04-11-2008, 05:02 PM
me is back minna ^__^ So here you go a new chapter ^^ Hope you enjoy it ^^
O noua viata
Ohno isi lasa usor capul pe perna, acoperindu-si trupul firav cu cearceaful si strangandu-si genunchii la piept. Lacrimi mari ii curgeau pe chipul alb si speriat, suspinele lui auzindu-se atat de puternic in casa aceea atat de lipsita de orice alt sunet. Ochii parca il ardeau si simtea ca inima i se rupea in mii de bucatele. Ryo avea sa-l raneasca pe Sho... Nu ii ajungea ca il distrugea pe el in fiecare zi tot mai mult? Se parea ca nu... Poate ca stia ca ranindu-l pe Sho il raneste si pe el si asta voia defapt. Nu intelegea de ce varul lui era atat de crud cu toata lumea. Uneori il ura atat de mult incat si-ar fi dorit sa-l omoare... Dar stia ca asta era imposibil... Sa incerce sa-l omoare pe Ryonmaru era ca si cum ar fi incercat sa prinda aerul... Tot ce putea sa faca era sa planga fara sa comenteze, ca de obicei. Si-ar fi dorit ca macar o data sa poata fi stapan pe propria lui viata...
Minutele treceau, facand durerea din inima lui tot mai puternica... Se intreba daca Sho o patise deja. Se simtea ca o povara in plus pentru el. Dragostea lor era interzisa si avea sa le aduca multe necazuri... De ce nu le era permis sa se iubeasca? Pierdut in propriile lui ganduri nu auzi de prima oara bataile puternice din usa dar apoi se ridica repede din pat si se grabi sa deschida. Stomacul il durea ingrozitor in locul unde varul sau il lovise cu putere si isi pierdu echilibrul, cazand pe podeaua rece si lovindu-se la cap in urma impactului cu podeaua. Un firisor de sange ii curgea de pe frunte in jos pe ochi si obraz, facandu-l sa injure in soapta. Vazand ca bataile deveneau tot mai insistente se sprijini de perete, mergand pana la usa si deschizand-o. Il vazu pe Sho privindu-l din dreptul usii si ii zambi, fericit ca acesta era bine.
-Sho... Ma bucur sa te vad... spuse el, dupa care cazu in bratele lui, pierzandu-si cunostinta.
Roscatul il prinse cu putere, punandu-i mana pe umarul sau si ridicandu-l, intrand apoi in casa si inchizand usa cu piciorul. Il duse in sufragerie, asezandu-l pe canapea si incepand apoi sa caute ceva pentru a ii curata rana de pe frunte. Gasi intr-un final o bucata de tifon si ceva apa medicinala si se duse inapoi langa el, incepand sa-i curete sangele cu multa grija. Ohno nu arata deloc ca un baiatel de doar 16 ani. Chipul lui delicat si inocent era brazdat de durerea si groaza in care traia. Nemaiputandu-si stapani lacrimile Sho izbucni in plans, intrebandu-se cum de nu aflase de el mai din timp. "As fi putut poate sa opresc multe din cele ti s-au intamplat, micutul meu..." isi spuse el, simtindu-se mai vinovat decat niciodata. "Ce fel de monstru e Ryonmaru? Pe cine am avut ca prieten in toti acesti ani?" se tot gandea el.
Ohno incepu sa clipeasca si deschise ochii privindu-l trist pe Sho. Il saluta usor, observandu-l plangand si isi duse mana spre fata lui, stergandu-i lacrimile.
-Te rog... Nu plange pentru mine... ii spuse.
Sho ii lua mana intr-a lui si i-o saruta, inchizand ochii si incercand sa nu mai planga. Ii zambi si el desi Ohno putea observa cat de fals era acel zambet.
-Ce sa intamplat? intreba el repede. Ryo plecase sa te bata.
-Dupa ce te-am lasat pe tine am stat in masina mea si am asteptat... Imi era teama ca te va ranii asa ca am vrut sa ma asigur ca totul va fi bine... L-am vazut parasind casa furios dar Nagase la oprit chemandu-l la o petrecere sau asa ceva. Dupa ce au plecat am venit aici... ii explica roscatul.
-Inteleg... spuse Ohno incet.
