08-04-2009, 11:45 AM
Salutare la toata lumea!
Imi pare rau ca v-am facut sa asteptati atata, dar am avut multe proiecte, multe teme si multe plimbari in aer liber (+f putina inspiratie) , asa ca abia acum am terminat noul capitol (am lipsit de la o ora ca sa-l fac ). Nu a iesit cine stie ce, dar in lipsa de ceva mai bun, il postez pe asta. Poate ca o sa para putin mai ciudat felul in care l-am scris, dar am imbinat trecutul cu prezentul.
Nu e mare lucru, dar sper sa va placa si sa nu va suparati daca am sa-l includ si pe Kiba. Daca aveti ceva propuneri pentru o continuare, spuneti-le !
PS : Imi scriu povestea aici de dragul de a ma corecta cineva si nu pentru a fi sau nu mai buna decat alti useri...
Va astept criticile...
Ja ne!
6. Emotii puternice
Zilele care au urmat acelei 'apropieri' dintre Sasuke si Ino au fost pline de tristete pentru mine. Inca mai aveam in fata ochilor imaginea sarutului lor, iar asta imi rupea inima. Cel putin in prima zi de dupa, am crezut ca viata mea era pe sfarsite. Fiecare litera rostita de vocea lui, fiecare privire pe care mi-o 'arunca', fiecare particula de oxigen care purta mirosul lui, totul... Tot ce purta amprenta lui, tot ce ii apartinea imi facea rau. Chiar daca nu l-am mai vazut deloc in preajma lui Ino , pe mine ma durea in permanenta. Incercam pe cat posibil sa-l evit, deoarece ,oricat de puternica as fi incercat sa fiu, nu mi-as fi putut stapanii lacrimile sarate ce-mi chinuiau ochii.In absenta lui puteam sa fiu extrem de rece si de calculata, dar , odata ce el aparea, mintea mea nu mai percepea nimic. Nu auzeam, nu aveam constiinta, nu mai stiam unde ma aflam, nimic. Eram doar eu si el, undeva, pe un nor, unde niciun rau nu ne putea atinge. Acolo, eram eu cea din visul lui, cea care-i rapea linistea si-l transforma intr-un nebun dupa dragoste. Uitam chiar si raul pe care el mi-l facuse in mod voit, fara sa-i mai doresc ura.
Singura persoana constienta de raul mau era Hinata. Ii vazuse si ea pe cei doi in toata splendoarea lor. Ma vazuse si pe mine luptandu-ma cu lacrimile. Ma vazuse prabusindu-ma in toata maretia-mi , renuntand la orice zambet pentru o privire ponosita, ce-mi acapara fata, incetul cu incetul. Numai ea imi sesiza zambetul fals , ce ii facea pe ceilalti sa creada ca mi-era bine.
Dar nu-mi era... Pe zi ce trece deveneam tot mai trista si mai retrasa. Plangeam pe ascuns, fara sa stie nimeni... aproape nimeni.
Toata durerea mea a avut o parte buna. A fost inceputul prieteniei stranse dintre mine si Hinata, care nu m-a lasat singura nicio clipa, amintindu-mi mereu ca viata merge inainte. Atunci, pentru prima oara, ea mi-a aratat de cate este in stare pentru a ma proteja. A fost intaia oara cand mi-a aratat cat de mult te pot ajuta prietenii sa treci peste tristete, invaluindu-ma cu toata dragostea de care poate fi in stare un om.
Niciodata nu a fost nevoie sa ii spun ceea ce se intampla in sufletul meu. Mereu mi-a stiut pana si cel mai ascuns gand, fara ca eu sa ma dastainui in fata ei. Poate ca acesta este si secretul prieteniei noastre care a rezistat peste ani. Ba mai mult , floarea prieteniei noastre infloreste din ce in ce mai frumos cu fiecare secunda care se scurge in clepsidra vietii. Desi multe prietenii s-au destramat intre timp, ea a stiut mereu sa faca totul sa reziste. Mi-a sters de atatea ori lacrimile, incat ma intreb cate vieti mi-ar trebui s-i multumesc pentru asta. Ea a fost singura care m-a sprijinit cu adevarat in dragostea mea pentru Sasuke, ridicandu-ma de fiecare data cand cadeam de pe norul viselor mele si ale lui. Atata durere provocata de el, atatea lacrimi sterse de ea... Ma intreb de multe ori ce as fi facut daca n-as fi intalnit-o , cum as fi rezistat loviturilor pe care mi le-a dat dragostea pentru brunetul meu daca ea nu era langa mine.
