i în acelaşi timp gândurile şi văzându-i plăcerea şi sinceritatea din acestea.
- Dacă doreşti putem vorbi înainte de a începe rugăciunea, ca între prieteni însă sub jurământul confesiunii, ceea ce îmi vei spune va rămâne între noi!
- Sunteţi sigur că vreţi să îmi ştiţi secretele? S-ar putea să nu vă placă ce veţi auzi având în vedere indiscreţia de care am dat dovada până acum, deoarece eu deja ştiu totul despre domnia voastră şi ştiu cea ce sunteţi!
- Ce ai spus, a întrebat acesta mirat, ce vrei să spui?
- Sunteţi un vampir!
- De unde şti asta! Este scandalos nimeni nu ar trebui să ştie asta! Te-a trimis el? Cine eşti tu de fapt? A pus toate aceste întrebări fără pauză şi pe un ton temător, iar aceiaşi teamă era şi în gândurile sale.
- Nu de unde ci cum de ştiu asta! Nu este scandalos ci intrigant! Dacă prin “el” te referi la Edan, răspunsul este nu, este o simplă coincidenţă faptul că amândoi îl ştim, iar privitor la cine sunt eu ei bine... o şi nu, nu sunt un vampir, gândurile tale sunt atât de amuzante!
- Eşti o vrăjitoare! Cititul gândurilor este unul din semnele vrăjitoriei! Ştiu de ce eşti aici şi oricât ai nega ştiu că el te-a trimis!
- Prefer termenii de vraci, mag, vrăjitor sau şaman. Nu nu m-a trimis Edan, îţi spun asta pentru ultima oară. De fapt uite că o dovadă a sincerităţii mele promit să te ajut în planul tău dacă tu mă ajuţi cu al meu, în acest fel amândoi ieşim învingători. Oh, era să uit chiar ar trebui să vă revizuiţi listele cu semnele vrăjitoriei nu aţi putea face diferenţa dintre un vraci şi un om obişnuit nici dacă vraciul ar face magie în faţa voastră. Cititul gândurilor deşi poate fi făcut şi prin metode magice cere ani de experienţa şi un nivel treisprezece în magie, iar în momentul când veţi fi faţă în faţă cu un asemenea vraci sau vrăjitoare veţi fi morţii înainte să realizaţi. Da sunt un vraci dar sunt în acelaşi timp şi ceea ce ai putea numi fiul lui Edan.
- Imposibil! De ce eşti aici dacă nu pentru a mă ucide, dacă te vor prinde te vor ucide, ştiu că eu sunt slab şi las şi nu am puterea necesară pentru a fi o piedică, dar...
- Lasă-i să încerce, acesta este motivul pentru care mă aflu aici, vreau să fiu prins, vreau să testez ceva şi am nevoie de ajutorul tău!
- Eşti nebun, nebun la fel ca el, doar el şi fiul său ar putea face o asemenea nebunie! Nu te voi ajuta, nu, nu vreau să mor nu până nu...
- Dacă mă vei ajuta îţi pot îndeplini dorinţa, Edan nu e singurul care o poate face! Şi având în vedere răul care pe care l-ai provocat în trecut nu cred că va lua în considerare nimic din ce vei spune, de fapt cred că Johann, va fi foarte bucuros să îţi reteze capul. Gândeşte-te o clipă la propunerea mea, îţi pot îndeplini dorinţa, e ceva foarte uşor chiar şi în acelaşi timp pot face în aşa fel încât să fi absolvit te toate greşelile comise, sau dacă refuzi te pot ucide aici şi acum şi în acelaşi timp să îmi duc planul la bun sfârşit, este alegerea ta!
- Nu ştiu! De ce aş avea încredere în tine ai putea să mă conduci într-o capcană, ai putea...
- Aş putea să te ucid acum, acum câteva săptămâni am ucis un vampir mai bătrân decât tine, dar uite pe lângă ceea ce îţi doreşti tu îţi voi oferi un cadou care te va ajuta de acum înainte şi care îţi va răscumpăra greşelile din trecut, tot ceea ce trebuie să faci este să mă laşi să te atac.
- Ce?
- Te voi ataca, vei leşina şi când te vei trezi vei simţi cadoul meu în corpul tău, după aceea eşti liber să faci ce vrei, poţi pleca sau poţi rămâne pentru execuţia mea, dacă vei rămâne vei avea avantaje, dacă vei pleca nu ţi-se va întâmpla nimic. Tu decizi, toate acestea sau moartea chiar acum, orice ai alege eu înving!
- Ce trebuie să fac?
- Nimic! Şi în acel moment printr-o lovitură telekinetică l-am aruncat pe Sanzzio în uşile de lemn ale bisericii, acestea cedând la impactul cu corpul lui, iar el cazând stupefiat în mijlocul străzii unde deja începuseră să se adune curioşi. Apoi invocând o vrajă învăţa din una din cărţile mamei, l-am adormit pe acesta, lăsând în urmă şi micul cadou pe care îl promisesem.
Atacul meu asupra lui Sanzzio a avut consecinţe imediate, în câteva minute fiecare soldat staţionat în Berlin era pe urmele mele şi încurând am fost prins şi întemniţat, urmând ca în câteva ore interogatoriul meu să înceapă. Am fost aruncat într-o celulă mică cu bari metalice ce mirosea a urină şi a putred în care şoarecii şi şobolanii mişunau nestingheriţi. Aici aveam să îmi petrec următoarele două sau trei zile asta depindea de cât de cooperant eram în timpul interogatoriului. Recunoscându-mi vina şi acceptam faptul că eram un vraci mă condamnă direct la moarte scutindu-mă de tortură, negarea în schimb avea să îmi aducă ore lungi de tortură.
Bineînţeles că nu am recunoscut faptul că eram un vraci deşi jumate din Berlin putea să conteste asta, dar întrebările lor erau absolut ridicole. “Eşti o vrăjitoare?”, “Ai băut sânge de prunc atunci când l-ai invocat pe Satan”, “Ţi-ai vândut sufletul diavolului”, “Se afla acesta în această încăpere”, “Ai profanat morminte în ritualurile satanice de adorare a diavolului?” Ce aş fi putut răspunde la asemenea întrebări? Nu am făcut nimic altceva decât să rând de fiecare dată când eram interogat, apoi a început tortura.
Primul instrument de tortură a fost menghina pentru deget, un aparat confecţionat din fier ce se prindea pe scaunul pe care erai legat pentru a aplica presiune şi durere asupra degetelor tale. Cu o mică vraja am anulat durerea în timp ce ei strângeau acea menghina zdrobindu-mi degetul. În tot acest timp îmi repetau aceleaşi întrebări absurde spunându-mi că durerea va înceta atunci când voi recunoaşte, dar eu nu aveam de gând să recunosc nimic şi nici să cedez atât de uşor. Mi-am aţintit privirea spre menghină şi spre degetul meu din care sângele curgea necontenit, lansându-i să încerce fiecare metoda pe care o aveau.
