A picture of you

[MiraA]

Multumim pt commuri fetelor:*

Capitolul 13

-Te simti mai bine acum? intreab cand vad ca nu mai zice nimic. Nu-mi raspunde. Imi intorc capul si-l privesc pentru cateva momente. Adormise cu capul pe umarul meu. Parea atat de linistit incat nu m-a lasat sufletul sa-l trezesc. Ma bucuram ca se calmase intr-un final si ca dormea, caci,dupa cum arata ceea ce facuse il socase. Mi-am ridicat mana si am inceput sa-i mangai obrazul pana ce l-am auzit oftand multumit. Pareau un copil, un simplu copil ce gresise si nu stia cum sa se revanseze.
-Sky...mormai in somn si-si trecut unul dintre brate peste talia mea, asezandu-se mai bine.
-Sunt aici, Axel. I-am lasat obrazul in pace, incepand sa ma joc cu parul sau blond si lungut ce era suflat de vant. Ceea ce facuse el era gresit, stiam asta, dar nu il invinovateam cu nimic. Ba mai mult, imi parea cu adevarat rau ca o facea el in locul meu. Nu meritam atata grija. El trebuia sa se concentreze la viata si cariera lui, nu la cineva ca mine. M-a numit prietenul sau, dar eu nu ma vedeam asa. Nu puteam fi prietenul nimanui, caci pentru aia trebuia sa te implici, lucru ce mie imi era imposibil. Totusi nu i-am zis nimic, caci banuiam ca se va simti si mai prost daca i-as spune.
L-am lasat sa doarma in continuare, iar eu mi-am indreptat atentia spre cerul ce capata treptat nuantele rosiatice ale dupamiezei tarzii. Era atat de frumos si de calm incat imi lua respiratia. As fi putut sa stau aici o vesnicie sa-l privesc, sperand ca, intr-un final imi va oferi raspunsuri la intrebarile mele.
La un moment dat usa se deschise, in raza mea vizuala aparand Jones.
-Ma gandeam ca esti aici. Am terminat. Vrei sa te...dar tacu cand il vazu pe Axel dormind pe mine. Se apropie si se lasa jos, incruntandu-se. S-a mai calmat?
-Pana la urma da.
-Ma bucur. Nu am mai vazut de mult un om atat de indurerat ca el. Isi muta privirea spre mine, cercetandu-ma cu atentie, apoi se ridica dand sa plece. Tu esti bine, Sky?
Poate pentru altii asta ar fi fost o intrebare normala, dar imi cunosteam profesorul prea bine ca sa nu inteleg si partea ascunsa a cuvintelor sale.
-Esti foarte perceptiv, i-am raspuns zambind.
-Sunt fotograf, ai uitat? Si, in plus, nu mi-a fost foarte greu sa ghicesc ce s-a intamplat. Natura umana e mult prea previzibila. Se uita peste umar la noi si ofta. Nici asta nu a reusit sa te atinga?
-Poate un pic, dar nu in modul in care crezi tu. Ciudat, dar imi aduce aminte de mine. De cum eram eu inainte.
-Blandetea ta il face sa se simta prost, vinovat si nenorocit. Cred ca i-ar fi placut mai mult daca ai fi urlat la el si l-ai fi facut in toate felurile. Asa l-ai dezarmat.
-Nu pot sa fiu altfel. Nu este vina lui.
-Sincer, esti singurul care crede ca nu e vina lui pentru ce s-a intamplat. Pana si el stie cat de mult ti-a gresit. Iar tu...tu esti tot tu. Cel ce se considera vinovat pentru tot. Zau, Sky, intr-o buna zi asta te va ucide. Iti spun ca prieten nu profesor si nici mentor.
-Pentru mine nu conteaza. Chiar crezi ca moartea ar fi mai rea decat cum sunt acum? l-am intrebat ironic. Nimic nu e mai rau decat cum sunt eu acum, Jones. Tocmai deaia nu-l urasc. Aseara am simtit ceva. Dupa atata amar de vreme am simtit ceva! Cum pot sa urasc persoana care mi-a facut un asemenea dar?
-Ti-a dat durere, copile. Durere!
-Durerea e ceea ce misca lumea asta.
-Esti nebun...bolborosi dupa care deschise usa si cobora scarile.
Pe acoperis se lasa din nou tacerea, cel putin pentru o scurta perioada, caci aproape imediat dupa ce pleca profesorul meu, Axel isi deschise ochii somnoros si ma privi confuz.
