04-04-2012, 07:10 PM
@Miss M - ma bucur enorm ca-ti plac in special pasajele de la inceput, as zice ca acelea le scriu cu sufletul, pentru restu mai traba sa-mi folosesc si mintea :))
iata si happy end-ul promis, va multumesc ca a-ti citit si comentat fic-ul >:D< :*:*
~Oliver pov.~
Este timpul! Este timpul sa ne desprindem de tot ce inseamna odata eu sau tu. Sa ne obisnuim cu aceste noi trairi. Nu doar sa le supravietuim, ci sa le acceptam ca pe o parte din noi, o parte din ce am devenit din clipa aceea cand universul a hotarat sa ne intalnim.
Tipete desprinse din cel mai obscur colt al sufletului meu imi zic sa te protejez, imi explica ca unui copil mic cat de firava poti sa fi. Ma intreb cum am putut sa ignor aceste voci ascutite pana acuma. Nu! Ele abia acum incep sa-si faca simtita prezenta. Poate e sfarsitul, ceva se va schimba, ceva intre noi va devenii altfel din ziua asta. Scumpa mea, jura-mi iubirea eterna sau stiu ca in noaptea asta voi murii.
Alerg spre aparatamentul ei in mijlocul noptii, urmarit doar de lumina lunii pline. Nu as putea explica de unde am cules atata energie, poate din nevoia de a o simti aproape. Ma cuprind ganduri impodobite cu imaginea ei pura. Cu fiecare pas facut par ca alerg mai repede, vantul de toamna nu ma afecteaza in nici un fel. Inca putin pana sa o pot strange in brate.
Ma opresc respirand sacadat in fata blocului Adei. Privesc spre ceasul ce abia mai sta largit pe mana. Doisprezece jumate. E tarziu… dar acum nu e momentul sa ma gandesc la normele morale. Intru in bloc lasand usa sa se inchida singura in urma mea. Urc scarile lent in speranta ca voi reusi sa-mi reglez respiratia pana voi ajunge la ea. Ma simt tulburat, gata oricand sa o iau la fuga, inca controlat de o teama ciudata. Sun la sonerie ca ma apoi sa ma lipesc de peretele paralel cu usa. Simt frisoane pe spate dar raman in aceiasi pozitie. Ii aud pasii inceti indreptand-o spre mine. Descuie usa nesigura ca in urmatoarea secunda privirile noastre sa se uneasca. Ochii ei ma privesc pierduti, obositi, cerand o explicatie sau pur si simplu mirati. Parul valvoi ii acopera o parte din fata. Doar irisul caprui imi pare ca straluceste intr-un mod bizar, atragandu-ma mai aproape de ea ca si cantecul unei sirene. Dar ea ma conduce in adancul lumii ei, sufletului ei…
-Nu ma chemi inauntru? Incercam sa par ironic dar tremuriciul glasului meu nu transmite altceva decat emotii necontrolate.
Ada se da la o parte facandu-mi semn din mana sa intru in locuinta. Am senzatia ca respiratia mea devine grea din nou, tradand oboseala ce o simt. Ignor orice senzatie si incerc sa ma concentrez pe ce urmeaza sa fac, amintindu-mi in acelas timp ca am venit fara nici un plan. Condus de… ceva ce n-as putea intelege, nici nu incerc sa o fac, nu acuma.
-Ada, promite-mi ca de astazi vei fi doar a mea! Mi-e teama ca o sa-mi gasesc sfarsitul departe de tine, indoielile ma ucid! Ii zic aproape in soapte in timp ce ma intorc spre satena care inchide usa in urma mea.
-De ce inca ai indoieli? Chiar crezi ca ele sunt fonadate in vreun fel sau altul? Vocea ei joasa tradeaza o multime de lucruri care nu le pot vedea. Poate mi-am pierdut aptitudinea de a vedea dincolo de lucrurile simple pe care le face, gesturile ei, vocea ei…
-Nu stiu, poate ca nu… mi-e frica ca totul e o miciuna, daca mi-ai spune ca ma iubesti m-as gandi probabil ca e doar o gluma pentru tine. De altfel te-ai schimbat atat de mult… Ma apropii de ea inconstient. Imi pun doua degete sub barbia ei facand-o sa ma priveasca in ochi.