Pentru cateva momente se lasa tacerea, nici unul dintre ei neindraznind sa mai spuna ceva. Erau amandoi atat de fericiti si totusi atat de tristi... Fericiti pentru ca acum erau unul langa altul, tristi pentru ca stiau ca nu va dura pentru mult. Ohno se ridica usor, asezandu-se mai bine si privi in jos.
-De ce trebuie sa fie viata atat de complicata? spuse el incet.
-Viata nu este deloc complicata, scumpule... Viata este defapt atat de simpla... Te-ai ingrozi daca ti-ai da seama cat de simpla este, te-ai considera un idiot... Noi, oamenii, suntem cei care ne-o complicam inutil... spuse Sho, privindu-l pe baiatul de langa el si tinandu-l inca strans de mana.
-Ce vrei sa spui cu asta? intreba Ohno nedumerit.
-Vreau sa spun ca uneori este mai bine sa iti asculti doar inima si sa lasi ceea ce mintea iti spune deoparte... Sa faci ceea ce vrei tu sa faci, sa fii ceea ce vrei tu sa fii... Atunci cand faci asta viata este mult mai simpla... asa cum este ea defapt...
Ohno nu spuse nimic, gandindu-se doar la ceea ce Sho ii spusese. Avea atat de multa dreptate... El nu isi ascultase inima niciodata. Dar isi dorea sa o faca. Nu voia sa mai fie marioneta lui Ryonmaru. Voia sa aiba propria lui viata, departe de chinurile in care traia, departe de tot, doar el si Sho.
-Ai incredere in mine? il intreba acesta.
-Da... esti singurul in care am incredere... ii raspunse Ohno.
-Atunci, vino cu mine. Haide sa plecam de aici, departe de aici, undeva unde el sa nu ne gaseasca, undeva unde putem fi fericiti...
Brunetul privii in gol pentru cateva secunde, parand sa mediteze la propunerea ce ii fusese facuta. Clipea des, semn ca era nedumerit si confuz, dar in secunda urmatoare se arunca in bratele lui Sho, strangandu-l cu putere.
-Da! spuse el tare, ca si cum tocmai l-ar fi cerut in casatorie. As veni cu tine si la capatul pamantului daca mi-ai cere!
Sho il saruta, fericit ca micutul acceptase si il lua in brate, scotandu-l afara din casa si ducandu-l pana la masina lui.
-Stai, nu mi-am luat haine si nimic... spuse Ohno
-Nu ai nevoie de nimic, iti voi cumpara eu tot ce iti doresti de acolo, spuse Sho zambind si urcandu-se la volan.
-Unde vom merge? intreba Ohno cand masina roscatului porni in viteza.
-In Shizuoka, varul meu locuieste acolo. Mi-a spus de multe ori ca atunci cand am probleme sa merg la el, ii raspunse tanarul.
-Povesteste-mi despre el, daca il voi cunoaste as vrea sa stiu macar la ce sa ma astept.
Brunetul era genul de baiat extrem de curios dar nu era asta motivul pentru care isi dorea sa stie mai multe despre varul lui Sho. Se gandea insa ca ar fi nepoliticos sa mearga in vizita la cineva fara sa-l cunoasca deloc. Asa ca asculta cu mare atentie ceea ce ii spuse Sho.
-Ei bine, incepu acesta, varul meu are aproape 29 de ani iar numele lui este Junosuke. Vila in care locuieste este de doua ori mai mare decat a mea si are bani suficienti pentu a cumpara intreaga Japonie si alte cateva tari.
-De unde are atatia bani? A jefuit o banca? intreba Ohno mirat.
-Din cate stiu nu se ocupa cu jafuri dar cine stie. Este sef intr-un clan foarte respectat de Yakuza si mai toata lumea se teme de el. Dar cu mine s-a purtat mereu frumos si stiu ca nu am de ce sa-mi fac griji in aceasta privinta. Ceea ce face el cu viata lui il priveste si daca aceasta "slujba" i se potriveste cel mai bine eu nu o sa ma bag. Plus ca nu este deloc treaba mea. Nu a fost niciodata prins pentru ca are politia la degetul mic iar afacerile pe care le conduce ii aduc un profit mare, explica roscatul, cu o indiferenta ciudata, de parca i-ar fi povestit ca varul sau lucreaza intr-o simpla si draguta banca si nu ca este cap de mafie.
-Ce fel de afaceri? intreba Ohno, temandu-se parca de raspuns.