A doua tortură la care am fost supus a fost ceva mai puţin dureroasa până când ultima piesă a fost ataşată. Am fost legat de tavanul încăperii înalte unde mă aflam cu mâinile deasupra capului, iar de picioare aveam legat un bolovan ce cântarea cel puţin treizeci de kilograme. Oasele mele erau întinse la maxim, iar acea poziţie făcea că durerea să se împrăştie în tot corpul. Nu am aplicat nici o vrajă la început vrând să simt acea durere, dar a fost o greşeală căci în momentul când am fost împins pentru a mă balansa durerea a smuls un ţipăt de pe buzele mele. Dar chiar şi aşa am refuzat să recunosc ceva.
A treia tortură a fost pe departe cea mai sadica din acea zi, cu un mic cleşte pentru cuie, unghiile mele de la mâini au fost smulse una câte una, mâinile mele devenind repede roşii de la sângele ce curgea. Îmi puteam mirosi propilul sânge, acel miros metalic şi uscat, dar nici măcar asta nu m-a oprit. Am continuat să mă uit la mâinile mele sângeroase, timp în care eram acuzat că vorbeam telepatic cu diavolul cerându-i acestuia să îmi vindece rănile. M-am decis atunci în acel moment să le dau acelor nenorociţi o dovadă de magie şi ceea ce ei credeau că este un pact cu diavolul. Încet încet rănile mele au început să se vindece atunci când vraja potrivită a fost aplicată. Unghiile mele au crescut, iar degetele nu îmi mai erau zdrobite, în urma rămânând doar sângele uscat de pe acestea ca o dovadă tenebroasă a ceea ce îndurasem.
După acea mică demonstraţie am fost aruncat din nou în celula mea urât mirositoare, cu promisiunea că în ziua următoare aveam să regret cea ce tocmai făcusem. În acea noapte nu am reuşit să dorm, mă gândeam încontinuu la acel vis, la mama şi la planul ei, la Edan şi la ce reacţie va avea când îl va vedea pe Zein şi va afla tot adevărul. După o lungă noapte în care singura mea companie au fost şoarecii şi şobolanii, o nouă zi a început şi noi torturi mi-au fost aplicate. Picioarele mele au fost scufundate în apă fiartă, am fost tăiat şi pe răni a fost presărată sare, legat de perete şi flagelat de zece ori.
Şi apoi ziua finală a venit şi cea mai dureroasă di toate cele trei. Aceasta era ultima mea şansă fie recunoşteam şi ajungeam în rai fie refuzam şi ajungeam în iad. Sentinţa era aceiaşi în ambele variante moartea pe rug. În acea zi gleznele mele au fost zdrobite, apoi genunchii, iar ultima tortura una pe care nici măcar puţină magie care îmi mai rămăsese nu o putea anula, arderea rănilor ce îmi fuseseră provocate. Am fost cărat aproape inconştient într-o nouă celulă cu o uşă din lemn şi aşezat pe o lespede de piatră. În încăpere se afla nimeni altul decât Sanzzio.
- Cum ai putut să le permiţi să îţi facă aşa ceva. Ce este atât de important încât să înduri asemenea torturi?
- Nu uita... ah... ca şi tu eşti unul din ei. Tu îi conduci, tu eşti trimisul Papei aici... ah! Oricum văd că eşti bine, ai descoperit micul meu cadou, am spus eu printre suspine şi sângele ce se scurgea din gura mea.
- Cum ai făcut?
- A fost tot timpul în tine, dar... ah... refuzul tău de a te hrăni cu sânge uman te-a ţinut departe... eu doar am adus la suprafaţă cea ce sufletul tău ţi-a dăruit.
- Sufletul? Eu l-am pierdut când am fost transformat!
- Nu este adevărat, încă îl ai, dar... ahhh.. au... îţi voi explica când nu voi mai scuipa sânge cu fiecare vorbă ce o spun.
Apoi totul a dispărut, nu îmi mai amintesc nimic din ce s-a întâmplat. Probabil am adormit pentru a mă trezi mai târziu în braţele unui Edan slăbit într-o pădure unde era mama, Johann şi Hektor. Când am fost îndeajuns de lucid încât să realizez ce se întâmpla mama deja îl tortură pe Johann cu una din vrăjile ei. Toţi erau tăcuţi, iar Edan părea să nu vrea să o oprească pe mama, ca şi cum s-ar fi temut să o rănească. Aş fi vrut în acel moment să am îndeajuns de multă forţa încât să pătrund în mintea lui Edan, dar asta m-ar fi făcut să scuip sânge şi la putere maximă, ultima dată când am încercat am leşinat. Cu mama era mai uşor dar aveam de ales, să aflu ce vorbise cu Edan sau să aflu ce vrajă folosise pe Johann pentru a putea să îl ajut. Alegerea am făcut-o repede, minciunile mamei nu contau în acel moment, ci Johann. Îi eram dator măcar cu atât pentru faptul că mereu îl acompania pe Edan când acesta mă vizita, pentru faptul că toţi aceşti ani mi-a fost ca un frate.
Dar imediat ce l-am ajutat pe acesta, luciditatea mea a început să dispară din nou, iar eu să mă scufund tot mai mult în acea negura a uitării. Dar nu am căzut deoarece m-ai târziu m-am trezit în braţele lui Johann iar mâna lui însângerată era lipită de buzele mele, iar sângele lui tămăduitor curgea în mine redându-mi încetul cu încetul forţa până în momentul când am putut sta pe propriile picioare. În acel moment am demascat-o pe mama spunându-i lui Edan ca ea rupsese vraja ce o ţinea în viaţă. Dar nu ştiam în acel moment cât de prost fusesem şi ca în acel moment deşi voiam să mă răzbun am sfârşit prin a o ajuta pe nenorocita.
În acel moment Edan a transformat-o în vampir, promiţându-mi şi mie acelaşi lucru. Reuşisem cea ce îmi propusesem, eram viu, i-o livrasem pe mama lui Edan, îl aveam pe Zein pregătit pentru a se reîntâlni cu Edan şi reuşisem să îi las lui Sanzzio un ultim mesaj mintal înainte să leşin, totul era pregătit acum trebuia doar să aştept recolta. Dar lucrurile mereu se complica şi uneori planurile trebuiesc schimbate. Ajunşi la conacul lui Johann am găsit pe uşa de la intrare o scrisoare de lua un vampir pe nume Damian, care îi cerea ajutorul lui Edan pentru a îşi răzbuna tatăl, Louis, fiul lui Edan, care fusese ucis de către un vârcolac pe nume Dimitri. Dimitri acel nume îmi sună teribil de cunoscut dar în acel moment nu îmi puteam da seama de unde, şocul prin car trecusem în ultima zi de tortură îşi lăsase amprenta pe mintea mea. Aveam să aflu mai târziu cine era acest Dimitri.
