AnimeZupCăutare

L's journal [shounen-ai]

Disclaimer: Nu detin nici un personaj ( infara de cele create de mine) din animeul/manga Death Note creat de Tsugumi Ohba şi Takeshi Obata si nu fac profit in urma lor.


Deci... Mi-a venit o idee brilianta legata de Death Note. Nu am putut rezista si am scris cate ceva
Dupa cum ma stiti voi pe mn... Yaoi addicted.. Nush daca ati avzut idee, nu-mi pasa... asta e a mea. Numai eu o sa am ganduri masochiste
Asa... sa revenim
In mare parte o sa fie shounen-ai... ma mai gandesc daca bag si yaoi. Depinde de comentariile kre le primesc, asa ca aveti grija.
Photos:
L:
[imagine: http://i40.tinypic.com/2up9x0l.jpg]
Ran:
[imagine: http://i42.tinypic.com/121rgo7.jpg]
Kaimei:
[imagine: http://i41.tinypic.com/161gb9s.jpg]
Light:
[imagine: http://i44.tinypic.com/33w2ihe.png]

L's Journal



Capitolul 1: Noutati


-L, da drumul la usa! Sunt eu, Ran! spuse roscovanul in timp ce astepta in fata unei usi masive din lemn.
-Vin, vin…
Imediat ce brunetul a deschis usa am si intrat in incapere. Nu vroiam sa patesc ca data trecuta. In orice caz, acum totul arata mai bine. Biroul si podeaua nu mai erau pline de documente si prajituri.
-Ma bucur ca m-ai ascultat in legatura cu facutul curateniei.
-De ce ai venit? ma intrebase acesta folosind un ton suspicios ce deja imi devenise familiar.
-Doar sa vad ce faci. Ultima data cand ne-am vazut am crezut ca a trecut un uragan pe aici.
A urmat un moment de tacere... Pret de cateva minute niciunul dintre noi nu a indraznit sa sparga acea tacere, pana cand Ryuzaki a inceput cu acea politete ce ma calca pe nervi de fiecare data:
-Iti aduc o cafea.

<<Ce e cu el? Se comporta din ce in ce mai ciudat. Ma intreb daca are vreo legatura cu poza aceea…>>

In timp ce m-am asezat pe canapeaua de langa mine am observat un caiet cu niste coperti negre lucioase ce statea aruncat pe birou. L-am luat din pura curiozitate si am deschis la prima pagina. Tot ce m-a intampinat au fost randurile goale, insa asta nu m-a impedicat sa rasfoiesc caietul mai bine . Am mai dat cateva pagini si am observant ca era defapt un jurnal.

<<Nu mi-l imaginam pe L tipul de persoana care sa aibe un jurnal.>>

Am deschis undeva pe la sfarsit, iar un scris rotund si frumos inclinat se afla inaintea ochilor mei, printre randurile abea conturate. Am inceput sa citesc din curiozitate, fara a ma mai gandi ca incalc intimitatea brunetului.

“Cazul “Kira” a fost incheiat acum trei ani cand ultimul suspect a fost demascat. Numele lui era Kaimei si nu era cu mult trecut de varsta de saptesprezece ani. Parul lui albastru ravasit in bataia vantului inca a ramas intiparit mintea mea.Trebuie sa recunosc, mi s-a parut un caz special si nu doar pentru ca am lucrat alaturi de Light… acel baiat a fost diferit. Soarata a facut insa ca aceasta sa moara intr-un accident de masina. Imediat dupa aceasta, nemaiavand suspecti a trebuit sa inchidem cazul.
Multe s-au intamplat din acea zi… multe s-au schimbat.Am fost trist in primele luni de la moartea lui Kaimei, insa Light a fost alaturi de mine in toate acele momente de cosmar. Din prima clipa cand l-am vazut am crezut ca e ceva special si chiar a fost. Datorita lui am invatat ce inseamna increderea si cui trebuie sa i-o incredintez.”


<<Devine din ce in ce mai ciudat!! L e…e…sensibil! Cel mai celebru detectiv din lume a fost trist pentru ca i-a murit suspectu`?!? Ran... calmeaza-te. Sigur e o gluma proasta. Totusi, ma intreb cine o fi Light. Nu am mai auzit pana acum de el…Oricum, mai special pare sa fie tipul ala Kaimei.>>

Am auzit pasii brunetului asa ca am aruncat repede jurnalul prin ghiozdan.
-Gata.
-Sper ca de data aceasta mi-ai pus mai multa cafea decat zahar… ii spun in timp ce il priveam oarecum nervos, amintindu-mi de acea proasta experienta. Cred ca daca un om normal ar fi baut toata ceasca aceea sigur ar fi facut diabet. As baga mana in foc pentru asta.
-Da…

<<Ce-s cu raspunsurile astea? Am batut atata drum sa ajung pana la el si imi spune doar “da” si “nu”. Ce soarta cruda…>>

-L, te simti bine? Pari cam abatut. Ai cumva vreo problema in dragoste? ii zic in timp ce-l privesc provocator, in speranta de a afla ceva despre ceea ce l-a facut sa se comporte asa.
-N-am nimic…
-Of…Esti fara speranta.
Ii spun in timp ce sorb din ceasca de cafea. Spre mirarea mea chiar avea gust bun. Poate ca inafara de creierul acela inteligent mai are si el alte calitati.
Oricum, ceea ce mi-a atras atentia a fost gestul care l-a facut atunci cand i-am zis ca e fara de speranta: un oftat lung, urmat de un altul. Probabil ca a mai auzit asta inainte si l-a facut sa se simta prost…

<<Esti o persoana asa de greu de inteles, draga L...>>

-Bine atunci. Vad ca esti intr-o stare proasta, mai bine plec.
Nu a spus nimic, insa am inteles mesajul. Mi-am laut ghizodanul, uitand pentru un moment de jurnal si am iesit pe usa fara a ma lasa condus.
In timp ce mergeam spre casa am inceptu sa ma gandesc din nou la misteriosul jurnal. Pana acum as fi putut sa jur ca L nu ar face asa ceva, in plus, la ce ocupat e ma intreb cand l-a scris. Poate o fi vechi… in plus nu cunosc pe niciunul dintre cei doi. Kaimei pare a fi cineva important pentru L, iar numele “Light” nu-mi spune nimic… Ce revoltator… Si eu care ma gandeam ca il cunosc bine pe L.
Oricum, partea proasta e ca atunci cand isi va da seama ca ii lipseste jurnalul sigur eu voi fi primul suspect, iar sansele de a scapa sunt extrem de mici. De ce a trebuit eu sa-l iau?!? Ma rog… daca tot am sa sufar, sa ma aleg cu ceva… Cand ajung acasa o sa citesc cate ceva, cine stie ce mai descopar. Poate vreo dragoste secreta.

2 commuri apoi next [-(.
Renunt la faza cu 2 commuri:-J..
Asa ms ptr comentariu>:D<
Urmatorul capitol;)

Capitolul 2: Jurnalul


Prin urmarea celor intamplate cu o zi in urma acum stau frumos pe canapea, cu o ceasca de cafea in mana si incep sa rasfoiesc prin acel jurnal. M-am gandit ca ar fi o irosire de timp sa citesc la intamplare asa ca cel mai convenabil ar fi fost sa incep cu inceputul.

27 Ianuarie

A trecut in jur de o luna de la inchierea cazului, iar eu simt ca innebunesc. Kaimei e mort, iar Light e plecat din oras cu un prieten deal lui. Ce nemernic ai fost sa ma lasi aici sa sufar singur. Am incercat sa-mi ocup timpul cu rezolvarea celorlalte cazuri lasate in urma, insa le-am terminat pe toate. Singurul lucru ca imi trece prin minte este figura lui, acei ochi albastri care exprimau furia, parul lui ravasit de adierea vantului… totul. Oricum, sunt sigur ca el nu este si nu a fost niciodata Kira, a fost doar o inscenare, insa nu am fost destul de capabil sa gasesc dovezi. Inca il suspectez pe Light, dar chiar si asa, era cel mai bun prieten al lui. Sunt atat de incapabil…
Si, chiar cand eram aproape sa trec dincolo de pragul nebuniei, am auzit soneria telefonului. Am stat cateva secunde si m-am uitat spre aparatul albastru ce vibra pe birou. Pana si acest telefon imi aduce aminte de el, si nu doar pentru ca mi l-a facut cadou. Nu am mai stat mult pe ganduri si am raspuns cu o voce plictisita.
-Alo. Buna Ryuuzaki, sunt eu Light.
-Buna.
-Ce e cu raspunsul asta? Asa iti intampini tu cel mai bun asociat?


<<Deci au fost asociati.>>

-Mda. De ce ai sunat?
-Esti fara speranta…Oricum, voiam sa te anunt ca ma intorc maine si vezi ca primul lucru pe care il fac este sa trec pe la tine.
-Bine…


<<Hm… Am sentimentul ca tocmai am trecut printr-un déjà vu.>>

Oh, ce idiot esti Light. Inca crezi ca pentru mine esti doar un asociat… Nici macar prieten. Mai dezamagit. Oricum, partea frumoasa este ca te intorci maine, sper sa nu fie prea tarziu…
Au mai trecut cateve ore in care nu am facut nimic- cu exceptia faptului de a sta pe scaun si a privi laptopul-.Ma plictiseam groaznic. Si pentru ca lucrurile sa fie si mai frumoase in fata mea aparuse Misa. Numai de ea nu aveam nevoie.
-Buna! Ce mai faci? Light m-a trimis dupa tine.


<< Misa? Ma intreb daca e frumoasa…>>

-Light?
-Da. Citez: “ Ai grija cateva ore de Ryuuzaki pana vin eu inapoi in oras. Nu cred ca o sa reziste prea mult, mai ales ca nu mai are nici un caz de rezolvat.”
-OK.
Barem acum nu trebuia sa mai stau singur. Ma bucur ca Light ma cunoaste atat de bine, desi suntem…asociati.
-Bine, atunci haide sa mergem sa mancam ceva!
-Nu imi e foame.
-Serios? Atunci inseamna ca nu vrei sa gusti din noua prajitura facuta de Rtsukuna. Am auzit ca are un toping de ciocolata, alune si multa friscaaaa. Mai bine, o sa ramana mai mult pentru mine.
-Bine, bine vin!
Ce jalnic, sa se foloseasca de slabiciunea mea pentru a ma scoate in oras. Sunt sigur ca a fost ideea lui Light. In orice caz, de abea astept sa gust acea prajitura…


<< Mai, mai. Se pare ca ai ramas tot L in cele din urma. Ma bucur.>>

Am dat pagina sa citesc continuarea insa nu am vazut decat foarte mutle spatii albe, nescrise. Am continuat sa dau paginile pana am ajuns la urmatoarea data:

28 ianuarie

Stateam pe scaun, privind ceasul. Era abea ora douasprezece, iar Light a zis ca ajunge in jur de ora doua. M-a cuprins din nou acea stare de plictiseala. Incercam sa uit ziua oribila de ieri… Nu stiu cum o suporta Light; tind sa cred ca Missa este masochista. Dupa ce am mancat; ea a hotarat sa mergem la un film. Ea stia prea bine ca nu ii plac filmele de groaza; insa tot am mers la unul. Nu ma avut nici o problema in a viziona asa ceva, insa Missa… devenise paranoica dupa ce am iesit din cinema. Vorbea despre oamenii plini de sange pe care ii vede ea. Dupa ce si-a mai revenit, voia sa mearga sa se dea in cel mai mare carusel din oras. Nu am acceptat sa ma dau in asa ceva, insa ea tot a facut-o. Nu vreau sa-mi amintesc cum arata dupa asta…


<< Clar. Missa e masochista. Totusi, nu am crezut niciodata ca L poate sa fie genul de persoana sarcastica, ironica si mai ales care sa descrie o intamplare intr-un mod atat de amuzant. Cei drept, il cunosc de doar cateva luni; dar niciodata nu mi-am putut imagina ca voi citi asa ceva.>>

Aud usa de la intrare. Arunc o privire la ceas; ora 13:30. Ori era Light, ori mi-a trimis-o din nou pe Missa. Am asteptat calm pe scaun, asteptand ca persoana sa intre pe usa de la biroul meu.
-Ryuuzaki, am ajuns!
Era Light.
-Buna.
-Da’ ce bucuros esti ca ma vezi!
Sarcasmul lui imi trezise buna dispozitie.
-Sunt.
-Vad… Oricum, ti-am adus un suvenir. Cred ca o sa-ti placa.
Afirmatia lui mi-a trezit interesul. Eram intradevar curios sa vad ce mi-a adus.


