S-au pierdut multe capitole...dar le voi reposta...cate doua pana ajung la zi.Asta e
1.Esec
Aflata in masina familiei, Orihime privea agitata ceasul a carui curea alba ii strangea incheietura. Avea impresia ca timpul trece mai repede ca niciodata. Privea secundarul, ce se misca gratios peste cifre. A lovit cadranul din cristal, luand dosarele ce se odihneau alaturi de ea in mana. Le-a trantit pe picioarele dezgolite, rasfoindu-le nervoasa. Insa a fost speriata de claxonul ce provenea de la propria ei masina.
-La naiba... ce se petrece? Intreaba ea batand din picior.
-Un blocaj.
Si-a dat ochii peste cap, lovindu-si fruntea cu teancul de foi ce se frecau de pielea alba, matasoasa. Nu mai erau decat cativa metri pana la firma, insa in aceste conditii, ar fi putut dura zeci de minute pana sa ajunga. Si in acel moment... timpul era cel mai mare dusman al ei. A coborat din autoturism, dandu-i ordin soferului sa se reintoarca acasa.
Fugea, strangand dosarele la piept. Era deja sapte si zece minute. Intarziase. Lucru care reusea sa o indispuna al naibii de tare. Ajunsa in fata firmei, a urcat grabita treptele, salutand in fuga secretarele ce pareau ca au chef de barfa inca de dimineata. Se grabea pe holuri, tragand adanc aer in piept. Ajunsa in fata salii de sedinte, a apasat agresiv pe clanta. Modul in care a intrat a reusit sa atraga atentia barbatilor ce o asteptau. Toti erau trecuti patruzeci de ani si purtau costume elegante, sobre.
-Imi cer scuze. A fost un blocat in trafic.
Grabita, s-a asezat pe scaunul din capatul mesei lucioase, trantind dosarele pe suprafata acestuia cu un zgomot ce l-a facut pe cel de langa ea sa tresara. Era o sala spatioasa, slab decorata. In spatele fetei se afla un ecran, pe care erau proiectate diferite imagini. Rozalia s-a ridicat in picioare, vorbind, in timp ce degetele ei delicate se miscau pe suprafata fierbinte si luminoasa. Gesticula, aducand argumente care sa ii sustina teoria. Stia ca Japonia trebuie sa reintre in cursa pentru putere in randul tarilor petroliere. In ultimii doi ani, aceasta nu se mai afla nici macar in primele douazeci de locuri. Brusc, de undeva din spate, un barbat nu foarte inalt, cu parul alb si cu o burta veritabila s-a ridicat. Sacoul era pe jumatate desfacut. Vazandu-l, femeia s-a oprit, profitand de moment ca sa isi traga respiratia.
-Domnisoara Asazuki, propunerea dumneavoastra este interesanta. Trebuie sa recunosc. Insa repunerea Japoniei in lupta pentru putere este prea mult pentru o persoana de doar douazeci de ani. Nu aveti experienta... nu cunoasteti cum functioneaza aceste lucruri.
-Cu respect domnule, dar nu cred ca varsta pe care o am poate fi un obstacol chiar atat de mare. Am demonstrat ca sunt capabila sa conduc acest imperiu. Sunt pregatita sa scot tara din colaps. Am incredere in mine ca aceasta tara va redevenii puterea numarul unu. Replica ea sigura, fara sa schiteze nici macar un zambet.
-Stiti foarte bine cate milioane de dolari am pierdut in ultimii doi ani. Ne aflam pe locul treizeci si cinci. Cum va propuneti sa ne aduceti pe primul loc ocupat in acest moment de Rusia, o tara incredibil de puternica. Industria ei petroliera are un conducator destul de competent, nu credeti?
Rand pe rand, barbatii din incapere o descurajau. Aduceau argumente cum ca ea nu ar fi fost capabila sa conduca afacerea tatalui ei. Defapt, ajunsese sa se gandeasca daca au chiar asa mare dreptate.
