Full Moon

[fake_fate]

11. Acţiune
partea I

Visam sau mă uitam undeva în viitor, nu ştiam sigur. Presiunea spirituală era imensă şi mă făcea să mă simt ca şi cum aş fi fost singură într-o tabără inamică. Pereţi semănau cu cei a unei peşteri uriaşe, iar pe câte un colţ ieşit în afară strălucea câte o lumânare. Lumina ce se juca pe stânci era aurie şi primitoare, iar aerul se simţea proaspăt şi curat, lipsit de orice parfum special. În jurul meu se desfăşura un bal mascat, zeci de persoane ale căror chipuri sau măşti le vedeam în ceaţă se plimbau braţ la braţ, aparent fără destinaţie, îmbrăcaţi în hainele lor de demult. Lângă mine erau două persoane ce desfătau oaspeţi cântând la vioară şi pian. Muzica se auzea încet şi dulce ca şi cum ar fi fost undeva departe şi ceea ce eu auzeam era ecoul. Era cu adevărat o atmosferă de fast şi de linişte dar presiunea mă făcea să mă tem din ce în ce mai tare. Aveam impresia că uitasem să am grijă de cineva, să fi fost oare mama, Rouge…Miss Doyle? Cine? Am închis ochii dorind cu ardoare ca visul să se termine. O adiere rece îmi atinse obrazul şi atunci am ştiut, revenisem în camera mea şi a lui Rouge. Am inspirat adânc mulţumită, însă m-am încruntat rapid, în aer se simţea mirosul lui Ike.
Într-o clipă m-am ridicat în genunchi şi l-am prins de tricou. Ştiam că ochii mei si-au schimbat culoarea, ştiam deoarece atunci când o făceau, privirea mea putea să memoreze totul şi vedeam lucruri pe care cu ochii căprui nu vedeam. Dar mai ştiam că s-au schimbat deoarece se oglindeau în ochii lui negri precum păcatul. Deşi nu reacţionasem prea prietenos, Ike nu îşi schimbase expresia fetei.
- Ce cauţi în camera mea secătură?l-am întrebat mai mult mârâind. Reacţionă total neaşteptat, îmi zâmbi şi îşi puse mâna peste cea cu care l-am prins de tricou şi îmi spuse „Îmi vizitez lupoaica!”.
- Vampir insolent cum îţi permiţi?am izbucnit ţipând, fără să mă gândesc că Rouge doarme la câţiva paşi de noi. Într-o fracţiune de secundă şi-a descătuşat tricoul şi a apărut în spatele meu, strângându-mi mâinile la spate.
- Shh!îmi şopti la ureche muşcând-o uşor. Din acel moment nu mai ştiam dacă eram roşie de furie s-au din cauza perversităţi lui. Doar nu vrei ca micuţa ta prietenă să îţi afle secretul!m-am crispat, în minte îmi veni o imagine terifiantă a lui Rouge speriindu-se de mine. Am scuturat din cap, iar Ike zâmbi şters la gestul meu. Doar nu ai vrea să îţi afle secretul şi apoi să o vânezi….
Inima mi se opri literalmente în loc şi fiecare muşchi din corp mi se încordă. Simpla idee că propria mea existenţă i-ar face rău singurei prietene ce am avut-o, îmi întorcea stomacul pe dos.
- Shh!îmi şopti din nou la ureche apoi îmi sărută gâtul şi îmi dădu drumul la mâini pentru a mă lua în braţe. Dar atunci mi-am dat seama, învăţa cum să mă manipuleze şi acela era un lucru pe care nu aveam de gând să îl permit. M-am întors cu faţa la el şi l-am plesnit cât de repede am putut. Se părea că reuşisem să îl surprind, lucru ce mă încântă.
- Sşş…ai tupeu!Ne mai vedem iubito!îmi făcu cu ochiul, apoi cu o viteza de-a dreptul uluitoare se apropie şi mă sărută apoi dispăru. Îmi găsise atât de repede slăbiciunea…uram să rănesc!
Era vineri, ziua cluburilor şi miraculos, făceam parte dintr-un club unde numai Carsoni au reuşit să intre, da foarte miraculos. După micul dejun împreună cu Rouge şi gaşca, Ayra veni şi mă luă.
- Deci!Ce fel de club este?am întrebat-o încercând să o cunosc mai bine.
- Pai, unul ce studiază misterele!îmi răspunse in timp ce işi deschise geaca de piele neagră, lăsând să se vadă maieul alb, destul de subţire. Cu siguranţă nu era una din zilele ei bune…
- Şi…ce ai mai făcut?am întrebat-o una din cele mai banale şi prost inspirate întrebări. Îşi păstră mersul alert dar îmi afişă un zâmbet amuzat.
- Încerci să găseşti motiv ca eu să îmi dau drumul la gură şi să îţi spun de ce suntem aşa de tensionaţi şi bineînţeles pentru ca tu să nu te simţi incomod alături de mine şi neavând nici un subiect de vorbit…nu este aşa?
Tot ceea ce zisese era cât se poate de adevărat, auzisem că Ayra este o moară stricată ce pune paie pe foc când este o ceartă şi că este un analist foarte bun, dar nu credeam că este atât de bună.
- Recunosc! Aşa este, ai de gând să îmi spui ce se întâmplă?
- Dacă vrei să îţi spun că Hunter este un măscărici cu două feţe, ia-ţi gândul! Ops…nu din nou!îşi dădu o palmă peste frunte şi afişă o expresie chinuită ce mă făcu să râd. Cu siguranţă era o persoană care intră în topul celor mai amuzante şi plăcute alături de mama, Rouge şi Train.
