Acasa
Acasa. Niciodata nu a crezut ca ii va fi atat de dor de locul in care a crescut, de locul in care cei dragi o asteptau cu bratele deschise. Era aproape miezul noptii cand Orihime a ajuns in fata portilor uriase ce protejau interiorul curtii de lumea de afara. Si-a lasat troller-ul sa cada greu pe asfalt, prinzandu-se cu ambele palme de barile negre si reci, din fier. A strigat, insa nimeni nu i-a auzit glasul. Cheile erau undeva in valiza, ascunse printre multimea de haine aruncate neglijent. Sa inceapa sa rascoleasca dupa ele ar fi o adevarata pierdere de vreme. Si-a scos inelul de pe degetul aratator, primit in dar de la Toshiro si a inceput sa bata cu el in fier, care a inceput sa scoata un sunet strident. A zarit cum luminile incep sa se aprinda, facandu-si aparitia Kukuru. Femeia purta un halat alb, strans bine in jurul trupului. Si-a dus mana deasupra sprancenelor, incercand sa priveasca mai cu atentie poarta. Brusc, o expresie de uimire si-a facut loc pe chipul ei. A coborat grabita scarile, fugind pe aleea incadrata de trandafiri galbeni, florile preferate ale rozaliei. A deschis poarta, imbratisandu-si "fiica".
-Copila mea frumoasa. Ce este cu tine aici si mai ales la ora asta?
-Unde este tata? Se aude vocea ce inca purta o nuanta de ingrijorare.
-La spital, dar...
-Spune-mi unde. Spune Orihime scurt, fara sa isi lase dadaca sa termine propozitia pe care tocmai o incepuse.
Femeia a scos din buzunar o hartiuta, pe care era trecuta o adresa. Tanara cu parul roz a lasat trollerul la poarta, urcandu-se in taxiul care o astepta. I-a dat ordin soferului sa porneasca, iar acesta nu a intarziat sa indeplineasca porunca data de clienta lui.
Isi batea coapsele cu palmele, incercand sa isi potoleasca nerabdarea si grija care incepeau sa o copleseasca, anihilandu-i putinul calm pe care incerca cu disperare sa si-l pastreze. Privea pe geam cladirile pe langa care trecea, realizand ca nu mai ajung la destinatie. Spitalul ala nenorocit era mai departe ca niciodata. Soferul a privit-o in oglinda retrovizoare, dupa care a calcat usor acceleratia. Zeci de ganduri ii treceau prin minte. Nimeni nu i-a spus starea in care tatal ei se afla. Nimeni nu i-a dat nici macar o raza de speranta. Faptul ca nu stia... o "ucidea" incer, dar sigur.
Taxi-ul a oprit in fata spitalului. Femeia a sarit din masina, aruncandu-i soferului o bancota de o suta de dolari, o suma deosebit de mare fata de cat avea ea de platit. A impins cu toata puterea pe care o mai avea, usile spitalului, pasind in interiorul lui. Niciodata nu a vazut o cladire mai alba decat cea in care se afla. Peretii, podeaua... hainele angajatilor. Dar a fost brusc trezita din starea de admiratie in care a cazut de adevaratul motiv pentru care se afla acolo: tatal ei. A fugit la una dintre asistente, apucand-o de umar.
-Ma scuzati, unde este salonul lui Kaien Asazuki?
-Domnisoara, intrebati la biroul de informatii. Raspunde asistenta scurt si pe un ton lipsit de vre-un sentiment.
-La naiba cu biroul! Eu te-am intrebat pe tine. Unde este salonul in care se afla Kaien Asazuki. Si spre binele tau, ar trebui sa imi raspunzi.
Speriata de schimbarea de ton si atitudine pe care tanara a adopat-o, fata a rasfoit dosarul pe care il avea in brate, dandu-i raspunsul pe care il astepta. Rozalia nu a mai spus nimic. Pur si simplu a inceput sa fuga, cautand camera 513, aflata la etajul cinci. Nu a mai asteptat liftul, care era plin de medici si pacienti. Fugea pe scari, impedicandu-se de treptele ce pareau ca vor sa o impiedice.
