AnimeZupCăutare

L's journal [shounen-ai]

Arigatou ptr coom si milioan de scuze pentru intarziere. Spatamana trecuta am fost plecata in tabara taman in Maramures si n-am avut cum sa scriu. ^:)^. Am uitat sa anunt. Am venit insa cu un nou capitol, sper sa va placa. :D

Capitolul 13: "Te iubesc?"


Eram in taxiu, indraptandu-ma spre cea mai inalta cladire din oras. Desi era ziua mea libera, foloseam traseul obsnuit. Din cauza examenelor, in ultimele trei zile nu am mai fost pe la birou. Cand ma vorbit cu Ryuuzaki mi-a spus ca nu e nici o problema daca lipsesc o perioada, insa parca nu voiam sa-l mai las singur inca 24 de ore. Ultima data cand am facut asta am gasit un adevart uragan in biroul sau. Mereu mi l-am imaginat pe brunet tipul de persoana inteligenta, organizata si in mod special… ordonata. Ma rog, dupa ce m-am angajat si am petrecut o saptamana cu el, mi-am schimbat parerea.
In legatura cu jurnalul si cazul Kira nu am mai aflat nimic. In ultima saptamana m-am axat foarte mult pe invatat. Trebuia sa iau examenele pentru a mai putea ramane in Tokio. Nu a fost greu. De fapt, nu ma asteptam sa am niste subiecte atat de usoare. Indiferent daca ma pregateam sau nu tot stiam sa rezolv acele probleme de informatica; le facusem in liceu. Oricum rezultatele le voi afla abia peste doua zile.
Mi-am rezemat capul de geamul taxiului. Nu dormisem foarte mult aseara. Mogami a venit la mine acasa in jurul orei zece si a inceput sa-mi povesteasca despre noua ei cucerire. Parea un tip de treaba dupa cate spunea ea, insa are mereu tendinta de a supraestima lucrurile. Ma rog, atata timp cat ea era fericita, eu nu aveam nimic impotriva.
-Am ajuns, domnule.
Vocea taximetristului mi-a atras atentia. Am deschis portiere masinii, i-am platit omului si m-am indreptat spre birou. Cascasem usor de cateva ori pana sa ajung la brunet. Uneori chiar ma simteam ca o menajera. Mi-am imaginat cum as arata cu sort, niste patofi inalti cu toc, un decolteu proeminent. Am inceput sa rad in lift numai gandindu-ma la asta. Nu cred ca L ma vedea in felul asta, dar nici mult nu mai avea. Fiind distrat de situatie am intrat fara sa mai bat la usa.
-M-am gandit sa trec azi pe la tine. Esti un adevarat dezastru daca stai singur si pentru cateva zile.
Si in timp ce vorbeam mi-am indreptat privirea spre canapeaua din birou. Light statea peste Ryuuzaki, tinand pumnul drep ridicat, incercand sa-l loveasca. Brunetul parea foarte calm in timp, desi Light era turbat de furie. Eram incremenit. Nu puteam sa ma misc sau sa spun ceva. Era prima data cand vedeam doua persoane cum se bat. Ryuuzaki l-a prins de ambele maini pe saten si l-a intors in asa fel incat au cazut amandoi de pe canapea. De data aceasta brunetul era cel care statea peste Light. Din locul in care eram puteam sa observ privirea plina de furie a satenului; ochii odata plini de intelegere erau acum doar o amintire. Privea fix inainte, zambind. Puteai spune ca a innebunit. Ryuuzaki l-a lovit puternic de cateva ori. Nu stiu exact daca imi observasera prezenta, insa atunci cand pumnul brunetului i-a intors capul lui Light spre mine- putand astfel sa ma priveasca- acesta s-a ridicat brusc, trantindu-l pe brunet si iesind pe usa. Ma simteam ca intr-un film foarte prost deal lui Jackie Chan. M-am indreptat spre locul in care se afla Ryuuzaki.
-Nu m-am gandit ca esti un asa bun luptator, ii spun ironic in timp ce il ajut sa se ridice.
Nu mi-a raspuns; avea privirea fixata asupra mea. Am observat cum un firicel rosiatic de sange a inceput sa se prelinga din gura sa. Am oftat. Uite motivul pentru care eu sunt impotriva violentei. Mi-am scos batista din buzunarul pantalonilor si l-am sters usor, astfel incat sa nu-l doara. Uneori aveam impresia ca nu sunt doar o menajera, poate mama lui. Am prea multa grija de el!
-Haide, sa mergem la mine acasa. Ai nevoie de o baie si niste cafea. Sa vezi ca o sa te simti mai bine, ii spun zambind.
-Bine.
Imediat ce m-a aprobat s-a indreptat spre unul dintre dulapiaorele din birou. A scos de acolo o cutie in care, dupa ambalaj, cred ca se aflau cubulete de zahar.
-In caz ca imi pui prea putin zahar in cafea, mi-a spus acesta imediat ce a observat ca priveam suspicios cutia.
-Nu-ti face girji, iti fac cafeaua de atata timp. Stiu ca daca nu are cel putin doua kilograme de zahar nu e destul de dulce.
Am iesit amandoi din birou, indreptandu-ne spre apartamentul meu. Toti angajatii erau surprinsi sa-l vada pe L. Era normal, foarte rar se intampla ca brunetul sa-si paraseasca biroul. Mi-am propus mai de mult ca intr-o zi o sa-i fac un program special care sa implice si timpul liber, somnul si mancatul.
Pe parcursul drumului nici unul dintre noi nu a spus nimic. Nu aveam de gand sa-l intreb despre conflictul pe care tocmai l-a avut; daca el crede ca e mai bine sa tina totul pentru el, atunci ii respect dorinta. A fost destul de ciudat oricum. Light arata de parca ar fi innebunit, ce l-ar fi facut sa se comporte asa? Parca era in stare sa-l si omoare pe brunet. Pe de alta partea, Ryuuzaki era extrem de calm, de parca nimic nu s-ar fi intamplat.
Imediat ce am ajuns la apartament i-am dat lui Ryuuzaki cateva haine de schimb si un prosop:
-Fa o baie pana pregatesc eu cafelele.
A dat aprobator din cap si s-a indreptat spre baie. Am scos cateva pliculete de cafea si le-am pus la filtru. M-am asezat pe unul dintre scaunele alaturate mesei si priveam ganditor spre aparatul ce avea sa ne faca cafeaua. Situatia in care se aflau Light si L ma facea curios. Voiam sa aflu despre ce e vorba, insa pe de o parte doream sa respect deciziile brunetului. Oftasem adanc. Toata treaba asta era din ce in ce mai incurcata.
Sirul gandurilor mi-a fost in scrut timp intrerupt de brunet. Se afla in fata mea cu o sticluta galbena in mana pe care scria Shiseido Tsubaki. Era samponul.
-Ce e asta?
-Sampon, ii raspund oarecum absent.
-Nu e ca cel pe care mi-l lua Watari. Acesta – spune in timp ce-l apropie mai mult- miroase frumos.
Se uita la sampon apoi la mine. Schimba priviri intre acea sticla si mine. Pentru prima data Ryuuzaki avea alta expresie a fetei… parca una rugatoare. Am fost uimit sa vad asta, mai ales la el. Parca ma indemna cu tot sufletul lui sa-i dau samponul.
-Haide, ii spun in timp ce-l iau de mana.
Ma simteam de parca as fi mama lui. Chiar si asa, era un copilas dragut. Avea o fata asa de nevinovata. Nu-mi venea sa cred ca spun lucrurile astea depsre cel mai bun detectiv al lumii. L-am dus pana in baie. Nu era cine stie ce: o incapere nu foarte mare, cu pereti albastri si o gresie neagra si lucioasa pe jos. Aveam aceleasi lucruri care le are orice baie, doar ca langa cada se afla un dulapior in care depozitam niste medicamente si o trusa de prim ajutor. Nu se stie niciodata cand o sa am nevoie de ea.
-Apleaca-ti capul, ii zic in timp ce pregatesc dusul.
Imediat ce am potrivit apa, i-am umezit parul pentru a putea mai apoi sa-l spal cu acel sampon. Ii facema un masaj usor la cap in timp ce incercam sa intind samponul pe toata suprafata parului. Tinea ochii inchisi, insa cred ca era satisfacut de situatie. Nu stiu de ce -chiar nu-mi pot imagine ceva plauzibil-, insa imi placea sa fac asta. Cine stie… poate voi avea un viitor ca maseur. L-am masat pe brunet timp de cinsprezece minute. Nu a spus nimic si nici nu s-a miscat deloc. Cand am terminat sa-l clatesc si-a deschis ochii. Acum statea cu fata spre mine, privindu-ma printre picaturile de apa ce se prelingeau pe fata lui.
-Asteapta aici sa aduc prosopul.
Cand venise sa imi arate descoperirea facuta uitase prosopul pe scaun. L-am luat in timp ce am aruncat o privire spre filtru. Cafeaua era aproape gata. M-am intors in baie. Brunetul a inceput sa se apropie de mine, insa a alunecat. M-am indreptat rapid spre el, incercand sa-l prind. Ce pot spune… Aveam o pozitie… Cu o mana ma tineam de chiuveta, cu spatele ma sprijineam de partea laterala a cazii si cu cealalta mana il tineam pe brunet.

<< Eu-superman, el-omul invizibil. >>

Situatia ma amuza. Chiar si asa, in incercarea de a ma misca, mai rau am facut. Am alunecta si eu pe apa scursa din parul brunetului, cazand si lovindu-ma puternic cu capul de cada. Din toata treaba asta Ryuuzaki a iesit cel mai bine, statea frumos peste mine, cu parul ud, al carei ape se prelingea acum pe tricoul meu. Ce sa zic… nu se putea mai bine de atat.
-Ran…
-Ce e? ii raspund intarziat.
-Parul imi miroase a miere.
L-am privit dubios. M-am apropiat mai mult de el si i-am mirosit parul. Intradevar, era miere! Ciudat… nu-mi aduc aminte sa fi cumparat un astfel de sampon.
Ryuuzaki isi intoarse capul spre stanga, privind in jos.
-Aishiteruyo*.
Nu stiu cum ar fi reactionat altcineva, dar eu mai aveam putin si lesinam cand am auzit acele cuvinte din partea brunetului. Parca trecusera exact prin mine. Il priveam mirat, stupefiat, chiar nu stiam ce sa cred. Ryuuzaki mi-a spus ca ma…ma… Nici nu ma pot gandi la asta! Si tocmai acea forma**! Mi-am intors si eu capul spre stanga, privind rusinat prin camera. Ma simteam ciudat… Privirea imi cazu asupra unei sticle de culoare galbuie… era samponul.

<< Stai putin! >>

Am mai privit de mai multe ori samponul, apoi locul la care era brunetul atat de atent. Dupa cum ma gandeam. El iubeste acel sampon, nici pe departe nu se referea la o persoana in carne si oase.

Aishiteruyo*- te iubesc foarte mult.
Si tocmai acea forma**- Ran se referea la diferenta dintre "aishiteiru" si "aishiteruyo". Aishiteiru inseamna un simplu " te iubesc" pe cand aishiteruyo se refera la o froma de genu " te iubesc atat de mult incat mi-as da viata pentru tine". Sper ca ati inteles diferenta. :))
N-am mai trecut de mult pe aici şi-mi cer scuze. Am citit toate capitolele pe care le-ai postat, dar lenea profundă m-a împiedicat să comentez.
Se vede un progres destul de mare de la primul capitol până acum.
Am să comentez numai ultimul capitol fiindcă duc în spate, din nou, o lene profundă.
Deci, acţiunea nu a fost grăbită, ba chiar a decurs destul de lent şi frumos. M-a surprins lupta dintre L şi Light şi chiar mă întreb de o fi cu Light căci era un tip destul de calm, aparent. Chiar sunt curios să citesc despre motivele cerţii lor. Ryuuzaki chiar pare un copil prins în corpul unui adolescent. E copilăros, dar, totuşi, foarte deştept. Sfârşitul şi declaraţia lui L m-a lăsat cu gura căscată. El fiind un geniu, mă aşteptam să i se confeseze lui Ran sub o formă mai subtilă, nu aşa bum!. Oricum, eu sunt curios să văd cum va reacţiona Ran.
Descrierea este bunicică şi mi-a plăcut că i-ai descris sentimentele lui Ran atunci când a aflat că L îl iubeşte.
Acţiunea, cum am mai spus, este foarte bună şi decurge lent ; )
Dialogul chiar îmi place. Nu e mult şi nici sec, e perfect.
Succes în continuare şi aştept să văd ce vei mai scrie !
Me†al ma bucur ca ai o parere asa de buna legata de ficul meu, si mai ales ca ai observat evolutia mea @-). Problema este ca nu prea ai inteles ultima faza. :)). Ryuuzaki a spus ca iubeste acel sampon, nu pe Ran!. El iubeste acel sampon, nici pe departe nu se referea la o persoana in carne si oase.
Sper ca te-am lamurit ^:)^.
Acum, next. :D

Capitolul 14: Motivul, o surpriza!


Ziua de ieri a fost una intradevar ciudata. Mai intai ma duc la birou cu ganduri bune, dar il gasesc pe Ryuuzaki in mijlocul unei dispute cu Light. Dupa aceea, il iau pe brunet la mine acasa, unde ajung sa-l spal pe cap. Am incercat sa-i usuc parul, insa mult iubitul meu sef a alunecat, eu am incercat sa-l prind si nimic bun nu a iesit din asta; am cazut amandoi. La scurt timp dupa asta si-a expus dragostea nemargita pentru… acel sampon. Pentr un moment chiar am crezut ca se refera la mine; dar na, ce sa-i faci? El iubeste samponul! De parca nu ar fi fost destul, a ramas si peste seara la mine. Pe de o parte ma bucuram deoarece acum stiam sigur ca Ryuuzaki va dormi, insa eram si nemultumit… stiam ce-i poate creierul. Partea proasta a fost aceea ca a terbui sa impartim acelasi pat. Noaptea nu am avut nici o problema, insa dimineata m-am trezit sufocat. Nu vreau sa-mi aduc aminte ce fel ma strangea in brate. Parca ar fi fost gata sa ma felieze.
Pe langa toate acestea, mai era o problema… imi era teama sa nu gaseasca jurnalul… Am avut noroc, arata de parca nici nu stia de el. In final, totul a decurs bine. A pelcat de dimineata sub pretextul ca are de muncit la un nou caz.
Acum stau in bucatarie si savurez cafeaua de dimineata. Daca tot n-am ce face pana la trei, cand trebuie sa plec la servici, cred ca o sa mai studiez jurnalul. Cred ca voi gasi relatata intamplarea de ieri. Sunt curios de ce s-au certat cei doi, plus ca Light mi se parea genul de persoana calma; unde trebuie sa fii super norocos ca sa-l vezi nervos.
Imediat ce am terminat m-am indreptat spre locul in care ascunsesem jurnalul. Nu era cine stie ce, nu aveam imaginatie cand venea vorba despre lucruri de genul. Sertarul biroului era locul potrivit, dupa parerea mea.
L-am laut si l-am deschis la ultima pagina citita. Daca imi aduc bine aminte era vorba de 14 februarie.

28 februarie

<< Se pare ca a trecut ceva timp de cand nu am mai pus mana pe jurnal. 28 februarie… asta a fost ieri. Inseamna ca azi e 1 martie. Poate o sa merg undeva cu Mogami dupa servici. >>

Stateam si citeam niste detalii legate de un caz din Philadelphia. Cred ca ar trebui sa-i trimit pe Ran si Misa pana acolo. Pare un caz… exact genul lor. Duminica seara, toata familia era acasa. Ora 23.00, cei doi copii dormeau, iar sotia se indrepta spre biroul sotului pentru a-l intreba daca se culca sau mai ramane sa studieze actele firmei. Intra in incapere si isi vede sotul la birou, cu capul plecat pe niste acte, patate de sange. Speriata si infiorata de ceea ce vede cheama repede politia, insa fara sa-l atinga pe barbat. Este suspectata de crima; desi sustine ca nu ea l-a omorat si ca ar fi o absurditate ca cineva sa creada asta… mai ales dupa cei 15 ani de casnicie.
Am auzit usa de la birou deschizandu-se. Mi-am indreptat privirea intracolo. Era doar Light. Am oftat.
-Ce e cu fata asta? Asa ma intampini? Pari dezamagit, te asteptai sa fie altcineva?
Nu chiar, insa ceva mai bun de atat.
-Nu a mai venit de patru zile, ii zic.
-Oh… Despre Ran era vorba. Nu ai fost tu acela care i-a dat zile libere?
-Si voiam sa-l trimit dupa un caz in Philadelphia.
A oftat. A inchis ochii pentru cateva momente, apoi ma privi fix.
-Ryuuzaki, ne cunoastem de atata timp… Sa fim seriosi. Tie dor de el? Deja…
Nu am zis nimic. Eram atent asupra noi parajituri pe care mi-a adus-o Misa. Nu imi era dor de el. Trebuie sa rezolve un caz.
-Light, mereu imi vezi asociatii ca pe niste amanti.