<< Stai, stai, stai. L, curios? El care le stie pe toate dinainte? Cred ca am ajuns in alta dimensiune sau o lume paralela. Da, da. Imposibil ca asa ceva sa se intample in realitatea noastra. >>

Ma uit la el in timp ce umbla printr-un ruxac verde. La un moment dat se opreste, apoi isi retrage mana. Primul lucru pe care l-am vazut a fost o sfoara negricioasa, urmata mai apoi de un pandantiv. Era un semn chinezesc. Light s-a apropiat de mine, fruntile noastre lipindu-se pentru acele cateva moment in care mi-a atasat lantul la gat.
-Da… sunteti facuti unul pentru celalalt!


Soneria enervanta a telefonului m-a intrerupt din citit. Am lasta deoparte jurnalul si m-am lungit pana la masuta din fata canapelei pentru a putea raspunde la telefon. Am aruncat o privire sa avd despre cine e vorba. Ryuuzaki…
<<Sunt un om mort.>>
Ok... am avzut ca au fost comentarii ^:)^
Arigatou >:D<
Acum nextul;)... sper sa nu mai fie sterse comurile :-S

Capitolul 3: Coincidenta?


Soneria enervanta a telefonului m-a intrerupt din citit. Am lasat deoparte jurnalul si m-am lungit pana la masuta din fata canapelei pentru a putea raspunde la telefon. Am aruncat o privire sa vad despre cine e vorba. Ryuuzaki…

<<Sunt un om mort.>>

Mai astept cateva secunde inainte de a raspunde. Ryuuzaki este cel mai bun detectiv din lume… sigur si-a dat seama ca ii lipseste jurnalul si mai ales ca eu l-am luat. Ce ma fac?! Daca nu ii raspund o sa vina chiar el la mine acasa, deci o sa fie mai rau…
Ma hotarasc.Ii raspund.

-Alo? zic cu o voce joasa, abea auzita.
-Ran, te astept in cinsprezece minute la mine la birou.
Am inghiti in sec.
-De…de…ce?

Insa nu am apucat bine sa adresez intrebarea ca brunetul mi-a inchis. E de rau. Ryuuzaki nu mi-ar fi inchis asa telefonul daca nu ar fi stiut ca i-am luat jurnalul. Sigur si-a dat seama… Cred ca o sa ma concedieze. Dar daca face asta nu voi mai putea plati chiria, deci trebuie sa ma mut inapoi in Kanazawa. Vrea sa ma indeparteze, ma crede un tradator! Dar nu am vrut sa iau jurnalul… Of, de ce trebuie sa fiu o persoana atat de curioasa?!
M-am uitat in fuga la ceasul de pe masuta. Mai aveam doar zece minute sa ajung la birou! Daca intarzii o sa aibe un motiv in plus sa ma dea afara!
Am aruncat jurnalul cat-colo si m-am incaltat repede, iesind pe usa. Noroc ca stateam la un apartament ce se afla la etajul unu. Am coborat in graba scarile si m-am indreptat spre locul unde stiam ca pot sa prind sigur un taxi. Alergam ca nebunul pe strazile aglomerate de oameni. Majoritatea se indreptau in aceasi directie, numai eu eram opus lor.
Am ajuns in locul de unde avema sa iau taxiul si aveam noroc deoarece unul astepta clienti. Am intrat repede, inaintea unui domn nu foarte invarsta, insa ce parea la fel de grabit ca mine. I-am zis taximetristului locatia, apoi am incercat sa ma fac comod, inca gafaind.
Am scos telefonul din buzunar, mai aveam cinci minute. Nici macar nu am ajuns la jumatatea drumului. La naiba!

-Ma scuzati, puteti conduce mai repede?
-Pari cam grabit, tinere.
-Chiar sunt. Daca nu ajung la timp o sa fiu concediat!

Desi i-am spus o partea a motivului pentru care ma grabeam, asta nu l-a determinat sa mareasca viteza. Priveam impacientat pe geam, masinile se miscau repede pe langa mine, in timp ce taxiul pastra acea limita a vitezei. Stateam nerabdator si priveam ceasul… depasisem cu 5 minute timpul indicat de Ryuuzaki. La un momentdat vocea groasa a taximetristului mi-a atras atentia:

-Am ajuns.

I-am platit fara a mai astepta restul. Alergam ca un nebun prin cladire. Nu am mai avut rabdare sa astept liftul, asa ca am luat-o pe scari. Cine l-a pus pe Ryuuzaki sa-si faca biroul la etajul sapte?!? Daca trec viu peste asta o sa am o febra musculara… Mai bine as muri direct.
Insfarsit am ajuns. Priveam usa masiva din lemn… am inspirat adanc, apoi am dat aerul afara. Trebuie sa fiu calm… ma comport ca si cum nu as sti nimic. Am batut la usa.

<< Ajuta-ma Doamne. >>

-Intra. s-a auzit o voce plictisita dincolo de acea usa care atunci o priveam imi dadea oarecum fiori, stiind ce ma astepata.
Asadar, am apasat pe clanta rece, intrand in birou. Desi am putut observa faptul ca brunetul a pastrat curatenia, primul lucru ce mi-a atras atentia a fost un barbat inalt, cu parul saten, ce nu intrecea cu mult varsta de douazeci de ani.
Vederea acelei persoane mi-a adus cu adevarat sperante… puteam crede ca speculatiile aduse de mine la adresa jurnalului sunt false… puteam scapa cu viata.

-Ran, el e Light Yagami, un fost asociat.

<< Stai. Stai. Stai. A spus cumva “ Light Yagami”?! >>

Il priveam probabil cu o expresie de idiot pe barbat deoarece atunci cand ochii acestuia au luat contact cu ai mei a afisat o privirea uimita, si in acelais timp amuzata.

<< Nu putea sa fie acelasi Light Yagami din jurnal. Totul a avut loc in urma cu trei ani. Dar poate s-a intors dupa o calatorie lunga… sau poate jurnalul e recent… Chiar nu mai inteleg nimic. >>

-In…cantat… ii spun in incercarea de a sparge acea tacere apasatoare.
-Deasemenea. Deci tu esti Ran! De cand voiam sa te cunosc! Ryuuzaki mi-a spus multe despre tine!

<< Ryuuzaki a vorbit cu el despre mine… Mai intai gasesc jurnalul, apoi L e sensibil si acum asta! Am fost rapit de extraterestri sau ce?!? >>

-Pari cam uimit… a continuat acesta.
-Pai… nu ma asteptam la asta din partea lui Ryuuzaki. Zic oarecum rusinat de situatia in care ma aflam.

O sonerie a inceput sa rasune in acea tacere. Era telefonul asazisului Light Yagami. Il priveam cu aceasi curiozitate copilareasca, in asteptarea de a afla ceva nou despre acest nou personaj din viata mea. Dupa cateva aprobari din partea satenului, ne-a anutat ca trebuie sa plece. Si-a cerut scuze, zicand ca trebuie sa ajunga undeva… in urmatorea clipa iesind pe usa.
Din nou singur cu el… cu Ryuuzaki. Acel sentiment de teama a inceput din nou sa imi capteze trupul. Acesta putea fi un moment prielnic pentru ceea ce avea el “pregatit” pentru mine.
Inca aveam capul lasat in jos… Priveam oriunde altundeva decat la brunet.

-Ran.

Tonul pe care l-a folosit mi-a atras atentia. Din nou acea curiozitatea m-a determinat sa-l privesc. Statea pe canapea, in pozitia ce ii era specifica, insa ceva era schimbat… gatul sau era gazda unui medalion chinezesc.
Medalionul:
[imagine: http://i41.tinypic.com/2bvfpd.jpg]
Hi ^^ De când ai postat ficul tot vreau să îţi las comm, da` nu am avut timp @.@

În primul rând, ideea este originală, deci îmi place. Asta dacă nu cumva până la urmă va fi cuplul LxLight. Te rog, nu`l face pe Light gay/bisexual.
Îmbini frumos descrierea cu naraţiunea, dialogul e la locul lui...idei, slavă Domnului, ai.
<<Nu mi-l imaginam pe L tipul de persoana care sa aibe un jurnal.>>
Sincer, nici eu. Adică, ok, mă gândeam că va scrie în el altceva, şi prin altceva mă refer la detalii despre cazuri, cum a reuşit să le rezolve...
Ran ăsta e un tip...hmmm...interesant? Poate nu e cuvântul potrivit, dar altul nu găsesc la ora actuală. E de admirat faptul că a avut curajul să îi ia lui L jurnalul, ştiind că e detectiv şi sunt şanse de 95% să îşi dea seama că el l`a luat. Ori a făcut`o din curiozitate, ori din pură prostie, m`a impresionat.
Greşeli nu am sesizat. Deci, cam atât am avut de zis. Mult noroc în continuare şi spor la scris. Ja`ne!:bye:
Arigatou ptr comentarii :X:X:X
Sper sa va plak si urmatorul capitol... Scz ptr intarziere ^:)^.

Capitolul 4: Confuz...


In ultimele doua zile pot spune ca am petrecut cele mai ciudate momente din viata mea. Mai intai, descopar ca Ryuuzaki scrie un jurnal, apoi el devine sensibil, dupa care il cunosc pe tipul ala ciudat, Light, iar pentru a trece de tot pragul nebuniei am vazut si colierul acela chinezesc la gatul lui L. Nu pot crede ca in doar doua zile nenorocite, 48 de ore, am aflat atat de multe despre L, unde teoretic vorbind, ar fi trebuit sa le aflu doar daca l-as fi cunoscut pe brunet in urma cu vreo… 10 ani!
Insa, nu sensibilitatea lui Ryuuzaki ma ingrijora cel mai mult, ci acel colier. Prima data aflu din jurnal ca brunetul primeste un colier chinezesc de la un asociat, pe nume Light; dar in aceeasi zi Ryuuzaki ma cheama la birou, mi-l prezinta pe acest Light si il mai vad si cu un colier la gat. Ce naiba se intampla?!? Nu avea cum sa scrie asta in jurnal… ca doar a fost la mine tot timpul!
Stau si ma gandesc la toate astea de cand am plecat din biroul brunetului. Iar, pentru ca totul sa fie si mai incurcat, L arata de parca nu ar fi observat lipsa jurnalului!

<< Ce ma fac? Lumea asta e atat de cruda cu mine. >>

Ar putea sa existe si varianta in care L ar fi planuit toate acestea doar pentru a-mi da o lectie. Insa… e ciudat ca nu am auzit in aceste luni nici macra o data de Light… Daca asta ar fi fost planul, atunci L si Light trebuia sa fie destul de apropiati, macar sa stea in acelasi oras. Insa, din cate am citit in jurnal, Light face calatorii destul de lungi in afara lui Tokyo. Planul asta ar fi trebuit sa cada… Iar ca totul sa iasa atat de perfect… Chiar nu stiu ce sa mai cred. Nu putea sa fie o inscenare… Oare imi scapa ceva?
Soneria telefonului mi-a distras atentia. Cine putea sa fie la ora asta?

<< Ora asta… Nici macar nu stiu cat e ceasul. >>

Ma dau jos din pat si ma indrept alene pana in coltul unde aruncasem blugii cu cateva ore in urma. Caut bine prin buzunare insa nu gasesc telefonul… Ma uit fugitiv prin camera.

<< Ah… Ce idiot sunt. Am uitat ca l-am pus pe noptiera. >>

Intr-un final, raspund la telefon:
-Alo?
-Ran! Ce ti-a luat asa de mult sa raspunzi la telefon? Nu-mi spune ca iar ai stat la calculator toata noaptea.
-Nu… Am pierdut vremea cu altele…
-Ah… Oricum, voiam sa te intreb daca esti singur azi acasa.
-Da. Dar de…?
Nu am mai apucat sa intreb deorece mi-a si inchis telefonul. E a doua oara cand mi se intampla asta! Chiar nu-i drept.
Mogami Hatake. Fata asta e incredibila. Ma intreb ce mai pune de data asta la cale. Ultima data cand i-am zis ca sunt singur acasa a invitat in jur de cincizeci de persoane si a dat petrecere in apartamentul meu. Normal.. eu a trebuit sa suport daunele financiare. Oricum, in ciuda acestor “mici” incidente… Inca imi este prietena, si totodata colega de clasa. Invatam la aceasi facultate. Pana sa o intalnesc pe ea nu am putut crede ca fetele se pricep la informatica.
Nu reuseam insa sa-mi iau gandul de la ceea ce s-a intamplat. Pentru moment mi se parea imposibil sa inteleg situatia in care ma aflam. Sa fie o coincidenta? Nu…e imposibil, lucrurile sunt mult prea exacte.
Am aruncat o privire fugitiva la ceasul telefonului.
M-am albit tot la fata. Cred ca in momentul acela eram mai palid decat un mort.