-Spune-mi…!
-Ce? Ma intreaba atat de incet incat a trebuit sa-i citesc pe buze.
-Ca ma iubesti.
-Oricum nu ma vei crede… Imi zice in timp ce-mi indeparteaza mana si trece pe langa mine lasandu-ma sa privesc in gol. Foloseste impotriva mea ceea ce am spus mai devreme, face asta intodeauna de altfel.
Ma intorc brusc si o prind de mana tragand-o in bratele mele. O strang cu putere cu riscul de a o ranii. Nu se zbate desi stiu ca firea ei razvratita s-ar impotrivii unei imbratisari fortate. Dar in bratele mele pare atat de diferita, atat de vulnerabila. Ii soptesc un “spune-o” dandu-i de inteles ca inca astept declaratia ceruta.
-Alta data. Imi spune chicotind dupa isi lipeste buzele de a mele pentru cateva secunde. Zambesc ca un tampit, fara sa incerc macar sa ma abtin. O lipesc de perete si eliberand-o din imbratisare imi lipesc palmile de peretele din spatele ei. O sarut din nou si din nou cu o dorintra stransa in mine de zile intregi.
-Cel putin stiu ca nu zambeai atat de frumos cand l-ai sarutat pe Dimitri.
Ma priveste dezorientata, nestiind ce sa-mi spuna probabil. Ii musc lobul urechii stangi ca mai apoi sa ma intorc la buzele ei. Ma impinge si vrea sa-mi spuna ceva insa o opresc punandu-mi un deget pe buzele ei intre-deschise.
-Shhh, nu-i nevoie sa-mi zici nimic. Hai mai bine sa ne jucam un joc, daca iti pare rau ma saruti, daca nu si vrei sa te intorci la blondul ala ma dai afara chiar acuma.
Se ridica pe varfuri strangandu-si bratele in jurul meu si ma saruta timpid, vinovat. O iau in bratele mele prelungind saruturile pana ramanem fara aer. O stare euforica ne cuprinde pe amandoi, imbatati de parfumul fericirii.
Intr-un moment scurt de luciditate totala realizez ca stam imbratisati pe patul ei. Ea aproape adormita la pieptul meu, niciodata nu mi-a parut mai frumoasa, mai angelica. Am fi nebuni sa incheiem asta acum sau oricand in viitor, inima imi pulseaza cerand parca sa iasa din mine, poate sentimentele mele au luat o amploare prea mare. Dar atata timp cat e vorba de ea, acestea par sa fie doar mici detalii.
-Te iubesc! Ii soptesc la ureche si-i vad buzele arcuindu-se in putina lumina care intra pe geam.
***
Avandu-te langa mine fiecare anotimp pare atat de magic, fiecare clipa atat de nepretuita. Neprevizibilul a inceput sa ma fascineze. Ma hranesc neincetat cu imaginea ta, buzele tale mi-au devenit un drog ce ma duce pe culmi nevazute. Ma tulburi in fiecare secunda, cu fiecare gand. Visele si-au pierdut insemnatatea in fata unei realitati in care tu esti langa mine.
Mi-ai ucis toata tristetea din mine cu zambetul tau viu. M-am vandut tie in totalitate ca unui negustor de suflete, cu conditia de a ramane mereu langa tine, caci doar tu ma pastrezi viu. Doar trupul tau se incalzeste in bratele mele ce obisnuiau sa fie reci mereu.
Suntem obsedati unul de altul si de sentimentul de dragoste. Ma simt sedat de imbratisarea ta, incapabil de a traii separat de tine. Esti ingerul din visul meu si in acelas timp diavolul care mi-a luat sufletul fara sa-mi ceara voie, ca mai apoi sa ma conving singur ca esti unica care-l poate pastra nevatamat. Si pentru asta te iubesc…
Sfarsit!
imi cer scuze pentru greseli, am corectat capitolul dar nu-mi prea vad proprile greseli, chiar daca stiu ca-s destul de multicele...
iata si happy end-ul promis, va multumesc ca a-ti citit si comentat fic-ul >:D< :*:*
Capitolul 25
“Lasa-ti pletele satene sa-mi atinga pieptul, iar tresarirea mea inconstienta
iti va dicta si ultimele randuri dintr-o poveste ce uneori am uitat sa o traim.”
iti va dicta si ultimele randuri dintr-o poveste ce uneori am uitat sa o traim.”