Aceea a fost ultima mea zi ca om. Om... de fapt nu am fost niciodată aşa ceva. A fost ziua când veninul lui Edan a curs prin venele mele pentru a îmi schimba toate slăbiciunile umane în atuuri vampirice, ziua când am murit şi am reînviat, când am devenit nemuritor şi etern dăruindu-mă sângelui, lunii şi soarelui. Dar totul vine cu un preţ. Imediat ce veninul a început să curgă în mine, ameţeala s-a instalat din nou, încă odată mă scufundam în abis pentru ca mai târziu o tortură mult mai cumplită decât ce îndurasem înainte să mă chinuie timp de zece zile. Simţeam că totul în mine se rupea, ca unul câte unul organele mele erau smulse, cum bucăţi din pielea şi carnea mea erau marcate de câini şi animale sălbatice, cum corpul meu era zdrobit de bolovani, cum oasele mele se spărgeau între ciocan şi nicovala şi în acelaşi timp îi puteam auzi gândurile şi simţi ceea ce simţea şi mama care trecea prin aceiaşi transformare.
Încătuşat pe acea masă de piatră lângă mama trecând prin acea tortură am putut simţi durerea pe care propria ei transformare i-o provoca. Mi-am simţit corpul încălzindu-se, transpiraţia curgând pe corpul meu, iar într-un moment corpul meu simţea arsura focului, puteam mirosi mirosul cărnii arse, durerea şi usturimea pe care acesta o provoca corpului meu. Dacă asta simţi atunci când arzi atunci mă bucur că nu am fost ars pe rug. Aş fi murit în cele mai cumplite chinuri, cel puţin tortura transformării era doar o iluzie din care aveam şanse să scap cu viaţă pe când focul rugului era o moarte sigură.
După cele zece zile m-am trezit revigorat, fără nici o urmă de oboseală sau durere. Eram în al nouălea cer, văzul auzul şi mirosul îmi erau atât de ascuţite încât puteam vedea fiecare fir de praf din aer, îl puteam auzi pe Hektor coborând scările ce duceau la subsol, îi puteam mirosi pe Johann şi pe Edan care erau la cu un nivel mai sus. Pe lângă asta aveam un sentiment de satisfacţie, o vanitate care îmi şoptea încontinuu în minte că renunţasem la umanitate ca acum eram un vampir, superior, frumos şi foarte puternic. Dar cel mai plăcut sentiment a fost cel de sete. Acea foame nebună după sânge, acea arsura şi usturime în gât, colţii care se luptau să iese la suprafaţă şi să muşte din gâtul lui Hektor al cărui parfum şi probabil şi gust îmbietor mă înnebuneau. Dar m-am luptat cu mine şi dorinţa mea de sânge pentru a nu face un gest nebunesc. Edan probabil mi-ar fi iertat orice greşeala mai puţin aceea de a îl răni pe Hektor pentru a îi lua sângele.
Dar era greu, atât de greu să mă abţin să nu îl atac pe cel al cărui sânge atât de bine mirositor se apropia de mine. Atât de vechi încât mirosul era de-a dreptul intoxicant, puţinul control pe care îl aveam a cedat când Hektor a păşit în încăperea unde mă aflam. Colţii mei au ieşit la suprafaţă cu un mârâit puternic şi gutural acompaniat de sunetul metalic al lanţurilor care au fost întinse rapid atunci când am încercat să mă ridic. Setea care la început se manifestă printr-o arsura plăcuta acum se manifestă printr-o adevărată durere în gât, iar întreg corpul îi tremura. Nu înţelegeam cum mama putea să doarmă într-un moment ca acela, cu un asemenea miros la câţiva paşi distanţă de ea. Dar la fel de repede cum nebunia mea a început atât de repede s-a sfârşit atunci când am simţit mâna lui Hektor în jurul gâtului meu.
- Calmează-te, Athos, acum, a spus acesta pe un ton gros şi poruncitor. Lasă-ţi simţurile să te conducă concentrează-te pe camera unde se afla Edan şi Johann. Ce simţi, în afară de mirosul celor doi?
- Miros de vin, lumânări, mosc şi sânge de om... oh atât de mult.
- Acum, calmează-te şi te voi elibera, nici să nu îţi treacă prin cap să mă ataci cât timp o trezesc pe mama ta pentru că vei regreta. Ne-am înţeles, a întrebat acesta pe acelaşi ton poruncitor.
- Da!
Ajunşi în camera unde se aflau Edan şi Johann am rămas surprins de propria-mi imagine pe care o vedeam în mintea lui Edan. Totul era atât de diferit! Pielea mea măslinie devenise ceva mai deschisă, ochii îmi erau negrii precum onixul, fiecare parte din mine radia vitalitate şi energie. Mă simt extraordinar, iar aspectul fizic după imaginile care le văd în mintea ta este pur şi simplu... nu am cuvinte. Îţi mulţumesc. Au fost gândurile pe care le-am pus în mintea lui Edan atunci când am văzut uimirea şi plăcerea cu care mă privea.
Eram într-o beţie a sentimentelor, incapabil să mai ascult sau să mai văd cea ce era în jurul meu. Fiecare simţ şi senzaţie era accentuată şi o trăiam la superlativ. Setea mă înnebunea, imaginile din mintea lui Edan mă copleşeau, sunetele de afară şi bătăile inimilor oamenilor din camera erau precum o simfonie halucinantă ce mă făcea să plutesc pe notele ei mute. Am fost trezit din acea reverie de vocea lui Johann care era precum un vulcan gata să erupă. Sentimentele lui pentru mama erau făcute din ura şi mânie pură i-ar fi smuls inima din piept său capul de pe umeri dacă Edan l-ar fi lăsat. Îmi găsisem un nou aliat în misiunea mea de a o distruge şi îi face viaţa un iad mamei mele.
- Când voi doi terminaţi cu iubirea voastră nemuritoare, poate, doar poate putem să începem măcelul. Mor de sete şi voi începe fără voi, a spus Johann pe un ton sarcastic. Însă în acelaşi timp ţipând cu vocea lui mentală: Ce dracu faci? Ai uitat ce am discutat. Stai liniştit, am răspuns eu, este deja în cuşcă. Mesajul îi era adresat lui Edan însă neintenţionat le-am auzit. Eram eu însumi uimit de noile mele abilităţi. Capacitatea mea de a citi gânduri crescuse exponenţial, nu mai aveam dureri de cap şi nici nu mai întâmpinam greutăţi în a citi gânduri. Se părea că acesta devenise pentru mine un al doilea auz.