<< O sa intarzii! >>

Mai aveam un sfert de ora pana sa inceapa cursurile si eu inca eram in pijamale! Perfect… acum o sa fiu dat fara si de la facultate. Nu se poate mai rau de atat.
M-am imbracat repede, luand cateva foi botite de pe birou si iesind pe usa. Insa –de parca nu ar fi fost destul- m-am izbit puternic de cineva, astfel dezechilibrandu-ne amandoi si cazand pe jos. M-am uitat ingrijorat sa vad pe cine am lovit, dar ce vedeam in fata ochilor? Mogami Hatake.
-Auch. Asta chiar a durut.
-Mogami, ce cauti aici la ora asta?
-Ora asta? E de abia -a facut o pauza in timp ce s-a uitat la ceas- 10:50.
-Ce?!? Mai avem doar zece minute pana sa ajungem la cursuri! Haide, grabeste-te!
M-am ridicat si am inceput sa cobor scarile in graba. Am aruncat o privire in urma… Mogami inca statea acolo, fara macar a se misca. Chair nu o inteleg… Ea chiar vrea sa intarziem?!? Iar are planuri diabolice…

-Mogami?

M-am uitat grabit, insa totodata ingrijorat la ea. Nu cred ca am lovit-o atat de tare incat sa nu se poata misca.
Un ras isteric mi-a atras atentia.

<< Ea… radea?!? Ori e ea tacanita, ori am ajuns pe alta planeta. >>
Poze:
Mogami Hatake:
[imagine: http://i44.tinypic.com/33leb2p.jpg]
Okey... Niciodată nu am citit un fic de pe la secţiunea anime pentru că...hm...toate sunt cu narutarzi. Ficul ăsta mi-a atras atenţia fiindcă e yaoi şi e animeul meu preferat [ e în lista de top 5 ] .
Aşa, ai prea multicel dialog şi descrii numai sentimentele lui Ran, nu şi cum crede el că se simte L. Nu descrii foarte mult locurile, încăperile în care are loc acţiunea. Naraţiunea este destul de ok. Ce vroiam eu să-ţi zic... hm... ah, da! Aşa, pui foarte multe semne de întrebare şi exclamare. O să-ţi dau un exemplu care nu ştiu dacă e sau nu în ficul tău, dar mi-e lene să caut:
"Ce?!?!"
Aici era mult mai frumos să pui un singur semn de întrebare şi unul de exclamare. Arăta mai frumos [ Ce?! ] .
Greșeli de tastare n-am văzut, dar nici nu caut. Nu consider că dacă faci o greșeală de tastare e nu știu ce păcat. Fiecare mai greșește.
În rest, ficul îmi place, mai ales că este original. Sincer, n-am mai văzut nici o poveste asemănătoare pe aici şi asta mă bucură. În sfârşit cineva mai diversifică lucrurile.
Îţi sugerez să mai adaugi descriere şi să nu mai pui atât de mult dialog banal.
Oricum, succes şi ne mai vedem !
Hei...
Da...trec cam tarziu, desi sunt o intarziata clasa intai, totusi, trebuie sa imi cer scuze:D voi incerca sa nu mai intarzi, desi nu stiu cat voi putea.
Ideea ficului imi e inca necunoscuta, dar dupa cum spune titlu si actiunea ce s-a petrecut acum, e ceva legat de acel jurnal misterios ce parca e "Viu":D
Imi place si e original, plus ca ador death note:X ador...cred ca e putin spus. Sunt insa foarte curioasa sa aflu ce ascunde aces mister ce domina toate intamplari si vreau sa fie descoperi repede ca urasc sa fiu curioasa:(( si vreau sa stiuuuu, trebuie sa stiu.:D
Deci in concluzie vreau capitolul urmator si vreau sa fie mai luuuuung , foooarte luuung:D Da?:D

Succes la scris, kissu:*!
Me†al - Ma bucur ca ficul meu este prima ta victima de la Anime fics =)). Am incercat pe parcursul noului capitol sa tin cont de ceea ce mi-ai zis :-??. Sper sa nu te dezamagesc ^:)^.
BabyDoll - Freya-chan:X>. Ma bucur ca-ti place. ;). Chair o sa incerc sa descriu mai mult snetimentele celorlalte personaje ^:)^
Daphne- E a treia oara cand ma tot bucur=)). Ce-mi plac repetitiile>:). Asa... Pai am incercat sa fac un capitol mai maricel daca tot am atatea comentarii;).
Capitolul 5:

-Gomene, Mogami. In ultimul timp sunt destul de stresat.
-Eh nu-i nimic. Asa sunt baietii. Si in timp ce imi vorbi, mai gusta din lichidul ce se afla in ceasca de cafea.
Cat de uituc pot sa fiu. Inca nu imi vine sa cred ca am putut sa uit ca azi nu facem ore.
FlashBack

-Ti se pare amuzant?!
O priveam nervos. Acea atitudine a iei ma facea sa-mi ies din fire. Pur si simple nu puteam intelege ce i se parea ei atat de amzuant la situatia in care ne aflam.
-Doamne. Nu pot sa cred ca ai uitat.
Si in timp ce vorbi si-a stres lacrimile din coltul ochilor. Ce e atat de amuzant in cat a inceput sa planga?! O sa intarziem. Chiar nu vreau sa fiu dat afara de la facultate! E ultimul lucru la care m-as putea gandi in acest moment.
-Ran, azi este duminica. Nu mergem la facultate.
-Duminica? repet eu cuvantul cu o fata speriata.

End of FlashBack.

Inca nu imi vine sa cred ca am uitat pana si ziua in care suntem. Ma simt atat de rusinat fata de Mogami. Imi si imaginez ce parere si-a facut despre mine. Toata chestia asta cu jurnalul ma face sa nu mai gandesc limpede. De ce trebuie Ryuuzai sa fie o persoana atat de complicata?
-Si… exista vreun motiv al acestui stres? Privirea ei copilareasca se schimba intr-una foarte serioasa. Rareori puteam sa o vad in acea stare. Oare chiar putea sa fie ingrijorata din cauza mea?
-Eh… mai nimic. Niste probleme mici, nimic important.
Incerc sa o linistesc. De obicei cand avea acea privirea nimic nu avea sa mearga bine.
-Yashiro Lawliet Ran.
Mi-a spus tot numele dintr-o rasuflare. Situatia chiar nu avea sa ia o intorsatura frumoasa. Pe langa asta, a folosit si “ Lawliet”, numele ce imi trada sangele englez ce-mi curgea prin vene. Nu e vina mea ca tata s-a indragostit de o femeie dintr-o familie nobila a Angliei. Mogami era printre putinele care imi stia numele intreg si printre singurele persoane care ma accepta in ciuda faptului ca nu eram in totalitate japonez.
-Nu e cumva vorba despre o dragoste secreta? continua aceasta pe acelasi ton.
-Dragostea secreta?! Ce tot vorbesti acolo?
-Ran, Ran… Stii ca eu te cunosc cel mai bine dintre toti. Deci spune! E adevarat ca te-ai indragostit de o fata ce face parte dintr-o familia de la Hollywood, iar parintii acesteia nu vor sa te accepte deoarece esti josnic de sarac? Te-ai hotarat sa pleci cu ea undeva departe, pe o insula pentru a putea fi fericiti pana la adanci batraneti?
-Bineinteles ca nu!
Doamne. Ce idei poate sa mai aibe si Mogami. Auzi la ea… sa ma indragostesc de o fata cu familia de la Hollywood. Chiar ca se uita la prea multe filme. Televizorul chiar are o puternica influenta asupra psihicului ei.
-Atunci despre ce e vorba? Stai, nu-mi spune! Te-ai indragostit defapt de un… baiat! Genial!
Cand am auzit acea speculatie adusa la adresa mea am scapat ceasca de cafea peste tricou. Dintre toate ideile care le-a avut pana acum… asta e intradevar cea mai cretina! Cum poate sa creada ca m-am indragostit de un…un… baiat! Nu pot percepe asta nici ca idee. Incredibil! Fata asta e intradevar un fenomen!
-Mogami… dintre toate ideile, sincer. Asta este cea mai dezonorabila si tampita pe care ai avut-o!
-Gomennasai*.
M-am ridicat nervos si am parasit cafeneaua in care ne aflam. Tricoul meu odata alb, acum avea o mare pata maronie din cauza cafelei. Toti oamenii se uitau la mine ca la un extraterestru insa nu-mi pasa. Inca nu imi venea sa cred ca Mogami are o parere asa de proasta despre mine. O cunosc inca din primul an de facultate, iar ea…

<<Tsk. Si mai spune ca “Eu te cunosc cel mai bine dintre toti”. Cate minciuni. >>

Mergeam pe strazile aglomerate ale capitalei. Aveam un puternic déjà vu cand observam cum toti oamenii se indreptau in aceeasi directie, eu fiind cel opus lor. Cred ca ma aflam undeva la jumatatea drumului cand am realizat ca m-am enervate ca un idiot pe Mogami. Si-a dat si ea cu parerea, poate nu trebuia sa reactionez asa. Nici eu un prea stiu ce a creat acea nervozitatea inauntrul meu, insa numai ideea de a avea o relatie cu un alt barbat ma scarbea. Nu stiu ce crede Mogami despre asta, insa dupa parerea mea e cu adevart ceva dezgustator.

<< La urma urmei, fiecare face ce vrea. Nu sunt in stare sa-i judec pe altii. >>

Insfarsit am ajuns acasa. Nu mai suportam sa port acel tricou murdar. Imediat ce am descuiat usa si am intrat in casa, m-am dezbracat, intrand sub jetul fierbinte al dusului. De asta aveam eu nevoie acum… un dus cald care sa ma ajute sa-mi mai eliberez mintea de toata aceasta aglomeratie cotidiana. Chiar si asa, nu am pierdut mult timp cu dusul, intr-un sfert de ora iesind si luandu-mi alte haine noi. Acum chiar ma simteam mult mai bine si mult mai… calm.
Am cercetat putin camera si am observat jurnalul cum statea aruncat intr-un colt al camerei. Daca tot o sa sufar dupa urma lui… macar sa-l citesc. Si asa viitorul imi este pecetluit de Ryuuzaki.

<< Gandul asta chiar imi da fiori. >>

Asadar, am luat jurnalul, m-am asezat pe canapea si am incercat sa gasesc pagina la care am ramas ultima data.

9 februarie

Asteptam impreuna cu Light pe canapeaua din piele, de un maro deschis, ca “ bunul meu prieten” sa isi faca aparitia. Eram calm, insa Light parea destul de impacient.
-O sa vina.
-Stiu… Doar ca sunt curios cine este aceasta persoana care a stat langa tine atat de mult timp si e inca in viata.
-Au fost doar trei luni…
-Ultimul asociat care l-ai avut nu a rezistat mai mult de o saptamana…
Avea dreptate. Totusi, nu e vina mea ca unii oameni sunt atat de incompetenti. Watari, Light si el sunt singurii care au putut sa-mi fie cu adevarat asociati.


<<Ma intreb depsre cine este vorba.>>

-Eh… e adevarat ca nimeni nu poate sa-l inlocuiasca pe Watari.
-A fost un bun asociat. Ii repet in timp ce gust una dintre bomboanele de pe masa plina de dulciuri.
Light, ai ramas la fel de ipocrit. Chiar si asa, Watari si-a dat viata in schimbul sufletului meu. Nu am fost destul de competent sa opresc acel plan a lui Kira; nici acum nu am destule dovezi pentru a dovedi ca Light este faptasul. Cati au murit din cauza aceasta… Kaimei, Watari. Chiar si asa, daca Light ar fi mort, ar pieri toata distractia. Vreau sa vad care este reactia lui cand o sa-l vada pe Light.
-Inca ma suspectezi pentru moartea lor nu?
-Stii ca am renuntat. A fost un caz special; si singurul care nu l-am putut duce la bun sfarsit. Au murit prea multi oameni din cauza speculatiilor.
-Asa este. Kira a fost intradevar un fenomen.


<< Nu mai inteleg nimic. Cine este Watari, de ce se vorbeste atat de mult depsre acest caz, ce vrea “Kira” sa reprezinte? E atat de ciudat. Ryuuzai chiar pare trist din cauza mortii acestor doi. Ar trebui sa aflu mai multe despre caz. O sa caut mai tarziu in dosarele politiei. >>

O bataie usoara in usa ne-a intrerupt conversatia. Am anuntat un “ Intra” plictisit in timp ce degustam una dintre prajiturile de pe masa minune.
Usa s-a deschis usor, in timp ce roscatul a intrat pe ea. Prima data cand l-a vazut pe Light a fost oarecum usurat… ma intrebam de ce.
-Ran, el e Light Yagami, un fost asociat.


<< A zis cumva “ Ran”? Stai. Stai. Stai. Ce se intampla aici?! >>

Am recetit acel cuvant format din trei litere de vreo suta de ori. Era intradevar numele meu. Ce cauta el acolo?! Pana si propozitia era aceeasi. Ce naiba? Cineva imi joaca o gluma proasta sau ce?! E prea mare coincidenta… nu poate sa fie asta!

Gomennasai*- Imi pare rau. Asa se spune in limba japoneze pentru cei care nu stiau:D.
Buna. Ce mult imi place povestea asta :X:X kawaii :X. De fiecare data cand postezi citesc cu nerabdare fiecare cuvintel, e superba. Descrii bine si actiunea decurge frumos.