<< Doamne cum am ajuns. Amant! >>

Nu a argumentat nimic. S-a asezat pe una dintre canapelele din birou. M-am ridicat de pe scaun, asezandu-am langa el. Voaim sa aflu mai multe depsre parerea lui legata de Ran. Nu trebuie ca istoria sa se repete… din nou.
-Pe Ran nu l-as numi amant. Ceva mai mult.
-Light, indiferent ce ai in minte sa stii ca de data asta nu mai gresesc.
-Il placi chiar asa de mult? intreba in timp ce isi fixa privirea spre leptopul meu.
-E o persoana importanta.


<< Ryuuzaki tocmai a spus…? >>

-O persoana mai importanta decat mine? si in timp ce vorbi s-a asezat peste mine, lungindu-ma pe canapea si prinzandu-ma de maini.
Parea calm si gata de a-mi face orice.
-Da.
Se enervase, insa incerca sa pretinda ca este calm. Ce ar fi daca am merge mai departe de atat?
-Persoana care i-a omorat pe Watari si Kaimei nu va fi niciodata pretioasa pentru mine.
-Ce vrei sa insinuiezi?
Se simte amenintat. Ma strange din ce in ce mai tare… Furia ii crestea deasemnea. Oamenii sunt niste fiinte atat de slabe si usor de manipulat. Nu credeam ca voi putea dovedi atat de usor ca Light este cel vinovat.
-Adevarul este dureros, mereu va fi, raspund calm privirilor lui.
-Ce adevar?!
Puteam sa-i vad furia in ochi, crestea nebuneste cu fiecare lucru care il spuneam.
-M-am gandit sa trec azi pe la tine. Esti un adevarat dezastru daca stai singur si pentru cateva zile.
Era vocea lui Ran. Mereu ma ia prin surprindere. Cine s-ar fi gandit ca o sa apari intr-un asa moment. Mereu imprevizibil.


<< Deci mi-ai observant prezenta. Trisor ce esti. >>

Se pare ca Light nu te-a auzit vorbind. Esti norocos. Acum pot sa fiu sigur… mai sigur ca niciodata ca Light e Kira. Ma priveste cu asa o ura, ar fi gata sa ma omoare in orice clipa. Esti gelos, te simti vinovat. Cele mai mari piedici din viata unui om. Gelozia si vinovatia. Raman calm, dar atent la msicarile lui. Si-a ridicat pumnul drept, vrea sa ma loveasca, dar n-o face. Astept… Ran este incremenit. Te credeam mai barbat.

<< Si vorbi omul care se indoapa zilnic cu prajituri. >>

L-am prins de ambele maini, impingandu-l. Acum eram amandoi jos, pe podea. Stateam peste el. Nu am mai asteptat… l-am lovit de mai multe ori, astfel incat sa-i intorc capul in directia in care se afla Ran, sa-l observe. Era uimit. S-a ridicat brusc, impingandu-ma… A trecut pe langa Ran, iesind pe usa.
Pana la urma au fost trezi zile.
-Nu m-am gandit ca esti un asa bun luptator.


Am inchis jurnalul. Nu voiam sa continui. Deja citisem prea mult. Light si Ryuuzaki s-au certat din cauza mea… iar satenul este Kira. Nu mai inteleg nimic! Am citit multe carti politiste la viata mea, insa niciodata nu am intalnit o poveste asemanatoare cu ceea ce mi se intampla mie. Daca Ryuuzaki stia ca Light e Kira, atunci de ce mai sta pe langa el? De ce il priveste cu atata caldura? De ce il accepta? Pe langa asta, brunetul ma vede ca pe o persoana importanta… De ce? Mereu intarzii si creez numai probleme.
Tot acest caz Kira e o mare tampenie, nici nu vreau sa mai aud de el! Jurnalul… nici nu stiu ce sa cred. Imi doresc sa nu fi pus niciodata mana pe asa ceva! Din cauza acestor doua, viata mea a devenit un adevarat calvar.
Renunt!
Am citit fiecare capitol cu sufletul la gura,e chiar foarte interesant.Imi place cum l-ai facut pe Ryuzaki,dar astept scene de dragoste.Ar fi foarte hot sa o faca.Mintea mea perversa....Orcum,totul decurge foarte bine si nu am ce reprosa sau critica.
'' << Si vorbi omul care se indoapa zilnic cu prajituri. >>''-mi-a placut replica asta.adevar graieste.Orcum astept cuminte next-ul.
Scuze pentru lipsa de inspiratie,imi e asa o leneee....lene romaneasca:)))=)))Chuuu si next:*
Ja ne:-h
Capitolul 15:


Jurnalul, Kira, Light, Misa, cazul, familia Yagami, Ryuuzaki… am pus ca voi renunta la tot. Parea atat de usor de spus, gandit, inteles, dar prea complicat de executat. Timp de cateva saptamani viata mea a fost inconjurata de toate aceste lucruri, cum pot acum sa renunt atat de simplu? Am ajuns sa-l tradez pe brunet, sa-i iau lucrurile personale fara stiinta lui… am mers atat de departe pentru ca acum sa renunt? Oamenii sunt intradevar niste fiinte ciudate. Faci atat de multe ca sa obtii un lucru, apoi pur si simplu renunti la el si ii negi existenta. Pe de alta parte, daca as continua tot la zero as ajunge. Light este Kira… a omorat toti acei detinuti, printre care si oamenii importanti din viata brunetului. Ce rost mai are sa stiu si restul?
-Ran, te simti bine?
Mi-am indreptat privirea spre locul de unde se auzi acea voce feminina. Era Misa.
-Da…
-Sigur? Singurul lucru care il faci de o ora intreaga este sa tii pixul in mana si sa te uiti la acea foaie.
M-am uitat uimit la ea. Intradevar, tineam pixul in mana, fara sa scriu ceva in raport. Aaaa! Cazul asta nu imi da decat batai de cap. M-am uitat la Ryuuzaki. Ma privea in timp ce manca o prajitura. Tipic lui.
-De cat timp va uitati la mine? las capul in jos, rusinat de situatie.
-Douazeci si sapte de minute.

<< Exact ca intotdeauna. >>

Eram atat de concentrat asupra cazului si jurnalului incat nici nu am observat sosirea lui Misa. Am ajuns in ultimul hal. Ma gandesc atat de mult la unele lucruri incat nici nu-i mai observ pe cei din jurul meu. Oftasem.
-M-am plictisit. Cred ca o sa plec la sedinta foto mai devreme.
-Sedinta foto? intreb.
-Da, sunt model, cantareata si actrita.
Ce dracu se intampla aici?! Misa… model, cantareata si… actrita. Nu am zis nimic, raman pur si simplu uimit in fata vorbelor ei. Cum naiba a ajuns ea sa-si petreaca timpul cu cel mai mare detectiv al lumii? Acum sunt intr-o ceata si mai densa decat la inceput. Nici daca as fi vrut nu cred ca m-as fi putut gandi la Misa in acest mod. Model, cantareata si… actrita; aceste erau singurele cuvinte existente in mintea mea. Ryuuzaki si asociatii lui ma sperie din ce in ce mai tare.
-S-a intamplat ceva in Philadelphia? intrebarea brunetului veni imediat ce Misa i-a parasit biroul.
-Nu. Totul a decurs normal. Nu am nimic.
-Ran, pana si Misa si-a dat seama ca ai ceva. Te astepti ca eu sa cred ca totul este in regula?

<< Pana si Misa, zici… >>

Avea dreptate. Eram chiar atat de idiot incat sa cred ca il voi pacali? Uite cum am devenit din cauza unui caz stupid si a unui jurnal cretin! Trebuie sa merg la un psiholog…
-Ce relatie este intre tine si Light?
Ok, nu stiu de ce am intrebat asta, pur si simplu asta a fost primul lucru care l-am putut concepe intr-o propozitie. In momentul de fata nu stiam exact daca imi pasa sau nu de raspunsul pe care il primesc. Probabil incercam sa ma indepartez de subiect.
-Niciuna.
-Niciuna? repet eu.
-Teoretic vorbind ar fi trebuit sa te mint, dar observand atitudinea ta din ultima vreme imi dau seama ca stii despre cele ce se intampla.

<< Stie? >>

Atunci de ce nu a facut nimic? Nu a vorbit nici macar o data despre lucrul asta… De cat timp stia? Il priveam mirat.
-Stii ceva despre cazul Kira, nu?
-Asa e, marturisec eu.
-Cat de mult?
-S-a petrecut in urma cu trei ani. Era vorba despre un criminal pe care interpolul l-a numit Kira deoarece omora detinutii si criminalii care nu erau inca prinsi. Existau persoane care tineau cu el si care erau total impotriva. Nimeni nu vorbeste despre asta si din cauza lipsei de suspecti s-a renuntat la caz.
M-am oprit, indreptandu-mi privirea spre foaia alba unde ar fi trebuit sa fie scris raportul despre ultimul caz.
-Si… Kira era defapt… Light Yagami.
Am spus-o cu o voce soptita. Inca nu stiam daca brunetul era sau nu afectat de acest lucru. Nu voiam sa-i ranesc sentimentele.
-Nu stii ce era mai important. E bine.

<< Ce vede el bine in asta? >>

-Nu ai de gand sa-mi spui nimic, nu?
-Nu. Vreau sa vad cat de mult poti descoperi singur, spuse in timp ce termina sa-si pregateasca cafeaua de dupamiaza.
Am zambit. Asta doar unul dintre testele pe care trebuia sa le treci ca sa fii un “bun secretar” pentru Ryuuzaki. Oricum, sunt optimist daca ma numesc secretar. Desi in ultima vreme am avut niste cazuri de rezolvat, in general treaba mea este sa indosariez niste foi sau sa fac curat in birou. Mai degraba eram camerista… Ma rog, camerist.
-Atunci imi pare rau sa te dezamagesc, am renuntat.
-Ran, stii de ce te-am angajat?
A schimbat subiectul.
-Ma intreb asta zilnic.
-Nu esti previzibil. Cred ca ma pot astepta la orice din partea ta.
Nu am mai vorbit niciodata cu Ryuuzaki in modul asta. Ma simteam de parca eram casatoriti si tocmai am avut o cearta. El incepe sa-mi spuna toate lucrurile pentru care ma iubeste, iar eu pur si simplu, raman… fara cuvinte.

<< Casatoriti… ce asemanare am mai gasit si eu. >>

-Ran, trebuie sa-mi promiti ca nu o sa ai incredere in Light, indiferent de ceea ce iti spune.
-Nu trebuie sa-ti faci problem. Dupa cum am mai zis, am renuntat deja.
Nu a spus nimic, continuand sa soarba din ceasca de cafea. Ce detective problematic mai era si Ryuuzaki. Nu stii niciodata ce vrea sa spuna defapt. Mereu totul era invaluit in mister si nu stiu daca o facea intentionat sau pur si simplu asa ii era firea.
-Sa jucam niste sah.
-Nu mai ai nici un caz de rezolvat?
Nu mi-a raspuns.
-Sa inteleg ca ai luat o pauza.
Za next is here ^:)^

Capitolul 16: Idioti si noi vizitatori!


Imi aduc foarte bine aminte ce s-a intamplat in acea zi cand eu si Ryuuzaki am cazut de comun acord sa jucam sah. La inceput mi s-a parut un simplu joc unde dupa terminarea lui aveam sa plec acasa- ceea ce am si facut, dar intr-o alta maniera.

–O sa ma bati.
-Nu se stie, totul depinde de miscare care o s-o faci acum.
M-am uitat atent la piesele de pe table, insa nu puteam sa ma gandesc la o posibila “miscare minune” care mi-ar fi salvat piesele. Nu vedeam o sansa de castig. Priveam ganditor si incercam sa ma regasesc in acea atitudine sofisticata pe care o adoptasem.
-Haide Ran, arata-mi cat…
Insa vocea brunetului a fost intrerupta de zgomotul provocat de usa trantita a biroului. M-am uitat sa vad cine ne disturba jocul de sah. Am fost uimit, insa Ryuuzaki il privea degajat. Tipic lui.
<< Yagami Light. >>
Dupa lupta pe care o vazusem in acea zi am inceput sa nu mai am nici un strop de incredere in omul acesta. Mi-am dat seama ca in spatele unei masti calme un om poate ascunde o furie animalica!
Ii urmaream fiecare miscare. Fara sa zica nimic, se apropie de fotoliul din piele in care se afla brunetul. Se misca parca hipnotizat: cu niste pasi marunti care nu intrerupeau linistea din incapere, cu mainile lasate lejer pe langa corp si cu un zambet pervers pe fata. Nu arata prea bine situatia, insa nu am zis nimic, asteptand reactia intarziata a brunetului. Abia dupa ce Light a ajuns in fata lui, l-a observat.
Nici unul dintre noi nu a intraznit sa zica ceva. Ryuuzaki observand ca Light nu avea sa vorbeasca prea curand, isi indrepta privirea spre tabla de joc.
-Nu ma ignora asa.
-Ran, ce ai mutat?
Nu am reusit sa zic ceva; chiar daca as fi vrut, tot n-as fi putut. Observandu-i ignoranta brunetului, Light s-a apropiat din ce in ce mai mult de el, luandu-l usor de barbie, obligandu-l sa-l priveasca.
-Ryuuzaki-san.
Urmatoarea miscare a fost… cum sa ma exprim mai bine? Dezgustatoare. S-au sarutat, fara a mai tine cont ca mai exista si o a treia persoana in incapere.
-Ce ar fi sa mergem altundeva?
Au plecat amandoi, lasandu-ma ca un idiot pe canapea. Inca eram socat de ceea ce vazusem. Ma gandeam la ei doi ca la cel mult niste prieteni… of Doamne. Cum am ajuns in halu asta? Sa am un sef… Nici nu vreau sa ma mai gandesc.


Au trecut doua zile de atunci si nu am mai auzit nici o veste de la Ryuuzaki. Cum dracu sa pleci cu unu care aproape te-a omorat in urma cu o saptamana?!? Doamne si Ryuuzaki asta ce-i mai place sa creeze probleme; este cel mai mare talent al lui. Pana nu isi pune el de cel putin 5 ori pe zi viata-n pericol nu se lasa. E masochist. Intalnirea cu Misa nu i-a priit nici lui prea bine.
-Esti un idiot, ma auzi? Un IDIOT!!
Nu m-am mai enervat asa de mult timp; de fapt, nu cred ca am mai trecut vreodata printr-o situatie de genul. Dupa cate s-au intamplat, dupa ce a recunoscut si el ca nu mai are incredere in el… tot ca un idiot procedeaza! Oricum, e limpede ca el vrea acum sa testeze una dintre acele “noi teorii” ale sale. Pana nu il distruge pe Light cu totul din punct de vedere moral si psihic, nu se lasa!
Prin minte imi trecuse o idee: jurnalul. In el ar trebui sa fie scris tot ceea ce se intampla cu L. As putea sa ma uit acolo sa vad daca este insiguranta. Am sarit din pat, oarecum bucuros deoarece avem asemenea “surse” in casa. M-am indreptat spre sertarul in care am pus jurnalul. Era acolo. L-am luat si m-am asezat pe canapea.
Ezitam.
Daca stateam bines a ma gandesc, nu vedea un motiv pentru care sa intervin intre cei doi? Prietenia dintre mine si Ryuuzaki parea asa, mai mult din interesul brunetului. In final, tot baiatul care face curatenie am ramas.
-Este treaba lui pana la urma, nu sunt nici gardianul si nici tatal lui ca sa stau sa-l urmaresc. Daca intra din nou in ceva necurat, o sa fie vina lui. Eu i-am zis sa fie mai atent, dar tot cum vrea el face. Trebuie sa invete din propriile greseli!
Am oftat, punand jurnalul la locul lui.
Perfect, acum am inceput sa vorbesc si singur. Toata tampenia asta m-a adus in pragul nebuniei; chiar trebuie sa merg la un psiholog.
Avand in vedere ca afara ploua, nu puteam sa ma intalnesc cu Mogami dupa cum stabilisem. Trebuia sa mergem la plaja… Mai bine fara. Cred ca o sa mananc ceva si apoi o sa ma uit peste problemele acelea de informatica. Am auzit ca sensei mi-a pregatit niste provocari. Acesta ar fi fost planul meu, daca nu as fi auzit soneria.
M-am dus sa raspund, nu cred sa fie Mogami. I-am zis sa nu treaca pe la mine daca ploua.
Am deschis usa curios. Ok, chiar ma speriasem de asa zisul vizitator. Ryuuzaki statea sprijinit de usa, ud leoarca, un siroi de sange prelingandu-se pe fata lui. Insa, nu pot zice ca asta era o ciudatenie, ma asteptam. Celalat vizitator era… un caine! DETEST cainii!
Next ^:)^.