-Am adormit? Se freca la ochi si casca zgomotos, facandu-ma sa chicotesc. Acum era altul, nu cel de aseara. Nu avea sa mai faca ce a facut. De asta era sigur si, ma bucuram, caci nu stiam daca as mai fi rezistat la inca o partida impreuna cu el.
-Da. Am face bine sa plecam si noi sau riscam sa ramanem inchisi aici pana dimineata. M-am ridicat, strambandu-ma cand durere isi facu din nou simtita prezenta. M-am scuturat de praf, asteptand sa se ridice si Axel ca sa plecam.
-Te doare, concluziona el. Ochii sai albastri erau tulburi si ma cercetau curiosi. Inca puteam sa vad in ei durerea si regretele de mai devreme. Speram sa priceapa pana la urma ca nu are rost sa se mai gandeasca la tot. Deja trecuse.
-Sunt bine. Iti faci prea multe griji. Hai sa mergem.
Ma urma ascultator pana in camera ce servea drept studio, unde puse hainele ce le luase mai devreme pe umerase, apoi merse pana la baie. Cand iesi arata un pic mai bine, mai fresh.
Sti, i-am spus in timp ce ne indreptam spre iesire, mi-a venit o idee in timp ce am stat pe acoperis. O sa vorbesc cu porducatorul sa aprobe o sedinta mai speciala pentru numarul viitor al revistei.
-Ce fel de sedinta? intreba curios.
Am zambit cand mi-am dat seama ca ii captasem atentia. Asta si vroiam: sa-i dau alte lucruri la care sa se gandeasca.
-Ce ai zice de o excursie? Undeva in munti la izvoarele termale. Apa calda, aburi si Axel Jonhson dezbracat. Cititoarele vor fi innebunite. Ca sa nu mai spun ca va fi si amuzant. O intreaba sedinta foto...tu si restul baietilor inconjurati de acea atmosfera feerica. Desigur, trebuie sa fie de acord prodcatorul si Jones. Ca sa tin o sedinta atat de mare si cimplexa voi avea nevoie de sprijinul si ajutorul sau. Dar, deasemenea stiu ca e mare fan a apei termale, asa ca nu-mi fac prea multe probleme. Tu ce parere ai?
-Vrei sa mergi intr-o astfel de excursie cu mine? Parea de-a dreptul uimit, ca si cum as fi spus cea mai mare nebunie din lume.
-De ce nu? Apa termala calmeaza. Te va ajuta. Sa fiu sincer, posteriorul meu ar avea nevoie de ea, am spus mai mult in gluma, dar mi-am inghitit cuvintele cand am vazut cat de mult l-au afectat.
-Imi pare rau. Daca nu as fi...
-Indiferent, posteriorlul meu cere niste apa calda. Are toanele lui.
-Esti o persoana ciudata, Sky. Nu te pot intelege. Oricat de mult incerc, nu reusesc sa-mi dau seama cum gandesti.
-Ti-ai dat seama de asta inca de cand m-ai cunoscut. Ti-am mai zis...imi acorzi prea multa importanta. Nu sunt decat un fotograf.
Eram deja in fata cladirii impunatoare. I-am facut semn sa ma urmeze si am urcat intr-un Mustang ce ma astepta frumos in parcarea mica.
Hai, te duc acasa, i-am zis cand am vazut ca nu face nicio miscare. A dat din cap in semn ca da, apoi s-a urcat in dreapta. Am pornit masina si am iesit in strada, conducand cu grija, caci era ora de varf. Am deschis geamurile, lasand aerul racoros al serii ce se apropia sa-mi spele fata incinsa. Cu coada ochiului il urmaream pe Axel, care, de cand plecasem, numai la mine se uita.
De ce te uiti asa la mine? il intreb intr-un final.
-Ma gandeam doar. Ofta, dar nu isi lua privirea de la mine.
-La ce? vocea mea era indiferent, dar trebuia sa recunosc ca imi trezise curiozitatea.
-La tine...la mine. Sti, dupa tot ce s-a intamplat, eu nici macar nu stiu cum te cheama.
-Cum sa nu sti, ii zic eu amuzat. Sunt Sky, ai uitat?
-Ma refer la numele tau real. Nu la porecla.
-Ahh. Ei bine, numele meu e...am facut o pauza, razand in sinea mea de mura lui curioasa si am continuat: SECRET!
Clipii de cateva ori, apoi se incrunta, dar intr-un final incepu sa rada.
In sfarsit! Sunetul cristalin umplu masina si urechile mele pana la refuz. Am reusit sa-l fac sa rada. Cu putin noroc in cateva zile se va simti mai bine si isi va uitat toate grijle. Pana la urma toata lumea stia ca apa termala calmeaza.