-Trafic de arme, contrabanda de bijuterii, trafic de droguri, prostitutie... el e bagat in toate. De aceea este atat de bogat, majoritatea celor ca el isi aleg un singur "domeniu" dar el le-a ales pe toate o data, spuse adolescentul zambind.
-Pari a fi mandru de el... spuse Ohno, lasandu-si capul in jos si gandindu-se ca poate nici pe Sho nu il cunostea atat de bine pe cat credea.
-Oh, dar sunt mandru de el! Este singurul din familia mea pe care il iubesc! veni raspunsul baiatului, facandu-l pe brunet sa ramana de-a dreptul socat privind parbrizul.
-Asta doar pentru ca este mafiot? intreba, evitand sa il priveasca in ochi.
-Nu, spuse Sho amuzant, incepand sa rada. Asta pentru ca nu a incetat niciodata sa fie un om minunat desi face ceea ce face. Vezi tu, parintii mei sunt niste oamenii de afaceri destul de renumiti iar asta i-a impiedicat mereu din a isi face datoria de mama si tata. Erau mai mereu plecati iar eu stateam la varul meu pe parcursul calatoriilor lor. Incet, incet, Junosuke le-a luat locul in viata mea si pe la 11 ani am inceput sa ii spun tata. Chiar daca este doar cu 10 ani mai mare decat mine s-a dovedit a fi un parinte mult mai bun decat ei. Este adevarat ca poate distruge oamenii cu o singura miscare si stiu faptul ca el omoara si asa mai departe. Dar asta nu la facut niciodata sa se poarte urat cu mine. Mi-a dat sfaturi, m-a tinut in brate atunci cand plangeam si a avut grija de mine cand eram bolnav. M-a invatat tot ce stiu si mi-a oferit dragostea pe care familia mea nu avea timp sa mi-o arate. Asa ca nu ai de ce sa te temi, o sa vezi ca este un om minunat.
Ohno zambi, simtindu-se mai bine. Acum era de-a dreptul nerabdator sa-l cunoasca pe acest misterios var al lui Sho. Tot ce stia despre Yakuza era ca acesti sunt niste mafioti periculosi de care trebuie sa stai departe. Unii dintre colegii lui de clasa chiar faceau glume pe tema asta, spunand "Stii care e cea mai simpla metodata sa te sinucizi? Enervezi un Yakuza, moarte sigura!" iar asta nu era deloc o exagerare. Dar alaturi de Sho nu ii era teama de nimic. Era atat de fericit incat sa fie alaturi de el incat nu se putea opri din zambit. Il tinea de mana si vorbeau despre diferite lucruri, razand si facand tot felul de glume pe seama tuturor. Zambetul lui Sho i se parea lui Ohno cel mai frumos lucru din lume iar saruturile pe care acesta i le dadea uneori cand masina oprea la un semafor il facea sa pluteasca parca. Era totusi ceva ce il ingrijora...
-Sho... Daca Ryonmaru ne gaseste? ii spuse el usor la un moment dat.
-Nu ne va gasi, te asigur de asta. Si chiar daca o va face, Junosuke va avea grija sa nu patim nimic. Poate ca varul tau este dur, dar asta pentru ca nu la cunoscut inca pe al meu! spuse Sho zambind. Nu iti face griji, scumpule, totul va fi bine.
Ii saruta usor fruntea, concentrandu-se apoi din nou la drum. Il anunta ca nu mai era mult si ajungeau, ceea ce il bucura foarte mult pe Ohno. Erau cateva ore bune de cand plecasera si era deja trecut de miezul noptii. Tokyo era undeva in urma, cu mult in urma, la fel ca si Ryonmaru si tot ce tinea de el. In mai putin de cateva minute, masina roscatului parca in fata unei cladiri mari, ce se asemana cu un hotel. Se dadu jos, deschizandu-i lui Ohno usa si luandu-l de mana. Copilul privi fascinat impunatoarea locuinta a lui Junosuke, gandindu-se ca intregul lui colectiv din liceu ar fi incaput acolo si ar mai fi ramas inca loc pentru mai multi.
-Aceasta este noua ta casa, ii spuse Sho.
-Wow... sopti Ohno, incapabil de a spune altceva.
