Hypnose

[σχуgєη]

-Prietene, relaxteză-te.. rosteşte altul, în încercarea de a mă calma. Este în zadar. Nu mai sunt eu, nu mai gândesc. O fi din cauza alcoolului sau a dispreţului pentru propria-mi viaţă. Sunt un nimic, ştiu asta. Eram un nimic şi înainte ca Alexis să fi murit, dar măcar eram un nimic cu un prieten…un frate pe care mă puteam baza oricând. Era singurul ce îmi lua sticla de bere din mână şi începea să-mi povestească despre viitoarea lui lucrare. Scria. Scria poveşti de dragoste. Era băiatul perfect. Romantic, matur, cu o privire rece…şi totuşi, eu eram singurul căruia el îşi dezvăluia poveştile. Avea un fel de a scrie prin care te făcea să vrei mai mult, te făcea să crezi că şi tu eşti acolo, te făcea să simţi ceea ce simţea personajul principal. Deşi nu şi-a publicat niciodată scrierile, eu îl consideram cel mai bun romancier.
Îi dau drumul tipului şi oftez. Toţi cred că m-am calmat, dar sunt de-a dreptul exasperat. Vreau să-l văd mort. Se întoarce, dând să plece, dar piciorul meu face contact cu spatele lui, făcându-l să pice. Mă priveşte speriat, iar o parte din mine îmi spune să mă opresc. Dar, la dracu`, că e atât de mică faţă de cealaltă parte a mea disperată şi orbită de ură…Mă repezesc asupra lui cu pumni şi picioare, ceilalţi sărind asupra mea şi oprindu-mă.
-Frate, ştiu că era prietenul tău. Era şi al nostru…dar nu trebuie să te laşi condus de furie.
Mă smucesc din strânsoarea lui.
-Taci! Nu ştii ce spui! Nu era doar prietenul meu! Era tot ceea ce aveam eu mai de preţ! Voi nu sunteţi decât nişte nimicuri cu care-mi omor timpul! strig, lacrimile începând să-şi facă apariţia.
Un claxon ne atrage atenţia, iar eu mă întorc cu totul şi observ o maşină ce încearcă să oprească. Orbit de faruri, speriat de moarte…şi totuşi, nu lăsam asta să se vadă. Stau acolo, parcă hipnotizat de lumina puternică, incapabil să mă mişc. Sunt fericit! Sunt al dracu` de fericit! O să mor, în sfârşit! O să ajung acolo la tine, prietene! Jur! În curând, ne vom revedea, iar tu vei începe a-mi povesti despre următoarea ta lucrare, frăţioare…
Îmi simt corpul amorţit, până şi respiraţia devenind dificilă. Parcă cineva îmi apasă pe piept, în încercarea disperată de a-mi pune capăt vieţii. Nu-i nici o problemă, şi eu vreau să mor la fel de mult ca tine. Las în urmă toată această viaţă în care nu am realizat nimic. Am fost…acea adiere de vânt din mijlocul verii. O simţi, îţi provoacă plăcere, dar dispare la fel de brusc cum a apărut. Aşa a fost viaţa mea. Nu am fost niciodată o ‘rază de lumină’ pentru nimeni. Mereu am trăit jucând propriul joc, cu propriile reguli. Nu-mi aduc aminte ca părinţii să-mi fi spus vreodată că sunt mândri de mine…de fapt, nu-mi aduc aminte să-mi fi spus vreodată că mă iubesc. În fiecare zi mă trezeam cu acelaşi gând ‘Îndur acum totul, dar mai târziu voi fi ceea ce mi-am propus’. Eh, eram un visător, un naiv. Eram atât de…jalnic! Am descoperit asta prima dată când tata, persoana pe care eu o respectam cel mai mult, pe care o iubeam enorm, pentru care mi-aş fi dat şi viaţa, mi-a spus că naşterea mea a fost o