Incetul cu incetul, am invatat sa-l inteleg pe Sasuke. M-a durut mult , dar am dedus ca eu nu insemnam nimic pentru el. Era un om liber, avea dreptul sa se sarute cu cine vroia, iar eu nu aveam niciun motiv pentru a ma simti ranita. Eram doar o colega noua si ciudata, care avusese nenorocul sa se indragosteasca de ochii lui. Doar o alta fata care iubea fara sa aibe sperante, fara sa viseze ca si el era la fel de nebun dupa zambetul meu cum eram eu dupa al lui. Credeam ca pe el nici macar nu-l intereseaza persoana mea si m-am decis sa incer sa-l uit. Eram atat de inocenta, incat chiar credeam ca as fi reusit sa stopez toti fiorii pe care mi-i trimitea, ca as putea sa lupt cu stratul de iubire care mi se lipise de inima.
Trecusera doua saptamani de cand incepuse scoala. In acea dimineata rece de toamna, m-am trezit cu mult mai devreme decat trebuia, ingrozita de unul dintre multiplele mele cosmaruri . Cred ca era in jur de ora 5 :00, dar somnul meu disparuse subit, fara nicio sansa de a-l recupera.
M-am asezat pe pervaz, privind cu nesat picaturile reci de ploaie care loveau cu brutalitate geamul, razbunandu-si durerea. Atat de mici si fine, dar atat de puternice. In clipa aceea am inteles ca si eu trebuia sa fiu puternica , sa nu ma las doborata de privirea lui, care imi provoca arsuri pe inima. Am crezut ca cel mai bun lucru pe care puteam sa-l fac era sa incerc sa-l inlocuiesc cu altcineva , sa iubesc alt zambet, sa ma indragostesc de o alta voce, sa visez alti ochi. Asa ca am fost de acord sa ies cu Kiba, care incerca sa se apropie de mine inca din prima zi.
Imi pare rau ca v-am facut sa asteptati atata, dar am avut multe proiecte, multe teme si multe plimbari in aer liber (+f putina inspiratie) , asa ca abia acum am terminat noul capitol (am lipsit de la o ora ca sa-l fac ). Nu a iesit cine stie ce, dar in lipsa de ceva mai bun, il postez pe asta. Poate ca o sa para putin mai ciudat felul in care l-am scris, dar am imbinat trecutul cu prezentul.
Nu e mare lucru, dar sper sa va placa si sa nu va suparati daca am sa-l includ si pe Kiba. Daca aveti ceva propuneri pentru o continuare, spuneti-le !
PS : Imi scriu povestea aici de dragul de a ma corecta cineva si nu pentru a fi sau nu mai buna decat alti useri...
Va astept criticile...
Ja ne!
6. Emotii puternice
Zilele care au urmat acelei 'apropieri' dintre Sasuke si Ino au fost pline de tristete pentru mine. Inca mai aveam in fata ochilor imaginea sarutului lor, iar asta imi rupea inima. Cel putin in prima zi de dupa, am crezut ca viata mea era pe sfarsite. Fiecare litera rostita de vocea lui, fiecare privire pe care mi-o 'arunca', fiecare particula de oxigen care purta mirosul lui, totul... Tot ce purta amprenta lui, tot ce ii apartinea imi facea rau. Chiar daca nu l-am mai vazut deloc in preajma lui Ino , pe mine ma durea in permanenta. Incercam pe cat posibil sa-l evit, deoarece ,oricat de puternica as fi incercat sa fiu, nu mi-as fi putut stapanii lacrimile sarate ce-mi chinuiau ochii.In absenta lui puteam sa fiu extrem de rece si de calculata, dar , odata ce el aparea, mintea mea nu mai percepea nimic. Nu auzeam, nu aveam constiinta, nu mai stiam unde ma aflam, nimic. Eram doar eu si el, undeva, pe un nor, unde niciun rau nu ne putea atinge. Acolo, eram eu cea din visul lui, cea care-i rapea linistea si-l transforma intr-un nebun dupa dragoste. Uitam chiar si raul pe care el mi-l facuse in mod voit, fara sa-i mai doresc ura.