-Stiu si acest lucru. De aceea... ma gandeam ca la intalnirea pe care o vom avea la Geneva cu celelalte tari, sa purtam o discutie cu reprezentantii Rusiei. Stiu de conflictul dintre noi si ei... insa sunt gata sa trec peste aceste impedimente. Pentru binele tarii mele.
Brusc, unul dintre participantii la sedinta a inceput sa rada ardent. Indignata, Orihime a ridicat din spranceana, incrucisandu-si bratele in jurul pieptului, chiar sub sani. Acesta s-a oprit, ridicandu-se in picioare. A indreptat degetul aratator spre ea, parand ca o acuza.
-Si cum ai de gand sa faci asta? Se pare ca Rusia si-a schimbat "conducatorul" in ceea ce priveste petrolul. Daca inainte... mai speram ca poti cadea la o intelegere cu femeia ce dirija aceasta afacere, acum, toate sperantele noastre sunt zero. Noul lider este un barbat foarte tanar, ce a reusit sa avanseze in "clasament". Ba chiar a urcat zece locuri, in doar jumatate de an. Daca esti gata sa te bagi in patul lui....
-Un moment! Nu va permit sa ma insultati cu astfel de replici demne de femeile cu moravuri usoare. Conferinta de la Geneva este in trei zile. Declar aceasta sedinta incheiata.
Orihime si-a luat dosarele, trecand si lovindu-l cu bratul pe cel care a indraznit sa o umileasca folosindu-se de astfel de cuvinte. A urcat in biroul ei, trantindu-se pe scaun. S-a lasat pe spate, inchizand ochii. Toate aceasta situatie era o provocare pentru ea. Insa... in momentul ala, nu era sigura ca va reusi sa o depaseasca.
Ajuns in biroul lui, Daxton a trantit usa, lovindu-si fericit palmele de coapse. Conform ultimelor statistici, Rusia se afla intr-o continua ascensiune. Si totul i se datora lui si modului cum a manevrat toata aceasta afacere. Aurul negru se afla la propriile picioare. Se simtea mai important decat seicii Arabiei. Pana si eu au fost coplesiti de incredibila revenire a acestei tari in lupta.
S-a asezat pe scaun, apasand pe un buton rosu, situat in partea de jos a telefonului.
-Natasha, cheama-l pe Sheyenne la mine in birou.
S-a relaxat pe scaun, cufundandu-si capul in pernele moi ale spatarului. Parul blond era asemenea aurului topit. Razele soarelui curgeau pe el, dandu-i o stralucire mistica. Usa s-a deschis, intrand in liniste un barbat. Acesta era inalt, iar parul ii era atat de negru, incat credeai ca te puteai pierde cu usurinta in acel abis. Ochii ce aveau nuanta chihlimbarului erau atintiti asupra tanarului. A ridicat pumnii, exclamand fericit!
-Ai reusit! Prietene, sunt al dracu de mandru de tine.
-Nu a sunat foarte poetic, insa este o placere sa aud asta. Vine replica blondului, ce sifona in pumn o bancnota de o suta de dolari. A deschis laptopul, scriind cateva lucruri dupa care a apasat ardent pe tasta "enter". Un tabel grafic a aparut, tabel ce indica evolutia companiei pe parcursul celor trei ani. Se simtea atat de bine, incat devenea iritant.
-Ei? Mai sunt trei zile pana la conferinta. Cum te-ai pregatit sa primesti laudele tarilor ce mor de invidie pe succesul tau?
-Hmm... nu m-am gandit la asta. Probabil ca voi ranji si le voi da de inteles ca ar trebui sa invete cateva lucruri de la mine. Spune Dax razand zgomotos.
-Laudaros ca intodeauna. Cu roscata ce faci? Nu imi spune ca ai de gand sa o iei la...
-Roscata? Despre ce tot vorbesti? Intreaba blondul confuz.