Mersera usor pe drumul de piatra ce ducea spre usa casei iar roscatul batu puternic in ea. Se auzi o voce din interior spunand "Imediat!" si un barbat brunet isi facu aparitia. Ochii lui albastri straluceau in lumina lunii pline de pe cer pe sub claia de par negru, iar Ohno privi cu mult interes cercelul alb si frumos din urechea lui stanga. Era imbracat intr-o camasa alba, descheiata la toti nasturi si cu o pereche de pantaloni negri. Cand il vazu pe Sho, acesta zambi fericit, imbratisandu-l cu drag si poftindu-l inauntru. Tras de catre roscat, Ohno pasi alaturi de el, privind in holul de intrare. Podeaua lucioasa era perfect lustruita iar scarile lungi din fata lui duceau pe doua holuri paralele. Candelabrul de pe tavan era de-a dreptul superb, iar intreaga incapere parea scoasa dintr-o carte de istorie cu palatele regilor contemporani.
-Vino, sa mergem in sufragerie, il indemna Junosuke pe Sho.
Acesta il tinea strans pe Ohno de mana, mergand in urma varului sau spre o alta camera. Sufrageria parea chiar mai mare decat holul principal, iar Ohno observa cat de frumos confectionat era fiecare articol de mobila din acel loc. Se aseza alaturi de Sho pe canapeaua mare, iar Junosuke ii privii pe amandoi, abia atunci parand sa il remarce si pe el.
-Cine e pustiul? intreba curios.
Ohno il stranse mai tare pe Sho de mana, lasand capul in jos fara a scoate un cuvant.
-Il cheama Ohno, este iubitul meu, spuse Sho il locul lui.
"Iubit?" isi spuse Ohno in minte. Roscatul tocmai spusese ca era iubitul lui? I se parea atat de uimitor acest lucru... Desi, da, avea dreptate erau practic un cuplu dar... Nu era oficial, nu isi marturisisera niciodata dragostea. Oare Sho folosea asta pentru a ii demonstra ca il iubeste? Era oare o actiune indirecta? Ohno nu stia si nici nu avea timp sa se gandeasca la asta.
-Varul lui obijnuia sa-mi fie prieten, spuse Sho, dar s-a dovedit a fi un nemernic.
-Vrei sa ti-l rezolv? intreba Junosuke, parand sa vorbeasca de o problema de matematica si nu de viata unui om.
-Nu, nu este nevoie, raspunse Sho. Am dori doar sa stam aici pentru o vreme, fara prezenta lui, departe de viata cruda si dureroasa pe care Ohno a avut-o pana acum.
Junosuke se ridica din scaunul mare si confortabil in care statea si se aproprie de Ohno. Se lasa usor pe vine in dreptul lui, privindu-l. Brunetul avea capul plecat si ii era parca teama si sa respire. Se gandea ca poate Junosuke nu-l placea, ca poate nu vor putea sta acolo. Dar barbatul il prinse usor de barbie, ridicandu-i capul usor pentru a-i privi mai cu atentie chipul.
-Ochii tai... I-am mai vazut undeva... spuse el usor.
-Unde? intreba Ohno nedumerit.
-In oglinda pe cand aveam 15 ani... ii marturisi Junosuke incet.
Il prinse de umeri, tragandu-l spre el si imbratisandu-l strans. Ii mangaie usor parul, simtind cosmarul propriei lui copilarii intorcandu-se prin acesl baietel. Nu ii pasa cine era sau de cine fugea, era hotarat sa il apere cu orice pret. Ohno se simtea ciudat. Nici nu il cunostea si totusi se simtea atat de bine si confortabil in bratele lui, ca si cum ar fi fost din nou langa tatal sau. Sho avea dreptate, Junosuke era un om bun.
-Nu iti face griji, micutule. Voi avea grija de tine, ii spuse el, dandu-i usor drumul si privindu-l din nou. Acum, aici, incepi o noua viata. Si te asigur ca va fi una mult mai buna!
Sho zambi fericit, stiind ca facuse alegerea perfecta venind acolo. Totusi, oare ce dorise varul lui sa spuna prin faptul ca el si Ohno aveau aceiasi ochi? Nu stia nimic despre trecutul varului sau iar acum asta incepuse sa-l intrige. Dar se hotara sa lase asta deoparte pentru un moment, bucurandu-se doar de lucrurile minunate ce i se intamplau.