Ce de deja-vu-uri, nu-mi vine sa cred ca jurnalul ala se scrie singur, cel putin asa cred, alta solutie nu cred ca ar fi, in afara de aceea ca L ar putea veni in fiecare zi cand Ran este plecat sa completeze in jurnal, dar asta e penibil, deci pica. E super interesanta povestea asta si imi place la nebunie.
Ce ciudata intrebarea fetei, daca ii plac baietii, si cata indignare i-a provocat, dar a fost dragut :d.

Astept cu nerabdare nextu si sper sa vii cat poti de repede cu el. Kisu and bye :*:-h
Bun..iar am intarziat:((Scuze....
Revenind la capitol. A fost interesant, chiar foarte, deja mi-l imaginam pe Ran umbland pe strazi cu tricoul alb avand o pata in centru:))si toata lumea se uita la el, iar el nervos...:))ce tare....Nu stiu de ce mi-a placut faza asta O.o , cred ca chiar is nebuna, dar sa trecem peste.Faza cu jurnalul e tare, sunt curioasa daca Light va juca in continuare un rol negativ cum a jucat in anime, sau un rol pozitiv....si sunt curioasa daca Kira va reintra in "joc" ....Hmm...oare care e faza cu jurnalul de se "Scrie" singur...?
Hm..mult mister, prea mult, si vreau sa aflu ca devin strsata , asa ca pune capitolul ala mai repede ca de altfel eu ...eu...moooor idaca mor eu ...va fi vai si amar. Succes la scris, hugggzzz si kissu
Arigatou pentru comentarii>:D<:X:X. O sa vedeti pe aprcurs despre ce este vorba;)... mintea mea mea masochista are niste idei>:). Extra capitol ptr ca am primit atat de rpd comm 8->. sper sa va placa>:D<


Capitolul 6: Idei


In ultima saptamana am petrecut cele mai ciudate momente din toata viata mea. Aceasta chestie –ca nu o pot numi altfel- se scrie singura sau ce?! Rationamentul meu nu ma lasa sa cred in fantasme, demoni si mai ales in jurnale care se scriu singure! Sper ca totul sa fie doar un cosmar… sau doar o gluma proasta din partea cuiva. Oricat de mult mi-as fi dorit ca acestea sa fie raspunsurile la toate intrebarile care le am in momentul asta, stiam ca e cu total altceva. Ce puteam face? Daca vorbeam cu altcineva ma credea nebun, probabil urmatoare zi trezindu-ma la usa cu cei de la spitalu’ de nebuni pentru a ma “recruta”. Eram atat de incapabil. Daca ar fi fost vorba de o problema de informatica as fi stiut care sunt pasii, astfel urmandu-i. Dar aici… nu exista pasi, nici nu vad o solutie rationala a problemei. Ce ar face Iwasawa-sensei?
FlashBack

-Iwasawa-sensei, ce facem daca nu gasim nici o solutie?
-Ran, aveam mai multe asteptari de la tine. Stii ca mereu exista o solutie. Daca tu nu o vezi asta nu inseamna ca ea nu exista. Cerceteaza datele problemei si o vei gasi.

End of FlashBack.

<< Care sunt datele problemei atunci? >>

Macar acum am un punct de plecare. Sa vedem… datele problemei. Cred ca jurnalul s-ar potrivi. Poate nu reprezinta chiar totalitatea lor, insa este una foarte importanta. Precum o ecuatie de baza… de aici pleaca totul.
Am luat jurnalul si am recitit ultimul fragment. Chiar nu imi dadea nici un detaliu. L-am recitit de mai multe ori pana cand gasisem un mic indiciu:

Prima data cand l-a vazut pe Light a fost oarecum usurat… ma intrebam de ce.

Se intreba de ce sunt usurat… Eu in acea zi am plecat intr-acolo cu gandul ca Ryuuzaki o sa ma omoare pentru ca i-am luat jurnalul, dar el pare ca nu stie nimic despre asta. Din discutia care o avut-o cu Light, nu s-a mentionat nici macar o data de jurnal. Cei doi par destul de apropiati, insa niciunul nu a adus vorba de asa ceva. De ce?
Apar niste nume de care nu am habar. Am zis sa caut prin dosarele politiei… Noroc ca am un unchi care lucreaza acolo. Bun… deci urmatorul pas: sa aflu despre Watari, Kira si Light Yagami.
Am luat telefonul de pe noptiere si l-am apelat pe Usugi-san, unchiul meu:
-Alo?
-Buna Usugi-san, sunt eu, Ran. Voiam sa iti cer o favoare.
-Ran! De cand nu m-ai mai sunat. Spune, de ce ai nevoie?
-As vrea sa-mi faci rost de un dosar legat de Cazul Kira.
S-a blocat brusc. Nu a mai dat nici un semn. Ciudat. Asteptam insa un raspuns afirmativ din partea lui… chiar aveam nevoie de acel dosar.
- Ojisan*, mai esti acolo?
-Da… Scuza-ma, insa este imposibil, acela este un caz strict secret al politiei.
Iar acestea fiind spuse, mi-a inchis telefonul. Strict secret… Problema asta devine din ce in ce mai complicata si incurcata. Cand am crezut ca am gasit si eu o portita de iesire aceasta s-a inchis brusc in fata mea, cheia fiind la una din rudele mele. Cat de jenant.
Oh… Nu pot sa vorbesc cu Ryuuzaki despre caz. M-ar intreba de unde stiu despre asta si daca ii zic “Eh… cred ca din jurnalul tau.” probabil ca as avea cea mai proasta experienta din viata mea. Daca nu il pot lua nici de la politie, nici de la Ryuuzaki, atunci de unde? L sigur a avut o legatura stransa cu acest caz, insa inca nu imi pot da seama care.
Poate daca o sa cercetez jurnalul mai bine o sa mai descopar cate ceva.
M-am uitat peste el timp de cateva ore. Mai observasem cateva lucruri foarte interesante. In primul rand nu avea titlu… nu scria nicaieri “Jurnal” sau “ Nu il atingie, altfel vei muri!” deci, poate nu e chiar un jurnal. Apoi, de fiecare data cand este scris un fragment este mentionata doar data, nu si anul. Deasemnea foarte ciudat… scrisul este mult prea ordonat pentur a fi a lui Ryuuzaki. Este el cel mai bun detectiv, iar toate cazurile lui sunt impecabile, insa cand vine vorba sa faca un raport… este un adevarat dezastru. Din toate astea ar rezulta ca nu este jurnalul lui Ryuuzaki. Atunci, ce cauta la el in birou? Sa fi fost al unui asociat… dar ce om intreg la minte vine cu jurnalul la servici si il mai si uita acolo?!
Scrisul este atat de ciudat daca te uiti cu atentie la el. Mult prea… perfect. Toate literele sunt perfect rotunde, inclinate spre dreapta. Din cate stiu eu omul este incapabil sa scrie astfel. Chair daca incearca sa faca toate literele la fel, mereu va exista una care sa iasa din armonia celorlalte. Foarte ciudat. Oricum… toate acestea m-au condus intr-o prapastie si mai adanca. Daca le-as pune cap la cap asta ar insemna ca jurnalul nu apartine lui Ryuuzaki si nici oricarui om, deci e ceva extraterestru. Intradevar… extraterestrii exista. Cu asta as putea facea un doctorat perfect.

<< Ah… Nu am ajuns la nici un rezultat. >>

Daca as putea afla mai multe despre Cazul Kira poate s-ar mai limpezi problema. Usugi-san nu o sa ma ajute, iar alt mod de a lua acel dosar chiar nu vad. Daca il intreb pe brunet trebuie sa gasesc o scuza plauzibila prin care aceasta sa ma creada.
Din cate am citit in jurnal, Cazul Kira s-a petrecut in urma cu trei ani. Pe atunci inca nu venisem in Tokyo… Destul de difici in cazul asta. Light si Ryuuzai spuneau ceva de moartea unor persoane, inseamna ca trebuie sa fie scris in ziare despre un anume Kaime sau Watari.
Cred ca e timpul sa merg pana la biblioteca orasului.

Ojisan* - unchi in limba japoneza ptr cei kre nu stiau;).
Next ^:)^

Capitolul 7: Intalnirea. Noi indicii.


-Va multumesc pentru ajutor.
-N-ai pentru ce, tinere.
Iata-ma asadar si la biblioteca orasului. Speram sa gasesc aici ziarele vechi de acum trei ani, era singura mea sansa de a afla mai multe despre Cazul Kira. Din indicatiile bibliotecarei ar trebui sa merg undeva in aripa de vest… Nu am mai fost niciodata intr-o biblioteca, nu imi imaginam ca o incapere plina de carti poate sa fie atat de imensa.
Ma invarteam pe acolo de jumatate de ora si nu gasisem nimic… Cat de frustrant. Am mai ocolit cateva rafturi pline cu carti pana am dat de o placuta unde scria “ Aripa de Est”. Nu pot sa cred ca am ajuns chiar aici. Chiar ca nu ma price la orientare… Nici daca as avea o busola nu cred ca as gasi locul unde ar trebui sa ajung.

<< Ran, calmeaza-te, teoretic daca te intorci inapoi si o iei drept inainte ar trebui sa ajungi in aripa de vest. >>

Teoretic vorbind. Eh… si asa nu aveam ce sa fac acasa, plus ca era duminica. Imi permit sa mai pierd cateva ore pe aici. In timp ce mergeam printre rafturile plinde cu carti mi-am adus aminte de Mogami. Imi parea rau ca am plecat asa brusc, nici eu nu stiu de ce am reactionat in acel mod cand am auzit de o relatie intre doi barbati. Mi se pare ceva ilogica si neortodox. Spre deosebire de majoritatea japonezilor eu eram ortodox si nu budist, shintoist sau ateu. Mama facand parte dintr-o familie nobila a Angliei era ortodoxa. Destul de ciudat… deoarece in cartile de istorie se spune ca acest regat este catolic. Oricum, indiferent de religia pe care o aveam nu puteam sa fiu deacord cu o asemnea relatie.
Asadar, condus de logica mea – destul de proasta dupa rezultatul avut-, am ajuns in aripa de nord. Cum de la est am ajuns la nord… chiar nu stiu. Nu aveam nici o sansa. Problema si mai mare e daca stiu sa ma mai intorc inapoi la intrare.
-Ran! Ce surpriza sa te intalnesc aici.
Am intors capul spre persoana care tocmai imi strigase numele. Nu imi parea o vocea prea cunoscuta. Am fost surprins, dar totodata usurat ca cineva a venit si m-a salvat din acest labirint.
-Yagami Light.
-Pari cam debusolat. Ce carte nu gasesti?

<< Ce carte? Eu nici macar nu pot sa ajung la locul potrivit, dapoi sa mai gasesc si cartea. >>

-Defapt… e prima data cand intru intr-o biblioteca. Caut de cateva ore Aripa de Vest.
A inceput sa rada cu pofta cand a auzit afirmatia mea. Iata motivul pentru care imi place mai mult sa stau in fata calculatorului si nu sa ies in societate. Lumea este asa de ciudata.
-Haide, o sa-ti arat unde trebuie sa ajungi. Cunosc biblioteca asta destul de bine, vin aici inca din copilarie.
-Arigatou.
Salvarea mea. Iti multumesc Doamne ca ai grija de mine. Oricum, sa speram ca nu ma intreaba ce caut. Nu cred ca Light o sa-mi spuna prea multe despre caz, iar daca aduc vorba despre asta o sa ma intrebe de unde am auzit de el… Pentru a incerca sa evit acest subiect, i-am pus o intrebare, prima care mi-a venit in cap:
-Cum de cunosti bibliteca asta asa de bine?
-Ti-am mai spus… merg aici inca din copilarie.