-Sti tu... iubita ta, femeia cu care te-ai culcat acum doua seri? Nu mai conteaza... vad ca ai uitat-o deja. Ce parere ai despre Japonia? Vor indraznii asiaticii aia sa se prezinte la conferinta? Am auzit ca sunt printre ultimele locuri. Tara aia a dat de dracu. Rau de tot!
Daxton s-a invartit de doua ori cu scaunul, dupa care s-a oprit brusc, lovind biroul cu palmele.
-Categoric nu. Si daca vor indraznii sa vina, le voi lua si ultima picatura de petrol. Pe cuvant de lider.
2.Numaratoarea inversa
Timpul parca zburau. Rand pe rand, zilele se scurgeau. Totul parea o clepsidra, din care nisipul incepea sa dispara. Mai erau cateva ore pana ce avionul avea sa decoleze, cu destinatia Geneva. Orihime statea in living, masandu-si tamplele.Se simtea incordata, trupul ii era tensionat. Stia ca trebuia sa plece. Stia ca avea de infruntata atatea tari, mult mai puternice, atatia lideri cu mult mai multa experienta decat detinea ea. Uneori se gandea la ce naiba s-a gandit cand s-a bagat in toate aceasta nebunie? Avea sa fie insotita de alti reprezentanti. Insa nimeni din familie nu ii va fi alaturi, sustinand-o. A luat o folie cu pastile, punandu-si in palma doua aspirine, pe care le-a inghitit fara apa. S-a ridicat, scuturandu-si capul. Si-a luat trollerul afla langa canapea, trosnindu-si oasele gatului. Pentru un moment, s-a oprit. Kaien s-a apropiat de ea, imbratisand-o.
-Fiica mea... sunt atat de mandru de tine. Am incredere in tine. Nu lasa viitorul familiei si al tarii sa se risipeasca.
Femeia a aprobat din cap, fortandu-se sa zambeasca. Era ultimul lucru pe care ar fi putut sa-l faca intr-o asemenea situatie. De la Toshiro si Karina isi luase la revedere in seara precedenta. A sperat ca ei sa ii insufle curajul de care avea nevoie, insa degeaba. A parasit casa, predandu-i troller-ul taximetristului. Aceasta a mai privit o data fereastra la care se afla tatal ei, cititndu-i in ochi increderea pe care acesta o avea in ea. Nu avea de gand sa il dezamageasca. S-a urcat pe bancheta din spate, trantind usa.
Orele au trecut in zbor.La aeroportul din Geneva, era agitatie. Ziaristii nu mai conteneau cu interviurile, in timp ce bliturile pareau niste fulgere menite sa ii orbeasca pe cei ce coborau din avioane. Brusc, pe pista si-a facut aparitia aeronava ce apartinea Rusiei, lucru confirmat de steagul situat pe coada acestuia. Rand pe rand, oficialii acestei tari au inceput sa coboare, ultimul fiind Daxton. A privit multimea ce se intindea la picioarele lui, ranjind satisfacut. Cu fiecare treapta pe care o cobora, vocile ziaristilor se auzeau din ce in ce mai puternice. S-a oprit, incercand sa raspunda la intrebarile ce pareau ca il coplesesc.
-Domnule, care sunt previziunile dumneavoastra fata de aceasta reuniune?
-Previziuni? Doar una. Faptul ca Rusia va lua totul.
Zambetul acestuia a reusit sa ii indispuna pe ziaristii ce reprezentau alte tari. Ii privea mandru, continuand sa isi arate dantura perfecta asemenea unui sirag de perle. Brusc, o voce din multime a rasunat, reusind sa ii alarmeze pe cei din jur:
-Japonia a venit.
Uimit de ceea ce a auzit, blondul si-a intors capul. Intr-adevar, un avion alb, ce avea steagul tarii desenat de-a lungul constructiei de metal tocmai aterizase. Brunetul s-a apropiat de Dax, atingandu-l usor pe umar.