Capitolul 17: Explicatii


-Ryuuzaki, chiar daca esti seful meu tot trebuie sa ti-o spun, esti un mare mare IDIOT! ii zic in timp ce-i bandajez si ultima rana.
-Meseria mea presupune riscuri.
-Esti chiar atat de masochist?! Puteai sa mori, pentru numele lui Dumnezeu!!!
-Calmeaza-te. Nu e nevoie sa fi atat de nervos. Inteleg ce vrei sa zici si daca nu tipi.
Era mereu atat de calm, chiar si intr-o situatie de genul. Ce om intreg la cap care e gata sa moara nu ar avea nervii incordati la maxim? Trebuie totusi sa ne gandim si la faptul ca Ryuuzaki nu intra tocmai in categoria de “oameni normali”.
-Ce inetelegi? Zimi, ce intelegi? Nimic iti spun eu. Daca ai pricepe un singur cuvant din ceea ce iti tot spun atunci nu ai fi ajuns in halu asta!
Eram atat de nervos. Nu imi venea sa cred! Dupa ce ca l-am bandajat si i-am zis sa nu se mai apropie de Light tot cum vrea el face. Pentru simplul fapt sa dovedeasca ceva ce stie oricum. De ce nu se poate baza pe intuitie? De ce nu ii este indeajuns? De ce trebuie sa se puna mereu in pericol? De ce trebuie sa fiu eu cel care cade de prost mereu si se ingrijoreaza de el? De ce…
-Ran, daca continui sa tipi la mine nu o sa rezolvi nimic, a spus pe un ton autoritar in timp ce ma fixa cu privirea.
Am lasat capul in jos. Probabil ca am exagerat cu atitudinea mea, insa nu mi-am schimbat parerea despre tot rahatul asta. Era seful meu pana la urma.
-Pana la urma… ce s-a intamplat?
-Am mers la el acasa. Avea o atitudine fata de mine asemanatoare cu cea dintre doi prieteni. Pretindea ca acea cearta nu a existat vreodata. I-am adus aminte de ea ca sa vad cum reactioneaza si a fost exact ceea ce ma asteptam. Mi-a zambit si a spus ca a avut niste probleme in ziua respectiva si nu era tocmai intr-o stare prea buna. I-am spus ca imi mentin parere despre el, aceea ca el este Kira. A reactionat cum m-am asteptat, nu s-a enervat si mi-a zis ca e ceva absurd. Am continuat pe tema asta pana cand a inceput sa ma sarute si sa se dea la mine.
<< Ce scarbos. Sper ca nu are de gand sa-mi povesteasca cum a facut sex cu Light. >>
-L-am oprit, a continuat acesta. I-am zis ca nu-l iubesc si ca nu sunt de acord cu relatia asta. Din nou, a reactionat cum m-am asteptat. S-a enervat si m-a impins, cazand pe jos, probabil m-am lovit cu capul de una dintre colturile mesei. In timp ce eram inconstient mi-a facut aceste rani de la maini si de la picioare ca sa se asigure ca in caz de ma trezesc sa nu ma pot misca. Prin urmare, m-a aruncat la cel mai apropiat tomberon. Acolo am fost trezit de el, a zis in timp ce arata cu degetul inspre cainele tolanit de pe patul meu.
-Nu-l inteleg pe Light. Adica din ce mi-ai povestit imi pare un tip neinteligent, cazand intr-o asa capcana… Problema este ca ti-a tinut piept atatia ani. De ce s-ar da acum de gol?
-E o chestie psihologica, daca ramai in cariera asta o sa o intelegi pe parcurs. Atunci cand urmaresti un criminal extrem de bun trebuie sa ai rabdare. Gandeste-te la Light ca la o pisica. A stat mult timp nemiscat, urmarind miscarile prazii, asteptand sa o incolteasca. Insa a facut o greseala si s-a dat de gol. Inca de la inceput l-am suspectat, doar ca a fost prea bun, asa ca a reusit sa ma lase fara dovezi. Acum a cazut in capcana soricelului si tot acel timp in care a asteptat a fost in van.
-Prin urmare, tot ce trebuia sa faci era sa il duci in pragul disperarii si sa-l faci sa-ti cada in capcana.
-Avea la inceput o atitudine asemanatoare cu a ta, a zis, privindu-ma ganditor.
Desi nu a zis-o cu voce tare, cred ca am ghicit dupa expresia fetei continuarea propozitiei: “ iar asta m-a pus pe ganduri”.
Totusi, toti acei nervi incepeau sa se piarda, eram calm… insfarsit puteam sa inteleg logica lui Ryuuzaki. Chiar si asa, tot nu eram de acord sa-si puna viata in pericol.
Am auzit niste batai in usa. Cine s-a mai gasit sa vina intr-un moment ca asta? M-am ridicat agale de pe canapea si m-am indreptat cu pasi marunti spre usa. Am raspuns si un miros coplesitor mi-a invadat simturile.
-Raaaan!
Un singur cuvant: Mogami. Doamne, numai de ea nu aveam nevoie.
-Ce cauti aici? ii zic vizibil iritat. Parca ti-am zis sa nu vii daca ploua.
-Da, dar nu am mai iesit de mult asa ca m-am gandit sa cumpar niste pizza si s ne uitam la niste filme. L-am adus pe acela de groaza de care mi-am povestit data trecuta, si in timp ce vorbi intra in casa.
Ce pot zice? Un adevarat impact cand a vazut acel caine.
-Ran, nu pot sa cred! Un caine… si ce pufos e! a zis in timp ce a inceput sa-l mangaie. Credeam ca detesti cainii.
Se pare ca nici nu a sesizat prezenta lui Ryuuzaki. Fata asta e incredibila. Si-a intors privirea spre mine, insa cred ca atunci l-a vazut si pe brunet pe canapea. O analiza.
-Aaaa! Ran, cate surprize. Cine e frumuselul acesta? Arata asa de dragut, parca zici ca e papusa, si in timp ce isi spunea parerile ii ciufuli parul lui Ryuuzaki.
Brunetul… eh, nici eu nu pot sa-i descriu expresia fetei. Intr-un fel parca ar fi spus “ Cine dracu e asta?”, dar in acelasi timp era calm, insa si uimirea i se putea citi pe fata daca te uitai mai atent.
-Este seful meu.
-Sef? De la compania aceea unde ai zis ca lucrezi? Ma gandeam mai degraba la un om in varsta si gras. Daca stiam ca e asa de dragut m-as fi angajat si eu acolo.
-Mogami, el este Ryuuzaki. Ryuuzaki, ea este Mogami, o colega de facultate, spun incercand sa-i ignor ultimele opinii.
Pe timpul sederii lui Mogami la mine acasa, Ryuuzaki nu a zis absolut nimic. Era mai mereu cu ochii pe ea, din cand in cand aruncandu-mi si mie cate o privire. Cu ocazia acestei vizite explozive, Ryuuzaki a mancat si el pentru prima data altceva inafara de dulciuri. Se pare ca pizza a fost pe gustul lui. Cainele a fost torturat pana la plecarea fetei. Nu l-a lasat nici o secunda singur. Cred ca am inceput sa am alergie la patrupede. Seara, undeva in apropierea miezului noptii am reusit sa o conving pe Mogami sa plece. Daca ar fi fost dupa ea trebuia sa ramana pana dimineata. Mai bine nu. Il mai am si pe brunet; nu trebuia sa uit de prezenta lui. Cum am rezolvat-o si cu Ryuuzaki m-am asezat in pat, extenuat. Va trebui sa indur inca o noapte cu brunetul. Am oftat.
Next:-?. Scz pentru intarziere:-S


Capitolul 18: Concluzia

Ce sa fac? Nu pot renunta atat de usor la caz si mai ales la acel jurnal. Daca se va mai intampla sa existe o situtie ca cea de ieri, in care Ryuuzaki sa-si puna viata in pericol iar eu sa nu stiu de unde sa-l iau? Ce optiuni as avea atunci daca nu as sti de existenta jurnalului? Bineinteles, daca as renunta asta ar insemna pe de o parte sa nu mai fiu atat de preocupat de viata personala a brunetului. Totusi, voi reusi? Sa stau linistit cand stiu ca Ryuuzaki e la un pas de moarte. Ce om normal ar putea sa faca asta?! Daca aleg sa continui acest stil de viata nu voi da decat de alte probleme, unde va trebui sa aleg si unde ma voi teme sa nu iau decizia gresita. Viata e ceva atat de complicat, nu ma mira ca exista atatea cazuri de sinucidere. Insa nu sunt prost, nu voi recurge la asa ceva. Prefer sa stau si sa indur decat sa fug cu coada intre picioare. Am oftat in sinea mea. De ce incep de pe acum sa spun lucruri atat de curajoase? Nici macar nu am fost in stare sa iau o decizie. Sunt constient si de faptul ca nu voi putea sa-l supraveghez pe brunet zi si noaptea, iar el nu pare sa aiba intentia sa renunte la planurile lui. Ce pot face eu, un simplu angajat? Sa ma pun in calea lui si sa-i zic sa se opreasca? Am mai incercat asta si nu a functionat. Aceasta e prima situatie critica din viata mea. Nu aveam nici cea mai vaga idee cum ar trebui sa procedez.
Desi eram intr-o criza disperata de timp, pentru moment, am vrut sa alung aceste ganduri. Mi-am indreptat privirea spre cea a brunetului. In ciuda faptului ca stiam mult prea bine cat de inutila este intrebarea mea, am pus-o:
-Nu ai de gand sa-mi zici nimic de cazul Kira, nu?
-Nu, imi raspunse calm, apoi continua. O sa fie mai interesant daca descoperi singur.
“Interesant”, tocmai a spus… interesant. Nu ma puteam abtine, pur si simplu nu o puteam face- nervii cresteau in numar cu fiecare reluare a replicii sale in mintea mea.
-Interesant?! Asta ti se pare tie interesant?! Am stat trei zile fara sa stiu daca esti mort sau viu, nu stiam de unde sa te iau, te-am vazut sarutandu-te cu un alt barbat, iar acum impartim acelasi pat.
Tipam la el in adevaratul sens al cuvantului. Nu imi pasa daca este seful meu, putea sa fie si Dumnezeu! M-am saturat! Nu mai suport toata parada asta!
-M-am saturat… Nu mai vreau sa fiu un specimen pe care tu sa-ti faci experimentele! Inceteaza sa te mai gandesti la oameni ca la obiectele tale personale!
Singurul raspuns pe care l-am primit: o privire uimita. Asta m-as scos si mai tare din sarite. Ma pregateam pentru o noua partida de reprosuri, insa ceva m-a oprit… Nu ma gandeam ca in toata viata mea voi face asa ceva, pur si simplu eram impotriva chestiilor -altfel nu le pot numi- de genu’. Insa, iata-ma acum partas la asa ceva. Buzele brunetului erau lipite de ale mele. El tinea ochii inchisi, in timp ce eu il priveam mirat, avand mainile pe pieptul lui in incercarea de al indeparta. Primul meu sarut, l-am avut cu un barbat. Nici nu stiu cum sa-l descriu. Sunt atat de buimac incat nici nu stiu daca sunt fericit sau trist.
In momentul in care s-a despartit de mine, privindu-ma fix in ochi, pulsul parca o luase razna. Bataile inimii accelerau nebuneste. Nu stiam ce sa-i zic.
-Te-ai calmat? ma intreba.
Din nou, m-am simtit folosit de el- iarasi erau specimenul, iar el cel care isi facea experimentele. A facut asta doar pentru ca eram nervos. Idiotul! Nu s-a gandit nici o clipa cum ma voi simti, pot ramane cu traume pe viata de la chestia asta! Pentru simplul fapt ca eram nervos, el m-a sarutat, in speranta ca ma voi calma.
-Nici nu stiu daca trebuie sa fiu nervos sau calm. Dupa toate lucrurile prin care am trecut, un sarut de la tine a fost ca o ultima picatura.
Ma simteam ca intr-o transa. Nici nu stiam ce mai simt in momentul acela. Eram intr-o ceata totala.


Am reluat de n ori intamplarea de acum doua zile. Ma gandesc, poate ar fi fost bine sa o las pe Mogami sa ramana peste noapte- as fi evitat acest incident. Lucrul care ma stresa la maxim era acel sarut. Daca as putea sa fiu sincer cu mine, probabil as reusi sa admit faptul ca nu a fost atat de dezgustator pe cat m-am gandit eu, dar nici nu pot sa zic ca mi-a placut din cale-afara. De ce? De ce trebuie sa mi se intample mie astea? De parca jurnalul si cazul Kira nu ar fi indeajuns, acum am dat peste o alta problema.
Am oftat. Nici macar nu am mai trecut pe la birou. Pentru prima data de cand sunt angajat pot spune ca nu-mi pasa daca sunt dat afara. Nu ma simt in stare sa dau ochii cu brunetul. Bineinteles, m-as putea folosi de jurnal ca sa stiu ce face in fiecare moment al zilei, insa m-am hotarat sa nu ma mai implic. E viata lui, nu? De ce sa fiu eu cel care intervine? Nu suntem rude, nu suntem prieteni, relatia dinte noi e aceea in care el este seful, iar eu angajatul. Ii place sa ma tortureze psihic, sa ma ingrijorezeze, si asta doar pentru exprimentele lui. Iata concluzia la care am ajuns. Totusi, sa mearga atat de departe… sa ma sarute. In plus, daca a fost asta, cu Light cum ramane?
Punandu-mi toate aceste intrebari am ajuns la o alta concluzie, una mai importanta decat cea precedenta. In toata cariera mea –scurta ce-i drept- nu am fost decat cel care a pus mereu intrebarile, dar caruia bineinteles, nu i s-a raspuns niciodata. Jucam un rol atat de mizerabil. Pana la urma, eu, Misa, Watari, Soichiro Yagami, chiar insasi Light, nu suntem decat niste marionete in mana lui L. Asta am fost si asta vom fi mereu.
Heeeey! Si eu pe aici, daca stiam de la inceput ca este vorba despre Death Note, citeam numai decat ;))
Acum sa`ti spun o parere scurta despre intregul fic:
- imi place mult cum gandesti, exact ca un adevarat detectiv;
- scrisul il ai ordonat, greseli nu prea am observat (chiar de loc pot spune);
- ideea este geniala, totul se invarte asupra titlului (jurnalul)...Original!
Persoanje:
Stiu ca pare ciudat, si ca sunt o ciudata spunand asta dar "NU`MI PLACE RAN!!!!!" De ce pur si simplu nu dispare?:-s Ideea de a fi el impreuna cu Ryuuzaki ma enerveaza la culme!!!! Vreau ca Light sa fie personajul principal si sa aiba o legatura mai stransa cu Ryu. Pff pls introdu`l mai mult pe Light in actiune, Ran chiar nu`mi place si de fiecare data cand citesc din perspectiva lui innebunesc de nervi..

Sincer imi cer scuze daca am zis ceva gresit. Fiecul este nemaipomenit de frumos si astept nextul. Te pwp :*
Well, ce pot spune. Light nu e asa de important... nici nu mai cred ca apare de prea multe ori in fic... Nu intra in planurile mele=)), oricum vedem. Ran e protagonistul asa ca nu-l pot scoate din schema. However, sper sa citesti in continuare ca sa vezi ce se va intampla;).

Capitolul 19: Un nou indiciu?


A trecut o luna de la ultimul incident dintre mine si Ryuuzaki. Acum ne aflam undeva la mijlocul lui aprilie. Dupa o pauza destul de lunga pe care am luat-o, insfarsit am reusit sa iau o hatarere favorabila- nu ma mai implic in nimic. Am dat uitarii atat cazul Kira, cat si jurnalul. Relatia cu Ryuuzaki nu s-a schimbat spre surprinderea mea chiar deloc. Am inceput sa merg din nou la facultate si la servici. Din pacate nu am mai avut ocazia sa fac pe detectivul- gandul asta inca ma amuza. Avand in vedere ca ma descurcam foarte bine, viata mea parea in final sa revina la normal. Se pare ca hotararea care am luat-o a fost una foarte buna, acum nu trebuie sa ma mai ingrijorez de nimic. Si, ca totul sa fie si mai bine, nu am mai auzit nimic de Light de ceva timp. Am fost fericit sa cred ca Ryuuzaki ma ascultase.

