Sa ne despartim...

[Natsuru]

Thanks for comments. ~ next .
ps- Stiu ca e fapid, dar asa am vrut sa fie. cum zice si Yuu, stie ca e foarte imatur.


IV.


Timpul trecuse cu incetinitorul, ajunsesem in parc pe la vreo doisprezece, m-am plimbat cred ca nici zece minute si apoi am reusit sa gasesc o banca neocupata. Mi-am cotroibait buzunarele, dand de un carnetel si un creion ascutit pana aproape la refuz. Sunt un norocos... in materie de chestii inutile. Am ras de propriile-mi ganduri si m-am uitat in jur, gandindu-ma ca ar fi frumos sa imi inspir urmatorul tablou din imprejurimi.
Am inceput sa desenez un copac, plictiseala nu-mi dadea pace iar imaginatia mea imi facea starea si mai proasta. Nicio idee! Creierul tot dadea semne ca ar vrea sa-si aminteasca de Blaine, ba de copil si de un nume pentru el. Sa am un copil pe care sa-l cheme Blaine! M-am cutremurat la acel gand idiot si apoi am zambit. Nu ar fi o idee rea, totusi. In ciuda faptului ca ala a fost un idiot, numele e frumos.
- Yuu? am ridicat capul la auzul numelui meu. Yuu, chiar tu esti! persoana zambi larg, plin de fericire. Tinea de mana o fata de vreo douazeci de ani, cu parul lung si ochii mari. Ambele de aceiasi culoare : negru. Mi-am muscat buza dar apoi am zambit.
- Blaine, i-am spus numele si m-am ridicat. A trecut... ceva timp.
- Mi-a fost dor de tine, spuse zambind incontinuare. Ia zi, te-am intrerupt de la ceva aseara? rase , facandu-ma sa rosesc vizibil. Oh, ea e Lumiere.
Frate, cat de prost trebuie sa fii? m-am intrebat dand mana cu fata. Era atat de draguta, ce cauta cu asta? Cu iceberg-u' asta? Vrea sa se scufunde ca Titanicul? Am oftat si mi-am bagat carnetelul in buzunar. Pe fata nu parea sa o deranjeze ca Blaine nu o baga in seama. Probabil nu stia de cat de apropiati am fost... asta sau stia cat de repede se plictiseste Blaine si accepta asta.
- Yuu, da-mi mana! a spus devenind usor serios. Am ridicat mana stanga, nu doream sa-mi vada verigheta. Nu mi-a mers, mi-a luat mana drepta si s-a uitat atent la inel. A zambit si m-a ciufulit. De curiozitate, m-am uitat la mana sa dreapta, vazand ca el avea tatuajul vizibil, fara niciun inel deasupra. Eu ma casatorisem, el nu... si era cu patru ani mai mare. Oare e din cauza prostiilor care le face? L-am analizat mai bine. Era imbracat cu nise blugi de o culoare spalacita, un tricou pe care scria ceva in spaniola, cred, si o sapca pusa aiurea. Parul ii statea in toate partile, nu mai avea niciun cercel, cum avusese cand eram impreuna. Eram curios de ce nu ii mai avea si de ce vorbeam noi ca si cum nu s-a intamplat nimic.
- Blaine, dispari! am spus rece. Zambetul lui era tot acolo, nu parea sa-i pese prea mult.
- Nu prea curand. O sa-ti fiu designer la firma, asa ca ne vom vedea destul de des... plictisitorule! a spus in gluma. Mie nu mi s-a parut gluma, m-a lovit in inima. Si atunci m-a facut plictisitor, de ce vrea sa intoarca timpul? Am oftat si m-am incruntat la el. S-a apropiat incet si mi-a pupat obrajii. Ne vedem de luni! a spus si a luat-o pe fata de mana. Eu ramasesem ca un prost uitandu-ma dupa ei. Simteam ca trebuie sa-mi spal fata cu sarma ghimpata ca sa dezinfectez locul...
Si cum Doamne iarta-ma a ajuns el sa-mi fie designer ? Familia mea mai bine m-ar ucide pe mine decat sa ma lase sa fiu cu el, i-ar taia gatul si l-ar da la lupi daca l-ar vedea pa strada si mi l-au facut designer?!M-am lovit fruntea cu o palma si am oftat . Da, deci o sa demisionez. O sa fiu fricosul care fuge de trecut, nu-i asa rau.