Cu greu a ajuns in fata usii de la salonul cu pricina. A deschis-o, cautandu-si tatal cu privirea. Statea intins pe un pat inalt, acoperit cu lenjerie alba. Toshiro statea in partea dreapta. Vazandu-si iubita, acesta s-a ridicat de pe scaun, apucand barile patului cu ambele palme.
-Tata!
Kaien a intors capul, zambindu-i fiicei lui. Si-a dat suvitele de par la o parte de pe chip, intinzand mana spre rozalie. Tanara l-a apucat, sarutandu-i degetele.
-Stiam eu ca Toshiro iti va spune despre accident. De aia i-am zis sa tina secret. Nu voiam sa pleci de la summit, dar vad ca exact asta ai facut.
-Doar nu ai fi vrut sa raman acolo, stiind ca propriul meu tata se poate afla in stare grava. Ce s-a intamplat?
-Doar o mica ciocnire in timp ce se indrepta spre firma. Nu a fost nimic grav. S-a lovit cu capul de volan. Replica satenul tragandu-si de lantul pe care il purta la gat.
Orihime a rasuflat usurata, vazand ca tatal ei se simte foarte bine. Rana suferita la cap era superficiala. Doar o zgarietura. Dupa stresul prin care a trecut, era in stare sa multumeasca cerului pentru linistea ce s-a asezat peste ea.
La Geneva, lucrurile mergeau mai departe. Cu sau fara prezenta Japoniei, summit-ul trebuia sa continue. In camera unde Daxton isi petrecea sejurul, era liniste. Acesta statea in dreptul geamului, uitandu-se pe geam. Brusc, gemete au inceput sa se auda din pat. Blondul a intors capul, privind-o pe tanara ce se afla in asternuturile lui. Goala, supla... frumoasa. Parul negru precum cea mai adanca noapte era imprastiat pe perna in care i se afunda chipul de o frumusete rara. Picaturi de apa se scurgeau pe pectoralii acestuia, luand forma abdomenului, dupa care dispareau la contactul cu marginea pantalonilor. Din camera lui se zarea dormitorul lui Orihime. I se parea ciudat faptul ca nu observa nici-o miscare. Erau cateva ore bune de cand lumina nu a mai fost aprinsa. A stins tigarea ce se consuma intre buzele lui, scotand trei bancote de cate o suta de dolari, pe care le-a pus sub palma fetei ce inca dormea in patul lui. Si-a luat camasa de pe scaun, acoperindu-si corpul ce putea fi considerat cu usurinta... perfect. A pasit pe hol, indreptand-se spre camera ei. Trei ani a trait fara ea. Nu o iubea, prezenta ei nu il ajuta cu nimic... insa cu toate acestea, ceva il facea sa vrea sa o vada. Sa ii simta mirosul de mosc si levantica, sa ii atinga pielea alba si fina precum petala unui trandafir, sa se joace cu parul ei, asa cum a mai facut-o o data. Isi musca buzele, tinandu-si mainile in buzunarele de la pantaloni. Insa Sheyenne i-a iesit in fata, trezindu-l din amintirile dulci care il "chinuiau".
-Ce vant te aduce pe aici? Intreaba brunetul zambind.
-Un vant ce miroase a inocenta.
-Daca o cauti pe Orihime, s-a reintors in tara ei. Tatal ei a suferit un accident si a fost nevoita sa mearga la el.
-Nenorocitul ala a dat coltu'? Nu mai conteaza... amandoi vom face o calatorie in Japonia. Imediat dupa terminarea summit-ului.
Brunetul a zambit, aproband din cap. Daxton nu stia ca tocmai ii indeplinise o dorinta arzatoare prietenului sau brunet. Aceea de a o revedea pe frumoasa cu parul roz.
