Refuz?
Continua sa stea alaturi de blonda, dezbatand cu aceasta diferite probleme. Zambeam jucandu-se cu suvite din parul roz, ce ii aluneca usor pe umeri. Crescuse destul de mult intr-o perioada oarecum scurta. Acum ajungea pana in zona sanilor. Intreaga lumina curgea pe el, facandu-l sa semene cu o oglinda. Rasul ei era pe departe, cel mai frumos zgomot care rasuna in living. Aparent fericita, chipul ii era presarat de urme ce ii dovedeau nelinistea. Printre zambete, se ascundeau momente in care se pierdea. Karina o observa, insa nu voia sa o intrebe ce se intampla cu ea. Ultimul lucru pe care ar fi vrut sa il afle este ca prietena ei cea mai buna inca se gandea la cel care le-a pus prietenia si increderea la grea incercare.
-Nu am vrut sa ma bag... dar marele meu defect este ca sunt prea curioasa. Ce ganduri iti smulg linistea? Intreaba aceasta atingand-o pe obrazul imbujorat.
-Tata... vreau sa faca o alianta cu Rusia. Nu ti-am spus pana acum... dar daca nu se intampla ceva, am putea ajunge in sapa de lemn. Europa importa petrol din tara pe care tocmai am mentionat-o. Pot spune cu usurinta ca ei detin monopolul aurului negru. Dar...
Insa replica i-a fost brutal intrerupta de zgomotul facut de usa biroului. Orihime s-a ridicat grabita, facand cativa pasi. Si-a dat parul dupa ureche, asteptandu-si tatal, care intarzia sa apara. Si-a dus mana la piept, ridicand capul spre etaj.
-Asteapta-ma putin.
-Unde te...
Dar blonda nu si-a putut termina propozitia. Hime a inceput sa fuga pe scari, fara sa mai respire. A inaintat pe hol, oprindu-se in fata camerei unde Cesario a stat, in urma cu trei ani. Trei ani de cand nu a mai pasit in acel spatiu care o facea sa isi aminteasca de dulcele ei cosmar. A apasat pe clanta, deschizand usa. Incaperea era curata si un aer rece i-a inundat narile. A pasit cu timiditate pe covor, continuand sa respire in reprize scurte. Daca inchidea ochii, putea sa il vada stand pe pat, jumatate gol. Daca tragea aer in piept, ii putea simtii parfumul. Daca intindea mana... putea jura ca ii atinge pielea.
A deschis ochii, lovindu-se de biroul aflat in spatele ei. Credea ca l-a uitat. Dar nu. Amintirea lui continua sa traiasca in mintea ei. Era alimentata de sentimentele pe care ea insasi le-a dat uitarii, inchizandu-le intr-o cutie, aruncata undeva, intr-un abis creeat de propria ei durere. Cu greu a gasit usa, pe care a iesit, impiedicandu-se de tot ce ii iesea in cale. Insa s-a lovit de cineva. A intors grabita capul, intalnind privirea rece a tatalui ei.
-Ce... s-a intamplat? Intreaba Orihime revenindu-si in fire.
-Tocmai am terminat de vorbit cu Ludmilla. Spune acesta pe un ton deosebit de calm.
-Si? Vine replica rozaliei, a carei curiozitate crestea.
-In cateva zile vor sosii reprezentantii pentru a discuta anumite lucruri legate de alianta. Am inteles ca vor sa puna niste conditii. Dar sunt gata sa accept orice imi cer, doar ca sa trecem peste aceasta nenorocire.
Bucuroasa ca tatal ei si-a dus la indeplinire planul, Hime l-a sarutat usor pe obraz. A vrut sa se reintoarca la Karina, insa aceasta plecase. Gelosul ei iubit nu o lasa inafara vilei foarte mult timp. Nu era mare diferenta intre o pasare tinuta in colivie si ea. Acea casa uriasa i-a devenit cusca de aur.
Departe de Orihime si gandurile ei, intr-un birou spatios, pe un scaun inalt si negru, Daxton se odihnea. Isi tinea ochii inchisi, stand cu spatele la fereastra acoperita de jaluzele albe. Suvite din parul blond cadeau grele pe fruntea libera. Trupul masiv ii era acoperit de un costum negru, elegant... dar sobru. Batea usor cu degetul aratator in manerul scaunului. Brusc, usa s-a deschis, smulgandu-l din relaxarea in care se afla. Zgomote de tocuri au inceput sa se auda pe parchetul lucios, pentru ca mai apoi, doua palme sa loveasca biroul. Acesta s-a intors calm, deschizand ochii. In fata lui, o tanara inalta, roscata si cu un piept exagerat de mare statea usor aplecata. Parul ondulat ii acoperea umerii goi, in timp ce pielea picioarelor era alba, asemenea laptelui.
-Cand aveai de gand sa dai ochii cu mine? Esti chiar atat de las? Sau nu esti in stare sa...