Am vrut sa plec din parc. Noroc ca venisem cu masina si puteam ajunge repede acasa. Era parcata undeva langa un copac, langa o masina sport care parea a unui bogatas. M-am uitat de masina si am gasit-o repede, era un loc unic. Singurul copac din parcare. Am grabit pasul i exact cand sa bag cheile din masina de langa a coborat cineva. Stai, ala ..e Blaine? Mi-am dat o palma peste frunte si am vrut sa ma grabesc sa plec.
- Serios, am lepra?! s-a apropiat e mine si m-a oprit din a deschide usa.
- Blaine? l-am privit confuz. S-a apropiat de mine ranjind pervers si rautacios.
- Oh, e din cauza ca ti-am dat papucii? Nu-mi spune ca tu inca esti chiar atat de prost ca atunci... am inceput sa tremur la vederea acelui zambet si la auzul acelor cuvinte. Ce prefacut! M-am departat de masina dar nu mult, pentru ca m-am lovit de alta masina. Blaine a facut cativa pasi spre mine si a lovit incet in dreapta mea.
- Nu, sunt insurat, nu vezi?! Nu mai am nevoie nici de tine nici de Greg! am spus privindu-l in ochi.
- Eeena? Tot gay ramai. Vrei sa spui ca aseara cand Greg te-a atins nu te-ai excitat? a ridicat o spranceana si s-a apropiat buzele de gatul meu. Am tresarit cand mi-a muscat usor pielea si l-am impins. Doar nu te-ai masturbat din cauza lu' asa-zisa ta sotie!
Deja muream de nervi, doream sa-i rup gatu' , sa-l omor! Cine este el sa-mi spuna ca nu o iubesc pe Marzia?! O iubesc, tin la ea! M-a scos din mizerie, ea a fost cea care m-a ajutat sa-l uit pe nenorocitul din fata mea. Am ridicat palma sa-l lovesc, dar nu am apucat. M-a prins cu usurinta si m-a tras in bratele lui. Cu corpul lipit de al lui, deja ma topeam dintr-un motiv mai putin cunoscut. Mi-am deschis gura sa-l fac in toate felurile, sa-i umplu frigiderul.. dar asta a fost o greseala. Atunci a profitat si si-a lipit buzele de ale mele, sarutandu-ma apasat si violent. Am scos un geamat de durere infundat atunci cand m-a tras in spate. Ce naiba?
Am cazut pe spate, m-am speriat ca dracu, dar am cazut pe moale. Ma bagase in masina idiotu' ! Mi-am adunat toata puterea si l-am impins.
- BLAINE! am tipat tremurand. M-am dat in spate, dar m-am lovit de usa. Blaine a intrat si a inchis usa de pe partea lui, m-a tras de incheietura si a lasat scaunul sa cada.
- Hai, Neko-kun, nu zice ca nu vrei... sunt iubirea vietii tale! a spus pervers si mi-a dat drumul sa cad pe scaunul lasat. A ajuns deasupra mea in cateva secunde, facandu-ma sa-l privesc cu ochii mari si mirati. Nu ma miscam, nu puteam! I-am balbait numele si am incercat sa-l imping... dar nu! M-a sarutat iar, dar de data asta pe gat. Si-a trecut limba peste locul sarutat si a muscat incet. Deja respiram greu, ce dracu? Nu mai aveam putere nici sa-i spun sa se opreasca, d-apai sa-l dau jos de pe mine sau sa fug?
Mi-am adunat toata puterea care-o mai aveam si i-am strans materialul tricoului cu care era imbracat.
- Opres...opreste-te! am spus si el s-a uitat la mine.
- De ce? iti place! a afirmat si m-a sarutat iar.
- Blaine... stop! am spus din nou si atunci s-a departat de mine. A ranjit si s-a lasat pe scaunul sau.
- Ok, ok...rase scurt si s-a uitat la mine. Eu inca tremuram si eram mai mirat decat fusesem in viata mea. Asta m-a luat prins surprindere, m-a speriat mai tare decat atunci cand ne-am despartit. Am inceput sa incerc sa deschis usa, ma grabeam atat de tare incat nu dadeam de portiera. Il priveam pe Blaine si incercam sa deschis usa. Cand am reusit sa o deschid, am cazut afara si m-am dat spre masina mea repede, de parca iesisem dintr-un film horror. Am intrat repede si am pornit masina. Puteam sa-i vad ranjetul si acum, sa-i simt buzele... locurile atinse de el ma ardeau, o caldura care-i provoca corpului meu o placere ciudata.
