Atractie Fatala [+16 / +18] [hentai]

[Lye]

Cearta

Erau doua ore de cand mergeau prin padurea deasa. Fara vre-o tinta sau scop. Pur si simplu incercau sa se indeparteze cat mai mult de resturile avionului. Desi au mers atata drum, daca privea in spate, Orihime putea sa vada acea carcasa a mortii. Picioarele o dureau, iar rasuflarea ii era din ce in ce ma sacadata. Habar nu avea incotro se indrepta. Tot ce stia era ca il urmarea pe Daxton, ce inca parea sa aiba buzele pecetluite.
Capul o durea ingrozitor, in timp ce rana continua sa ii sangereze. Isi stergea sangele de pe obraz cu unul dintre tricourile pe care l-a gasit in troller. S-a rezemat de un copac, prabusindu-se la baza acestuia. Gafaia, in timp ce isi masa picioarele. Blondul s-a oprit, privind dezgustat in spatele lui.
-Ce faci? Intreaba acesta pe un ton deloc calm si linistit.
-Uite, tu esti barbat, poti sa induri mai mult decat mine. Am obosit, capul ma doare iar talpile imi zvacnesc de parca stau sa plesneasca. Te rog, nu iti cer decat cateva minute de odihna.
Nervos, Dax a lovit unul dintre arbori cu podul palmei, sprijinindu-se de el. Privea cerul si nu parea deloc incantat de ceea ce vedea. Rozalia continua sa isi maseze picioarele, in timp ce isi trecea mana prin parul plin de praf.
-Sa mergem. Spune blondul inaintand usor.
-Stai! Nu putem sa ne mai odihnim putin?
Enervat la culme de atitudinea delasatoare a fetei, Daxton s-a apropiat de ea, ridicand-o brutal de pe pamant. Aceasta a tipat cand si-a simtit mana ranita, stransa de palma puternica a blondului.
-Asculta la mine, chestie umblatoare si sensibila. Nu am de gand sa stau 3 ore dupa tine doar pentru ca nu esti obisnuita sa iti misti piciorusele alea mai mult de o suta de metrii. Ti-am mai spus o data, ca ne aflam la inceputul sezonului rece. Pe langa animalele salbatice, vremea ar putea sa se strice in orice moment.
Orihime s-a smucit din mana lui, lovindu-si trupul de trunchiul copacului de care s-a sprijinit in urma cu cateva momente. Cu greu isi stapanea lacrimile ce parea ca vor sa erupa din ochii ei.
Fara alte comentarii, Daxton i-a intors spatele, continuand sa mearga. Femeia a tras adanc aer in piept, continuand sa mearga in urma lui. Se simtea atat de inferioara puterii si rezistentei lui. Se simtea slaba, lipsita de aparare. Inca spera ca acela este un cosmar si ca avea sa se trezeasca in curand. Dar nu, se afla in viata reala, intr-un moment mult prea nepotrivit pentru o persoana ca ea.
Nu stia de cat timp mergea. Nici macar nu mai stia daca mai avea picioare sau nu. Nu le mai simtea. Tot ce stia era ca trupul ii era din ce in ce mai obosit. Iar afara cerul se intunecase complet. Spera ca avea sa se aseze, sa se odihneasca. Dar nu, Daxton continua sa mearga, mai hotarat ca niciodata.
-"Nu are cum sa fie om. E din fier". Gandeste rozalia aproape stoarsa de vlaga.
Ajunsa la capatul puterilor, Orihime s-a oprit, pipaind cu mana locul in care urma sa se aseze. Vazand ceea ce face, blondul s-a intors, fiind gata sa o apuce din nou, de bratul ranit. Insa rozalia s-a ferit, lipindu-se de ceea ce era aparent o bucata dintr-o stanca.
-Nici sa nu te gandesti sa ma mai pui sa merg. E noapte, nu mai vad la un metru in fata mea, sunt obosita si nici macar nu mai imi simt corpul.
-N-am de gand sa fiu incetinit de mofturile tale. Replica barbatul pe aceloasi ton impasibil.
-Vrei sa continui sa mergi? Foarte bine. O poti face singur. Eu, o sa ma descurc..
-Serios? Si cum ai de gand sa faci asta? Nu stii decat sa dai ordine si sa te plangi. Habar nu ai sa te descurci singura! Intodeauna ai fost "fata lui tata", obisnuita sa i se faca intodeauna pe plac. De ce dracu m-a blestemat Dumnezeu in halu asta, sa supravietuiesc si sa te am pe tine, pe cap?
-De unde stii tu cum sunt eu? Ai tu habar care e cu adevarat viata mea? Striga Orihime la fel de nervoasa ca tanarul rus.
-De unde stiu? Cat de greu este sa iti dai seama de acest lucru? Habar nu ai ce inseamna greul. Nu esti decat o... papusa de plastic.
Jignita pana in maduva oaselor, Orihime a ridicat palmele in semn de renuntare. Nu mai voia sa continue acea discutie ce nu avea decat sa o defavorizeze. Daca inainte doar credea ca Daxton avea ceva impotriva ei, acum era sigura. Acesta o detesta. Ii ura comportamentul si slabiciunile.
-Ai putea macar pentru un moment sa nu ma mai jignesti? Pentru numele lui Dumnezeu' ce vina am eu ca avionul ala s-a prabusit? Ce vina am ca suntem amandoi, singuri in padurea asta blestemata? La naiba, este vina mea ca am supravietuit?
Insa Daxton nu i-a mai raspuns. Acesta s-a indepartat usor de ea, cautand lemne pentru foc, care in acel moment, era mai mult decat esential. Ramasa singura in acel loc, rozalia si-a strans genunchii la piept, inchizand ochii. Avea atata nevoie de o vorba buna, avea atata nevoie de o incurajare. Dar se pare ca nu va avea parte de niciuna dintre ele. Cel putin nu de la rusul ce era mai rece decat iarna siberiana ce avea sa vina.