Yumeria [terminat]

[JavaLeen]

Seijuru se uita la Reisui, apoi la straina si zambicu inocenta. Nu stia cine avea legatura cu cristalele, dar cu siguranta nu era persoana de fata, si nu avea de gand sa duca lupte inutile.

"Nu... nu asteptam pe nimeni. Incercam sa-mi gasesc o directie de mers si am hotarat sa vad unde va duceti voi. Stiu ca e putin mai mult decat bizar, dar asa fac de multa vreme. Din moment ce nu pot sta intr-un singur loc, imi aleg cate un grup de calatori si ii urmez pana consider ca ar fi timpul sa-mi schimb 'ghizii'. La han nu prea era 'oferta' asa ca v-ati pomenit cu mine. Dar nu-ti face griji: n-am sa va cer mancare, ajutor, caldura, sau ceva. O sa stau cuminte in urma fara sa va deranjez atata timp cat pot controla asta." vorbi oarecum sincera, netradand ca ar pricepe pozitia ofensiva pe care o luase fata-lup.

"Te-am vazut ca te uitai la mine si ma intrebam de ce... si pana sa ma hotarasc sa te intreb, ai disparut, asa ca eram intr-un mic soc." chicoti ea dand din maini si zambind sincer. "Cand sa pornesc din nou ai rasarit... stii, eu sunt mai inceata de fel, de-aia nici nu incerc sa gandesc prea mult singura si-i urmez pe ceilalti de nebuna..." rase jenata, scarpinandu-se la ceafa.

Reisui incepu sa dea din coada incurcata. Seijuru incepea sa-i aminteasca de acea Seijuru care ramasese sigilata cu ea in pestera cu doi ani in urma... crezuse ca acea parte a ei se pierduse in intunericul si umezeala inchisorii subterane, si fu incantata sa afle ca nu era chiar asa... nu in totalitate...