- Chiar nu îmi poţi da mai multe detalii?am întrebat-o pe un ton de copil mic.
- Nu Miss Trişoare! Auzi la ea, să folosească o asemenea armă mortală asupra mea! Trădare…şi victorie, mi-am ţinut pliscul până la uşă!
Am intrat în încăpere şi am ocupat locul pe canapea, oferit de Eric Carson. M-am uitat în jur, Train stătea la birou citind o revistă de modă şi jucându-se cu fermoarul jachetei; domnul Eric se aşeză vis a vis de Train şi începu să corecteze un teanc de lucrări; enervantul Kyle Blade Carson stătea cu mâinile în sân, sprijinit de tocul geamului şi privea încruntat spre pădure. Ayra luă o pătură şi se aşeză lângă mine învelindu-ne pe amândouă.
Fiecare avea o altă preocupare, dar în ciuda acelui lucru, simţeam că sunt în familie, una al cărui membri erau foarte diferiţi…dar totuşi la fel. Paşi începură să se audă tot mai aproape de acel loc atât de puţin frecventat şi ştiam că nu îi auzisem doar eu. Singurele persoane ce lipseau erau Ike şi Irina, iar eu aş fi preferat să nu vină nici unul. Din păcate uşa s-a deschis larg şi am ştiut cine era fără si mă mai obosesc cu privitul, mirosul ce duhnea a prea mult parfum de…bun gust, recunosc, nu putea fi decât al Irinei.
Se îndreptă spre Train şi îl sărută apoi se ridică din braţele acestuia şi se îndreptă spre Kyle la fiecare pas, tocurile acesteia făcând ecouri pe creierul meu.
- Supărat dulceaţă?îl întrebă evident prea puţin interesată de sorta lui.
- Nu! Enervat de neuroni tăi blonzi!îi dădu acesta replica bine meritată şi făcându-mă să mă simt mândră fără motiv clar.
- Oh! Irina ţi-a ziso! Chiar eşti blondă, nu vezi că fierbe în suc propriu de gelozie?....ops….
- Vorbeşti prea mult Ayra…
Ayra nu comentă, nici măcar nu a părut enervată ci mai degrabă resemnată. Irina zâmbi satisfăcută şi mă fulgeră cu privire. Urma acum un atac asupra mea, eram sigură. Cu meticulozitate îşi aşeză fusta şi se aşeză pe fotoliul de lângă Kyle. Semăna foarte mult cu o scenă din vechile timpuri unde doamna stătea în fotoliu iar servitorul personal în spate. Desigur Kyle nu şi-a dat seama, cineva cu un asemenea egou nu ar fi permis un asemenea lucru.
- Oh! I-a priviţi…îl avem şi pe micul nostru „călău” de faţă în această minunată zi?
- Pardon?
- Câtă ignoranţă…mi se face greaţă!
- Câtă ignorantă…mi se face poftă de cafteală!i-am replicat gata să mătur pe jos cu ea şi cu sarcasmul ei matinal. Domnul Carson îşi reglă vocea, astfel reuşind să ne oprescă pentru moment disputa. Îşi strânse lucrările şi le aşeză într-o mapă. Kyle îi aruncă profesorului o privire furişă apoi dădu cu piciorul în fotoliul pe care stătea Irina, reuşind să îl deplaseze aproximativ jumătate de metru.
Supărată de gestul acestuia îşi întoarse trunchiul spre el, dar Kyle nu o bagă în seamă, se aşeză în faţa geamului şi continuă să privească încruntat la ce era dincolo.
-Jasmine!m-am întors, începuse să îmi placă numele la fel de mult ca şi „Chloe”.Aş vrea mai întâi să lămuresc un lucru, pentru a nu exista neînţelegeri, în acest club, deşi toţi ştiu că studiem misterul, cred că ţi-ai dat şi singură seama că nu este decât o acoperire.am aprobat din cap, era chiar logic. Aşa, ceea ce voi încerca să îţi explic este o parte a sistemului nostru de funcţionare:cum oameni au partidul sau regina…aşa avem noi Înaltul Consiliu! El este format din mai mulţi membri influenţi şi….agreaţi, puternici. Scopul acestor indivizi este de a menţine pacea!
- Ca un fel de conducere din evul mediu!completă Train.
- Exact dragul meu tovarăş! Nici eu nu o puteam spune mai bine!
- Mă flatezi…
- Nici decum!zâmbi şi înclină capul spre Train, apoi continuă acea prelegere fără sens. Cei ce aleg să locuiască sub acoperisul Înaltului Consiliu, au ca sarcina din când în când să poarte mesaje pentru cei ce locuiesc ca noi, bineînţeles ocazional deoarece avem alte metode. Ike Hunter este un membru influent al consiliului şi te poate apăra, şti doar că toţi vârcolaci sunt văzuţi drept un mare pericol, dar nu este decât o persoană şi nu ştim cât va fi dispus să ne acopere şi dacă tu eşti descoperită…soarta ţi-e pecetluită şi a noastră la fel. Astfel ne gândeam ca tu să ne ajuţi în aceste…mici misiuni, să îţi devedeşti bunele intenţi.
-Nu înţeleg…
-Vam spus, e prea mult pentru căpşorul ei!
-Tăcere Irina!vocea lui Eric Carson răsună în încăpere precum răgetul unui leu, un adevărat rege în faţa căruia Irina îngheţă. Îmi vorbi din nou, reluându-şi vocea calmă şi o rugă pe Ayra să explice. În câteva cuvinte mă făcu să înteleg ceea ce domnul Carson se strădui să explice.