Idee
O saptamana. Sapte zile. Atata timp a trecut de la disparitia lipsita de vre-o explicatie a tinerei cu parul roz. Sapte zile de cand se afla pe meleagurile natale, departe de privirile si soaptele invidioase ale adversarilor ce pareau ca vor sa ii puna bete in roate doar prin simpla lor prezenta. Statea pe canapea, tinandu-si picioarele stranse usor pe langa corp. Rasfoia pe o revista, privind lipsita de interes paginile pline de modele in costume de baie sau rochii de seara. Rochita neagra, larga, ii acoperea o mica parte din coapse. Coperta rece ii acoperea pielea fina, dandu-i fiori pe sira spinarii. S-a zgribulit usor, aruncand materialul informativ pe masa aflata in fata ei. Cristalul purtat la gat se adapostea in curbura sanilor, dand un plus de frumusete decolteului. Isi lovea gamba cu unghiile, privind in gol. Era prezenta cu trupul, pentru ca mintea i se afla pe cu totul alte meleaguri. Fara voia ei, gandul ii zbura la Sheyenne. Ii era greu sa uite modul in care acesta a tratat-o, uitand parca de faptul ca nu era decat o novice. S-a comportat asemenea unui vechi prieten, gata sa faca orice pentru a o scote din melancolia ce o napadea. Insa toate acele amintiri placute erau grosolan intrerupte de Daxton. Orgoliosul blond cu zambetul la fel de alb ca un sirag de perle. Ranjetul lui era pe departe cel mai atragator pe care Orihime il intalnise. Diabolic de frumos.
Insa gandurile i-au fost curmate de zgomotul facut pe marmura asemenea unei oglinzi. Rozalia a ridicat privirea, intalnindu-si tatal. Acesta cobora agale, tinandu-si mainile in buzunare. Parea ingrijorat... preocupat de ceva. Tanara s-a ridicat, fugind in bratele barbatului care a ajutat la conceperea ei. L-a pupat pe obraz, cuibarindu-se in bratele lui, aceleasi brate care o protejau cand era mica.
-Ce s-a intamplat? Intreaba femeia pe o voce usor subtiata.
-In ritmul asta, nu prevad nimic bun pentru acest an. Trebuie neaparat sa ma gandesc la o solutie salvatoare. Sunt in stare sa ajung la un compromis. Chiar si cu Rusia.
-Nu inteleg... ce vrei sa spui? Intreaba rozalia usor confuza.
-Vreau sa ajung la un acord cu reprezentantii Rusiei. Sa formam o alianta.
Orihime s-a dat doi pasi in spate, ridicand ambele palme in semn de renuntare. Nu prea stia ce se intampla cu tatal ei.
-Stai putin... nu mai inteleg nimic. Vrei sa formezi o... alianta cu tara ce s-a dovedit a fi cea mai mare rivala a noastra?
-In afaceri, trebuie sa stii cand sa te dai "invins". Uneori, supunerea este cea mai buna arma. In cazul nostru... cea mai buna salvare. Chiar astazi voi lua legatura cu Ludmilla Vobet. Ea este cea mai in masura sa accepte sau nu... propunerea noastra.
Nici daca ar fi aflat ca tara urma sa fie distrusa de un asteroid... n-ar fi fost mai surprinsa. Ce il facea pe tatal ei sa creada ca Rusia va face parte din alianta ce tocmai a fost pusa la cale. Kaien s-a indepartat, inchizand usa de la birou.
Ramasa singura, Orihime s-a asezat pe una dintre trepte. Si-a lipit palmele de obraji, gandindu-se. Se gandea la multe... dar totusi la nimic. Lucruri mult prea complicate nu voiau sa ii dea pace. Stia ca il va revedea pe Sheyenne... ceea ce era un lucru mai mult decat placut. Dar asta insemna sa dea din nou cu ochii de Daxton. Demonul arogant... barbatul ce la prima aparitie, parea perfect. Voia sa nege... dar stia ca nu face decat sa se minta. Involuntar, si-a atins buzele cu degetul aratator. Inca mai simtea profunzimea sarutului pe care i l-a dat in urma cu cateva zile. Niciodata, buzele nu i-au fost sigilitate, pretinse... cu atata senzualitate. Era posesiv chiar si atunci cand vorbea. Tindea sa acapareze persoanele din jurul sau. Prin priviri te intimida, marimea lui te facea sa inghiti in sec... iar vocea iti dadea fiori pe sira spinarii. Insa brusc, a fost trezita in contemplatia in care a cazut de o voce.
-Buna! De cateva minute te tot strig... dar constat ca esti cu mintea prin alte parti.
