Complicat

[Clau~]

Dupa pauza cu extra-ul, am revenit cu un capitol sase. ^^ Care e detsul de luuung... Lectura placuta~

Chapter VI - Part one

Intalniri neplacute si prieteni comuni

Pentru a doua oara de cand pasise in firma, Akira statea in fata biroului directorilor, in acelasi scaun conforbatbil. Insa acum nu se mai simtea nervos si emotionat. Mai degraba curios. De cum ajunsese la firma fusese chemat de frumoasa secretara a celor doi - se intreba daca nu cumva e mai mult decat o secretara, cateodata; la ce picioare avea... - si acum se afla in fata biroului, asteptand ca barbatii sa-l cheme inauntru.
- Akira, poti intra, spuse femeia, zambindu-i dragut; mult mai dragut ca prima data cand asteptase acolo.
- Mersi, spuse el zambind si intra in birou, fara sa bata la usa, surprinzand momentul in care Fuyu asculta exasperat un discurs de-al lui Steve.
- Vrei sa taci? Doamne, britanicii si gura lor cea mare! exclama nervos Fuyu si Steve ofta enervat, de asemenea. Akira rase scurt si se aseza pe scaun, dandu-le buna dimineata, desi se vedea pe chipurile lor ca nu are cum sa fie asa buna.
- Akira, te-am chemat sa te anuntam ca nu vei mai lucra in echipa cu Daniel, spuse scurt Fuyu si paru mult mai rece decat vru sa fie. Era doar vina lui Steve, ce il enervase la prima ora cu niste rapoarte nenorocite. Iar cand el ii spusese ca nu sunt "asa importante" pentru el, incepuse sa vorbeasca despre vitala importanta a acelor hartii pentru firma.
Akira il privi nedumerit si se gandi, pentru o clipa, ca Daniel e un las. Macar trebuia sa ii spuna, la naiba! O secunda; de ce trebuia Daniel sa ii spuna lui? Nici el nu stia de ce voia asta, insa se simtea tradat de blond.
- Poftim? intreba Akira, inca susprins de cuvintele japonezului.
- El spune ca nu poate lucra in echipa.
- E un alintat! completa usor scos din sarite Steve si era sigur ca avea dreptate. Daca ar fi fost dupa el, l-ar fi obligat pe Daniel sa stea in echipa cu Aki. Akira era un scriitor bun, articolele lui erau printre cele mai indragite; ce problema avea Daniel cu asta? Si era sigur ca numai Fuyu si slabiciunea lui de neexplicat erau vinovate de purtarea acelui britanic. Vazu privirea nervoasa a lui Fuyu si se intoarse spre Akira, spunandu-i:
- Cu toate ca Fuyu nu recunoaste, spuse la fel de agasat Steve si se ridica de pe scaunul lui, iesind din birou. Akira ofta usor suparat, uitandu-se la barbatul din fata lui deznadajduit.
- Poate nu e alintat, dar e las, spuse pentru el Aki si se lasa mai mult in scaunul lui. Apoi isi aminti celalalt motiv pentru care voise si el sa-si vada sefii in dimineata aceea si zambi fericit.
- S-a intamplat ceva, Akira? spuse usor surprins Fuyu de schimbarea totala de stare a subalternului sau. Sa nu-mi spui ca esti asa fericit pentru ca scapi de Daniel.
- Dimpotriva, domnule. Nu asta e motivul. Voiam sa va rog sa imi dati astazi, de pe la pranz, liber, fiindca o prietena de a mea vrea sa o ajut cu cateva pregatiri pentru nunta. Fuyu zambi vesel si dadu afirmativ din cap, spunandu-i:
- Pai, ia-ti si maine liber. Caci trebuie sa mergi si la nunta in sine, nu? Aki raspunse cu o plecare a capului, apoi se ridica si ii multumi sefului sau, plecandu-se politicos. Fuyu raspunse cu o plecaciune usoara, zambind aproape parinteste.
- Si, legat de treaba cu D..., incepu Akira, insa usa se deschise si de dupa ea isi facu aparitia blondul, avand o privire la fel de superioara ca intotdeauna. Akira il privi un moment, vrand parca sa ii spuna tot ce avea pe suflet, apoi renunta si se intoarse spre seful lui, zambetul fiindu-i mai trist acum.
- Nu e nimic. Multumesc din nou. Fuyu zambi brunetului si Aki pleca, lasandu-i pe cei doi singuri in birou. Daniel se aseza pe scaun, cu o senzatie de disconfort si se tot intreba ce naiba vazuse in privirea baiatului de se simtea asa rau? Probabil ca ii reprosa faptul ca nu ii spusese in fata ca renunta la echipa. Insa nu ar putea intelege... se consola in minte, desi nu stia adevarul despre ceea ce credea Akira. Doar presupunea ca trebuie sa se departeze de el, fiindca asta nu era normal. Era prea complicat pentru el, oricum.
- Dar Steve unde e? spuse Daniel, fiindu-i greu sa-l priveasca pe Fuyu cu incredere. Intalnirea cu Akira il daduse peste cap. La naiba cu tine, Akira!
- Nervos, cred ca fumeaza o tigara pe undeva. Dar tu? Pe langa faptul ca ar trebui sa-ti ceri scuze ca ai intarziat, ce te aduce aici? spuse Fuyu zambindu-i calm. Desi mai devreme era nervos, Akira reusise sa il mai tempereze; se intreba doar de ce Daniel nu voia sa faca echipa cu o bomboana de baiat ca el.
- Trebuie sa imi iau liber vreo trei zile. Un prieten are o nunta si, ma rog, ajut si eu pe la pregatiri. Fuyu se stramba nedumerit, apoi zambi smecher si isi aseza ochelarii pe nas, intr-un gest de atotstiutor.
- Nicio problema. Daniel se uita ciudat la el si se ridica, apoi, vrand sa iasa din birou.
- Esti bine, sefu'? intreba blondul inainte sa iasa si Fuyu dadu afirmativ din cap, zambind la fel de secretuos.
- Perfect. Ramas singur, Fuyu chicoti amuzat si isi dadu jos ochelarii, spunandu-si pentru el:
- Care sa fie sansa?