<< A da. Mi-a zis. Ce intrebare cretina am pus. >>

-Obisnuiam sa vin cu tata. Imprumutam in fiecare sambata cate un roman politist.
Afirmatia lui legata de genul de carti preferate mi-a trezit curiozitatea.
-Iti plac romanele politiste?
-Da… Am vrut sa ajung detectiv, precum tata. Insa, am renuntat rapid. Mi-am dat seama ca e o pierdere de timp.
Acest Light imi trezea o curiozitate imensa. Faptul ca imi spunea unele lucruri cu jumatate de masura ma facea sa-mi doresc sa aflu mai multe despre el. Nu am apucat sa pun alta intrebare deorece el mi-o luase inainte:
-De ce vrei sa ajungi in Aripa de Vest? Acolo nu sunt carti… doar ziare si articole din anii trecuti.
Si te-am rugat sa nu-mi pui intrebarea asta. Acum trebuie sa gasesc o scuza plauzibila.
-Eto… Am nevoie de niste ziare de acum trei ani. Unchiul meu m-a trimis dupa ele.
Nu a spus nimic, doar a continuat sa mearga, ghidandu-ma spre locul dorit. Sa speram ca a functionat. Aveam o multime de dubii legate de acest indivit, Yagami Light. Parea asa de prietenos la prima vedere… insa ceva imi spune ca nu e doar asa. Cred ca daca il intreb pe Ryuuzaki mai multe despre el nu o sa se supere. In plus, sunt asociati, iar eu daca o sa lucrez incontinuare pentru brunet asta insemana ca trebuie sa stiu cate ceva si depsre ceilalti parteneri ai lui. Exact! Asta e un motiv bine intemeiat.
-Am ajuns.
Vocea satenului m-a trezit la realitate.
-Multumesc. Nu stiu ce m-as fi facut fara tine.
Mi-a zambit apoi si-a avzut de drum. Plecarea lui brusca mi-a trezit din nou curiozitatea, vrand sa aflu mai multe despre el. Mi se parea ca un personaj dintr-un roman SF, in care personajul principal incerca sa fie mereu cu un pas inaintea antagonistului, insa nu reusea. Oricum, e bine ca nu s-a oferit sa ma ajute.
Acum… insfarsit ajuns in locul in care trebuia, ar fi bine sa ma apuc de cautat.
***
-Domnule, treziti-va. E ora de inchidere. Treziti-va.
Aud vocea bibliotecarei cum ma striga. Ridica capul de pa masa, il scutur putin si apoi o privesc. Incercam sa inteleg ce avea sa-mi zica. Din cate mi-am dat seama… spunea ca am adormit in timp ce citeam niste ziare si ca ar trebui sa plec deoarece este ora de inchidere.
Mi-am cerut scuze si am urmat-o pana la iesire. Eram destul de ametit… Nu imi venea sa cred ca am adormit in timp ce citeam, nici cand stau la calculator ore intregi nu mi se intampla asta.
Oricum, trecand peste acest incident, gasisem lucruri foarte interesante in ziare. Intr-un anume articol se facea un sondaj legat de Kira. Mai mult de jumatate din japonezi tineau cu el… Din asta mi-am dat seama ca era vorba de o persoana care a fost poreclita Kira, insa nu inteleg de ce. Pe de alta parte, intr-un singur ziar se pomenea moartea a cincizeci de persoane -foarte ciudat-. Si lucru ce mi-a atras atentia era acela ca toti erau criminali… Cum putea acest Kira sa omoare cincizeci de persoane intr-o singura zi? Era superman sau ce?

<< Ideea de superman chiar ma amuza. Cine stie. Chiar ar fi fost o idee buna daca Kira ar fi fost personajul pozitiv. >>

Pana la urma am aflat cate ceva din ziare, insa nu ceea ce ma interesa pe mine. Nu s-a pomenit nimic legat de moartea unui anume barbat Watari sau Kaimei. Oare si acestea sunt informatii strict secrete de care presa nu beneficiaza?
In timp ce mergeam spre casa ma gandeam ca atunci cand ajung sa caut pe internet despre Kira. Poate gasesc un sondaj asemanator cu cel din articolul respectiv si imi da mai multe indicii. In plus… ma pot folosi si de experienta mea in calculatoare.
Hellooo Asa, am ajuns si eu in sfarsit pe aici. Deci, cu ce sa incep? In primul rand eu mereu l-am crezut si considerat si il voi crede si il voi considera pe Kira, sau mai exact pe Light Yagami un personaj pozitiv , nu am putut sa concept ca el ar fi personajul negativ, pentru mine nu avea ligicasi nici in ficul tau, chiar daca are sa fie personaj negativ,tot nu am sa pot sa cred
Asa, revenind acum mai mult la fic: deci....Light inca e prezent in viata japonezilor, perfect:X, si Ran e interesat de cazul Kira, si mai frumos, si jurnalul se scrie singura , asta da ciudatenie, si totusi cum ajunsese jurnalul la L, daca L nu stia nimic de el:-? Ciudaaaatt, missteeriooos, hm...iar devin curioasa si nu imi place
Oare, ma gandesc, cine cu cine va fi in ficul tau, adica e shounen-ai :-? sunt asa curioasa sa vad cine va fi cu cine, sau va place pe cine Sper sa fi repede cu nexul...fiindca vreau sa aflu mai multe, asa ca Succces la scriss....kissu and huuuggggz!
Next:P.
Noriko ma bucur ca iti palce si sper sa mentii acest snetiment legat de ficul meu :-S.
Scz deasemnea ptr intarziere. Am avut o lene in mine in ultima sapt=)).

Capitolul 8: Jocul devine interesant.


-Incredibil! spun in timp ce privesc monitorul calculatorului.
Nu imi venea sa cred. Imi imaginasem ca o sa gasesc cate ceva despre Kira pe internet, insa nu atat de multe forumuri si fancluburi! Desi cazul s-a incheiat in urma trei ani, se pare ca inca mai exista fani ai lui Kira. Din cate stiam eu, starurile nu rezista deobicei printre adolescenti mai mult de doi sau trei ani, insa acesta chiar a fost un adevarat fenomen! Inca nu pot crede ca n-am auzit de acest “Kira” pana acum. Mogami nu a mentionat nici macar o data despre un personaj de genul, iar Ryuuzaki si oamenii cu care am lucrat parca nici nu au trecut printr-un asemnea caz. Ciudat…
Din cate puteam observa exista doua categorii de oameni. Cei care credeau ca acest Kira este salvatorul lor si cei care erau total impotriva lui. Desi mi se parea o stupizenie si intr-un fel… ilogic sa fi de partea unui criminal, tot m-am uitat la cateva dintre comentariile ce veneau din partea unor fete care credeau ca ceea ce face Kira este corect:

Kira este salvatorul nostru! Daca nu ar fi fost el nimeni nu mi-ar fi razbunat unchiul! Bravo Kira, sa o tii tot asa!

Insfarsit cineva care le da o lectie acelor criminali! Kira, tine-o tot asa, noi te sustinem!
P.S: Multumesc ca l-ai omorta pu nemernicul care mi-a ucis parintii.

Din cate observ comentariile sunt din anii trecuti. Oricum, ceea ce e ciudat e ca toate aceste fete ii multumesc lui Kira pentru ca i-au razbunat membrii ai familiei sau alte persoane dragi lor.
Deci o sa fac doua tabere pentru a putea intelege mai usor: cea PRO care este deacord cu Kira si ce CONTRA. Dupa cum se pare, cei din tabara PRO il venereaza pe Kira doar pentru ca acesta a razbunat o anumita persoana. Pe de alta parte, cei din tabara CONTRA spun ca nu este normal sa omori persoanele in acest mod, desi ele au ucis la viata lor.
Cat de interesant! Acest caz a fost intradevar unul special, nu ma mira ca nimeni un vorbeste despre el. Chiar si asa, nu pare ceva peste care Ryuuzali sa nu poata trece. A avut el cazuri mult mai complicate ale caror rezolvari nici nu mi-ar fi trecut prin cap, iar sa le fi pus si in aplicare… intradevar tineau cont de un creier genial ca a lui L.
Oricum, pana acum nu am aflat foarte multe. Daca le-as pune toate cap la cap mi-ar iesi ca acest Kira este o persoana care ucidea oamenii in masa, intr-un timp foarte scurt. A avut o multime de fani care il sustineau, dar si oameni care nu erau deacord cu el.
Inca nu imi pot da seama cum proceda. Cum poti sa omori cincizeci de persoane intr-o singura noapte?! Hmp… nu se poate pune problema in care exista mai multe persoane. Trebuiau sa fie destul de multe, iar cu cat esti mai mare, cu atat cazi mai repede. Deci, Ryuuzaki putea sa rezolve cazul.
Pe langa asta mai exista o problema pe care iar nu mi-o pot explica. Jurnalul. Cum e posibil sa se scrie singur?! Poate oare sa aibe vreo legatura cu acest caz? Ar fi destul de ciudat… Nu cred ca un criminal ar tine un jurnal si chiar si asa… Nu vad de ce numele meu ar aparea acolo.
Am oftat in timp ce am aruncat o privire asupra ceasului de la calculator: 2:35. Era destul de tarziu, iar maine aveam scoala. Se pare ca am strans destule informatii pentru o zi; am nevoie de odihna pentru inca o runda ca aceasta de azi. Hotarand acestea am stins calculatorul si m-am aruncat in pat, fara a ma mai schimba, manca sau spala. O stare de oboseala a pus repede stapanire pe mine, prinzandu-ma si ducandu-ma intr-o alta lumea in care nu mai exista Kira, jurnal fantoma sau Light Yagami.
***

Sorbeam incet din ceasca de cafea in timp ce incercam sa-mi fac ordine printre ganduri. Aveam o zi asa de incarcata! Trebuia sa ajung la scoala in jumatate de ora, sa imi cer scuze de la Mogami pentru ziua de ieri, sa ma duc la birou, sa indosariez niste cazuri rezolvate recent de Ryuuzaki. Ah… se pare ca pe Kira il voi lasa pentru mai tarziu.

Imediat ce mi-am terminat cafeaua m-am imbracat si am pornit spre facultate. Aveam noroc ca Iwasawa-sensei nu ma preseaza foarte mult cu facutul temelor. Numai grija lor nu o aveam. Nu mi-a placut niciodata sa imi rezolv temele de casa. Nici cand era, in generala sau liceau nu faceam asta. Toti profesorii erau nemultumiti de mine, insa ce puteam eu face? Pur si simplu nu pricepeam de ce trebuie sa fac asta… Intelegeam totul din clasa, nu era nevoie sa exersez acasa acele “teme” care imi erau date.
Oricum, lasand la o parte “dragostea” mea pentru efectuarea temelor, incercam sa inaintez printr-un rand imens de oameni pentru a putea ajunge la statia de metrou. La ora aceea a zilei mereu era aglomeratie si de fiecare data trebuia sa stau ingramadit si cu o incercare optimista de a respira.
Oarecum, sa spunem ca am ajuns la facultate in viata. Camasa mea de un negru mat era destul de sifonata, insa am incercat sa nu dau o mare importanta acestui lucru.
In timp ce inaintam spre intrare am zarit o fata de inaltime mijlocie, cu un par scurt de un verde deschis. O singura fata in tot liceul avea acesta culoare extravaganta a parului… Mogami Hatake.

-Mogami! ii string numele in timp ce maresc pasul, incercand sa o ajung din urma.
-Ran. A zis in timp ce s-a intors spre mine.
Expresia care o avea pe fata ma facea sa cred ca ea se simtea de parca nu s-ar fi intamplat nimic intre noi. Stresant si totusi… incredibil!
-Mogami… Voiam sa imi cer scuze pentru ieri. A fost nepoliticos din partea mea…
-Ran, nu e vina ta! Eu am exagerat… uitasem ca religia voastra interzice acest tip de relatie. Haide, sa ne grabim! Doar nu vrei sa intarziem, nu?

Am urmat-o, fara a-i contrazice afirmatia. Oh… a fost mai usor decat m-am asteptat! Deobicei cand ne certam trebuie sa o sun sau sa ii trimit mesaje prin care sa imi cer scuze.
In timp ce o priveam cum mergea inainte mea, spunandu-mi sa ma grabesc, ma gandeam daca a inceput sa se maturizeze. E prima data cand nu transforma totul intr-un dezastru!
Am zambit discret in timp ce am intrat in clasa.
Buna din nou. In primul rand as vrea sa-mi cer scuze ca nu am lasat comm la capitolul trecut, am uitat T_T.
Acum, referitor la fic. Imi place din ce in ce mai mult misterul asta cu jurnalul care se scrie singur si chestia cu cazul Kira, despre care Ran nu stia inca nimic. E suspecta legatura care poate iterveni intre un death note si jurnalul. Cred ca este o legatura, asta e presimtirea mea. De data asta mi-a placut de Mogami, ca si-a cerut scuze, dar mi-a placut si mai mult data trecuta cand i-a spus chestia aia O_O, ce directa a fost. Capitolul asta e un pic cam scurt, dar este prezentat si descris bine, naratiunea nu grabeste actiunea si se imbina bine cu dialogul. Imi place stilul tau, desi ai putea sa-l mai imbunatatesti cu timpul, nu ca as fi eu experta, dar stiu ca si eu am unele greseli pe care le-am regasit in acest fic, dar mai la inceput. Acum, e din ce in ce mai bine :D.
Tine-o tot asa!Astept nextu' u nerabdare. Kiss you zbye
Buna am aterizat si eu pe la ficul tau. Voi incepe cu titlul. Aaa este unul banal dar care se portriveste cu povestea. Deci sunt multumita ca ai reusit sa creezi o legatura intre cele doua elemente.
Ai lasat o gramada de spatiu si ai scris cu doua feluri de litere. Nu facem caligrafie sa stii aici.
Acele doua tipuri de scris erau foarte folositoare cum ai scris la flashback si monologul personajului. Descrierea personajelor este absenta la inceput, ai scris capitolul asta din doua bucati. La final am zis ca nu e descriere, dar teai axat tocmai la final pe ea. Actiunea la inceput este fugarita rau de gaste, punei frane sau leago.
Ma deranjat ( fac o paranteza) duiumul ala de emoticoane. AI EXCES ACOLO! Nu era o regula de emoticoane sau ceva de genul asta. Daca tot vrei sa multumesti, fao cu un singur emoticon sau doua. Asta a stricat asezarea si imaginea capitolului. :-w.
Dialogul este la inceput sec. Naratiunea este in armonie la final iar monologul interior imi place. Ma facut sa realizez ce gandeste Lighto.Si parca L avea numele Ryuzaki din cultura mea. :-?
Estetica este buna. Asta chiar imi place si mult si nu ma dezamagit in mare parte. Cam atat! Bafta la next si commul nul modific. Capish!
ashya_love: stiu despre ce este vorba la inceputul ficul. Nu stiu.. pur si simplu toate capitolele de inceput pe care le fac sunt pline de greseli. Am observat si eu asta=)).
Oricum. Ma bucur ca inca iti place si citesti ^:)^.