- Deci, a spus Edan sarcastic, alegem cine pe cine bea în funcţie de vârstă nu-i aşa? În acest caz Hektor este primul, eu al doilea, Johann, Medeea şi Athos.
- Alege tu primul, a spus Hektor, dar înainte de asta, Athos, Medeea când vă veţi hrănii nu vă grăbiţi. Străpungeţi carnea cu colţii, apoi lăsaţi sângele să vă inunde gura, astfel gustul va persista mai mult şi veţi şti şi când să vă opriţi. Trebuie să aveţi grijă să vă opriţi din băut înainte ca inima victimei să cedeze. Dacă beţi prea mult veţi avea de suferit. Sângele morţilor este toxic pentru noi, chiar şi pentru mine şi Edan am fi incapabili să mişcăm un muşchi o zi întreaga, pentru cei tineri ca voi aţi fi imobilizaţi timp de o săptămână şi aţi avea dureri mai groaznice decât în timpul transformării.
Eu nu mai aveam nevoie de lecţia lui Hektor citisem de mult în mintea lui Edan şi a lui cum trebuia să procedez, iar modul lui Edan de a lua sângele mi se părea absolut minunat. Nu îmi doream ca prima mă victima să fie o simplă marionetă, îmi doream ca aceasta să simtă şi să facă prima mea cina ca vampir să fie extraordinară. Acele patru victime erau bine venite şi din cauza setei ce o aveam dar şi pentru faptul că urmau să fie subiectele perfecte pentru a îmi testa noile puteri.
După ce fiecare şi-a ales victimele eu m-am repezit la gâtul unei femei al cărei păr negru şi creţ îmi aducea aminte de mama, am muşcat cu ferocitate, rupând o bucată din carnea acesteia, devorând apoi cu o sete animalică sângele din corpul ei. Gustul era minunat, era precum cea mai rafinată şi bună mâncare din lume, era precum cel mai bun desert pe care l-am mâncat vreodată, era precum un vin gros şi cremos ce îmi calma arsura gâtului şi setea corpului. Hektor avusese dreptate, puteam simţi bătăile inimi în sânge aşa că am ştiut când să mă opresc. A doua victimă a fost un bărbat ceva mai învârsta decât mine aşa că am decis ca acesta va fi o provocare dacă îmi voi folosi puterile pe el. L-am luat în braţe îndoindu-i gâtul pentru a scoate venele în evidenţă apoi în timp ce mă aplecam încet spre acestea am pătruns în mintea lui pentru a încerca să înlătur hipnoza lui Hektor. A fost mult mai greu decât am anticipat, Hektor era un adevărat maestru în hipnoza şi în înlăturarea scuturilor. Mi-aş fi dorit ca el să mă înveţe cum să îmi folosesc puterile dar ştiam că mintea lui era doar pentru Edan. Nu am reuşit să înlătur în totalitate hipnoza pentru a îl face pe bărbat să riposteze ci doar să simtă durerea.
Mi-am înfipt din nou colţii cu ferocitate şi în gâtul acestuia, mâhnit pe mine şi pe neputinţa mea de a înlătura acea hipnoza. Mi-am pus atunci în gând să îl rog pe Edan să mă antreneze. Adevăratul şoc a venit în timp ce savuram sângele celei de-a treia victima, un băiat de cel mult şaisprezece ani, al cărui sânge era un deliciu. Atunci am simţit pentru prima dată adevăratul miros al sângelui lui Edan, fără să simt mirosul pielii şi al cărnii ci doar mirosul brut şi ne ascuns al sângelui acela stacojiu curgând. Atât eu cât şi Johann ne-am oprit din cea ce făceam şi am rămas aţintiţi asupra acelui sânge gustând aerul, încercând să prindem cât mai mult din acel miros incredibil.
- Edan? Băiatul din faţa lui Edan a tresărit de frică la auzul vocii lui Hektor, la fel şi eu fiind nepregătit şi mesmerizat de sângele care încă curgea. Apoi totul s-a transformat în ceaţă, nu am mai putut auzi nimic sau să simt, mă scufundam într-o negura adâncă a somnului.
Când m-am trezit eram atât de dezorientat încât îmi pierise chiar şi pofta de sânge sau experimente, întreg corpul mă durea iar ochii parcă stăteau să îmi iese din orbite, însă nu înţelegeam cărui fapt se datora acest lucru. Edan, Hektor şi Johann dispăruseră în bucătărie eu şi mama rămânând în salon fără a înţelege ce se întâmplase cu noi. Dar această stare de luciditate nu a durat mult căci încă o dată mi-am pierdut cunoştinţa pentru cât timp nu ştiu, ştiu doar ca atunci când m-am trezit băiatul acela era viu, iar Hektor ne ameninţase că Edan ne va ucide dacă vom îndrăzni să îl atacăm.
Ziua următoare Edan a încercat să ne explice ce sunt vârcolacii şi care le sunt puterile, însă orice explicaţie mi-ar fi dat el era inutilă, petrecusem ani alături de Zein şi aflasem absolut totul. Nu mai voiam să joc teatru doar pentru a păstra secretul faţă de mama, venise timpul ca ea să ştie că eu eram cel care deţinea puterea acum. Eram un vampir, îl aveam pe Zein, iar Edan îmi era creator în timp ce ea era doar o furnica gata să fie strivită de cei doi calai, trebuia doar ca eu să plantez sămânţa discordiei şi să aştept ca totul să înceapă.
După ce i-am spus lui Edan ca orice explicaţie era de prisos şi că aş putea chiar să îl aduc pe Zein pentru a ni se alătura am plecat pentru a mă reîntâlni cu acesta. Trecuseră atâtea zile de când nu îl mai văzusem. Nici nu îmi puteam imagina prin ce chinuri trecuse ştiind că eu eram torturat, iar el era neputincios şi incapabil să îmi sară în ajutor datorită jurământului pe care mi-l făcuse. Avusesem dreptate l-am găsit într-un sat din apropierea Berlinului înecându-şi supărarea în vin. Ochii lui aproape că s-au umplut de lacrimi la vederea mea. L-am strâns în braţe cu toată forţa iar el a făcut la fel fără a ne preocupa de faptul că ne-am putea răni.
- Spune-mi totul, tot ce s-a întâmplat, cum te-a salvat Edan, cum te-a primit! Era precum un copil curios, însă îl înţelegeam perfect la fel eram şi eu în acel moment îmi doream să ştiu fiecare lucru pe care l-a făcut să ştiu cum să simţit şi să îmi cer iertare pentru că l-am obligat să facă acel lucru.