-Se pare ca au indraznit sa vina. Ce facem? Intreaba acesta ferindu-si ochii de bliturile ce pareau ca nu mai vor sa se opreasca.
-Sa mergem la hotel. Vreau sa imi pregatesc discursul... defapt, cuvintele pe care le voi folosii cand ii voi spune reprezentantului ca sunt gata sa il las fara o picatura de petrol.
-Si... cum ai de gand sa faci asta? Intreaba Sheyenne incercand sa se faca auzit in toata acea multime ce parea ca o luase razna.
-Iti voi spune mai tarziu. Sa mergem.
Blondul s-a urcat in masina ce avea sa il conduca la hotel chiar in momentul in care Orihime si-a facut aparitia din avion. Dintre toti participantii de sex feminin, ea era cea mai tanara. Defapt... era o novice fata de cei care se aflau la reuniune. A tras adanc aer in piept. Coborand pe treptele de metal. Inca din avion, aceasta anuntase oficialitatile ca nu are de gand sa acorde nici-un interviu pana la conferinta de presa. Conferinta... la care nu voia sa participe. Venise sa isi reabiliteze tara. Nu sa isi iroseasca cuvintele raspunzand la intrebari aberante.
Patru bodyguarzi au incercuit-o, ajutand-o sa ajunga la masina ce o astepta, fara incidente. Automobilul a pornit in liniste, indepartandu-se cu vehementa de multimea ce astepta celelalte avioane. Drumul pana in Geneva nu a facut decat sa ii sporeasca tensiunea si incordarea. Butona telefonul, citind cateva mesaje primite pe parcursul calatoriei. Erau de la Toshiro si Karina ce continuau sa o incurajeze.
-Ar fi fost mult mai usor daca erati alaturi de mine.
-Domnisoara, a-ti spus ceva? Intreaba soferul continuand sa fie atent la drum.
-Nu. Raspunde Orihime scurt, in timp ce isi da dea parul dupa ureche.
Masina a oprit in fata unui hotel. Hime a coborat, privind uimita aspectul cladirii. Parea atat de inalta, incat cu greu i se putea observa varful. Era luminata puternic de becuri albastre si galbene. Intrarea era decorata cu palmieri si diferite plante, ce incadrau covorul rosu pe care multe nume celebre au calcat. A pasit in interior, fiind intampinata de un baiat, ce i-a pus troller-ul intr-un carucior auriu. S-a apropiat de receptie, vazandu-le pe femeile ce o asteptau. Acestea i-au zambit larg, inmanandu-i cheia de la camera in timp ce ii urau bun-venit. Orihime si-a intors privirea, vazand un barbat blond, la mai putin de jumatate de metru. Spatele lui musculos se vedea chiar si prin sacoul negru. A tras aer in piept, luand cheia ce avea o forma ciudata. A privit-o, zambindu-le discret celor doua femei. Hime a observat uniformele pe care acestea le purtau. Nuanta usoara de portocaliu se potrivea cu trupurile lor bronzate. Nu pareau sa aiba mai mult de treizeci de ani. I-a inmanat cheia curierului, urmandu-l. Femeia a trecut pe langa blond, ce a incetat un moment sa mai vorbeasca.
-S-a intamplat ceva? Il intreaba brunetul trecandu-i mana prin fata ochilor.
-Nu... doar ca acest parfum mi se pare cunoscut.
-Daca ar fi sa ne luam dupa cate femei ai cunoscut, probabil ca ar trebui sa ti se para cunoscute o gama uriase de mirosuri. Esti incurabil.
Sheyenne si-a lovit prietenul peste umar, continuand sa rada discret. Au luat cheile de pe pupitrul inalt si lucios, indpreptandu-se spre unul dintre multele lifturi. Chiar si acolo, narile blondului au simtit acel miros, ce parea ca nu mai vrea sa ii dea pace. Se intreba cine era cea care il purta.Si-a scuturat capul, disparand mai apoi in cabina luminata, in timp ce usile s-au inchis, adapostindu-l de ziaristii ce se indreptau amenintator spre el.