Am apasat violent pe acceleratie si am intrat pe autostrada. Trebuia sa ajung acasa, s-o imbratisez pe Marzia, sa simt ca nu s-a intamplat nimic. Deja viteza era la limita de cea legala. Ma grabeam, si aveam impresia ca viata mea seamana brusc cu o telenovela de cacao. Am intors volanul si am oprit masina cand am ajuns acasa. Am coborat repede, eram la fel de neindemanatic ca si atunci cand am iesit din masina lui Blaine, fugeam practic. Respiram greu, chiar parca iesisem dintr-un film horror! Inima mai avea putin si-mi sarea din piept, urma sa o vad in scurt timp in fata mea, pulsand, pe asfalt. Am cautat sa activez alarma si am intrat in curte. Am cautat-o cu privirea pe sotia mea dar nu parea a fi acasa. Am intrat, m-am uitat in jur. Casa arata ca dracu... ceea ce era ciudat. Hainele mele erau imprastiate pe jos din nu-stiu-ce motiv, am vazut si o vaza sparta, una din preferatele Marziei... M-am panicat si am inceput s-o strig pe Marzia pe nume. Doamne fereste sa fi intrat vreun hot! Inima a inceput sa bata si mai tare asa m-am dus in dormitor. Ea era acolo... dar sincer rapita mi s-ar fi parut mai usor de indurat decat ceea ce am vazut. Sunt un ghinionist! Am iesit repede repede si am trantit usa. Ea era cu altcineva, nu cu mine, sotul ei! I-am auzit vocea din camera, strigandu-ma urmata de niste pasi rapizi. Am fugit de acolo, simteam cum lumea se intoarce invers, din cauza aparitiei ghinionistului de Blaine.
- Yuu! i-am auzit vocea. M-am intors si vazut-o cum isi aranjeaza bluza.
- Ce mai vrei ? Parca aveam un copil! am spus nervos.
- Nu e ceea ce pare, spuse prinzandu-mi mana. Am privit-o si am oftat. S-a speriat mai tare decat mine. M-a inselat, ce dracu? Mi-am luat mana si am pus-o pe capul ei.
- Zi-mi doar ce am gresit... sau-
- Yuu. Eu nu te-am iubit, eu am fost obligata de parintii mei sa ma casatoresc cu tine!
Serios? Mi-am luat mana inapoi si am privit in sus. Normal, cine ar tine la greseala naturii, la mine? De cand m-a lasat Blaine am stiut ca nu sunt bun de nimic, trebuia sa-mi dau seama ca o fiinta atat de minunata ca Marzia nu exista pentru mine. M-am dus in living si m-am uitat de telefonul fix si apoi de cartea de vizita a unui tip care-l intalnisem acum cateva saptamani. Marzia se tinea dupa mine, intrebandu-ma ce fac. O ignoram complet. Adica, tin la ea, o iubesc pot spune... asa ca o las sa fie libera!
- Vreau divort, Marzia! am spus intorcandu-ma cu fata spre ea si cu telefonul in mana. Era o decizie pe moment, imatura si pripita. Altii ar fi discutat, ar fi ascultat povestea celuilalt si ar fi ales ce e bine sau rau mai tarziu. Altii ar fi fost normali, s-ar fi certat. Nu si eu! Recunosc ca m-am grabit spunandu-i asta dar e mai bine pentru amandoi. Nici nu stiu daca e copilul meu sau daca chiar exista un copil. Femeia se uita inghetata la mine, se vedea ca nu-si gaseste cuvintele. Nici nu ii cer altceva decat sa accepte. Nu e greu, mai bine acum decat mai tarziu. Mai putin de suferit. Din partea mea poate sa-mi ia tot ce vrea, sa plece unde vrea cu banii mei si sa ma lase lefter ... nu ca as avea ceva semnificativ. Am scos verigheta, dand de tatuaj si oftai. Alt esec. I-am pus inelul in mana si i-am zambit.
- Yuu, tin la tine... dar nu te iubesc, mi-a spus privindu-ma in ochi.
- Stiu, stiu, sunt plictisitor. Poti sa fii fericita cu cine vrei, nu trebuia sa te ascunzi! i-am spus si am format numarul avocatului. Ma durea capul... si in piept. Simteam ca imi vine sa tip si ochii ma dureau din cauza plansului , ma abtineam. Ea tacea, imi dadea raspunsul prin tacere. Cred ca e mai bine pentru ea.. m-am gandit si am inchis ochii.