~Oliver pov.~
Este timpul! Este timpul sa ne desprindem de tot ce inseamna odata eu sau tu. Sa ne obisnuim cu aceste noi trairi. Nu doar sa le supravietuim, ci sa le acceptam ca pe o parte din noi, o parte din ce am devenit din clipa aceea cand universul a hotarat sa ne intalnim.
Tipete desprinse din cel mai obscur colt al sufletului meu imi zic sa te protejez, imi explica ca unui copil mic cat de firava poti sa fi. Ma intreb cum am putut sa ignor aceste voci ascutite pana acuma. Nu! Ele abia acum incep sa-si faca simtita prezenta. Poate e sfarsitul, ceva se va schimba, ceva intre noi va devenii altfel din ziua asta. Scumpa mea, jura-mi iubirea eterna sau stiu ca in noaptea asta voi murii.
Alerg spre aparatamentul ei in mijlocul noptii, urmarit doar de lumina lunii pline. Nu as putea explica de unde am cules atata energie, poate din nevoia de a o simti aproape. Ma cuprind ganduri impodobite cu imaginea ei pura. Cu fiecare pas facut par ca alerg mai repede, vantul de toamna nu ma afecteaza in nici un fel. Inca putin pana sa o pot strange in brate.
Ma opresc respirand sacadat in fata blocului Adei. Privesc spre ceasul ce abia mai sta largit pe mana. Doisprezece jumate. E tarziu… dar acum nu e momentul sa ma gandesc la normele morale. Intru in bloc lasand usa sa se inchida singura in urma mea. Urc scarile lent in speranta ca voi reusi sa-mi reglez respiratia pana voi ajunge la ea. Ma simt tulburat, gata oricand sa o iau la fuga, inca controlat de o teama ciudata. Sun la sonerie ca ma apoi sa ma lipesc de peretele paralel cu usa. Simt frisoane pe spate dar raman in aceiasi pozitie. Ii aud pasii inceti indreptand-o spre mine. Descuie usa nesigura ca in urmatoarea secunda privirile noastre sa se uneasca. Ochii ei ma privesc pierduti, obositi, cerand o explicatie sau pur si simplu mirati. Parul valvoi ii acopera o parte din fata. Doar irisul caprui imi pare ca straluceste intr-un mod bizar, atragandu-ma mai aproape de ea ca si cantecul unei sirene. Dar ea ma conduce in adancul lumii ei, sufletului ei…
-Nu ma chemi inauntru? Incercam sa par ironic dar tremuriciul glasului meu nu transmite altceva decat emotii necontrolate.
Ada se da la o parte facandu-mi semn din mana sa intru in locuinta. Am senzatia ca respiratia mea devine grea din nou, tradand oboseala ce o simt. Ignor orice senzatie si incerc sa ma concentrez pe ce urmeaza sa fac, amintindu-mi in acelas timp ca am venit fara nici un plan. Condus de… ceva ce n-as putea intelege, nici nu incerc sa o fac, nu acuma.
-Ada, promite-mi ca de astazi vei fi doar a mea! Mi-e teama ca o sa-mi gasesc sfarsitul departe de tine, indoielile ma ucid! Ii zic aproape in soapte in timp ce ma intorc spre satena care inchide usa in urma mea.
-De ce inca ai indoieli? Chiar crezi ca ele sunt fonadate in vreun fel sau altul? Vocea ei joasa tradeaza o multime de lucruri care nu le pot vedea. Poate mi-am pierdut aptitudinea de a vedea dincolo de lucrurile simple pe care le face, gesturile ei, vocea ei…
-Nu stiu, poate ca nu… mi-e frica ca totul e o miciuna, daca mi-ai spune ca ma iubesti m-as gandi probabil ca e doar o gluma pentru tine. De altfel te-ai schimbat atat de mult… Ma apropii de ea inconstient. Imi pun doua degete sub barbia ei facand-o sa ma priveasca in ochi.