1.Esec
Aflata in masina familiei, Orihime privea agitata ceasul a carui curea alba ii strangea incheietura. Avea impresia ca timpul trece mai repede ca niciodata. Privea secundarul, ce se misca gratios peste cifre. A lovit cadranul din cristal, luand dosarele ce se odihneau alaturi de ea in mana. Le-a trantit pe picioarele dezgolite, rasfoindu-le nervoasa. Insa a fost speriata de claxonul ce provenea de la propria ei masina.
-La naiba... ce se petrece? Intreaba ea batand din picior.
-Un blocaj.
Si-a dat ochii peste cap, lovindu-si fruntea cu teancul de foi ce se frecau de pielea alba, matasoasa. Nu mai erau decat cativa metri pana la firma, insa in aceste conditii, ar fi putut dura zeci de minute pana sa ajunga. Si in acel moment... timpul era cel mai mare dusman al ei. A coborat din autoturism, dandu-i ordin soferului sa se reintoarca acasa.
Fugea, strangand dosarele la piept. Era deja sapte si zece minute. Intarziase. Lucru care reusea sa o indispuna al naibii de tare. Ajunsa in fata firmei, a urcat grabita treptele, salutand in fuga secretarele ce pareau ca au chef de barfa inca de dimineata. Se grabea pe holuri, tragand adanc aer in piept. Ajunsa in fata salii de sedinte, a apasat agresiv pe clanta. Modul in care a intrat a reusit sa atraga atentia barbatilor ce o asteptau. Toti erau trecuti patruzeci de ani si purtau costume elegante, sobre.
-Imi cer scuze. A fost un blocat in trafic.
Grabita, s-a asezat pe scaunul din capatul mesei lucioase, trantind dosarele pe suprafata acestuia cu un zgomot ce l-a facut pe cel de langa ea sa tresara. Era o sala spatioasa, slab decorata. In spatele fetei se afla un ecran, pe care erau proiectate diferite imagini. Rozalia s-a ridicat in picioare, vorbind, in timp ce degetele ei delicate se miscau pe suprafata fierbinte si luminoasa. Gesticula, aducand argumente care sa ii sustina teoria. Stia ca Japonia trebuie sa reintre in cursa pentru putere in randul tarilor petroliere. In ultimii doi ani, aceasta nu se mai afla nici macar in primele douazeci de locuri. Brusc, de undeva din spate, un barbat nu foarte inalt, cu parul alb si cu o burta veritabila s-a ridicat. Sacoul era pe jumatate desfacut. Vazandu-l, femeia s-a oprit, profitand de moment ca sa isi traga respiratia.
-Domnisoara Asazuki, propunerea dumneavoastra este interesanta. Trebuie sa recunosc. Insa repunerea Japoniei in lupta pentru putere este prea mult pentru o persoana de doar douazeci de ani. Nu aveti experienta... nu cunoasteti cum functioneaza aceste lucruri.
-Cu respect domnule, dar nu cred ca varsta pe care o am poate fi un obstacol chiar atat de mare. Am demonstrat ca sunt capabila sa conduc acest imperiu. Sunt pregatita sa scot tara din colaps. Am incredere in mine ca aceasta tara va redevenii puterea numarul unu. Replica ea sigura, fara sa schiteze nici macar un zambet.
-Stiti foarte bine cate milioane de dolari am pierdut in ultimii doi ani. Ne aflam pe locul treizeci si cinci. Cum va propuneti sa ne aduceti pe primul loc ocupat in acest moment de Rusia, o tara incredibil de puternica. Industria ei petroliera are un conducator destul de competent, nu credeti?
Rand pe rand, barbatii din incapere o descurajau. Aduceau argumente cum ca ea nu ar fi fost capabila sa conduca afacerea tatalui ei. Defapt, ajunsese sa se gandeasca daca au chiar asa mare dreptate.