-Pentru numele lui Dumnezeu, mai taci. Spune acesta vizibil plictisit de prezenta roscatei.
-Nu pot sa cred cat esti de nesimtit! Mi-ai promis ca te insori cu mine daca...
-Ia o pauza! Am spus eu asemenea lucru? Nici macar nu stii sa minti. Doar dai din gura. Defapt... cam tot ce faci, faci cu gura.
Ranjetul lui era diabolic de atragator. Dintii ii erau asemenea unui sirag de perle. Si-a incrucisat palmele sub barbie, continuand sa rada, lucru care o facea pe femeia din fata lui sa o ia razna.
-Daxton, lucrurile nu se vor termina aici.
-Sigur, sigur. Acum, daca ti-ai terminat prelegerea, usa este exact in spatele tau. Poti face o jumatate de pirueta si sa dispari din fata mea. Esti insistenta si nu imi place asta. Am fost impreuna de cateva ori, ne-am simtit bine... dar nimic mai mult. Nu am vrut sa iti spun, dar pana la urma o fac: m-ai plictisit. Monotonia... nu ma atrage.
Profund umilita de vorbele blondului, roscata a parasit in graba biroul. Ramas singur, barbatul s-a lasat pe spate, inchizand ochii. Insa din nou, usa s-a deschis. Crezand ca este aceiasi femeie ca si mai devreme, acesta a vrut sa o de-a afara cu propriile lui maini. Insa a avut un oarecare soc la vederea Ludmillei. Aceasta a inaintat usor, privind in urma ei.
-Spune-mi ca roscata aia disperata nu venea de la tine.
Blondul a ridicat nevinovat din umeri, zambind in acelasi mod.
-Sa trecem peste asta. Ghiceste cine m-a sunat. Spune blonda asezandu-se pe scaun si aprinzandu-si o tigare.
-Nu imi plac ghicitorile. Replica Daxton lipindu-se de marginea biroului.
-Kaien Abarai. Tipul vrea sa ajunga la o intelegere cu noi. Un fel de... alianta.
-Serios? Asta... suna interesant. Spune barbatul razand usor.
-Asa ca maine, tu si Sheyenne, veti pleca spre Japonia. Se pare ca destinul de duce din nou la ea. Ce crezi despre asta?
Daxton s-a asezat din nou pe scaun, punandu-si mainile sub cap. A inceput sa rada, frecandu-si barbia cu degetul mare.
-Cum am mai spus... asta suna interesant.
Continua sa stea alaturi de blonda, dezbatand cu aceasta diferite probleme. Zambeam jucandu-se cu suvite din parul roz, ce ii aluneca usor pe umeri. Crescuse destul de mult intr-o perioada oarecum scurta. Acum ajungea pana in zona sanilor. Intreaga lumina curgea pe el, facandu-l sa semene cu o oglinda. Rasul ei era pe departe, cel mai frumos zgomot care rasuna in living. Aparent fericita, chipul ii era presarat de urme ce ii dovedeau nelinistea. Printre zambete, se ascundeau momente in care se pierdea. Karina o observa, insa nu voia sa o intrebe ce se intampla cu ea. Ultimul lucru pe care ar fi vrut sa il afle este ca prietena ei cea mai buna inca se gandea la cel care le-a pus prietenia si increderea la grea incercare.
-Nu am vrut sa ma bag... dar marele meu defect este ca sunt prea curioasa. Ce ganduri iti smulg linistea? Intreaba aceasta atingand-o pe obrazul imbujorat.
-Tata... vreau sa faca o alianta cu Rusia. Nu ti-am spus pana acum... dar daca nu se intampla ceva, am putea ajunge in sapa de lemn. Europa importa petrol din tara pe care tocmai am mentionat-o. Pot spune cu usurinta ca ei detin monopolul aurului negru. Dar...
Insa replica i-a fost brutal intrerupta de zgomotul facut de usa biroului. Orihime s-a ridicat grabita, facand cativa pasi. Si-a dat parul dupa ureche, asteptandu-si tatal, care intarzia sa apara. Si-a dus mana la piept, ridicand capul spre etaj.
-Asteapta-ma putin.
-Unde te...
Dar blonda nu si-a putut termina propozitia. Hime a inceput sa fuga pe scari, fara sa mai respire. A inaintat pe hol, oprindu-se in fata camerei unde Cesario a stat, in urma cu trei ani. Trei ani de cand nu a mai pasit in acel spatiu care o facea sa isi aminteasca de dulcele ei cosmar. A apasat pe clanta, deschizand usa. Incaperea era curata si un aer rece i-a inundat narile. A pasit cu timiditate pe covor, continuand sa respire in reprize scurte. Daca inchidea ochii, putea sa il vada stand pe pat, jumatate gol. Daca tragea aer in piept, ii putea simtii parfumul. Daca intindea mana... putea jura ca ii atinge pielea.