- Mai întâi de toate îmi pare rău, am spus eu pe un ton calm şi umil, îmi pot imagina cât de greu ţi-a fost. Cât despre evadare, Edan a pătruns în închisoare cu o noapte înainte de execuţie şi m-a salvat. Rănile mele au fost grave, iar Johann a trebuit să îmi dea sângele lui însă cel mai neaşteptat fapt a fost apariţia mamei, ea fiind cea care i-a spus lui Edan ca eu eram unul din deţinuţi. Apoi am fost transformat şi de aici totul este o negură totală înafară de durerea insuportabilă a transformării. Am avut prima mea porţie de sânge imediat după ce m-am trezit şi îţi pot spune că a fost minunat. M-a lăsat să vorbesc fără a mă întrerupe zâmbind pe tot parcursul discursului meu rapid şi entuziast.
- Mă bucur nespus că eşti teafăr şi sănătos şi ca planul tău a funcţionat, Edan mi-a câştigat încrederea, salvându-te pe tine şi-a făcut din mine un aliat şi dacă va vrea şi un prieten, a spus el pe un ton serios.
- Vrea să te cunoască, i-am spus despre tine şi vrea să te cunoască!
- Atunci să bem în cinstea transformării tale şi a unui plan dus la sfârşit!
După câteva lungi ore în care eu şi Zein am vorbit şi băut amândoi aşa cum nu mai făcusem de ceva timp ne-am dus acasă la Johann unde toţi ne aşteptau. Edan era în beci pentru a îşi lua o sticlă de vin, iar atunci o nouă parte din planul meu a fost dusă la bun sfârşit. Când Edan şi Zein s-au întâlnit un moment de linişte s-a aşternut peste întreaga încăpere, iar eu am fost cel care a rupt-o într-un mod teatral.
- Edan el este Ze..., însă am fost întrerupt de Edan care a dat răspunsul pe un ton calm şi mirat.
- Zein, a spus Edan cu o jumătate de gura incapabil să îşi şteargă de pe fata uimirea.
- Vă cunoaşteţi? Asta explică frica lui faţă de tine, am spus eu ţintuindu-l cu o privire întrebătoare, însă jucam teatru, ştiusem că ei doi se cunoşteau încă de când îi citisem gândurile lui Zein.
- Nu şti nici măcar un sfert din poveste, a spus Edan pe acelaşi ton pe care îl avusese înainte.
- Normal că nu ştiu, la fel ca şi tine Zein, ţine foarte bine de secretele lui.
- Unele lucruri nu trebuiesc spuse, e mai bine ca ele să rămână îngropate în trecut, a spus Zein la fel de uimit ca şi Edan.
- Ce e cu expresia aceea pe faţa ta Zein, erai mai amuzant înainte şi în plus aşa întâmpini tu un vechi prieten? Edan a pus sticla de vin pe masa apoi şi-a deschis larg braţele pentru a îl îmbrăţişa pe Zein.
- Azim, te-ai schimbat atât de mult, a spus Zein îmbrăţişându-l pe Edan bucuros.
- În timp ce tu ai rămas acelaşi, a spus Edan zâmbind. Oh, acum sunt Edan, aş aprecia dacă m-ai numi aşa, îţi poţi imagina motivele.
- Desigur. Am... am crezut că totul a fost pierdut... te-am crezut... oh cât mă bucur să te revăd.
- Şi eu prieten drag şi eu! Sunt atâtea lucruri pe care vreau să ţi-le spun şi încă atâtea câte vreau să te întreb, dar... cum adică îţi este ţie frica de mine, ţie frică de cineva.
- Sau întâmplat multe lucruri de când şti tu... Athos mi-a povestit despre tine, însă cea ce ştie el nu era de ajuns să îmi dau seama cine eşti cu adevărat, te-ai schimbat, iar descrierea pe care acesta mi-a dat-o nu m-a ajutat deloc. Abia acum când am putut simţi mirosul sângelui tău, când am putut fi aproape de tine am realizat că eşti tu. Trebuie să înţelegi că mă temeam, ca unul asemenea ţie m-ar putea urmări, ca însfârşit, ei s-au hotărât să trimită pe urmele mele un adversar pe măsură.
- Înţeleg, era o glumă, îmi imaginam că te-au urmărit şi că au încercat să te atragă de partea lor, iar refuzul însemna moartea.
Totul decursese perfect, nimeni nu bănuia faptul că eu eram implicat în această poveste, în ochii lor totul era o simplă coincidenţă a sorţii. Reuşisem tot ce îmi propusesem, adusesem Nebunul să apere Regele, Regina era încolţita neavând altă scăpare decât supunerea sau moartea, iar una din Ture executa o sarcină crucială, iar eu, pionul ajunsesem cu paşi repezi în poziţia de Cavaler. Meritase fiecare minut de durere pe care îl îndurasem, meritase şi faptul că îl minţisem şi îl făcusem pe Zein să îmi facă un jurământ, acum el era cel care îmi mulţumea pentru că îl reunisem cu vechiul său prieten pe care îl crezuse de mult timp în lumea spiritelor.
După ce Zein şi Edan au vorbit despre trecut şi Zein a aflat despre lupta ce urma să o avem cu haita lui Dimitri, eu împreună cu el am plecat în oraş pentru a vorbi, trebuia neapărat să îi spun adevărul, nu suportam să trăiesc cu ideea că îl minţisem, dar am vrut ca totul să fie o surpriză, iar eu să simt cum e să fi pe punctul de a muri să îmi întipăresc în minte acel sentiment minunat de frica specific oamenilor. Aveam nevoie doar de locul potrivit care să ne destindă pe amândoi, am ales hanul unde o întâlnisem pe acea fată brunetă ce era vinovată pentru acel vis ce nu îmi dădea pace de câteva zile. În mintea mea dezbăteam ideea de a îi spune lui Zein despre ea şi de faptul că o doream şi poate şi de acel vis.
Odată ajunşi la acel han ne-am aşezat la una din mesele libere şi am aşteptat că bruneta să vină să ne ia comanda. După ce am comandat o carafă din cel mai bun vin al hanului bruneta a plecat pentru a ne aduce cea ce am cerut nu înainte de a îmi arunca câteva priviri cu subînţeles şi de a îl studia cu atenţie pe Zein pentru a vedea dacă acesta avea ceva împotriva privirilor ei. Imediat ce faţă a plecat Zein m-a surprins cu întrebarea sa:
- Ai făcut-o a ta pe acea fata, întrebarea a venit atât de repede încât am rămas câteva secunde fără cuvinte şi cu gura deschisă.
- Nu este cea ce crezi, eu doar... ea îmi... au fost sigurele cuvinte pe care le-am putut rosti. Ce puteam să îi spun? Că aş fi putut să o fi avut în urmă cu câteva zile? Ca aproape am violat-o în somn la îndemnul unei entităţi demonice care probabil încă mă urmare din umbra? Nu ştiam ce să zic în legătura cu acel subiect aşa că am schimbat rapid subiectul. Zein, în legătură cu Edan, vreau să îmi cer iertare!
- Iertare? De ce? Acum el era cel surprins şi laşat fără cuvinte.