:::::: * ::::::

De cum iesi de la firma, Akira lua primul taxi si se duse, cu un zambet larg pe fata, acasa la prietena lui cea mai buna, Hikaru. Era fericit ca aceasta se casatorea. Dintotdeauna i-au placut nuntile si, chiar daca era emotionat pana la lacrimi de juramintele simple si pline de dargoste ale iubitilor, tot ii placeau la nebunie. Nu participase la multe, asa ca era o ocazie buna sa vada si el cum merg lucrurile, "in spatele culiselor". Ajuns in fata casei, cobora din masina si admira locul, aproape invidios pe Hikaru ca gasise un sot atat de perfect incat sa-i puna la dispozitie o casa atat de frumoasa si mare. Bineinteles, Hikaru nu era materialista si, cand il intalnise pe Charles, banii fusesera ultimul lucru care au interesat-o la el.
Dupa portile de metal, bine inchise cu cel mai sofisticat sistem de alarma, o alee pietruita ducea direct in mijlocul curtii la o fantana arteziana ce stralucea haotic in lumina soarelui. Desi nu era decat martie, ziua voia sa fie calduroasa, perfecta pentru organizarea unei nunti. Isi puse mana streasina si mai privi o data casa, apoi plati soferului si suna la poarta, deschizandu-i un portar batranel ce ii zambi familiar si ospitalier. Cum inaintai pe aleea frumos aranjata, de o parte si a alta a careia se afla un gazon verde si ingrijit, puteai vedea casa construita intr-un stil gotic combinat cu ceva baroc. Avea colonade puternice care ii sustineau intreaga structura si doua etaje si geamuri mari, ascutite in partea de sus. Daca nu ai fi stiut ca e o casa, ai fi putut sa o confuzi cu o catedrala veche sau cu o casa regala care a apartinut unor personalitati renumite. Inainta pana la intrare si, inainte sa apuce sa sune, o doamna in varsta ii deschise si il primise, spunandu-i ca e dadaca lui Charles si ca o cheama Nora.
- Ma bucur sa va cunosc, eu sunt Akira. Prietenul cel mai bun, aproape din copilarie, a lui Hikaru. Femeia rase fericita si il mai imbratisa o data apoi il invita inauntru, indicandu-i o camera. Inauntru era acelasi zumzet neobosit; diverse fete treceau cu buchete de flori, materiale albe sau crem in mana, spre locuri necunoscute, in timp ce un majordom indruma un sir intreg de baieti - imbracati pretentios - ce carau scaune si ghivece cu flori sau simple tavi si pahare si farfurii. Akira facu ochii mari, aproape uimit de cum toti pareau asa de ocupati si batu la usa camerei indicata de Nora. Astepta un raspuns, insa, cand usa se deschise, zari un cap blond si un strigat de fericire inunda intregul hol.
- E Akira, Hika! striga femeia blonda si il primi inauntru pe brunet, acesta fiind si mai confuz ca inainte. Prietena lui se dadu jos de pe scaun, dandu-le la o parte pe toate femeile ce ii aranjau rochia de mireasa de pe ea, si aproape ca se impiedica in drum spre Aki; noroc ca brunetul o prinse la timp si, amandoi, razand, se stransera in brate.
- Oh, uita-te la tine, esti asa frumoasa! ii spuse Akira satenei si aceasta zambi fericita, ciupindu-l de obraz.
- Nici tu nu arati rau. Ma mir cum de vii singur. Baiat rau! spuse aceasta fericita si Akira observa ca satena are cearcane.
- Oh, de cand nu ai mai dormit?
- Pregatirile pentru o nunta nu sunt usoare, sa stii... Akira zambi ingaduitor si o mai stranse o data in brate, apoi auzi usa camerei deschizandu-se. Cine e badaranul care intra fara sa bata? se intreba Akira si, cand se intoarse, isi dori sa nu se fi intors. In pragul usii, cu o figura cuceritoare si un zambet simpatic pe fata, statea Daniel, tinand in mana un mare buchet de flori albe.
- Tu?! spuse uimit Akira si se uita mirat la blond. Daniel se uita si el nedumerit, cascand aproape ochii. Ce cauta el acolo? Si chiar nu putea scapa de el nicaieri?
- Umm... Va cunoasteti? intreba mireasa, privindu-i confuza pe cei doi.
- Mda...
- Nu, raspunsera cei doi, in acelasi timp - desi raspunsurile lor nu coincideau - uitandu-se apoi enervati unul la altul. Ce e in neregula cu ei? isi spuse Hikaru in minte si se duse sa il primeasca pe Daniel.
- Daniel e cel mai bun prieten al lui Charles, completa femeia, sarutandu-l pe ambii obraji si luand buchetul de flori. Akira ofta agasat si isi spuse numai pentru el, ciufulindu-si parul:
- Charles nu mai e asa perfect. Daca are un prieten ca el...