Cam atat momentan :-? Sper sa va placa si gomen ne, Lye nee-sama pentru discutia neplacuta de ieri, s-au cam incins putin spiritele, sper doar ca nu te-ai suparat >.< Kiss u all minna si astept parerile voastre ^__^
O noua viata
Ohno isi lasa usor capul pe perna, acoperindu-si trupul firav cu cearceaful si strangandu-si genunchii la piept. Lacrimi mari ii curgeau pe chipul alb si speriat, suspinele lui auzindu-se atat de puternic in casa aceea atat de lipsita de orice alt sunet. Ochii parca il ardeau si simtea ca inima i se rupea in mii de bucatele. Ryo avea sa-l raneasca pe Sho... Nu ii ajungea ca il distrugea pe el in fiecare zi tot mai mult? Se parea ca nu... Poate ca stia ca ranindu-l pe Sho il raneste si pe el si asta voia defapt. Nu intelegea de ce varul lui era atat de crud cu toata lumea. Uneori il ura atat de mult incat si-ar fi dorit sa-l omoare... Dar stia ca asta era imposibil... Sa incerce sa-l omoare pe Ryonmaru era ca si cum ar fi incercat sa prinda aerul... Tot ce putea sa faca era sa planga fara sa comenteze, ca de obicei. Si-ar fi dorit ca macar o data sa poata fi stapan pe propria lui viata...
Minutele treceau, facand durerea din inima lui tot mai puternica... Se intreba daca Sho o patise deja. Se simtea ca o povara in plus pentru el. Dragostea lor era interzisa si avea sa le aduca multe necazuri... De ce nu le era permis sa se iubeasca? Pierdut in propriile lui ganduri nu auzi de prima oara bataile puternice din usa dar apoi se ridica repede din pat si se grabi sa deschida. Stomacul il durea ingrozitor in locul unde varul sau il lovise cu putere si isi pierdu echilibrul, cazand pe podeaua rece si lovindu-se la cap in urma impactului cu podeaua. Un firisor de sange ii curgea de pe frunte in jos pe ochi si obraz, facandu-l sa injure in soapta. Vazand ca bataile deveneau tot mai insistente se sprijini de perete, mergand pana la usa si deschizand-o. Il vazu pe Sho privindu-l din dreptul usii si ii zambi, fericit ca acesta era bine.
-Sho... Ma bucur sa te vad... spuse el, dupa care cazu in bratele lui, pierzandu-si cunostinta.
Roscatul il prinse cu putere, punandu-i mana pe umarul sau si ridicandu-l, intrand apoi in casa si inchizand usa cu piciorul. Il duse in sufragerie, asezandu-l pe canapea si incepand apoi sa caute ceva pentru a ii curata rana de pe frunte. Gasi intr-un final o bucata de tifon si ceva apa medicinala si se duse inapoi langa el, incepand sa-i curete sangele cu multa grija. Ohno nu arata deloc ca un baiatel de doar 16 ani. Chipul lui delicat si inocent era brazdat de durerea si groaza in care traia. Nemaiputandu-si stapani lacrimile Sho izbucni in plans, intrebandu-se cum de nu aflase de el mai din timp. "As fi putut poate sa opresc multe din cele ti s-au intamplat, micutul meu..." isi spuse el, simtindu-se mai vinovat decat niciodata. "Ce fel de monstru e Ryonmaru? Pe cine am avut ca prieten in toti acesti ani?" se tot gandea el.
Ohno incepu sa clipeasca si deschise ochii privindu-l trist pe Sho. Il saluta usor, observandu-l plangand si isi duse mana spre fata lui, stergandu-i lacrimile.
-Te rog... Nu plange pentru mine... ii spuse.
Sho ii lua mana intr-a lui si i-o saruta, inchizand ochii si incercand sa nu mai planga. Ii zambi si el desi Ohno putea observa cat de fals era acel zambet.
-Ce sa intamplat? intreba el repede. Ryo plecase sa te bata.
-Dupa ce te-am lasat pe tine am stat in masina mea si am asteptat... Imi era teama ca te va ranii asa ca am vrut sa ma asigur ca totul va fi bine... L-am vazut parasind casa furios dar Nagase la oprit chemandu-l la o petrecere sau asa ceva. Dupa ce au plecat am venit aici... ii explica roscatul.
-Inteleg... spuse Ohno incet.
Pentru cateva momente se lasa tacerea, nici unul dintre ei neindraznind sa mai spuna ceva. Erau amandoi atat de fericiti si totusi atat de tristi... Fericiti pentru ca acum erau unul langa altul, tristi pentru ca stiau ca nu va dura pentru mult. Ohno se ridica usor, asezandu-se mai bine si privi in jos.