Acasa. Niciodata nu a crezut ca ii va fi atat de dor de locul in care a crescut, de locul in care cei dragi o asteptau cu bratele deschise. Era aproape miezul noptii cand Orihime a ajuns in fata portilor uriase ce protejau interiorul curtii de lumea de afara. Si-a lasat troller-ul sa cada greu pe asfalt, prinzandu-se cu ambele palme de barile negre si reci, din fier. A strigat, insa nimeni nu i-a auzit glasul. Cheile erau undeva in valiza, ascunse printre multimea de haine aruncate neglijent. Sa inceapa sa rascoleasca dupa ele ar fi o adevarata pierdere de vreme. Si-a scos inelul de pe degetul aratator, primit in dar de la Toshiro si a inceput sa bata cu el in fier, care a inceput sa scoata un sunet strident. A zarit cum luminile incep sa se aprinda, facandu-si aparitia Kukuru. Femeia purta un halat alb, strans bine in jurul trupului. Si-a dus mana deasupra sprancenelor, incercand sa priveasca mai cu atentie poarta. Brusc, o expresie de uimire si-a facut loc pe chipul ei. A coborat grabita scarile, fugind pe aleea incadrata de trandafiri galbeni, florile preferate ale rozaliei. A deschis poarta, imbratisandu-si "fiica".
-Copila mea frumoasa. Ce este cu tine aici si mai ales la ora asta?
-Unde este tata? Se aude vocea ce inca purta o nuanta de ingrijorare.
-La spital, dar...
-Spune-mi unde. Spune Orihime scurt, fara sa isi lase dadaca sa termine propozitia pe care tocmai o incepuse.
Femeia a scos din buzunar o hartiuta, pe care era trecuta o adresa. Tanara cu parul roz a lasat trollerul la poarta, urcandu-se in taxiul care o astepta. I-a dat ordin soferului sa porneasca, iar acesta nu a intarziat sa indeplineasca porunca data de clienta lui.
Isi batea coapsele cu palmele, incercand sa isi potoleasca nerabdarea si grija care incepeau sa o copleseasca, anihilandu-i putinul calm pe care incerca cu disperare sa si-l pastreze. Privea pe geam cladirile pe langa care trecea, realizand ca nu mai ajung la destinatie. Spitalul ala nenorocit era mai departe ca niciodata. Soferul a privit-o in oglinda retrovizoare, dupa care a calcat usor acceleratia. Zeci de ganduri ii treceau prin minte. Nimeni nu i-a spus starea in care tatal ei se afla. Nimeni nu i-a dat nici macar o raza de speranta. Faptul ca nu stia... o "ucidea" incer, dar sigur.
Taxi-ul a oprit in fata spitalului. Femeia a sarit din masina, aruncandu-i soferului o bancota de o suta de dolari, o suma deosebit de mare fata de cat avea ea de platit. A impins cu toata puterea pe care o mai avea, usile spitalului, pasind in interiorul lui. Niciodata nu a vazut o cladire mai alba decat cea in care se afla. Peretii, podeaua... hainele angajatilor. Dar a fost brusc trezita din starea de admiratie in care a cazut de adevaratul motiv pentru care se afla acolo: tatal ei. A fugit la una dintre asistente, apucand-o de umar.
-Ma scuzati, unde este salonul lui Kaien Asazuki?
-Domnisoara, intrebati la biroul de informatii. Raspunde asistenta scurt si pe un ton lipsit de vre-un sentiment.
-La naiba cu biroul! Eu te-am intrebat pe tine. Unde este salonul in care se afla Kaien Asazuki. Si spre binele tau, ar trebui sa imi raspunzi.
Speriata de schimbarea de ton si atitudine pe care tanara a adopat-o, fata a rasfoit dosarul pe care il avea in brate, dandu-i raspunsul pe care il astepta. Rozalia nu a mai spus nimic. Pur si simplu a inceput sa fuga, cautand camera 513, aflata la etajul cinci. Nu a mai asteptat liftul, care era plin de medici si pacienti. Fugea pe scari, impedicandu-se de treptele ce pareau ca vor sa o impiedice.