Mda, cam asa ar fi trebuit sa arate viata mea daca as fi fost din cale-afara de optimist, insa eu sunt tipul de persoana pesimista. Nu pot spune ca am mintit in totalitate in descrierea de mai sus. Este adevarat, a trecut o luna de la incident si da, aceea este hotararea pe care am luat-o. M-am intors chiar si la servici si am continuat studiile la facultate, insa viata nu e deloc roz. Relatia mea cu Ryuuzaki… stai, aceea nu se poate numi relatie. Aceasta… legatura – hai sa fiu putin optimist- dintre noi consta in a ne saluta reciproc si a primi ordine de la el. Insa, trebuie sa punctez urmatorul aspect: “legatura” aceasta nu este din cauza intamplarii din urma cu o luna si nu este pe deplin vina lui. Cred ca discutia noastra de acum cateva zile a avut un impact important asupra amandurora:

-Ryuuzaki, voiam sa te intreb…
Priveam podeaua acoperita de un parchet negricios, din lemn. Nu eram sigur daca voiam sau nu sa pun intrebarea aceea. Daca il va deranja? Este viata lui personala pana la urma, insa intr-un anume fel pe care nu-l inteleg, voiam sa aflu raspunsul.
-Spune, ma incuraja acesta.
Ma tintuia cu privirea. Oare stia deja ce voiam sa-l intreb? Vazandu-l cum isi indreapta privirea spre una dintre prajiturile de pe birou am prins putina incredere in mine:
-Esti… homosexual?
Intrebarea mea nu paru sa-l enerveze, ba chiar, puteam citi uimirea provocata de cuvintele pe care le rostisem. Asteptam un raspuns.
-Cine stie? Nu am avut niciodata intentia sa ma cataloghez din punctul asta de vedere.
Desi il priveam ca un idiot, extrem de nedumerit, acesta isi continua ideea:
-Atata timp cat sunt indragostit de o persoana, cel mai important este sa o iubesc si sa am incredere in ea. Cineva care sa ma stimuleze. Nu imi pasa de gen.
De cand il cunosc, nu l-am auzit pe Ryuuzaki niciodata vorbind in felul acesta. Discutiile noastre de obicei erau despre anumite cazuri si destul de rar despre viata personala. Acum, dintr-o data auzindu-l cum imi vorbeste despre iubire si incredere… Punctul lui de vedere privind situatia de fata, chiar ma punea pe ganduri.


Ce puteam sa inteleg eu din asta? Ryuuzaki era de fel o persoana bizara, nu puteai sa spui niciodata la ce se gandeste. Nu era nici genul spontan, lui ii placea sa faca planurile dinainte si apoi noi, pionii, sa il urmam. Inca nu puteam sa-l iert pentru ca ne foloseste pe toti in propriile lui scopuri. Oricum, revenind la subiectul initial… nu stiam ce sa cred. Eu ma pregatisem psihic pentru un raspuns de “Da”, dar el in schimb mi-a zis ceva extrem de vag. Totusi, desi nu-mi placea sa o recunosc, era un mod frumos de a gandi. As avea o constiinta atat de impacat daca as merge pe ideea lui!
Am ras in sinea mea.
-La ce lucruri ma mai pot gandi dimineata, zic in timp ce sorb din ceasca de cafea.
Atat de ganditor, am uitam sa-mi pun zahar. M-am ridicat alene de pe scaun, indreptandu-ma spre un dulapior maroniu, din lemn. Am luat ultimul pliculet de zahar, indreptandu-ma inapoi spre masa. Sunetul provocat de sonerie m-a facut sa ma opresc. Cine putea sa fie la o ora matinala ca asta? Desi eram in pijamale m-am dus sa deschis. Probabil cineva incurcase numarul de la apartamente.
-Buna dimineata.
-Ryuuzaki?! Ce cauti aici la ora asta? il intreb cand il vad stand in fata usii mele cu un prosop in mana si niste haine de schimb.
-Am venit pentru baia de dimineata, spuse in timp ce intra pe usa.
-Baia de dimineata?! De ce trebuie sa o faci la mine acasa?
Il tintuiam cu privirea, incercand sa par nervos de vizita lui neasteptata. Desi, in sinea mea eram fericit. Incepeam sa ma plictisesc de discutiile noastre de la birou. Ma simteam de parca vorbeam cu un robot. Oricum, asta nu epxlica motivul pentru care trebuie sa vina aici sa faca baie.
-Din cauza samponului. Al tau miroase a miere.
Asta m-a facut sa-mi aduc aminte de o alta zi.
-Oh, da. Dragostea vietii tale, zic razand.
L-am lasat sa intre in baie. Dupa cum am zis, niciodata nu iti poti da seama de ceea ce are Ryuuzaki in minte. Cine s-ar fi gandit ca o sa-l gasesc la ora sapte dimineata la mine in fata usii sub pretextul ca a venit sa faca baie? Am zambit in sinea mea.
Am asteptat pana a terminat. Voiam sa aflu adevaratul motiv pentru care a batut atata drum pana aici. La o adica, daca voia sa se spele cu samponul acela, putea sa cumpere unul de la magazin- e foarte ieftin. Oricum, indiferent de motivul care il voi auzi, tot fericit voi fi. In utlima luna pot zice ca nu ne-am vorbit mai deloc. Aproape ca deveneam emotionat la gandul ca se afla chiar in baia mea.
Sunetul pasilor facuti de Ryuuzaki pe parhcet imi trezira atentia. Mai uitat spre directia din care venea spre mine. Puteam simti mirosul de miere care venea dinspre el. Avea un prosop alb peste parul lung, negricios si din suvitele caruia, inca se scurgea apa.
-Deci, de ce ai venit?
-Pentru baia de dimineata, repeta acesta.
Mi-am incrucisat mainile in timp cel priveam. Vazand ca nu primesc nici un alt raspuns, am oftat resemnat. In timpul in care Ryuuzaki s-a spalat pe cap eu m-am si schimbat si m-am pregatit pentru cursul de astazi- incepeam mai devreme decat deobicei.
-Eu trebuie sa plec la facultate, poti sa mai ramai daca vrei, insa sa inchizi usa inainte sa pleci, ii zic in timp ce-i arat cheia de pe masa din bucatarie. A da, si inainte de asta, mai bine ti-ai usca parul, doar nu vrei sa racesti, nu-i asa?
M-a afirmat printr-o miscare usoara a capului. Am dat sa ies pe usa, insa vocea brunetului m-a oprit:
-Shinigami.
-Eh? ii zic in timp ce ma intorc cu fata la el.
-Shinigami, de aici trebuie sa pornesti.
Next:

Capitolul 20: Indiferena pura.


Shinigami, in traducere "zeu al morții", este numele japonez pentru personificarea mortii, mai exact a mortii cu coasa, importata in Japonia din Europa in perioada Erei Meiji.
“Zeu al mortii”, repet pentru a cinciea oara in mintea mea. Citind de patruzeci si opt de ore detalii despre Shinigami am ajuns la urmatoarea concluzie: exista doua variante din perspectiva carora puteam privi situatia:
1.Kira a facut un pact cu un Shinigami si astfel pot explica cum a reusit sa omoare detinutii.
2. Ryuuzaki si-a batut joc de mine.
Desi ambele variante pareau destul de plauzibile, chiar si prima, tindeam sa inclin spre varianta numarul doi. Ei bine, cazul ar fi destul de simplu daca stau sa-l privesc din perspectiva numarului unu, insa imi este destul de greu sa cred in fantezii de genul. Zeu al mortii? sa fim seriosi! In credinta mea nu exista asa ceva sau cel putin pe mine nu m-a invatat nimeni de aceasta moarte cu coasa. Daca ar mai fi trait mama… as fi putut-o intreba; nu cred ca tata are prea multe cunostinte despre crestinism. Revenind la subiect, toate chestia asta cu Shinigami mi se pare o adevarata prostie. Daca stau bine sa ma gandesc, daca as merge pe ideea ca(,) Kira a facut un pact cu un Shinigami, atunci asta nu ar explica cum au murit acei oameni. Am citit in ziare ca detinutii mureau ori toti o data, ori pe rand. Daca Kira iar fi zis acelui Shinigami sa omoare persoana din sectia de politie din vestul orasului– o voi numi A- si o alta persoana, B, din partea estica a orasului, atunci el s-ar fi dus la A, ar fi omorat-o, apoi ar fi mers spre B. Dar, daca Kira iar fi zis sa-l omoare si pe A si pe B in acelasi timp, cum ar fi procedat Shinigami? Nu prea se leaga. Dupa asta, mai exista inca o problema. De unde stia Shinigami pe cine sa omoare? Kira ar fi stiut cum arata persoanele respective, insa nu avea de unde sa ia numele lor sau adresele. Nu prea imi vine sa cred ca il punea pe Shinigami sa urmareasca fiecare criminal in parte, apoi sa-i zica numele si abia dupa sa-l omoare. Si acum, daca tot m-am gandit la asta, am gasit inca o problema. Shinigami acela nu era vazut si de ceilalti oameni? Daca asta ar fi atunci faza cu urmaritul criminalilor cade.
Mi-am lasat capul pe spatarul scaunului, privind tavanul. Am oftat. Atat de multe probleme! Nu vad nici un raspuns pentru ele… Totousi daca o iau pe partea celalta si merg pe varianta numarul 2, nici asa nu prea merge. Adica… Ryuuzaki chiar nu mi se pare genul de persoana neserioasa, care sa glumeasca cu angajatii lui. As putea fi optimist si sa cred ca a vrut sa ma ajute. Daca as face asta atunci as ajunge inapoi la prima variant unde sunt o multime de probleme.
Am oftat din nou, aruncad cate o privire la obiectele din camera. M-am ridicat brusc cand am laut contact vizual cu un caiet negricios… jurnalul. M-am pleznit cu palma dreapta peste frunte.
-Am uitat de tine!
Off, m-a preocupat atat de mult treaba cu Shinigami incat am uitat complet de jurnal. Nu m-am mai uitat in el de ceva vreme, poate daca citesc intamplarea de acum doua zile din perspectiva lui Ryuuzaki o sa-mi dau seama la ce s-a gandit exact cand mi-a zis de Shinigami.
Acum este pentru prima oara cand cred cu adevarat ca jurnalul imi este de folos. Nu imi imaginam ca o sa-l folosesc vreodata ca ajutor pentru cazul Kira; de fapt nici nu ma gandeam ca au vreo legatura.
L-am luat si m-am asezat din nou pe scaunul din fata biroului. Pentru moment am inchis calculatorul; nu trebuia sa uit ca luna asta trebuia sa platesc chiria impreuna cu plata de la curent. Lasand la o parte datoriile mele ca cetatean japonez, am deschis jurnalul cautand intamplarea de acum doua zile. Am observant pe parcurs ca tot ce a facut Ryuuzaki inca de la inceputul anului era trecut acolo. M-am intrebat pe moment de ce din ianuarie si nu mai tarziu, insa n-am dat foarte multa importanta aspectului asta.

O sa merg la Ran azi. Atitudinea lui fata de mine se agraveaza pe zi ce trece. A renuntat la Cazul Kira, asta e sigur. Nu tine de planurile mele, deci nu am alta varianta decat sa-i dau un indiciu. Il credeam mai capabil de atat.
Am luat un prosop alb din dulap, niste haine de schimb si cateva pliculete cu zahar– Ran sigur nu are destule pentru o cafea. M-am incaltat, iesind pe usa.
Imi placea sa merg cu metroul, insa era o situatie prea urgenta ca sa pierd vremea cu asa ceva; am folosit un taxi.


<< Nu l-am mai vazut niciodata pe L atat de grabit. >>

Taximetristul era un om in varsta, in jur de patruzeci si cinci de ani cu nasul mare, carn si cu o fata rigida. Ochii caprui, atenti la drum, i se reflectau in oglinda retrovizoarea. Expresia fetei sale mi-a atras atentia. Arata ca unul dintre criminalii care i-am arestat in urma cu o luna.

<< Si eu care credeam ca Ryuuzaki s-a gandit in sfarsit sa pretuiasca si existenta celorlalti oameni. Nu mai fac greseala de a-i subestima orgoliul imens si indiferenta.>>

A incercat sa poarte o discutie cu mine, insa nu ii raspundeam la intrebarile banale. Era o pierdere de vreme sa vorbesti cu oameni ca el. M-am uitat la geamul masinii. Era udata din abundenta de picaturile de apa; incepuse sa ploua.
Am stat si am privit fereastra pana cand am auzit vocea groasa a taximetristului. Chiar imi aducea aminte de criminalul de luna trecuta. I-am platit, m-am dat jos din masina si m-am indreptat spre apartamentul lui Ran. M-am interesat cu o zi in urma de programul lui de la facultate, azi ar trebui sa inceapa mai devreme. Este treaz, probabil isi bea cafeaua.


<< Baiatu asta cred ca e vreo ruda dea lui Nostradamus… >>

Am batut la usa apartamentului, asteptand sa se deschida. O sa fie uimit cand o sa ma vada.
-Buna dimineata, ii zic imediat ce usa se deschise.
-Ryuuzaki?! Ce cauti aici la ora asta?
Dupa cum am zis, va fi uimit.
-Am venit pentru baia de dimineata, i-am spus in timp ce am intrat pe usa.
-Baia de dimineata?! De ce trebuie sa o faci la mine acasa?
Era iritat de idee. Nu m-am gandit ca o sa fie nervos. De fapt, eram sigur ca o sa fie fericit de prezenta mea. Da, uite de ce il prefer eu pe Ran, mereu imprevizibil. Si eu care credeam ca are o gandirea prea simplista.
-Din cauza samponului. Al tau miroase a miere.
-Oh, da. Dragostea vietii tale, mi-a spus razand.
O schimbare rapida de comportament. Totusi, chiar imi placea samponul ala, plus ca il puteam folosi ca pretext ca sa vin aici de cate ori doresc. Ar trebui sa se simta norocos ca are asa ceva.


<< Clar. Imi schimb samponul. >>

M-a lasat sa intru in baie. Pana la urma mintea lui nu se poate opune sentimentelor. Chiar si asa, inca de la bun inceput am stiut ca o sa fie de acord sa-mi fac “baia de dimineata” la el acasa. Ran este o persoana foarte moale, usor manipulabila. Aproape ca imi pare rau pentru el. Oricum, azi nu mi-am propus sa fac nimic legat de faptul acesta, am un scop “bun” de data asta- asa cred ca l-ar cataloga Ran.
Imediat ce am terminat sa ma spal, m-am imbracta cu hainele de schimb si am iesit din baie. Nu mi-am sters parul, tropi de apa inca scruganduse din el.
L-am vazut pe Ran, imbracat, aranjat, gata sa plece la facultate.
-Deci, de ce ai venit?
-Pentru baia de dimineata, ii repet.
Poate pana la urma si-a dat seama ca nu asta e motivul adevarat pentru care ma aflu aici. Bine gandit, Ran. Incepi sa faci progrese.
Si-a incrucisat mainile, asteptand un raspuns care, bineinteles ca nu i l-am dat. S-a dat batut, avand in vedere ca nu avea sa primeasca nici un cuvant din partea mea.
-Eu trebuie sa plec la facultate, poti sa mai ramai daca vrei, insa sa inchizi usa inainte sa pleci, imi zice in timp ce-mi arat cheia de pe masa din bucatarie. A da, si inainte de asta, mai bine ti-ai usca parul, doar nu vrei sa racesti, nu-i asa?
Am fost uimit de ultima sa fraza. Am zambit in sinea mea. Numai Ran se putea gandi la lucruri de genul intr-o situatie ca asta. Inatrdevar, imprevizibil.
A dat sa iasa pe usa, insa l-am oprit:
-Shinigami, ii zic.
-Eh?
Parea uimit de spusele mele. Imi parea intr-un fel rau ca faceam asta, insa era necesar. Ran deja renuntase la caz, eu doar i-am dat un impuls.
-Shinigami, de aici trebuie sa pornesti.
Sper doar sa ma ia inserios.


