Avatar

[Clau~]

Gata cu lenea, se mai schimba vremea~ Mda, nu o sa ma apuc niciodata de scris poezii, asta e clar. Anyway, dragilor, am adus si next-ul. Multumesc ca cititi si ma sustineti~ 'Love you, all. ^^

Cu drag, VandaQ

Poate fi el? ...

Baiatul mergea cu pasi repezi spre destinatia sa, asezandu-si cu un gest scurt sapca inainte sa bata la usa. Batu cu putere in usa mare si de dupa ea o zari pe Kim zambitoare.
- Familia Wilson? intreba curierul politicos.
- Da.
- Ati primit un pachet. Va rog semnati aici, spuse baiatul si ii inmana femeii o hartie. Kim semna si lua pachetul ce era putin mai mare decat precedentul. Il intoarse pe toate partile, cantarindu-i greutatea, apoi isi striga fiul ce cobora in graba scarile.
- Draga, uite ce am primit. Se pare ca admiratorul tau secret nu se da batut asa usor. Kim surase dragastos si Alan o privi curios, mutandu-si apoi privirea spre pachet. Il lua din mainile femeii si desfacu rapid cutia de carton gasind o alta, impachetata frumos si cu o funda rosie deasupra. Desfacu si cea de-a doua cutie si gasi in interiorul acesteia acelasi bilet ca si in cea precedenta.
- Citeste-l, il indemna Kim cu un zambet curios pe chip.
- Pentru momentele tale de inspiratie... Cu drag, Admiratorul tau secret, citi Alan apoi se uita in cutie, ramanand inmarmurit. Scoase cu grija globul si il privi, zambind ca un copil mic de Craciun.
- Oh, Doamne... E asa frumos! exclama Kim privind fermecata globul de cristal cu cei trei ingeri ce cantau.
- E...
- Cine poate fi oare? spuse Kim si chicoti nerabdatoare.
- Nu stiu, n-am idee, spuse Alan scuturand entuziasmat globul.
- Oricine ar fi, stiu sigur ca nu se sfieste sa cheltuiasca.
- Asa cred... Stii, am vazut globul asta intr-o vitrina si m-am gandit ca e asa frumos. Aveam de gand sa strang ceva bani ca sa-l cumpar.
- Atunci misteriosul admirator e si spion mai nou? spuse femeia si chicoti.
- Asta sau... Era acolo... spuse Alan si privi globul curios. Poate fi el? se intreba si incerca sa-si faca inima sa bata normal. Dar ce interes ar avea? Niciunul...

Sau nu? ...

Dimineata se ridica semeata, inghitind umbrele noptii intr-un un giulgiu de lumina. Razele soarelui palid si obosit se intrevedeau printre perdelele groase ce atarnau lenese la geam. Harold se trezi ametit, cu o durere de cap ingrozitoare, si mormai cateva injuraturi. Vrand sa se ridice, realiza brusc ca mai e cineva in pat cu el; se uita atent la baiatul ce dormea profund si ii analiza chipul frumos.
- Harold, tata, asta da bucatica buna, isi spuse el zambind multumit de sine. Se apleca peste baiatul de langa el si ii inveli corpul gol, apoi se dadu jos din pat, luand-o spre baie pentru a-si spala fata. Privirea ii era inca in ceata, insa dupa o cafea avea sa fie bine. Isi trase pe el o pereche de blugi gasiti prin camera si intra in bucatarie, incepand sa prepare cafeaua, cand auzi scancete si mormaieli din camera alaturata. Iesi din bucatarie, privindu-l pe baiatul buimac si ii spuse, aprinzandu-si o tigara:
- 'Neata.
- E deja dimineata? pronunta satenul si incerca sa se ridice insa nu reusi.
- Ar fi bine sa stai in pat o vreme, ii spuse Harold zambind amuzat. Te-am avertizat aseara ca asta se va intampla, frumosule. Erik se imbujora si ii spuse, tragandu-si cearsaful pe el:
- Stiu...
- Ce e? spuse Harold chicotind si se aseza langa el in pat, incercand sa ii ia cearsaful de pe chip.
- Nimic... Idiotule...
- De ce oare ma asteptam la asta? Oricum am auzit-o de prea multe ori, spuse razand Harold si mai trase un fum din tigara. Nu te va certa verisorul tau drag ca te-ai culcat cu mine?
- De ce sa ma certe? intreba Erik si se intoarse spre Harold.
- Nu stiu. Am intrebat. Poate pentru ca el ma stie mai bine decat tine.
- Ce vrei sa spui? spuse Erik si deveni brusc curios.
- Zic doar ca nici nu ma cunosti si sigur te astepti sa-ti cad in genunchi si sa-ti cer o posibila viata impreuna. Ei, asta nu se va intampla, ii spuse Harold si ii facu cu ochiul. Ai fost bun. O data. Insa nu inseamna ca se va mai repeta, nu?
- Ce? intreba stupefiat Erik, vocea tremurandu-i. Cum adica nu se va mai intampla?!
- Ti-am spus: data viitoare cand ne vom vedea s-ar putea sa uit ca ai trecut prin patul meu.
- Dar... Ce naiba! spuse Erik si aprope ca lasa lacrimile adunate in ochii sai albastri sa se reverse peste obraji. Esti un bou! ii spuse taios lui Harold si se ridica, suspinand de durere. Harold il privi impasibil si continua sa-si fumeze tigara, in timp ce Erik se imbraca cu greu, abia tinandu-se pe picioare.
- Nu vrei sa-ti faci un dus inainte sa pleci?
- Du-te dracului! se rasti Erik si il privi cu furie, lacrimile cazandu-i pe obraji. Harold il privi surpins si isi dadu seama ca facuse o greseala; poate ca nu ar fi trebuit sa fie asa dur cu satenul. Fara sa se poata misca, il vazu pe Erik cum se departeaza de el si auzi cum usa de la intrare e trantita.
- Ai facut ce trebuia... isi spuse dupa plecarea lui Erik. Nu puteai fi cu el si trebuie sa inteleaga asta, isi spuse din nou oftand, din ce in ce mai putin convins de ceea ce isi tot repeta in minte. Caleb era singurul cu care ai fi putut fi... Singurul... Sau nu?