-Stiu si acest lucru. De aceea... ma gandeam ca la intalnirea pe care o vom avea la Geneva cu celelalte tari, sa purtam o discutie cu reprezentantii Rusiei. Stiu de conflictul dintre noi si ei... insa sunt gata sa trec peste aceste impedimente. Pentru binele tarii mele.
Brusc, unul dintre participantii la sedinta a inceput sa rada ardent. Indignata, Orihime a ridicat din spranceana, incrucisandu-si bratele in jurul pieptului, chiar sub sani. Acesta s-a oprit, ridicandu-se in picioare. A indreptat degetul aratator spre ea, parand ca o acuza.
-Si cum ai de gand sa faci asta? Se pare ca Rusia si-a schimbat "conducatorul" in ceea ce priveste petrolul. Daca inainte... mai speram ca poti cadea la o intelegere cu femeia ce dirija aceasta afacere, acum, toate sperantele noastre sunt zero. Noul lider este un barbat foarte tanar, ce a reusit sa avanseze in "clasament". Ba chiar a urcat zece locuri, in doar jumatate de an. Daca esti gata sa te bagi in patul lui....
-Un moment! Nu va permit sa ma insultati cu astfel de replici demne de femeile cu moravuri usoare. Conferinta de la Geneva este in trei zile. Declar aceasta sedinta incheiata.
Orihime si-a luat dosarele, trecand si lovindu-l cu bratul pe cel care a indraznit sa o umileasca folosindu-se de astfel de cuvinte. A urcat in biroul ei, trantindu-se pe scaun. S-a lasat pe spate, inchizand ochii. Toate aceasta situatie era o provocare pentru ea. Insa... in momentul ala, nu era sigura ca va reusi sa o depaseasca.
Ajuns in biroul lui, Daxton a trantit usa, lovindu-si fericit palmele de coapse. Conform ultimelor statistici, Rusia se afla intr-o continua ascensiune. Si totul i se datora lui si modului cum a manevrat toata aceasta afacere. Aurul negru se afla la propriile picioare. Se simtea mai important decat seicii Arabiei. Pana si eu au fost coplesiti de incredibila revenire a acestei tari in lupta.
S-a asezat pe scaun, apasand pe un buton rosu, situat in partea de jos a telefonului.
-Natasha, cheama-l pe Sheyenne la mine in birou.
S-a relaxat pe scaun, cufundandu-si capul in pernele moi ale spatarului. Parul blond era asemenea aurului topit. Razele soarelui curgeau pe el, dandu-i o stralucire mistica. Usa s-a deschis, intrand in liniste un barbat. Acesta era inalt, iar parul ii era atat de negru, incat credeai ca te puteai pierde cu usurinta in acel abis. Ochii ce aveau nuanta chihlimbarului erau atintiti asupra tanarului. A ridicat pumnii, exclamand fericit!
-Ai reusit! Prietene, sunt al dracu de mandru de tine.
-Nu a sunat foarte poetic, insa este o placere sa aud asta. Vine replica blondului, ce sifona in pumn o bancnota de o suta de dolari. A deschis laptopul, scriind cateva lucruri dupa care a apasat ardent pe tasta "enter". Un tabel grafic a aparut, tabel ce indica evolutia companiei pe parcursul celor trei ani. Se simtea atat de bine, incat devenea iritant.
-Ei? Mai sunt trei zile pana la conferinta. Cum te-ai pregatit sa primesti laudele tarilor ce mor de invidie pe succesul tau?
-Hmm... nu m-am gandit la asta. Probabil ca voi ranji si le voi da de inteles ca ar trebui sa invete cateva lucruri de la mine. Spune Dax razand zgomotos.
-Laudaros ca intodeauna. Cu roscata ce faci? Nu imi spune ca ai de gand sa o iei la...
-Roscata? Despre ce tot vorbesti? Intreaba blondul confuz.