Pff, am inchis jurnalul, dezamagit de ceea ce am citit. Am incercat eu sa fac “haz de necaz” insa am si eu o limita. S-a schimbat atat de mult de prima data cand l-am cunoscut… sau poate cine stie, asa a fost dintotdeauna. Ii privea pe toti oameni ca pe niste pioni, toate cuvintele care i le-am spus pentru el erau pur si simplu… nimicuri. Uneori chiar ma intrebam de ce fac toate astea; parca de la bun inceput am stiut ca totul va fi in van. Vreau atat de mult sa-l vad in siguranta, departe de probleme. Chiar sunt prea moale. Ma intreb oare daca el isi da seama de asta. Prea orgolios. Indiferent ce plan idiot are, nu vreau sa iau parte la el.
Hello! >:D< Huh ce gandire de detectiv ai (asta daca nu esti cumva vreun spion sau detectiv, interesant :-? )
Hmm chiar daca Ran dupa cum am mai zis, nu este persoanajul meu prefe, am decis sa citesc in continuare ficul.
Se prinde cam greu de treaba, oricum a aflat multe, si totusi am acea nelamurire cu jurnalul care se scrie singur. Adica wtf?:O
L asta e cam nush nesimtit (daca acesta e cuvantul potrivit) sa vina la saracul baiat in fiecare dimineata? As vrea sa`l scoata odata afara in suturi :))

Enjoy imi place cum decurge actiunea, si chiar vreau sa aflu ce e cu acel jurnal misterios!

Bafta cu nextul, il astept cumintica ;)) te pwp:*
Nu sunt nici spion, nici detectiv=)). Desi ar fi misto @-), o sa ajung la SRI \m/. Asa, sa vedem... am adus continuarea, nu e prea mare, insa e destul de important capitolul. @-)

Capitolul 21: Codul.


-Sunt dezamagit.
Brunetul isi lua ochii de la ecranul leptopului pentru cateva momente, indreptandu-si privirea spre mine. I-am observat miscarea; nu ma gandisem ca o sa-i atrag atentia.
-Nimic, nimic. Doar ma gandeam.
Se uita cand la mine, cand la leptop. Porbabil se gandea ca se aleaga. Saracul Ryuuzaki, am ras in sinea mea. S-a ridicat de pe scaun, impingandu-l prin toata camera si asezandu-l in final langa al meu. Ma privea atent.
-Unde te-ai blocat?
L-am privit mirat. Stiam prea bine la ce se refera, insa nu ma gandeam ca o sa deschida subiectul asta atat de devreme. Inca eram suparat pentru faza de acum cateva zile, insa nu puteam sa-l ignor pur si simplu. Ceva ciudat ma atragea spre el, ca un magnet.
-Ei bine, am luat in calcul mai multe cazuri, insa sunt o multime de lucruri pe care nu mi le pot explica, ma studia atent in timp ce ii vorbeam. Am presupus ca Light ar fi avut de partea lui un Shinigami, insa nu se leaga o multime de lucruri. Nu imi pot explica cum acel Shinigami putea sa omoare mai multe persoane in acelasi timp, modul in care actiona si mai ales cum de Kira stia numele infractorilor.
M-am uitat spre el cu o speranta oarba. Stiam ca nu voi primi nici un ajutor. Mi-a zambit. M-am uitat mirat la el, fiind uluit de ceea ce vedeam. Ryuuzaki mi-a… zambit.
-Chiar esti o persoana imprevizibila Ran. Nu intelegi lucruri de care ar fi trebuit sa-ti dai seama inca de la inceput.

<< Si ce ar trebui asta sa insemne? >>

-O sa-ti dau ceva, continua acesta.
M-am uitat sceptic spre el in timp ce-l vedeam cum completeaza ceva pe o foaie alba. Imediat ce a terminat, mi-a intins-o.
-Un cod?
-In doua zile ar trebui sa-ti dai seama ce inseamna.
-Cine s-ar fi gandit ca o sa ma ajuti atat de mult. Oricum nu inteleg de ce e atat de important sa stiu despre acest caz. Credeam ca l-ai inchis.
Nu mi-a raspuns. Am lasat-o asa pentru moment. Probabil avea motivele lui. Ma bucuram insa ca de la vizita lui atmosfera aceea a disparut. As putea spune ca totul e ca inainte, poate chiar o varinata mult mai “sufletista” a lui Ryuuzaki. Am chicotit la gandul asta. M-am uitat inca o data pe foaia data de brunet: 40s M[k] LYcI. La prima vedere nu-mi spunea prea multe, mi se parea destul de incurcata treaba. Eh, daca el a spus ca in doua zile o sa-mi dau seama despre ce e vorba, atunci inseamna ca o sa imi vina mie niste idei.

***


Ingrozitor. Teribil. Devastator. N-am nici o idee! Deci nu pot sa-mi dau seama de nimic din prostia asta de cod! Pe langa ca sunt si cifre aici fara nici o logica sau vreo legatura, mi-a mai bagat si parantezele alea. Tot ce am putut sa realizez este ca se afla niste pauza intre 40s, M[k], LYcI si ca s-au folosit atat litere mari, cat si mici. Detalii care, bineinteles, nu ma ajuta la nimic. Am facut tot ce mi-a trecut prin cap. Am luat tot alfebatul cap coada, l-am numerotat de la stanga la dreapta, de la dreapta la stanga. N-am ajuns la nici o concluzie. M-am uitat la 5 tipuri diferite de documentare despre codare, insa din nou, nimic. Ryuuzaki a combinat 2 stiluri diferite care aparent nu au nici o legatura. Acele paranteze patrate ma derutau in ultimul hal.
Am auzit soneria telefonului. Perfect. Dupa melodie, era Mogami. Nu m-am intalnit cu ea de vreo doua saptamani, e disperata sa ma vada. M-am ridicat de pe scaun, intreptandu-ma spre noptiera de langa pat. Am raspuns fara sa ma mai uit la numar sau la persoana care ma sunase.
-Spune, ii zic.
-Raaaan!! Nu ne-am vazut de secole, trebuie neaparat sa ne intalnim!
Dupa cum spuneam…
-Imi pare rau, dar sunt preocupat cu ceva in momentul asta, ii spun in ciuda faptului ca preferam mai mult sa stau cu ea decat sa-mi bat capul cu un cod extraterestru.
-Despre ce e vorba?
-Ryuuzaki mi-a dat un cod si eu trebuie sa-mi dau seama despre ce e vorba. Ma chinui de cinci ore la el si nu am relizat decat niste pauze intre litere.
Nu era un subiect de discutat la telefon, insa voiam sa scap de ea pentru moment. Nu vreau sa-l mai dezamagesc pe Ryuuzaki.
-Hm… poate te pot ajuta. Ce trebuie sa afli?
Voiam sa-i raspund insa m-am blocat brusc. Era o intrebare buna, ce voiam sa aflu? Doamne, ce idiot sunt. Am inceput sa rad isteric. Saraca Mogami, cred ca o speriasem.
-Scuze Mogami, trebuie sa inchid. Multumesc pentru ajutor.
Am inchis clapita albastra a telefonului, aruncandu-l in pat. M-am lovit cu palma dreapta peste fata, razand din nou. Ce idiot sunt. Incercam sa descifrez codul, insa nici macar nu stiam la ce anume cautam raspuns. Ryuuzaki avea dreptate, chiar sunt o persoana imprevizibila. Oricum, o sa-i raman dator lui Mogami, m-a adus cu picioarele pe Pamant.
Salutare! >:D< :*

Okay, chiar m`ai dat gata cu cel cod, pare mai mult o insiruire de cifre si litere "40s M[k] LYcI"chiar nu inteleg nimic, zau :))) ar veni 40 de secunde, Karnetul Mortii, Light Yagami si nu mai stiu :)) Nu am gandirea unui detectiv ;))
Ehh cam badaran baiatul acesta Ran indiferent de treaba trebuia sa`si faca timp si pentru Mogami [-(
In fine, place acest capitol si scuze de intarziere :p

Te pwp si astept nextul :*
Thx for comm ^:)^. Za next is here:>. De data asta l-am afcut ceva mai mare:-?.

Capitolul 22: America, venim!


-Nu inteleg nimic. De ce? Spune-mi… de ce?
Ma uitam pierdut prin camera in timp ce vorbeam cu brunetul. Sentimnetele care le aveam in momentul de fata in interiorul meu nici nu pot fi definite, sunt mult prea amestecate.
-Ran, ti-ai dat seama de cod?
Mi-a vorbit foarte calm, sorbind dintr-o ceasca cu cafea. Nu stiam daca in momentul acela eram calm sau nervos, de fapt, nici macar nu intelegeam de ce aveam acele reactii. Imi era din nou teama pentru brunet? De ce ar fi trebuit? Doar totul e incheiat acum! Ganduri si sentimente ciudate imi strabateau corpul si mintea.
-Da… Ai putea sa-i multumesti caietului meu de geometrie din generala, ii spun sarcastic in incercarea de a-mi potoli starea de spirit.
Se uita mirat la mine, incercand sa gaseasca o explicatie.
-Daca nu as fi dat din greseala peste el, nu as fi realizat niciodata ce ai vrut sa scrii. Prima parte, 40s, inseamna patruzeci de secunde- asta cred ca mi-a fost clar de la inceput. M[k] nu mi-ar fi trecut niciodata prin minte ca notatia respectiva ar insemna multiplu de k, unde din cate am reusit sa-mi dau seama, k il reprezenta pe Kira. Cea mai interesanta a fost oricum ultima parte, LYcI. Ai scris c-ul cu litera mica fata de celelalte litere, ingenios, lucru ce era de asteptat din partea ta. Am reusit sa-mi dau seama ca nu avea rolul obisnuit de litera, ci de fapt, acel semn de incluziune invatat in generala. Ca urmare, ar fi insemnat, LY inclus in I, adica, mai explicit, Light Yagami inclus in Interpol. Iar ca o sinteza, 40 de secunde, timpul in care victimele mureau, au fost mai multi Kira, iar Light Yagami avea legaturi cu Interpolul.
-Ai gandit bine, mi-a spus pe un ton care nu l-am putut recunoaste ca fiind normal sau sarcastic. Ce te nelinisteste?
Din scurta noastra conversatie am avut impresia pe moment ca ma simteam de parca as fi fost la un psiholog. Eu ii spuneam cat de buimac si nelinistit sunt, iar el incerca sa afle mai multe, in oarba speranta de a ma vindeca.
-Totul e atat de… perfect. Gandul asta imi da fiori.
Nu ma puteam uita la el, nu il puteam privi in ochi cum o faceam odata! Nu intelegeam de ce… nu era nimic de care sa-mi fie frica sau teama. Am ramas pe ganduri. Era un lucru care ma nelinistea deoarece nu ii puteam gasi un raspuns concret. Toata vremea asta m-am tot intrebat…
-Ryuuzaki, continui eu, daca te intreb ceva promiti sa-mi raspunzi sincer?
-Mereu fac asta.
Am ras in sinea mea la afirmatia facuta de brunet. Daca lucrurile ar fi stat astfel, atunci niciunul dintre noi nu s-ar mai fi aflat aici.
-Ai tot continuat sa spui ca nu ma ajuti, iar acum imi dai codul asta ca sa pot afla totul. De ce…? Chair nu inteleg ce legatura am eu cu cazul Kira.
Chiar nu puteam intelege acest aspect. Nu vad cu ce l-ar ajuta daca as sti despre un caz, care oricum, este inchis. M-am asezat mai bine pe canapeaua din fata biroului, privind ganditor la masuta din fata mea. Asteptam un raspuns.
-Vei afla in curand.
-Dar ai zis… sar ca ars de pe canapea cand aud ce mi-a zis.
Ma opresc brusc cand ii observ expresia fetei. Mereu l-am vazut ca pe un om foarte calm, indiferent si nepasator, insa acum stau si privesc uluit la zambetul deschis cel avea in timp ce sorbea din ceasca de cafea.
-Ti-am dat un raspuns sincer, dupa cum mi-ai cerut.
Nu am mai zis nimic, asezandu-ma la loc pe canapea. S-au intamplat asa de multe astazi. Am aruncat o privire incaperii, atentia fiindu-mi captata de peisajul de pe fereastra. Deja se inserase. Se pare ca astazi am ramas peste program.
-Maine plecam in America.
Am sarit din nou ca ars. Ce era cu anuntul asta asa, dintr-o data? Plus ca a schimbat subiectul! Nu terminasem de vorbit.
-America?! Ce naiba sa facem in America?!
-Nu e evident? Avem un caz. Trebuie sa mergem pana in Dakota de Nord.
Ma uitam buimac la el. Nu stiam ce sa cred, mi nu imi mirosea doar a caz. Cred ca Ryuuzaki iar avea un plan.
-Stai, cum adica “plecam”?
-Nu vrei sa merg cu tine?
Tonul care l-a folosit ma facea sa ma simt parca vinovat de intrebarea pe care am pus-o. Pentru un moment am avut impresia ca Ryuuzaki isi batea joc de mine.
-Deobicei ma trimiti cu Missa... Stai, nu-mi spune. De data asta e ceva atat de important incat sa ma acompaniezi?
A continuat sa priveasca ceasca goala de cafea de pe biroul din lemn, fara sa-mi dea un raspund. Ma intrebam… oare ce mai avea in minte si de data asta?
Heh, vom trai si vom vedea. Mai bine las detaliile pe ziua de maine.
-Cand avem avionul?
-Nu trebuie sa-ti faci griji in privinta asta. M-am ocupat de toate.
Pe moment mi s-a parut ok ideea, nestiind bineinteles ce avea sa urmeze ziua urmatoare.

***


4.00. Ora la care am fost trezit datoria batailor insistente in usa. M-am ridicat buimac din pat, inca adormit, si acoperit cu patura. Nu voiam sa parasesc patul cel moale si cald. Aseara m-am culcat atat de tarziu! Din nou m-au preocuapt lucruri ce nu ar fi trebuit.
-Vin, vin acum, vorbesc in timp ce ma tarasc cu patura dupa mine pana la usa.
M-am impiedicat de vreo doua ori datorita faptului ca inca nu puteam sa vad clar. Ma aflam in acel moment cand incercam sa-mi dau seama daca visez sau chiar e real. O granite periculoasa, pot spune. Mereu tinzi sa gresesti concluzia.
Am deschis usa cu o rata de nervozitate deoarece am fost trezit la o asa ora.
-Ran, ce ai facut pana acum?
Priveam uimit la parul ciufulit si negricios. Mi-a luat cateva moment sa ma acomodez cu imaginea din fata mea.
-Ryuuzaki, e patru dimineata.
-Te-am trezit?
Tonul uimit pe care l-a folosit m-a facut sa cred ca brunetul era o persoana foarte matinala.
-Oamenii normali dorm la ora asta, plus ca aseara am ramas pana peste program.
Nu a spus nimic la afirmatia pe care am adus-o, in schimb a intrat in apartament. M-am indepartat agale de usa si m-am indreptat spre pat.
-Ah… ce bine e, am spus in timp ce m-am aruncat pe suprafata moale si alba a patului.
-Ran nu e timp de dormit, mai bine te-ai imbraca.
-Vreau sa dooorm.
Eram foarte constient de faptul ca ma purtam ca un copil, si asta tocmai cu seful meu. Insa asta era adevarul, nu il puteam nega! M-am culcat la ora doua… cum intentioneaza el sa ma convinga sa ma scol dupa nici doua ore de odihna? As umblu ca un zombie prin aeroport. Nu voiam sa-mi imaginez.
-Daca pierdem avionul o sa mergem cu vaporul.
Pentru altii probabil ar fi sunat ca o propozitie banala, fara pic de ajutor, insa pentru mine... Vaporul, detest vaporul! Este cel mai cretin mod de a transporta oamenii! Uram cam tot ce era legat de mari si oceane. Le detestam pana la ultima celula din corpul meu.
-Bine, bine… merg sa ma imbrac.
M-am ridicat dezamagit din pat, mi-am luat hainele pe care le pregatisem cu cateva ore in urma si m-am indreptat spre baie. Mi-am facut toata rutina matinala, sarind bineinteles peste cafea si mic dejun. Era pentru prima data cand il vedeam pe Ryuuzaki atat de grabit. Sau sa fi fost oare nerabodator? Am zambit in sinea mea la aceasta idee. Pana la urma eram unul dintre angajatii lui, de ce sa fie nerabdator? Mi-am adus brusc aminte de intamplarea de acum cateva saptamani, acel sarut neasteptat pe care l-am primit. M-am inrosit.
-Idiot, idiot, asta sunt! Trezeste-te!
Cum mi-as putea reaminti o asa prostie? Pentru moment chiar uitasem de ea. Uf, o zi proasta.
-Ran, vorbesti singur?
Intrebarea brunetului m-a luat prin surprindere. Uitasem ca mai era si el in camera.
-Ah, nimic. Mi se mai intampla cateodata cand mai uit sa fac unele lucruri.
Stiam ca si-a dat deja seama despre ce e vorba, insa mi-am continuat fatada. Era destul de frunstarat sa ai ca prieten un detectiv, sa nu mai vorbim ca Ryuuzaki este cel mai bun dintre toti.
M-am indreptat spre oglinda din baie. Heh, eram imbracat ca deobicei, nu aveam prea multe preferinte la capitolul haine. Camasa neagra si pantalonii de aceasi culoare, usor evazati mi se pareau perfecti. Ryuuzaki era imbracat ca deobicei, nici el nu cred ca avea prea multe preferinte in domeniul asta. Am chicotit.
-Sunt gata, ii spun in timp ce ies pe usa din baie.
-Sa mergem.
Mi-am luat valiza cea rosie care m-a acompaniat si in celelalte calatorii ale mele cu Misa si l-am urmat pe Ryuuzaki. Inca mi se parea ciudat faptul ca eram acompaniat de el. Sa fie ceva atat de serios?
Salutareee!!!>:D<

Yep, chiar ca ai intarziat cu capitolul dar ai compensat prin faptul ca l`ai facut mai mare :D
Hmm am ghicit eu ce am ghicit in legatura cu acel cod, si spre surprinderea mea Ran si`a dat seama repede. Ma gandeam ca va medita mai mult asupra lui. Hmm ma intreb ce se va intampla in America ;)) waa sper sa fie si ceva sccene, nu de alta dar de cand le astept ;;).