Cred ca ar fi bine sa-l uiti...

- Ce? Serios? intreba chicotind Erik desi ochii lui nu tradau aceeasi fericire. Si ce ti-a trimis?
- Lantisorul si un glob din ala de Craciun. Frumos, nu? ii spuse Alan aratandu-i lantisorul de la gat. Alan il privi zambitor si dadu afirmativ din cap, bucurandu-se pentru prietenul lui.
- Ce ai prima ora? intreba Alan dorind sa schimbe subiectul.
- Matematica, spuse plictisit Erik si privi cerul innorat. Nu ma dau in vant dupa mate...
- E numai asta? intreba zambind atotstiutor Alan. Ce s-a intamplat, oricum, cu tine?
- Adica? intreba satenul, plecandu-si privirea. Inaintara in acelasi ritm ceva timp, apoi Alan ii spuse cu o voce ingrijorata:
- Cine e si ce a facut?
- E un nenorocit, nu merita sa vorbim despre el. Tu ce ai prima ora? ii spuse Erik incercand sa evite o posibila discutie pe tema aceea. Ii zambi nesigur si vazu ingrijorarea din ochii prietenului sau. Alan se opri din mers si il apuca de mana pe Erik ce il privea intrebator.
- Te rog, spune-mi. Ai mai fost ranit, insa nici chestia cu admiratorul secret nu te-a facut sa-ti schimbi privirea aceea suferinda.
- Ti-am spus ca nu merita, spuse Erik zambind la fel, ochii lacrimandu-i insa.
- Te rog...
- E un idiot si jumatate care dupa ce mi-a tras-o a spus ca va uita de numele meu! spuse disperat Erik, ascunzandu-se in bratele lui Alan.
- Hei, e in regula... De fapt, stiu prin ce treci. E ok, trebuie sa gasesti doar puterea sa uiti. Erik nu mai raspunse; plansul si supinele ii luau tot aerul si, fara sa-si dea seama, incepu sa tremure gandindu-se la Harold.
- Esti bine? intreba Alan cand plansul satenului se poticni. Erik dadu afirmativ din cap, incercand sa zambeasca, si se desprinse din imbratisarea lui Alan.
- Ce ar trebui sa fac, Al? ii spuse, in cele din urma.
- Cred ca ar fi bine sa-l uiti... Sau, daca nu poti, macar sa incerci sa-l tratezi asa cum o face el, ii spuse zambind Alan desi nici el nu era sigur pe ce spusese; cum sa-l uite pe Ethan? Ar fi fost cu neputinta.
- Asa cred... Haide, o sa intarziem la ore, ii spuse zambind linistit Erik si o luara iarasi la pas spre liceu. Desi stia ca sfatul lui e unul cat se poate de rezonabil, Alan se simtea prost ca fusese atat de ipocrit sa ii ceara lui Erik sa-l uite pe acel tip cand el insusi nu putea uita de Ethan.