Singura persoana constienta de raul mau era Hinata. Ii vazuse si ea pe cei doi in toata splendoarea lor. Ma vazuse si pe mine luptandu-ma cu lacrimile. Ma vazuse prabusindu-ma in toata maretia-mi , renuntand la orice zambet pentru o privire ponosita, ce-mi acapara fata, incetul cu incetul. Numai ea imi sesiza zambetul fals , ce ii facea pe ceilalti sa creada ca mi-era bine.
Dar nu-mi era... Pe zi ce trece deveneam tot mai trista si mai retrasa. Plangeam pe ascuns, fara sa stie nimeni... aproape nimeni.
Toata durerea mea a avut o parte buna. A fost inceputul prieteniei stranse dintre mine si Hinata, care nu m-a lasat singura nicio clipa, amintindu-mi mereu ca viata merge inainte. Atunci, pentru prima oara, ea mi-a aratat de cate este in stare pentru a ma proteja. A fost intaia oara cand mi-a aratat cat de mult te pot ajuta prietenii sa treci peste tristete, invaluindu-ma cu toata dragostea de care poate fi in stare un om.
Niciodata nu a fost nevoie sa ii spun ceea ce se intampla in sufletul meu. Mereu mi-a stiut pana si cel mai ascuns gand, fara ca eu sa ma dastainui in fata ei. Poate ca acesta este si secretul prieteniei noastre care a rezistat peste ani. Ba mai mult , floarea prieteniei noastre infloreste din ce in ce mai frumos cu fiecare secunda care se scurge in clepsidra vietii. Desi multe prietenii s-au destramat intre timp, ea a stiut mereu sa faca totul sa reziste. Mi-a sters de atatea ori lacrimile, incat ma intreb cate vieti mi-ar trebui s-i multumesc pentru asta. Ea a fost singura care m-a sprijinit cu adevarat in dragostea mea pentru Sasuke, ridicandu-ma de fiecare data cand cadeam de pe norul viselor mele si ale lui. Atata durere provocata de el, atatea lacrimi sterse de ea... Ma intreb de multe ori ce as fi facut daca n-as fi intalnit-o , cum as fi rezistat loviturilor pe care mi le-a dat dragostea pentru brunetul meu daca ea nu era langa mine.
Incetul cu incetul, am invatat sa-l inteleg pe Sasuke. M-a durut mult , dar am dedus ca eu nu insemnam nimic pentru el. Era un om liber, avea dreptul sa se sarute cu cine vroia, iar eu nu aveam niciun motiv pentru a ma simti ranita. Eram doar o colega noua si ciudata, care avusese nenorocul sa se indragosteasca de ochii lui. Doar o alta fata care iubea fara sa aibe sperante, fara sa viseze ca si el era la fel de nebun dupa zambetul meu cum eram eu dupa al lui. Credeam ca pe el nici macar nu-l intereseaza persoana mea si m-am decis sa incer sa-l uit. Eram atat de inocenta, incat chiar credeam ca as fi reusit sa stopez toti fiorii pe care mi-i trimitea, ca as putea sa lupt cu stratul de iubire care mi se lipise de inima.
Trecusera doua saptamani de cand incepuse scoala. In acea dimineata rece de toamna, m-am trezit cu mult mai devreme decat trebuia, ingrozita de unul dintre multiplele mele cosmaruri . Cred ca era in jur de ora 5 :00, dar somnul meu disparuse subit, fara nicio sansa de a-l recupera.
M-am asezat pe pervaz, privind cu nesat picaturile reci de ploaie care loveau cu brutalitate geamul, razbunandu-si durerea. Atat de mici si fine, dar atat de puternice. In clipa aceea am inteles ca si eu trebuia sa fiu puternica , sa nu ma las doborata de privirea lui, care imi provoca arsuri pe inima. Am crezut ca cel mai bun lucru pe care puteam sa-l fac era sa incerc sa-l inlocuiesc cu altcineva , sa iubesc alt zambet, sa ma indragostesc de o alta voce, sa visez alti ochi. Asa ca am fost de acord sa ies cu Kiba, care incerca sa se apropie de mine inca din prima zi.