Denissu Starlight: Nu stiu, tipurile diferite de scris le folosesc deobicei la inceput pentru ca acel prim capitol sa fie estetic. Adica intr-un capitol nu vreau sa-mi apara 100 de tipuri de scrisuri:)). In legatura cu smileurile :-J... ce sa-ti zic, nu am incalcat nici o regula, daca era sa se intample asta atunci imi era postul sters. Nu avd ce legatura are comentariul meu dinaintea capitolului <.<. Ma rog... :-J. Si eu stiam ambele variante... si Ryuzaki si Ryuuzaki. Imi place mai mult "Ryuuzaki" :X. Suna mai sexos. :X. Sper sa-ti placa capitolul asta :P.

Capitolul 9: Dosarul.


-Deci, unde vrei sa mergem? m-a intrebat Mogami in timp ce isi atinti privirea asupra mea.
-Imi pare rau, dar azi nu te pot insoti. Trebuie sa ajung la birou.
-Oh… pacat. Si voiam sa mergem la clubul acela nou deschis de langa periferie.
Se gandeste numai la distractie si cluburi. Nu s-a schimbat deloc de cand am cunoscut-o. M-am inselat cand am spus ca e matura. Inca un copil…
-Poate alta data.
Acestea fiind spuse, mi-am laut la revedere de la Mogami si am pornit spre statia de metrou. Din nou acea aglomeratie ce ma sufoca… pur si simplu nu puteam suporta. Trebuia neaparat sa-mi iau o masina. Totusi, decat in trafic… cred ca e mai bine in statia de metrou. Cel putin aici nu ma enervez, doar ma sufoc, insa nu-mi pierd calmul.
Oarecum, sa spunem ca am rezistat in metrou… Mi-a luat in jur de jumatate de ora sa ajung la birou. Am aruncat o privire la ceas in timp ce am intrat in cladire. Intarziasem… din nou. Ryuuzaki nu ma va ierta de data asta. Of…
Camasa a ajuns mai sifonata ca la inceput. Perfect. Prevad deja ca o sa am o zi splendita… plus ca mai am pe cap si cazul Kira – fara a mai vorbi de jurnalul “miraculos”-. Am inspirit adanc inainte de a intra in biroul brunetului. Deobicei el nu era o persoana care sa se enerveaza, insa ii placea ca angajatii lui sa fie punctuali. Lucru… neintalnit la mine.
-Gomennasai pentru intarziere, spun in timp ce deschid usa.
Si-a indreptat privirea spre mine atunci cand m-a auzit intrand. Se uita de parca nu stia ca azi trebuia sa vin la servici. Ah… As fi vrut sa imi dau seama de asta inainte de a ajunge aici. Puteam avea o zi libera.
-Iar ai lucrat la un caz toata noaptea?
-Da… L-am rezolvat oricum.
-Ti-am mai spus sa le rezolvi in timpul zilei, nu noaptea.
-Conform ultimelor statistici un om se poate concentra mai bine noaptea.

<< Cum asa? >>

Nu i-am mai zis nimic, nu avea rost sa ma contrazic cu el. Stia el mai bine ce are de facut. M-am asezat la birou si am inceput sa strang hartiile ce erau imprastiate peste tot.

<< Draga prietene, esti a’ dracu de dezordonat. >>

Oarecum, dupa cateva ore am reusit sa pun fiecare hartie la cazul careia apartinea. Le-am indosariat rapid, din cand in cand uitandu-ma la ceea ce lucreaza L cu atata spor. Probabil un nou caz… In ultimul timp primeste atat de multe… Nu stiu cum rezista, cred ca ar trebui sa-si ia o vacanta. Numai fiindu-i asociat mi se pare ceva obositor, nu vreau sa-mi imaginez cum se simte el.
-Am terminat, zic in timp ce asez si ultimul dosar la locul lui.
-Bine. Poti pleca acasa, imi zice fara as lua privirea de la monitorul calculatorului.
Era mult prea concetrat. Cred ca e indeajuns pentru azi. Inainte de a iesi am privit fereastra. Era deja seara; azi am pierdut atatea ore la birou. E bine ca nu m-a concediat pentru ca am intarziat. Am mai privit inca o data dosarele la care am muncit toata ziua… Atentia mi-a fost captata de raftul unde se aflau documentele cu litera K.

<< Ma intreb daca… >>

Am inceput sa ma uit pe acolo, pana am dat de un dosar care nu avea nici un nume. L-am luat si am deschis la prima pagina: Cazul KIRA. Nu imi venea sa cred ca am in fata ochilor asa ceva. Acum se explica de ce Usugi-san nu a vrut sa mi-l aduca. Cine s-ar fi indurat sa ajunga in biroul lui L doar pentru un dosar?
Brunetul era prea concentrat asupra calculatorului pentru a-mi mai da si mie atentie, asa ca am luat dosarul si l-am bagat in ghiozdan. Se pare ca nu am incheiat nici ziua asta fara a ma lega de cazul Kira si jurnal.
Nu i-am mai spus nimic lui Ryuuzaki -nu voiam sa-i distrag atentia de la ceea ce lucra-, iesind pe usa.
Firea mea curioasa ma facea sa deschid din moment in moment dosarul. Trebuia neaparat sa ajung acasa... De data asta nu-mi mai pasa de trecatorii grabiti peste care tot dadeam, pur si simplu voiam sa ajung mai repede in statia de taxiuri. Nu mai suportam o a treia runda cu metroul pe ziua de azi.
Am ajuns intr-un final si acasa. Mi-am aruncat ghizdanul cat colo dupa ce am scos dosarul, si mi-am pregatit o ceasca cu cafea. Prevad ca in seara asta iar o sa stau pana la doua la calculator. Aveam nevoie de energie.
Asadar, asezat pe canapea si cu ceasca de cafea in mana, am deschis dosarul. A doua pagina imi dadea informatii referitoare le cei care au lucrat la caz, printre care se numarau si Hirokazu Ukita, Kanzo Mogi, Touta Matsuda, Soichiro Yagami. Nu am citit si restul numelor. Ultimul a fost dea dreptul interesant. Soichiro Yagami. Acesta este si numele de familie a lui Light… Au fost rude? Ciudat. Daca Light a lucrat cu una din rudele sale, asta inseamna ca nu avea o libertate deplina. Pot spune asta din propria experienta. Din cate se vede, asta era singurul lucru pe care il puteam deduce. Oricum… cazul devine din ce in ce mai interesant.
Am mai rasfoit dosarul si am intalnit o lista cu suspecti. Din cate am observant majoritatea erau decedati. Numele care mi-a atras atentia in mod special fost Misa Amane. Mai auzisem de ea… Daca nu ma insel cred ca i-am citit numele in jurnal. Ciudat… era prima pe lista. Daca a fost suspectata de moartea tuturor acelor persoane, atunci ce cauta ea in biroul lui Ryuuzaki? Mai jos erau alte cateva nume, pe care insa nu le cunoasteam.
Ceea ce mi se parea dubios era faptul ca numele Light Yagami nu se regasea in niciuna dintre pagini. E posibil oare ca el sa nu stie de caz? Nu cred. El si Ryuuzaki par sa se cunoasca de mult, sigur au o legatura. Poate a fost un asociat ales de L si de aceea nu a fost trecut in dosar, ceilalti angajati neauzind de el.
In rest erau scrise cateva decese a unor suspecti – printre care nu se afla nici Kaimei-. Ceea ce ma interesa pe mine mai mult nu se afla in foilea astea. Deci noutatile ar fi ca Misa Amane a fost o suspecta si ca Light Yagami a lucrat cu o ruda de a lui la caz. Decat nimic, mai bine asa.
Am lasat dosarul de o parte si am studiat camera. Chiar ca nu am mai facut curatenie de secole. De ce ii cer brunetului sa fie ordonat, daca eu sunt cea mai dezordonata persoana existenta? Cat de egoist sunt.
Privirea mi-a cazut asupra jurnalului aruncat intr-un colt al camerei.

<< Ma intreb daca s-a mai scris ceva in el. >>

L-am luat de pe jos si l-am deschis la ultima data la care am ramas, 9 februarie daca imi aduc bine aminte…

12 februarie

Kazuma, mi-am pregatit un caz perfect. Nu am mai rezolvat unul de genul acesta de mult timp. Daca Watari ar mai fi in viata… cred ca ti-ar fi recunoscator. Mai ales ca e legat de India.
-Ryuuzaki, te deranjez?
Mi-am indreptat privirea spre persoana ce mi-a adresat intrebarea. Era Light… Ma intreb ce voia la o ara ca asta. Inca de cand lucram cu el nu era punctual. Il chemam dimineata, venea dupamiaza.


<< Deci au fost asociati. Totusi, de ce nu se regaseste numele lui in dosar? >>

-Nu, intra. Ii raspund sec in timp ce imi indrept privirea spre monitorul calculatorului.
-O, vad cand esti pasionat de un nou caz. Despre ce e vorba? Vreun ajutor ceva?
-Nu e nevoie, ma descurc. De ce ai venit?
Incepea sa-mi faca vizite tot mai des. Ceva nu e bine. Iar urmareste ceva, de data asta sigur e vorba despre o prostie. In cel mai rau caz legat de Ran.


<< Ah… In cel mai rau caz, spui. >>

Inca de cand eram asociati nu-i placea ca altii sa-i ocupe locul de langa mine. Avea o “placere” nebuna de a lucra impreuna sub acelasi acoperis. Din cauza lui au murit atatia. Chiar am fost incapabil sa-l opresc…
-Voiam sa-ti spun ca m-am intalnit cu Ran la biblioteca.
S-a intalnit cu el? Mi-am ridicat privirea din monitor, indreptandu-mi-o spre Light. Nu arata bine. Se pare ca a facut o pasiune pentru roscat… ghinionul lui.


<< Nu vreau sa mor. Light ala chiar ma sperie. Cred ca e mai nebun decat Mogami.>>

-Si?
-Cauta niste articole si reviste de acum trei ani. Cred ca a aflat ceva.
De acum trei ani. Atunci am incheiat Cazul Kira. Ah… deci pana la urma a aflat despre el. Stiam ca se va ajunge si aici.
-Ce ai de gand sa faci?
-Nimic, ii raspund in timp ce ma intorc spre monitorul calculatorului.
-Nu crezi ca e periculos sa afle adevarul?
-Nu, e matur. Se poate descurca. In plus e un test bun pentru a vedea daca e capabil sa-mi fie asociat.


<< Sa inteleg ca trebuie sa descopar tot cazul de unul singur? Trist, dar adevarat. Daca nu o fac o sa-mi pierd slujba, iar una la care sa fiu platit atat de bine nu o sa gasesc. >>

Ran e potrivit pentru un asemena caz. Experienta lui in informatica o sa-l ajute. Ma intreb cat de departe e dispus sa mearga. Acum o sa vad cat de loiali imi sunt asociatii. Daca o sa intre si Light in treaba asta totul o sa se complice… Sa vedem la ce rezultat ajungem.