-De ce trebuie sa fie viata atat de complicata? spuse el incet.
-Viata nu este deloc complicata, scumpule... Viata este defapt atat de simpla... Te-ai ingrozi daca ti-ai da seama cat de simpla este, te-ai considera un idiot... Noi, oamenii, suntem cei care ne-o complicam inutil... spuse Sho, privindu-l pe baiatul de langa el si tinandu-l inca strans de mana.
-Ce vrei sa spui cu asta? intreba Ohno nedumerit.
-Vreau sa spun ca uneori este mai bine sa iti asculti doar inima si sa lasi ceea ce mintea iti spune deoparte... Sa faci ceea ce vrei tu sa faci, sa fii ceea ce vrei tu sa fii... Atunci cand faci asta viata este mult mai simpla... asa cum este ea defapt...
Ohno nu spuse nimic, gandindu-se doar la ceea ce Sho ii spusese. Avea atat de multa dreptate... El nu isi ascultase inima niciodata. Dar isi dorea sa o faca. Nu voia sa mai fie marioneta lui Ryonmaru. Voia sa aiba propria lui viata, departe de chinurile in care traia, departe de tot, doar el si Sho.
-Ai incredere in mine? il intreba acesta.
-Da... esti singurul in care am incredere... ii raspunse Ohno.
-Atunci, vino cu mine. Haide sa plecam de aici, departe de aici, undeva unde el sa nu ne gaseasca, undeva unde putem fi fericiti...
Brunetul privii in gol pentru cateva secunde, parand sa mediteze la propunerea ce ii fusese facuta. Clipea des, semn ca era nedumerit si confuz, dar in secunda urmatoare se arunca in bratele lui Sho, strangandu-l cu putere.
-Da! spuse el tare, ca si cum tocmai l-ar fi cerut in casatorie. As veni cu tine si la capatul pamantului daca mi-ai cere!
Sho il saruta, fericit ca micutul acceptase si il lua in brate, scotandu-l afara din casa si ducandu-l pana la masina lui.
-Stai, nu mi-am luat haine si nimic... spuse Ohno
-Nu ai nevoie de nimic, iti voi cumpara eu tot ce iti doresti de acolo, spuse Sho zambind si urcandu-se la volan.
-Unde vom merge? intreba Ohno cand masina roscatului porni in viteza.
-In Shizuoka, varul meu locuieste acolo. Mi-a spus de multe ori ca atunci cand am probleme sa merg la el, ii raspunse tanarul.
-Povesteste-mi despre el, daca il voi cunoaste as vrea sa stiu macar la ce sa ma astept.
Brunetul era genul de baiat extrem de curios dar nu era asta motivul pentru care isi dorea sa stie mai multe despre varul lui Sho. Se gandea insa ca ar fi nepoliticos sa mearga in vizita la cineva fara sa-l cunoasca deloc. Asa ca asculta cu mare atentie ceea ce ii spuse Sho.
-Ei bine, incepu acesta, varul meu are aproape 29 de ani iar numele lui este Junosuke. Vila in care locuieste este de doua ori mai mare decat a mea si are bani suficienti pentu a cumpara intreaga Japonie si alte cateva tari.
-De unde are atatia bani? A jefuit o banca? intreba Ohno mirat.
-Din cate stiu nu se ocupa cu jafuri dar cine stie. Este sef intr-un clan foarte respectat de Yakuza si mai toata lumea se teme de el. Dar cu mine s-a purtat mereu frumos si stiu ca nu am de ce sa-mi fac griji in aceasta privinta. Ceea ce face el cu viata lui il priveste si daca aceasta "slujba" i se potriveste cel mai bine eu nu o sa ma bag. Plus ca nu este deloc treaba mea. Nu a fost niciodata prins pentru ca are politia la degetul mic iar afacerile pe care le conduce ii aduc un profit mare, explica roscatul, cu o indiferenta ciudata, de parca i-ar fi povestit ca varul sau lucreaza intr-o simpla si draguta banca si nu ca este cap de mafie.
-Ce fel de afaceri? intreba Ohno, temandu-se parca de raspuns.