greşeală şi că a fost, este şi va fi mereu regretată. Nu am prins ură pe el, nu am început să plâng ca un isteric, nu am cerut să mi se acorde încă o şansă, nu…nu am făcut nimic care să mă fi umilit. Am plecat cu zâmbetul pe buze. Nu a avut loc nici o despărţire dureroasă, nu am avut parte de o ieşire dramatică. Pur şi simplu…am plecat. Nu ştiu ce s-a întâmplat cu ei, dar nici nu-mi pasă. Mi-am găsit a doua familie lângă el. Era singurul care mă înţelegea şi pe care-l înţelegeam, persoana pe care mă puteam baza mereu. Acum dacă el nu mai e…eu ce rost mai am?
Inima cedează, iar bătăile sale încep să fie din ce în ce mai slabe, parcă dorindu-mi sfârşitul.
O să mor. Acum, la sfârşitul timpului meu, voi merge în partea cealalta a lumii, unde ploaia nu mă răneşte, unde lumea se transformă în gheaţă, unde sufletul meu se va pierde în labirintul creat de razele lunii, unde liniştea distruge, liniştea ucide. Sfârşit de poveste.
Tu ai crezut într-un sfârşit fericit?
Inima cedează, iar bătăile sale încep să fie din ce în ce mai slabe, parcă dorindu-mi sfârşitul.
Nu-i nimic, nici eu nu te-am suportat vreodată…
End Of Flash Back
Întreaga mea viaţă…Mă simt pierdut în mine, în tine, în noi, în voi, în toţi şi toate. E un străin în mintea mea, care numai cu prezenţa mă face să tremur. Cine eşti? Cine sunt? Deschizi ochii, priveşti ceea ce te înconjoară, chiar dacă de fiecare dată doare. Totul e la fel, umbra ta se şterge tot mai mult. Cauţi soarele, dar stă mort în faţa ta, pe jos. A strălucit cât de mult a putut, acum e obosit…
Este cineva acolo ce simte ceea ce simt şi eu? Este cineva ce merge singur, crezând că la capătul drumului o persoană îl va întâmpina cu zâmbetul pe buze? Este cineva ce stă în frig, încercând să-şi îngheţe propriile sentimente? Este cineva ce se îneacă în ale sale gânduri? Este cineva ce strigă, deşi ştie că nimeni nu-l aude? Este cineva care râde cu speranţa că durerea va dispărea? Este cineva care ţipă doar pentru a perturba liniştea apăsătoare? Este cineva ce-şi decupează sufletul cu speranţa că dezamăgirea se va reduce?
Poate este, pe partea cea întunecată a soarelui.
Clipesc, gravitatea gândului mă ucide, încet, încet, fără durere. Şi totuşi, parcă se simte...
Salutul cuiva mă face să mă trezesc din visare. O privesc lung şi debusolat. Mi se adresează politicos, salutându-mă şi întrebându-mă ce fac. De parcă e treaba ta…
-Sunt bine. îi răspund rece şi o măsor din priviri. Nu arată rău. Blondă, cu părul lung, ochii albaştri, privire pătrunzătoare, buze pline, ten perfect, corp frumos. Genul de fată ce place oricărui băiat.
-Eu sunt Cerice şi…
-Şi? o întreb acid, ridicând o sprânceană.
Nu am chef de tine, nu am chef de nimeni. Lasă-mă!
-Ăăă…ştii, te-am văzut cam abătut. Ce zici de o cafea? îmi spune, ezitând uşor.
O privesc sceptic, dar accept într-un sfârşit. Ea vrea să mă simt viu…
Îmi iau jacheta de pe scaun şi ies din cancelarie împreună cu Cerice. Mă duce la o cafenea, unde începem să vorbim despre noi.





Uh, scuzaţi că a venit atât de târziu. XD Sper că vă mulţumeşte măcar 50%.>.< Spor la comentat! XD