Enjoy, si acest capitol a fost: SUPER! A inceput sa`mi placa ficul, chiar daca bietul meu Light nu e personajul principal :p

Te pwp si astept nextul :*
Am venit cu un capitol nou, am intarziat groaznic insa scoala asta e un stres total >.<. Am cel mai tampit orar de pe plenata si abia daca am timp liber in weekend. Capitolul e cam varza :-S, insa eu spers sa va placa incontinuare si sa nu abandonati ficul ^:)^. Promit ca o sa fiu mai punctuala cu capitolele de acum incolo.
Deasemenea, multumesc pentru comentariu >:D<.

Capitolul 23: Sarah Hoeven.


Am ajuns la aeroport cam in jumatate de ora- am folosit masina persoanala a brunetului. Era pentru prima data cand o vedeam. Nu sunt un expert in masini, deci nu va pot da prea multe detalii. Nu m-au interesat niciodata hardughiile astea cu patru roti, preferam mersul pe jos, desi atunci cand eram in intarziere trebuia sa apelez la ele.
Zborul a fost unul linistit si destul de plictisitor. Am incercat de cateva ori sa port o discutie cu Ryuuzaki insa era in zadar, pur si simplu refuza sa-mi vorbeasca. Ma intrebam daca era suparat pe mine deoarece azi dimineata m-a gasit nepregatit pentru plecare.
Destinatia noastra a fost Bismark, Dakota de Nord. Era un oras aflat pe cursul afluentului Missouri, unde se putea simti in aer acea influenta americana. Oamenii imi pareau foarte ciudati, nici nu stiu cum sa ii descriu. Am mai fost pana acum in America, dar nu ma puteam obisnui cu atmosfera de aici, era un mult prea greaoie, sufocanta la un momentdat. Partea buna, Ryuuzaki nu parea sa isi faca asa multe probleme in aceasta privinta. Asta m-a amuzat. Desi l-am privit mereu ca pe o persoana ce este atenta la fiecare lucrusor, acum imi dau seama ca ma insel. Uneori chiar mi se parea aerian. Am ras in sinea mea.
Hotelul in care vom sta pe parcursul sederii noastre aici este unul de patru stele – Ryuuzaki adora sa traiasca in lux. Eu sunt genul de persoana care se adapteaza in orice mediu de trai. Priveam lucrul asta ca pe o calitate a mea.
Se pare ca stateam in aceasi camera cu Ryuuzaki. Intr-un fel eram fericit deoarece puteam sa il supraveghez, sa ma asigur ca mananc si doarme – este atat de slab! Pe de alta parte aveam o presimtire proasta asupra a ceea ce se va mai intampla intre noi doi.
Drumul de la aeroport la hotel l-am parcurs cu ajutorul unui taxi. Engleza lui Ryuuzaki mi s-a parut atat de curata, semana putin cu accentul anglican.
Ajunsi in camera, mi-am lasat bagajul langa usa si m-am trantit pe pat. Eram asa de obosit, speram sa pot dormi noaptea asta. L-am urmarit cu coada ochiului pe brunet. Traversa alene camera, tinandu-si leptopul in mana dreapta, indreptandu-se catre una dintre mesele de langa geam. Se pare ca se va apuca de lucru inca de acum. Am oftat, in timp ce mi-am descheiat cativa nasturi de la camasa.
-Deci, de ce am venit aici?
-Guvernatorul statului, John Hoeven, a primit saptamana trecuta niste scrisori de amenintare. Am fost angajati sa gasim criminalul.
Ce descriere seaca…
-Chiar este necesar sa ne aflam aici? Adica nu se pot ocupa autoritatile de asta? E un caz banal dupa parerea mea.
-Fiica lui Hoeven este directorul unei fabrici importante de armament pe plan mondial si…
-Are legaturi stranse cu firma noastra, continui eu. Inteleg, deci ea a fost cea care ti-a cerut favoarea aceasta, de asta suntem numai noi doi aici.
Mi-am pus capul pe una dintre pernele de pe pat. Am cascat usor. Imi era atat de somn.
-Sotia lui?
-De data aceasta nu, este divortat de cinsprezece ani.
Am oftat din nou. Deobicei in cazurile de genul acesta o ruda a victimei trimite scrisorile respective din diferite motive financiare sau chiar, sentimentale. Am scris cateva rapoarte despre cauzrile de genul. Se pare insa ca de data aceasta treburile stau diferit.
-Ai vreo idee?
Nu am primit nici un raspuns, asa ca l-am luat ca pe un “nu”.
Am vrut sa il mai intreb cate ceva despre caz, insa niste batai puternice in usa ne-au trezit atentia amandurora.
-Intra, se auzi vocea ridicata a brunetului.
Pe usa a pasit o femeie inalta, cu un par exagerat de roscat si cu o atitudine increzatoare – asa mi s-a parut. Era imbracata intr-o fusta cu talie inalta, pana la genunchi, o camasa rosie si un sacou peste. A inaintat spre Ryuuzaki, sunetul scos de tocurile ei auzindu-se strident. Nu imi placeau gusturile ei. M-am intrebat daca toate femeile din America arata la fel. Tot ce o inconjura parea asa… fara bun gust.
-Tu trebuie sa fi Sarah Hoeven.
-Iar tu celebrul detectiv Ryuuzaki. Incantata sa te cunosc, cred ca e pentru prima data cand ne vedem.
-Da… In legatura cu transportul din martie…
Disuctia devenea deja paralela cu mine asa ca m-am ridicat din pat, indreptandu-ma spre bucatarie. Nu am apucat sa imi beau cafeaua pe ziua de azi. Am pregatit tot ce aveam nevoie si m-am asezat pe unul din scaunele ce inconjurau masa. Nu prea imi placea camera de hotel. Era mai mult un fel de apartament. Aveam o bucatarie, doua bai si un dormitor, insa lucrurile erau asezate foarte aiurea. Nu intelegeam de ce biroul era sezat langa fereastra, iar patul foarte aproape de usa. Deasemenea, ca sa ajung la una dintre bai trebuia sa trec prin bucatarie. Extrem de aiurea. Nu aveam insa de gand sa ii zic si lui Ryuuzaki. Stiam de criterile lui cand era vorba de camerele de hotel. Cred ca am pierdut vreo ora si jumatate in bucatarie. Ma gandeam la diferite lucruri, asteptand ca asa numita “ Sarah Hoeven” sa dispara.
Totul s-a intamplat insa mai repede decat ma asteptam. Am auzit usa de la intrare si pasii brunetului indreptandu-se spre bucatarie.
-O sa mergem in seara asta la un restaurant ca sa ne intalnim cu Hoeven.
Mi-am lasat capul pe masa, suvitele roscate acoperind suprafata alba a materialului ce o acoperea.
-Te simti bine? ma intreba brunetul in timp ce se aseza pe scaunul din fata mea.
-Da, doar ca voiam ca in seara asta sa dorm. Este obligatoriu sa merg si eu?
-Da, raspunse acesta.
Am oftat.
-De ce? Pana la urma sunt asistentul tau, plus ca sunt cam paralel cu discutiile voastre. Mai bine ai merge cu Sarah.
-Ran…
Cand mi-am auzit numele, mi-am ridicat privirea spre el. Ma astept la un raspuns afirmativ din partea lui – sau asta cel putin pana in momentul in care i-am observat expresia fetei.
-Vreau sa merg cu tine.
M-am uitat uluit la el, inghitind in sec. La o asa afirmatia chiar nu m-as fi asteptat.

<< Ryuuzaki, la ce te gandesti? >>

Am incercat sa spun ceva, insa cuvintele intarziau sa apara. Eram foarte derutat, chiar nu stiam ce sa-i zic.
-Sunt fericit totusi.
Fericit?! E pentru prima data cand am auzit asa ceva. Pana acum am crezut ca Ryuuzaki este un munte lipsit de sentimente si exagerat de inteligent. De unde pana unde a ajuns el la concluzia ca este fericit?!
-Fericit? repet, insa mai mult pentru mine.
-Da. Imi place modul in care iti manifesti gelozia.
Hello.Iti citesc ficul de ceva vreme si e minunat. In acest capitol un singur lucru care nu suna bine mi-a sarit in ochii."semana putin cu accentul anglican" cred ca ar fi fost mai bine "semana putin cu accentul britanic". Multa inspiratie in continuare. Bye bye.
Thx for comm, SuviteDeea. Ai drepate suna mai bine, insa aveam un lapsus cu acel cuvant:)). ^:)^
Gud, am venit cu nextul. Sper sa va placa>:D<

Capitolul 24: ...


-Da. Imi place modul in care iti manifesti gelozia.
-Nu sunt gelos, ii zic ripostand. Pentru ce as fi? Sarah este doar o asociata a ta, cea cu care vorbesti despre caz, cea caruia ii zambesti incontinuu, ii acorzi atentie si…
Mi-am dus mana la gura, fiind surprins de ceea ce am spus. Parca nu as fi gandit cand am vorbit. M-am inrosit puternic. Nu stiam ce sa fac, cum sa reactionez, ce ar trebui sa cred despre mine. Mi-am lasat capul sa cada pe suprafata alba a mesei.
Nu stiu cat am stat asa, insa Ryuuzaki a asteptat calm o reactie din partea mea. Eram atat de buimac. Daca am spus toate acele lucruri fara sa gandesc, atunci de unde au venit?
-Nee… Ryuuzaki, spun cu o voce scazuta fara sa-mi ridic capul.
-Ce e?
-Spune-mi ca… nu ai planuit asta de la inceput.
-De data asta nu. Nici eu nu ma asteptam sa fi gelos.
De cate ori mi se repeta cuvantul acela in minte, capul imi vajaia. Era un sentiment groaznic. De ce? De ce eu? De ce tocmai eu dintre toate persoanele?
-Ryuuzaki, ce inseamna asta…?
A oftat, ridicandu-se in picioare.
-De asta trebuie sa iti dai seama singur.
Pe dracu. Cum sa-mi dau seama cand nici macar nu ma pot gandi limpede la asta? Il urasc cand face asta.
Ryuuzaki a iesit din camera, insa eu nu m-am miscat din pozitia aceea. Chiar nu stiam ce sa cred. Nu puteam sa fiu indragostit de el, nu aveam cum! Era imposibil, e ceva ridicol. Nici macar nu pot percepe gandul asta. Mereu l-am vazut ca pe un prieten, desi pentru el, eu eram doar un asociat. Nu am gandit niciodata mai departe de atat, nici macar nu puteam sa sufar relatiile de genul! E atat de scarbos. Nu aveam cum sa-l plac, nu eram gay! Nu puteam sa fiu!!
-Atata timp cat sunt indragostit de o persoana, cel mai important este sa o iubesc si sa am incredere in ea. Cineva care sa ma stimuleze. Nu imi pasa de gen.

Afirmatia brunetului mi-a strabatut fulgerator mintea. Am ridicat brusc capul.
Zambisem. Ryuuzaki e asa un idiot. Ma bucur insa ca m-a facut sa inteleg. Intradevar, nu conteaza genul, nu ar avea de ce sa conteze. Chiar si asa, asta tot nu ma face sa cred ca m-am indragostit de el. E imposibil, pur si simplu ideea este ridicola. De ce m-as indragosti de o persoana care ma vede ca pe un angajat? E mult prea absurd. Heh, intr-un fel ma simt mai bine. Cred ca ar trebui sa uit despre incident si sa-mi focalizez atentia asupra cazului.

***


Desi am ripostat si am incercat din rasputeri sa imi pastrez opinia, pana la urma am cedat. Am mers cu Ryuuzaki la acel restaurant, insa din pacate domnul Hoeven a fost anuntat in ultimul moment de o sedinta importanta, deci nu a putut sa ajunga. In schimb, Sarah a fost cea care ne-a tinut companie. Si inca ce companie. Tot ce am facut a fost sa stau pe un scaun si sa incerc sa inteleg discutiile dintre Ryuuzaki si Sarah. M-am lasat pagubas bineinteles; chiar nu aveam stofa de afacerist. Brunetul stia despre toate lucrurile de care Sarah vorbea – cel putin asta am putut deduce dupa gesturile care le facea. Uneori chiar ma gandeam ce caut eu aici, alaturi de oameni langa care nici n-as fi visat sa ajung. Totul mi se parea atat de strans innodat. Nu puteam sa gasesc nici o solutie de rezolvare la nimic ce se intampla in jurul meu.
Oricum, am fost atat de fericit cand am ajuns inapoi la hotel. Eram obosit- fara sa mai vorbim de incidentele de dimineata.
-Ce bine e, spun in timp ce ma arunc pe suprafata moale a patului.
Ryuuzaki nu a spus nimic, inaintand prin camera pana a ajuns la biroul unde i se afla laptopul si cateva prajituri. Parea nemultumit.
-S-a intamplat ceva? il intreb cu o urma usoara de curiozitate in voce.
A dat negativ din cap. Era clar ca ceva il deranja, insa nu imi puteam da seama exact ce. Cat de frustrant. Ryuuzaki era o persoana atat de inchisa. Aveam acel sentiment ca nu stiu nimic despre el. Era ciudat. L-am privit in timp isi satisfacea poftele cu o prajitura. Chiar asa, nu l-am vazut sa se atinga prea mult de mancare. De fapt, nu cred ca l-am vazut vreodaata mancand ceva infara de prajituri. Am zambit in sinea mea.
-Nee, Ryuuzaki. Nu vrei sa mergem si sa mancam ceva?
-Nu imi e foame.
-N-ai mancat nimic in avion, nici cat am stat la hotel, iar la restaurant abia te-ai atins de mancare, ii spun in timp ce ma ridic din pat si ma indrept spre el, in incercarea de a-l face atent.
La ceea ce i-am spus chiar nu putea sa aduca nici un argument.
-Nu-mi place mancarea americanilor.
Ok, la asta nu m-am asteptat. Doamne, chiar putea sa aduca argument la orice? Omul asta e imposibil.
-Bine atunci, ii raspund. Iti voi gati eu ceva. E din tara mea natala, cred ca o sa-ti placa.
S-a intors inspre mine, privindu-ma uimit. I-am zambit, timp in care m-am indreptat spre bucatarie. Nu puteam sa il dezamagesc. Am zambit din nou in sinea mea.