-Trafic de arme, contrabanda de bijuterii, trafic de droguri, prostitutie... el e bagat in toate. De aceea este atat de bogat, majoritatea celor ca el isi aleg un singur "domeniu" dar el le-a ales pe toate o data, spuse adolescentul zambind.
-Pari a fi mandru de el... spuse Ohno, lasandu-si capul in jos si gandindu-se ca poate nici pe Sho nu il cunostea atat de bine pe cat credea.
-Oh, dar sunt mandru de el! Este singurul din familia mea pe care il iubesc! veni raspunsul baiatului, facandu-l pe brunet sa ramana de-a dreptul socat privind parbrizul.
-Asta doar pentru ca este mafiot? intreba, evitand sa il priveasca in ochi.
-Nu, spuse Sho amuzant, incepand sa rada. Asta pentru ca nu a incetat niciodata sa fie un om minunat desi face ceea ce face. Vezi tu, parintii mei sunt niste oamenii de afaceri destul de renumiti iar asta i-a impiedicat mereu din a isi face datoria de mama si tata. Erau mai mereu plecati iar eu stateam la varul meu pe parcursul calatoriilor lor. Incet, incet, Junosuke le-a luat locul in viata mea si pe la 11 ani am inceput sa ii spun tata. Chiar daca este doar cu 10 ani mai mare decat mine s-a dovedit a fi un parinte mult mai bun decat ei. Este adevarat ca poate distruge oamenii cu o singura miscare si stiu faptul ca el omoara si asa mai departe. Dar asta nu la facut niciodata sa se poarte urat cu mine. Mi-a dat sfaturi, m-a tinut in brate atunci cand plangeam si a avut grija de mine cand eram bolnav. M-a invatat tot ce stiu si mi-a oferit dragostea pe care familia mea nu avea timp sa mi-o arate. Asa ca nu ai de ce sa te temi, o sa vezi ca este un om minunat.
Ohno zambi, simtindu-se mai bine. Acum era de-a dreptul nerabdator sa-l cunoasca pe acest misterios var al lui Sho. Tot ce stia despre Yakuza era ca acesti sunt niste mafioti periculosi de care trebuie sa stai departe. Unii dintre colegii lui de clasa chiar faceau glume pe tema asta, spunand "Stii care e cea mai simpla metodata sa te sinucizi? Enervezi un Yakuza, moarte sigura!" iar asta nu era deloc o exagerare. Dar alaturi de Sho nu ii era teama de nimic. Era atat de fericit incat sa fie alaturi de el incat nu se putea opri din zambit. Il tinea de mana si vorbeau despre diferite lucruri, razand si facand tot felul de glume pe seama tuturor. Zambetul lui Sho i se parea lui Ohno cel mai frumos lucru din lume iar saruturile pe care acesta i le dadea uneori cand masina oprea la un semafor il facea sa pluteasca parca. Era totusi ceva ce il ingrijora...
-Sho... Daca Ryonmaru ne gaseste? ii spuse el usor la un moment dat.
-Nu ne va gasi, te asigur de asta. Si chiar daca o va face, Junosuke va avea grija sa nu patim nimic. Poate ca varul tau este dur, dar asta pentru ca nu la cunoscut inca pe al meu! spuse Sho zambind. Nu iti face griji, scumpule, totul va fi bine.
Ii saruta usor fruntea, concentrandu-se apoi din nou la drum. Il anunta ca nu mai era mult si ajungeau, ceea ce il bucura foarte mult pe Ohno. Erau cateva ore bune de cand plecasera si era deja trecut de miezul noptii. Tokyo era undeva in urma, cu mult in urma, la fel ca si Ryonmaru si tot ce tinea de el. In mai putin de cateva minute, masina roscatului parca in fata unei cladiri mari, ce se asemana cu un hotel. Se dadu jos, deschizandu-i lui Ohno usa si luandu-l de mana. Copilul privi fascinat impunatoarea locuinta a lui Junosuke, gandindu-se ca intregul lui colectiv din liceu ar fi incaput acolo si ar mai fi ramas inca loc pentru mai multi.
-Aceasta este noua ta casa, ii spuse Sho.
-Wow... sopti Ohno, incapabil de a spune altceva.