-Sti tu... iubita ta, femeia cu care te-ai culcat acum doua seri? Nu mai conteaza... vad ca ai uitat-o deja. Ce parere ai despre Japonia? Vor indraznii asiaticii aia sa se prezinte la conferinta? Am auzit ca sunt printre ultimele locuri. Tara aia a dat de dracu. Rau de tot!
Daxton s-a invartit de doua ori cu scaunul, dupa care s-a oprit brusc, lovind biroul cu palmele.
-Categoric nu. Si daca vor indraznii sa vina, le voi lua si ultima picatura de petrol. Pe cuvant de lider.
2.Numaratoarea inversa
Timpul parca zburau. Rand pe rand, zilele se scurgeau. Totul parea o clepsidra, din care nisipul incepea sa dispara. Mai erau cateva ore pana ce avionul avea sa decoleze, cu destinatia Geneva. Orihime statea in living, masandu-si tamplele.Se simtea incordata, trupul ii era tensionat. Stia ca trebuia sa plece. Stia ca avea de infruntata atatea tari, mult mai puternice, atatia lideri cu mult mai multa experienta decat detinea ea. Uneori se gandea la ce naiba s-a gandit cand s-a bagat in toate aceasta nebunie? Avea sa fie insotita de alti reprezentanti. Insa nimeni din familie nu ii va fi alaturi, sustinand-o. A luat o folie cu pastile, punandu-si in palma doua aspirine, pe care le-a inghitit fara apa. S-a ridicat, scuturandu-si capul. Si-a luat trollerul afla langa canapea, trosnindu-si oasele gatului. Pentru un moment, s-a oprit. Kaien s-a apropiat de ea, imbratisand-o.
-Fiica mea... sunt atat de mandru de tine. Am incredere in tine. Nu lasa viitorul familiei si al tarii sa se risipeasca.
Femeia a aprobat din cap, fortandu-se sa zambeasca. Era ultimul lucru pe care ar fi putut sa-l faca intr-o asemenea situatie. De la Toshiro si Karina isi luase la revedere in seara precedenta. A sperat ca ei sa ii insufle curajul de care avea nevoie, insa degeaba. A parasit casa, predandu-i troller-ul taximetristului. Aceasta a mai privit o data fereastra la care se afla tatal ei, cititndu-i in ochi increderea pe care acesta o avea in ea. Nu avea de gand sa il dezamageasca. S-a urcat pe bancheta din spate, trantind usa.
Orele au trecut in zbor.La aeroportul din Geneva, era agitatie. Ziaristii nu mai conteneau cu interviurile, in timp ce bliturile pareau niste fulgere menite sa ii orbeasca pe cei ce coborau din avioane. Brusc, pe pista si-a facut aparitia aeronava ce apartinea Rusiei, lucru confirmat de steagul situat pe coada acestuia. Rand pe rand, oficialii acestei tari au inceput sa coboare, ultimul fiind Daxton. A privit multimea ce se intindea la picioarele lui, ranjind satisfacut. Cu fiecare treapta pe care o cobora, vocile ziaristilor se auzeau din ce in ce mai puternice. S-a oprit, incercand sa raspunda la intrebarile ce pareau ca il coplesesc.
-Domnule, care sunt previziunile dumneavoastra fata de aceasta reuniune?
-Previziuni? Doar una. Faptul ca Rusia va lua totul.
Zambetul acestuia a reusit sa ii indispuna pe ziaristii ce reprezentau alte tari. Ii privea mandru, continuand sa isi arate dantura perfecta asemenea unui sirag de perle. Brusc, o voce din multime a rasunat, reusind sa ii alarmeze pe cei din jur:
-Japonia a venit.
Uimit de ceea ce a auzit, blondul si-a intors capul. Intr-adevar, un avion alb, ce avea steagul tarii desenat de-a lungul constructiei de metal tocmai aterizase. Brunetul s-a apropiat de Dax, atingandu-l usor pe umar.
-Se pare ca au indraznit sa vina. Ce facem? Intreaba acesta ferindu-si ochii de bliturile ce pareau ca nu mai vor sa se opreasca.