Dupa vreo trei ore de stat in bucatarie, am terminat ceea ce mi-am propus. Trebuie sa recunosc ca nu mi-a iesit chiar cum as fi vrut. Heh… a trecut ceva timp ce cand nam mai gandit ceva traditional. Imi aduc aminte ca mama obisnuia sa-mi gateasca asta. Chiar imi placea pe vremea aia. L-am chemat pe Ryuuzaki; eram nerabdator.
Destul de ciudat…
Chiar si asa, am asteptat sprijinit de unul dintre dulapuri, gandindu-ma la lucrurile pozitive ce s-ar putea intampla.
Ryuuzaki a intrat in bucatarie, asezandu-se la masa.
-Sigur e comestibila?
Am oftat.
-Da, nu-ti face griji. Nu am pus otrava in ea.
Ma privea sceptic. Nu i-am spus nimic. Ce as fi putut sa fac? Nu e vina mea ca n-are incredere in mine. Il priveam totusi dezagamit.
-O sa mananc doar daca mananci si tu cu mine.
Afrimatia lui a sunat atat de copilaros. M-a bufnit rasul. La asta nu m-as fi asteptat. Am luat insa o furculita si m-am asezat pe scaunul din dreapta lui.
-Bine atunci, ii spun in timp ce iau o inghititura.
A iesit chiar bine. Nu ma asteptam. brunetul a gustat si el si faptul ca a incercat si a doua oara m-a facut sa cred ca i-a placut.
-Nu as fi crezut ca esti din Anglia, a spus in timp ce imi arunca o privire degajata.
Am zambit. Heh, ma bucur totusi ca exista un lucru despre care Ryuuzaki sa nu stie.
-Mama obisnuia sa-mi gateasca cand eram mic.
Nu a spus nimic despre asta, in schimb…
-Maine ce vom manca?
L-am privit uimit. Voia sa… mai gatesc?
-Poti sa comanzi mancare englezeasca daca suni la receptie. O sa ti-o faca mult mai delicioasa.
M-a privit… dezamagit?!
-Imi place doar mancare care o faci tu.
Am inghitit in sec, timp in care mi-am putut simti obrajii inrosindu-se. Am indreptat rapid privirea in alta parte. Ii placea sa ma tachineze chiar atat de mult? Nu-l mai inteleg.
-B-bine atunci. Vom hotari dimineata, ii spun.
Am venit cu nextul ^:)^.

Capitolul 25: M-am schimbat?


Totul a inceput azi dimineata cand Ryuuzaki a primit un telefon de la Sarah, prin care era anuntat ca domnul Hoeven a fost gasit mort in apartamentul sau de la periferia din Bismarck. Desi eu eram in stare de soc, brunetul nu a parut foarte afectat de situatie. Din asta am putut deduce doua lucruri: ori era o stana de piatra lipsita de sentimente, ori avea un plan in minte. Nu puteam sa garantez niciuna dintre variante, insa personal eu tindeam a crede in prima.
Pentru inceput, am mers la locul faptei, si intradevar zvonul era adevarat – nu aveam prea multa incredere in Sarah. Stiam ca Ryuuzaki nu este prea bun pe teren, insa pot spune ca s-a descurcat bine azi – nu l-am mai vazut pana acum implicandu-se atat de mult intr-un caz. Cum am ajuns la locul crimei, el nu a stat ca deobicei deoparte, lasandu-i pe oamenii in domeniu sa-si faca treaba, nu, din contra, s-a uitat personal la cadavru. Nu mi-as fi imaginat ca are o asa tarie incat sa stea la cativa centimetri de un om mort. Oricum, din ce am inteles, se pare ca a fost impuscat in inima. Cam banal pentru mine, insa asta e tot ce am putut afla de la medicul legist. Pe de alta parte, Ryuuzaki a parut multumit de raspunsul primit. Eu raman totusi suspicios asupra explicatiilor.
Oricum, datorita a tot ce s-a intamplat, iata-ne acum, printr-o tragica “imperechere de idei”, stand la masa cu mult iubita Sarah. Nu pot crede ca am gatit si pentru ea! Ryuuzaki mi-a spus ca o sa ne viziteze cineva “ special”… chiar si-a batut joc de mine.
-E ingrozitor… spuse Sarah, insa mai mult pentru ea.
-Intradevar, incuviinta brunetul.
N-am spus nimic. Ma tot intrebam de ce sunt ambii atat de formali unul cu altul. Parca ieri isi vorbeau prieteneste, de parca s-ar cunoaste de o viata, si acum… Nu stiu ce sa cred.
-Oricum, sa speram ca mancarea facuta de Ran o sa iti mai ridice moralul.
M-am inrosit puternic la fata. De cate ori primeam un compliment din partea lui se intampla asta. Ce dracu?!
-Este delicios!
Am incercat sa neg sinceritatea cu care Sarah imi aprecia mancarea.
-Multumesc… spun cu jumatate de gura.
Ma rog, cam asa ne-am continuat asa numita cina. Sarah incerca sa mai poarte cate o discutie cu Ryuuzaki, insa brunetul parea adancit in ganduri. Lucru destul de ciudat, deobicei ii oferea scorpiei toata atentia lui.
Dupa terminarea cinei, brunetul a incercat sa o mai consoleze, Sarah zambind si intr-un final, plecand.
-Insfarsit, ingandui eu. Merg sa fac o baie, ii spun brunetului imediat ce Sarah parasi apartamentul.
Chiar aveam nevoie de una.
Nu a spus nimic, in schimb s-a indreptat spre leptopul sau. Heh, nu mi-am mai facut alte probleme; am luat doua prosoape si niste haine de schimb, intrand in baie. Am umplut cada cu apa, aburii calzi risipindu-se in aer.
-De cand astept asta, spun in timp ce imi arunc hainele pe jos si ma asez in cada.
Ma gandeam la tot ce s-a intamplat pana acum… atat de ciudat. Ryuuzaki se purta bizar cu mine, iar Sarah mi se parea cam falsa. Brunetul mi-a spus ca este o femeie puternica, de aceea nu lasa supararea sa iasa la iveala. Pe dracu, nu credeam nici o iota. Ma rog, nu cred ca este din cauza “geloziei”, insa nu am incredere in ea. Tot ce e legat de ea este… mult prea perfect. Adica, toti oamenii au defecte, gresesc, insa ea nu se incadreaza aici. De ce? Nu stiu…
Am auzit usa de la baie deschizandu-se, pe ea intrand brunetul cu doua prosoape in mana.
-Uhm… e ocupat… !? desi am inceput propozitia foarte calm, am sfarsit-o aproape tipand.
-Vreau sa fac baie.
Dupa tonul folosit, propozitia a sunat mai mult a comanda.
-Mai e o baie in apartament!!
-Nu merge apa calda.
In ciuda opunerii pe care am avut-o fata de situatie, el tot s-a dezbracat si a intrat in cada. Nu pot crede ca fac baie cu un alt barbat! De ce eu Doamne, cu ce ti-am gresit?
-Nu inteleg, incuviinta brunetul.
-Tu nu intelegi, tu?! Vrei sa-ti spun cine nu pricepe cu adevarat ce se intampla?! Stau in aceasi cada cu un alt barbat care imi tot face complimente de cand am venit aici si imi tot vorbeste ca m-am indragostit de el!
Dandu-mi seama ce vorbesc, m-am lovit cu palma peste fata, adunandu-mi gandurile. Daca o tin tot asa o sa am o cadere psihica.
-Scuze… te ascult.
-Nu se leaga lucrurile intre ele, spuse aceasta ignorand iesirea mea de mai devreme.
-Daca tu spui asta, iti dai seama ca eu nu pot intelege mai mult decat tine.
Nu a spus nimic, privind pierdut la aburii ce se creau din cauza apei fierbinti.
Un sunet strident ne-a atras atentia amandurora. L-am putut recunaoste, era telefonul meu. Mi-am intins mana ca sa ajung la blugii albastri de langa usa. He, he, am scos din buzunar un telefon albastru. M-am uitat curios la ecran, Mogami. Banuiesc ca nici aici nu pot scapa de ea. Am raspuns.
-Raaaaan!
Cred ca si Ryuuzaki din partea cealalta a cazii i-a putut auzi vocea stridenta. Ce femeie, doamne.
-Buna si tie.
-Unde esti? Vreau sa mergem la film, este unul de groaza la cinema pe care nu l-am vazut. Te rooog, spuse ea cu o voce smiorcaita.
Am oftat.
-Imi pare Mogami, insa momentan nu sunt in oras. Mergi cu altcineva.
-Eeee? Da’ nu va avea la fel de mult farmec daca tu nu esti acolo.
-Scuze…
Ce o sa ma fac eu cu ea? Ma va suna pana voi accepta sa mergem la film. Nu pot crede ca am o asa prietena.
-Ran, te-ai schimbat atat de mult.
-Hmm?
Insa nu s-a mai auzit nimic; a inchis. Acum si ea este suparata pe mine… Doamne, de ce sunt eu mereu cel acuzat ca se schimba? Sunt chiar atat de orb si nu-mi pot da seama?
Am inchis clapita telefonului, aruncandu-l pe jos. Mi-am reindreptat atentia spre Ryuuzaki. Se uita mirat la mine.
-Ce e?
-Ai prieteni ciudati.
-Heh, mie imi spui…
Mogami era o persoana bizara, insa fiind singura fata care vorbea cu mine… nu prea aveam de ales. In ciuda iesirilor ei, chiar ma inteleg bine cu ea. Daca nu ar fi fost Mogami, probabil acum nu mai eram la facultatea de informatica. Desi pare lipsita de creier, are o logica foarte buna. Sa spunem doar ca personalitatea ei copilaroasa ne impiedica sa ii vedem geniul.
-Ryuuzaki, ti se pare ca m-am schimbat?
Intrebarea a sunat destul de copilaros, insa voiam sa aud si parerea lui – in ciuda faptului ca aveam un sentiment prost asupra raspunsului.
-Da…
Mi-am ridicat privirea, uitandu-ma mirat la el. Pana si el a observat asta… De ce sunt singurul care nu stie nimic?
-Inainte nici macar nu vorbeam unul cu altul, iar acum priveste… facem baie impreuna.
M-am inrosit tot la fata, ce prost!
-Am fost fortat, idiotule! tip la el, insa cu o incercare oarba de a ma calma.
-Fortat de cine? intreba acesta in timp ce se apropie de mine. Daca nu ai vrea asta atunci ai fi putut iesi de aici de la inceput, nu?
Fetele noastre erau doar la cativa centimetri distanta, iar el ma privea iscoditor. Nu am vazut niciodata latura asta a lui Ryuuzaki. Il priveam nedumerit si… speriat.
-Esti asa un idiot! Chiar crezi ca imi doresc asta?!
-Ai spus ca nu intelegi ce se intampla cu tine… cum poti fi dintr-o data atat de sigur ca nu iti doresti asta?
Ma blocasem. Ce as fi putut spune acum? Pana la urma, eu am ajuns sa fiu idiotul.
I-am zambit.
-Te urasc atat de mult, mai ales cand ai dreptate.
Buna! Am inceput sa iti citesc ficul si imi place foarte mult.
Ahh....ma termina L cum se poarta cu Ran :) hihi
Imi place cum scrii , nu am vazut greseli de tastare. As vrea totusi un pic de actiune, dar stiu ca e shounen-ai. Oricum imi place.
Bafta la scris in continuare!! Kiss :*
Next ^:)^

Capitolul 26: Noi amenintari.


Totul e ciudat, absolut tot ce are legatura cu Ryuuzaki. Nu mai stiu cum sa-i interpretez actiunile. Acum doua seri l-am gasit la ora trei dimineata la leptop, insa nu era vorba despre caz sau ceva… nu, el se juca Tetris. Bineinteles ca i-am confiscate bateria si m-am certat cu el pe chestia asta, insa partea buna este ca s-a culcat. Cand imi aduc aminte cum ma privea… se uita la mine de parca ar fi fost gata sa ma omoare, insa trebuia sa inteleaga ca e spre binele lui. I-am dat totusi a doua zi bateria -nu voiam sa apar in fata lui ca o muiere ce ii interzice sa se joace la calculator-, dar totul a fost cu conditia sa doarma in timpul noptii. Am crezut ca a inteles aspectul, pe dracu. Aseara m-am trezit intamplator pentru a merge la baie si m-am uitat la Ryuuzaki sa vad daca doarme. Totul era bine. Cand m-am intors insa, brunetul umbla frumos pe leptop, din nou la Tetris. Ma rog, avand in vedere ca i-ar ne-am certat, e destul de nervos, nu mi-a vorbit deloc zilele astea.
Si iata-ma deci, stand acum in pat, in incercarea oarba de a adormi. Ma foiam de cateva ore, gandindu-ma la ceea ce s-a intamplat si mai ales la ceea ce ar trebui sa fac.
-Nu poti dormi?
Vocea lui Ryuuzaki mi-a atras atentia. M-am ridicat uimit in sezuta, inca cu perna in brate, privind nedumerit spre patul brunetului. Nu ma gandeam ca o sa vorbeasca atat de curand cu mine.
-Da… murmur eu.
S-a ridicat si el, indreptandu-si privirea catre mine. Linistea apasatoare s-a lasat peste noi doi. Nu prea stiam ce sa-i spun avand in vedere intamplarile precedente si certurile cu el depsre statul la calculator.
-Uhm… banuiesc ca nici tie nu ti-e somn, avand in vedere ca nu mai unde sa-ti pierzi noptile.
A sunat mai mult ca un repros, insa nu asta a fost intentia mea. Eu voiam doar sa fac conversatie.
-Nu inteleg, incuviinta el.
Ma uitam la fel de uimit la el, era pentru prima data cand Ryuuzaki a spus asta pe un ton atat de serios.
-Nu m-am luat niciodata de ceea ce faci, tu de ce faci contrariul?
Probabil intrebarea asta trebuia sa-mi crape inima in doua, insa tonul pe care a pus-o m-a facut sa rad.
-Nu cred ca Tetrisul intra in munca ta ca detectiv, vorbesc, inca amuzat.
-Nu conteaza… Ai uitat cine este seful?
Tonul, privirea si cuvintele m-au uimit. Pentru un moment mi-as fi dorit sa schimb tot ce s-a intamplat. Era pentru prima oara cand il vedeam pe Ryuuzaki ca isi apara pozitia superioara care o are fata de mine. Oricum, asta nu schimba cu nimic motivul pentru care am facut asta. Mi-am schimbat privirea calma si zambitoarea, intr-una furioasa.
-Uite ce e, nu-mi pasa ca esti seful meu sau daca ma vei concedia. Insa eu sunt una dintre acele persoane care nu poate privi cum oamenii se autodistrug.
Nu a spus nimic.
-Noapte buna atunci.


***


Cred ca azi s-au facut trei saptamani de cand suntem in Dakota de Nord. Hoeven este mort, iar Sarah, din cate am inteles de la Ryuuzaki, a inceput sa se simta mai bine. Am mers la inmormantare si toate cele , insa nu mi-am schimbat parerea despre ea. Nu stiu ce credea Ryuuzaki, insa eu tot falsa o vedeam. Dupa cum am mai spus, prea perfecta.
Oricum, cel mai ciudat lucru din toata aceasta calatorie l-am aflat abia azi dimineata. Sarah a inceput sa primeasca scrisori de… hm… nu puteai spune daca sunt de protectie sau de amenintare. Sunau ceva in genul:

Fereste-te de rosul apusului. Dupa el vine mereu negrul.


Nu avea prea multa logica, insa cand Ryuuzaki le-a citit, parca i s-ar fi aprins un beculet in minte.
-Nee, Ryuuzaki, cred ca ar trebui sa plec acasa, ii spun in timp ce sprijin capul de masa din bucatarie.
Si-a intors privirea mirata catre mine.
-Pana acum nu am facut decat sa te incurc. Cred ca ti-ar fi mai usor daca as pleca.
-De fapt, m-ai ajutat. Daca nu ai fi fost prin preajma nu as fi reusit sa-mi dau seama cine este criminalul.
Propozitiile lipsite de acel narcisism specific brunetului ma uimira. Plus ca, Ryuuzaki tocmai imi marturisea ca stie cine este criminalul. Sunt eu prea orb sau este cel prea inteligent? Cine stie…
-Cum asa?
-Plus ca n-ar fi avut cine sa-mi gateasca, continua acesta fara sa-mi ia in considerare intrebarea.
Am oftat.
-Chiar si asa, cum ti-ai dat seama cine este criminalul?
-Sa spunem doar ca imi place foarte mult parul tau.

Cred ca mai am vreo 2-3 capitole si termin ficul:-?.
Capitolul 27: Pierdut.