Mersera usor pe drumul de piatra ce ducea spre usa casei iar roscatul batu puternic in ea. Se auzi o voce din interior spunand "Imediat!" si un barbat brunet isi facu aparitia. Ochii lui albastri straluceau in lumina lunii pline de pe cer pe sub claia de par negru, iar Ohno privi cu mult interes cercelul alb si frumos din urechea lui stanga. Era imbracat intr-o camasa alba, descheiata la toti nasturi si cu o pereche de pantaloni negri. Cand il vazu pe Sho, acesta zambi fericit, imbratisandu-l cu drag si poftindu-l inauntru. Tras de catre roscat, Ohno pasi alaturi de el, privind in holul de intrare. Podeaua lucioasa era perfect lustruita iar scarile lungi din fata lui duceau pe doua holuri paralele. Candelabrul de pe tavan era de-a dreptul superb, iar intreaga incapere parea scoasa dintr-o carte de istorie cu palatele regilor contemporani.
-Vino, sa mergem in sufragerie, il indemna Junosuke pe Sho.
Acesta il tinea strans pe Ohno de mana, mergand in urma varului sau spre o alta camera. Sufrageria parea chiar mai mare decat holul principal, iar Ohno observa cat de frumos confectionat era fiecare articol de mobila din acel loc. Se aseza alaturi de Sho pe canapeaua mare, iar Junosuke ii privii pe amandoi, abia atunci parand sa il remarce si pe el.
-Cine e pustiul? intreba curios.
Ohno il stranse mai tare pe Sho de mana, lasand capul in jos fara a scoate un cuvant.
-Il cheama Ohno, este iubitul meu, spuse Sho il locul lui.
"Iubit?" isi spuse Ohno in minte. Roscatul tocmai spusese ca era iubitul lui? I se parea atat de uimitor acest lucru... Desi, da, avea dreptate erau practic un cuplu dar... Nu era oficial, nu isi marturisisera niciodata dragostea. Oare Sho folosea asta pentru a ii demonstra ca il iubeste? Era oare o actiune indirecta? Ohno nu stia si nici nu avea timp sa se gandeasca la asta.
-Varul lui obijnuia sa-mi fie prieten, spuse Sho, dar s-a dovedit a fi un nemernic.
-Vrei sa ti-l rezolv? intreba Junosuke, parand sa vorbeasca de o problema de matematica si nu de viata unui om.
-Nu, nu este nevoie, raspunse Sho. Am dori doar sa stam aici pentru o vreme, fara prezenta lui, departe de viata cruda si dureroasa pe care Ohno a avut-o pana acum.
Junosuke se ridica din scaunul mare si confortabil in care statea si se aproprie de Ohno. Se lasa usor pe vine in dreptul lui, privindu-l. Brunetul avea capul plecat si ii era parca teama si sa respire. Se gandea ca poate Junosuke nu-l placea, ca poate nu vor putea sta acolo. Dar barbatul il prinse usor de barbie, ridicandu-i capul usor pentru a-i privi mai cu atentie chipul.
-Ochii tai... I-am mai vazut undeva... spuse el usor.
-Unde? intreba Ohno nedumerit.
-In oglinda pe cand aveam 15 ani... ii marturisi Junosuke incet.
Il prinse de umeri, tragandu-l spre el si imbratisandu-l strans. Ii mangaie usor parul, simtind cosmarul propriei lui copilarii intorcandu-se prin acesl baietel. Nu ii pasa cine era sau de cine fugea, era hotarat sa il apere cu orice pret. Ohno se simtea ciudat. Nici nu il cunostea si totusi se simtea atat de bine si confortabil in bratele lui, ca si cum ar fi fost din nou langa tatal sau. Sho avea dreptate, Junosuke era un om bun.
-Nu iti face griji, micutule. Voi avea grija de tine, ii spuse el, dandu-i usor drumul si privindu-l din nou. Acum, aici, incepi o noua viata. Si te asigur ca va fi una mult mai buna!
Sho zambi fericit, stiind ca facuse alegerea perfecta venind acolo. Totusi, oare ce dorise varul lui sa spuna prin faptul ca el si Ohno aveau aceiasi ochi? Nu stia nimic despre trecutul varului sau iar acum asta incepuse sa-l intrige. Dar se hotara sa lase asta deoparte pentru un moment, bucurandu-se doar de lucrurile minunate ce i se intamplau.
Cam atat momentan :-? Sper sa va placa si gomen ne, Lye nee-sama pentru discutia neplacuta de ieri, s-au cam incins putin spiritele, sper doar ca nu te-ai suparat >.< Kiss u all minna si astept parerile voastre ^__^