- Încă din clipa când ţi-ai deschis mintea ca eu să văd răul pe care mama ţi-la făcut am ştiut că tu şi Edan vă ştiaţi, însă am ţinut asta pentru mine, am avut dorinţa nebunească de a simţi sentimentul acela divin de frică pe care doar o fiinţă umană îl poate avea.
- Athos, nu ai de ce să îţi ceri scuze, nu ai de ce bunul meu prieten! Dacă nu ai fi fost tu, dacă nu te-aş fi întâlnit probabil acum aş fi fost hrana pentru viermi sau animalele pădurii şi nu aş mai fi avut niciodată şansa de a îl revedea pe Edan şi de a trăi acele minunate momente alături de tine. Eu sunt cel care ar trebui să îşi ceară iertare fiindcă m-am îndoit de planul tău şi că aproape mi-am încălcat jurământul pentru a îţi sări în ajutor atunci când ai fost închis, a spus el pe cel mai nevinovat ton şi cel mai calm din câte auzisem rostite de buzele lui.
- Dar ce? Tu vrei asta, iar după modul cum te priveşte pot jura că şi ea vrea acelaşi lucru, în plus toate senzaţiile ţi s-au accentuat atunci când ai devenit vampir. Prima ta aventură ca vampir nu o vei uita toată viaţa, va fi memorabila şi la fel de intensă ca moartea, a spus el pe un ton jucăuş.
- Dar...
- Nici un dar în noaptea aceasta sărbătorim! Tu te vei distra cu bruneta în timp ce eu voi avea de furcă cu colega ei, a spus el râzând.
- Vinul dumneavoastră, domnilor, doriţi şi altceva, a spus bruneta punând carafa de vin pe masa al care miros mă îmbia să gust.
- Numele lui e Athos, a spus Zein zâmbindu-i şi făcându-i cu ochiul fetei, eu am rămas pentru a doua oară în acea seară fără cuvinte, pentru un moment am uitat să respir, iar disconfortul cauzat de această acţiune m-a făcut să tuşesc. Nu-l băga în seama e mult prea ruşinos să îţi spună că şi el îşi doreşte acelaşi lucru, a adăugat Zein fără a îşi îndepărta privirea din ochii fetei.
- Domnule... vă înşelaţi... eu doar... a spus fata rămânând şi ea fără cuvinte.
- Fetiţo nu te minţii pe tine căci dacă ochii tăi ar fi de foc Athos ar fi fost în flăcări până acum. Ochii tăi plini de dorinţa te trădează, iar pe el îl ştiu de mulţi ani şi îmi pot dea seama atunci când îşi doreşte ceva, a spus Zein devenind serios.
- Zein încetează, nu e momentul potrivit. Te rog, iartă-l, am spus eu uitându-mă în ochii negrii ai feţei. Totul este în ordine, te vom chema atunci când vom dori ceva.
- Nu pleca, uitate în ochii lui şi spune-mi că nu vezi aceiaşi dorinţă pe care tu o ai, el doar e... ruşinos şi nu vrea să îşi recunoască sentimentele în faţa tatălui său, a spus Zein aruncându-mi un zâmbet parşiv. Se părea că nu aveam scăpare în acea noapte.
- Dumneavoastră sunteţi tatăl lui? Acum îmi dau seama cu cine seamănă aşa de arătos, a spus fata zâmbindu-mi mai întâi mie apoi lui Zein.
- De ce nu rămâneţi voi amândoi să discutaţi în timp ce eu... mă ocup de altceva a spus Zein uitându-se spre colega brunetei şi făcându-i cu ochiul.
Ce dracu’ e în mintea ta! Sunt un vampir pentru numele lui Dumnezeu, un nou născut ce se întâmplă dacă îmi pierd controlul şi o omor! Eşti nebun, am ţipat eu mental în mintea lui Zein.
Linişteşte-te şi bucurate de ospăţ, dacă moare vom masca totul şi nimeni nu îşi va da seama. Dacă nu îţi vei pierde controlul o vei mai avea şi altă dată! Oricum tu vei fi cel avantajat, ceea ce vei simţi în această noapte va fi memorabil pentru tine, la fel cum a fost şi petru mine imediat după ce am devenit un vârcolac, a spus el lăsându-mă să îi citesc gândurile, plecând apoi şi lăsându-mă singur cu acea fată.
- Tu îmi şti deja numele, tata, am spus eu forţându-mă puţin să pronunţ acel cuvânt fără a râde, să asigurat de asta, dar eu încă nu îl ştiu pe al tău!
- Aida!
- Un nume frumos, demn de o fata asta de frumoasă ca tine, am spus eu puţin stânjenit de situaţie.
- Şi al tău este, a spus ea zâmbind. Suna franţuzesc, îmi place!
- De fapt este grecesc, francezii doar l-au împrumutat, am apucat eu să spun înainte ca buzele fetei să fie lipite de ale mele, iar limba ei să încerce să pătrundă în gura mea, ceea ce am şi lăsat-o să facă. Acum pasul îl făcuse ea, vina nu mai ara a mea. Zein avea dreptate era o simplă fată inocentă ce căzuse în cursa unui demon, la dracu’ poate chiar o să o fac intenţionat. Oare cum avea să fie gustul sângelui în acel punct al climaxului.
Nu ştiu cum am ajuns în fosta mea cameră din acel han, dar cea ce a urmat a fost absolut minunat. Totul a fost aşa cum a spus Zein. Intens şi sălbatic. Niciodată în viaţa mea nu mai experimentasem ceva atât de plăcut. Fiecare gând, fiecare parte din mine era concentrată pe actul sexual şi îşi dorea să se hrănească cu acea plăcere sexuală ce emană din corpul partenerei. Cu fiecare mişcare de dute-vino şi cu fiecare minut care trecea eu mă simţeam tot mai bine şi mai revitalizat. Ar fi trebuit să obosesc după cel mult patruzeci de minute, să ajung la un orgasm intens, însă cu fiecare secundă îmi doream mai mult şi finalul întârzia să vină deoarece forţele mele creşteau şi corpul meu se încălzea, iar atunci am realizat că în braţele mele nu mai era o fiinţă vie şi un cadavru.
Am dat drumul cadavrului ce îl ţineam în braţe, acesta căzând pe podeaua din lemn. M-am îndepărtat rapid de acel leş, căzând la rândul meu în genunchi şi izbucnind în plâns. Nu mai înţelegeam nimic! Cum de se întâmplase aşa ceva? Cum? Mă abţinusem enorm să nu muşc artera ce pulsa acel sânge îmbietor, iar acum fără nici o urmă sau explicaţie acea fată era moartă. Gândurile îmi deveniseră necontrolate, tot felul de sentimente şi senzaţii îmi asaltau corpul şi mintea, aveam nevoie de ajutor, de cineva care să îmi spună ce era în neregulă cu mine. Într-un moment de luciditate am făcut contact cu mintea lui Zein chemându-l la mine. Atunci când acesta a intrat în camera unde mă aflam a rămas fără cuvinte la acel peisaj sumbru. Lângă patul de lângă uşa stătea nemişcat corpul Aidei, iar la câţiva metrii distanta stăteam eu înghemuit şi gol, cu faţa roşie de la lacrimile ce îmi curseseră.