-Spune-mi…!
-Ce? Ma intreaba atat de incet incat a trebuit sa-i citesc pe buze.
-Ca ma iubesti.
-Oricum nu ma vei crede… Imi zice in timp ce-mi indeparteaza mana si trece pe langa mine lasandu-ma sa privesc in gol. Foloseste impotriva mea ceea ce am spus mai devreme, face asta intodeauna de altfel.
Ma intorc brusc si o prind de mana tragand-o in bratele mele. O strang cu putere cu riscul de a o ranii. Nu se zbate desi stiu ca firea ei razvratita s-ar impotrivii unei imbratisari fortate. Dar in bratele mele pare atat de diferita, atat de vulnerabila. Ii soptesc un “spune-o” dandu-i de inteles ca inca astept declaratia ceruta.
-Alta data. Imi spune chicotind dupa isi lipeste buzele de a mele pentru cateva secunde. Zambesc ca un tampit, fara sa incerc macar sa ma abtin. O lipesc de perete si eliberand-o din imbratisare imi lipesc palmile de peretele din spatele ei. O sarut din nou si din nou cu o dorintra stransa in mine de zile intregi.
-Cel putin stiu ca nu zambeai atat de frumos cand l-ai sarutat pe Dimitri.
Ma priveste dezorientata, nestiind ce sa-mi spuna probabil. Ii musc lobul urechii stangi ca mai apoi sa ma intorc la buzele ei. Ma impinge si vrea sa-mi spuna ceva insa o opresc punandu-mi un deget pe buzele ei intre-deschise.
-Shhh, nu-i nevoie sa-mi zici nimic. Hai mai bine sa ne jucam un joc, daca iti pare rau ma saruti, daca nu si vrei sa te intorci la blondul ala ma dai afara chiar acuma.
Se ridica pe varfuri strangandu-si bratele in jurul meu si ma saruta timpid, vinovat. O iau in bratele mele prelungind saruturile pana ramanem fara aer. O stare euforica ne cuprinde pe amandoi, imbatati de parfumul fericirii.
Intr-un moment scurt de luciditate totala realizez ca stam imbratisati pe patul ei. Ea aproape adormita la pieptul meu, niciodata nu mi-a parut mai frumoasa, mai angelica. Am fi nebuni sa incheiem asta acum sau oricand in viitor, inima imi pulseaza cerand parca sa iasa din mine, poate sentimentele mele au luat o amploare prea mare. Dar atata timp cat e vorba de ea, acestea par sa fie doar mici detalii.
-Te iubesc! Ii soptesc la ureche si-i vad buzele arcuindu-se in putina lumina care intra pe geam.
***
Avandu-te langa mine fiecare anotimp pare atat de magic, fiecare clipa atat de nepretuita. Neprevizibilul a inceput sa ma fascineze. Ma hranesc neincetat cu imaginea ta, buzele tale mi-au devenit un drog ce ma duce pe culmi nevazute. Ma tulburi in fiecare secunda, cu fiecare gand. Visele si-au pierdut insemnatatea in fata unei realitati in care tu esti langa mine.
Mi-ai ucis toata tristetea din mine cu zambetul tau viu. M-am vandut tie in totalitate ca unui negustor de suflete, cu conditia de a ramane mereu langa tine, caci doar tu ma pastrezi viu. Doar trupul tau se incalzeste in bratele mele ce obisnuiau sa fie reci mereu.
Suntem obsedati unul de altul si de sentimentul de dragoste. Ma simt sedat de imbratisarea ta, incapabil de a traii separat de tine. Esti ingerul din visul meu si in acelas timp diavolul care mi-a luat sufletul fara sa-mi ceara voie, ca mai apoi sa ma conving singur ca esti unica care-l poate pastra nevatamat. Si pentru asta te iubesc…
Sfarsit!
imi cer scuze pentru greseli, am corectat capitolul dar nu-mi prea vad proprile greseli, chiar daca stiu ca-s destul de multicele...