-Karina. Scuza-ma... ma gandeam la cu totul altceva. Ce faci? Intreaba rozalia sarutandu-si prietena pe obraz.
-Am venit sa vad cum te mai simti. Imi pare rau ca nu am putut fi alaturi de tine atunci cand tatal tau a fost internat.
Orihime a zambit, aproband din cap. Stia ca prietena ei are treaba si ca ii era aproape imposibil sa ii fie alaturi.
-Cum iti mai merge cu Christian?
-Oh... pentru numele lui Dumnezeu, barbatul asta o sa ma omoare inainte de termen. Este atat de gelos... incat a trebuit sa ii dau o multime de explicatii ca sa vin la tine. Incep sa ma satur de el... si de toate suspiciunile pe care le are.
-Niciodata nu am inteles de ce esti cu el. Totusi... este mai mare decat tine cu aproape douazeci de ani. Ti-ar putea fi foarte usor tata. Replica Orihime pe acelasi ton de uimire.
-Stii... nu varsta sau frumusetea imi tin de foame. Are bani... si asta ma face sa ii suport toate mofturile. Inclusiv plictiseala prin care trec atunci cand suntem in asternut. Este o teroare pentru mine sa...
-Nu este nevoie sa continui. Am inteles foarte bine ce ai vrut sa spui. Replica rozalia zambind usor.
-Intodeauna am fost curioasa... dar nu am vrut sa te intreb. Il iubesti pe Toshiro... esti atenta cu el... dar nu sunt proasta si imi dau seama ca el isi satisface nevoile strict masculine cu alte... femei. De ce nu il lasi sa te atinga... peste limita. Au trecut atatia ani de cand a plecat. Pentru numele lui Dumnezeu... inca de gandesti la el? Intreaba Karina mangaindu-si prietena pe mana.
Rozalia s-a ridicat de pe treapta, facand cativa pasi. Privea piscina... si in minte ii veneau imagini pe care credea ca le-a uitat. Il vedea la marginea acesteia, dezbracat... ud... atragator. Isi amintea de tirania ei.
-Nu stiu daca voi mai putea fi vreodata cu alti barbati. El a fost... nu stiu ce sa spun. Nu gasesc cuvantul potrivit.
Orihime a zambit, stergandu-si pe ascuns lacrimile ce erau cat pe ce sa ii alunece pe obraji. Era timpul sa il uite pe Cesario. O data pentru todeauna.
O saptamana. Sapte zile. Atata timp a trecut de la disparitia lipsita de vre-o explicatie a tinerei cu parul roz. Sapte zile de cand se afla pe meleagurile natale, departe de privirile si soaptele invidioase ale adversarilor ce pareau ca vor sa ii puna bete in roate doar prin simpla lor prezenta. Statea pe canapea, tinandu-si picioarele stranse usor pe langa corp. Rasfoia pe o revista, privind lipsita de interes paginile pline de modele in costume de baie sau rochii de seara. Rochita neagra, larga, ii acoperea o mica parte din coapse. Coperta rece ii acoperea pielea fina, dandu-i fiori pe sira spinarii. S-a zgribulit usor, aruncand materialul informativ pe masa aflata in fata ei. Cristalul purtat la gat se adapostea in curbura sanilor, dand un plus de frumusete decolteului. Isi lovea gamba cu unghiile, privind in gol. Era prezenta cu trupul, pentru ca mintea i se afla pe cu totul alte meleaguri. Fara voia ei, gandul ii zbura la Sheyenne. Ii era greu sa uite modul in care acesta a tratat-o, uitand parca de faptul ca nu era decat o novice. S-a comportat asemenea unui vechi prieten, gata sa faca orice pentru a o scote din melancolia ce o napadea. Insa toate acele amintiri placute erau grosolan intrerupte de Daxton. Orgoliosul blond cu zambetul la fel de alb ca un sirag de perle. Ranjetul lui era pe departe cel mai atragator pe care Orihime il intalnise. Diabolic de frumos.
Insa gandurile i-au fost curmate de zgomotul facut pe marmura asemenea unei oglinzi. Rozalia a ridicat privirea, intalnindu-si tatal. Acesta cobora agale, tinandu-si mainile in buzunare. Parea ingrijorat... preocupat de ceva. Tanara s-a ridicat, fugind in bratele barbatului care a ajutat la conceperea ei. L-a pupat pe obraz, cuibarindu-se in bratele lui, aceleasi brate care o protejau cand era mica.
-Ce s-a intamplat? Intreaba femeia pe o voce usor subtiata.
-In ritmul asta, nu prevad nimic bun pentru acest an. Trebuie neaparat sa ma gandesc la o solutie salvatoare. Sunt in stare sa ajung la un compromis. Chiar si cu Rusia.