-Ne, Ryuuzaki, de ce nu-mi spui cine este criminalul?
-E mai bine asa. Plus ca dupa aceea ar trebui sa stau sa-ti explic, iar asta ar insemna sa pierd timpul inutil.
M-am uitat buimac la el. Mi se parea ciudat, deobicei eram primul care afla de ideile lui, plus ca nu l-am mai auzit niciodata vorbind de parca nu ar avea suficient timp sa rezolve ceva.
-Vei afla in curand oricum.
Acum era unul dintre acele momente cand Ryuuzaki imi zambea, iar eu trebuia sa-i ofer tot sprijinul si increderea mea. Eh, de parca aveam de ales.
Asadar, trecand peste asta, acum ne aflam in cladirea unde Sarah trebuia sa tina o conferita legata de nu stiu ce noua idee de conducere a guvernului american. Noi stateam undeva la primul etajul – conferinta tinandu-se la parter-, supraveghind situatia. Eram un fel de “bodyguards”, cum ar spune-o ei, americanii. Stupid din punctul meu de vedere, insa Ryuuzaki a spus ca trebuie sa o protejam. Heh, nu vedeam rostul, insa el este seful asa ca nu ma pot impotrivi.
Oricum, partea buna este ca aceasta cladire unde stateam era pe gustul meu. Sala in care se tinea respectiva conferinta era decorata in genul petrecerilor din Epoca Victoriana. Din cate am inteles, patronul cladirii este englez si un mare iubitor al artei anilor 1800. Era intradevar interesant. Nu m-as fi gandit vreodata ca o conferinta politica ar putea arata si asa. Sau cine stie, poate petrecere de dupa a avut o oarecare influenta… Ma rog, ideea era ca noi nu ne aflam acolo, ci intr-o camera launtrica, cu peretii negri, mica si pe deasupra in incapere se mai aflau inca cinci persoane inafara de noi doi – asta imi dadea o senzatie de sufocare. Era vorba despre doi barbati care monitorizau camerele de luat vederi ale cladirii, o femeie care tasta de zor la un calculator – imi aducea aminte de Ryuuzaki- si inca doi barbati pe post de caini de paza.
-Mai explica-mi odata de ce facem asta.
-Ah… Stiu ca nu-ti place si ca te plictisesti, insa asteapta. In curand vei avea parte de distractie.

<< Distractie? >>

Il priveam sceptic.
Am incercat insa sa nu acord prea multa atentie asa ca mi-am indreptat privirea spre unul dintre monitoare- acolo avea loc conferinta.

Hm… ce pot spune? Inafara faptului ca am stat in picioare vreo patru ore, uitandu-ma la acel monitor incercand sa inteleg subiectul discutiei care se dezbatea, iar la final nu s-a intamplat absolut nimic… Totul merge bine.
Doamne, unde imi este distractia?! Am oftat, privind totul cu dezamagire si lasandu-mi corpul sa cada pe una dintre canapelele din hol – era pauza de masa asa ca am iesit din camera aia groaznic de mica.
-Ryuuzaki, iar ti-ai batut joc de mine, nu-i asa?

<< Oare cand o sa ma invat minte? >>

-N-am facut-o niciodata, mi-a raspuns pe un ton sincer, usor surprins de intrebarea mea.
M-am uitat urat la el.
-Uite, si asta este o dovada ca ma minti!
Eram nervos.
-Stam aici de dimineata, acum este aproape seara si nu s-a intamplat nimic!
Brunetul imi ciufuli parul. Ma uitam la el cu o expresie tampa dupa o asa reactia din partea lui. Ryuuzaki se transforma, cu cat petrecem mai mult timp impreuna, cu atat se comporta mai ciudat.
-Vei intelege.
Ok, asta chiar ma sperie. Singurele discutii care le-am purtat azi cu el au fost lipsite de sens si seci. Vorbea cu mine de parca ar fi stat sa moara si tinea nu stiu ce secret fata de mine pe care l-as fi aflat abia dupa ce si-a dat duhul.
Am privit uimit.
-Ce scenariu tampit.
M-am lovit cu palma peste fata.
-Chiar ca sunt idiot.
Insa un sunet strident m-a trezit din visare- alarma.

-Fiti amandoi atenti la mine.
Ne-am indreptat privirile spre barbatul din fata noastra, privindu-l.
-Daca auziti alarma asta, a spus in timp ce a a apasat pe una dintre tastele de la leptop, un sunet ascutit, usor grav auzindu-se, iesiti din cladire orice ar fi.
L-am aprobat din cap, in timp ce Ryuuzaki il privea nepasator. Barbatul nu a spus nimic, continandu-si treaba:
-In schimb, daca auziti asta, spuse din nou, apasand pe alta tasta, auzindu-se un sunet asemanator cu cel precedent doar ca mult mai ascutit, de iti tiuiau urechile, parasiti cladirea cu orice pret. Este semnalul care ne arata ca cineva neautorizat se afla in cladire. Aveti la dispozitie zece minute pana ca toate usile si ferestrele sa fie inchise complet.

Am tresarit, insa nu de frica; eram a dracu de ingrijorat- unde este Ryuuzaki?! M-am ridicat brusc, indreptandu-ma spre camera in care am stat.
Nimeni.
Pulsul o luase razna, accelerand cu fiecare camera goala care o gaseam. Atat de ciudat… de ce nu merg pur si simplu spre iesire? Ryuuzaki e un adult cu capul pe umeri, se descurca.
-Doamne.
Ce prostie. Ryuuzaki e zero in situatii de genul. Ce e de facut? Ce e de facut?
M-am trantit pe podea, neputincios. Nu-l puteam gasi. Chiar sunt inutil. In momentul asta, nu pot face nimic. L-am cautat in toata cladirea. Cred ca au si trecut cele zece minute…
Mi-am strans genunchii la piept, privind pierdut si gandindu-ma unde sa mai caut. Atentia mi-a fost disturbata de umbra siluetei ce se misca anevoios dupa usa din fata mea.

<< Doamne, deci nu-s singurul. >>

M-am ridicat in graba, indreptandu-ma spre usa. Am apasat clanta cu putere, intrand in camera.
-Ran!
Moama,deci ...ma astept la....aaaaaaa?!?Nu stiu la ce :))) In minte imi trec mai multe scenarii,unele perverse altele,''cumintzi''....una alta,pana la coada cozii:-??
Sa reicep,aham...capitolul? Cool.Adica,da..deci:))) Hai ma,sa nu crezi ca nu stiu sa scriu:P
Imi cunosti parerea,sti ca imi place,mai ales Ryuzaki....Astept un sarut,doar unu mic si nimic...:(
Hai ma ce dracu,nici o noapte fierbinte nimic?
Ii urasc pe astia,tre sa dau un comm luung.Mdah,ma apuc sa scriu romane:| As putea sa spun dracu in cateva cuvinte.
Apoi o sa zica ca nu stiu limba romana.Ce sa zic:-j
Greseri de tastare nu am vazut,totu e la locul lui in paharul cu weesky.Astept continuarea.
Nu vreau sa-l termini asa repede.Clar,nu!
Scuza-mi comm-ul,Duda e beata (ametita),Deh,vine weekendul:x Appropo,sa ai un weekend bestial.
Next-ul sau te bantui:P Pooop:*
Capitol nou:>. Thx for comm ^:)^.

Capitolul 28: Adevarul.


-Ran!
Am putut recunoaste acea voce feminina.
-Sarah!
Nu imi venea sa cred ca inca mai era in cladire. Ea trebuia sa fie prima persoana escortata afara. Cum naiba?!
-Ce dracu cauti…
Totul s-a intunecat dintr-o data, tot ce puteam vedea fiind o ceata densa. Simteam o durere intepatoare si insuportabila in spate. Nu imi puteam da seama unde, se extindea atat de rapid, incat tot corpul a inceput sa imi vajie. Am cazut oare? Priveam chestia rosie ce se scurgea pe fata mea si ajungea pe podea. Chiar am… cazut? Priveam infiorat.
Am tresarit. Cat de ciudat ma simteam… parca toate grijile se duceau odata cu fiecare lucru clar inlocuit cu ceva negru si incetosat. Aveam sa mor? Inghit in sec.
Am murmurat un “aici”, ca o continuare inconstienta a ceea ce am vrut de fapt sa spun. Cat de ironica e viata cu mine. Nu vreau sa mor ca un caine, fara a sti macar motivul.

***


Simteam din nou acea durere nesuferita in spate, insa de data asta cu o referire mai puternica in jurul capului. Inca nu puteam distinge lucruri din jur, insa imi dadeam seama ca ma aflu intr-o incapere cu trei persoane. Sau cel putin, atatea voci am reusit sa disting.
-Insfarsit.
-Credeam ca-i mort.
-Ran!!
Uhm… ce puteam intelege eu din asta? Am incercat sa-mi clarific imaginile.
-Mai traiesti?
Am recunoscut vocea aceea! Am incercta sa ma ridic in picioare, insa tot ce am reusit sa fac a fost sa primesc o noua lovitura. Am inceput sa injur de toti sfintii si arhanghelii pe care ii stiam. Ce dracu se intampla aici?!
Au inceput din nou sa vorbeasca, insa nu reuseam sa inteleg. Mi-am scuturat capul, ridicand din nou privirea. Perfect, acum puteam vedea mai bine.
Din cate imi puteam da seama, ma aflam intr-un mare cacat. In fata mea statea Ryuuzaki, iar eu ma aflam intre Sarah si una dintre gorilele din camera aceea in care am stat pe parcursul conferintei. Eram legat de maini si asezat pe un scaun din lemn putrezit. Oh Doamne, de ce eram eu mereu acela care ajungea in situatii de genul? Il priveam pe Ryuuzaki. Se afla in starea lui normala. Mda, eu mai am putin si imi dau duhul si el priveste totul cu degajare de parca nimic nu s-ar intampla.
Am oftat. Toti vorbeau intr-o limba pe care nu o stiam, cred totusi ca era franceza. De ce dracu, iar nu stiu. Stiu ca s-a dat drumul la alarma, l-am cautat pe Ryuuzaki ca un disperat, dar nu l-am gasit, si apoi am dat de Sarah. Acum ma aflu intr-o incapere mica si puturoasa, legat de un scaun. Incepeam sa ma cam satur de tot cacatul asta.
-Pot afla si eu daca se poate, de ce dracu sunt legat de un scaun?!
Toti si-au indreptat privirea spre mine.
-Aveai dreptate, nu este prea inteligent, a zis Sarah, indreptandu-si privirea spre Ryuuzaki.
Perfect, acum sunt luat drept idiot.
-Nu ti se pare evident? se auzi o voce groasa, barbateasca, usor ragusita la cativa metri in spatele meu.
Incremenisem. Vocea aceea imi strafulgera urechile si mintea. Am incercat sa-mi indreptat privirea stupefiat catre persoana ce se apropia de noi.
-Insfarsit ti-ai facut aparitia, Light.
Ma uitam acum buimac la Ryuuzaki. De ce sunt singurul care nu are habar despre ceea ce se intampla aici?
-Ryuuzaki, deci ti-ai dat seama. Era de asteptat din partea ta.
-Imi poate explica cineva si mie ce se intampla?
De data asta, a sunat mai mult ca o rugaminte decat ca o revolta. Eram la capatul puterilor. In ultimele cinci minute am trecut prin o suta de stari – nu stiu insa de ce-, cred ca acum sunt la sfarsit.
-Esti in mijlocul unui targ. Te vom inapoia lui Ryuuzaki doar cu conditia sa nu se mai implice niciodata in planurile lui Yagami-san si sa renunte la cariera lui ca detectiv.
O priveam mirat pe Sarah care vorbea cu un respectat exagerat fata de saten.
Doamne… doamne… ce oameni prosti ai mai facut. Am inceput sa rad cu pofta.
-Chiar crezi ca va face asta? Sunt doar un angajat. Oricat de mult ti s-ar fi parut tie ca el tine la mine, ai fost pacalita.
Ma privea dezaprobator.
-Inteleg. Deci nu stii.
-Ce sa stiu?
Ma uitam sceptic la ea.
-Oricum nu mai conteaza, intrerupe brunetul discutia. Nu va avea loc nici un targ.
Cu exceptia mea, toti s-au uitat uimiti la el.
-Atunci banuiesc ca nu te deranjeaza daca il mor, a zis Light, ranjind si indreptand un pistol argintiu spre mine.
-Indiferent daca voi face sau nu targul, tot o sa-l omori.
Din nou, privirile celorlalti nu s-au schimbat. Si eu eram destul de nesigur asupra lucrurilor care ar trebui sa le consider adevarate sau false.
-Cum poti spune asa ceva despre Yagami-san?! vocea nemultumita a lui Sarah rasuna puternic in incapere.
-E inregula, Sarah. Ma voi ocupa eu de aici.
Inca eram nedumerit.
-Banuiesc atunci, ca nu te deranjeaza daca distrug cladirea, nu e prea importanta. Sunt probabil vreo cateva mii de oameni acolo.
-Nu se poate asa ceva! izbucni bodyguardul – chiar nu il bagasem de seama pana atunci. Acolo este si seful plus cei…
Insa nu a apucat sa-si termine propozitia deoarece glontul se strecura rapid printre hainele lui, omorandu-l. Sangele rosiatic se scurgea din trupul gol.
-Ai devenit atat de dens, a spus Ryuuzaki, facand cativa pasi spre mine, insa cu privirea inca la Light.
-Nu chiar, incep doar sa-mi pierd rabdarea.
-A fost un plan interesant, afirma brunetul.
Ma uitam mirat la el. Iar nu stiam ce sa mai cred. Ma afla intr-o ceata totala, iar Ryuuzaki si-a dat seama despre asta.
-Te ascult, a spus Light, zambind catre el si privindu-l iscoditor.
-Pentru inceput, sa stii ca mi-a placut cum m-ai manipulat pe mine si pe Ran.
Ok, asta incepe sa ma sperie. Cred ca Ryuuzaki s-a tampit de tot. Tocmai il felicita pe Light pentru ca ne-a manipulat.
-Nu m-as fi gandit ca ai avea vreo legatura cu sursa noastra principala de armament. A fost inteligent din partea ta sa ai legaturi cu o femeie ca Sarah. Banuiesc ca va-ti intalnit intr-un mod intamplator si ati observant ca aveti lucruri in comun. Femeile sunt atat de naive. Ma rog, planul tau a decurs bine, pot spune. Pentru inceput, ai vorbit cu Sarah si i-am spus ca ma cheme in America cu gandul de a imi da seama cine este atacatorul tatalui ei. Stiai prea bine ca nu o sa-l las pe Ran in Tokyo, stiind ca tu inca esti acolo, asa ca era mai mult decat evident ca il voi lua cu mine.
Cand am ajuns la hotel Sarah ne-a facut o vizita si ne-a vorbit despre situatie, intr-o zi chiar invitandu-ne la cina pentru a-l putea cunoaste pe domnul Hoeven. Din pacate, acesta nu a putut ajunge, deci nu l-am intalnit. Dupa asta aflam intr-o dimineata ca a fost gasit mort in casa. Am mers acolo personal si l-am examinat. Sarah, a spus in timp ce si-a indreptat privirea spre ea, aici ai facut prima greseala. Am vazut glontul cu care a fost Hoeven omorat, avea calibrul unei arme care doar firma ta o produce. Era deci evident cine l-a omorat.
Ma uitam uluit la el.
-Ryuuzaki, cum poti spune ca si-a omorat propriul tata?!
Ok, in general nu tineam deloc cu Sarah, insa ideea lui mi se pare dea dreptul absurda.
-Cine a spus ca era tatal ei? a intrebat, uimit.
Aveam o expresie tampa pe fata.
-O da, uitasem ca nu stii. Domnul Hoeven de fapt este mort de vreo patru ani. Cel pe care l-am vazut era fratele lui geaman, de care numai Sarah stia. John Hoeven avea un frate, Jack, insa erau doua firi total diferite. Jack nu a vrut sa urmeze deceptiile familiei, asa ca parintii nu au avut de ales decat sa isi concentreze atentia catre John. Ca urmare, a ajuns guvernator, luand locul tatalui sau. Insa cand John a murit, nu se putea alege atat de usor un alt guvernator, asa ca Sarah, fiica lui , l-a platit pe fratele lui, Jack, si i-a spus ce trebuie sa faca. Nu a fost deci atat de dificil sa il omoare.
Toti il priveam amutiti. Nu imi pot imagina cum a aflat asta.
-Un alt indiciu, continua el, este acea scrisoare care a primit-o Sarah. Suna ceva in genul “Fereste-te de rosul apusului. Dupa el vine mereu negrul”. Se referea la Ran. Parul lui este rosu, precum apusul, iar negrul insemna moartea, in sensul ca Ran este un personaj negativ. Era deci clar ca a fost trimis de cineva care il stia pe Ran si in acelasi timp il ura. De aici am dedus ca Light era in spatele tuturor.
Niste aplauze s-au auzit ca un ecou in camera. Cu totii ne-am indreptat privirea spre Light.
-Perfect, anunta acesta. Acum ca totul este limpede, banuiesc ca nu te superi daca iti omor prietenul.
Iar in timp ce vorbi isi indrepta pistolul spre mine, apasand tragaciul.

Cred ca mai am un capitol sau 2 si termin. Depinde cum imi merge inspiratia @-)