A deschis ochii, lovindu-se de biroul aflat in spatele ei. Credea ca l-a uitat. Dar nu. Amintirea lui continua sa traiasca in mintea ei. Era alimentata de sentimentele pe care ea insasi le-a dat uitarii, inchizandu-le intr-o cutie, aruncata undeva, intr-un abis creeat de propria ei durere. Cu greu a gasit usa, pe care a iesit, impiedicandu-se de tot ce ii iesea in cale. Insa s-a lovit de cineva. A intors grabita capul, intalnind privirea rece a tatalui ei.
-Ce... s-a intamplat? Intreaba Orihime revenindu-si in fire.
-Tocmai am terminat de vorbit cu Ludmilla. Spune acesta pe un ton deosebit de calm.
-Si? Vine replica rozaliei, a carei curiozitate crestea.
-In cateva zile vor sosii reprezentantii pentru a discuta anumite lucruri legate de alianta. Am inteles ca vor sa puna niste conditii. Dar sunt gata sa accept orice imi cer, doar ca sa trecem peste aceasta nenorocire.
Bucuroasa ca tatal ei si-a dus la indeplinire planul, Hime l-a sarutat usor pe obraz. A vrut sa se reintoarca la Karina, insa aceasta plecase. Gelosul ei iubit nu o lasa inafara vilei foarte mult timp. Nu era mare diferenta intre o pasare tinuta in colivie si ea. Acea casa uriasa i-a devenit cusca de aur.
Departe de Orihime si gandurile ei, intr-un birou spatios, pe un scaun inalt si negru, Daxton se odihnea. Isi tinea ochii inchisi, stand cu spatele la fereastra acoperita de jaluzele albe. Suvite din parul blond cadeau grele pe fruntea libera. Trupul masiv ii era acoperit de un costum negru, elegant... dar sobru. Batea usor cu degetul aratator in manerul scaunului. Brusc, usa s-a deschis, smulgandu-l din relaxarea in care se afla. Zgomote de tocuri au inceput sa se auda pe parchetul lucios, pentru ca mai apoi, doua palme sa loveasca biroul. Acesta s-a intors calm, deschizand ochii. In fata lui, o tanara inalta, roscata si cu un piept exagerat de mare statea usor aplecata. Parul ondulat ii acoperea umerii goi, in timp ce pielea picioarelor era alba, asemenea laptelui.
-Cand aveai de gand sa dai ochii cu mine? Esti chiar atat de las? Sau nu esti in stare sa...
-Pentru numele lui Dumnezeu, mai taci. Spune acesta vizibil plictisit de prezenta roscatei.
-Nu pot sa cred cat esti de nesimtit! Mi-ai promis ca te insori cu mine daca...
-Ia o pauza! Am spus eu asemenea lucru? Nici macar nu stii sa minti. Doar dai din gura. Defapt... cam tot ce faci, faci cu gura.
Ranjetul lui era diabolic de atragator. Dintii ii erau asemenea unui sirag de perle. Si-a incrucisat palmele sub barbie, continuand sa rada, lucru care o facea pe femeia din fata lui sa o ia razna.
-Daxton, lucrurile nu se vor termina aici.
-Sigur, sigur. Acum, daca ti-ai terminat prelegerea, usa este exact in spatele tau. Poti face o jumatate de pirueta si sa dispari din fata mea. Esti insistenta si nu imi place asta. Am fost impreuna de cateva ori, ne-am simtit bine... dar nimic mai mult. Nu am vrut sa iti spun, dar pana la urma o fac: m-ai plictisit. Monotonia... nu ma atrage.
Profund umilita de vorbele blondului, roscata a parasit in graba biroul. Ramas singur, barbatul s-a lasat pe spate, inchizand ochii. Insa din nou, usa s-a deschis. Crezand ca este aceiasi femeie ca si mai devreme, acesta a vrut sa o de-a afara cu propriile lui maini. Insa a avut un oarecare soc la vederea Ludmillei. Aceasta a inaintat usor, privind in urma ei.
-Spune-mi ca roscata aia disperata nu venea de la tine.
Blondul a ridicat nevinovat din umeri, zambind in acelasi mod.
-Sa trecem peste asta. Ghiceste cine m-a sunat. Spune blonda asezandu-se pe scaun si aprinzandu-si o tigare.
-Nu imi plac ghicitorile. Replica Daxton lipindu-se de marginea biroului.
-Kaien Abarai. Tipul vrea sa ajunga la o intelegere cu noi. Un fel de... alianta.
-Serios? Asta... suna interesant. Spune barbatul razand usor.
-Asa ca maine, tu si Sheyenne, veti pleca spre Japonia. Se pare ca destinul de duce din nou la ea. Ce crezi despre asta?
Daxton s-a asezat din nou pe scaun, punandu-si mainile sub cap. A inceput sa rada, frecandu-si barbia cu degetul mare.
-Cum am mai spus... asta suna interesant.