-Nu inteleg... ce vrei sa spui? Intreaba rozalia usor confuza.
-Vreau sa ajung la un acord cu reprezentantii Rusiei. Sa formam o alianta.
Orihime s-a dat doi pasi in spate, ridicand ambele palme in semn de renuntare. Nu prea stia ce se intampla cu tatal ei.
-Stai putin... nu mai inteleg nimic. Vrei sa formezi o... alianta cu tara ce s-a dovedit a fi cea mai mare rivala a noastra?
-In afaceri, trebuie sa stii cand sa te dai "invins". Uneori, supunerea este cea mai buna arma. In cazul nostru... cea mai buna salvare. Chiar astazi voi lua legatura cu Ludmilla Vobet. Ea este cea mai in masura sa accepte sau nu... propunerea noastra.
Nici daca ar fi aflat ca tara urma sa fie distrusa de un asteroid... n-ar fi fost mai surprinsa. Ce il facea pe tatal ei sa creada ca Rusia va face parte din alianta ce tocmai a fost pusa la cale. Kaien s-a indepartat, inchizand usa de la birou.
Ramasa singura, Orihime s-a asezat pe una dintre trepte. Si-a lipit palmele de obraji, gandindu-se. Se gandea la multe... dar totusi la nimic. Lucruri mult prea complicate nu voiau sa ii dea pace. Stia ca il va revedea pe Sheyenne... ceea ce era un lucru mai mult decat placut. Dar asta insemna sa dea din nou cu ochii de Daxton. Demonul arogant... barbatul ce la prima aparitie, parea perfect. Voia sa nege... dar stia ca nu face decat sa se minta. Involuntar, si-a atins buzele cu degetul aratator. Inca mai simtea profunzimea sarutului pe care i l-a dat in urma cu cateva zile. Niciodata, buzele nu i-au fost sigilitate, pretinse... cu atata senzualitate. Era posesiv chiar si atunci cand vorbea. Tindea sa acapareze persoanele din jurul sau. Prin priviri te intimida, marimea lui te facea sa inghiti in sec... iar vocea iti dadea fiori pe sira spinarii. Insa brusc, a fost trezita in contemplatia in care a cazut de o voce.
-Buna! De cateva minute te tot strig... dar constat ca esti cu mintea prin alte parti.
-Karina. Scuza-ma... ma gandeam la cu totul altceva. Ce faci? Intreaba rozalia sarutandu-si prietena pe obraz.
-Am venit sa vad cum te mai simti. Imi pare rau ca nu am putut fi alaturi de tine atunci cand tatal tau a fost internat.
Orihime a zambit, aproband din cap. Stia ca prietena ei are treaba si ca ii era aproape imposibil sa ii fie alaturi.
-Cum iti mai merge cu Christian?
-Oh... pentru numele lui Dumnezeu, barbatul asta o sa ma omoare inainte de termen. Este atat de gelos... incat a trebuit sa ii dau o multime de explicatii ca sa vin la tine. Incep sa ma satur de el... si de toate suspiciunile pe care le are.
-Niciodata nu am inteles de ce esti cu el. Totusi... este mai mare decat tine cu aproape douazeci de ani. Ti-ar putea fi foarte usor tata. Replica Orihime pe acelasi ton de uimire.
-Stii... nu varsta sau frumusetea imi tin de foame. Are bani... si asta ma face sa ii suport toate mofturile. Inclusiv plictiseala prin care trec atunci cand suntem in asternut. Este o teroare pentru mine sa...
-Nu este nevoie sa continui. Am inteles foarte bine ce ai vrut sa spui. Replica rozalia zambind usor.
-Intodeauna am fost curioasa... dar nu am vrut sa te intreb. Il iubesti pe Toshiro... esti atenta cu el... dar nu sunt proasta si imi dau seama ca el isi satisface nevoile strict masculine cu alte... femei. De ce nu il lasi sa te atinga... peste limita. Au trecut atatia ani de cand a plecat. Pentru numele lui Dumnezeu... inca de gandesti la el? Intreaba Karina mangaindu-si prietena pe mana.
Rozalia s-a ridicat de pe treapta, facand cativa pasi. Privea piscina... si in minte ii veneau imagini pe care credea ca le-a uitat. Il vedea la marginea acesteia, dezbracat... ud... atragator. Isi amintea de tirania ei.
-Nu stiu daca voi mai putea fi vreodata cu alti barbati. El a fost... nu stiu ce sa spun. Nu gasesc cuvantul potrivit.
Orihime a zambit, stergandu-si pe ascuns lacrimile ce erau cat pe ce sa ii alunece pe obraji. Era timpul sa il uite pe Cesario. O data pentru todeauna.