- Ce s-a întâmplat aici, a spus Zein cu jumate de voce în timp ce controla corpul feţei pentru a găsi urme de muşcături, dar acestea nu existau.
- Nu ştiu! Nu Ştiu, am ţipat eu. Eu doar... eu doar...
- Linişteşte-te şi adu-ţi aminte ce s-a întâmplat, a spus Zein îngenunchind lângă mine.
- Am ucis-o asta s-a întâmplat! Dar nu ştiu cum, acum noi doi..., iar în secunda următoare ţineam în braţe acel... cadavru, am spus acel ultim cuvânt ca şi cum ar fi fost cel mai dezgustător lucru din lume.
- Poate a murit din cauza şocului provocat de orgasm, poate inima ei era slabă, a spus Zein încercând să mă consoleze.
- Da? Inima slabă, atunci cum îţi explici faptul că eu ard, corpul meu ar trebui să fie rece şi să fiu slăbit deoarece azi nu m-am hrănit suficient, în schimb eu mă simt revigorat şi plin de viaţă în timp ce ea e moartă, am spus eu ţipând.
- Trebuie să existe o explicaţie, nu are urme de sânge nu e vina ta!
- Nu este? Atunci de ce ea e moartă, iar eu mă simt atât de bine, nu exista decât o singură explicaţie eu am ucis-o!
- Calmează-te şi nu mai ţipa, cineva ne-ar putea auzi, a spus Zein încercând să mă atingă cu mâna pe fata pentru a îmi şterge lacrimile. Dar în acel moment ceva de-a dreptul imposibil s-a întâmplat. În acel moment de furie am eliberat inconştient o cantitate uriaşă de energie aruncându-l pe Zein la câţiva metri distanţă cu o vrajă. Dar era imposibil, căci eu îmi pierdusem magia atunci când fusesem transformat. Ce dracu a fost asta, a întrebat Zein imediat ce şi-a dat seama ce se întâmplase, aia a fost cea ce cred eu că a fost?
- A fost în mod clar magie, am spus eu la fel de uimit ca şi el, nivel zece chiar, dar... este imposibil eu nu trebuia să mai am aşa ceva! Zein ce dracu se întâmpla cu mine, sunt o ciudăţenie, mereu am fost o ciudăţenie!
- Athos, linişteşte-te, te rog, a spus el luându-mă în braţe şi strângându-mă la pieptul lui. Mâine îl vom întreba pe Edan, este posibil ca el să aibă o explicaţie, iar dacă el nu va avea îţi promit că nu voi avea linişte până când nu voi afla ce se întâmplă cu tine.
- Ajută-mă te rog să scap de acel corp, simpla lui existenţă îmi dă fiori!
- Desigur, a spus Zein ridicându-se şi luând în braţe cadavrul urmând ca în câteva secunde să sară pe geam cu acesta, aterizând pe pământ fără nici un zgomot.
În acea noapte totul s-a schimbat, eu am devenit cu totul o altă persoană. Ceva în mine să schimbat. Dar aveam să aflu mai târziu ce. Ajuns acasă la Johann pe scările ce duceau la Etaj am întâlnit-o pe mama, mergând goală, învelită doar într-un cearceaf pe coridor. Am vrut să o ignor, ea era ultima persoană pe care aş fi vrut să o văd vreodată, iar în acea seară totul era accentuat. Dar, s-a oprit din mers când m-a văzut, prinzându-mă de mâna atunci când am trecut pe lângă ea.
- Vreau să vorbesc o clipă cu tine, a spus ea nonşalant.
- Tu să îmi vorbeşti mie? Ai acest curaj după tot ce mi-ai făcut? Ia-ţi mâinile de pe mine dacă nu vrei să ţi le întorc la spate!
- Calmează-te, vreau doar să îţi dau un avertisment şi să îţi repet cea ce ţi-am scris în acea scrisoare. Oferta este încă în picioare!
- Uită-te la tine eşti patetică! Crezi că dacă te vei culca cu el şi îi vei câştiga încrederea vei reuşi să iţi pui planurile tale nebuneşti în aplicare. Crezi că te voi lăsa să te foloseşti de el aşa cum te-ai folosit de mine când eram copil?
- Sunt mama ta, nu îţi permit să îmi vorbeşti aşa! Nu şti nimic despre mine, tot ce am făcut şi fac în viaţă este pentru binele meu şi al tău. Crezi că alegându-l pe el în locul meu îţi va fi mai bine? Nu ai idee cine este Edan sau cât de periculos este. Tu nu îi cunoşti decât faţa mascată şi eşti vrăjit ca un prost de ea însă cea de sub mască este un oribilă pe care nu doresc nimănui să o cunoască. Vei vedea în Spania cine este el cu adevărat, iar atunci îmi vei da dreptate.
- Tu vorbeşti de afecţiune şi dreptate? Cred că visez! Cine eşti tu să îl judeci pe el, tu care m-ai ţinut închis încă de la vârsta de patru ani într-o cameră pe tavanul căreia ai desenat o pentagramă pentru a îmi canaliza puterile şi a le folosi în scopuri numai de tine ştiu
imi cer scuze pentru double post insa din cauza marimi capitolului limita de cuvinte a fost atinsa si finalul capitolului nu a fost postat.
- Tu vorbeşti de afecţiune şi dreptate? Cred că visez! Cine eşti tu să îl judeci pe el, tu care m-ai ţinut închis încă de la vârsta de patru ani într-o cameră pe tavanul căreia ai desenat o pentagramă pentru a îmi canaliza puterile şi a le folosi în scopuri numai de tine ştiute. Crezi că m-am lăsat minţit de teatrul pe care l-ai jucat în noaptea când Edan m-a salvat? Nu tu ai fost lângă mine atunci când am călărit primul meu cal, sau atunci când copil fiind aveam nevoie de afecţiunea unui adult. Zilele în care mă foloseai sau terminat acum şapte ani însă nu ai ştiut niciodată să iţi admiţi înfrângerea. Ai pierdut din clipa în care am fugit de acasă şi l-am întâlnit pe Zein şi am aflat totul despre tine, ţi-ai sigilat secretele bine de frică să nu îţi fie citite de Edan, însă ai fost prea îngâmfată şi nu te-ai gândit că mai poate există cineva care să ştie ce ai făcut. Ţine minte dacă vei călca greşit Edan va afla totul.