Cu greu a ajuns in fata usii de la salonul cu pricina. A deschis-o, cautandu-si tatal cu privirea. Statea intins pe un pat inalt, acoperit cu lenjerie alba. Toshiro statea in partea dreapta. Vazandu-si iubita, acesta s-a ridicat de pe scaun, apucand barile patului cu ambele palme.
-Tata!
Kaien a intors capul, zambindu-i fiicei lui. Si-a dat suvitele de par la o parte de pe chip, intinzand mana spre rozalie. Tanara l-a apucat, sarutandu-i degetele.
-Stiam eu ca Toshiro iti va spune despre accident. De aia i-am zis sa tina secret. Nu voiam sa pleci de la summit, dar vad ca exact asta ai facut.
-Doar nu ai fi vrut sa raman acolo, stiind ca propriul meu tata se poate afla in stare grava. Ce s-a intamplat?
-Doar o mica ciocnire in timp ce se indrepta spre firma. Nu a fost nimic grav. S-a lovit cu capul de volan. Replica satenul tragandu-si de lantul pe care il purta la gat.
Orihime a rasuflat usurata, vazand ca tatal ei se simte foarte bine. Rana suferita la cap era superficiala. Doar o zgarietura. Dupa stresul prin care a trecut, era in stare sa multumeasca cerului pentru linistea ce s-a asezat peste ea.
La Geneva, lucrurile mergeau mai departe. Cu sau fara prezenta Japoniei, summit-ul trebuia sa continue. In camera unde Daxton isi petrecea sejurul, era liniste. Acesta statea in dreptul geamului, uitandu-se pe geam. Brusc, gemete au inceput sa se auda din pat. Blondul a intors capul, privind-o pe tanara ce se afla in asternuturile lui. Goala, supla... frumoasa. Parul negru precum cea mai adanca noapte era imprastiat pe perna in care i se afunda chipul de o frumusete rara. Picaturi de apa se scurgeau pe pectoralii acestuia, luand forma abdomenului, dupa care dispareau la contactul cu marginea pantalonilor. Din camera lui se zarea dormitorul lui Orihime. I se parea ciudat faptul ca nu observa nici-o miscare. Erau cateva ore bune de cand lumina nu a mai fost aprinsa. A stins tigarea ce se consuma intre buzele lui, scotand trei bancote de cate o suta de dolari, pe care le-a pus sub palma fetei ce inca dormea in patul lui. Si-a luat camasa de pe scaun, acoperindu-si corpul ce putea fi considerat cu usurinta... perfect. A pasit pe hol, indreptand-se spre camera ei. Trei ani a trait fara ea. Nu o iubea, prezenta ei nu il ajuta cu nimic... insa cu toate acestea, ceva il facea sa vrea sa o vada. Sa ii simta mirosul de mosc si levantica, sa ii atinga pielea alba si fina precum petala unui trandafir, sa se joace cu parul ei, asa cum a mai facut-o o data. Isi musca buzele, tinandu-si mainile in buzunarele de la pantaloni. Insa Sheyenne i-a iesit in fata, trezindu-l din amintirile dulci care il "chinuiau".
-Ce vant te aduce pe aici? Intreaba brunetul zambind.
-Un vant ce miroase a inocenta.
-Daca o cauti pe Orihime, s-a reintors in tara ei. Tatal ei a suferit un accident si a fost nevoita sa mearga la el.
-Nenorocitul ala a dat coltu'? Nu mai conteaza... amandoi vom face o calatorie in Japonia. Imediat dupa terminarea summit-ului.
Brunetul a zambit, aproband din cap. Daxton nu stia ca tocmai ii indeplinise o dorinta arzatoare prietenului sau brunet. Aceea de a o revedea pe frumoasa cu parul roz.