Cam atat. Ne vedem data viitoare:P.
Heyz! :D Cat ma bucur ca ai postat continuarea asa de repede Aveam o sete nebuna sa citesc ceva interesant.
Se pare ca L a aflat despre faptul ca Ran a aflat la randul lui de cazul Kira. Hmm, interesant. Asta complica lucrurile intr-un mod alert. Ciudata "pasiunea" asta a lui Light pentru Ran, la ce sa ne asteptam oare?
De data asta capitolul a fost lung, asa te vreau Cum am zis si data trecuta, evolutia felului tau de a scrie se poate observa cu fiecare capitol scris, sau citit (in cazul cititorilor). Stii ce mi-a placut in mod deosebit la acest capitol? Ca a citit din nou din jurnalul lui L, mi-era dor de secrete. Cred ca Ran imi seamana, am o curiozitate nebuna cand ma intereseaza ceva, mai ales jurnalele. So, ce sa mai zic? Mi-a placut capitolul si abia astept sa citesc continuarea. Succes in continuare si multa inspiratie!bye and kisu
Buna din nou.Nu scapi de mine asa de simplu. Pai intradevar se vede un progres cu fiecare capitol scris, dar mai ai de mers mult :-j.Imi place ca ai dialog si un capitol lung ce sa citesc :)). Ai plasat dialogul unde trebuia si monologul la fel, este un progres fata de capitolul anterior. Cu toate astea descrierea este mai slaba ca in cel trecut, faptul ca teai bazat mai mult pe atmosfera si prea putin pe sentimente. Invata, exerceaza si incearca sa combini sentimentele cu fizicul si materialul, nu unul pui mai putin si altul mai mult sau deloc.Estetica ai respecato cam 70%, desi mai lasa spatiu intre liniuta de dialog si prima litera mare a propozitiei :P. Ideea acestui capitol mi se parut dragutsa mai ales ca am avut ce citi. E interesanta intamplarea, dar astept sa vad ceva mai piperat. Intelegi tu!Astept nextul si bafta la el
Capitol nou... scz ptr intarziere ^:)^.


Capitolul 10: Un caz... si niste sentimente


Ran e potrivit pentru un asemena caz. Experienta lui in informatica o sa-l ajute. Ma intreb cat de departe e dispus sa mearga. Acum o sa vad cat de loiali imi sunt asociatii. Daca o sa intre si Light in treaba asta totul o sa se complice… Sa vedem la ce rezultat ajungem.
Asta era parerea lui Ryuuzaki despre ceea ce avea sa se intample. Dupa cum arata gandurile sale, nu avea nici o intentie sa ma ajute. Poate daca curiozitatea mea nu m-ar face atat de obsedat de acest caz, as putea renunta la el. Din pacate, asta nu este posibil.
Pagina in care erau toate acestea scrise se termina cu niste randuri goale. Am dat pagina de pagina pana cand m-a intampinat din nou acel scris ordonat si usor inclinat. Analizand pentru cateva clipe modul in care este scris jurnalul, observ ca pana acum nu mi-am dat seama de ceva foarte important: alfabetul folosit este cel latin. Avand o mama dintr-o tara europeana, am fost obligat sa-l invat. Si mai ciudat este ca jurnalul este scris in japoneza cu alfabet latin. Nu pot sa cred ca pana acum am trecut peste acest aspect atat de usor. Probabil influenta europeana are o oarecare vina.
Am observant ca cele povestite nu erau directionate catre o anumita zi, probabil avand legatura cu cele citite pana acum. Ma intreb daca acele pagini goale aveau vreo importanta. Ciudat…
Lasand la o parte lucrurile acestea, am continuat sa citesc:

-Gomennasai pentru intarziere.
Am auzit glasul lui Ran dispre usa de la intrare. Trebuia sa vina azi? Parca i-am dat o zi libera… sau era vorba despre Usugi atunci?


<< L nu mai stie ce a facut. Am trait sa o vad si pe-asta. Omul asta incepe sa ma uimeasca cu fiecare paragraf pe care il citesc. >>

-Iar ai lucrat la un caz toata noaptea?
-Da… L-am rezolvat oricum.
Nu am mai avut de ceva ani atat de multe cazuri. Se pare ca lumea e mai rea decat deobicei.


<< Nu mi-am imaginat ca Ryuuzaki sa faca astfel de comentarii la adresa lumii in care traim. Il stiam cu totul altfel. >>

Imi indrept atentia spre ecranul calculatorului. Primisem un caz interesant de la Takamaki. Se pare ca are legatura cu o familie de nobili ai Angliei.
-Ti-am mai spus sa le rezolvi in timpul zilei, nu noaptea.
Ran, imi tot distragi atentia. De ce ai venit azi la servici?


<< Dupa ce ca m-am chinuit toata dupamiaza sa-ti indosariez toate cazurile… O sa te OMOR! >>

-Conform ultimelor statistici un om se poate concentra mai bine noaptea.
I-am spus scurt pentru a evita o alta conversatie. Era stresant sa vorbesc cu angajatii despre aceleasi subiecte zilnice.
In timp ce Ran indosaria niste foi, mi-am reindreptat atentia catre acel caz. Din ce spunea Takamaki, sotia lui Sir Lancellot -unul dintre cei mai mari afaceristi ai Angliei- a disparut in urma cu o saptamana. Tot ce a lasat in urma a fost o scrisoare care nu spunea insa motivul plecarii ei. Se pare ca este vorba despre niste amintiri. Dupa descrierea lui Takamaki, scrisoarea ar arata cam asa:
Iti aduci aminte de ziua in care a venit pe lume fiul nostru? Eu plangeam, iar tu il imbratisai cu caldura. Am simtit in acel moment cum o a doua dragoste renascuse inauntrul meu.

Iti aduci aminte de ziua in care mi-ai oferit primul cadou? un inel cu un diamant rotund, de un albastru contrastant, foarte scump. Nu se putea compara cu sentimentul de dragoste.

Iti aduci aminte de ziua in care ai plecat in acea calatorie pe mare, lasandu-ma cu odreasla acasa timp de doi ani? Ai plecat si am ramas singura, insa cu speranta in suflet.

Inteleg. Ma gandeam ca va fi un caz mai interesant.
-Am terminat.
Vocea lui Ran m-a facut sa-mi pierd acea atentie ce o ofeream cazului. Din nou. Maine o sa-i dau cu siguranta o zi libera.
-Bine. Poti pleca acasa.
I-am raspuns, incercand sa ma concentrez asupra acelei scrisori. Din cate se pare, exista trei paragrafe, deci trei motive pentru care Sir Lancellot a fost parasit. Deasemenea, sunt date si in ordine. Doamna Lancellot, tocmai mi-ati facut treaba mai usoara. Pentru inceput se vorbeste despre acel nou nascut, unde este redirectionat un alt sentiment de dragoste; Doamne Lancellot s-a indragostit de un alt barbat. Al doilea se refera la un cadou foarte scump, dar din cele mentionat la sfarsit, dragostea sotiei nu a putut sa fie cumparata; Doamna Lancellot a primit totul inafara de dragoste. Si in final, acest subiect legat de o calatorie de doi ani in care dansa a stat singura, fiind mereu preocupata de starea sotului ei; Doamna Lancellot il anunta ca a plecat si nu se mai intoarce. Ma gandeam totusi la un caz mai interesant, mai ales ca a venit din aprtea lui Takamaki.


<< L, ti-ai dat seama de toate astea doar citind scrisoarea o singura data. Esti paranormal. Acum, vazand cum gandesti, sunt sigur ca esti cel mai bun detectiv pe care l-am intalnit. >>

Odata cu acest caz se incheie si ziua. Nu mai era nimic scris, dupa acele ultime ganduri ale brunetului. Lasand la o parte faptul ca L a rezolvat cazul inuman de rapid, un lucru mi-a atras in mod special atentia. Este pentru prima data cand il vad pe Ryuuzaki exprimandu-si liber sentimentele.
Salutare si gomen si imi fac aparitia asa de tarziu, dar ce mai conteaza XD. Se vedem ce avem pe aciulea. Pai se pare ca povestea ta incepe sa se schimbe. Devine mai interesanta si mi-e si mie mai drag sa citesc.:} Si asa stateam sa aflu ce se intampla. Vad ca treaba cu jurnalul lui Ryuuzaki se adanceste :->.
Observ ca ai mai progresat putintel la descriere, desi...desi mai ai putina cale de mrs, dar esti pe drumul cel bun ;;). Dialogul aaa, cam putin, dar macar e plasat unde era cazul si nam ce sa mai adaug in acest caz.
Naratiunea este in armonie pe moment, actiunea, pai nu este fugarita de gaste :)). E bine! Estetica, am vazut cateva greselute, dar nu miau sarit in ochi asa ca nu le iau in seama.
Ast nextul si multa inspiratie la el :* :-h
Arigatou ptr com ^:)^. Next chapter.

Capitolul 11: Un nou individ, un nou caz.


In ultimele doua saptamani am aflat foarte multe despre cazul Kira si mai ales despre jurnal. Pana acum, stiam ca acest caz a fost abandonat din cauza lipsei de suspecti, desi inainte de moartea lui Kaimei au fost foarte multe persoane ce puteau sa aibe titlul de “Kira”. Daca imi aduc bine aminte, printre ei se afla si o fata, Misa Amane. Acest Kira este o persoana care omora aproape zilnic in jur de treizeci de oameni, toti fiind criminali. Deasemenea, datorita aparitiei lui s-au creat doua tabere, le-am numit eu PRO si CONTRA Kira. Tipul acela ciudat, Light, sigur are o legatura cu tot ce se intampla. Avea si o ruda care a facut parte din echipa de detectivi. Din cate am inteles, totul s-a petrecut in urma cu trei ani, o perioada scurta de timp, insa nimeni nu pare sa vrea sa discute sau sa-si aminteasca despre asa ceva. La partea cu jurnalul inca nu stiam ce sa cred; nu puteam sa coexist cu ideea ca se scrie singur, pur si simplu mi se parea ceva absurd. Insa, fiind incapabil sa imi dau seama despre ce este vorba, trebuie sa raman la aceasta speculatie. Din cate se parea, intamplarile erau relatate in limba japoneza, insa cu alfabet latin. Un lucru ciudat.
Cam acestea erau lucrurile care le-am aflat pana acum. Intradevar, sunt multe… insa nu se leaga deloc intre ele. Nici macar nu stiu daca jurnalul are vreo legatura cu cazul.
Am oftat. Momentan ma aflam intr-un taxiu, intreaptandu-ma spre birou. De data asta plecasem mai devreme de acasa asa ca puteam sa stau linistit, nu existau sanse sa intarzii.
Aruncasem –probabil din obisnuinta- o privire asupra ceasului: 14.30. Mai aveam inca jumatate de ora la dispozitie, deci puteam sa ma asez confortabil pe scaun si sa ma relaxez. Insa, cand sa ajung si eu la concluzia asta, masina s-a oprit, taximetristul anuntandu-ma ca am ajuns la destinatie. M-am dat jos dupa ce i-am platit si m-am indreptat spre intrare. Ce pot spune… lucram in cea mai inalta cladire din Tokyo, alaturi de cel mai bun detectiv din lume. Inca ma intreb cum am ajuns aici.
-Ran, vreau sa-ti prezint pe cineva, mi-a spus Ryuuzaki imediat ce am intrat in birou.
Aruncasem o privire fugitiva asupra incaperii sa vad despre ce individ ciudat mai e vorba de data asta. Am fost placut surprins sa vad o fata. Ryuuzaki nu se intelegea deloc bine cu ele… Ma intreb despre ce e vorba.
-Ea este Misa Amane.
A spus cumva… numele acela… Misa Amane?! Am inceput sa o analizez mai bine, fiind foarte interesat de ea imediat ce i-am auzit numele. Nu era foarte inalta, avand un par lung, de un blond deschis, prins in doua codite. Fata ii era rotunda, iar ochii de un maroniu intens intrau intr-un contrast perfect cu tenul alb. Era imbracata destul de ciudat… Peste rochia de un negru lucios avea un palton lung si rosu. Purta niste cizme lungi, cu un toc inalt ce imi dadea impresia ca era mult mai mica decat imi imaginasem la inceput.
-Incantat.
-Esti asa de dragut! Ce par roscat ai! Iti iubesc camasa, sunt sigura ca a costat o avere la ce perfect arata!
-Nu… chiar…

<< Ce naiba se intampla aici? Toata imaginea care mi-am facut-o in minte… ah. Cred ca este vorba despre aceeasi Misa din jurnal. >>

-Ran, sunt sigura ca vom deveni cei mai buni prieteni.
-Si eu, ii spun cu jumatate de gura.
Acum chiar ma speria. M-am uitat rugator spre brunet, in speranta de a ma scapa de ea. Blondina nu mi se parea o persoana masochista, mai degraba sadista. Ma intreb cu de L cunoaste o asemnea persoana.
-Misa adora tot ce are culoarea negru sau rosu , auzisem vocea lui L printre exclamatiile blondei.
Proasta idee sa-mi iau azi camasa neagra. Sa tin minte: cand o sa am de lucrat cu Misa sa ma fereasca sfantu sa ma imbrac in negru sau orice alta culoare inchisa. Cred ca o sa ma si vopsesc.
-Acum ca v-ati cunoscut, trebuie sa rezolvati un caz… impreuna.
Sunt mort.
-Ce bine! O noua sansa sa ne cunoastem mai bine! Sigur este destinul. Ne-a fost menit sa ne intalnim.