- Nu mă ameninţa! Nu şti nimic, eşti o altă victimă inocentă orbită de farmecele lui şi de vorbele mieroase dar vei realiza încurând că nu eu îţi sunt duşmanul.
- Ştiu totul mama, totul despre tine şi totul despre Edan, eu mi-am ales tabăra rămâne să ţi-o alegi tu. Decizia e a ta uita orice plan nebunesc ai şi eu voi ţine secretul tău pentru mine şi îl voi obliga pe Zein să facă la fel. Alege greşit şi Edan află totul şi atunci sunt sigur că sub orice piatră te vei ascunde te va găsi şi atunci când te va găsi şi el şi Hektor te vor face să iţi doreşti să nu te fi născut.
- Nu ai îndrăzni! Sunt mama ta!
- Pune-mă la încercare! A şi ca să şti... eu nu am mamă, tu nu ai ştiut niciodată să fi o mamă.
- Athos, vino aici! Athos!
Am plecat în camera mea trântind uşa după mine. Nu o mai suportam pe acea femeie, simpla ei prezenta în acea casă mă înnebunea trebuia să fac ceva pentru a scăpa de ea! În acel moment de nebunie nici nu am realizat faptul că Zein se afla în camera mea în dreptul geamului aşteptându-mă pentru a îmi spune ceva ce avea să schimbe totul.
- Te aşteptam, a spus acesta venind spre mine şi lipindu-şi buzele de urechea mea dreaptă, am făcut ce mi-ai spus, dar adevăratul motiv pentru care sunt aici este să îţi spun ceva ce i-ar putea aduce mamei tale moartea. Sunt aproape sigur că ea este vinovată pentru moartea fiului lui Edan, Dimitri este sclavul ei! Ea îi este stăpână de mulţi ani, acesta fiind şi motivul pentru care eu mă lupt cu haita lui de de decenii.
- Ce?
- Dacă Edan va afla asta atunci vei obţine ce îţi doreşti, Medeea va fi moartă!
Hey, mi`am gasit restul pieselor din puzzle! Si...alte cateva piese pe care nu le aveam.
Stiam eu ca era un sfarsit prea brusc, al doilea sfarsit, daca pot sa spun asa, e mult mai surprinzator. Totusi...ai fi putut sa repostezi si ultima fraza din postul anterior, deoarece banuiesc ca lipsesc niste cuvinte si de acolo. Nu cred ca 17 e un numar prea norocos:)).
Tocmai am realizat faptul ca imi plac mai mult capitolele scrise din perspectiva lui Athos, are acea maturitate, inteligenta, constienta si putere care este caracteristica persoanelor ca Edan, dar rar intalnite la tineri. Sunt totusi placute momentele in care se comporta ca un adolescent obisnuit, si care il evidentiaza pe Zein, care il sustine mereu.
Mi`au placut scenele din biserica, intalnirile cu Sanzzio, ambele. Mi`au placut cum ai utilizat frazele in latina, si inferioritatea vampirului. Mi`a placut fraza de la inceput si titlul, si faptul ca ai revenit in capitol la ceea ce ai scris la inceput.
Acum, nu imi plac greselile de tastare. Inteleg cat e de dificil sa scrii un capitol de o asemenea lungime, stiu ca ti`am mai spus si in comment`ul trecut, dar reputatia nu`ti permite. Nu ma refer doar la litere lipsa, ci si la semne de punctuatie lipsa, greseala foarte frecventa in acest capitol. Poate doar putin mai multa atentie atunci cand scrii, astfel nu vei mai avea ce sa corectezi dupa aceea.
Deocamdata doar atat am de spus, desigur prea putin in comparatie cu capitolul, dar, daca o sa imi mai amintesc ceva dau edit.
Ok, poate nu sunt chiar atat de rea, si nici chiar atat de intarziata, si las azi comm`ul.
Buh-bye>:D<
Lethalin what could I say more than I already said? Doesn`t matter I promised so here it is.
Stii foarte bine ca imi place de Athos si de aceasta instabilitate in personalitatea sa de care da dovada in cele mai cruciale momente.
Oh, aproape ca uitasem. Tu mi-ai dat sa citesc doar putin din tortura la care fusese supus Athos si aici am dat peste toate acele grozanice lucruri. Ai descris atat de bine incat aproape ca vroiam sa trec peste acele pasaje din cauza imaginilor vizuale pe care mi le creaza descrierea ta. Este ca si cum fiecare cuvant, fiecare fraza nu face decat sa intensifice imaginea si sa ma faca sa nu mai vreau sa stiu. Parca as fi eu acolo in locul lui Athos si...br...
Imi place ca ne mai arunci inca un detaliu, dupa parerea mea foarte important si anume ceea ce a facut Medeea. Oare Athos ii va dezvalui lui Edan acest adevar? Si daca nu o va face, care e motivul in spatele actiunilor sale? Iar Edan daca va afla ce va face? Nu sunt foarte sigura ca o va omori intr-adevar pe Medeea. Am asa o presimtire ca ea joaca un rol in planurile lui Edan, inca nu a devenit nefolositoare.
Well, lethalin, that is all. Astept cu nerabdare next-ul din punctul de vedere al lui Edan. Imi place de Athos, insa parca e de ajuns aceste 2 mega capitole din punctul lui de vedere. Imi e dor de Edan;)) So bring him back, okay?
*Mood: copil cretin, fantatic ( VAAAAAAAAAAI VAAAAAAAAAI, VAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAI)*
Deci, deci, mda, deci (se inculde in mood)
Intr-un fel cred ca acest capitol s-ar fi sfarsit mai bine cu un fragment care sa lase totul suspendat, ar fi dat o savoarea mult mai mare.
Ti-am spus ca Athos ar fi fost mai bun, ce putin din acest moment si pana pe urmatoarele cateva capitole, ca personaj principal, stai sa-ti explic de ce:
1. Prinde un bagaj informational mai mare, iar faptul ca este jumi-jumate din doua chestii puternice il face al naibii de interesant.
2. Imi pare ca lui ii descrii mult mai bine, mai ferm, senzatiile si actiunile. la Edan pari mai retinut mon cher, mai prudent.
Revenind. Ai vazut, cumva, "Arc the lad" ? Mi se pare oarecum ca textul decurge bine, in paralel, cu Athos si Edan pe doua parti.
Pot spune *cu jena* ca n-am nimic de reprosat de data asta, nici macar un cuvintel....(ori scrii tu din ce in ce mai bine, cel mai probabil, ori imi pierd eu spiritul critic, adica nu-l mai am, da' cred ca-i prima varianta)
Mi-au placut mult in capitolul asta:
1 Modul de redactare
2. Povestea in sine
3. Faptul ca desi nu ai lasat lucruril in pom in vine sa-ti pun un aka47 la tampla sa scrii!