-Sa mergem la hotel. Vreau sa imi pregatesc discursul... defapt, cuvintele pe care le voi folosii cand ii voi spune reprezentantului ca sunt gata sa il las fara o picatura de petrol.
-Si... cum ai de gand sa faci asta? Intreaba Sheyenne incercand sa se faca auzit in toata acea multime ce parea ca o luase razna.
-Iti voi spune mai tarziu. Sa mergem.
Blondul s-a urcat in masina ce avea sa il conduca la hotel chiar in momentul in care Orihime si-a facut aparitia din avion. Dintre toti participantii de sex feminin, ea era cea mai tanara. Defapt... era o novice fata de cei care se aflau la reuniune. A tras adanc aer in piept. Coborand pe treptele de metal. Inca din avion, aceasta anuntase oficialitatile ca nu are de gand sa acorde nici-un interviu pana la conferinta de presa. Conferinta... la care nu voia sa participe. Venise sa isi reabiliteze tara. Nu sa isi iroseasca cuvintele raspunzand la intrebari aberante.
Patru bodyguarzi au incercuit-o, ajutand-o sa ajunga la masina ce o astepta, fara incidente. Automobilul a pornit in liniste, indepartandu-se cu vehementa de multimea ce astepta celelalte avioane. Drumul pana in Geneva nu a facut decat sa ii sporeasca tensiunea si incordarea. Butona telefonul, citind cateva mesaje primite pe parcursul calatoriei. Erau de la Toshiro si Karina ce continuau sa o incurajeze.
-Ar fi fost mult mai usor daca erati alaturi de mine.
-Domnisoara, a-ti spus ceva? Intreaba soferul continuand sa fie atent la drum.
-Nu. Raspunde Orihime scurt, in timp ce isi da dea parul dupa ureche.
Masina a oprit in fata unui hotel. Hime a coborat, privind uimita aspectul cladirii. Parea atat de inalta, incat cu greu i se putea observa varful. Era luminata puternic de becuri albastre si galbene. Intrarea era decorata cu palmieri si diferite plante, ce incadrau covorul rosu pe care multe nume celebre au calcat. A pasit in interior, fiind intampinata de un baiat, ce i-a pus troller-ul intr-un carucior auriu. S-a apropiat de receptie, vazandu-le pe femeile ce o asteptau. Acestea i-au zambit larg, inmanandu-i cheia de la camera in timp ce ii urau bun-venit. Orihime si-a intors privirea, vazand un barbat blond, la mai putin de jumatate de metru. Spatele lui musculos se vedea chiar si prin sacoul negru. A tras aer in piept, luand cheia ce avea o forma ciudata. A privit-o, zambindu-le discret celor doua femei. Hime a observat uniformele pe care acestea le purtau. Nuanta usoara de portocaliu se potrivea cu trupurile lor bronzate. Nu pareau sa aiba mai mult de treizeci de ani. I-a inmanat cheia curierului, urmandu-l. Femeia a trecut pe langa blond, ce a incetat un moment sa mai vorbeasca.
-S-a intamplat ceva? Il intreaba brunetul trecandu-i mana prin fata ochilor.
-Nu... doar ca acest parfum mi se pare cunoscut.
-Daca ar fi sa ne luam dupa cate femei ai cunoscut, probabil ca ar trebui sa ti se para cunoscute o gama uriase de mirosuri. Esti incurabil.
Sheyenne si-a lovit prietenul peste umar, continuand sa rada discret. Au luat cheile de pe pupitrul inalt si lucios, indpreptandu-se spre unul dintre multele lifturi. Chiar si acolo, narile blondului au simtit acel miros, ce parea ca nu mai vrea sa ii dea pace. Se intreba cine era cea care il purta.Si-a scuturat capul, disparand mai apoi in cabina luminata, in timp ce usile s-au inchis, adapostindu-l de ziaristii ce se indreptau amenintator spre el.