<< De ce eu, Doamne? Cu ce ti-am gresit? >>

Am aprobat si eu spusele celor doi, neavand cum sa ma opun. Cand ma gandesc, o sa am de rezolvat un caz cu o crizata. Ce viata… Oricum, nu ma asteptam sa ma intalnesc cu ea. Este una dintre suspecti si am intalnit numele ei si in jurnal. Insa, si mai interesant este faptul ca Misa pare sa se cunoasca foarte bine si cu Light. Am mai aflat ceva, insa si de data aceasta nu se leaga nimic.
-Despre ce e vorba, Ryuuzaki-kun?
-Vreau sa mergeti in Nibancho. Acolo o sa va intalniti cu niste detectivi care o sa va duca pana la o casa din apropierea liceului Joshigakuin. Este vorba despre moartea unei studente. O sa aflati mai multe acolo.
Pare un caz usor, de ce ne-a trimis pe noi? Credeam ca L lucreaza numai cu cazurile care nimeni nu poate sa le dea de capat. Eh… oricum, cred ca pe moment ar trebui sa ma gandesc mai mult la viata mea. Sa speram ca ajung intreg.
Am plecat asadar spre locatia data de Ryuuzaki folosind metroul. Pe langa ca o aveam pe Misa, ma mai si sufocam in acea ingramadeala. Privind partea frumoasa a lucrurilor, datorita modului in care se prezenta meotrul, Misa nu a vorbit absolut deloc cu mine, ceea ce mi-a dat cateva sperante si satisfactie. Am ajuns undeva in apropierea acelui cartier, Nibancho, cu camasa distrusa si Misa vorbind intruna. A continua asa chiar si in drumul spre locul unde trebuia sa ne intalnim cu acei detectivi. Imi punea tot felul de intrebari, de la culoarea preferata pana la povestea mea “amoroasa” cu Mogami. Am fost obligat sa-i spun despre ea… nu aveam incotro.
-Voi trebuie sa fiti Amane Misa si Yashiro Ran, cei trimisi de Ryuuzaki-san.
Vocea groasa a barbatului din fata noastra m-a salvat de intrebarile blondinei. Era un politest- l-am recunoscut dupa imbracamintea specifica-, ce nu parea sa depaseasca varsta de treizeci si cinci de ani.
-Noi suntem, i-a raspuns Misa, adaugand si un zambet, destul de fals, la final.
Se pare ca el va fi cel care ne va indruma de acum incolo. Eh, ajuta-ma Doamne sa trec si peste asta.
Poze:

Misa Amane:
[imagine: http://i134.photobucket.com/albums/q84/Cheermonkeymusak…me/1179188794370.jpg]
Detectivul:
[imagine: http://i602.photobucket.com/albums/tt101/Wolfmaster91/1…master91/1516321.jpg]
Helo, alt capitol interesant. Cam scurt, dar interesant. Se pare ca avem personaje noi. Misa Amane (ma rog, nu e chiar noua) si detectivul/politistul acela. Misa iar a inceput cu tachinarile ei dragastoase si obsesia fata de baietii draguti (cum e si cauzl lui Ran), se pare ca va avea batai de cap serioase cu ea. O, si, inca ceva. Mogami si cu Ran au fost impreuna o_O, nu-mi vine sa cred, nu vad potrivirea dintr ei, da' oricum, e o chestie destul de interesanta.Mi-a placut faza cu negru si rosu, Misa chiar a luat-o razna, dar tot e draguta prin felul ei nebunesc de a fi.La critici nu mai am nimic de zis, deocamdata stai bine cu partea de scriere si nu mai am nimic de adaugat, te deschurci foarte bine.Astept nextu' si sper sa fii tot la fel de rapida. Kisu and bye.
Milioane de scuze ptr intarziere ^:)^. Acum, nextul. Ceva mai lung, cred :-S.

Capitolul 12: Un caz interesant, dar usor.


Ce pot spune despre indicidentul de acum o saptamana? Acel caz a fost dea dreptul interesant, insa destul de usor de rezolvat. Tot ce trebuia sa faci era sa-ti dai seama de motivul uciderii. Sa va povestesc cum s-a intamplat.
Imediat ce ne-am intalnit cu detectivul respectiv, domnul Hirosaki Ikuto, am fost condusi la locul crimei. Nimic spectaculos pentru mine, insa Misa era sa intre intr-un soc. Misaki Aiko, o fata in anul al doilea de liceu, a fost omorata in noaptea in care parintii ei isi serbau al 15-lea an de casatorie. Din cate se parea a fost impuscata de doua ori in cap si de cinci ori in stomac. Corpul a fost dus la morga imediat ce noi am ajuns acolo. Se pare ca totul s-a petrecut cu o noapte in urma. Inca nu imi pot da seama cum de Ryuuzaki afla atat de repede de cazuri. Chiar se pricepe. Oricum, dupa ce cadavrul a fost dus la autopsie, impreuna cu Misa am investigat locul crimei. “Actiunea” a avut loc in bucatarie. O regizare a crimei ar suna cam asa:

Misaki Aiko a plecat la ora 18.00 de la liceu, cand a primit un telefon din partea parintilor afland ca va fi singura tot restul serii. Acestia au plecat la un restaurant din centrul orasului pentru as serba a cinsprezecea aniversare. la 18.15, imediat ce ajunge acasa, fata isi invita cea mai buna prietena pentru a dormi la ea. Criminalul intra in casa in timp ce fata prepara niste popcorn. Aceasta s-a indreptat spre locul de unde provenea zgomotul. Criminalul vazand ca acea casa nu este goala, a amenintat-o pe fata cu pistolul. Aiko s-a speriat si a fugit spre telefonul din bucatarie casa anunte politia. A fost insa impuscata de mai mutle ori inainte de a ajunge acolo.


Cand am vazut prima data reproducerea crimei nu am fost foarte multumit. Cei drept, se legau faptele insa nu cred ca era vorba despre un hot oarecare. In general, cei care sparg casele doar pentru bani ii iau pe ce cei prezenti in casa drept prizonieri, cerand mai apoi rascumparare. Asa se intampla in 90% din cazuri. In celelalte 10% este vorba ori despre un psihopat, ori motivul spargerii a fost cu totul altul. M-am gandit la toate acestea abia cand Misa mi-a spus despre discutia ei cu prietena fetei. Din cate se parea, fata tocmai se despartise de iubitul ei, care surprinzator, a mai fost arestat o data pentru furt. Prima data am fost sigur ca el este criminalul, insa in meseria aceasta totul este imprevizibil. La o zi dupa aflarea acestui lucru, chiar cand vorbeam cu prietena fetei si Misa, monsieur Aburame Akito intra pe usa. Acesta era chiar fostul iubit al lui Aiko. Toti am fost uimiti sa-l vedem, insa gestul care l-a facut a fost intradevar ceva… cu siguranta nu ne asteptam. S-a apropiat cu repeziciune de prietena lui Aiko, apucandu-o cu mainile de gat, incercand sa o sufoce. Spunea incontinuu “ Tu ai omorat-o”; “ A fost numai vina ta”. In acel moment toate gandurile mele erau invaluite intr-o ceata densa. Ce puteam eu sa cred acum? Ma rog, monsieur Aburame a fost luat in custodie de politie deoarece se credea ca el este criminalul. Am stat o seara intreaga in incercarea de a-mi da seama despre ce era vorba in caz, insa nu gasisem mare lucru. Urmatoarea zi am vrut sa vorbesc cu Akito, sa vad ce crede el despre moartea lui Aiko. Ii parea intradevar rau, puteam sa observ in ochii lui acea tristete si in special, ingrijorare… se simtea singur. Imi spunea despre prietena lui Aiko. Nu o placea deloc. Mereu ea a fost cea care a vrut sa-i desparta pe cei doi, si din cate se parea… motivul despartii lor a fost chiar aceasta prietena, Hikari pe numele ei. Oricum, tot ce imi povestea Akito era contrar cu spusele lui Hikari. Asta complica situatia… O noua problema aparuse: Cine mintea?
Misa a facut niste cercetari si a aflat mai multe despre Akito si in special despre relatia lui cu Aiko. Acesta a furat niste medicamente dintr-o farmacie renumita din Tokio pentru mama sa. Suferea de ulcer gastric deci avea nevoie de medicamente scumpe pe care nu si le permitea. A stat doi ani in inchisoare. Toti au recunoscut ca dupa ce a intalnit-o pe Aiko a fost cu totul alt om. Ba chiar, s-a apucat si de muncit ca sa o ingrijeasca pe mama sa. Aveau o relatie frumoasa, insa lui Hikari nu-i convenea situatia.
Cu ajutorul domnului Hirosaki Ikuto, detectivul, am mai reusit sa vedem inca o data locul crimei. M-am mai uitat pe acolo insa nu gasisem mare lucru in bucatarie. Am fost apoi in baie. Ce pot spune… a fost ceva penibil. M-am impiedicat de pragul de la usa si am alunecat foarte frumos pe covor. Insa, cred ca a fost un semn de la Dumnezeu. Imi dadusem seama cine era criminalul! Probabil ma credeti nebun, dar asa era!
Mai pe scurt, ca sa ocolesc toate drumurile care le-am facut cu Misa pentru a-i putea convinge 100% pe detectivo, politisti si tot ceilalti de adevaratul criminal, o sa va spun direct despre ce e vorba. I-am spus domnului Hirosaki ca Hikari era criminalul. A fost uluit- si probabil nu ma credea in toate mintile- insa dupa dovezile care i le-a dat nu mi-a mai spus nimic. Atunci cand alunecasem in baie, am deranjat putin covorul, o bucata din el intorcandu-se pa partea celalata. Ce credeti ca erau acolo? Mai multe pete de sange! Am intors atunci tot covorul si am urmarit petele formate de acel lichid rosiatic. Unde credeti ca am ajuns? In fata unei usi, care ducea in debara. Acolo se afla o galeata –bine ascunsa ce-i drept-, in care se regasea o perie de curatat covoare. Era si ea rosiatica! S-au gasit ampretele lui Hikari pe toata suprafata lor. Era clar… ea era criminalul.
Probabil va imaginati si voi cum ar suna reconstituirea crimei. Macar acum stim de ce era Aiko atat de brutal impuscata. Hikari o ura din tot sufletul! Si ea il iubea pe Akito, insa baiatul avea ochi numai pentru Aiko, de aici si gelozia asta care a condus-o pe Hikari spre uciderea celei mai bune prietene.
Ce pot spune… A fost un caz interesant, insa destul de simplu deoarece “criminala” n-a stiut sa-si ascunda bine urmele. Oricum, daca nu alunecam atunci in baie, nu cred ca as fi descoperit ca Hikari era criminalul decat mult mai tarziu, poate cand nu mai era nimic de facut.
-Ran! Ma asculti?
Am ridicat capul din mormanul de hartii, uitandu-ma spre cel care ma interpelase. Era brunetul, aproape ca am uitat ca sunt la servici.
-Scuze… ce ziceai?
-Vad ca esti foarte preocupat cu faculul raportului. Ti-a placut sa lucrezi pe teren?
-Normal!
Sincer, chiar imi placuse. Nu m-as fi gandit niciodata ca viata de detectiv poate fi atat de interactiva si de dinamica.
-Atunci, banuiesc ca faci o pechipa buna cu Misa.
Tot entuziasmul mi-a pierit intr-o singura secunda… Pana si numele ei ma bantuie. In raportul pe care l-am scris am incercat sa ma axez foarte mult pe detaliile legate de crima, insa nici nu vreau sa-mi aduc aminte cate s-au intamplat cu Misa alaturi. Ingrozitor… Terifiant. Ajuta-ma, Doamne, sa uit.
-Nu chiar… Insa mi-a placut cazul, desi a fost cam usor.
-Asa incepem toti.
I-am zambit, dandu-i astfel dreptate. Cine stie… poate ma asteapta o carierea de detectiv. Nu cred ca m-ar deranja prea mult. Vorbind de toate acestea, mi-am adus aminte de Cazul Kira si de jurnal. Oare voi fi in stare sa descifrez misterul? Totul pare foarte incurcat. Mi-am propus sa o intreb pe Misa, insa uitasem total… eram prins in “vrajile” acelui caz. Se pare ca o sa am niste treaba maine. Va trebui sa o scot in oras pe Misa. Era un gand terifiant, masochist chiar… insa voiam sa aflu mai multe despre acel caz.
Mi-am incheiat raportul despre caz, luandu-mi la revedere de la L si plecand spre casa. Aveam nevoie de odihna pentru ziua de maine.
Hello. dupa cum obisnuiesc, am trecut din nou pe la acest fic. Chiar mi-a placut foarte mult acest capitol pentru ca a iesit cel mai bine din toate. Imi place ca te-ai axat pe descrierea cazului si pe relatarea intamplarii in care a fost descoperit criminalul. Ai proportionat foarte bine aceste doua moduri de expunere si, chiar daca dialogul a fost putin, nu a fost lipsit de sens.
Cat despre actiune, aceasta evolueaza din ce in ce mai bine, lui Ran chiar incepe sa-i placa meseria de detectiv si chiar mi-ar place sa descopere despre ce este vorba in cazul Kira. Abia astept sa vina partea shounen-ai a povestii si astept cu nerabdare nextu'
Succes and kisu :*:-h